UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPORT SI PERFORMANTA MOTRICA

REFERAT

FUNDAMENTELE STIINTIFICE ALE JOCULUI SPORTIV HANDBAL

Student: Mihai Ramona Mihaela

SPM, Anul I , gr. 3

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE APĂRARE

Sarcina principală a apărătorului este aceea de a împiedica prin toate mijloacele permise de regulamentul de joc înscrierea de goluri în poarta proprie. Pentru aceasta el va trebui să fie preocupat în timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncărilor la poartă, închiderea pătrunderilor spre poartă şi colaborarea cu portarul.

Atunci când se găseşte în aşteptarea acţiunii adversarului său direct, apărătorul depărtează picioarele cu 40-50 cm. unul faţă de celălalt, având genunchii uşor îndoiţi, spatele rotund, braţele îndoite din coate şi puţin depărtate de corp privirea îndreptată înainte, spre adversar, greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, asigurându-se astfel un echilibru stabil corpului.

Metodica învăţăriiPoziţia fundamentală pentru jocul în apărare se invaţă uşor de către începători încă de la

primele lecţii, prin folosirea următoarelor exerciţii:

• jucătorii se deplasează în mers, în alergare cu joc de glezne sau în alergare uşoară, la semnalul antrenorului ei se opresc brusc şi adoptă poziţia fundamentală de apărare.• jucătorii execută sărituri ca mingea, iar la semnal se opresc în poziţia fundamentală de apărare.• jucătorii se deplasează în alergare înainte, înapoi sau lateral, orientaţi fiind cufaţa spre antrenor. Acesta indică prin ridicarea braţului în sus momentul opririi jucătorilor din deplasare şi luarea imediată a poziţiei fundamentale, după care, printr-un alt semn convenţional făcut cu braţul, indică jucătorilor noua direcţie de deplasare.

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL ÎN ATAC

În atacul poziţional se observă o poziţie specifică de lucru pe care o numim poziţia fundamentală pentru jocul de atac. Această poziţie nu diferă prea mult de cea specifică jocului de apărare, fiind şi ea uşor de învăţat.

Jucătorul care aşteaptă să primească mingea se găseşte orientat cu faţa către coechipierul de la care o va primi. Piciorul opus braţului de aruncare este depărtat de celălalt la aproximativ 30-40 cm. şi dus înainte.

1

Genunchii sunt uşor îndoiţi şi împinşi din glezne înainte. Trunchiul este puţin flcxat pe bazin, iar spatele rotunjit. Braţele sunt îndoite din coate şi îndreptate în direcţia de primire a mingii. Această poziţie, cu mici modificări este păstrată şi după prinderea mingii, ea constituind poziţia de plecare (de bază) în vederea pasării ulterioare a acesteia.

Metodica învăţării

Pentru învăţarea poziţiei fundamentale de atac, se pot utiliza exerciţiile prin care se învaţă poziţia fundamentală de apărare, iar perfecţionarea ei se face odată cu învăţarea prinderii, ţinerii şi pasării mingii.

Forme de deplasare

Mişcarea în teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucătorul Ic foloseşte pentru a se deplasa în vederea mânuirii mingii, pentru a iniţia şi finaliza atacurile cît şi pentru realizarea fazei de apărare.Astfel există procedee de deplasare în teren specifice jocului de atac sau jocului de apărare, cât şi comune celor două faze.Dintre cele mai importante amintim:

Alergarea tropotităAcest procedeu de alergare serveşte jucătorului pentru intrarea în cel mai scurt timp în viteza maximă de deplasare. Se foloseşte la pornirile de pe loc şi la accelerările bruşte efectuate din alergare ceva mai lentă.

Alergarea lansatăAcest procedeu de mişcare în teren reprezintă o alergare cu pas întins, executată în mod relaxat şi economic. Ea urmează de obicei unei alergări tropotite.

Alergarea cu spateleEste întrebuinţată de către jucătorii echipei care se retrag în apărare. Ea oferă apărătorilor posibilitatea păstrării permanente a contactului vizual cu adversarii, permiţând observarea intenţiilor de atac ale acestora, anticipând planul lor tactic, evitând astfel situaţii neprevăzute.

