ACADEMIA DE ŞTIINŢE A REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE FILOSOFIE, SOCIOLOGIE ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 316.334;336

DANII Tudor

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE: PROBLEME ŞI TENDINŢE SOCIALE

( analiză şi evaluare sociologică )

Specialitatea: 22.00.04 – Structura socială, instituţii şi procese sociale

Teză de doctor habilitat în sociologie

Consultant ştiinţific:

TIMUŞ Andrei, membru – corespondent al AŞRM,

doctor habilitat în economie, profesor universitar

___________________________

Autor: DANII Tudor,

doctor în sociologie

___________________________

Chişinău, 2004

2

C U P R I N S : Pag.

INTRODUCERE...............................................................................................................................4-11

CAPITOLUL I. PRINCIPII METODOLOGICE DE STUDIERE

A CALITĂŢII VIEŢII .........................................................................................................................12-57

1.1. Calitatea vieţii – concepte şi abordări teoretico-metodologice ...................................................12-26

1.2. Indicatorii, măsurarea şi evaluarea calităţii vieţii ................................................................27-45

1.3. Modelarea şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală........................46-57

CAPITOLUL II. TRANFORMĂRILE SOCIETALE ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA

VIEŢII SOCIALE................................................................................................................................ 58-104

2.1. Schimbările sociale: tipuri şi obiective......................................................................... 58-73

2.2. Republica Moldova în spaţiul tranziţiei şi costul social al reformelor .…....................... 74-104

CAPITOLUL III. SITUAŢIA SOCIAL - DEMOGRAFICĂ ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ

ÎN ANII DE REFORME...................................................................................................................105-139

3.1. Procese şi schimbări social - demografice .................................................................................105-121

3.2. Starea de sănătate a populaţiei şi asistenţa medicală ................................................................122-139

CAPITOLUL IV. CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE: TENDINŢE

ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ ................................................................................................

4.1. Condiţiile de viaţă, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei ...............................................

4.2. Stilul de viaţă şi orientările valorice: particularităţi şi scimbări ..................................................

4.3. Standarde de viaţă ale satului moldovenesc...............................................................................

140-206 140-165 166-185 186-206

3

CAPITOLUL V. CONSECINŢELE SOCIALE ALE REFORMELOR ASUPRA

STANDARDELOR MOLDOVENEŞTI DE VIAŢĂ................................................................

207-250

5.1. Stratificarea populaţiei după nivelul de trai şi dimensiuni ale sărăciei ................................

5.2 . Piaţa muncii, fenomenul şomajului şi a migraţiunii ................................................................

5.3. Probleme educaţionale şi de autoafirmare a tinerei generaţii ....................................................

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................................................................................

207-223 224 - 238 239 - 250 251 - 264

SINTEZĂ: CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII

ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991 - 2002)...........................................................................................265-268

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................269-284

ADNOTARE; CUVINTELE - CHEIE ALE LUCRĂRII (rom., rus., engl.) ................................285-290

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ ................................................................291-292

4

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. În condiţiile actuale de trecere a ţării noastre spre relaţiile

de piaţă şi democratizare a societăţii, problema analizei şi cercetării obiective a vieţii sociale

cotidiene a populaţiei, bunăstării acesteia, oportunităţile, consumul final şi posibilităţile satisfacerii

necesităţilor vitale, nivelului de trai şi a stilului de viaţă, calităţii vieţii în ansamblu, devine din

ce în ce mai actuală.

Diminuarea considerabilă a calităţii vieţii populaţiei, comparativ cu anii care au precedat

tranziţia, îşi are originea în scăderea drastică a produsului intern brut (PIB) şi degradarea sferii

sociale. Calitatea vieţii reprezintă prin sine un concept social-economic prin intermediul căruia

poate fi evaluată în toată complexitatea sa condiţiile de viaţă, nivelul de trai, standardul şi stilul de

viaţă al populaţiei republicii. În această ordine de idei, calitatea vieţii integrează caracteristicile

necesităţilor, posibilităţilor, condiţiilor de trai, modului, stilului de viaţă şi orientărilor valorice.

Acestea, fiecare în parte, reprezentând un element important al unui tot întreg al standardului

cotidian de viaţă al omului.

Cercetarea calităţii vieţii obţine o deosebită importanţă şi valoare în perioada de tranziţie,

când Republica Moldova ca stat independent şi suveran parcurge etape deosebit de dificile, legate

de transformările intervenite în relaţiile economice şi sociale. Studierea calităţii vieţii populaţiei

autohtone devine şi mai necesară şi mai importantă în condiţiile globalizării societăţii moderne

şi a eforturilor depuse de către Republica Moldova de a se încadra în Comunitatea Europeană şi a se

racorda la standardele societăţilor contemporane, rezistând competenţelor concurenţiale din

ce în ce mai acerbe.

Actualitatea şi importanţa acestui studiu mai rezidă şi din considerentul că în condiţiile

de tranziţie a economiei naţionale spre relaţiile de piaţă şi democratizare a societăţii accentul

reformelor se deplasează în mare măsură spre micronivel. În acest context, soluţionarea majorităţii

problemelor ce se referă la sfera socială urmează să se realizeze atât la scară naţională, cât şi la

nivel regional şi local. Iată de ce, pentru elaborarea suportului adecvat al dezvoltării vitalităţii

populaţiei în general şi a sferei sociale în particular de o importanţă deosebită se pretează

a fi studierea conţinutului indicatorilor calităţii vieţii, determinarea parametrilor acesteia,

problemelor şi a tendinţelor în perioada de transformare a societăţii, a dezvoltării umane în raport

cu alte ţări.

Actualitatea temei, selectate pentru studiul dat, reiese şi din faptul că pe măsura constituirii

economiei de piaţă, calitatea vieţii, ca categorie social-economică, se prezintă drept un indicator

al „preţului social” al schimbărilor intervenite în viaţa cotidiană a republicii în perioada marilor

transformări din societate.

5

Studierea esenţei socio-economice şi socio-umane a specificului calităţii vieţii prin

realizarea cercetării respective, oferă posibilitatea de a elabora şi argumenta ştiinţific modelul

corespunzător al politicii sociale a statului privind asistenţa socială a populaţiei în condiţiile dificile

de trecere spre relaţiile de piaţă şi relansării economiei naţionale – sursa principală de îmbunătăţire

a calităţii vieţii cetăţenilor, prosperării societăţii şi a ţării în general.

Gradul de investigaţie a temei. Primele cercetări şi evaluări ale nivelului de viaţă

al populaţiei autohtone pot fi considerate cercetările şcolii monografice de la Bucureşti, coordonate

în anii ’30 ai secolului trecut de eminentul sociolog român Dimitrie Gusti. Aceste cercetări în mare

parte purtau un caracter descriptiv şi în virtutea desfăşurării evenimentelor istorice au reuşit

să surprindă doar fragmentar relaţiile vieţii satelor moldoveneşti, constituind actualmente

un document social istoric obiectiv şi veridic.

La nivel mondial cele mai timpurii lucrări consacrate studierii criteriilor, factorilor

şi posibilităţii evaluării cantitative a bunăstării populaţiei sunt realizate de A. Smith, K. Marx,

A. Marshall, A. Pigu. În cercetările anilor 60-70 ai secolului trecut, problematica calităţii vieţii este

abordată de J. Friedman, J. Galbraith şi alţii, care întreprind eforturi de a elabora criteriile

şi indicatorii laturilor cantitative a bunăstării, utilizându-se în acest sens întregul complex

al indicatorilor sociali. În literatura modernă occidentală aceste căutări mai continuă şi în prezent

deşi, în linii mari, se utilizează pretutindeni indicatorii dezvoltării umane, elaboraţi de ONU.

În spaţiul ex-sovietic, prin anii ’80 ai secolului trecut, îşi fac apariţia un şir de lucrări

ştiinţifice, în care din punct de vedete teoretic se analizează şi se definesc multiple concepte, care

ulterior au şi constituit suportul metodologic al cercetării calităţii vieţii. Aceste studii au fost,

în primul rând, legate cu numele unor asemenea savanţi precum J. Bestujev-Lada, N. Rimaşevskaia,

G. Osipov, V. Rutgaizer, L. Zubova, V. Maier, I. Levada, T. Zaslavskaia, N. Kuzneţova,

G. Sarkisean, V. Guriev, V. Raiţin, N. Buzleakov şi a multor alţi cercetători.

Conţinutul conceptului calitatea vieţii şi studierea acestuia cunoaşte o mare preocupare

a savanţilor din România. Dintre savanţii români, care au abordat şi sunt preocupaţi de problematica

calităţii vieţii, se numără E. Zamfir şi C. Zamfir, D. Sandu, A. Dorel, I. Mărgineanu, A. Bălaşa,

I. Socol, S. Cace, V. Chiriac, A. Popescu şi alţi cercetători, care-şi aduc contribuţia la cunoaşterea

şi reflectarea fenomenului în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, Institutului

de Sociologie, altor subdiviziuni ale Academiei Române, catedrelor universitare şi diverselor centre

de investigaţie sociologică şi economică.

În Republica Moldova la studierea modului de viaţă, estimării nivelului de trai şi a sărăciei

au adus o deosebită contribuţie cercetătorii E. Hrişcev, A. Roşca, A. Timuş, B. Melinic, N. Şişcan,

6

N. Ţurcanu, P. Vizir, M. Bulgaru, V.Guţu, S. Dmitrenco, V. Moşneaga, L. Malcoci, V. Mândru,

Gh. Călcâi, E. Caţer, I. Bejan-Volc, V. Mocanu, T. Spătaru şi alţii.

În linii mari, termenul calitatea vieţii în circuitul mondial şi-a făcut apariţia relativ nu demult

– la mijlocul anilor 60 ai secolului trecut în SUA, fiind favorizate de declaraţiile despre bunăstarea

popoarelor, standardele de viaţă, protecţia mediului înconjurător, drepturile şi libertăţile oamenilor.

Astfel, a devenit evident faptul că categoria „nivel de trai”, deja încetăţenită în mediul ştiinţific,

nu reflecta suficient esenţa şi conţinutul bunăstării oamenilor, în deosebi în condiţiile diverselor crize

şi a altor manifestări negative în societate.

Pentru perioada vizată este specifică şi o anumită discrepanţă între elaborările teoretice încă

destul de abstracte şi constituirea sistemului de indicatori şi a calculelor practice în domeniul

evaluării calităţii vieţii. În această ordine de idei a apărut necesitatea sesizabilă a reprezentărilor

teoretice în acest domeniu vizând problemele concrete ale calculului unor indicatori şi evaluării

calităţii vieţii. S-au schimbat şi accentele în utilizarea sistemului de indicatori, deplasându-se

de la măsurare-evaluare spre direcţia funcţiei evolutiv-comparate. În acest context, în ţările

cu o economie dezvoltată a început să se acorde o deosebită atenţie aspectului regional al problemei date.

O direcţie deosebit de importantă, prefigurată la nivel internaţional, se prezintă a fi utilizarea

indicatorilor calităţii vieţii pentru efectuarea calculelor obiective în baza comparării: în funcţie

de timp – pentru evaluarea impactului reformelor asupra vieţii populaţiei; în funcţie de veniturile

anumitor segmente sociale – pentru a determina măsura diferenţierii economice; în funcţie

de diferite zone climaterico-geografice – pentru evaluarea şi evidenţa diferenţelor nivelului de trai

şi a calităţii vieţii la general.

Deşi la scară mondială există o multitudine de surse ce abordează problematica calităţii

vieţii, însă, în Republica Moldova o evaluare complexă, integrală atât obiectivă, cât şi subiectivă

a nivelului bunăstării populaţiei, care ar dezvălui toate laturile condiţiilor sociale şi economice ale

populaţiei şi ar oferi o explicaţie socio-economică legităţilor evoluţiei calităţii vieţii deocamdată

nu s-a prefigurat. De regulă, în investigaţiile sociologice, realizate în ţara noastră, se examinează

doar aspecte separate şi fragmentare ale calităţii vieţii populaţiei, fără a-i da acestui indicator

important un tot întreg din şirul larg de componente ale acestuia.

Practic mai rămân încă nestudiate însăşi metodele şi practicele evaluării integrale a calităţii

vieţii, foarte importante şi necesare pentru a surprinde viaţa cotidiană a populaţiei ţării şi factorii

social-economici şi social-psihologici, care-o condiţionează. Astfel, lucrări ştiinţifice consacrate

studierii problemelor ce ţin de elaborarea şi relevarea indicatorilor calităţii vieţii la nivel

de republică, urban şi rural, cu atât mai mult a dinamicii calităţii vieţii în condiţiile economiei

tranzitive, relaţiilor de piaţă practic lipsesc.

7

Pornind de la realitatea existentă, alegerea temei tezei pentru investigaţie este determinată

de importanţa atât teoretică, cât şi practică a studierii calităţii vieţii, categoriei şi caracteristicilor

sale socio-economice şi socio-umane în condiţiile unei societăţi în proces de transformare

şi, totodată, de elaborare a unor modele metodologice de tratare a problemei în cauză. Noţiunea

calitatea vieţii se caracterizează prin compararea cu nivelul sau standardul vieţii, latura calitativă

a satisfacţiei cerinţelor materiale, culturale, ecologice ale oamenilor. Complexitatea ei necesită

concretizare atât în conţinutul său general, cât şi în interpretarea unor componente subiective

şi obiective a calităţii vieţii.

Ipotezele cercetării: Cu cât este mai înalt nivelul veniturilor populaţiei şi a PIB pe cap

de locuitor cu atât evoluează capacitatea de cumpărare a populaţiei, favorizând eficienţa funcţionării

tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi contribuind astfel la dezvoltarea şi satisfacerea multilaterală

a necesităţilor consumatoriste şi spirituale.

Cu cât este mai înalt nivelul de ocupaţie a populaţiei, cu atât mai mult se majorează

veniturile ei, care şi determină sporirea standardului calităţii vieţii şi posibilităţile de satisfacere

a necesităţilor acesteia. Cu cât mai mult este asigurată bunăstarea populaţiei, echitatea socială,

democraţia şi securitatea personală, cu atât mai mult creşte încrederea populaţiei în ziua de mâine,

în forţa şi vigoarea statului.

Cu cât este mai accesibil şi eficient nivelul de instruire, cu atât sunt mai dezvoltate

necesităţile populaţiei. Măsura în care statul protejează capitalul uman al naţiunii, determină

dezvoltarea şi prosperitatea ţării, autoritatea şi ponderea acesteia în lumea contemporană.

Scopul şi sarcinile prezentei lucrări constau în atenuarea contradicţiei acute dintre

necesitatea vitală a îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiei (creşterea veniturilor şi a consumului,

accesul la locuinţă, ocrotirea sănătăţii, asigurarea cu loc de muncă, securitatea personală etc.)

şi lipsa posibilităţilor reale pentru majoritatea cetăţenilor în asigurarea unei vieţii decente

şi autoafirmarea personalităţii prin muncă şi creaţie. Totodată, scopul acestei investigaţii

sociologice complexe constă în studierea naturii şi conţinutului categoriei calitatea vieţii populaţiei,

elaborarea în baza acesteia a unui model şi concept de monitorizare şi evaluare a indicatorilor calităţii

vieţii în ţara noastră.

În baza întemeierii principiilor teoretice a evaluării calităţii vieţii în Republica Moldova

urmează să fie relevaţi factorii sociali şi economici ai realităţii care influenţează calitatea vieţii,

elaborate recomandări practice privind perfecţionarea organizării şi dirijării diferitor sfere social-

economice ale republicii în scopul sporirii calităţii vieţii populaţiei şi creării condiţiilor adecvate

pentru atenuarea sărăciei şi creşterii bunăstării populaţiei, regenerării şi valorificării potenţialului uman.

8

Pentru atingerea scopului propus în lucrare au fost soluţionate următoarele sarcini:

- au fost supuse unei detaliate analize lucrările ştiinţifice autohtone şi de peste hotare ce vizează

direct sau indirect obiectul şi subiectul cercetării date;

- a fost dezvăluit termenul, conţinutul şi esenţa conceptului calitatea vieţii, inclusiv

în condiţiile unei societăţi în tranziţie;

- a fost cercetat şi relevat termenul tranziţie, conţinutul şi obiectivele acesteia în contextul

altor fenomene sociale, precum schimbare, transformare, reforme;

- au fost cercetate metodele de evaluare a calităţii vieţii populaţiei în diferite ţări şi întemeiată

o metodică mai adecvată, care ar reflecta indicatorii de bază ai calităţii vieţii în Republica Moldova

la ora actuală;

- a fost elaborată metodologia măsurării sociologice a calităţii vieţii populaţiei, propunându-se

standardul complex al componentelor de bază în evaluarea calităţii vieţii în Republica Moldova;

- în baza estimărilor calităţii vieţii a fost elaborat conceptul de modelare şi evaluare obiectivă

şi subiectivă a calităţii vieţii în Republicii Moldova;

- în baza schimbărilor şi proceselor sociale din ultimii 12 ani şi evoluţiei social-economice

a ţării a fost efectuată o analiză şi evaluare socială a tranziţiei şi a costurilor ei sociale;

- în baza statisticii de stat şi cercetărilor sociologice în repetare (monitorizare sociologică),

iniţiate şi întreprinse de autor în cadrul Serviciului Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”

şi Secţiei Sociologie a IFSD în perioada 1991-2003 s-a efectuat o evaluare obiectivă şi subiectivă a

indicatorilor de bază a calităţii vieţii pe parcursul anilor de tranziţie;

- a fost analizată în dinamică evoluţia opiniei publice a populaţiei Republicii Moldova privind

aprecierea calităţii vieţii pe parcursul anilor de tranziţie (1991 - 2003);

- a fost studiată dinamica impactului transformărilor sociale şi economice asupra indicatorilor

socio-economici, socio-psihologici, socio-demografici, stării de sănătate, proliferarea fenomenului

şomajului, sărăciei şi a migraţiunii, relevându-se în acest sens particularităţile şi specificul acestora

în Republica Moldova;

- a fost supus unui studiu sociologic minuţios dimensiunile şi manifestările sărăciei

în Republica Moldova şi relevat standardul subiectiv de viaţă;

- a fost cercetată corelaţia dintre venituri şi necesităţi, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei;

- au fost depistate schimbările intervenite în ultimii ani în stilul de viaţă şi orientările valorice;

- au fost relevate componentele standardului de viaţă în spaţiul rural moldovenesc;

- au fost specificate problemele educaţionale şi de autoafirmare a tinerii generaţii în contextul

schimbărilor sociale;

9

- au fost reflectate schimbările economice şi calitatea vieţii populaţiei republicii din ultimii

12 ani în raport cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est şi ţările CSI;

- în baza concluziilor pe marginea lucrării au fost elaborate şi prezentate organelor de resort

propuneri, reieşindu-se din rezultatele investigaţiilor efectuate de autor în toate regiunile republicii

pe parcursul anilor 1991 - 2003, privind perfecţionarea politicii sociale şi economice în vederea

constituirii unui stat al bunăstării.

Obiectul cercetării îl reprezintă populaţia Republicii Moldova în vârstă de la 18 ani, care

poate participa la autoevaluarea indicatorilor calităţii vieţii la etapa de trecere a societăţii

moldoveneşti spre relaţiile de piaţă.

Subiectul cercetării este reprezentat de particularităţile obiectului de studiu, conţinutului

şi stării reale a indicatorilor calităţii vieţii în sistemul socio-economic al Republicii Moldova.

Suportul metodologic şi teoretico - ştiinţific al lucrării prezente se bazează pe operele

clasicilor sociologiei E. Durkheim, M. Weber, C. Marx, P. Sorokin, G. Tarde. Drept bază teoretico-

metodologică a investigaţiei a servit principiile elaborate de savanţii J. Galbtaith, J. Friedman

precum şi de alţi savanţii de peste hotare şi autohtoni, axate pe problemele transformărilor sociale,

vitalităţii, nivelului bunăstării şi de satisfacere a necesităţilor populaţiei, calităţii vieţii în ansamblu.

Suportul informativ al lucrării l-au constituit datele Ministerelor Economiei, Sănătăţii,

Muncii şi Protecţiei Sociale, Învăţământului şi Culturii, Departamentului Statistică şi Sociologie

al Republicii Moldova, datele sociologice şi statistice din ţările CSI, Europa Centrală şi de Est,

America de Nord etc.

Baza empirică a investigaţiei o constituie rezultatele monitoring-ului sociologic anual

„Barometrul societăţii” (1991-2003), iniţiat şi desfăşurat în ţară pe parcursul anilor de tranziţie

de către autorul tezei, cât şi alte cercetări sociologice, inclusiv studii de experţi, realizate în cadrul

Serviciului Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”.

Totodată, la descrierea lucrării s-a ţinut cont de conţinutul programelor naţionale

şi internaţionale, deciziile guvernamentale, tezele conferinţelor naţionale şi internaţionale

în domeniile vizate, presa periodică etc. În aspect comparativ sunt utilizate datele şi evaluările

organizaţiilor internaţionale (ONU, PNUD, BM, BERD, FMI, TACIS, OMS, FAO, OMI ş.a.), care

reflectă principalii indicatori socio-economici ai calităţii vieţii, nivelului de trai, modului şi stilului

de viaţă atât din Moldova, cât şi din alte ţări.

În acelaşi rând, ţinând cont de particularităţile unei lucrări ştiinţifice de asemenea gen, este

practic imposibil de a elucida tot spectrul de indicatori ai calităţii vieţii, din acest considerent

autorul s-a limitat în teză la elucidarea doar a indicatorilor cei mai relevanţi ai perioadei de tranziţie,

aspectele mai puţin semnificative fiind tratate tangenţial sau lăsate pentru o dezvăluire mai amplă

în cadrul unor studii ulterioare.

10

Cercetarea s-a efectuat cu utilizarea mai multor metode aplicabile în domeniul ştiinţelor

socio-umanistice, precum observaţia structurată şi nestructurată, analiza şi sinteza, cunoaşterea

istorică şi logică, analiza cantitativ-calitativă, analiza sistemică, analiza structurală, analiza

factorială, funcţională, comparativă şi corelaţională. Rezultatele evaluării subiective a societăţii

moldoveneşti au fost obţinute prin cercetările sociologice cu aplicarea chestionarelor în teren cât

şi a studiilor de experţi.

Inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă în următoarele:

- în baza monitoring-ului sociologic anual „Barometrul societăţii”, iniţiat şi efectuat de autor

în anii 1991-2003, altor studii tematice privind cercetarea multilaterală a calităţii vieţii în ansamblu,

au fost relevate pentru prima dată, inclusiv în dinamică, particularităţile vieţii sociale în condiţiile

actuale de trecere a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă;

- în prezentul studiu sociologic teoretico-aplicativ pentru prima dată în circuitul ştiinţific

autohton este propus şi argumentat ştiinţific modelul de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii

populaţiei în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi,

reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat la condiţiile de transformare a societăţii

moldoveneşti;

- au fost relevate abordările metodologice şi metodice a noţiunilor schimbare, transformare

socială, reforme şi evaluat fenomenul tranziţiei ca schimbare socială, aceste categorii fiind raportate

la realitatea socială din Moldova, totodată fiind emisă ideea despre punerea în circuit a termenului

de transformare în locul celui de tranziţie;

- sunt relatate particularităţile perceperii complexe a calităţii vieţii de către diverse grupuri

sociale ale populaţiei republicii în etapa de trecere la relaţiile de piaţă;

- a fost redată evoluţia social-economică a ţării prin prisma statisticii oficiale şi a opiniei

publice pe parcursul întregii perioade de tranziţie (1991-2003);

- a fost efectuată analiza comparativă a evoluţiei social-economice şi a indicatorilor de bază

ai calităţii vieţii în dinamică în mai multe ţări în tranziţie (ECSE, CSI);

- a fost elaborat mecanismul social al evaluării calităţii vieţii, precum şi impactul etapei

de tranziţie asupra evoluţiei acestora;

- în baza sistemului de indicatori elaboraţi ai monitorizării calităţii vieţii a fost propus

şi realizat standardul obiectiv şi subiectiv de viaţă în Republica Moldova;

- în baza evaluării sociologice a fost prezentată evoluţia principalilor indicatori ai calităţii

vieţii în perioada anilor de tranziţie (1991-2003);

- au fost elaborate propuneri privind perfecţionarea mecanismelor de monitorizare şi ameliorare

a calităţii vieţii, reieşind din calculul indicatorilor compoziţionali ai calităţii vieţii.

11

Importanţa teoretică şi practică a lucrării constă în obţinerea anumitor cunoştinţe teoretice şi tendinţe sociale noi privind studierea calităţii vieţii, elaborării mecanismelor sociale ale evaluării calităţii vieţii, sisitemului de indicatori ai monitorizării acestora. Rezultatele cercetării pot fi utilizate în:

- procesul perfecţionării politicii sociale de stat, administrării publice privind determinarea căilor prioritare a politicii de stat în dezvoltarea economiei naţionale, sferei sociale şi a subsistemelor sale locale;

- elaborarea proiectelor naţionale, regionale şi locale ce ţin de realizarea programelor economice, sociale, de management şi marketing, ridicarea nivelului bunăstării populaţiei, ameliorarea relaţiilor de muncă şi dirijarea dispoziţiilor consumatoriste;

- activitatea organelor de resort şi obşteşti în calitate de recomandări metodice şi practice pentru analizele statistice, sociologice şi economice a indicatorilor calităţii vieţii;

- în procesul didactic şi de instruire, servind drept conţinut pentru cursurile universitare Politici sociale, Demografie, Metodologia sociologică, Sociologiile de ramură (economică, politică, urban/rurală, educaţiei, culturii, opiniei publice etc.).

Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele şi concluziile de bază ale cercetărilor au fost utilizate pentru pregătirea şi elaborarea diferitor proiecte, programe de dezvoltare, materiale analitice, predestinate activităţii Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, altor organe de resort.

Principalele idei şi rezultate a lucrării au fost elucidate în circa 50 lucrări ştiinţifice, inclusiv 2 monografii, cu un volum de 65 coli editoriale. Totodată, ele au fost expuse în luările de cuvânt şi aprobate la 18 conferinţe ştiinţifice internaţionale şi republicane, conferinţe ştiinţifico-aplicative, inclusiv din Austria, Franţa, România, Rusia, Finlanda.

La rândul său, rezultatele investigaţiei au fost utilizate în predarea cursurilor: „Sociologie”, „Metodica cercetărilor sociologice”, „Sociologia administrării publice”, „Sociologia culturii” la Academia de Administrare Publică, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Arte, Teatru şi Muzică, Institutul Muncii ş. a.

Structura şi volumul tezei. Teza include cinci capitole, structurate în 13 paragrafe, concluzii şi recomandări, bibliografie, anexe şi adnotări în limbile română, rusă şi engleză.

Cuvintele-cheie: particularităţi naţionale, evaluare socială, studii şi sondaje sociologice, percepţia subiectivă a calităţii vieţii, impact social, calitatea vieţii, nivel de trai, stil de viaţă, standard de viaţă, mod de viaţă, şomaj, migraţiune, exod, sărăcie, sănătate, minim de trai, subzistenţă, excludere socială, valori, transformări şi schimbări sociale, tranziţie, economie în tranziţie, reforme, sfera socială, structura şi instituţii sociale, indicatori sociali, indicatori economici, parametri demografici, indicatorii dezvoltării umane, indicatorii calităţii vieţii etc.

12

CAPITOLUL I.

PRINCIPII METODOLOGICE DE STUDIERE A CALITĂŢII VIEŢII

1.1. Calitatea vieţii – concepte şi abordări teoretico - metodologice

Conceptul calitatea vieţii, lansat în denumirea temei lucrării date, reprezintă o etapă

calitativ nouă în evoluţia concepţiilor sociologice şi economice a reprezentărilor despre bunăstare.

Ideea de bunăstare într-o economie de piaţă, de fapt, îşi are originea în lucrările lui Adam Smith,

care cu două secole în urmă afirma că în virtutea principiului „mâinii invizibile” a economiei

de piaţă, cei ce îşi urmăresc propriul interes într-o economie competitivă promovează, de fapt,

bunăstarea populaţiei. Datorită intervenţiei „mâinii invizibile”, dificultăţile şi dezordinea dintr-o

economie competitivă devin o forţă potenţială pentru creşterea venitului şi standardului

de viaţă [136, p. 101-109].

Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa

materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa

lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă

şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă ale oamenilor. Deşi

un concept nou, calitatea vieţii a apărut de la început destul de clar în mintea oamenilor, întrucât

relua o idee veche şi extrem de populară, acea a fericirii.

Paradigma calităţii vieţii nu a fost şi nu este una limitat sociologică, ea fiind mai curând una

interdisciplinară. Deşi sociologii au avut contribuţii importante în realizarea studiilor de calitate

a vieţii, prin definirea conceptului şi a paradigmei de abordare, precum şi prin realizarea

de cercetări empirice în domeniu, ei nu au fost singurii. Pe lângă sociologi, sunt interesaţi

de cercetarea calităţii vieţii psihologii, economiştii, ecologii, medicii, demografii, antropologii,

precum şi specialişti în domeniul tehnicii şi al ştiinţelor umane. Acest tip de abordare şi de interes

cvasigeneral are şi un efect pervers: abordarea de către unii specialişti doar a unor aspecte limitate

ale calităţii vieţii, în acord cu interesele disciplinare ale cercetărilor.

Constituirea noii paradigme a presupus contribuţia multor discipline, în special a economiei.

Acest fapt a avut loc în deceniile şase şi şapte ale secolului al XX-lea. În lucrarea The New

Industrial State (apărută în 1967 ca o continuare a alteia din 1958, în care se evocă deja ideea

de calitate a vieţii), J. Galbraith scrie, în legătură cu necesitatea emancipării omului de dominaţia

scopurilor economice, pentru a nu permite acestora deţinerea unui monopol neadecvat asupra vieţii

în detrimentul altor scopuri mai valoroase: “ceea ce contează nu este cantitatea bunurilor noastre,

ci calitatea vieţii” [131]. Deşi Galbraith nu este întemeietorul studiilor de calitate a vieţii

13

(la momentul publicării cărţii sale, în 1967, acestea se afirmaseră deja), meritul lui şi al altor

economişti este acela că, cerând eliminarea dominaţiei economicului asupra vieţii omului, s-a creat

o “breşă” în teoria economică a statului postindustrial. Ideea va fi susţinută de Galbraith mai târziu,

în 1996, în lucrarea The Good Society - The Human Agenda (traducerea românească (1997) -

“Societatea perfectă - la ordinea zilei binele omului”).

Între timp, conceptul evaluativ de “calitate a vieţii” s-a conturat pe deplin, deşi prima

apariţie într-un dicţionar, semnalată de A. Szalay (1980), s-a produs numai în 1979, ca termen

în Sociological Abstracts. Această informaţie este întărită prin reluarea ei ulterioară în alte

publicaţii, precum: studiul Quality of Life Research and Sociology, publicat de K. Schuessle

şi G. Fisher în Annual Review of Sociology, nr. 11/1985. Aceşti autori consideră că este de aşteptat

ca, pe viitor, să sporească interesul sociologilor pentru studierea calităţii vieţii, tema fiind rar

prezentă la acea vreme în revistele consacrate de sociologie, deşi apăruseră deja multe cărţi dedicate

ei. La rândul său Kyriakos S. Markides, în Encyclopedia of Sociology, ed. Borgatta şi M. Borgatta

(1992), creditează afirmaţiile respective, incluzându-le în ampla prezentare a conceptului

de “calitate a vieţii”.

Studiile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii au apărut relativ târziu în istoria

cercetărilor sociale, plasându-se temporal în prima jumătate a deceniului al VII-lea al secolului XX.

Deşi sociologul american C.W. Mills propusese calitatea vieţii ca obiectiv general al cercetării

sociologice încă de la sfârşitul anilor ‘50, termenul ca atare a fost utilizat anterior perioadei

menţionate, el fiind mai curând un “concept umbră” în sociologie [78, p. 322]. Conceptul

de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA, preluat cu rapiditate de către europeni “şi nu

numai, datorită atractivităţii sale, ca sintagmă cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel

individual, comunitar, de grup, societal şi planetar” [131, p. 25-30]. Profesorul român I. Mărginean

într-un capitol special dedicat începuturilor şi semnificaţiei cercetărilor de calitate a vieţii

argumentează că prin conceptul de calitate a vieţii se intră într-o nouă sferă de cercetare, fiind vorba

“despre ceva nou, nu atât prin obiectul de cercetare, cât prin conţinutul relevat printr-o paradigmă

specifică de abordare, una care, fără să se conformeze simţului comun asupra ideii de calitate,

implică evaluarea (autoevaluarea) de către populaţie a propriei sale vieţi, prin marcarea unor

diferenţe de grad, de ordin de mărime. Acest fapt permite efectuarea de comparaţii între calitatea

vieţii unor comunităţi sau ale aceleiaşi comunităţi la momente diferite de timp” [131, p. 25-30].

