ANUL 10 – Nr.45

BISERICA FILADELFIA

13 decembrie 2015

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci

aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVELE BISERICII PENTRU ANUL 2015

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>1). Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în fiecare

săptămână, conform Isaia 58:6-7 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

2). Să urmărim dacă intimitatea cu Domnul la care aspirăm are efecte vizibile in viaţa fiecăruia dintre noi conform Isaia 58:8-11 – “Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 17.00 – 18.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O CARTE ÎN SERIALZece sicli şi o cămaşă

De Paris Reidhead(Continuare din numărul trecut)

Puterea DuhuluiUn tânăr predicator a venit la mine în

Huntington, Virginia de Vest, şi mi-a spus: „Frate Reidhead, am o biserică extraordinară. Am un program de şcoală duminicală minunat, o emisiune la un radio creştin, care prosperă. Dar simt o nevoie personală, şi o lipsă; am nevoie să fiu botezat cu Duhul Sfânt, am nevoie să fiu umplut cu Duhul. Şi cineva mi-a spus că Dumnezeu a făcut ceva pentru tine. Şi m-am gândit că ai putea să mă ajuţi.” M-am uitat la omul acesta, şi ştiţi cum arăta? Ca mine. Exact ca mine. Am văzut în el tot ce era şi în mine. Aţi crezut că urma să spun ca mine puţin mai înainte? Nu, ascultă, inimă dragă: dacă te-ai văzut vreodată pe tine însuţi, ştii că nu vei putea fi niciodată altceva decât ceea ce eşti. Pentru că în mine, în firea mea pământească, nu locuieşte nimic bun (Romani 7:18). Omul acesta arăta ca mine. Era ca un tip de la volanul unui Cadillac, care spune celui de la benzinărie: „Amice, fă-i plinul cu cel mai bun octan pe care-l ai.” Ei bine, aşa arăta – vroia putere pentru programele sale. Dumnezeu nu va fi un mijloc pentru scopurile niciunui om. I-am răspuns: „Îmi pare foarte rău, dar nu cred că te pot ajuta.” Şi m-a întrebat: „De ce?” „Nu cred că eşti pregătit. Imaginează-te la volanul unui Cadillac. Mi-ai vorbit de programele tale, de radio, de şcoala ta duminicală şi de biserica ta. Te-ai descurcat minunat fără puterea Duhului Sfânt.” Un creştin chinez a fost întrebat când s-a întors înapoi în China: „Ce te-a impresionat cel mai mult în America?” El a spus: „Lucrurile extraordinare pe care americanii le pot realiza fără Dumnezeu.” Iar el (tânărul predicator) realizase foarte multe, fără Dumnezeu. Acum, el vroia un fel de putere

pentru a-şi putea împlini scopurile chiar şi mai departe. I-am spus: „Nu, nu. Tu stai la volan şi-I spui lui Dumnezeu: «Dă-mi putere să merg mai departe», dar nu merge aşa; tu trebuie să te dai la o parte.” Dar îl cunoşteam pe acest nenorocit, pentru că mă cunoşteam pe mine. I-am spus: „Nu, niciodată nu va merge aşa. Trebuie să treci pe bancheta din spate.” Şi îl puteam vedea cum se întinde şi apucă volanul. I-am spus: „Nu, nu e suficient să stai pe bancheta din spate. Înainte ca Dumnezeu să facă ceva pentru tine, ştii ce trebuie să faci?” Iar el m-a întrebat: „Ce?” „Trebuie să ieşi din maşină, să scoţi cheia din contact, să deschizi portbagajul, să înmânezi cheile Domnului Isus, să intri apoi în portbagaj, să îl închizi şi să şopteşti prin gaura cheii: «Doamne, umple-o Tu cu tot ceea ce vrei Tu şi condu Tu, de acum încolo depinde de Tine.»”

