Secolul al III-lea a adus cu sine o serie de schimbari importante in toate colturile lumii.

Spre exemplu, in Persia, Imperiul Partilor a fost urmat de Imperiul Sarsanid; in India, Imperiul

Kushan a fost inlocuit de dinastia Gupta; China a fost impartita in trei regate, odata cu stingerea

dinastiei Han, in timp ce Japonia a intrat in perioada Kofun. In Africa sub-sahariana, extinderea

bantu a ajuns pana in Africa de Sud. In acest secol, Imperiul Roman a cunoscut o criza ce a

marcat inceputul antichitatii tarzii.

In secolul al III-lea, Imperiul Roman a avut de infruntat cea mai grava criza din intreaga

sa istorie de pana atunci. In respectiva perioada, imperiul putea fi asemanat unei corabii in

deriva, in mjlocul furtunii, furtuna ce a pornit din interiorul societatii romane si a fost agravata de

valurile popoarelor migratoare ce atacau constant granitele statului cu cea mai mare intindere din

acea vreme.

Se considera ca primele semne ale crizei au aparut in vremea lui Marcus Aurelius,

daca suntem atenti la pericolul barbar1: razboaiele cu marcomanii si quazii (166-175, 178-180) si

uzurparea din Orient a lui Avidius Cassius (175).

Dinastia Severilor. (193-235)

Dupa ce Commodus este asasinat, se deschide o perioada de criza care aminteste de cea

din anii 68-69. Senatul, pretorienii, cele trei mari armate de la frontiere incearca sa isi impuna

candidatii. Legiunile de la Dunare il proclama imparat pe L. Septimius Severus, punand capat a

patru ani de distrugeri si tulburari. Acesta ramane singur in fruntea imperiului.

SFARSITUL PRINCIPATULUI

Septimisiu Severus a fost ajutat de soldati sa exercite o sangeroasa teroare impotriva

senatorilor. Noul regim semana foarte tare cu dictatura militara, ceea ce Augustus tinuse mult sa

evite. Ideea dinastica este sustinuta deschis. Intre Septimius Severus si Marcus Aurelius se

stabileste o legatura printr-o adoptie fictiva, iar fiul lui, caruia ii vom spune Caracalla, se va

intitula M. Aurelius Antoninus2. In afara acestor inrudiri fictive, intre cei patru imparati Severus

exista legaturi de sange. Caracalla (211-217) este fiul lui Septimius; dupa uzurparea prefectului

pretoriului, Macrinus, Imperiul revine celor doi nepoti ai lui Septimius: Elagabal (218-222) si

Severus Alexander (222-235). Imparatii din aceasta dinastie au amplificat toate aspectele

1 Marcel Bordet, ,,Istoria Romei Antice”, Ed, lider, pag. 3212 Ibidem, pag 322

religioase ale puterii imperiale, incercand sa faca din ea o emanatie a unei divinitati

transcendente si universale. Toti imparatii Severus au murit asasinati.

EVOLUTIA INSTITUTIILOR

In aceasta perioada, Senatul isi pierde puterea ca organ politic: senatus consultum nu mai

reprezinta decat inregistrarea unei decizii imperiale. In ceea ce priveste adminsitratia imperiala,

aceasta evolueaza in sens invers, continuand progresele. Consliliul printului se intareste cu cei

mai mari juristi ai timpului, care ocupa postul ilustru si periculos de prefect al pretoriului, cum ar

fi papinian si Ulpinian. Italia este condusa din ce in ce mai frecvent de prefecti si juridici. Se

cultiva cu precadere unificarea lumii romane: in anul 212. Constitutia Antonina a lui Caracalla

ofera dreptul de cetate tuturor locuitorilor liberi ai lumii romane; dreptul de civitas era deja

destul de larg raspandit, el facilita recrutarea si largirea ariei de impozitare rezervata cetatenilor.

