procedee moderne de combatere a factorilor poluatori

Procedee moderne implicate în eliminarea factorilor poluatori şi a celor de risc din arealul sistemelor sportive

~ 1 ~

Introducere

Ecologia este ştiinţa şi ingineria echilibrării şi armonizării ecosistemelor în vederea

realizării ambientelor optime.

MEDIUL este un asamblu de factori fizici, chimici şi sociali, susceptibili de a avea afecte

directe sau indirecte, imediat sau întârziate, asupra fiinţei vii, inclusiv a oamenilor.

Mediul de viaţă se caracterizează prin diferiţi factori naturali. Cei lipsiţi de viaţă se

numesc factori abiotici, iar vieţuitoarele sau produşii acestora se numesc factori biotici.

Mediul ambiental natură, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi

subsolul, cât şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin formează

imaginea reală pe care o simte sau la care se raportează omul.

Conceptul actual de mediu înconjurător are un caracter dinamic, care caută să analizeze şi

să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin resurse naturale se înţelege totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător

ce pot fi folosite în activitatea umană:

- Resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili

- Resurse regenerabile – acumulările de apă, biogazul, biomasa, combustibilii de tip

biodisel, flora şi faună;

- Resurse permanente sau alternative – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.

ARGUMENTAŢIA TEMEI

- Protecţia mediului ambiant constituie problema majoră a societăţii contemporane.

- Cunoaşterea influienţei activităţii umane asupra ecosistemelor naturale, cu menţionarea

surselor de poluare şi a efectelor lor fizice, este de strictă actualitate. Ea este impusă mai

ales de implicaţiile nefaste ale deteriorării mediului asupra calităţii vieţii oamenilor.


~ 2 ~

1.Poluarea

Poluare reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu

sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor.

Clasificare :

1. După natura poluării: fizică, biologică şi chimică;

2. După mobilitatea surselor: fixe sau mobile;

3. După ritmul emiterii: continua, intermitenta şi accidentală;

4. După efecte asupra biotopului şi biocenozei: cronica sau acută;

5. După modul de pătrundere în ecosistem: punctual sau difuz.

Sursele de poluare sunt reprezentate prin locul de producere şi de evacuare în mediul

înconjurător a unor emisii poluante.

Poluant = factor perturbator de natura fizică, chimică sau biologică, judecat în funcţie de

interferenţă acestuia în dinamica populaţiei.

Criterii de clasificare:

1. După natura poluanţilor:

biodegradabili =substanțe care se descompun rapid în natură. Acești poluanți

devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.

nedegradabili = materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în

mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se

îndepărteze acești poluanți din mediu.

2. După natura efectelor generate:

cu efecte directe (toxice) - efecte la nivel :

o psihologic

o molecular

o biochimic

cu efecte indirecte (ecologice - alterare):

o mediu fizic

o mediu chimic


~ 3 ~

1.1. Poluarea apei

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o

problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea

apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau

indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în

scopurile în care aceasta utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării

resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natură şi concentraţia substanţelor

impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare,

prin care se asigura condiţiile necesare pentru consum.

Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor

de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a

gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu

organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor

meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată

(organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi

evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizata) provine

din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul

apelor de ploaie.

Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a

defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,

colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.

Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când

cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a

defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.

Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de

exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor,

pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma

fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii

şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.


~ 4 ~

Cererea de apă potabilă este în creștere continuă cât timp

populația globului crește. Din anul 1942 până în anul 1990

preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare și alte

surse a crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în

Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigație, 39% a fost

pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită

pentru alte utilități; industria și mineritul au folosit 7% și

restul a fost folosită pentru animalele domestice și în scopuri

comerciale.

Apa menajeră, apa industrială și produsele chimice folosite

în agricultură, cum ar fi îngrășămintele și pesticidele sunt

principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din

lacuri și estuare și 36% din râuri sunt prea poluate pentru

practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a

anului. În țările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri și

golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană. Îngrășămintele chimice cum ar fi fosfații și

nitrații folosiți în agricultură sunt vărsate în lacuri și râuri. Acestea se combină cu fosfații și

nitrații din apa menajeră și măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate să ajungă

"sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere și care epuizează oxigenul din ea. Acest

proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peștilor și a altor forme de viață acvatice. La

sfârșitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware și Golful Mexic au murit mii de pești din

cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul

pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul

de apă ajungând în râuri și apoi în mare, fosfații și nitrații ajutând dezvoltarea algelor. Inundațiile

duc pesticidele toxice și deșeurile urbane și industriale în lacuri și râuri.