Deplasarea cu paşi adăugaţi, lateral, oblic înainte şi înapoi.Mişcarea de translaţie a apărătorilor pe semicercul de la 6 metri se efectuează de cele mai multe ori cu ajutorul acestui procedeu tehnic.Jucătorul din poziţie fundamentală execută deplasarea cu paşi adăugaţi lateral, în felul următor: mai întâi deplasează lateral piciorul din direcţia deplasării, apoi aduce în poziţia iniţială celălalt picior şi aşa mai departe.In timpul deplasării laterale cu paşi adăugaţi întreaga greutate a corpului trebuie să fie menţinută pe partea anterioară a labei piciorului, pe pingea.Tălpile picioarelor se vor deplasa cât mai aproape de sol. în acest fel deplasarea centrului de greutate a corpului apărătorului este aproape rectilinie.

2

Deplasarea laterală oferă apărătorului posibilităţi optime de oprire, accelerare şi schimbare a direcţiei de deplasare în funcţie de acţiunile derutante ale atacantului.O cerinţă obligatorie este evitarea încrucişării picioarelor, deoarece la o mişcare neprevăzută sau la o fentă a adversarului apărătorul are posibilităţi ceva mai reduse de a reacţiona în timp util.

OpririleOpririle din alergare sunt necesare atât atacantului care doreşte să acţioneze cu scopul de a se demarca, cât şi apărătorului care-1 marchează. Oprirea ca procedeu tehnic nu reprezintă o dificultate în sine, fiind uşor de însuşit. Dezvoltarea musculaturii picioarelor pentru ca acesta să fie capabil sâ frâneze brusc, viteza de deplasare este singurele probleme metodice care se ivesc în legătură cu acest procedeu tehnic. Oprirea se poate executa printr-o frânare cu un picior, pus de obicei pe sol, oblic şi lateral, şi printr-o frânare pe ambele picioare. Oprirea pe ambele picioare este precedată de obicei de o uşoară săritură.

Schimbările de direcţieSchimbările de direcţie pot fi făcute cu scopul derutării apărătorului sau pentru simpla modificare a direcţiei de deplasare în teren a atacantului. Există mai multe procedee tehnice de schimbare de direcţie. Toate sunt necesare jucătorului aflat în lupta directă cu adversarul, mai ales când este marcat strâns de acesta. Acestea pot fii simple sau duble.

Schimbarea simplă de direcţie - se execută în felul următor: jucătorul care se deplasează în linie dreaptă face la un moment dat un pas oblic lateral, lăsând apărătorului impresia că se va deplasa în continuare în această nouă direcţie. în realitate atacantul se va opri scurt pe piciorul cu care a făcut pasul oblic lateral şi va împinge din el în direcţie opusă, direcţie în care îşi va continua de fapt deplasarea.

Schimbarea dublă de direcţie - are o execuţie asemănătoare cu cea descrisă mai sus, cu deosebirea că după primul pas lateral (să presupunem că s-a făcut spre stânga) urmează un mic pas oblic lateral spre dreapta, după care jucătorul porneşte decis din nou spre stânga, încercând să-şi depăşească adversarul direct.Aceste procedee tehnice se învaţă la început de pe loc, apoi din alergare uşoară.

SăriturileSăriturile sunt procedee tehnice de mare importanţă atât în jocul de apărare, cât şi în cel de atac. Prinderea mingilor înalte, unele aruncări la poartă, blocarea aruncărilor şi alte acţiuni de joc cer din partea jucătorului să execute sărituri înalte. Aceste sărituri se pot executa de pe loc şi din deplasare cu bătaie pe un singur picior,sau pe ambele picioare.

ŢINEREA MINGII

Ţinerea mingii este elementul tehnic cu ale cărui procedee un jucător de handbal îşi asigură posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp dintre o prindere şi o aruncare. Ţinerea mingii se poate efectua cu două mâini şi cu o mână.Ţinerea mingii cu două mâiniMingea este ţinută cu două mâini în dreptul abdomenului, uneori în dreptul pieptului. Jucătorul de handbal pentru a-şi asigura posesia mingii pe timpul dintre o prindere şi o aruncare o ţine cu două mâini în dreptul abdomenului, adăposlind-o de adversari.

Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult răsfirate (cele mari sunt apropiate şi orientate înapoi spre corp). Mingea nu este strânsă prea tare cu degetele, iar podul palmei nu se lipeşte de ea. Din această poziţie de ţinere a mingii cu două mâini, jucătorul poate executa cu uşurinţă toate procedeele tehnice, în mod simetric, cu mâna dreaptă şi cu cea stângă.

3

Ţinerea mingii cu o mânăCele mai utilizate procedee de ţinere a mingii cu o mână sunt: prin apucare şi ţinerea

echilibrată a mingii, între palmă şi antebraţ şi sprijinită pe coapsă, piept sau abdomen. La jocul modern de handbal, procedeul de ţinere a mingii cu o mână prin apucare s-a răspândit foarte mult. Datorită acestuia s-au dezvoltat numeroase alte procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele de pasare, şi fentele de aruncare la poartă. Acest procedeu tehnic este indispensabil pentru pasarea mingii din pronaţie, ca şi pentru executarea diferitelor fente de pasare şi fente de aruncare la poartă. Având în vedere faptul că ţinerea mingii cu o mână prin apucare oferă jucătorilor largi posibilităţi de formare şi dezvoltare a unor procedee tehnice complexe, apreciem ca absolut necesară învăţarea ei încă de timpuriu.În afara acestui procedeu tehnic trebuie amintită şi ţinerea echilibrată a mingii. Ea este caracteristică jocului în mişcare, jocului de circulaţie în viteză. Mingea este ţinută în echilibru în timpul mişcării pregătitoare pentru aruncare, precum şi în timpul executării aruncării. Echilibrul de care este vorba se realizează datorită impulsului dinspre înainte spre înapoi, dat mingii de mâna stângă şi rezistenţei mâinii drepte care se opune acestui impuls.Ţinerea echilibrată a mingii nu poate dura multă vreme; ea coincide cu timpul necesar braţului pentru pregătirea aruncării şi a aruncării propriu-zise.Procedeele tehnice de ţinere a mingii cu o mână se învaţă împreună cu cele de prindere şi pasare. Demonstrarea de către antrenor a procedeelor de ţinere a mingii, explicarea amănunţită a execuţiei lor, ca şi a importanţei învăţării lor corecte în vederea efectuării altor procedee tehnice, şi exersarea lor analitică sau globală în timpul exerciţiilor de prindere şi pasare, sunt suficiente pentru a se asigura baza acestor deprinderi motrice.

PRINDEREA MINGIIPrinderea este elementul tehnic cu ale cărui procedee jucătorul de handbal intră în

posesia mingii trimisă de un coechipier sau interceptată de la un adversar. Prinderea mingii este un element de bază în jocul de handbal. Astăzi viteza şi precizia acţiunilor de joc au crescut atât de mult, încât nu se mai poate concepe ca un jucător să comită greşeli în prinderea mingii. E bine ştiut că prinderea poate fi uşurată sau îngreuiată de anumiţi factori, de care trebuie să se ţină seama atât în joc, cât şi la antrenamente. Cei mai importanţi factori sunt:• viteza de zbor şi traiectoria mingii;• poziţia jucătorului care prinde mingea faţă de cea a coechipierului care pasează;• viteza şi direcţia de deplasare în teren a jucătorilor;• marcajul şi încercările adversarului de a intra în mod regulamentar în posesia mingii.Prinderea mingii se realizează cu numeroase procedee executate cu două mâini şi cu o mână, de pe loc, din alergare şi din săritură. învăţarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se realizează concomitent cu a celor de pasare. Principalele procedee de prindere a mingii sunt:

Prinderea mingii cu două mâini în dreptul pieptuluiAcesta este un procedeu tehnic de bază. Cu el se începe de fapt învăţarea prinderii mingii. Jucătorul adoptă poziţia fundamentală specifică jocului de atac şi îşi îndreaptă privirea şi braţele în direcţia din care va primi mingea. întreaga ţinută a corpului, a braţelor şi a degetelor trebuie să fie relaxată în faza de aşteptare a mingii. Pe măsură ce mingea se apropie de jucător, acesta va întinde braţele în întâmpinarea ei. Palmele sunt orientate cu faţa in jos şi foarte puţin înainte. Degetele sunt răsfirate. Degetele mari sunt apropiate formând împreună cu palmele şi celelalte degete o cupă în care va intra mingea.