Presiunea fiscala impusa este foarte mare, si la aceasta se adauga confiscarile. Cea mai

importanta inovatie este annona militaris, care consta in rechizitii neplatite de alimente si de

materiale in avantajul armatei; acest impozit in natura permite evitarea inflatiei si satisfacerea

nevoilor prioritare ale trupei3. Aceste procedee brutale nu vor salva moneda imperiala, al carei

declin va continua.

ARMATA SEVERILOR

Acesti imparati creeaza cele trei legiuni Partice cu comandamente ecvestre, inmultesc

acele numeri barbare, sporesc cohortele pretoriene cu provinciali, mai ales iliri, organizeaza o

veritabila politie militara cu frumentarii mosteniti de la Antonini. Ei sporesc soldele, favorizeaza

aprovizionarea militara prin annona, autorizeaza casatoria legionarilor etc., creand astfel

conditiile viitoarei anarhii militare. Armata romana, folosindu-se de slabiciunea Arsacizilor, isi

mentine traditiile voctorioase in Orient: Seprimius Severus cucereste si organizeaza in 198,

dinscolo de Eufrat, o noua provincie, Mesopotamia, mai putin intinsa decat cea a lui traian, dar

mai durabila. La celelalte frontiere, Roma rezista cu pretul frecventelor razboaie: Septimius

Severus, Caracalla si Severus Alexander mor in campanii, respectiv la York, la Carrhes si la

Mainz. Putem concluziona ca Imperiul Severilor reactioneaza in fata crizei printr-un despotism

nivelator, sprijinit pe armata si atribuind puterii un caracter sacru4. Criza a izbucnit in mod

3 Ibidem, pag 3254 Ibidem, pag 326

violent prin asasinarea ultimului dintre Severi, Alexander Severus, in urma unei conjuratii ai

carei membri l-au proclamat Augustus pe Maximinus Thrax (235-238).

Perioada dintre anii 235-384 poate fi descrisa drept una de anarhie militara. Imparatii sunt

proclamati de legiunile lor; unii dintre ei nu se pot mentine decat cateva luni sau zile, fiind ucisi

fie de inamici, fie chiar de soldatii lor. Cele mai lungi domnii sunt cele ale lui Gallianus (253-

268), Aurelian (270-275) si Probus (276-282).

Situatia devine una deosebit de grava inca din timpul domniei lui Severus Alexander,

cand frontierele statului sunt atacate de sassanizi, de alamani, franci, saxoni etc.. Drama se

produce cand asalturile sunt simultane pe mai multe fronturi. In anul 260, imparatul Valerianus

cade in mainile lui Sapor 9conducator al sassanizilor)*; la putin timp gotii ajung in Balcani si

chiar in Asia Mica. Salvarea imperiului se datoreaza victoriei lui Claudius al II-lea la Naissus

(Nich)** in anul 269. Orasele isi construiesc fortificatii; simultan se opereaza replieri la

frontiere: Campiile Decumate sunt evacuate de valerianus, Aurelian renunta la dacia, ; in Africa

de Nord, dominatia romana de retrage spre coasta.

Criza din secolul al III-lea s-a extins pe mai multe paliere. Criza politico-

institutionala este determinata de succesiunea anarhica a imparatilor si de pericolul barbar, de

conflictul dintre senat si armata pentru proclamarea imparatului. Senatul incearca sa profite de

situatie pentru a-si recupera anumite puteri pierdute in perioada Severilor, dar nu reuseste; din

282, noii printi nu mai cer nici macar recunoasterea. Carus, proclamat Augustus de catre trupe, a

neglijat pur si simplu sa ceara recunoasterea din partea senatului, starea conflictuala dintre

institutia senatului si armata fiind astfel transata in favoarea ultimei. In anul 260, este

fondat ,,imperiul galic”, caruia i se vor alipi si Spania si Britania, alianta mentinuta 14 ani. In

