referate arhivistica

72
Capitolul II STRATEGII DE PRODUS ÎN BIBLIOTECILE PUBLICE DIN ROMÂNIA 2.1. Lectura publică în ţara noastră – date statistice În România există o tradiţie de consum de carte şi publicaţii. Interesul pentru lectură şi pentru utilizarea serviciilor de bibliotecă se menţine în continuare în rândul unor segmente de populaţie. La nivelul întregii populaţii însă, consumul de asemenea bunuri culturale înregistrează un regres. Astfel, potrivit cercetării consumului de cultură (IMAS 2005), cca. 55% dintre cititorii de carte citesc în prezent mai puţin decât în urmă cu 3 ani şi numai 9% din cititori citesc mai mult. 1 Cei care doresc să citească dar nu pot achiziţiona cărţi însă, pot apela la serviciile oferite de biblioteci, fie pentru a împrumuta cărţi acasă, fie pentru a le consulta în sala de lectură. 1 www. cultura.net.ro

Transcript of referate arhivistica

Page 1: referate arhivistica

Capitolul II STRATEGII DE PRODUS ÎN BIBLIOTECILE PUBLICE DIN

ROMÂNIA

2.1. Lectura publică în ţara noastră – date statistice

În România există o tradiţie de consum de carte şi publicaţii. Interesul pentru lectură

şi pentru utilizarea serviciilor de bibliotecă se menţine în continuare în rândul unor segmente

de populaţie. La nivelul întregii populaţii însă, consumul de asemenea bunuri culturale

înregistrează un regres.

Astfel, potrivit cercetării consumului de cultură (IMAS 2005), cca. 55% dintre

cititorii de carte citesc în prezent mai puţin decât în urmă cu 3 ani şi numai 9% din cititori

citesc mai mult.1

Cei care doresc să citească dar nu pot achiziţiona cărţi însă, pot apela la serviciile

oferite de biblioteci, fie pentru a împrumuta cărţi acasă, fie pentru a le consulta în sala de

lectură.

România este împărţită în 42 de judeţe cu 3.002 unităţi administrativ-teritoriale:

municipii, oraşe, comune şi are o populaţie de peste 21.700.000 de locuitori. Bibliotecile

publice sunt integrate în sistemul naţional de biblioteci şi sunt structurate în trei categorii

după tipul unităţilor administrative în care funcţionează:

• Biblioteci judeţene;

• Biblioteci municipale şi orăşeneşti;

• Biblioteci comunale.

1 www. cultura.net.ro

Page 2: referate arhivistica

Tabel nr. 2.1. Structura reţelei de biblioteci publice în perioada 2003–2008

Biblioteci, din care:

Număr de unităţi în anii:  

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Judeţene 41 41 41 41 41 41Municipale şi

orăşeneşti 211 212 216 217 218 219

Comunale 2618 2649 2645 2647 2647 2648

Total 2870 2902 2902 2905 2906 2908

Sursa: Breviar statistic – România în date

Tabel nr. 2.2. Dinamica activităţilor de bibliotecă în perioada 2003–2008

AnulVolume existente

Volume eliberate

Utilizatori înscrişi

Evoluţia nr. volume

existente faţă de 2000

Evoluţia nr. volume

eliberate faţă de 2000

Evoluţia nr.utilizatori înscrişi faţă

de 2000

  (mii) (mii) (mii) (%) (%) (%)

2003 48767 36407 2208 100 100 100

2004 49268 37436 2146 101,03 102,83 97,19

2005 49644 35673 2076 101,80 97,98 94,02

2006 49998 35275 2129 102,52  96,89  96,42 

2007 52984 33421 1954  108,64  91,85 88,49 

2008 53101 31609 1876 108,88 86,82 84,96

Sursa: Breviar statistic - România în date

2

Page 3: referate arhivistica

Numărul de utilizatori ai serviciilor de bibliotecă a scăzut în condiţiile în care

achiziţionarea de carte şi alte unităţi de bibliotecă a crescut. Aceasta pare să denote o lipsă de

atractivitate a bibliotecilor, fie sub raportul serviciilor oferite, fie în ceea ce priveşte oferta de

carte şi informaţie, care nu răspunde suficient trebuinţelor utilizatorilor.

În aceste condiţii, politicile publice pentru dezvoltarea serviciilor de bibliotecă capătă

o importanţă deosebită.

Datele statistice reflectă foarte bine activitatea bibliotecilor publice.

Pentru o mai bună înţelegere a condiţiilor în care bibliotecile publice furnizează

servicii pentru comunitate vom prezenta situaţia bibliotecilor publice din România sub forma

datelor statistice şi a indicatorilor de performanţă obţinuţi.

Date statistice Populaţia României 21.711.252

Numărul bibliotecilor 2.908

Biblioteci judeţene 41

Biblioteci municipale

219

Biblioteci comunale 2648

Numărul documentelor în colecţii

50.803.080

Cărţi şi publicaţii seriale

50.169.279

Documente audiovizuale

347.471

Colecţii electronice 8.804

Alte documente 276.526

Numărul documentelor achiziţionate

899.936

Cărţi şi publicaţii seriale

812.711

Documente audiovizuale

11.621

Colecţii electronice 2.138

Alte documente 73.466

Numărul total de computere 2.261

Staţii de lucru pentru 704

3

Page 4: referate arhivistica

utilizatori Utilizatori înscrişi 2.932.840

Tranzacţii de împrumut 34.692.749

Tranzacţii de referinţe virtuale

387.438

Vizite la bibliotecă 16.273.903

Vizite virtuale 345.167

Personalul bibliotecilor 5.934

Personal de specialitate

5.246

Personal administrativ

277

Personal de întreţinere

411

Finanţare 19.917.465 €

Finanţare publică 19.389.652 €

Finanţare din alte surse

527.813 €

Principalii indicatori de performanţă Cheltuieli curente per capita 0,92 € % cheltuielilor pentru personal 68,55 % % cheltuielilor pentru achiziţii 10,4 % Personal la 1.000 locuitori 0,24 angajaţi Numărul de locuitori per personal de specialitate

4138 locuitori

Documente în colecţie per capita 2.34 documente Documente achiziţionate la 1.000 locuitori

41,28 documente

% utilizatorilor înscrişi 13.51 % Documente împrumutate per capita 1,60 documente Documente împrumutate per utilizator activ

17,88 documente

Documente împrumutate per vizită 2,13 documente Vizite la bibliotecă per utilizator activ 8,39 vizite

Sursa: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România,

www.anbpr.org.ro

4

Page 5: referate arhivistica

Statisticile pun în evidenţă faptul că sistemul bibliotecilor publice din România este

bine dezvoltat sub aspectul numărului de biblioteci şi a mărimii colecţiilor. Există biblioteci

publice în aproape toate unităţile administrative, încadrate cu personal calificat şi cu colecţii

care asigură 2,34 documente pentru fiecare locuitor.

În structura colecţiilor predomină însă cărţile şi publicaţiile periodice în proporţie de

peste 98 %, iar în structura achiziţiilor în proporţie de peste 90 %.

Chiar dacă acum cartea este încă cel mai important purtător de informaţie,

bibliotecile publice româneşti nu se limitează doar la materialul tipărit.

Politica de achiziţii pe termen mediu prevede ca documentele audiovizuale şi

colecţiile electronice să reprezinte 25-30 % din totalul documentelor achiziţionate anual şi

concomitent să se asigure echipamentele necesare pentru accesarea acestor documente.

2.2. Analiza mediului în care evoluează bibliotecile publice

A. MEDIUL EXTERN

Analiza PEST

Factorii politici:

legislaţie deficitară;

reforma administrativă;

utilizarea fondurilor comunitare;

insuficienţa legii sponsorizării.

Factorii economici:

reforma economică lentă;

economie de piaţă insuficient dezvoltată;

nivel scăzut al alocărilor bugetare;

liberalizarea pieţei muncii;

inflaţia;

creşterea exponenţială a costurilor de întreţinere;

putere de cumpărare redusă.

Factorii sociali:

dezvoltarea societăţii informaţionale;

5

Page 6: referate arhivistica

dezvoltarea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice la toate nivelurile;

nevoia de educaţie permanentă;

apariţia de profesii noi;

reconversia profesională;

conştientizarea şi exercitarea derpturilor omului;

pericolul excluderii sociale;

evoluţiile ratei şomajului;

liberalizarea circulaţiei persoanelor.

Factorii tehnologici:

evoluţia rapidă a tehnologiei informaţiei;

dezvoltarea sistemelor de comunicaţie;

creşterea impactului documentelor electronice şi audiovizuale.

B. MEDIUL INTERN

Analiza SWOT a bibliotecilor din România

Puncte forte:

existenţa unui sistem naţional de biblioteci publice şi specializate – premisă a

furnizării de servicii informaţionale şi de lectură în comunităţile umane;

bibliotecile au colecţii semnificative şi reprezentative de documente;

organizează informaţia;

oferă suportul infodocumentar pentru învăţarea şi cercetarea ştiinţifică;

asigură acces nediscriminatoriu la informaţie;

oferă o gamă largă de servicii şi facilităţi;

oferă spaţiu comunitar şi instituţional neutru;

sunt cele mai frecventate instituţii de cultură;

existenţa unui sistem bine structurat de ajutor de stat pentru editarea de carte, cu

efecte benefice în asigurarea accesului populaţiei la informaţie şi cultură;

diversificarea ofertei de carte prin creşterea numărului de titluri şi prin intensificarea

importurilor.

Puncte slabe:

nivel scăzut al investiţiilor pentru sedii noi sau extinderi de spaţiu şi pentru dotări;

achiziţie insuficientă de documente, atât ca număr de exemplare, cât şi ca titluri;

colecţii îmbătrânite;

6

Page 7: referate arhivistica

nivel scăzut de informatizare a serviciilor;

lipsa accesului la Internet în majoritatea bibliotecilor;

documente electronice şi audiovizuale insuficiente;

dependenţa accentuată a unor biblioteci publice municipale, orăşeneşti şi comunale

de sistemul de ajutor de stat pentru achiziţia de carte şi publicaţii;

stagnarea unor programe naţionale vitale pentru dezvoltarea serviciilor de bibliotecă

şi creşterea accesului la informaţie şi cultură (Programul naţional de automatizare,

Catalogul naţional partajat, finalizarea lucrărilor la Biblioteca Naţională - for

metodologic pentru întreg sistemul de biblioteci);

lipsa de performanţă a programelor de pregătire şi formare continuă a personalului de

specialitate;

scăderea numărului de utilizatori la nivelul sistemului naţional de biblioteci publice;

migraţia sistematică a absolvenţilor învăţământului biblioteconomic către alte

domenii de activitate, în contextul unei atractivităţi reduse a instituţiei bibliotecare;

efectuarea sporadică şi utilizarea insuficientă a studiilor de piaţă în proiectarea ofertei

bibliotecare.

Oportunităţi:

piaţă largă de utilizatori;

atitudine activă şi flexibilă în relaţia cu utilizatorii;

capacitatea de a realiza proiecte, parteneriate şi protocoale de colaborare;

legislaţie îmbunătăţită;

asocieri profesionale;

posibilităţi de afiliere la structuri profesionale europene şi internaţionale;

construirea, în unele zone, a unor sedii moderne şi funcţionale care răspund cererii de

informaţie şi cultură;

diversificarea unor servicii de lectură prin:

- utilizarea noilor tehnologii în activităţile de evidenţă, prelucrare, precum şi în

accesarea informaţiilor;

- crearea de servicii speciale pentru persoane cu dizabilităţi;

- repoziţionarea funcţiilor bibliotecii, inclusiv ca centre de informare comunitară.