I. Mărginean vorbeşte despre calitatea vieţii ca având caracteristicile unui fapt social total, pentru

că include în sfera sa întreaga societate şi funcţionarea ei, instituţiile şi comportamentele umane,

viaţa individuală şi colectivă în datele ei obiective şi subiective [131, p. 67].

14

Creatorul termenului, M. Mauss, considera că studiul faptelor sociale totale sau generale

“are mai ales avantajul realităţii. Putem observa înseşi faptele sociale concrete, aşa cum sunt ele”

[129, p. 220]. Numai aşa putem cerceta societăţile în starea lor dinamică, “esenţialul, mişcarea

întregului, aspectul viu, clipa fugitivă în care societatea şi oamenii ei iau cunoştinţă sentimentală

despre ei înşişi şi despre statutul lor în raport cu ceilalţi. În această observare concretă a vieţii

sociale există mijlocul de a descoperi noi fapte pe care abia acum începem să le întrezărim. După

părerea noastră, adaugă Mauss, nimic nu poate fi mai rodnic şi mai urgent decât studierea unor

asemenea fapte sociale” [131, p. 219].

În ceea ce priveşte începuturile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii, ele pot fi localizate

în societatea nord-americană din perioada anilor ‘70. Cercetările în cauză au pornit

de la preocupările de a defini obiectivele naţionale şi de măsurare a gradului de realizare a acestora

prin intermediul indicatorilor sociali (despre aceştia vom vorbi într-un subcapitol special). După

cum menţionează I. Mărgineanu „indicatorii sociali exprimă caracteristici de interes public ale

proceselor sociale, vorbindu-se deopotrivă de indicatori sociali obiectivi (de stare) şi de indicatori

sociali subiectivi (de percepţie şi de evaluare a stărilor obiective). Or, tocmai completarea

indicatorilor economici cu indicatorii sociali reprezintă începutul propriu-zis al cercetărilor

de calitate a vieţii” [130, p. 25-30]. Acelaşi autor, citat anterior, consideră că “încercările

de atribuire a paternităţii asupra conceptului evaluativ de “calitate a vieţii” unei discipline sau alteia,

nu fac altceva decât să ducă la sărăcirea lui de semnificaţiile care i se pot conferi şi la restrângerea

ariei de aplicabilitate, chiar dacă se pot stabili anumite legături, cum ar fi cele cu studiile

sociologice şi psiho-sociale asupra fericirii, satisfacţiei, stilului de viaţă etc.” [130, p. 29].

În contextul căutărilor metodologice de conturare a calităţii vieţii se înscriu următorii autori

şi lucrările acestora precum: Burgess şi Cattrell (1939) - Predicting Success of Failure in Marriage;

Gurrin, Veroff şi Feld (1960) - Americans View Their Mental Health; Nexgarten, Havighurst, Tobin

(1961) - The Measurement of Life Satisfaction; Cantril (1965) - The Pattern of Human Concerns.

În spaţiul moldovenesc primele cercetări asupra unor indicatori ai calităţii vieţii pot

fi considerate studiile monografice ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Iniţiativa de cercetare

a satelor moldoveneşti, lansată de Dm. Gusti, a avut drept rezultat cercetarea a 37 de localităţi din

Basarabia. Cunoaşterea realităţii sociale din Basarabia debutează cu s. Cornova [222, p. 244].

Cercetările sociale de la Cornova au dat imboldul înfiinţării în anul 1939 a Institutului Social

Român din Chişinău, o filială a Şcolii de la Bucureşti.

Obiectivele Institutului Social Român din Basarabia s-au axat pe cunoaşterea satelor

şi oraşelor din spaţiul basarabean prin metoda monografiilor sociologice; organizarea conferinţelor

publice, cu participarea celor mai distinse personalităţi din ţară, în scopul familiarizării

15

cu problemele economice, politice şi sociale, cât şi cu rezultatele cercetărilor monografice;

organizarea unei biblioteci sociologice, cu o secţie care să cuprindă toate cărţile scrise despre

Basarabia; întocmirea unui îndrumar bibliografic asupra tuturor studiilor etnografice, folclorice,

istorice şi sociologice asupra Basarabiei; organizarea unei arhive de material sociologic, prin

organizarea cercetărilor directe pe teren în diferite zone ale Basarabiei; elaborarea unei anchete

sociologice pentru regiunile cu populaţie mixtă din Nordul şi Sudul Basarabiei, pentru a cunoaşte

raportul de forţe etnice între moldoveni şi celelalte etnii conlocuitoare, organizarea unui muzeu

sociologic al Basarabiei şi a expoziţiilor permanente care să oglindească viaţa satului etc. [222, p. 244].

Cercetările aspectelor economice, sociale şi morale ale realităţii moldoveneşti sunt

pereclitate de evenimentele istorice care se produc în regiune şi începutul războiului II mondial.

Studiile sociologice sunt preluate la sfârşitul anilor 50, începutul anilor 60, în special devin mai

sistematizate odată cu înfiinţarea Secţiei Filosofie şi Drept în cadrul Academiei de Ştiinţe din ex -

RSSM şi a eforturilor depuse de doctorul în ştiinţe filosofice V. Ermuratschii, ulterior coordonarea

acestei secţii fiind preluată de academicianul D. Ursul. Cercetările sociologice în anii 60 s-au soldat

cu realizarea a mai bine de 30 investigaţii, în rezultatul cărora s-au publicat peste 15 lucrări

şi monografii, axate pe problematica sociologiei rurale. Problemele abordate reflectă asemenea

aspecte ale calităţii vieţii precum dezvoltarea culturii la sat [8], trecutul şi prezentul satelor

moldoveneşti [172], planificarea dezvoltării social-economice a satelor [34], schimbările

demografice intervenite în mediul populaţiei [256].

Anii ’70 s-au dovedit a fi şi mai rodnici privind cercetările sociologice realizate. O evoluţie

a tematicii studiilor sociologice din perioada sovietică este realizată în lucrarea Социологические

исследования в Советской Молдавии, 1987, sub redacţia membrului – corespondent al AŞRM

Andrei Timuş. Dintre aproximativ 80 de lucrări sociologice, 20 de studii abordau problematica

ruralului: derularea proceselor sociale [231], evoluţia schimbărilor sociale [18], tendinţele actuale

şi de viitor [162], dezvoltarea bazei materiale a culturii [242], intelectualitatea de la sate [38].

Totodată, un loc aparte în contextul acestor cercetări l-au ocupat lucrările despre urbanizare

şi viaţa de la oraş: dezvoltarea oraşului Kalininsc, actualmente Cupcini [20], planul economic

şi social al dezvoltării oraşelor [33], impactul urbanizării asupra dezvoltării culturii [164].

Anii ’80 se remarcă prin apariţia a peste o sută de lucrări în domeniu. Cercetările sociologice

se axează pe asemenea direcţii ştiinţifice precum: structura socială, planificare social-economică,

probleme sociale ale dezvoltării satelor, sociologia muncii şi organizării, opinia publică, ideologie

şi mass-media, sociologia culturii. Este semnificativ faptul că acumularea numerică a experienţei

cercetărilor sociologice a favorizat şi calitatea în domeniu, structurarea indicatorilor de evaluare

a calităţii vieţii.

16

Anii ’90 reliefează în studiile sociologice domenii precum evoluţia demografică

a populaţiei; nivelul de instruire şi şcolarizare, organizarea ţăranilor, muncitorilor în asociaţii,

cooperative; funcţionarea activităţilor economice pe ramuri; orientările valorice ale tineretului;

cultură; procesele de democratizare, etc.

Actualmente cercetările sociologice în Republica Moldova se bazează atât pe tradiţiile

sociologice autohtone, cât şi pe evoluţiile ştiinţifice în domeniu de peste hotare. Fiecare cercetare

în parte a contribuit la perfecţionarea metodologiei şi standardului de evaluare a calităţii vieţii,

în acelaşi rând rămânând încă puţin investigate aspectele teoretice şi neexistând încă un studiu

integru teoretico-metodologic privind evaluarea sociologică a calităţii vieţii, în deosebi, în perioada

de tranziţie a Republicii Moldova. Acest moment, în mare parte, a şi servit drept imbold pentru

demararea şi realizarea prezentului studiu.

Cercetând din punct de vedere al metodologiei sociologice conceptul calitatea vieţii

nu poate fi omisă examinarea corelaţiei dintre nivelul de trai, modul de viaţă, standardul de viaţă,

stilul de viaţă şi calitatea vieţii.

În continuare vom încerca să analizăm, într-o formulă succintă, din punct de vedere

teoretico-metodologic, diferenţele care există între noţiunile „nivelul de trai”, „stilurile de viaţă”,

”mod de viaţă”, „standard de viaţă” şi „calitatea vieţii”, urmând să evidenţiem aspectele

relevante, din punctul nostru de vedere, asupra cercetărilor calităţii vieţii şi implicaţiile dinamicii

acestora asupra derulării proceselor sociale.

Studierea esenţei conceptului calitatea vieţii este indispensabilă de examinarea relaţiei: mod

de viaţă - stil de viaţă - nivel de trai, în acest sens facem referire la una dintre lucrările cu pondere

la acest compartiment şi anume studiul elaborat de M. Czobor - Nivel de trai şi stiluri de viaţă [44, p. 116].

Cercetătoarea M. Czobor defineşte modul de viaţă ca fiind “un set de puncte de referinţă

invariante ce creează sau nu posibilitatea organizării unor structuri diferenţiate la nivelul cărora

se compun stilurile de viaţă, prin ierarhizarea alternativă a unor domenii de relevanţă prioritară din

realitatea pe care o cuprinde şi o statuează ca întreg modul de viaţă”. Altfel spus, modul de viaţă

se defineşte ca acel “cadru global al existenţei sociale ce dă linia de urmat, trebuinţele şi trăsăturile

dominante, ce asigură ordinea, coerenţa, unitatea, coordonarea şi integrarea unităţilor sociale

ce compun o unitate umană, făcând din aceasta un sistem ca un profil inconfundabil şi propriu”.

În acelaşi cadrul, stilul de viaţă este definit ca fiind “o configuraţie valorică a preferinţelor

şi opţiunilor, ce se manifestă ca proiect şi concepţie de viaţă, ce acordă acesteia sens şi unitate,

ca modalitate în care indivizii sau grupurile îşi trăiesc viaţa în contextul multifactorial al socialului,

în dubla lor calitate: de proprietari şi producători ai acestuia” [44, p. 116].

17

Stilul de viaţă reprezintă un concept deosebit de utilizabil în ştiinţele sociale. Utilizarea

sa extrem de frecventă l-a făcut să fie supus unor tendinţe de extindere permanentă a conţinutului,

termenul dobândind o multitudine de valenţe care nu fac altceva decât să îi confere o anumită

ambiguitate. Folosirea frecventă ca sinonim pentru concepte înrudite (subcultură/cultură, mod

de viaţă, status grup, clasă socială) cu care uneori stilul de viaţă este confundat, contribuie relativa

sa neclaritate [221].

David Chaney, unul dintre sociologii contemporani care abordează această problematică,

menţiona referindu-se la stilul de viaţă, că acesta „iese, ca şi concept, din situaţia normală

a referinţei la o entitate distinctă, clar specificabilă, el face mai degrabă trimitere la o familie

de entităţi, reunind o întreagă colecţie de procese şi fapte foarte diferite, cărora le conferă un sens

comun, o identitate” [221].

Din acest motiv preferăm definiţia mai largă pe care Robert Stebbins, o dă stilului de viaţă,

ca „set distinctiv de paternuri de comportament împărtăşite, care este organizat în jurul unui set

coerent de interese sau condiţii sociale, sau amândouă, care este justificat şi explicat printr-un set

de valori, atitudini şi orientări şi care, în anumite condiţii, devine baza pentru o identitate socială

comună a celor care îl împărtăşesc” [221].

Spre deosebire de definiţiile date de Sobel (stilul de viaţă este „un mod de a trăi distinctiv

şi de aici recognoscibil”) sau Chaney („un mod de a folosi anumite bunuri, locuri şi timpul, care

este caracteristic unui grup”, „un set de practici şi atitudini care au sens într-un context particular”),

cea menţionată anterior (discutabilă în sensul că postulează coerenţa stilului de viaţă şi pune sub

semnul întrebării capacitatea stilului de viaţă de a oferi identitate socială participanţilor la stilul

respectiv de viaţă) are avantajul de a sublinia legătura între comportamentul tangibil şi valori,

atitudini, orientări. Valorile, atitudinile au un rol important în explicarea modului în care apar

stilurile de viaţă şi paternurile de comportament care le compun. Avantajul apare o dată în plus, mai

clar, în cazul cercetărilor legate de acest subiect, pentru că indivizilor le este dificil să separe,

în viaţa de zi cu zi, propriile acţiuni de motivele şi înţelesurile personale pe care le folosesc pentru

a justifica aceste acţiuni.

Tot în acest context Zablocki şi Kanter fac distincţie între ceea ce ei numesc „stiluri de viaţă

clasice”, generate de stratificarea socio-economică şi „stilurile de viaţă alternative”, apărute

ca urmare a pierderii coerenţei valorilor în societate. În categoria stilurilor de viaţa clasice (statusul

socio-economic este considerat ca determinantul principal al diferenţierii stilurilor de viaţă) autorii

citaţi includ trei tipuri largi: stilul de viaţă dominat de proprietate, stilul de viaţă dominat

de ocupaţie şi stilul de viaţă dominat de venit sau sărăcie (direct legat de dezvoltările asupra

culturii sărăciei).

18

Ca variabilă independentă de poziţia economică, stilul de viaţă alternativ „apare într-o

societate în măsura în care membrii societăţii încetează să fie de acord cu valoarea de schimb

pe pieţele de mărfuri şi prestigiu sau recunosc alte surse independente ale valorii” [120, p. 281].

Proliferarea stilurilor de viaţă în ultimii 50 de ani, apariţia unor categorii speciale cum

ar fi cele dominate de ocupaţii puternic acaparatoare (care constrâng în mod imediat, direct,

şi implică întreaga familie, timpul liber şi paternurile de consum) deschid noi domenii

de preocupare pentru politicile sociale. Zablocki şi Kanter subliniază că „în special problema

dreptului organizaţiilor de a solicita implicarea totală, beneficiile şi costurile familiilor în aceste

poziţii şi ceea ce organizaţiile datorează soţilor şi familiilor de muncitori în situaţia de implicare

totală, pot deveni importante întrebări legate de bunăstare în viitor” [120, p. 281].

În societăţile postmoderne, chestiunea stilului de viaţă este una centrală, acceptarea stilurilor

de viaţă alternative manifestându-se ca principalul organizator al vieţii sociale. În plus, în aceste

societăţi stilul de viaţă devine instrumentul de afirmare a identităţilor sociale şi unul din factorii

de agregare a noilor mişcări sociale. Astfel, stilul de viaţă se impune ca obiect de studiu pentru

politicile sociale post-moderne.

Noţiunea stil de viaţă este larg utilizată în metodologia sociologică contemporană.

Dicţionarul român de sociologie [266] raportează această noţiune la totalitatea activităţilor care

compun viaţa unei persoane, grup, colectivitate, dar dintr-o perspectivă nu descriptiv-explicativă,

ci intern structurală şi normativă. Stilul de viaţă este asociat cu încercarea de a evidenţia unitatea

structurală, profilul modului de viaţă, identificarea principiului organizator intern. Ştiinţa

sociologică prin stilul de viaţă caută să identifice în pluralitatea manifestărilor concrete ale vieţii

individuale din diferite sfere, determinate de diferiţi factori exteriori, un principiu unificator intern,

generator de unitate în diversitate: tip de personalitate asociat cu o anumită cultură şi organizare

socială; tip de personalitate cristalizat în condiţii social-culturale mai puţin specifice; strategie

de viaţă, pentru care individul optează şi care orientează toate manifestările sale particulare.

În ultimii ani în metodologia sociologică se prefigurează o nouă direcţie de cercetare: evaluarea

stilurilor şi modurilor de viaţă din punct de vedere al calităţii vieţii pe care ele o pot asigura.

La distincţia dintre mod de viaţă şi stil de viaţă face referiri Adrian Dan [45]. În studiul său

intitulat Mod de viaţă / stil de viaţă autorul susţine că conceptul mod de viaţă a fost lansat

la începutul secolului XX şi a pătruns adânc în literatura sociologică în special după celebra analiză

făcută de Louis Wirth (1938) asupra modului de viaţă urban în contrast cu modul de viată rural /

comunitar. Distincţia dintre mod de viaţă şi stil de viaţă nu a fost întotdeauna una foarte clară

şi coerentă, mulţi autori considerând cei doi termeni ca fiind interşanjabili, alţii arătând că ei descriu

anumite trăsături comportamentale şi atitudinale ale unor grupuri sociale sau ale unor indivizi.

19

Cu alte cuvinte, modul de viaţă se referă la felul în care se desfăşoară viaţa unor grupuri sociale

la un moment dat, ce strategii de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat

un grup social, într-un context socio-economic particular, iar stilul de viaţă se referă la opţiunea

individuală – ce strategie de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat

un individ. O distincţie în acest sens este făcută şi de C. Zamfir [262]), care arată că conceptul mod

de viaţă îl găsim utilizat în două perspective metodologice distincte: prima determinând

o perspectivă accentuat descriptivă – de exemplu modul de viaţă al unor grupuri sociale /

colectivităţi la un moment dat (modul de viaţă al românilor); iar cea de a doua - o perspectivă

explicativ-predictivă – care porneşte de la un factor / condiţie presupus a fi determinant, se încearcă

determinarea influenţei acestuia asupra modului de viaţă – de exemplu analiza modului de viaţă

ţărănesc, muncitoresc, al săracilor etc. Stilul de viaţă presupune o abordare metodologică din

perspectiva intern-structurală şi normativă – profilul modul de viaţă, identificarea principiului

organizator intern.

Analiza modului şi a stilului de viaţă din perspectiva sărăciei are o lungă tradiţie în literatura

de specialitate, însă putem spune că cercetări şi dezvoltări mai sistematice asupra acestui subiect

s-au produs începând cu anii 1960, odată cu lansarea teoriei şi explicaţiei culturale a sărăciei a lui

Lewis [120] şi a controverselor generate de această teorie.

Preocuparea pentru descrierea modului şi a stilului de viaţă adoptat de către săraci sau

grupuri / comunităţi sărace derivă din utilitatea evidentă de înţelegere a acestora ca prim pas

în creionarea şi implementarea unor programe şi servicii sociale destinate îmbunătăţirii calităţii

vieţii celorlalţi în sărăcie sau în situaţie de risc.

Dincolo de explicaţia pur culturală asupra sărăciei, cei mai mulţi teoreticieni din domeniu

vorbesc de moduri de viaţă şi stiluri de viaţă fundate pe venituri mici / precare (low-income life

styles), încercând prin aceasta să sublinieze legătura cauzală dintre deprivarea economică şi modele

distinctive/ particulare de acţiune ale celor săraci [98]. Din punct de vedere al descrierii modurilor

şi stilurilor de viaţă, cele mai importante/determinante ‘sectoare’ sunt considerate organizarea

familială, pregătirea copiilor pentru procesul educaţional / instituţionalizat, îngrijirea sănătăţii

şi comportamentul economic.

Interpretarea genezei conceptului calitatea vieţii nu poate fi dispersat de etapele evoluţiei

social-economice ale lumii capitaliste occidentale. Prima etapă include eforturile de reconstrucţie

economică şi social-politică: terminarea războiului şi până spre sfârşitul anilor ’50. Cea de-a doua

etapă include perioada boomului economic: sfârşitul anilor ‘50, dar mai ales perioada anilor

‘60-’70. Cea de-a treia etapă include noul stres economic şi expansiunea în ultimele limite

ale cuprinderii economiei de piaţă: anii ‘80-’90 [131, p. 12].

20

Ultimele două etape ale evoluţiei social-economice a lumii occidentale în contextul temei

examinate au o pondere esenţială, dat fiind configuraţia distinctă a acestora şi relevanţa pentru

studiul evoluţiei conceptului de calitate a vieţii.

Pentru ţările occidentale, anii ‘60 şi prima parte a anilor ‘70 au reprezentat o perioadă

distinctă. După stresul celui de-al doilea război mondial şi al perioadei de refacere, colectivităţile

au cunoscut o creştere rapidă şi substanţială a standardului de viaţă. Au existat o serie de condiţii

favorizate, de natură economică, socială, ideologică.

Din punct de vedere economic, putem spune ca Occidentul a cunoscut un ritm rapid

de creştere bazată pe o poziţie economică, politică şi tehnologică privilegiată în lume. Acesta

creştere economică părea a fi extrem de relaxată şi durabilă, dată fiind lipsa competiţiei mondiale.

Au fost folosite importante resurse economice pentru o gamă largă de produse noneconomice.

Asistăm, în primul rând, la dezvoltarea explozivă a statului bunăstării, ceea ce a generat sentimente

de securitate şi optimism în ceea ce priveşte bunăstarea viitoare. Statul bunăstării a creat

un important circuit de satisfacere a nevoilor umane, în afara economiei propriu-zise [131, p. 13].

Cea de-a doua condiţie favorizată ţine de domeniul psihologiei sociale şi se referă la raportul

posibilităţi versus aspiraţii. Marea masă şi gamă a resurselor a dus la multiplicarea ofertei

de servicii şi bunuri, a oportunităţilor, ceea ce a favorizat o explozie a aspiraţiilor. Pentru un larg

segment de populaţie, oportunităţile au crescut mult mai mult decât nevoile de consum. Acest

decalaj a creat nevoia oamenilor pentru altceva decât consumul material. Odată cu scăderea

programului de lucru, a creşterii perioadei de concediu, oamenii au fost disponibili şi pentru altfel

de lucruri în viaţă decât cele oferite de consumul economic propriu-zis. “Disponibilitatea,

neacoperită de activităţi social cristalizate, a generat, la rândul ei, un sentiment de “gol”, de căutare

a “altceva” în viaţă [131, p. 12]. Fenomenul fusese analizat de către Marx, care ajunsese

la următoarea explicaţie: pe de o parte, multe dintre cele mai importante necesităţi umane, cele

nonmateriale, care ar putea fi satisfăcute printr-un consum noneconomic, rămân slab sau deloc

acoperite. Deşi foarte importante pentru dezvoltarea umană, ele rămân slab conştientizate

şi astfel, oferta pentru satisfacerea lor va fi nesatisfăcătoare. Marx susţine faptul că nu numai nevoia

produce instrumentul de satisfacere a ei, ci şi oferta de produse produce nevoi corespunzătoare;

lipsa produsului şi, în egală măsură, a ofertei, duce la o slabă conştientizare a nevoii şi la rămânerea

ei în stare de latenţă. Astfel, ţinând seama de acest mecanism, sistemul economiei de piaţă induce

un supraconsum în anumite zone: acolo unde producţia este profitabilă, oferta este substanţială;

la rândul ei, oferta dezvoltă nevoi corespunzătoare ei care generează un consum accentuat.

În acest context a apărut şi termenul de consumerism, termen care desemna deformarea sistemului

de nevoi al persoanei, care atrage după sine deformarea satisfacerii acestora şi deci, a consumului.

21

În acest context s-a conturat ideea că economia nu satisface toate nevoile şi că alături

de economie trebuie dezvoltate alte tipuri de activităţi, noneconomice, care să satisfacă, prin alte

mecanisme, noile nevoi. Sistemul economic se dezvoltase pe liniamentele acoperirii nevoilor

de bază, rămânând tot mai în urma exploziei nevoilor nonmateriale. Din această cauză au apărut

în anii ‘60 fenomenul hippy şi mişcările studenţeşti, care au contestat establishment-ul construit

în jurul societăţii de consum.

Legat de consumerism şi în strânsă legătură cu teoria lui Marx, tot în această perioadă

s-a produs o întreagă mişcare sociologică centrată pe identificarea stilurilor alternative de viaţă,

iniţiată şi coordonată de sociologul suedez Galtung. Stilul de viaţă standard, generat

de establishment, era considerat a fi un produs al economiei de piaţă: munca pentru câştig / câştig

pentru consum, situaţie care făcea ca viaţa umană să se desfăşoare într-un circuit extrem de strâmt.

Nevoile nonmateriale, noneconomice, erau în continuare slab satisfăcute, iar nevoile materiale erau

excesiv acoperite. Pentru a obţine resursele necesare consumului economic, ridicat artificial,

individul era presat să muncească mai mult decât ar fi fost nevoie pentru a-şi satisface în mod

echilibrat nevoile autentice. Nevoile materiale artificial ridicate generau o presiune spre muncă

excesivă, care, la rându-i, deforma viaţa umană.

Stilurile de viaţă presupuneau, în aceste condiţii, o recentrare a vieţii pe adevăratele nevoi

umane [131, p. 15], urmarea firească a acestui fapt fiind scăderea volumului necesar de resurse

economice şi, în consecinţă, de efort economic. Proiectul internaţional promovat de Galtung era

de a stimula rapoartele naţionale asupra tendinţelor, care pot fi identificate în diferitele zone ale

lumii dezvoltate sau sărace, de cristalizare a unor asemenea stiluri alternative de viaţă. Reducerea

excesului de consum era considerată a fi varianta optimă pentru combaterea efectelor distructive,

la nivel individual şi colectiv, ale consumerismului. Pe lângă supraproducţia materială, fapt care

grevează puternic resursele naturale limitate şi distruge mediul, consumerismul este şi unul dintre

factorii responsabili de lărgire a inegalităţii economice în lume. Astfel că, prin temperarea

consumului economic şi orientarea consumului spre zone noneconomice, se ajungea şi la reducerea

inegalităţilor mondiale şi asigurarea dezvoltării sociale a lumii a treia.

Prof. C. Zamfir afirmă faptul că “ideologic, criza de sens uman a “civilizaţiei consumului”

a produs o combinaţie între un program de umanizare globală a vieţii sociale şi reacţiile, adesea

surprinzător de violente, împotriva civilizaţiei capitaliste. Etapa poate fi caracterizată, pe scurt, prin

umanism global, care avea ca obiectiv reconstrucţia după măsura umană a întregii vieţi sociale

şi anticonsumerism.” Totodată, se indică asupra faptului că anii ‘60 pot fi consideraţi o “perioadă

în care s-a lansat un nou tip de umanism, fondând un program de umanizare a vieţii sociale

comparabil cu cel renascentist. Omul încearcă să se găsească pe el însuşi, [...] să-şi identifice

22

nevoile autentic umane, să-şi regândească şi să-şi reconstruiască viaţa după o nouă logică, o logică

globală şi autentică a naturii umane. Omul doreşte să se repună în centrul universului,

să reconstruiască întreaga lume după propria sa măsură, [...], calitatea vieţii promiţând să devină

instrumentul unei asemenea reconstrucţii după măsura umană” [131, p. 13].

Perioada anilor ‘80-’90 a produs o schimbare dramatică de perspectivă în societatea

occidentală. O asemenea răsturnare a fost generată de următoarele schimbări:

La nivel economic, asistăm la declinul creşterii economice, datorat, pe de o parte, şocului

produs de criza petrolului, care a generat o presiune puternică de raţionalizare şi de inovare pentru

întreaga industrie şi, pe de altă parte, de accentuare a competitivităţii pe piaţa mondială. Supremaţia,

până atunci necontestată a Occidentului, a fost eliminată de noile economii moderne ale celorlalte

state ale lumii. Mai mult decât atât, a apărut competiţia chiar în cadrul Occidentului însuşi, lucru

care s-a transformat într-un puternic factor de stres. Noua conjunctură economică nu a mai încurajat

satisfacţia şi calitatea umană a muncii, interesul pentru dezvoltarea umană şi stiluri alternative

de viaţa, ci a pus accent pe noţiuni şi acţiuni ca: restructurare, eficientizare, inovaţie tehnologică,

adaptare la cerinţele pieţei, parteneriat patronat-sindicate, etc.

Extensia rapidă a marketizării în satisfacerea nevoilor umane, acest lucru însemnând

că se produce o extensie extraordinară a ofertei economice, sistemul economic tinzând să satisfacă

o gamă largă de nevoi (consiliere, îngrijire socială, cultură, dezvoltare personală etc.), care înainte

păreau a fi imposibil de satisfăcut prin mecanismele economiei. S-a ajuns la situaţia în care

se considera că orice nevoie poate fi satisfăcută de către piaţă.

Reconsiderarea semnificaţiei câştigului economic. Filosofia post -materialismului

consideră că efortul de a obţine resurse economice este, peste o anumită limită, contraproductiv.

Concluzia era absolut firească în situaţia în care satisfacerea multor nevoi noneconomice nu se

făcea prin mecanisme economice, deci nu presupunea resurse economice. În această perioadă însă,

dat fiind că tendinţa şi practica generală erau de a satisface nevoile, indiferent de natura lor, prin

mecanisme economice, resursele economice individuale au crescut în relevanţă. Astfel,

s-a declanşat ideea centrării pe câştig, fiind stimulate şi încurajate toate acele oportunităţi care

ar fi dus la sporirea câştigului economic.

Perioada anilor ’50-’70 evoluează cu dezvoltarea rapidă a statului bunăstării, ceea

ce a însemnat, promovarea unor mecanisme publice, diferite de cele ale pieţei, de satisfacere a unei

game largi de nevoi. Creşterea responsabilităţii statului pentru satisfacerea unor nevoi ale indivizilor

echivala cu scăderea grijii şi efortului personal. În acest context este lansată o nouă lozincă:

”creşterea contribuţiei financiare a beneficiarului”. Cel puţin parţial, statul se retrage din funcţia

de a acoperi unele tipuri de nevoi. Se stabileşte un parteneriat între stat şi beneficiar în ceea

23

ce priveşte împărţirea costurilor, lucru care se va regăsi în noua formulă de organizare şi funcţionare

a învăţământului şi sănătăţii. Pe măsură ce a crescut numărul şomerilor, suportul de şomaj a devenit

tot mai modest şi mai limitat în timp pentru a încuraja reinserţia pe piaţa muncii. Se produce astfel

o reconsiderare a statului bunăstării şi a mecanismelor publice, noneconomice de satisfacere

a nevoilor umane. Noua epocă are ca unul dintre cele mai importante obiective politice reducerea

impozitării, pentru a lăsa individul să-şi decidă singur consumul şi să-l realizeze prin mijloacele

standard ale pieţei.

Asistăm astfel – după cum susţine prof. Zamfir la „înlocuirea umanismului radical, fondat

în principal pe psihologia umanistă şi pe programul calităţii vieţii, cu postmodernismul”, în care

omul încetează a mai fi centrul universului, ci devine parte a unui complex, viaţa umană încetează

a mai fi obiectul unui program de organizare coerentă, prin promovarea logicii nevoilor autentic

umane, “ci tinde să se fragmenteze într-o infinitate de cioburi colorate, care nu mai emană o lumină

provenită din propria logică, ci sclipesc ca reflex al unui mecanism mai larg, cu o logică externă

şi difuză” [131, p. 13].

În ceea ce priveşte conceptul de calitate a vieţii, acesta a fost asimilat ca unul dintre

instrumentele intelectuale importante ale discursului public, desemnând un criteriu de performanţă

umană, ca obiectiv de atins pentru diferitele sisteme. În ultimele două decenii nu s-au mai remarcat

contribuţii spectaculoase în câmpul cercetării calităţii vieţii. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu tematica

complementară a stilurilor de viaţă.

Conceptul de calitate a vieţii a început să fie, prin anii ‘70, preluat şi de către ţările

sistemului socialist. Datorită unei conjuncturi specifice, caracterizată printre altele de distanţarea

de Uniunea Sovietică, dar şi datorită unei anume liberalizări ideologice, printre primele ţări din

spaţiul postsovietic, care a asimilat conceptul de calitate a vieţii s-a aflat România, incluzându-l

chiar în programele de dezvoltare social-economică. Pentru sistemul socialist, calitatea vieţii

a însemnat, încă de la început, “o temă ideologică generoasă în crearea de noi iluzii” [257, p. 7].

Dicţionarele de profil sovietice (sociologice şi filosofice) în diferite ediţii definesc noţiunile

abordate. Acestea sunt examinate de sine stătător, fără a li se da o interpretare complexă, uneori

unele laturi confundându-se, iar altele dimpotrivă erau omise. Conceptul calitatea vieţii fiind definit

ca un „instrument de întemeiere a validităţii şi perspectivei istorice a societăţii, bazate pe libera

concurenţă. Calitatea vieţii a jucat un rol pozitiv prin faptul că la nivelul ideologiei şi politicii

oficiale burgheze a fixat incapacitatea capitalismului statal – monopolist de a soluţiona probleme

esenţiale ale existenţei umane” [42].

