Subiecte Examen Oral Aptitudini

27
Subiecte Examen CECCAR Aptitudini _ Examen Oral 1. Enumeraţi principiile deontologice aplicabile în misiunile privind expertizele contabile şi dezvoltaţi principiul Acceptării expertizelor contabile. 2. Detaliaţi elementele de cuprins (paragrafele) ale capitolului “Concluzii” din raportul de expertiză contabilă. 3. Detaliaţi elementele de cuprins (paragrafele) ale capitolului “Introducere” din raportul de expertiză contabilă. 4. Care sunt prevederile legale privind delegarea şi supravegherea lucrărilor referitoare la expertizele contabile? 5. Ce prevede încheierea de şedinţă prin care organele îndreptăţite să dispună efectuarea expertizei contabile judiciare, numesc expertul desemnat să efectueze expertiza. 6. Comentaţi necesitatea calităţii expertizelor contabile întocmite în scopul soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor sau altor organe cu atribuţii jurisdicţionale. 7. Clasificarea expertizelor contabile funcţie de cele două criterii (scop şi natura obiectivelor). 8. Care sunt categoriile de debitori, şi în ce stare se află, pentru a li se aplica procedura generală reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei? 9. Cui poate delega adunarea generală extraordinară exerciţiul atribuţiilor sale privind: mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea capitalului social? 10. Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarei afirmaţii “Deschiderea procedurii insolvenţei are ca efect ridicarea 1

Transcript of Subiecte Examen Oral Aptitudini

Page 1: Subiecte Examen Oral Aptitudini

Subiecte Examen CECCAR Aptitudini _ Examen Oral

1. Enumeraţi principiile deontologice aplicabile în misiunile privind expertizele contabile

şi dezvoltaţi principiul Acceptării expertizelor contabile.

2. Detaliaţi elementele de cuprins (paragrafele) ale capitolului “Concluzii” din raportul de

expertiză contabilă.

3. Detaliaţi elementele de cuprins (paragrafele) ale capitolului “Introducere” din raportul

de expertiză contabilă.

4. Care sunt prevederile legale privind delegarea şi supravegherea lucrărilor referitoare

la expertizele contabile?

5. Ce prevede încheierea de şedinţă prin care organele îndreptăţite să dispună

efectuarea expertizei contabile judiciare, numesc expertul desemnat să efectueze

expertiza.

6. Comentaţi necesitatea calităţii expertizelor contabile întocmite în scopul soluţionării

cauzelor aflate pe rolul instanţelor sau altor organe cu atribuţii jurisdicţionale.

7. Clasificarea expertizelor contabile funcţie de cele două criterii (scop şi natura

obiectivelor).

8. Care sunt categoriile de debitori, şi în ce stare se află, pentru a li se aplica procedura

generală reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei?

9. Cui poate delega adunarea generală extraordinară exerciţiul atribuţiilor sale privind:

mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea

capitalului social?

10.Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarei afirmaţii “Deschiderea procedurii insolvenţei

are ca efect ridicarea dreptului debitorului de administrare – constând în dreptul de a-

şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de

acestea”. Întrebare: Adevarat sau Fals? Dezvoltaţi răşpunsul.

11.Un acţionar care nu a votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale are dreptul

de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor sale de către

societate. Cine stabileşte preţul acţiunilor şi cine va suporta costurile de evaluare a

acestora?

12.Care sunt organele care aplică procedura insolvenţei şi ce trebuie să asigure acestea

pe perioada desfăşurării acestei proceduri?

13.Care sunt caracteristicile lichidării judiciare a întreprinderii din punctul de vedere al

evaluării?

14.Ce reprezintă rata de actualizare a capitalurilor?

1

Page 2: Subiecte Examen Oral Aptitudini

15.Cum se determină costul capitalului propriu al unei întreprinderi?

16.Ce este actualizarea?

17.Care sunt metodele de calcul al activului net corectat al unei întreprinderi?

18. În ce constă separarea bunurilor dintr-o întreprindere în bunuri necesare şi bunuri

nenecesare?

19.Care sunt paşii (etapele) în determinarea activului net corectat al unei întreprinderi?

20.Enumeraţi situaţiile de incompatibilitate  în care se poate afla expertul contabil numit

într-o cauză de către organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei.

21.Ce se înţelege prin procedura falimentului, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura

insolvenţei?

22.Când o societate pe acţiuni îşi dobândeşte propriile acţiuni în condiţiile legii, cine

exercită dreptul de vot pentru aceasta?

23.Ce trebuie să cuprindă raportul întocmit, în mod obligatoriu, de administratorii

societăţii pe acţiuni care participă la fuziune sau divizare?

24.SC XY SRL în calitate de creditor a SC ZK SRL a primit de la fidejusorul (garantul)

acesteia o plată parţială, înainte de înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în

termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei. Înscrierea în tabelul

de creanţe a creditoarei SC XY SRL se va face la întreaga valoare a crenţei. Cum îşi

va recupera fidejusorul suma de bani plătită creditoarei?

25.De cine va fi convocată adunarea creditorilor în cadrul procedurii insolvenţei?

