Măiestria fertilizării solului

38
Măiestria fertilizării solului (Partea I) Publicat de Artur pe data de 31 mai 2011 În câteva posturi voi publica secvenţe din cartea lui N. I. Kurdyumov ”Măiestria fertilizării solului”. În această carte autorul aduce în faţa cititorului diferite metode de lucrare a solului şi autorii acestora. Am selectat ceea ce constituie principalul. Dacă vor apărea mai multe cereri, mai spre iarnă voi traduce cartea integral şi o voi posta pe forum. Partea cu Fukuoka o voi omite, deoarece cartea acestuia ”Revoluţia unui fir de pai” deja este postată pe site. Deci în continuare veţi afla despre I. E. Ovsinski şi ”Noul sistem de lucrare a solului”, elaborat de acesta cu mai mult de un veac în urmă. Noul sistem de lucrare a solului Capitolul I. Independenţa plantelor faţă de agricultură “Noi principii de lucrare a solului Sistemul de agricultură, bazat pe activitatea independentă a plantelor se foloseşte în gospodării deja de câţiva ani. După cum spuneam ea constă în aceea, ca: 1) plantele să crească des, drept urmare sunt nevoite să concureze pentru existenţă şi 2) ele să aibă în jurul său spaţiu liber şi, drept răspuns, abundenţă de substanţe nutritive şi lumină. Pentru a satisface aceste cerinţe controversate la prima vedere, nu a fost atât de simplu. Grâul semănat grămăjoară cade tot grămăjoară, câte câteva boabe împreună. Pornind rădăcinile, plantele se incomodează una pe alta şi se dezvoltă anormal.

Transcript of Măiestria fertilizării solului

Page 1: Măiestria fertilizării solului

Măiestria fertilizării solului (Partea I)

Publicat de Artur pe data de 31 mai 2011

În câteva posturi voi publica secvenţe din cartea lui N. I. Kurdyumov ”Măiestria fertilizării solului”. În această carte autorul aduce în faţa cititorului diferite metode de lucrare a solului şi autorii acestora. Am selectat ceea ce constituie principalul. Dacă vor apărea mai multe cereri, mai spre iarnă voi traduce cartea integral şi o voi posta pe forum. Partea cu Fukuoka o voi omite, deoarece cartea acestuia ”Revoluţia unui fir de pai” deja este postată pe site. Deci în continuare veţi afla despre I. E. Ovsinski şi ”Noul sistem de lucrare a solului”, elaborat de acesta cu mai mult de un veac în urmă.

Noul sistem de lucrare a solului

Capitolul I. Independenţa plantelor faţă de agricultură

“Noi principii de lucrare a solului

Sistemul de agricultură, bazat pe activitatea independentă a plantelor se foloseşte în gospodării deja de câţiva ani. După cum spuneam ea constă în aceea, ca:

1)      plantele să crească des, drept urmare sunt nevoite să concureze pentru existenţă şi

2)      ele să aibă în jurul său spaţiu liber şi, drept răspuns, abundenţă de substanţe nutritive şi lumină.

Pentru a satisface aceste cerinţe controversate  la prima vedere,  nu a fost atât de simplu.

Grâul semănat grămăjoară cade tot grămăjoară, câte câteva boabe împreună. Pornind rădăcinile, plantele se incomodează una pe alta şi se dezvoltă anormal.

Ele sunt subţiri la bază, ca firele de aţă, şi tulpinile lor slabe nu pot susţine plantele care se culcă la prima adiere de vânt.

Ar fi dorită o nutriţie suplimentară, precum procedează grădinarii din Rostov cu mazărea semănată des în rând, ceea ce este practic imposibil pentru cultura de câmp.

Deci este necesar de găsit o metodă de semănat a grâului des, dar, totodată, fiecare bob să fie separat de altele, solitar. Cu părere de bine, utilajele de moment sunt atât de perfectionate, că această problemă poate fi rezolvată corespunzător.

Astfel, deja în toamna anului 1895  rezultatele noului principiu de semănat, introduse de către mine pe loturile şcolii agricole din s. Grinăuţi (Basarabia), erau atât de evidente că au atras atenţia asupra lor.

Page 2: Măiestria fertilizării solului

Când şcoala a fost vizitată de către împuternicitul de la Ministerul agriculturii dl Bertenson, eu l-am însoţit în primul rând la câmpurile însămânţate cu ovăz conform sistemului obişnuit şi l-am rugat să privească atent spicele.

După ce am plecat la lotul din apropiere, semănat cu acelaşi soi de ovăz dar, conform sistemului nou spicele s-au dovedit a fi mai mari de două ori. Nu era nici unul mai mic de 36 cm (în trecut ½ picior). Iar roada în acelaşi caz era şi ea de două ori mai mare.

Aceleaşi rezultate au fost primite şi la semănăturile cu orz, grâu de primăvară şi alte plante semănate după tehnologia nouă. Ele creşteau mai abundent, se coceau mai devreme, erau afectate mai puţin de rugină, făceau spice formidabile, bobul era nedeformat, greu, împlinit, aşa că după vânturare resturile practic lipseau.

Grânele de toamnă, semănate în toamna aceluiaşi an, erau atât de frumoase că agricultori din diferite sate veneau să le privească.

Toamna eu am părăsit Basarabia, după ce semănăturile au fost vizitate de către guvernatorul de Chişinău şi preşedintele consiliului de Zemstvă dl Cristi. ”Semănăturile au stârnit furori”, mi-a relatat tutorele şcolii dl Kazimir, care le-a prezentat.

Şi într-adevăr, în gubernia Podolsk şi în Basarabia eu nu am mai întâlnit mai mult astfel de culturi formidabile de rapiţă, secară şi grâu.

Şi anume, în anul următor 1896 secara a atins o înălţime de neimaginat – 2,2 metri şi mai mult.

Cu câteva din tufele acestea uriaşe de secară semănată de mine, luate de pe loturile şcolii, eu am facut o demonstratie participanţilor la congresul agricol din Proskurov.

O astfel plantă gigantică de graminee niciunul dintre ei nua  întâlnit până acum. Rezultate identice eu am primit anul trecut (1897) în gubernia Podolsk, lâgă Kameneţ unde eu, de asemenea am introdus noul sistem.

Avantajele noului sistem agricol, bazat activitatea independentă a plantelor şi pe noile principii de lucrare a solului,  sunt in mare:

Diminuează preţul lucrărilor deseori în jumătate.

Majorează recolta (uneori de două ori).

Noul principiu reglează umiditatea în sol, drept urmare, plantele, pe timp de secetă, răsar şi cresc fără ploaie.

Pe timp de vară prea ploioasă plantele  suferă mai puţin de excesul de umiditate.

Bacteriile găsesc cele mai bune condiţii pentru dezvoltare în sol, înmulţindu-se cu o viteză incredibilă; ele la drept vorbind, ajustează solul pentru fertilitate (deseori mare).

Page 3: Măiestria fertilizării solului

Gazele, umiditatea, sporii bacterieni, praful de origine diversă, se absorb din atmosferă în cel mai energic mod.

Maturizarea plantelor sporeşte, drept urmare, ele suferă mai puţin din cauza paraziţilor, spre exemplu rugina, mai puţin sunt supuse pârjolirii la sud şi îngheţuri la nord.

Plantele deseori ating mărimi uriaşe.

Boabele primite sunt mai împlinite şi mai grele.

Plantele nu se apleacă la sol ca în cazul sistemului vechi.

Datorită acestor avantaje ale noului sistem de agricultură, nu este de mirare faptul că atât loturile şcolii agricole din Grinăuţi, cât şi gospodăria de lângă Kameneţ-Podolsk erau vizitate de către mulţi agricultori şi reprezentanţi ai puterii.

Noi o tratăm ca pe o obligaţie să facem cunoscut noul sistem unui cerc cât mai larg de cititori.

Lucrarea este împărţită în două părţi, în prima vom da sfaturi pentru lucrarea solului pe principii noi, în cea de a doua vom indica modalităţile de însămânţare a diferitelor plante.”

————————-

Capitolul IX. Lucrările de toamnă ale solului

“În anul curent 1898 semănatul de primăvară l-am început târziu, deoarece primăvara a fost groaznic de secetoasă. Nu era deloc greu de presupus, că solul se va usca, ca aratul la adâncime mică pentru culturile de iarnă nu va fi deloc uşor.

De aceea, îndată după încheierea semănatului, eu am verificat câmpurile, lăsate pe vară fără semănături şi lucrate meticulos cu prăşitoarea, destinate pentru semănăturile de toamnă.

S-a constatat, că o parte din câmpuri erau puternic împânzite de pir, susai, cuscută ş.a. Altă parte, fără pir era populată de pelin şi pălămidă, a treia – aproape curată.