Acesta este motivul pentru care mulţi oameni nu intră în plinătatea lui Hristos: vor să devină Leviţi cu 10 sicli de argint şi o cămaşă. L-au slujit pe Mica, dar consideră că dacă ar avea puterea Duhului Sfânt, ar putea sluji seminţiei lui Dan. Niciodată nu va merge aşa, niciodată. Există un singur motiv pentru care Dumnezeu are nevoie de tine, şi acesta este de a te aduce în punctul în care, în pocăinţă, să fii graţiat pentru gloria Lui. În biruinţă, să fii dus în punctul morţii, pentru ca El să poată domni. Şi în plinătate, Isus Hristos să poată trăi şi umbla în tine. Atitudinea ta trebuie să fie aceeaşi cu a Domnului Însuşi care a spus: Nu pot face nimic de la Mine însumi (Ioan 8:28). Nu pot să vorbesc de la mine. Nu fac planuri pentru mine. Singurul motiv pentru care exist este slava lui Dumnezeu în Isus Hristos. Dacă v-aş spune: „Veniţi să primiţi mântuirea pentru a ajunge în cer; veniţi

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>la cruce pentru a avea bucurie şi biruinţă; veniţi să primiţi plinătatea Duhului ca să fiţi satisfăcuţi”, aş cădea în capcana umanismului. Prietene drag, dacă eşti aici fără Hristos, vino la Isus Hristos şi slujeşte-L cât vei trăi, chiar dacă vei merge în iad la sfârşit, pentru că El este vrednic!

Prietene creştin, te îndemn să vii la cruce, şi să I te alături, unindu-te cu El în moarte, şi să experimentezi tot ce înseamnă moartea faţă de sine, pentru ca El să primească slavă. Dragă creştine, dacă nu cunoşti plinătatea Duhului Sfânt, vino şi adu-ţi trupul ca o jertfă vie şi lasă-L să te umple pentru ca El să-Şi împlinească în tine pe deplin scopul pentru care a venit şi să-Şi ia slava din viaţa ta. Nu este vorba de ceea ce vei obţine tu din Dumnezeu, ci de ceea ce El va obţine din tine. Haideţi să punem capăt odată pentru totdeauna, creştinismului utilitarist care-L consideră pe Dumnezeu un mijloc, în loc de un scop glorios – după cum este El. Haideţi să demisionăm, haideţi să-i spunem lui Mica că am terminat-o. Nu vom mai fi preoţii lui care slujesc pentru zece sicli şi o cămaşă. Haideţi să-i spunem seminţiei lui Dan că am terminat-o. Şi haideţi să venim şi să ne prosternăm la picioarele Fiului lui Dumnezeu, străpuns de cuie, şi să-I spunem că Îl vom asculta, Îl vom iubi şi Îl vom sluji atâta timp cât trăim pentru că El este vrednic!

Mielul care a fost junghiatSpre sfârşitul anilor 1700, doi tineri

moravieni au auzit despre o insulă din Indiile Occidentale, unde un proprietar ateu britanic avea între două şi trei mii de sclavi. Proprietarul acesta a spus: „Pe insula mea nu va sta

niciodată vreun predicator sau preot. Dacă e naufragiat, îl vom ţine separat într-o casă până ce va trebui să plece, dar niciodată nu va vorbi vreunuia dintre noi despre Dumnezeu. M-am săturat de toată absurditatea asta.” Trei mii de sclavi din junglele Africii au fost aduşi pe o insulă din Atlantic, unde trebuiau să trăiască şi să moară fără a auzi de Hristos. Aceşti tineri, care aveau puţin peste 20 de ani, au auzit de starea lor nenorocită. Şi-au vândut trupurile acestui colonist britanic, pentru preţul standard care se dă pe un sclav de sex masculin, şi au folosit banii primiţi pe vânzarea lor pentru a cumpăra trecerea în Indiile Occidentale. Acest colonist ateu mizerabil nici măcar nu îi transporta. Moravienii din Herrenhut au venit să-i vadă pe aceşti doi tineri plecând, care urmau să nu se mai întoarcă vreodată, întrucât se vânduseră unei vieţi întregi de sclavie. Ca membri ai comunităţii de sclavi, aveau să poarte mărturie – în calitate de creştini – dragostei lui Dumnezeu. Familiile lor erau emoţionate şi plângeau. În timp ce vasul era purtat de maree şi depărtarea se mărea, se întrebau: Este înţeleaptă jertfa lor extremă? Este necesară? Cablurile au fost aruncate şi înfăşurate pe piloni. Cei doi tineri au observat distanţa ce se mărea. S-au prins de braţe, şi-au ridicat mâinile şi au strigat peste depărtarea mereu crescândă: „Fie ca Mielul care a fost junghiat să primească răsplata suferinţelor Sale!” Aceasta a devenit chemarea misiunilor moraviene. Şi acesta este unicul nostru motiv pentru care existăm… pentru ca Mielul care a fost junghiat să primească răsplata suferinţelor Sale. Amin.

