BISERICA FILADELFIA

28 septembrie 2014

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci

aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2014

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în fiecare

săptămână, conform Isaia 58:6-11 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 18.00 – 19.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O CARTE ÎN SERIALPRINTUL PREDICATORILOR

Din viaţa şi lucrarea lui C. H. Spurgeon de Jean Staneschi

1. CopilăriaCharles Haddon Spurgeon s-a născut la 19

iunie 1834 în Cheveldon, ţinutul Esex, în sud-vestul Angliei. Străbunicii lui erau originari din Olanda şi făceau parte din miile de credincioşi care au găsit refugiu în Anglia în timpul persecuţiilor ducelui de Alba.

În acelaşi timp când John Bunyan zăcea în temniţa din Bedford, Iov Spurgeon, străbunicul lui Charles, ispăşea o pedeapsă de 15 săptămâni în temniţa din Chelmsford, pe un frig pătrunzător, pe paie, într-o celulă umedă, pentru că nu voise să ia parte la serviciile divine ale bisericii de stat.

S-a ajuns la o separare a familiei lui Spurgeon de biserica de stat. Străbunicii lui erau oameni cu o evlavie curată care şi-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Fiul lor, James, bunicul lui Spurgeon, născut în 1776, fusese timp de 54 de ani din 1810 şi până la moarte, păstorul comunităţii independente din satul Stambourne. Avea o familie numeroasă şi deşi era sărac, nu se gândea să caute altă slujbă cu venit mai mare, ci a rămas pe loc şi a lucrat cu multă binecuvântare. James Spurgeon a trăit 85 de ani în credinţă vie şi predare sfântă, servind comunitatea cu râvnă până la ultima lui suflare. Bătrânul Spurgeon era un puritan sever şi independent însă nu strâmt la inimă. Deseori se ducea la biserica episcopală să asculte câte o predică, în special când era câte o predică misionară. Iubea mult copiii iar ei se îngrămădeau pretutindeni în jurul lui. Ca predicator, era foarte preţuit. O femeie din comunitate a spus odată lui Spurgeon: "Înainte mergeam mereu în adunarea bunicului dumitale,

iar acum sunt în stare să merg până îmi rup ghetele, să mai ascult pe un Spurgeon." La înfăţişare semăna mult cu John Wesley. Avea chipul unui gentleman de viţă veche, purta haine foarte curate, cravată albă, cămaşă încreţită, pantaloni scurţi până la genunchi, ciorapi de mătase şi pantofi cu curele. Spurgeon îşi aminteşte mult de bunicul lui. Bătrînul a avut fericirea să asculte pe renumitul său nepot, predicând.

Tatăl lui Charles Spurgeon a fost negustor şi predicator independent în acelaşi timp. Mai târziu se consacră numai predicii şi la 80 de ani era încă un bun predicator. Era un bărbat nobil, prietenos şi de o mare evlavie. Soţia lui era şi ea o creştină bună, care îşi purta copiii în rugăciuni şi le dădea o educaţie aleasă. Charles era cel mai mare din cei 17 copii, din care şapte, şase surori şi un frate i-au supravieţuit. Charles a fost adus la Stambourne din fragedă copilărie. Bunica şi o soră a tatei i-au purtat de grijă. Cu câtă iubire îşi amintea Spurgeon de satul liniştit şi izolat, cu căsuţele răsfirate şi de casa bătrânească ce servea drept locuinţă predicatorului.

„În locul casei bătrâneşti s-a zidit una nouă. Cred că-i place bravului pastor care o locuieşte, mie însă nu-mi este atât de dragă ca cea în care mi-am petrecut copilăria. Fireşte casa bunicilor era gata să se prăbuşească şi trebuia dărâmată. Totuşi aş fi dorit să o văd acolo, aşa cum era, lângă adunare, în dimineaţa unui sabat (bunicul meu nu suferea să se spună duminică) bunica nu s-a simţit bine şi nu a mers la adunare, înainte de terminarea serviciului divin a plecat la Domnul. A fost găsită şezând în faţa Bibliei, arătând cu

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>degetul textul: „Mâna Domnului venise peste mine” (Ezechiel 33:22)".

