DEFINITIA CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE

Vanzarea-cumpararea este contractul prin care una dintre parti-numita vanzator-se obliga sa

transmita unei alte parti-numita cumparator-proprietatea unui bun, in schimbul unui pret.

NOTIUNI GENERALE

Elementele esentiale ale contractului de vanzare-cumparare sunt: capacitatea si consimtamantul

partilor, lucrul care face obiectul vanzarii si pretul.

Contractul de vanzare-cumparare este un contract consensual. Din aceasta cauza vanzarea este

perfecta din momentul in care consimtamantul valabil al partilor, dotate cu capacitatea de a contracta, s-a

realizat asupra bunului care face obiectul vanzarii si asupra pretului.

Obiect al vanzarii comerciale nu poate fi decat un bun mobil, corporal sau incorporal. Pentru a fi

valabil contractata, vanzarea trebuie sa priveasca un bun care sa existe real sau potential, sa fie determinat

sau susceptibil de a fi determinat.

Functia juridica a contractului de vanzare-cumparare este de a pune la dispozitia cumparatorului

bunuri certe si determinate. El reprezinta instrumentul juridic care satisface nevoile personale ale omului,

de la cele mai elementare pana la cele mai rafinate. El consta in totalitatea operatiilor premergatoare

productiei, punand la dispozitia intreprinderilor materiile prime necesare si tot prin el se pun in circulatie

bunurile produse.

Contractul de vanzare-cumparare trebuie sa asigure corecta indeplinire a obligatiilor partilor,

obligatia vanzatorului de a pune pe cumparator in posesia bunului cumparat si aceea a cumparatorului de a

plati pretul.

OBLIGATIILE VANZATORULUI

Obligatiile vanzatorului sunt mai complexe decat cele ale cumparatorului si se concretizeaza in:

1) Indatorirea de a preda bunul ce face obiectul vanzarii, cu obligatiile accesorii de a-l pastra si

conserva;

2) Indatorirea de a raspunde de evictiune si de viciile bunului.

4

Alaturi de aceste doua obligatii traditionale, tind a dobandi o individualitate proprie alte doua

obligatii ale vanzatorului: obligatia de informare a cumparatorului si obligatia de securitate. 1

Indatorirea de a preda lucrul

In urma incheierii contractului de vanzare-cumparare vanzatorul este obligat sa predea bunul

vandut. Aceasta operatie se descompune in doua momente principale. Primul, de natura strict volitionala,

este acela al acordului de vointa, iar al doilea moment este acela al predarii efective, in sensul de punere a

bunului in posesia cumparatorului, pentru ca acesta sa-l poata folosi, conform utilitatii lui.

Codul civil prevede trei forme de predare pentru bunurile mobile: predare reala, predarea

consensuala si predarea simbolica.

Predarea reala se efectueaza prin transferarea posesiei materiale a lucrului.

Predarea consensuala intervine in acele cazuri in care in momentul vanzarii nu poate interveni

predarea materiala.

Predarea simbolica are loc atunci cand, spre exemplu, se remit cheile cladirii, in care sunt

depozitate lucrurile.

Obiectul principal al predarii este bunul care a facut obiectul vanzarii in starea in care se afla in

momentul acordului de vointa. Cand acesta consta intr-un corp cert si determinat si cand predarea are loc

in momentul in care se efectueaza si acordul de vointa contractual nu exista nicio dificultate privitoare la

predare. Cand insa bunul este un genus sau cand chiar daca fiind un corp cert si determinat, predarea se va

face intr-un moment diferit de acela al acordului de vointa, se nasc o serie de probleme.

Cand este un genus, va trebui sa se predea cantitatea stipulata in contract. Uzurile comerciale

precizeaza toleranta, adica diferenta in minus, ingaduita fiecarei marfi.

Aceasta toleranta variaza de la marfa la marfa iar fundamentul sau rezida in constatarea ca in fapt

este cu neputinta ca marfa sa ajunga la destinatia cumparatorului in cantitatea stipulata-fie din cauza

conditiilor tehnice ale expeditiei, fie din cauza mijlocului prin care se face transportul, fie din cauza marfii

insasi, a carei greutate este supusa scazamantului. Din aceasta cauza, partile stabilesc ele insele in multe

contracte procentul tolerantei.