Diversitatea interpretărilor privind noţiunile analizate ne-au determinat să revenim asupra

fiecăreia dintre acestea cu propriile precizări.

24

Stilul de viaţă în lucrarea dată este relevat ca un anumit tip de comportament a persoanei sau a grupului de oameni, care prin conduita exteriorizată fixează durabilitatea caracteristicilor, deprinderilor, gusturilor, predilecţiilor.

Modul de viaţă în interpretarea lucrării date reprezintă formele vitalităţii umane, tipice pentru organizarea şi derularea vieţii membrilor unui grup social sau a unei colectivităţii în întregime.

Orientările valorice în percepţia lucrării date includ aprecierile manifestate de subiecţi despre realitatea înconjurătoare, atitudinea omului faţă de propria viaţă.

Standardul de viaţă în accepţiunea lucrării date reprezintă norma sau ansamblul de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma; este gradul de dezvoltare a condiţiilor de viaţă caracteristice unei persoane sau colectivităţi.

Nivel de trai în semnificaţia lucrării date exprimă asigurarea populaţiei cu bunuri şi servicii materiale necesare, nivelul atins în utilizarea acestora şi gradul de satisfacere a necesităţilor rezonabile pentru activitatea vitală. Noţiunea nivel de trai destul de amplu oferă caracteristica asigurării materiale a populaţiei.

În calitate de indicator al evaluării standardului de viaţă în Republica Moldova şi, de asemenea, a „costului social” al reformelor economice şi politice din arealul investigat, propunem o categorie complexă socio-economică calitatea vieţii, care înglobează caracteristicile nivelului de trai, stării de spirit, stilului de viaţă, orientările valorice, modului de viaţă, condiţiile de trai, starea de sănătate, evoluţiile demografice, nivelul de instruire şi alte criterii ale vitalităţii populaţiei investigate.

În lumea modernă atât ştiinţa teoretică, cât şi aplicativă operează cu indicatorii nivelului de trai şi a calităţii vieţii, aceştia înglobând aspecte şi mai largi precum condiţiile de viaţă, de muncă, gradul de ocupaţie, odihna, timpul liber, instruirea, mediul de trai etc. [125, p. 22-28].

Pornind de la studiul metodologic asupra categorie investigate şi a complexităţii proceselor socio-economice, care se derulează în societatea moldovenească, propunem din punctul nostru de vedere al interpretării funcţionale următoarea definire a categoriei calitatea vieţii.

Calitatea vieţii reprezintă condiţiile de viaţă şi activitatea vitală a populaţiei, posibilităţile de satisfacere a necesităţilor şi intereselor formate în rezultatul dezvoltării socio-economice şi socio-culturale a societăţii şi care caracterizează nivelul de asigurare materială a populaţiei, gradul de ocupaţie, condiţiile de muncă şi de trai, starea sănătăţii şi ocrotirea acesteia, nivelul de instruire, dotarea locuinţei cu cele necesare pentru un trai decent, starea infrastructurii sociale etc. – factori care caracterizează evoluţia şi dinamica schimbărilor în societate.

Problema cercetării în cauză constă nu numai în reducerea analizelor sociologice şi statistice la evaluările bunăstării materiale a populaţiei, însă, şi în reflectările laturii calitative a vieţii, în acest sens fiind necesară sistematizarea necesităţilor oamenilor şi evaluarea corespunzătoare a nivelului dezvoltării lor şi gradului de satisfacere în toată complexitatea lor, incluzând şi aspectul calităţii acestora.

25

Calitatea vieţii reprezintă o categorie socio-economică care delimitează complexitatea

activităţii vitale a omului. În acest mod asupra nivelului de vitalitate şi calităţii vieţii oamenilor

influenţează un şir de factori de origine obiectivă şi subiectivă. La categoria de factori obiectivi

poate fi raportat nivelul de dezvoltare al ariei investigate, structura gospodăririi, avantajele

economico-ecologice, introducerea noilor forme de gospodărire etc. Nu mai puţin importanţi sunt

şi factorii de ordin subiectiv, precum politica promovată la toate nivelele privind aria investigată,

activismul de antreprenoriat al populaţiei, susţinerea sau respingerea reformelor, schimbarea

fluxului migratoriu etc. În acest context, poate fi remarcat că anume de orientarea acţiunilor

factorilor subiectivi în mare parte determină ritmurile şi tendinţele dezvoltării factorilor obiectivi.

Precum am menţionat anterior, calitatea vieţii populaţiei este strâns legată de nivelul de trai

şi modul de viaţă, adică de nivelul bunăstării (mai întâi de toate a veniturilor), care la rândul său

determină dispoziţia în societate şi comportamentul populaţiei. Toate aceste noţiuni se utilizau

de sine stătător în ştiinţa sovietică teoretică şi aplicativă, însă interdependenţa lor, spre regret, nu

şi-a găsit o reflectare întemeiată ştiinţific în virtutea axării pe prioritatea producerii, considerându-se

că soluţionarea problemelor de producere automat va conduce spre ridicarea nivelului de trai,

îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai vieţii populaţiei. Iată de ce s-a întâmplat că reformele s-au

realizat pe contul lipsurilor suportate de populaţia republicii. În contextul efortului Republicii

Moldova de a se racorda la standardele mondiale este important de a determina priorităţile

şi specificul arealului social unde se realizează reformele. Scopul principal al strategiei

restructurărilor în ţară trebuie să devină atingerea standardelor înalte a calităţii vieţii pentru fiecare

cetăţean, iar pentru Republica Moldova – un loc decent în civilizaţia mondială a sec. XXI.

Concluzii

Conceptul calităţii vieţii reprezintă suportul de bază al reprezentărilor contemporane despre

dezvoltarea socio-economică, devenind o etapă reală în dezvoltarea teoriei bunăstării. În societatea

contemporană calitatea vieţii este una din funcţiile orientative ale economiei şi politicii sociale, care

determină direcţionarea acesteia pentru binele omului şi a societăţii. Calitatea vieţii în tratarea

actualei lucrări semnifică nivelul de satisfacţie a nevoilor umane în procesul de restructurare

a economiei şi liberalizării relaţiilor sociale.

Studiile de cercetare a calităţii vieţii apar relativ târziu în istoria cercetărilor sociale,

plasându-se temporal în prima jumătate a deceniului al şaptelea al secolului trecut. Deşi C. Mills

propusese calitatea vieţii ca obiectiv general al cercetării sociologice încă de la sfârşitul anilor ‘50,

termenul ca atare a fost utilizat anterior perioadei menţionate, el fiind mai curând un “concept

umbră” în sociologie [78].

26

Conceptul de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA şi preluat cu rapiditate de către

europeni, devenind astăzi un instrument eficient cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel

individual, comunitar, de grup, societal şi planetar.

Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa

materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa

lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă

şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă cotidiană ale oamenilor.

Nivelul de trai alături de stilurile de viaţă şi modul de viaţă au un rol primordial

în aprecierea calităţii vieţii populaţiei pe orice treaptă a dezvoltării economico-sociale. Tranziţia

către economia de piaţă a produs efecte diverse asupra nivelului de trai şi standardului de viaţă, fapt

pentru care acest aspect reprezintă o problemă de un real interes pentru cercetătorii axaţi

pe studierea problemei calităţii vieţii.

În ştiinţa economică şi sociologică conceptul de calitate a vieţii are un rol important,

dezvăluind o nouă ipostază a elementului uman în contextul schimbărilor economice şi sociale.

În acest sens se distinge atât necesitatea perfecţionării condiţiilor obiective de viaţă în perspectiva

necesităţilor umane, cât şi perfecţionarea stilurilor şi modurilor de viaţă, care urmează să conducă

spre maximizarea calităţii vieţii în condiţiile existente la o anumită etapă a evoluţiei

societăţii umane.

27

1.2 Indicatorii, măsurarea şi evaluarea calităţii vieţii

Pe măsura evoluţiei conceptelor antropocentrice economice şi sociale, comunitatea

internaţională a fost nevoită să recunoască că progresul social nu poate fi redus doar la indicatorii

măsurării veniturilor băneşti sau a acumulărilor materiale. Iată de ce asemenea indicatori

macroeconomici cum ar fi PIB, bogăţia naţională acumulată, veniturile pe cap de locuitor

nu reflectă întrutotul tendinţa şi calitatea creşterii economice şi dezvoltării societăţii. Devenea

tot mai evident faptul că aceştia nu pot răspunde necesităţii despre importanţa diferitor aspecte ale

bunăstării (instruire, sănătate, bunăstare socială şi al.) în calitate de factori ai creşterii economice,

deşi rolul lor deseori avea o pondere mai mare decât evoluţiile tehnologice sau legislative.

Axându-ne pe problema metodologiei calităţii vieţii, considerăm binevenite în acest context

şi unele scurte referiri la istoria temei indicatorilor sociali. Astfel, belgianul A. Quetlet (1796-1874),

preocupat de teoria omului mediu, publica în 1835, lucrarea Sur l’homme et le developement de ses

facultes, ou essai de physique sociale, iar în 1871, L’antropologie ou mesure des differents faculte

de l’homme. Mult mai târziu, în 1920, A. Niceforo, prin lucrarea Les indices numeriques de la

civilisation et du progres, vine mult mai aproape de semnificaţia conceptului de “indicator social”.

În aceeaşi perioadă, în SUA, preşedintele Hoover numea o comisie pentru studierea

tendinţelor sociale. Preşedintele Comisiei, W.Ogburn, publicase anterior, în 1922, lucrarea Social

Change with Respect to Culture and Original Nature, iar în 1933 apare raportul comisiei cu titlul

Recent Social Change.

În perioada postbelică, rând pe rând, preşedinţii Eisenhauer, Kennedy, Johnson, numesc

comisii care să definească obiectivele naţionale. Concomitent, în universităţi se desfăşoară studii

asupra consecinţelor dezvoltării tehnice şi ale creşterii economice, cu suportul financiar

al diferitelor instituţii şi agenţii guvernamentale. Astfel, se constituie acea arie de preocupări din

anii ‘60-’64, în care sunt lansate conceptele de “indicator social” şi ”calitatea vieţii”. În 1962 apare

primul raport al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe pentru NASA, referitor la consecinţele

programului spaţial, pentru ca un al doilea raport să apară în 1966, cu titlul Social Indicators, editat

de R. Bauer. Autorii principali ai volumului, B. Gross şi A. Biderman, prin activităţile lor

anterioare, au contribuit la lansarea conceptelor de “indicatori sociali” şi “calitatea vieţii”. În 1966

se ajunsese deja la o largă acceptare a termenilor, inclusiv la nivelul liderilor politici şi al unor

organizaţii internaţionale (ONU, UNESCO). La începutul anului 1964 este lansat Programul

“Marea Societate” de către preşedintele Johnson. “Marea Societate nu este altceva decât una a unei

înalte calităţi a vieţii oamenilor” [131].

28

Tot în 1964 apare şi volumul Political and Social Indicators, editat de B. Russett de la

Universitatea Yale (lucrarea va avea alte două ediţii în 1972 şi 1983). În 1966 apare şi Raportul

Comisiei Naţionale asupra tehnologiei, automatizării şi progresului economic, în care se analizează

un sistem de contabilitate socială, preluat ulterior în raportul social al Departamentului de Educaţie,

Sănătate şi Muncă din anul 1969, Toward a Social Report. În aceste lucrări au fost implicaţi

sociologi şi economişti, precum: D. Bell, The Idea of Social Report (ambele studii publicate

în Public Interest, 1969), O. Duncan, Toward Social Reporting.

În anii ‘70 apar şi alte lucrări prin care se consolidează noul demers de cunoaştere. J. Wilson

publica, în 1967, lucrarea Quality of life in the United States: An Excursion into the New Frontier of Socioeconomic Indicators. La rândul lor, francezii J. Delors (cu lucrarea Les indicateurs

sociaux), B. Jouvenal şi alţii „sunt pionierii europeni a ceea ce avea să devină o adevărată mişcare

internaţională privind indicatorii sociali şi de cercetare a vieţii” [131, p. 31].

În România, cea mai importantă contribuţie la introducerea şi dezvoltarea cercetărilor

aplicative de calitate a vieţii o are prof. Cătălin Zamfir, membru corespondent al Academiei

Române. Dintre lucrările de pionierat pe tema calităţii vieţii ale prof. Zamfir, menţionăm aici

coordonarea unei cercetări începând cu 1975 şi, ulterior, a volumului apărut în 1984, Indicatori

şi surse de variaţie a calităţii vieţii (Editura Politică). Lucrarea menţionată a constituit o importantă

sursă de inspiraţie pentru cercetările desfăşurate la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii după anul 1990.

Merită a fi consemnate o serie de publicaţii relevante pentru cercetările ulterioare asupra

calităţii vieţii. În 1980, s-a publicat (Cătălin Zamfir şi Nicolae Lotreanu, coordonatori) o culegere

de traduceri pe problema calităţii vieţii şi a stilurilor de viaţă. Începând din 1978, s-a lansat o largă

cercetare empirică asupra calităţii vieţii, pe mediul urban (Elena Zamfir, Ion-Andrei Popescu,

Ştefan Ştefănescu, Alin Teodorescu, Lazăr Vlăsceanu, Cătălin Zamfir), utilizând metodologia

standard americană, rezultatele fiind publicate în 1984.

Tot la sfârşitul anilor ‘70, Ion Rebedeu şi Cătălin Zamfir au coordonat un program pe tema

Mod de viaţă şi stil de viaţă. Din toate aceste preocupări au rezultat o serie de lucrări: Modul de viaţă şi calitatea vieţii [268], Stiluri de viaţă [267], Cultura relaţiilor interpersonale [272],

Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii [273].

Astfel, treptat în diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazat pe importanţa

indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitatea vieţii. Acest termen, pentru

prima dată, îşi face apariţia în conţinutul mesajului preşedintelui SUA Dj. Kenedy către Congres

în 1963. Sub acest termen se subînţelegea, nivelul decent al necesităţilor fiecăruia în resurse

materiale, ocupaţie, condiţii de trai, mijloace de transport, mediu înconjurător favorabil... calitatea vieţii trebuie să includă în sine posibilitatea autoinstruirii, dezvoltării capacităţilor şi protejarea

sănătăţii fizice şi morale în condiţiile libertăţii şi echităţii [75].

29

În fond, până în prezent o definire unanim acceptată a noţiunii calitatea vieţii deocamdată

nu există şi fiecare savant sau politician percepe şi tratează noua noţiune în mod diferit.

Social-democraţii germani subînţelegeau sub noţiunea calitatea vieţii „mult mai mult decât

bunurile materiale”, „asigurarea existenţei prin intermediul solidarităţii umane, şansa

de coparticipare şi autoafirmare, utilizarea conştientizată a propriilor forţe în muncă, pace

şi comunitate umană, utilizarea naturii şi valorilor culturii, şansa de a păstra sănătatea şi a se

însănătoşi, eliberarea de frică” [75]. În investigaţiile mai recente şi în deosebi savanţii care

cercetează în domeniul statisticilor internaţionale, definesc calitatea vieţii ca nivel al veniturilor

colective pentru utilizatorii lui [128, p. 125-140].

În mai bine de 40 de ani, trecuţi de la momentul primei utilizări a termenului calitatea vieţii,

au fost întreprinse mai multe eforturi de a întocmi o ierarhie a indicatorilor. În timpul guvernării

Kenedy, când o deosebită atenţie se acorda problemelor sociale, preocuparea pentru elaborarea

indicatorilor sociali s-a materializat în SUA prin instituirea unui comitet, în componenţa căruia

intrau sociologi şi statisticieni, care aveau drept misiune pregătirea unui set de documente, care

conţineau criterii pentru evaluarea calităţii vieţii. D. Bell, unul dintre conducătorii acestui comitet,

a propus sistemul calculelor sociale. Acest sistem a avut drept scop calcularea echităţii veniturilor şi

a beneficiilor sociale, determinarea normativelor de finanţare, evaluarea incidenţei maladiilor

sociale. Această modalitate de tratare a problemei nu presupunea ţinerea la evidenţă a tuturor

urmărilor în potenţialul uman şi sfera socială în particular pentru indivizi şi în general pentru

dezvoltarea societăţii.

În aceeaşi perioadă în SUA îşi face apariţia lucrarea lui F. Endrius şi S. Uizi „Indicatorii

sociali ai bunăstării: perceperea calităţii vieţii de către americani”. Totodată un grup de sociologi

de la Universitatea Micigan sub coordonarea lui A. Campbell editează un şir de studii axate

pe problema calităţii vieţii [22]. În aceste lucrări calitatea vieţii este interpretată nu doar în funcţie

de nivelul bunăstării societăţii, ci şi în funcţie de percepţia subiectivă a bunăstării atât în viaţă cât

şi în unele sfere ale ei. În calitate de criterii ai calităţii vieţii se examinau atât categorii economice –

fericire, libertate, echitate, dragoste etc. Spre exemplu, în interpretarea dată de Campbell - Converge

- Rodgers sunt evidenţiate următorii indicatori importanţi ai calităţii vieţii: sănătate, relaţiile

de cuplu, relaţiile de familie, situaţia economică, politică din ţară, prezenţa prietenilor, locuinţa,

lucru interesant, locul de trai, religia, pasiunile, siguranţa căsătoriei, activitatea în viaţa politică.

Pentru evaluarea rezultatelor reformelor şi a scopurilor stucturale planificate în Japonia a

fost elaborat sistemul din 35 de indicatori sociali ai calităţii vieţii, care includeau aprecierile

deservirii medicale (calităţii şi accesibilităţii ajutorului medical), situaţiei locative (calitatea

edificiului, costul, densitatea locatarilor, prezenţa etajelor, planificarea); instruirii (volumul

30

cunoştinţelor obţinute) şi alţi indicatori din spectrul socio-economic (Socio-economic Analysis and

Planning. –Paris: UNESCO, 1986). Asemenea sisteme de indicatori sociali se elaborau activ

aproape în acelaşi timp în majoritatea ţărilor europene, reprezentând o parte componentă

a orientării acestora spre un stat social şi ridicarea calităţii vieţii oamenilor [119].

La nivel mondial au fost iniţiate ample lucrări consacrate indicatorilor sociali. Două dintre

aceste abordări au o importanţă deosebită: este vorba de manualul ONU pe tema indicatorilor

sociali şi de programul iniţiat de OECD.

Manualul ONU îşi propune să fie un ghid pentru construcţia de indicatori sociali în orice

ţară, urmărindu-se anumite particularităţi în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale

[130, p. 8]; [71].

În continuare prezentăm o scurtă trecere în revistă a listei domeniilor şi problemelor

recomandate a fi avute în vedere:

Populaţia - mişcarea naturală, migraţia internaţională, structuri demografice, grupuri

naţionale şi etnice;

Aşezările şi locuinţa - distribuţia geografică a populaţiei, arii urbane şi rurale, stoc

de locuinţe şi construcţia de noi locuinţe, apa şi instalaţiile sanitare, chiriile şi cheltuielile

cu locuinţa, consum de energie în domeniul casnic, transportul;

Gospodăria şi familia - mărimea gospodăriei, consumul, căsătoriile, divorţul, fertilitatea;

Sănătate şi servicii sanitare - mortalitate şi morbiditate, handicapaţi, boli, servicii

de sănătate, resurse, nutriţie, consum de alcool şi tutun;

Învăţământul şi educaţia - nivel de pregătire şi analfabetism, cuprinderea şcolară, educaţia

adultului, pregătirea profesională, costuri;

Activitatea economică - participarea forţei de muncă, populaţia inactivă, ocuparea, şomajul,

beneficiile muncii, condiţii, nivel de calificare;

Grupuri socio-economice şi mobilitatea socială - structura ocupaţională, mobilitatea intra şi

intergeneraţională;

Venit, consum, avere - nivelul, creşterea şi compoziţia venitului gospodăriei, nivelul,

creşterea şi compoziţia consumului, distribuţia venitului şi a consumului, nivelul şi distribuţia averii;

Securitatea socială şi servicii - protecţia împotriva pierderii veniturilor, utilizarea

şi importanţa protecţiei;

Timp liber, cultură şi comunicare - utilizarea timpului liber, timpul liber şi activităţile

culturale, facilităţi, cheltuieli, mijloace de comunicare în masă;

Ordinea publică şi siguranţa individului - frecvenţa şi severitatea delictelor, victimizarea,

caracteristicile şi tratamentul aplicat delincvenţilor, instituţiile justiţiei, personalul.

31

În raport cu preocupările anterioare au fost introduse elemente noi, precum: migraţia

internaţională (la capitolul populaţie), persoanele cu handicap, consumul de alcool şi tutun

(sănătate), abandonul şcolar (educaţie), şomajul, populaţia inactivă (economic), distribuţia averilor

(venit), protecţia economică (securitate socială). De asemenea se recomandă să fie avute în vedere

patru grupuri speciale de populaţie - femei, bătrâni, tineri şi handicapaţi. În acelaşi sens se consideră

necesară extinderea listei de domenii pentru a cuprinde şi mediul natural, relaţiile sociale

şi activităţile politice.

Cel de-al doilea program constă într-o listă de 33 de indicatori ai nivelului de trai, elaborată

în scopul facilitării cercetărilor şi analizelor comparative pe ţări, prin efectuarea de anchete la nivel

de gospodărie şi individ [130, p. 9]. Indicatorii sunt grupaţi în opt domenii, după cum urmează:

Sănătatea - durata medie a vieţii, rata mortalităţii perinatale, afecţiuni de scurtă sau

de lungă durată;

Educaţia şi ştiinţa de carte - nivelul de pregătire, educaţia adultului, rata analfabetismului;

Ocuparea şi calitatea vieţii de muncă - rata şomajului, munca cu timp parţial impus

(involuntar), numărul mediu al orelor de muncă, timpul de transport la locul de muncă, concedii

anuale plătite, programe de lucru flexibile, câştigurile medii, accidente mortale, noxele;

Timpul liber - număr de ore, activităţi, accesibilitatea bunurilor şi serviciilor;

Mediul fizic - spaţiul de locuit, mediul ambiant, confortul locuinţei, aprecierea serviciilor,

poluarea aerului, zgomot;

Mediul social - rata sinuciderii; siguranţa personală - vătămări mortale, vătămări grave,

teama pentru siguranţa personală.

Definiţiile întâlnite în literatura de specialitate subliniază caracterul complex al calităţii

vieţii şi specificul indicatorilor de evaluare şi măsurare a calităţii vieţii. Domeniul calităţii vieţii este

definit ca “valoarea pentru om a vieţii sale, măsura în care condiţiile vieţii oferă omului posibilitatea

satisfacerii multiplelor sale necesităţi, gradul în care viaţa este satisfăcătoare pentru om” [261, p. 67].

Conceptul subsumează nu numai condiţiile de viaţă (naturale, de habitat, facilităţile menajului, cele

sociale, de asistenţă sanitară, de educaţie, de timp liber, resursele economice, condiţiile de muncă,

etc.), corespunzătoare diferitelor domenii ale vieţii, ci şi indicatorii.

Treptat, necesitatea trecerii la un nou nivel al calităţii vieţii a fost conştientizată

de comunitatea internaţională în întregime. Din anii ’60 Organizaţia Naţiunilor unite a efectuat

cercetarea multilaterală a criteriilor şi stării calităţii vieţii. În rezultatul acestor eforturi investigative,

focalizate asupra calităţii vieţii, începând din anii ’60 sub egida ONU, au început să se efectueze

programe de dezvoltare a comunităţii internaţionale pe o perioadă de 10 ani. Pentru realizarea

32

lor a fost creată o instituţie internaţională specializată – Programul ONU pentru Dezvoltare (United

Nations Development Program), în cadrul căruia Comitetul economic şi social al ONU înaintează

scopuri şi sarcini, pentru atingerea cărora Asambleia Generală a ONU repartizează surse în fondul

Programului ONU pentru dezvoltare, care ulterior sunt repartizate pentru realizarea unor proiecte

concrete. Pentru evaluarea rezultatelor implementării programului nominalizat al ONU erau

necesare criterii binevenite pentru comparaţii internaţionale în vederea reflectării noului conţinut

calitativ al creşterii economice. Încercarea de a formula asemenea criterii a fost întrepinsă

de L. Drevenovski şi V. Scott în publicaţia „Indicatorul Calităţii Vieţii”, editată în 1966 de către

Institutul de Cercetări Ştiinţifice a ONU. Autorii nominalizaţi întemeiază importanţa indicatorilor

elaboraţi de natură fizică, culturală şi a celor de o ierarhie mai înaltă. Din indicatorii elaboraţi

se deduce indicatorul calităţii vieţii, necesar pentru comparaţiile internaţionale.

Experţii ONU în perioada anilor 1970 şi 1990 au efectuat analiza comparată a calităţii

şi nivelului de trai a populaţiei în 169 de ţări ale lumii. În baza acestor cercetări s-a constituit

sistemul criteriilor calităţii vieţii, care a fost aprobat la întrunirea mondială la nivel superior

în martie 1995 în Kopenhaga. Ulterior aceşti indicatori au direcţionat programele dezvoltării umane

şi eradicării sărăciei, desfăşurată de ONU. Sistemul elaborat include 26 de indicatori, spectrul

cărora se extinde de la longevitatea vieţii până la securitatea socială. În acest context, comunităţii

internaţionale i s-a propus de a deplasa accentele de pe ritmurile creşterii economice pe dezvoltarea

durabilă a omului şi în această bază a formula noi scopuri ale dezvoltării. Dezideratul căreia

a devenit dezvoltarea economiei pentru evoluţia umanităţii şi nu invers. Pe lângă indicatorii generali

conceptuali, precum sunt cei ai calităţii vieţii, experţii ONU s-au străduit de a elabora indicatorul

măsurabil, utilizabil în comparaţiile internaţionale. Rezultatele cercetărilor desfăşurate de ONU

pe parcursul mai multor ani în diferite ţări au fost prelucrate în 1990 şi din acest an au început să fie

editate rapoarte anuale despre dezvoltarea umană. În unul dintre primele rapoarte de acest gen

în circuitul ştiinţific a fost lansată categoria dezvoltarea umană, prin care se subînţelegea nu numai

creşterea veniturilor oamenilor, dar şi sănătatea lor, instruirea, menţinerea mediului natural,

asigurarea libertăţii acţiunilor şi cuvântului şi, de asemeni, formarea altor condiţii a dezvoltării

socio-economice. În primul raport ONU a fost propusă şi tehnica de măsurare – indexul dezvoltării

umane, care includea evaluarea longevităţii vieţii, nivelul de instruire a populaţiei adulte

şi a veniturilor sale. În rapoartele următoare era prezentat mecanismul detaliat al calculării

indicatorului dezvoltării potenţialului uman. Pentru calcul se utilizează date detaliate extrase de pe

un eşantion din mai multe ţări. Astfel, se conturează un indicator acceptat universal şi comparabil.

Acest indicator utilizându-se pentru analiza situaţiei socio-economice în ţări aparte şi în întregime în lume.

33

Calculul indicatorului dezvoltării potenţialului uman se reduce la construirea pentru o anumită

perioadă de timp a următoarei ierarhizări: Ø longevitatea de viaţă aşteptată (de la 25 la 80 ani); Ø ponderea ştiutorilor de carte (de la 0 la 100%); Ø ponderea elevilor claselor primare, nivelului de învăţământ mediu, liceal şi instituţiilor

de învăţământ superior în grupul respectiv de vârstă (de la 0 la 100%); Ø bunăstarea măsurată în PIB pe cap de locuitor(de la 100 la 40 mii dolari SUA în funcţie

de puterea de cumpărare a monedei naţionale). Esenţa calculelor IDU rezidă în faptul că cu cât este mai aproape de 1 indicatorul relevat,

cu atât este mai înaltă calitatea potenţialului uman a dezvoltării socio-umane a ţării respective. Acest specific îi oferă posibilitatea de a-l utiliza în calitate de evaluator al eficacităţii programelor naţionale şi internaţionale şi construirii unui instrument eficient de lucru la nivelul comparabilităţii mondiale.

În contextul măsurării calităţii vieţii, paralel cu cele deja realizate, de către savanţi s-au întreprins eforturi de a elabora indicatori ai dezvoltării componenţilor de bază ai potenţialului uman. Astfel, indexul potenţialului intelectual al societăţii includ indicatorii dezvoltării sferei ştiinţei şi instruirii. Pentru calcularea acestuia se ţine cont de asemenea indicatori precum nivelul instruirii populaţiei adulte, ponderea numărului de studenţi în numărul total al populaţiei, partea cheltuielilor din PIB, ponderea celor ocupaţi în ştiinţă şi deservirea ştiinţifică în numărul total al celor angajaţi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi aduce contribuţia la metodologia măsurării calităţii vieţii prin introducerea încă a unui coeficient deosebit de important în acest context. Acesta este coeficientul vitalităţii populaţiei, care reflectă posibilitatea menţinerii genofondului, dezvoltării intelectuale a populaţiei. Se evaluează acest coeficient conform unei scale din cinci puncte. Conform estimărilor OMS nici una dintre ţările lumii nu atinge coeficientul maxim al vitalităţii populaţii. Limita vitalităţii unei ţări se consideră nivelul de 1,5 puncte. Coeficientul vitalităţii mai jos de 1,5 puncte induce riscul distrugerii genofondului şi a imposibilităţii menţinerii calităţii vieţii existente pentru generaţiile următoare. Coeficientul vitalităţii cel mai înalt se atestă în ţările Europei de Nord: Suedia, Olanda, Belgia, Danemarca (patru puncte) [21].

În ultima perioadă de ani în metodologia evaluării calităţii vieţii şi-a adus aportul Banca Mondială pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care are drept suport concepţia bogăţiei naţionale. Potrivit acestei concepţii, acumularea bogăţiei naţionale decurge în procesul consumului individual al mărfurilor şi serviciilor, deoarece anume acest consum contribuie la reproducerea şi perfecţionarea capitalului uman. În majoritatea ţărilor consumul curent reprezintă 65 – 70% din mărimea totală a PIB -ului, respectiv acesta poate fi un criteriu de reprezentare a mărimii investiţiilor în capitalul uman.

34

Rezultatele estimărilor experţilor Băncii Mondiale demonstrează că în structura bogăţiei

naţionale domină capitalul uman, care reprezintă 2/3 din calculul estimării totale. În ţările Americii

de Nord şi Centrale, Europei de Vest şi Asiei de Vest indicatorul capitalului uman ajunge la 3/4 din

mărimea totală a bogăţiei naţionale. În acest mod, se justifică teza potrivit căreia, în sec. XXI,

factorul principal al reproducerii bogăţiei naţionale devine nu acumularea bunurilor materiale

şi a serviciilor, dar acumularea cunoştinţelor, experienţei, abilităţilor, sănătăţii, nivelului dezvoltării

fizice şi a altor caracteristici a calităţii vieţii populaţiei, pentru menţinerea cărora în lume se cheltuie

anual 12 – 20 trilioane dolari.

Banca Mondială de Reconstrucţie şi Dezvoltare contribuie esenţial la perfecţionarea

metodologiei de examinare şi evaluare a calităţii vieţi. În cadrul Departamentului de dezvoltare

internaţională a fost creat un grup de lucru, care a avut drept misiune de a elabora indicatorii

calităţii vieţii ai BM. Graţie efortului depus de această echipă de lucru, au fost adunaţi toţi

indicatorii din toate ţările, care au fost publicaţi în anuarul Indicatorii mondiali ai dezvoltării [253].

Potrivit concepţiei BM calitatea vieţii comportă pentru fiecare ţară următorii indicatori:

Ø densitatea populaţiei (persoane / km2);

Ø PIB ( în dolari pe cap de locuitor);

Ø sărăcia (procentul populaţiei trăind pe un venit mai puţin de 1 USD pe zi pentru

o persoană);

Ø coeficientul mortalităţii copiilor la 1000 naşteri;

Ø rata generală de fertilitate (naşteri la o femeie);

Ø nivelul ştiutorilor de carte (procentul populaţiei de 15 ani şi mai mult);

Ø accesibilitatea sanităriei (procentul populaţiei).

Căutările asupra indicatorilor estimativi ai calităţii vieţii, care ar reflecta cel mai adecvat

toate aspectele vieţii socio-economice ale unei comunităţi umane, continuă să reprezinte

un domeniu prioritar în investigaţiile ştiinţifice sociologice. Totodată, este important de a menţiona

că din considerentul persistenţei în evaluările calităţii vieţii a elementului subiectiv, ierarhia

importanţei componentelor calităţii vieţii în diferite condiţii şi în diferite medii sociale se manifestă

în mod diferit. Astfel, chestionarea a 1021 respondenţi din zonele de nord ale statului New-York,

a relevat ponderea indicatorului viaţa familiară dintr-un set de 44 de indicatori ai calităţii vieţii.

