Probleme sociale :

Sărăcia

Membrii proiectului :

Besnea Alexandra

Gheorghe Ana Maria

Hostina Lavinia

Onesemniuc Irina

Roibu Sorina

Fiecare dintre noi a simtit uneori lipsa banilor. Aceasta este o experienta individuala si nu inseamna acelasi lucru ca si problema sociala a saraciei. Desii banii sunt o masura a bogatiei, lipsa lor poate insemna lipsa bunastarii dar nu si problema sociala a saraciei.

Saracia ca problema sociala este o rana cu radacini adanci care afecteaza fiecare dimesiune a culturii si a societatii. Pe langa mentinerea unui nivel scazut de venituri printre membrii unei comunitati, saracia inlcude limitarea accesului la servicii ca educatia, sanatatea, luarea deciziilor precum si lipsa facilitatilor comunale ca apa, sanitatia, drumurile, transportul si comunicatiile. Mai mult, "spiritul saraciei" permite membrilor aceleiasi comunitati sa creada si sa impartaseasca sentimente ca disperarea, lipsa de speranta, apatia si timiditatea. Saracia, la fel ca si factorii care contribuie la aparitia si mentinerea ei, reprezinta o problema sociala si, de aceea, solutia trebuie sa fie una sociala.

Definiţia operaţională a sărăciei presupune stabilirea unui prag absolut (în funcţie de nevoile umane de bază) sau relativ (în funcţie de modul de viaţă obişnuit în societatea respectivă) care delimitează populaţia săracă de restul populaţiei.

Definiţia operaţională în termeni absoluţi: lipsa resurselor necesare pentru satisfacerea nevoilor de subzistenţă.

Definiţia “europeană” a sărăciei: „ considerăm că sunt sărace acele persoane, familii sau grupuri ale căror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt atât de limitate încât îi exclud de la acele standarde minime de viaţă care sunt recunoscute drept acceptabile în societăţile în care trăiesc” (Consiliul European, Decembrie 1984).

Definirea sărăciei în termeni relativi, ca o situaţie de deprivare relativă multiplă: materială, socială, culturală (educaţională), politică, de mediu fizic de viaţă. Prin acumularea dezavantajelor, indivizii ajung să fie excluşi din societatea în care trăiesc.

Definiţia lui Townsend: „… o formulare socială mai cuprinzătoare şi mai riguroasă a înţelesului sărăciei, aceea de deprivare relativă. (…) Persoanele sunt în situaţia de deprivare relativă dacă nu pot obţine într-o măsură suficientă acele condiţii de viaţă – hrană, bunuri de consum, standarde de viaţă şi servicii – care le-ar permite să îşi asume roluri sociale obişnuite, să participe în relaţii sociale şi să aibă un comportament obişnuit, aşa cum se aşteaptă din partea lor în societatea respectivă” (Townsend, 1993: 33-36). Townsend, Peter: The International Analysis of Poverty. London: Harvester Wheatsheaf, 1993.

Saracia este unul dintre factorii cei mai importanti si mai frecventi,la noi indicele de saracie fiind dintre cele mai crescute din lume(80% din populatie se afla sub limita saraciei).

Dupa Reissman saracia ar duce chiar la modificarea personalitatii umane.Saracii au o personalitate orientata spre fizic si vizual si mai putin spre psihic.Ei ar fi personalitati mai degraba extrovertiti decât introvertiti,orientati mai mult spre concret,sunt mai inceti,cu grija,rabdatori,perseverenti, neortodoxi.

Saracii,sunt impulsivi,orientati mai mult spre prezent sau trecutul imediat,cu o toleranta foarte mare fata de tulburarile somatice si psihice.Politic vorbind,a mentine saracia si denivelarea sociala a veniturilor,mentinerea saraciei generalizate,este sinonim cu a invita fortele politice extremiste sa preia controlul societatii.

Factori, Cauze si Istorie:

Un "factor" sau o "cauza" nu inseamna chiar acelasi lucru. O "cauza" ets ceva care contribuie la originea unei probleme ca saracia, in timp ce un "factor" este ceva care contribuie la mentinerea ei dupa ce a aparut deja.