Eroziunea contribuie și ea la poluarea apelor. Pământul și nămolul duse de apă de pe dealurile

defrișate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcție pot să blocheze cursul apelor și să

omoare vegetația acvatică. Chiar și cantități mici de nămol pot să elimine unele specii de pești.

De exemplu, când defrișările îndepărtează învelișul de plante al versanților dealurilor, ploaia

poate să ducă pământ și nămol în râuri, acoperind pietrișul din albia unui râu unde păstrăvii sau

somonii își depun icrele. Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o

sursă esențială de proteine, mai ales pentru oamenii din țările în curs de dezvoltare. Totuși,

poluarea din golfuri și estuare amenință rezervele de pește care și aşa sunt aproape epuizate din

cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon

Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi și bogat loc de pescuit. În 1999 s-

au raportat 8.539 accidente petroliere în apele și în jurul apelor Statelor Unite, vărsându-se 4,4

miliarde de litri de petrol.


~ 5 ~

1.2. Principalele materii poluante şi efectele acestora

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase,

producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse

mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii

publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.). Substanţele

poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:

- Substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apa

poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă

oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consuma oxigenul

din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de

cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a

tuturor organismelor acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de

autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final,

conduc la autoepurarea apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normata, variază între 4 - 6

mg/dm3, în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea

proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe organice de origine

naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine s.a. Substanţele

organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor

(benzină, motorina, uleiuri, solvenţi organici s. a), industriei chimice organice şi industriei

petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi s.a.).

- Substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele

uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr),

clorurile, sulfaţii etc. Sarurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele

pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentarilor cu apă

potabilă şi industrială, irigaţiilor etc. Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra

organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sarurile de azot şi

fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc

depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de

transfer a căldurii.

- Materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului

formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consuma oxigenul din apa dacă materiile sunt de

origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie

plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc


~ 6 ~

prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedica absorbţia

oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează

filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabila apa pentru alimentarea

instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.

- Substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele

pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice,

câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna receptorului.

- Substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele

dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de

suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra

organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de

concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din

interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase.

- Substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la

distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi

instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedica folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentari cu apa

etc. De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru fauna depinde de valoarea pH-ului, peştii

murind la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte

solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase

prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l

NaOH, distrug fauna piscicolă.

- Coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcarii etc, împiedica

absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de

fotosinteză.

- Energia calorică, caracteristica apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii,

aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedica dezvoltarea

florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen

dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.

- Microorganismele de orice fel, ajunse în apă receptorilor, fie că se dezvolta

necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor

vii. Microorganismele provenite de la tăbăcarii, abatoare, industria de prelucrare a unor produse

vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.


~ 7 ~

1.3. Principalele surse de poluare

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categorii de receptori:

apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri etc.) şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare etc.).

Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele

caracteristici ale apei:

- Starea lichida a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în

curgerea să diferite substanţe impurificatoare;

- Apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca de

exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.);

- Faptul că în natura apa se găseşte sub forme diferite (inclusiv gaze şi vapori) îi măreşte

sensibil domeniul de aplicare;

- Apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ.

Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte: - surse organizate, care

produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin intermediul unor instalaţii

destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii sau crescătorii de animale

etc.;

- Surse neorganizate, care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor

substanţe în ape.

După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:

- Surse de poluare permanente;

- Surse de poluare nepermanente;

- Surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:

- Surse de poluare naturale;

- Surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi

subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

- Impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări

miniere sau foraje;

- Impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape

care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;

- Impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie

sanitară sau a condiţiilor de execuţie. CAP 7.3. Surse de poluare naturale


~ 8 ~

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter

permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor,

influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare

este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor

cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective improprii folosirii.

Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt:

- Trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie

principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în

straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea

unor ape de suprafaţă sau subterane;

- Trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă

impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule

fine, cum sunt cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;

- Vegetaţia acvatică, fixa sau flotanta, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în

lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de

vegetaţie;

- Vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi

prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi

descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau

sub pod de gheaţă.

Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în special

unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip

Se poate cita pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în

apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi,

a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.


~ 9 ~

1.4. Surse de poluare artificială

A. Ape uzate

Principala sursă de poluare permanenţă o constituie apele uzate reintroduse în receptori

după utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, exista următoarele categorii de ape

uzate:

- Ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,

provenite din satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a

nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi social- administrative ale diferitelor unităţi industriale

mici.

- Ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele

fiind de cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare proprii industriilor respective.

Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie este de obicei restrâns, o apă industrială uzată

având în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în

procesul tehnologic. De exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept

caracteristica principală conţinutul în substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de

la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe organice.

- Ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor

uzate orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi materialele în

suspensie.

- Ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spala din atmosfera poluanţii

existenţi în această. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte

amenajate, sau al unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte

tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în

receptor pot conţine un număr mare de poluanţi.

- Ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive

rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor

substanţele radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple cai, prejudiciind întreg mediul

înconjurător.

- Ape uzate calde, care conţin de obicei un singur poluant, energia calorică, a cărei

provenienţa a fost menţionată anterior.

- Ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt

asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti.

- ape uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit

de nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.


~ 10 ~

1.5. Consecinţele poluării

Asupra mediului:

• posibilitatea contaminării sau poluării chimice a animalelor acvatice;

• contaminarea bacteriologică sau poluarea chimică şi radioactivă a legumelor, fructelor

sau a zarzavaturilor;

• Distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determina micşorarea capacităţii de

debarasare faţă de diverşi poluanţi prezenţi la un moment dat.

Asupra sănătăţi:

Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul că oamenii nu beau suficientă

apă sau apă băută nu are cele mai bune calităţi.

Asupra calităţii apelor:

În viaţa colectivităţilor umane, apele sunt utilizate zilnic atât ca aliment cât şi în

asigurarea igienei personale. În medie, în 24 de ore, un om adult consuma în scopuri alimentare

2-10 l de apă.

Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine ca rezultat al încărcării

cu substanţe organice în descompunere, al poluării cu substanţe chimice sau ape reziduale. Cu

cât apa conţine mai multe substanţe organice, chimice sau ape reziduale cu atât mirosul este mai

uşor de perceput.

Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:

• apele de culoare arămie sau brună provin de la distilările de cărbune

Amestecate amestecate cucu ape ape industriale industriale care care conţin conţin fier

fier;

• apele de culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;

• apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcarii şi au culoarea verde închis sau

neagră;

• ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;

• ionii de cupru conferă apei o culoare albastră;

• apele care conţin argila coloidală au o culoare galben-bruna.


~ 11 ~

2. Protecţia apei

Autopurificarea apelor se realizează prin procese fizice şi fizico-chimice sau bio-

chimice, care constau în:

• sedimentarea materilor mai grele, sedimentare, care este influenţată de temperatură,

viteza de scurgere a apei etc.;

• prin acţiunea radiaţilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;

• prin prin reacţii reacţii chimice chimice dede oxidare oxidare, reducere reducere,

neutralizare neutralizare care care auau loc loc între intre substanţele chimice din apă şi cele din

apă poluată;

• prin reacţii chimice chiar numai între substanţele chimice din apă poluată.

Procesele biologice şi biochimice constau în primul rând în concurenţa dintre flora

propriei ape şi flora poluantă pătrunsă în apă. Astfel, germenii propii apei eliberează în apă o

serie de metaboliţi cu acţiune antibiotică faţă de germenii poluanţi, ducând în cele din urmă la

dispariţia suportului nutritiv de hrană al germenilor patogeni pătrunşi prin poluare.

2.1. Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice

Scop: menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a acestor ecosisteme,

în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale:

Măsuri:

• Interzicerea evacuării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apă

şi, în primul rând, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea trebuie colectate şi

îndepărtate prin sisteme de canalizare sau instalaţii locale de colectare;

• Construirea de staţii de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor organice

poluante conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de

eliminarea lor în apă;

• Distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în ape reziduale ale unor

instituţii (spitale), abatoarele, unităţile industriei cărnii;

• Înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din ape

reziduale;

• Construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale unităţii

industriale în vederea reţineri şi neutralizării substanţelor chimice potenţial toxice;

• Controlul depozitarii deşeurilor solide, astfel încât acestea să nu fie antrenate sau purtate în

sursele de apă de suprafaţă sau subterane.