Ameninţări:

insuficienţa programelor guvernamentale de sprijin;

insuficienţa resurselor financiare în plan local;

7

Page 8: referate arhivistica

absenţa programelor de investiţii pentru spaţii şi dotări;

nivelul scăzut al salarizării personalului;

fluctuaţia personalului;

piaţă fluidă cu tendinţe de scădere a consumului de carte în raport cu celelalte oferte

de informare şi de ocupare a timpului liber;

distorsionarea producţiei de carte prin aplicarea aleatoare a sistemului de ajutor de

stat şi de achiziţii pentru bibliotecile publice;

lipsa de eficacitate a structurilor asociative ale creatorilor şi antreprenorilor din

domeniu, ceea ce afectează utilizarea unor drepturi (e.g., dreptul de împrumut public)

şi resursele potenţiale;

colaborare deficitară a sectorului editorial cu bibliotecile pentru configurarea unei

oferte axate pe nevoile specifice ale diferitelor categorii ale populaţiei cu precădere

populaţia şcolară.

2.3. Politica de produs

Oportunităţile şi provocările societăţii informaţionale dau bibliotecilor posibilitatea

de a ocupa un loc central în comunitate cu condiţia ca ele să-şi orienteze activitatea cu

prioritate spre utilizatori şi spre cunoaşterea şi satisfacerea cerinţelor acestora.

Punând în centrul activităţii utilizatorul şi nevoile lui, bibliotecile îşi asigură

recunoaşterea şi respectul comunităţii şi pot aspira la poziţia de instituţii cu rol major în

societatea informaţională.

Cerinţele utilizatorilor sunt orientate spre:

• organizarea activităţii pentru public în spaţii adecvate şi accesibile în raport cu locul de

domiciliu;

• îmbunătăţirea serviciilor existente şi dezvoltarea de servicii noi;

• asigurarea unei achiziţii corespunzătoare de documente;

• dezvoltarea bibliotecilor ca centre de informare, educaţionale şi culturale;

• promovarea unor proiecte de integrare socială;

• oportunităţi de învăţare;

• asigurarea unei infrastructuri adecvate;

• asigurarea accesului gratuit la Internet;

• staţii de lucru pentru utilizatori;

8

Page 9: referate arhivistica

• servicii de furnizare a documentelor;

• servicii pentru persoanele cu nevoi speciale;

• taxe mici pentru serviciile cu valoare adăugată.

Sunt cerinţe care conturează viziunea despre o bibliotecă modernă, capabilă să

răspundă provocărilor societăţii.

În România strategiile de produs din bibliotecile publice sunt orientate spre

modernizarea şi diversificarea serviciilor.

2.3.1. Modernizarea serviciilor tradiţionale

Bibliotecile româneşti sunt implicate într-un proces de modernizare prin care alături

de serviciile tradiţionale dezvoltă şi servicii şi tehnologii noi aşa cum fac cele mai multe

biblioteci europene. S-a conştientizat faptul că bibliotecile publice tradiţionale, care se

limitează numai la documentele tipărite, nu mai pot face faţă nevoilor crescânde de

informare ale populaţiei şi rămân în urma celor care oferă servicii moderne.

2.3.1.1. Automatizarea bibliotecilor

Procesul de automatizare a bibliotecilor româneşti a început în anii `90 şi a fost

orientat spre:

• asigurarea infrastructurii necesare susţinerii automatizării serviciilor;

• implementarea integrală a modulelor sistemelor integrate de bibliotecă;

• dezvoltarea de servicii şi facilităţi bazate pe tehnologia informaţională;

• crearea posibilităţilor de acces on-line la bazele de date şi produsele de informare ale

bibliotecii.

Gradul de automatizare şi ritmul în care s-a dezvoltat acest proces au fost diferite de

la un tip de bibliotecă la altul. Primele au fost bibliotecile judeţene, urmate de unele

biblioteci municipale si orăşeneşti. Recent acest proces a început şi în bibliotecile comunale.

Nu a existat o politică naţională de susţinere a procesului de automatizare a bibliotecilor prin

fonduri alocate special pentru intensificarea activităţii de automatizare.

Ministerul Culturii şi Cultelor a susţinut parţial Programul naţional de automatizare şi

dezvoltare a serviciilor în bibliotecile publice din România propus de Asociaţia Naţională a

Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, din care s-au parcurs două etape (1999

– 2001). A urmat o perioadă de stagnare, iar în anul 2005 a fost reluat prin noua strategie a

ministerului.

9

Page 10: referate arhivistica

2.3.1.2. Softuri integrate de bibliotecă

Softurile utilizate în bibliotecile mari sunt:

TINLIB – în 31 de biblioteci judeţene;

ALICE – în 3 biblioteci judeţene;

BiblioPhil – o bibliotecă judeţeană

În bibliotecile mici se utilizează T-LIB şi BiblioPhil.

Softul integrat TINLIB a cărui utilizare este mai răspândită dispune de următoarele module:

- Achiziţii;

- Catalogare;

- Circulaţie;

- Control seriale;

- Rapoarte;

- OPAC.

Catalogarea Modulul catalogare este utilizat pentru catalogarea cărţilor, serialelor,

articolelor, documentelor audiovizuale şi electronice. La sfârşitul anului 2008 procentul

înregistrărilor catalografice în sistem automatizat era de 12,69 % cu o creştere anuală de 3-5

%. Ponderea o deţin bibliotecile judeţene cu aproape 6.000.000 de înregistrări.

Circulaţia Implementarea acestui modul a parcurs mai multe etape:

o crearea bazei de date a utilizatorilor şi eliberarea permiselor de intrare;

o dezvoltarea cataloagelor electronice prin introducerea retroactivă, verificarea înregistrărilor

bibliografice din baza de date şi barcodarea fondului de publicaţii destinat împrumutului;

o împrumutul în sistem automatizat.

Au urmat apoi rezervările de titluri în sistem automatizat şi prelungirea termenului de

împrumut.

Utilizarea modulului circulaţie conferă dinamism şi eficienţă relaţiei cu utilizatorii,

iar bibliotecarilor le rămâne mai mult timp pentru orientarea şi educarea acestora.

Efectuarea împrumutului în sistem automatizat a însemnat un pas uriaş în modernizarea

serviciilor tradiţionale, perceput foarte bine de utilizatori.

Control seriale Fiind un modul destinat achiziţiei de periodice, permite gestionarea

solicitărilor pentru acest tip de publicaţii, aprobarea şi comandarea lor, evidenţa primirilor

(în funcţie de periodicitate). Urmărirea riguroasă a achiziţiei de periodice a redus mult rutina

10

Page 11: referate arhivistica

zilnică, în special pentru cotidiene. De asemenea, evidenţa exemplarelor lipsă este mult mai

clară, ceea ce facilitează completarea în timp optim a colecţiei de periodice a bibliotecii.

Rapoarte Modulul rapoarte este folosit pentru procesarea datelor statistice. Se obţin

rapoarte de evidenţă a intrărilor în fondul bibliotecii, fişe de catalog, buletine, bibliografii

pentru toate tipurile de documente. Se colectează în sistem automatizat datele statistice

despre utilizatorii înscrişi (după structura categoriilor ocupaţionale, după vârstă, naţionalitate

sau sex), despre utilizatorii activi, despre circulaţia documentelor (după categoria lor, după

limbă, conţinut şi după tipul de împrumut efectuat). Automatizarea acestor proceduri

reprezintă un pas deosebit de important al bibliotecilor spre eficientizare şi modernizare.

OPAC Prin modulul OPAC Online Public Access Catalogue utilizatorii pot obţine

infomaţii despre toate tipurile de documente existente în baza de date, şi despre statutul de

disponibilitate al documentului căutat. Prin meniul Informaţii personale de împrumut, pe

baza Permisului de intrare în bibliotecă pot verifica situaţia unităţilor împrumutate sau

nereturnate. Utilizarea modulului OPAC a dus la creşterea eficienţei în informarea şi servirea

utilizatorilor.

Impactul noilor tehnologii

O tehnologie nouă, puţin utilizată încă în biblioteci, este cea de identificare prin

radiofrecvenţăRFID.

Sistemele de identificare prin radiofrecvenţă se folosesc în bibliotecile din lume de

cinci-şase ani şi sunt utilizate pentru: identificarea cărţii, autoîmprumut, control antifurt,

inventarierea, sortarea şi transportul cărţilor şi al materialelor audiovizuale. Aceste aplicaţii

duc la reducerea semnificativă a costurilor, optimizează servirea utilizatorilor, diminuează

furturile de carte şi pot furniza o inventariere actualizată constantă a colecţiilor media.

Sistemele bazate pe coduri de bare utilizate în prezent provoacă întârzieri întrucât impun

poziţionarea corectă a codului de bare în raport cu scanerul optic. Ele în sine nu stochează

nici un fel de informaţii despre carte, ci trebuie relaţionate cu o bază de date.

Spre deosebire de acestea, etichetele RFID au urmatoarele avantaje:

• stocheaza cca 90 de biţi de informaţii despre fiecare articol;

• unele au memorie actualizabilă;

• pot fi citite prin coperţile cărţilor când sunt mişcate, mai multe în acelaşi timp, şi se află la

câţiva centimetri de antenă;

• sistemele RFID pot fi compatibilizate cu sistemele integrate de bibliotecă.

11

Page 12: referate arhivistica

În plus, legitimaţiile cititorilor pot fi card-uri inteligente capabile să înregistreze

informaţii despre posesorii lor şi să se actualizeze automat când sunt trecute prin dreptul

antenei: cărţile pot fi înregistrate sau scoase din evidenţa card-ului, se pot calcula amenzile

sau alte taxe.

La Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga“ Cluj este în curs de implementare un sistem pentru

servicii interactive şi de transmitere de mesaje prin Internet şi telefonie mobilă bazat pe

tehnologia de identificare prin radiofrecvenţă (RFID). Este un proiect european destinat

bibliotecilor şi furnizează un set complet integrat de servicii:

• Servicii pentru bibliotecă:

- serviciul de etichetare;

- gestionarea rafturilor;

- serviciul antifurt;

- statutul disponibilităţii.

• Servicii pentru cetăţeni

Acestea permit împrumutul şi restituirea documentelor în regim de autoservire şi

facilităţi de rezervare a documentelor şi prelungirea împrumutului via Internet;

• Servicii de mesaje pentru cetăţeni

Sunt servicii de comunicaţie prin care se transmit informaţii despre activităţile

bibliotecii prin utilizarea e-mail-urilor şi a sms-urilor generate automat.

2.3.2. Diversificarea serviciilor – introducerea unor servicii noi

2.3.2.1. Servicii de informare comunitară

Dezvoltarea lor a început în anul 1997 şi s-a făcut după modelul bibliotecilor din

Marea Britanie. Sunt departamente noi denumite Centre de Informare pentru Comunitate

(CIC) şi oferă bibliotecilor posibilitatea de a extinde accesul la informaţie şi de a contribui la

informarea corectă a populaţiei. Locuitorii au nevoie de informaţii comunitare actuale pentru

a fi cetăţeni informaţi, eficienţi şi responsabili. Informaţiile comunitare trebuie să fie

relevante pentru toată comunitatea. Există 7 biblioteci judeţene care au organizate CIC-uri:

Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ.

CIC-urile iniţiază şi dezvoltă programe de informare pentru cetăţeni pe următoarele domenii:

- informare locală referitoare la administraţia publică, asistenţa socială, asistenţa

medicală, drepturile omului, cultură, învăţământ, turism, minorităţi;

12

Page 13: referate arhivistica

- informare europeană referitoare la procesul de aderare a României la Uniunea

Europeană, la structurile Uniunii Europene, şi la proiectele finanţate din fonduri europene;

- informare NATO referitoare la NATO şi integrarea României în structurile Alianţei.