Pe locul doi-trei s-au plasat indicatorii protecţia împotriva incendiilor şi a proprietăţii împotriva furturilor şi vandalismului, pe locul patru – ocrotirea sănătăţii, fiind urmată de mediul înconjurător

şi activitatea zilnică de muncă. În acelaşi set evoluativ, costul şi calitatea vieţii s-a plasat pe locul

16 şi 19. Aceiaşi indicatori ai calităţii vieţii în majoritatea ţărilor din Asia şi Africa se caracterizează

prin adecvarea locuinţei la numărul de membri ai familiei, posibilităţi de a-i trimite pe copii

la şcoală, independenţa economică de la resursele aflate în utilitatea publică etc.

35

S-au făcut eforturi de a elabora şi alţi indicatori sintetici ai calităţii vieţii. Astfel, în 1994

cercetătorii Kobb şi Xalisted au elaborat Indicatorii Progresului Veritabil, care includ un set

de indicatori netradiţionali şi se exprimă în echivalent bănesc pe cap de locuitor. Făcându-se

comparaţia indicatorilor PIB şi a IPV pe cap de locuitor în SUA pentru perioada 1950 până

la începutul anilor 1990, s-a constatat că deşi PIB continua să crească constant IPV se reducea.

Volumul de diminuare a IPV pentru perioada estimată a constituit aproximativ 30% la nivelul anilor ’70.

În acelaşi timp, discrepanţa dintre aceşti doi indicatori a fost în ascendenţă continuă: de la 1000$

SUA în 1950 până la 12 mii $ SUA la începutul anilor 1990 [122, p. 141-153].

La sfârşitul anilor ’90 o contribuţie esenţială în perfecţionarea măsurării calităţii vieţii este

înregistrată de Institutul de Cercetări Ştiinţifice din cadrul ONU prin elaborarea metodologiei

numită „profilul dezvoltării”. Această metodologie se bazează pe determinarea legăturilor între

indicatorii generali ai dezvoltării şi dezvoltarea socială. Mărimea a 100 de indicatori selectaţi

în acest sens corelează unul cu altul. În baza acestora se construieşte un tabel al corelaţiilor, în care

pot fi incluse datele diferitor ţări, conturându-se profilul dezvoltării. Evident, fiecare ţară îşi are

specificul său şi apar un şir întreg de deficienţe, condiţionate de utilizarea setului din

100 de indicatori.

În contextul eforturilor mondiale de a crea un set de indicatori relevanţi ai calităţii vieţii

se evidenţiază Suedia.

Tabelul nr. 1 (I, 2) Componentele şi indicatorii tipici ai evaluării calităţii vieţii în Suedia

Componentul Indicatorii

1. Sănătatea şi adresarea pentru ajutor medical Capacitatea de a merge la 100 m. Diferite simptome ale îmbolnăvirilor, contacte cu medici şi surori medicale.

2. Ocupaţia şi condiţiile de muncă Şomajul înregistrat, cerinţele fizice ale lucrului, posibilitatea de a părăsi locul de muncă în timpul programului de lucru.

3. Resursele economice Venitul şi proprietatea, capacitatea de a acoperi cheltuieli neprevăzute mai mult de 1000 USD în săptămână.

5. Instruirea şi calificarea Nivel atins de instruire 6. Familia şi integrarea socială Statutul familial, contacte cu prietenii şi cunoscuţii 7. Locuinţa Numărul de persoane la o cameră. Comodităţi. 8. Asigurarea vieţii şi proprietăţii Probabilitatea jafului şi furtului. 9. Distracţii şi cultură Timpul liber. Concediu. Călătorii.

10. Resurse politice Participarea la alegeri. Membru al uniunilor şi partidelor politice. Posibilitatea pentru înaintarea plângerii.

Sursa:.Nussbau M., A.Sen, The Quality of Life by, Oxford, 1995

36

Sistemul indicatorilor în Statele Unite ale Americii se compune din următoarele

13 componente: mediul ambiant; situaţia demografică; ocupaţia; condiţiile de muncă; nivelul

de trai; asigurarea socială; ocrotirea sănătăţii; instruirea; condiţiile de trai; cultura, odihna,

distracţiile; asigurarea transportului; apărarea naţională; protecţia juridică a cetăţenilor.

Printr-o deosebită minuţiozitate se evidenţiază sistemul de indicatori ai calităţii vieţii din

Franţa, elaborat de Institutul de Statistică şi Cercetări Economice, în care sunt evidenţiate patru

grupe de indicatori, care se raportează direct sau latent la evaluare.

În grupul 1 Numărul şi componenţa populaţiei, resursele de muncă şi condiţiile de muncă

sunt incluşi indicatorii demografici şi, de asemenea, numărul şi structura populaţiei economic

active, indicatorii ocupării şi a şomajului, durata şi ritmul de muncă, grevele.

În grupul 2 Distribuirea, redistribuirea şi utilizarea veniturilor sunt concentraţi indicatorii

veniturilor: veniturile primare, veniturile de la proprietate, salariu, nivelul minimal al salariilor

şi pensiilor, limita asigurării sociale, capacitatea de cumpărare a monedei naţionale, venituri băneşti

sau de alt gen provenite din asigurarea socială, pentru îmbolnăviri, ajutor medical gratis, ajutor

de binefacere.

În grupul 3 Condiţii de activitate vitală sunt relevaţi indicatorii consumului (volumul

consumului pe cap de locuitor şi numărul unităţilor de consum), condiţiile de trai, timpul liber

şi distracţiile culturale, acumularea bunurilor şi a valorilor.

În grupul 4 Laturile sociale ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei figurează indicatorii

instruirii, protecţiei sănătăţii, formarea gospodăriei, mobilitatea socială şi, de asemenea,

contravenţiile şi asigurarea ordinii publice.

Creat în cadrul Guvernului francez Ministerul Calităţii Vieţii a elaborat şi implementat

următoarele cinci programe: protecţia naturii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, organizarea

timpului liber şi a odihnei, umanizarea vieţii urbane, facilitarea formalismului administrativ.

În acest context umanizarea vieţii urbane presupune lupta cu asemenea fenomene antisociale

precum alcoolismul, narcomania, prostituţia, infracţionalismul, iar facilitarea formalismului

administrativ preconiza îmbunătăţirea activităţii politice, manageriale. Evident, aceste componente

ale vieţii sociale sunt corelate cu sistemul necesităţilor personale ale oamenilor.

Examinând cadrul teoretico-metodologic al elaborării indicatorilor de calitate a vieţii

în România, constatăm că domeniul calităţii vieţii este definit prin “ansamblul elementelor care

se referă la situaţia fizică, economică, socială, culturală, politică, de sănătate etc., în care trăiesc

oamenii, conţinutul şi natura activităţilor pe care le desfăşoară, caracteristicile relaţiilor

şi proceselor sociale la care participă, bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de consum

adoptate, modul şi stilul de viaţă, evaluarea împrejurărilor şi rezultatelor activităţilor care corespund

aşteptărilor populaţiei, precum şi stările subiective de satisfacţie/insatisfacţie, fericire, frustrare etc.” [131].

37

Pentru a înţelege mai bine modul cum trăiesc oamenii, calitatea vieţii lor, s-a impus

utilizarea unui set cât mai diversificat de indicatori, care ar surprinde nu numai elementele globale,

ci şi aspectele care privesc gospodăriile, familiile şi viaţa personală, inclusiv dimensiunea subiectivă

de percepţie a stărilor existente, precum şi gradul de satisfacţie resimţit, eventual de insatisfacţie şi frustrare.

Preocupările pentru definirea calităţii vieţii au fost însoţite şi facilitate de ceea ce a fost

numit drept “o mişcare a indicatorilor sociali” [130, p. 4]. Aceştia au fost şi sunt elaboraţi pentru

a completa statisticile referitoare la bunăstare, produs intern brut, volum al producţiei,

al investiţiilor, etc., cu elemente care descriu condiţiile de viaţă ale indivizilor, familiilor

şi grupurilor sociale, ceea ce permite determinarea calităţii vieţii.

Indicatorii sociali reflectă “anumite trăsături ale fenomenelor şi proceselor sociale, fiind

totodată elemente ale acţiunii practice. Ei exprimă atât starea obiectivă a sistemelor sociale -

structura (alcătuirea, relaţiile), funcţionalitatea şi performanţa - cât şi starea subiectivă (satisfacţia,

insatisfacţia) acestora” [131, p. 45]. În sensul cel mai general, prin indicator în metodologia

ştiinţifică se înţelege un element explicativ în raport cu un anumit domeniu (indicat), supus atenţiei

la un moment dat. Savantul român I. Mărginean descrie cele trei tipuri de indicatori care au în vedere:

Ø indicatorii definiţionali - au ca particularitate introducerea de semnificaţii cu ajutorul

unei anumite convenţii terminologice;

Ø indicatorii de inferenţă - intervin în condiţiile în care indicatul reprezintă o variabilă

latentă inaccesibilă observaţiei directe;

Ø indicatorii empirici - de această dată având de-a face cu semne direct observabile atât

pentru indicator, cât şi pentru indicat, ceea ce permite determinarea relativ riguroasă

a relaţiilor implicate.

În procesul de operaţionalizare P. Lazersfeld (1966) distinge trei etape distincte aflate

în relaţie de determinare:

Ø reprezentarea imagistică a conceptului (definirea domeniului);

Ø specificarea conceptului (determinarea aspectelor sale relevante, a dimensiunilor, care

se pot dispune pe mai multe niveluri de generalitate);

Ø alegerea indicatorilor (în funcţie de relevanţa lor pentru domeniul indicat).

Pentru ca un element să poată deveni indicator social trebuie supus unor cercetări

sistematice, pentru a se determina în ce măsura poate îndeplini diferite funcţionalităţi (atribuţii)

ale indicatorilor sociali, cum ar fi:

a) mijloc de informare privind starea unui domeniu social de interes, un mijloc de diagnoză socială;

b) mijloc de cercetare a obiectivelor social-politice într-un domeniu sau altul;

38

c) mijloc de analiză, evaluare şi interpretare a diferitelor fenomene, relaţii, procese sociale şi

acţiuni sociale;

d) instrument al prognozei dezvoltării sociale;

e) mijloc de concretizare a unor obiective dintr-un domeniu sau altul;

f) mijloc de urmărire (măsurare) a schimbărilor intervenite în evoluţia fenomenelor respective

(schimbări “naturale” sau provocate), evidenţierea tendinţei şi a consecinţelor unei anumite acţiuni

întreprinse [131, p. 34].

Se deosebesc patru niveluri de indicatori, şi anume:

Ø indicatorii economici - măsoară condiţiile economice ale bunăstării sociale;

Ø indicatorii sociali - redau statistici şi date de cercetare privind condiţiile obiective

ale bunăstării sociale şi consecinţele lor;

Ø indicatorii calităţii vieţii - se ocupă de reacţiile subiective ale oamenilor la procesele

economice şi sociale, afective şi cognitive, atitudinile, modelele comportamentale,

evaluările [131, p. 67];

Ø indicatorii de politici publice - sunt adaptaţi cerinţelor acţiunii practice şi măsurării

efectelor acestor acţiuni.

Chiar dacă domeniul calităţii vieţii se dovedeşte a fi unul extrem de complex, s-a încercat

elaborarea unui sistem de indicatori relativ uşor de acoperit cu date şi comprehensibil, selecţia

limitându-se, din aceste motive, la un număr de 100 de indicatori. Pentru o dimensiune se specifică,

de regulă, până la cinci indicatori, luând în considerare relevanţa lor pentru calitatea vieţii, relaţiile

lor de interşanjabilitate şi proprietăţile cumulative (sintetice) ale acestora [130, p. 33].

În delimitarea dimensiunilor calităţii vieţii s-a respectat principiul independenţei locale,

aceasta însemnând că au fost eliminate suprapunerile şi redundanţa, astfel că fiecare dimensiune are

o relevanţă proprie semnificativă. Având independenţă locală, valorile pe care le are o dimensiune

sau alta nu se constituie automat în funcţie de valorile oricărei alte dimensiuni şi nici nu pot

fi compensate unele cu altele. Gradul de independenţă locală variază de la o dimensiune la alta.

Unele dimensiuni se pot raporta la un domeniu mai general al calităţii vieţii, cum ar fi cele

referitoare la nivelul de trai sau standardul economic. Însă şi în aceste situaţii particulare continuă

să existe un grad relativ înalt de independenţă locală.

Prof. I. Mărginean afirmă că, datorită naturii specifice a dimensiunilor ce compun diagnoza

calităţii vieţii, încercările de construcţie a unor indicatori generali, care să reunească într-un anumit

fel toţi indicatorii de diagnoză, cu scopul de a sintetiza informaţia, au caracter cu totul artificial.

“În astfel de operaţii de îndepărtare de proprietăţile empirice reflectate de indicatori, construcţiile

respective sunt doar mijloace de analiză, fără corespondent, fie şi mediat, în realitatea materială

39

şi/sau spirituală cercetată” [131, p. 62]. Cu toate acestea, se fac încercări de reunire a unora din

indicatorii ce aparţin de dimensiuni diferite. Aceste construcţii compozite au o valoare pentru

comparaţiile în timp, pentru a sesiza schimbările sau pentru comparaţii pe grupuri umane sau ţări,

etc. Eterogenitatea măsurătorilor împiedică construcţia de indici compoziţi cu relevanţă empirică

pentru a caracteriza calitatea vieţii populaţiei.

Realizarea unei diagnoze sociale presupune deopotrivă descrierea sistematică precum

şi determinarea caracteristicilor fenomenelor, acţiunilor şi proceselor sociale avute în vedere într-o

cercetare sau alta.

Pentru îndeplinirea acestor condiţii în cercetarea calităţii vieţii s-a elaborat un cadru

metodologic de abordare interdisciplinară. Instrumentarul de lucru utilizat răspunde naturii

informaţiilor sociale necesare întocmirii diagnozei calităţii vieţii. Este vorba despre indicatori

economici şi sociali, diverse statistici privind condiţiile de viaţă, activităţile oamenilor, date

personale, etc., evaluarea acestora de către populaţie, stările subiective de mulţumire, satisfacţie

şi fericire, respectiv de nemulţumire, insatisfacţie, frustrare, nefericire, etc. În fapt, s-a urmărit

elaborarea unui set (schema operaţională) cât mai cuprinzător de componente (variabile sociale),

dimensiuni şi indicatori atât obiectivi, cât şi subiectivi de descriere, percepţie şi evaluare, destinaţi

să constituie un model global de analiză a calităţii vieţii, conturat prin reţinerea experienţei

valoroase internaţionale şi naţionale în acest domeniu [257, p. 69].

În contextul examinării abordărilor metodologice a indicatorilor calităţii vieţii se evidenţiază

descrierea dimensiunilor calităţii vieţii, elaborată şi prezentată de către prof. I. Mărginean [131]:

I. Persoana. Individul a constituit şi va constitui întotdeauna obiectul analizelor

şi cercetărilor de orice fel. În societatea modernă individul se află în prim plan. Vorbim de fiecare

individ in parte, cu propria-i personalitate, cu nevoi, dorinţe, aspiraţii, gânduri şi activităţi.

II. II. Populaţia. La fel ca şi individul luat separat de întreg, şi populaţia constituie subiectul

oricărei analize sau cercetări sociale. Ea reprezintă un scop în sine pentru cercetători, fie că interesul

se îndreaptă câtre cunoaşterea modului în care trăieşte aceasta, fie că se au în vedere structurile sale,

activităţile desfăşurate, apartenenţa la diferite grupuri, opiniile şi stările de spirit, credinţele,

nevoile, trebuinţele, etc.

III. Mediul natural. Indiferent dacă a fost considerat drept o componentă sau numai

o premisă a calităţii vieţii, mediul natural este inclus în toate cercetările şi analizele acestui

domeniu, ca şi în programele prin care se urmăreşte conservarea condiţiilor existenţei umane.

De regulă, sunt evidenţiaţi indicatori care exprimă diverşi factori agresivi (zgomot, radiaţii,

substanţe nocive în aer, sol, apă, alimente) şi efectele lor asupra organismului uman, proporţia

populaţiei afectate şi percepţia condiţiilor naturale de viaţă.

40

IV. Aşezările umane. În analiza modului cum trăiesc oamenii devine necesară evaluarea

facilităţilor de care dispun, calitatea mediului construit, echiparea cu mijloace tehnice. În acest caz,

percepţiile şi evaluările oamenilor devin mult mai importante, unele persoane preferând tipul

de viaţă rural, altele pe cel urban.

V. Locuinţa. În practica socială s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprimă

calitatea şi confortul locuinţei, gradul de echipare cu mijloace tehnice, începând de la materialele

de construcţie utilizate, izolarea fonică şi termică, protecţia faţă de infiltraţiile cu apă, suprafaţa

construită şi cea utilă, înzestrarea cu surse de energie, instalaţii sanitare, şi terminând cu situarea

(poziţionarea) ei în cadrul localităţii. Apare iarăşi necesitatea unei selecţii riguroase a indicatorilor,

luând în considerare, în primul rând, pe aceia cu o relevanţă deosebită pentru calitatea vieţii, precum

suprafaţa locuibilă pentru o persoană.

VI. Mediul social. Mediul social interesează la nivel de calitate a relaţiilor sociale. Acesta

poate fi măsurat fie prin indicatori de coeziune, valori general-umane, întrajutorare, solidaritate,

moralitate, responsabilitate, toleranţă, cât şi prin lipsa (sau prezenţa la un nivel redus) unor factori

de patologie socială, precum: delicvenţa, alcoolism, prostituţie, perversiune sexuală etc. Ne referim

în aceste cazuri nu numai la indivizi sau la grupuri şi colectivităţi de diverse mărimi, cât

şi la societate în întregul său.

VII. Familia. Familia reprezintă un punct central de referinţă, atât pentru indivizi în parte,

precum şi pentru cele mai diverse cercetări. Pentru calitatea vieţii populaţiei, deosebit de relevante

sunt aspecte precum: situaţia familiei, solidaritatea şi coeziunea acesteia, succesul sau insuccesul

membrilor săi, starea lor de sănătate.

VIII. Ocuparea. Interesul pentru acest domeniu porneşte de la faptul că munca este cea care

determină volumul, structura şi calitatea bunurilor materiale şi spirituale a serviciilor. Ea reprezintă

un mod de asigurare a existenţei. Totodată, ea devine un scop pentru om, în măsura în care

ea “permite acestuia să-şi valorifice o îndatorire prin aplicare principiului compensaţiei, potrivit

căruia orice om trebuie să contribuie - într-un anumit fel şi pe măsura capacităţii lui - la sporirea

bunăstării în societatea în care se află şi în care el nu poate fi numai consumator, indiferent de faptul

că dispune sau nu de surse proprii de existenţă”. Indicatorii relevanţi în acest sens se referă

la: gradul de ocupare şi dependenţă, disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupaţională,

proporţia şi durata medie a şomajului etc.

IX. Calitatea vieţii de muncă. Pentru acest domeniu se au în vedere o serie întreagă

de indicatori referitori la condiţiile, natura şi conţinutul muncii, timpul de lucru, relaţiile de muncă,

organizarea, conducerea, recompensele materiale şi alte beneficii, rezultatele muncii şi satisfacţia.

41

X. Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai. Nivelul de trai al unei populaţii poate

fi exprimat sintetic pe baza indicatorilor economici de tipul produsului intern brut, reflectând astfel

nivelul de dezvoltare al produsului intern brut. Însă, pentru a afla care sunt resursele

macroeconomice ale nivelului de trai, indicatorii economici vor trebui completaţi cu statistici

referitoare la gospodării şi indivizi.

XI. Veniturile. Această dimensiune face referire la sursele veniturilor (munca, proprietate,

asigurări, alocaţii bugetare, donaţii) şi distribuţia lor, punând un accent deosebit pe determinarea

nivelului venitului minim necesar pentru un trai decent (a minimului social), sub pragul căruia

se identifică sărăcia. De aici necesitatea de a raporta veniturile la gospodărie şi, în cadrul acesteia,

la persoana, luându-se în considerare particularităţile pentru fixarea venitului minim.

XII. Consumul. Consumul reprezintă una dintre componentele finale ale nivelului de trai

şi ale calităţii vieţii. Dincolo de particularităţile care ţin de resursele zonale, de obiceiurile

constituite în timp, de normele culturale şi religioase, se pot identifica şi indicatori cu valoare

comparativă. Aceştia exprimă, în unităţi fizice, valoric sau procentual, consumul de produse

şi servicii al populaţiei. Se pune accent pe realizarea unei nutriţii echilibrate, cu evitarea produselor

dăunătoare, în special abuzul de alcool şi tutun.

XIII. Serviciile pentru populaţie. Dezvoltarea sectorului serviciilor acordate populaţiei

reprezintă un indicator pentru aprecierea modernizării economiei şi o sursă de îmbunătăţire

a nivelului calităţii vieţii. Indicatorii relevanţi pentru acest domeniu ar putea fi: diversitatea

şi calitatea serviciilor disponibile, accesibilitatea din punct de vedere material, apropierea spaţială,

timpul de aşteptare.

XIV. Gospodăria. Condiţiile materiale ale unei gospodării se exprimă prin veniturile curente,

economiile realizate, averea din posesie, inclusiv bunurile de folosinţă îndelungată. În practică însă

este dificil de determinat cu precizie condiţiile materiale ale unei gospodării, problemele fiind legate

de: inventarierea veniturilor licite şi cunoaşterea economiilor, a averilor de care dispune

o gospodărie. Acestea nu pot fi ignorate (chiar daca am putea fi acuzaţi de amestec în probleme

personale sau familiale) în momentul în care se încearcă, de exemplu, determinarea unor eventuale

ajutoare de la bugetul de stat.

XV. Învăţământul. Dată fiind complexitatea la care a ajuns în momentul de faţă

învăţământul, acesta îndeplinind funcţii multiple: socializare, educare, integrare, pregătire

profesională, este necesară o atenţie sporită asupra acestui domeniu. În cadrul studiilor de calitate

a vieţii, locul învăţământului priveşte atât determinarea şanselor de acces la diferite niveluri ale

acestuia, gradul de cuprindere şi promovabilitate (abandon), cât şi nivelul general de educaţie

a populaţiei (stocul de învăţământ).

42

XVI. Asistenţa sanitară. Serviciile de sănătate oferite populaţiei, accesul la îngrijirea sănătăţii şi costul acesteia, pe de o parte, mortalitatea pe cauze, bolile de care suferă populaţia, pe de altă parte, constituie, de asemenea, indicatori relevanţi pentru calitatea vieţii.

Indicatorii obiectivi exprimă starea de morbiditate, cauzele de deces, înzestrarea cu personal de specialitate şi cu anumite utilităţi. Indicatorii subiectivi permit sesizarea aspectelor de genul accesibilităţii reale la serviciile medicale, calitatea relaţiilor medic-pacient şi a prestaţiei medicale, precum şi elemente ale calităţii vieţii pacienţilor.

XVII. Cultura. Din perspectiva calităţii vieţii, interesează accesul populaţiei la cultura, serviciile de răspândire a culturii şi prestaţiile de ordin cultural oferite de către acestea.

XVIII. Asigurările şi asistenţa socială. Cele două aspecte: asigurările şi asistenţa socială, au fost unite într-un singur domeniu dat fiind rolul lor în realizarea unei protecţii sociale pentru toate categoriile de populaţie, atât pentru populaţia activă, cât şi pentru grupurile cele mai defavorizate: copiii orfani şi abandonaţi, persoanele cu handicap, persoanele vârstnice.

XIX. Timpul liber. Evaluarea globală a calităţii vieţii nu poate ignora facilităţile existente pentru petrecerea timpului liber, pentru odihnă şi recreere. Se au aici în vedere indicatori de genul: numărul locurilor de cazare turistică, numărul orelor de timp liber pe săptămână, cheltuieli de la bugetul de stat pentru odihnă şi tratament, educaţie fizică şi sport pentru fiecare locuitor, precum şi o evaluare a facilităţilor pentru petrecerea timpului liber.

XX. Calitatea mediului politic. Este poate unul dintre cele mai dezbătute domenii la ora actuală. Gradul de participare a mediului politic, nivelul de implicare a cetăţeanului în actul conducerii, respectarea regulilor democratice ale jocului politic, întregesc setul indicatorilor prin care se determină calitatea vieţii populaţiei.

XXI. Instituţiile de stat şi ordinea publică. Între domeniile de operaţionalizare a calităţii vieţii, sunt menţionate şi caracteristicile cadrului legal, respectarea drepturilor şi libertăţilor umane, protecţia cetăţenilor faţă de eventualele abuzuri ale funcţionarilor publici, precum şi combaterea manifestărilor de patologie socială. Tot aici vorbim şi despre performanţa instituţiilor publice. Obiectiv, acesta se exprimă prin indicatori care operaţionalizează conţinutul activităţilor desfăşurate de către instituţiile publice şi se exprimă procentual prin cazurile rezolvate din totalul cazurilor sesizate, durata medie de rezolvare, costul mediu pe caz; la rândul lor, percepţiile redau popularitatea instituţiei, imaginea publică etc. [131].

Modalitatea de lucru constă în supunerea evaluărilor oamenilor a stărilor de fapt în legătură cu viaţa lor, cu mediul natural, social, economic, politic, cultural, coabitarea familială, propria persoană. Se obţine astfel o determinare a “valorii pentru om a vieţii sale” [130, p. 69]. Autoevaluărilor făcute de către populaţie li se adaugă analizele din exterior, evaluările cercetătorilor. Rezultă o schemă complexă de comparare între stările de fapt şi cele subiective de percepţie şi evaluare, dar şi între autoevaluări şi evaluări externe. De asemenea, prin schema operativă se au în vedere şi autoevaluările diferenţiate pe grupuri şi pe domenii de interes, la anumite intervale de timp.

43

Schema descriptivă de cercetare a calităţii vieţii aplicabilă în România cuprinde nouă domenii, strucrurate în 13 dimensiuni şi, pentru fiecare dintre acestea, mai mulţi indicatori.

Tabelul nr. 2 (I, 2) Schema descriptivă de cercetare a cali tăţii vieţii în perioada de tranziţie (ICCV, România)

I. Variabile factuale: - sex; - vârsta; - ocupaţie; - domeniu de activitate; - pregătire şcolară; - funcţia; - mediu rezidenţial; - starea matrimonială; - pregătirea şcolară a soţului (soţiei); - ocupaţia soţului (soţiei); - ocupaţia tatălui; - talia familiei; - numărul de copii; - numărul membrilor de familie care lucrează.

II. Standardul economic al gospodăriei: 2.1. Veniturile: - sursele de venit; - venitul lunar al persoanelor ocupate; - venitul pe o persoană în gospodărie; 2.2. Consumul: - cheltuieli de consum; - structura cheltuielilor de consum; - economisirea; - consumul din resurse proprii (autoconsumul); 2.3. Locuinţa: - felul locuinţei; - proprietatea; - confortul; - echiparea; 2.4. Utilarea gospodăriei: - aparate electronice; - aparatură electronică; - radio, TV; - mijloace de transport; - bibliotecă; 2.5. Averea (proprietatea): - casa; - pământ; - animale; - ateliere; - mijloace de producţie.

III. Calitatea percepută a vieţii: 3.1. Condiţiile de viaţă:

3.1.1. Personale: - sănătatea; - capacitatea de a rezolva problemele de viaţă: - capacitatea de a munci;

3.1.2. Familie: - sănătate; - relaţiile din familie; - situaţia copiilor;

3.1.3. Habitat: - locuinţa; - mediul înconjurător; - cartierul; - oraşul; 3.2. Evaluarea resurselor economice 3.3. Condiţiile de muncă: - disponibilitatea locurilor de muncă; - calitatea activităţii profesionale; - relaţii cu colegii de muncă; - cariera profesională; 3.4. Timpul liber: - volumul; - organizarea; - posibilităţi de petrecere; 3.5. Mediul social: - organizarea; - corectitudinea celor din jur; - securitatea personală; - funcţionarea instituţiilor publice; - respectarea drepturilor fiecăruia; 3.6. Serviciile economice: - mijloacele de transport; - accesul la apă potabilă; 3.7. Serviciile sociale: - asistenţă medicală; - accesibilitatea şi calitatea învăţământului; - rezolvarea problemelor sociale; 3.8. Participarea socială şi politică: - calitatea informaţiilor primite; - posibilităţi de influenţare a deciziilor: - nivelurile de participare.

VI. Comportament de timp liber: - tipuri de activităţi.

IV. Perceperea schimbării: - imaginea despre viitor în raport cu prezentul; - imaginea despre prezent în raport cu trecutul; - decizia schimbărilor; - grupuri favorizate/defavorizate de schimbări

VII. Mediul uman: - relaţiile cu cei din jur; - încrederea în semeni.

VIII. Îngrijorări (temeri). V. Munca: - program; - ansamblu de activităţi.

IX. Satisfacţia faţă de viaţă şi de anumite componente ale acesteia.

Sursa: ICCV, Bucureşti

44

Cercetătorii care s-au ocupat de elaborarea indicatorilor de calitate a vieţii susţin faptul

că acest demers trebuie să pornească de la definiţia cât mai cuprinzătoare şi operaţională

a domeniului. Calitatea vieţii însă are un caracter complex, multidimensional, necesitând o viziune

intradisciplinară (economie, sociologie, psihologie, politologie etc.). Cercetările concrete referitoare

la calitatea vieţii oscilează între latura obiectivă şi cea subiectivă, între indicatorii de stare

şi indicatorii de satisfacţie. În multe studii calitatea vieţii este considerată o variabilă dependentă

(de explicat), dar, uneori, este tratată ca variabilă independentă (explicativă).

Supunând examinării literatura sovietică constatăm că locul esenţial în setul de necesităţi

îl ocupa consumul de bunuri materiale şi culturale, pe când în literatura occidentală cel mai

important loc i se rezerva necesităţilor activităţii vitale şi dezvăluirii capacităţii umane. În literatura

sovietică economică din anii 50 una dintre cele mai răspândite clasificări era delimitarea

în necesităţi materiale şi culturale. Această delimitare persista în documentele statistice,

de planificare strategică şi în cele de partid, fiind fixată prin formularea legii fundamentale

a socialismului. În fosta Uniune Sovietică întreaga sferă a condiţiilor de viaţă a oamenilor

se reducea la termenul „asigurarea întregii bunăstări a tuturor membrilor societăţii”. În uzul

literaturii de profil se utiliza categoria „nivel de trai”, care evidenţia prioritatea sistemului sovietic,

materializându-se în noţiunea „modul de viaţă socialist”. Membru-corespondent al AŞ URSS

E. Kapustin a supus criticii valul ştiinţific occidental, care promova conceptul calitatea vieţii,

susţinând că acest termen, în fond, dublează termenul „modul de viaţă” şi nici un fel de inovaţie,

cu excepţia protecţiei mediului ambiant, această categorie nu aduce şi, respectiv, introducerea

calităţii vieţii ca categorie socio-economică în circuitul ştiinţific nu este întemeiată.

În interpretarea lucrării în cauză, indicatorii calităţii vieţii nu pun accentul doar

la elementul inovativ al protecţiei mediului şi al modului de viaţă, ci încearcă să elucideze pe deplin

condiţiile de viaţă ale oamenilor, bunăstarea lor, întregul complex de indicatori specifici actualei

societăţi moldoveneşti.

În baza celor expuse anterior putem conchide că fiecare dintre modelele de evaluare

a indicatorilor calităţii vieţii (american, ONU, BM, suedez, francez, românesc) sunt orientate spre

urmărirea direcţiilor prioritare ale progresului social a respectivelor ţări în context mondial. Nivelul

de elaborare şi conţinutul modelelor expuse reflectă obiectiv nivelul de maturitate al relaţiilor

de piaţă şi al încetăţenirii principiilor democratice.

45

Concluzii

În procesul evoluţiei sale comunitatea internaţională a fost nevoită să recunoască

că progresul social nu poate fi estimat doar prin indicatorii măsurării veniturilor băneşti sau

a acumulărilor materiale. Astfel, treptat în diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazat

pe importanţa indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitatea vieţii.

Pentru determinarea calităţii vieţii într-o colectivitate umană este necesară atât evaluarea

subiectivă prin cunoaşterea percepţiilor şi autoevaluărilor oamenilor referitoare la viaţa lor.

