Legea 143 Combatere Droguri.doc

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I. Consideraţii introductive privind cadrul

legal general instituit pentru combaterea traficului şi

consumului ilicit de droguri

SECŢIUNEA I. Noţiunea, clasificarea şi cadrul legal

general instituit prin legea 143/2000

1.1 Noţiuni generale şi clasificarea drogurilor

1.2 Cadrul legal general instituit prin legea 143/2000

SECŢIUNEA A II-a. Referinţe istorice privind

drogurile şi lupta împotriva traficului şi


SECŢIUNEA A III-a. Aspecte criminologice

SECŢIUNEA A IV-a. Reglementări internaţionale

CAPITOLUL II. Analiza infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000

SECŢIUNEA I. Operaţiuni ilicite privind drogurile

1.1. Concept legal şi caracterizare

1.2. Condiţii preexistente

1.3. Conţinut constitutiv

1.4. Forme.Modalităţi.Sancţiuni.

SECŢIUNEA a II-a. Introducerea sau scoaterea din

ţară şi importul sau exportul de droguri



1


2.4. Forme.Modalităţi.Sancţiuni.

SECŢIUNEA a III-a. Operaţiuni ilicite cu drogurile în vederea consumului propriu



3.3.Conţinut constitutiv

3.4.Forme.Modalităţi.Sancţiuni.

SECŢIUNEA a IV-a. Favorizarea consumului de droguri 4.1. Concept legal şi caracterizare




SECŢIUNEA a V-a. Prescrierea şi eliberarea unor droguri de mare risc




5.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

SECŢIUNEA a VI-a. Administrarea unor droguri de mare risc





SECŢIUNEA a VII-a. Vânzarea de inhalanţi chimici 7.1. Concept legal şi caracterizare

7.2.Condiţii preexistente

2



SECŢIUNEA a VIII-a. Operaţiuni ilicite cu precursori,

echipamente sau materiale destinate a fi folosite

pentru obţinerea unor droguri de mare risc




8.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

SECŢIUNEA a IX-a. Organizarea conducerea sau finanţarea unor

Infracţiuni privitoare la droguri 9.1. Concept legal şi caracterizare




SECŢIUNEA a X-a. Îndemnul la consumul ilicit de droguri





SECŢIUNEA a XI-a. Săvârşirea infracţiunilor în cadrul unei organizaţii sau asociaţii

3

11.1 .Concept legal şi caracterizare




CAPITOLUL III. Alte dispoziţii

SECŢIUNEA a I-a. Unele circumstanţe agravante speciale prevăzute de art. nr. 14 din Legea nr.143/2000SECŢIUNEA a II-a. Cauze speciale de nepedepsireSECŢIUNEA a III-a. Aspecte procedurale specificeSECŢIUNEA a IV-a. Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

BLIOGRAFIE

4

CAPITOLUL I

Consideraţii introductive privind cadrul legal general instituit pentru combaterea traficului şi


SECŢIUNEA I

Noţiunea, clasificarea şi cadrul legal general instituit prin legea 143/2000

1.1. Noţiuni generale privind drogurile. Clasificare.

A. Noţiuni generale privind drogurile

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au cunoscut acţiunea farmaceutică toxică şi curativă a anumitor plante care conţin stupefiante pe care le-au folosit în scop terapeutic sau în activitatea mistico-religioasă.

Odată cu dezvoltarea societăţii şi înflorirea ştiinţei se amplifică chimia alcaloizilor iar ca urmare se obţin unele substanţe cu efecte mult mai puternice decât plantele din care provin,fapt care a impulsionat şi traficul de stupefiante. Intuind posibilitatea de câştig fără muncă şi exploatând slăbiciunile fiinţei umane anumiţi indivizi s-au lansat în una din cele mai

5

nocive afaceri, cea cu stupefiante contribuind în acest fel la dezvoltarea traficului ilicit de droguri.

Actualmente producţia şi traficul ilicit de stupefiante, precum şi consumul lor abuziv pune probleme deosebite în ceea ce priveşte creşterea criminalităţii în numeroase ţări de pe toate continentele şi determină statele să-şi unească eforturile pentru a realiza o completă conlucrare între diferitele sisteme administrative din întreaga lume pentru prevenirea toxicomaniei şi reprimarea traficului ilicit de stupefiante.

În acest context se înscrie şi Legea 143/2000 ca o aliniere a legislaţiei României la legislaţia internaţională în sprijinul luptei împotriva acestui “flagel al lumii contemporane”—DROGURILE.

În cuprinsul textului Legii nr. 143/2000 întâlnim noţiuni noi privind drogurile aşa cum ele au fost exprimate în textul actului normativ.

Referindu-se la droguri, legiuitorul le-a definit ca fiind „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope, sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele I-III anexă la prezenta lege. În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, drogul este substanţa care, fiind absorbită de un organism viu, modifică acestuia una sau mai multe funcţii. În sensul dat de convenţiile internaţionale, prin drog se înţelege o substanţă din cele supuse controlului prevăzut de Convenţia unică a stupefiantelor din 1961, precum şi una din substanţele psihotrope al căror control este prevăzut de Convenţia din 1971 şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988.

Datorită varietăţii de droguri pe care acestea le produce, s-a procedat la împărţirea lor în două categorii, respectiv în droguri de mare risc şi droguri de risc, fiecare secţiune fiind indicată în tabelele-anexă ce fac parte integrantă din lege. De asemenea, cu privire la precursori, în cuprinsul legii se arată că aceştia nu sunt altceva decât substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor.Inhalaţii chimici toxici sunt, conform prevederilor legii1 , substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministerului sănătăţii.

1 Art. 1 lit. f din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000

6

În continuarea art. 1 din Legea nr. 143/2000 legiuitorul defineşte

consumul ilicit de droguri ca fiind consumul de droguri aflate sub control naţional fără prescripţie medicală. În cuprinsul textului de lege mai întâlnim noţiunea de toxicoman, adică cel care se află în stare de dependenţă fizică si/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii. Dependenţa de drog este definită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind starea psihică şi, uneori, fizică ce rezultă din interacţiunea dintre un organism viu şi un drog, caracterizată de răspunsul comportamental şi de alte răspunsuri care cuprind întotdeauna o compulsiune de a lua droguri continuu sau periodic pentru a experimenta efectele sale psihice şi câteodată, pentru a evita disconfortul. Toleranţa reprezintă, în accepţiunea aceluiaşi for, necesitatea toxicomanului de a consuma doze mereu mai mari de drog, pentru a obţine efectele iniţiale2.

Cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală constituie măsuri de siguranţă speciale ce pot fi luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri. Prin cura de dezintoxicare se înţelege ansamblul de măsuri destinate tratamentului dependenţei fizice. Supravegherea medicală semnifică ansamblul serviciilor de evaluare şi îngrijire medicală continuă, serviciilor de consiliere psihologică şi psihoterapie, serviciilor de postcură-reabilitare psihologică şi măsurile destinate reducerii consecinţelor asociate consumului de droguri. Serviciile de postcură-reabilitare psihosocială cuprind ansamblul de măsuri destinate tratării dependenţei psihice şi redobândirii aptitudinilor sociale, profesionale, pierdute datorită consumului de droguri.

Legiuitorul mai foloseşte noţiunea de livrare supravegheată ce constituie o activitate prin care se urmăreşte întărirea materialului probator, activitate ce constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul tării, de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Pentru efectuarea acestei operaţiuni legea cere în mod expres autorizarea şi controlul procurorului.

Un alt termen explicat în dispoziţiile generale din Capitolul I este expresia investigator acoperit. Acesta este un poliţist special desemnat să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.

2 Antoine Porot, Maurice Porot “Toxicomaniile”, Editura {tiinţifică, Bucureşti, 1999, pag. 123

7

Măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri cuprind

programele de substituţie în ambulatoriu3 şi activităţile de prevenire a afecţiunilor transmise pe cale sanguină. Tratamentul de substituţie, în cadrul curei de dezintoxicare la opiacee, reprezintă administrarea unor substanţe specifice, precum metadona, levo-alfa-acetil-methadol, buprenorphina şi altele, în doze progresive descrescătoare, în vederea împiedicării apariţiei sindromului de sevraj sau ameliorării acestuia. Sindromul de sevraj (abstinenţa) reprezintă apariţia unor simptome fizice (somatice) specifice la întrerupere administrării unui drog. Delirium semnifică o alterare a stării de conştienţă, care poate complica sindromul de sevraj (abstinenţa).

B. Clasificarea drogurilor

O bună cunoaştere a principalelor droguri fabricate şi consumate în lume necesită clasarea într-un repertoriu pentru a le cunoaşte mai bine.

Clasificarea adoptată de către O.N.U. şi de către O.I.P.C. este cea mai utilizată astăzi.

Drogurile se clasează în trei grupe, în funcţie de efectele lor:

--DEPRESIVE- substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, au efect sedativ, analgezi;(opiul,morfina, heroina);

--STIMULENTE- substanţe care accelerează activitatea sistemului nervos central( cocaina);

--PERTURBATORII- substanţe care perturbă activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei vizuale, temporale şi spaţiale ale consumatorului(cannabis mescalină)4.

Diversitatea acestor substanţe fiind deosebit de largă, ne vom opri pentru analiză numai asupra câtorva care sunt mai des întâlnite în practica judiciară.

3 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 20

4 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1998

8

B.1.Cocaina

Frunzele arbustului erythroxilor coca, din familia Erythroxilonacee, originar din Munţii Anzi, conţin o serie de alcaloizi, dintre care cel mai important este cocaina, existentă în această plantă în procent de aproximativ 0,2-0,8%.5

Localnici din această regiune au folosit frunzele acestei plante, pe care la mestecau, pentru a reduce senzaţia de foame, de oboseală şi pentru a crea o stare de bună dispoziţie. Ulterior această plantă a fost cultivată şi în alte regiuni, iar în cursul anului 1857 planta a devenit cunoscută şi în Europa.

Cocaina bază este cristalină, albă, inodoră, cu gust amar, greu solubilă în apă, solubilă în alcool, eter, cloroform şi uleiuri grase. Clorhidratul de cocaină se prezintă în cristale albe, cu gust amar, cu efect anestezic asupra limbii, solubile în apă, etanol, cloroform şi insolubil în eter.

Această substanţă pătrunde în organism pe cale digestivă, respiratorie (prin prizare), cutanată (aplicare de unguente şi loţiuni) şi rareori parenteral. Este repede absorbită şi trece în circulaţia generală. Se depozitează în ficat, rinichi, mucoase şi perii nazali, bilă, salivă, iar în organism se metabolizează prin hidroliză şi se elimină lent prin urină.

Asupra organismului cocaina acţionează la diferite niveluir. Mai întâi, ea acţionează ca anestezic local asupra terminaţiilor nervoase (asupra nervilor senzitivi şi asupra celor motori). Cocaina mai acţionează şi asupra sistemului nervos simpatic, având un rol de inhibare a adrenalinei. În doze mici, acţionează slab asupra inimii iar în doze mari produce o accelerare a pulsului. De asemenea, ea acţionează şi asupra sistemului nervos central. Doza letală prin aplicare pe mucoase este de 30 mg. iar doza minimă letală (per os) este de 1,2 g.

După folosirea cocainei timp mai îndelungat – aproximativ trei săptămâni sau luni – se produce intoxicaţia cronică, când nevoia organismului pentru cocaină creşte. Astfel, un „începător”, după prizare, simte anestezierea mucoasei nazale şi o senzaţie de frig în jurul nasului. Se produce o stare de euforie, cu exaltarea inteligenţei, a îndrăznelii după care urmează o deprimare cu moleşeală, tristeţe, frică şi enervare, pupilele devenind dilatate iar ochii sticloşi6. Din această stare de depresiune se iese prin luarea unui noi prize de 5 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 276 Bercheşan V., Pletea C-tin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura “Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 87

9

cocaină. La mărirea dozei de cocaină se produc halucinaţii auditive (de exemplu zgomote, strigăte, melodii frumoase), vizuale (colorate), olfactive (miros de ars), tactile (senzaţie de viermi sau alte insecte care circulă sub sau pe piele) şi o stare delirantă cu tendinţe de enervare (victima o ia la fugă). După această fază de halucinaţii, urmează scăderea memoriei, degradare mintală, morală şi fizică. Aceşti indivizi devin lipsiţi complet de voinţă, periculoşi pentru societate, câştigă noi adepţi, în special din rândul psihopaţilor, au o atitudine antisocială, fiind predispuşi în permanenţă la comiterea de fapte antisociale. Asupra femeilor cocaina are un caracter, erotic. Totodată poate produce efecte nocive asupra descendenţilor, putându-se naşte copii anormali.

B.2 Opiul

Opiul este un produs, de compoziţie complexă, rezultat din evaporarea latedului extras din planta Papaver, somniferul. Denumirea sa vine de la grecescul opion care înseamnă suc şi se referă la latexul extras din mac, din care se prepară opiu prin evaporare 7.

Alcaloizii din opiu se găsesc sub formă de săruri cu acidul sulfuric, meconic şi lactic şi reprezintă 25% din greutatea totală. Opiul conţine peste 20 de alcaloizi, însă numai şase dintre aceştia prezintă importanţă farmacodinamică şi toxicologică, şi anume: morfina (10-12%), codeina )0.3%), tebaina (0,4%), papaverina (0,8%), narcotina (5%) şi narceina (0,2%). Conţinutul în alcaloizi diferă în funcţie de specie şi de condiţiile climaterice, existând un tip de opiu care acţionează asupra aparatului gastrointestinal prin reducerea secreţiei gastrice şi a digestiei.

Toxicitatea se manifestă prin apariţia simptomelor de greţuri, vărsături, uneori delir, tremurături, convulsii şi insomnie. Pot apare fenomene alergice. Rol principal, care imprimă acţiunea analgezică şi narcotică a opiului. Aceste acţiuni se manifestă la nivelul sistemului nervos central şi se traduc prin urticarie şi erupţii cutanate.

Dozele toxice diferă de la individ la individ şi în funcţie de preparatul folosit

Consumul de opiu produce la început obişnuinţă, după care toxicomanie. Intoxicaţie cronică se produce prin fumat . Obiceiul de a fuma alte ingrediente,

7 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 29

10

preparându-se o masă vâscoasă, care se introduce în pipe speciale după care se aprinde ca tutunul obişnuit. La aceşti fumători, primele pipe sunt neplăcute întrucât le provoacă cefalee, ameţeli şi greţuri. Organismul se obişnuieşte însă destul de repede, fumătorul simţind o senzaţie de euforie, de odihnă, iar efortul muscular produce oboseală. Urmează, după toate acestea, faza de decădere fizică progresivă, casexie şi încetinirea funcţiilor digestive. În cazurile mai grave moartea survine în urma sincopei cardiace.

B.3 Morfina

Morfina este principalul alcaloid extras din opiu. Pulberea de opiu conţine 10% morfină, iar extractul 20%. În secolul al XVII-lea a fost izolat pentru prima dată alcaloidul principal din opiu – magistetium opium – în stare impură, iar în anul 1804 un farmacist practician din Paris obţine morfina în stare cristalizată. În anul 1817, un farmacist din ţinutul Hanovrei, elaborează o metodă perfecţionată de izolare a principiului activ din opiu, pe care îl numeşte morfină (după numele lui Morfeu, zeul nopţii, al somnului şi al viselor.

Morfina bază se cristalizează în prisme romboidale, incolore, inodore, cu gust amar. Morfina sub formă de monohidrat este o pulbere cristalină, albă, solubilă în apă caldă,etanol şi cloroform.

În medicina populară, există obiceiul de a administra decoct de căpăţâni de mac la copii sugari, acesta având un efect calmant. Au fost întâlnite cazuri de copii care au decedat după administrarea a 2-3 picături e tinctură de opiu (0,5 mg. morfina). În general, copii şi bătrânii sunt cei mai sensibili la acţiunea morfinei8.

Drogul pătrunde în organism pe cale digestivă (ingerare, supradozare), parenteral, iar în ultimul timp toxicomanii folosesc şi calea intravenoasă.

Acţiunea principală a morfinei se exercită asupra sistemului nervos central. La doze mici – terapeutice- acţionează ca analgezic la nivelul creierului producând o deprimare a acestuia. La doze mari acţionează ca narcotic. De fapt, morfina nu întrerupe transmiterea fluxului dureros ci împiedică percepţia cerebrală, având o acţiune depresivă asupra centrilor corticali şi percepţiei durerii.

Doza maximă terapeutică pentru o singură administrare este de 0,03 g per os. Doza letală este de 0,15-0.20 g.

Administrarea repetată a morfinei produce, după o perioadă variabilă de timp, o stare de intoxicaţie cronică, caracterizată prin fenomenele de

8 Drăgan J. – Aproape totul despre ...droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.76

11

toxicomanie (adicţie) şi obişnuinţă, care prezintă, după definiţiile clasice date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii din 1957, următoarele caracteristici:

Toxicomania (adicţia) este o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, determinată de consumarea repetată a morfinei sau a altui drog. Ea se caracterizează prin dorinţa de a procura prin orice mijloace şi a consuma substanţa care îi dă senzaţia de echilibru şi bună stare generală (dependenţă psihică), tendinţele de a mări progresiv dozele (unele persoane ajung să consume până la 3g./zi, aceasta reprezentând de 100-150 de ori mai mult decât doza terapeutică. Simptomul major în morfinomanie este însă dependenţa fizică a organismului faţă de drog, întreruperea administrării acestuia fiind dramatică şi totdeauna însoţită de fenomenul de abstinenţă.

Obişnuinţa se creează prin consum repetat de morfină şi se caracterizează prin dorinţa subiectului – dar nu şi necesitatea – de a lua substanţa pentru a-şi crea o stare de bună dispoziţie, tendinţă slabă de a mări dozele, un grad de dependenţă psihică faţă de efectele morfinei dar fără dependenţă fizică şi, ca atare, prin lipsa sindromului de abstinenţă 9.

Majoritatea morfinomanilor sunt nevropaţi sau psihopaţi constituţionali, care caută în morfină o evadare din realitate. În afară de aceste cazuri, morfinomania poate avea şi origine terapeutică, prin necesitatea administrării repetate a morfinei, de al circa 10 doze în sus. De asemenea s-a semnalat o frecvenţă destul de mare a morfinomaniei în rândul personalului sanitar care manipulează aceste substanţe.

B.4 Mescalina

Această substanţă se încadrează în grupul acelora care propriu-zis nici nu excită şi nici nu deprimă sistemul nervos, ci produc o alterare a psihicului şi funcţiilor nervoase superioare. Judecata este deviată în mod delirant, având loc modificări mintale care se manifestă prin simptome asemănătoare cu cele ale schizofreniei. Spaţiul şi timpul sunt percepute anormal apărând şi stări de depersonalizare şi halucinaţii.

Mescalina este principiul activ, halucinogen, care se găseşte într-un cactus mic – LOPHOPHORA WILLIAMSI – originar din zonele aride ale Mexicului şi sudul Statelor Unite ale Americii. Aztecii considerau această plantă ca sacră, atribuindu-i puteri supranaturale, care ar înlătura teama de orice

9 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1998

12

pericol, folosind-o după prelucrare în cadrul unor ceremonii religioase. Denumirea de „Peyotl” sau „Mescal buttons” reprezintă capul globulos al cactusului în formă de discuri, tăiate transversal în fâşii şi apoi uscate la soare. Aceste fâşii sunt muiate în gură, apoi rulate în sfere mici şi ingerate pentru a produce efectul halucinogen. Se poate consuma şi sub formă de băutură alcoolică, şi rareori prin fumat10.

La o doză de 0,15-0,20 g mescalina produce o supraexcitare generală tradusă prin impresia că forţa musculară este mărită, activitatea intelectuală creşte, dând o plăcută senzaţie de irealitate, iar pupilele se dilată şi apar viziuni colorate. De asemenea, apar stări de halucinaţii cu păstrarea conştiinţei, însă este deformată percepţia spaţiului şi timpului, iar la schizofrenici halucinaţiile pot avea un caracter sexual.