Bibliotecile au început să construiască baze de date de informaţii locale accesibile şi

on-line. Există deja două astfel de baze de date: InfoUtil şi InfoEuropa la Biblioteca

Judeţeană “Octavian Goga” Cluj.

2.3.2.2. Accesul Internet pentru public

Internetul a pătruns rapid în Europa. Între 2000-2006 raza de cuprindere a

Internetului în Uniunea Europeană a crescut cu 44 %, cu 204.000.000 de utilizatori, aproape

jumătate din populaţie. Utilizarea lui diferă mult de la o ţară la alta, de la nivelul cel mai

scăzut de 15 % (în Grecia) până la 75 %, cel mai înalt nivel (Suedia). Uniunea Europeană nu

deţine date despre România. Oficialităţile declară că peste 25 % din populaţia României

utilizează Internetul.

Asigurarea accesului la Internet contribuie mult la combaterea excluziunii sociale şi

la crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică şi socială. Bibliotecile publice din

România asigură acces Internet pentru public în 27 de judeţe.

2.3.2.3. Pagini web

Nevoia publicului de a avea acces la cât mai multe informaţii despre bibliotecă a

determinat bibliotecile să-şi realizeze propriile pagini web. Sunt 25 de biblioteci judeţene

care oferă accest serviciu. Accesul Internet pentru utilizatori şi personal, precum şi

comunicarea cu utilizatorii prin pagina web sunt servicii absolut necesare în biblioteci.

Manifestul IFLA International Federation of Librariens Associations pentru Internet

subliniază faptul că „libertatea de acces la informaţie, independent de mijloace şi frontiere,

este o responsabilitate fundamentală a bibliotecii şi a profesioniştilor ei”. În România nu

avem încă strategii şi politici naţionale care să pună în aplicare principiile exprimate în acest

manifest.

2.3.2.4. Servicii de referinţe prin e-mail “Întreabă bibliotecarul”

Utilizarea tehnologiilor noi oferă publicului şi posibilitatea de a accesa biblioteca şi

serviciile ei de oriunde şi oricând. Pentru a satisface nevoile tuturor comunicarea se poate

13

Page 14: referate arhivistica

face prin mai multe metode: e-mail, linii de chat, video-conferinţe, Internet, chioşcuri, vizite

tradiţionale, telefon, fax, etc.

Tipurile de servicii “Întreabă bibliotecarul” sunt accesibile acum şi în România. Sunt

deja 9 biblioteci judeţene (Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Iaşi,

Sălaj) care transmit răspunsuri celor care apelează biblioteca de la distanţă. Serviciile de

tipul “Întreabă bibliotecarul” pun utilizatorul în relaţie directă cu biblioteca fără a mai fi

nevoie să se deplaseze aici. Prin accesarea paginii web, prin intermediul unei adrese de e-

mail dedicată acestui serviciu on-line sau printr-un formular predefinit, orice solicitare de

informaţii din aria de activitate a bibliotecii este rezolvată într-un interval de timp relativ

scurt (de obicei 48 de ore).

2.3.2.5. Cataloage on-line

Societatea actuală necesită mai mult ca oricând instrumente de informare şi

documentare care să difuzeze cunoştinţele cât mai rapid şi cât mai facil. De aici necesitatea

introducerii în bibliotecă a sistemelor moderne de înmagazinare, prelucrare şi regăsire a

informaţiilor, deci schimbări în formatul catalogului de bibliotecă.

Prin catalogul on-line se obţine accesul la baza de date bibliografice a bibliotecii,

gestionată de un soft care asigură îndeplinirea tuturor funcţiilor pe care le realizează sistemul

tradiţional de cataloage al bibliotecii.

Catalogul on-line facilitează accesul publicului, din afara bibliotecii, la baza de date a

acesteia, în scopul verificării anumitor aspecte legate de un document: dacă în fondul

bibliotecii există o anumită lucrare şi în aceste condiţii îi permite să obţină toate informaţiile

privitoare la aceasta (repartiţie, date de publicare, dacă este sau nu disponibilă pentru

împrumut, dacă poate fi rezervată). Fiecare tip de bibliotecă îşi adaptează accesul on-line în

funcţie de utilizatorii săi şi de scopurile vizate de către instituţie.

Bibliotecile publice româneşti îşi creează propriile cataloage electronice, care în cea

mai mare parte sunt consultate prin reţeaua bibliotecii. Dispun de cataloage on-line doar 16

biblioteci judeţene: Arad, Argeş, Braşov, Brăila, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi,

Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Vaslui şi Vrancea.

2.3.2.6. Servicii de consultare de documente electronice

14

Page 15: referate arhivistica

Acest tip de serviciu, care permite accesul la informaţia stocată electronic, este

organizat în 11 biblioteci judeţene: Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Constanţa, Covasna,

Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui. Serviciul oferă:

- acces la baze de date interne şi externe;

- acces la resurse globale de informare şi comunicare via Internet;

- acces la programe de aplicaţii;

- consultarea documentelor de referinţă;

- asistenţă şi îndrumare din partea bibliotecarului.

2.4. Strategia naţională de dezvoltare a bibliotecilorBibliotecile publice au

conştientizat oportunităţile oferite de societatea informaţională şi provocările cărora trebuie

să le facă faţă, dar nu au reuşit peste tot să convingă populaţia şi politicienii că ele pot oferi

servicii eficiente ca răspuns la nevoile pe care le presupune acest tip de societate. Pentru a

putea face acest lucru a fost nevoie de o regândire a propriilor strategii şi de o planificare

adecvată. S-a realizat o Strategie naţională de dezvoltare a bibliotecilor care răspunde

cerinţelor de astăzi, în schimbare şi în care biblioteca este integrată în sistemul naţional

informaţional ca instituţie de importanţă strategică în asigurarea accesului la informaţie.

Această prevedere se regăseşte şi în textul legii bibliotecilor, dar bibliotecile nu sunt încă

percepute în totalitate aşa. Strategia îşi propune: • conştientizarea autorităţilor publice pentru

a integra bibliotecile în planurile lor strategice generale;

• clarificarea contribuţiei bibliotecilor în procesul de accelerare a reformei;

• identificarea priorităţilor naţionale şi locale de finanţare a activităţilor esenţiale de

bibliotecă;

• realizarea cooperării interministeriale în vederea structurării unei politici coordonate în

domeniul moştenirii culturale;

• dezvoltarea serviciilor electronice în relaţie cu alţi parteneri;

• implementarea unei politici de formare de bază şi continuă a personalului de specialitate;

• monitorizarea cerinţelor utilizatorilor ca parte a politicii de dezvoltare a bibliotecilor şi a

planificării investiţiilor ;

• stabilirea criteriilor de măsurare şi evaluare a serviciilor;

• extinderea cooperării interbibliotecare.

15

Page 16: referate arhivistica

Primul obiectiv strategic este crearea unei infrastructuri compatibile cu standardele

societăţii informaţionale contemporane pentru a asigura accesul la orice tip de informaţii,

pentru oricine şi oricând.

La nivel local bibliotecile şi-au stabilit propriile strategii în funcţie de necesităţile

locale, de resursele de care dispun şi de opţiunea pentru modernizare. Ele au însă nevoie de o

mai bună susţinere financiară pentru realizarea infrastructurii pentru instruire, educare şi

implementare.

Aici trebuie să intervină autorităţile locale care prin recunoaşterea rolului

bibliotecilor publice şi prin schimbarea priorităţilor politice ar putea aloca finanţări crescute

aşa încât bibliotecile să atingă niveluri apropiate de dezvoltare care să le permită creşterea

capacităţii lor de furnizor de servicii pentru comunitate.

Ministerul Culturii şi Cultelor are o politică susţinută pentru bibliotecile publice care,

dacă se va realiza, va conferi în mod real acestor instituţii rolul de importanţă strategică în

asigurarea accesului la informaţie. Prin “Strategia privind lectura publică şi reinventarea

bibliotecilor” ministerul şi-a fixat ca priorităţi:

• Campania de informare “Prin lectură la cultură”;

• Biblioteca Naţională a României;

• Informatizarea bibliotecilor publice.

Prin campania de informare se doreşte readucerea cărţii în atenţia publicului şi

situarea bibliotecilor în poziţia de puncte culturale focale ale comunităţilor locale.

Al doilea proiect vizează finalizarea construcţiei noului sediu al Bibliotecii Naţionale

a României început cu mulţi ani în urmă, iar prin al treilea proiect se doreşte construirea

reţelei informaţionale la nivel naţional a bibliotecilor din mediul urban şi rural.

În paralel, Ministerul Culturii şi Cultelor a continuat Programul de achiziţie de carte

şi abonamente la reviste culturale pentru bibliotecile publice. Strategia naţională de

dezvoltare a bibliotecilor prevedea o suplimentare a achiziţiei de documente prin programul

Ministerului Culturii şi Cultelor care să asigure 30 % din necesarul minim prevăzut de legea

bibliotecilor. Anul 2005 a fost primul an în care ne-am apropiat de această prevedere.

Principalele obstacole pe care le întâmpină bibliotecile publice româneşti în

furnizarea serviciilor pentru comunitate sunt de două tipuri:

- obstacole externe care ţin de lipsa de încredere în potenţialul bibliotecilor

publice, lipsa planurilor, lipsa finanţării şi suportul tehnic necorespunzător

pentru implementarea noilor tehnologii;

16

Page 17: referate arhivistica

- obstacole interne care ţin de mentalitate, de dezvoltarea profesională, de un

management inadecvat şi de numărul mic de angajaţi cu pregătire IT

actualizată.

17

Page 18: referate arhivistica

Capitolul III POLITICA DE PRODUS ÎN CADRUL BIBLIOTECII

JUDEŢENE "G.T. KIRILEANU" NEAMŢ

3.1. Prezentarea instituţiei

Biblioteca Judeţeană "G. T. Kirileanu" Neamţ coordonează activitatea bibliotecilor

publice din judeţ şi serveşte interesele de informare, studiu, lectură, educaţie şi recreere ale

utilizatorilor săi, prin servicii care asigură accesul liber şi nediscriminatoriu la propriile

colecţii de documente şi baze de date, precum şi la alte surse, exterioare ei. În acest scop,

Biblioteca Judeţeană constituie, prelucrează, organizează, conservă, dezvoltă şi valorifică

ştiinţific, conform resurselor alocate şi intereselor utilizatorilor, colecţii reprezentative de

carte, periodice şi alte documente purtătoare de informaţii din orice domeniu al cunoştinţelor

umane, indiferent de format ori natura suportului material.

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” coordonează aplicarea strategiilor şi

programelor de automatizare a serviciilor bibliotecilor publice din judeţ, organizează şi

armonizează activitatea de informare comunitară şi din orice alt domeniu de interes public

în care îşi poate afirma competenţele, participă la realizarea obiectivelor educaţiei

permanente.

Totodată, Biblioteca Judeţeană are misiunea de onoare de a conserva şi a valoriza

moştenirea culturală şi patrimonială a cărturarului G. T. Kirileanu, contribuind decisiv la

perpetuarea memoriei sale ca ilustru bibliotecar şi inegalabil editor al scrierilor lui Ion

Creangă.

Biblioteca asigură accesul liber şi gratuit, prin servicii specifice, la un fond de peste

280.000 volume cărţi şi periodice din toate domeniile de cunoaştere şi activitate, pentru

copii, adolescenţi, adulţi.

3.1.1. Scurt istoric

Biblioteca Judeţeană "G.T. Kirileanu" Neamţ este continuatoarea unor vechi tradiţii

(peste 140 de ani) de lectură publică în judeţul Neamţ. O însemnare din 1934, datorată lui

Constantin Turcu (1903-1980, profesor, publicist şi secretar al Liceului "Petru Rareş" din

Page 19: referate arhivistica

Piatra-Neamţ), evoca - în acest sens - anul 1869 şi registrul de împrumut al bibliotecii filialei

Neamţ a Societăţii

Pentru Învăţătura Poporului Român.