Dorind, s-ă mă asigur, cât de rapid posibil, faţă de urmările nefaste ale secetei, am dat indicaţii să se lucreze în modul următor: pe terenurile cu pir am pornit plugurile Ransom cu trei trupiţe, pe celea cu pelin şi pălămidă – extirpatoarele cu nouă dinţi, de construcţie proprie.

Page 4: Măiestria fertilizării solului

Şi în sfârşit pe terenurile curate am trimis grapele, care au spart suprafaţa şi astfel au apărat câmpul de secetă.

Tot lucrul a durat aproximativ o săptămână, după care eu, aproape liniştit, puteam lucra cu plugurile cu trei trupiţe, ignorând seceta groaznică, care a secat câmpurile vecinilor că nu se putea lucra cu nici un fel de unealta.

Deci, vedem că ruperea puternică şi oportună a suprafeţei ogorului constituie noul sistem de lucru.

În Basarabia, unde din strămoşi s-a format obiceiul de a păşuna animalele pe ogor în timpul verii noul sistem a întâmpinat mulţi adversari, care argumentau, că o atare lucrare timpurie a ogorului le aduce numai prejudicii, distrugând păşunea.

Dar, când în anul 1895 câmpurile nu puteau fi semănate, datorită bolovanilor, formaţi după aratul cu plugul a ogorului uscat şi bătătorit de animale, iar la mine creșteau minunat rapiţa, secara şi grâul, atunci agricultorii basarabeni inteligenți au ajuns la concluzia că mai bine o parte din câmpurile cele mai proaste să fie rezervate pentru păşunat permanent, decât să rişte cu toată roada de culturi de toamnă.

La afânarea rapidă a suprafeţei ogorului un serviciu bun mi-l oferă extirpatoarele cu nouă braţe.

Acest extirpator ocupă o fâşie de sol de două ori mai mare, decât plugul cu 3 trupiţe şi foarte bine taie buruienile. Pentru a lucra cu el a fost suficient un copil şi pe câmpurile îmburuienate – două perechi de bivoli sau cai. Iar pe cele curate – o singură pereche.

Bratele extirpatorului eu le aranjez similar ralului slavon, deoarece bratele nemţeşti nu sunt bune de nimic.

Lucrarea rapidă şi ieftină cu pluguşorul şi extirpatorul îmi dă posibilitatea, pe parcursul lunilor mai, iunie şi iulie să curăţ solul de buruieni şi să o pregătesc pentru semănat. Arătura la mine se primeşte ideal de curată şi fără bolovani.

Semănătoarele pentru un rând pot lucra ideal pe o astfel de arătură, fiecare bob cade pe suprafaţa  neatinsă de plug şi răsare fără ploaie.

Page 5: Măiestria fertilizării solului

Trebuie atrasa atenţia asupra faptului, la lucrarea suprafeţelor prea îmburuienate, ca buruienile tăiate la gâtul rădăcinii (cel mai sensibil loc) să nu fie în stare să dea lăstari noi şi să prindă puteri.

De aceea, de îndată cum apar primii lăstari, trebuie de parcurs câmpul cu plugul sau extirpatorul.

Un gospodar prost, care lasă acest lucru pentru ziua de mâine, niciodată nu-şi va elibera câmpul de buruieni, deoarece ele după cicatrizarea rănilor şi restabilirea forţelor, vor creşte foarte bine, în special datorită abundenţei de substanţe nutritive asigurate de arătura superficială.

După cum se vede, lucrările costă nespus de puţin şi dă rezultate remarcabile. La lucrarea după noul sistem, agricultorul scapă de un şir de recomandări obligatorii pentru adepţii arăturii adânci.

Spre exemplu, nu pot fi atinse păşunile o perioadă ştiută, indiferent dacă este împânzită de buruieni, trebuie de ferit de transformarea ei în praf şi, în sfârşit, când păşunea deja este lucrată şi curăţată, de semănat  încă nu se poate, deoarece este necesar ca arătura să se aşeze în mod corespunzător, deoarece în caz contrar ea va distruge rădăcinile fine ale semănăturilor de toamnă.

Dar şi aici logica trebuie să tacă, deoarece arătura adâncă este un lucru sacru, care nu poate fi insultat.

Ogorul. La lucrarea ogorului eu mă conduc strict dupa două reguli:

1)      ca să fie distruse imediat buruienile care îşi revin şi

2)      ca să fie afânată cu grapa suprafaţa aşezată de ploi, şi prin această de restabilit capacitatea ei de respiraţie.

La o atare lucrare, solul îmi dă acele grâne gigantice, care trezesc mirarea oricui le vede.

În anul 1896 câmpurile înţelenite erau foarte puternic îmburuienate. O atare abundenţă de buruieni nu am întâlnit în viaţa mea, şi probabil nu voi mai întâlni.

Vara a fost ploioasă, solul era permanent ud. Am fost nevoit să aleg să ar (la 4-5 cm) solul ud, pentru a mă scapa de buruieni sau să le ofer posibilitatea de a se dezvolta şi mai bine.

Vrând-nevrând, am aram solul ud şi am distrus definitiv buruienile, dar rădăcinile lor mărunte lipite de sol au format numeroşi bulgări care sau întărit ca urmare a secetei ce s-a instalat ulterior.

Aici mi-a venit în ajutor tăvălugul cu pivoţi (un trunchi de stejar pe care erau fixaţi pivoţi la fiecare 6 cm în lungime şi circular), bolovanii au fost sfărâmaţi si câmpurile însămânţate cu ajutorul semănătoarei ordinare.

După arătura cu plugul cu trei trupiţe a câmpurilor denivelate deseori se scoate la suprafaţă solul umed de dedesubt care la suprafaţă se întăreşte şi formează bulgări.

Page 6: Măiestria fertilizării solului

În astfel de cazuri, concomitent cu pluguşorul, pornesc şi grapa, care impiedica formarea bulgărilor. Însă atunci când suprafaţa câmpului se nivelează, ceea ce constituie o condiţie obligatorie, atunci pluguşorul, la arătura de doi ţoli, nu creează bulgări .

Întrebarea despre incorporarea bălegarului nu o voi examina, deoarece şi adepţii aratului adânc consideră drept axiomă necesitatea incorporării la adâncime mică a acestuia.

Dacă, în cazul folosirii îngrăşământului verde uneori este necesar de a adânci plugul puţin mai tare, atunci acest fapt apare ca un rău necesar, care este diminuat prin cosirea plantelor semănate ca îngrăşământ.

Deseori se exclude necesitatea incorporării  îngrăşămintelor, spre exemplu, în cazul covorului de trifoi, rareori folosit la noi, indiferent de faptul că acesta constituie o sursă excelentă de îmbogăţire a solului.

Bălegarul păios slab descompus îl tăvălugesc după incorporare. Acesta este unul din rarele cazuri când utilizez tăvălugul.

Deoarece, la practicarea noului sistem de lucrare, solul întotdeauna este bogat în capilare.

Iar stratul de la doi ţoli de la suprafaţă, de drept, întotdeauna trebuie să fie afânat, şi, drept urmare, utilizarea tăvălugului la noul sistem de lucrare, nu are nici un sens.

Abaterile de la aceste principiu general vor fi date mai jos, în capitolul despre lucrările pentru semănăturile de toamnă.

Capitolul X. Lucrările pentru semănăturile de toamnă.

Lucrările pentru gramineele de toamnă eu le încep îndată după colectarea grânelor. Numai îndeplinind această condiţie se poate spera la o roadă mare.

Câmpurile îmburuienate şi cele cu mirişte abundentă le ar cu pluguşoare Ransom cu trei trupiţe, câmpurile mai puţin îmburuienate – cu extirpatoare cu nouă brate de construcţie proprie şi, în sfârşit, câmpurile curate, fără mirişte, de pe care grâul a fost strâns cu coasa, eu folosesc grapa deoarece grapa poate sfărâma suprafaţa acestor câmpuri.

Astfel, îndată după colectare, am suprafaţa câmpurilor afânată, drept urmare începe irigarea atmosferică şi nitrificarea.

Rădăcinile proaspete ale plantelor încep să se descompună şi să pregătească hrana pentru următoarea generaţie.

În timpul toamnei, în conformitate cu acoperirea arăturii de către buruieni, tasarea de pe urma ploilor ş.a., fac o a doua trecere superficiala cu pluguşoarele, extirpatoarele sau grapele.

Înainte de venirea iernii, toată arătura de toamnă o grăpez  şi astfel o las pe iarnă.