Casa bătrânească a pastorului avea multe încăperi. Întâi era un antreu pardosit cu cărămidă. Acolo era vatra pe care se făcea mâncarea. Deasupra ei atârna un tablou cu David şi Goliat. În antreu era căluţul "celui mic." "Era singurul cal pe care am gustat plăcerea călăriei. Animalele vii fac de obicei mişcări neaşteptate, te ridică de pe şea şi te aruncă pe pămînt, dar căluţul meu din Stambourne era un animal docil, pe care şi-ar fi putut păstra locul orice membru din parlament. Cu câtă plăcere şedeam adesea pe pragul uşii deschise şi priveam la ploaia care curgea în hârdăul de spălat rufe." Copilului îi plăcea mult şi odaia cu fereastra împrejmuită cu trandafiri. În ea erau tablourile bunicilor şi o căldare mare şi frumoasă "pe care bunicul o întrebuinţa la aşa numitele botezuri." În această cameră îşi studia bunicul predica. Charles era adus în aceeaşi cameră, i se dădeau reviste religioase. Se uita la chipul vreunui teolog renumit sau la schiţa unei staţiuni misionare. Dacă totuşi nu rămânea liniştit atunci i se spunea: "Dacă tulburi pe bunicul, nu va putea predica şi nu va putea arăta oamenilor calea spre cer!" "Acest îndemn mă făcea să privesc din nou chipul teologului şi staţiunea misionară. N-am presimţit pe vremea aceea, că mai târziu, alţi copii vor privi chipul meu în aceeaşi revistă."

Încă din copilărie au început să se arate cele două însuşiri ale caracterului lui care l-au făcut atât de renumit: iubirea neclintită de adevăr şi o voinţă de fier. Serviciul divin şi citirea Cuvântului nu le făcea în silă, ci de plăcere şi uneori căuta un loc ascuns unde să se poată ruga. Câteodată predica fraţilor şi surorilor lui.

Un membru din comunitatea bunicului său, Road, avea obiceiul să se ducă la cârciumă să bea o halbă de bere şi să tragă o pipă de tutun. Bunicul era foarte necăjit din cauza asta, fără să ştie că Charles, care avea numai şase ani îi împărtăşea durerea. Într-o zi, copilul spuse: "Voi omorî pe moş Road!" "Sssst! Sssst! nepoţele, să nu mai vorbeşti aşa! Asta e crimă şi poliţia te închide dacă faci aşa ceva." "Nu te speria,

bunicule, nu vreau să-i fac nici un rău; dar să ştii că o să-l omor şi gata!"

Bunul bunic rămase încremenit. Copilul plecă şi după un timp se întoarse: "L-am omorât pe moş Road. De acum nu-l va mai întrista pe bunul meu bunic!" "Scumpul meu copil," spuse îngrijorat bătrânul, "ce-ai făcut?" "N-am făcut nici un rău, bunicule, am fost ocupat în lucrul Domnului, asta-i tot!" Mai mult n-a aflat bunicul de la el, dar nu trecu multă vreme şi lucrurile s-au lămurit. Moş Road veni să vorbească cu pastorul şi istorisi mişcat, cum a fost omorât. "Îmi pare rău că v-am făcut atâta durere şi grijă. Ştiu că n-am făcut bine. Eram în crâşmă şi tocmai îmi fumam pipa şi beam o halbă cu bere, când intră copilul, îşi ridică mâna, mă arătă cu degetul şi spuse: Ce cauţi aici, Road? Tu, un membru al comunităţii, să stai între necredincioşi şi să amărăşti inima predicatorului? Eu m-aş ruşina şi n-aş îndurera pe predicator!" Pe urmă a plecat. La început m-am supărat tare, pe urmă am simţit că toate cele spuse de copil sunt adevărate şi eu sunt vinovatul. N-am putut termina halba cu bere, am căutat un loc singur, m-am aruncat la picioarele Domnului, mărturisindu-I păcatul şi cerându-I iertare. Cred că Domnul în bunătatea Lui mare m-a iertat şi acum vin la dumneavoastră şi vă rog să mă iertaţi."

Dacă Charles era întrebat ce vrea să se facă, răspundea: vânător. Când vedea vânătorii de vulpi trecând peste câmpii şi câinii lătrând, nu se liniştea până ce nu o lua pe urma lor. Se vedea frumos, călare pe cal, gonind după vulpi. Într-o zi l-au trimis la băcănie să cumpere ceai, muştar boabe şi orez. Când se întorcea spre casă cu coşul cu cumpărături, văzu o mulţime de câini de vânătoare. Se luă după ei, sărind prin tufişuri şi peste şanţuri. Când să se întoarcă acasă, lucrurile din coş se amestecaseră! Spurgeon, amintindu-şi de această întâmplare, îşi îndemna elevii să-şi pregătească predica cât mai clar: "De atunci ştiu că trebuie să împachetez cuprinsul predicii în pachete bune şi tari, care sunt legate cu sfoara cuvintelor şi eu - în ciuda modei - mă ţin de: punctul unu, doi, trei. Nu se bea cu plăcere ceai amestecat cu muştar şi nu se ascultă cu plăcere o predică la care nu se poate deosebi capul de coadă, pentru că nu are nici cap nici coadă. Daţi

4

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>oamenilor adevărul, rânduit în chip logic, ca să-l poată păstra cu uşurinţă şi atunci îl vor primi cu plăcere."

