SISTEMUL DE SĂNĂTATE OLANDEZ

IntroducereSistemul de sănătate olandez a suferit o schimbare radicală în ultimii ani. Din ianuarie

2006, guvernul olandez nu mai este responsabil de gestionarea de zi cu zi a funcționării sistemului de sănătate, cu toate acestea, el încă mai menține controlul asupra calității de îngrijire și accesibilitatea acestuia la populație. Asistența medicală privată este obligatorie, sistemul fiind de asemenea privat. Olanda are un standard de primă calitate de asistență medicală cu toate facilitățile excelente. Momentan este obligatoriu pentru toată lumea să își facă o asigurare de sănătate de bază, pentru a evita riscul de a primi o amenda și un advertisment din partea autoritățiilor. Cu toate acestea, fiecare individ este liber să își aleagă propria companie de asigurări, având opțiunea să o schimbe anual dacă dorește.

Sistemul sanitarSistemul de sănătate olandez este, în proporție de 50%, finanțat prin taxele

salariale plătite de angajatori către un fond controlat de Autoritatea de Reglementare în Sănătate, la care Guvernul contribuie cu un procent de 5%. Restul de 45% din cheltuielile de sănătate sunt acoperite de sumele achitate de către asigurați direct companiilor asigurătoare.

Suma lunară standard plătită de către pacienții adulți pentru asigurarea privată este de aproximativ o sută de euro lunar. Pacienții cu venituri reduse primesc asistență din partea Guvernului dacă nu îşi permit să plătească această sumă. Copiii sub 18 ani sunt asigurați automat de către sistemul de sănătate, fără ca familiile să fie nevoite să plătească în plus, pentru că firmele de asigurări primesc acești bani din partea Autorității de Reglementare în Sănătate. Unii angajatori negociază contracte speciale cu companiile de asigurare pentru toți angajații, alții plătesc chiar contribuția privată a angajatului către asigurători ca și beneficiu asociat jobului.

Toți cetățenii și rezidenții înregistrați pe termen lung sunt obligați să își facă o asigurare de sănătate de bază, de la o companie olandeză de asigurari. Guvernul a elaborat cerințele pentru un pachet de asigurări de bază și asiguratorii sunt obligați prin lege să propună acest pachet, ca cerință minimă pentru toate persoanele care aplică pentru o asigurare. Firmele de asigurări sunt de asemenea, în imposibilitatea de a refuza pe cineva, care dorește să își facă o asigurare de sănătate, indiferent de riscurile medicale pe care le prezintă. Asigurarea de bază constă în: costuri de spitalizare, investigaţii şi chirurgie, teste de laborator, medicaţia aferentă, dializă, radioterapie, costuri de reabilitare, costuri aferente transplantului de diferite organe, costurile medicului de familie, fizioterapie, asistenţă medicală în străinătate, servicii legate de maternitate, decontarea transportului în condiţii de urgenţă, audiologie, respiraţie artificială, asistenţă specială pentru copiii care suferă de cancer, o serie de dispozive medicale, printre care proteze, inclusiv audio, sau pantofi ortopedici, servicii de consiliere psihiatrică şi spitalizare, consiliere psihoterapeutică, implanturi şi proteze dentare. Acestora li se mai adaugă, fără ca enumerarea să fie completă, o serie de servicii medicale care, mai mult ca sigur, în România ar fi considerate de-a dreptul

1

mofturi: logopedie, medicină preventivă anti-fumat, anti-alcoolism, anti-depresie, consiliere pentru dietă, terapie ocupaţională sau servicii de fertilitate.

Se pot face și asigurări suplimentare pentru a acoperi tratamentele care nu sunt incluse în asigurarea de bază, dar și asiguratorul își rezervă dreptul de a refuza cererea unui aplicant, de asemenea ei au dreptul de a stabili prețul poliței suplimentare.

TaxeleCosturile pachetului de asistență medicală de bază se învart în jurul sumei de 100 de

Euro, taxă revizuită anual de către Ministerul Sănătății. Cu toate acestea companiile de asigurări de sănătate decid și controlează taxele suplimentare. Aceasta este zona în care companiile private concurează pentru a face afaceri. Noile legi sunt structurate în asa fel, încât asiguratul are ușurința să își schimbe compania de asigurări de sănătate când dorește el. Cetățenii angajați trebuie să plătească, de asemenea contribuții suplimentare direct din salariile lor. Rezidenții străini trebuie să își achizitioneze asigurare individuală privată dacă șederea lor în țară este temporară. Șederea temporară este considerată o perioadă mai mică de un an. Grupurile vulnerabile cum sunt, femeile gravide, veteranii de razboi, diabeticii, bolnavii de tuberculoză, sunt de asemenea scutiți de taxe. Subvențiile de îngrijire sunt disponibile pentru persoanele cu venituri mici. Administrația Fiscală decide cine se încadrează ca persoană cu venituri mici prin verificarea fiscală. Subvenția nu este exclusivă pentru cetățenii olandezi, rezidenții străini pot și ei beneficia de aceste subvenții dacă se consideră că au venituri mici. 