Utilizarea sistemului de indicatori a monitorizării calităţii vieţii populaţiei, bazate

pe necesităţile societăţii şi a individului în particular, permite de a evalua obiectiv nivelul

de bunăstare al societăţii, a reflecta posibilităţile acesteia, consumul şi nivelul de satisfacere

a diverselor nevoi la nivel regional.

Utilizarea sistemului complex a indicatorilor în calitate de instrument al cercetării

sociologice permite de a aprecia nevoile populaţiei în resurse materiale, procesele de distribuire

şi redistribuire a veniturilor, activismul economic al populaţiei, studierea devierilor în cerere

şi ofertă, ritmurile creşterii/descreşterii economice, dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale.

Realizarea unei diagnoze sociale presupune deopotrivă descrierea sistematică precum

şi determinarea caracteristicilor fenomenelor, acţiunilor şi proceselor sociale, posibilităţii

de măsurare a acestora, realizate prin intermediul indicatorilor socio-economici ai calităţii vieţii.

În acest sens modelele analizate în compartimentul dat reprezintă un valoros material metodologic

de construire a evaluărilor indicatorilor calităţii vieţii în condiţiile de transformare a societăţii din

Republica Moldova.

46

1.3. Modelarea şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală

Sintetizând cunoştinţele teoretice existente despre calitatea vieţii [126] şi pornind

de la faptul că în literatura sociologică autohtonă încă nu a fost elaborat standardul indicatorilor

şi evaluarea complexă a calităţii vieţii, considerăm necesar şi oportun propunerea unui model

de studiere şi monitorizare a calităţii vieţii în Republica Moldova prin intermediul unui set

de indicatori cercetaţi prin îmbinarea metodelor obiective şi subiective.

Ţinând cont de gruparea oportunităţilor populaţiei, de particularităţile şi nivelul situaţiei

social-economice a republicii la ora actuală, specificul şi direcţiile ramurale ale dezvoltării

economiei naţionale, propunem următoarea clasificare a necesităţilor personale:

Necesităţile materiale determină particularităţile veniturilor şi specificul populaţiei,

asigurând satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale în limitele determinate de costul vieţii.

Costul vieţii poate fi exprimat prin bugetul raţional consumatorist sau de minimul de existenţă,

calculat oficial la nivel de ţară.

Necesităţile fizice exprimă nevoile omului ca fiinţă biologică, prioritar în acest context

prezentându-se a fi necesitatea în hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, odihnă, activitate etc. Evaluarea

nivelului de asigurare materială creează premisele îmbunătăţirii condiţiilor asigurării vitale

a oamenilor şi, respectiv, contribuie la crearea unui climat favorabil pentru formarea forţei motrice

a societăţii moderne – capitalul uman.

Necesităţile intelectuale determină nivelul de instruire, perfecţionarea calificării de muncă,

activităţii creative, autoafirmării, asigurarea drepturilor sociale etc. Aceste necesităţi, conform

piramidei lui A. Maslow, sunt de un nivel ierarhic mai înalt şi se realizează după ce intervine

un nivel anumit de satisfacere a necesităţilor primare, fizice. Ridicarea nivelului de instruire

contribuie la creşterea salariilor, a productivităţii muncii, ceea ce se exprimă în ritmuri înalte ale

creşterii economice.

Studierea esenţei conţinutului compartimentelor structurate, reieşindu-se din clasificarea

necesităţilor personale, au fost dimensionate schematic în următorul tabel:

47

Tabelul nr. 1 (I, 3)

Ierarhia necesităţilor şi intereselor personale ale oamenilor, care formează indicatorii calităţii vieţii

Materiale Fizice Intelectuale

Necesitatea în resurse materiale

Menţinerea şi dezvoltarea capacităţilor

Dezvoltarea capacităţilor intelectuale, bunuri culturale

şi sociale

1.Activismul economic al populaţiei:

- nivelul activismului economic al populaţiei;

- nivelul şomajului; - condiţiile de muncă.

2.Asigurarea materială a populaţiei:

- veniturile băneşti ale populaţiei;

- mărimea minimului de existenţă;

- puterea de cumpărare a veniturilor băneşti;

- indicatorii diferenţierii veniturilor băneşti.

3.Acumulările financiare: - acumulările băneşti economic active; - bani-cheşi.

4.Cheltuieli pentru consumul personal:

- structura cheltuielilor consumatoriste.

5.Acumularea proprietăţii: - formarea gospodăriei casnice economic active.

6.Protecţia socială şi asigurarea socială. 7.Asigurarea proprietăţii. 8.Siguranţa sistemului bancar.

1.Sănătatea şi protecţia sănătăţii: - nivelul mortalităţii şi nivelul natalităţii; - speranţa de viaţă; - starea de sănătate; - deservirea medicală.

2.Alimentaţia şi calitatea acesteia: - consumul principalelor produse alimentare; - valoarea fiziologică a alimentelor consumate.

3.Condiţiile de trai ale populaţiei: - asigurarea populaţiei cu locuinţe; - calitatea condiţiilor locative.

4. Prezenţa mijloacelor personale de transport. 5.Consumul şi calitatea serviciilor comunale. 6.Starea mediului ambiant:

- scurgerile de substanţe poluante în atmosferă, hidrosferă, litosferă; - utilizarea deşeurilor.

7.Condiţiile de sport, cultură fizică, odihnă. 8.Asigurarea vieţii.

1.Sistemul şi nivelul de instruire al populaţiei:

- nivelul atins de instruire; - cuprinderea populaţiei de sistemul de instruire de diferit nivel.

2.Indicatorii tensiunii sociale: - numărul de infracţiuni înregistrate şi categoria acestora.

3.Prezenţa instituţiilor de cultură (teatre, muzee, expoziţii). 4.Protecţia juridică a cetăţenilor (securitatea personală).

După cum se observă, în acest tabel, prin blocuri aparte sunt relevate resursele materiale,

determinate de veniturile băneşti, consum şi activism economic al populaţiei. Resursele fizice,

reprezintă prin sine necesităţile menţinerii şi dezvoltării capacităţilor fizice ale oamenilor. Ceea

ce ţine de necesităţile culturale şi spirituale ale persoanelor se recomandă a utiliza termenul

necesităţi intelectuale, deoarece această categorie de nevoi vizează menţinerea şi dezvoltarea

capacităţilor mintale şi vitalităţii oamenilor, incluzând ca parte componentă necesităţile emoţionale

şi spirituale.

48

În baza sintetizării diferitor modalităţi de măsurare a calităţii vieţii, propunem spre

a fi implementat modelul structural al calităţii vieţii, care reflectă actualele condiţii socio-

economice ale republicii şi cel mai larg reflectă toate laturile vitalităţii populaţiei.

Conform investigaţiei noastre sunt posibile două modalităţi în evaluarea calităţii vieţii:

Ø gruparea indicatorilor calităţii vieţii în corespundere cu structura necesităţilor

şi intereselor, cu sintetizarea ulterioară;

Ø gruparea indicatorilor calităţii vieţii în funcţie de domeniile vieţii în corespundere

cu structura însăşi a proceselor vieţii oamenilor.

De pe poziţiile interpretării sistemice preferenţială în acest context apare metoda clasificării

caracteristicilor calităţii vieţii în funcţie de tipul necesităţilor, care permite profund şi multilateral

de a evalua necesităţile societăţii în acele sau alte resurse şi, în fine, de a da o notă generalizatoare.

Gruparea indicatorilor conform domeniilor vieţii are o anumită valoare analitică în evidenţierea

unor elemente specifice a proceselor de viaţă. Evaluarea generală a calităţii vieţii prin metoda

indicată comportă anumite deficienţe şi nu oferă posibilitatea efectuării unei analize complexe

a calităţii vieţii la nivel de ţară.

Sistemul de indicatori propus al necesităţilor individuale a oamenilor necesită a fi lărgit,

incluzând un spectru mai larg de indicatori care ar caracteriza în detalii fiecare aspect al calităţii

vieţii. Soluţionarea acestei întrebări se confruntă cu lipsa informaţiei: numeroase componente

esenţiale ale nivelului şi calităţii vieţii nu sunt incluşi în setul de indicatori, deoarece nu au un

suport statistic corespunzător. În acest sens, se întâlnesc deficienţe considerabile în reflectarea

necesităţilor de ordin material (date despre proprietatea privată şi calitatea mărfurilor şi serviciilor),

de ordin fizic (indicatorul timpului liber şi, în general, structura bugetului timpului populaţiei),

de ordin intelectual (date despre corelaţia studiilor şi a domeniului de ocupaţie).

Sistemul de indicatori ai calităţii vieţii, elaborat în cadrul acestui studiu, are la bază suportul

statistic tradiţional al republicii, totodată fiind limitat de multiplele omiteri din bazele de date ale

statisticii naţionale şi internaţionale. Ţinând cont de existenţa statisticii la toate compartimentele

domeniilor vieţii socio-economice, propunem a considera această sistematizare binevenită pentru

cercetarea calităţii vieţii în Republica Moldova.

Setul propus de indicatori sociali reprezintă prin sine un sistem, care include o multitudine

de indicatori, care compun blocurile structurale expuse în tabelul de mai sus.

49

Compartimentul necesităţi materiale include indicatorii activismului economic ai populaţiei,

(raportul dintre cei ocupaţi şi cei în şomaj faţă de numărul total al populaţiei), nivelul de ocupaţie

şi al şomajului (raportul dintre categoria respectivă a forţei de muncă şi populaţia economic activă).

În contextul evaluării calităţii vieţii o atenţie deosebită se acordă indicatorilor asigurării

materiale a populaţiei, cu precădere indicatorului ce atestă veniturile financiare. Pentru studierea

veniturilor se utilizează atât indicatorii veniturilor în general şi pe principalele grupe sociale ale

populaţiei, precum şi veniturile medii pe cap de locuitor la nivel de republică.

În compartimentul asigurarea materială a populaţiei paralel cu veniturile sunt incluşi

şi indicatorii care caracterizează posibilităţile reale ale populaţiei. Aceasta fiind puterea

de cumpărare a veniturilor, indexul preţurilor de consum şi minimul de existenţă.

Indicatorul puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei reflectă posibilităţile

potenţiale ale acesteia pentru procurarea mărfurilor şi a serviciilor şi se exprimă prin echivalentul

de marfă al veniturilor medii băneşti a populaţiei şi coraportul veniturilor băneşti cu mărimea

minimului de existenţă.

În vederea studierii calităţii vieţii populaţiei un rol deosebit de mare îl au standardele

de viaţă, confirmate legislativ în mai multe ţări, inclusiv şi în Republica Moldova. Acestea

se prezintă drept un suport al evaluării nivelului de trai atins, exprimându-se prin noţiunile minimul

de existenţă, salariu minimal şi pensia minimală.

Minimul de existenţă reprezintă nivelul veniturilor, care asigură procurarea setului minim

de bunuri şi servicii necesare pentru menţinerea sănătăţii şi vitalităţii oamenilor şi care asigură

un anumit nivel al dezvoltării economice. În calculul minimului de existenţă se includ cheltuielile

pentru mărfurile nealimentare şi servicii, de asemeni, impozitele şi plăţile obligatorii.

Din categoria indicatorilor, care caracterizează inechitatea şi repartizarea veniturilor între

diferite grupuri ale populaţiei, se consideră relevanţi doi indicatori, fiind şi cel mai des utilizaţi

în scopul analizei statistice în problema dată. Primul indicator este coeficientul decimal

al veniturilor populaţiei, care indică asupra diferenţelor în veniturile categoriei de populaţie puţin

asigurate şi înalt asigurate. Al doilea indicator (numit şi indexul Gini), arată asupra diferenţelor

în veniturile populaţiei puţin asigurate şi înalt asigurate şi coeficientul veniturilor acestora, totodată,

indicând şi asupra măsurii inechitabile a repartizării veniturilor populaţiei. Nivelul sărăciei este

50

determinat în funcţie de ponderea populaţiei cu venituri mai jos de minimul de existenţă din

numărul total al populaţiei.

Indicatorii veniturilor populaţiei sunt strâns legaţi de indicatorii consumului personal, care

în sistemul de indicatori sociali sunt relevaţi într-un compartiment special, care studiază structura

consumului populaţiei. De obicei, structura consumului populaţiei este determinată de structura

cheltuielilor de consum, acestea delimitându-se în următoarele feluri de cheltuieli: produse

alimentare, mărfuri nealimentare, băuturi alcoolice, plata serviciilor. În structura indicatorilor

sociali, care caracterizează consumul personal, prioritate i-a fost acordată acelora dintre ei care într-

o măsură mai mare pot servi drept criteriu a evaluării calităţii vieţii populaţiei. Astfel, unul dintre

aceşti indicatori reprezintă partea de cheltuieli pentru alimentaţie raportate la veniturile totale ale

gospodăriei casnice, mărirea căreia ne vorbeşte despre creşterea costului vieţii şi micşorarea

nivelului bunăstării.

În afară de aceasta, structura cheltuielilor de consum considerabil se diferenţiază în funcţie

de segmentele sociale ale populaţiei cu diferit venit. Prin intermediul analizei comparative

a consumului poate fi realizată evaluarea mai corectă şi deplină a repartizării bunurilor vitale

în societate.

În acest context un interes deosebit îl reprezintă nivelul consumului produselor alimentare,

componenţa calorică şi chimică a acestora. Evaluarea acestei categorii de indicatori se efectuează

ţinându-se cont de normativele sociale şi normele raţionale, care sunt corelate cu cerinţele ştiinţifice

despre consumul de bunuri şi servicii, necesare pentru menţinerea modului sănătos de viaţă

şi dezvoltării armonioase a personalităţii.

Necesităţile umane nu se limitează doar la bunăstarea economică. Sănătatea este una dintre

cele mai esenţiale necesităţi umane, o condiţie necesară a vitalităţii active şi productive.

Îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor se examinează ca un important factor al dezvoltării fizice

şi ridicării capacităţii de muncă a populaţiei şi respectiv, extinderea posibilităţii pentru crearea

produselor şi serviciilor, acumularea cunoştinţelor etc. Iată de ce nici un sistem al indicatorilor

calităţii vieţii nu poate să evite statistica demografică: speranţa de viaţă de la naştere, rata natalităţii,

rata mortalităţii infantile, a copiilor şi a mamelor.

Potenţialul de muncă al societăţii se amplifică în baza limitării morbidităţii şi traumelor, ceea

ce conduce spre amplificarea numerică a forţei de muncă şi extinderea arealului de activitate a muncii.

51

Indicatorii obiectivi ai sănătăţii populaţiei pot fi completaţi de cei subiectivi – obţinuţi

în rezultatul chestionării populaţiei prin autoaprecierea stării şi problemelor de sănătate. Utilizarea

indicatorilor obiectivi completaţi de cei subiectivi în corelaţie cu datele statisticii de stat oferă

posibilitatea de a amplifica concludenţa concluziilor.

Sistemul necesităţilor fizice este completat de condiţiile de locuit şi deservirea socială

a populaţiei. Necesitatea în locuinţă se atribuie uneia dintre primele necesităţi umane. Funcţia

de bază a locuinţei este de a asigura omului un adăpost, un mediu favorabil pentru trai, care

determină calitatea vieţii. Astăzi locuinţa este locul unde se gestionează gospodăria casnică,

comunicarea, odihna, educaţia familiară a copiilor, nu rareori şi loc de însuşire a cunoştinţelor,

activităţii de muncă şi de creaţie a membrilor gospodăriei, locul de consum a bunurilor materiale

şi spirituale şi, de asemenea, locul de protecţie al omului contra tensiunilor sociale şi acumulării

informaţionale. Compartimentul condiţiile locative ale populaţiei include caracteristica asigurării

populaţiei cu locuinţă, deservire comunală şi socială, evaluarea stării şi confortabilităţii locuinţei.

Calitatea condiţiilor de viaţă depinde nu numai de calitatea locuinţei, dar şi de nivelul

dezvoltării infrastructurii sociale, în particular a reţelei de transport şi a instituţiilor de comunicare.

Dezvoltarea infrastructurii sociale se desfăşoară paralel cu schimbările care intervin în mediul

de viaţă al populaţiei, materializată prin extinderea mijloacelor individuale de transport (automobile

personale) şi a reţelei casnice a telefoniei. Nivelul calitativ al asigurării cu transport în comun,

gradul de asigurare cu mijloace personale de deplasare şi servicii de comunicare – este o parte

componentă a infrastructurii sociale, destinată pentru satisfacerea necesităţilor cetăţenilor.

Compartimentul de bază al blocului necesităţi intelectuale îl reprezintă potenţialul

instructiv al populaţiei. Edificarea potenţialului ştiinţific, creativ, instructiv atât al unei persoane

în particular, cât şi al societăţii în întregime, considerabil influenţează asupra calităţii capitalului

uman – factorul de bază al acumulării bogăţiei societăţii şi determină creşterea productivităţii

sociale a muncii. Nivelul de instruire caracterizează potenţialul acumulat instructiv, ştiinţific,

creativ şi de muncă, constituind fundalul cumulativ al cunoştinţelor şi abilităţilor – bogăţia

spirituală a societăţii. Aceste calităţi se transmit de la generaţie la generaţie şi reprezintă prin sine

o premisă importantă atât pentru dezvoltarea însăşi a omului, cât şi a creşterii eficienţei procesului

reproductiv în general. Compartimentul dat include atât indicatori ai nivelului atins al instruirii, cât

şi asigurarea populaţiei cu instituţii de instruire de diferit nivel.

52

Multiplele probleme şi conflicte, care au apărut în sferele economice şi sociale ale vieţii unei

societăţi în tranziţie reprezintă un suport benefic pentru creşterea criminalităţii. Este bine cunoscut

faptul că unele şi aceleaşi forme ale organizării politice a societăţii, aceleaşi valori culturale pot

să se realizeze în mod diferit în practică în funcţie de calităţile personale ale populaţiei (valorile

general acceptate, nivelul culturii, măsura de asimilare a principiilor umane, contactele umane etc.).

În grupul de indicatori, care caracterizează necesităţile intelectuale ale populaţiei, este inclus

compartimentul securitatea personală, care studiază fenomenele negative din societate:

infracţionalitatea, infracţiuni civile şi administrative, încălcarea legislaţiei, de asemenea şi astfel

de fenomene sociale periculoase precum alcoolismul, prostituţia, narcomania.

Studierea modalităţilor de evaluare a calităţii vieţii a relevat faptul că există deferite

modalităţi de selectare a unui anumit set de indicatori, care reflectă într-o măsură mai adecvată

specificul regiunii, istoria ţării respective, tradiţiile, obiceiurile, standardele de viaţă, nivelul

de civilizaţie şi cultură, idealurile etc.

Drept suport teoretico-metodologic în prezentul demers ştiinţific teoretico-aplicativ au servit

practicile internaţionale de selectare şi studiere a indicatorilor calităţii vieţii. Astfel, la aprecierea

calităţii vieţii în ţară s-a procedat la selectarea indicatorilor ce pun în evidenţă specificul

şi particularităţile unei societăţi în tranziţie: demografie, sănătate, ocupaţie, educaţie, sărăcie,

condiţiile de viaţă, nivel de trai, mod de viaţă, stil de viaţă, orientări valorice etc. Toţi aceşti

indicatori au fost dimensionaţi, ţinându-se cont de specificul societăţii moldoveneşti în proces

de reformare. În urma acestor sintetizări s-a procedat la constituirea unui model standard de studiere

şi monitorizare a calităţii vieţii, prin intermediul diferitor dimensiuni şi variabile, încercând

de a surprinde cât mai complet elementele care oglindesc calitatea vieţii (vezi modelul).

Studierea acestor indicatori, potrivit modelului în cauză, s-a realizat prin îmbinarea datelor

statisticii oficiale (metode obiective) şi a studiilor sociologice (metode subiective), cele din urmă

fiind realizate şi coordonate de către autorul tezei pe parcursul întregii perioade de tranziţie

a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă.

1

CCAALLIITTAATTEEAA

VVIIEE||IIII

Tranziţia – schimbare, transformare socială

Republica Moldova în tranziţie

DEMOGRAFIE Metode obiective: populaţia, mişcarea naturală, structura, ponderea urban/rural/sex/vârstă, raportul dependenţei, natalitate/mortalitate, spor natural, nupţialitate/divorţialitate, componenţa familiei, tendinţe şi pronosticuri demografice.

SĂNĂTATE Metode obiective: indicatori standard ai sănătăţii, speranţa de viaţă, boli, mortalitate infantilă, invaliditate copii/adulţi, cauze deces/locul deceselor, sistemul ocrotirii sănătăţii; Metode subiective: starea de sănătate, acces la servicii, cazuri de îmbolnăvire, tratament/calitate.

OCUPAŢIE Metode obiective: ocupaţia populaţiei, şomaj, migraţie, piaţa forţei de muncă; Metode subiective: accesul la loc de muncă, dispoziţii şi motivaţii migraţionale.

EDUCAŢIE Metode obiective: nivel de alfabetizare a populaţiei, rata de şcolarizare, cheltuieli pentru educaţie, numărul instituţiilor de educaţie; Metode subiective: acces, calitate, grad de mulţumire.

NIVEL DE TRAI Metode obiective: venituri, consum, distribuirea cheltuielilor, preţuri, bugetul minim de consum, minim de existenţă, diferenţiere salarii/pensii; Metode subiective: necesităţi/posibilităţi , venituri/cheltuieli, condiţii şi standardul subiectiv de viaţă, probleme ce complică viaţa familiei.

STANDARD DE VIAŢĂ Metode obiective: statistica oficială pe medii de reşedinţă: urban / rural; Metode subiective: organizarea vieţii în comunităţi, înzestrarea şi averea gospodăriilor, confortul, hrană, îmbrăcăminte, imobil, necesităţi şi posibilităţi, probleme şi tendinţe sociale.

STIL DE VIAŢĂ ŞI VALORI Metode subiective: comportament, interese /necesităţi, obiceiuri, îndeletniciri, alimentaţie, consumul de alcool, fumatul, sedentarism, impactul migraţiunii, tendinţe şi schimbări în comportament, idealuri, valori, munca, succesul, echitatea socială, condiţii şi tendinţe de afirmare în viaţă.

STARE DE SPIRIT Metode subiective: mediul social, securitatea personală, îngrijorări, respectarea drepturilor, atitudinea vis-a-vis de realitate, gradul de mulţumire de viaţă, imaginea despre trecut/prezent/viitor, dispoziţie, sentimente, fericirea, încrederea în ziua de mâine.

SĂRĂCIE Metode obiective: sărăcie absolută şi relativă, minimul de existenţă, nivel de sărăcie, dinamica coeficientului Gini, strategii de eradicare a sărăciei; Metode subiective: gradul de sărăcie, stratificarea populaţiei după venituri, problemele grupurilor defavorizate, echitatea şi protecţia socială.

Transformare Schimbare Reforme Progres Regres

53

54

Drept baza empirică a tezei au servit rezultatele unui şir de studii sociologice naţionale,

regionale şi locale realizate în ţară în perioada anilor 1991 – 2003, coordonate şi realizate

cu participarea nemijlocită a autorului. Totodată, menţionăm, că sursa principală în studierea

problemei calităţii vieţii o constituie monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat

de către autorul prezentei lucrări Tudor Danii împreună cu consultantul ştiinţific Andrei Timuş,

în anul 1991 (odată cu proclamarea Independenţei Republicii Moldova) şi desfăşurat anual de către

Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM

şi coordonat de către autor.

Universul eşantionului naţional al monitoring-ului sociologic l-a constituit populaţia adultă

a republicii, domiciliată în diferite tipuri de localităţi din toate regiunile ţării. Volumul eşantioanelor

a oscilat între 1200 şi 2000 persoane, în vârstă de peste 18 ani, la fiecare cercetare fiind incluse între

20 – 70 localităţi. Astfel, pe parcursul anilor de tranziţie numai în cadrul acestor studii au participat

circa 20 mii persoane adulte, domiciliate în mai mult de 500 localităţi urbane şi rurale ale republicii.

Eşantioanele utilizate la cercetările naţionale au fost stratificat - probabiliste, multistadiale,

proporţional-reprezentative pentru Republica Moldova după principalii indicatori socio-

demografici: vârstă, sex, studii, reşedinţă, naţionalitate, ocupaţie.

Criteriile de stratificare utilizate au fost determinate de divizarea regională sau teritorial-

administrativă a republicii la momentul derulării studiilor; mediu rezidenţial (urban-rural); mărimea

localităţilor urbane (5 tipuri: <10000; 10000 – 20000; 20000 – 30000; 30000 – 50000; >50000

locuitori); mărimea localităţilor rurale (3 tipuri: <1000; 1000 – 3000; >3000 locuitori); divizarea

administrativă sau socio-culturală a localităţilor. Pentru mun. Chişinău s-a calculat un eşantion separat.

Volumele straturilor au fost calculate proporţional cu numărul populaţiei în conformitate

cu datele Departamentului de Statistică şi Sociologie din Republica Moldova. Stadiile

de randomizare: I stadiu – selectarea localităţilor: localităţile au fost selectate în mod întâmplător

în baza unui tabel cu numere aleatoare; II stadiu – selectarea gospodăriilor: în cadrul localităţilor

selectate, gospodăriile pentru realizarea interviului au fost selectate prin metoda rutei aleatorii.

Menţionăm, că pe durata realizării studiilor sociologice a fost utilizată şi metoda listelor

alegătorilor şi a gospodăriilor, dar din cauza accesului problematic la ele, în ultimii ani

se procedează la metoda rutei aleatorii. III stadiu – Selectarea persoanei concrete: în cazurile când

în gospodăria selectată locuiesc mai multe persoane adulte, subiectul concret cu care s-a realizat

interviul direct a fost stabilit prin metoda celei mai apropiate aniversări. De asemenea la unele studii

a fost utilizată şi metoda Kirsh. Marja de eroare teoretică a estimărilor utilizate este de ± 3 -5% la

o probabilitate de 0,95.

55

Instrumentariul de cercetare, utilizat pentru realizarea studiilor, este chestionarul sociologic compus din blocuri tematice de întrebări.

Metoda culegerii informaţiei: interviu direct, realizat la domiciliul peroanelor selectate şi desfăşurat în limba de stat sau rusă în funcţie de preferinţa celor chestionaţi.

Culegerea informaţiei pe teren a fost realizată de către reţeaua republicană permanentă de intervieri a SISI “Opinia”, în care sunt antrenate cadre bine instruite şi pregătite în intervievarea tuturor categoriilor de populaţie. Majoritatea operatorilor de interviu au studii superioare, posedă limbile română şi rusă, sunt specialişti în domeniul educaţiei, culturii, asistenţei sociale, ocrotirii sănătăţii etc., aproape 2/3 sau 64% din ei practică această activitate în cadrul Serviciului “Opinia” mai mult de 4 - 5 ani. Calitatea lucrului pe teren a fost verificată pe toată durata culegerii informaţiei de către coordonatorii locali şi regionali. Un control mai riguros a fost efectuat de către Grupul de Control al SISI „Opinia” (de regulă se verifică 10 – 15% din teren).

Gradul de comparabilitate, veridicitate şi validitate a rezultatelor cercetărilor este asigurată prin studierea repetată anuală a unui şi acelaşi grup de probleme, în baza unui şi aceluiaşi tip de eşantion, fiind aplicate aceleaşi strategii de cercetare, tip de instrumentariu. Pe parcursul anilor schimbări au fost admise doar în volumul eşantionului, perioada realizării studiilor, includerea unor noi întrebări actuale de cercetare la moment, utilizarea unor programe mai performante de prelucrare a informaţiei pentru a lărgi spectrul posibilităţilor de analiză şi interpretare a datelor.

Tabelul nr. 2 (I, 3) Baza empirică a lucrării (studii sociologice 1991-2003)

Denumirea Perioada Tip eşantion Volum eşantion Nr.

localităţi Barometrul societăţii (monitoring sociologic anual) 1991-2003 Naţional 1200-2000 resp. 20-70 Satul Bravicea în opinia populaţiei din localitate

1995, septembrie Local 197 resp.;

25 experţi s. Bravicea Privatizarea şi reformele economice 1993-1995 Naţional 1500 resp. 24-32 Postprivatizarea şi reformele economice 1995-1996 Naţional 1500 resp. 24-32 Municipiul Ungheni în pragul sec. XXI (proiect PNUD/Preşedinţia RM)

2000, octombrie Local 197 resp.;

25 experţi mun.

Ungheni Situaţia din Moldova (din cadrul studiului Eurobarometru) - proiect european

2000, aprilie Naţional 1200 resp. 33

Mediul rural şi poluarea în agricultură – jud. Lăpuşna (proiect BM/Ministerul Ecologiei şi Amenajării Teritoriilor)

2002, aprilie Regional 341 resp. 18

Evaluarea impactului activităţii Fondului de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor (proiect BM / FISM)

2001, mai

Naţional, mediul rural

1752 resp.; 95 experţi;

20 interviuri în profunzime

33

Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea (proiect european)

2000-2003, martie Naţional

2000 resp.; 12 discuţii focus-

group 64

Evaluarea Impactului Social al Proiectul de Conservare a Solului în Republica Moldova (proiect BM / ASS „Moldsilva”)

2003, aprilie

Naţional, mediul rural

304 resp; 8 discuţii focus-

group; 24 Interviuri în

profunzime

10

Bilanţul anului (studiu on-line) 2002 - 2003 Internet 491-523 utilizatori Internet

56

De o importanţă ştiinţifică deosebită sunt rezultatele studiilor sociologice desfăşurate

concomitent în diferite ţări, inclusiv în Moldova, realizate în republica noastră de către Serviciul

„Opinia”. Astfel, rezultatele cercetărilor „Situaţia din Moldova” din cadrul studiului Eurobarometru

(2000) şi „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” din cadrul Proiectului european

cu aceeaşi denumire (2000-2003) sunt prezentate în teza dată sub formă comparativă cu alte ţări.

În cazul studiilor locale – „Satul Bravicea r-nul Călăraşi în oglinda opiniei publice din

localitate” (1995) şi „Dezvoltarea Durabilă a mun. Ungheni” (2000), rezultatele cărora sunt

prezentate pe paginile lucrării, eşantioanele au fost calculate în baza informaţiei statistice cu referire

la localitatea dată şi sunt proporţional-reprezentative după principalii indicatori socio-demografici

pentru localitatea în care s-au realizat studiile.

În cadrul lucrării de asemenea sunt prezentate rezultatele a două studii naţional / regionale

a Gospodăriilor Casnice, realizate în mediul rural al republicii: „Studiul baseline al gospodăriilor

casnice din judeţul Lăpuşna” (2002) şi „Evaluarea Impactului Social al Proiectului de Conservare

a Solului în Moldova” (2003). Eşantioanele acestor cercetări au fost calculate în baza informaţiei

statistice de stat şi regionale, inclusiv obţinute de la primăriile locale concrete incluse în studiu.

De rând cu rezultatele sociologice obţinute în cadrul cercetărilor cantitative, în lucrare este

expusă şi informaţia obţinută în cadrul studiilor calitative: discuţii focus-grup, interviuri

aprofundate. De către autorul tezei de asemenea a fost utilizată informaţia obţinută prin metoda

observaţiei atât directe cât şi indirecte şi analizei documentelor sociale cu referire la problema de studiu.

În calitate de surse suplimentare pentru descrierea tezei au fost utilizate rezultatele

cercetărilor unui şir de instituţii sociologice autohtone: rezultatele sondajelor din cadrul

Barometrului de Opinie Publică, realizat de Institutul de Politici Publice, cercetărilor Institutului

de Studii Sociale şi Marketing „Atitudine” şi Centrului de Sociologie Urbană şi Rurală, alte instituţii.

De asemenea, sunt de o mare valoare datele statistice ale Departamentului de Statistică

şi Sociologie şi rezultatele Studiilor Gospodăriilor Casnice, realizate anual de către această

instituţie, analiza cărora sunt pe larg oglindite în teză, altă informaţie oficială a organelor

de stat şi ONG-urilor.

De rând cu aceste surse, la scrierea tezei au fost utilizate atât informaţie statistică,

documente ale diferitor ministere şi departamente de stat: Ministerul Economiei; Muncii

şi Protecţiei Sociale; Sănătăţii; Educaţiei; Culturii etc., cât şi rapoarte ale diferitor instituţii

internaţionale: Banca Mondială, UNDP, UNICEF, USAID, TACIS, OMS, FAO, OIM etc. Este

de menţionat faptul, că în lucrare a fost utilizată şi informaţie din diferite site-uri Web relevante

din Internet.