Obligatia de a preda lucrul cuprinde si pe aceea de a preda accesoriile sale si tot ceea ce a fost

destinat uzului sau perpetuu.2

1 I.L.Georgescu, Drept Comercial Roman2 Codul Civil, art. 1310

5

Predarea trebuie sa se efectueze, in lipsa de conventie contrara, in locul unde se afla lucrul vandut,

in timpul vanzarii.1

Cheltuielile predarii bunului sunt in sarcina vanzatorului, fiindca el este indatorat sa puna lucrul in

posesia cumparatorului. In schimb, cheltuielile care privesc ridicarea si transportul bunului il privesc pe

cumparator, intrucat obligatia vanzatorului s-a executat o data cu predarea , la locul unde se afla bunul sau

la locul unde s-a convenit de parti.

O obligatie care deriva din contractul de vanzare-cumparare, accesorie predarii, este aceea de

custodie. Pana la predare, desi bunul a trecut prin efectul acordului de vointa in proprietatea

cumparatorului, vanzatorul este dator, in virtutea contractului de vanzare, sa-l pastreze si sa-l intretina

potrivit cu natura bunului. Deci obligatia de predare o presupune in mod implicit si pe aceea de custodie.

Obligatia de garantie

-Garantia contra evictiunii-

Prin evictiune se intelege pierderea proprietatii sau a posesiei bunului ce face obiectul vanzarii.

Vanzatorul trebuie, prin urmare, sa garanteze ca proprietatea transmisa este la adapost de orice

contestatie din partea tertilor, pentru cauze ce ar putea sa o stirbeasca si care au izvorul in fapte pertinente

vanzatorului, inainte de data transmisiunii proprietatii. Aceasta garantie poarta numele de garantie pentru

evictiune si priveste atat faptele vanzatorului insusi cat si acelea ale unui tert. Prin garantie vanzatorul se

obliga sa-i asigure cumparatorului o posesie linistita si utila.

Trei evenimente dau nastere acestei garantii si anume: evictiunea totala, evictiunea partiala,

descoperirea unor drepturi reale purtand asupra folosintei.2

Continutul si efectele actiunii de garantie pentru evictiune se pot rezuma astfel: vanzatorul trebuie

sa se abtina de a face orice act de natura sa tulbure linistita folosinta a bunului vandut. Aceasta obligatie

deriva din obligatia de a transmite proprietatea bunului.

-Garantia pentru viciile lucrului-

Daca se tine seama de numeroasele exemple jurisprudentiale putem afirma ca raspunderea pentru

evictiune are in materie comerciala o aplicare mai redusa decat in materie civila, acelasi lucru neputand fi

afirmat in cazul raspunderii pentru vicii.

1 Codul Civil, art. 13132 I.L.Georgescu, Drept Comercial Roman

6

Cand bunul predat nu corespunde, cumparatorul are la dispozitie trei actiuni care trebuiesc net

diferentiate deoarece au regimuri distincte:

a) o actiune in anulare in cazul in care consimtamantul cumparatorului a fost viciat de o eroare

asupra substantei obiectului conventiei;

b) o actiune in rezolutie atunci cand s-a predat bunul prevazut in contract, dar acesta nu este

corespunzator stipulatiilor contractuale;

c) o actiune redhibitorie sau estimatorie cand bunul este afectat de un viciu care il face impropriu

destinatiei sale.

Obligatia de informare a cumparatorului

Alaturi de cele doua obligatii traditionale mai apare si obligatia vanzatorului profesionist de a

informa pe cumparator asupra tuturor conditiilor de contractare, a modului de folosire a bunului ca si

asupra eventualelor pericole si a precautiunilor necesare.

Obligatia de informare incepe inca din faza precontractuala, atunci cand vanzatorul este obligat sa-

i dea cumparatorului toate informatiile de care acesta are nevoie pentru a contracta in cunostiinta de cauza.

Aceasta obligatie se continua si in faza de executare a contractului prin indatorirea vanzatorului de a

instructa, de a da cumparatorului cunostiintele necesare in ceea ce priveste montarea si folosirea bunului,

de a-i atrage atentia asupra precautiunilor pe care trebuie sa le ia pentru a evita deteriorari sau accidente.

De obicei aceasta informare se face prin etichetarea sau marcarea produsului ori prin prospectul sau prin

instructiunile de folosire care insotesc bunul respectiv.

Obligatia de informare este privita uneori ca o prelungire, o obligatie accesorie obligatiei de

predare, alte ori ea se leaga de viciile de consimtamant, lipsa de informatie putand fi asimilata cu o

manopera doloziva.