26.Care sunt termenele de executare a planului de reorganizare a activităţii debitorului?

27.Un acţionar s-a adresat din nou instanţei de judecată cerând dizolvarea societăţii pe

acţiuni pe motiv că s-a redus capitalul social sub minimul legal de 90.000 lei, cu toate

că până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, societatea

comercială şi-a reîntregit capitalul social. Ce soluţie va formula instanţa? Motivaţi.

28.La constituirea prin subscripţie integrală şi simultană a capitalului social a societăţii

comerciale “Lira” SA, acţionarul A.C. a achitat 30% din capitalul subscris,

reprezentând aport în numerar şi în natură. Tinând cont că înmatricularea societăţii s-

a făut cu data de 1 februarie 2008, de la ce dată poate fi somat A.C. să-şi execute

obligaţia de vărsământ pentru restul sumei subscrise? Motivaţi.

29.Creditorul unei societăţi pe acţiuni s-a adresat instanţei judecătoreşti cerând

dizolvarea societăţii respective, pe motiv că numărul acţionarilor săi s-a redus la unul

singur – sub minimul legal – cu toate că după 11 luni de la această reducere,

societatea şi-a reconstituit numărul de acţionari. Ce soluţie va formula instanţa?

Motivaţi.

2

Page 3: Subiecte Examen Oral Aptitudini

30. În ce termen de la data depunerii cererii de convocare a adunării generale, de către

un acţionar ale cărui acţiuni reprezintă 31% din capitalul social, este obligat consiliul

de administraţie, respectiv directoratul să convoace adunarea generală a acţionarilor,

dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării?

31. În ce termen de la comunicarea somaţiei trebuie stins debitul pentru ca procedurile de

executare silită să nu continue?

32.Este obligatorie declarare în Romania a sediilor secundare din străinătate ale unui

contribuabil cu domiciliul fiscal în Romania? Si daca da, în ce termen.

33.Ce document trebuie să însoţească mişcarea intracomunitară a produselor accizabile

cu accize plătite?

34.Ce reprezintă produsele accizabile în înţelesul codului fiscal?

35.O persoană fizică deţine de la 10 iunie 2008 un teren arabil în intravilan de 10

hectare. Determinaţi impozitul de plată dacă impozitul unitar este de 20 lei / ha, iar

coeficientul de corecţie este 3.00.

36.Cine are obligaţia de virare la stat a impozitului pe veniturile din dobânzi obţinute de

persoane fizice?

37.Explicaţi interesul public, potrivit prevederilor Codului etic national al profesioniştilor

contabili.

38.Relaţiile profesioniştilor contabili cu clienţii, în sprijinul Codului etic naţional.

39.Ce obligaţii are CECCAR faţă de profesioniştii contabili angajaţi în industrie, comerţ,

educaţie, sectorul public etc.?

40.Prezentaţi structura şi părţile componente ale Codului etic naţional al profesioniştilor

contabili.

41.Ce condiţii trebuie să îndeplinească o societate comercială pentru a deveni membră a

Corpului?

42. În ce constă pregătirea stagiarilor în sistem colectiv?

43.Care sunt obligaţiile de raportare ale membrilor?

44.Care sunt principalele prevederi ale Normelor CECCAR privind nivelul de organizare

şi desfăşurare a cursurilor pentru înţelegerea şi aplicarea IFRS/IAS?

45.Ce înţelegeţi prin control de calitate asupra serviciilor profesionale efectuate de

membrii Corpului?

46.Ce înţelegeţi prin obiectivitate?

47.Ce înţelegeţi prin independenţă?

48.Ce înţelegeţi prin respectul faţă de normele tehnice şi profesionale?

49. În ce constă secretul profesional şi confidenţialitatea expertului contabil ?

3

Page 4: Subiecte Examen Oral Aptitudini

50. În ce constă diferenţa dintre expertul contabil şi economistul salariat ; dintre contabilul

autorizat şi contabilul salariat ?

51.Cine este contabilul autorizat?

52.Prezentaţi cel puţin 7 caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de auditul

contractual.

53.Arătaţi categoriile de persoane care vor putea propune un plan de reorganizare a

activităţii debitorului aflat în insolvenţă, potrivit Legii nr. 85/2006, şi care sunt

termenele în care pot propune planul.

54.De cine poate fi exercitată acţiunea în răspundere contra fondatorilor,

administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de

administraţie, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate

societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate?

55.Care sunt condiţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică sau

juridică pentru a fi desemnată ca administrator judiciar în cadrul procedurii

insolvenţei?

56.Definiţi starea de „insolvenţă” potrivit Legii nr. 85/2006 cu privire la procedura

insolvenţei.

57.Prezentaţi componentele ratei de actualizare atunci când e înţeleasă ca şi rată de

rentabilitate a investiţiilor alternative.

58.Prezentaţi caracteristicile generale ale unui cash-flow.

59.Care sunt situaţiile în care, în contabilitate, se apelează la evaluări economice ale

activelor?

60.Explicaţi relaţia dintre riscuri şi rata de actualizare.

61.  Prezentaţi 3 metode de determinare a ratei de actualizare.

62.Definiţi valoarea de piaţă.

