Ministerul Educației

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Cadastru, Geodezie și Construcții

Referat La disciplina: Managmentul strategic

Tema: „Sistemul decizional”

A efectuat: studenta grupei EI-1115

Boțan Ana

A verificat: lector universitar

Calin Natalia

Chișinău 2013

Fiind integral specific managementului, sistemul decizional, constituie un adevărat

sistem de comandă, ce reglează ansamblul activităţilor implicate. Prin intermediul sistemului

decizional se exercită toate funcţiile managementului, o pondere superioară înregistrând-o

previziunea nelipsită de nici un act sau proces decizional. Puternic condiţionat de calitatea

celorlalte componente ale managementului, subsistemul decizional reprezintă partea cea mai

activă a sistemului de management, fiind, în ultimă instanţă, determinant pentru obţinerea unui

profit ridicat. În cadrul organizaţiei, sistemul decizional îndeplineşte un rol similar sistemului

nervos în corpul omenesc. Aşa cum fără un sistem nervos bine pus la punct omul moare sau este

bolnav, neputându-şi exercita funcţiile specifice de odihnă, muncă, distracţie etc., tot la fel şi

organizaţia, fără un sistem decizional adecvat, nu poate să funcţioneze eficient. De aici rezultă

importanţa sa deosebită pentru societăţi comerciale şi regii naţionale.

1. Definirea şi structura sistemului decizional

Sistemul decizional este componenta sistemului managerial cu cel mai pregnant specific

managerial, a cărui calitate marchează determinant funcţionalitatea şi performanţele oricărei

organizaţii.

Definiţie:

În esenţă, prin sistemul decizional al unei organizaţii desemnăm ansamblul deciziilor

adoptate şi aplicate în cadrul său, structurate corespunzător sistemului de obiective urmărite şi

configuraţiei ierarhiei manageriale

Numărul, natura şi caracteristicile deciziilor incorporate în sistem prezintă o mare

varietate. În vederea facilitării cunoaşterii acestora şi a raţionalizării lor cu ajutorul unui

instrumentar adecvat este deosebit de utilă gruparea lor, în funcţie de anumite criterii, ce prezintă

o importantă semnificaţie managerială teoretică şi pragmatică.

Structura sistemului decizional (tipologia deciziilor):

Tipologia deciziilor manageriale ale organizaţiei pot fi privite in functie de şase criterii,

care exprimă, în fapt, variabile sau ipostaze manageriale majore, cu mare impact asupra

raţionalităţii proceselor manageriale, în cadrul societăţilor comerciale - atât publice, cât şi private

- şi regiilor naţionale sau locale. Deci putem deosebi urmatoarele tipuri de decizii, in baza

anumitor criterii:

1. in functie de orizont şi implicaţii:

a) decizii strategice - se referăla o perioadă mai mare de un an, de regulă3-5 ani;

contribuie nemijlocit la realizarea de obiective fundamentale sau derivate;

vizează fie ansamblul activităţilor firmei, fie principalele sale componente;

adesea se adoptă la nivelul managementului superior în grup; se integrează în

strategii, planuri sau programe pe termen lung sau mediu; (Exemplu: Aprobarea

efectuării unei investiţii în societatea comercială„X”, în valoare de 50 milioane

lei, în vederea construirii unei noi secţii de producţie în care se va realiza

produsul „y”, asigurându-se o îmbunătăţire a structurii de producţie şi o creştere

anuală a cifrei de afaceri cu 200 mil. lei.);

b) decizii tactice - se referă de regulă la perioade cuprinse între 2-0,5 ani;

contribuie nemijlocit la realizarea de obiective derivate; vizează fie ansamblul

de activităţi, fie câteva activităţi cu implicaţii apreciabile asupra celorlalte

domenii; se adoptă la nivelul managementului superior, în grup sau individual;

se integrează în politici, programe şi planuri anuale, şi semestriale (Exemplu:

Stabilirea de către Directorul tehnic, cu avizul consiliului de administraţie, a

introducerii unei noi tehnologii “α” în secţia y, în primul semestru al anului

următor, ceea ce va determina o scădere a costurilor pe produs de 30%);

c) decizii curente - se referă de regulă la perioade de maximum câteva luni;

contribuie nemijlocit la realizarea de obiective individuale, specifice şi, mai rar,

derivate; predomină în exclusivitate la nivelul managementului inferior şi

mediu (Exemplu: Repartizarea zilnică a sarcinilor de producţie „y”, pentru a fi

realizate de membrii echipei „x”, de către şeful de echipă„z”.);