La mescalină nu se produce o dependenţă fizică puternică, în general, fiind absent sindromul de abstinenţă, dar plăcerea pe care o provoacă drogul, în special halucinaţiile vizuale pot conduce la o dependenţă psihică.

Faza de excitaţie se manifestă printr-o stare de mulţumire asemănătoare cu cea din stările de beţie alcoolică, însoţită de logoree şi de încetinirea funcţiei inimii. După aceasta, urmează o fază senzorială cu modificare perceperii distanţelor, a formei obiectelor, dedublarea personalităţii şi halucinaţii vizuale. Aceste efecte durează 12-20 ore, după care intoxicatul îşi revine la normal. În final, în cazuri mai grave, poate avea loc o fază de deprimare a centrilor nervoşi când survine moartea prin colaps cardiovascular şi oprirea respiraţiei.

B.5 Canabis

Această plantă conţine substanţe halucinogene de origine vegetală. Părţile florale ale plantei sunt cele mai bogate în principii active. În funcţie de regiunea geografică în care se cultivă şi după modul de folosire drogul poartă diferite denumiri, ca cea de „haşiş”, care se referă la somităţile uscate cu flori sau fructe, împreună cu rezina pe care o conţin şi cea de „marijuana”, care se referă la planta uscată în totalitate, în afară de rădăcină11.

Produsele obţinute din cânepă indiană se consumă sub diferite forme:- prin fumat – haşişul în pipe, marijuana în ţigări;- prin ingerare – sub forme de pilule, siropuri, şerbet;

10 Terminologie sur les drogues – OIPC Interpol, 1978.11 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 35

13

- prin inhalare sau prizare – în special a uleiurilor.

Consumul acestor droguri induce o toxicomanie numită canabism care este destul de răspândită pe plan mondial, în special în rândul tineretului cu consecinţe dezastroase asupra individului şi societăţii.

Dacă toxicul se inhalează prin fumat, pot apare greţuri, vărsături, etc. Fumatul de drog este mai periculos pentru organism, având o acţiune de 2-3 ori mai toxică decât produsul ingerat.

După inhalarea unei doze unice, ca o consecinţă asupra sistemului nervos central, iniţial se instalează o stare de bine, fizic şi psihic, de bucurie intensă care este însoţită de un râs nestăpânit şi convulsiv. După aceasta, urmează o fază în care se alterează gândirea, inteligenţa şi percepţia senzaţiilor. În această fază, atenţia este tulburată, ideea trece de la o idee la alta fără o legătură logică, imaginaţia şi instinctele sunt exagerate. Dimensiunile spaţiului şi timpului cresc, obiectele apropiate par îndepărtate, minutele par ore. Extremităţile corpului devin grele, capul pare umflat, reflexele sunt încetinite. Se produc amplificări ale sensibilităţii individuale privind halucinaţiile vizuale şi auditive, iar instinctele îşi dau frâu liber.

Fumatul are halucinaţii plăcute, colorate (vizuale, tactile). Alte ori apare delirul care poate conduce la acte iraţionale. Subiectul, în general, se află într-o lume diferită, neobişnuită, obiectele par bizare, totul îi pare ostil şi comportarea sa poate devine impulsivă. Instinctul de conservare este mult slăbit, sau chiar absent. În final se instalează somnul.

Ingerarea haşişului creează o stare euforică însoţită de o senzaţie de zbor şi plutire, viziuni fantastice, colorate.

Cu timpul, în cazul canabismului, se produc o serie de tulburări de ordin neuropsihic (insomnii, stări de dezorientare, persistenţa halucinaţiilor, o stare pasivă a subiectului faţă de viaţa de familie, socială) şi digestivă (anorexie, slăbire psihică), iar în final se ajunge la o slăbire fizică şi o profundă alterare a psihicului.

Alături de aceste droguri, se mai întâlnesc o multitudine de alte droguri, care prezintă însă proprietăţi asemănătoare cu cele indicate.

B.6 Heroina

Este produsă din morfină, printr-o reacţie chimică simplă obţinându-se un praf fin alb-maroniu ce seamănă cu zăpada şi are gust amărui. Dozele de heroină se prezintă sub forma unor capsule ce conţin 0,2 g heroină, cu o concentraţie de 20-30%. Capsulele sunt împărţite în două doze injectabile.

14

De regulă, heroina se administrează prin injectare, însă uneori este şi

fumată trasă pe nas sau înghiţită. Este cel mai puternic narcotic în forma sa pură, însă traficanţii o combină cu zahăr şi lapte praf. Heroina are un efect de anestezic puternic şi depresiv. Imediat după injectare apare o puternică euforie, apoi o senzaţie de bine şi de indiferenţă. Intoxicaţia cu această substanţă durează aproximativ 4-6 ore12.

Consumul major de heroină afectează sistemul respirator, apar pierderi de cunoştinţă, putând provoca chiar moartea. Dependenţa este foarte puternică, intoxicatul având deosebite probleme în încercarea sa de a renunţa la drog.

1.2.Cadrul legal general instituit prin Legea nr. 143/2000

După Revoluţia din 1989, în bogata paletă de infracţiuni ce s-au săvârşit şi se săvârşesc în ţara noastră, s-a observat că procentul pe care-l ocupă infracţiunile de trafic de droguri este în continuă creştere până la cote foarte alarmante.

România s-a transformat într-o placă turnantă în traficul cu droguri, cu o semnificaţie aparte în contextul balcanic, fapt confirmat şi de cazurile descoperite în perioada 1990-2001 de către statele din Europa Occidentală, în care s-a stabilit că ţara noastră a fost tranzitată de mari cantităţi de droguri (exmplu: peste 9 tone de haşiş capturate în portul Constanţa).

În ţara noastră din analiza datelor statistice pe ultimii ani, s-au constatat următoarele:· În 1989 au fost implicaţi în săvârşirea de infracţiuni pe teritoriul ţării noastre, 5 cetăţeni străini, toţi veniţi în ţară pe calea aerului, de la care s-a confiscat 308 gr. droguri.După perioada scursă în 1990 când recrudescenţa fenomenului infracţional a depăşit toate aşteptările şi asta din cauze cunoscute, anii 1991 şi 1992 pun în evidenţă o situaţie cu totul nouă pentru noi în materia traficului de droguri, astfel:· în anul 1991 au fost descoperite 11 cazuri în care s-au confirmat 35,820 kg. droguri, din care 10 kg. opiu, 12,382 kg. heroină, 13,170 kg. cocaină şi 0,278 kg. haşiş. Majoritatea cazurilor, 7, fiind constatate la punctele de intrare în ţară, iar 4 cazuri în Bucureşti;· în anul 1992 au fost descoperite 37 cazuri în care s-au confiscat 24,309 kg. droguri, din care 3,24 kg. opiu, 1,891 kg. haşiş, 1.430 kg. heroină, 17,666 kg. cocaină, 0,081 kg. cannabis.12 Dicţionar enciclopedic de droguri – Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, 1991, pag. 98

15

Cele 37 cazuri au fost descoperite astfel: 18 la punctele de intrare în ţară şi 19 în interiorul ţării13.· în anul 1993 numai în judeţul Arad au fost descoperite 17 cazuri, în care s-au confiscat 11,086 kg. droguri: 4,114 kg. opiu, 4,015 kg. haşiş, 0,856 kg. heroină, 1,616 kg. cocaină, 0,385 kg. cannabis; Cele 17 cazuri au fost descoperite astfel: 3 la punctele de trecere la frontiere, 15 în interiorul judeţului.· cea mai intensă activitate de trafic ilicit de droguri, a fost descoperită în judeţul Arad, în anul 1997, an în care au fost anihilate 29 de reţele mai mic sau mai mare în care s-au confiscat 32,689 kg. droguri. În anul 2003 au fost confiscate 1021 pastile “ECSTASY” unicat pe teritoriul României, de la cetăţeanul român T.P., care a oferit spre vânzare acest tip de drog pe raza Municipiului Arad. În majoritatea cazurilor de trafic de droguri descoperite în 1991 şi 1992, au fost implicaţi cetăţeni străini (iranieni, turci, moldoveni, italieni, germani, nigerieni, tunisieni, columbieni, afgani, marocani, algerieni, pakistanezi, mongolezi, sudanezi, chinezi), dar, au fost implicaţi şi cetăţeni români.Situaţia traficului de droguri în România în ultimii 10 ani, având în vedere schimbările politice şi economice manifestate în ţara noastră şi ţinând cont de toate evenimentele ce au avut loc în regiunea Est-Europeană, atestă echivoc că România este deja un teritoriu de tranzit pentru traficanţii care utilizează ruta balcanică14. Necesitatea unui cadru legal în materie a fost şi este determinat de următori factori:· liberalizarea regimului de frontieră şi de paşapoarte pentru toate categoriile de persoane, vehicule, mărfuri şi servicii, fără a avea la dispoziţie mijloacele tehnice şi facilităţile vamale de a efectua controale eficace la care se adaugă şi lipsa de date care să permită selecţionarea din flux a persoanelor şi autovehiculele suspecte;· prezenţa pe teritoriul României a unui însemnat număr de cetăţeni străini (nigerieni, somalezi, turci, chinezi), care intenţionează să pătrundă în Europa de Vest fără a poseda documentele legale necesare, mulţi din aceştia fiind cunoscuşi cu preocupări legate de droguri;· mai mulţi cetăţeni români, cunoscuţi cu antecedente penale de drept comun, plecaţi ilegal din ţară înainte de 1989, au revenit în ţară după Revoluţia

13 Buletinul Poliţiei Antidrog – Ministerul de Interne – I.G.P., Serviciul Antidrog, Bucureşti, 1999.

14 Buletinul Poliţiei Antidrog, Ministerul de Interne, IGP, Serviciul Antidrog, Bucureşti, 1998.

16

din 1989, dispun de mari sume de bani şi relaţii strânse cu grupuri infracţionale străine şi pot fi implicaţi în traficul de droguri. Pe baza datelor analitice, din situaţiile statistice şi din cazurile mai concludente descoperite în ultimii ani la noi în ţară, cât şi în alte ţări, în care România a fost implicată, deoarece pe teritoriul nostru drogurile au trecut dintr-o parte în alta a Europei, se desprind următoarele concluzii:· România aste folosită din ce în ce mai mult ca ţară de tranzit (fără ca drogurile să staţioneze pe teritoriul ei), dar şi ca zonă de depozitare, reambalare şi distribuire a drogurilor spre alte ţări occidentale (Germania, Italia, Suedia, Franţa, etc.).Drogurile sunt introduse în ţara noastră numai prin aşa numita “rută balcanică” (din Orient prin Turcia-Bulgaria-România-Ungaria spre Occident) şi direct din ţările producătoare pe calea aerului, folosind rute ocolite în care este inclusă şi România.· Cantităţile deţinute de traficanţi sunt din ce în ce mai mari, aspect întâlnit prin folosirea mijloacelor auto, iar cantităţile mici de ordinul a câtorva zeci sau sute de grame, sunt folosite să testeze posibilităţile de interceptare a organelor vamale şi de poliţie pentru a stabili cum şi unde se pot trece mai uşor, deoarece în cazul descoperirii, pierderea este nesemnificativă valoric ;· Se manifestă consumul de droguri (mai ales haşiş) în rândul cetăţenilor români, femeile de moravuri uşoare din România fiind angrenate din ce în ce mai mult în consumul sau în alte activităţi legate de droguri;· Multe din persoanele depistate nu aveau antecedente (penale) pe linie de droguri.

Toate aceste aspecte susţin apariţia unor noutăţi legislative în domeniu care să contracareze noile moduri de operare ale infractorilor şi să sprijine organismele de aplicare a legii în lupta împotriva traficului şi consumului ilegal de droguri.

Ca răspuns la aceste cerinţe şi în dorinţa de aliniere la legislaţia internaţională, legiuitorul român a elaborat Legea 143/2000.

Aceasta conţine un tabel anexă în care sunt enumerate drogurile de risc, de mare risc şi precursorii, acesta pe lângă cele cinci capitole ce cuprind: dispoziţii generale; sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional; dispoziţii procedurale; măsuri împotriva consumului ilicit de droguri precum şi dispoziţii finale.

Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 este structurat pe opt capitole care cuprind următoarele: dispoziţii generale; măsuri

17

de prevenire a consumului ilicit de droguri; măsuri de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri; cura de dezintoxicare; supravegherea medicală; măsuri medicale aplicate la cerere sau în cazuri de urgenţă; măsuri de eficientizare a luptei împotriva traficului ilicit de droguri şi-n cele din urmă dispoziţiile finale.

SECTIUNEA A II-A.

Referinţe istorice privind drogurile şi lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de

droguri

Cunoaşterea drogurilor şi consumul acestora nu sunt probleme apărute în contemporaneitate, fenomene recente, care s-au născut brusc şi au cunoscut o evoluţie explozivă.

În prezent, sunt conştientizate cu acuitate efectele acestor fenomene datorită amplorii deosebite pe care au cunoscut-o, amprentei negative lăsată pe

18

dezvoltarea normală a omenirii fiind factorul hotărâtor pentru care omenirea luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri.

Consumul de droguri a apărut odată cu existenţa omului ca fiinţă raţională. Deşi aceste substanţe prezintă încă un punct de atracţie pentru cercetători din punct de vedere ştiinţific, ele reclamă şi o schemă de măsuri pentru combaterea traficului lor ilicit, măsuri care nu-şi ating scopul urmărit decât într-o mică măsură.

Există date că încă din Evul Mediu, drogurile erau consumate atât în scop medical cât şi pentru obţinerea unor stări euforice . Deşi din antichitate se atrăgea atenţia asupra dependenţei pe care o dădea, opiumul era preferat în continuare în scopuri medicale. Consumul de opiu devine foarte mare în China în timpul dinastiei Ming, favorizat şi de prezenţa portughezilor în portul Canton15.

Tot în China era întâlnit şi cannabisul care era folosit numai pentru tratamentele medicale. Indienii însă au început să considere consumul de canabis o plăcere foarte mare, aproape un dar divin.

Pătrunderea drogurilor în lumea arabă şi consumul acestora, au născut puternice dispute, care s-au încheiat prin încriminarea acestuia, măsură care n-a avut însă efecte remarcabile în practică.

Un decret din 1799 al lui Napoleon Bonaparte, considerat istoric, a interzis pe întreg teritoriul Egiptului consumul de lichior preparat din florile plantei denumită haşiş.

Şi pe continentul european drogurile şi efectele sale şi-au făcut simţită prezenţa. Acestea au fost folosite atât ca medicament, afrodisiac dar şi ca o modalitate de a înlătura adversarii. Cel mai folosit drog a fost opiul care a fost utilizat, de exemplu, pentru suprimarea unor adversari politici de către papa Alexandru al IV-lea care împreuna cu copii săi – Cezar şi Lucreţia Borgia – va ridica crima la rang de politică de stat.

Continentul sud-american a cunoscut numai consumul de frunze ale arborelui de coca pe care băştinaşii le mestecau.

În prezent, producţia şi consumul de droguri au cunoscut o explozie extraordinară, explozie ce a decurs din beneficiile obţinute în urma traficului ilicit de către organizaţii bine puse la punct. Vechile locuri geografice unde se cultivau de plante din care se obţineau droguri, au atras atenţia traficanţilor care au preluat acest obicei, transformându-l într-o activitate organizată.

15 Bercheşan V., Pletea C-tin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura “Paralela 45”, Piteşti, 1998, pag. 113

19

Astfel, „Triunghiul de Aur”, cum este cunoscută regiunea muntoasă

situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania şi Laos, a fost acaparat de traficanţii de droguri16. Culturile mari au putut exista datorită zonei semi-sălbatice, a populaţiei seminomade precum şi inaccesibilităţii zonei datorită vegetaţiei sălbatice de junglă. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde pădurile iar terenurile rezultate să fie cultivat cu macul piaceu. După recoltare, terenul este părăsit, iar activitatea este reluată în altă zonă. Plantele sunt preluate de traficanţi care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor, produsele obţinute luând calea pieţelor de desfacere. Toate eforturile autorităţilor de a împiedica aceste culturi de mac au fost sortite eşecului. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populaţiei care supravieţuieşte din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obţinând venituri foarte mici, însă sigure în comparaţie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenţiei în forţa a autorităţilor. Instabilitatea politică din zonă, controlul acesteia din punct de vedere militar de către forţe care încurajează pe ascuns activităţile ilicite, precum şi corupţia factorilor de răspundere implicaţi în combaterea traficului din zonă cate atinge cote alarmante, sunt alţi factori care nu permit eradicarea flagelului în acest colţ de lume.

O legislaţie mai severă a fost adoptată mai întâi de Malaysia, exemplu urmat ulterior şi de alte ţări din zonă. Totodată autorităţile au adoptat măsuri pentru prevenirea consumului de droguri în şcoli, precum şi dezintoxicarea şi reintegrarea socială a celor afectaţi.

Altă ţară puternică afectată de invazia drogurilor şi creşterea numărului de consumatori a devenit India. Întinsa suprafaţă a teritoriului, lungimea frontierelor maritime şi terestre nu au permis autorităţilor să efectueze un control sever asupra circulaţiei. Handicapul a fost imediat speculat de traficanţii de droguri care la început au folosit India ca ţară de tranzit pentru drogurile aduse din „Triunghiul de Aur”, după care s-au orientat către populaţie, numărul consumatorilor crescând continuu17.

Instabilitatea politică şi militară, precum şi sărăcia în care se află populaţia a permis traficanţilor de droguri să stăpânească şi zona cunoscută deja sub denumirea de „Semiluna de aur”, ce cuprinde Afganistanul, Pakistanul şi Iranul. Aici populaţia seminomada, care se bucură de obţinerea unor venituri

16 Jan Ziegler “Seniorii crimei”, Editura ANTET, Bucureşti, 1988, pag.67 17 V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficul de droguri”, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998.

20

sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafeţe mari macul opiaceu şi canabisul pe care traficanţii le transformă în renumita „heroină persană”.

De altfel, nici o parte a globului pământesc unde situaţia geografică şi social-politică au permis, nu a scăpat de prezenţa narco-traficanţilor care la preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea culturilor în drog propriu-zis pentru consum, după care îl comercializează la preţuri exorbitante, profiturile fiind fabuloase.

Până nu de mult, la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodată iar drogurile reprezentau ceva cunoscut numai de către occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă.

Acest fenomen, însă, ca şi în alte părţi ale lumii, a cunoscut o evoluţie în timp, efectele lui fiind conştientizate abia în prezent.

Strămoşii noştri, geto-dacii, fiind o naţiune înfloritoare şi participând la schimburile culturale şi comerciale ale timpului, au cunoscut drogurile, acestea făcând parte integrantă din viaţa lor. Drogurile au fost folosite cu predilecţie în cadrul ritualurilor religioase şi la vindecarea bolilor.

Cunoştinţele despre proprietăţile plantelor, precum şi anumite practici erau transmise din generaţie în generaţie, unele dintre ele regăsindu-se şi astăzi în medicina populară sau în tradiţiile folclorice. Astfel, prin cunoaşterea proprie sau prin schimbul de informaţii cu alte civilizaţii, strămoşii noştri au aflat proprietăţile unor plante, cărora le-au dat şi denumiri pe măsură, cum ar fi iarba-bună, macul-bun (din care se puteau extrage opiu, morfină şi heroină), cânepa sălbatică (canabis), bureţii veninoşi, buretele şerpilor (denumiri date pentru o specie de ciuperci bine cunoscute cu proprietăţi halucinogene care induc o stare de transă şi de furie deosebită, urmată de un somn profund)18.