Orient, dinastia semitica din palmyra se va desparti de Roma in anul 271, la indemnul reginei

Zenobia, antrenand ina ceasta actiune Egiptul, Siria si Asia Mica5. Aurelian infrange cele doua

disidente si ii cruta pe invinsi. Criza economica joaca si ea un rol important in

criza generala a imperiului. Imperiul se confrunta cu saracirea generala, cu anarhie politica, cu o

criza a transporturilor si cu deprecierea monedei, cu o inflatie ajunsa la un nivel dramatic: in

timop ce resursele statului seaca, cheltuielile cresc, inghitite de lupta impotriva invaziilor si a

tulburarilor interne, in momentul in care toate preturile cresc prin scaderea marfurilor

disponibile.

5 Ibidem, pag 330

In acest secol, si criza demografica este agravata din cauza razboaielor civile, a invaziilor

si a epidemiilor. Drumurile nu mai sunt deloc bine intretinute, ceea ce duce si la o criza a

transporturilor terestre. Se inmultesc suprafetele de pamant abandonate, acest lucru afectand,

bineintele, productia agricola. Functia comerciala a oraselor este si ea afectata; acestea asista la

disparitia activitatilor mestesugaresti , la scaderea veniturilor municipale si chair la foamete.

Tipul de imparat caracteristic secolului al III-lea este, de regula, conducatorul militar,

un comandant care, dupa accederea la putere, isi creeaza legitimitate punand accent fie pe

victoria militara, fie pe calitatea divina conferita de detinerea puterii. Invaziile popoarelor

barbare si atacurile lor constante asupra granitelor Imperiului au adus pe scena politica si militara

a Imperiului fenomenul uzurparii, precum si un nou model imperial. Daca anterior imparatul era

privit in calitatea sa de cetatean, in secolul al III-lea, in contextul necesitatii apararii imperiului,

modelul ideal al imparatului devine preponderent militar. Acest nou tip de imparat, care se

bazeaza in mod special pe puterea militara pe care o detine, ia seama tot mai putin de parerea

senatului si isi cauta alte forme de legitimare. Ajunsi la putere, acestia dau dovada de o energie

extraodinara, de un indiscutabil curaj fizic si de un autoritarism nemilos. Cateva alte

caracteristici ale imparatului de secol III ar fi originea umila, provenienta din mediile militare,

vitejia, disciplina, duritatea, cruzimea si brutalitatea. Prestigiul unui astfel de imparat este, in

esenta, militar, nu este determinat de origine, educatie sau alte valori caracteristice Principatului.

Asa cum am mentionat, invaziile popoarelor barbare au cauzat aparitia asa-numitului

fenomen al uzurparii. Endemica in decursul secolului despre care discutam, uzurparea avea un

caracter preponderent militar. In timpul imparatului Hadrian, s-a trecut de la o politica ofensiva

impotriva barbarilor la una defensiva, de aparare pe limes. In timp, prezenta limes-ului a

determinat constituirea unui spatiu cultural distinct , cel al ,,culturii de frontiera”, spatiu

intermediar intre imperiu si barbaricum, care se intindea, geographic vorbind, de ambele parti ale

limes-ului. Vecinatatea cu Imperiul a dus la restructure in lumea Barbara: de la o societate tribal

la ceea ce Colin Renfrew numea ,,societati de sefii”. Conducatorii uniunilor tribale

