Scoala Postliceala Sanitara Alexandria

REFERAT LA NOTIUNI DE PSIHOLOGIE,ETICA SI DEONTOLOGIE

Tema referatului: STRUCTURA PSIHICULUI UMAN SI LATURILE PERSONALITATII

Realizat de: Geanta Nicoleta AMFIII Grupa A

Iunie 2014

Structura psihicului uman

Psihicul este o formă particulară de realizare a informatiei la nivelul sistemului nervos. Informatiile pe care le prelucrează acest sistem, ca urmare a evolutiei speciei umane, se desfăsoară în cadrul proceselor inconstiente (primar si secundar), subconştiente (preconstiente) si constiente.

Subsistemul informational inconstient de la nivelul primar cuprinde natura biologică a omului si include tendintele, pulsiunile si instinctele primare, legate de asigurarea supravietuirii si echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupa principiul plăcerii si al reducerii neconditionate a stărilor interne de tensiune si frustratie din sfera atractiei sexuale, a stărilor onirice (visele care acompaniază somnul), lapsusurile, inversiunile si aglutinările verbale, actele ratate. În sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei Sinelui.

Inconstientul secundar este format, cu precădere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socio-culturală a comportamentelor generate de motivatia bazală si care se integrează ca frâne interne, cu functionare automată. Inconstientul dobândit în primii ani de viată este “constiinta morală a societătii”, codificată în forma unui mecanism de autocenzură, fiind depozitarul experientei cumulate a strămosilor nostrii, actionează ca un ghid si este esential pentru supravietuire . În sistemul personalitătii, el corespunde instantei Supra-Eului.

Conflictul dintre Sine si Supra-Eu are un caracter permanent, solutionarea lui făcând necesară formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.

Subconstientul este o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cândva constiente, dar care în prezent se desfasoară în afara controlului constient.

"Subconstientul este definit prin continutul memoriei de lungă durată, care nu se află antrenat în momentul dat în fluxul operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat în situatii adecvate. El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive." Golu

Importanta subconstientului nu o putem subestima, fiind greu de imaginat existenta psihică normală a omului fără prezenta si functionalitatea lui.

În primul rând el asigură continuitatea în timp a Eului si permite constiintei să realizeze integrarea sub semnul identitătii de sine a trecutului, prezentului si viitorului. În cazurile amneziilor totale anterograde sau retrograde, identitatea de sine este puternic alterată, relationarea subiectului cu lumea fiind profund perturbată.

În al doilea rând, subconstientul dă sens adaptativ învătării permitând stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior. În desfăsurarea oricărui proces constient, chiar dacă el este provocat si se raportează la un obiect sau la o situatie externă concretă, subconstientul se conectează in mod neconditionat la experienta anterioară, atât în forma operatiilor cât si a modelelor informationale-imagistice sau conceptuale.

În al treilea rând, subconstientul asigură consistenta internă a constiintei, durabilitatea ei in timp. În afara aportului său, constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a continuturilor senzatiilor si perceptiilor imediate, devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectivă. Mentinerea în stare optimă a cadrelor de referintă ale constiintei reclamă permanenta comunicare senzorială. Subconstientul este indispensabil pentru desfăsurarea unei activităti mintale constiente independente, adică in absenta influentei directe a obiectelor sau fenomenelor externe.

Constiinta este cel mai important nivel de organizare a vietii psihice a individului. Omul, prin constiintă, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili

mintal înainte de a-l realiza în forma sa concretă. Constiinta este deci o reflectare anticipativă a realitătii, prin acesta deosebirea dintre om si animal fiind fundamentală.

Omul nu reproduce realitatea în sine doar pentru a o reproduce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta necesitătilor sale, ceea ce desemnează caracterul creator-proiectiv al constiintei.

Functia indispensabilă, dar nu suficientă, pentru asigurarea continuitătii vietii sufletesti este memoria (memoria de noi insine). Orice Eu are o dimensiune istorică (omul este un sistem istoricizat) el fiind expresia experientelor trăite si acumulate până la momentul prezent.

A doua functie, necesară pentru asigurarea si păstrarea identitătii trebuie considerată rationamentul. Rationalitatea este desprinsă ca etapă si nivel integrativ specific al devenirii constiintei de sine. Unitatea Eului nu poate fi oferită decât de o judecată de identitate, care să demonstreze că atât schimbările cât si constantele apartin aceleiasi individualităti.