Prinderea mingii cu două mâini deasupra capuluiPrinderea mingilor care vin din lateral

4

Prinderea mingii la piept; Prinderea mingilor joase;Prinderea mingilor care şarpe sol;Culegerea mingilor rostogolite;Prinderea mingii cu o mână;Prinderea mingii de deasupra umărului;Prinderea mingii cu o mână din lateral.

PASAREA MINGIIAruncarea mingii unui coechipier şi prinderea ei de către acesta poartă denumirea de

pasă. Aşadar, pasa este compusă dintr-o aruncare şi o prindere. Această transferare a mingii de la un jucător la altul realizată cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeşte şi pasarea mingii.Jocul modern de handbal impune cerinţe extrem de mari în ceea ce priveşte precizia, siguranţa, lungimea şi viteza paselor, deoarece apărările din ce în ce mai bine organizate nu mai pot fi depăşite decât printr-un joc colectiv al cărui element principal de legătură îl constituie pasarea mingii.Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de tactică individuală şi colectivă şi în special principiului asigurării mingii. în funcţie de situaţia tactică respectivă pasa poate fi dată direct, cu boltă, cu pământul sau precedată de o fentă, prin următoarele procedee de pasare a mingii:Pasa cu o mână de deasupra umărului:Acesta este procedeul tehnic cel mai des folosit în jocul de handbal, deoarece el corespunde integral cerinţelor de precizie, viteză, forţă şi uşurinţă de pasare din orice poziţie.Pentru realizarea pasei cu o mână de deasupra umărului, jucătorul foloseşte aruncarea zvârlită. Pentru a executa pasa de pe loc, jucătorul va adopta in prealabil poziţia fundamentală specifică jocului de atac. Acei jucători care aruncă mingea cu mâna dreaptă vor avea în faţă piciorul stâng, iar stângacii piciorul drept.

Pasa lansată înainte pe lângă şoldAceastă aruncare este asemănătoare mişcării de lansare a bilei în jocul de popice.

Pasa prin împingereSunt numeroase situaţiile de joc când mingea transmisă cu repeziciune de la un coechipier la altul pentru crearea unei faze decisive, de gol. La aruncarea prin împingere faza de pregătire este redusă la maximum, de cele mai multe ori confundându-se chiar cu amortizarea prinderii mingii. Pasele prin împingere se folosesc în mod deosebit pentru angajarea pivoţilor şi pentru transmiterea mingii la distante scurte la atacul în circulaţie.

Pasa cu două mâini de la pieptPasa cu două mâini de la piept este de fapt realizată tot printr-o aruncare prin împingere. Ea este întâlnită în mod curent în jocul de baschet. Cu ajutorul acestei aruncări mingea poate fi pasată repede precis şi sigur.Pasa cu două mâini de la soldAceastă pasă se execută în mod asemănător cu cea întâlnită în mod frecvent în jocul de rugby. Pasa cu două mâini de la şold se foloseşte în handbal pentru transmiterea mingii la mică distanţă şi mai ales în timpul încrucişărilor, a circulaţiei în opt şi în şarjă rapidă. Este o pasă precisă şi sigură.

Pasa cu două mâini de deasupra capuluiSunt anumite situaţii când după prinderea mingilor inalte este necesar să se execute imediat o pasă. Pentru a nu se întârzia transmiterea mingii coechipierului, prin ducerea mai întâi a mingii deasupra umărului sau lateral lângă şold se foloseşte pasa cu două mâini pe deasupra capului.

