PROTECŢIA SOLULUI – BOGĂŢIA DIN CARE PUNEM PE MASĂ

27 Iulie 2012 | Agricultură

Republica Moldova este o ţară agrară şi la baza economiei stă agricultura. În acest domeniu principalul mijloc de producere este stratul fertil al solului, care are capacitatea de a produce tot spectrul de producţie agricolă. Calitatea lui se caracterizează prin mărimea gradului de bonitate exprimat în puncte precum şi alţi parametri. După mărimea gradului de bonitate straturile fertile se împart în 5 clase :

I - de la 81 puncte pînă la 100 puncte - sunt soluri cu cea mai înaltă bonitate ; II - de la 61 puncte pînă la 80 puncte - sunt soluri cu bonitate bună;

III - de la 41 puncte pînă la 60 puncte - sunt soluri cu bonitate medie;

IV - de la 21 puncte pînă la 40 puncte - sunt soluri cu bonitate scăzută;

V - mai putin de 20 puncte - sunt solurile cu bonitate foarte scăzută.

Calitatea solului este caracterizată şi de cantitatea de humus conţinută în strat. Acest component fundamental determină în mare măsură însuşirile fizice, fizico-chimice, chimice şi biologice a solului. Totodată el constituie principalul rezervor de elemente pentru nutriţia plantelor, fiind o substanţă multicomponentă. În natură el se obţine în urma procesului de humificare a materiei organice, care este constituită din resturile vegetale, aşternutul de grajd, dejecţiile lichide, propriul zis băligarul şi găinaţul de pasăre. În rezultatul activităţii biologice a microorganizmelor asupra materiei organice în condiţii aerobe şi anaerobe toate macro şi microelementele sunt aduse într-o formă structurală accesibilă alimentării şi dezvoltării fiziologice a plantelor. În faţa fiecărui proprietar sau gestionar de terenuri agricole, indiferent de mărimea suprafeţelor care le gestionează are o datorie faţa de această bogăţie, să ţină cont şi de toţi factorii, care duc la scăderea calităţii solului, deasemenea pentru a întreprinde toate măsurile posibile în scopul sporirii şi menţinerii calităţii la un nivel constant atît din punct de vedere a componenţei chimice cît şi a stării fizice. În acest scop este necesar de a fi întreprinse corect toate măsurile agrotehnice în procesul de pregătire a solului pentru însămînţarea lui cu culturi de cîmp sau plantarea culturilor multianuale. Pe terenurile arabile culturile agricole este necesar de a fi rînduite în condiţiile actuale măcar cel puţin patru culturi, în care este necesar de a include şi culturile leguminoase. Aceste culturi au capacitatea de a asimila azotul din atmosferă şi în simbioză cu unele microorganisme din sol pe rădăcinele lor formează nişte nodozităţi, unde este acumulat azotul într-o forma structurală posibilă de a fi asimilată de către plantele următoarei culturi din ciclul asolamentului. Pentru a menţine balanţa chimică a solului la un nivel aproape de constant este necesar de a lua în vedere că odată cu roada se exportă din sol şi o oarecare cantitate de elemente nutritive, ceia ce este necesar de a o întoarce înapoi prin întroducerea îngrăşămintelor organice sau minerale. Astfel se completează componenţa chimică a solului atît cu macro cît şi cu microelementele necesare plantelor din următorul segment al asolamentului. Este necesar de menţionat că rezistenţa plantelor la boli şi dăunători depinde în mare măsură de existenţa suficientă a elementelor nutritive în sol pentru dezvoltarea optimă a lor, totodată ne asigură şi obţinerea roadei scontate la o unitate de suprafaţă. Situaţia în care pentru plante în sol lipseşte

