Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………3

Capitolul I: Necesitatea și conținutul economic al asigurărilor sociale..............4-6

Capitolul II: Principiile și rolul asigurărilor sociale............................................7-10

Capitolul III:Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat.........11-15

Concluzii..............................................................................................................16

Bibliografie............................................................................................................17

2

Introducere

Actualitatea temei: Necesitatea înfăptuirii asigurărilor sociale decurge din faptul

că participarea cetățenilor la desfășurarea procesului de producție și a oricărei

activități utile societății poate să depună salariații, cooperatorii , întreprinzătorii

în anumite situații – cu toate măsurile care se iau pentru asigurarea igienei ,

securității și protecției muncii , precum și pentru prevenirea accidentelor și a

îmbolnăvirilor.

Scopul prezentei lucrări este cercetarea asigurărilor sociale în Republica

Moldova.

Obiectivele :

-de a determina necesitățile asigurărilor sociale

- de a analiza organizarea sistemului securității sociale în țările cu economie de

piață

- de a identifica principiile rolul asigurărilor sociale

- de a efectua o analiză a sistemului de asigurare în Republica Moldova

Obiectul cercetării l-a constituit asigurările sociale

3

I. Necesitatea şi conţinutul economic al asigurărilor sociale

Necesitatea organizării ocrotirii cetăţenilor sub diferite forme, a apărut odată

cu dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie îndeosebi, instituirea

şi dezvoltarea asigurărilor sociale au fost determinate de crearea şi dezvoltarea

industriei.

Necesitatea asigurărilor sociale decurge din faptul că participarea cetăţenilor

la desfăşurarea procesului de producţie şi a oricărei activităţi utile societăţii

omeneşti poate să pună salariaţii, cooperatorii, întreprinzătorii privaţi în anumite

împrejurări – cu toate măsurile luate pentru asigurarea igienei, securităţii şi

protecţiei muncii.

Conţinutul economic al asigurărilor sociale este determinat de natura

relaţiilor de producţie. Protecţia socială cuprinde două componente care se

completează reciproc: asigurările sociale şi asistenţa socială.

Asigurările sociale constituie acea parte a relaţilor social-economice băneşti

cu ajutorul cărora în procesul repartiţiei produsului intern brut, se formează se

repartizează, se gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii

obligatorii a cetăţenilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă sau permanentă,

în caz de bătrîneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Asistenţa socială reprezintă la rîndul său un ansamblu de servicii sociale în

bani sau în natură, cum sînt serviciile medicale, diverse forme de recuperare

socială şi profesională etc.

Sistemul de asigurări sociale face parte din conceptul mai extins al protecţiei

sociale care include şi programe de asistenţă.

Asigurraea socială se compune din două componente:

1) asigurarea obligatorie;

2) asigurarea voluntară.

Asigurarea obligatorie se referă la sumele acumulate şi utilizate în

corespundere cu legile respective.

Asigurarea voluntară diferă de cea obligatorie prin faptul că relaţiile civile şi

legile apar în urma acordului ambilor părţi.

4

În prezent în Republica Moldova cea mai importantă parte a sistemului de

asigurare socială revine asigurării obligatorii. Dintre toate componentele sistemului

de asigurări obligatorii de stat poziţia majoritară, din punctul de vedere al resurselor

şi acoperirii, este ocupată de sistemul de pensionare pentru persoanele în vârstă -

73,4% din toţi pensionarii.

Organizarea sistemului securităţii sociale în ţările cu economie de piaţă

În cadrul sistemelor de protecţie socială din ţările occidentale cu economie de

piaţă se impune realizarea a două separări.

Prima separare opune sistemele de securitate (asigurare) socială, în care

fiecare are dreptul de a contribui (de exemplu, să achite contribuţia pentru asigurările

sociale) şi de a primi gradual (de exemplu, pensii de vârstă), şi sistemele de asistenţă

socială, în care colectivitatea acordă ajutor unei minorităţi lipsite de resurse.

Securitatea socială implică o redistribuire financiară care presupune, pe de o parte, o

prelevare, iar pe de altă parte, o repartiţie a fondurilor prelevate. Suma cotizaţiilor nu

este proporţională cu probabilitatea şi gravitatea riscului împotriva căruia individul s-

a asigurat, dar este determinată în funcţie de venit. Cât despre prestaţiile la care aceste

cotizaţii dau dreptul, unele sunt independente de venit (pentru boală, prestaţii

familiale), iar altele, din contra, sunt proporţionale (pensii, indemnizaţii zilnice în caz

de boală, indemnizaţii de şomaj), în ultimul caz, ele au rolul de a înlocui o încetare a

activităţii temporare sau definitive.