2. in functie de eşalonul managerial:

a) decizii superioare - se adoptă de eşalonul superior al managementului

(organismele de management participativ, managerul general); o parte

apreciabilă sunt decizii strategice şi tactice; (Exemplu: Aprobarea contractării

de către directorul comercial a cantităţii „x”, din materia primă„y”, în vederea

satisfacerii unei comenzi inedite a unui partener din Franţa. );

b) decizii medii - se adoptă de eşalonul mediu al managementului alcătuit din şefii

de servicii, secţii şi ateliere; majoritatea sunt curente şi tactice; (Exemplu:

Trecerea realizării sarcinii „x”, de la inginerul „y” la tehnicianul „z”, de către

şeful secţiei A, în vederea accelerării realizării sarcinii “u” de către inginerul

„y”. );

c) decizii inferioare - se adoptă de către eşalonul inferior al managementului

alcătuit din şefii de birouri şi echipe; sunt numai decizii curente; (Exemplu:

Trimiterea la bancă a economistului „x”, de către şeful de birou „y”, în vederea

obţinerii de informaţii privind noua metodologie de obţinere a creditelor

curente);

3. in functie de frecvenţa:

a) decizii periodice - se adoptă la anumite intervale, reflectând ciclicitatea

proceselor manageriale şi de producţie; majoritatea se referă la activităţile de

producţie; este posibilă utilizarea pe scară largă de modele şi algoritmi în

fundamentarea lor; (Exemplu: Elaborarea de către economistul „x” a

necesarului de aprovizionat pentru materia primă„y”, în vederea întocmirii

proiectului programului anual de aprovizionare tehnico – materială a societăţii

comerciale.);

b) decizii aleatorii - se adoptă la intervale neregulate, fiind dificil de anticipat;

eficacitatea lor depinde decisiv de potenţialul decizional al decidentului;

(Exemplu: Aprobarea normelor de consum la noul produs X de către directorul

tehnic.);

c) decizii unice - au un caracter excepţional, nerepetându-se într-un viitor

previzibil; eficacitatea lor depinde decisiv de potenţialul decizional al

decidentului; (Exemplu: Aprobarea de către consiliul de administraţie a

consolidării fundaţiei secţiei I ce nu rezistă trepidaţiilor noului utilaj „x” în curs

de montare.);

4. in functie de posibilitatea anticipării:

a) decizii anticipate - perioada adoptării şi principalele elemente implicate se

cunosc cu mult timp înainte; predomină în firmele conduse ştiinţific; sunt în

cvasitotalitate periodice;

b) decizii imprevizibile - perioada adoptării şi principalele elemente implicate se

cunosc doar cu puţin timp înainte; depind decisiv de intuiţia şi capacitatea

decizională ale managerilor implicate; (Exemplu: Aprobarea de către consiliul

de administraţie a consolidării fundaţiei secţiei I ce nu rezistătrepidaţiilor noului

utilaj „x” în curs de montare.);

5. in functie de amploarea sferei deci-zionale a decidentului

a) decizii integrale - se adoptă din iniţiativa decidentului, fără a fi necesar avizul

eşalonului ierarhic superior; de regulă sunt curente, periodice şi anticipate;

(Exemplu: Modificarea de către managerul general al societăţii comerciale „x”

a sistemului de evidenţă a personalului utilizat în cadrul serviciului personal-

învăţământ.);

b) decizii avizate - aplicarea lor este condiţionată de avizarea la nivelul eşalonului

ierarhic superior; sunt frecvent strategice şi tactice; se adoptămai frecvent în

firmele mici şi în societăţile comerciale şi regiile puternic centralizate şi cu un

stil managerial autoritar, (Exemplu: Eliberarea domnului P.A. din funcţia de

ing. şef de către managerul general, în baza avizului Consiliului de

administraţie al societăţii);

6. in functie de sfera de cuprindere a decidentului

a) decizii participative - se adoptă de organisme de management participativ

majoritatea sunt decizii strategice şi tactice; consum mare de timp, reflectat, de

regulă, în gradul de fundamentare superior;

b) decizii individuale - se adoptă de către un cadru de conducere; se bazează

adesea în exclusivitate pe experienţa şi capacitatea decizională a managerului

respectiv; „costă” mai ieftin decât deciziile participative.