~ 12 ~

2.2. Statia de epurare

Staţia de epurare este amplasată pe malul drept al răului Crisul Repede, la sud de

drumul naţional E 60 şi este delimitată de fermă 8 SCCP, canal de evacuare CET I, răul Crisul

Repede şi halda de şlam a Intrprinderii chimice Sinteză.

Apele uzate din zone le joase ale municipiului sunt canalizate în 6 staţii de pompare, de

unde sunt pompate în colectoarele gravitaţionale.

Staţia este racordata la cele două colectoare principale: ovoid 70/105 cm şi clopot de

165/260 cm ce colectează apele uzate menajere şi industriale din municipiul Oradea şi comunele

învecinate. Rolul staţiei este de a epura mecano biologic apele uzate precum şi stabilizarea

nămolurilor rezultate în urma proceselor de epurare.

Amonte de staţia de epurare există un bazin de compensare a debitelor în perioada de

ploi torenţiale, debite ce revin în colectorul principal şi sunt preluate în staţia de epurare. Pentru

compensarea lipsei de capacitate (Q > 2200 l/s), prevenirea poluărilor accidentale, aval de atâţia

de epurare există iazuri biologice ~ 50 Ha, de unde apele se evacuează în râul Crisul Repede în

mod controlat şi cu aprobarea Inspectoratului de mediu şi direcţia Apelor Crisuri.

http://www.apaoradea.ro/pictures/epurare-01.jpg


~ 13 ~

Staţia de Epurare are rolul de a prelua şi epura apa uzată menajeră şi industrială din

Municipiul Oradea şi unele zone limitrofe. Staţia de Epurare este de tip mecano-biologic iar

efluentul staţiei este deversat în râul Crisul Repede.

Staţia de Epurare cuprinde următoarele: 1. Bazin compensare debite

2. Treaptă mecanică

3. Treaptă biologică

4. Iazuri biologice

1. Bazin compensare debite - are rolul de a uniformiza variaţiile orare de debit şi de

preluare a unor debite suplimentare în cazul ploilor abundente sau avarii în Staţia de Epurare.

Bazinul cuprinde - camera de intrare (intrare şi ieşire apă)

grătar plan cu curăţire manuală, prevăzut cu stăvilare în amonte şi aval.

cămin de evacuare, prevăzut cu deversor şi vâna de fund, apă, în caz de necesitate

se descarcă direct în Crisul Repede

2. Treaptă mecanică - are rolul de a epura mecanic apa uzată intrată în staţie.

Se compune din:

A. Camera de intrare - preia apele

uzate din canalizarea tip clopot 260/165 şi ovoid

70/110. Este prevăzută cu două stăvilare unul

pentru intrarea apei pe treapta mecanică şi unul

pentru traseul de ocolire al staţiei spre iazurile

biologice în caz de debite suplimentare sau avarii

în staţia de epurare.

B. Grătare rare - au rolul de a reţine

materiile grosiere din apă uzată intrată în staţie. Sunt două grătare plane, înclinaţie 60O, distanţă

între bare 20 mm, cu curăţare mecanică. Deşeurile colectate sunt depuse mecanizat cu ajutorul a

doua greble pe o bandă transportoare de unde se descărcă în containere ce sunt transportate la

halda municipală de deşeuri a oraşului.

C. Grătare dese - au rolul de a reţine corpurile grosiere din apă uzată. Sunt patru

grătare curbe, distanţa dintre bare de 16 mm, curăţire mecanică. Deşeurile colectate sunt depuse

mecanizat cu ajutorul a doua greble pe o bandă transportoare de unde se descărcă în containere

ce sunt transportate la halda municipală de deşeuri a oraşului.

D. Deznisipator - are rolul de a reţine materiile minerale din apă uzată (nisip, pietriş).

Este compus din şase compartimente în care are loc procesul de sedimentare, curăţirea

compartimentelor efectuându-se cu ajutorul a doua poduri prevazite cu sistem de pompare aer-


~ 14 ~

lift. Deşeul rezultat este depus în două bazine laterale betonate, unde are loc decantarea iar

deşeul este transportat la halda municipală de deşeuri a oraşului.