Istoria propriu-zisă a Bibliotecii Judeţene "G.T. Kirileanu" Neamţ începe cu toamna

anului 1935, când, odată cu revenirea pe meleagurile natale, cărturarul Gh. Teodorescu -

Kirileanu îşi materializează şi dorinţa de a se stabili la Piatra-Neamţ cu întreaga comoară de

manuscrise, carte şi periodice a bibliotecii sale. În acest scop, a cumpărat un teren şi a

construit (pe str. Ştefan cel Mare nr. 25 - astăzi nr. 27) casa ce l-a adăpostit până la moarte

(13 noiembrie 1960).

Oficial, biblioteca a căpătat caracter public în anul 1956, prin actul de donaţie din 24

februarie acel an, ce stipula înfiinţarea - în casa sa - a unei biblioteci documentare "pentru

luminarea poporului”.

În aceeaşi perioadă (anii '50), datorită unei reorganizări în plan central şi teritorial a

bibliotecilor publice din România, s-a înfiinţat la Piatra Neamt o bibliotecă publică

orăsenească, ce a funcţionat mai întâi în fosta Librărie nr.1 a oraşului, iar apoi pe str. Ştefan

cel Mare, nr.5.

La începutul anului 1972, între noile construcţii ale oraşului s-a aflat şi actualul sediu

al bibliotecii (Bd. Republicii nr. 15), investiţie realizată de Consiliul Judeţean Neamţ.

Între timp, biblioteca publică orăşenească căpătase rang municipal (februarie 1968, odată cu

efectuarea reformei teritorial-administrative), iar din martie 1974, odată cu aplicarea

prevederilor Decretului nr. 703/28 dec. 1973, cuprinzând normele unitare de structură pentru

instituţiile cultural-educative, a devenit Biblioteca Judeţeană. Cu aceeaşi dată şi potrivit

efectelor aceluiaşi decret, fosta bibliotecă a cărturarului G.T. Kirileanu şi-a încetat statutul de

bibliotecă de sine stătătoare. Colecţiile sale au fost transferate în noul sediu al Bibliotecii

Judeţene şi au căpătat regim de funcţionare sub denumirea de Fondul Documentar "G. T.

Kirileanu".

După 1989, Biblioteca Judeţeană a cunoscut un intens proces de modernizare şi

extindere a spaţiilor şi serviciilor sale. Odată cu aniversarea a 120 de ani de la naşterea lui

G.T. Kirileanu în data de 13 martie 1992, biblioteca şi-a înscris pe frontispiciu numele

ctitorului ei spiritual, căpătând denumirea de Biblioteca Judeţeană "G.T. Kirileanu".

19

Page 20: referate arhivistica

3.1.2. Principalele secţii de comunicare a colecţiilor şi serviciile pe care le oferă

1. SECŢIA DE ÎMPRUMUT CARTE PENTRU COPII

Deţine circa 30000 volume carte şi periodice (se remarcă două colecţii seriale de mare

interes: Arborele lumii şi Enciclopedia personalităţilor

Dispune de:

- un modul pentru lectură şi informare pe loc cu 20 de locuri;

- modul cu jocuri pe calculator: 6 locuri;

- catalog electronic cu acces în reţea,

- cataloage tematice şi catalog sistematic pe fişe.

Asigură:

acces liber la raft pentru aproape 4.000 de copii pe an, pentru preşcolari şi elevi până

la 14 ani;

servicii de împrumut pentru acasă, de studiu şi informare pe loc (circa 50.000 de

vizite pe an ale utilizatorilor secţiei);

spectacole-surpriză, cu caracter interactiv, prezentate de Teatrul de Joacă al

bibliotecii, pentru grupuri organizate de copii;

acces, în regim de sală de lectură, la peste 2.000 de enciclopedii, dicţionare, tratate,

sinteze, antologii şi culegeri, ce pot fi consultate pe loc, în cadrul unor module de

lectură cu 20 de locuri ;

jocuri pe calculator;

acces şi amenajări adecvate pentru persoane cu deficienţe locomotorii;

orientarea utilizatorilor cu ajutorul bazelor de date informatizate şi a cataloagelor

tematice, formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;

găzduirea unor reuniuni metodice ale personalului didactic şi a serbărilor pentru

preşcolari şi şcolari;

popularizarea colecţiilor bibliotecii şi a oportunităţilor de utilizare a serviciilor sale

prin organizarea de expoziţii, colocvii, concursuri, audiţii, proiecţii şi vizite în grup.

20

Page 21: referate arhivistica

2. SECŢIA DE ÎMPRUMUT CARTE PENTRU ADULŢI

Deţine:

- peste 50.000 volume;

- catalog electronic cu acces în reţea;

- catalog sistematic;

- cataloage tematice pe suport tradiţional.

Asigură în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 - 19 :

acces liber la raft pentru aproape 7.000 de persoane pe an, la un fond de peste 50.000

volume carte pentru tineri şi adulţi;

servicii de împrumut pentru acasă şi de consultare pe loc (circa 75.000 de vizite pe an

ale utilizatorilor secţiei);

acces şi amenajări adecvate pentru persoane cu deficienţe locomotorii;

orientarea utilizatorilor cu ajutorul bazelor de date informatizate şi a cataloagelor

tematice, formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;

servire la domiciliu, pentru persoane vârstnice izolate sau pentru persoane cu

deficienţe locomotorii, în baza unor solicitări telefonice ori prin e-mail;

servicii de împrumut şi activităţi culturale în cadrul Căminului pentru persoane

vârstnice din Piatra-Neamţ, prin Punctul de lectură şi informare "C. Turcu";

manifestări literar-artistice şi recreative săptămânale pentru membrii Fundaţiei de

Îngrijiri Comunitare - Centrul de zi "Crizantema";

popularizarea colecţiilor bibliotecii prin organizarea de expoziţii, colocvii,

concursuri, reuniuni profesionale şi vizite în grup.

3. SECŢIA DE ARTĂ ŞI INFORMARE AUDIOVIZUALĂ

Oferă:

acces liber la un fond de:

- peste 13.000 de dicţionare, sinteze, albume, tratate şi cărţi din domeniul artelor

plastice, arhitecturii, muzicii, teatrului, filmului şi sportului;

- peste 1.000 de CD-uri, casete audio şi casete video;

- circa 800 de partituri pentru diferite instrumente.

21

Page 22: referate arhivistica

servicii de împrumut pentru acasă şi posibilităţi de consultare pe loc, în module de

studiu şi lectură cu 20 de locuri;

audiţii şi vizionări de CD-uri, DVD-uri, discuri, casete audio şi casete video, în

condiţii de aparatură performantă (inclusiv home-cinema);

mari enciclopedii (alb-negru, color şi audio), precum şi abonamente la publicaţii

străine de profil;

orientarea utilizatorilor cu ajutorul bazelor de date informatizate şi a cataloagelor

tematice, formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;

încurajarea preocupărilor artistice prin organizarea de colocvii, expoziţii personale şi

de grup, cicluri de acţiuni pentru iniţiere muzicală, microrecitaluri vocale şi

instrumentale, audiţii şi vizionări, serate literar-artistice şi lansări de carte, CD-uri,

casete;

spaţii gratuite sau la tarife modice, pentru organizatorii de reuniuni colocviale (35

locuri) şi în grupuri mai mari – 70 de locuri.

4. CENTRU DE INFORMARE COMUNITARĂ

Asigură în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 - 19:

acces liber la un fond de peste 2.000 de publicaţii carte şi seriale cu tematică

privitoare la structurile, instituţiile şi oportunităţile informaţionale de interes

comunitar (local şi european);

acces Internet şi operare curentă în fluxul informaţional comunitar;

oportunităţi de consultare pe loc şi de împrumut pentru acasă;

servicii de referinţă la distanţă, pe teme de interes comunitar (local şi european);

orientarea utilizatorilor cu ajutorul bazelor de date informatizate şi cultivarea unor

deprinderi de muncă intelectuală prin asistenţă de specialitate în regăsirea

informaţiilor bibliografice şi comunitare;

bibliografii, sinteze şi alte materiale documentare la cerere, contra cost;

împrumut interbibliotecar, la cererea utilizatorilor, pentru consultarea unor publicaţii

aflate în colecţiile altor biblioteci (publice sau universitare);

constituirea şi dezvoltarea Depozitului Legal Judeţean, prin colectarea şi conservarea

documentelor din producţia editorială nemţeană;

22

Page 23: referate arhivistica

activităţi de comunicare a colecţiilor şi serviciilor bibliotecii prin organizarea de

colocvii, seminarii, expoziţii, dezbateri publice, vizionări de CD-uri şi casete.

5. SECŢIA BIBLIONET

Asigură următoarele servicii şi facilităţi:

servicii publice de informare şi documentare în reţeaua Internet, contra cost;

acces la 10 posturi de lucru (50 bani/oră), fără limite de timp şi cu posibilităţi de

asistare tehnică de specialitate pentru începători;

accesul liber la peste 1400 volume cărţi şi periodice din domeniul informaticii, ce pot

fi consultate pe loc ori împrumutate la domiciliu;

accesul, în regim de sală de lectură, la un fond de referinţă cu peste 700 de volume

carte şi 5 colecţii de publicaţii periodice de mare interes (CHIP, Computers &

Communications, LEVEL, PC Magazine, PC World, PC Utilities);

copiere pe diskete 1.38 MB;

orientarea utilizatorilor în utilizarea:

- dicţionarelor on-line;

- motoarelor de căutare;

- oportunităţilor on-line de comunicare, instruire, afaceri, inginerie asistată, vizite

virtuale în muzee şi bibloteci, divertisment.

6. SALA DE LECTURĂ CARTE

Oferă în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 - 19 :

accesul la un fond de peste 55.000 de volume din toate domeniile cunoaşterii

(exceptând arta şi sportul, ce pot fi consultate la Secţia carte de artă şi informare

audio-vizuală);

satisfacerea rapidă a cerinţelor de informare ale utilizatorilor cu ajutorul bazelor de

date informatizate şi formarea unor deprinderi de muncă intelectuală prin îndrumarea

căutărilor bibliografice;

accesul direct la un fond de referinţă cu peste 900 de enciclopedii, dicţionare,

compendii, tratate, sinteze, atlase, culegeri şi antologii;

23

Page 24: referate arhivistica

informaţii bibliografice privind personalităţi, autori, opere, teme, subiecte şi orice alt

domeniu de interes din publicaţiile carte;

servicii de copiere parţială după publicaţiile secţiei, contra cost.

7. SALA DE LECTURĂ PERIODICE

Asigură următoarele servicii, de luni până vineri, între orele 9 - 19:

accesul la un fond de peste 130 colecţii de publicaţii periodice locale, zonale şi

naţionale, din toate domeniile tematice şi publicistice;

accesul direct la colecţia "Monitorul Oficial" (partea I şi a III-a) şi la programul

informatizat de legislaţie "LEX";

servicii contra cost de copiere şi listare electronică după bazele de date şi publicaţiile

secţiei;

satisfacerea rapidă a cerinţelor de informare ale utilizatorilor cu ajutorul bazelor de

date informatizate şi formarea unor deprinderi de muncă intelectuală, prin

îndrumarea căutărilor bibliografice din publicaţiile periodice;

accesarea bazei informatizate a bibliografiei locale, cu articole privind personalităţi,

realităţi şi teme din judeţul Neamţ;

realizarea, la cerere, de bibliografii tematice contra cost.