Page 7: Măiestria fertilizării solului

Dl Iaracevski scrie că la lucrarea după sistemul meu, a primit rezultate bune la cultivarea rădăcinoaselor şi grâului de toamnă. Însă, la cultivarea ovăzului şi orzului rezultatul a fost prost.

Acesta a fost prost, deoarece dl I., probabil, a arat pentru semănat târziu, arătura înainte de toamnă nu a grăpat-o, si a semanat, probabil, nu în rânduri-fâşii, după cum indică noul sistem, ci prin împrăştiere. Sau în rânduri prin metoda obişnuită, iar după semănat despre îngrijirea plantelor nu s-a gândit.

Şi eu, în unele cazuri, folosesc semănatul prin împrăştiere, dar după acesta, îngrijesc strict necesităţile plantelor, ceia ce dl. Iaracevski, probabil nu a îndeplinit.

Dacă semănatul se efectua cu îndeplinirea tuturor acestor condiţii, atunci şi rezultatele ar fi fost nu proaste ci excelente, după cum le primesc eu permanent în gospodăria mea.”

Capitolul XI. Semănatul

“Pentru a înţelege în ce mod se realizeaza semănatul, pentru ca plantele să producă roadă la maxim, trebuie să ne întoarcem la primul capitol ”Independenţa plantelor faţă de agricultură” şi să-l citim cu atenţie.

Din acest capitol aflăm, că plantele, pentru a produce un rod bogat, trebuie să crească des, în acelaşi timp având spaţiu liber in lateral.

Experimentele au arătat că, la o lăţime de 30 cm a fâşiei semănate, spicele din mijloc sunt de aceeaşi mărime ca şi cele laterale. La o lăţime mai mare spicele din mijlocul fâşiei devin mai mici suferind de insuficienţă de iluminare şi nutriţie.

Din aceste considerente, efectuând însămânţarea, eu fac fâşiile de 30 cm, spaţiul liber neînsămânţat îl las de aceeaşi lăţime.

Cel mai frecvent folosesc semănătoarea de 3 metri, în acest caz distanţa de 30 cm se păstrează cel mai uşor. Cel mai mult teren neînsămânțat rămâne după folosirea semănătorii cu lăţimea de 2 metri, drept urmare, semănătorile de 3, 2,5 şi 1,75 metri sunt cele mai indicate.

Dacă brăzdarele semănătorii (ansamblul de incorporare a seminţelor în sol) le vom apropia la maximum posibil, atunci într-o fâşie vor încăpea cinci brăzdare.

Reiese, că fâşia pentru însămânţare de 30 cm va fi împărţită în 5 rânduri, lângă care va rămâne un spaţiu liber tot de 30 cm. Astfel de fâşii perechi (5 rânduri plus o fâşie goală) in număr de 5 vom primi cu ajutorul semănătorii cu lăţime de 3 metri.

Eu, însă, îngustez şi lungesc brăzdarele, drept urmare, în fâşie pe lăţimea de 30 cm, eu formez nu cinci dar şase rânduri, ceea ce duce la o distribuţie mai uniformă a bobului.

Brăzdarele la semănătoarele Eckert şi Sack sunt executate iraţional. Deoarece, în urma brăzdarului cade pământ uscat, şi abia după aceea seminţele.

Page 8: Măiestria fertilizării solului

Este evident că acestea din urmă nu vor putea răsări fără ploaie, deoarece nu cad pe patul capilar. Din aceste considerente şi brăzdarele le modific astfel ca boabele să cadă direct pe stratul capilar umed.

În acest caz plantele răsar la mine în codiţii de secetă până la ultimul bob: rapiţa în 3, secara în 5 şi grâul in 10 în zile. (N.:grâul în acele timpuri răsărea în cel mai bun caz în 10 zile, iar la metoda prin împrăştiere o lună sau chiar şi 40 zile şi semănăturile erau de o calitate proastă.)

Orificiile, care transportă boabele spre role, le îngustez astfel ca să nu curgă multe boabe. Astfel, boabele cad şi încolţesc aproape solitar . (N.: îmi pare rău că Ovsinski nu indică normele sale de însămânţare. Eu pot da greş, dar judecând după faptul cum el reglează semănătoarea, norma obişnuită pentru acele timpuri (200-220 kg/ha) a fost micşorată cel puţin în jumătate. Totodată, boabele cădeau la 5-6 cm în rând şi la m. p. se primeau 200-240 plante. La experimentatorii noştri 40-60 plante la m. p. dau cele mai stufoase plante şi roade înalte. Desigur, acestea depind şi de soi. Dar, este evident, că în schema semănatului este ascuns potenţialul de mărire a roadei.)

Brăzdarele le adâncesc cu efort, fără a mă deranja, că se vor duce prea adânc, deoarece la arătura de doi ţoli, acest lucru nu este deloc uşor, faţă de arătura adâncă.

Fâşia semănată o nivelez cu o grapa mică cu dinţi de lemn, fixată la brăzdarul semănătorii.

Cercurile, care se târăsc în spate şi se ataşează la semănătoarele Mendel, produc adâncituri în sol şi sunt mai puţin utile.

După semănat, tăvălugul nu-l folosesc, deaorece aceasta contravine regulilor noului sistem, care ne învaţă că stratul de jos trebuie să fie capilar, iar cel superficial de doi ţoli – afânat.

De îndată ce distrugem prin tăvălugire acest strat afânat, împreună cu el vom distruge fertilitatea câmpului nostru, care după o astfel de operaţiune barbară, în câteva zile s-ar usca şi ar crăpa.

Partea de sud a Rusiei, de obicei, după semănăturile de toamnă şi primăvară, este afectată de secete groaznice. Din această cauză tăvălugirea semănăturilor în acele locuri constituie o eroare, care nu trebuie să fie admisă.

Secetele şi canicula acolo sunt atât de puternice, că şi solul netăvălugit începe să se crape, de aceea şi îngrijirea plantelor trebuie să fie corespunzătoare, iar semănăturile tăvălugite sunt sortite pieirii definitive.

Semănatul în rânduri-fâşii se foloseşte pe loturi mai mult sau mai puţin plane, unde, fără multa grija se pot semăna rădăcinoasele. Însă pe pante eu seamăn prin împrăştiere şi incorporez seminţele cu plugul Ransom cu trei trupiţe, drept urmare primesc, de asemenea, rezultate bune.

La pluguşorul cu trei trupiţe se poate ataşa o semănătoare, care ar însămânţa fâşii de sol nu mai late de 30 cm, drept urmare vom primi semănatul în rânduri-fâşii, fără semănătoare aranjată în rânduri, care necesită o lucrare destul de meticuloasă a solului.

Page 9: Măiestria fertilizării solului

Distribuţia boabelor nu va fi atât de exactă ca la semănatul în rânduri. Dar tot mai bine ca în cazul semănatului prin împrăştiere.

Şase rânduri într-o fâşie de 30 cm eu le dispun la semănatul gramineelor: secarei, grâului, ovăzului, orzului şi inului.

La semănatul plantelor cu frunze late, eu dispun în fâşie mai puţine brăzdare. Astfel pentru bob eu fac în fâşie 4 rânduri, pentru mac – 2, pentru rapiţă – 2 pentru soia – 2 etc.

În cazul bobului, distanţa între brazdare în fâşie este de 10 cm, la mac, rapiţă – 7,5-8 cm.

După semănat, plantele, după cum am menţionat, răsar in mod cert, iar după aceasta, la noi la sud începe să le coacă soarele. Solul se înfierbântă şi crapă.

Aceasta face ca  irigarea atmosferică să devină imposibilă, care în sistemul nostru de cultivare joacă un rol important.

De aceea, după semănat, trebuie de trecut la îngrijirea plantelor, prin apărarea solul de formarea crăpăturilor şi supraîncălzire şi a da posibilitate plantelor tinere de a se dezvolta normal până la acel moment, când ele în mod independent, corespunzător, vor umbri solul şi prin aceasta îl vor apăra de influenţa nocivă a razelor solare.”

Capitolul XII. Îngrijirea solului şi plantelor după semănat

“După semănat plantele răsar rapid fără ploaie şi încep să se pârjolească sub razele toride de soare. Solul se înfierbântă şi începe să se crape.

Atunci pe fâşiile-rânduri eu pornesc prăşitoarele, care astupă crăpăturile şi apără solul de uscare.

Dacă vom folosi prăşitoarea pentru mai multe rânduri odată, atunci acest procedeu va costa infim de puţin.

Prășitorile le exploatez de două ori toamna, primăvara însă prăşesc de două-trei ori, atât culturile de iarnă, cât şi cele de primăvară, în functie de cât de tare se usucă sau se tasează solul în urma ploilor etc.