5

Pasele specialeJocul de handbal prin specificului său îşi îmbogăţeşte permanent numărul de procedee

tehnice. Mărirea numărului de procedee tehnice o considerăm normală, dacă ţinem seama de faptul că handbalul impune cerinţe extrem de ridicate, de viteză, acţiuni spontane pline de neprevăzut, sau acţiuni de fentare a adversarilor aglomeraţi în faţa spaţiului de poartă.Pasa din pronaţie

Acest procedeu tehnic se execută uşor de către jucătorii care au degetele lungi şi pot ţine mingea cu o mână prin apucare. Pasa din pronaţie reprezintă cea mai bună soluţie pentru transmiterea rapidă a mingii unui coechipier apropiat, care se găseşte în partea braţului de aruncare a posesorului mingii, mai ales în situaţiile când acesta a făcut în prealabil o fentă de pasare sau aruncarea la poartă. Procedeul îşi găseşte o largă întrebuinţare şi în angajarea pivoţilor la semicerc.

Pasa laterală din articulaţia pumnuluiJucătorii care au degete foarte lungi şi pot cuprinde cu uşurinţă mingea pot angaja

pivoţii trimiţând mingea printr-o mişcare de extensie a palmei pe antebraţ. Procedeul acesta se execută numai din ţinerea apucată şi nu poate avea ca urmare aruncări prea puternice.

Pasa înapoi pe deasupra umăruluiMingea este dusă deasupra umărului ca în mişcarea pregătitoare pentru executarea unei

aruncări zvârlite.Pasa pe la spate

Acest procedeu tehnic este precedat de o fentă de aruncare la poartă şi se realizează prin ducerea braţului cu mingea oblic-înapoi la nivelul şoldului, mingea fiind pasată pe la spate.

Pasa pe sub piciorAcest procedeu tehnic este precedat de o fentă de aruncare la poartă pe lângă genunchi

şi se execută de asemenea pentru angajarea surprinzătoare şi eficace a pivoţilor la semicerc.

Metodica învăţării prinderii şi pasării mingiiProcedeele tehnice de prindere şi pasare se învaţă concomitent, cu ajutorul unor exerciţii

executate de pe loc, din deplasare, în grupuri mai mici sau mai mari de jucători, în funcţie de condiţiile de lucru existente şi de specificul echipei.

La începutul etapei de învăţare a procedeelor de prindere şi pasare se vor crea condiţii mai uşoare de execuţie. Pasele se vor executa de pe loc, apoi din deplasare în mers sau în alergare uşoară. Exerciţii:1.Pase în doi de pe loc - Variantă: - întoarcere completă 360" după pasă2.Pase în doi şi în trei din deplasare3.Suveică simplă4.Suveică dublă5.Pase în şir cu două mingi. Trei jucători stau în şir, la distanţe egale, apoi distanţavariază. Jucătorii de la capetele şirului obligă pe cel de la mijloc la prindere-pasare, coordonare alternativă prin întoarcere.6.Pase în formaţie: triunghi, pătrat, hexagon, cerc, etc.7.Jocuri sub formă de concurs: "mingea la căpitan", "cine ţine mingea mai mult", ştafete, etc.

DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a apărut in jocul de handbal odată cu introducerea regulii celor trei paşi şi a celor trei secunde.

6

Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucătorul se poate deplasa cu mingea în teren, poate acţiona ca vârf de contraatac, se poate încadra în diferite acţiuni colective de atac, poate pătrunde spre poartă sau acţiona în vederea păstrării mingii, atunci când coechipierii săi sunt marcaţi.

Folosirea exagerată a driblingului în joc frânează construirea fazelor de atac şi dă posibilitatea apărării adverse să se organizeze.

Driblingul simpluAcest procedeu tehnic se execută, în limitele permise de regulament, în felul următor: să

presupunem că jucătorul prinde mingea când se găseşte în sprijin pe piciorul stâng, el are voie să facă în continuare trei paşi cu mingea în mână, după care, înainte de a face cel de-al patrulea pas va trebui să împingă mingea spre pământ. Mingea care va ricoşa din pământ va fi prinsă de j ucător.

Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei paşi cu mingea în mână, după efectuarea cărora va fi obligat s-o paseze unui coechipier sau să o arunce la poartă.

Dacă o va împinge din nou spre pământ şi o va reprinde sau o va juca într-un alt fel înainte ca ea să fi fost atinsă de un coechipier, adversar sau instalaţia porţii, înseamnă că a comis greşeala "dublu dribling", greşeală care se sancţionează de arbitru cu aruncare liberă.