În perioada imediat următoare, a continuat folosirea drogurilor în diverse scopuri, mai ales în cele medicale. Obiceiurile şi experienţa adunată de atâtea generaţii s-au transmis ajungându-se la cunoaşterea unor multitudini de leacuri obţinute din plante cu proprietăţi toxice şi narcotice. Aceste substanţe însă au fost folosite, din păcate, şi la îndepărtarea adversarilor, ţinând cont de perioada mare de frământări şi lupte date pentru acapararea puterii.

În Evul Mediu, sunt utilizate în mod frecvent drogurile, fiind folosite nu numai în scop medical, ci şi pentru desfătarea celor cu posibilităţi materiale. Sunt cunoscute mai multe exemple, printre care ultima parte a domniei lui Ştefan cel Mare, care bolnav fiind, a fost vegheat de vindecători buni cunoscători ai proprietăţilor cânepei indiene şi ale macului opiaceu.

18 Drăgan J. – Aproape totul despre ...droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.75

21

În timpul domniilor fanariote, se remarcă scrisoarea domnului Ţării

Româneşti şi ulterior al Moldovei, Nicolae Mavrocordat, către Patriarhul Hrisant Notara la Constantinopol, prin care îl înştiinţează despre trimiterea a “două tenzuhuri (pastile) găsite cu mult Penzehr (antidot)” şi “un magiun – de opiu – ales”19.

Cum era de aşteptat, folosirea acestor substanţe a început să creeze dependenţă, fiind cunoscute câteva cazuri celebre, cum ar fi cel al lui Constantin Racoviţă Cehan, domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, care “de atâta era straşnic că mânca afion (opiu) dimineaţa şi la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul” sau cel al Mariei Calimachi, soţia domnului Moldovei, Scarlat Vodă Calimachi, care solicita “picături de licfor anodin” (opiu preparat).

Cu toate acestea, drogurile pe teritoriul ţării noastre au fost utilizate mai ales pentru scopuri terapeutice.

Secolul XX nu cunoaşte schimbări radicale cu privire la atitudinea populaţiei faţă de droguri. În continuare acestea sunt folosite în scopuri medicale , fiind rare ocaziile în care erau utilizate de către toxicomani prin înşelarea unor farmacişti. În a doua jumătate a secolului, intensificarea traficului ilicit de stupefiante în lume nu a afectat în mod deosebit ţara noastră, mai ales din cauza controlului strict exercitat de regimul comunist. Acea perioada a făcut ca ţara noastră să fie o ţară de tranzit, fără a fi cunoscută aici o piaţă de desfacere a drogurilor. Modificările majore au survenit după evenimentele din decembrie 1989, când teritoriul ţării noastre a fost folosit mai întâi ca verigă în transporturile ilegale din Orient către Occident, după care a devenit piaţa de desfacere. Deşi există dispoziţii prohibitive privind circulaţia ilicită a drogurilor încă din Evul Mediu (”Pravila” lui Vasile Lupu – 1646), ne vom ocupa de reglementările în domeniu începând cu jumătatea secolului al XIX-lea.

Astfel, la 6 iulie 1830 este promulgat „Regulamentul pentru îmbunătăţirea pazei bunei orânduieli în politia Bucureştilor”, în care se prevede obligativitatea obţinerii unei diplome care să ateste calitatea de farmacist pentru deschiderea unei spiţerii20.

„Regulamentul muniţipalităţei poliţiei”, adoptat la Iaşi la 14 octombrie 1831 cuprinde dispoziţii referitoare la spiţerii şi la exercitarea profesiunii de spiţer (art. 74 – „toate spiţeriile se vor cerceta o dată pe lună de către Sfatul doftoresc, care va fi însoţit de un comisar al poliţiei ...”; art. 76 – „vânzarea 19 Drăgan J. – Drogurile în viaţa românilor – vol. I, Editura “Magicart Design”, Bucureşti, 1996, pag. 3220 Ioan Roibu, Alexandru Mircea – Flagelul drogurilor la nivel mondial şi naţional, Editura Mirtor, Timişoara, 1997, pag 65

22

materialelor sau a otrăvurilor nu se poate face fără numai însuşi proprietarul spiţeriei, şi numai de doftori, spiţeri şi la fabricanţi care îşi vor scrie numele şi materialul cumpărat în condică”).

La 1 ianuarie 1864 apare „Regulamentul Pharmaceutic”, ca urmare a „Regulamentului Farmaceutic” din 1863 al Principatelor Unite Române şi a „Regulamentului pentru comerciul cu obiecte medicamentoase şi otrăvitoare în Principatele Unite”, act în care se prefigurează sistemul naţional de control al drogurilor de astăzi21.

Între anii 1872-1873 este redactată Legea sanitară, car va fi promulgată în 1874. Acest act normativ stipulează obligaţia autorizării din partea organelor Ministerului de Interne pentru redeschiderea şi funcţionarea farmaciilor. O atribuţie importantă revine Consiliului Medical Superior, departament de sine stătător din cadrul Ministerului de Interne, aceea de a controla farmaciile pentru a observa modul în care personalul acestora respectă dispoziţiile legale în materie. În anii 1885 şi 1893 apar noi legi sanitare, iar regimul substanţelor toxice stabilit de acestea va fi revizuit în 1886 şi 1893. În 1910 intră în vigoare o nouă lege de profil în domeniul sănătăţii, care reglementează executarea profesiunii de farmacist, solicitând existenţa unei diplome care să ateste studiile făcute în materie, precum şi o deontologie referitoare la prescrierea, administrarea şi circulaţia drogurilor.

În anul 1912, România a aderat la Convenţia internaţională privind stupefiantele semnată la Haga în 1910.

În anul 1921 se înfiinţează Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, care preia de la Ministerul de Interne atribuţiile de control şi organizarea medicală şi farmaceutică. Apare, la data de 21 aprilie 1921, „Regulamentul drogurilor şi vânzării substanţelor medicamentoase brute”, care prevede, printre altele, că deţinerea şi vânzarea substanţelor medicamentoase brute, materiilor toxice şi produselor fabricilor chimice indigene şi străine cu o întrebuinţare în medicină, istorie, etc... va fi autorizată de Direcţiunea Generală a Serviciului Sanitar22.

La 18 mai 1928 România ratifică Convenţia internaţională privind opiul semnată la data de 19 februarie1925.

În anul 1928 apare Legea pentru combaterea abuzului de stupefiante. Această lege consideră ca fiind stupefiante opiul şi preparatele sale sub orice

21 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 3422 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 24

23

formă, morfina, codeina, cocaina şi derivaţii acesteia, etc... De asemenea, importul, fabricarea, debitarea şi comerţul cu stupefiante sunt interzise. Constituie infracţiune şi consumul în public de stupefiante, oferirea ori înlesnirea întrebuinţării lor, prin orice mijloace, facilitarea obţinerii de către medic ori eliberării de către farmacist fără ordonanţă medicală ori pe bază de ordonanţă falsă, consumul abuziv, înlesnirea intrării frauduloase în ţară a stupefiantelor de către vameşi. În această lege este prevăzută o dispoziţie procedurală interesantă care statuează că procesele-verbale de constatarea a infracţiunii flagrante, încheiate de organele Ministerului Sănătăţii Publice şi Ocrotirii Sociale, de funcţionarii Ministerului de Finanţe, în punctele de trecere ale frontierei de stat, precum şi de ofiţerii de poliţie judiciară fac dovada deplină în faţa instanţelor judecătoreşti, însoţite de corpul delict sau de urmele acestuia. De asemenea, constatarea săvârşirii infracţiunii trebuie făcută în prezenţa a cel puţin 2 martori23.

În anexele regulamentului de aplicare a Legii nr. 58/1928 sunt prezentate toate substanţele considerate stupefiante şi supuse mecanismului de control.

La 24 iulie 1933 a intrat în vigoare „Regulamentul monopolului de stat al stupefiantelor”. Se prevede în acest regulament că importarea, depozitarea, fabricarea, debitarea, punerea în circulaţie şi comercializarea în întreaga ţară a tuturor produselor şi substanţelor stupefiante, precum şi a diferitelor preparate, a confecţionărilor lor, în orice formă farmaceutică şi a specialităţilor farmaceutice care conţin stupefiante, sunt un drept exclusiv al statului, exploatat prin monopolul de stat al stupefiantelor. Se înfiinţează Comisia monopolului stupefiantelor, având ca atribuţii exercitarea controlului fabricării, exportului şi desfacerii stupefiantelor şi a preparatelor cu acelaşi conţinut, pe întreg teritoriul României şi necesitatea avizării prealabile a tuturor problemelor care privesc acest monopol. Introducerea în ţară a substanţelor şi produselor stupefiante se putea executa, în conformitate cu prevederile acestui regulament, numai prin Vama Antrepozite şi Vama Poştei din Bucureşti, unde erau vămuite în prezenţa unui membru al respectivei comisii.

Prin Decretul nr. 456 din 18 decembrie 1952 se reglementează regimul substanţelor toxice în ţara noastră, în acesta prevăzându-se că fabricarea, producerea, experimentarea, prelucrarea, vânzarea, cumpărarea, transportul, deţinerea sau întrebuinţarea substanţelor şi produselor sunt permise numai organelor şi instituţiilor de stat ca şi întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat şi cooperatiste care sunt obligate a se înregistra, în acest scop la organele Miliţiei.

23 Drăgan Jenică, Legislaţia drogurilor, Editura Fadrom,pag.146

24

Printre substanţele toxice prevăzute în tabelul anexă a decretului se

numără şi droguri şi alcaloizi ai acestora (heroina, cocaina, morfina, opiul, aconitina, atorpina, amanitina, etc...).

La 7 noiembrie 1960 se ratifică Protocolul încheiat la Paris la 19 noiembrie 1948.

Datorită intrării în funcţiune, în 1957, a fabricilor de stupefiante precum şi pentru asigurarea condiţiilor necesare efectuării exportului cu aceste substanţe şi produse şi nu în ultimul rând a modificărilor survenite în sistemul medical şi farmaceutic, se impunea apariţia unei noi legi în domeniu, care a fost adoptată şi a intrat în vigoare în 1970.

În art. 1 din legea mai sus menţionată se prevăd ca infracţiuni producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori a substanţelor stupefiante, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin asemenea substanţe, prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau a substanţelor stupefiante, organizarea sau îngrădirea consumului acestora în anumite locuri, experimentarea stupefiantelor, administrarea lor unei alte persoane, în orice mod, fără prescripţie medicală, recoltarea ori deţinerea, în scop de prelucrare a plantelor cu conţinut stupefiant. În Buletinul Oficial a fost înserată o listă ce prevedea substanţele şi produsele stupefiante24.

Competente a efectua controlul respectării legii erau organele de specialitate din direcţiile sanitare judeţene şi ale municipiului Bucureşti şi organele Ministerului Afacerilor Interne, acestea din urmă fiind însoţite de un specialist medic, farmacist sau toxicolog.

La 31 decembrie 1973, România aderă la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 25 ianuarie 1961 şi la Protocolul privind modificarea acestei convenţii, încheiate la Geneva la 25 martie 1972.

În 1979, prin decretul nr. 476 privind regimul produselor şi substanţelor toxice se face o delimitare clară între produsele şi substanţele toxice şi stupefiantele.

Prin Legea nr. 118 din 8 decembrie 1992 ţara noastră aderă la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988.

Până la apariţia Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, ce reprezintă reglementarea în vigoare în materie, nu au mai survenit alte modificări legislative.

24 Drăgan Jenică, “Legislaţia drogurilor”, Editura Fadrom, Bucureşti, 1998, pag. 67

25

SECŢIUNEA A III-A Aspecte criminologice

Una din consecinţele cele mai grave ale abuzului de droguri este creşterea valului de criminalitate.

Un studiu efectuat printre consumatorii de heroină din Miami, Florida dezvăluie rata ridicată a criminalităţii datorate acestui drog. Astfel 239 bărbaţi heroinomani au comis, fiecare, în medie câte 337 crime, aproape jumătate dintre acestea fiind legate, în mod direct, de vânzarea de droguri.

26

Un grup de 117 femei toxicomane au comis, la rândul lor, într-un an de

zile fiecare câte 320 delicte, în aproape jumătate din cazuri fiind vorba despre prostituţie.

Pentru a-şi procura banii necesari evadării cotidiene din realitate, pătimaşii drogurilor ajung la crime şi prostituţie.

Pe plan internaţional, studiile întreprinse în ultimii ani, atestă că drogul este principalul vinovat de creşterea criminalităţii pe toate planurile, ca ţi a altor acte antisociale. În Italia, de exemplu, 70% din furturile de stradă, 88 %din spargerile de maşini, 68% din furturile din apartamente se datorează acestui flagel.

La Amsterdam, criminalitatea legată de droguri reprezintă circa 90% din totalul actelor delictuoase. Dat fiind preţul ridicat al stupefiantelor, pentru a-şi procura banii, toxicomanii devastează magazine, fură automobile sau jefuiesc trecătorii.

În Spania, într-un singur an, au fost operate 11.000 arestări din rândul delincvenţilor la legea stupefiantelor, poliţia spaniolă apreciind că 75% dintre delictele împotriva proprietăţii şi dintre omucideri se datorează narcomaniei.

Toxicomania a determinat creşterea criminalităţii, înregistrându-se o gamă largă de delicte ( spargeri de bănci, devalizări, furturi, falsificări de bancnote) şi în Germania.

Consumul de droguri constituie principala cauză a actelor antisociale, inclusiv a majorităţii crimelor comise în marile metropole şi aglomeraţii urbane din S.U.A. Anchetele efectuate în acest sens au relevat faptul că 79% din crimele înregistrate la New York sunt săvârşite sub influenţa drogurilor. La Washington ponderea se ridică la 77%, la Chicago la 73% iar la Miami procentul se apropie de cifra maximă.

În sociologia juridică se aprecia că aproximativ 20% din infracţiunile înregistrate în S.U.A. erau săvârşite de consumatori de droguri. Dar studiul efectuat de către Departamentul Justiţiei din această ţară arată cu claritate că cifrele privind proporţia consumatorilor de droguri în totalul populaţiei infractoare sunt cu mult superioare cifrei de 20%. Într-un alt studii, efectuat de Institutul de Justiţie al statului New York, se arată că majoritatea persoanelor reţinute de poliţie pentru comiterea unor infracţiuni prezentau urme de stupefiante în organism. Astfel, din 261 de bărbaţi arestaţi, 75% consumaseră droguri, iar din 103 femei, proporţia era de 76%. Cercetările ştiinţifice din ultimele decenii au demonstrat că toxicomanii, în marea lor majoritate, mai devreme sau mai târziu, îngroaşă rândurile bolnavilor psihici irecuperabili, sau că din rândul lor

27

sunt recrutaţi criminalii. Numai după ce s-a dovedit că majoritatea celor mai sângeroase crime sau a celor mai înfiorătoare acte de vandalism, violuri, furturi s-au comis ca urmare sau sub influenţa consumului de droguri, s-a declanşat treptat o campanie de condamnare a „violenţei albe”, au început măsurile represive împotriva traficanţilor de droguri.

În multe cazuri traficul ilicit de droguri se îmbină cu acte de terorism şi trafic de arme. Studiile efectuate în privinţa toxicomaniei relevă faptul că drogul este adeseori asociat actelor de terorism internaţional. S-a demonstrat că majoritatea celor mai odioase acte de terorism sunt săvârşite de criminali aflaţi sub influenţa stupefiantelor.

Se ştie de acum, cu certitudine, că teroriştii din toată lumea, pentru a-şi procura armamentul, muniţia, materialele explozive, ca şi pentru a-şi asigura sprijinul logistic, nu ezită să „asigure” transporturile ilegale de stupefiante ori să le efectueze chiar ei. La rândul lor, traficanţii pun la dispoziţia primilor sume extraordinar de mari de bani în vederea garantării securităţii căilor de comunicaţii şi mijloacelor folosite pentru transportarea drogurilor.

De asemenea drogurile pot destabiliza şi destabilizează state, le macină infrastructurile şi le dezechilibrează mecanismele politice.

Astfel în Italia, persoane cu funcţii oficiale au fost condamnate la închisoare deoarece s-a dovedit că ar fi primit foloase necuvenite în funcţie publică.

În Columbia mafia drogurilor a curmat viaţa ministrului de justiţie (1984), a procurorului general dar şi a unui număr ridicat de judecători şi anchetatori(câteva sute).

În Panama, generalul Manuel Noriega, ministrul de război, a fost scuzat pe baza probelor deţinute de două tribunale din S.U.A., de trafic de droguri.

Din cele prezentate până acum rezultă că traficul şi consumul de droguri au implicaţii dintre cele mai diverse, precum şi efecte sociale şi umane extrem de îngrijorătoare.

Uriaşele beneficii realizate cu uşurinţă alarmantă de către traficanţi, miliarde de dolari sau euro obţinuţi din traficul de droguri şi reciclaţi anual de organizaţiile criminale din întreaga lume continuă să servească la mărirea ratei profiturilor acestora, dar şi la sprijinirea terorismului internaţional cauza morţii multor victime nevinovate şi producerea unor incalculabile pierderi materiale.

Drogul contaminează, corupe, distruge moralmente indivizi şi societăţi, curmând vieţi nevinovate, ceea ce impune factorilor responsabili adoptarea unor măsuri neîntârziate de a opri această ucigătoare cursă către neant.

28

SECTIUNEA A IV-A Reglementări internaţionale în materie

În lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, pe plan internaţional au existat numeroase reglementări în domeniu, statele participante concentrându-şi eforturile pentru combaterea acestui flagel. Ni se pare interesant a releva evoluţia istorică pe parcursul acestui secol a reglementărilor privind cooperarea internaţională în materia traficului de stupefiante.

La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state, printre care Germania, Anglia, Olanda, Portugalia, Rusia, Italia s-au reunit la Haga, unde au convenit

29

intrarea în vigoare, până la 31 decembrie 1914, a “Convenţiei internaţionale a opiului”.

Convenţia în cauză prevedea că producţia şi desfacerea opiului brut trebuie supuse controlului naţional, prin legi adoptate e fiecare stat în parte25. Astfel, fabricarea, vânzarea şi consumul substanţelor şi produselor cu conţinut stupefiant (morfina, alte opiacee, cocaina), trebuiau destinate exclusiv finalităţilor medicale ori altor scopuri legitime, iar fabricarea şi comercializarea acestora erau supuse unui sistem de înregistrare şi licenţiere. Intrarea în vigoare a convenţiei nu a mai fost posibilă, datorită intervenţiei primei conflagraţii mondiale, care a canalizat preocupările statelor semnatare în altă direcţie.

Prin Tratatul de la Versailles, adoptat după închiderea războiului se ratifică Convenţia de la Haga, aceasta fiind considerată intrată în vigoare abia în acest moment.

În data de 19 februarie 1925, se semnează la Geneva “Convenţia internaţională a opiului”, extinzându-se sfera de aplicabilitate a Convenţiei de la Haga şi asupra cânepii indiene şi a frunzelor de coca, interzicând utilizarea acestora în alte scopuri decât cele medicale sau ştiinţifice. Se reglementează prin această convenţie certificatele de import şi licenţele de export pentru substanţele şi produsele cu conţinut stupefiant, urmărindu-se prin aceasta permanenta supraveghere a mişcării drogurilor pe plan internaţional.

Prin Convenţia de la Geneva, semnată la 13 iulie 1931, se urmăreşte limitarea fabricării precum şi a importării peste cantităţile maximale a substanţelor şi produselor stupefiante fixate după evaluarea necesarului intern de droguri al fiecărui stat. Se rezervă dreptul de a importa şi distribui heroina numai guvernelor, în scopuri legitime.

“Convenţia pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare”, adoptată la Geneva la data de 26 iunie 1936, instituie comisiile rogatorii, ca instrumente de luptă împotriva persoanelor fizice implicate în traficul ilicit de droguri. Se înfiinţează un Oficiu central împotriva producţiei şi traficului ilicit cu substanţe stupefiante. De asemenea, se prevăd măsuri privind asistenţa juridică internaţională, reglementându-se în acest sens obţinerea ori acordarea extrădării în cazuri enumerate în convenţie26.