Constiinta este subsistemul psihicului uman cel mai deschis la schimbare şi evoluţie.Toate aceste subsisteme psihice functionează în strânsă interdependentă, asigurând

individualitatea Eului fiecăruia din noi. Un exemplu în acest sens sunt visele, ce au punctul de pornire în inconstient, ele se finalizează si se depozitează în sfera subconstientului, si anume, în etajul superior al acestuia, ceea ce face posibilă constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire.

Psihologii au identificat că în viata de zi cu zi, gândurile si actiunile noastre sunt dominate de unul din cele trei subsisteme.

Persoanele a căror viaţă este dominată de inconştient sunt oameni posibili. Atitudinile acestor oameni sunt caracterizate de haos, din acest motiv fiind greu de clasificat.

Viaţa oamenilor probabili este dominată de preconştient, actiunile sau gândurile lor se supun legii asimetriei, putând fi pozitive sau negative, în functie de experienta dobândită individual sau colectiv.

Omul cert este persoana conştientă, pe a cărei atitudine ne putem baza, ca urmare a unui nivel de întelegere aplicabil logicii formale, în care orice gândire si actiune sunt supuse rationamentului, care se bazează atât pe perceperea senzatiilor actuale, cât si pe experienta acumulată.

Formarea şi integrarea în plan psihologic sunt mijlocite şi susţinute de principiul verbalizării, care postulează rolul de factor potenţator, regulator şi optimizator al limbajului articulat în dezvoltarea psihică generală, făcând din om o fiintă superioară tuturor animalelor.

Laturile personalitatatii

Personalitatea este organizarea superioară a omului, cuprinzând aspecte functionale, sintetice, unitare si individualizate ale comportamentelor bio-constitutionale, ale structurilor psihice si psiho-sociale, care determină o adaptare specifică la mediu. Psihologia traditională sussine împărtirea personalitătii în 3 laturi: temperament, aptitudini si caracter, iar psihologia contemporană mai adaugă inteligenta si creativitatea, din interactiunea cărora rezultă personalitatea unică, originală si irepetabilă.

1. Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalitătii, care se manifestă în mod pregnant în conduita emotională, în vorbire si motricitate, încă de la nastere si cunoaste o evolutie în functie de vârstă. Se evidentiază la sfârsitul adolescentei si rămâne relativ stabil până la bătrânete, când suportă un proces de aplatizare. Temperamentul nu este o variabilă neutră din punct de vedere adaptativ: structura temperamentală este o interfaţă între persoană şi lume şi are rol mediator între intensitatea, durata şi semnificaţia influenţelor externe şi efectele în sfera psihocomportamentală. Trăsăturile temperamentale au rol important în sfera relaţiilor interpersonale (atracţie - respingere, simpatie – antipatie).

Temperamentul se exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament, existând o serie de indicatori psihocomportamentali care ne pot ajuta să identificăm temperamentul:

• ritmul şi viteza desfăşurării trăirilor şi stărilor psihice;• vivacitatea sau intensitatea vieţii psihice;• durabilitatea manifestărilor psihocomportamentale;• intrarea, persistenţa şi ieşirea din acţiune;• impresionabilitatea şi impulsivitatea;• egalitatea sau inegalitatea manifestărilor psihice;

• capacitatea de adaptare la situaţii noi;• modul de folosire, de consumare a energiei disponibile.

Termenul temperare vine de la amestec, o persoană prezintă numeroase trăsături temperamentale, care se combină în mod original, iar cele predominante dau numele temperamentului.

2. Caracterul este mecanismul integrator-sintetic, orientativ si reglatoriu ce reuneste ansamblul atitudinilor, valori definitorii pentru profilul psihomoral al personalitătii. Puterea caracterului este dată de forta convingerilor, de tăria cu care le sussinem, de constanta si persistenta lor în timp si în împrejurări variate si nu de orientarea lor valorică. Toti oamenii au caracter, numai că este orientat valoric în mod diferit, aici intrând în ecuatie si rationamentul celui care face valorizarea. De câte ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral şi emitem o judecată de valoare (Allport, 1981).

Caracterul este alcătuit din minte si suflet si ne arată mereu tuturor cine suntem. De aceea trebuie să acordăm o mare atenţie formării lui, de la primele ore de la nastere, în mediul familial (cei sapte ani de acasă si de mai târziu), la scoală, precum si în educatia permanentă, pe tot parcursul vietii.