Culturile semănate prin împrăştiere le acopăr cu grapa, de îndată ce plantele se fixează în sol într-atât incat grapa nu le mai poate smulge.

La arătura superficială, această perioadă survine rapid şi plantulele se ţin bine în stratul capilar.

Grapa apasă plantele spre sol şi le îndoaie, drept urmare a doua oară trec cu grapa peste două zile, când plantele se ridică. Asta deoarece  grăpatul de două ori la rând in aceeași zi ar fi putut afecta  şi mai tare plantele.

Page 10: Măiestria fertilizării solului

Peste două zile, dacă observ că mai sunt crăpături trec cu grapa a treia oară, când după această procedură plouă şi se bate solul, atunci după ploaie mai trec cu grapa o dată.

Cei economi în primul an privesc aceste operaţiuni, efectuate pe timp de arşiţă toridă cu mare mirare.

Ei sunt încrezuţi, că după trecerea cu grapa, plantele se vor usca definitiv. Însă în anul următor devin adepţi înflăcăraţi ai utilizarii grapei nu numai a culturilor de iarnă, ceea cu ce sau deprins deja, dar şi a culturilor de primăvară, ceea ce este o noutate pentru ei.

În anul curent (1898) eu am întâlnit în primăvară aceeaşi opoziţie. Însă când au văzut că culturile de iarnă, după fiecare procedură de grăpare îşi reveneau ca după ploaie, s-au făcut adepţi ai grăpatului. În anul următor ei vor folosi grapele şi fără indicaţiile mele.

Într-adevăr, numai utilizarea intensă a grapei în culturilor de primăvară le-a salvat în acest an de la pieire.

Ele au fost semănate pe panta de sud, fără aratul de toamnă, folosind contrar voinţei aratul superficial în mod barbar: s-au semănat prin împrăştiere pe mirişte şi s-au incorporat la doi ţoli cu pluguşoarele Ransom.

La toate acestea, după semănat, s-a instituit o secetă de şase săptămâni. Dacă nu se efectua grăparea, atunci toate semănăturile ar fi fost pierdute în acest an (1898).

Însă, datorită prăşitorilor, sapelor şi grapelor, am avut în acest an o roadă minunată de culturi de primăvară.

Rădăcinoasele la noi se lucrează cu prăşitorile sau sapele cu lama dreaptă și nu arcuită.

Sapele au tăiate în interior goluri pentru ca, prin orificiile primite ţărâna să se scurgă şi să acopere uniform solul, si nu să se facă grămezi, ceea ce dezgoleşte solul şi produce uscarea lui şi formarea crăpăturilor.

Deasupra la sapă se mai adaogă una mică, îngustă şi alungită, cu ajutorul căreia se prăşesc plantele pe rând, acolo unde sapa lată nu încape. Numai astfel de sape acoperă solul cu un strat afânat de pământ şi asigură roada.

De la muşuroirea plantelor eu mă abţin, deoarece acest procedeu dezveleşte solul şi devine cauza apariţiei crăpăturilor şi uscării solului şi concomitent a pieririi plantelor.

Procedând astfel, eu primesc roade atât de bune încât  30 chintale/ha eu le consider drept roadă medie.

În ani favorabili eu primesc câte 60 chintale/ha, dar s-ar primi şi mai mult, dacă am avea soiuri originale, ca peste hotare.

Page 11: Măiestria fertilizării solului

(Pentru comparaţie: în medie se colectau grâu 9-11 chintale/ha (de la 4-5, ceea ce se întâmpla mai frecvent până la 20, în cazuri foarte rare). Adică de patru-cinci ori mai mult decât au semănat. Totodată, paie se produceau întotdeauna de două ori mai mult decât boabe. Roada lui Ovsinski putea atinge acest indice până la 50).

La noi spicele includ 40 boabe, iar peste hotare soiurile bune au spice care includ 100-120 boabe. Desigur astfel de soiuri vor da roade de 2-3 ori mai bune.

Noul sistem de semănat, asigurat de o selecţie minuţioasă, va mări specele noastre şi ne vor da în viitor astfel de roade, la care în trecut nici nu am visat.

În special, dacă, împreună cu noul sistem de lucrare a solului şi semănare, strict vom respecta regulile de rotaţie a culturilor.”

———–

Zece ani a testat Ovsibski sistemul său nou. Rezultatele s-au dovedit a fi uluitoare.

În anul 1898 el a făcut un raport la Kiev. Apoi cu mare greutate a editat cartea.

Aceasta carte a zguduit mintea agricultorilor şi, pe parcursul a zece ani, a fost de patru ori reeditată în Rusia.

Este de remarcat, că primele astfel de sfaturi despre rolul mulciului organic, despre structura naturală a canalelor din sol şi neobligativităţii aratului, cu douăzeci de ani înainte de Ovsinski le-a expus D. I. Mendeleev.

În Franţa, Olanda şi Germania de asemenea erau adepţi al acestui sistem, care primeau câte 20-44 q/ha de graminee.

Ovsinski niciodată nu ara mai adânc de 5 cm.

Principalul atu al sistemului său era stabilitatea excepţională a semănăturilor şi faţă de secetă şi faţă de excesul de umiditate.

De fiecare dată când la vecinii lui semănăturile erau compromise sau grânele nu răsăreau deloc, Ovsinski colecta roade excelente, care erau de două ori mai mari decât roadele din acele timpuri.

Cu trecerea timpului, recolta la el creştea.

Metoda lui Ovsisnski a fost testată timp de cinci ani pe două loturi experimentale din sudul Ucrainei şi nu a demonstrat avantaje certe.

Au testat-o şi multe gospodării – totuşi, cu mari abateri, şi rezultate de asemenea nu au fost relevante.

Page 12: Măiestria fertilizării solului

Doi ani la rând câmpurile lui Ovsinski le inspecta V. A. Bertenson, specialist instruit al Ministerului Agriculturii, el remarca multe avantaje ale tehnologiei şi starea excelentă a câmpurilor, în deosebi ale celor cu porumb, care creştea până la trei metri ”şi lega câte 8-10 ştiuleţi mari”.

Cu toate acestea, Bertenson nu recomanda sistemul pentru implementarea pe larg.

Destul de ingenios a reacţionat la Ovsinski D. N. Preanişnikov. Studiind principiile şi efectuând experimentele de rigoare, el a conchis: ”…Orice metodă este bună la locul său. Aratul adânc este necesar în perioada umedă a anului, pentru acumularea apei, pe timp uscat însă, pentru păstrarea umidităţii, este indicată lucrarea superficială a solului”.

O definiţie destul de exactă a esenţei – dacă nu cunoşti că solul nearat de asemenea acumulează bine umiditatea.

În anul 1909 catedra de agronomie a universităţii din Kiev din varii motive a formulat critici vehemente asupra lui Ovsisnski, numind cartea acestuia drept o încurcătură şi o prostie.

Expunând o serie de obiecţii teoretice, adversarii lui Ovsinski afirmau, că rezultatele lui sunt urmare exclusivă a arăturilor adânci efectuate anterior pe terenurile acestuia.

Un argument, după cum vedeţi, destul de haios, dar, de atunci, învăţătura lui Ovsinski a fost devalorizată şi uitată.

Şi abia peste jumătate de veac, datorită lucrărilor lui T. S. Malţev, experimentele din sudul Ucrainei au reverificate şi s-a constatat că nu au fost respectate în cadrul acestora sistemul lui Ovsinski.

Publicat în ACASĂ, CĂRȚI / FILME, TEHNOLOGII Etichete: I. E. Ovsinski, lucrarea superficială a solului, pluguşor cu trei trupiţe, prăşitoare, semănat în rânduri-fâşii

« The Coconut Revolution

Măiestria fertilizării solului (Partea a II-a) »

3 comentarii la “Măiestria fertilizării solului (Partea I)”

1. soledad spune:

03/06/2011 la 11:57 am

Foarte interesant Cartea in engleza o detii in format electronic ?

Răspunde

Page 13: Măiestria fertilizării solului

o Artur spune:

03/06/2011 la 2:17 pm

Autorul este rus, iar traduceri din cărţile în engleză nu am căutat pe net.

Răspunde

2. phlox spune:

15/06/2011 la 12:51 pm

Artur, bravo tie!Ai facut o treaba foarte buna! Cu cati suntem mai multi cei care vor afirma la nesfarsit (твердить)necesitatea acestui mod sanatos de a ne comporta cu pamantul si cu , implicit, culturile cu atat sansele sa se nasca ceva bun sunt mai mari.Ma tot caznesc sa gasesc vreme sa fac rezumat la diferitele carti ale lui Kurdyumov. Excelente sunt! Am “daunladat” 2 sau 3 dintre cartile lui pentru ca sunt mare fan al acestui stil natural si sanatos de a face gradinarie (si evident si al acestui autor si nu numai)cu toata stima si tot dragul

Măiestria fertilizării solului (Partea a II-a)

Publicat de Artur pe data de 8 iunie 2011

În acest post va merge vorba despre Edward Faulkner.  În continuare vor fi redate secvenţe din cartea sa  ”Nebunia plugarului” (în original ” Plowman’s folly”).  El ca şi precedentul autor critică vehement arătura adâncă şi ne demonstrează prin procedee practice că solul nu are nevoie de un astfel de procedeu barbar.