Obligatia de securitate

Vanzatorul este raspunzator de daunele provocate de produse, cumparatorului sau tertilor, in

conditii de utilizare normala. Aceasta obligatie este pe de o parte o consecinta a obligatiei vanzatorului de

a controla produsele pe care le fabrica sau le pune in circulatie, pe de alta parte ea este o consecinta a

neindeplinirii obligatiei de informare a cumparatorului asupra pericolelor potentiale ale lucrului, fie prin

lipsa instructiunilor de folosire, fie printr-o descriere eronata sau incompleta.

7

OBLIGATIILE CUMPARATORULUI

Deoarece este un contract bilateral, contractul de vanzare-cumparare da nastere la obligatii si in

sarcina cumparatorului. Principala obligatie a cumparatorului este aceea de a plati pretul vanzarii. Pe langa

aceasta obligatie, cumparatorul mai are obligatia de a primi lucrul vandut si, in unele cazuri, de a suporta

cheltuielile vanzarii.

1. Obligatia de plata a pretului

Pretul se plateste la data convenita de parti in contract. In lipsa unei stupulatii contractuale, pretul

trebuie platit in momentul predarii lucrului catre vanzator.

Plata pretului se face la locul determinat de parti in contract. In absenta unei intelegeri a partilor,

pretul trebuie platit la locul unde se preda lucrul vandut.1 In cazul lipsei unei dispozitii contrare, plata nu

se face la domiciliul debitorului(cumparatorului), asa cum prevede regula generala, ci la locul unde se

preda lucrul.

In cazul cand este tulburat ori are motive de a se teme ca va fi tulburat printr-o actiune in

revendicare cumparatorul are dreptul sa suspende plata pretului. Aceasta poate fi suspendata pana cand

vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da cautiune cumparatorului.

Daca partile au convenit ca pretul va fi platit chiar daca ar exista o tulburare a cumparatorului

suspendarea platii pretului nu poate avea loc.

Pretul vanzarii trebuie platit in conditiile stabilite de partile contractante.

In cazul cand partile s-au inteles ca pretul sa fie platit printr-o singura prestatie, cumparatorul este

obligat sa plateasca, la termenul convenit ori in momentul predarii lucrului, intreaga suma care constituie

pretul vanzarii. Daca partile au convenit plata pretului in rate, cumparatorul este obligat sa achite fiecare

rata la termenul stabilit.

2. Obligatia de a lua in primire lucrul vandut

Pe langa obligatia de a plati pretul, cumparatorul are si obligatia de a lua in primire lucrul vandut.

Aceasta obligatie este corelata cu obligatia vanzatorului de a preda lucrul. Prin executarea celor doua

obligatii, de a preda si de a lua in primire lucrul, se asigura realizarea uneia dintre finalitatile contractului,

aceea de a pune bunul in stapanirea de drept si de fapt a cumparatorului.2

1 F.Deak, S. Carpenaru, Contracte civile si comerciale2 F.Deak, S. Carpenaru, Contracte civile si comerciale

8

Lucrul vandut se va lua in primire la data si locul convenite de parti in contract. Daca partile nu au

stabilit un termen, preluarea bunului se face potrivit principiilor generale, imediat dupa realizarea

acordului de vointa sau la cererea vanzatorului.

3. Obligatia de a suporta cheltuielile vanzarii

In lipsa de stipulatie contrara cheltuielile de vanzare sunt in sarcina cumparatorului. Prin urmare,

daca partile nu au convenit altfel, cheltuielile vor fi suportate de cumparator.

Prin cheltuieli ale vanzarii se inteleg cheltuielile ocazionate de vanzare; de exemplu, cheltuielile de

redactare a contractului. Aceste cheltuieli sunt diferite de cheltuielile de predare(cantarire, masurare,

numarare etc), care sunt in sarcina vanzatorului, si cheltuielile de ridicare a lucrului aflate in sarcina

cumparatorului, afara de cazul cand partile s-au inteles altfel.1

DREPTURILE PARTILOR IN CAZUL NEEXECUTARII OBLIGATIILOR

Neexecutarea obligatiilor poate fi totala sau partiala.

Vanzatorul poate refuza livrarea sau poate sa livreze numai o parte din lucruri, de o alta calitate

decat aceea stipulata, cu vicii ori expuse evictiunii.

Cumparatorul poate plati numai o parte din pret, ori sa refuze pur si simplu sa plateasca pretul.

In aceste cazuri creditorul beneficiaza de dreptul de optiune, el avand la dispozitie alegerea intre a

cere executarea sau rezolutia contractului cu daune.