25 Ioan Roibu, Alexandru Mircea – Flagelul drogurilor la nivel mondial şi naţional, Editura Mirtor, Timişoara, 1997,pag. 134

26 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 19

30

La 19 noiembrie 1948, se semnează Protocolul de la Paris, prin care

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este autorizată să propună supunerea oricărui drog nou obţinut care poate crea dependenţă fizică sau psihică reglementării internaţionale în materie.

Datorită numeroaselor reglementări în domeniu, pe alocuri contradictorii, Consiliul Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite autorizează Comisia de Stupefiante din cadrul aceluiaşi organism pentru elaborarea unei convenţii care să centralizeze prevederile anterioare, precum şi să statueze noi măsuri şi instrumente de luptă împotriva traficului de droguri.

Ca urmare a acestei directive, la 25 ianuarie 1961 se adoptă “Convenţia unică asupra stupefiantelor”, care va intra în vigoare la 13 decembrie 1964. Se prevede înfiinţarea unei instituţii pentru coordonarea pe plan internaţional a luptei împotriva traficului ilicit de produse şi substanţe stupefiante, respectiv Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.). Faţă de reglementările adoptate anterior, întâlnim în convenţie noi dispoziţii referitoare la tratamentul medical şi readaptarea toxicomanilor , precum şi la instituirea unui control privind heroina şi cetobemidona. Se reiau dispoziţiile referitoare la reglementarea importului şi exportului de stupefiante, cerându-se ca exporturile de stupefiante să fie supuse în mod obligatoriu autorizării celor două guverne, respectiv al ţării exportatoare, precum şi al ţării importatoare.

Datorită evoluţiei îngrijorătoare a traficului şi consumului ilicit de droguri, se impune o modificare a reglementării internaţionale în acest domeniu, fiind adoptat, tot la Geneva, un Protocol privind amendamentele aduse Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961. Astfel, se prevede completarea regimului pentru evaluarea suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu şi fabricare stupefiantelor sintetice, limitarea producţiei de opiu şi distrugerea plantaţiilor de mac opiaceu şi a celor de canabis cultivat în mod ilegal, prevenirea abuzului de stupefiante şi asigurarea unui tratament complet şi corect pentru toxicomani, precum şi luarea de măsuri de reinserţie socială a acestora27.

Convenţia privind substanţele psihotrope din 1971 a fost adoptată la Viena, ca urmare a conferinţei plenipotenţiarilor a 77 de stat, cu participarea reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor şi Organizaţiei Internaţionale de Poliţiei Criminală. Această convenţie, intrată în vigoare la 16 august 1976, cuprinde în principal măsuri restrictive referitoare la anumite substanţe cu proprietăţi halucinogene, depresoare sau stimulente ce afectează sistemul nervos central, substanţe

27 Convenţia unică asupra stupefiantelor – 1961

31

neincluse în lista prevăzută în Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 (amfetamine, barbiturice, tranchilizante, L.S.D.-25). Se prevede în noua reglementare o licenţă specială pentru fabricarea, comercializarea, distribuirea şi posesiunea substanţelor psihotrope, exportul şi importul fiind interzise, afară de cazul când exportatorul şi importatorul sunt instituţii guvernamentale sau organisme competente să desfăşoare activităţi licite cu ele.

Ca urmare a Declaraţiei privind lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1984 în care se statua necesitatea unei noi reglementări în domeniu, s-a desfăşurat la Viena în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 1988 o conferinţă internaţională unde s-a adoptat “Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope”, convenţie care a intrat în vigoare la data de 11 noiembrie 1990. Părţile semnatare se angajează să elimine ori să reducă, pe măsura posibilităţilor, cererea ilicită de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi să armonizeze legislaţiile naţionale cu prevederile convenţiei. Se stipulează, de asemenea importanţa cooperării internaţionale pentru combaterea într-o manieră cât mai eficace a diferitelor manifestări ale traficului ilicit şi consumului de droguri.

Ca elemente de noutate, se prevăd în convenţie dispoziţii cu caracter imperativ referitoare la depistarea, îngheţarea (sechestrul) şi confiscarea bunurilor şi mijloacelor financiare obţinute de la infractori în traficul ilicit de droguri, în acest sens tribunalele părţilor semnatare fiind abilitate să ordone confiscarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, secretul bancar nemaiputând fi invocat într-o asemenea situaţie.

De asemenea, se prevede o măsură procedurală deosebit de eficientă în lupta antidrog (livrarea supravegheată), această dispoziţie fiind preluată şi în legislaţia noastră prin art. 20 al Legii nr. 143/2000. Astfel, la art. 1 lit. k din convenţie se prevede că reprezintă livrare supravegheată, “metodele care constau în permisiunea trecerii pe teritoriul uneia sau mai multor ţări a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, a substanţelor înscrise în Tabelul I şi Tabelul II anexat prezentei Convenţii, sau a substanţelor care sunt substituite celor prezentate în tabele, expediate ilicit sau suspectate că ar fi, sub controlul autorităţilor competente din aceste ţări, în vederea identificării persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art. 3 din Convenţie”.

În articolele 6 şi 7 se reglementează noi dispoziţii referitoare la extrădarea şi ajutorul reciproc (mutual) judiciar menite să întărească cooperarea internaţională în domeniu.

32

Această ultimă convenţie, deosebit de complexă, constituie principalul

izvor al Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în ţara noastră.

CAPITOLUL II

ANALIZA INFRACŢIUNILOR

SECŢIUNEA I

Operaţiuni ilicite privind drogurile.

1.1. Conţinutul legal şi caracterizare.

33

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute anterior au ca obiect drogurile de mare risc; pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi28.


a) Obiectul infracţiunii Obiectul juridic generic este reprezentat de ocrotirea sănătăţii publice ca

valoare socială şi relaţiile sociale care se nasc şi evoluează în jurul şi în strânsă legătură cu această valoare.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc. a substanţelor aflate sub control naţional.

Obiectul material este format din substanţele aflate sub control naţional (drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexate la prezenta lege).

b) Subiecţii infracţiunii Subiectul activ al infracţiunii este diferit în raport cu modalitatea de

săvârşire a acesteia. Astfel, în modalităţile producerii, fabricării, extragerii, preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportului, procurării, cumpărării, deţinerii ori altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor, precum şi în modalităţile organizării, conducerii sau finanţării activităţilor menţionate mai sus, acesta poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege. În ceea ce priveşte experimentare, deşi legea nu prevede nici o calitate specială, considerăm totuşi că subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate privind substanţele folosite şi rezultate pe care le produc, în această categorie intrând medicii, chimişti, farmacişti, etc.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice. In secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului legal al substanţelor aflate sub

28 Art. 1 lit. f din Legea nr. 143/26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publ. în M.Of. nr. 362/3 august 2000.

34

control naţional. Nu este necesară îndeplinirea unor condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii în formă simplă.

1.3. Conţinut constitutivLatura obiectivă

Înainte de-a analiza faptele care constituie elementul material al laturii obiective al infracţiunii este necesar să fie subliniate două cerinţe esenţiale:

1. Este necesar ca activităţile interzise de lege şi care formează latura obiectivă a infracţiunii să vizeze droguri sau precursori. Dacă nu este vorba de droguri sau precursorii acestora ci de alte substanţe care nu pot fi încadrate potrivit prevederilor legale în această categorie, dispoziţiile Legi nr. 143/2000 nu se aplică.

Pentru a nu exista confuzii sau aprecieri greşite cu privire la proprietăţile unor substanţe, dacă sunt droguri sau nu, art. 1, litera (a) din Legea nr. 143/2000 prevede că drogurile şi precursorii sunt substanţe aflate sub control naţional fiind prevăzute în tabelele anexă nr. I-IV, aceste tabele putând fi modificate prin Ordonanţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea Ministrului Sănătăţii.

2. O a doua cerinţă este aceea ca activităţile respective să se întreprindă fără drept. Dacă sunt legale, ele nu cad sub incidenţa textului incriminator.

A. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art.2 al Legii nr. 143/2000 se caracterizează prin acţiuni comisive, şi anume acelea de producere, deţinere, cultivare, fabricare, experimentare, extragere, punerea în vânzare, vânzarea, oferirea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri. Pe de altă parte, întrucât faptele ilicite la regimul drogurilor ce se pot săvârşi sunt şi mai variate şi ele nu ar putea fi incluse în totalitatea lor în lege, legiuitorul a inclus în text expresia generală “alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, dând astfel posibilitatea celor ce aplică legea să încadreze orice fapte prin care se nesocoteşte regimul drogurilor şi precursorilor.

Folosindu-se această tehnică de formulare, se înlătură posibilitatea ca anumite persoane care ar săvârşi diferite fapte contra regimul stupefiantelor, în lipsa unor prevederi exprese ale legii, să nu poată fi trase la răspundere penală.

a.Producerea de droguri

35

Prin producerea de droguri se înţelege obţinerea acestora atât din plante cât şi pe cale de sinteză în industrie sau laborator.

Astfel, opiul se obţine din latexul plantei papaverum somniferum (macul opiaceu), iar din opiu se extrag ceilalţi derivaţi alcaloizi (morfina, heroina).

Morfina bază se obţine din pulberea de opiu care se concentrează în vid la 50-60 grade Celsius, se tratează cu soluţie de clorură de calciu, iar din această soluţie, prin filtrare, concentrare şi alcalinizare cu amoniac se obţine morfina bază29.

Heroina se obţine prin acetilarea morfinei bază cu clorură de acetil, anhidridă acetică în benzen sau acid acetic. Astfel, activitatea de distilare şi tratare a morfinei brute, când se obţine heroina în instalaţi speciale într-un laborator clandestin, constituie activitate de producere de droguri.

În practica judiciară instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: inculpatul medic T.F. i-a cerut muncitorului M.A. să sustragă de la locul de muncă morfină brută pe care să i-o dea (acesta din urmă lucra într-o fabrică unde se producea morfină). Având în vedere faptul că medicul T. îi trata soţia, M. nu l-a refuzat şi a sustras 500 gr. de morfină pe care ia dat-o.

Din această morfină brută , prin prelucrarea ei, medicul T.F. a obţinut o soluţie echivalentă cu cantitatea a 400 000 fiole în concentraţie de 0,02 ml., pe care apoi a consumat-o fiind morfinoman.Instanţa a reţinut printre altele în sarcina inculpatului T.F. şi fapta de producere de droguri.30

b. Deţinerea de droguriPrin deţinere se înţelege fapta unei persoane fizice de a ţine la domiciliul

său ori în orice alt loc ştiut de ea, droguri, indiferent dacă este sau nu consumatoare, şi dacă aceasta îi aparţine ei sau altei persoane.

Pentru că deţinerea sa constituie element material al laturii obiective al infracţiunii este necesar ca ea să fie “fără drept”.

În luna iunie 1991, în Timişoara se descoperă în locuinţa unui cetăţean libanez, Haman Imen Roza, ascuns într-un televizor color sigilat, cantitatea de 0,50 gr. heroină. Traficantul avea drogul adus de un alt cetăţean libanez şi o deţinea la domiciliul său, căutând cumpărătorii în România.

29 V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficul de droguri”, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 9830 Tribunalul Judeţean Cluj, sentinţa penală nr. 181 din 22 martie 2001.

36

Într-o cauză penală instrumentată de Tribunalul Iaşi s-a

reţinut că inculpaţii N.A. şi T.I. au intrat pe teritoriul României la data de 26.09.2000 având asupra lor 753 g. cannabis fiind surprinşi de către organele de control. În drept faptele inculpaţilor realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din legea nr.143/2000 sub modalitatea deţinerii de droguri de risc fără drept.31

Deţinerea autorizată nu constituie infracţiune.De exemplu: deţinerea de către o persoană bolnavă a unor droguri ce i-

au fost prescrise de către medic pentru a-i fi administrată nu constituie infracţiune. Fapta nu poate fi imputată nici membrilor familiei ce locuiesc împreună cu bolnavul autorizat să îl folosească. Dacă bolnavul moare, drogurile rămase trebuiesc predate farmaciei de la care au fost ridicate în termen de 80 de zile de la deces.

Omisiunea predării în termen a drogurilor rămase de către cel găsit cu ele va putea constitui însă elementul material al laturii obiective al infracţiunii numai dacă este îndeplinită şi condiţia vinovăţiei subiectului în legătură cu fapta de nepredare. Dacă nu se stabileşte elementul intenţiei în legătură cu deţinerea drogurilor rămase de la bolnavul decedat, fapta nu va fi socotită infracţiune, deoarece deţinerea din culpă nu se pedepseşte.

O problemă foarte importantă ce se mai ridică cu privire la deţinerea de droguri este aceea a situaţiei toxicomanului , care cumpărând droguri de la sursa de aprovizionare sau procurânduşi-le singur în vederea consumării, el le deţine totodată.

Întrebarea care se pune este deci, de a şti dacă în sarcina toxicomanului se poate reţine infracţiunea de trafic de droguri prin deţinerea legală.În practică, unele instanţe judecătoreşti s-au pronunţat afirmativ în această privinţă.

Astfel, inculpatul T M, morfinoman, aflându-se la o policlinică din Bucureşti în cabinetul unui medic şi profitând de lipsa medicului din cabinet, a sustras 3 reţete în alb cu regim special (cu timbru sec) precum şi parafa medicului, pe care a aplicat-o pe reţetele sustrase.

În continuare, inculpatul a completa reţetele respective şi a reuşit să ridice de la o farmacie, 14 fiole de morfină, din care 5 le-a folosit, făcându-şi injecţii.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, asupra inculpatului s-au găsit celelalte 9 fiole. Prin sentinţa penală instanţa l-a condamnat pe inculpat la câte 8 luni

31 Tribunalul Judeţean Iaşi, sentinţa penală nr. 91 din 2 martie 2001

37

închisoare pentru infracţiunile de fals material în înscrisurile oficiale, prevăzute de art. 288 alin. (1) Cod Penal şi trafic de droguri.

c. CultivareaCultivarea constituie un alt aspect pe care îl poate avea elementul

material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri prevăzute în art. 2 al Legii nr. 143/2000.

O primă cerinţă pentru existenţa infracţiunii în această ipoteză este aceea ce respectiva cultură să fi fost făcută fără autorizaţia organelor competente.

În alt doilea rând, este obligatoriu să fie vorba de-o cultură de plante din care se pot produce sau “extrage” droguri.

Dacă sunt realizate cele două cerinţe, legea mai cere ca această cultivare neautorizată să se facă în scop de producere a plantelor, adică în vederea obţinerii de stupefiante din ele, indiferent ce metodă s-ar folosi.

În accepţiunea textului de lege cultivarea presupune: însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe stupefiante, în vederea prelucrării.

Dacă cultivarea nu se face în acest scop cerut de lege atunci fapta nu va constitui infracţiune.În ţara noastră, potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Sănătăţii este singurul în drept de a autoriza astfel de culturi, prin Direcţia Farmaceutică, numai la cererea Direcţiei tehnice plante-medicinale prin Ministerul Agriculturii 32.

În baza autorizaţiei eliberate, Direcţia tehnică plante-medicinale poate încheia contracte pentru cultivarea macului opiaceu (somniferum papaverum) prin unităţi, în vederea prelucrării seminţelor şi capsulelor de mac.

d. ExperimentareaExperimentarea constă în operaţii de dozare, de combinare ori de

încercare a drogurilor. În ceea ce priveşte încercările, acestea pot fi făcute atât asupra animalelor cât şi a oamenilor.

Textul de lege vizează acea experimentare care se face în afara cadrului legal adică în afara laboratoarelor din instituţiile de învăţământ sau din instituţiile de cercetări ştiinţifice ce sunt autorizate să o facă, sau chiar în acestea, dar prin depăşirea limitelor sau a caracterului experimentărilor.

32 Tribunalul Judeţean Iaşi, sentinţa penală nr. 23 din 7 august 2001

38

Constituie infracţiune şi experimentarea drogurilor asupra propriului

corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă; pericolul social este acelaşi ca şi când s-ar experimenta asupra altor persoane.

Vorbind despre experimentare, legea se referă nu numai la experimentele de laborator, ci şi la cele efectuate, cu droguri cunoscute sau noi descoperite, asupra bolnavului, în vederea cercetării tratării unor maladii.

Asemenea experienţe pe bolnavi nu pot fi îngăduite evident şi legea penală le interzice, date fiind consecinţele imprevizibile pe care astfel de substanţe le pot avea asupra persoanelor testate.

e. TransportulPrin “transport” se înţelege faptul de “a transporta” ceea ce înseamnă,

între altele, a deplasa (cu un vehicul) bunuri dintr-un loc în altul, a căra, a purta (chiar şi manual fără a folosi un vehicul), fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat (rezultatul fiind bunul transportat, deplasat dintr-un loc în altul).

f. Livrarea cu orice titlu.Prin “livrare” se înţelege, în mod curent, acţiunea de “a livra” şi

rezultatul ei ceea ce înseamnă a furniza, a preda mărfuri, în context- droguri, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat.

g. Procurarea Prin “procurare” se înţelege, în limbaj comun acţiunea de “a procura” şi

rezultatul ei ceea ce înseamnă a face rost de ceva, in context, substanţe şi/sau produse stupefiante, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat; în lipsa unei distincţii speciale în textul incriminator, considerăm că pentru existenţa acestei infracţiuni este indiferentă modalitatea de obţinere (producere, preparare, cumpărare, schimb de produse, donaţie, delapidare, însuşirea bunului găsit, altă infracţiune de sustragere, etc.); când activitatea de “procurare” va constitui ea însăşi o infracţiune, va exista un concurs real de infracţiuni .

h. ExtragereaPrin “extragere” se înţelege acţiunea de-a extrage şi rezultatul ei, ceea ce

înseamnă între altele, a scoate o substanţă dintr-un material, a separa o substanţă de alta prin diferite procedee, în context însemnând fie a scoate

39

droguri din plante care conţin astfel de substanţe, fie a separa un drog de alte substanţe în acţiunea de “purificare” a drogurilor.

i. OferireaPrin “oferire” se înţelege acţiunea de “a oferi” şi rezultatul ei, ceea ce

înseamnă a propune cuiva să primească un lucru, a da în dar, a pune la dispoziţie droguri, fiind indiferent scopul în care se face “oferta”: pentru consum individual, pentru consum productiv în vederea preparării, producerii, fabricării altor droguri, pentru a fi transportate.

j.Vânzarea Prin vânzare se înţelege acţiunea de “a vinde” şi rezultatul ei, ceea ce

înseamnă a ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei sume de bani, dar şi a “oferi spre vânzare” a face “comerţ”, a pune în vânzare.

Astfel în practica judiciară s-a reţinut că inculpaţii G.T. şi I.B. s-au deplasat la terasa restaurantului din Grădina Publică unde au contactat pe tânărul care urma să cumpere cannabis cu suma de 300 dolari. Fapta inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din legea 143/2000 sub modalitatea livrării cu orice titlu a drogurilor de risc, fără drept.33

k.. Cumpărarea Prin “cumpărare” se înţelege acţiunea de “a cumpăra” şi rezultatul ei,

ceea ce înseamnă a intra în posesia unui lucru (a unui drog) plătind contravaloarea lui în bani.

l. Distribuirea

33 Tribunalul Judeţean Iaşi, sentinţa penală nr. 23 din 7 august 2001

40

Prin distribuire se înţelege acţiunea de “a distribui” ceea ce înseamnă a

împărţi ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane dând fiecăreia una sau mai multe părţi din drogul distribuit; persoana care distribuie ceva, calificată să distribuie ceva, fiind “distribuitorul”. Nu contează dacă distribuitorul este însuşi proprietarul bunului, caz în care “distribuirea” constituie o “vânzare” sau este doar un mijlocitor între vânzător şi cumpărător.

m. FabricareaPrin fabricare se înţelege, în mod curent, acţiunea de “a fabrica”, ceea ce

înseamnă a produce o marfă prelucrând materia primă într-o fabrică, uzină, laborator, etc., fiind vorba de o faptă comisivă şi de rezultat.

n.. Alte operaţiuni privind circulaţia drogurilorÎn afara acestor acţiuni incriminate expres, de lege mai putem menţiona

alte acţiuni cum ar fi procurarea drogurilor pe calea schimbului de bunuri, donaţiei, dăruirii, sustragerii (prin furt, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, şantaj,însuşire a bunului găsit).