La scara globala, saracia are multe cauze isorice: colonialismul, sclavajul, razboiul si cucerirea. Intre acele cauze si ceea ce numim factorii care mentin saracia este o diferenta enorma. Diferenta consta in ceea ce putem face azi. Nu putem merge inapoi in istorie ca sa schimbam trecutul; ceea ce putem sa facem insa este sa eliminam factorii care perpetueaza acest fenomen.

Este bine stiut ca in urma celor doua razboaie mondiale multe natiuni europene au fost aruncate in saracie; din aceasta cauza oamenii au supravietuit cu greu si au fost nevoiti sa traiasca de pe urma pomenilor si caritatii. In cateva decade, insa, aceasta situatie s-a schimbat: venitul domestic real al natiunilor europene a crescut atat de mult incat multe dintre ele au ajuns sa fie printre cele mai prospere si influente natiuni din timpurile moderne. Stim, de asemenea, ca multe alte natiuni au ramas in urma la nivel global chiar daca au beneficiat de asa numitele "ajutoare" de bilioane de dolari. Intrebarea este De ce? Raspunsul este simplu: deoarece numai simptomele au fost atacate, nu si factorii saraciei. O alta clarificare importanta, la nivel macro sau national un GDO (produs domestic net) scazut nu inseamna saracia insasi ci doar simptomul saraciei ca problema sociala.

Factorii saraciei (ca problema sociala) sunt urmatorii: ignoranta, imbolnavirea , apatia , lipsa de onestitate si dependenta . Ei sunt considerati doar ca simple conditii  fara nici o evaluare morala:   acesti factori nu sunt rai sau buni, doar sunt.  Daca decizia unui grup de oameni intr-o societate sau comunitate este de a reduce sau a elimina saracia, acel grup va trebui sa-si realizeze obiectivul fara a judeca ci doar prin a observa si identifica factorii care duc la saracie pentru a-i putea elimina   .

Acest lucru este cu atat mai important cu cat cei cinci mari contribuie la aparitia factorilor secundari ai saraciei ca: lipsa de piete, lipsa infrastructurii, slabirea conducerii, proasta guvernare, lipsa de locuri de munca, lipsa de pregatire, absenteism, lipsa de capital si altele. Asa cum am accentuat deja, fiecare dintre acestia are la origini unul dintre cei cinci mari, reprezinta o problema sociala si contribuie la perpetuarea saraciei; prin urmare, eradicarea lor este necesara pentru eliminarea saraciei.

Ignoranta:

Ignoranta inseamna lipsa de informatie sau lipsa de cunostiinte. Ea este diferita de stupiditate care inseamna lipsa de inteligenta sau prostie care inseamna lipsa de intelepciune.

Potrivit unui vechi proverb "Cunoasterea inseamna putere." Din nefericire, unii oameni care stiu acest lucru incearca sa pastreze informatia doar pentru ei (ca strategie de a obtine avantaje nedrepte) si ii impiedica pe ceilalti de a o obtine. Din acest motiv, nu te astepta ca de fiecare data atunci cand vei transmite o informatie sau aptitudine unei persoane, ea/el sa o imparta si cu ceilalti membrii ai comunitatii.

La fel de important este sa detectam care este informatia necesara care lipseste intr-o comunitate. Multi proiectanti si oameni de buna credinta care doresc sa ajute comunitatea sa devina mai puternica cred ca singura solutie este educatia. Dar educatia inseamna multe lucruri si unele informatii nu sunt neaparat importante. De exemplu, pentru agricultori faptul ca Romeo si Julieta au murit in piesa lui Shakespeare este putin folositor; in schimb, ei trebuie sa stie tipurile de seminte care pot fi plantate in solul local.

Si asta pentru ca informatia inclusa aici, spre deosebire de educatia de tip general (care-si are cauzele istorice pentru ceea ce include in programul sau), este destinata consolidarii capacitatii si nu "iluminarii" generale.