Fiecăreia din cele şase tipologii cuprinse în clasificarea precedenta îi corespunde o

anumită structură a sistemului decizional, a cărei cunoaştere este esenţială în proiectarea unui

sistem managerial eficace al organizaţiei. De asemenea, cunoaşterea aprofundatăa structurii

deciziilor de către manageri facilitează apelarea la conceptele şi instrumentarul decizional şi

utilizarea lor eficace.

Structurarea sistemului decizional în funcţie de cele şase criterii, deşi esenţiale, nu reflect

integral structura şi funcţionalitatea sistemelor organizaţional-manageriale moderne. În ultimul

deceniu s-au conturat anumite abordări manageriale, managerial-holonic şi virtual, cu un

conţinut decizional major, ce indică configuraţii şi funcţionalitate sensibil diferită comparativ cu

sistemul decizional al organizaţiei.

Concluzionând, sistemul decizional al organizaţiilor contemporane prezintă o complexitate

deosebită, incorporând o varietate mare de decizii şi permiţând o diversitate apreciabilă de

abordări. În ultimii ani se prefigureazăo tendinţăde creştere a funcţionalităţii sale pe baza unor

abordări inedite, cu un pronunţat caracter inovaţional, în cadrul cărora prioritară este asigurarea

de performanţe competitive organizaţiilor.

2. Decizia managerială- principala component a sistemului decizional

Decizia, component primară a sistemului decizional, constituie un element esenţial al

managementului, fiind, după numeroşi autori, instrumentul său specific de exprimare cel mai

important. În fond, nivelul calitativ al conducerii unei organizaţii se manifestă cel mai bine prin

deciziile elaborate şi aplicate. Decizia constituie piesa de rezistenţă a managementului, expresia

sa cea mai activă şi mai dinamică, prin care îşi exercităîn mod plenar funcţiile. În literatura de

specialitate existăo mulţime de definiţii pentru decizie, aparţinând atât unor specialişti autohtoni,

cât şi unora străini. Pe baza datelor oferite de practica decizională, a analizei diverselor puncte de

vedere ale specialiştilor, este formulata următoarea definiţie a deciziei.

Decizia este cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective.

Din examinarea acestei definiţii rezultă că decizia implică în mod obligatoriu mai multe

elemente (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele

managementului organizaţiei, capitolul 4).

Definiţia de mai sus este valabilă pentru orice decizie, indiferent de domeniul sau nivelul la

care se ia. Evident, pentru organizaţii prezintă interes cu prioritate decizia managerială.

Decizia managerială poate fi definite ca acea decizie care are urmări nemijlocite asupra

deciziilor şi acţiunilor a cel puţin unei alte persoane.

Pentru a releva mai pregnant specificul deciziei manageriale prezentăm principalele

elemente, care o deosebesc de cotidiana decizie personală pe care o adoptă fiecare dintre noi de

nenumărate ori zilnic (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele

managementului organizaţiei, capitolul 4).

O decizie ia forma unui act decizional, în sensul desfăşurării sale într-o perioadă foarte

scurtă, de regulă câteva secunde sau minute (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.

Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 4).

Procesul decizional, specific deciziilor mai complexe, implică un consum de timp notabil,

care poate fi de ordinul orelor, zilelor sau chiar săptămânilor, pe parcursul cărora se culege şi

analizează o anumită cantitate de informaţii, se stabilesc contacte umane şi se consultă mai multe

persoane în vederea conturării situaţiei decizionale.

În esenţă, procesul decizional constă în ansamblul fazelor prin intermediul cărora se

pregăteşte, adoptă, aplică şi evaluează decizia managerială şi a căror derulare necesită o

perioadă relativ îndelungată.

Dată fiind varietatea situaţiilor decizionale şi procesele decizionale implicate sunt deosebit

de eterogene sub aspectul parametrilor constructivi şi funcţionali. Tocmai de aceea se impune o

abordare mai analitică a principalelor elemente implicate.

Investigaţiile întreprinse au relevat că elementele constitutive cheie ale situaţiei decizionale

sunt factorii primari ai deciziei manageriale-decidentul şi mediul ambiant decizional.

