Produsele probiotice

La sfârşitul secolului 19, microbiologi identifică microflora în tractul intestinului gastric

(GI) persoanelor sănătoase care diferă de cele găsite în persoane fizice bonlave. Aceste

benefice alea microflorei găsite în tractul GI au fost numite probiotice. Probioticele,

sensul literal "pentru viaţă", sunt microorganisme dovedite să exercite promovarea

sănătăţii de influenţează la om şi la animale.

Rolul probioticelor în fermentaţie este de a ajuta în:

1. conservarea laptelui de acid lactic şi, eventual de compuşi antimicrobieni;

2. producţia compuşilor de aromă (de exemplu, acetaldehidă în iaurt şi brânză) şi alţi

metaboliţi (de exemplu, polizaharide extracelulare), care va oferi un produs cu

proprietăţi organoleptice dorite de consumatori;

3. îmbunătăţirea valorii nutritive a produselor alimentare, la fel ca în, de exemplu, de la

eliberarea gratuită de aminoacizi sau sinteza de vitamine;

4. furnizarea de terapii speciale sau proprietăţi ca cancer profilactice; şi de control la

nivelul plasmatice de colesterol.

Potenţialele beneficii pot rezulta din creşterea şi acţiunea bacteriilor în procesul de

fabricaţie a alimentelor.[8]

Conceptul de probiotic a fost formulat de Lilly şi Stillwell (1965) pentru a descrie

substanţele produse de un protozoar, care favorizează creşterea altui protozoar.

Parker (1974) reuneşte într-un concept larg, sub denumirea de probiotic, orice supliment

alimentar care are efect asupra gazdei animale, prin modificarea microbiotei intestinale.

Definiţia este imprecisă şi include atât microorganismele vii, cât şi diferitele substanţe

(inclusiv antibioticele).[6]

Pentru a înţelege cum lucrează probioticele, este important să se înţelegă un pic despre

fiziologia, microbiologia tractului digestiv şi a procesului. În procesul digestiv

începe de îndată ce alimentele intră în gură şi în stomac, microbii prezenţi în tractul

gastric intestinal au potenţialul de a să acţioneze într-o favorabilă, o vătămătoare sau o

manieră neutră.Microbii în intestinul subţire şi în intestinul gros finaliza procesul de

digestie.

Anumiţi microbi intestinali sunt cunoscuţi pentru a produce vitamine şi sunt nonpatogeni,

metabolizarea lor este non-putrefactive.

Probiotice - culturi microbiene vii consumate pentru beneficiile sănătăţii dincolo de

furnizarea de bază a valoarii nutritională.[8]

Preparatele probiotice utilizează, în special, una sau mai multe tipuri de bacterii:

Lactobacillus bulgaricus, L.acidophilus, L.casei, L.helveticus, L.lactis, L.saliverius,

L.plantarum, Bifidobacterium sp., Streptococcus thermophilus, Enterococcus hirae etc.

[6]

Produsele probiotice pot fi:

- Tip Baby foods: Lactana B (Germania) pulbere care conţine Bifidobactrium

bifidum şi lactuloză; Familact pulbere (Cehia) care conţine Bifidobacterium

bifidum şi Lactobacillus acidophylus şi Pediococcus acidilact; Bifiline (Rusia),

produs lichid care conţine bifidobacterii;

- Produse lactate fermentate de tip probiotic pentru copii şi adulţi.

Se obţin şi produse farmaceutice cu bifidobacterii folosite în combaterea tulburărilor

gastrointestinale şi a efectelor secundare ale antibioticelor; terapie cu radiaţii, inclusiv ca

agenţi de protejare a microflorei intestinale normale.