Medicii și centrele de sănătateMedicii sunt primul contact cu sistemul de sănătate olandez. Cetățenii au dreptul să

își aleagă singuri doctorul. Majoritatea mediciilor lucrează singuri în cabinetele lor. Aceștia prescriu medicamente, fac trimiteri pentru consultații de specialitate, tratează bolile acute și cronice, și oferă îngrijiri preventive și educație sanitară. Unii se specializează în tratarea afecțiunilor specifice minore, iar în unele zone rurale, medicii au propriile lor farmacii. Doctorii în Olanda nu pot face trimiteri pentru internare, și nici nu pot să trateze pacienții după ce aceștia au fost internați.

Medicii de familie (huisarts) trebuie să locuiască la nu mai mult de zece minute depărtare de bolnavi, în cazul în care sunt solicitați pentru vizite la domiciliu și, de obicei, refuză să primească în grijă noi pacienți dacă sunt prea ocupați. De asemenea, oferă recomandări în situațiile în care pacientul are nevoie de îngrijiri medicale care nu se circumscriu sferei îngrijirilor de urgență. În caz de urgență, iau legătura cu spitalele pentru a se asigura că, de pildă, dacă e vorba de un picior rupt, pacientul va fi trimis rapid la radiografie.

ConsultanțiiConsultanții sunt medici, care au absolvit un nivel mai ridicat de formare de

specialitate. În Olanda, aceștia lucrează în spitale, dar sunt și independenți. Ei se ocupa de tratamentul ambulatoriu în spitale, iar medicii trebuie să le faca trimitere pacienților, către un consultant dacă consideră că un pacient are nevoie de expertiză de specialitate. Există numeroase domenii de specialitate în Olanda cum ar fi: dermatologia, ginecologia, pediatria și oncologia.

2

Asistența medicală de urgențăÎn ciuda legislației pentru asigurarea medicală obligatorie, asistența medicală de

urgență este gratuită pentru toți, indiferent de statutul de asigurare. Tratamentul de urgență este asigurat de către camera de urgență a fiecărui spital. Pacientul trebuie să prezinte o carte de identitate înainte de începerea tratamentului. Dacă starea de sănătate a pacientului nu permite acest lucru, bolnavului ii este oferit un termen de 2 săptămâni să se identifice. Serviciile medicale de urgență sunt deschise 24 din 24 pe tot parcursul anului.

Îngrijiri medicale 24/7 sunt oferite prin intermediul unor clinici cu activitate „after-hours” care se deschid la șase seara, când majoritatea cabinetelor medicilor se închid, și își desfășoară activitatea până a doua zi dimineață, când îngrijirea primară este preluată din nou de spitale. Deoarece acest sistem este relativ nou, nu au putut fi monitorizate economiile de costuri, dar din experiența sistemelor medicale din alte țări, existența unor entități care să ofere îngrijiri primare reduce costurile. Jumătate dintre pacienții care se prezintă la secția „Urgențe” nu reprezintă cazuri aflate la limită; aceste cazuri sunt preluate în cadrul unui nivel intermediar – clinicile pentru îngrijiri primare – care au nevoie doar de o mașină și de echipament portabil, comparativ cu dotările mult mai sofisticate necesare unei unități de urgență. În Olanda există 120 de astfel de clinici și mai mult de 90% din populație are acces la ele.

FarmaciileFarmaciștii cunoscuți și ca “apotheek” vând medicamente în Olanda. Ei eliberează

rețete, ale căror costuri sunt rambursate de către Casa de Asigurări. Numai medicii pot prescrie medicamente în Olanda, dar nu toate produsele sunt rambursabile de către Casa de Asigurări, pacientul trebuind să verfice la doctor sau la farmacie. Drogheriile sunt cunoscute ca “drogist”. Acestea vând numai medicamente contra cost, non-rambursabile.

SpitaleSpitalele din Olanda sunt și ele reglementate și controlate de Autoritatea

de reglementare în domeniul concurenţei, dar în mare parte au acționariat privat și sunt orientate spre profit, la fel ca și majoritatea companiilor de asigurări. Pacienții pot alege unde doresc să fie tratați și au acces pe Internet la informații legate de performanța și timpul de așteptare caracteristice fiecărui spital. Pacienții nemulțumiți de prestația companiei de asigurări și de alegerea unui anumit spital pot anula contractul în orice moment, dar sunt obligați să semneze unul nou, cu o altă companie de asigurări.

Competiţia între companiile de asigurăriToate companiile de asigurare primesc finanțare suplimentară din partea

Autorității de Reglementare în Sănătate. Aceasta monitorizează în permanență feedback-ul primit de la pacienți și își poate redistribui fondurile în funcție de nemulțumirile sau aprecierile acestora. Evident, firmele cu cei mai mulți cetățeni asigurați și cu valorile cele mai ridicate ale asigurării vor primi fonduri mai consistente decât cele care nu se bucură de prea mulți clienți.  Astfel, companiile de asigurări nu au nici un interes să îi determine pe cei care au nevoie de asigurări cu valoare mai mare să nu le facă pentru că, dacă vor fi nevoite să plătească mai mult decât se așteptau, li se vor oferi compensații.