În general Charles era un copil liniştit, iar cărţile îl atrăgeau mai mult decât jocul. Uneori însă, firea lui veselă îl împingea şi la câte o zburdălnicie. Camera bunicului, în care îşi ţinea biblioteca, era pentru nepoţel o încăpere plăcută. Acolo se aflau istorioarele şi tablourile martirilor protestantismului de pe vremea "sângeroasei regine Maria"; acolo se găsea Bunyan şi cartea sa "Călătoria creştinului", şi tot acolo erau operele vechilor puritani. Copilul se bucura la privirea tablourilor iar tânărul şi bărbatul se adânceau în studiul Bibliei, care influenţă atât de rodnic predicile sale.

Neobişnuita dezvoltare spirituală a copilului, stârnise atenţia generală. Bătrânii adunării, cu feţele grave, care se adunau în casa pastorului de obicei sâmbătă seara, rămâneau uimiţi de observaţiile potrivite, pe care le arunca copilul în toiul convorbirii lor. Siguranţa şi îndrăzneala, care mai tîrziu l-au făcut celebru ca vorbitor, se arătau din fragedă copilărie.

Spurgeon n-are cum să mulţumească şcolii din Stambourne pentru fundamentul educaţiei sale. În Anglia nu era pe atunci învăţămîntul primar obligatoriu. În multe sate, cadrul didactic era reprezentat printr-o femeie mai în vârstă, care ştia ceva carte şi care introducea în împărăţia ştiinţei pe copii setoşi de învăţătură din sat.

O educaţie şcolară mai bună era de dorit pentru copilul precoce. Tatăl său se mută între timp în Colchester, un orăşel cu vreo 30.000 de locuitori luând cu el pe fiul său, acum de şapte ani. Cu toate acestea Charles nu se înstrăina de casa bunicilor şi îşi petrecea acolo vacanţele.

"Într-o zi de vacanţă", Spurgeon ne istoriseşte o întâmplare care i-a influenţat viaţa. "Aveam un prieten Knill, fost misionar în Petersburg, care trăia în Chester, - acum este cetăţean al Noului Ierusalim. Veni într-o vineri în casa bunicului meu. Voia să ţină în duminica următoare o predică misionară. Acest bărbat, a cărui amintire binecuvântată a rămas multora neştearsă, era plin de: iubire, bunătate, seriozitate şi râvnă, şi dorea tot atât de fierbinte

să câştige sufletele oamenilor, cum doreşte zgârcitul banii." Ascultase pe micul Charles citind textul biblic şi se învoi cu el să-i arate a doua zi grădina. Natural, micuţul se simţea măgulit de această onoare şi când Knill bătuse a doua zi la uşa camerei sale, se sculă repede şi-l însoţi în grădină. Noul său prieten îi istorisi multe lucruri frumoase şi-l îndemnă să vorbească. În felul acesta el câştigase inima copilului. Knill îi vorbise de Isus şi marea Sa dragoste. În boschetul plin de viţă sălbatică, el îngenunche, cuprinse gâtul copilului şi se rugă fierbinte pentru mântuirea micului său prieten. Acelaşi lucru se întâmplă şi în următoarele dimineţi. În timpul zilei, cei doi prieteni erau mereu împreună. "Knill spuse mai târziu că atunci simţise o deosebită prietenie faţă de mine şi avuse o presimţire ciudată, pe care nu şi-o putea explica. Înainte de a ne despărţi se mai rugă o dată cu mine, deosebit de fierbinte. Ceva neobişnuit îi apăsa inima. De aceea el îi chemă pe membrii familiei mele, mă aşeză pe genunchii săi şi spuse: Nu ştiu cum, dar am presimţirea că acest băiat va predica Evanghelia la mii de suflete şi că Dumnezeu îl va face o binecuvântare pentru mulţi. Aceasta o prevăd şi aş vrea ca băiatul să-mi făgăduiască un lucru: Când va predica în adunarea lui Rowland Hill, iar aceasta o va face cu siguranţă, aş dori să se cânte cântarea "Pline de taină sunt căile Domnului, minunile, când El le înfăptuieşte". Eu i-am făgăduit încă un lucru: că voi învăţa cântarea pe de rost şi-mi voi aminti de cuvintele lui".