1. Limitele erorii

Pe scurt, scopul acestei cărţi este de a arăta, că plugul cu brăzdar, folosit la ferme în toată lumea civilizată, este utilajul cel mai puţin satisfăcător pentru pregătirea solului pentru cultivarea culturilor agricole.

Probabil aceasta sună drept un paradox. Cu toate acestea, gândul, expus mai sus, este adevărat.

Page 14: Măiestria fertilizării solului

El poate fi demonstrat, şi cele mai multe argumente le aduc savanţii pe căi indirecte.

Chestiunea constă în aceea că nimeni nu a făcut o argumentare ştiinţifică satisfăcătoare pentru arat.

Un număr imens de termeni, creaţi de către ştiinţa agricolă, ca rezultat a unei erori grave mai vechi, de la sine, a produs o încurcătură enormă.

Însă, această eroare stă la baza agronomiei moderne.

Adică, dacă s-ar găsi o metodă prin care să se introducă în stratul superior al solului totul, ce fermierul îl incorporează, şi dacă s-ar găsi utilaje care ar amesteca la suprafaţă împreună cu solul: paiele, frunzele, tulpinile, crenguţele, buruienile, miriştea; atunci producerea agricolă ar fi atât de uşoară şi ar constitui un lucru de la sine că, probabil, nu ar fi apărut ceea, ce noi numim drept agronomie.

Doar, toate problemele noastre legate de sol sunt produse de facto de noi înşine, pentru satisfacţia dubioasă de a le rezolva.

Noi i-am asigurat pe oameni noştri cu multe tone de maşini per om, decât alte popoare. Şi solurile la noi se distrug mult mai rapid. Puţin probabil că poţi să te mândreşti cu aşa ceva.

Mai există un adevăr enigmatic: egipteanul sau chinezul săraci, scormonind pământul cu o bucată de băţ, cultivă producţii mai mari de pe o suprafaţă, decât vecinii săi civilizaţi.

Câmpurile nelucrate şi pădurile, chiar şi plantele de lângă gardurile noastre, se simt bine şi pe timp de secetă, şi pe timp favorabil.

Acest fapt ne permite să punem întrebarea: oare nu depinde dezvoltarea plantelor de modalitatea manipulării solului?

Noi suntem deprinşi de a gândi că plantele extrag elementele minerale din sol; şi că soluţiile se formează nemijlocit din acestea sau din îngrăşămintele noastre.

Dar noi subapreciem ţesuturile organice în putrefacţie.

Cunoaştem faptul, că ele se descompun în sol, dar nu facem de aici concluzia, că produsele de putrefacţie constituie cel mai bun material de construcţie pentru plante.

Pentru simplificarea unor lucruri, vom numi aici soluţiile minerale drept substanţe nutritive noi (primare), iar soluţiile din organica descompusă – utilizate sau secundare.

Vom remarca, că nu există soluţii organice secundare, libere de substanţe minerale.

Apa, care este absorbită de organică, pe timp arid vine prin capilare din straturile profunde ale solului şi întotdeauna conţine substanţe minerale. Pe timp ploios se dizolvă mineralele din

Page 15: Măiestria fertilizării solului

organică. (Notă. Acum este bine cunoscut faptul, că plantele asimilează mai uşor compuşii organici ale mineralelor (chelaţii, spre exemplu – humaţii). Pentru activitatea rădăcinilor sunt importante substanţele biologic active (SBA): vitaminele şi stimulatorii. Sărurile îngrăşămintelor anorganice, fiind puţin eficiente, sunt înlocuite cu cele chelate (Kristalon, Aquarin). Noi încercăm să reproducem soluţiile organice secundare care deja există în stratul superior al solurilor naturale.)

Noi neam pasionat de producerea soluţiilor primare, pe când am fi putut să ne folosim de procesul natural aproape automat care aprovizionează plantele cu o raţie deplină, sub formă de soluţii secundare.

Un lucru uşor l-am transformat într-unul greu

Deja de mult timp sunt recomandate îngrășămintele verzi (sideraţii). Acestea sunt orice tip de plante, care se seamănă, in calitate de material organic degradabil.

Însa, tehnologia propusă de savanţi de siderare a solului e ineficientă. Ei recomandă:

a)      de a îngropa cultura siderat până acesta nu a devenit lemnoasă, iar

b)      dacă a devenit lemnoasă, atunci, înainte de incorporare, de adăugat azot pentru a înlesni descompunerea resturilor vegetale..

În acest caz, materia organică, incorporată cu azot, se va descompune prea rapid, substanţele rezultate deseori se spală cu prima ploaie şi rădăcinile de la suprafaţă nu reuşesc să le absoarbă. (Mai mult de atât, se distruge mulciul organic şi se periclitează aprovizionarea capilară cu apă din adânc).

Este evident, că efectul net al acestui procedeu se egalează cu zero.

În cartea”Deşertul avansează” Paul B. Sears a schiţat alimentaţia plantelor în felul următor: ”Faţa pământului este un cimitir. Orice organism viu cedează pământului tot, ce a împrumutat pentru existenţa sa sub soare. Tot din pământ organismele vii primesc cu statut de împrumut tot ceea, ce este necesar pentru viaţă”.

Astfel Sears subliniază legea generală a vieţii organice. Ea, în egală măsură, este adevărată şi pentru plante.

Legea dezvoltării plantelor: plantele vii folosesc ţesuturile moarte ale fiinţelor vieţuitoare precedente.

Cu cât mai repede vom însuşi acest fapt, cu atât mai rapid vom restabili solurile şi roada. Ne este greu de închipuit aceasta, dar cu fiecare lingură de mâncare ingerată, noi demonstrăm, că anume aşa stau lucrurile.

Page 16: Măiestria fertilizării solului

Dacă plantele sunt dispuse sie înseşi, ele folosesc fiece atom din materia moartă al vieţii anterioare.

Dar, noi nu lăsăm corpurile plantelor acolo, unde ele pot fi uşor folosite. Noi le îngropăm atât de adânc, că ele pot fi atinse doar de unele rădăcini.

Unicul lucru, care este necesar să-l facem, este să asigurăm suprafaţa solului cu material pentru putrefacţie. De restul vor avea grijă procesele naturale.

Nu există nici o problemă a solului, în afară de aceea, că am ignorat legile naturale de dezvoltare a plantelor.

La moment ştiinţa cunoaşte faptul, că apele de scurgere scot de pe câmpuri de câteva ori mai multe substanţe nutritive, decât consumă plantele în creştere.

În anul 1934 Rassel Lord de la secţia resurselor naţionale a raportat, că ”plantele cultivate şi păşunile consumă, în medie 19,5 mil tone elemente nutritive de bază, pe când pe calea erodării şi spălării se pierd în jur de 117 mil tone”.

În timp ce substanţele nutritive se pierd, oamenii devin mai săraci, alimentaţia lor devine mai necalitativă, iar sănătatea devine mai şubredă.

Ţeava pentru drenare şi plugul cu brăzdar devin principalii complici ai acestei înrăutăţiri. Ele fură nutriţia de la plante.

Acest fapt est atât de logic, că este greu de înţeles, din ce considerente nu a fost o investigaţie oficială a acestei chestiuni. (Notă. Mai târziu Faulkner singur va răspunde la această întrebare: fermierii achită sume enorme pentru ceea, ce produc plantele. O agricultură anevoioasă este foarte convenabilă furnizorilor de utilaje şi chimicale. Organele de conducere şi ştiinţa se alimentează nemijlocit din profiturile acestora, din aceste cauze investigaţiile, care indică spre o lucrare simplă şi eficientă a solului, şi prin aceasta riscând să le pericliteze aceste afaceri, vor fi oricum ignorate. De atunci acest sistem şi-a întărit poziţiile şi mai mult.)

Pare haios de investigat, dacă e posibil de cultivat plante sănătoase, imitând condiţiile în care toate plantele sunt sănătoase.

Este o situaţie identică cu sfatul pentru mame să investigheze, dacă e posibil să alăpteze pruncii cu sân.

Astfel, eu vă prezint ceva atât de vechi în agricultură, că poate fi numit, fără menajamente, ceva destul de nou.