In caz de neexecutare, solutia pentru creditor se reduce la exercitiul actiunii in rezolutie cu daune,

conditia rezolutorie fiind subinteleasa, in cazul in care una dintre parti nu indeplineste angajamentul sau.

Dupa expirarea termenului stipulat de parti pentru ridicarea bunurilor mobile si productelor,

vanzarea se reziliaza de drept si fara necesitatea unei somatii, in favoarea vanzatorului. Prin urmare,

vanzatorul este dezlegat de orice obligatie fata de cumparator, putand repune bunurile care au facut

obiectul vanzarii in circulatie.

-Efectele rezolutiei-

Daca una dintre partile contractului sinalagmatic nu-si executa obligatia sa, cealalta parte poate lua

una dintre urmatoarele atitudini: sa opuna exceptia de neexecutare( dar in cazul in care el si-a executat

propria sa obligatie, exceptia de neexecutare nu mai poate fi utila), sau sa ceara executarea silita, cu riscul

1 F.Deak, S. Carpenaru, Contracte civile si comerciale

9

de a suporta concursul celorlalti creditori ai debitorului insolvabil, ceea ce ii poate reduce posibilitatile de

a-si satidface creanta, in timp ce propria lui obligatie este neexecutata in intregime.1

Rezolutia pentru neexecutare inseamna desfiintarea retroactiva a contractului la cererea uneia

dintre parti cand cealalta parte nu-si executa obligatia. Aceasta desfiintare se poate prezenta sub doua

forme: judiciara si conventionala.

Contractul poate fi desfiintat atat in ceea ce priveste efectele sale viitoare cat si cele trecute,

datorita pronuntarii rezolutiei, ca efect al clauzei rezolutorii tacite sau in virtutea unei stipulatii exprese. In

acest caz partile trebuie repuse in situatia anterioara incheierii contractului. Ele trebuie, prin urmare, sa-si

restituie reciproc ceea ce a primit fiecare, prin executarea totala sau partiala a contractului.

Cumparatorul va trebui sa restituie lucrul impreuna cu fructele percepute, tinand seama de

imbunatatirile aduse bunului, cat si de deteriorarile acestuia. In primul caz cumparatorul are dreptul la

rambursarea lor, iar in cel de-al doilea caz el trebuie sa raspunda pentru deteriorari.

Vanzatorul va trebui sa ramburseze cumparatorului pretul sau partea din pret primita impreuna cu

dobanzile cuvenite, din ziua efectuarii platii.

In ceea ce priveste cheltuielile, ele sunt datorate pana la concurenta plusvalorii dobandite de bun,

iar daca cheltuiala reala este inferioara plusvalorii, cumparatorul nu are dreptul decat sa fie despagubit.

Deoarece partea in culpa datoreaza daune, dreptul creditorului la plata echivalentului banesc al

executarii (despagubirii) se naste din momentul neexecutarii in natura a obligatiei, adica din ziua suferirii

pagubei de catre creditor, prin neexecutare.

In vanzarile comerciale, daunele datorate de partea din culpa careia i s-a desfiintat contractul

constau in diferenta intre pretul contractului si acela curent din ziua si locul in care ar fi trebuit predata

marfa.

Sistemul de drept comun al rezolutiei legale intemeiat pe conditia rezolutorie tacita este valabil si

in materie comerciala.

In acest sistem a fost introdusa rezolutia de plin drept.

Rezolutia de plin drept se acorda in doua cazuri: primul este facultatea acordata partii care cere

mai inainte de scadenta executarea din partea celeilalte oferind indeplinirea propriei sale prestatii2, iar al

doilea este in functie de intrunirea unor conditii obiective. In acest caz rezolutia de plin drept intervine

atunci cand termenul de executare stipulat de parti este esential prin natura operatiei insasi.3

1 Tudor Popescu, Drept Civil, Note de curs2 Codul Comercial, art. 673 Codul Comercial, art. 69

10

-Rezolutia de plin drept prin expirarea termenului esential-

Pentru a impiedica desfiintarea contractului, partea in favoarea careia este prevazut termenul

esential este obligata sa o instiinteze pe cealalta, in termen de 24 de ore de la expirarea termenului

esential, ca doreste executarea si nu desfiintarea contractului.

Caracterul esential este un element obiectiv, o calitate a prestatiei.