"Profeţia se împlini. Când am predicat Cuvântul vieţii în adunarea lui Rowland Hill, care înainte de construirea Tabernacolului era cel mai mare local de adunare din Londra, am pus să se cânte acea cântare. Au ajutat cumva, chiar cuvintele lui Knill ca ele să se împlinească? Probabil. Eu am crezut că ele se vor împlini şi vedeam venind ziua când aveam să predic Cuvântul vieţii".

"Să dea Domnul ca toţi să fim la fel de înţelepţi ca Knill, care semănase pretutindeni sămânţa. El n-ar fi trebuit să se intereseze de micul nepot al pastorului. Ar fi putut să spună că are de făcut alte treburi, mai serioase, decât să se roage cu copiii. Dar cine ştie, dacă el n-a influenţat cumva prin această umilă şi

5

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>copilărească bunătate tot atât ca şi prin duzinele de predici ţinute în faţa numeroşilor ascultători. Prietenia faţă de micuţ a fost pentru mine de o

însemnătate veşnică şi timpul care l-a consacrat pentru mine, a fost - sunt adânc încredinţat - bine întrebuinţat"

(Continuare în numărul următor - Material preluat de pe www.theophilos.3x.ro)

Studiu biblic: Evanghelia dupa Luca - 13Finalul capitolului 12, după ce Isus

finalizează toate cuvintele adresate special ucenicilor, ne prezintă pe Mântuitorul întorcându-Se spre noroade. Cu câteva capitole în urmă El a abordat problemele liderilor religioşi. Acum noroadele sunt ţinta cuvintelor Lui. Această mulţime de oameni are ceva unic în istoria omenirii. Ei au auzit cuvintele lui Isus, ei au fost martori la cele mai mari minuni, au văzut orbi recăpătându-şi vederea, şchiopi alergând şi demonizaţi lăudând pe Dumnezeu, lucruri care nici azi, după 2000 de ani, nu pot fi realizate. Toate lucrările Lui erau dovada dumnezeirii Lui, şi totuşi, Israel nu L-a recunoscut. Au fost doar câţiva oameni care au primit chemarea. Isus este foarte direct cu ei - făţarnicilor! Voi nu aveţi probleme de logică, deoarece atunci când aveţi în faţă provocări cotiniene vă puteţi folosi foarte bine creierul. Însă, când vine vorba de acest moment istoric profeţit de toţi prorocii, parcă aţi pierdut orice principiu al bunului simţ.

Mai mult, această generaţie nu doar că nu a recunoscut pe Mântuitorul, ci ei aveau o părere despre ei înşişi extraordinar de bună. Crimele lui Pilat faţă de Galileeni, căderea turnului din Siloam peste alţii şi nu peste ei îi făcea să creadă că ei nu au nicio problemă. Isus le spune foarte clar - nu pentru bunătatea voastră nu aţi fost victimele lui Pilat sau ale turnului căzut. Voi, întreaga generaţie, sunteţi la fel de răi ca toţi ceilalţi. Doar pocăinţa vă poate salva de iadul veşnic. Astfel Isus deconspiră o mentalitate construită doar pe faptul că se trăgeau din Avraam. Dar de ce mai suntem în viaţă? ar fi întrebat unii dintre ei. Dacă suntem la fel de răi ca cei care au murit, de ce nu ni s-a întâmplat şi nouă la fel?

Pilda următoare vorbeşte despre mijlocirea unui Vier în faţa Stăpânului viei. De 3 ani (coincidenţă sau nu, exact de 3 ani Isus

umbla prin via Tatălui, Israel) Tatăl tot aştepta rod şi era gata să lepede întreaga vie, pe întreg Israelul. Mijlocirea Vierului, a lui Isus, este singurul lucru care ţinea în viaţă generaţia nepocăită de păcatele ei.

De ce este aşa de greu să recunoşti pe Isus şi să te pocăieşti de păcatele tale?