Imbolnavirea:

Atunci cand o comunitate are o rata inalta de imbolnaviri creste absenteismul, scade productivitatea si bogatia este creata in cantitati mai mici. Prin urmare, dincolo de mizerie, discomfort si moarte, imbolnavirile constituie o cauza a saraciei. A fi sanatosi (a se simti bine) nu numai ca ii ajuta pe indivizi sa fie bogati dar contribuie la eradicarea saraciei in comunitate.

Aici, ca si in alta parte, prevenirea este mai indicata decat vindecarea. Aceasta este una dintre ideile de baza ale PHC (ale sistemului de sanatate primara). Daca populatia este sanatoasa economia merge intotdeauna mai bine si asta cu atat mai mult cu cat daca oamenii sunt bolnavi ei trebuie tratati. Sanatatea contribuie la eradicarea saraciei mai mult prin accesul la apa curata si sanatoasa, prin izolarea sanitatiei de sursele de apa, cunostiinte despre igiena si prevenirea imbolnavirilor ---mai mult decat clinicile, doctorii sau medicamentele care in comparatie cu prevenirea imbolnavirilor sunt solutii curative mult mai costisitoare.

Trebuie sa reamintim ca aici ne ocupam cu factorii si nu cauzele saraciei. Nu conteaza daca tuberculoza este indigena sau a fost introdusa de primii comercianti care au venit ; nu conteaza daca HIV care cauzeaza AIDS a fost un plot CIA pentru a crea o arma de razboi biologica sau daca s-a transmis de la maimutele folosite pentru a face supa. Acelea sunt doar niste cauze probabile. A cunoaste factorii imbolnavirii poate duce la o igiena mai buna si la comportamentul preventiv, fara a mai mentiona eradicarea lor.

Multi oameni considera accesul la sistemul de sanatate ca fiind legat de drepturile oamenilor, reducerea mizeriei si cresterea calitatii vietii. Toate acestea sunt motive serioase pentru a contribui la mentinerea unei populatii sanatoase. Pe langa faptul ca o populatie sanatoasa contribuie la eradicarea saraciei, dorim sa sustinem ca cea

din urma nu se masoara doar intr-o rata inalta de morbiditate si mortalitate ci ca imbolnavirile contribuie si la alte forme si aspecte legate de saracie (nu numai la saracia insasi).

Apatia:

Apatia este prezenta atunci cand oamenilor nu le pasa sau atunci cand ei se simt atat de slabiti incat nu incearca sa schimbe lucrurile, sa corecteze nedreptatile, sa repare greselile sau sa-si imbunatateasca conditiile de viata.

Uneori oamenii sunt atat de neputinciosi sa faca ceva incat devin invidiosi nu numai pe membrii comunitatii ci chiar si pe cei din familiei. Mai mult, ei incerca chiar sa-i aduca si pe ceilalti care incearca sa faca mai mult la nivel de saracie. Apatia naste apatie.

Uneori apatia este justificata de percepte religioase, " Dumnezeu ti-a decis soarta deci, accepta ceea ce este dat." Aceasta forma de fatalism poate fi folosita in mod gresit ca scuza. Este OK sa credem ca destinul oamenilor se afla in miinile lui Dumnezeu daca acceptam idea ca el ar putea decide ca ar trebui sa devenim mai buni. Pe aceeasi linie, proverbul rusesc "Roaga-te lui Dumnezeu dar, de asemenea, plimate pe mal" demonstreaza ca daca suntem in miinile lui Dumnezeu avem si responsabilitatea de a ne ajuta pe noi insine.

Ne-am nascut cu multe abilitati: sa alegem, sa cooperam, sa ne organizam pentru a ne imbunatati calitatea vietii; ceea ce trebuie sa evitam este de a-l folosi pe Dumnezeu sau Allah ca scuza pentru a nu face nimic. Aceea este la fel de rau ca si un blestem asupra lui Dumnezeu. In schimb, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu si sa folosim talentele date de el.