8. SECŢIA DE CARTE STRAINĂ

Filiala de Carte Străină a fost înfiinţată în 1992, din fonduri proprii şi donaţii oferite de

"Association Roannais - Piatra Neamţ", organizaţie care continuă completarea

colecţiilor. Asigură în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, între orele 12 – 19, iar marţea

şi joia între 9 - 16:

primirea şi orientarea utilizatorilor cu ajutorul catalogului electronic, a cataloagelor

tematice şi a catalogului sistematic pe fişe;

accesul liber la peste 17.000 publicaţii, în principal în limbile franceză, engleză,

germană şi italiană, precum şi la un număr de 75 non-publicaţii;

servicii de împrumut pentru acasă;

24

Page 25: referate arhivistica

accesul, în regim de sală de lectură (6 locuri), la un fond de referinţă de peste 1.500

volume ce cuprinde dicţionare, enciclopedii, atlase, sinteze şi tratate precum şi un

număr de 10 colecţii de publicaţii periodice de mare interes (PARIS MATCH,

NEWSWEEK, LA RECHERCHE, SCIENCE & VIE, NATIONAL

GEOGRAPHIC);

posibilitatea învăţăţării limbilor străine cu ajutorul casetelor audio şi a CD-urilor

însoţite de manuale ajutătoare;

încurajarea preocupărilor culturale prin organizarea de manifestări cultural-educative,

de cunoaştere a bibliotecii, expoziţii şi colocvii.

9. FONDUL DOCUMENTAR G.T. KIRILEANU

- asigură consultarea în regim de sală de lectură a 30.000 de volume donate la 24

februarie 1956 de ilustrul cărturar şi editor;

- deţine importante valori bibliofile , între care 240 cărţi vechi româneşti 1643-1830,

51 cărţi vechi străine 1630-1800, precum şi numeroase volume cu autograf sau

însemnări menuscrise.

10. TEATRUL DE JOACĂ

Potrivit “Manifestului UNESCO pentru biblioteca publică” (1994), biblioteca publică

are datoria „să furnizeze fiecărei persoane mijloacele pentru o evoluţie creativă”, obiectiv

asumat şi slujit prin înfiinţarea - în premieră pe ţară, la începutul anului 2003 - a Teatrului

de Joacă al bibliotecii. Această secţie:

- asigură îndrumare specializată pentru încurajarea şi cultivarea creativităţii şi

aptitudinilor literar-artistice ale tinerilor şi copiilor, prin punerea în scenă a unor texte

sau piese ce sunt scrise, interpretate, ilustrate muzical şi regizate chiar de ei;

- oferă cadrul relaxat şi neconvenţional în care fiecare poate să-şi descopere şi să-şi

valorifice disponibilitatea pentru dialog, bucuria jocului, căldura colegialităţii şi

măsura talentului;

- este un îndemn la creativitate, la identificarea şi valorificarea fiecărei personalităţi,

chiar şi în formare;

- constituie, pentru orice copil sau tânăr, o excelentă provocare la autocunoaştere şi

autodepăşire.

25

Page 26: referate arhivistica

3.2. Indicatorii statistici ai activităţii Bibliotecii Judeţene ”G.T. Kirileanu” Neamţ

1. Atragerea populaţiei la lectură

În cursul anului 2009, de serviciile pentru public ale Bibliotecii Judeţene au

beneficiat un număr de 11.170 utilizatori activi, din care: 3.349 nou înscrişi, 7.721 reînscrişi.

Raportându-ne la realizările ultimilor ani, aceste cifre oglindesc o scădere, respectiv cu 425

utilizatori activi mai puţin în anul 2009 faţă de anul 2008, când au fost înregistraţi 11.595 de

beneficiari ai serviciilor. Diminuarea cea mai mare se observă pe segmentul „nou înscrişi”

(minus 905 utilizatori) şi este explicabilă, în cea mai mare măsură, prin:

- dramatica descreştere a totalului populaţiei şcolare;

- accentuatul recul demografic;

- escaladarea abandonului şcolar;

- persistenţa migrării populaţiei în căutarea unui loc de muncă.

În aceste condiţii, evoluţiile numărului total de utilizatori (deci fără participanţii la

manifestări cultural-educative) se prezintă în ultimii ani astfel:

2005: 11.725 utilizatori = 9,46% din populaţia municipiului Piatra-Neamţ

2006: 12.124 utilizatori = 10,74% din populaţia municipiului Piatra-Neamţ

2007: 12.838 utilizatori = 11,52% din populaţia municipiului Piatra-Neamţ

2008: 11.595 utilizatori = 10,52% din populaţia municipiului Piatra-Neamţ

2009: 11.170 utilizatori = 10,18% din populaţia municipiului Piatra-Neamţ

Populaţia municipiului reşedinţă de judeţ a fluctuat mereu, fiind estimată la 109.720

locuitori în anii 2008 şi 2009.

Media europeană optimă pentru atragerea populaţiei la lectură este considerată cea de

10%; în România, media anuală a fost de 9,1% în 2008, 8,5 în 2009.

2. Colecţiile bibliotecii

La finele anului 2009, colecţiile bibliotecii cuprindeau 288.243 volume de documente

specifice (cărţi, reviste, ziare, casete audio, CD-uri şi altele).

Numărul volumelor nou intrate în bibliotecă este de 10.945, din care:

- 7.318 volume achiziţionate din fondurile alocate de Consiliul Judeţean;

- 807 volume achiziţionate şi donate de Ministerul Culturii şi Cultelor,

26

Page 27: referate arhivistica

- 2.820 volume primite pentru Centrul de Informare Comunitară, pentru

Depozitul Legal sau prin donaţie (în principal Editura Polirom, cu circa 900 vol.

donate).

Creşterea reală a colecţiilor sau fondurilor de documente ale bibliotecii este însă mai

mică, deoarece - tot pe parcursul anului 2009 - au fost selectate şi scoase din evidenţe,

datorită gradului foarte avansat de uzură fizică, 6.628 volume.

Raportându-ne la populaţia relativ stabilă a municipiului Piatra-Neamţ, deci la cei

109.720 locuitori, rezultă că indicele de înzestrare cu documente specifice de bibliotecă este

de circa 2,6 volume pe cap de locuitor (media pe ţară, care include şi mediul rural, mult mai

slab înzestrat, este de 2,3 volume per capita).

3. Satisfacerea intereselor de informare şi lectură

Biblioteca Judeţeană Neamţ are aproape tot fondul de publicaţii carte introdus pe

calculator, ceea ce asigură o foarte bună servire a utilizatorilor, cu precădere pentru

satisfacerea intereselor de studiu, informare şi documentare prin sălile de lectură şi centrele

de informare.

Cei 11.170 de utilizatori activi au efectuat în cursul anului circa 208.737 de vizite la

secţiile bibliotecii, ceea ce înseamnă aprox. 19,1 vizite pe an de fiecare utilizator şi o medie

de aproape 990 de utilizatori apelând zilnic la serviciile bibliotecii. Evident, Biblioteca

Judeţeană continuă să fie cea mai frecventată instituţie de cultură din judeţul Neamţ.

Numărul volumelor consultate de cei 11.170 utilizatori este de aproape 585.294, ceea

ce înseamnă un indice de circulaţie a colecţiilor de 2,0 pe an şi o medie de circa 45

documente de bibliotecă consultate de către fiecare utilizator/an (2,8 volume la fiecare

vizită). Din cele 585.294 volume împrumutate, aproape 210.000 au fost consultate în sălile

de lectură.

4. Manifestările culturale şi de propagandă a colecţiilor

Activităţile de acest gen (expoziţii de publicaţii şi de artă plastică, miniconcerte de

iniţiere muzicală, lansări de carte, microrecitaluri, activităţi metodice ale personalului

didactic, colocvii ş.a.) au contribuit la asigurarea unui climat efervescent în relaţia cu

utilizatorii, cele peste 350 de activităţi şi acţiuni bucurându-se de interesul unui public

estimat la circa 10.500 de beneficiari, mulţi dintre aceştia devenind apoi utilizatori activi ai

serviciilor bibliotecii.

27

Page 28: referate arhivistica

Tabel nr. 3.1. Indicatori statistici privind activitatea Bibliotecii Judeţene

“G.T. Kirileanu” Neamţ în perioada 2005-2009

AnulUtilizatori

activiVizite

utilizatoriVolume difuzate

PopulaţiePiatra-Neamţ

Indice de lectură

populaţieVolume

nou intrate

2005 11.725 224.060 526.028 123.966 9,46 17.707

2006 12.124 209.986 509.975 112.872 10,74 5.394

2007 12.838 225.441 577.987 111.488 11,52 14.499

2008 11.595 203.242 526.822 110.188 10,52 9.288

2009 11.170 208.837 585.294 109.720 10,18 10.945

Sursa: Biblioteca Judeţeană “G.T. Kirileanu” Neamţ

3.3. Analiza mediului în care evoluează Biblioteca Judeţeană “G.T. Kirileanu“

Neamţ

A. MEDIUL EXTERN

Analiza PEST a Bibliotecii Judeţene Neamţ

1. Factori politici şi legislativi:

influenţa alegerilor locale şi/sau generale;

alinierea legislaţiei româneşti la realităţile şi exigenţele Uniunii Europene;

reforma administraţiei publice;

modificarea unor structuri teritorial-administrative;

legislaţie instabilă şi deficitară;

politica bugetară şi legislaţia muncii;

evoluţia politicilor monetare şi valutare;

ineficienţa şi disfuncţionalităţile din aplicarea Legii sponsorizării.

2. Factori economici:

28

Page 29: referate arhivistica

ritmul lent de implementare a reformelor economice şi de consolidare a economiei de

piaţă;

evoluţiile ratei inflaţiei şi creşterea preţurilor;

nivelul modest ori scăzut al alocărilor de resurse bugetare;

dificultăţile de accesare a fondurilor europene;

nivel de trai şi putere de cumpărare reduse;

creşterea cheltuielilor curente familiale pentru plata întreţinerii şi a celorlalte

nevoi/obligaţii administrativ-gospodăreşti;

productivitatea scăzută;

liberalizarea pieţei muncii.

3. Factori socio-culturali:

atitudinea populaţiei faţă de cerinţele curente ale informării şi studiului în general şi

faţă de cele ale educaţiei formale şi educaţiei permanente în special;

evoluţiile demografice şi în deosebi cele privind rata natalităţii şi a mortalităţii,

precum şi durata medie a speranţei de viaţă;

existenţa unui procent semnificativ de pensionari şi alte categorii de persoane de

vârsta a treia;

stilul de viaţă şi securitatea socială a individului (apetitul pentru informaţie, cultură,

educaţie şi loisir, evoluţiile privind: rata şomajului, facilităţile găsirii unui loc de

muncă adecvat pe termen lung, asigurarea veniturilor optime pentru mediul familial,

descurajarea fenomenului infracţional);

nivelul educaţional al utilizatorilor reali şi virtuali;

atitudinea populaţiei faţă de bibliotecă;

oportunităţi şi disponibilităţi de petrecere a timpului liber;

liberalizarea circulaţiei persoanelor şi - mai ales - efectul fluctuaţiilor provocate de

migrarea internă şi emigraţie;

atitudinea faţă de muncă şi conversia profesională;

conştientizarea şi exercitarea drepturilor omului, atitudinea faţă de problemele sociale

ale comunităţii locale;

pericolul alienării şi excluderii sociale.

29

Page 30: referate arhivistica

4.Factori tehnologici:

continua modernizare şi diversificare a producţiei tipografice;

evoluţia extrem de rapidă a tehnologiilor informaţiei;

dezvoltarea sistemelor de comunicaţie şi calitatea infrastructurii comunicaţionale;

rata de înnoire a produselor;

creşterea impactului documentelor electronice şi audio-vizuale;

dotarea accelerată cu echipamente de calcul şi comunicare;

încadrarea cu personal tehnic sau având componente tehnice în formarea profesională.