(Sfarsit)

4

Viaţă din belşugde Charles Haddon Spurgeon

PARTEA I - TAINA LOCUIRII DUHULUI SFÂNT ÎN NOI1. Viaţa îmbelşugată - "Eu am venit ca oile

să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug" (Ioan 10:10)Călătorul care urcă într-o regiune muntoasă

din Anglia, va zări fără multă greutate un mic lac artificial care este rezervorul de apă potabilă al unui orăşel din apropiere. Lacul îşi primeşte apele dintr-un mic râuleţ de munte.

Într-o vară secetoasă, când debitul apei râuleţului ca şi apa din rezervor scăzuse mult, conducerea oraşului a impus o mare restricţie a consumului de apă, spre a nu se agrava situaţia locuitorilor.

Numai la vreo sută de kilometri distanţă de această localitate, se află un alt orăşel de munte. Dar aici, chiar în centrul lui, izvorăşte o vână puternică de apă, un izvor natural de o rară frumuseţe şi abundenţă.

În aceeaşi vară, când a domnit seceta cumplită, acest izvor vestit a alimentat pe locuitorii orăşelului cu apă abundentă, fără ca debitul său să scadă cu ceva. Dimpotrivă! Apa se revărsa mereu cu aceeaşi vigoare. Izvorul acesta, nu numai că înviora regiunea cu apele sale, dar a dat şi oraşului, pe bună dreptate, numele de: "Izvorul minunat". În timpul secetei acest oraş nu numai că a avut apă, dar a avut-o "din belşug".

La fel este şi cu viaţa Duhului Sfânt în copiii lui Dumnezeu. Unii au această viaţă lăuntrică în chip insuficient - ca râuleţul sărac de munte - ei nu ştiu ce înseamnă plinătatea Duhului. Alţii împlinesc în viaţa lor din plin cuvintele Domnului Isus Cristos, care amintesc: "Eu am venit ca oile să, aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug". Aceasta înseamnă viaţa care se revarsă din belşug. Şi cei plini de Duhul Sfânt revarsă binecuvântări îmbelşugate celor însetaţi, din jurul lor.

Şi aceşti oameni au parte de întristări, dar ele nu le pot răpi marea lor pace; zilele li se întunecă, dar credinţa lor se întăreşte şi mai mult; loviturile suferinţelor asupra lor sunt ca sonda de petrol, care prin erupţie, face să

ţâşnească liber şi abundent petrolul. Un fluviu nestăvilit de rugăciuni ţâşneşte din inimile acestor oameni, încrederea lor desăvârşită a devenit a doua lor natură. Se împlinesc în ei cuvintele învăţătorului: "Ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică" (Ioan 4:14).

O asemenea viaţă au dus apostolii Domnului, după ziua memorabilă a Rusaliilor. Ei erau înainte timizi, fricoşi, egoişti şi nehotărâţi, dar au fost transformaţi în trimişi ai lui Cristos: plini de curaj, jertfire de sine şi eroism, vestind Evanghelia cu o minunată putere, cu bucurie de reuşită sigură.

Un asemenea serv al Domnului a fost Ştefan: "plin de credinţă şi de Duhul Sfânt" (Faptele Apostolilor 6:5). La fel Barnaba "un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă" (Faptele Apostolilor 11:24). Primii diaconi aleşi în funcţia bisericii primitive, erau "plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune" (Faptele Apostolilor 6:3). Apostolul Pavel era în călătoriile sale misionare mereu "plin de Duhul Sfânt" (Faptele Apostolilor 13:9).

Dar şi epoca modernă a dat predicatori înfocaţi, plin de duh, ca Charles G. Finney; Ionatan Edwards; D. L. Moody şi mulţi alţii. O asemenea plinătate a Duhului, Dumnezeu o ţine la dispoziţia fiecăruia din copiii Săi, ca pe un drept al lor din naştere, cuvenit unor moştenitori legali.

La Galateni capitolul 5, vers. 22-23, avem tabloul roadelor bogate ale Duhului: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor."

Aici este descrisă viaţa Duhului, ca şi o viaţă a iubirii creştine, ce se revarsă fără încetare. Ea priveşte pe apostolii Domnului plini de râvna de a vesti tuturor Evanghelia dragostei lui Cristos. Să observăm dragostea arzătoare a lui Ştefan pentru sufletele pierdute. Să cercetăm inima caldă a lui Petru şi mărturiile sale înflăcărate,

care sunt toate o confirmare a asigurării sale: "Doamne, Tu toate le ştii: ştii că Te iubesc" (Ioan 21:17). Să privim la Apostolul Pavel, mistuit de o asemenea iubire faţă de oamenii muritori, cum numai Dumnezeu o poate împărtăşi şi cum numai El o poate depăşi.