B.Cerinţele esenţialeExistenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă

esenţială ca aceste activităţi să fie comise “fără drept” adică de persoane care nu au dreptul să le efectueze; nu este satisfăcută această cerinţă în cazul persoanelor juridice sau fizice autorizate să întreprindă astfel de acţiuni, cum ar fi: cultivarea de către o persoană publică sau privată a unor plante pentru a se extrage droguri, cu autorizarea autorităţilor. C. Urmarea socialmente periculoasă infracţiunii

Urmarea infracţiunii produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existenţa unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care achiziţionează ilicit aceste droguri spre a la consuma.

D. Legătura de cauzalitateÎntre acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să existe un raport

de cauzalitate directă, în sensul că, acestea din urmă să fie consecinţa faptei săvârşită de făptuitor, iar nu exclusiv datorită altor împrejurări ori faptei altor persoane. Latura subiectivă

41

Forma de vinovăţie cerută pentru ca faptele prevăzute în art. 2 al Legii

143/2000 să constituie infracţiunea de trafic de droguri este intenţia. Culpa în toate cazurile respective nu atrage pedepsibilitatea faptei.

Potrivit prevederilor art.19 alin. (1) Cod Penal “fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acestei fapte (intenţia directă);

b) prevede rezultatul faptei şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui (intenţia indirectă) 34.

Rezultă astfel că latura subiectivă constă în voinţa subiectului de-a produce, deţine sau efectua orice altă operaţie cu droguri, toate acestea în condiţiile în care el ştie că nu are drept să săvârşească faptele respective.

În ceea ce priveşte cunoaşterea de către infractori a naturii produselor sau substanţelor cu care operează, menţionează că acesta este o chestiune de fapt pe care instanţele urmează să o stabilească în raport cu complexul probelor din dosar.

Prezumţia de cunoaştere a legii penale -care rezultă din prevederile art. 51 alin. final, Cod Penal,- se aplică prezentei Legi 143/2000.

Rezultă astfel că nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut eventuala apartenenţă a vreunei substanţe la lista substanţelor aflate sub control naţional de la tabelele I-IV din anexa legii.

Potrivit art. 40, Cod Penal, prin “lege penală” se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete. Deci, dispoziţiile Legii nr. 143/2000 se înscriu între cele vizate de art.51 alin. final ,Cod Penal, care se referă în mod expres la necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale.

Când este vorba de cultivarea plantelor care conţin droguri, intenţia trebuie să fie întotdeauna indirectă.


a) Forme Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. (1)).Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre

acţiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică. In anumite modalităţi de săvârşire (de exemplu cultivarea, producerea, deţinerea), traficul de stupefiante

34 Al. Boroi, “Drept Penal – partea generală”, Editura All Back, Bucureşti, 2000, pag154

42

are caracterul unei infracţiuni continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, respectiv acela al încetării activităţii delictuoase.

b) Modalităţi Infracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de

lege (cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere). Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte la rândul său nenumărate modalităţi faptice de realizare determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârşire etc.

O primă modalitate agravată a acestei infracţiuni este prevăzută la alin. (2) al art. 2 (atunci când faptele prevăzute în alin. (1) au avut ca obiect droguri de mare risc).

În modalităţile organizării, conducerii sau finanţării faptelor prevăzute în prezentul articol, pedeapsa este mai gravă.

O altă modalitate agravată apare în cazul în care faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârşite de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori (art. 12 alin. (1)), ori dacă faptă a avut ca urmare moartea victimei.

c) Sancţiuni Pedeapsa pentru faptele prevăzute în alin. (1) este închisoarea de la 3 la

15 ani, iar pentru faptele prevăzute în alin. 2 de la 10 la 20 de ani. În cazul organizării, conducerii sau finanţării faptelor prevăzute la art. 2, maximul special al pedepselor sporeşte cu 3 ani. În cazul agravantei prevăzute la art. 12 alin. (1) şi (3), pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

În toate cazurile se aplică obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute la art. 64 C. pen.Dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire sau atenuare a pedepsei (art. 15,16) se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA A II-A

Introducerea sau scoaterea din ţară ori importul sau exportul unor droguri de risc.

2.1.Conţinutul legal şi caracterizare.

43

Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de

droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute anterior privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


a) Obiectul infracţiuniObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale

privitoare la sănătatea publică, care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la circulaţia acestora precum şi la respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect drogurile.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte

condiţiile cerute de lege în modalitatea introducerii sau scoaterii din ţară a drogurilor. În ceea ce priveşte modalitatea efectuării de acte de import sau export cu astfel de produse, subiectul activ al infracţiunii este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de comerciant. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, iar în secundar poate fi orice persoană care ajunge în posesia şi consumă astfel de substanţe, sănătatea acestuia fiind pusă în pericol.

2.3.Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă.

Elementul material Elementul material desemnează activitatea fizică manifestarea sub formă de acţiune interzisă şi descrisă prin textul incriminator.

44

În cazul de faţă elementul material al acestei infracţiuni constă într-o

pluralitate alternativă de acţiuni, mai precis: importul, exportul, introducerea sau scoaterea din ţară.

Prin “import” înţelegem totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o ţară mărfuri (în cazul de faţă, droguri) cumpărate din alte ţări fiind vorba deci de o faptă comisivă de rezultat.

Prin “export” se înţelege faptul de “a exporta ceea ce înseamnă a vinde în afara ţării mărfuri care au fost produse, preparate sau completate în alte ţară, fiind vorba de-o faptă comisivă de rezultat.Urmarea sau rezultatul socialmente periculos.

Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii obiective a infracţiunii. În cazul de faţă urmarea constă în schimbarea unei anumite situaţii. Astfel, de la o stare de linişte preexistentă introducerii drogurilor în ţară la o stare conflictuală odată cu pătrunderea lor datorită pericolului pe care acestea îl prezintă pentru populaţie.


a) FormeActele premergătoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca

regim sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte.Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia din

acţiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se astfel o stare de pericol pentru sănătatea publică.35 Această infracţiune poate să apară ca o infracţiune simplă, când consumarea coincide cu epuizarea, dar poate să fie comisă şi în forma infracţiunii continue, mai cu seamă în modalităţile importului şi exportului.

b) ModalităţiTextul de lege prevede mai multe modalităţi normative: introducerea sau

scoaterea drogurilor din ţară, importul sau exportul acestora, precum şi organizarea, conducerea şi finanţarea unor astfel de activităţi. Faptic, aceste modalităţi normative, se pot realiza în mai multe feluri, ţinându-se cont de modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite etc.

35 C. Bulai, G. Antoniu “Dicţionar juridic penal”, Bucureşti, 1980, pag.52.

45

Dispoziţiile art. 10 şi 12 alin (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.c) SancţiuniÎn cazul alin. (1) pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani, iar în

cazul alin. (2) închisoare de la 15 la 25 de ani. Pentru infracţiunile prevăzute în prezentul articol se prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire sau atenuare a pedepsei (art. 15, 16) se aplică în mod corespunzător36.

SECŢIUNEA A III-A

Operaţiuni ilicite cu droguri în vederea consumului propriu

3.1. Conţinutul legal

36 Art.15 f din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000

46

“Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.”


a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale

referitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor legale privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentare etc. şi consumul de substanţe stupefiante.

Obiectul material este reprezentat de substanţele şi plantele care intră în categoria drogurilor. În ipoteza acestui articol, sunt incluse aici atât drogurile de risc, cât şi drogurile de mare risc, enumerate în tabelele I-III din anexa 1 a legii.

b) Subiectul infracţiunii Subiectul activ al infracţiunii poate fi, în general, orice persoană, întrucât

norma de incriminare nu prevede o calitate specială a acestuia. Se impune însă o discuţie în cazul modalităţii experimentării, unde subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate (de exemplu medic, farmacist, chimist, etc.), activitatea realizându-se de regulă în cadrul unui laborator.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice.

3.3.Conţinutul constitutiv

Latura obiectivă

În mare parte latura obiectivă a acestei infracţiuni a fost comentată anterior, acest articol având însă o singură condiţie specifică şi determinantă.

47

Toate acţiunile ce formează elementul material constituie infracţiune

conform articolului 4 numai dacă acestea se săvârşesc: -fără drept; -pentru consum propriu.

“Fără drept”Persoanele ce execută asemenea acţiuni de cultivare, producere,

fabricare, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri nu au dreptul, conferit de lege să efectueze asemenea activităţi sau chiar dacă au drept ele depăşesc normele şi limitele ce le-au fost impuse.

“Pentru consum propriu” Conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni se reglementează dacă şi

numai dacă infractorul săvârşeşte respectivele infracţiuni pentru consumul său propriu. Deseori toxicomanii recurg la asemenea fapte pentru a-şi potoli “foamea de drog”.Latura subiectivă

Latura subiectivă o oricărei infracţiuni constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului –sub raportul conştiinţei şi voinţei sale- faţă de materialitatea faptei săvârşite (acţiunea, rezultatul, raportul de cauzalitate), pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.37

Aceasta este o infracţiune comisivă a cărei formă de vinovăţie este intenţia directă.


a) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin (1)). Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare din acţiunile incriminate este dusă până la capăt, fiind produsă urmarea imediată (starea de pericol la adresa sănătăţii publice).

În anumite modalităţi de comitere a faptei, cum ar fi cultivarea şi deţinerea, activitatea ilicită are caracterul unei infracţiuni continue, existând deci şi un moment al epuizării, la încetarea acţiunii delictuoase.

b) Modalităţi

37 V. Dongoroz S Kahane, I.Oancea, C.Bulai - Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 115.

48

Legea prevede mai multe posibilităţi normative de comitere a

infracţiunii: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, deţinere sau organizare, conducerea sau finanţarea unor astfel de acţiuni. La rândul lor aceste modalităţi normative pot fi comise faptic printr-o gamă variată de acţiuni.

c) Sancţiuni Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de

la 2 la 5 ani. Dacă persoana care a săvârşit fapta face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Dispoziţiile art. 10 şi 12 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, ca de altfel şi dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale, cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei.

SECŢIUNEA A IV-A

Favorizarea consumului de droguri.


49

“Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei

locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit, în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”38.

4.2.Condiţii preexistente.

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale

referitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la consumul de droguri.

Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte

condiţiile cerute de lege, întrucât nu se prevede în norma de incriminare o calitate specială a acestuia.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar, poate fi subiect pasiv al infracţiunii persoana care consumă droguri în incinta localului, locuinţei sau altui loc unde publicul are acces, puse la dispoziţie de subiectul activ, şi a cărei sănătate este periclitată prin suportarea consecinţelor consumului unor astfel de substanţe.

4.3. Conţinutul constitutiv

Latura obiectivăElementul material al acestei infracţiuni constă în două acţiuni una

comisivă “punerea la dispoziţie”, iar cea din urmă omisivă “tolerarea consumului ilicit de droguri”.

Prin punerea la dispoziţie a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri înţelegem o activitate prin care subiectul activ al infracţiunii (care poate fi orice persoană care răspunde penal) pune la dispoziţia unor consumatori de droguri, localul (locuinţe particulare, locuri sau localuri publice), ambianţa, condiţiile, posibilitatea contactului între consumatori şi cei ce procură asemenea substanţe, mai pe scurt, toate condiţiile în care consumarea de droguri poate avea loc la adăpost de vigilenţa autorităţilor.38Art. 5 din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000, modificat prin Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002.

50

Această activitate presupune: -fie o pluralitate de consumatori, aceştia putând consuma separat la un

anumit timp deosebit de al celorlalţi sau împreună, în acelaşi timp; -fie un singur consumator care poate veni periodic şi care consumă

droguri.Un alt aspect care se impune a fi subliniat este acela că nu importă dacă

în locul respectiv pus la dispoziţia consumatorilor s-ar consuma o singură dată drogurile sau de mai multe ori şi nici dacă persoanele în cauză în consumatori primari sau toxicomani dependenţi.

Infracţiunea se consumă în lipsa unor prevederi speciale chiar dacă fapta a avut loc o singură dată.

Prin “tolerarea consumului ilicit” înţelegem acţiunea de “a tolera” care se realizează printr-un act omisiv, respectiv prin atitudinea făptuitorului de-a îngădui ca persoanele interesate să consume droguri într-un loc anume, astfel în proprietatea, posesia sau administrarea sa şi de a nu lua măsurile necesare pentru împiedicarea consumului acestora. Şi în acest caz trebuie să fie vorba de un consum ilegal39.

Deci, dacă cel ce are dreptul (sau obligaţia) de a dispune în legătură cu folosirea unui anumit loc, ştiind că acolo se consumă stupefiante nu ia măsurile necesare pentru a împiedica acest consum el însăşi săvârşeşte infracţiunea de trafic de droguri.

De regulă tolerarea consumului ilicit de droguri vizează o activitate organizată în acest sens.

Totuşi, elementul material al laturii obiective există şi în cazul unei tolerări a consumului de droguri spontane.

Latura subiectivă Punerea la dispoziţie a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui loc

amenajat trebuie să se facă “cu ştiinţă”. Forma de vinovăţie care subzistă acestei infracţiuni este intenţia care

poate fi directă şi chiar indirectă. Făptuitorul trebuie să ştie că în acest loc se consumă droguri şi să nu

împiedice această activitate.

39 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 61

51

Pentru ca infracţiunea să se consume este suficient ca subiectul activ să

tolereze o singură dată consumul de droguri în locul respectiv.

4.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni a) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte.Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricărei activităţi

incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată. În modalitatea tolerării infracţiunea poate fi continuă, existând un moment al epuizării, la încetarea activităţii delictuale.

b) ModalităţiLegea prevede, în forma simplă, două modalităţi normative de săvârşire

a infracţiunii, respectiv punerea la dispoziţie şi tolerarea susceptibile de a fi săvârşite faptic într-o multitudine de variante. În modalităţile agravate prevăzute la art. 10 infracţiunea se poate săvârşi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor arătate mai sus.

c) SancţiuniPedeapsa pentru această infracţiune este închisoare de la 3 la 10 ani.

Există forma agravată dacă infracţiunea se săvârşeşte prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor prevăzute în forma simplă (art. 10), pedeapsa fiind în acest caz închisoarea de la 3 la 8 ani; de către o pluralitate constituită de infractori (art. 12 alin. (1)) sau dacă fapta arătată la art. 12 alin. (1) a avut ca urmare moartea victimei (art. 12 alin. (3)), pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la 10 la 20 ani. În toate cazurile, se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale, cauzale de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei (art. 15, 16, 17) se aplică în mod corespunzător40.

SECŢIUNEA A V-A

Prescrierea şi eliberarea unor droguri de mare risc în baza unei reţete.

40 Legea nr 143/26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri publ. în M.Of. nr. 362/3 august 2000.

52


“- (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.”41


a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la

sănătate publică care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la prescrierea, eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.

Obiectul material îl constituie reţeta prescrisă de către medic, nu drogurile de mare risc prescrise, iar infracţiunea se conturează înainte de obţinerea substanţelor prescrise, prin simpla lor prescriere.

b) Subiectul infracţiunilor Subiectul activ al infracţiunii este diferit în funcţie de modalitatea de

săvârşire a faptei. Astfel, la modalităţile de prescriere şi eliberare, subiectul activ este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de medic, în cazul prescrierii unei reţete, sau farmacist, în cazul eliberării de droguri în baza unei reţete. În modalitatea obţinerii, subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal.

Infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele de participaţie. Dacă autorul are o anumită calitate, coautorii vor trebui să aibă aceeaşi calitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de stat, ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice.

5.3. Conţinutul constitutiv

Latura obiectivăElementul material al acestei infracţiuni constă în executarea mai multor

acţiuni ; acţiunea de-a prescrie, de-a elibera sau de-a obţine.Prin “prescriere” înţelegem acţiunea de “a prescrie” şi rezultatul ei, ceea

ce înseamnă a indica, a arăta, a recomanda medicamentele sau tratamentul de

41Art. 6 din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000

53

care are nevoie un bolnav, a stabili cu precizie ce este de făcut, în context, acestea conduc la stabilirea printr-o reţetă -emisă de un medic, deci un subiect activ calificat, un anumit produs (drog)-, pentru a fi consumat de către o persoană sau a i se administra unei persoane, considerată bolnavă, în scopul vindecării unei boli sau a ameliorării stării de sănătate.

Rezultatul material concret al prescripţiei este “prescripţia”, adică o recomandare dată de un medic unui bolnav (printr-o reţetă) de-a folosi un “medicament”, dar care reprezintă şi un drog (substanţă aflată sub control naţional) .

Urmare a acestei incriminări, medicilor le revine o mare răspundere în ceea ce priveşte prescrierea de droguri.

Fără îndoială că pentru medici posibilitatea de-a prescrie droguri reprezintă o condiţie esenţială a îndeplinirii uneia dintre principalele lor îndatoriri etico-profesionale, şi anume, alinarea durerii şi a suferinţei bolnavilor. Pe de altă parte cunoscând prea bine influenţele nocive pe care le au drogurile asupra oamenilor, ei trebuie să le prescrie numai atunci când este absolut necesar conform obligaţiilor legale şi profesionale.

Din cercetarea medicală a rezultat că prescrierea de droguri se face în general în cazul unor maladii ce sunt însoţite de dureri puternice sau de tulburări neoplasmice. Dintre aceste maladii amintimacii: cancerul, infarctul miocardic, edemul pulmonar acut, colicii hepatici şi renali, arsurile grave, agitaţiile psihomotorii şu maniacale, delirium tremens, sciatică, şi altele, care însă nu răspund la alte categorii de medicamente calmante.

Conform legii nr. 73/1969, cantitatea de droguri prescrisă de către medic, nu poate depăşi doza maximă pentru 3 zile. Pentru bolnavii de cancer se pot elibera autorizaţii şi reţete pentru ridicarea de droguri pe o perioadă de până la 3 luni42.

Traficul de droguri fiind o infracţiune de pericol, este destul de dificil pentru organele chemate să aplice legea, să aprecieze dacă fapta unui medic -ce a prescris un drog într-un caz pe care practica medicală nu-l consacră ca impunând tratamentul cu droguri, dar pe care medicul îl justifică din punct de vedere al situaţiei concrete din momentul prescrierii, -constituie sau nu infracţiunea de trafic de droguri prevăzută la articolul 6 din Legea nr. 143/2000.Pentru a înţelege în ce situaţii prescrierea de către medic nu este necesară, trebuie să pornim de la ceea ce legiuitorul a vrut să ocrotească prin această incriminare, şi anume: sănătatea publică .

42 Legea nr. 73/1969 privind produsele şi substaţele stupefiante.

54

Bolnavul, mergând la medic, execută prescripţiile ce i le dă acesta.

Medicul la rândul său trebuie să depună tot interesul şi priceperea sa pentru a trata pe bolnavi şi a-i prescrie medicamentele corespunzătoare care să nu-i pericliteze sănătatea.