Am avut nevoie de şapte ani, pentru a mă elibera de viziunile obişnuite asupra solului.

S-a dovedit, că este suficient de corectat principala eroare şi de introdus materia organică în stratul superficial al solului, pentru ca aproape toate greutăţile să dispară ca prin minune.

Page 17: Măiestria fertilizării solului

2. Ce este solul

Prima staţie experimentală a fost înfiinţată în Anglia aproape o sută de ani în urmă. O sută de ani solul şi lucrările lui s-au studiat minuţios.

Este neverosimil, dar şi în prezent, aceste este necesar de a fi studiate.

La fel ca şi electricitatea, solul aşa şi nu a primit o definiţie. Dar dacă cu electricitatea ne-am învăţat să dirijăm eficient, atunci despre sol nu poate fi spus acelaşi lucru.

Istoria agriculturii prezintă un şir continuu de decepţii.

Încă nici un popor nu a supravieţuit soluţionării problemelor legate de solul, pe care el l-a secat.

În loc de aceasta, scoţând ce-i mai bun din solul fertil, oamenii pur şi simplu treceau pe alte pământuri. Şi creau aceleaşi probleme pe locurile noi. Din aceste cauze, noi nu posedăm cunoştinţe preţioase şi utile despre sol.

În faţa ochilor fermierului întotdeauna a existat exemplul de conservare a solului: frunzişul verde din pădure, ierburile viguroase din stepă, buruieni mai înalte decât gardul – toate acestea nu sufereau de secetă atunci, când porumbul său se veştezea şi se făcea scrum.

Fermierul privea la toate acestea, dar nu-i venea a crede. Şi de aceea, nu vedea.

Un copac dezrădăcinat în pădure creşte, în special stratul superficial, deoarece rădăcinile principale se aştern sub aşternutul forestier.

Aici le găsesc şi hrană, şi apă, care se ridică spre ele din jos prin capilarele din solul presat.

Mara majoritatea a hranei lor o constituie soluţiile secundare, substanţele din aşternutul forestier în putrefacţie. Aceste lucruri le-ar fi văzut fermierul, dacă şi le-ar fi dorit.

Din care cauze aratul a devenit atât de popular?

Cauzele sunt ascunse în fiinţa umană. Una din calităţile noastre înnăscute este sentimentul imposibil de eradicat, că anume noi putem ajuta plantele, că fără concursul nostru ele nu pot creşte.

Pare straniu, însă plantele, în condiţii naturale, nu pot fi ajutate cu nimic – ele au de toate. Reiese, că în condiţii artificiale trebuie imitate cele naturale.

Iată unele date.

Page 18: Măiestria fertilizării solului

În anii 1939-40 cultivam un acru (aprox. 0,4 ha) de roşii, în total, aproximativ 10 000 plante. Un an a fost ploios, altul secetos, dar roada a fost identică, şi plantele se dezvoltau excelent în ambii ani.

Practica a demonstrat:

a)      solul trebuie să fie aşezat şi compact,

b)      la transplantare sau semănat această structură nu trebuie să fie distrusă.

Pentru început solul se discuia minuţios, mărunţind şi distrugând buruienile. În cel de al doilea an sa discuit secara de un metru înălţime, fiind mărunţită şi aceasta.

Răzoarele erau marcate cu un dispozitiv special: pe urmele tractorului mergea unealta, roţile căreia avea proeminenţe, şi cu ajutorul acestora tasa solul în locurile pentru plantare.

Sub punctul de plantare a fost restabilită mişcarea prin capilare a apei de jos în sus. Fundul acestor amprente rămânea umed chiar şi ziua, pe timp cald şi uscat.

După transplantare, rădăcinile roşiilor se plasau în gropiţe, se astupau cu sol puhav, luat de alături, şi solul din jurul plantei se presa. Un acru întreg eu la–m plantat timp de o zi cu ajutorul a doi copii.

Nici un fel de irigare nu s-a făcut nici la plantare, nici după aceasta: pompare capilară a apei este de mult mai multe ori mai sigură decât orice irigare.

Urmărind maşinăria noastră năstruşnică şi plantarea în mod ”barbar”, vecinii ne-au prezis moartea tuturor plantelor. Însă, deja spre dimineaţa zilei următoare, toate plantele s-au îndreptat.

Perioada de vestejire, obişnuită pentru transplantare, nu a urmat, de uscăciune plantele nu au suferit, şi chiar florile, care s-au format până la răsădire, deseori fructificau, ceea ce nu există la o cultură obişnuită.

Anul 1940 a fost destul de umed, şi răsăditul s-a uşurat: plantele erau aruncate cu rădăcinile în gropiţe şi deasupra lor se arunca o lopăţică de pământ.

O lună şi jumătate au durat ploile. Lotul de câteva ori a fost inundat. Plantele au devenit verde-purpurii. Dar, oricum, această plantaţie a fost numită cea mai bună din localitatea noastră, şi plantele au fructificat până la îngheţuri.

Noi pur şi simplu am plasat plantele în condiţii normale: secara trebuie să se transforme în roşii, iar apa trebuie să vină dedesubt. Deoarece la adâncimea de 15-20 cm nu există un strat de materie organică care să-i oprească mişcarea, de altfel care apare în urma aratului.

Acest exemplu ne arată, că este mai bine de restabilit mecanismul natural de alimentare a plantelor, dacă acesta a fost deteriorat până la plantare.

Page 19: Măiestria fertilizării solului

Ceea ce vecinii, au tratat drept o neglijenţă, a fost, într-adevăr, încrederea mea în aceia, că solul singur va avea grijă de plante, dacă nu-l vom încurca.

Găina, care a scos bobocei, se sperie, când aceste ghemotoace de puf sar cu uşurinţă în apă. Tot aşa şi oamenii sunt miraţi de faptul, că plantele nu au nevoie de tutela lor.

Pământul, lăsat pentru înţelenire, îşi restabileşte capacităţile sale normale. Odihna lui nu prezintă o lenevie. El îşi restabileşte capilarele şi sporeşte mulciul organic, care opreşte eroziunea.

Plugul, fiind cel mai mare blestem al pământului, a fost, pe timpuri, salvatorul omenirii.

Cu ajutorul lui oamenii au putut valorifica suprafeţe mai mari şi să scape de pericolul foametei.

Condamnând aratul, eu, nicidecum, nu învinuiesc oamenii, care îl recomandă – atitudinea lor evlavioasă faţă de plug este de înţeles şi argumentată.

Îmi pare rău, că grapa cu discuri nu a fost inventată mai înainte – probabil, plugul nu mai apărea.

Noi am fost deprinşi, că solul trebuie să fie curăţat de resturi vegetale – altfel va fi greu de lucrat.

Eu am avut noroc, deoarece am fost nevoit să creez sol acolo, unde acesta nu a existat. Şi cunosc un lucru: suprafaţa acoperită cu material organic este totul ce-i necesar.

3. Solul nu se supune erodării

Organica vegetală este ca un burete, care absoarbe o cantitate mare de apă.

Aşternutul forestier şi cel de câmpie uşor absorb precipitaţiile abundente, deoarece organica se umezeşte mai repede, decât solul prăfuit.

Mulciul bogat în materie organică de asemenea absoarbe apa, preîntâmpinând scurgerea ei şi îmbibarea excesivă a solului. Resturile vegetale, inclusiv rădăcinile, servesc drept schelet, leagă stratul superficial, şi eroziunea cauzată de vânturi nu poate avea loc.

Erodării sunt supuse numai solurile arabile.

Solurile din stepele noastre au fost negre pe timpuri la o adâncime mai mare de un metru. Nici un fel de ploaie nu putea să satureze cu apă acest burete de mraniţă. Dar dacă, şi avea loc vre-o scurgere, atunci aceasta era străvezie, ca cea de izvor.

În prezent, apa, care se scurge de pe câmpuri, întotdeauna are culoarea acestora.

Unii vor obiecta, că dacă stratul de mraniţă va îngheţa, atunci aceasta nu va fi capabilă să absoarbă apa.

Page 20: Măiestria fertilizării solului

Ei, în primul rând, ce mai mare parte din sol se spală în perioada caldă a anului, iar apele după dezgheţ constituie numai o parte a eroziunii.

În al doilea rând, mraniţa chiar şi îngheţată conţine o sumedenie de cavităţi, deoarece organica este saturată cu aer.

În al treilea, mraniţa întotdeauna elimină căldură, şi perioada ei de îngheț este mai scurtă, decât la solurile arate. Dar şi zăpada, care apără de îngheţ, mai uşor se reţine pe resturile vegetale.