E. Separator de grăsimi - are rolul de a reţine grăsimile şi uleiurile din apă uzată.

Cuprinde trei compartimente, unde apa este aerata pentru ajutarea separării. Prin ridicarea

nivelului de apă, grăsimile se dirijează manual într-un jgheab care deversează într-un bazin

betonat de unde apa este reintrodusa în flux iar grăsimile sunt reţinute în vederea eliminării.

Grăsimile stocate constituie deşeu periculos şi actualmente nu avem soluţii de depozitare

definitivă sau distrugere.

F. Decantoare primare - au rolul de a reţine suspensiile fine din apă uzată. Fiecare din

cele patru decantoare este prevăzut cu un pod radial ce raclează nămolul primar de pe radier.

Nămolul primar rezultat este pompat în fermentatoare. Apa uzată epurata mecanic este pompată

spre treapta biologică.

G. Staţie pompare nămol primar - are rolul de a pompa nămolul primar în

fermentatoare. Staţiile (două) sunt dotate cu electropompe submersibile.

H. Staţie pompare apa epurată mecanic - are rolul de a prelua apa uzată epurata

mecanic şi de a o pompa spre treapta biologică de epurare.

Staţia funcţionează în regim automatizat funcţie de variaţia de debite.

3. Treaptă biologică - are rolul de a epura biologic apa uzată.

Se compune din:

A. Bazin de aerare - două bucăţi de 18000 mc

fiecare, unde are loc procesul de epurare

biologică cu nămol activ, sub aerare continuă cu

bule fine.

B. Decantor secundar - are rolul de a separa

apa epurată biologic de nămolul activ. Apa

epurată biologic este deversată în râul Crisul

Repede iar nămolul activ este recirculat în

bazinele de aerare iar o parte (exces) este

evacuat spre fermentatoare.


~ 15 ~

C. Staţie de pompare nămol activ - are rolul de recirculare a nămolului activ în

bazinele de aerare şi de eliminare a excesului spre fermentatoare. Cele două staţii sunt dotate cu

pompe submersibile de recirculare şi exces.

D. Îngroşător de nămol - are rolul de a îngroşa nămolul activ exces înainte de a fi

introdus în fermentatoare. Din îngroşătorul de nămol nămolul îngroşat este descărcat

gravitaţional în staţiile de pompare nămol primar în vederea introducerii în fermentatoare.

E. Stabilizare nămoluri - stabilizarea are loc în fermentatoare în urma unui proces

anaerob. Fermentatoarele (2 buc a 3000 mc fiecare şi 6 buc a 4000 mc fiecare) sunt cuplate două

câte două la o cameră de manevră prevăzută cu pompe, tocătoare, schimbătoare de căldură

necesare recirculării nămolului şi menţinerii unei temperaturi constante în masă de nămol. În

urma fermentării se obţine biogaz şi nămol fermentat care se descarcă pe paturi de nămol.

F. Păturile de nămol au rolul de a

deshidrata nămolul prin drenarea apei de nămol

şi prin evaporare. Păturile sunt

compartimentate, fiecare compartiment este

prevăzut cu două drenuri (conducte azbociment

acoperite cu diferite sorturi de pietriş. Apa de

nămol este condusă prin sistemul de drenuri la

staţia de pompare apa epurată mecanic de unde

este pompată spre bazinele de aerare. Biogazul

este colectat în trei bucăţi gazometre care au rolul de înmagazinare biogaz şi menţinerea unei

presiuni de 220 mm col apa necesară alimentării arzătoarelor din centrală termică.

G. Centrala termică cuprinde 4 cazane de

încălzire din care unul este pe combustibil lichid

(celelalte sunt cu funcţionare pe biogaz) şi are

rolul de a prepara agentul termic necesar

inmcalzirii nămolurilor din fermentatoare şi

asigurarea încălzirii spaţiilor de producţie şi

asigurarea apei calde pentru

personal. Alimentarea cazanelor cu combustibil

lichid se efectuează dintr-un rezervor subteran amplasat la o distanţă de cca 15 m de centrală

(capacitate 14 000 litri)


~ 16 ~

4. Iazuri biologice - au rolul de a epura biologic natural apa uzată descărcată în ele în

urma ocolirii treptelor mecanică şi/sau biologică în cazul unor debite suplimentare sau avarii în

Staţia de Epurare. Se întind pe o suprafaţă de cca 57 ha şi au un volum util de cca 1 mil mc. Apa

epurată parţial în caz de necesitate (lucrări sau atingere cote de atenţie) este decarcata în râul

Crisul Repede prin intermediul a două cămine betonate prevăzute cu vane de golire.