sau este nu îndeajuns unul din complexul de macro- sau micro-elementele necesare plantelor ele se manifestă avînd un alt aspect cu afecţiuni, diferit celui normal (priveşte imaginile 3.1-3.28). În afară de prezenţa elementelor de hrană în sol, pentru bunele condiţii de dezvoltare a plantelor este esenţială şi prezenţa în acest mediu şi a cantităţii necesare de umiditate şi aer. Trebue menţionat faptul că în ultimii 10-15 ani zona geografică în care este situat şi raionul Ialoveni, este evident că activăm în condiţii climaterice cu un mare deficit de umiditate în sol pe tot parcursul perioadei de vegetaţie a culturilor agricole. Ca rezultat, în aceste condiţii culturile acricole se dezvoltă anevoios, fapt ce se răsfrînge şi asupra rezultatelor aşteptate, asupra cantităţii şi a calităţii roadei. Astfel producătorii agricoli se confruntă cu o problemă şi pentru a o soluţiona este necesar de a recurge la irigarea culturilor agricole, în deosebi legumele şi cartoful. După posibilităţi culturile de cîmp şi cele multianuale avînd drept scop completa solul cu apă necesară pentru dezvoltarea normală a plantelor. Irigarea deasemenea este o măsură necesară şi importantă în aceste condiţii, dar trebue efectuată cu chibzuinţă şi eficienţă din două considerente, insuficienţa de apă pentru irigare şi de faptul că odată cu irigarea putem aduce stratul fertil la o stare degradată, stare din care aproape că nu mai poate fi adusă la starea de bună calitate. Astfel se distrug aproape în întregime proprietăţile fizice şi chimice, stratul devine salenizat, în sol apare prezenţa unui rezid mineral, de culoare albă cenuşie, pe astfel de straturi plantele acricole nu mai cresc. De asemenea în rezultatul irigării nechibzuite se petrece compactarea stratului fertil, cea ce duce la imposibilitatea de a menţine umiditatea, de pătrundere a aerului, de a se dezvolta sistemul radicular a plantelor, de a efectua măsurile agrotehnice de afînare cît şi a altor lucrări, de pregătire a patului germinativ. De aceia este necesar la efectuarea irigării, de ales cea mai optimală metodă, de a controla cantitatea şi calitatea apei folosită la o unitate de suprafaţă irigată. Calitatea apei este un factor important pentru protecţia calităţii solului, cît şi a roadei planificate. Reeşind din condiţiile de insuficienţă a apei pentru irigare, cît şi pentru protecţia solului, la momentul actual cele mai eficiente metode de irigare sunt cele prin picurare şi aspersiune. Aşa cum calitatea apelor de irigare este ne satisfăcătoare se recomandă ca irigarea repetată a unuia şi acelaşi teren să fie efectuată numai peste trei ani de la ultimimul sezon de irigare. Dacă nu sunt posibilităţi de ameliorare a apei necondiţionate, atunci este necesară administrarea unui supliment de material calcic (gips, deficat de la fabricile de zahăr) pentru diminuarea potenţialului alcalin al apei. La efectuarea irigării există câteva restricţii pe care trebuie să le cunoaştem bunăoară :

nu pot fi irigate fără măsuri speciale, solurile sărăturate, salenizate, erodate, şi înmlăştinite;

gradul de mineralizare a apei pentru irigare nu trebuie să depăşească 0,8-1,0 g/l;

irigarea este o metodă de corecţie cardinală a umidităţii solurilor, însă duce la degradarea cernoziomurilor şi normele de udare trebuie să fie strict reglementate pentru fiecare cultură;

Un proces negativ, care duce la deteriorarea stratului fertil al solului este eroziunea solului prin scurgerea apelor în rezultatul ploilor, a vînturilor cît şi lucrarea incorectă a solului de către om. Astfel persistă o problemă care cere o soluţionare permanentă, avînd drept scop protecţia şi îmbunătăţirea fertilităţii solului. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar pentru fiecare posesor de terenuri agricole, producător agricol de a cunoaşte şi de a întreprinde un şir de măsuri pentru a stopa şi micşora gradul de degradare al solului. În ţara noastră predomină eroziunea solului provocată de vînturi şi apă. Eroziunea de apă se devizează în două tipuri principale:

Eroziune de suprafaţă sau pedologică - atunci cînd învelişul de sol de pe versant este ne uniform sau mai puţin uniform afectat de eroziune;

Lliniară sau raverană - ca urmare se formează ravene liniare de-a lungul versantului la diferite intervale între ele. (imagine 5)

Pentru limitarea eroziunii solului, pentru conservarea şi sporirea a fertilităţii solurilor erodate pe terenuri arabile, în plantaţii viticole şi livezi, este necesar de a fi aplicat un sistem de măsuri de protecţie, cum ar fi:

1. MĂSURI ORGANIZATORICE - organizarea specială a terenului, cu evidenţa strictă a parametrilor reliefului şi particularităţile solului. O posibilitate şi o altă măsură este consolidarea terenurilor cu suprafeţe mici (se referă la gospodăriile ţărăneşti) în terenuri cu suprafeţe mari în scopul realizării interesului de producere a uneia şi aceiaşi producţii agricole, pentru micşorarea cheltuelilor la 1ha, pentru a putea respecta asolamentele, pentru a putea exercita măsurile agrotehnice conform recomandărilor în vederea protecţiei solului (imaginea 3).

2. MĂSURI AGROTEHNICE - reprezintă şirul de acţiuni, cele mai universale şi accesibile pentru o interpretare amplă, realizate în combinaţie cu tehnologiile de lucrare a solului, completate cu unele măsuri antierozionale specifice, care necesită folosirea unor mecanisme şi dispozitive speciale şi necomplicate.

Principalele acţiuni antropice asupra solului solului în procesele de producere sunt: arătura, grăparea, cizelarea, discuirea, tăvălugirea, cultivarea. Lucrarea de bază a solului este arătura şi se clasifică după adâncimea la care pătrunde plugul în sol: superficială (10 - 20cm); adâncă (20 - 40cm); de desfundare (40- 60cm) si cea după anotimpul în care se efectuează (de toamnă sau de primăvară). Aprocsimativ 65-70% din terenurile agricole din raion reprezintă pantele cu o înclinare mai mare de 5-7o. Arătura pe pantă este benefică în sensul protecţiei antierozionale atunci cînd este adăncă de 25-30 cm şi fără întoarcerea brazdei, dar cînd se răstoarnă brazda, se răstoarnă în amonte sau în aval. Din punct de vedere economic este eficientă folosirea plugurilor reversibile. Deasemenea în snsul abordării chestiunii menţionate în această direcţie o verigă importantă o constituie selectarea unui sortiment de culturi agricole pentru practicarea agriculturii pe terenuri în pantă, în funcţie de rolul lor protector diferit. Astfel se elaborează şi se realizează o structură specială a suprafeţelor însămînţate în pantă (imaginea 4) . Degradarea stratului fertil este o problemă permanentă şi soluţionarea decurge prin ţinerea ei sub control. Efect economic la conservarea calităţii solului poate fi obţinut prin:

dezvoltarea sectorului zootehnic în armonie cu cultivarea culturilor de cîmp; aplicarea îngrăşămintelor organice provenite de la toate sursele posibile ;

stocarea şi încorporarea resturilor vegetale, gunoiului de grajd, composturilor, îngrăşămintelor verzi, culturilor intermediare, nămolurilor acumulate de la fermele de creştere a animalelor şi păsărilor;

introducerea în sol concomitent cu îngrăşămintele organice a 5-10 t/ha de deficat de la fabricile de zahăr pentru crearea în stratul arabil a unei rezerve de CaCO3 care va contribui la formarea agregatelor hidrostabile şi îmbunătăţirea stării structurale a solurilor;

aplicarea asolamentelor cu o cotă de 25-30 la sută de ierburi perene.