Decidentul este reprezentat de un manager sau un organism managerial care, în virtutea

obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise, adoptă decizia în

situaţia respectivă.

Tendinţa dominant la nivelul decidenţilor, atât în organizaţiile moldovenesti cât şi din alte

ţări, este amplificarea capacităţii lor decizionale ca urmare a creşterii nivelului de

profesionalitate în domeniul managementului.

Mediul ambiant decizional constă în ansamblul elementelor endogene şi exogene

organizaţiei, care alcătuiesc situaţia decizională, caracterizate prin manifestarea unor influenţe

directe şi indirecte semnificative asupra conţinutului şi rezultatelor deciziei manageriale.

În cadrul mediului ambiant decizional se constată o evoluţie contradictorie (prezentarea

conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul

4).

În procesul decizional, factorii primari ai deciziei intră în interdependenţe, care se reflecta

în caracteristicile situaţiilor decizionale pe care le generează. În principal pot exista trei situaţii,

dupăcum urmează: certitudine,incertirudine si risc (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.

Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 4).

În societăţile comerciale şi regiile naţionale şi locale, se produc atât situaţii decizionale de

certitudine, cât şi de incertitudine şi de risc. Apariţia situaţiilor de risc şi de incertitudine şi

finalizarea lor în decizii este inevitabilă şi, în mare măsură, chiar necesară. Argumentele pe care

se bazează afirmaţia de mai sus sunt mai multe (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.

Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 4).

În concluzie, factorii primari ai deciziei prezintă evoluţii complexe şi accelerate, generând

o multitudine de situaţii decizionale, ce îmbracă forme specifice în cadrul fiecărei societăţi

comerciale şi regii autonome ce se reflect în varietatea deciziilor de adoptat. Ca urmare, este

necesară cunoaşterea şi studierea factorilor decizionali specifici fiecărei situaţii decizionale,

astfel încât să se asigure premisele adoptării unor decizii eficace, în consonanţă cu obiectivele

strategice ale organizaţiei.

3. Riscurile şi decizia organizationala

Prin natura sa, decizia se referă la viitor, fiind predominant previzională. În orice proces

decizional din organizaţii sunt implicate concomitent numeroase variabile de natură economică,

tehnică, juridică, umană, managerială, etc. Ca urmare, deciziei în general, şi deciziei manageriale

în special –datorată complexităţii sale şi determinării contextuale crescânde- îi sunt asociate

frecvent numeroase riscuri. Specific actului sau procesului decizional este inevitabilitatea

apariţiei riscurilor.

Asupra decidenţilor potenţiali, riscurile au, de regulăun efect inhibatoriu. Pentru a depăşi

această reacţie - dat fiind că, aşa cum am arătat, supravieţuirea şi funcţionarea oricărei

organizaţii necesită în mod obligatoriu adoptarea şi aplicarea de decizii de risc şi incertitudine -

este necesară cunoaşterea riscurilor implicate în vederea diminuării lor la maximum. Dificultatea

acestui proces rezidă din multitudinea riscurilor posibile şi din numărul şi complexitatea ridicată

a variabilelor ce intervin. De un real ajutor pe acest plan este cunoaşterea principalelor forme de

risc cu care firmele sunt confruntate. În figura nr. 1 este prezentat sintetic tabloul principalelor

categorii de riscuri pe care managerii unei organizaţii trebuie să le ia în considerare. Fără a intra

în detalii, în continuare ne referim succint la cele mai importante categorii de riscuri pe care

managerii profesionişti le evaluează şi le au în vedere în fundamentarea şi aplicarea deciziilor.

Figura 1 Riscurile majore cu care se confrunta managementul firmei (adoptat dupa M. Nastovici)

În funcţie de natura lor, riscurile pot fi grupate în opt categorii:

1. Riscuri economice

2. Riscuri financiare

3. Riscuri comerciale

4. Riscurile fabricaţiei

5. Riscurile politice

6. Riscuri sociale

7. Riscuri juridice

8. Riscuri naturale

(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului

organizaţiei, capitolul 4).

În perioada actuală se manifestă o tendinţă de creştere a riscurilor datorită amplificării,

diversificării, dinamizării şi inovării la intensităţi superioare a ansamblului activităţilor şi

factorilor ce influenţează direct şi indirect firma şi contextul său. Pentru a contracara această

tendinţă s-a conturat aşa numitul management al riscurilor cu un pronunţat conţinut decizional.