Având în vedere dispoziţiile legale referitoare la droguri se impune din partea medicului să o facă numai în cazuri extreme; şi aceasta deoarece administrarea directă a drogurilor, nejustificată, atunci când ar fi posibilă folosirea altor medicamente dăunează pacientului. Pericolul constă în aceea că, fără să vrea, şi din cauza neglijenţei medicului, pacientul ar putea ajunge toxicoman.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de a prescrie droguri fără ca acestea să fie necesare.

Deci condiţia “fără a fi necesară” trebuie înţeleasă nu în sensul unei erori medicale ci în sensul folosirii abuzive a calităţi de medic. Sub acest aspect noţiunea “fără a fi necesară” caracterizează atât elementul material al infracţiuni cât şi cel subiect43.

Sub primul aspect, acest termen defineşte raportul dintre prescrierea medicală a drogurilor şi starea sănătăţii celui căruia i-au fost prescrise.

Sub al doilea aspect el indică natura frauduloasă a prescrierii.Infracţiunea, aşa cum s-a mai arătat, se consumă prin prescrierea făcută

de către medic, nefiind necesar ca cel căruia I-au fost prescrise drogurile să le fi şi dobândit. Însă prescrierea presupune cea mai mult decât scrierea şi semnarea reţetei, este necesar să fie şi înmânată celui ce urmează să şi procure drogurile.

Câtă vreme reţeta se află în mâinile medicului. Simplu fapt că a fost întocmită nu-i imprimă caracterul socialmente periculos.

Vom spune, aşadar, că executarea infracţiunii de care ne ocupăm ,începe cu scrierea, semnarea şi investirea reţetei cu toate formele cerute pentru a fi valabilă şi se termină cu predarea reţetei în mâna celui ce urmează să o folosească. Numai în acest moment, infracţiunea este consumată.

Acţiunea care precede acest moment, scrierea, semnarea, ştampilarea, reprezintă acte de executare ale infracţiunii care sunt incriminate ca tentativă potrivit articolului 13 din Lege nr. 143/2000.

Greutatea în munca organelor îndreptăţite să aplice legea constă în dovedirea netemeiniciei prescrierii.

Prin eliberare de droguri de mare risc înţelegem acţiunea, actul comisiv ,,de a elibera,, aceste droguri.

43 Trbunalul Judeţean Iaşi Secţia penală Decizia nr. 866/1989.

55

Aceasta se poate face de către farmaciştii care ,,cu intenţie eliberează,,

aceste droguri în condiţiile alineatului unu.,,Obţinerea de droguri de mare risc,, presupune acţiunea de a obţine un

act comisiv prin care o persoană (făptuitorul, toxicoman sau nu) obţine aceste droguri de mare risc pe baza unei reţete eliberate abuziv de către medic, el ştiind acest lucru, legea prevăzând de altfel intenţia făptuitorului ,,obţinerea cu intenţie,,. Bineînţeles se menţin dispoziţiile alin. 1 :obţinerea frauduloasă a acestor droguri de mare risc prin prescrierea cu intenţie de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical.

Aceste infracţiuni sunt în principiu susceptibile de participaţie proprie, sub orice formă (coautorat, instigare sau complicitate) ca şi de participaţie improprie înscrisă în art. 31 C.P., la prima infracţiune, varianta săvârşită de medic, nu va fi posibilă participaţia proprie sub forma coautoratului deoarece fapta medicului se săvârşeşte ,,în persoană proprie,,.

Latura subiectivăÎn ceea ce priveşte alin. 1 al art. 6 din Legea nr. 143/2000, latura

subiectivă constă în voinţa medicului de a prescrie droguri de mare risc ştiind că nu este necesară această prescriere.

Elementul subiectiv constă în intenţie. Medicul îşi dă seama că prescrierea drogurilor de mare risc nu este necesară şi că reţeta sa nu e decât un mijloc pentru ca pretinsul pacient să-şi poată procura în mod ilicit asemenea droguri de mare risc şi, prin întocmirea şi eliberarea reţetei urmăreşte tocmai acest rezultat.

Conturarea în modul arătat mai sus a elementului subiectiv, dă expresia intenţiei directe, iar atât natura infracţiunii, cât şi cerinţa esenţială ,,fără ca aceasta să fie necesară,, fac să nu poată fi concepută săvârşirea acestei fapte cu intenţie indirectă.

În ipoteza în care un pacient suferă de o maladie pentru care este necesar tratamentul cu droguri de mare risc, dar medicul atunci când le prescrie, ştie că pacientul nu le va folosi pentru tratarea maladiei sale, ci pentru alte scopuri, care au un caracter ilicit şi cad sub incidenţa legii, fapta se încadrează în textul de lege nr. 143/2000 şi ea apare ca fiind săvârşită tot cu intenţie directă, neputându-se socoti că prescrierea a fost necesară.

Dacă medicul atunci când prescrie droguri de mare risc ce sunt necesare pacientului bănuieşte că acesta din urmă ar putea să folosească reţeta în scopuri ilicite, ceea ce nu-l opreşte, credem că elementul subiectiv nu este conturat. Bănuiala medicului că pacientul ar putea să folosească reţeta şi în alte scopuri,

56

nu poate constitui un motiv de a refuza prescrierea reţetei, câtă vreme substanţa prescrisă e necesară pentru sănătatea pacientului.

Prescrierea drogurilor de mare risc fără a fi necesară, poate fi urmată fie de consumarea substanţei respective, fie de efectuarea unor operaţii interzise de trafic cu droguri de mare risc. În prima ipoteză fapta consumatorului nu constituie infracţiune. În a doua ipoteză, fapta va constitui infracţiune. Se pune problema dacă medicul care a prescris şi eliberat reţeta, cunoscând că drogurile vor avea o întrebuinţare ilicită, poate fi considerat şi complice la fapta penală pe care o constituie această infracţiune. Considerăm că răspunsul ce trebuie dat acestei întrebări este afirmativ şi că fapta de prescriere a drogurilor de mare risc fără a fi necesar şi fapta de complicitate la traficul acestora se află în concurs ideal.


a) FormeActele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim

sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. (1)).Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare din activităţile

incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol la adresa sănătăţii publice44.

b) Modalităţi În cazul acestui articol sunt prevăzute trei modalităţi normative prin care

infracţiunea poate fi comisă: prescrierea, eliberarea şi obţinerea de droguri de mare risc. Faptic, fiecare din aceste modalităţi este susceptibilă de a fi realizată printr-o gamă largă de acţiuni.

Dispoziţiile art. 10 şi 12 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

c) SancţiuniPedeapsa prevăzută la lege pentru această infracţiune este închisoarea de

la 1 la 5 ani. Dispoziţiile referitoare la aplicarea măsurilor de siguranţă a confiscării speciale, cauzale de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei se aplică în mod corespunzător.

44 Gh.Nistoreanu, A. Boroi “ Drept Penal-Partea Specială”, Editura All Beck, 2002, pag. 281.

57

SECŢIUNEA A VI-A

Administrarea unor droguri de mare risc

6.1. Concept legal. Caracterizare.

58

Art. 7 din Legea nr. 143/2000, modificat prin Legea nr. 169 din 10

aprilie 2002, prevede ,,administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani,,.

6.2. Condiţii preexistentea) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale

a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privind modul de administrare a drogurilor de mare risc.

Obiectul material este format din drogurile de mare risc care în mod ilegal sunt administrate unei persoane.

b) Subiecţii infracţiuniiSubiectul activ al acestei infracţiuni poate să fie orice persoană.

Drogurile de mare risc pot fi administrate, în afara condiţiilor legale, atât de personalul medical, cât şi de alte persoane fără o pregătire de specialitate. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice, iar în secundar persoana a cărei sănătate este pusă în pericol prin administrarea de droguri de mare risc.

6.3. Conţinut constitutiv.

Latura obiectivăElementul material constă aici într-o acţiune comisivă aceea de ,,a

administra,,.Prin ,,administrare,, se înţelege în limbaj comun, acţiunea de a

administra ceea ce înseamnă printre altele ,,a da unui bolnav un medicament,,.Acţiunea ilicită se poate săvârşi în diferite modalităţi practice, de la

injectarea intramusculară sau intravenoasă la aplicarea de plasturi ori supozitoare, până la ingerarea prin alimente, băuturi sau vapori inspiraţi.

Trebuie să avem în vedere faptul că obiectul administrării trebuie să fie un drog de mare risc. În măsura în care sunt întrunite condiţiile legale, la care ne vom referi în continuare, pentru existenţa infracţiunii este indiferentă poziţia persoanei căreia i se administrează drogurile de mare risc, acordul sau chiar solicitarea, rugămintea acesteia nefiind de natură a înlătura caracterul penal al faptei.

Pentru ca fapta de administrare a unui drog de mare risc sau chiar a unui medicament ce conţine un drog de mare risc se constituie infracţiune, considerăm că se cer întrunite, cumulativ, următoare le condiţii:

59

în primul rând, ca şi în cazul faptei de prescrierea de

către medic fără a fi necesară şi în cazul administrării trebuie să fie vorba de acele droguri de mare risc înscrise în tabelele I şi II din Legea nr. 143/2000;

în al doilea rând, fapta de administrare trebuie să fie săvârşită ,,în afara condiţiilor legale,, deci fără indicaţie medicală;

în al treilea rând, fapta să fie săvârşită ,,asupra unei persoane,, deoarece legea română nu sancţionează – ca şi legislaţiile majorităţii statelor din lume – din punct de vedere penal administrarea acestora asupra animalelor, şi nici autoadministrarea, adică consumul de stupefiante.

Astfel în practica judiciară s-a constatat că fapta asistentei medicale care face injecţii cu morfină unei persoane, la rugămintea acesteia din urmă, în lipsa indicaţiei medicale exprese, când nu se face într-un scop uman (calmarea durerilor) alcătuieşte elementele constitutive ale infracţiunii mai sus menţionate.

Infracţiunea există deci, atunci când se administrează un drog de mare risc unei persoane care nu este bolnavă.

Esenţială, pentru existenţa infracţiunii este administrarea drogurilor de mare risc fără a exista indicaţia medicală, indiferent care este starea persoanei (bolnavă sau sănătoasă)45.

Deşi legea nu arată cum trebuie să fie indicaţia (verbală sau scrisă), trebuie să avem în vedere numai indicaţia scrisă (reţeta).

Aceasta se deduce din contextul general al normelor care reglementează regimul drogurilor ştiut fiind faptul că drogurile se pot elibera unei persoane fizice numai în baza reţetei cu timbru sec scrisă de către medic46.

Dacă persoana este internată într-o instituţie medicală, prescripţia drogurilor se va face pe o condică specială, în acest din urmă caz se pot lua în considerare şi indicaţiile verbale ale medicului privind administrarea de droguri de mare risc unui pacient, având în vedere obligaţia personalului din subordine de a executa asemenea indicaţii.

Latura subiectivă

45 Tribunalul Suprem Secţia penală nr. 2228/1982, în RRD nr. 3/1983, p. 268.46 Beliş V. ş.a. – Tratat de medicină legală – vol. I – II, Editura Medicală, Bucureşti, 1995, pag. 209.

60

Subiectul activ poate fi orice persoană ce răspunde penal.47 Aceasta

trebuie să îşi dea seama că ceea ce administrează constituie un drog de mare risc, că o face în afara condiţiilor legale, adică în lipsa unei indicaţii medicale şi în această situaţie să urmărească rezultatul unei asemenea administrări – consumarea ilicită a drogului de mare risc periculos pentru sănătate – sau să accepte acest rezultat (intenţie indirectă).

Infracţiunea nu se conturează atunci când administrarea, chiar şi în afara condiţiilor legale, s-a făcut într-un scop uman (calmarea durerilor unui bolnav într-un moment când nu putea fi chemat un medic care să prescrie calmantul).


a) FormeActele pregătitoare sunt posibile fiind asimilate tentativei. Tentativa se

pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc atunci când făptuitorul a realizat efectiv administrarea drogurilor de mare risc, această substanţă ajungând în organismul persoanei.

b) ModalităţiTextul de incriminare precizează numai o modalitate normativă de

săvârşire a infracţiunii (administrarea), însă faptic această infracţiune poate fi comisă în mai multe moduri. În forma agravată prevăzută la art. 10, această infracţiune mai poate fi comisă şi prin organizarea, conducerea şi finanţarea acţiunii tip.

c) Sancţiuni Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoare de

la unu la 5 ani. Dispoziţiile art. 10 lit. 12 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, ca şi dispoziţiile art. 15, 16, 17 referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale, cauzale de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei.

SECŢIUNEA A VII-A

Furnizarea de inhalanţi chimici toxici

47 Gh. Nistoreanu, V.Dobrinoiu, I.Molnar, A.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr “Drept Penal – partea specială”, Editura Europa Nova, 1999, pag. 261.

61

7.1. Concept legal.

,,Furnizarea în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la trei ani,,.7.2. Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale

referitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale referitoare la furnizarea de inhalanţi chimici toxici.

Obiectul material este format din substanţele care fac parte din categoria inhalanţilor chimici toxici şi care au fost stabilita ca atare prin ordin al ministerului sănătăţii.

Inhalanţii chimici şi solvenţii organici cuprind un ansamblu de compuşi puternic volatili care acţionează ca depresive ale sistemului nervos central. Aceştia există în stare gazoasă la temperatura mediului ambiant ori în stare lichidă şi se evaporă foarte rapid atunci când sunt puşi în contact cu aerul. Solvenţii organici cei mai utilizaţi sunt diluanţii pentru vopsele şi decapanţii pentru coloranţi, adezivii, benzina, kerosenul etc. Printre principiile lor active, se pot menţiona mai ales toluenul, acetona, benzenul, tetraclorura de carbon, cloroformul, eterul etilic etc.

Consumatorii acestor substanţe inhalează vaporii care se degajă direct din recipientul care le conţine sau dintr-o pungă de polietilenă. Aceste substanţe se găsesc în general, în comerţ şi nu sunt controlate în conformitate cu legislaţia privitoare la droguri, în afara acelora stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii.

b) Subiectul infracţiuniiSubiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice

persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. Subiectul activ al acestei infracţiuni este ,,furnizorul,, adică persoana care furnizează sau procură diverse materiale. Participaţia este posibilă în oricare din formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este calificat. Aşa cum rezultă din cuprinsul acestui articol, cel a cărui sănătate este periclitată prin consumul de inhalanţi chimici toxici trebuie să fie un minor.


62

Latura obiectivă

Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiunea de a furniza şi rezultatul ei ceea ce înseamnă a livra, a preda mărfuri, în context inhalanţi chimici toxici fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat.

Totodată furnizarea trebuie să se efectueze în vederea consumului, numai astfel fiind posibilă existenţa acestei infracţiuni. Persoana fizică care beneficiază de obiectul furnizării aşa cum s-a mai văzut trebuie să fie un minor.

O problemă ce se pune în practică este aceea dacă minorul în folosul căruia se face furnizarea trebuie să fie şi consumatorul acestor inhalanţi chimici toxici, pentru a fi îndeplinit conţinutul constitutiv al infracţiunii sau acesta poate fi un alt furnizor la rândul lui nefiind consumator.

Latura subiectivăAceastă infracţiune are la bază ca formă de vinovăţie intenţia directă ce

reiese chiar din scopul furnizării ,,în vederea consumului,,.Pericolul social este cu atât mai mare cu cât această acţiune de a furniza

inhalanţi chimici toxici se face către un minor, persoană lipsită de discernământ, sau cu discernământul mai mult sau mai puţin dezvoltat. Cu toate acestea sancţiunea prevăzută pentru această infracţiune este cea mai uşoară, datorită substanţelor ce formează obiectul furnizării, în comparaţie cu celelalte infracţiuni prevăzute în prezenta Lege nr. 143/2000.6.5. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

a) FormeFurnizarea de inhalanţi chimici toxici fiind o infracţiuni comisivă şi

intenţionată este susceptibilă de acte pregătitoare şi de tentativă, care însă, prin voinţa legiuitorului nu se pedepsesc.

Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate şi al producerii rezultatului.

b) ModalităţiArticolul de incriminare precizează o singură modalitate tip – furnizarea

– alături de care, în forma agravată, întâlnim modalităţile organizării, conducerii sau finanţării acţiunii esenţiale. Practic aceste modalităţi se pot realiza într-o multitudine de variante.

c) SancţiuniPedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Pentru modalitatea agravată pedeapsa va fi închisoare de la 6 luni la 5 ani.

63

Considerăm binevenită modificarea adusă acestui articol de Legea 169

din 10 aprilie 2002 prin care se înlătură pedeapsa alternativă a amenzii, aceasta nefiind justificată având în vedere minoritatea subiectului pasiv, regimul sancţionator fiind prea blând în raport cu pericolul social creat prin săvârşirea faptei.

Dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire (art. 15) sau de atenuare pedepsei (art. 16) se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA A VIII-A

64

Operaţiuni ilicite cu precursori, echipamente sau materiale

destinate a fi folosite pentru obţinerea unor droguri de mare risc

8.1. Concept legal.

,,Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi,,.


a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile

sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce se referă la producerea, fabricarea, importul, exportul etc., de precursori, echipamente sau materiale utilizate la obţinerea de droguri de mare risc.

Obiectul material este reprezentat în această situaţie de precursori, echipamente sau materiale folosite în scopul utilizării lor la obţinerea de droguri de mare risc.

b) Subiectul infracţiuniiSubiectul activ. În general, subiectul activ al acestei infracţiuni, poate fi

orice persoană. În situaţia importului sau exportului de asemenea produse, subiectul activ este calificat, trebuie să aibă calitatea de comerciant.

Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi garant al sănătăţi publice, iar în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului substanţelor socotite precursori, echipamentelor şi materialelor cu ajutorul cărora se obţin droguri de mare risc.

8.3. Conţinutul constitutiv.

65

Elementul material constă în diverse acţiuni cum ar fi: a produce, a fabrica, a importa, a exporta, a vinde, a oferi, a transporta, a livra cu orice titlu, a trimite, a procura, a cumpăra sau a deţine fiind deci vorba de fapte comisive de rezultat.

Aceste acţiuni le-am explicat deja în contextul infracţiunilor precedente. Ceea ce diferă la această infracţiune este obiectul acesteia: precursorii sau echipamentele folosite în scopul cultivării, producerii sau fabricării ilicite de droguri de mare risc.

Aşa cum am văzut precursorii sunt înscrişi în Legea nr. 143/2000 în tabelul anexă nr. IV, aceştia nefiind altceva decât nişte substanţe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor.

Forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop: ,,în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc,,.


a ) Forme Actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile şi se pedepsesc.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul înfăptuirii uneia din acţiunile incriminate şi a producerii rezultatului socialmente periculos.48 Unele modalităţi de comitere a faptei sunt susceptibile de a fi săvârşite în forma continuă, existând şi un moment al epuizării, la încetarea activităţii delictuoase.

b) ModalităţiTextul de incriminare prezintă mai multe modalităţi normative de

săvârşire a infracţiunii: producere, fabricare, import, export, oferire, vânzare, etc.

Organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor enumerat în acest articol constituie modalităţi agravate de comitere a infracţiunii.

Dacă făptuitorul face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ne aflăm în prezenţa unei alte agravante a acestei infracţiuni, prevăzută la art. 12 alin. (1) din lege. Constituie agravantă fapta arătată mai sus, dacă are ca urmare moartea victimei (art. 12 alin. (3)).

c) Sancţiuni48 Gh. Nistoreanu, V.Dobrinoiu, I.Molnar, A.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr “Drept Penal – partea specială”, Editura Europa Nova, 1999, pag. 165.