63.Care este rolul dignosticului în evaluarea întreprinderii?

64.Explicaţi diferenţele dintre preţ şi valoare.

65.Explicaţi necesitatea evaluării economice şi financiare a unei întreprinderi.

66.Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit.

67.Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statuar.

68.Structura dosarului exerciţiului.

69.Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului.

70.Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.

71.Prezentaţi pe scurt conţinutul secţiunii a 8-a din Codul etic naţional al profesioniştilor

contabili din România.

72.Obligaţiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanţă fiscală.

4

Page 5: Subiecte Examen Oral Aptitudini

73.Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili din România?

74.Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.

75.Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.

76.Manifestări de familiarism – ameninţare la adresa independenţei.

77.Definiţi valoarea justă.

78.Explicaţi legătura dintre scop şi metodă în evaluarea întreprinderii.

79.Clasificaţi diferitele tipuri de evaluări.

80.Explicaţi rolul bilanţului contabil în evaluarea unui activ sau a unei întreprinderi.

81. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.

82.Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.

83.Structura dosarului permanent.

84.Rolul şi importanţa dosarului permanent.

85.  Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.

86.Explicaţi scopul şi obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.

87.Cum explicaţi responsabilităţile etice ale altor profesionişti utilizaţi în cadrul unei

misiuni de audit, de bază.

88.Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, salariaţi.

89. Investigaţii şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.

90.Protejarea independenţei prin clauze contractuale cu clientul.

91.Acţini de intimidare – ameninţare la adresa independenţei.

92.Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

93.Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?

94.Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune

de audit statutar?

95. Împotriva societăţii Alfa S.R.L. s-a emis o decizie de impunere reprezentând diferenţe

de impozit pe profit aferent anului 2007 în sumă de 2.123.000 lei. Care este organul

competent la care societatea poate introduce contestaţie împotriva deciziei de

impunere?

96.Conform prevederilor legale nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal

să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

datorate bugetului general consolidat. Din ce moment are organul fiscal dreptul de

stabilire din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului

general consolidat în această situaţie?

97.Care este codul de identificare fiscală pentru persoanele fizice?

98.Ce document trebuie să însoţească mişcarea produselor accizabile în regim

suspensiv?

5

Page 6: Subiecte Examen Oral Aptitudini

99.O persoană fizică achiziţionează automobile din Germania şi apoi le revinde în

România, realizând acest lucru cu un caracter de continuitate, fiind activitatea din care

obţine venitul său principal. Trebuie această persoană să se înregistreze în scopuri de

TVA? Argumentaţi.

100. Care sunt termenele de depunere a declaraţiei recapitulative de TVA?

101. Care este documentul în baza căruia se colectează TVA în cazul unei livrări

către sine?

102. S.C. Alfa S.R.L. se înfiinţează la data de 19 iunie 2008. Cu această ocazie

estimează că nu va realiza o cifră de afaceri foarte mare în anul 2008 şi, ca urmare,

nu se înregistreaă în scop de TVA optând pentru aplicarea regimului special pentru

întreprinderi mici. La 31.12.2008 constată că cifra ei de afaceri a ajuns la nivelul de

60.000 lei. Dacă nivelul cursului de schimb este de 1 euro = 3,3817 lei, mai poate

păstra S.C. Alfa regimul întreprindere mică neplătitoare de TVA? Argumentaţi

răspunsul.

103.  S.C. Gama S.R.L. stabilită şi înregistrată în scop de TVA în România

transportă trei imprimante, produse de acesta la o expoziţie de tehnologie ce are loc

în Franţa. După expoziţie imprimantele sunt aduse înapoi în România. Ce obligaţii are

S.C. Gama S.R.L. din punct de vedere al TVA pentru această tranzacţie?

104. S.C. Alfa S.R.L., o societate comercială stabilită în România, înregistrată în

scop de TVA în România achiziţionează de la societatea Gama, stabilită în Portugalia

şi înregistrată în scop de TVA în Portugalia, fructe care sunt transportate din

Portugalia în România de către Gama, existând documente de transport în acest

sens. Ce operaţiune realizează S.C. Alfa S.R.L. şi cum va înregistra TVA-ul aferent

acestei operaţiuni ştiind că fructele achiziţionate vor fi utilizate pentru operaţiuni care

dau dreptul de deducere a TVA-ului?

105. S.C. Alfa S.R.L., o societate comercială stabilită în România, înregistrată în

scop de TVA în România vinde către societatea Beta, stabilită în Ungaria şi

înregistrată în scop de TVA în Ungaria, fructe care sunt transportate din România în

Franţa. Beta îi comunică lui S.C. Alfa S.R.L. un cod de TVA valabil emis de autorităţile

din Ungaria, S.C. Alfa S.R.L. deţinând şi documente de transport care atestă

transportul bunurilor din România în Ungaria. S.C. Alfa S.R.L. facturează această

operaţiune cu TVA 19%, conform cotei din România, argumentând că nu poate

factura „scutit cu drept de reducere” întrucât Beta nu îi furnizează un cod valabil de

TVA emis de autorităţile din Franţa, locul unde ajung bunurile. Este corect?

Argumentaţi.