3

Companiile de asigurări se află în competiție în ceea ce privește prețul pentru pachetul pe care pacientul îl plătește direct și încearcă să negocieze înțelegeri speciale cu spitalele pentru a menține costurile reduse și calitatea ridicată.

Autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei trebuie, în acest caz, să preîntîmpine abuzurile care ar putea apărea din partea jucătorilor dominanți de pe piață și prin crearea alianțelor care ar putea acționa în detrimentul intereselor consumatorului. Un alt organism de reglementare care vizează activitatea companiilor asigurătoare are în vedere ca toate polițele de bază să aibă acoperire identică, astfel încât nici un pacient să nu fie dezavantajat de alegerea anumitor asigurători.

Date statistice:Medici la 100.000 locuitori: 382,7 (2010).Numărul de paturi la 100.000 de locuitori: 465,7 (2009).Speranța de viață la naștere în 2012::: POPULAŢIA TOTALĂ: 79,68 ani:: BĂRBAŢI: 79 ani:: FEMEI: 83 aniRata mortalității la 100.000 de locuitori: 885 (2011).Rata natalității la 100.000 de locuitori: 1022 (2011).Rata mortalitatii cauzate de cancer a fost ridicată în 2010, respectiv 302.6, față de media UE care a fost de 270, același an.

Concluzii:

Alocarea din PIB pentru sănătate 7,3%, asta însemnând 60 mld. € pentru cheltuielile cu sănătatea în Olanda;

Sistemul de sănătate este bazat pe asigurări private; Sistemul este operat de companii private de asigurări, care sunt

obligate să accepte orice rezident din aria lor de activitate; Cu toate acestea, statul se implică în unele tratamente pe termen lung,

însă aceste cheltuieli reprezintă aproximativ un sfert din total; Sistemul este finanţat din trei surse: în primul rând angajatorul va plăti

o contribuţie în funcţie de salariu. Totodată asiguratul va plăti direct asigurătorului (45%). Guvernul va contribui cu 5%;

Serviciile de urgenţă sunt asigurate de companii private de ambulanţă, în contract cu guvernul olandez. Acestea funcţionează pe regiuni şi trebuie să îndeplinească standardele impuse de autorităţi.

În decembrie 2013 au fost prezentate la Bruxelles rezultatele celei de-a 7 ediţii EHCI (indicele de consum european pentru serviciile de sănătate). Astfel au fost monitorizate 35 de sisteme naţionale de sănătate cu ajutorul a 48 de indicatori grupaţi în 6 domenii esenţiale pentru consumatorul de servicii de sănătate: informarea şi drepturile pacientului, accesibilitatea la tratamente (timpul de aşteptare), rezultatele tratamentelor şi îngrijirilor medicale, gama şi tipul de

4

servicii medicale, produsele farmaceutice şi e-health. Pe primul loc în clasament se află Olanda cu 870 de puncte din 1000 posibile, urmată de Elveţia, Islanda, Danemarca şi Norvegia. Olanda este sigură ţară care se menţine constant în top 3 de ani de zile. Experţii consideră că “arma secretă” a acestei performanţe este un corp managerial şi medical de înaltă calitate care ia deciziile cele mai potrivite în conformitate cu cerinţele consumatorului de servicii medicale. Pe lângă această amestecul birocraţilor şi politicienilor în organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate este foarte limitat în comparaţie cu alte ţări. Organizaţiile de pacienţi se preocupă şi participă activ şi de o manieră constructivă la elaborarea politicilor de sănătate. Cu toate că au ieşit pe primul loc, politicienii din sănătate olandezi consideră că se poate şi mai bine şi că se poate îmbunătăţi, de exemplu cost-eficiența serviciilor policlinice pentru a le aduce la nivel ţărilor din jur.

Pentru prima oară în acesta analiză a reieşit că grupul ţărilor cu sistem de sănătate bazat pe asigurări (“sistemul Bismarck”), cum sunt Olanda, Elveţia, Belgia, Germania, Franţa au avut prestaţii mai bune decât grupul ţărilor cu sistem de sănătate bazat pe taxe (“sistemul Beveridge”). Doar câteva ţări mici şi bogate cu sisteme de sănătate finanţate din bani publici, Islanda, Danemarca şi Norvegia, au avut o bună prestaţie.

5

BIBLIOGRAFIE

http://www.gandul.info

http://www.dcnews.ro

http://medicalnet.ro

http://www.wall-street.ro

http://medicaacademica.ro

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

6

Școala Postliceală Sanitară „Vasile Voiculescu”

Oradea

SISTEMUL DE SĂNĂTATE OLANDEZ

- SOCIOLOGIE MEDICALĂ-

Elev: Buz Ioana Maria

Clasa 1B Amg

- Mai 2014 -

7