66

Sancţiunea pentru infracţiunea tip este pedeapsa închisorii de la 3 la 10

ani şi interzicerea unor drepturi.Observăm că faptele prevăzute în art. 9 reprezintă incriminarea actelor

pregătitoare la infracţiunea prevăzută la art. 2 alin. (2) (săvârşită în modalităţile cultivării, producerii sau fabricării) ca infracţiune de sine stătătoare. Dacă pericolul social ridicat al acestor fapte, corelat cu împrejurarea că acestea sunt prevăzute ca infracţiuni de sine stătătoare în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope justifică soluţia adoptată de legiuitor, considerăm însă criticabilă sancţiunea adoptată pentru această infracţiune. Astfel, minimul special al acestei infracţiuni este de numai 3 ani, în condiţiile în care actele pregătitoare ale infracţiunii prevăzute la art. 2 alin (2) sunt sancţionate cu închisoare de la 5 la 10 ani49.

Dispoziţiile art. 10, 12 alin. (2) şi (3), 15, 16 şi 17 se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA A IX-A

49 Art. 10 din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000

67

Organizarea, conducerea sau finanţarea unor infracţiuni

privitoare la droguri

9.1. Concept legal.

,,Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani,,.


a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile

sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce se referă la organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din legea 143/2000.

Obiectul material este reprezentat în această situaţie de droguri de risc sau de mare risc, precursori, echipamente sau materiale folosite în scopul utilizării lor la obţinerea de droguri de mare risc, respectiv orice substanţă prohibită prin legea mai sus menţionată.

b) Subiectul infracţiuniiSubiectul activ. În general, subiectul activ al acestei infracţiuni, poate fi

orice persoană. Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare

din formele sale.Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi

garant al sănătăţi publice, iar în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului substanţelor socotite precursori, echipamentelor şi materialelor cu ajutorul cărora se obţin droguri de mare risc.


Latura obiectivăElementul material constă în acţiunea de a organiza, de a conduce sau

cea de a finanţa faptele prevăzute la art. 2-9, mai exact: cultivarea, procurarea, producerea, livrarea, fabricarea, trimiterea, transportul, depozitarea, deţinerea, distribuirea, cumpărarea, administrarea, prescrierea, obţinerea, eliberarea,

68

punerea la dispoziţie de localuri, tolerarea de consumuri în aceste locuri, după caz, de droguri, inhalanţi chimici toxici sau precursori.

Organizarea consumului de droguri constă în esenţă, în fapta de a întreprinde acţiunile necesare pentru ca persoanele interesate să poată consuma droguri într-un anumit loc.

Organizarea implică iniţiativa organizatorului. Această organizare nu implică propriu-zisa activitate materială a infractorului în traficul de droguri. Acesta nici măcar nu este nevoit să le atingă. El este omul ce conduce din umbră întreaga activitate infracţională. Rareori aceştia ajung să fie condamnaţi datorită legii tăcerii ,,omerta,,.

Puţini au fost cei care au încălcat această lege a tăcerii şi au vorbit.Legea nr. 143/2000 nu prevede condiţii mulţumitoare, pentru ca un

martor să colaboreze cu justiţia, lipsind un program de protecţie a lor şi a familiilor lor.

Conducerea şi organizarea presupun existenţa unei organizaţii cu structuri bine determinate, cu ierarhizarea activităţilor şi a celor ce le execută.

Finanţarea implică acţiunea de ,,a finanţa,, adică participarea cu mijloace financiare la acest trafic de droguri.

Într-o cauză penală judecată la Timişoara instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: D.T. i-a cerut prostituatei R.B. să-l pună în legătură cu o persoană ce ar putea să-i furnizeze un kg. de heroină. R.B. l-a pus în legătură pe D.T. cu M.N., cetăţean turc care a spus că-i face rost, dar, după ce va discuta cu H.Ş. H.Ş. a luat legătura cu D.T. şi după ce au negociat preţul aceştia au convenit să cumpere, respectiv să vândă marfa undeva pe o stradă din Lugoj. De menţionat că H.Ş. cel care a organizat furnizarea drogului nu a fost prezent la livrarea drogului, ci altcineva.

Latura subiectivă Toate aceste activităţi se săvârşesc doar cu intenţie directă.

Finanţarea, în eroare de fapt, nu se pedepseşte.


a ) Forme Actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile şi se pedepsesc.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul înfăptuirii uneia din acţiunile incriminate şi a producerii rezultatului socialmente periculos. Modalităţile de

69

comitere a faptei sunt susceptibile de a fi săvârşite în forma continuă, existând şi un moment al epuizării, la încetarea activităţii delictuoase.

Infracţiunea este considerată consumată atunci când activitatea infracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia. Urmările posterioare momentului consumării continuă să se producă până la un moment numit momentul epuizării infracţiunii, dincolo de care nici o evoluţie a rezultatului nu mai este posibilă.

b) ModalităţiTextul de incriminare prezintă trei modalităţi normative de săvârşire a

infracţiunii: organizarea, conducerea sau finanţarea.c) Sancţiuni

Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

70

SECŢIUNEA A X-A

Îndemnul la consumul ilicit de droguri

10.1. Concept legal.

,,Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă,,.

10.2.Condiţii preexistente

a) Obiectul infracţiuniiObiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la

sănătatea publică a căror normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin respectarea normelor privitoare la consumul de droguri.

Infracţiunea nu are obiect material.b) Subiecţii infracţiuniiSubiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.50 Participaţia este posibilă sub toate formele sale.

Potrivit dispoziţiilor din legislaţia penală şi a susţinerilor din doctrină, participaţia penală proprie apare sub următoarele forme: coautoratul, instigarea şi complicitatea.

Formele participaţiei au caracter absolut, în sensul că cele mai grave cum sunt cele de coautorat le absorb pe cele mai puţin grave, cele de instigare şi complicitate.

Acest articol nu face altceva decât să incrimineze instigarea ca infracţiune distinctă.

Ca formă a participaţiei penale instigarea constă în fapta unei persoane care, cu intenţie, determină, prin orice mijloace, o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Această acţiune de a îndemna constă în fapta făptuitorului care după ce a luat o hotărâre desfăşoară o activitate materială, externă, pentru a transmite

50 Gh.Nistoreanu, A. Boroi “ Drept Penal-Partea Specială”, Editura All Beck, 2002, pag.242

71

hotărârea luată altei persoane, care fiind determinată să comită fapta prevăzută de legea penală trece apoi, în mod concret, la săvârşirea ei.

Subiectul pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.

10.2.Conţinut constitutiv.

Latura obiectivăElementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de a

îndemna la consumul ilicit de droguri. Îndemnul se poate realiza atât prin determinarea unei persoane la consumul ilicit de droguri, cât şi prin întărirea rezoluţiei de a consuma astfel de substanţe. Aşa cum rezultă şi din norma de incriminare, nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii modul cum a fost efectuat îndemnul, putând fi folosite orice mijloace.

Îndemnul urmat de executare trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: - între obiectul juridic al faptei săvârşite de autor (consumul ilicit de droguri) şi obiectul îndemnului, trebuie să existe identitate întrucât autorul nu face decât să execute fapta a cărei săvârşire a fost determinată de către instigator;- pentru eficienţa acestei infracţiuni este necesară prezenţa a cel puţin două persoane, una care desfăşoară activitatea de îndemnare şi cealaltă asupra căreia se desfăşoară această activitate, îndemnarea putând fi săvârşită de una sau mai multe persoane;- pentru existenţa acestei infracţiuni se mai cere ca activitatea desfăşurată de făptuitor să fi avut drept urmare determinarea victimei la consumul ilicit de droguri, consum pe care ea îl şi execută ulterior;- în sfârşit, activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie, intenţie ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii din punctul de vedere al formei de vinovăţie.

Fapta de a îndemna mai multe persoane la consumul ilicit de droguri constituie o pluralitate de infracţiuni comise în concurs ideal.

Urmarea imediată constă, în cazul alin. (1), tocmai în consumul ilicit de droguri, iar în cazul alin. 2, în crearea unei stări de pericol ce rezultă din simpla realizare a acţiunii incriminate.

Legătura de cauzalitate. În cazul alin. (1) trebuie dovedită legătura de cauzalitate între îndemn şi consumul ilicit de droguri, în schimb, pentru infracţiunea prevăzută în alin. (2) al acestui articol, legătura de cauzalitate rezultă ex re.

72

Latura subiectivă

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directa sau indirectă.


a) FormeActele premergătoare şi tentativa sunt posibile, însă, potrivit voinţei

legiuitorului nu se pedepsesc.Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care îndemnul are ca

urmare consumul ilicit de droguri (potrivit alin. (1), ori în momentul săvârşirii acţiuni incriminate, în cazul alin. (2)). Infracţiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma continuă, existând în consecinţă şi un moment al epuizării (acela al încetării activităţii delictuoase), precum şi forma continuată. b) Modalităţi

Articolul de lege prevede numai o singură modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii, care însă în plan concret poate îmbrăca numeroase forme.

Există două modalităţi agravate ale infracţiunii, prevăzute la art. 12 alin. (2) şi (3), atunci când fapta este săvârşită de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori, ori când urmarea imediată a acestei fapte este moartea victimei.

c) SancţiuniÎn forma simplă sancţiunea pentru această infracţiune este închisoare de

la 6 luni la 5 ani, dacă îndemnul a fost urmat de executare, şi de la 6 luni la 2 ani, dacă îndemnul nu a determinat persoana să consume ilicit droguri.

Pentru prima formă agravată pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani, iar dacă fapta prevăzută la art. 12 alin. (2) a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa va fi închisoare de la 10 la 20 de ani, în acest caz aplicându-se şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

73

SECŢIUNEA A XI-A

Săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri în cadrul unei organizaţii sau asociaţii

11.1. Conţinutul legal.

Art. 12 – (1) Se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

(2) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 şi 11, dacă au fost săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul infracţiunilor prevăzute la alin (1) şi (2), dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


a)Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic generic este reprezentat de ocrotirea sănătăţii publice ca valoare socială şi relaţiile sociale care se nasc şi evoluează în jurul şi în strânsă legătură cu această valoare.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt periclitate de persoana care face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii faptelor prevăzute la art. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 11 din legea 143/2000 şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

Obiectul material este format din substanţele aflate sub control naţional (drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexate la prezenta lege).

74

b)Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii este persoana care face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii faptelor respective şi obţinerii de beneficii materiale ori de alte foloase ilicite .

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice. In secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului legal al substanţelor aflate sub control naţional. Nu este necesară îndeplinirea unor condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii în formă simplă.

11.2.Conţinut constitutiv.

În ceea ce priveşte elementul material al acestei infracţiuni, acesta a fost analizat anterior (secţiunile I-X). Ceea ce diferă aici sunt condiţiile în care sunt săvârşite aceste acţiuni precum şi sancţiunile mult mai grele.

Condiţii:- în ceea ce priveşte numărul de persoane, acesta trebuie să fie de minim 3;- persoanele trebuie să facă parte dintr-o organizaţie sau asociaţie;- organizaţia sau asociaţia dispune de structuri bine determinate;-această organizaţie sau asociaţie este constituită în scopul:

comiterii acelor fapte; obţinerii de beneficii materiale ori de alte foloase

ilicite.


a) FormeActele premergătoare şi tentativa sunt posibile. Tentativa este

incriminată la art. 13 din legea 143/2000 doar pentru modalităţile prevăzute la art. 2-7, 9, 10 din aceiaşi lege.

b) Modalităţi

75

Articolul de lege prevede la alin (1) şi (2) mai multe modalităţi

normative de săvârşire a infracţiunii(art 2-7, 9, 11).Există o modalitate agravată a infracţiunii, prevăzută la art. 12 alin.

(3), atunci când faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

c) SancţiuniÎn forma simplă sancţiunea pentru această infracţiune este închisoare de

la de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3, 5, şi cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 şi 11, dacă au fost săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Pentru forma agravantă pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi51.

51 Art. 12 din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000, modificat prin Legea nr. 39/2003

76

CAPITOLUL III

A L T E D I S P O Z I Ţ I I

SECŢIUNEA I

UNELE CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE SPECIALE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 143/2000

Legea consideră ca circumstanţe agravante numai acele împrejurări care influenţează gradul de pericol social al faptei şi al făptuitorului sporind gravitate acestui pericol şi relevând necesitate ca, în funcţie de intensitatea influenţei pe care circumstanţa agravantă o exercită, să se stabilească o pedeapsă mai severă, care să-şi poată îndeplini cu maximum de eficienţă funcţiile sale.52

Art. 14 din prezenta lege nominalizează un număr de cinci circumstanţe agravante:

a. Circumstanţa prevăzută la litera ,,a,, are în vedere pericolul social mai mare al infracţiunii atunci când aceasta este săvârşită de o persoană care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii.

Persoană care îndeplineşte o funcţie ce implică exercitarea autorităţii publice poate fi numai o persoană care funcţionează în cadrul unui organ al puterii legislative, executive şi judecătoreşti şi care îndeplineşte o funcţie care-i permite, în realizarea atribuţiunilor ei de serviciu, să emită hotărâri cu caracter obligatori, să controleze îndeplinirea lor, iar la nevoie să impună această realizare. Asemenea funcţii sunt acelea de membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curţii Constituţionale, membrii din compunerea birourilor electorale etc. Nu îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice persoanele care efectuează acte sau operaţii tehnico – administrative (statisticieni, arhivari, şoferi, planificatori, remizieri etc.).

Esenţial pentru existenţa agravantei este ca fapta ilicită să fie comisă în exercitarea funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar făptuitorul să se fi folosit de prerogativele pe care i le dă respectiva funcţie la săvârşirea

52 V. Dongoroz, S Kahane, I.Oancea, C.Bulai - Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, PAG. 160.

77

infracţiunii. Nu se reţine agravanta dacă fapta a fost comisă, în calitate de particular, în timpul liber al persoanei ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.

Se consideră că fapta prezintă un pericol social sporit în situaţia în care este comisă de o persoană care îndeplineşte o asemenea funcţie, întrucât aceasta a fost investită cu o anumită funcţie ce implică aplicarea dispoziţiunilor legale, precum şi menţinerea ordinii de drept, iar fapta este cu atât mai gravă cu cât este comisă de către cei ce trebuie să impună respectarea legii. Pe de altă parte, aceste persoane se pot folosi în mod abuziv de atribuţiile funcţiei pentru a uşura realizarea activităţii infracţionale.

b. Cea de-a doua circumstanţă prevede săvârşirea faptei de către un cadru medical sau de o persoană ce are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor.

Aceste prime circumstanţe agravante au în vedere criteriul persoanei (criteriul funcţiei pe care respectiva persoană o îndeplineşte în societate). Atributele acestor persoane legate de binele şi sănătatea publică potrivit statutului lor social creează un pericol social mult sporit pentru ceilalţi membri ai comunităţii, motiv pentru care aceste fapte sunt incriminate de lege mai aspru.

Prin cadru medical se înţelege o persoană încadrată în sistemul sanitar, potrivit pregătirii sale, care are atribuţii în tratarea problemelor de sănătate ale populaţiei – medic, asistent etc. Printre persoanele cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor putem enumera specialiştii de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei, personalul aparţinând unităţilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, unde se realizează cura de dezintoxicare a toxicomanilor, personal aparţinând Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii – direcţia farmaceutică, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Public.53

c. Alte aspecte care se referă la: drogurile care au fost trimise, livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ 53 A. Boroi, N. Norel, V.R. Sultănescu, “Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combarterea traficului şI consumului ilicit de droguri”, Ed. Rosetiti, Bucureşti, 2001, pag. 47.

78

militară, de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical – educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

De data aceasta, drept criteriu al circumstanţei agravante avem calitatea victimei acestei infracţiuni precum şi criteriul locului de săvârşire.

Aceştia sunt de altfel clienţii cei mai preferaţi ai traficanţilor de droguri datorită faptului că unii sunt foarte uşor influenţabili şi dintr-un ,,conformism al nonconformismului,, aceştia sunt luaţi de ,,valul alb,, val care în majoritatea cazurilor îi dărâmă pe aceşti tineri.

Din considerentele de mai sus, legiuitorul a dorit ocrotirea în mod special a anumitor categorii de persoane şi a locurilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, prin sancţionarea mai gravă a faptelor comise împotriva acestora sau în respectivele locuri.S-a avut în vedere protejarea minorilor, întrucât lipsa discernământului sau existenţa diminuată a acestuia, personalitatea în formare şi curiozitatea specifică vârstei constituie factori favorizatori pentru a cădea în capcana consumului de droguri, cu consecinţe deosebit de grave sau chiar iremediabile asupra sănătăţii fizice şi psihice a acestora. Tocmai din aceste considerente legiuitorul a venit cu o modificare la litera c) a acestui articol prin Legea nr. 169 din aprilie 2002 care prevede că pentru săvârşirea faptelor intr-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.

De asemenea, bolnavul psihic, iresponsabil sau având o responsabilitate diminuată, nu poate opune rezistenţă neavând reprezentarea consecinţelor pe care aceste substanţe la produc asupra organismului ori având o reprezentare distorsionată asupra acestora.

Şi persoana aflată în cura de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală reprezintă un client ideal pentru traficanţi întrucât, fiind un consumator obişnuit de droguri, este dependentă din punct de vedere fizic şi psihic de acestea, voinţa fiindu-i anihilată în cea mai mare măsură sau chiar în totalitate.

Se consideră a avea un pericol social sporit fapta comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă ori în alte locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, ori în apropierea acestora, tocmai datorită specificului activităţii

79

desfăşurate în astfel de locuri sau pentru protecţia persoanelor care le frecventează.

d. Aici avem în vedere aspectul legat de folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11.

Se observă asemănarea cu agravanta prevăzută la art. 75 lit. c) din Codul penal (săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor). Raţiunea agravării penale în acest caz se integrează într-o viziune mai largă a legiuitorului de a proteja pe minori, de a-i feri de fenomenul infracţional, plecând de la realitatea că aceştia sunt în proces de maturizare, personalitatea lor nefiind pe deplin conturată. Circumstanţa există indiferent dacă minorul răspunde sau nu penal şi indiferent de contribuţia lui la săvârşirea infracţiunii. Agravanta prevăzută în lege are o sferă de cuprindere mai largă decât cea prevăzute în parte generală a Codului penal, având prioritate de aplicare faţă de aceasta (specialia generalibus derogant).

Datorită lipsei de discernământ a acestora – minorii folosiţi, care de cele mai multe ori sunt recrutaţi din rândul copiilor străzii sau din familii dezorganizate – sunt o pradă uşoară pentru aceşti infractori transfrontalieri, lipsiţi total de scrupule atunci când este vorba de câştigurile lor financiare.

Cel mai bun exemplu îl formează minorii din America (New York- Cartierul Bronx). Trăind într-un mediu social bolnav, aceştia nu mai ştiu ce este bine şi ce este rău. În aceste subculturi delincvente se formează un viitor infractor incurabil care se coordonează şi conduce în viaţă după normele grupului, norme la care el a trebuit să se adapteze de la o vârstă fragedă.

Având în vedere factori ca: mediul social, familial şi conflictul dintre mijloacele legale (oportunităţile legale) şi ,,visul american,, impus de normele culturale existente, mulţi pentru nu au de ales având în vedere slaba susţinere socială în îndeplinirea acestui vis, preferă să aleagă alte căi şi mijloace de cele mai multe ori ilegale.

Astfel, minorii sunt recrutaţi de la vârste foarte fragede (6-8 ani).Aceştia încep prin a anunţa traficanţii de droguri de prezenţa poliţiei în

zonă, câştigând până la 1.000 $/lună, câştig care îi face din ce în ce mai lacomi şi mai independenţi de autoritatea familială, atunci când ea există.

După împlinirea vârstei de 10 – 12 ani aceştia sunt trimişi în stradă să vândă droguri. Câştigurile lor cresc până la 5.000 $/lună.

Deja la împlinirea vârstei de 14 ani aceştia sunt nişte profesionişti care după părerea mea sunt foarte greu, dacă nu imposibil, de resocializat.