In lupta impotriva saraciei, mobilizatorul foloseste lauda si incurajarea asa incat oamenii (1) vor dori sa si (2) vor invata cum ---sa ia controlul asupra vietii lor.

Lipsa de onestitate:

Atunci cand resursele destinate unei comunitati sunt deturnate in scopuri personale de catre o persoana la putere, aveam de a face cu mult mai mult decat moralitatea. In acest set de training, nu facem judecati de valoare a ceea ce este bun sau rau. Totusi, trebuie sa scoatem in evidenta ca un factor major care duce la saracie este lipsa de onestitate a unor persoane care se afla la putere. Suma sustrasa de la public si care este folosita de o persoana individuala este mult mai mica decat scaderea bunastarii publice.

Suma de bani care este stoarsa sau deturnata nu este egala cu valoarea scaderii bunastarii unei comunitati. Economistii vorbesc de "effectul multiplu." Acolo unde se investesc resurse noi, efectul pozitiv asupra economiei este mai mare decat suma creata. Atunci cand banii de investitie sunt scosi din circulatie, valoarea bogatiei de care comunitatea este deprivata este mai mare decat valoarea sustrasa de fraudator. Atunci cand un oficial guvernamental primeste 100 de dolari ca mita, investitia sociala este redusa cu aproape 400 de dolari care inseamna o scadere in bunastarea intregii societati.

Este cumva paradoxal ca ne suparam atunci cand un hot marunt fura ceva care costa doar 10 dolari, dar nu ii pedepsim pe cei cei care ocupa pozitii inalte chiar daca ei fura 1000 de dolari din banii publici ceea ce inseamna 4000 de dolari paguba din venitul societatii ca intreg. Si asta deoarece, din cauza bogatiei aparente, alegem sa il respectam pe cel de-al doilea hot si chiar sa il laudam pentru ca acea persoana si-a ajutat rudele si vecinii. In contrast, ne trebuie politia pentru a-l proteja de primul hot (cel "marunt") de a nu fi batut de oamenii de pe strada.

Cel de-al doilea hot reprezinta cauza majora a saraciei si nu primul care poate fi, de fapt, o victima a saraciei care a fost cauzata de cel de-al doilea. Asa cum este descrisa in paragraful din stanga, atitudinea noastra este mai mult decat ironica si reprezinta un factor care perpetueaza saracia. Daca il premiem pe cel care cauzeaza paguba majora si il pedepsim numai pe cel care sunt de fapt victimele reale, atunci atitudinea noastra gresita contribuie, de asemenea, la perpetuarea saraciei. Atunci cand banii fraudati sunt scosi din tara si depusi in banci straine (ca de exemplu cele Elvetiene), atunci acea persoana nu contribuie cu nimic la dezvoltarea economiei nationale ci mai degraba ajuta numai banca sau tara straina.

Dependenta:

Dependenta rezulta din pozitia de primitor al caritatii. Dupa un dezastru, pe termen scurt, caritatea poate fi esentiala pentru a putea supravietui. Caritate pe termen lung, insa, poate contribui la moartea celui care o primeste si, cu siguranta, la continuarea saraciei.

Dependenta inseamna atitudinea si credinta ca cineva este atat de sarac incat nu se poate ajuta pe sine, ca un grup nu se poate ajuta pe el insusi si ca depinde total de asistenta din exterior. Atitudinea si credinta impartita reprezinta, in sine, cel mai important factor care justifica perpetuarea conditiilor in care o persoana sau un grup devine dependent/a de ajutorul din exterior.

Pe acest web site mai sunt si alte documente care se refera la dependenta.   Vezi de exemplu: Dependenta, si Descoperirea Resurselor Ascunse . Atunci cand dorim sa scoatem in evidenta importanta povestilor in comunicarea principiilor esentiale de dezvoltare, povestea Mohammed si Franghia este folosita ca model de ilustrare a principiului ca asistenta nu ar trebui sa fie de tipul celei careia creaza slabiciune prin incurajarea dependentei, ci ar trebui sa imputerniceasca.