Următorul tablou ne prezintă pe Isus în sinagogă, faţă în faţă cu aceleaşi mulţimi şi cu o fiică a lui Avraam care era gărbovă de 18 ani. Isus, ca un iubitor de omameni, indiferent de condiţia socială, medicală sau intelectuală, Se apropie de această credincioasă ignorată de mulţi şi îi face un cadou de Sabat - eliberarea de sub puterea bolii. Cuvintele fruntaşului singogii par a fi scoase dintr-un panflet. Sunt de-a dreptul incredibile! "aveţi 6 zile să veniţi pentru a fi vindecaţi!" El era aşa de prins de ritualuri, date de Dumnezeu ce-i drept, încât oamenii nu mai erau importanţi. Cine altcineva decât Dumnezeu, Care era prezent, ar putea face o astfel de minune. Şi totuşi, alipirea idolatră de forme şi ritualuri, au depărtat pe acest fruntaş şi pe întregul popor de Dumnezeu şi de semeni. O femeie chinuită de cel rău nu a putut înmuia inima acestui om. Unde este mila, compasiunea faţă de un suflet chinuit? Nici prezenţa lui Isus nu l-a făcut să priceapă că Sabatul nu poate fi mai important decât un om. Isus merge mai departe şi le spune că nici măcar un animal din gospodărie nu este mai puţin important decât Sabatul. Şi oaia şi boul trebuie dezlegate de Sabat pentru a se hrăni.

Într-o mulţime aşa de mare exista doar o fiică a lui Avraam ... ce trist Şi totuşi El nu Se lasă descurajat. El vorbeşte despre această femeie care dă laudă lui Dumnezeu în termeni foarte sugestivi. Ea este ca o sămânţă de muştar care devine o mare plantă. Ea este ca aluatul care dospeşte 3 măsuri de făină. Ea este acel

6

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>început slab care poate deveni frumoasa Împărăţie a cerurilor, atât în inima ei, cât şi în jurul ei.

Dar ce se va întâmpla cu această generaţie care aparent slujea pe Dumnezeu? Isus le spune lor, nu Neamurilor, "intraţi pe poarta cea strâmtă!" Mai mult, Mântuitorul le spune că dacă nu intră pe aceasă uşă, vor privi din iad cum la masă cu Avraam, Isac şi Iacov vor sta oameni de la marginile pământului.

Ultimul tablou Îl prezintă pe Isus conştient că merge la Ierusalim pentru a face ce au făcut toţi prorocii - să sufere. El, deşi e conştient de împietrirea şi nepocăinţa lor, face ultima declaraţie de dragoste pentru aceşti iudei - merge la Ierusalim pentru a muri.

Nu este nimic mai tragic decât a fi plin de ritualuri sau reguli, iar Isus să îţi spună că nu ai

intrat pe uşa cea strâmtă şi că vei ajunge acolo unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Cum se poate să ajungi acolo, cu Dumnezeu pe buze?

Capitolul 13, prin scena din sinagogă în ziua de Sabat, răspunde foarte simplu la această întrebare. Când religia devine mai importantă decât oamenii care trec pe lângă tine, când compasiunea, înduplecarea, mila, bunătatea, facerea de bine te părăsesc sub pretextul că ai lucruri mai importante peste care nu poţi trece (reguli, ritualuri, ..., pe care nu suporţi să le vezi călcate), atunci fii sigur că ţi-ai construit propria ta uşă strâmtă. Nu este uşa prezentată de Isus. Această adevărată uşă are zugrăvite pe uşiori cuvinte precum: bunătate, milă, îndelungă răbdare, compasiune ...

Doamne ajută! Doamne, dă izbândă! (Sami Ghica)

Pentru a pătrunde în tainele Cuvântului lui Dumnezeu din Evanghelia după Luca, săptămana aceasta vă invităm pe fiecare, fără întrebări ajutătoare, să parcurgeţi cu smerenie şi atenţie textul din care se va predica duminica viitoare - Luca 14.

Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 28 septembrie – 05octombrie 2014„3Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. 4Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. 6De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. 7Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de

dragoste şi de chibzuinţă. 8Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. 9El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, 10dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. 11Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. 12Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 13Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. 14Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.” (2 Timotei 1:3-14)

Ne vom ruga pentru oraşul Focşani şi pentru localităţile din jurul acestuia de care suntem legaţi într-un fel sau altul, mijlocind în mod concret pentru persoanele pe care le cunoaştem şi dorim să facă parte din Impărăţia lui Dumnezeu, mijlocind pentru ca aceste persoane să înteleagă şi să accepte Evanghelia prin care Dumnezeu “a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea”.

Ne vom ruga pentru tinerii care vor pleca la studii în diferite oraşe ale ţării precum şi pentru cei care rămân în oraşul Focşani, mijlocind pentru ca fiecare sa nu uite “dreptarul

7

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>învăţăturilor sănătoase” pe care le-au auzit in Biserica Filadefia şi să-l ţină “cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus”.

Ne rugăm pentru cei bolnaviCiohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Prichici Sorin.

8