În opoziţie completă cu logica asigurării (securităţii) sociale, asistenţa socială

intră în joc când este recunoscută existenţa unei nevoi, garantându-se fiecăruia un ni-

vel sanitar şi social minim, fără ca să fi fost plătite cotizaţiile în prealabil. Finanţarea

este asigurată prin credite bugetare de la stat şi de la colectivităţile locale.

A doua separare se impune în interiorul sistemului de securitate socială şi

deosebeşte conceptul de solidaritate profesională, potrivit căruia individul nu are

drepturi băneşti decât pentru munca sa, de conceptul de solidaritate naţională, care

nu face nici o referinţă la o activitate realizată, în logica solidarităţii profesionale,

riscul esenţial rezidă în pierderea de venit sau în diminuarea nivelului de viaţă - în

consecinţă, prestaţiile şi cotizaţiile sunt proporţionale cu venitul, în antiteză cu

5

această concepţie, solidaritatea naţională recunoaşte dreptul la asigurare socială a

fiecăruia dintre membrii comunităţii naţionale, activi sau nu, care sunt sau nu plătitori

ai unei cotizaţii. Prestaţia este deci uniformă, iar finanţarea este asigurată prin

impozit.

Solidarităţile profesionale sunt organizate în conformitate cu două modalităţi

distincte. Pe de o parte, ele pot să se înscrie într-un cadru general, forma extremă

fiind reprezentată de un regim unic. Principiul proporţionalităţii prestaţiei cu venitul,

inerent logicii profesionale, este menţinut, dar el tinde să se aplice ansamblului po

pulaţiei active, salariate sau nu. Pe de altă parte, solidarităţile profesionale nu pot să

funcţioneze decât într-un cadru particular şi omogen - acela al unei categorii socio-

profesionale, al unei ramuri de activitate sau al unei întreprinderi.

Aceste situaţii nu sunt întâlnite însă în stare pură. Sub presiunea diverşilor

factori, sistemele au evoluat, înglobând elemente aparţinând unor logici

contradictorii. Pe de o parte, ţările europene prevalează sistemele de securitate

socială, formând în ele însele o grupă eterogenă în care protecţia socială s-a dezvoltat

într-un cadru naţional sau profesional. Pe de altă parte, Statele Unite ale Americii

reprezintă un caz extrem al unei protecţii asigurate prin regimuri de întreprindere, la

care se alătură programe de asistenţă, în acelaşi timp, sistemul japonez are unele

caracteristici comune cu cele din ţările europene, dar este mai apropiat de cel al

Statelor Unite.

Asigurarea socială europeană îşi are fundamentele fie în solidaritatea naţională,

cum este cazul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, fie în solidaritate

profesională, cum este cazul Franţei şi Germaniei.

6

II. Principiile şi rolul asigurărilor sociale

În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind sistemul public de

asigurări sociale nr. 489-XIV din 08.07.1999, dreptul la asigurări sociale este

garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări

sociale. Sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează în baza

unor principii.

Principiile sistemului public de asigurări sociale sunt reguli fundamentale,

întrucât reflectă ceea ce este esenţial şi hotărâtor în sistemul asigurării sociale. Aceste

principii se referă la organizarea, conducerea şi înfăptuirea protecţiei sociale a

cetăţenilor prin sistemul public naţional al asigurărilor sociale, care reflectă

democratismul şi umanismul acestor asigurări.

În sistemul public al asigurărilor sociale întâlnim două categorii de

principii:

1) principii fundamentale generale;

2) principii fundamentale specifice.

Principiile generale ale sistemului public de asigurări sociale pot fi formulate

astfel:

- principiul democraţiei;

- principiul legislaţiei;

- principiul egalităţii în faţa legii;

- principiul separaţiei puterii în stat.

Aceste principii se regăsesc şi în alte ramuri de drept.

Principiile fundamentale specifice ale sistemului public de asigurări sociale

sunt următoarele:

1. Principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul

public bazat pe aceleaşi norme de drept.