Metodologia de imputernicire a comunitatii este o alternativa la oferirea de caritate (care slabeste); ea furnizeaza asistenta, capital si pregatire comunitatilor cu venituri reduse prin identificarea resurselor proprii si asumarea controlului dezvoltarii proprii ---adica, imputernicind. Mult prea des, atunci cand un proiect are ca scop promovarea confidentei de sine, cei care primesc asteapta, cred si spera (pina in momentul constientizarii) ca un proiect va oferi doar resurse pentru instalarea unei facilitati sau serviciu in comunitate.

Deoarece sindromul dependentei este dintre cei cinci factori majori ai saraciei, el ocupa si un loc central in preocuparile mobilizatorului comunitar.

Acestia contribuie la aparitia factorilor secundari ai saraciei ca de exemplu: lipsa pietelor, lipsa infrastructurii, slabirea conducereii, proasta guvernare, lipsa locurilor de munca, a aptitudinilor, capitalului si a altora.

Solutia la problema sociala a saraciei este solutia sociala de eliminare a factorilor saraciei.

M ă surarea s ă r ă ciei: profunzimea s ă r ă ciei

Deficitul mediu relativ de sărăcie (poverty gap) – diferenţa medie între valoarea resurselor de care dispun persoanele/gospodăriile sărace şi pragul de sărăcie. Cu alte cuvinte, valoarea resurselor care ar trebui transferate persoanelor sărace astfel încât ei să îşi depăşească situaţia de sărăcie. Pentru a permite comparaţii între ţări, deficitul de sărăcie se exprimă ca procent din pragul de sărăcie. Se mai utilizează şi denumirile de decalaj mediu relativ sau de profunzime a sărăciei. De asemenea, se poate calcula şi deficitul median relativ.

În România, în 2002, deficitul mediu relativ de consum a fost de 7% la nivel naţional, respectiv 4% in urban şi de 11% rural (conform World Bank, 2003). Decalajul median relativ de venit, în acelaşi an, a fost de 22.5% (conform CASPIS, 2004).

NIVELUL DE VIATA.SARACIA

Nivelul de viata mediu al unei tari se masoara ,de regula,printr-un indicator

economic:produsul intern brut (PIB),care in tarile bogate se ridica la mai multe mii

de dolari lunar pe cap de locuitor iar in cele sarace la cateva zeci de dolari.Nivelul

de viata inseamna venituri totale,mai précis ce si cat se poate cumpara (bunuri si

servicii calculabile in bani) ,dupa cum explica Jean Fourastié.

Ceea ce reprezinta importanta pentru nivelul de trai este repartizarea

veniturilor pentru satisfacerea diferitelor categorii de trebuinte:ce parte din total se

cheltuieste pentru trebuintele primare (alimentatie),cele secundare(produse

industriale,imbracaminte,locuinta si echipamentul acesteia,circulatie,etc) si cele

tertiare (servicii de tot felul,timp liber,cultura ,refacere si distractie,etc.).Nevoia de a

cheltui cea mai mare parte a veniturilor pentru satisfacerea trebuintelor primare

indica un nivel de viata scazut.Cu cat mai ridicat este procentul de venituri alocabil

pentru satisfacerea trebuintelor secundare si tertiare,cu atat nivelul de viata este

mai ridicat si ,implicit ,calitatea vietii este mai buna.O asemenea raportare a

nivelului de viata la strructura trebuintelor este specifica ,dupa Jean

Fourastié,societatilor moderne,industriale.Pana la construirea acesteia,deci pana in

secolul al XIX-lea in tarile cele mai dezvoltate si secolul XX in cele

subdezvoltate , ,,nivelul de viata a ramas vegetativ in intreaga lume si la scara

maselor de muncitori si tarani.”Atunci saracia caracteriza majoritatea populatiei

masata la baza piramidei sociale,doar straturile medii si , mai ales, superioare fiind

scutite de ea . Societatea moderna a rezolvat in linii mari ( in tarile dezvoltate)

problema alimentatiei pentru majoritatea populatiei ; in aceasta societate , accentul

s-a deplasat pe satisfacerea in masa a trebuintelor secundare, iar in societatea

postmoderna accentual se deplaseaza din nou , el cazand acum pe satisfacerea

trebuintelor tertiare , de servicii . In toate tarile dezvoltate , saracia caracterizeaza

situatia unor categorii sociale destul de conturate: somerii,oamenii in varsta fara

pensie sau cu pensii mici,personae handicapate,copii orfani,etc.