6

Page 7: Subiecte Examen Oral Aptitudini

106. S.C. Alfa S.R.L., o societate comercială stabilită în România, înregistrată în

scop de TVA în România vinde către societatea Beta, stabilită şi înregistrată în scop

de TVA în Ungaria, fructe care sunt transportate din România în Ungaria de către

Beta. Ce operaţiune realizează S.C. Alfa S.R.L. şi care sunt condiţiile pentru ca S.C.

ALFA S.R.L. să factureze operaţiunea „scutit cu drept de deducere”?

107. O persoană fizică deţine de la 10 aprilie 2008 un teren arabil în extravilan în

zona A de 10 hectare. Determinaţi impozitul de plată dacă impozitul unitar este de 36

lei/ha.

108. O persoană deţine un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1820 cmc

începând cu luna decembrie 2007. Determinaţi impozitul pe mijloacele de transport,

aferent anului 2008, în condiţiile în care impozitul unitar este 60 lei/200 cmc.

109. Precizaţi trei tipuri de venituri ce nu intră în baza impozabilă în scopul calculării

impozitului pe veniturile microîntreprinderilor?

110. Ameninţări legate de intimidare – descriere.

111. Onorariile şi independenţa – descriere.

112. Ce se înţelege prin publicitate în profesia contabilă?

113. Care sunt condiţiile cerute unei acţiuni de promovare atunci când publicitatea

nu este autorizată?

114. Calităţile membrilor, condiţii pentru menţinerea acestora.

115. Ionescu Ion este un contribuabil persoană fizică, plătind impozit pe venitul din

salarii. Nemulţumit de calitatea serviciilor publice oferite de stat el solicită rambursarea

impozitului plătit în anul 2007 considerând că suma plătită nu este echivalentă cu

serviciile publice de care a beneficiat. Este această solicitare întemeiată?

Argumentaţi.

116. Mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană trebuie să fie certă, nu

arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite fără echivoc pentru

a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor. Acesta este enunţul cărui principiu al

impunerii formulat de Adam Smith?

117. Ce este şi ce conţine Programul naţional de formare şi dezvoltare profesională

continuă?

118. Care sunt condiţiile pentru a deveni auditor de calitate în cadrul C.E.C.C.A.R.?

119. Ce înţelegeţi prin integritate?

120. Ce înţelegeţi prin competenţă profesională şi prudenţă?

121. Ce înţelegeţi prin comportament profesional?

122. Cine poate exercita profesia de expert contabil şi de contabil – autorizat?

123. Cine este expertul contabil?

7

Page 8: Subiecte Examen Oral Aptitudini

124. Cum se obţine calitatea de expert contabil?

125. Care sunt lucrările ce pot fi executate de contabilii autorizaţi?

126. Care sunt relaţiile profesioniştilor contabili cu clienţii?

127. Ce este C.E.C.C.A.R.?

128. Rolul bilanţului în dignosticul de evaluare.

129. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale dignosticului de organizare,

management şi resurse umane.

130. Rolul bilanţului funcţional în diagnosticul de evaluare

131. Care este comportamentul profesionalismului contabil într-o activitate de

consilier fiscal?

132. Care sunt atribuţiile Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.?

133. Care sunt categoriile de debitori în stare de insolvenţă cărora li se aplică

procedura simplificată instituită de legea nr. 85/2006?

134. Ce obigaţii au filialele Corpului pe linia comunicării cu membrii?

135. Conflicte de interese – Circumstanţe de care trebuie ţinut seama. Descriere.

136. O societate comercială a înregistrat în cursul anului 2008 o sumă de 2.500 lei

reprezentând cheltuieli cu repararea unui autovehicul, neavând însă contract încheiat

pentru această prestare de servicii. La un control asupra impozitului pe profit această

sumă i s-a considerat ca fiind nedeductibilă întrucât reprezintă o prestare de servicii,

deşi s-a constatat că acest serviciu a fost necesar şi existau toate documentele

justificative care să demonstreze că serviciul a fost efectiv prestat. Controlul a

procedar correct? Explicaţi.

137. Cum se rezolvă conflictele de etică potrivit Codului etic naţional al

profesioniştilor contabili?

138. Ce sunt serviciile profesionale? Care sunt caracteristicile esenţiale ale unei

profesii contabile?

139. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului tehnic, tehnologic şi de

exploatare.

140. Care sunt organele cu atribuţii de control în cadrul C.E.C.C.A.R., la nivel

central şi teritorial?

141. Raportarea unei misiuni de compilare.

142. Ce conţine Declaraţia Consiliului Superior al Corpului privind punerea în

aplicare şi însuşirea cerinţelor etice?

143. Enumeraţi 8 atribuţii ale adunării generale ale filialei C.E.C.C.A.R.

144. Obiectivele şi mijloacele de realizare ale diagnosticului financiar-contabil.

8

Page 9: Subiecte Examen Oral Aptitudini

145. Care este cursul de schimb care trebuie folosit pentru a transforma veniturile

din lei în euro în scopul verificării, pe parcursul anului, a condiţiei de a avea venituri

anuale sub 100.000 euro ce trebuie îndeplinită de plătitorii de impozit pe veniturile

microîntreprinderilor?