(confederatiilor) isi castigau prestigiul purtand un razboi permanent, caracterizat prin raiduri de

mica amploare, raiduri prin care acestia castigau nu doar prestiugiul military de care aveau

nevoie, ci si bunuri de prestigiu. De asemenea, raidul reprezenta o modalitate complementara

comertului, in relatia cu migratorii si populatiile sedentare. Se pare ca aceste raiduri ar fi

determinat uzurparile militare din imperiu. Politica de recrutare provinciala in cadrul armatei

imperiale, incepand de la Hadrian, a dus la constituirea de armate regionale, stationate in zona

limes-ului. Comandantii militari ai acestor armate se confruntau cu barbarii si ii invingeau, ceea

ce le aducea prestigiu si loialitatea soldatilor. Se pare ca exista o adevarata competitie pentru

prestigiu intre aceste armate regionale, dar si ulterior, cu senatul roman. Pentru ca a avea

legitimitate si a fi recunoscut, uzurpatorul trebuia sa se impuna. Acest fapt presupunea

deplasarea la Roma, capitala Imperiului, unde forta senatul sa il recunoasca. Plecarea la Roma

presupunea parasirea frontierei si crearea unui gol, gol prin care puteau patrunde barbarii; asadar,

uzurparea dadea nastere la uzurpare, ceea ce a insemnat dezorganizarea statului.

In a doua jumatate a secolului, ,,imparatii illyri” au raspuns tendintelor de

dezorganizare a statului si de disolutie a puterii printr-o accentuare a formelor exterioare ale

puterii. Principatul s-a transformat intr-o monarhie militara de drept divin, copiata din punct de

vedere ideologic dupa modelul celest (imaginea imperiului terestru este o copie a ordinii divine) .

Senatorii au fost inlaturati de la comanda militara, senatul ajungand ca in anul 282 sa fie o

institutie si un factor de putere neglijabil. Claudius al II-lea, Aurelian, Probus s-au remarcat ca

buni strategi si au dat dovada de bravura in fata gotilor, iuthungilor, francilor, alamanilor. ..pana

la urma, armata va fi cea care va salva Imperiul, dupa ce tot ea o adusese la amrginea prapastiei”

(A. Aymard).

**Dintre imparatii illiri, Aurelian este cel care pregateste cel mai bine opera lui

Diocletian. Procalamt in oprimavara anului 270 de armata de la Sirmium, Aurelian isi dezvaluie

temperamentul de luptator. Acesta salveaza Italia de iuthungi si ii alunga pe goti peste Dunare,

incepe constructia zidului Romei, care ii poarta numele, si se resemneaza sa paraseasca Dacia

cucerita de Traian. El este considerat resturatorul unitatii imperiale, invingator al Zenobiei, apoi

al lui Tetricus, seful ,,Imperiului galilor”. Introduce in Italia noua administratie a corectorilor,

incearca sa salveze moneda; schiteaza o monarhie de drept divin. Asasinat la sfarsitul anul 275,

el lasa in urma un exemplu de energie ca si multe reforme de viitor. **

REZISTENTA SPIRITUALA. Imparatii secolului III au drept scop unirea tuturor

locuitorilor imperiului intr-o singura comunitate spirituala. Legat de crestinism, putem spune ca

acesta facea progrese majore, lucru care facea Imperiul sa se teama, caci patrunderea lui inegala

putea face ca provinciile sa porneasca una impotriva celeilalte. Imparatii aveau opinii diferite in

privinta crestinismului: unii, precum Severus Alexander, sunt toleranti; altii, precum Filip Arabul

(244-249), pot fi socotiti chiar simpatizanti ai acestei religii. Imparati precum Septimius Severus

au persecutat crestinii; acesta a dat un edict prin care a interzis sub pedeapsa cu moartea orice

discutie despre crestinism si iudaism; aplicarea lui insa nu a fost indelungata. In aceeasi categorie

intra si Deceus, care a dat un edict in anul 250 prin care cetatenii imperiului erau obligati sa

prezinte un libellus (certificat care atesta participarea la cultul oficial). Valerianus a emis, de

asemenea, doua edicte (in 257 si 258) prin care impunea clerului sacrificiile, interzicea

crestinismul si fixand pedepsele dupa caz. Persecutiile au fost intrerupte de moartea violenta a

celor doi imparati. Crestinii vor trai linistiti pana la venirea lui Diocletian.