Această analiză, privind mediul extern din perspectiva unor condiţionări şi tendinţe

ce afectează întreaga categorie de biblioteci publice într-un mod relativ uniform, serveşte -

datorită dinamicii factorilor luaţi în consideraţie - nu atât la radiografierea momentului

prezent, cât la determinarea situaţiei mediului extern la un moment viitor, dar totuşi nu prea

îndepărtat.

B. MEDIUL INTERN

Analiza SWOT a Bibliotecii Judeţene Neamţ

1.Puncte forte ale organizaţiei:

apartenenţă la un sistem naţional de biblioteci şi rol de importanţă strategică în cadrul

societăţii informaţionale;

poziţie de lider în cadrul bibliotecilor publice din judeţul Neamţ şi consolidarea, în

ultimii 5 ani, a unei imagini favorabile la nivelul utilizatorilor şi al organizaţiilor

partenere;

poziţie de frunte şi în cadrul sistemului naţional de biblioteci, organizaţia fiind deseori

recompensată la nivelul breslei pentru iniţiativele şi proiectele sale;

răspunde unor cerinţe reale de informare, educaţie şi recreere ale membrilor comunităţii,

devenind cea mai frecventată instituţie de cultură din judeţ;

personal relativ tânăr, cu disponibilitate pentru lucrul în echipă şi pentru adaptarea la

schimbare;

fluxuri şi compartimente specializate în selectarea, prelucrarea, organizarea, gestionarea

şi valorificarea informaţiei;

30

Page 31: referate arhivistica

activitatea centrelor sale de excelenţă şi experiment info-cultural: Centru de Informare

Comunitară, Centru Regional de Informare Europeană, Teatru de Joacă;

disponibilitate pentru realizarea unor parteneriate capabile să asigure suportul info-

documentar necesar procesului de învăţământ, activităţilor şi educaţiei cultural-artistice,

proiectelor şi programelor comunitare, domeniului cercetării ştiinţifice;

asigură acces facil şi nediscriminatoriu al utilizatorilor (membri ai comunităţii locale şi

alte categorii de persoane) la informaţie;

oportunităţi şi soluţii proprii de software, fiind prima bibliotecă publică din România

creatoare a unui soft performant de bibliotecă, performanţă căreia nu i s-a putut alinia

până în prezent decât o singură bibliotecă judeţeană (Maramureş) - celelalte mari

biblioteci folosind soft-uri costisitoare, sub licenţă străină;

reţea de calculatoare, cu baze de date electronice pentru întreg fondul de publicaţii carte

şi seriale din colecţiile sale (circa 280.000 unităţi de bibliotecă);

deţine colecţii enciclopedice reprezentative de documente specifice, riguros constituite şi

structurate, spre a servi celor mai diverse interese de informare, studiu, lectură, educaţie

şi recreere ale utilizatorilor;

oferă o gamă largă de servicii şi facilităţi, potrivit evoluţiilor cerinţelor de la nivelul

comunităţii locale şi al sistemului naţional de biblioteci;

experienţă semnificativă în organizarea activităţilor de animaţie culturală pentru toate

categoriile de public.

2.Puncte slabe ale organizaţiei:

fonduri de publicaţii uzate fizic, în condiţiile unei rate scăzute de înnoire a colecţiilor,

datorită modestelor resurse disponibile spre a fi alocate de bibliotecă pentru achiziţii;

insuficiente documente electronice şi audio-vizuale pentru cerinţele info-documentare şi

de loisir ale utilizatorilor;

dezavantaje competitive, ca urmare a handicapului tehnologic datorat insuficientelor

resurse alocate pentru achiziţionarea unor echipamente şi dotări la nivelul exploziei de

pe piaţa IT şi potrivit orizontului de aşteptare al utilizatorilor;

dezechilibru progresiv între creşterea costurilor de funcţionare şi resursele disponibile;

dificultăţi majore în accesarea fondurilor europene, datorită statutului instituţiei şi lipsei

unor parteneri eligibili;

31

Page 32: referate arhivistica

oportunităţi minime de atragere a unor sponsorizări, pe fondul lipsei de atractivitate a

cadrului legal şi în contextul unui mediu local de afaceri insuficient consolidat şi - mai

ales - dominat de pasiunea pentru sport a celor mai mulţi dintre manageri;

insuficientă atragere a persoanelor de vârsta a treia, copleşite de dificultăţi financiare şi

ocupate cu supravegherea copiilor lăsaţi temporar în grija lor de părinţii plecaţi la muncă

în străinătate;

fluctuaţia propriului personal, afectat de nivelul scăzut al veniturilor bugetare;

dificultăţi de înlocuire rapidă a specialiştilor, în contextul slabei oferte de pe piaţa muncii

şi, mai ales, al absenţei candidaţilor cu studii de specialitate;

lenta iniţiere şi formare profesională a salariaţilor, prin învăţarea meseriei la locul de

muncă şi participarea eşalonată la programe profesionale organizate de instituţie şi în

plan centralizat;

dificultăţi majore în motivarea personalului, în condiţiile perpetuării unor venituri

modeste pentru bugetari şi a lipsei oricăror stimulentelor financiar-materiale (bonuri de

masă, prime de Paşti şi Crăciun, consistente premii ori bonus - uri de vacanţă), frecvent

acordate în alte medii.

3.Oportunităţi potenţiale la nivelul mediului extern:

lărgirea pieţei de utilizatori prin creşterea cerinţelor de informare şi comunicare la nivelul

tuturor structurilor organizaţionale şi categoriilor de persoane din cadrul comunităţii;

multiplicarea oportunităţilor de parteneriat în relaţia cu structurile administraţiei publice

locale, instituţiile de învăţământ şi cultură, celelalte organizaţii abilitate în domeniul

educaţiei permanente, informării civice ori dialogului social-cultural la nivelul

comunităţilor;

îmbunătăţirea finanţărilor de la buget;

sporirea semnificativă a facilităţilor de accesare a fondurilor europene,

revigorarea social-economică a judeţului şi a municipiului său de reşedinţă, cu inerentă

reflectare în creşterea nivelului de trai şi sporirea intereselor de loisir ale membrilor

comunităţii;

dezvoltarea învăţământului universitar la nivelul municipiului de reşedinţă al judeţului;

îmbunătăţirea legislaţiei în domeniile sponsorizării, culturii şi biblioteconomiei;

redresarea demografică;

32

Page 33: referate arhivistica

diminuarea tendinţelor de abandon şcolar;

stabilitate socială, cu efect direct în diminuarea migraţiei interne şi a emigraţiei

persoanelor, în căutarea unor locuri de muncă;

sporirea oportunităţilor de asociere şi cooperare pentru realizarea de consorţii şi alte

structuri asociative, în scopul îmbunătăţirii şi diversificării serviciilor de bibliotecă.

4. Ameninţări potenţiale la nivelul mediului extern:

intrarea într-o perioadă de recesiune economică la nivel naţional sau internaţional, pe

fondul crizei de materii prime şi locuri de muncă;

menţinerea nivelului scăzut al alocărilor bugetare, ca urmare a politicilor de

austeritate la nivel guvernamental şi a perpetuării situaţiilor de criză economică şi

fiscală;

dificultăţi majore la nivelul ordonatorului principal de credite în privinţa atragerii

unor venituri sporite la bugetul local şi - ca urmare - alocarea unor resurse

insuficiente realizării programului de management şi proiectelor bibliotecii;

dezvoltarea accelerată a pieţei concurenţiale şi vulnerabilitate la presiunile unei

concurenţe agresive, bine susţinută financiar, pe piaţa operatorilor de informaţie;

potenţială incapacitate managerială şi financiară de a consolida propria bază

materială (colecţii, dotări, echipamente) şi de a rezista astfel fenomenului

concurenţial, în condiţiile continuei explozii a tehnologiilor multimedia şi IT;

absenţa programelor guvernamentale de consolidare şi valorificare a potenţialului

bibliotecilor publice, de modernizare a serviciilor lor, inclusiv prin asigurarea

infrastructurii comunicaţionale la nivel de sistem şi prin serviciile Internet;

menţinerea nivelului scăzut de salarizare a bugetarilor, implicit a personalului salariat

din biblioteci, cu consecinţe majore în atragerea ori formarea de specialişti, precum şi

în asigurarea continuei lor motivări;

diminuarea resurselor umane specializate, datorită accentuării fluctuaţiilor de

personal, ca urmare a perpetuării dificultăţilor menţionate la punctul anterior;

erodarea imaginii bibliotecii datorită potenţialei incapacităţi de a depăşi

dezavantajele competitive provocate de continua diminuare a calităţii resurselor

umane atrase ori de adâncirea handicapului tehnologic;

evoluţii demografice accentuat nefavorabile;

33

Page 34: referate arhivistica

sporirea abandonului şcolar, implicit a numărului de persoane analfabete sau fără

nevoi culturale;

schimbări defavorabile la nivelul mentalităţilor, preocupărilor, cerinţelor de

informare şi loisir ale membrilor comunităţii.

3.4. Strategii şi politici de produs în cadrul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”

Neamţ în perioada 2009 - 2010

Obiective strategice şi modalităţi de acţiune:

Obiectivul nr 1: Optimizarea activităţilor de completare, diversificare şi prelucrare a

colecţiilor potrivit standardelor europene, evoluţiilor tehnologice şi schimbărilor

survenite în cerinţele utilizatorilor şi mecanismele pieţei de achiziţii.

MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

Schimbarea unor mentalităţi şi practici ineficiente, vizibile mai ales în consultările

interne, prilej cu care - ca reacţie la frustrările austerităţii bugetare - se manifestă

uneori „sindromul supermarket” sau „febra cumpărăturilor”. Acţiunea managerială

va urmări conştientizarea cerinţei de a efectua selecţii exigente, potrivit aportului real

de noutate, valoare şi/sau diversitate al fiecărui document-eveniment sau a fiecărei

categorii de documente-eveniment. Efectul va fi resimţit benefic şi de utilizatori,

deoarece „achiziţiile-eveniment” induc mai evident imaginea înnoirii şi diversificării

fondului, cerinţă indispensabilă sporirii gradului de atractivitate al bibliotecii;

Constituirea şi utilizarea unei baze de date computerizate pentru monitorizarea

nivelului de relaţionare cu piaţa editorială, diminuând astfel - până la eliminare -

riscul omiterii conjuncturale a unor edituri cu producţie semnificativă calitativ sau a

unor titluri de deosebit interes, în condiţiile frecventelor decalaje dintre volumul

constant copleşitor al ofertelor editoriale şi nivelul modest al resurselor disponibile în

anumite perioade de timp;

Sporirea continuă a numărului de documente electronice şi audiovizuale

achiziţionate, potrivit normelor europene, preferinţelor deja vizibile în cerinţele

utilizatorilor noştri şi oportunităţilor pe care le oferă aceste categorii de documente în

34

Page 35: referate arhivistica

organizarea sau diversificarea acţiunilor de animaţie culturală, implicit în creşterea

„gradului de vizibilitate” al bibliotecii la nivelul comunităţii locale;

Valorificarea oportunităţilor de prelucrare informatizată în reţea - şi în profunzime -

pe vedete de subiect sau cuvinte-cheie, prin continuarea şi finalizarea în cursul anului

2010 a prelucrării „retro” a întregului fond de publicaţii şi non-publicaţii

achiziţionate anterior. Se va realiza astfel o mai bună cunoaştere a propriilor colecţii

şi o valorificare mai completă a temelor şi subiectelor conţinute de acestea, dar

insuficient valorificate prin prelucrarea tradiţională a documentelor de bibliotecă,

bazată exclusiv pe Clasificarea Zecimală Universală (C.Z.U.). Evident, cel mai mare

câştig va fi însă obţinerea unui considerabil plus de rapiditate în servirea intereselor

de informare ale utilizatorilor;

Monitorizarea mai riguroasă, în baza unui program informatizat, începând din anul

2010, a continuităţii achiziţiei la lucrările în mai multe volume, cu apariţie eşalonată

pe parcursul mai multor ani;

Îmbunătăţirea continuă a structurii colecţiilor atât prin înregistrarea, la nivelul

secţiilor de relaţii cu publicul şi al compartimentului de completare-prelucrare, a

cerinţelor nerezolvate ale utilizatorilor, pentru a identifica astfel parte din “petele

albe” ale colecţiilor, cât şi prin confruntarea periodică a bazei de date informatizate

cu cataloagele de excelenţă sau cu listele lucrărilor premiate la târguri de carte, la

reuniunile unor organizaţii profesionale, precum şi în forumuri academice.