146. O societate comercială îşi trimite directorul general într-o delegaţie în Ungaria

cu autoturismul proprietatea societăţii comerciale. In Ungaria directorul alimentează

autoturismul cu benzină, după care se reîntoarce în România. Trebuie declarată

această operaţiune în declaraţia recapitulativă de TVA? Argumentaţi.

147. SC Alfa SRL, stabilită şi înregistrată în scop de TVA în România, închiriază o

clădire lui SC Beta SRL, stabilită şi înregistrată în scop de TVA în Romănia. SC Alfa

SRL optează pentru facturarea acestei operaţiuni cu TVA, începând din chiar data

închirierii, 10.05.2008. Realizând că pentru a putea face acest lucru este nevoie de

depunerea unei notificări de taxare a operaţiunii la Administraţia Financiară, SC Alfa

SRL depune notificarea la data de 30.11.2008, precizând în notificare că data de la

care îşi exercită opţiunea este de 10.05.2008. La un control realizat la SC Beta SRL,

inspectorii fiscali constată acest lucru şi apreciază că SC Beta SRL nu avea dreptul de

deducere a TVA pe perioada dintre momentul închirierii şi momentul depunerii

notificării de taxare, astfel că exclude de la deducere TVA-ul aferent facturilor de chirie

din perioada mai – noiembrie 2008. Este corect?

148. Prezentaţi şi explicaţi modul de determinare a costului capitalului unei

întreprinderi.

149. Care sunt competenţele Comisiei de Disciplină a Filialei?

150. O societate comercială se înfiinţează în anul 2007 ca plătitor de impozit pe

veniturile microîntreprinderilor. Execiţiul financiar al anului 2007 înregistrează o

pierdere de 2.000 lei. In anul 2008 trece la regimul de plătitor de impozit pe profit.

Poate societatea să-şi recupereze, în scopul calculului impozitului pe profit pe anul

2008, pierderea înregistrată în anul 2007?

151. Care sunt componentele fundamentale ale oricărei evaluări de întreprindere?

152. O persoană fizică deţine un autoturism cu o capacitate cilindrică de 2.620 cm3 ,

achiziţionat la data de 20 mai 2008. Impozitul unitar este 60 lei/200 cmc. Determinaţi

impozitul de plată în 2008.

153. Care sunt principiile fundamentale ale eticii în audit înscrise în Codul etic?

154. Explicaţi principiul competenţei în audit.

155. Care sunt abaterile disciplinare ale membrilor care se sancţionează cu

suspendare?

156. Care este organizarea C.E.C.C.A.R.?

9

Page 10: Subiecte Examen Oral Aptitudini

157. In ipoteza în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că,

în urma unor pierderi stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii,

activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor

acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris,

va convoca adunarea generală extraordinară. In situaţia de fapt prezentată ce va

hotărîadunarea generală extraordinară?

158. Care sunt criteriile în funcţie de care se face evaluarea bunurilor dintr-o

întreprindere în vederea determinării activului net corijat?

159. Care sunt obligaţiile de comunicare în cazul aplicării de sancţiuni disciplinare

membrilor?

160. O societate comercială deţine un mijloc fix cu o valoare de intrare de 25.000 lei,

amortizat în sumă de 20.000 lei. La data de 15 mai 2008 societatea casează bunul,

obţinând în urma valorificării prin vânzare a părţilor componente suma de 2.000 lei.

Comentaţi deductibilitatea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu valoarea

rămasă neamortizată a mijlocului fix.

161. Explicaţi în ce constă stagiul pentru a participa la examenul de aptitudini în

vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat.

162. Cum se face alegerea în Consiliul Superior al Corpului?

163. Societatea ALFA SRL, societate de expertiză contabilă, plătitoare de impozit pe

profit achită în anul 2008 o cotizaţie obligatorie către CECCAR în valoare de 16.000

lei. Determinaţi suma deductibilă la calculul impozitului pe profit aferentă acestei

cheltuieli, ştiind că pentru cursul de schimb se foloseşte valoarea 1 euro = 3,6 lei.

164. Arătaţi care sunt principalele atribuţii juridicţionale ale judecătorului sindic în

procedura insolvenţei.

165. In ce comstă metoda substractivă de calcul a activului net corijat?

166. Enumeraţi 4 elemente intangibile care pot fi evaluate distinct.

167. Ce va putea să prevadă planul de reorganizare a activităţii debitorului? Ce va

indica şi va trebui să cuprindă planul de reorganizare a activităţii debitorului?

168. Care sunt potrivit legii atribuţiile C.E.C.C.A.R.?

169. Ce se înţelege prin calitatea de persoană juridică a Corpului?

170. Precizaţi şi explicaţi infracţiunile de natură penală în contextul efectuării

expertizelor contabile.

171. Conceptul de independenţă în audit.

172. Care sunt tehnicile de actualizare.

173. Explicaţi relaţia dintre activul net corijat al unei întreprinderi şi valoarea

acesteia.

10

Page 11: Subiecte Examen Oral Aptitudini

174. Cum se calculează valoarea substanţială brută a unei întreprinderi? Explicaţi

semnificaţia acesteia.