Este bine ca jucătorii să fie obişnuiţi să execute împingerea mingii în pământ oblic înainte, în funcţie de viteza de deplasare, şi lateral, în afara planului de mişcare a picioarelor, pentru a nu se frâna viteza şi pentru a se evita greşeala numită "picior" (atingerea mingii cu piciorul considerat de la genunchi în jos).

Driblingul multipluAcest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitată a jucătorului în teren. Concepţia

modernă de joc acceptă folosirea driblingului multiplu atunci când un jucător a scăpat liber pe contraatac şi se îndreaptă spre poarta adversă, nestingherit de apărători, precum şi în acele cazuri când nu găseşte pentru moment nici un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.Driblingul multiplu constă dintr-o serie de împingeri succesive a mingii spre sol, executate prin apăsări cu palma pe suprafaţa acesteia.Dacă driblingul se execută din alergare, atunci, ca şi driblingul simplu, mingea este împinsă spre sol în partea laterală a corpului, sub un unghi care este proporţional cu viteza de deplasare a jucătorului

Metodica învăţării driblinguluiÎnsuşirea driblingului simplu nu ridică greutăţi de ordin metodic pentru antrenor. După

o sumară explicare şi demonstrare a driblingului simplu, jucătorii sunt lăsaţi să se deplaseze liber în teren, în grupe de câte doi-trei sau mai mulţi jucători, să-şi paseze mingea unul altuia, după ce în prealabil a executat dribling simplu.

Driblingul multiplu cere bună îndemânare şi coordonare a mişcărilor. învăţarea driblingului multiplu începe prin executarea de pe loc a unor împingeri repetate asupra mingii. După aceea, jucătorul este lăsat să se deplaseze înainte, lateral şi înapoi, la început în mers, mai târziu în alergare uşoară în linie dreaptă, în linie şerpuită şi cu schimbări de direcţie. Pe măsură ce jucătorul obţine siguranţă în conducerea mingii, va creşte şi viteza de deplasare în teren.Perfecţionarea driblingului se va face prin exerciţii de deplasare variată în teren, în condiţii de viteză cu schimbări de direcţie, cu şerpuiri printre obstacole, în luptă cu adversarul semiactiv şi activ, în concursuri de întrecere sub formă de ştafete şi în timpul jocurilor de antrenament.

ARUNCAREA LA POARTANumeroase procedee tehnice de aruncare la poartă care până nu demult au fost

considerate execuţii personale sau "stiluri" ale unor jucători cu calităţi fizice deosebite, au intrat astăzi în arsenalul jucătorilor obişnuiţi şi sunt observate tot mai des chiar la juniori şi copii.

7

Astăzi nu se mai poate concepe un jucător de handbal care să nu cunoască cel puţin 4-5 procedee diferite de aruncare la poartă specifice postului ocupat în echipă. Aruncarea la poartă, ca şi pasarea mingii, poate fi realizată, sub aspectul mişcării şi acţiunii braţului aruncător, prin zvârlire, lansare şi prin împingere.

Aruncarea zvârlităEste procedeul care corespunde cel mai bine executării aruncărilor la poartă. Cu acest

procedeu de aruncare se imprimă cel mai bine mingii o mare viteză de zbor, se obţine o bună precizie şi se creează condiţii de derutare a portarului, ca şi al apărătorilor, prin fentele de aruncare la poartă sau de pasare, care sunt favorizate de aruncarea zvârlită.

Aruncările la poartă, indiferent de modul de aruncare folosit (zvârlit, lansat sau prin împingere), pot fi executate de pe loc, din alergare, din săritură, din plonjon, cu elan cu paşi încrucişaţi, adăugaţi şi cu pas săltat.

Alegerea procedeului de aruncare este determinată de mai mulţi factori, dintre care cităm: poziţia jucătorului faţă de poartă, relaţia în care se găseşte faţă de apărători, distanţa faţă de semicerc, postul ocupat în echipă ctc.