57

Concluzii

Politica socială a unui stat poate fi întemeiată eficient doar bazându-se pe un suport veritabil

ştiinţific. În condiţiile contemporane ale dezvoltării societăţii moderne o importanţă practică tot mai

mare o capătă monitorizările evoluţiei proceselor economice, politice, sociale, evaluările

şi prognoza diferitor variabile de transformare a politicii sociale. În acest context se înscrie

necesitatea studierii, monitorizării şi modelării importantelor discrepanţe ale indicatorilor calităţii

vieţii atât la scară naţională, cât şi la nivel urban-rural, Nord - Centru - Sud - Sud / Est al republicii.

Pornind de la realitatea existentă la moment, în Republica Moldova a fost elaborat sistemul

de indicatori ai monitorizării calităţii vieţii populaţiei, care permite de a determina nivelul calităţii

populaţiei la nivel de ţară, în funcţie de zona de reşedinţă a segmentelor sociale (urban-rural / Nord

– Centru – Sud – Sud / Est), a releva direcţiile prioritare a politicilor sociale la nivel local prin

intermediul cărora urmează să fie depăşite inechităţile sociale existente în republică.

Astfel, în calitate de direcţii de bază a monitorizării calităţii vieţii se propun: relevarea

devierilor dinamice şi a legităţii acestora; cercetările interzonale stratificate a calităţii vieţii;

aprecierea corelativă a componentelor calităţii vieţii cu standardele mondiale şi normativele sociale de limită.

Scopul cercetărilor dinamice a calităţii vieţii este evidenţierea şi modelarea legităţilor

de bază ale dezvoltării socio-economice a regiunilor republicii, construirea prognozelor sociale,

ceea ce reprezintă o condiţie necesară a elaborării unei politici coerente decizionale şi a soluţionării

situaţiilor dificile la timp şi adecvat. Totodată, analiza comparată la nivel zonal al republicii trebuie

să răspundă necesităţii de: evaluare a calităţii vieţii în baza tipologiilor deja existente a regiunilor

republicii, care ar lua în consideraţie nivelul şi tendinţele dezvoltării acestora, problemele

în economie şi sfera socială, condiţiile climaterico-geografice, predilecţiile politice; efectuare

a comparaţiilor directe şi a analizelor la nivel de sate/comune; oraşe/municipii; analiză a direcţiei

de dezvoltare socială şi economică.

Considerăm că realizarea unor asemenea monitorizări sociologice permite destul de obiectiv

a aprecia nivelul calităţii vieţii şi a întemeia priorităţile de bază ale eforturilor guvernului

în realizarea politicii socio-economice la macronivel şi micronivel.

58

CAPITOLUL II TRANFORMĂRILE SOCIETALE

ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA VIEŢII SOCIALE

2.1. Schimbările sociale: tipuri şi obiective

Obiectul principal de studiu al sociologiei, care a şi predeterminat apariţia acestei ştiinţe,

îl constituie transformările sociale sau, dacă e să folosim un termen sociologic mai popular –

„schimbările sociale”. Impulsul primordial de dezvoltare al sociologiei a fost rezultatul revoluţiilor

politice, industriale şi sociale din Europa dintre anii 1780-1860, care au produs schimbări sociale

de amploare [187].

Fondatorul noii discipline despre societate – sociologia – A. Comte sublinia că aceasta este

o ştiinţă fundamentală, chemată să studieze legile fenomenelor observate, să explice legităţile

orânduirii sociale, să îndeplinească diverse funcţii practice. Comte diviza sociologia în două

compartimente mari – statica socială şi dinamică socială. Prin statica socială Comte subînţelegea

studierea structurilor stabile care asigură ordinea în societate şi statornicia acesteia, iar prin

dinamica socială - descoperirea legilor universale, forţei motrice de dezvoltare a societăţii şi direcţia

acesteia. Sociologul, – după Comte, – este reformatorul societăţii care cunoaşte esenţa ordinii umane

şi, deci, cum va fi societatea când oamenii îşi vor atinge scopul iniţiativei lor comune [97, p. 35-37].

Schimbarea ca fenomen social reprezintă un proces de trecere a obiectelor şi fenomenelor

dintr-o stare în alta, acestea însuşindu-şi noi caracteristici, funcţii şi relaţii. Schimbarea socială

constituie „trecerea obiectului dintr-o stare în alta; orice modificare în organizarea socială a societăţii,

a instituţiilor sale sociale şi a structurii sociale, a modelelor de comportament stabilite” [192, p. 145].

De noţiunea „schimbare socială” este strâns legată noţiunea „dezvoltare socială”,

considerată drept „proces în care au loc schimbări esenţiale cantitative şi calitative în sfera socială

a vieţii publice sau în anumite componente ale acesteia şi anume – în relaţiile sociale, instituţiile

sociale, în structurile sociale de grup şi social - organizaţionale” [211, p. 317].

Potrivit caracterului, structurii interne, gradului de influenţă asupra societăţii schimbările

sociale pot fi divizate, în schimbări evolutive şi schimbări revoluţionare.

Schimbările sociale evolutive (trecerea dintr-o stare în alta, schimbarea conţinutului în timp)

au loc în virtutea legilor generale ale sistemului şi cu timpul conduc la apariţia unei formaţii sociale noi.

Schimbările sociale revoluţionare se produc cu o rapiditate maximă şi atrag după sine

o reînnoire profundă a sistemului, oferindu-i noi posibilităţi de autorealizare. Spre deosebire

de schimbările sociale evoluţionale, schimbările sociale revoluţionare se bazează, de regulă,

pe violenţă [211, p. 323].

59

În sociologia schimbărilor sociale se disting patru concepţii de bază ale revoluţiei:

comportamentală, psihologică, structurală şi politică. În concepţia comportamentală propusă

de P. Sorokin revoluţia este determinată drept formă de comportament deviat, provocat

de reprimarea reflexelor condiţionate.

Teoriile psihologice găsesc cauzele revoluţiilor în nerealizarea „speranţelor apărute”,

în diminuarea standardelor reale de viaţă faţă de speranţele de odinioară („revoluţia avantajelor

private”), în blocarea sau în întoarcerea înapoi a posibilităţilor reale ale succesului („revoluţia

progresului”). În concepţiile politice revoluţia este tratată exclusiv ca un fenomen politic,

ca o dereglare a balanţei puterii şi ca o luptă a concurenţilor pentru putere.

În acelaşi timp, după cum just afirmă A. Ghiddens, schimbările nu sunt revoluţionare, dacă

acestea nu vin din mase. „Revoluţia, – după A. Ghiddens, constituie schimbările politice care au loc

în cadrul opunerii rezistenţei de către cercurile guvernante, care nu pot fi silite să se dezică

de putere, decât prin ameninţarea cu violenţa sau prin recurgerea la aceasta” [108, p. 568].

Analiza istorică demonstrează, că schimbările revoluţionare deseori cu adevărat contribuie

la o soluţionare mai eficientă a problemelor sociale iminente, la intensificarea proceselor

economice, politice şi spirituale, activizarea unei părţi considerabile a populaţiei şi prin aceasta –

la accelerarea transformărilor în societate.

Asemenea schimbări se efectuează în conformitate cu principiile revoluţionare

fundamentale, altfel zis, cu idealurile egalităţii, libertăţii şi solidarităţii şi care subminează formele

tradiţionale ale legitimităţii, transformă, în mod radical, structura relaţiilor dintre centru şi periferie,

caracterul şi funcţiile centrelor macrosociale, precum şi regulile de acces la acestea [277, p. 201-219].

Impulsul spre modernizare, alături de schimbările în normele fundamentale de interacţiune

socială, precum şi în sfera politică, produc acele transformări profunde în structura simbolică

şi instituţională a societăţii, care şi constituie esenţa revoluţiei moderne [277, p. 364].

În literatură ştiinţifică din ultimii ani, consacrată schimbărilor sociale, întâlnim tot mai des

noţiunea de „transformare socială”. Care este conţinutul sociologic al acestui termen şi care este

corelaţia lui cu noţiunea de „schimbare socială?”

După părerea noastră, noţiunea „schimbare socială” este utilizată, de regulă, în sociologia

empirică pentru analiza şi interpretarea anumitor legităţi sociale, în timp ce prin noţiunea

„transformare socială”, folosită în sociologia aplicată, se subînţelege nu doar însăşi procesul, ci şi o

participare activă în acesta. Întrucât noţiunea de „transformare socială” presupune analiza

proceselor, care au loc în toate sferele vieţii sociale – politică, economică, ideologică, spirituală etc.,

ea e mult mai amplă, cuprinde o gamă mai largă de probleme de studiu decât noţiunea „schimbare

socială”, aplicată, strict vorbind, în domeniul limitat de investigare a proceselor sociale propriu-zise.

60

Termenul „transformare” vine de la cuvintele din limba engleză – „transformation”

şi franceză „le transformatione”. Iar, noţiunile „transformare socială” şi „transformaţie socială”,

sunt sinonime. Transformarea, în opinia noastră, constituie schimbările interdependente evolutive

şi revoluţionare ale structurilor economice, sociale şi politice ale societăţii care au drept scop

obiectiv un model de societate social-economică şi politică, care ar asigura satisfacerea nevoilor

economice, sociale şi politice imanente ale cetăţenilor ţării, pe de o parte, şi ar asigura, în condiţiile

de revoluţie informaţională şi tehnologică globală, un loc destoinic ţării în comunitatea

internaţională, pe de altă parte.

Transformările sociale care actualmente se desfăşoară activ în tot spaţiul Europei Centrale

şi de Est şi ţările ex-sovietic, sunt de obicei tractate atât în literatura de specialitate, cât şi în practica

umană prin noţiunea de „tranziţie” (în franceză /engleză – „tranzition”), implementată şi utilizată

larg de către organismele internaţionale (ONU, BM, TACIS ş.a.).

„Tranziţia”, - potrivit sociologului român Dumitru Sandu, – înseamnă schimbare, adică

o mulţime de situaţii intermediare între două stări de relativ echilibru, identificate prin experienţă,

cunoaştere sau proiect. În cazul tranziţiei postcomuniste, originea este socialismul real al anilor ’80,

iar destinaţia vizată, explicit sau implicit, o constituie economia de piaţă şi democraţia, capitalismul

democratic asociat cu bunăstarea, competiţia şi libertatea [195, p. 9].

Deseori noţiunea de „transformare / tranziţie” este asociată cu noţiunea de „reformă”, care

de asemenea este clasată la varietăţile de schimbări sociale. Totodată, după cum menţionează

savanţii din Rusia, prin reformă, de obicei, se subînţelege „transformarea, restructurarea unei

oarecare laturi a vieţii sociale, care nu ar distruge bazele structurii sociale existente” [192, p. 447].

În acelaşi context, merită atenţie abordarea metodologică a reformelor în sociologia

românească. „Reformele sunt clasa de schimbări de tip societal declanşate de proiecte ale elitelor

şi implementate prin interacţiunea elite-mase, în baza unor mecanisme de persuasiune, contagiune

sau constrângere” [195, p. 9].

Mai mult ca atât, reformele şi tranziţia deseori sunt tratate în sociologie ca acelaşi fenomen

social. „Tranziţia şi reforma postcomunistă nu sunt două procese diferite, ci două perspective asupra

aceluiaşi proces de schimbare structurală de la economia centralizată şi organizarea totalitară

la economia de piaţă şi democraţie. Abordarea de tip reformă urmăreşte schimbările din perspectiva

proiectului, a stării ţintă spre care se tinde – societatea bunăstării bazată pe libertate şi concurenţă.

Perspectiva tranziţiei este mai complexă, implică mai mulţi termeni de referinţă decât

abordarea de tip reformă. Perspectivei i se subsumează măsurarea distanţelor dintre prezent-trecut

şi prezent – „viitor dezirabil”, totodată acest termen (tranziţie) include în sine acele schimbări

propriu-zise ale proceselor de democratizare şi dezvoltare a economiei de piaţă. În plus conceptul

de tranziţie are şi o notă de evaluare” [195, p. 10].

61

Există tendinţa de a eticheta drept „tranziţii” transformările sociale însoţite de crize.

În această ordine de idei serveşte discursul lui Wallerstein, în care se menţionează că „actualmente

sistemul mondial este în criză şi ne aflăm în tranziţie spre un alt mod de organizare” [252].

Procesul de tranziţie este echivalat cu problemele sociale, inclusiv criza şi de către renumitul

sociolog român Cătălin Zamfir: „Criza este un concept inevitabil, de înaltă frecvenţă în analiza

tranziţiei postcomuniste în asociere cu conceptele de „politică socială”, „sărăcie”, „bunăstare” etc.

[263, p. 113-148].

Tranziţia este o trecere de la o stare la alta. Dar nu orice trecere, ci una care, în evaluarea

difuză a celor care o trăiesc, ar fi bine să fie cât mai scurtă, depăşită cât mai repede. La nivelul

aceleiaşi practici lingvistice din ştiinţele sociale apare tendinţa de a asocia termenul de „tranziţie”

cu schimbările de scurtă durată sau dorite ca atare. Schimbările pe termen lung, precum ar fi acele

ce se produc astăzi în societăţile tranzitive, inclusiv în Moldova, în opinia noastră, ar trebui să fie

desemnate cel mai adesea sub numele de „transformări” şi nu de „tranziţie”. În genere, considerăm

că problema distincţiei dintre „tranziţie” şi „transformare” ar trebui să fie mai larg discutată

în cercurile ştiinţifice.

În căutarea celor mai adecvate perspective de abordare ştiinţifică şi practică a schimbărilor

din fostele ţări comuniste apare ideea de a renunţa la teoriile tranziţiei în favoarea celor consacrate

transformării. Argumentul de principiu în acest plan este că „teoriile tranziţiei au o orientare

teleologică. În construcţia lor este implicită ideea că sensul schimbării este dat: „Ele nu sunt

construite pe premise cauzale, ci teleologice... În cadrul acestei paradigme nu se poate pune

întrebarea «în ce direcţie se mişcă societăţile post-comuniste?»... Spre deosebire de teoriile

tranziţiei, care accentuează asupra puterii de atracţie a viitorului, teoriile transformării subliniază

rolul jucat de trecut” [190]. Şi în seria abordărilor care ar putea da substanţă noilor teorii ale

transformării este menţionată teoria dependenţei de cale şi cea a conversiei capitalurilor.

Desigur, disputa terminologică este secundară. Tipul de perspectivă pentru care se optează

este însă important. Deocamdată, este de reţinut că există trei perspective care se concurează: cea

a reformei, cu accentul pe proiectul de schimbare, cea a transformării, orientată spre identificarea

rolului forţelor inerţiale ale trecutului, şi cea a tranziţiei. Aceasta din urmă este asimilată

în abordarea lui Rona-Tas cu perspectiva reformei, a proiectului de schimbare. Dacă vom considera

literatura sociologică [25], [191], [190] şi economică [217] existentă în domeniul tranziţiei

postcomuniste, se va constata că abordările pe care le promovează sunt capabile să capteze trecutul,

prezentul şi viitorul, distanţa dintre un viitor dezirabil şi trecut sau prezent. În plus, a apărut deja

o tradiţie a analizelor consacrate schimbărilor de la regimurile autoritare şi totalitare [154].

62

Mai mult ca atât, noţiunea de transformare este extrem de largă şi o depăşeşte pe cea de

schimbare. Ca şi aceasta din urmă, transformarea poate fi graduală, structurală, lentă, rapidă etc.

Este adevărat că teoriile tranziţiei au un gen de încărcătură teleologică. Cel care le adoptă nu mai

pune în discuţie faptul că destinaţia drumurilor de schimbare este cunoscută. Este la fel de adevărat

însă că ceea ce se întâmplă în prezent în ţările postcomuniste este covârşitor influenţat nu numai

de ceea ce a fost, este nu numai o dependenţă de cale, ci şi o formidabilă dependenţă de strategie,

de proiectele societale, de presiunea organismelor internaţionale pentru a impune fie

„consensul Washington”, fie doctrina „post-consens Washington”, fie „cadrul de dezvoltare

comprehensivă” [195, p. 27].

Din punctul nostru de vedere, la abordarea schimbărilor radicale a contemporaneităţii trebuie

să fie utilizată de către savanţi şi practicieni mult mai des noţiunea de „transformare” decât

noţiunile de „reformă” şi „tranziţie”. Or, pe lângă schimbările, realizate de instituţiile legale (de ex.,

modificarea normelor legislative de comportament ş.a.), noţiunea de transformare include

schimbările în motivaţiile şi formele de comportament ale membrilor societăţii, în rezultatele

activităţii lor economice, în structura socio-culturală şi tehnologică a societăţii. Toate aceste

schimbări sînt doar mediate de acţiunile de reformare. Altfel zis, transformaţia include în sine

nu doar reformele, tranziţia, ci şi schimbările sociale, şi societale, procesele sociale din diferite

domenii şi consecinţele acestora etc.

Dacă transformarea, cât şi tranziţia constituie un proces de modificări social-istorice

relativ de lungă durată, atunci reforma constituie o modificare orientată spre un scop anumit a unei

sfere sociale sau proces aparte, fără schimbarea formei acestora. Reformele sînt efectuate totdeauna

de sus, fiind o parte componentă a politicii de stat. Cu toate acestea orice reformă (politică,

instituţională, economică) poate fi privită şi ca un moment de start al transformării, ca o etapă

de iniţiere a schimbărilor în societate.

Reformele constituie un mod de refacere, de modernizare a societăţii. Reformele sociale

(politice, economice etc.) pot servi drept alternativă revoluţiei sau contrarevoluţiei, prevenindu-le

sau înlocuindu-le.

Scopurile reformării sunt determinate de condiţiile istorice concrete ale unei sau altei

societăţi, de amploarea scopurilor şi sarcinilor acesteia etc. În special, reformele pot fi orientate spre

modificarea conţinutului obiectului sau a procesului. Asemenea reforme urmăresc, de regulă, scopul

unei modernizări profunde, transformări ale diferitelor părţi ale vieţii sociale. Ele pot şi să nu atingă

însăşi forma de orânduire a societăţii, obiectului şi procesului transformate. Aceste reforme au,

de regulă, scopul unei transformaţii limitate pentru a stabiliza situaţia din societate.

63

Reformele, de obicei, includ în sine toate etapele oricărei transformări şi se realizează

pornind de la un proiect concret cu un şir de obiective: conceptul obiectului nou, scopul

intenţionat, selectarea resurselor, alegerea mijloacelor şi metodelor, planificarea în spaţiu şi timp,

selectarea şi pregătire executanţilor, schema adoptării deciziilor, controlul realizării proiectului etc.

În toate procesele de reformă pot fi identificate trei secvenţe obligatorii: construirea

proiectului de reformă, instituţionalizarea acestuia şi aplicarea sau implementarea sa. Proiectul

de reformă poate fi constituit integral sau doar în formă embrionară, în spaţii exterioare reformei

propriu-zise, în spaţii ale revoluţiilor sau mişcărilor sociale. Reformele structurale îşi pot avea

rădăcina ca proiect în reformele parţiale sau funcţionale.

Proporţiile şi profunzimea reformelor sociale caracterizează dinamica societăţii, capacităţile

adaptive ale acesteia, ritmurile de creştere, potenţialul de dezvoltare, precum şi diverse mijloace

de prevenire şi înlăturare a contradicţiilor şi conflictelor [150, p. 450]. În această ordine de idei

devine importantă anume prima etapă a reformelor sociale, legată de apariţia conceptului,

elaborărilor şi a proiectelor acestora.

La etapa iniţială a elaborării proiectului de reformare e necesar de a stabili, cel puţin

în linii generale, perioada de timp, rezervată întru executarea celor preconizate. Un moment esenţial

îl constituie stabilirea scopului şi culegerea informaţiei necesare despre proiect, inclusiv studierea şi

implicarea diferitelor surse. Mai apoi, în baza informaţiilor respective se elaborează sarcina,

considerată, drept o parte a concepţiei. La etapă finală a proiectării se ia decizia, care constituie

un program concret de acţiuni. Decizia, în esenţă, conţine diferite variante posibile, termeni

de realizare, etapele principale şi consecutivităţile de acţiuni concrete. Însă realizarea lor concretă,

care constituie a treia etapă a oricărui proces de reformare, va depinde de factorul subiectiv, şi

anume de persoanele, care sunt implicate în Proiect, dirijează şi realizează aceste reforme.

Este important de menţionat, că diferenţa esenţială dintre procesul „de reformare”

şi procesul „de transformare” constă în faptul că primul este iniţiat şi realizat, după cum am

menţionat anterior, „de sus”, de puterile guvernante. Iată de ce cunoştinţele şi experienţa

reformatorilor, modul lor de gândire „reformator”, capacitatea de a aprecia realist situaţia şi de a

reacţiona în mod adecvat, capătă o importanţă deosebită. Procesul de reformare este variativ,

rezultatele adeseori sunt incerte, fapt condiţionat de interacţiunea factorilor obiectivi şi subiectivi,

care în etapa iniţială a planificării caracterului probabil al procesului nu totdeauna poate fi prevăzut.

Astfel, reformarea este un proces sistemic, integral şi dinamic, cu logică propriu-zisă şi care

evoluează sub acţiunea ansamblului de factori subiectivi şi obiectivi.

E greu să găseşti un sociolog notoriu care n-ar fi examinat, într-o formă sau alta, problema

schimbărilor sociale.

64

Un mod important de înţelegere a trecutului, prezentului şi viitorului societăţii umane

îl constituie concepţiile evoluţioniste ale schimbărilor sociale din sec. XIX-lea. Din punctul de

vedere al evoluţioniştilor, societatea constituie un sistem autoorganizator, care se modifică în cadrul

evoluţiei naturale a lumii. Totodată, neogânditorii identifică evoluţia socială cu progresul, calificat

ca o perfecţionare continuă a societăţii în baza dezvoltării spirituale a omului. Potrivit lui

G. Spencer, fondatorul teoriei desfăşurate a evoluţiei sociale, „evoluţia socială constituie mişcarea

de la omogen spre eterogen, unitatea diferenţierii şi integrării, atingerea egalităţii sociale în procesul

de adaptare a sistemului la schimbările interne şi externe” [214, p. 30]. Revoluţiile sociale erau

tratate de către acest autor drept un factor distructiv, care dereglează mersul normal al dezvoltării evolutive.

Contemporanul şi adeptul lui Comte, sociologul englez Dj. Mills considera, că ştiinţa

sociologică trebuie să studieze în primul rând situaţiile, stările, în care societăţile se schimbă una

prin alta, modificând, respectiv, caracterul şi comportamentul uman, tipice epocii. „Stările

societăţii, scria Mills, sunt similare diverselor ... vârste ale unui corp viu: acestea sunt stări nu ale

unor organe sau funcţii separate, ci ale organismului integru” [137, p. 830].

Mills era interesat de felul cum evoluează societatea şi dacă e posibil progresul omenirii.

Sociologul citat era convins, că ideea progresului se conţine în orice imagine ştiinţifică despre

fenomenele sociale şi mai mult decât atât, el spera să descopere legile progresului şi importanţa

practică a acestora. „Sarcina de bază a ştiinţei sociale constă în descoperirea legilor, conform cărora

orice stare concretă a societăţii provoacă apariţia alteia, următoare, care o înlocuieşte”, - scria

Mills [137, p. 830].

O contribuţie deosebită în imaginile ştiinţifice despre evoluţie a adus-o E. Durkheim.

Conform acestui savant – sociolog, la un pol al evoluţiei sociale se află societăţile primitive cu o

diviziune a muncii nedezvoltată şi cu o structură segmentară, ale cărei segmente sunt omogene

şi similare unul altuia; la altul – societăţile de o complexitate înaltă, care constituie un sistem din

diverse organe, fiecare jucând un rol special, şi care, la rândul lor, sînt constituite din părţi diferenţiate.

Lanţul evoluţionist, după Durkheim, se prezintă astfel: în societatea segmentară creşte

populaţia; aceasta sporeşte „densitatea morală” – se multiplică relaţiile sociale, în care este inclus

fiecare om. Prin urmare, se intensifică concurenţa; de aici apare pericolul pentru unitatea, coeziunea

societăţii; diviziunea muncii este chemată să înlăture acest pericol, întrucât este însoţită de o

diferenţiere variată şi necesită o interdependenţă a indivizilor şi grupurilor specializate. Astfel, prin

schema sa, Durkheim a trasat pentru sociologia contemporană şi teoria organizării o linie tipică

de reflecţii privind raportul dintre specializare, alte procese şi orientarea generală a dezvoltării

sociale [97, p. 155-160].

65

Trebuie menţionat că, paradigma evolutivă a fost acceptată parţial şi de Max Weber, deşi

concepţia de etapă şi, mai ales, inevitabilitatea progresului i se păreau discutabile. Weber a supus

unei critici atât teoriile evolutive, cît şi materialismul istoric al lui K. Marx. El afirma, că tentativele

de interpretare a procesului istoric, în termeni de adaptare la lumea materială sau în termeni

de factori economici, sunt sortite eşecului de la bun început. Deşi aceşti factori, indiscutabil sunt

importanţi, ei nici de cum nu pot determina toate procesele dezvoltării. Nici o teorie „unifactorială”

nu poate să pretindă că poate explica diversitatea dezvoltării sociale a omenirii. Pe lângă factorul

economic, au o importanţă foarte mare şi alţi factori, inclusiv forţele militare, modul de conducere,

ideologia [14].

Urmare a colegilor europeni, sociologii americani I. Ward şi F. Giddings, reprezentanţi

ai „evoluţionismului psihologic”, analizau dezvoltarea societăţii ca o parte a evoluţiei cosmice, care

prin fiecare treaptă următoare acumulează realizările celei precedente. Însă dacă adepţii orientării

biologice considerau evoluţia socială drept o continuare nemijlocită şi o parte a evoluţiei organice,

psihoevoluţioniştii vedeau în complicarea formelor vieţii sociale un rezultat al dezvoltării

elementului conştient, lansând, în opoziţie cu principiul Mills şi Spencer „laissez-faire”, lozinca

„evoluţiei orientate”, administrării intelectuale a proceselor sociale [254, p. 123].

Drept premise ale revoluţiilor sînt recunoscute şi anomaliile sociale fundamentale sau

manifestările revoltătoare ale nedreptăţii, lupta dintre elite în condiţiile de acţiune ale factorilor

sociali, similare luptei de clasă, devierile sociale, antrenarea în mişcarea socială a grupurilor sociale

mari (în special, a celor nou-apărute) şi a organizaţiei lor politice. Aceste premise caracterizează

imaginea revoluţiei „pure”, imagine formată în conştiinţa socială şi în literatura socială clasică [277, p. 44].

Primii sociologi care nu numai că au sistematizat aceste trăsături, dar au şi realizat analiza

sociologică a genezei schimbărilor revoluţionare, au fost A. Tocqueville şi K. Marx. Astfel,

în lucrarea sa „Vechiul regim şi revoluţia” Tocqueville scria „Ceea ce la începuturile sale li se părea

monarhiilor europene şi bărbaţilor de stat doar ceva trecător, şi nu un simptom neobişnuit

al suferinţelor naţiunii, acum a devenit ceva absolut nou, ce nu se aseamănă cu nici o mişcare

socială din trecut şi, prin proporţiile sale, caracterul neobişnuit şi imprevizibil, depăşeşte orice

înţelegere umană [2, p. 46].

Analiza periodizării progresului social necesită examinarea insistentă a problemei trecerii

de la o formaţie la alta. Astfel, conform învăţăturii lui Marx, asemenea trecere are loc pe calea

revoluţiei, sarcina primordială a acesteia fiind cucerirea puterii. În acest context, scopul revoluţiei

sociale este „nimicirea exploatării omului de către om, construirea unei societăţi fără clase, care

ar lichida proprietatea privată, ar asigura creşterea nivelului de producţie, a culturii şi bunăstării

maselor. Acestea sunt sarcini sociale, de clasă. De ele sunt strâns legate măsurările umane ale

66

comunismului – prosperarea personalităţii, existenţa sa armonioasă în societate. În locul societăţii

burgheze vechi, cu clasele sale şi contradicţiile de clasă, vine o societate, în care „dezvoltarea liberă

a fiecăruia este o condiţie de dezvoltare liberă a tuturor” [127, p. 447].

Paradigma revoluţionară a evoluat şi mai mult în al doilea deceniu al sec. XX, când

fondatorii tradiţiei psihologice în sociologie încercau să evidenţieze caracteristicile social-

psihologice ale procesului de perturbări revoluţionare.

Cele mai eficiente investigaţii au evidenţiat atât izvoarele de nemulţumire şi de violenţă, cît

şi influenţa acestor factori asupra structurilor sociale şi fostei politici existente. În această perioadă

se bucură de o mare popularitate cărţile sociologului francez G. Le Bon „Psihologia popoarelor şi a

maselor” (1895), „Psihologia mulţimii” (1907), „Evoluţia materiei” (1907), „Psihologia

revoluţiilor” (1907)” etc. Astfel, Le Bon în lucrările sale susţine că societatea europeană intră într-o

nouă perioadă de dezvoltare – în „era mulţimii”. Analizând „psihologia mulţimii” el menţiona

caracterul, în special, emoţional al acesteia, ideea comună molipsitoare, sentimentul invincibilităţii

propriei forţe, iresponsabilitatea, intoleranţa, sugestibilitatea, impulsivitatea, promtitudinea

de a urma oriunde liderul. În mulţime individul îşi pierde originea proprie, în comportamentul său

prevalează motive de inconştient, are loc inhibarea raţiunii individuale. Nici o forţă raţională

nu poate învinge stihia dezlănţuită a mulţimii. Pornind de la acest considerent, Le Bon dezaprobă

cu vehemenţă orice mişcare revoluţionară [118].

Cu timpul adepţii acestei abordări s-au concentrat asupra teoriilor psihologice complexe,

care explică revoluţiile, reieşind din motivele ce îndeamnă oamenii să participe la actele de violenţă

politică sau la mişcările de opoziţie. În centrul investigaţiilor social-psihologice actuale se află

evidenţierea etapelor sau a condiţiilor de apariţie a nemulţumirii, care poate conduce la tensiune

şi violenţă politică şi printr-o probabilă evoluare – la o explozie revoluţionară. Una din asemenea

condiţii, foarte importante, este deprivarea (teoria „deprivării relative” de D. Devis şi T. Gerr).

Deşi multe teorii influente ale sociologiei moderne subliniază cu insistenţă, că motivele

schimbărilor sociale se află în însăşi caracterul orânduirii sociale, totuşi premisa rămâne a fi un

obiect de dispute teoretice. În lucrările sale T. Parsons şi a discipolilor săi, în baza abordării

structural-funcţionale, se evidenţiază două cauze principale ale schimbărilor în sistemele sociale.

În primul rând, tendinţele de dezechilibrare a relaţiilor dintre sistemul social şi ambianţa acestuia,

iar în al doilea rând, tensiunea existentă între elementele normative şi structurale ale oricărui sistem

social. Parsons subliniază, că apariţia noilor resurse conduce la noile nivele potenţiale

de diferenţiere socială, şi poate servi drept o sursă importantă de schimbări, şi că anume

noile orientări valorice pot motiva crearea unui sistem influent de control, capabil

de instituţionalizare a schimbărilor.

67

Fondatorul teoriei sociale a structurizării, cunoscutul sociolog englez A. Giddens în lucrările sale „Critica modernă a materialismului istoric” (1981), „Statul naţional şi violenţa” (1985), „Condiţiile contemporaneităţii (1990) propune propria teorie privind schimbările sociale, ale căror categorii de referinţă sunt: „trecerile episodice”, „intersecţiile spaţial-temporale” şi „dezvoltarea istorică de contingent”.

„Episoadele” în terminologia lui Giddens semnifică „procesele schimbărilor sociale de anumite orientări şi forme, pe parcursul cărora au loc transformaţii structurale”. Esenţa noţiunii „trecere episodică” constă în faptul, că istoria dezvoltării societăţii umane nu are o dinamică unică sau o orientare a schimbărilor sociale. Orientarea şi dinamica schimbărilor sociale sînt specifice pentru fiecare episod concret, pentru fiecare formă concret-istorică de trecere socială. „Intersecţiile spaţial-temporale” sînt determinate de către Giddens drept o „existenţă simultană a tipurilor de societate, aflate în procesul de treceri episodice” [106, p. 23].

Din punctul de vedere al lui Giddens, schimbările sociale constituie în permanenţă un proces de coexistenţă şi interpenetrare a diverselor tipuri de societate. Drept caracteristică generală a dezvoltării istorice a societăţilor, Giddens înaintează teoria factorilor de contingent radicali „Nu există „tendinţe inevitabile” ale dezvoltării sociale, care fie sunt accelerate, fie sunt încetinite de anumite procese concret istorice. Fiecare model de organizare socială şi de schimbări este constituit din rezultate de contingent, prevăzute şi neprevăzute” [107, p. 235]. Astfel, el examinează schimbările sociale nu ca o serie evolutiv-consecutivă de etape în dezvoltarea societăţii umane, ci ca un şir de treceri intermitente, condiţionate în mod contingent, interpenetrante, care nu au o logică unică de dezvoltare.