175. Care sunt elementele principale pe care le conţine “Declaraţia anuală” depusă

de membrii CECCAR în vederea obţinerii vizei de exercitare a profesiei?

176. Care este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit (101)?

177. Care sunt sursele de finanţare ale CECCAR?

178. Ce este rata de actualizare?

179. O societate comercială a realizat în anul 2008 venituri totale de 250.000 lei şi

cheltuieli totale de 175.000 lei. In cadrul acestor cheltuieli s-a inclus o sumă de 20.000

lei reprezentând asigurări de pensii facultative suportate de angajator pentru cei 10

angajaţi ai săi în anul 2008, respectiv 2.000 lei pe angajat. Determinaţi suma

deductibilă a cheltuielilor cu asugurările de pensii facultative, ştiind că pentru cursul de

schimb se foloseşte valoarea 1 euro = 3,6 lei.

180. Explicaţi ce reprezintă “structura de comisionar” din punct de vedere al TVA.

181. Un acţionar al unei societăţi pe acţiuni supusă divizării a contestat proiectul de

divizare în 2 societăţi pe acţiuni supus aprobării adunării generale extraordinare,

invocând absenţa din proiectul de divizare a raportului administratorilor societăţii care

participă la divizare. Este întemeiată contestaţia acţionarului? Motivaţi.

182. Faţă de societatea comercială XZ S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii

insolvenţei în condiţiile prevăzute de art. 33, din Legea nr. 85/2006. După această

dispoziţie administratorii debitorului, persoană juridică, au înstrăinatnfără acordul

judecătorului sindic părţile sociale către o altă societate comercială Z. 1.Este legală

înstrăinarea efectuată prin hotărârea administratorilor? 2.Ce va dispune judecătorul

sindic în acest caz?

183. Definiţi valoarea actuală a unui bun.

184. Riscuri legate de interesul propriu – descriere.

185. Ce reprezintă stopajul la sursă? Exemplificaţi.

186. Societatea comercială X S.R.L. virează în luna aprilie 2008 suma de 120 lei

reprezentând impozitul pe veniturile din salarii pentru salariata sa Andreescu Andreea.

Identificaţi subiectul şi obiectul impozitului pe veniturile din salarii în acest caz.

187. Precizaţi care sunt cheltuielile ce pot fi scăzute din baza impozabilă în scopul

calculării impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

188. Care sunt răspunderile profesioniştilor contabili?

189. Prezentaţi şi explicaţi cele 6 principii fundamentale prevăzute în Codul etic

naţional al profesioniştilor contabili.

190. Cum se exercită profesia de expert contabil şi de contabil autorizat?

11

Page 12: Subiecte Examen Oral Aptitudini

191. Care sunt drepturile membrilor C.E.C.C.A.R.?

192. Ce reprezintă Codul etic naţional al profesioniştilor contabili?

193. Expuneţi elementele de compunere ale costului de înlocuire net – valoare sau

procedură de evaluare a activelor.

194. Care sunt condiţiile pentru acordarea vizei de exercitare a profesiei de către

membrii CECCAR?

195. Ce conţine jurământul pe care un membru îl depune la înscrierea în Tabloul

Corpului?

196. Care este structura organizatorică (organigrama) unei filiale a CECCAR?

197. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului juridic.

198. Care sunt principalele orientări strategice ale CECCAR pentru perioada 2005 –

2010?

199. Care sunt actele de comportament prin care se manifestă păstrarea secretului

profesional şi confidenţialitatea expertului contabil în cazul unei expertize contabile

judiciare?

200. Care sunt atribuţiile Comisiilor de disciplină de pe lângă filialele Corpului şi ale

Comisiei Superioare de Disciplină?

201. Ce este şi cum funcţionează Comisia de disciplină a unei filiale CECCAR?

202. Care sunt atribuţiile Conferinţei Naţionale a CECCAR?

203. Ce se înţelege prin caracterul obligatoriu al impozitului?

204. Listaţi 6 situaţii de incompatibilităţi şi conflicte de interese în exercitarea

profesiei de expert contabil şi contabil autorizat conform normelor etice ale Corpului.

205. In ce constă metoda aditivă de calcul a activului net corijat?

206. Principalele prevederi ale Codului etic referitoare la confidenţialitate.

207. Ce înţelegeţi prin Supravegherea Publică?

208. Care sunt lucrările ce pot fi executate de experţii contabili?

209. Care sunt atribuţiile reprezentantului Ministerului Economiei şi Finanţelor pe

lângă consiliile filialor?

210. Care sunt răspunderile membrilor CECCAR? Dar sancţiunile disciplinare care

se aplică acestora?

211. Care sunt abaterile disciplinare ale membrilor care se sancţionează cu

interdicţie?

212. Care sunt competenţele Comisiei Superioare de disciplină?

213. Care este logo-ul CECCAR şi ce conţine sigla CECCAR?

214. De ce este obligatorie evaluarea în cazul privatizării unei întreprinderi?

215. In ce constă procedura de acordare a vizei anuale de exercitare a profesiei?

12

Page 13: Subiecte Examen Oral Aptitudini

216. Care sunt condiţiile pentru a deveni expert contabil; precizaţi nivelul de

pregătire teoretică şi practică necesare.