Potrivit acestui principiu, în Republica Moldova, începând cu l ianuarie 1999,

este organizat şi funcţionează un singur sistem public naţional de asigurări sociale

garantate de stat. Prin instituirea sistemului unic se urmăreşte diminuarea riscului

care decurge din existenţa mai multor sisteme de asigurări sociale care, ajungând 7

inevitabil, mai devreme sau mai târziu, în dificultate, vor necesita perfecţionări pe

termen scurt, începând cu anul 1990, legislativul Republicii Moldova a adoptat

diverse reglementări la pensionarea diferitelor categorii de funcţionari (judecători,

procurori, deputaţi şi alte categorii) prin sisteme distincte de pensionări. Această

situaţie a afectat dezvoltarea sistemului public de asigurări sociale şi, prin urmare,

nu mai poate fi tolerată pe viitor. Principiul unicităţii va favoriza dezvoltarea

asigurărilor.

2. Principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public

de asigurări sociale, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscrimi-natoriu în

ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Acest principiu are în

vedere că persoanele asigurate au aceleaşi drepturi şi obligaţiuni, dacă îndeplinesc

aceleaşi condiţii prevăzute de lege. Spre exemplu, baza de calcul a pensiei este

venitul mediu lunar asigurat din întreaga perioadă de activitate. Venitul mediu lunar

asigurat, la care s-au plătit contribuţiile, se va determina din suma contribuţiilor plătite

în perioada de cotizare, cotele de contribuţie stabilite şi numărul total de luni de

cotizare. Aceste reglementări vor fi unice pentru toţi participanţii la sistemul de

asigurări sociale. Din aceste considerente, în legea privind sistemul public de

asigurări sociale este prevăzut că în sistemul public vor fi asigurate obligatoriu, prin

efectul legii, nu numai persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract

individual de muncă, ci şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţie sau

sunt numite la nivelul autorităţii executive, legislative şi judecătoreşti, pe durata

mandatului.

3. Principiul solidarităţii sociale inter- şi intrageneraţii, conform căruia

participanţii la sistemul public de asigurări sociale îşi asumă conştient şi reciproc

obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea

riscurilor sociale prevăzute de lege.

Componenţa publică a sistemului actual de pensii se bazează pe participare

obligatorie în sistem contributiv, realizând o distribuţie echitabilă a veniturilor

sistemului către persoanele în vârstă. Principiul solidarităţii sociale inter- şi

intrageneraţii se referă nu numai la pensii, dar şi la toate riscurile sociale prevăzute de

8

lege. În acest context, trebuie de menţionat că problematica socială este relativ bine

reprezentată în cadrul preocupărilor şi documentelor Organizaţiei Internaţionale a

Muncii (01M) asupra unor riscuri definite şi determinate. Printre acestea, un loc

important revine Convenţiei nr. 102 din 1952 privind instituirea unor norme minimale

de securitate socială care, la rândul său, fusese precedată de o recomandare din 1944

asupra garantării mijloacelor de existenţă. Această convenţie a avut o influenţă

considerabilă asupra dezvoltării ulterioare a legislaţiilor naţionale în materia socială.

Documentul cuprinde 9 capitole, corespunzătoare celor 9 riscuri admise ca riscuri

specifice ale securităţii sociale în majoritatea statelor, respectiv:

1. Asistenţă medicală

2. Indemnizaţii de boală

3. Prestaţii de şomaj

4. Prestaţii de bătrâneţe

5. Prestaţii în caz de accident de muncă ori boală profesională

6. Prestaţii familiale

7. Prestaţii de maternitate

8. Prestaţii de invaliditate

9. Prestaţii de supravieţuire.

Dintre aceste 9 riscuri sociale, Convenţia nr. 102 obligă statele care o ratifică

să aleagă cel puţin 3, faţă de care legislaţia lor trebuie să fie conformă. Egalitatea de

tratament în materia socială face obiectul Convenţiei nr. 118/1962.

Legea privind asigurările sociale de stat, aprobată de Parlamentul Republicii

Moldova la 14 octombrie 1998, prevede acordarea pensii lor pentru limită de vârstă,

pensiilor de invaliditate şi pensiilor de urmaş. Aceste prestaţii sunt corelative celor 3

riscuri sociale legate de bătrâneţe, invaliditate şi familie.

4. Principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au,

conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de asigurări sociale.

Drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor.

5. Principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se

constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante

9

la sistemul public de asigurări sociale. Drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza

contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în sistemul public se

realizează pe baza codului personal de asigurări sociale. Fiecărui asigurat în sistemul

public i se atribuie un singur cod personal.

6. Principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se

redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de asigurări sociale

conform legii.