O altă împrejurare care ne poate scoate la iveală caracterul este luarea unei decizii majore. Adesea în viată suntem pusi în situatia de a alege între drumul drept si drumul ocolit, între corectitudine si compromis. De multe ori tentatiile sunt greu de biruit si e nevoie să punem în actiune toate resursele morale pe care le avem pentru a ne păstra integritatea. Orice victorie obsinută pe acest front este o cărămidă în plus la temelia caracterului nostru. În ultimul rând, dar nu cel din urmă, as vrea să citez cuvintele lui Bill Hybels, care definea caracterul drept „ceea ce suntem atunci când nu ne vede nimeni”. Adesea procedăm într-un anumit fel de teama de a nu fi judecati sau marginalizati. Multe din alegerile si actiunile noastre sunt influentate de constrângeri sociale sau morale. Dar ceea ce facem în singurătate, atunci când nu ne vede nimeni si când nu suntem presati de nicio prezentă din exterior, reflectă adevăratul nostru caracter.

3. Aptitudinile sunt însusiri de ordin instrumental-operational care diferentiază indivizii între ei în ce priveste maniera de desfăsurare a anumitor activităti si mai ales prin randamentul calitativ si cantitativ. Nu orice însusire fizică sau psihică este aptitudine, ci numai acelea care favorizează obtinerea unor rezultate superioare mediei. Aptitudinile pot fi evaluate în functie de următorii indicatori: volum, rapiditate, precizie, eficientă, originalitate.

Aptitudinile se deosebesc de alte componente care formează latura instrumental-operaţională a personalitătii, ca de exemplu deprinderi, priceperi si cunostinte. Aptitudinile se realizează prin procese psihice astfel încât anumite procese, din perspectiva randamentului, apar ca aptitudini. Trebuie să deosebim între aptitudine, ce reprezintă o însusire potenţială, si capacitate, care presupune consolidarea însusirii prin exerciţiu cu cunostinte adecvate. Aptitudinile permit clasificarea oamenilor în raport cu altii care desfăsoară aceeasi activitate, dar si aprecierea modului în care acestia pot să realizeze o activitate în functie de cerintele acesteia. Aptitudinile reprezintă însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferenţele constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. (Andrei Cosmovici). Forma superioară de manifestare a aptitudinilor o constituie talentul (combinarea originală a aptitudinilor ce asigură crearea de valori noi) si geniul (nivelul cel mai înalt de dezvoltare al aptitudinilor ce se manifestă prin realizarea unor produse importante pentru societate si cunoastere).

Între temperament si celelalte laturi ale personalitătii există o strânsă interactiune. Temperamentul trebuie considerat ca fiind subordonat în raport cu aptitudinile si caracterul, care detin locul central în structura personalitătii, în sensul că el constituie o premisă, o conditie si nu cauza lor, nu le predetermină nici continutul, nici felul, nici valoarea. Deşi el nu predetermină, poate

avantaja formarea unor aptitudini sau trasături de caracter sau provoacă dificultăti în dezvoltarea lor. Temperamentul suportă largi influente si conditionări mai ales din partea caracterului. Prin

efort voluntar, constient, prin organizarea superioară a caracterului, omul îsi poate lua în stăpânire propriul său temperament, în sensul că el îsi poate retine sau inhiba, dezvolta sau amplifica anumite trăsături.

Prin caracter pot fi compensate sau chiar mascate o serie de însusiri temperamentale, pot fi retinute sau modificate acele manifestări ‘’ spontane’’ ale tipului care scapă, de obicei, controlului constient. Se evidentiază în felul acesta rolul reglator al caracterului în raport cu temperamentul.

De exemplu, o persoană colerică explozivă, poate fi educată să-si stăpânească pornirile, iar o persoană pasivă să fie mai activă. Temperamentul trebuie luat în stăpânire deoarece nu există scuze pentru manifestările agresive ale unui temperament vulcanic. În plan superficial, trăsăturile temperamentale si cele de caracter se confruntă. Psihologia genetică sustine legatura strânsă dintre cele două laturi care trebuie avute în vedere în procesul educativ. Pentru a forma trăsături caracteriale precum punctualitatea, responsabilitatea, perseverenta sau spiritul de ordine, trebuie tinut seama de temperament: se formează mai usor la flegmatic în raport cu colericul. Temperamentul si caracterul influentează formarea aptitudinilor simple si complexe.

Dată fiind influenta reciprocă dintre temperament si celelalte laturi ale personalitătii este necesară cunoasterea si mai ales educarea corespunzătoare a însusirilor temperamentale în vederea valorificării lor adecvate în procesul de formare si dezvoltare atât a aptitudinilor, cât si a caracterului.