217. Prezentaţi 3 momente din viaţa întreprinderii în care este obligatorie evaluarea.

218. Care sunt regulile de etică aplicabile contabililor salariati în industrie, comerţ,

transport, sector public?

219. Ce se înţelege prin autonomia Corpului?

220. Cum este structura organizatorică (organigrama) CECCAR la nivel central?

221. Care sunt principalele 4 obligaţii ale unui membru CECCAR?

222. Care sunt faptele care constituie abateri disciplinare ale membrilor Corpului?

223. Ce este şi cum funcţionează Comisia Superioară de Disciplină?

224. Care sunt organele şi structurile Corpului cu atribuţii de investigare, judecare şi

tragere la răspundere?

225. Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii în audit.

226. Enumeraţi situaţiile care nu răspund criteriilor de obiectivitate, încredere, cinste,

decenţă şi bun gust pentru o acţiune de promovare?

227. Care sunt atribuţiile preşedintelui CECCAR?

228. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului commercial.

229. Societatea ALFA S.R.L., societate de expertiză contabilă, plătitoare de impozit

pe profit achită în anul 2008 o cotizaţie obligatorie către CECCAR în valoare de

16.000 lei. De asemenea ea se înscrie în Asociaţia Internaţională de Fiscalitate, o

organizaţie non-profit cu scop cercetarea în domeniul fiscal, pentru care achită o

cotizaţie în anul 2008 de 18.000 lei. Determinaţi suma deductibilă la calculul

impozitului pe profit aferentă acestor cheltuieli, ştiind că pentru cursul de schimb se

foloseşte valoarea 1 euro=3,6 lei.

230. Activităţi incompatibile cu exercitarea profesiei libere.

231. Relaţiile personale, familiale şi independenţa – descriere.

232. Care este locul şi rolul reprezentantului MEF?

233. Ameninţări legate de familiarism sau încredere – descriere.

234. Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.

235. Care este procedura de urmat când este dificil de sesizat un comportament

contrar eticii sau pentru a rezolva un conflict de ordin personal?

236. O societate comercială deţine un mijloc fix cu o valoare de intrare de 25.000 lei,

amortizat în sumă de 20.000 lei. La data de 15.05.2008 societatea casează bunul,

obţinând în urma valorificării prin vânzarea părţilor componente suma de 7.000 lei.

Comentaţi deductibilitatea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu valoarea

rămasă neamortizată a mijlocului fix.

13

Page 14: Subiecte Examen Oral Aptitudini

237. Activitatea de consultanţă fiscală, conform prevederilor Codului etic.

238. Slăbirea autocontrolului – ameninţare la adresa independenţei. Renunţarea la

convingeri – ameninţare la adresa independenţei.

239. Cum se obţine calitatea de contabil autorizat?

240. Enumeraţi ameninţări şi riscuri care afectează independenţa.

241. Care sunt imperativele fundamentale pentru realizarea obiectivului profesiei

contabile?

242. Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra

profitului impozabil. Ce fel de tip de cotă de impunere este aceasta?

243. Ce se înţelege prin competenţa expertului contabil?

244. Cum se menţine calitatea de expert contabil şi calitatea de contabil autorizat?

245. Detaliaţi principiul general referitor la “Examinarea regularităţii documentelor

financiar-contabile” pe care expertul contabil trebuie să îl respecte în executarea

expertizei contabile.

246. Ce este Etica?

247. Enumeraţi cel puţin 5 cauze care ar putea conduce la situaţia în care stocul

faptic al unei unităţi depăşeşte stocul maxim posibil al acesteia.

248. Enumeraţi cel puţin 6 metode şi tehnici extracontabile folosite de experţii

contabili în efectuarea expertizelor contabile.

249. Detaliaţi principiul general referitor la “Alegerea metodelor de cercetare” pe

care expertul contabil trebuie să îl respecte în executarea expertizei contabile.

250. Fixarea obiectivelor în expertiza contabilă în cauze civile şi penale.

251. Enumeraţi principiile generale aplicabile în orice verificare şi expertiză

contabilă.

252. Erori şi delicate în tehnica expertizelor contabile.

253. Enumeraţi faptele care se sancţionează cu interdicţia/suspendarea dreptului de

exercitare a profesiei de expert contabil.

254. Drepturile expertului contabil în activitatea de expertiză judiciară, în cauze

penale, conform prevederilor legale.

255. Precizaţi cazurile de abţinere a experţilor contabili în cazul expertizei judiciare

în procesul penal.

256. Expertizele pot avea ca obiect diferite especte ale vieţii economice, juridice sau

administrative; enumeraţi 5 dintre acestea.

257. Precizaţi care sunt infracţiunile de natură civilă în contextul efectuării

expertizelor contabile.

14

Page 15: Subiecte Examen Oral Aptitudini

258. Enumeraţi particularităţile raportului de expertiză contabilă extrajudiciară în

raport cu cel de expertizăcontabilă judiciară.

259. Cine şi în ce condiţii dispune efectuarea expertizei contabile judiciare, cine

numeşte expertul contabil ş ice elemente trebuie să cuprindă Incheierea de

şedinţă/Ordonanţa prin care se dispune efectuarea expertizei contabile.