80

e. Ultima circumstanţă agravantă are în vedere pericolul pentru viaţa şi

integritatea oamenilor datorată amestecurilor de droguri cu alte substanţe. Aceste droguri nou create sunt un pericol din ce în ce mai grav pentru oameni. Raţiunea agravării se bazează pe faptul că drogurile, prin ele însele, prezintă un pericol social deosebit şi au un efect devastator asupra sănătăţii fizice şi psihice a persoanelor, cu atât mai mult, prin amestecarea cu alte substanţe, atingerea adusă vieţii şi integrităţii persoanelor va creşte considerabil, cu consecinţe deosebit de grave pentru aceste valorilor sociale.

81

SECŢIUNEA A II-A

CAUZA DE NEPEDEPSIRE

Aceasta este prevăzută de Legea nr. 143/2000 la art. 15: ,,nu se pedepseşte persoana care înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10 permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi,,.

Ce presupune această cauză specială de nepedepsire?În primul rând aceasta presupune participarea la o asociaţie sau

înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10; în al doilea rând respectiva persoană trebuie, ca mai înainte de a fi începută urmărirea penală să denunţe autorităţilor competente participarea sa permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.

Părerea mea este că această reglementare lipsită de o interpretare corespunzătoare legală nu face decât să creeze un cerc vicios. Astfel oricine poate propune altor persoane participarea la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute la art. 2-10 după care aceasta să denunţe autorităţilor respectiva faptă, el încadrându-se la acest art. 15 şi rezolvându-şi astfel ,,conturile,, cu ceilalţi ,,asociaţi,,.

La art. 16 se prevede faptul că persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute la art. 2-10 iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Este de altfel o altă prevedere lipsită de finalitate practică. Rareori vom găsi infractori care să dorească să colaboreze în schimbul unor astfel de ,,avantaje,,.

În lumea traficanţilor de droguri eventualii ,,trădători,, riscă nu numai viaţa lor ci şi a familiilor lor. Expunându-se la un astfel de risc este greu de crezut că cineva ar putea în condiţiile acestea să denunţe.

Exemple concludente de astfel de colaborări putem lua din practica altor state care se luptă cu acest fenomen de mult mai mult timp. Metoda anglo-saxonă: cunoscută sub numele de “plea-bargaining” (târguiala acuzării”).

82

De cum s-a sfârşit ancheta poliţiei, mafioţii primesc vizita procurorului.

Acesta le oferă un “deal”. Criminalul acceptă să se pună în serviciul acuzării; el va depune mărturie despre tot ceea ce ştie în legătură cu soldaţii cartelului, cu crimele comise de aceştia, cu structurile organizaţiei, cu conducătorii secreţi.

În contrapartidă, criminalul colaborator beneficiază de un “witness protection program”. El primeşte o nouă identitate, bani, o altă existenţă civilă, o locuinţă. El şi familia lui sunt protejaţi de poliţie pe o perioadă negociabilă. Dar criminalul colaborator negociază cu procurorul mai ales pedeapsa pe care o riscă. Trebuie făcută o precizare: de fapt există două feluri de “plea-bargaining”. Criminalul colaborator poate să obţină de la procuror o nouă sentinţă a delictului. De exemplu; criminalul a comis un asasinat; el va obţine ca procurorul să nu pledeze decât omuciderea voluntară sau prin neglijenţă. Sau criminalul a comis mai multe delicte grave; doar unul singur va fi luat în considerare de către procuror.

Al doilea tip de “plea-bargaining”: fixarea pedepsei. Criminalul colaborator negociază cu parchetul pedeapsa primită.“Plea-bargaining” are chiar o istorie: dreptul penal american este profund marcat de moştenirea calvinistă a Părinţilor fondatori. A-ţi confesa în mod public păcatul, a da dovadă de căinţă denotă o atitudine creştinească. Dreptul este doar să favorizeze actele de căinţă. Instituţia ”plea-bargaining”, adică posibilitatea de a-ţi recunoaşte greşeala, este ancorată aşadar în tradiţie.

În procedura penală a tuturor statelor membre ale Statelor Unite ale Americii, “plea-bargaining” joacă deci un rol crucial.

Germania are o instituţie uşor diferită, dar inspirată şi ea din “plea- bargaining”-ul american. Se numeşte ”Kronzengenregelung” (“regulamentul martorilor acuzării”). Ea transformă un inculpat într-un colaborator voluntar al acuzării. Prezintă şi ea avantaje evidente şi pentru criminalul “întors şi pentru procuror, dar mai ales în mediile universitare face obiectul unor critici acerbe.

Dar atenţie :”plea-bargaining”-ul anglo-saxon nu priveşte decât criminalul arestat, inculpat şi care riscă o condamnare severă. El nu este decât un aspect al strategiei procedurale a procurorului şi nu are efect decât în cadrul judiciar.

Nu acelaşi este cazul în sistemul italian, care acoperă un câmp mult mai vast.

Dar un pocăit nu îşi recâştigă în mod automat libertatea cu preţul mărturiei sale. Legea italiană spune intr-un mod vag că: “penitentul” îşi ispăşeşte de acum pedeapsa într-un loc care “nu este în mod obligatoriu un penitenciar”. În practică, “penitenţii” sunt găzduiţi fie în cazărmile

83

carabinierilor, fie pe vase ancorate în apropierea coastei. Îşi schimbă avocaţii. Dacă sunt puşi în libertate provizorie, primesc un salariu de subzistenţă. Încarceraţi în cazărmi, ei îşi pot întâlni familiile. În general, ei sunt transportaţi noaptea pe itinerarii şi la ore mereu diferite în maşini celulare la domiciliul familial.54

Viaţa lor nu este deloc de invidiat: familiile lor şi ei însuşi sunt ameninţaţi în mod constant cu exterminarea de către ucigaşii mafiei. Italia nu are un “witness protection program” precum Statele Unite. Lipsesc banii pentru aşa ceva. Nu există nici chirurgie plastică, nici protecţia poliţienească individuală eficace douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. “Pentito” este un individ, bărbat sau femeie, expus pericolului- chiar dacă locuieşte într-o cazarmă, chiar dacă poate să facă vizite familiei sale sau dacă trăieşte cu acte noi de identitate într-un apartament finanţat de către ministerul de justiţie.

Toate metodele, anglo-saxone, germane sau italiene, de “întoarcere” a criminalilor, suportă atacurile neîndurătoare ale criticii. Profesori de drept penal şi mai ales, de criminologie, se arată nemiloşi.

Criminalul care obţine o reducere negociată a pedepsei sale –rareori o impunitate e completă- pune în pericol principiul constituţional al egalităţii tuturor delicvenţilor în faţa legii. Crime sângeroase, crime împotriva patrimoniului rămân astfel nepedepsite.

Revenind la legea 143/2000, art. 17 reglementează următoarele aspecte: drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-10 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani; se confiscă de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi altor bunuri prevăzute la art. 2-10.

Art. 18 reglementează alte aspecte necesare în vederea cercetării acestor infracţiuni, astfel se prevede faptul că drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug. Păstrarea de contraprobe este obligatorie. Sunt exceptate de la distrugere următoarele:

a. Medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti după avizul prealabil al Direcţiei farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii.

b. Plantele şi substanţele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie, în funcţie de natura acestora, care au fost remise unui agent economic public sau privat autorizat să le utilizeze ori să le exporte.

54 Jan Ziegler, “Seniorii Crimei”, Ed. Antet, Bucureşti, 1988, pag. 99

84

c. Unele cantităţi corespunzătoare care vor fi păstrate în scop didactic şi

de cercetare ştiinţifică sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Distrugerea drogurilor se efectuează periodic prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o comisie formată din câte un reprezentant al Parchetului de pe lângă C.S.J., al Ministerului Sănătăţii – Direcţia Farmaceutică, al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, un specialist din cadrul formaţiunii centrale de reprimare a traficului ilicit de droguri din I.G.P. şi gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi.

Măsura de siguranţă a confiscării speciale va fi aplicată totdeauna când vor fi identificate droguri sau orice alte bunuri ce se includ în vreuna din categoriile menţionate anterior. Această sancţiune are un caracter obligatoriu şi irevocabil, competente a dispune această măsură de siguranţă fiind, după caz, instanţa de judecată sau organul de urmărire penală.

85

SECŢIUNEA A III-A

ASPECTE PROCEDURALE SPECIFICE

Două din activităţile poliţieneşti indispensabile în lupta anti-drog şi care sunt materializate şi prin aspecte procesuale specifice de legea 143/2000 sunt: livrarea supravegheată şi investigatorul acoperit.

Parchetul de pe lângă C.S.J. poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor. Această prevedere a fost modificat prin dispoziţiile legii 281/2003 care prevede că efectuarea percheziţiei domiciliare poate fi dispusă doar de către instanţa de judecată Prin art. 16 alin. 1 din legea 39/29.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate se modifică această dispoziţie procedurală astfel procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau a organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea totală ori parţială a bunurilor care fac obiectul livrării. Livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanţă motivată.

Livrarea supravegheată este metoda care constă în a permite ca un transport ilicit sau suspect de droguri odată descoperit de un serviciu de poliţie, să părăsească teritoriul uneia sau mai multor ţări, să le penetreze sau să le traverseze sub supravegherea autorităţilor competente din aceste ţări pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor55. Livrarea supravegheată aşa cum este prevăzută prin Convenţia Naţiunilor Unite din 1988 este o strategie eficace de luptă contra drogului, care permite poliţiştilor din diferite ţări să identifice membrii unei organizaţii internaţionale de traficanţi, care trec frontiere internaţionale pentru a transporta droguri.

Procurorul poate autoriza folosirea instigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege Prin 55 Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicat în M.O. nr. 46 din 29 ianuarie 2001.

86

dispoziţiile legii 39/2003 autorizarea pentru folosirea poliţiştilor sub acoperire care se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, prin ordonanţă motivată. Autorizarea este dată în formă scrisă, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Poliţiştii din formaţiunile de specialitate care acţionează ca investigatori acoperiţi precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperiri activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi56.

Se observă, în această situaţie, că agentul autorităţii ori colaboratorii acestuia, care acţionează cu acceptul expres al autorităţii şi care determină ori ajută pe altul să comită o infracţiune pentru a dovedi vinovăţia acestuia şi a face posibilă tragerea lui la răspundere penală comite, cel puţin din punct de vedere obiectiv, un act de participare şi ca atare, ar fi pasibil, în principiu, de o pedeapsă. Iniţiativa prin care se permite efectuarea acestor activităţi este binevenită, dar, pentru a se evita comiterea unor abuzuri şi în aşteptarea legii care reglementează activitatea investigatorului acoperit, considerăm că procurorul ar trebui să autorizeze acţiunile descrise la art. 22 alin. (1) numai în situaţia în care descoperirea activităţilor infracţionale şi identificarea persoanelor implicate în astfel de activităţi nu se poate face prin simpla observare şi supraveghere a acţiunilor ilicite săvârşite de aceştia.

În art. 22 alin. (2) se menţionează că actele încheiate de poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi, precum şi de colaboratorii acestora, pot constitui mijloace de probă.

Alte aspecte procesuale sunt prevăzute la art. 23-26.Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de

droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei coordonează şi centralizează toate datele cu caracter naţional şi internaţional care vizează livrările supravegheate cu substanţe pe teritoriul României, care intră sub incidenţa Legii r. 143/2000. Dacă în timpul desfăşurării controlului vamal, organul vamal descoperă produse care intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000,

56 Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicat în M.O. nr. 46 din 29 ianuarie 2001.

87

acesta poate propune organelor competente iniţierea unei livrări cu personalul specializat din structurile Ministerului de Interne.

Organele constatatoare abilitate, respectiv organele de poliţie şi organele vamale, în zonele proprii de competenţă, au dreptul să reţină mijlocele de probă consemnate în actul de constatare evidenţele unităţii de poliţie, respectiv ale unităţii vamale. Probele ridicate din marfa suspectă pot fi transportate spre laboratoarele de analiză din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor numai dacă sunt însoţite de adrese înaintare din care să reiasă acest scop, de la cine a fost reţinută, precum şi cantitatea deţinută şi transportată de funcţionarul vamal. Se consideră deţinute legal cantităţile corespunzătoare solicitate în scris de la Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Politiei, în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică (art. 43 din H.G. nr. 1359/2000).

Când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să aibă acces, pe o perioadă determinată, la aceste sisteme şi să le supravegheze. Dispoziţiile art. 91-95 din Codul de procedură penală modificate prin legea/2003, privind interceptările şi înregistrările audio şi video se aplică în mod corespunzător. Percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală.

La art. 25 din lege se prevede că , în cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va menţiona şi unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigaţii medicale57. Actele consemnând rezultatul investigaţiilor medicale, precum şi cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului, sau după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.

O altă dispoziţie procedurală din Legea nr. 143/2000 prevede că formaţiunea centrală de reprimare a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei este unica formaţiune care coordonează toate datele care

57 Art. 25 din legea nr.143/2000 publicată în M.Of nr362/3 august 2000

88

vizează droguri, substanţele chimice esenţiale, precursorii şi inhalanţii chimici toxici.

Ministerul de Interne şi Direcţia Generală a Vămilor vor desemna persoanele implicate în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri şi vor emite legitimaţii specifice pentru acestea. Persoana care deţine o astfel de legitimaţie are acces şi beneficiază de sprijinul instituţiilor cu atribuţii în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, în vederea exercitării atribuţiilor ce- i revin, potrivit legii.

La art. 45 din H.G. nr. 1359/2000 se prevede că supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este, conform prevederilor legale în vigoare, o activitate care implică, pe de o parte, verificarea autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie prelucrarea ilicită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara scopul culturilor, ce trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie. Autorizarea, conform prevederilor legale în vigoare, pentru cultivarea plantelor ce conţin droguri ş sunt prelucrate în scop licit se realizează de Ministerul Sănătăţii prin Direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti. Direcţiile judeţene de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt obligate ca în termen de 7 zile de la data eliberării autorizaţie să comunice, sub confirmare de primire, o copie legalizată de pe aceasta, în vederea luării în evidenţă, la inspectoratele judeţene de poliţie, respectiv al municipiului Bucureşti, aceste urmând să fie centralizate, prin fax şi sub confirmare telefonică de primire, de îndată ce au fost obţinute, la Formaţiunea centrală de reprimare a traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.

89

SECŢIUNEA A IV-A

MĂSURI ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

Consumul ilicit de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală este interzis pe teritoriul României.

Aceste măsuri sunt prevăzute şi de Regulamentul din 20 decembrie 2000 de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Acest regulament instituie măsuri de prevenire dar şi de combatere a consumului ilicit de droguri.

Astfel persoana care consumă drogurile ilicit este supusă după caz uneia dintre următoarele măsuri: cura de dezintoxicare sau supravegherea medicală.

Art. 11 din regulament prevede următoarele: ,, cura de dezintoxicare se dispune pe baza expertizei medico-legale şi se realizează în regim de spitalizare în una din unităţile medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii sau, după caz, de Ministerul de Interne ori de Ministerul Justiţiei.

Art. 13 prevede faptul că această cură se poate realiza prin: oprirea bruscă a administrării drogului, utilizarea unor metode nonsubstitutive simptomatice, tratament de substituţie prin înlocuirea drogului consumat de toxicoman în produse precum metadona şi prin psihoterapie.

Supravegherea medicală cuprinde serviciile de evaluare şi îngrijire medicală continuă, serviciile de consiliere psihologică şi psihoterapie, serviciile de postcură-reabilitare psihosocială şi măsurile destinate reducerii consecinţelor consumului de droguri şi se realizează în instituţii şi unităţi medicale publice sau private stabilite de Ministerul Sănătăţii sau, după caz, de Ministerul de Interne ori de Ministerul Justiţiei.

Supravegherea medicală se dispune în baza unei expertize medico-legale (art. 18 din regulament).58

58 Regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2000 privind consumul şI traficul ilicit de droguri, publicat în M. Of. Nr. 46 din 29 ianuarie 2001.

90

BIBLIOGRAFIE

I. Legislaţie

1. Constituţia României

2. Codul penal al României

3. Codul de procedură penală al României

4. Legea nr.140/1996 privind modificarea şi completarea Codului penal

5. Legea nr.141/1996 privind modificarea şi completarea Codului de

procedură penală

6. Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea

Codului de procedură penală

7. Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante

8. Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de

Interne

9. Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

10.Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice

11.Legea nr.143/2000 – privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri.

12.Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicat în M.O. nr. 46

din 29 ianuarie 2001.

13.Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate

91

14.Legea nr.300/2003 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi în

fabricarea ilicită de droguri

15.H.G. României nr. 75/1991 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

la normele privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante

16.Ordinul ministrului sănătăţii nr. 43/1980 pentru aprobarea listei substanţelor

toxice şi a plantelor care conţin substanţe toxice

17.Ordinul ministrului comerţului nr. 90/1996 privind regimul de export şi

import al mărfurilor în anul 1997

18.Instrucţiunile nr. 103/1970 ale Ministerului Sănătăţii pentru aplicarea

prevederilor Legii 73/1969

19.Convenţia unică asupra stupefiantelor – 1961

20.Convenţia asupra psihotropelor – 1971

21.Convenţia împotriva traficului ilicit de stupefiante şi psihotrope – 1988

22.Legea 118/1992 privind aderarea României la Convenţiile O.N.U.

II. Tratate, cursuri, monografii

1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, C. Bulai - Explicaţii teoretice ale

Codului penal român, vol. I-IV, Editura Academiei Române, Bucureşti,

1972

2. Dr. Ioan Suceavă “Paradis iluzoriu”, Bucureşti, 1995

3. Gh. Nistoreanu, V.Dobrinoiu, I.Molnar, A.Boroi, I.Pascu, V.Lazăr “Drept

Penal – partea specială”, Editura Europa Nova, 1999.

4. Gh.Nistoreanu, A. Boroi “ Drept Penal-Partea Specială”, Editura All

Beck, 2002

5. A.Boroi “ Drept Penal-Partea Generală” ,Editura All Beck, 2000

6. C. Bulai, G. Antoniu “Dicţionar juridic penal”, Bucureşti, 1980

92

7. Drăgan J. – Aproape totul despre ...droguri, Editura Militară, Bucureşti,

1994

8. Drăgan J. – Drogurile în viaţa românilor – vol. I, Editura “Magicart

Design”, Bucureşti, 1996

9. Ioan Roibu, Alexandru Mircea – Flagelul drogurilor la nivel mondial şi

naţional, Editura Mirtor, Timişoara, 1997

10.Colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Editura Ministerului de Interne,

Bucureşti, 1993

11.Bercheşan V., Pletea C-tin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura

“Paralela 45”, Piteşti, 1998

12.Beliş V. ş.a. – Medicina legală – Editura “Teora”, Bucureşti, 1992

13.Beliş V. ş.a. – Tratat de medicină legală – vol. I – II, Editura Medicală,

Bucureşti, 1995

14.Antoine Porot, Maurice Porot “Toxicomaniile”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti 1999.

15.Jan Ziegler “Seniorii crimei”, Editura ANTET, Bucureşti, 1988.

16.Drăgan Jenică, “Legislaţia drogurilor”, Editura Fadrom,

Bucureşti, 1998

III. Studii, articole

1. Dicţionar enciclopedic de droguri – Ministerul de Interne, Serviciul

editorial, 1991.

2. Buletinul Poliţiei Antidrog – Ministerul de Interne – I.G.P., Serviciul

Antidrog, Bucureşti, 1999.

3. Terminologie sur les drogues – C.I.P.C. – Interpol, 1978.

IV. Practică judiciară

93

1. A. Boroi, Neagu Norel, Valentin Radu-Sultănescu “

Infracţiuni prevăzute de Legea 143 / 2000 privind

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, Editura

Rosetti,2000

2. C. Bulai, G. Antoniu “Practică judiciară penală”, vol III,

Bucureşti, 1992

94

Legea 143 Combatere Droguri.doc

Documents

Transcript of Legea 143 Combatere Droguri.doc