7. Principiul autonomiei, conform căruia sistemul public se administrează de

sine stătător, pe baza legii.

Asigurările sociale se vor realiza de către asiguraţi prin Casa Naţională de

Asigurări Sociale, organism autonom care va asigura aplicarea legislaţiei în

domeniul asigurărilor sociale.

10

III.Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale de stat

Sursele de formare a fondurilor asigurărilor sociale sunt contribuţiile care se

plătesc, de regulă, de către agenţii economici, ca procente aplicate asupra fondului de

salarii brut al acestora, dar şi unele contribuţii individuale plătite de asiguraţi,

precum şi resursele care provin din bugetul de stat.

Prin cotizaţiile provenite de la agenţii economici şi de la asiguraţi se acoperă,

în general, 35-37% din cheltuielile pentru protecţia socială. Din bugetul central al

statului şi din bugetele locale se asigură aproximativ 20-60% din resursele necesare

protecţiei sociale.

Deşi sunt stabilite pe principiul proporţional, cotizaţiile asiguraţilor au un

caracter degresiv pronunţat în raport cu salariul (descresc odată cu creşterea salariului).

Această degresivitate este contrabalansată de progresivitatea impozitelor.

Suma anuală a contribuţiilor pentru asigurările sociale se determină prin

aplicarea cotei respective asupra fondului total de salarii pe an, inclusiv impozitul

aferent acestuia, folosindu-se formula:

Se = Fs*Cp/lOO,

în care Se - suma contribuţiilor pentru asigurările sociale; Fs - fondul total de

salarii; Cp - cota procentuală a contribuţiilor pentru asigurările sociale.

Suma contribuţiilor astfel determinată se repartizează corespunzător pe trimestre.

Agenţii economici includ contribuţiile pentru asigurările sociale în costul

produselor, executărilor de lucrări sau prestărilor de servicii. Pentru instituţiile

publice, sumele necesare achitării contribuţiilor de asigurări sociale sunt alocate din

bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz.

În ceea ce priveşte contribuţia statului la formarea fondurilor asigurărilor

sociale, este de menţionat faptul că aceasta vizează 2 situaţii:

- în primul rând, statul în calitate de patron (ca proprietar al unor întreprinderi)

plăteşte cotizaţii pentru salariaţii întreprinderilor sale şi pentru funcţionarii instituţiilor

publice;

- în al doilea rând, în calitate de element principal al sistemului de ajutor

social, statul acoperă aproximativ 1/5 din necesarul de resurse pentru protecţia socială.

11

În ceea ce priveşte destinaţia fondurilor de asigurări sociale, acestea diferă de

la o ţară la alta. Cele mai frecvente cheltuieli sunt destinate pentru sănătate, pensii,

indemnizaţii de şomaj, ajutoare de boală şi de maternitate, ajutoare familiale ş.a.

Cheltuielile publice pentru sănătate au cunoscut o creştere rapidă, mai ales la

începutul anilor '70 ai sec. XX, după care ritmul de creştere a acestora a fost mult mai

lent.

Cheltuielile pentru acordarea de pensii înregistrează tendinţa de creştere, ca

urmare a sporirii ponderii populaţiei în vârstă în totalul populaţiei. Pensiile acordate

pe baza regimurilor de pensii de bătrâneţe au la bază un "contract" între generaţii, pe

baza căruia flecare generaţie activă asigură, prin intermediul puterilor publice, o

pensie generaţiei de pensionari.

Cheltuielile pentru acordarea indemnizaţiilor de şomaj cunosc şi ele o evoluţie

rapidă, în special datorită creşterii prestaţiilor în favoarea şomerilor. S-au înregistrat

schimbări şi în structura şomerilor, în totalul acestora crescând numărul tinerilor, al

femeilor căsătorite şi al şomerilor de lungă durată.

În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, fondurile asigurărilor sociale de stat

se constituie din cotizaţia salariaţilor, din contribuţia patronilor, din unele subvenţii

din partea statului în diferite proporţii, precum şi din alte surse.

Astfel, în Austria angajaţii plătesc circa 13 % din salariu, patronii plătesc o

contribuţie de 15,4% calculată asupra salariilor, iar statul subvenţionează orice

deficit. În Belgia, angajaţii plătesc 14,5 % din salariu, patronii plătesc 15% calculate

asupra salariilor, iar statul suportă diferite cote din cheltuieli, în Franţa, angajaţii

plătesc cea 16% din salariu, patronii suportă o cotă de 20,8% din statul de plată, iar

statul acordă o anumită subvenţie, în Elveţia, asiguraţii plătesc cea 6% din câştiguri,

patronii datorează cea 5% din statul de plată, iar guvernul acordă subvenţii

reprezentând cea 20 % din costul pentru bătrâneţe şi 50% din cel pentru invaliditate.