Obiectivul nr. 2: Continuarea automatizării serviciilor bibliotecii şi a implementării

noilor tehnologii pentru mai buna informare şi comunicare.

În cadrul structurile de informare şi documentare, biblioteca publică trebuie să

cunoască modernizări care să o ajute în a fi receptată drept organizaţia cea mai apropiată.

Evoluţia preferinţelor utilizatorilor, vizibile şi în gradul de solicitare a acestor

servicii începând de la cele mai fragede vârste (în medie, compartimentul de servicii publice

Internet are 50 utilizatori/zi, jocurile sunt practicate - pe doar 3 computere! - de 25 copii/zi,

iar reţeaua de calculatoare ajută la servirea rapidă a circa 40 la sută din cei peste 850 de

utilizatori/zi), impun de asemenea susţinerea logistică tot mai puternică a îndeplinirii acestui

obiectiv strategic.

35

Page 36: referate arhivistica

MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

Continuarea permanentă a eforturilor şi activităţilor de dezvoltare, optimizare şi

exploatare a sistemului integrat propriu de bibliotecă, performanţă ce asigură o

servire rapidă a utilizatorilor şi gestionarea facilă a bazelor de date, contribuind

totodată la realizarea unor importante economii de resurse financiare;

Obţinerea resurselor necesare (de la buget sau din surse alternative) pentru

automatizarea circulaţiei documentelor de bibliotecă în relaţia cu utilizatorii secţiilor

de la sediu şi filialelor;

Optimizarea continuă a calităţii serviciilor INTERNET, inclusiv prin iniţiativa creării

unui context competitiv intern prin selecţionarea unui al doilea provider ca partener

permanent al bibliotecii;

Realizarea, în cel mai scurt timp posibil, a unor oportunităţi şi canale de comunicare

intracomunitară cu instituţiile şi organismele administraţiei publice locale şi

principalele organizaţii specializate în servicii de interes public, în scopul constituirii

şi exploatării în comun a unor baze de date şi canale informaţionale de interes

comunitar;

Îmbunătăţirea permanentă a dotărilor IT şi a achiziţiei de documente la nivelul

Secţiei carte de artă, informare audiovizuală şi multimedia, pentru îmbunătăţirea

condiţiilor de realizare atât a audiţiilor şi vizionărilor, cât şi a înregistrărilor şi

prelucrărilor de sunet şi imagine în condiţii de laborator cu producţie audio-video.

Obiectivul nr. 3: Diversificarea şi modernizarea activităţilor de animaţie culturală

potrivit obiectivelor educaţiei permanente şi cerinţelor de a contribui la promovarea

valorilor, la formarea şi consolidarea unor convingeri civice, optimizarea integrării

persoanelor în comunitate şi dezvoltarea societăţii democratice.

B. MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

Elaborarea programelor anuale şi speciale de manifestări în concordanţă cu

principiile cultural-sociale promovate prin Manifestul UNESCO pentru biblioteca

publică, asigurând de fiecare dată o creştere calitativă a impactului la nivelul

comunităţii, prin valorificarea superioară a resurselor şi a oportunităţilor, în

concordanţă cu orizontul de aşteptare al utilizatorilor şi cu obiectivele stabilite prin

36

Page 37: referate arhivistica

protocoalele şi proiectele de parteneriat, pentru a promova şi consolida imaginea

bibliotecii ca principal centru de informare şi excelenţă;

Creşterea ponderii activităţilor de animaţie culturală realizate la nivelul Secţiei carte

de artă, informare audiovizuală şi multimedia, ca o condiţie esenţială pentru

diversificarea şi sporirea atractivităţii manifestărilor bibliotecii, în mod deosebit prin

audiţii şi vizionări tematice din domeniile istoriei, ştiinţei, călătoriilor şi civilizaţiilor,

ca şi prin cicluri de minirecitaluri şi concerte dedicate iniţierii muzicale a copiilor

(„ABC muzical”) sau educaţiei estetice a tinerilor, adulţilor şi persoanelor de vârsta a

treia („Prietenii muzei Eutherpe”);

Implicarea permanentă în susţinerea programelor de alfabetizare, culturalizare şi

socializare la nivelul grupurilor de persoane defavorizate ori cu nevoi speciale, în

parteneriat cu organizaţiile şi autorităţile abilitate să iniţieze şi să aplice astfel de

programe şi acţiuni. Continuarea, în acest scop, a programelor de activităţi cultural-

sociale organizate în colaborare cu Şcoala Specială „Alexandru Roşca”, Şcoala

Profesională Specială din comuna Ştefan cel Mare, Centrul de Plasament „Elena

Doamna”, Căminul pentru Persoane Vârstnice Piatra-Neamţ, Centrul de Zi

„Crizantema”, Fundaţia Speranţa, Fundaţia pentru Nevăzători, Direcţia Judeţeană

pentru Protecţia Drepturilor Copilului, alte organizaţii;

Dezvoltarea şi structurarea continuă a activităţilor Centrului de Informare

Comunitară şi a Centrului Regional de Informare Europeană în concordanţă cu

nevoile crescânde ale utilizatorilor (persoane fizice, organisme şi instituţii publice,

ONG - uri şi alte tipuri de organizaţii) pentru informare, comunicare, relaţionare şi

transparenţă în promovarea politicilor şi acţiunilor lor;

Diversificarea conţinutului de idei al textelor de dramaturgie scrise, interpretate şi

regizate de copiii participanţi la programele Teatrului de Joacă în raport cu

principalele evoluţii la nivelul mentalităţilor şi comportamentului în mediul şcolar, şi

modernizare a activităţilor de animaţie culturală, a unor studii de fezabilitate pentru:

familial şi comunitar, potrivit sugestiile tematice rezultate din calendarul marilor

aniversări şi evenimente anuale, precum şi în concordanţă cu disponibilităţile

interpretative ale copiilor;

Continuarea editării anuale a „Caietului de dramaturgie”, culegere din cele mai bune

texte scrise de copii pentru Teatrul de Joacă al bibliotecii;

37

Page 38: referate arhivistica

Realizarea în cursul anului 2007, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de diversificare şi

modernizare a activităţilor de animaţie culturală, a unor studii de fezabilitate pentru:

- proiectarea şi executarea unei extinderi de circa 50 mp a Filialei nr. 1 Dărmăneşti,

de la parterul blocului A2;

- proiectarea şi realizarea unei săli noi, de circa 100 mp şi 60 de locuri, pentru

Teatrul de Joacă, prin mansardarea podului de la corpul B al sediului bibliotecii.

Obţinerea resurselor necesare (de la buget şi prin proiecte culturale) şi realizarea

eşalonată, în cursul anilor 2007 şi 2008, a celor două obiective de investiţii de la

punctul anterior;

Studierea şi valorificarea permanentă a cerinţelor de a asigura servicii de împrumut la

domiciliul persoanelor izolate şi greu deplasabile, precum şi a oportunităţilor de a

extinde înfiinţarea de filiale şi/sau puncte de informare şi împrumut pentru grupurile

de persoane care nu se pot deplasa la sediul bibliotecii ori la filialele de cartier,

datorită stării de sănătate ori regimului instituţionalizat de care beneficiază;

Continuarea acţiunii de organizare şi diversificarea a “bibliotecii uzuale” (colecţie de

enciclopedii, dicţionare, lucrări de referinţă, ghiduri, tratate şi sinteze) din cadrul

Sălii de lectură carte, prin optimizarea structurii tematice şi a modalităţilor de

etalare, în scopul creşterii gradului de interes pentru consultarea şi utilizarea

documentelor.

Obiectivul nr. 4: Intensificarea cooperării locale, naţionale şi internaţionale,

inclusiv în cadrul structurilor asociative profesionale, în scopul promovării excelenţei

şi inovaţiei, optimizării şi diversificării serviciilor.

B. MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

Asigurarea unei dezvoltări coerente, potrivit studierii cu atenţie a categoriilor de

oportunităţi, competenţe şi interese ale organizaţiilor compatibile cooperării pe piaţa

bibliotecară, realizării unei cooperări în cadrul programelor şi proiectelor de

parteneriat în plan local, regional, naţional şi internaţional;

Valorificarea oportunităţi de cooperare şi comunicare intracomunitară cu instituţiile

şi organismele administraţiei publice locale şi principalele organizaţii specializate în

servicii de interes public, prin constituirea şi exploatarea în comun a unor baze de

date şi canale informaţionale pe suport electronic;

38

Page 39: referate arhivistica

Continuarea şi intensificarea cooperărilor de interes info-comunitar, prin participarea

Centrului de Informare Comunitară şi a Centrului Regional de Informare Europeană

la activităţile, programele şi proiectele privind oportunităţile de promovare a valorilor

civice şi democratice, în spiritul responsabilităţilor asumate de România în cadrul

negocierilor de integrare în Uniunea Europeană;

Reluarea contactelor pentru încheierea unor proiecte de parteneriat profesional şi

cultural cu biblioteca Centrală din Odense şi Biblioteca Nordborg (Danemarca),

instituţii cu care colaborările au fost extrem de fructuoase, fiind afectate apoi de

austeritatea politicilor financiar-bugetare din cele două ţări şi a restructurărilor

bibliotecare din Danemarca;

Extinderea programelor de parteneriat privind cooperarea în domeniul automatizării

serviciilor de bibliotecă, prin valorificarea realizărilor şi experienţei proprii ce au a

plasat Biblioteca Judeţeană în elita creatorilor autohtoni de soft pentru biblioteci,

astfel încât să realizăm instalarea acestui soft şi la un număr tot mai important de

biblioteci publice comunale din judeţul Neamţ, astfel:

- minimum 20 de biblioteci până la finele anului 2010;

- circa 35 de biblioteci până la finele anului 2011;

- circa 70 de biblioteci până la finele anului 2012;

- 100% până la finele anului 2013.

Stabilirea unor contracte mai strânse de colaborare la nivelul bibliotecilor publice din

cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, în scopul asigurării condiţiilor şi efectuării

lobby-ului necesar pentru desemnarea bibliotecii noastre drept “centru de excelenţă”

în domeniul studiilor, programelor şi proiectelor bibliotecare de interes comunitar la

nivelul acestei regiuni;

Lansarea oficială, în cursul anului 2010, a iniţiativei de constituire a unui Centru

Internaţional de Informare Bibliografică „Ion Creangă”, ca structură realizată în

cooperare cu Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău, în

scopul creării şi valorificării unei baze de date bibliografice cât mai cuprinzătoare

privind editarea operei marelui scriitor şi studiile dedicate cunoaşterii vieţii şi

scrierilor sale;

Studierea, în continuare, a oricărei oportunităţi de parteneriat şi cooperare în plan

naţional internaţional, cu orientarea demersurilor noastre şi spre stabilirea de

schimburi şi cooperări cu bibliotecile din structurile teritorial-administrative înfrăţite

39

Page 40: referate arhivistica

cu judeţul Neamţ şi municipiul Piatra-Neamţ, după modelul experienţei extrem de

benefice a colaborării cu Biblioteca Publică „Al. Donici” din Orhei şi a înfiinţării în

cadrul acesteia a Filialei de carte românească „Piatra-Neamţ”.