Situaţiile de joc mereu schimbătoare, ca şi poziţiile de aruncare care cer anumite execuţii tehnice, impun cunoaşterea de către fiecare jucător a procedeelor tehnice enumerate mai sus.Astfel vom enumera:• aruncarea prin evitare;• aruncarea pe la spate;• aruncarea cu prinderea şi aruncarea mingii din săritură;• aruncările de pe extreme din săritură şi plonjon;• aruncarea din plonjon sărit;• aruncarea din săritură precedată de pas săltat;• aruncarea cu fandare sau cădere laterală spre braţul de aruncare;• alte tipuri de aruncări.

Aruncarea la poartă din săriturăAcest procedeu tehnic a apărut din necesitatea de a executa aruncări la poartă peste

apărătorii masaţi in faţa semicercului, pentru mărirea unghiului de aruncare, pentru evitarea călcării semicercului şi pentru micşorarea distanţei dintre aruncător şi poartă.Aruncarea la poartă din săritură poate fi executată cu întârziere, dând posibilitatea de a fi observate mult mai bine mişcările portarului de către atacant, lucru care îi oferă acestuia mari posibilităţi de derutare.

Jucătorul care se află în pătrundere spre poartă va prinde mingea, pasată de un coechipier sau reţinută din dribling, pe piciorul drept. Aceasta îi favorizează aruncarea fie după un pas, fie după trei paşi făcuţi cu mingea în mână.

Bătaia pentru săritură se face pe piciorul stâng, cu o tehnică asemănătoare săriturilor din atletism. în urma bătăii, în care laba piciorului rulează dinspre călcâi spre vârf şi piciorul se destinde din articulaţii, corpul este aruncat în sus şi înainte, înălţarea corpului este ajutată şi de pendularea piciorului drept, care în timpul bătăii se ridică în sus cu genunchiul îndoit spre piept. în timpul înălţării corpului, mingea se duce deasupra umărului drept, fiind sprijinită la început şi de mâna stângă, apoi ţinută în mâna dreaptă, echilibrat sau prin apucare.

Când jucătorul atinge momentul maxim al înălţării, corpul se blochează în aer pentru a oferi un punct de sprijin braţului care efectuează mişcarea propriu-zisă de aruncare. Piciorul drept pendulează în jos şi înapoi, în timp ce braţul drept (braţul aruncător) trece înainte. Aterizarea din săritură se face tot pe piciorul stâng, adică pe piciorul de bătaie.

8

Metodica învăţării aruncării la poartă din săriturăRularea labei piciorului şi ridicarea braţului opus în sus se deprind cu ajutorul pasului

săltat. Pentru dezvoltarea forţei în picioare se pot face următoarele exerciţii:• sărituri succesive cu bătaie şi cădere pe acelaşi picior, fără şi sub formă de concurs;• sărituri peste o bancă cu bătaie şi aterizare pe acelaşi picior;• acelaşi exerciţiu, cu ridicarea braţului drept în sus;• apoi cu ridicarea mingii deasupra umărului drept.Pentru executarea propriu-zisă a aruncării din săritură se vor folosi la început exerciţii de pasare din săritură între coechipieri dispuşi în diferite formaţii. După ce jucătorii au învăţat să paseze din săritură, sunt trecuţi în faţa porţii, unde vor arunca la inceput acţionând individuali din dribling, pe urmă primind mingea de la coechipieri.

Aruncarea la poartă cu pas încrucişatAcesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncări puternice de la distanţă. EI trebuie să aparţină bagajului motric al jucătorilor care acţionează la linia de 9 metri, adică al aruncătorilor de la distanţă.

Aruncarea la poartă cu pas încrucişat se execută cu o tehnică asemănătoare cu cea folosită de atleţi în aruncarea suliţei.

Jucătorul, pregătindu-se de aruncare, efectuează o încrucişare a piciorului drept peste sau prin spatele celui stâng, după care îşi fixează piciorul stâng pe sol. în timpul acestor mişcări făcute cu picioarele, mingea este dusă deasupra umărului, iar corpul se răsuceşte spre dreapta, privirea rămânând însă aţintită înainte.

Aruncarea cu pas încrucişat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvârlită de deasupra umărului, lateral pe lângă umăr, lateral pe lângă şold şi pe lângă genunchi.