În Republica Moldova bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile şi

cheltuielile pentru efectuarea asigurării sociale de stat a cetăţenilor.

Sistemul de asigurare din Republica Moldova a cunoscut în evoluţia sa trei

etape semnificative:

12

Etapa întâi - până la adoptarea, în ianuarie 1991, a legii naţionale privind

pensiile. Sistemul sovietic de pensii era bazat pe conceptul "asigurare fără

contribuţii". Resursele financiare necesare erau obţinute exclusiv din plăţile efectuate

de întreprinderi în buget, în cazul unui asemenea sistem, se pierde una dintre

principalele caracteristici, şi anume - legătura dintre responsabilitatea personală

(exprimată prin contribuţii) şi dreptul de a obţine beneficii şi pensii.

Etapa a doua - până la reforma sistemului de pensii care a fost iniţiată la l

ianuarie 1999. în această perioadă, mărimea pensiei depindea de salariul mediu lunar,

stagiul de muncă, precum şi de unele condiţii secundare. Mărimea de bază a pensiei

constituia 55% din salariul mediu lunar, plus câte 1% pentru fiecare an de muncă

care depăşea 25 de ani pentru bărbaţi şi 20 de ani pentru femei. Participanţii la război,

donatorii şi alte categorii de persoane aveau dreptul la compensaţii suplimentare la

pensia de vârstă.

Etapa a treia corespunde actualei stări a sistemului de pensii, începutul căreia a

fost marcat de intrarea în vigoare a Legii privind sistemul public de asigurări sociale

din 1999. Conform acestei legi, numărul de beneficiari urmează să fie redus, pentru a

direcţiona eforturile asupra celor mai nevoiaşi pensionari. Astfel, legea prevede ca

până în 2008 vârsta de ieşire la pensie să crească treptat până la 65 de ani pentru

bărbaţi şi 60 de ani pentru femei.

Către acelaşi an (2008) se planifică realizarea creşterii stagiului minim de lucru

pe care asiguratul trebuie să-l acumuleze. Perioada pentru care va corespunde dreptul

de a obţine pensie va creşte până la 35 de ani (aceeaşi atât pentru bărbaţi, cât şi pentru

femei). Amintim că până la reformă stagiul minim de lucru era de 25 de ani pentru

bărbaţi şi 20 de ani pentru femei.

Schimbări semnificative s-au produs şi în interiorul sistemului de asigurări

sociale. Astfel, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000,

Fondul Social a fost reorganizat în Casa Naţională de Asigurări Sociale, care şi-a

început activitatea în 2001 şi este responsabilă de acumularea şi repartizarea resurselor

provenite din plata contribuţiilor la Fondul Social. Legea prevede şi extinderea listei de

13

venituri din care Casa Naţională obţine contribuţii obligatorii. Acum contribuţiile sunt

plătite din toate tipurile de venituri.

Pensiile de stat sunt plătite din fondurile Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

La formarea acestor fonduri participă organizaţiile, întreprinderile, persoanele fizice,

statul.

Deşi au fost înregistrate anumite succese la introducerea noului sistem de

asigurări sociale, totuşi au rămas nesoluţionate numeroase probleme complexe. Una

din ele este inexistenţa separării evidente dintre cele două componente ale protecţiei

sociale: asigurarea socială şi asistenţa socială. Separarea lor rămâne să fie un obiectiv

important , odată cu asigurarea socială şi asistenţa socialăă se adresează la două

categorii diferite de beneficiari. O altă problemă dificilă este mărimea pensiei, în

special lipsa de indexare a acesteia.

Un impediment major în dezvoltarea sistemului naţional de asigurări sociale

este lipsa unui sistem informaţional de management specializat în domeniul dat.

Asigurarea medicală a populaţiei şi baza legislativă a ei

Fiecare stat declară politica sa în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei

sociale prin legislaţia sa (constituţie, legea despre ocrotirea sănătăţii, despre

protecţia socială etc.). În aceste declaraţii se ordonează responsabilităţile părţilor,

ale statului şi ale cetăţeanului, în domeniile respective. Se delimitează clar cine şi

ce responsabilităţi are şi abilitarea de a le îndeplini.