Printr-un oarecare consens,cercetatorii acestei problematici disting doua

genuri sau trepte ale saraciei : cea absoluta si cea relativa. Peter Townsend

foloseste pentru aceeasi distinctie expresiile de saracie totala si partiala. Temeiul

acestei distinctii il constituie stabilirea a doua nivele . Primul este cel al ,,minimului

de subzistenta” , insemnand ,, minimul de resurse necesare unui om sau unei familii

pentru a-si procura suficienta mancare,pentru mentinerea sanatatii fizice”,deci

pentru simpla supravietuire, iar cel de al doilea nuvel este cel al ,,minimului social” ,

insemnand resursele necesare pentru satisfacerea trebuintelor. Cei ce traiesc sub

minimul de subzistenta se afla in conditia saraciei totale sau absolute , iar cei ce

traiesc sub nivelul minimului social se afla in conditia saraciei partiale sau

relative.Aici trebuie subliniat faptul ca insasi notiunea de saracie totala sau absoluta

este si ea , in sens sociologic, relativa.Chiar nevoile de alimentatie,accentueaza

Peter Townsend, nu pot fi definite, in chip abstract, pentru toate imprejurarile

sociale, ci sunt in mare masura dependente de conditiile sociale si ocupationale in

care ele se manifesta.Standardul minim al nevoilor de alimentatie este altul in

societatea industriala decat in cea preindustriala, altul in societatile dezvoltate de

astazi decat in cele subdezvoltate, altul in diferite regiuni ale aceleiasi tari, altul si

altul la oameni cu ocupatii si moduri de viata diferite,etc.Din acelasi motiv, in cele

din urma, insasi distinctia dintre saracia absoluta si cea relativa este relativa,

minimul de subzistenta fiind si el ,, social “.

Saracia unei parti din populatie,respectiv atenuarea saraciei depind ,alaturi de

nivelul veniturilor directe,de structurile protectiei sociale instalate intr-o societate si

de modul de functionare a acestora.Societatea poate proteja , intr-o mai mica sau

mai mare masura, categoriile sociale dezavantajate sau cu risc de pauperizare ,

alocand pentru acestea fondurile necesare si punand in functiune un sistem de

institutii corespunzatoare.

Formele de privatiune mai sus mentionate – saracia de diferite grade – au

consecinte evident negative asupra calitatii vietii categoriilor sociale si indivizilor

afectati.Aceste consecinte negative nu se restrang doar la cei direct afectati, ci se

rasfrang , intr-un fel oarecare , in mod nefavorabil asupra intregii societati.Este

vorba despre faptul ca privatiunile si pauperismul se constituie –alaturi de alte cause

– in factori de dezintegrare sociala : genereaza comportamente antisociale ,

favorizeaza alcoolismul si consumul de droguri ,alimenteaza infractionalitatea si

criminalitatea.Luand aceste aspecte in considerare, apare cu toata claritatea ca

optimizarea sistemului de protectie sociala – indiferent de forma concreta in care

aceasta urmeaza a se realiza – este importanta nu numai sub aspect caritabil , ci si

in interesul bine conceput al societatii in ansamblu si al tuturor compartimentelor

sale.

In concluzie, un nivel de viata foarte ridicat,asigurat prin venituri foarte mari

, nu inseamna automat o calitate foarte buna a vietii, dar un nivel de viata foarte

scazut,saracia,privarea de cele necesare unei vieti indestulate la nivelul mediu

inseamna cu siguranta frustrarea de o viata buna, calitativ corespunzatoare.