260. Precizaţi incompatibilităţile expertului contabil în demersul efectuării

expertizelor contabile.

261. Detaliaţi procedurile depunerii raportului de expertiză contabilă.

262. Detaliaţi elementele de cuprins (paragrafele) ale capitolului “Desfăşurarea

expertizei contabile” din raportul de expertiză contabilă.

263. Care este cuprinsul dosarului de lucru al expertului contabil privind

documentarea expertizelor contabile.

264. Consideraţii asupra Raportului de imposibilitate a efectuării expertizei contabile.

265. Detaliaţi principiul general referitor la “Studiul funcţiei financiar-contabile” pe

care expertul contabil trebuie să îl respecte în executarea expertizei contabile.

266. Detaliaţi principiul general referitor la “Studiul preliminar al organismului

întreprinderii” pe care expertul contabil trebuie să îl respecte în executarea expertizei

contabile.

267. Enumeraţi cel puţin 6 metode contabile folosite de experţii contabili în

efectuarea expertizelor contabile, omologate de doctrina contabilăşi reglementate prin

norme juridice şi metodologice.

268. Detaliaţi principiul general referitor la “Fixarea unui plan de lucru” pe care

expertul contabil trebuie să îl respecte în efectuarea expertizei contabile.

269. Determinarea naturii şi obiectului lucrării ca principiu general în expertiza

contabilă (desemnarea expertului contabil).

270. Considerente privind valorificarea lucrărilor de expertiză contabilă.

271. Radierea unui membru al Corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi

din Tablou.

272. Baza juridică a expertizei contabile.

273. Obligaţiile expertului contabil la efectuarea unei expertise contabiler judiciare în

cauza penală.

274. Modalităţi şi proceduri privind plata experţilor judiciari.

275. Considerente care stau la baza utilizării lucrărilor altor profesionişti în cadrul

expertizelor contabile.

276. Condiţiile de redactare a capitolului “Considerente personale” din raportul de

expertiză contabilă judiciară.

15

Page 16: Subiecte Examen Oral Aptitudini

277. Precizaţi situaţiile în care expertul contabil poate fi recuzat conform prevederilor

Codului de procedură civilă şi Codului de procedură penală.

278. Prezentaţi 5 situaţii de ameninţare la adresa independenţei.

279. Explicaţi principiul confidenţialităţii în audit.

280. Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit.

281. Cum explicaţi necesitatea unui Cod etic în audit?

282. Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).

283. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).

284. Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.

285.  Până când sun obligaţi contribuabilii să depună opţiunea de plătitori de impozit

pe veniturile microîntreprinderilor în situaţia în care îndeplinesc condiţiile şi nu au mai

fost niciodată plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

286. O societate comercială care are ca obiect principal de activitate “Activităţi de

consultanţă pentru afaceri şi management” poate fi plătitor de impozit pe veniturile

microîntreprinderilor?

287. Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).

288. Misiunea de examinare a informaţiilor financiare previzionale: caracteristici.

289. Care sunt elementele de bază ale unui raport asupra situaţiilor financiare

condensate?

290. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor

contractuale?

291. Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?

292. SC Alfa SRL se Rnfiinţează la data de 19.06.2008. Cu această ocazie

estimează că nu va realize o cifră de afaceri foarte mare în anul 2008 şi, ca urmare,

nu se înregistrează în scop de TVA optând pentru aplicarea regimului special pentru

întreprinderi mici. La 31.12.2008 constată că cifra ei de afaceri a ajuns la nivelul de

72.000 lei. Dacă nivelul cursului de schimb este de 1 euro=3,3817 lei, mai poate

păstra SC Alfa regimul de întreprindere mică neplătitoare de TVA? Argumentaţi

răspunsul.

293. SC Alfa SRL, o societate comercială stabilită în România, înregistrată în scop

de TVA în România achiziţionează de la societatea Gama, stabilită în Portugalia şi

înregistrată în scop de TVA în Portugalia, fructe care sunt transportate din Portugalia

în România de către Gama, existând documente de transport în acest sens. Ce

operaţiune realizează SC Alfa SRL şi în ce declaraţie trebuie raportată această

operaţiune?

16

Page 17: Subiecte Examen Oral Aptitudini

294. SC Alfa SRL, o societate comercială stabilită în România, înregistrată în scop

de TVA în România achiziţionează de la societatea Gama, stabilită în Portugalia şi

înregistrată în scop de TVA în Portugalia, fructe care sunt transportate din Portugalia

în România. Care sunt condiţiile în care Gama îi poate factura lui SC Alfa SRL cu

condoţia “scutit cu drept de deducere”?

295. SC Alfa SRL, o societate comercială stabilită în România, înregistrată în scop

de TVA în România vinde către societatea Beta, stabilită şi înregistrată în scop de

TVA în Ungaria, fructe care sunt transportate din Buzău, de la sediul lui ALFA, în

Oradea, la un sediu permanent al lui BETA. In ce condiţii poate SC ALFA SRL să

factureze această livrare intracomunitară cu condiţia “scutit cu drept de deducere”?  

17