Aruncarea la poartă cu pas adăugatLa acest procedeu tehnic mişcările pregătitoare pentru aruncare se execută în felul

următor: jucătorul face un pas cu stângul înainte, aduce printr-o săritură piciorul drept lângă cel stâng, pe care-l mută din nou cu un pas înainte. în acest timp mingea a fost dusă deasupra umărului drept şi pregătită pentru aruncare.

Faţă de aruncarea cu pas încrucişat prezintă avantajul că în timpul pregătirii pentru aruncare axul umerilor este paralel cu linia porţii, deci procedeul oferă mari posibilităţi de observare a portarului; în schimb aruncările nu sunt chiar aşa de puternice.

Metodica învăţării aruncărilor la poartă cu pas încrucişat şi pas adăugatÎnvăţarea acestor procedee de aruncare impune însuşirea mişcărilor care preced

aruncarea propriu-zisă. lată câte exerciţii pregătitoare:• alergarea cu încrucişarea picioarelor drept peste cel stâng şi invers.• mers normal cu schimbarea pasului, adică cu săritură de pe stângul pe dreptul şi invers;• din mers normal, schimbarea pasului sau încrucişarea picioarelor, cu ducerea mingii deasupra umărului drept;• acelaşi lucru cu simularea aruncării la poartă;• dribling, aruncare la poartă cu pas adăugat sau pas încrucişat;• pasarea mingii în doi ,trei, din deplasare, cu aruncare la poartă cu pas adăugat, sau pas încrucişat.

Alte tipuri de aruncări la poartă:• aruncarea la poartă pe lângă şold;• aruncarea la poartă pe lângă genunchi;• aruncarea la poartă prin evitare;• aruncarea la poartă din săritură cu evitare;• aruncarea la poartă prin evitare cu plonjon;

9

• aruncarea la poartă pe la spate;• aruncarea înapoi pe lângă şold;• aruncarea zvârlită prin lateral;• aruncarea pe la spate cu piruetă;• aruncarea la poartă cu prinderea mingii în săritură;• aruncarea la poartă cu fandare sau cu cădere laterală spre partea braţului de aruncare;• aruncarea cu două mâini printre picioare.

BIBLIOGRAFIE

1. .Alexe,N.- Antrenamentul sportiv modern,Ed.Edilis, Bucureşti, 1993.2. Baroga, L.- Calităţile fizice combinate, Bucurcţti, 1995.3. Bota, I., Macovei, B.- Handbal. Antrenamentul portarului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1983.4. Bota, I., Bota, M.- Handbal. 500 exerciţii pentru învăţarea jocului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1990.5. Cercel, R- Handbal, exerciţii pentru fazele de joc, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1980.6. Cercel, P. - Calităţile motrice în handbal, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1985.7. Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. - Jocuri sportive. Teorie si metodică, Ed. Aldin, Bucureşti, 1998.8. Csondor, G. - Handbal, instruirea echipelor şcolare, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1986.9. Dragnea,A. -Antrenamentulsportiv, EDP, Bucureşti, 1996.10. Drăgan, 1- Selecţia şi orientarea medico-sportivă, Ed. Sport-Turism,Bucureşti, 1989.11. Ghcrmănescu K.I. şi colab. - Teoria şi metodica handbalului, EDP, Bucureşti,1983.12. Gogâlţan, V. - Instruirea copiilor şi juniorilor în handbal, Ed. Stadion, Bucureşti, 1974.13. Popescu, C. - Lecţii de handbal, Ed. Stadion, Bucureşti, 1979.14. Popescu, C. şi colab.- Concepţia dejoc şi pregătire, CCPS, Bucureşti, 1996.15. Rusu, T., Zamfir, Gh. - Curs de handbal, Cluj-Napoca, 1997.16. Sotiriu, R. - Handbal, antrenament, teorie-metodică, Ed. Garold, Bucureşti, 1998.17. Vick, W, Busch, H., Fischer, G., Kock, R.- Pregătirea de handbal în sală, CCPS, Bucureşti, 1995.18. Zamfir, Gh., Florean, M.- Handbal, curs de specializare an III, Cluj-Napoca,1996.19. Zamfir, Gh., Florean, M., Toniţa, T. - Handbal. Iniţiere-Consolidare, Ed. CasaCărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000.

10