Bifidobacteriile pot fi folosite şi la obţinerea produselor: brânză proaspată, brânză albă

nematurată, hidrolizate proteice fermentate, sucuri de fructe fermentate.[2]

Tab. 2. Produse probiotice (denumiri comerciale şi microflora conţinută)

Produsul Microorganismul

Lapte acidofil Lactobacillus acidophilus

Lapte acidofil cu drojdie Lactobacillus acidophilus

Saccharomyces fragilis

Saccharomyces cerevisiae

Acidophilus butter-milk Lactobacillus acidophilus

Lactococcus lactis

Lactococcus lactis sp. cremoris

Lactococcus lactis sp. diacetilactis

Leuconostoc mezenteroides sp. cremoris

Tablete cu acidofilus Lactobacillus acidophilus

Bifidobacterium bifidum

Pastă acidofilă Lactobacillus acidophilus

Iaurt acidofil Lactobacillus acidophilus

Lactobacillus delbrüechii sp. Bulgaricus

Streptococcus thermophilus

Biogurt Lactobacillus acidophilus

Streptococcus cremoris

Cultura Lactobacillus acidophilus

Bifidobacterium bifidum

Iaurt cu bifidobacterii Bifidobacterium bifidum

Streptococcus themophilus

Lactobacillus acidophilus

Lapte bifidus Bifidobacterium bifidum

Bibidobacterium longum

Selecţie de probiotice

Criteriile de selecţie pentru bacteriile lactice de a fi utilizate ca fiind "probiotice" includ

următoarele:

(i) exercită un efect benefic asupra gazdei;

(ii) rezistă într-un produs alimentar cu conţinut mare de celule, şi rămân viabile pe

toată perioada de valabilitate din punct de vedere al produsului;

(iii) rezistă faţă de tranzitul prin tractul gastrict intestinal;

(iv) să adere la epiteliului intestinal garnitură de celule şi de a coloniza lumenul

tractului;

(v) producerea de substanţe antimicrobiene faţă de agenţii patogeni;

(vi) stabilizează microflora intestinală şi trebuie să fie asociate cu beneficiile

sănătăţii.

Probiotice trebuie să aibă o bună viabilitate în produsele alimentare sau preparate, care

conţin un număr mare de celule viabile în momentul de consum, şi trebuie să fie

nonpathogenic nontoxic şi în pregătirea lor.

Efecte benefice şi terapeutice ale probioticelor

Există o varietate propusă de efecte benefice asupra sănătăţii ale probioticelor. Simptome

clinice care au fost tratate sau au potenţialul de a fi tratate cu probiotice includ: diaree,

gastroenterita, sindrom de intestin iritabil, şi boli diverse inflmatori (IBD; boala lui

Crohn si colita ulcerativă), cancer, scaderea functiei imunitare, digestie inadecvată a

lactozei, alergii la copil, hyperlipidemia, boli hepatice, infecţii cu Helicobacter pylori, şi

altele. Utilizarea de probiotice ar trebui să fie investigată pentru posibilele beneficii şi

efecte secundare în cazul în care există.[8]

Efectele produselor probiotice:

Stimulează creşterea animalelor prin imbunătăţirea conversieihranei şi oferă

protecţie faţă de infecţiile intestinale

Înlocuiesc antibioticele şi aditivii chimici sintetici la animalele de crescătorie

Atenuează fenomenele de intoleranţă la lactoză, determinate de deficienţa

congenitală în β-galactozidază prin creşterea activităţii acestei enzime

Lactobacillus sp. exercită un efect anticancerigen prin:

- Inhibarea creşterii celulelor tumorale;

- Supresia bacteriilor care produc enzime răspunzătoare de eliberarea de

substanţe cancerigene din complexe inofensive

- Determină supresia nitroreductazei implicată în sinteza nitrozaminelor.

Caracteristicile unui bun probiotic:

1) lipsa de patogenitate şi toxicitate;

2) capacitatea de a supravieţui şi de a fi metabolic acitv în mediul intestinal;

3) să exercite efecte benefice asupra organismului-gazdă (să asigure creştera sporită,

să mărească rezistenţa la infecţie);

4) să fie accesibil din punct de vedere economic;

5) să fie stabil pe durate mai mari (pentru conservare).