Obiectivul nr. 5: Promovarea concurenţei pe piaţa bibliotecară şi a informaţiei

dedicate comunităţii, în condiţiile valorificării la maximum a propriilor avantaje

competitive şi rezistenţei strategice la presiunea altor organizaţii sau fenomene

concurenţiale.

Într-o societate sau comunitate aflată în continuă şi dinamică schimbare, organizaţia

care vrea să-şi servească cu adevărat interesele, fiind mereu cu faţa la utilizatori şi la nevoile

acestora, trebuie ca ea însăşi să se schimbe, să se adapteze şi să se înnoiască mereu,

acceptând şi chiar provocând condiţiile competiţiei.

B. MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

Depunerea tuturor eforturilor necesare la nivelul resurselor umane şi materiale,

precum şi al ordonatorului principal de credite, pentru îmbunătăţirea continuă a

calităţii dotărilor şi serviciilor ce au consacrat biblioteca pe poziţia de lider al piaţa

bibliotecare şi de informaţie dedicată comunităţii în judeţul Neamţ;

Îmbunătăţirea condiţiilor de navigare pe Internet prin realizarea unui context

concurenţial intern la nivelul accesului în reţeaua Internet, prin desemnarea unui al

doilea provider ca partener al bibliotecii în satisfacerea cerinţele de comunicare ale

utilizatorilor;

Valorificarea la maximum, în relaţiile cu utilizatorii, partenerii şi organizaţiile

concurente a nivelului superior de automatizare a serviciilor bibliotecii, a gradului

înalt de prelucrare informatizată a colecţiilor, precum şi a oportunităţilor datorate

creării şi administrării unui soft propriu de bibliotecă, prin activităţi specifice de

informare pe calculator, exploatare în reţea a bazelor de date, listări de documente

din bazele de date ş.a.;

Consolidarea poziţiei bibliotecii de lider şi în domeniul activităţilor de stimulare a

imaginaţiei şi creativităţii copiilor şi tinerilor în domeniul artei spectacolului teatral şi

al creaţiei de dramaturgie, prin îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare a Teatrului de

Joacă, în condiţiile realizării investiţiei de amenajare a unui nou spaţiu;

40

Page 41: referate arhivistica

Asigurarea în continuare a unor dotări IT performante atât pentru compartimentele de

prelucrare a colecţiilor, cât şi pentru cele dedicate activităţilor cu publicul, în mod

deosebit la nivelul compartimentelor specializate în realizarea activităţilor de

animaţie culturală sau în promovarea imaginii bibliotecii;

Menţinerea unui ambient civilizat, a unor dotări corespunzătoare şi a unor preţuri

minime la serviciile speciale de navigare Internet şi jocuri instructive pe calculator

pentru copii, în paralel cu depunerea unor eforturi constante pentru obţinerea

resurselor necesare dezvoltării acestor oportunităţi, deosebit de agreate de utilizatori;

Consolidarea dotărilor IT şi audio-vizuale ale Centrului de memorie culturală din

cadrul bibliotecii, atât în vederea îmbunătăţirii performanţelor tehnologice şi

profesionale privind activităţile de filmare, transfer electronic şi arhivare, cât şi în

perspectiva amenajării - începând din anul 2010 - a unui laborator prestator de

servicii specifice pentru alte organizaţii;

Analizarea periodică a situaţiilor şi tendinţelor concurenţiale din mediul exterior

bibliotecii, în vederea luării la timp a celor mai adecvate decizii şi stabilirii celor mai

eficiente acţiuni de contracarare a unor posibile „boom” - uri favorabile organizaţiilor

concurente, cu efecte negative asupra evoluţiei bibliotecii.

Obiectivul nr. 6: Studierea continuă a evoluţiei cerinţelor utilizatorilor prin

acţiuni de monitorizare a solicitărilor şi gradului de satisfacere a nevoilor lor, precum

şi prin sondarea periodică a orizontului de aşteptare al categoriilor de persoane care nu

utilizează încă serviciile bibliotecii.

Cunoaşterea cerinţelor de informare, educaţie şi recreere, precum şi a orizontului

de aşteptare al principalelor categorii sociale, etnice, profesionale religioase şi de vârstă

ale membrilor comunităţii faţă de activitatea unei organizaţii şi domeniul în care aceasta

are abilităţi sau competenţe să se manifeste, reprezintă o cerinţă strategică;

Ataşamentul publicului faţă de activitatea unei organizaţii publice(cu alte cuvinte:

utilitatea sau popularitatea organizaţiei) depinde de cunoaşterea cât mai completă şi

diferenţiată a cerinţelor respectivului public, precum şi de capacitatea acelei organizaţii de

a satisface interesele acelui public.

B. MODALITĂŢI DE ACŢIUNE

41

Page 42: referate arhivistica

Efectuarea în cursul anului 2010 şi 2010 a două ample sondaje la nivelul utilizatorilor

şi non-utilizatorilor bibliotecii, pentru a identifica şi cunoaşte mai bine, din

perspectiva mutaţiilor social-economice şi cultural-educaţionale survenite în anii

noului mileniu, comportamentul şi cerinţele faţă de informaţie şi furnizorii de servicii

publice în domeniul info–cultural;

Deschiderea pe site -ul bibliotecii, începând din anul 2010, a unei rubrici de discuţii

şi sugestii privind posibilităţile de diversificare şi îmbunătăţire a colecţiilor şi

serviciilor bibliotecii, în concordanţă cu evoluţia cerinţelor şi exigenţelor

utilizatorilor;

Efectuarea anuală şi prin rotaţie, la nivelul compartimentelor bibliotecii, cu

participarea unor voluntari din rândul studenţilor instituţiilor superioare de

învăţământ cu filiale în Piatra-Neamţ, a unor sondaje de opinie privitoare la gradul de

satisfacere a cerinţelor utilizatorilor, calitatea serviciilor oferite şi comportamentul

personalului de specialitate.

Obiectivele focalizează orientarea generală a politicii de produs a organizaţiei şi deciziile

manageriale pentru îndeplinirea lor. Obiectivele strategice ale Bibliotecii Judeţene “G.T.

Kirileanu” Neamţ sunt periodic revizuite pentru a garanta adaptarea corespunzătoare a

bibliotecii la schimbările din mediul social în care îşi desfăşoară activitatea.

BIBLIOGRAFIE

Allen, Mike, Armando,

Giovanna, Carla, Asta,

Grazia

The public and the library: reading, information and the

guidance, Editura Polistampa, Firenze, 2000

Association des

Bibliothecaires Francais

Le metier de bibliothecaire. Cours elementaire de formation

professionelle, Editura Promodis, Paris, 1999

42

Page 43: referate arhivistica

Asta, Grazia, Bandido,

Simona, Brava, Pedro

The public and the library: methodologies for the diffusion of

reading, Editura Polistampa, Firenze, 1998

Banciu, Doina Biblioteca şi societatea, Editura Ager, Bucureşti, 2001

Broesby-Olsten, Asta Biblioteca publică. O resursă pentru comunitate, Editura Casa

Cărţii şi Ştiinţei, Cluj-Napoca, 2000

Buluţă, Gheorghe Civilizaţia bibliotecilor, Editura Enciclopedică, Bucureşti,

1998

Buluţă, Gheorghe Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 2000

Callange, Bertrand Politicile de achiziţie. Constituirea unei colecţii într-o

bibliotecă, Editura Biblioteca, Bucureşti, 1999

Ciorcan, Marcel Relaţiile bibliotecii cu publicul, Editura Centrul de Pregătire şi

Formare a Personalului din Instituţiile de Cultură, Bucureşti,

1997

Enache, Ionel Marketingul de bibliotecă, Editura Universităţii, Bucureşti,

2003

Jivan, Alexandru Managementul serviciilor, Editura de Vest, Timişoara, 1998

Horvat, Săluc Introducere în biblioteconomie, Editura Grafoart, Bucureşti,

1996

Kulikovski, Lidia Accesul persoanelor dezavantajate la potenţialul bibliotecilor,

Editura Epigraf, Chişinău, 2006

Larsen, G. , Segbert, M. Bibliotecile publice şi societatea informaţiei, Editura

A.B.B.P.R., Bucureşti, 1998

Meetham, Roger Informatique et documentation. Le traitement automatique de

l’ information, Editura Librairie Larousse, Paris, 2001

Moldoveanu, Maria Marketing şi cultură, Editura Expert, Bucureşti, 1997

Nedelea, Alexandru Marketing în administraţia publică, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2004

Nedelea, Alexandru Politici de marketing, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2008

Nicola, Iordan Managementul serviciilor publice locale, editura All Beck,

Bucureşti, 2003

Olteanu, Virgil Din istoria şi arta cărţii, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992

43

Page 44: referate arhivistica

Păruş, Mihaeala Tendinţe manageriale în biblioteca publică, Editura Biblioteca

Judeţeană „Gheorghe Asachi”, Iaşi, 2001

Regneală, Mircea Dicţionar de biblioteconomie şi ştiinţa informării, român –

englez, Editura A.B.I.R., Bucureşti, 1999

Regneală, Mircea Studii de biblioteconomie, Editura Ex - Ponto, Constanţa, 2001

Rus, Flaviu Călin Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Editura

Institutului European, Iaşi, 2002

Schifirneţ, Constantin Lectura şi biblioteca publică, Editura Biblioteca, Bucureşti,

1991

Stueart, Robert D. Management pentru biblioteci şi centre de informare, Editura

Bibliotecii Naţionale a României, 1998

Thorhauge, J. ş.a. Public Libraries and Information Society, C.C.E., 1997

Vinţanu, Nicolae Biblioteca publică – factor major în integrarea europeană,

Editura Centrul de Pregătire şi Formare a Personalului din

Instituţiile de Cultură, Bucureşti, 1998

Watson, Malcom W. Managementul informaţiei şi al bibliotecii în mileniul III,

Editura A.B.I.R., Bucureşti, 2004

Woodward, Jannette Biblioteca secolului XXI, Editura Grinta, Cluj – Napoca, 2005

Zaiţ, Adriana Marketingul serviciilor, Editura Sedcom Libris, 2004

* * * Biblioteca publică. Materiale de informare bibliografică şi

metodologică, Editura Biblioteca Judeţeană “Gheorghe

Asachi”, Iaşi, 1996

* * * Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, S.N., Piatra

Neamţ, 2002

* * * Cheile succesului: Indicatorii de performanţă pentru

bibliotecile publice, A.B.B.P.R., Bucureşti, 1998

* * * Danish Public Libraries Act, Editura Danish National Library,

Copenhaga, 1994

* * * Ghidul bibliotecilor publice de stat din România, Editura

A.B.P.R., Bucureşti, 1993

* * * Linii directoare Pulman – noi orientări în bibliotecile publice,

44

Page 45: referate arhivistica

Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2002

Presa de specialitate:

Revista „Biblioteca”

Revista „Biblioteca Bucureştilor”

Revista „Biblioteca Naţională”

Revista română de bibliologie şi ştiinţa informării

Resurse web:

www. ala.com

www. anbpr.org.ro

www. cultura.net.ro

www.depot.kbr.be:8881F

www.europa.eu/information_society

www.europa.eu.int/i2010

www.kb.nl

www. ifla.com

www.insse.ro

www. neamt.ro

www. theeeuropeanlibrary.org

www.ukoln.ac.uk

45