EcologieElev:

Boza Petru-Cristian

Ecologia (din cuvintele grecești: ecos - casă și logos - știință, adică "știința studierii habitatului") este o știință biologică de sinteză ce studiază interacțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc (abiotici și biotici). Pentru aceasta ecologia analizează îndeaproape structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme). Cu timpul, în a doua jumătate a sec. XX prin conștientizarea importanța condițiilor de mediu, semnificația termenului ecologie s-a lărgit peste sensul restrâns din domeniul biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului înconjurător. Totodată, se leagă strâns de ecologie domeniul promovării unei economii ecologizate, unde principiile ecologice devin și principii fundamentale în dezvoltare.

Ecologia este în mare parte o știință descriptivă și experimentală.

Date istoricePrimul savant care a reliefat principiul interacțiunii în

lumea vie a fost Charles Darwin. Darwin a observat că diferitele specii se influențează reciproc prin activitățile lor și că de aceste interacțiuni reciproce depinde succesul unei specii în lupta pentru existență, adică numărul său de supraviețuitori, de urmași. Ideile lui Darwin au fost dezvoltate de zoologul Ernst Haeckel care a fost primul care a formulat termenul de ecologie în anul 1866. Ecologia după Ernst Heinrich Haeckel (1866): ”Studiul interacțiunilor dintre organismele vii și ambient și organismele vii între ele în condiții naturale” (de la cuvântul elin οικος = casă, cămin).

Principalele ramuri:Autecologia: ecologia speciilor individuale,

răspunsul acestora la stimuli, adaptarea.Sinecologia: ecologia ansamblului speciilor;Ecofiziologie: disciplină care studiază

fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelație cu mediul natural.

Ecosistem este o noțiune introdusă în 1935 de botanistul Arthur Tansley în domeniul ecologiei, pentru a desemna o unitate de funcționare și organizare a ecosferei alcătuită din biotop și biocenoză și capabilă de productivitate biologică. Ecosistemul cuprinde și relațiile dintre biotop și biocenoză și relațiile dintre organismele biocenozei. Pentru ca un ecosistem să fie funcțional este necesar să conțină trei elemente de bază: producenții, consumenții și reducenții (cu unele excepții ultimul element poate să lipsească în unele ecosisteme).

Biotopul reprezintă totalitatea factorilor abiotici (apa, vântul, energia solară, clima, umiditatea) și relațiile dintre ei.

Biocenoza reprezintă un nivel de organizare a materiei vii format din populații legate teritorial, și pe studiul interacțiunii acestor populații.

Un ecosistem nu are granițe definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (deșertul Sahara), sau dimensiuni foarte mici (un iaz).

După locul în care se găsesc, ecosistemele sunt în general clasificate în:Ecosisteme acvatice;Ecosisteme terestre.

O alta clasificare:

ecosistem autotrof - ecosistem în care predomină activitatea plantelor verzi, și care se poate autosusține.

ecosistem heterotrof - ecosistem în care predomină activitatea organismelor consumatoare.

ecosistem tânăr - ecosistem în care producția plantelor verzi întrece consumul organismelor heterotrofe.

ecosistem matur - ecosistem în care producția plantelor verzi este aproximativ egală cu cea a organismelor consumatoare.

ecosistem natural - ecosistem care a apărut spontan, prin lupta pentru existență a speciilor vegetale și animale, în care omul nu a avut nici un rol în modificarea densității, abundenței și diversității organismelor.

ecosistem antropogen - ecosistem în care intervenția omului este parțială sau totală.

ecosistem uman - ansamblul planetar în interacțiune al populațiilor umane, împreună cu factorii de mediu.

Ecosistemul unei paduriPădurea este o suprafață mare de teren pe care cresc în stare sălbatică specii de arbori și arbuști, specii de plante erbacee, mușchi, dar trăiesc și diferite specii de animale. Mediul de viață se caracterizează prin diferiți factori naturali. Cei lipsiți de viață se numesc factori abiotici, iar viețuitoarele sau produșii acestora se numesc factori biotici.Comunitatea de populații (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relații interspecifice se numește metamorfoza.Unitatea structurală și funcțională care se stabilește între un biotop și o biocenoză constituie un ecosistem.

Pădurea de stejar Pădurile de stejar se întind în zonele cu altitudine de pâna la 700–800 m. În zonele de

câmpie, aceste păduri sunt formate din stejar brumăriu și stejar pufos. În zonele joase, ele sunt formate din stejar în amestec cu cer sau gârniță (rude cu stejarul). În zona dealurilor înalte se întâlnește gorunul care formează păduri întinse numai de gorun (numite gorunete) sau în amestec cu alte specii de foioase.

Fauna și vegetația pădurilor de stejar Fauna: rădașcă, arici, salamandră, cuc, căprioară, vulpe, jder, iepure, urs, cerb, porci

mistreti etc. Vegetația: ghiocel, porumbar etc. Caracteristici ale biotopului:

-soluri: brune și brun-roșcate de pădure;-temperatura medie anuală în jur de 10 °C;-lumina care ajunge până la suprafața solului, filtrată printre coroanele arborilor; de aceea există numeroase plante erbacee și arbuști.

Componente ale biocenozei:-arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de câmpie, arțar, cireș sălbatic;-arbuști: măceș, păducel, soc, lemn câinesc, corn, porumbar, gherghinar;-plante erbacee: golomăț, păiuș etc.-animale nevertebrate: viermi, păianjeni, melci, insecte, etc.-animale vertebrate:brotăcel, șopârlă, șarpe, cuc, lup, vulpe, etc