Dintre concepţiile sociologice moderne, care nu doar analizează cauzele transformaţiilor sociale de proporţii, ci şi trasează căile de reformare constructivă a societăţii, un interes deosebit reprezintă concepţia sociologului francez M. Crozier. Conform acestuia, fenomenele negative ale realităţii contemporane sunt doar consecinţe ale necorespunderii structurii organizaţional - administrative a societăţii cu ritmul accelerat contemporan al schimbării „mediului extern”.

Savantul nu vede perspectivele revoluţionare ale situaţiilor de criză, crizele pentru el sînt doar o posibilitate de corecţie a sistemului, deşi nu atât de efectivă, cum ar necesita-o viaţa. În legătură cu aceasta, savantul consideră drept sarcină fundamentală elaborarea unui program de măsuri, care ar face posibilă adaptarea fără crize a societăţii contemporane la noile condiţii.

Pe prim plan Crozier prezintă necesitatea reinterpretării „schimbării reflexiei sociale”. Principalul aici devine refuzul la concepţia „obiectivă”, formală, inumană asupra problemelor sociale, la logica mecanicistă a conducătorului, când nu se ia în consideraţie mulţimea de abateri şi denaturări, care se introduc continuu în procesele concrete de către subiecţii sociali. Asemenea refuz va contribui la formarea noii structuri „neoraţionaliste” a societăţii, care se bazează pe relaţiile dintre oameni, constituite în baza „chibzuirii raţionale” a fiecărui individ [43, p. 144-148].

68

Există destul de multe concepţii de mare amploare, spre exemplu – teoria „societăţii

postindustriale” a lui R. Aron şi D. Bell, „dinamica socială şi culturală” a lui P. Sorokin, care

necesită o analiză specială.

Totodată teoriile examinate în cadrul realizării acestei teme constituie un imbold pentru

gândirea ştiinţifică profundă privitor la transformările şi procesele sociale contemporane şi ceea

ce nu e mai puţin important, că ele deja au fost solicitate de practica politică, de politicienii ţărilor

dezvoltate întru a aborda în mod real şi cumpănit realizarea practică a acestor transformări.

Astfel, reformele efectuate de Roosevelt în SUA în anii 30 ai sec. XX se bazau pe concepţia

lui D. Keynes, iar transformările din Germania postbelică efectuate sub conducerea lui L. Erhard

aveau drept bază teoretică elaborările lui V. Owken. Mai mult ca atât, e bine cunoscut faptul,

că aceste reforme s-au soldat cu succes şi au ajuns a fi nominalizate drept cele mai productive

transformaţii ale sec. XX.

Transformările sociale au servit un obiect activ de studiu şi a sociologiei ţărilor ex-sovietice,

care se dezvoltau ca parte integrală a culturii europene. Un imbold deosebit în gândirea sociologică

din aceste ţări s-a produs în urma schimbărilor de amploare în spaţiul european la intersecţia

secolelor IX-XX şi, în deosebi, în Rusia.

Astfel, în lucrarea sa „Civilizaţia şi marile fluvii istorice. Teoria geografică a dezvoltării

societăţilor contemporane” L. Mecinikov, apreciind criteriul progresului social în „sporirea

solidarităţii umane”, considera logică şi inevitabilă trecerea omenirii de la puterea despotică

la libertate, de la asuprire la frăţia dintre oameni şi popoare, care se bazează pe o cooperare

benevolă [211, p. 47].

M. Kovalevski, care este de fapt fondatorul sociologiei ruse, considera că una din sarcinile

sociologiei este „descoperirea cauzelor de repaus şi de mişcare a societăţilor umane, a stabilităţii

şi dezvoltării ordinii în diverse epoci în relaţia lor succesorială şi cauzală. Doar sociologia îşi poate

pune scopul de a descoperi elementele necesare pentru binele societăţii, pentru ordinea şi progresul

acesteia, şi de a descoperi diversitatea de cauze sociale, în funcţie de care şi interacţionează

elementele [40, p. 9]. În lucrarea „Programul politic al noii uniuni a prosperităţii poporului”

Kovalevski, analizând formele existente de conducere în diverse epoci scria „Forma de conducere

nu este un obiect al alegerii libere; ea trebuie să răspundă convingerilor stabilite istoric şi dorinţelor

maselor populare” [41, p. 6].

Revoluţiile din Rusia de la începutul secolului XX (revoluţia burgheză din 1905, revoluţia

burgheză din februarie 1917 şi revoluţia din octombrie 1917) au dat un deosebit „impuls”

de dezvoltare gândirii sociologice din întreaga lume. Astfel, remarcabilii filosofi şi sociologi, care

au fost nevoiţi să părăsească Rusia – P. Sorokin şi N. Berdeaev – şi-au consacrat multe din lucrări

analizei evenimentelor revoluţionare din anul 1917 [16, p. 244-267].

69

Este necesar de subliniat, că la început guvernul bolşevic nu ignora „opinia” ştiinţelor

sociale, inclusiv şi a sociologiei, însă treptat, şi în deosebi de la mijlocul secolului XX cercetările

mai mult sau mai puţin obiective ale situaţiei reale în societate, ale problemelor economice, sociale

şi politice încep să fie înlocuite cu scheme şi doctrine economice speculative. Cum ar fi „biruinţa

totală şi definitivă a socialismului”, „unitatea social-politică şi morală a poporului sovietic,

„construcţia socialismului dezvoltat şi trecerea la comunism” etc.

În final, ştiinţele sociale au fost declarate partinice, adică obligate să se conformeze

directivelor de program ale partidului, să le explice şi să le propage, adesea considerând

şi prezentând imaginarul drept real.

Totodată, trebuie de menţionat că, gândirea ştiinţifică obiectivă, care nu a încetat să se

dezvolte nici în cele mai dificile timpuri, inclusiv în Moldova, în mare măsură s-a dovedit a fi

nevalorificată şi neimplicată în schimbările sociale reale care aveau loc în societate. Multe lucruri

valoroase, studii de moment, întreprinse cu multiple dificultăţi ”în teren” şi elaborate în termeni

acceleraţi rămâneau în sertarele „birocraţilor” sau erau prefăcute în „uz intern”, iar sociologii

deveneau permanent incomozi politicienilor. Cu regret, opinia savanţilor era puţin luată

în considerare la determinarea mecanismelor de funcţionare a diverselor structuri de stat, sociale,

economice, la adoptarea unor decizii importante la nivel general de stat.

Cu toate acestea, deşi nu aveau posibilitate să se ocupe de investigaţii teoretice şi practice

valoroase, datorită limitării artificiale a sociologiei savanţii, continuau cercetările sociologice

în diverse probleme de dezvoltare a societăţii sovietice socialiste [155]. Desigur, aceste investigaţii

atingeau în mod direct şi indirect multiple aspecte şi contraziceri ale schimbărilor sociale

şi evoluţiei societăţii.

În prima jumătate a anilor 80 ai secolului trecut, anume sociologii au renunţat activ

la stereotipurile vechi de gândire, la teoriile „determinismului economic” şi „practicii tehnocrate”,

orientate asupra procesului de producţie şi nu asupra omului, şi au încercat să reinterpreteze teoretic

lumea socială. Ei primii au început să studieze noile, pentru ştiinţele sociale sovietice, probleme

legate de activitatea umană, de apariţia gândirii sociale, de bazele ştiinţifice ale administrării sociale.

Anume sociologii au constatat faptul trecerii societăţii sovietice la un nou nivel calitativ.

La începutul anilor 80 ai sec. XX societatea sovietică prezenta un organism complex, ale cărui

metode de administrare, atât la nivel general de stat, cât şi la nivele republicane, regionale

şi ramurale, necesitau o revizuire serioasă şi profundă.

În această perioadă în toate ţările cu o economie de piaţă dezvoltată era căutată o nouă

politică de stat în sfera inovaţiilor, politică orientată spre crearea în societate şi în economie a unui

stimul permanent pentru muncă şi pentru spiritul de întreprinzător. Inovaţiile sociale sistematice

deveneau o formă constantă de funcţionare a organismului social. Pe lângă aceasta, în ţările

70

dezvoltate, odată cu analiza sociologică teoretică globală a schimbărilor sociale, s-au extins

şi investigaţiile sociologice practice ale diverselor aspecte ale acestor schimbări. Însă societatea

sovietică manifesta puţin interes pentru asemenea cercetări.

În multe privinţe, anume prin lipsa interesului, desconsiderării şi ignorării ştiinţei sociale,

opiniilor savanţilor competenţi se explică „încurcătura” teoretică şi metodologică, care avea loc

la începutul transformărilor radicale în URSS, supranumite „perestroica” (restructurare) şi greşelile

practice şi de administrare, care au adus Uniunea Sovietică până în pragul prăbuşirii social-politice

şi social-economice. Astfel, M.Gorbaciov, neluând în consideraţie opiniile savanţilor notorii

a încercat să „interpreteze” de sine stătător procesele sociale din ţară şi să iniţieze transformările

sociale – „perestroica”, permanent şi oriunde dezorientând publicul cu diferite demagogii cuvinte

întortocheate, fără logică şi sens.

După M. Gorbaciov „perestroica” este un proces revoluţionar, întrucât constituie un salt

în dezvoltarea socialismului, în realizarea caracteristicilor esenţiale ale acestuia. „Este foarte

important să nu se „zăbovească” la start, să se depăşească rămânerea în urmă, să se iasă din

mlaştina conservatismului, să se înfrângă inerţia stagnării. Acestea sunt imposibile de realizat prin

evoluţie, printr-o reformă timidă, monotonă” [110, p. 48].

În opinia noastră, „reforma” şi „schimbarea” în acea perioadă presupunea o consecutivitate a

unor paşi bine gândiţi, determinaţi şi planificaţi anticipat... Iar „revoluţia” trebuia doar „iniţiată”,

fără a avea grijă de măsurile ce trebuie luate şi de consecinţele acestora. Dacă să ne conducem

de K. Marx, Uniunea Sovietică în perioada dirijării de către M. Gorbaciov avea nevoie doar

de o revoluţie socială – de o perioadă îndelungată de schimbări succesive ale vieţii sociale, ceea

ce în esenţă şi constituie evoluţia.

M. Gorbaciov, bineînţeles, medita asupra problemei privind scopurile „restructurării”.

Conform opiniei sale „această problemă, probabil, nu poate avea un răspuns detaliat, pedant. Prin

tradiţie, nu ne ocupăm de profeţii şi nu încercăm să prestabilim toate elementele arhitectonice ale

viitorului edificiu, pe care-l vom înălţa în procesul restructurării” [110, p. 31]. Altfel spus, şi cât nu

ar fi de paradoxal, restructurarea a început fără nici o planificare socială şi fără nici un pronostic.

În anii postbelici în URSS a sporit, literalmente, de zeci de ori numărul întreprinderilor,

instituţiilor, organizaţiilor, s-au acumulat şi au apărut enorme probleme în societate care a evoluat

în proporţii şi cu o viteză nemaivăzute în istoria omenirii. Devin dificile şi contradictorii toate

sferele vieţii social – economice, apar la orizont probleme sensibile ce ţin de cultură, învăţământ,

comunicaţii, relaţiile interetnice, naţionale şi internaţionale etc. Natural, că apăruse probleme

şi dificultăţi, care nu mai puteau fi soluţionate prin metodele de odinioară. Criza din URSS devenea

tot mai pronunţată şi inevitabilă.

71

Însă, prin afirmaţia întemeiată a lui A. Zinoviev, prevenirea evoluării situaţiei de criză

probabil, nu necesita o refacere radicală a sistemului social existent, era suficient doar

o perfecţionare a acestuia. Însă conducătorii sovietici, împinşi de sfetnicii lor externi, cât şi cei

ideologici, au procedat exact viceversa. Ei s-au avântat în „restructurare” (perestroika), a cărui

rezultat era demult binegândit şi predeterminat. „Restructurarea” a dezlănţuit criza care a devenit

universală, antrenând în ea şi toate sferele vieţii sociale şi mai ales a proprietăţii, a sferei economiei

[275, p. 457-465]. Aceasta însemna incorectitudinea formulării cauzelor şi a esenţei paraliziei

progresive generale a anilor 70, determinarea eronată a scopurilor şi a mijloacelor prin care acestea

urmau să fie atinse [158].

În prima etapă a restructurării – „transparenţă”, prin forţa mass-media de stat s-a făcut tot ce

a fost posibil întru distrugerea imaginii statale, simbolurilor, idealurilor şi tradiţiilor care consolidau

„nucleul cultural” al societăţii sovietice, în conştiinţa socială se implementa ideea existenţei

civilizaţiei mondiale unice, care se dezvoltă pe calea, de la care URSS în perioada sovietică,

a deviat. De aici urma necesitatea „revenirii la civilizaţie” şi a orientării spre „valorile general-

umane”. Drept obstacol de bază în această cale se întrevedea statul, iar ţinta – sarcina principală

a devenit „deetatizarea”.

În perioada de „transparenţă”, cu ţintă în conştiinţa socială, a fost defăimată imaginea

aproape a tuturor instituţiilor statale. După formarea unor stereotipuri negative, a început reforma

puterii şi a administrării [31, p. 273-278]. Schimbarea radicală a întregii structuri administrative

a fost efectuată în cadrul trecerii la „metodele economice de administrare”.

În conformitate cu concepţia reînnoită în 1987 a restructurării – tranziţia la economia

de piaţă, a început să fie limitat sistemul de distribuire planificată. În 1988 a intrat în vigoare Legea

„Cu privire la întreprinderea (asociaţia) de stat”, care presupunea o „autogestiune totală. Ca urmare

a acestei legi, s-au redus brusc investiţiile capitale, s-a dereglat bilanţul interaramural, au fost reduse

toate programele de stat, urmate de o scădere rapidă a producţiei. URSS s-a cufundat într-o stare

de ţară „fără plan şi fără piaţă” [31, p. 282].

„Situaţia social-economică din ţară s-a acutizat extrem – se constata în „Programul

acţiunilor comune ale cabinetului de miniştri al URSS şi al guvernelor republicilor suverane

(10 iulie 1991)”. – Diminuarea producţiei a cuprins practic toate ramurile economiei naţionale. Într-

o stare de criză se află şi sistemul financiar-creditar. E dezorganizată piaţa de consum, se simte

o lipsă totală de produse industriale şi alimentare, s-au înrăutăţit considerabil condiţiile de viaţă ale

populaţiei. Situaţia de criză necesită luarea unor măsuri urgente pentru ca pe parcursul anului

să se reuşească „prevenirea ruinării economiei naţionale”.

72

În mai 1991 a fost prezentat proiectul Legii „Cu privire la deetatizare şi la privatizarea

întreprinderilor industriale”. Ea oferea o cale legală de transmitere a unei părţi considerabile

a proprietăţii întreprinderilor către organizaţiile criminale şi cele nelegale. Legea, de fapt, lichida

nu doar sistemul economic sovietic, ci şi sistemul social în ansamblu. În urma agravării situaţiei economice a fostei URSS s-a acutizat extrem de mult şi tensiunea

socială. În rândul populaţiei sporesc spiritele şi dimensiunile de nemulţumire privind situaţia reală din societate, scăderea nivelului de trai, sistemul existent de distribuire, piaţa de consum, agravarea situaţiei ecologice, şi cele ce ţin de conflictele civile, interetnice şi religioase, de creşterea tendinţelor naţionaliste, şovine, antisemite, de sporirea criminalităţii etc. Se pierde încrederea în stat, organele puterii şi politicieni. Treptat se produce o excitaţie psihică a maselor.

În anii 1990-1991 atât în URSS în ansamblu, cât şi în republicile ex-sovietice s-a atins picul tensiunii sociale. Printre factorii condiţionali, în conştiinţa socială, pe primul plan, a înaintat factorul de instabilitate politică. Problemele economice şi sociale au căpătat în conştiinţa oamenilor o orientare politică manifestată. Creşterea nemulţumirii totale a populaţiei privind realitatea socială şi eşecurile sistemului, situaţia încordată şi imprevizibilă din ţară au căpătat conturul unei atitudini negative faţă de structurile existente ale puterii şi ale administraţiei, de măsurile propuse pentru scoaterea ţării din criză, iar în majoritatea republicilor, inclusiv în Moldova, s-au creat toate premisele şi necesitatea unor schimbări de amploare, inclusiv de ieşire din această situaţie creată, de dezvoltare independentă a ţării, pe calea democraţiei, pluripartitismului, libertăţii civice şi progresului social.

Îndepărtarea efectivă a PCUS de pe arena politică şi renunţarea oficială la socialism au privat în mare măsură Uniunea Sovietică, ca o uniune a republicilor, de legitimitate. În URSS tot mai mult ia amploare parada suveranităţilor republicilor ex-sovietice. Astfel, la 27 august 1991 pe harta lumii a apărut o nouă ţară suverană şi independentă – Republica Moldova.

În decembrie 1991, statul Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a luat sfârşit, iar Moldova, ca şi alte ţări ex-sovietice, a pornit spre reformarea radicală „liberală“. Reformele iniţiate în ţara noastră au atins toate sferele de activitate a statului moldovenesc şi ale poporului. Ele şi-au luat startul şi se desfăşurau cu paşi grăbiţi, cunoscând puţine salturi şi mai multe căderi atât în politica externă cât şi cea internă, în economie, sfera socială etc.

Particularitatea principală a acestor reforme consta în faptul că ele, spre deosebire de cele „gorbacioviste“, erau legate de transformarea sistemului social existent, de trecerea de la o formaţiune social-economică la alta, care, cu regret, a condiţionat multiple schimbări şi probleme sociale.

După proporţiile şi caracterul său aceste transformări posibil pot fi considerate revoluţionare, însă „progresismul“ esenţei generale şi al conţinutului lor concret rămâne a fi un obiect de discuţii serioase şi de un studiu sociologic cât mai fundamental. În cadrul acestuia, după părerea noastră, urmează a fi soluţionate următoarele probleme teoretice şi metodologice:

73

În primul rând, au avut oare reformele o bază şi conţinut ştiinţific? A fost oare luată

în considerare de către reformatorii autohtoni experienţa „orânduirii“ politice, economice şi sociale

a altor ţări dezvoltate? Prin ce s-a manifestat tranziţia şi cu ce s-a soldat concret aşa-zisa

„liberalizare” a sistemului social, declarată de structurile puterii şi pe cît corespundea aceasta

modelelor economice, doctrinelor ideologice şi orânduirii politice a statelor înalt dezvoltate?

În al doilea rînd, în ce constau reformele autohtone, ce schimbări concrete s-au produs

în sferele social-economică şi social-politică ale Moldovei şi care sunt costurile sociale ale acestor

transformări, impactul lor asupra ţării şi nivelului de trai al populaţiei în ansamblu?

În al treilea rând, pe cât corespundea direcţia acestor transformări mersului general

al civilizaţiei şi progresului? Cum şi în ce direcţie, în genere, a „evoluat” şi „evoluează” societatea

în perioada marilor transformări (tranziţia) din ţară?

Şi, în sfârşit, de ce în urma tranziţiei şi a reformelor în conştiinţa socială a populaţiei

s-a format o atitudine negativă faţă de aceste transformări sociale (realizate în detrimentul tuturor

indicatorilor de bază a calităţii vieţii populaţiei) şi elitele politice? În ce mod trebuie schimbată linia

reformării societăţii pentru a stabiliza în sfârşit situaţia în ţară, consolida societatea şi instaura pacea

civică în republică şi a da o orientare clară şi pozitivă proceselor sociale, politice şi economice?

Anume aceste aspecte problematice constituie obiectul de studiu al investigaţiei noastre,

analiza mai amplă şi detaliată a cărora este oglindită în următoarele compartimente ale lucrării.

74

2.2 Republica Moldova în spaţiul tranziţiei şi costul social al reformelor

S-a scurs deja ceva mai mult de un deceniu de când Republica Moldova, în urma destrămării

Uniunii Sovietice, şi-a declarat independenţa sa statală (27 august 1991) şi a păşit alături de alte

peste 20 de ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv din fosta URSS, pe o nouă cale

de dezvoltare – spre tranziţie, proces complex şi dificil de transformări radicale sub multiple aspecte

ale vieţii sociale [102, 103, 105].

Pe plan intern Moldova a procedat la o tranziţie tridimensională - de la un sistem politic

autoritar spre un sistem politic bazat pe valorile democratice, de la o republică din componenţa unei

foste mari comunităţi (Uniunea Sovietică) spre suveranitate şi independenţă statală, de la o

economie planificată şi centralizată spre o economie de piaţă. Pe plan extern sarcina ţării noastre

a devenit încadrarea şi adaptarea sa la procesele intense de globalizare şi de tranziţie la societăţile

de tip informaţional.

Este de menţionat, că cursul spre statalitate, democraţie, societate deschisă şi economie

de piaţă a constituit strategia de bază a politicilor promovate de la începutul anilor ’90

în majoritatea acestor ţări în tranziţie. Totodată, încă la startul reformelor se considera că doar

o tranziţie accelerată va asigura cu succes şi în termeni de scurtă durată o autoreglare a dezvoltării

social-economice şi “cu cât ţara este mai mică, cu atât mai rapid şi eficient va fi procesul

de transformare” [184, p. 22].

Deşi istoria încă nu a cunoscut vre-un precedent de trecere „de la socialism – la capitalism”,

schimbările, în special în economie, erau promovate cu deosebită insistenţă şi aşteptate cu mare

speranţă şi entuziasm atât de către elitele politice ale ţărilor în tranziţie, cât şi de promotorii

internaţionali a acestor transformări şi, în deosebi, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional,

ONU, TACIS, numeroşi experţi occidentali – reformatori în domeniul respectiv.

Această euforie şi iluzie că totul va fi „o’key” a dominat şi în ţara noastră. Astfel, deja

în octombrie 1990 Parlamentul Moldovei a adoptat „Concepţia tranziţiei la economia de piaţă

reglementată”, iar mai apoi, în iulie 1991 – „Programul tranziţiei la economia de piaţă în RSS

Moldovenească”, în documentele cărora se prevedea că „tranziţia la economia de piaţă va fi

parcursă într-un interval de timp cât mai scurt posibil, aproximativ 1,5-2 ani” [35], [169]. Puţin mai

târziu (1994) tranziţia la economia de piaţă a fost de asemenea justificată şi prin legea supremă

a ţării – Constituţia Republicii Moldova, în care a fost inclusă teza că “economia ţării este

o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică,

antrenate în concurenţă liberă” [37].

75

Cât nu ar fi de paradoxal, dar în pofida realizărilor neeficiente şi eşecurilor răsunătoare ale

reformelor, declinului nemaipomenit al producţiei şi impactului îngrozitor al tranziţiei asupra

nivelului de trai al populaţiei chiar din primii ani ai tranziţiei, reformatorii occidentali totuşi ridicau

în slăvi “succesele” şi “reformele” de pe hârtie din Moldova, denaturând impertinent realitatea tristă

şi manipulând vehement opinia publică vis-a-vis de eficienţa transformărilor social-economice reale

din societatea noastră, totodată, încurajând latent elitele politice ameţite de reforme şi procesele

contradictorii din republică, declinul economic şi sărăcirea masivă a ţării.

Astfel, încă în anul 1995 potrivit estimărilor unanime din rapoartele anuale ale FMI, Băncii

Mondiale şi BERD („Transition Report”) privind schimbările din ţările în tranziţie, Moldova

deţinea locul de frunte printre majoritatea ţărilor CSI şi vecinii săi - România, Bulgaria şi Ucraina

[184, p. 23]. Mai mult ca atât, revista britanică „The Economist” în martie 1995 afirma: „Moldova

reprezintă un model al reformării corecte, iar faptul că ea este o ţară mică şi compactă fac din ea un

laborator perfect pentru reforme" [143].

Cu mare regret, prognozele şi iluziile pentru Moldova atât a experţilor occidentali cât

şi a reformatorilor naţionali în acest plan s-au dovedit a fi absolut cu totul departe de realitate şi,

deci, minunea nu s-a mai produs...

Dimpotrivă, în anii de tranziţie republica noastră a trecut prin nenumărate chinuri şi nevoi,

salturi şi căderi, realizări modeste şi eşecuri distrugătoare pentru societate, crize şi şocuri în diferite

domenii ale vieţii sociale. Astfel, în plan social-politic republica a parcurs o cale anevoioasă

de afirmare ca stat independent pe arena internaţională şi de integrare Europeană, totodată trecând

prin relaţii interetnice şi situaţii social-politice tensionate, conflict militar local, soldat mai apoi

cu dezmembrarea ţării şi apariţia pe harta modestă a ei a unei autoproclamate republici –

Transnistria şi unei Unităţi teritorial-administrative (Găgăuzia). Şi deşi au trecut mai mult de zece

ani, ţara noastră continuă a fi şi astăzi dezmembrată, iar diferendul transnistrean nu este aplanat

şi până la ora actuală, frânând astfel, atât procesul de dezvoltare economică şi socială a ţării, cât

şi cel de integrare europeană.

La capitolul politic al republicii în aceşti ani a fost implementat multipartitismul, întrunind

în micul spaţiu al ţării pe parcursul a unui deceniu circa 50 de partide, totodată societatea trecând

în aceşti ani prin alegeri parlamentare şi locale permanente, cunoscând jocuri şi bătălii murdare

pentru putere, conflicte şi intrigi între ramurile de vârf ale statului, nenumărate crize atât

parlamentare, cât şi guvernamentale. La rândul său odată cu dezvoltarea democraţiei şi libertăţilor

civice Moldova s-a pomenit în aceeaşi măsură în haos şi anarhie, într-un dezmăţ pronunţat

al mafiei, corupţiei şi criminalităţii.

76

Dar cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara le-a cunoscut în domeniul

reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade de transformări

economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din 1991/92 (colapsul

economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea de către populaţie

a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls slab de creştere economică în anul

1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul default-ului ţării, paralizarea

complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul nemaipomenit al producţiei

şi agravarea încontinuu a sferei sociale etc.

Şi cu toate că tranziţia urmăreşte scopul său final – sporirea bunăstării oamenilor, cu regret,

cele mai negative şi tragice consecinţe ale ei s-au răsfrâns asupra nivelului de trai şi calităţii vieţii

populaţiei, factorului uman al societăţii.

Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului

agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute de

mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei întru

căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane şi au

ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,

o dezamăgire masivă a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine. În linii

mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică şi socială, cum

nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.

Astăzi, după o perioadă de ceva mai mult de un deceniu de tranziţie mulţi îşi pun întrebarea:

Ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu Moldova? Ce s-a produs cu acel „laborator model

al transformărilor” – Republica Moldova, care astăzi a devenit una din cele mai sărace ţări din

spaţiul CSI şi cea mai săracă ţară din Europa?

Actualmente mai mulţi regizori şi experţi ai tranziţiei (Guvernul şi specialiştii naţionali – pe

de o parte şi Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, TACIS, USAID, PNUD şi specialişti

internaţionali – pe de altă parte) întreprind diferite evaluări şi analize economice ale reformelor, fac

concluzii contradictorii în acest plan, fiecare încercând să se îndreptăţească. Spre regret, şi cât nu ar

fi de straniu, dar încă la debutul reformelor din republică s-a ignorat specificul social şi naţional al

ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor specialiştii şi experţii

naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie şi psihologie nu prea au fost

solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi ... În acelaşi rând, dacă sociologii naţionali şi încercau să

demonstreze contrariul multor fenomene ale tranziţiei, ei pur şi simplu erau ignoraţi sau, în unele

cazuri, chiar şi intimidaţi.

77

Şi, dacă în ultimii ani se întreprind tot mai mult diferite analize şi evaluări economice

ce vizează procesul reformatoriu al tranziţiei, atunci evaluarea şi impactul ei social continuă

să cunoască un mare vacuum pe care noi, în lucrarea dată, ne vom strădui într-o oarecare măsură

sa-l aplanăm, îmbinând statistica de stat şi evaluările economice ale diferitor instituţii şi organizaţii,

inclusiv Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, PNUD şi altor experţi în domeniu,

cu abordarea sociologică naţională a problemelor de studiu.

Cât nu ar fi de paradoxal, dar bilanţul unui deceniu de transformări, evaluările şi analizele

social-economice demonstrează clar şi elocvent că şi în majoritatea celorlalte ţări în tranziţie şi,

în deosebi ex-sovietice, la fel nu s-a produs nici un mare miracol – rezultatele transformărilor

practic pretutindeni sunt destul de modeste şi sumbre, totodată Moldova deţinând primatul în acest plan.

După ceva mai mult de 10 ani de tranziţie majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat

doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţărilor şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul

social – economic este trist: în absoluta majoritate a ţărilor şi, în deosebi, în cele din fosta URSS,

inclusiv şi în Moldova, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie.

Astfel, potrivit unui raport recent al Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele

unui deceniu de reforme, comparativ cu anul 1989, din toate ţările în tranziţie doar Polonia,

Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori social - economici ceva mai relevanţi. Totodată,

în mediu, către anul 1998 ţările Europei Centrale şi de Sud – Est (ECSE) au realizat volume ale

producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul 1989 (an precedent

tranziţiei), în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice fiind mai jos de 70%,

Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42% [64]. Aceste triste realităţi puţin mai

târziu le-a confirmat şi însăşi Banca Mondială – promotorul tranziţiei. Mai mult ca atât proporţiile

şi durata declinului economic din ţările aflate în tranziţie Banca Mondială le compară cu cele

produse în ţările dezvoltate în perioada Marii Depresii, ba chiar considerându-le şi mai dramatice

(vezi tabelul 1). Astăzi, o astfel de comparaţie găsim şi la analiştii economici naţionali [113, p. 22].

Potrivit calculelor Băncii Mondiale, în mediu, pentru ţările în tranziţie, declinul volumului

producţiei pe parcursul perioadei de reforme (1990-2000) s-a extins la o durată de 6,5 ani pentru

Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi 3,8 ani pentru ţările Europei Centrale, de Sud-Est

şi Ţările Baltice (ECSB), condiţionând astfel diminuarea lui de 50.5% şi respectiv 22.6% faţă de cel

de la startul tranziţiei. Chiar şi după un deceniu de transformări ţările CSI şi ECSB au atins volumul

iniţial al PIB doar în proporţie de 63% şi respectiv 106.5%.

78

Tabelul nr.1 (II,2) Declinul în perioada de tranziţie

Ţările Numărul de ani în care

s-a înregistrat un declin continuu

Diminuarea volumului producţiei, %

Creşterea cumulativă a PIB, anul 2000

(1990=100) ECSB 3,8 22,6 106,5 Albania 3 33 110 Bulgaria 4 16 81 Ungaria 4 15 109 Letonia 6 51 61 Lituania 5 44 67 Polonia 2 6 112 România 3 21 144 Slovacia R. 4 23 82 Slovenia 3 14 105 Croaţia 4 36 87 Cehia R. 3 12 99 Estonia 5 35 85 CSI 6,5 50,5 62,7 Armenia 4 63 67 Azerbaidjan 6 60 55 Belarus 6 35 88 Georgia 5 78 29 Kazahstan 6 41 90 Kârgâstan 6 50 66 Moldova 7 63 35 Rusia 7 40 64 Tadjikistan 7 50 48 Turkmenistan 8 48 76 Ucraina 10 59 43 Uzbechistan 6 18 95

Sursă: Transition – The First Ten Years: Analysis and Lessons for Eastern Europe and the Former Soviet Union, World Bank, 2002 După cum arată datele BM, cel mai mic şi scurt după durată declin economic l-a cunoscut

doar Polonia: în timp de doi ani volumul producţiei a diminuat doar cu 6%. În ţările Baltice durata

declinului (5-6 ani) şi diminuarea producţiei (35-51%) a fost cea mai înaltă din ţările ECSB,

apropiindu-se de indicatorii similari ai CSI. Dintre ţările CSI cel mai mare declin economic

s-a produs în Georgia, Armenia şi Moldova (78% şi respectiv a câte 63%) [236, p. 54].

Decalajele care se conturează tot mai pregnant în rândul ţărilor în tranziţie permit

delimitarea a două categorii, o linie de divizare pronunţată, conturându-se între ţările ECSB,

pe de o parte, şi cele din CSI, pe de altă parte. Fără îndoială că şi în interiorul celor două grupuri

performanţele sunt foarte diferite, însă elementele comune sunt mult mai numeroase decât

diferenţele. Cu situaţii deosebite de grave astăzi se confruntă cinci ţări – Armenia, Geogia,

Kârgâzstan, Moldova şi Tadjikistan – fiecare fiind eligibilă pentru aşa-numita Facilitare

de Reducere a Sărăciei şi de Creştere a FMI (engl. Poverty Reduction and Growth

Fasility - PRGF) [203].