În esenţă, aceasta urmăreşte o micşorare a riscurilor, indiferent de natura lor, corelată cu

îndeplinirea obiectivelor firmei, ceea ce presupune schimbări în optica şi structurarea deciziilor.

.4. Decidentul - quasifactotum decizional în organizaţie

Asupra deciziei influenţa cea mai mare din toate punctele de vedere o are decidentul.

Decidentul este reprezentat de persoana sau un grup de persoane care în virtutea

sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor atribuite, adoptă decizii manageriale.

Influenţa dominantăb a managerului sau organismului decizional care decide asupra

calităţii deciziei, rezidă în intervenţia sa decisive în toate fazele procesului decizional, începând

cu stabilirea obiectivului decizional şi delimitarea situaţiei decizionale, continuând cu

identificarea, culegerea, prelucrarea, analiza informaţiilor, cu elaborarea alternativelor

decizionale, deciderea propriu-zisă şi încheind cu pregătirea implementării deciziei şi aplicarea

sa propriu-zisă (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele

managementului organizaţiei, capitolul 4).

În perioada actuală, tendinţa dominantă, datorită profesionalizării managementului, este

amplificarea capacităţii lor decizionale ca urmare a creşterii nivelului de profesionalitate în

domeniul managementului.

Din ce în ce mai frecvent, deciziile elaborate de manageri profesionişti care, pentru a fi

capabili să dirijeze cu succes activităţi economice complexe, au primit, pe lângă o formaţie de tip

universitar şi o pregătire specială în domeniul managementului. În situaţiile ce implică cunoştinţe

profunde din anumite domenii, se apelează la specialişti din cadrul organizaţiei sau din afara ei.

La creşterea capacităţii decizionale a factorilor de decizie din organizaţie contribuie

substanţial şi consultanţii în management ce lucrează în firme specializate. Pe baza know-how-

ului managerial posedat, a experienţei obţinute prin intervenţii repetate în soluţionarea aceloraşi

tipuri de situaţii decizionale, consultanţii aduc, de regulă, un important plus de calitate în

deciziile adoptate şi aplicate.

O tendinţă caracteristică managementului firmelor contemporane este proliferarea

deciziilor de grup, în special la nivelul a deciziilor strategice. În Republica Moldova această

tendinţă s-a reflectat în instituţionalizarea managementului participativ (adunarea acţionarilor,

consiliul de administraţie etc.). Avantajele elaborării celor mai importante decizii în grup sunt

multiple: fundamentarea mai riguroasă, facilitarea implementărilor ş.a.

Evident, toate elementele menţionate exprimă sporirea potenţialului decizional al

personalului managerial, cu rezultate benefice pe planul rezultatelor. Relaţia de esenţă

capacitatea managerilor-performanţele rezultatelor organizaţiei, este tot mai mult considerată la

adevărata ei valoare. Cunoscutul specialist din SUA, Henry Mintzberga delimitat rolurile

principale pe care le îndeplineşte un manager într-o organizaţie, prezentate în figura nr. 2.

Concluzionând, putem afirma că în organizaţii, managerii decidenţi, prin calităţile,

pregătirea şi eforturile depuse îşi pun o amprentă decisive asupra deciziilor.

5. Funcţiile sistemului decizional

În sistemul reprezentat de firmă, sistemul decizional deţine o poziţie prioritară, ce decurge

din faptul că decizia reprezintă principalul instrument utilizat de manageri. Fără a intra în detalii,

punctăm care sunt principalele funcţii specifice sistemului decizional al organizaţiei:

a) Direcţionează dezvoltarea de ansamblu a organizaţiei şi componentelor sale.

b) Armonizarea activităţilor personalului organizaţiei este o altă funcţie majoră a

sistemului decizional.

c) Declanşarea acţiunilor personalului la nivelul firmei şi al componentelor acestora.

(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului

organizaţiei, capitolul 4).

Fireşte, aceste funcţii se exercită nu individual, ci întrepătrunzându-se. Separarea lor a avut

la bază raţiunea educaţională, întrucât astfel individualizate sunt mai lesne percepute şi

operaţionalizate de către manageri, diminuându-se sau chiar eliminându-se subevaluarea unora

dintre ele, ceea ce se repercutează negativ asupra evoluţiei şi performanţelor organizaţiei.