Exemplu de asolament antierozional de patru ani:

panta de 2-5°, cultivarea culturilor în fâşii cu lăţimea de 100-150 m: porumb > mazăre > grâu > floarea soarelui;

panta 5-8°, cultivarea culturilor în fâşii cu lăţimea de până la 100 m şi benzi-tampon înierbate cu lăţimea 4m : grâu*porumb*mazăre*grâu. (imaginea 2,3,4)

1. MĂSURI DE AMELIORARE SILVICĂ - prevăd înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie din arbori şi arbuşti sau numai arbuşti pentru protecţia solurilor de erozia hidrică, şi într-o măsură mai mare contra eroziunii eoliene precum şi îmbogăţirea generală a landşaftului. (imaginea 2;3)

2. MĂSURI AMELIORATIVE HIDROTEHNICE – efectuarea după posibilităţi a celor mai simple construcţii inginereşti din materiale locale accesibile în scopul regularizării scurgerii de suprafaţă a surplusului de apă. (imaginea 2.5; 2.6)

3. MĂSURI AGROCHIMICE - orientate spre sporirea în solurile erodate a conţinutului de humus, a macro- şi microelementelor pentru rectificarea bilanţului lor. Aceste măsuri prevăd utilizarea îngrăşămintelor organice şi minerale cît şi respectarea asolamantelor recomandate şi argumentate ştiinţifico-practic de către instituţiile ştiinţifice în domeniu din Republica Moldova.

Aceste măsuri sun necesare precum şi posibile penru oricare gospodărie ţărănească. 

La realizarea acestei măsuri pentru minimalizarea cheltuelilor şi cu efect considerabil este necesar ca gunoiul de grajd, resturile agricole ş.a. să nu fie aruncate la diferite gunoişti sau la întîmplare, dar să fie depozitate întrun loc special la marginea cîmpului ca apoi să fie întrodus în sol sub arătură. Astfel avem rezultate bune şi madiu ambiant curat. Cît priveşte terenurile degradate cu bonitatea mai mică de 20 de puncte este necesar de a fi împădurite cu salchîm, stajar, tei, frasin ş.a. sau însămănţate cu erburi perene şi folosite reglementat ca păşuni şi fîneţe avînd ca scop, completarea treptată a stratului cu humus. Reeşind din faptul că solul este unul din principalii componenţi al mediului ambiant şi prin acţiunile de producere participăm la formarea agroecosistemelor durabile pentru ce este necesar de a activa în baza următoarelor recomandări:

1. Utilizarea sistemelor agroforestiere de protecţie a solului şi apelor.2. Cultivarea a 25-30 % din terenurile arabile cu leguminoase anuale şi perene.

3. Utilizarea sistemului minim de lucrare a solului în alternanţă cu cel clasic, care vor asigura conservarea stratului fertil de sol. Respectarea asolamentelor speciale, care vor contribui la ameliorarea şi conservarea fertilităţii solului.

4. Fertilizarea culturilor se va face numai cu îngrăşăminte organice şi minerale solide. Îngrăşămintele lichide sunt interzise.

5. Îngrăşămintele organice admise pentru utilizare sunt gunoiul de grajd semifermentat, compostul, îngrăşămintele verzi, resturile vegetale şi îngrăşămintele bacteriene.

6. Necesarul de gunoi de grajd şi de compost este de maxim 10 t/ha pe an şi se aplică numai ca îngrăşăminte de bază.

7. Dozarea îngrăşămintelor chimice corespunzător necesarului de elemente nutritive al fiecărei culturi cultivate, în dependenţă de indicii agrochimici ai solului şi de tehnologia agricolă anterioară.

8. Fertilizarea cu îngrăşăminte azotate numai primăvara şi vara, iar cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu – la lucrarea de bază a solului (toamna).

9. Interzicerea fertilizării unilaterale cu azot şi a depozitării pe sol a oricărui tip de îngrăşăminte neambalate.

10. Aplicarea de pesticide autorizate, în cantităţi minime .

11. Depozitarea produselor de uz fitosanitar, fertilizanţi şi ambalajelor acestora în spaţii special amenajate.

12. Păşunatul raţional, numai în zile fără ploaie şi cu sol uscat. Respectarea încărcăturii păşunatului (până la 2 UVM/ha).