Controlul permanent al funcţionării Staţiei de Epurare este asigurat prin:

monitorizarea fluxului de epurare

debitmetrie

Monitorizare flux de epurare -

monitorizarea se efectuează în laboratorul

staţiei de epurare şi cuprinde fluxul apei uzate

(influent staţie, apa epurată mecanic, efluent

staţie epurat biologic cu nămol activ,

descărcări din iazurile biologice, descărcări din

bazinul compensare debite) şi fluxul de nămol

(nămol primar, deşeu de la desnisipator, nămol

din bazinele de aerare, nămol exces, nămol

îngroşat, nămol fermentat, nămol deshidratat, nămoluri din iazurile biologice). Monitorizarea se

efectuează în conformitate cu prevederile standardelor în vigoare şi cu o fecventa minim

necesară caracterizării şi conducerii în condiţii optime a întregului flux de epurare. Dotarea

Laboratorului Staţiei de Epurare este la nivelul anilor 70 şi asigură monitorizarea tuturor

parametrilor prevăzuţi în normativele naţionale şi locale.

Debitmetrie - în vederea conducerii procesului tehnologic avem în dotare doua

debitmetre cu ultrasunete montate la intrarea apei în staţie şi la evacuarea de pe treapta

biologică.

Grătarul are scopul de a reţine impurităţile grosiere (hârtii, resturi menajere, cutii

conserve, lemne, etc.). El este format din două compartimente prevăzute la intrare şi ieşire cu

stăvilare plane care permit izolarea unui compartiment sau al ambelor compartimente.

Deznisipatorul reţine nisipul din apele uzate, iar evacuarea lui se face mecanizat cu

ajutorul curăţitorului hidromecanic, montat pe un pod mobil.

Separatorul de grăsimi are rolul de a elimina grăsimile din apele uzate. Grăsimile

colectate periodic se vidanjează şi se depozitează într-un loc special amenajat.

Decantorul primar are rolul de a reţine suspensiile fine (nămolul primar) din apele uzate

şi este realizat dintr-o construcţie circulară din beton, în care se roteşte podul raclor, având rolul


~ 17 ~

de a conduce nămolul depus spre pâlnia de colectare din centrul său. Nămolul decantat este

evacuat într-o groapă colectoare de unde cu ajutorul unei pompe este dirijat spre platformele de

deshidratare.

Staţia de pompare nămol primar are scopul de a dirija nămolul colectat din decantorul

primar spre platformele de deshidratare a nămolului. Ea este echipată cu 2 electropompe, una

activă şi alta de rezervă.

Concluzii

Sunt multe de făcut pentru a împiedica poluarea apelor, dar toate acestea necesita timp,

bani şi puţin efort din partea oamenilor, lucruri pe care majoritatea dintre aceştia nu sunt dispuşi

să le irosesca “doar pentru a salva planeta”.

Depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate;

Reciclarea tuturor materiilor reciclabile;

Încetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor şi a îngrăşămintelor;

Încetarea folosirii substanţelor chimice în apropierea surselor de apă;

Pentru spălarea automobilelor să se folosească locuri special amenajate;

Resturile menajere, apa rezultată în urma spălării hainelor şi a obiectelor de uz casnic să

fie aruncate direct la canalizare;

Folosirea pe cât posibilă a materialelor biodegradabile şi ale celor reciclabile;

Verificarea stării automobilului pentru a evita scurgerile nedorite de benzină şi ulei;

Dacă doriţi mai multe informaţii sau doriţi să vă implicaţi direct în salvarea surselor de

apă prezentaţi-vă la cea mai apropiată instituţie ecologică!

procedee moderne de combatere a factorilor poluatori

Documents

Transcript of procedee moderne de combatere a factorilor poluatori