Este cunoscut faptul, cât de multă apă reţine aşternutul forestier. Apa ajunge în resturile organice mult mai rapid, decât în solul mineralizat.

În masa minerală apa trece numai printre particule, iar organica absoarbe literalmente apa în interiorul său.

Miliarde de ani planeta era supusă unei erodări groaznice, care, în sfârşit, a sculptat chipul existent al suprafeţei terestre.

Să stăpânească această eroziune au fost în putere numai plantele. Din minerale, aer, apă şi soare ele au creat structura lor poroasă – o minune a existenţei.

Natura organică – până la ultimul bulgăraş de plantă putrezită – chiar şi în prezent continuă lupta cu această eroziune. Aceasta trebuie să trezească respect.

Absorbind în sine apa, ţesuturile organice o stăpânesc. De aceea, este important de a avea un scut organic peste tot, unde ploaia loveşte pământul.

Plantele sunt adevăraţii stăpâni ai lumii. Ele deţin cheia de la rezervele noastre de hrană. Noi vom putea stăpâni restul lumii numai atunci, când vom ajunge la un consens cu ele.

În prezent am adus multe terenuri în stare de eroziune, precum a fost până la apariţia plantelor: solul este gol şi se află în mişcare. Spre fericirea noastră, avem plante şi ele vor putea opri erodarea în timp record.

Crearea[P1] de către plante a unui nou înveliş nu constituie o taină. Principalul rol aici îi revine apei şi metodei ei de acumulare.

Cei mai dintâi licheni deja posedă porozitate – volum pentru acumularea apei. Pierind, ei conferă porozitatea mediului lor – solului.

Folosindu-se de aceasta, vin plantele superioare, şi-i elimină pe pionieri. După aia, pe cele din urmă le elimină altele şi mai dezvoltate.

În tot acest răstimp sporeşte capacitatea solului de menţine apa din precipitaţii. Concomitent scade capacitatea de erodare.

Page 21: Măiestria fertilizării solului

De ce noi niciodată nu ne-am pus drept scop crearea la suprafaţa solului a unei ţesături voluminoase, pentru a lichida eroziunea în faza incipientă?

1. Niciodată nu s-a considerat posibil de semănat şi lucrat solul acoperit cu resturi de plante.2. Toţi cunoşteau, că solul necesită organică, dar aceasta prin tradiţie se încorpora la 20 cm

adâncime.

Noi utilizăm utilaje care lunecă şi cărora le încurcă resturile vegetale. E timpul de creat dispozitive care se rostogolesc şi pentru care resturile nu prezintă un impediment.

Experimentele de la staţiunea din Nebraska au arătat, că sub stratul de organică roadele sunt mai mari, şi necesitatea în astfel de utilaje este evidentă.

Cel mai lucrabil utilaj de acest tip rămâne a fi grapa cu discuri, şi despre perfecţionări ale acesteia nu am auzit nimic.

Deci, avem de rezolvat două sarcini importante: să sporim roada şi să oprim eroziunile. Ambele sarcini le hotărăşte stratul organic de la suprafaţa solului.

Cu o viteză uimitoare solul, care a fost considerat epuizat, răspunde cu roade minunate, dacă acesta va fi asigurat cu organică, incorporată în stratul superficial.

Aceasta indică, că pământurile noastre nu sunt epuizate, ci în mod artificial au fost făcute neputincioase printr-o lucrare stupidă.

Profilul solului lasă toată organica la suprafaţă. Noi trebuie numai s-ăl imităm.

Pământul arat, la drept vorbind, deja nu mai poate fi numit sol. În momentul când solul va fi creat din nou, erodarea va înceta de la sine, deoarece solul nu se supune eroziunii.

4. Plugul constituie o tradiţie

Deloc nu este greu de răspuns la întrebarea: ”De ce fermierii ară?”

Fermierilor le place să are. Să privească, cum se răstoarnă brazda, să-şi închipuie cât de curat va deveni solul după aceasta, şi să se simtă stăpâni, care fac ordine, iar acesta aduce o mare satisfacţie.

În afară de acestea, fermierii sunt stimulaţi să are. Recomandările inspectorilor, presei, buletinelor se rezumă la arat.

Dar, trebuie să existe argumentări ştiinţifice clare pentru acest procedeu. Însă, dacă ele şi există, eu nu am reuşit să le descopăr timp de mai mult de 25 ani de căutări.

Cel mai important argument, pe semne, îl constituie faptul, că aratul permite incorporarea resturilor vegetale şi curăţă terenul pentru lucrările ulterioare.

Page 22: Măiestria fertilizării solului

Redactorul unei ediţii de vază îmi scrie la 5 august 1937:

”Eu am parcurs trei mii de kilometri. Şi tuturor le puneam întrebarea: ”Pentru ce araţi?” Pe mine mă frapau răspunsurile vagi. Este evident, că fermierii şi pedologii într-adevăr nu cunosc răspunsul. Unicul argument clar era acela, că aratul ne scapă de buruieni”.

(Toţi agricultorii-naturişti au demonstrat obiectiv, că în comparaţie cu lucrarea superficială, aratul, mai curând, înmulţeşte buruienile.)

Eu aş putea declara cu responsabilitate: ”Aratul nu trebuie efectuat”. Şi pentru aceasta, am toate argumentele ştiinţifice.

Un funcţionar din Noua Anglie arată, că aratul aduce aer la rădăcini, şi adaogă, că pământul arat menţine mai bine umiditatea.

Probabil, el nu a examinat aceste fenomene concomitent: pătrunderea aerului în sol constituie o metodă eficientă de desecare a acestuia.

Ipoteza despre oxigen în sol este destul de veche, dar nimeni nu s-a gândit s-o verifice.

Mediul nostru este de aşa natură, că aer este pretutindeni, unde spaţiul nu este ocupat de altceva. În soluri se conţine în cantităţi enorme, şi numai în cazul dacă solul nu este inundat, în el întotdeauna este suficient aer.

Se poate obiecta că plantele au nevoie şi de mai mult aer.

Însă, în acest caz trebuie studiate solurile din păduri. Doar, este îngrozitor gândul, că sequoile gigantice au putut să se dezvolte cu insuficienţă de oxigen în sol.

Cărţile editate la începutul secolului, încearcă să argumenteze aratul, dar majoritatea argumentelor sunt ambigui şi bizare.

S-a demonstrat, că aratul influenţează structura, mişcarea apei, aeraţia, viaţa organismelor, compoziţia soluţiei şi penetrarea rădăcinilor. Şi influenţează în mod diferit (în dependenţă de condiţii diferite şi de afinitatea lucrării faţă de aceste condiţii).

Probabil, concluzia generală este:aratul îmbunătăţeşte mediul pentru rădăcinile plantelor. Dar, cum anume de atins această îmbunătăţire, în întregime îi rămâne să-şi imagineze cititorului derutat.

Şi până acesta din urmă rezolva această enigmă, el putea să gândească: dacă aratul produce astfel de beneficii, atunci vegetaţia abundentă care acoperă terenurile nearate, evident, este lipsită de acest privilegiu.

Dar, noi nu am observat o mică contradicţie.

Page 23: Măiestria fertilizării solului

Observaţiile ne arată clar, că atât timp, până când pământul nu se reîntoarce la starea lui compactă, plantele se dezvoltă în el foarte prost.

Seceta după arătură, poate opri dezvoltarea plantelor cu săptămâni şi chiar luni de zile, sau să le nimicească. În acelaşi timp, chiar la periferia câmpului, plantele continuă să crească liniştit.

Ele se dezvoltă datorită faptului că nu a fost deteriorată legătura capilară dintre apele freatice şi suprafaţă.

Aratul rupe această legătură şi solul pur şi simplu îşi întrerupe funcţionarea până nu va fi restabilită asigurarea cu apă.

Dacă substanţa organică a fost incorporată, apa nu poate trece uşor prin acest strat, până acesta din urmă nu se descompune.

Alt produs al arăturii sunt bolovanii de sol. Stratul răsturnat se întăreşte rapid, în special dacă se ară solul prea umed. Bulgării uscaţi pot fi sfărâmaţi numai parţial şi ei, de asemenea, sunt eliminaţi din circuit.

Cândva plugul a salvat omenirea de la foamete. El a constituit un salt puternic in valorificarea noilor terenuri şi nimicirea buruienilor. El a fost de neînlocuit pe terenurile virgine. El a devenit o zeitate a cultului nostru.

În prezent pământuri noi mai nu există, buruienile s-au adaptat la arătură şi solurile s-au epuizat.

Dar, dogma sfântului plug este într-atât de puternică, că nimănui nu-i vine prin cap să lege utilizarea plugului de diminuarea fertilităţii.