Tot aşa au fost şi predicatorii moderni ca David Brainerd; ca Adoniram Judson; sau J. G. Paton, care singur s-a exilat între canibali. Într-un oraş din provincie este un credincios care a fost mântuit în chip minunat de la o viaţă de păcat şi necredinţă. Zile şi săptămâni de-a rândul el îşi vede de treburile sale cu toată hărnicia. Apoi, deodată îl apucă o dorinţă puternică, nestăvilită, pentru mântuirea sufletelor pierdute. Apoi împins de Duhul Sfânt în singurătatea cămăruţei sale, sufletul său este puternic copleşit de iubirea lui Dumnezeu, faţă de cei pierduţi în păcate. Omul se roagă ore întregi în lacrimi, pentru mântuirea lor. Pe urmă, constrâns de puterea lui Dumnezeu, îl face să pornească prin localităţile învecinate, predicând Evanghelia lui Cristos, în cuvinte puternice, convingătoare, pline de iubire. Viaţa de iubire a învăţătorului său îi împinge la această activitate. În câţiva ani după pocăinţa sa, Dumnezeu a dăruit acestui serv al Său, mai mult de 600 suflete, ca rod al vieţii sale de iubire care se revărsa în jurul său. Oare câţi dintre noi, cei credincioşi, avem o asemenea viaţă de iubire, care se revarsă în jurul nostru? Cunoaştem noi puterea, bucuria şi plinătatea ei?

Viaţa spirituală este deci o viaţă a păcii care se revarsă mereu. Ne spune textul biblic: "Roada Duhului însă este... pacea" (Galateni 5:22). "Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus" (Filipeni 4:7). "Vă dau pacea Mea" spune Cristos (Ioan 14:27).

Prin fereastra casei noastre, putem vedea, după timp, privelişti frumoase, sau unele sumbre, de vreme rea. La fel este şi cu pacea inimii. Un timp oarecare, când totul merge bine şi toate ne reuşesc, inima este mulţumită, liniştită. Dar când apar împotriviri, când ni se năruie planurile, atunci dispare şi pacea, iar în locul ei apar îngrijorările. Pacea noastră este astfel instabilă, schimbătoare: într-o zi ne umple

de linişte, dar în altă zi dibuim în întuneric şi dezorientare. Ce contrast între o asemenea pace a inimii noastre omeneşti şi pacea adâncă a unei vieţi spirituale, plină până la revărsare!

Căci există o pace, care "întrece orice pricepere omenească" (Filipeni 4:7). O pace care ne capturează ea pe noi şi nu noi pe ea. O pace despre care spune proorocul Isaia: "Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Isaia 26:3). Există o pace divină care nu depinde de împrejurări exterioare, ci numai de Cristos care locuieşte înăuntrul inimii noastre, pace care nu poate fi tulburată de nici un fel de furtună. Aceasta este pacea plinătăţii Duhului Sfânt.

Suprafaţa mării e uneori dezlănţuită şi bântuită de valuri năpraznice. Dar ea are şi adâncuri, care de mii de ani sunt într-o pace şi linişte deplină, neatinsă de vânturi. Tot aşa există şi pentru inima temătoare de Dumnezeu, adâncuri nemişcate ale păcii, a cărei linişte netulburată poate fi indicată prin expresia minunată: "Pacea lui Dumnezeu!" În apropierea lui Dumnezeu nu există nici un neajuns, nici o rătăcire, nici un păcat, nici o greşeală. Tocmai această pace o putem dobândi. Ea nu este o pace omenească, dobândită prin luptă crâncenă sau egoism, ci o pace care izvorăşte din Dumnezeu care este însuşi Dumnezeul păcii.

De aceea spune Cristos: "Vă dau Pacea Mea" (Ioan 14:27). Pacea omenească, ce creşte sau decreşte odată cu viaţa atât de schimbătoare, are puţină valoare; însă pacea lui Cristos este un dar imens. Cristos a rostit aceste cuvinte în ajunul morţii Sale groaznice. Îl aştepta sărutul trădător, batjocura, cununa de spini, drumul stropit cu sânge spre Golgota, suferinţele de nedescris şi moartea pe lemnul crucii. Dar în loc de întristare şi teamă faţă de ceea ce îl aştepta, Cristos rosteşte cuvintele minunate: "Vă las pacea Mea" (Ioan 14:27).