Modul de acţiune al probioticelor este relativ puţin cunoscut. Au fost identificate cel

puţin trei căi majore:

1) Efectul direct, antagonist, materializat prin scăderea numărului unor grupe

specifice de microorganisme prin:

a) producerea de metaboliţi de tipul acizilor organici (şi scăderea de pH), H2O2

sau producerea de substanţe macromoleculare cu acţiune

antimicrobiană;

b) competiţie pentru nutrienţi;

c) împiedicarea colonizării bacteriilor patogene prin competiţie pentru situsurile

de adeziune de pe suprafaţa epiteliilor intestinele.

2) Modificarea metabolismului microorganismelor din intestin prin creşterea

activităţii unor enzime sau diminuarea altora.

3) Stimularea imunităţii prin creşterea activităţii macrofagelor sau a concentreaţiei

imunoglobulinelor-anticorp (fig. 2).

Contact limitat cu mediul Dezvoltare normală şi cu organismul matern Posibilitate de contaminare din mediu

Fig. 3. Reprezentarea schematică a modului de intervenţie al microorganismelor

probiotice.

Habitatele microbiotei gastrointestinale

Ecosistemul gastrointestinal este complex, deschis, integrat şi format din unităţi care

interacţioneză şi care conţin mai multe habitate pentru micoorganisme.

Animal nou născut

Microbiotă deficitară(neprotectoare)

Microbiotă normală completă

Microorganisme probiotice

Protecţie

În mod normal, la organismele adulte, fiecare din aceste habitate este colonizat de mai

multe specii de micoorganisme autohtone sau indigene. Fiecare specie ocupă o nişă în

habitat şi contribuie la economia întregului sistem. Microorganismele pot apărea în orice

regiune majoră a sistemului digestiv, în habitate cu dimensiuni vizibile sau microscopice.

Microbiota gastrică

Odată ajunse în stomac, marea majoritate a microorganisemelor sunt distruse de

aciditatea conţinutului stomacal şi de enzime sau sunt transferate repid în intestinul

subţire. La om, din conţinutul gastric au fost izolate, cel mai frecvent, microorganisme

acido-tolerante, ca specii de Lactobacillus sp., Candida şi Torulopsis. În număr mai mic

au mai fost semnalate: Bifidobacterium, Clostridium, Streptococcus, Veillonella,

Peptostreptococcus, Bacteroides, Actinobacillus coliforme ş.a.

Microbiota intestinului subţire

Creşterea bacteriilor în intestinul subţire este limitată. În duoden şi jejun a fost evidenţiat

un număr mic de specii (Streptococcus sp., Lactobaciullus sp. Şi C.albicans), unde

verivate în mod cert din cavitatea bucofaringiană.

Numărul microorganismelor este mai mare în ileon unde pot fi găsite şi bacterii provenite

din colon. Speciile întâlnite în densităţi sunt cele aparţinând genurilor: Lactobacillus,

Streptococcus, Bifidobacterium, Clostridium, Bacteroides, Veillonella, Staphylococcus,

Actinobacillus, cărora li se adaugă coliformi şi bacili anaerobi Gram-pozitivi.

Între factorii care limiteză prezenţa şi multiplicarea bacteriilor în intestinul subţire cei mai

importanţi ar putea fi:

1) aciditatea gastrică;

2) peristalitismul, care asigură tranzotul relativ rapid spre intestinul gros;

3) existenţa unor substanţe care inhibă creşterea microorganismelor.

Rolul protector al microbiotei normale

Funcţia de barieră antiinfecţioasă

Numeroase observaţii experimentale şi epidemiologice au evidenţiat faptul că

microorganisele autohtone, adaptate să se dezvolte în anumite habitate naturale, exercită

o funcţie de barieră, care protejează organismele animale de implantarea unor

microorganisme alohtone ce pătrund în mod normal de la exterior cu alimentele, apa sau

aerul.[6]