Siguranţa inconştientă, că ”plugul nu poate face nici un rău” a adus la aceea, că pe parcursul a 80 ani nici o staţie experimentală din SUA nu a comparat arătura cu incorporarea superficială a materiei organice.

Extras din anuarul Departamentului agricultură pe anul 1938: ”…Stratul de protecţie din deşeuri organice elimină spălarea solului, anihilând impactul picăturilor de ploaie. După ce acest înveliş se umezeşte, surplusul de apă treptat se scurge în stratul superior al solului. Particulele de sol nu astupă porii şi canaliculele, apa rămâne curată, dispare scurgerea de suprafaţă”.

Scrisoare din Departament, datată cu februarie 1940: ”Departamentul demult este interesat de noile metode de lucrare a solului, care păstrează şi sporesc substanţa organică… Experimentele Secţiei de conservare a solurilor au dat rezultate remarcabile.

Spre exemplu, în Carolina de Nord s-a constatat, că stratul de 10 cm din ace de pin elimina complet eroziunea.

Page 24: Măiestria fertilizării solului

În Nebraska lucrarea superficială, care lăsa paiele şi alte deşeuri la suprafaţă, s-a dovedit eficientă pentru păstrarea umidității, …şi a produs o creştere substanţială a roadei la culturile experimentale.”.

5. O cercetare artizanală neobişnuită

Totul a început de la încercarea de a cultiva legume pe un sol, care, după cum am descoperit prea târziu, era mai indicat pentru producerea cărămizilor.

Când angajatul meu l-a săpat, el s-a dovedit a fi o argilă cleioasă banală. Uscându-se acesta se întărea într-atât, că nu puteam să înfig hârleţul cu greutatea întregului corp, înmuindu-se se lipea de papuci bucăţi enorme.

S-a dovedit, că constructorii aduceau în acest loc stratul profund al solului, după reconstrucţia străzii. Acesta era cel mai sărac lot de teren din aşezare.

Sarcina se reducea la faptul de a introduce o cantitate mare de organică, fără a restricţiona capacitatea ei de a alimenta plantele.

Cel mai important lucru era siguranţa mea în faptul, că orice, chiar şi cel mai sărac sol, poate fi transformat în înalt productiv.

Începând cu anul 1930, noi în fiecare an incorporam în sol material organic, şi în fiecare an tot mai mult. După aceasta, am început să îngrop frunzele la fundul unor canale nu prea adânci, astfel s-a format un strat de organică sub suprafaţa solului.

În anul 1937 eu am hotărât, că eu fac acelaşi lucru ca şi arătura: formez la adâncime un strat de organică, care identic sugativei, absoarbe toată apa.

Noi am răscolit frunzele şi le-am amestecat cu stratul superficial al solului. În anul 1938 suprafaţa lui arăda absolut diferit. Ea era puhavă şi nisipoasă şi uşor se grebla.

Acesta a fost primul an, când toate culturile s-au dezvoltat reuşit şi aproape independent de condiţiile vremii.

În iulie 1938 lotul meu a fost inspectat de către reprezentanţii Secţiei de conservare a solurilor. Eu luau probe prin forare. Pentru comparaţie, din toamnă am lăsat o fâşie de 180 cm, care a fost săpată, fără a fi eliminate frunzele şi au mai fost adăogate altele, după cum se proceda întotdeauna.

În afara fâşiei martor solul era afânat până la 30 cm, şi tot stratul era uniform umed. Rămăşiţe de frunze nu erau nicăieri.

Pe fâşia martor, sub stratul superior afânat s-a descoperit un sol dur, uscat până la adâncimea de 20 cm. Sub acesta se afla stratul umed de frunze, iar imediat sub acesta sursa de apă.

Page 25: Măiestria fertilizării solului

Această fâşie demonstra faptul, că plantele nu pot creşte bine în solul, în care este incorporată multă materie organică.

Uscăciunea solului, după incorporarea unei cantităţi mari de organică este un fenomen recunoscut oficial.

Din ce cauze stratul arabil s-a uscat?

Umiditatea din el a fost absorbită de către substanţa organică (frunzele). Ea s-a mişcat în jos, supunându-se gravitaţiei şi puterii osmotice a organicii.

Chiar şi după o ploaie torenţială, apa timp de 3-4 zile pleacă în stratul de frunze îngropate. Începând creşterea imediat după ploaie, plantele peste 3-4 zile se opresc în dezvoltare şi nu cresc până la următoarea ploaie.

Funcţionarii nu au căzut de acord, că uscăciunea, după îngroparea organicii, este produsă anume de arătură. Mie însă îmi era clar, că cauza uscăciunii o constituie înseşi materialul organic incorporat. (Notă. Cred, că drept cauze pot servi încă cel puţin două faze: stratul de organică îngropată (sau a bulgărilor de la suprafaţă) nu permit trecerea apei subterane prin capilare, iar stratul superior capilar este uscat de soare şi vânt. Se primeşte, că arătura poate usca solul prin trei metode.)

Obijduit de o atare ignorare a dovezilor, eu am hotărât să pun experimentul în câmp. Unul din agronomii departamentului formal m-a susţinut.

Chiar în primul an de cercetări incorporarea materiei organice în stratul superficial a sporit roada cu 50 la sută.

Cercetarea ”a descoperit” fapte cunoscute tuturor. Forţa de gravitaţie şi proprietatea de sugativă sunt unicele forţe motrice care acţionează aici.

Publicat în ACASĂ, CĂR Ț I / FILME Etichete: Edward Faulkner, grapa cu discuri, lucrarea superficială a solului, Nebunia plugarului« Măiestria fertilizării solului (Partea I)Vegetariul lui Ivanov »

6 comentarii la “Măiestria fertilizării solului (Partea a II-a)”

1. Deea spune:

12/06/2011 la 10:12 pm

Buna,

Page 26: Măiestria fertilizării solului

Am citit articolul de 2, 3 ori, si tot incerc sa ma dumiresc. Inteleg ca tot ce este necesar pentru a pregati solul pentru plantare este1. discuirea cu grapa cu discuri ( Putem discui o pasune si atata tot ? )2. plantarea in mici gropite “impunse” de sus in jos

In cazul in care plantam pentru prima oara un teren pe care a fost pasune (faneata), iarba si buruienile ramase in sol nu vor “sugruma” plantele noastre ?

Multumesc

Răspunde

o Artur spune:

13/06/2011 la 6:48 pm

Probleme ne vor crea numai culturile perene, cel mai grav fiind pirul şi ceva mai puţin pălămida. În rest nici o problemă. După discuire plantele se mărunţesc şi nu mai au forţe pentru creştere.În general ca să nu apară probleme nici cu buruienile perene se poate de mers pe două căi. 1) În anul premergător de lucrat solul după Ovsinski şi din toamnă de semănat cu graminee de iarnă, care în anul următor vor fi discuite. 2)În aanul premergător de discuit o dată terenul şi de însămânţat cu culturi care inhibă buruienile (secara sau vica)şi care la rândul lor vor servi drept îngrăşământ verde în următorul an. În cazul vicăi se va aştepta cel puţin două săptămâni să se descompună fragmentele de plante, iar odată cu ele şi substanţele inhibitoare.

Răspunde

o Artur spune:

31/07/2011 la 7:23 pm

Scuze, că nu am răspuns promt. Dar totuşi, pentru o mai mare siguranţă, până în toamnă se poate de mers cu discurile şi de semănat culturi care inhibă creşterea buruienilor, cum ar fi: secara, rapiţa, floarea soarelui, vica (detalii voi aduce într-un post ulterior). Primăvara se va trece din nou cu discurile şi se va planta cultura dorită.

Răspunde

Mircea spune:

Page 27: Măiestria fertilizării solului

17/09/2012 la 10:56 am

Scuze, pare ciudat: toamna semănăm floarea soarelui, iar primăvara o discuim? Cred că nu am înţeles bine. Când se dezvoltă floarea-soarelui? O discuim verde, fără a recolta? Sau semănăm, recoltăm si doar apoi discuim tulpinile de floarea-soarelui? (Pe Depresiunea Colinară a Transilvaniei floarea-soarelui este o cultură iubită şi des întâlnită, de aceea insist cu ea; cu secara nu prea am ce face.

Răspunde

2. andrei spune:

31/07/2011 la 2:50 pm

in cazul unui teren nelucrat de cinci ani,intelenit, acoperit cu iarba se poate lucra cu grapa cu discuri?ar merge semanatul manual?

Răspunde

o Artur spune:

31/07/2011 la 7:17 pm

Fără nici o problemă: împrăştii seminţele şi megri după aia cu discurile. Unnicul inconvenient în cazul semănatului manual ar fi cantitatea poate ceva mai mare a seminţelor utilizate.