De curând un prieten ne-a povestit o întâmplare trăită cu ocazia ultimilor inundaţii din ţară. Locuinţa prietenului era în afara primejdiei. Când s-au revărsat apele, el împreună cu alţi vecini, au alergat la podul de peste râul din comuna învecinată, fiecare cu câte o frânghie, să caute a salva ce era cu

putinţă, pe unii oameni expuşi să fie luaţi de furia apelor. În timp ce omul nostru cerceta râul revărsat, atenţia îi fu atrasă de o casă pe jumătate afundată în apă, care era dusă de torent. Pe acoperişul casei era o femeie. Omul, cuprins de milă, voia să salveze femeia. Când casa purtată de apă s-a apropiat de podul pe care era el, a aruncat femeii o frânghie, dar aceasta şi-a greşit ţinta. Omul a alergat de partea cealaltă a podului şi când apăru acolo casa, aruncă din nou frânghia către nefericita femeie. Dar şi de data asta frânghia şi-a greşit ţinta în mod necruţător. Apoi, povestea prietenul, când dispăru şi ultima nădejde a salvării, femeia dusă de apă pe acoperişul casei, îşi întoarse privirea spre pod, cu capul sprijinit pe o mână şi cu un surâs senin, resemnat dar luminos pe faţa ei. Până când voi muri, nu voi uita expresia acestei figuri. Nici o teamă, spaimă, groază de moarte nu se citea pe ea, era liniştită, senină, predată cu totul Domnului, cu neputinţă de a o descrie în toată măreţia ei. A dat din cap cu recunoştinţă pentru încercarea mea de a o salva, apoi femeia, odată cu casa s-a scufundat în apă, dar o pace totală transfigurase

figura femeii, cu o strălucire supra pământească. Povestea prietenului nostru a fost ascultată cu lacrimi, pe feţele celor care eram de faţă. Într-adevăr, femeia aceea nu putea fi decât un copil al lui Dumnezeu; ea era stăpânită, în acele momente tragice, numai de pacea lui Dumnezeu.

Plinătatea Duhului Sfânt nu se mărgineşte numai la iubirea creştină, pacea şi puterea care le revarsă. Ci dă şi o viaţă de bucurie, cum spune în cartea lui Neemia, cap. 8. vers. 10: "Bucuria Domnului va fi tăria voastră". Dă şi o viaţă de îndelungată răbdare în încercări, pe care nici nu le-am putea suporta altfel; în sfârşit o viaţă de îngăduinţă, de blândeţe, credinţă şi înfrânare. Dar să nu uităm, că această plinătate a Duhului Sfânt nu există numai la apostolii Domnului, sau la predicatorii Evangheliei, diverşi misionari sau teologi - ci pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Căci Scriptura ne declară: "Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru" (Faptele Apostolilor 2:39).

(Continuare în numărul următor)

Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 13 - 20 decembrie 2015„7Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: "Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine

cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: 8"Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. 9Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-

am iubit. 10Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. 11Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. 12Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou. 13Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul." (Apocalipsa 3:7-13)

Ne vom ruga pentru oraşul Focşani şi pentru evenimentul organizat în seara zilei de 20 decembrie de grupul de închinare al Bisericii Filadelfia, în care va fi prezentat un program de colinde şi un mesaj privind semnificaţia Naşterii Domnului, eveniment organizat pentru prietenii Bisericii Filadelfia; ne vom ruga şi pentru serbarea copiilor din seara zilei de 25 decembrie prilejuită de acelaşi eveniment – Naşterea Domnului, mijlocind pentru ca propovăduirea Evangheliei să aibă efect în viaţa persoanelor care vor auzi mesajul Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ne vom ruga pentru credincioşii de la Costache Negri cărora li se alătură periodic alţi membri şi prieteni ai Bisericii Filadelfia, cu dorinţa comună de a descifra tot mai mult tainele Scripturii şi având acelaşi scop – împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa lor.

Ne vom ruga şi vom mulţumi pentru familia fratelui Beniamin Fărăgău, în mod special pentru fiul său Filip care, desi a fost diagnosticat cu o boală gravă, Dumnezeu lucrează în viaţa acestuia, îmbărbătându-l si întărindu-i credinţa împreună cu vindecarea trupului.

Ne rugăm pentru cei bolnaviCiohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Ţiflea Ion, Matei Elena.