Guvernul Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 894 din 7.12.94, a

organizat şi desfăşurat în municipiul Chişinău un experiment ce ţinea de

organizarea şi implementarea asigurărilor de sănătate în ţară. Acest experiment s-a

realizat la baza policlinica municipală nr. 1. Rezultatele obţinute şi experienţa altor

ţări au fost puse la baza Legii nr. 1585-XIII „Cu privire la asigurarea obligatorie de

asistenţă medicală” adoptată la 27 februarie 1998.

După multiple dezbateri, amânări şi experimente în teritoriu, asigurările

obligatorii de asistenţă medicală au fost implementate în Republica Moldova

începând din 1 ianuarie 2004. După cum s-a menţionat deja, ele nu rezolvă toate

problemele şi dificultăţile din sistemul de ocrotire a sănătăţii din Moldova.

14

Republica Moldova, ca şi toate ţările postsovietice, trece prin perioada de

restructurare a economiei sau, cum i se mai spune, perioada de trecere la economia

de piaţă. În această perioadă şi în domeniul asigurărilor au avut loc multe reforme

şi modificări. Pentru prima dată, de către companiile de asigurări au fost încheiate

contracte de asigurări facultative de sănătate în anul 1997.

Programele de asigurare erau diferite şi, fiind primele produse de asigurare

de sănătate, aveau multe neajunsuri. Pe parcurs aceste programe au fost

perfecţionate şi adaptate la condiţiile pieţei de servicii medicale din Moldova.

Unele companii până în prezent menţin programele lor fără modificări esenţiale.

Condiţiile şi programele de asigurare ale altor companii au fost modificate de

nenumărate ori şi în prezent sunt mai reuşite în plan tehnologic pentru deservire.

Condiţiile şi programele de asigurare de sănătate practicate de alte companii de

asigurare (în prezent licenţa de prestare a acestui gen de asigurare este deţinut de

14 companii) practic nu se deosebesc de cele ale companiilor-lideri din simplul

motiv că este foarte greu de a elabora un asemenea produs pentru o companie

nespecializată în asigurări de sănătate. Trebuie menţionat faptul că, spre regretul

nostru, condiţiile şi programele de asigurare aplicate în Republica Moldova nu sunt

patentate, de asemenea nu sunt apărate drepturile de autor.

Astăzi situaţia pe piaţa de asigurări medicale facultative este redată prin

datele financiare raportate de către companiile private de asigurări pentru anul

financiar 2004-2005.

Piaţa de asigurări medicale din Moldova este foarte tânără şi, cu părere de

rău, foarte slab dezvoltată. Una din cauzele principale ale acestei situaţii este lipsa

completă de susţinere din partea statului a acestui domeniu al economiei. Încă n-a

fost conştientizat faptul că asigurările medicale, indiferent de forma de proprietate

a companiilor de asigurări, sporesc protecţia socială a populaţiei, sporesc calitatea

şi volumul serviciilor medicale prestate de către instituţiile medicale din ţară,

diminuează economia tenebră în medicină etc. Alt factor care influenţează slaba

dezvoltare a asigurărilor medicale facultative este rentabilitatea mică a acestui gen

de asigurare

15

Concluzii

În urma efectuării acestei lucrări am ajuns la concluzia că asigurarea socială

joacă un rol foarte important pentru ocrotirea cetățenilor. Asigurările sociale

reprezintă unul dintre mijloacele de garantare , de realizare a drepturilor

constituționale ale populației .

De asemenea asigurările sociale sunt considérate o instituție obiectiv

necesară a societății chemată să rezolve protecția salariaților , cooperatorilor,

agricultorilor, pensionarilor și famiilor în cazuri de incapacitate temporară sau

permanentă de muncă.

Sistemul public național al asigurărilor sociale reprezintă o importanță

deosebită pentru ocrotirea cetățenilor și a membrilor lor de familia în prevenirea

îmbolnăvirilor , refacerea și întărirea capacității de muncă .

16

Bibliografie

1. http://conspecte.md/cursuri/utm/asigurarea-sociala-si-sursele-ei-26343.html

2. http://www.scritub.com/economie/asigurari/NECESITATEA-SI-

CONTINUTUL-ECON54116.php

3. http://biblioteca.regielive.ro/referate/asigurari/necesitatea-si-rolul-

asigurarilor-219708.html

4. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/asigurari/asigurari-si-protectie-sociala-

240954.html

17