-Efectele expirarii termenului esential-

Daca partile au lasat sa treaca termenul esential fara sa execute prestatia, se prezuma ca ele au

inteles sa abandoneze afacerea. Creditorul nu mai are dreptul sa aleaga intre executie si rezolutie, daca in

termen de 24 de ore de la expirarea termenului nu si-a manifestat vointa, cerand debitorului executarea.

Deci, dupa expirarea termenului, creditorul prestatiei poate cere numai daune interese. Dupa ce au expirat

cele 24 de ore in care creditorul poate cere executarea, partea in culpa este liberata sa mai faca executarea

specifica si ea va datora numai o executare prin echivalent, adica daune, deoarece creditorul a renuntat la

prestatie sau si-a procurat bunurile din alta parte.

Pentru a impiedica producerea acestor consecinte si a purga operatia de efectele rezolutiei de drept,

creditorul trebuie sa comunice debitorului dorinta de a se executa obligatia chiar dupa expirarea

termenului, in cele 24 de ore de la expirarea termenului esential.

-Procedura de constatare a starii si calitatii marfii-

In caz de neexecutare o obligatiilor, legea pune la dispozitia partilor o procedura speciala, rapida,

de constatare a starii si calitatii bunurilor vandute prin experti. Aceasta procedura reprezinta o varianta a

asigurarii dovezilor.

Pentru punerea in miscare a acestei proceduri nu este necesar sa existe un conflict in curs. Aceasta

procedura poate fi folosita numai pentru precizarea pozitiei partilor in cadrul contractului, pentru a le pune

la adapost de nesiguranta martorilor si de schimbarile ce pot interveni in situatia bunurilor, pentru

conservarea unor probe ce s-ar putea pierde mai tarziu.

Caracterele acestei proceduri sunt:

-Procedura apartine atat cumparatorului cat si vanzatorului;

-Legea nu prevede niciun termen pentru punerea sa in miscare;

-Procedura este urgenta iar instanta nu o poate refuza;

-Procedura nu este obligatorie, ci facultativa;

-Procedura nu este legata exclusiv de actiunile redhibitorii, izvorate din existenta viciilor.

-Executarea coactiva-

11

Rezolutia simpla sau rezolutia de drept nu sunt suficient de ocrotitoare pentru creditorul ce nu este

in culpa. Caile de desfiintare a contractului au inconvenientul de a necesita pierdere de timp si cheltuieli,

care sunt potrivnice unei normale desfasurari a operatiunilor comerciale.

Pentru a pune la dispozitia partilor un mijloc mai expeditiv de satisfacere a dreptului creditorului la

prestatia specifica contractuala si totodata pentru a-i face posibila o dovada usoara a daunelor la care poate

fi condamnata partea in culpa prin neexecutare, legea comerciala prevede procedura coactiva.

Procedura coactiva ofera atat vanzatorului cat si cumparatorului facultatea de a vinde sau cumpara

in contul partii in culpa prin neexecutare, dupa cum neexecutarea provine din partea cumparatorului sau a

vanzatorului.

Vanzatorul care n-a fost satisfacut la termen prin plata pretului sau prin ridicarea lucrului are

dreptul de a vinde lucrul prin licitatie publica sau pe pretul curent iar cumparatorul caruia nu i s-a predat

marfa la timp are dreptul sa cumpere lucrul pe socoteala vanzatorului.1

NOTIUNI FINALE

Obiectul executarii contractului este cel determinat de contract. Se cumpara in cont marfa de

calitatea contractata si in conditiile contractului, in caz contrar ea nu poate fi opozabila partii in culpa.

Nicio indepartare care ar agrava pozitia juridica a celeilalte parti nu este ingaduita.

Locul executarii contractului va fi cel stipulat pentru predare, dar partea care executa poate face

operatia in alta localitate, daca din aceasta nu rezulta niciun prejudiciu.

BIBLIOGRAFIE1 Codul Comercial, art. 68

12

1) Codul Civil, publicat la 15 octombrie 2004; Autor: Ministerul

Justitiei;

2) Codul Comercial, publicat in Monitorul Oficial din 10 mai 1887,

cu modificarile din 1895, 1900, 1902, 1906, 1920, 1925, 1929,

1930, 1931, 1932, 1933, 1934, 1936, 1943, 1947, 1948, 1949,

1950, 1990, 1995;

3) I.L.Georgescu, Drept Comercial Roman, Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 1994;

4) Tudor Popescu, Drept Civil, Note de curs, Editura Hyperion,

Bucuresti, 1991;

5) Francisc Deak, Stanciu Carpenaru, Contracte Civile si

Comerciale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

13