79

Dinamica şi tendinţele transformărilor din ultimul deceniu relevă că atât performanţa socială

şi economică cât şi rezultativitatea reformelor în rândul ţărilor în tranziţie ale ECSE şi ex - URSS

s-a diferenţiat foarte mult, iar acum, după zece ani de zile, în toate aceste ţări şi, în deosebi ex-

sovietice, apar multiple întrebări impuse atât de linia strategică a tranziţiei precum şi de factorii

politici care au determinat şi influenţat alegerea metodelor, tacticilor, procedurilor şi însăşi

modalitatea de realizare a politicii economice. Acest fapt îl confirmă şi un sondaj sociologic,

întreprins recent (decembrie 2003) în întreg spaţiul european din cadrul „Eurobarometru”. Astfel,

potrivit studiului, europenii sunt destul de pesimişti în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării în care

trăiesc: numai 16% din cei 12000 intervievaţi cred că economia ţării lor va progresa şi doar 12%

au speranţa unui trai mai bun pentru anul 2004 [185].

Aceste rezultate sociologice le considerăm destul de întemeiate, privindu-le prin prisma

costurilor sociale ale reformelor. Este binecunoscut faptul, că scopul şi logica transformărilor

constau în realizarea unor schimbări în bine. Deşi, practic toate ţările în tranziţie, inclusiv Moldova,

la mijlocul anilor ’90 au implementat strategii reformatoare similare, în baza teoriei neo-liberale,

în majoritatea din ele, după cum s-a demonstrat mai sus, nu s-a produs o îmbunătăţire evidentă

a sectorului real al economiei, iar condiţiile de trai ale populaţiei, dimpotrivă s-au

înrăutăţit catastrofal.

Astfel, după cum arată datele Băncii Mondiale, în anul 1998 fiecare al cincilea om din aria

ţărilor în tranziţie a fost nevoit să trăiască la limita supravieţuirii, dispunând doar de 2,15$ SUA

pe zi, ceia ce se constituie potrivit calculelor BM pragul general al sărăciei, pe când cu zece ani

în urmă tot în acest spaţiu doar mai puţin de o persoană din 25 se afla în astfel de condiţii

materiale (subl. de autor-T.D.). La rândul său aşa ţări ca Armenia, Kârgâzstan, Moldova şi Rusia

au intrat în rândul ţărilor cu cel mai înalt grad de inegalitate socială: coeficientul Gini (indicatorul

standard al inegalităţii) s-a majorat practic de două ori comparativ cu perioada de până

la tranziţie [159, p. 10].

La acelaşi capitol datele Băncii Mondiale mai demonstrează faptul, că în ţările în tranziţie

(subl. de autor – T. D.) în anul 1998, în urma transformărilor, fiecare al douăzecilea locuitor

dispunea de un venit zilnic doar de 1$ SUA pe când cu zece ani în urmă o astfel de soartă în acest

spaţiu o avea doar fiecare a şaizecia persoană [159, p. 60]. Bilanţul reformelor mai atestă,

că proporţiile sărăciei s-au extins nu numai din cauza declinului economic, dar şi din cauza creşterii

inegalităţii în distribuirea veniturilor şi acest lucru s-a întâmplat în tot spaţiul ţărilor în tranziţie, mai

accentuat şi fără precedent fiind în Armenia, Moldova, Tadjikistan, Rusia şi Ucraina.

80

Desenul nr. 1 (II,2) Schimbări în inegalitatea veniturilor în unele ţări în tranziţie

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

Coe

ficie

ntul

Gin

i

(in

pro

cent

e)

Ceh

ia

Ung

aria

Slov

enia

Bel

arus

Let

onia

Ucr

aina

Est

onia

Polo

nia

Litu

ania

Cro

aţia

Mol

dova

Geo

rgia

Kâr

gâst

an

Rus

ia

Tad

jikis

tan

Arm

enia

1987-1990 1996-1999

Sursa: Banca Mondială, 2000b După cum demonstrează bilanţul primului deceniu de tranziţie cel mai dramatic impact

al transformărilor social-economice s-a produs în ţările ex-sovietice, soldându-se cu efecte grave

pentru dezvoltarea lor ulterioară. Doar cele trei ţări Baltice au reaşezat puţin mai eficient sistemele

lor economice pe magistrala relaţiilor de piaţă, realizând standarde de viaţă ceva mai înalte

şi devenind ceva mai competitive în relaţiile economice internaţionale. Republicile Belarus

şi Uzbekistan practic nici nu au procedat la asemenea reforme economice, relativa lor stabilitate

economică fiind posibilă doar graţie menţinerii sistemului de dirijare de odinioară. În celelalte ţări

din arealul post-sovietic, ca şi în Moldova, reformele economice în acest răstimp nu s-au soldat

cu succes, aruncând în bezna sărăciei marea majoritate a populaţie.

Totodată, apreciind înalt aportul şi concluziile Băncii Mondiale şi Fondului Monetar

Internaţional în evaluarea economică a reformelor din ţările în tranziţie, considerăm că compararea

rezultatelor acestora la nivelul tuturor ţărilor în tranziţie trebuie să fie efectuată cât mai prudent şi

minuţios. Spaţiul social al tranziţiei diferă foarte mult de la ţară la ţară atât în aspect geografic,

social-economic, istoric, cultural cât şi politic. Ţările din Europa Centrală şi de Sud – Est nu au

cunoscut în secolul XX atâtea transformări social-politice şi economice, revoluţii, conflicte,

războaie şi foamete, alte cataclisme şi perturbări sociale comparativ cu ţările ex-sovietice.

Deci, impactul social-economic negativ al tranziţiei din ţările fostei URSS este destul

de explicabil, cel de bază fiind întreruperea relaţiilor economice unice şi planificate. Mai mult ca

atât, s-a distrus nu numai spaţiul economic unic dar şi cel politic. În această ordine de idei, tranziţia

în aceste ţări a dictat procedura de reforme societale multidimensionale: politice, instituţionale,

sociale, economice, a făcut-o pe fiecare din ele să-şi proclame şi afirme independenţa şi statalitatea,

81

să-şi creeze un şir de noi structuri şi instituţii statale, să-şi găsească calea sa proprie de dezvoltare

social-politică şi economică ulterioară, locul său de încadrare în toate procesele de globalizare.

Şi aceste transformări, în situaţia creată, cu atât mai mult în cazul Moldovei, pretutindeni nu au fost

deloc uşoare, fapt ce nu trebuie desconsiderat.

În procesul de tranziţie în toate ţările din CSI şi, în deosebi în Moldova, diminuarea rolului

stabilizator al statului a generat haos în economie şi a stimulat criminalizarea acesteia.

Or, reducerea considerabilă a încasărilor bugetare, criza neplăţilor, micşorarea acumulărilor

şi a activităţii investiţionale constituie doar o lista incompletă ce indică grelele încercări prin care

a trecut în aceasta etapă de tranziţie ţara noastră.

În astfel de împrejurări, tabloul general al „declinului transformaţional” (noţiune pusă

în circulaţie de economistul ungar D. Kornay) în Republica Moldova are unele particularităţi

absolut specifice, condiţionate de faptul că economia sovietică se dezvolta într-o ţară uriaşă, cu un

sistem economic unic, orientat spre marea ei piaţă, cooperată sub aspect economic şi tehnologic

cu mii de întreprinderi amplasate pe teritoriul imens de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific.

Fiind „înnodată ” într-o reţea gigantică, Moldova atunci nu avea nici independenţă statala, dar nici

o politică economică independentă. Nu e de mirare, deci, că după destrămarea URSS, tânărul

nostru stat – Republica Moldova, s-a pomenit a fi parcă la o margine a acestui spaţiu economic,

cu care încă mai ieri era legat prin mii şi mii de fire [113, p.23].

În acelaşi context e de menţionat şi faptul că, anume la începutul anilor ’90 în ţara noastră

s-a declanşat şi conflictul militar de la Nistru, care a cauzat şi destrămarea complexului teritorial-

economic unic al republicii şi aşa destul de fragil, totodată în aceşti ani ţara a suportat două secete

mari, îngheţuri, alte cataclisme naturale, soldate cu pierderi uriaşe... Iată de ce, conform

indicatorilor declinului în producţie, Republica Moldova se deosebeşte radical de unele state din

Europa Centrală şi de Est şi destul de pronunţat în spaţiul CSI.

Totodată astăzi, după ceva mai mult de zece ani de experimente, eşecuri şi declinuri în toate

sferele vieţii social-economice putem, însă, remarca cu siguranţă (din punct de vedere socio-

psihologic) că dacă poporul nostru nu şi-ar fi manifestat cele mai bune calităţi ale sale, trăsături

umane ale neamului nostru (cumpănire, bunătate, răbdare, cumsecădenie etc.), iar conducerea

statului n-ar fi dat dovadă în multe situaţii extreme, tensionate şi sensibile pentru ţară în perioada

de tranziţie, de voinţă politică, pierderile şi greutăţile noastre puteau fi şi mai drastice, şi mult mai

dure, cu adevărat catastrofale.

În aceeaşi ordine de idei merită de menţionat faptul, că şi procedura de copiere a metodelor

reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului, istoricului, conştiinţei

82

şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu o absurditate. La rândul său

a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului şi societăţii în întregime pentru

aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările care au cunoscut anterior relaţii

de piaţă, iar mai apoi năp-uri şi colectivizări, destrămări teritoriale şi regionale, deportări în cele mai

depărtate locuri ale Siberiei (din cauza proprietăţii private), au fost educate şi reeducate după alte

principii ale distribuirii muncii şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.

Iată de ce, impactul tranziţiei atât în Moldova cât şi în celelalte ţări ex-sovietice a fost

cu mult mai dur, mai tragic şi distrugător şi necesită o analiză separată, specifică şi mai amplă, iar

evaluarea socială a transformărilor din Republica Moldova, componentă a fostei URSS şi membru

al CSI, merită a fi efectuată indiferent de evoluţia schimbărilor din acest spaţiu al tranziţiei.

Este deja evident şi destul de explicabil faptul, că reformele economice din ţările CSI

au decurs foarte greu şi anevoios, fiecare din ele confruntându-se atât cu probleme comune cât

şi specifice societăţii lor, iar în cele din urmă transformările pretutindeni s-au soldat cu regrese

social-economice multidimensionale, revigorarea treptată a economiei lor observându-se doar

în ultimii ani, după un deceniu de tranziţie.

Astfel, bilanţul primilor zece ani de reforme economice în spaţiul CSI denotă,

că pe parcursul anilor de tranziţie, produsul intern brut a cunoscut o descreştere nemaipomenită

în toate ţările din Comunitatea Statelor Independente. În anul 2000 în comparaţie cu anul 1991, ca şi

în Moldova PIB s-a redus considerabil în Tadjikistan, Georgia şi Ucraina - cu 52-50 %,

în Azerbaidjan – cu 40 %, în Rusia – cu 31 %, în Kârgâzstan – cu 28%. În Armenia, Kazahstan,

Belarus acesta a diminuat în limitele 10-23 % şi doar în Uzbekistan PIB a atins nivelul anului 1991 – 99%.

Şi mai mare a fost „eşecul” producţiei industriale. În general, în CSI, nivelul acesteia

în 2000 a constituit doar 60 % din nivelul anului 1991 (conform PIB – 67.2%). Producţia industrială

s-a redus cel mai mult în Georgia, constituind în 2000 doar 24% din nivelul anului 1991,

în Moldova – 38%, Azerbaidjan – 35%, Tadjikistan – 42%, Kârgâzstan – 52%, Armenia – 56%.

Agricultura nu a fost supusă unor salturi atât de bruşte. Cea mai mare reducere a producţiei

agricole s-a înregistrat în anul de criză 1998 – până la 63% din nivelul anului 1991, mai apoi

înregistrându-se o oarecare relansare: în anul 2000 nivelul producţiei agricole a sporit până la 68%

din nivelul anului 1991.

Deşi redresarea sectorului economic real în majoritatea ţărilor CSI în ultimii ani a condus

la o oarecare reducere a diferenţierii ţărilor, totuşi conform indicatorilor economici principali, aceste

divergenţe rămân a fi destul de considerabile.

83

Tabelul nr. 2 (II,2) Dinamica indicatorilor economici de bază în ţările CSI pe cap de locuitor

(în preţuri curente, în procente faţă de indicatorii medii pe CSI)

Produsul Intern Brut

Producţia industrială Producţia agricolă Vânzări cu

amănuntul

1991 2000 1991 2000 1991 2000 1991 2000 Azerbaidjan 50 46 53 53 75 70 100,0 72,5 Armenia 60 43 56 18 89 65 131,7 50,8 Belarus 116 134 135 107 161 183 113,0 126,1 Georgia 48 50 48 22 66 101 58,6 43,9 Kazahstan 70 101 77 101 119 90 69,6 65,1 Kârgâzstan 57 44 51 22 106 83 67,9 30,3 Moldova 81 36 77 23 142 83 84,7 31,5 Rusia 129 134 120 141 96 98 116,1 140,3 Tadjikistan 34 19 34 14 58 29 39,3 11,9 Turkmenistan 52 85 58 35 101 48 63,3 23,3 Uzbekistan 40 41 45 39 78 53 55,2 32,8 Ucraina 79 63 97 66 111 93 85,4 45,0 Sursa: 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000), Межгосударственный Статкомитет СНГ, Москва, 2001.

În anii reformelor au devenit evidente deosebirile dintre ţările CSI privitor la indicatorii sociali

principali, în primul rând la remunerarea muncii. Dacă în 1991 decalajul dintre ţările sovietice cu cel

mai mic şi cel mai mare salariu mediu lunar constituia doar 1,7 ori, în 1997 acesta a atins valoarea

maximă – 19 ori. În acelaşi rând salariul mediu lunar în ultimii ani nici într-o ţară din CSI nu

depăşeşte 100$, ceea ce este sub nivelul pragului, conform căruia ONU clasifică ţările la cele sărace.

Tabelul nr. 3 (II,2) Dinamica salariului mediu nominal în ţările CSI (1994 - 2000)

(în dolari SUA, la cursul oficial) 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Azerbaidjan 13.1 14.4 20.8 35.5 43.5 44.8 49.5 Armenia 6.0 17.4 22.9 27.7 35.7 37.7 42.1 Belarus 27.3 65.6 89.1 90.8 106.3 70.8 73.6 Georgia 5.6 10.5 23.0 32.8 39.8 33.4 16.1 Kazahstan 47.6 78.8 101.0 111.6 119.4 90.6 96.2 Kârgâzstan 21.5 34.0 38.3 39.2 40.1 26.9 25.7 Moldova 26.3 31.8 40.7 47.6 46.6 29.0 32.8 Rusia 110.1 103.7 154.2 164.3 108.3 61.8 79.1 Tadjikistan 15.8 6.8 10.1 8.8 11.8 9.4 8.5 Uzbekistan 26.6 35.8 53.7 48.4 47.3 57.2 40.4 Ucraina 45.4 49.8 68.8 76.9 62.7 43.0 42.3 Sursa: 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000), Межгосударственный

Статкомитет СНГ, Москва, 2001.

84

Analiza cuantumurilor şi a dinamicii salariului în ţările CSI permite constatarea că nivelul

actual al remunerării muncii este foarte diminuat. Acest fapt este semnificat de indicatorul cotei

salariului calculat al angajaţilor în produsul intern brut. În majoritatea ţărilor din CSI cota

remunerării muncii, în PIB, în anii reformei s-a redus: în toate ţările CSI remunerarea muncii

nu depăşeşte 40-46% din structura PIB, în Moldova, Azerbaidjan şi Tadjikistan ea constituie sub

20%. În această ordine de idei trebuie de menţionat, că în ţările economic dezvoltate acest indicator

este cu mult mai mare: în SUA – 59%, în Marea Britanie – 65 %, Germania – 58 %. [70]

Extrem de mici în majoritatea ţărilor CSI sunt pensiile, care constituie de la una până la două

cincimi din salariu şi nu asigură nici minimumul de trai. Astfel, cuantumul mediu al pensiei,

recalculat în dolari în anii 1994 – 2000 a sporit doar în cinci ţări ale CSI: în Azerbaidjan de 7,1 ori,

Belarus – de 3,4, Armenia – de 2,4 în Kazahstan şi Ucraina – de 1,5 ori. În Kârgâzstan, Moldova

şi Rusia mărimea pensiei s-a menţinut practic la acelaşi nivel. Cuantumul mediu al pensiei în ţările

CSI variază de la 19 % până la 42 % din salariul mediu lunar.

Are loc o puternică diferenţiere a societăţilor. În ţările Comunităţii sub nivelul sărăciei

absolute se află de la 20 % până la 40 % din populaţie. În Rusia ponderea populaţiei sărace a atins

în anul 2000 maximumul de 41.2%, acelaşi indicator similar în Belarus constituie 44.4%,

în Kazahstan – 36.4%, iar în Moldova – 65%. Polarizarea veniturilor a 10% dintre cei mai săraci şi

cei mai asiguraţi cetăţeni a atins în Belarus 7,6 ori, Kazahstan – 11 ori, Moldova – 14,4 ori, Rusia – 14,1 ori.

În legătură cu scăderea capacităţii de cumpărare a societăţii, s-a schimbat structura

consumului. Dacă în 1991 în trei republici ex-sovietice – Belarus, Moldova şi Rusia cheltuielile

pentru alimentaţie constituiau aproximativ o treime din toate cheltuielile de consum, iar în alte şase

republici – de la 41 până la 49% şi numai în Azerbaidjan, Armenia şi Georgia ele depăşeau 50%,

atunci în 2000 deja în majoritatea ţărilor cota cheltuielilor pentru alimentaţie a depăşit jumătate din

toate cheltuielile de consum, iar în Moldova, Azerbaidjan şi Tadjikistan aceasta a atins mai mult

de două treimi din ele [70].

Prin urmare, reformele „de pe hârtie” din spaţiul ex-sovietic şi, în deosebi, în Moldova nu

s-au ales cu nimic altceva decât cu un regres social-economic pronunţat, cu pauperizarea masivă

a populaţiei şi cu creşterea inegalităţilor social-economice, cu distrugerea iraţionala şi frauduloasă

a potenţialului social-economic şi cu îndatoriri externe enorme de lungă durată – „cadouri

preţioase” pentru nepoţi şi strănepoţi... Astfel, doar în Moldova, către sfârşitul anului 2000, suma

acesteia constituia peste 1,5 mlrd. dolari SUA sau ceva mai mult de 100% din PIB al ţării, în 2003 –

aproape 1,4 mlrd. dolari SUA [223].

85

Reieşind din realitatea tristă a rezultativităţii tranziţiei atrage atenţia recunoaşterea de către

J. Wolfensonn, Preşedintele BM a eficienţei şi a consecinţelor transformărilor din ultimii ani: „Dacă

se doreşte o creştere stabilă, este importantă şi abordarea problemelor sociale şi sărăciei, deoarece

dacă nu sunt rezolvate problemele sociale, cele legate de sărăcie şi problemele structurale

inerente, creşterea nu va fi stabilă (subl. de autor – T. D.). În societate se vor produce erupţii

sociale sau de alt gen” [36]. Recunoaştere corectă, dar întârziată şi, cu regret, neevitată de către

reformatori încă la iniţierea şi startul tranziţiei – fapt care s-a şi întâmplat în multe ţări în tranziţie...

O apreciere deosebit de negativă a metodologiei, tendinţelor şi impactului social

al reformelor se face şi de către ONU în Raportul Global al Dezvoltării Umane din anul 1999 „Până

în anii ’90 ţările ECE şi CSI asigurau populaţiei lor un nivel destul de înalt al bunăstării... Perioada

de tranziţie a schimbat brusc această situaţie” [141, p. 72]. Este de menţionat faptul că în cazul

Republicii Moldova se observă cele mai critice aprecieri ale organismelor internaţionale

şi experţilor în diferite analize şi rapoarte privind consecinţele sociale ale tranziţiei în ţara

noastră [198], [142]. Şi pentru aceasta sunt temeiuri destul de serioase şi argumentate - pe parcursul perioadei

de tranziţie s-a produs o înrăutăţire considerabilă nu numai a indicatorilor economici ci şi a tuturor

indicatorilor nivelului de trai şi condiţiilor de viaţă ale populaţiei. În acest context efectul cumulativ

al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte reflectarea în Indicele Dezvoltării Umane (IDU),

calculat de ONU şi care înglobează o sinteză a principalilor parametri sociali (demografie,

învăţământ, sănătate şi standarde de viaţă), constituind drept bază pentru analizele comparative

internaţionale. Astfel, IDU pentru Republica Moldova a coborât de la 0,757 în 1992 la 0,689

în 1995, puţin ameliorându-se în 2000 (0,700).

Şi dacă în 1994, potrivit ratingului ONU după acest indicator, Moldova se plasa pe locul 75

în lume, atunci în 1995 republica noastră a coborât pe locul 81, în 1997 – pe locul 110, în 1999

şi 2000 pe locul 104 şi respectiv 102. În pofida ameliorării neesenţiale a IDU în ultimii ani,

Republica Moldova, totuşi, mai rămâne în grupul statelor cu „nivel mediu al dezvoltării umane,

fiind învecinată de Albania, Tunisia, Indonezia, El Salvador şi alte ţări în curs de dezvoltare[178, p. 112].

Astfel, după calculele ONU, Moldova, pentru a ajunge la nivelul ţărilor din topul

clasamentului trebuie să parcurgă o cale lungă peste 0,2 puncte din valoarea IDU. Indicele Canadei

are valoarea de 0,935 şi depăşeşte valoarea IDU pentru Moldova de 1,34 ori. Astfel, Canada pentru

a lichida toate neajunsurile în domeniul dezvoltării umane are de depăşit doar 6,5 %, pe când

Moldova – 30% [109, p. 157].

86

Dintre statele CSI Belarus este plasată superior pe listă după IDU din 1988, pe locul 57.

Statele vecine România şi Ucraina, se plasează respectiv pe locurile 64 şi 78. Din punct de vedere a

dezvoltării umane în ţările CSI Moldova este comparabilă cu Turkmenistan (100) şi Uzbekistan (106) [178].

Astăzi este evident şi indiscutabil – în ţara noastră efectul tranziţiei a produs o decepţie.

Rezultatele reformelor s-au dovedit a fi absolut departe de cele prevăzute de către iniţiatorii lor

şi mult mai aproape de cele de care se temea şi le prognoza populaţia. Privatizarea, liberalizarea

şi deschiderea economiei n-au impulsionat creşterea producţiei şi înviorarea economiei ţării, crearea

noilor locuri de muncă şi oferirea ajutorului social din partea statului persoanelor celor mai sărace

ci, dimpotrivă, după cum se vorbeşte în popor - au adus ţara noastră „la sapa de lemn”. Şi nu e

de mirare faptul, că în rândul populaţie predomină o nostalgie pronunţată după timpurile

de odinioară şi pesimism pentru viitor.

Desenul nr. 1 (II,2) Sistemul economic al ţării de până la proclamarea independenţei,

actual şi viitor în oglinda opiniei publice*

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 2000 Aceste rezultate sociologice vin să le confirme ceva mai târziu (2002) datele altui studiu

privind aprecierea comparativă a situaţiei economiei ţării de până la proclamarea independenţei,

celei din anii de tranziţie şi prognozele pentru următorul deceniu. Mai mult ca atât, ele fiind

îmbinate cu aprecierile privind calitate guvernării în aceste perioade de timp, tabloul devine şi mai

pronunţat, atât în privinţa sentimentului nostalgic după trecut, nemulţumirii de realitatea tristă de azi

cât şi a pesimismului pentru viitor. Este de menţionat, că 3/4 sau 76% din participanţii la acest

0123456789

101112131415

-10 -9 -8 -7 -6 -5 -4 -3 -2 -1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

%

Sistemul economic de pînă la anul 1991 Sistemul economic actual Sistemul economic de peste cinci ani

* Aprecierea sistemului economic al ţării a fost stabilită după scara de interval din 20 de puncte (de la -10 pînă la +10 ), unde valoarea minus10 reprezintă cea mai joasă apreciere, iar plus10 - cea mai înaltă apreciere (cu excepţia nş / nr)

12.6%

32.2%

75.0%

Apreciere pozitivă

78.6%

29.6%

20.3%

Apreciere negativă

+4.7

-4.7-1.4

V a l o a r e a m e d i e

87

sondaj au declarat că destrămarea URSS a influenţat negativ asupra nivelului de trai din ţară şi doar

7% consideră că decizia nu a avut mare influenţă, 4% – având opinii pozitive în acest plan.

Tabelul nr. 4 (II,2) Opinia publică privind situaţia social-economică a republicii

şi calitatea guvernării în perioada sovietică, de tranziţie şi în perspectivă, %*

Starea social-economică 1 foarte proastă

2 proastă

3 medie

4 bună

5 foarte bună

6 nş / nr

În perioada URSS 1.3 2.3 12.2 31.6 43.8 8.8 În anii de tranziţie 43.7 33.0 14.7 1.8 0.3 6.5 Peste 10 ani 8.1 7.7 13.2 7.5 2.4 61.1

Calitatea guvernării 1 2 3 4 5 6 În perioada URSS 1.3 3.5 13.2 34.3 35.0 2.2 În anii de tranziţie 34.7 31.3 19.8 3.8 0.6 9.8 Peste 10 ani 6.8 6.6 11.2 8.3 2.5 64.6

Sursa: SISI „Opinia”, ”Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002 (proiect european) * Apreciere după scara de cinci puncte, unde 1 reprezintă cea mai joasă apreciere, iar 5 – cea mai înaltă apreciere, 6 – nş/nr

Depresia din economie, mersul reformelor, decepţia şi disperarea majorităţii populaţiei

în reforme şi realitatea socială au redus brusc baza socială pentru susţinerea tranziţiei. O dovadă

elocventă în acest plan servesc nenumăratele sondaje sociologice, întreprinse permanent de către

diferite instituţii, inclusiv şi de noi, pe parcursul anilor ’90 în Moldova care arătau că nu mai mult

de 8-10% din populaţie apreciază pozitiv rezultatele reformelor. În această ordine de idei „a eşuat

şi ultima încercare de a aduce populaţia la „un viitor luminos” cu ajutorul unor acţiuni forţate

şi populiste” [184, p. 24], iar „oamenii au devenit mai mult nişte obiecte decât participanţi

ai proceselor de elaborare a politicilor, care le decid viaţa de zi cu zi” [84, p. 10].

De ce s-a întâmplat acest lucru? Astăzi, explicaţiile cauzelor eşuării reformelor sunt diferite

şi contradictorii. Una dintre ele, vehiculată mai des (îndeosebi, în rândul reformatorilor) este că

„teoria e corectă dar implementarea a fost greşită”. Alte explicaţii spun (la care ne alăturăm şi noi)

că şi una şi alta au fost incorecte. Totodată, în opinia noastră încă o altă explicaţie în acest plan

poate fi şi diferenţa de la o ţară la alta, a condiţiilor de start, specificul şi potenţialul social-

economic naţional, tradiţiile, obiceiurile, stilul de viaţă şi conştiinţa populaţiei societăţii etc.

Însă cea mai potrivită cauză a eşecurilor perioadei respective, după părerea noastră, ar putea

fi slăbirea rolului statului, impotenţa practică, organizatorică şi incompetenţa profesională de care

au dat dovadă multe persoane de conducere, fluctuaţia şi remanierea permanentă a cadrelor,

carierismul, lupta şi goana pentru putere, cumătrismul şi nepotismul, inconsecutivitatea

şi necoordonarea acţiunilor institutelor politice, economice şi juridice ale statului, lipsa consolidării

statului şi societăţii, într-un cuvânt - „slăbiciunea instituţională”.

88

Paradoxal, dar cu o astfel de părere sunt de acord atât majoritatea adepţilor cât şi oponenţilor

reformelor. Reformele au fost implementate sub influenţa puternică a „ciclurilor politice” şi în

acelaşi timp, fără o strategie naţională de dezvoltare. Astfel, continuitatea acţiunilor celor 9 guverne

în perioada 1991-2000 nu a fost asigurară. Reformele lansate de Parlament nu au avut o susţinere

politică stabilă, resursele financiare se foloseau iraţional, iar activitatea puterilor executive

şi legislative în toată perioada tranziţiei era îndreptată mai mult spre dobândirea, obţinerea

şi menţinerea puterii la alegerile frecvente din ţară, care până în 2001 s-au desfăşurat practic

în fiecare an (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 1998, 1999, 2000, 2001) [84, p. 10].

La rândul său e indiscutabil faptul că în 1991, reieşind din realitatea spectrului geopolitic din

ECE şi fosta URSS, Moldova altă cale de dezvoltare, decât cea a tranziţiei, practic nici nu avea.

Totodată, trebuie să recunoaştem, că astfel de transformări nicidecum nu se produc uşor. Pentru

Moldova ele au fost poate şi cele mai dificile din toate ţările de tranziţie, având în vedere potenţialul

ei social -economic modest la startul reformelor, progresul tehnico-ştiinţific, situaţia social -politică,

starea de spirit tensionată din societate şi consecinţele ei în toţi anii de tranziţie şi multe, multe alte

evenimente, schimbări, trăsături şi aspecte naţionale specifice care, fără îndoială, au şi influenţat

evoluţia proceselor sociale din ţară în perioada tranzitivă – fapt ce nu trebuie desconsiderat

la evaluarea socială a tranziţiei şi impactului ei asupra dezvoltării social-economice a republicii

în această perioadă. Perioadă extrem de dificilă şi anevoioasă pentru ţară şi populaţie, poate

că şi cea mai grea perioadă din istoria republicii noastre din ultimul secol.

Pe parcursul a 12 ani de tranziţie cu participarea a trei Preşedinţi, patru Parlamente şi nouă

Guverne, absolut diferite după culoare politică, practică de viaţă şi activitate, profesionalism şi grad

de pregătire în „ştiinţa transformărilor şi a tranziţiei” ţara noastră, în condiţiile unei stări de spirit

permanent tensionate în societate, a trecut prin grele încercări şi experimente ale transformărilor:

la început testând noi căi şi metode de liberalizare a economiei, apoi, în 1993 (în strânsă colaborare

cu FMI şi Banca Mondială), orientându-se asupra stabilizării macroeconomice şi privatizării –

sarcini declarate primordiale.

După criza financiară regională (anul 1998), în condiţiile păstrării cerinţelor

macrostabilizării, accentul a fost schimbat pe aria reformelor structurale - restructurarea

întreprinderilor industriale, reforma agrară, reorganizarea sistemului administrării publice,

educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale.

În sfârşit, în anul 2001, cu venirea la putere a forţelor de stânga (partidul comunist), pe fonul

unei depresii îndelungate în economie şi extinderii zonei de sărăcie, pe primul plan a fost înaintată

sarcina întăririi locului şi rolului statului în economie şi viaţa socială.

89

După ceva mai mult de zece ani de experienţe reformiste, realizări modeste şi eşecuri

distrugătoare pentru ţară a devenit clar şi evident, că statul trebuie să fie destul de puternic

şi consecvent, iar societatea consolidată pentru a iniţia, conştientiza, realiza, analiza şi dirija astfel

de transformări radicale în societate.

Tabel nr.5 (II,2) Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai ţării în anii de tranziţie

Anul evaluării rezultate

lor

PIB real modificare anuală,

%

PIB pe cap de

locuitor, $ SUA

Inflaţia medie

anuală, %

Deficitul buge-tului, inclusiv fondul social, % din PIB

Cursul de schimb mediu

anual, lei / $ SUA

Investiţii străine

directe, mln $ SUA

Datoria internă, mln. lei

Datoria externă,

mln. $ SUA

1991 -17.5 201.4 ... – ... ... ... 1992 -29.1 1209 ... – ... ... ... 1993 -1.2 348 1284 -9.0 – ... 255.7 1994 -30.9 322 587 -10.6 4.07 18 270 630.6 1995 -1.4 400 30.2 -5.8 4.49 73 477 840 1996 -7.8 463 23.5 -9.8 4.60 23 737 1031 1997 +1.6 529 11.8 -7.5 4.61 71 984 1286 1998 -6.5 463 7.7 -3.5 5.40 86 1572 1451 1999 -3.4 321 39.3 -3.2 10.52 34 1910 1490 2000 +2.1 354 31.3 -1.0 12.43 128 2022 1547 2001 +6.1 407 10.0 0,0 12.87 160 2400 1504 2002 +7.2 448 5.2 -0,5 13,57 100 2821 1637 2003 +6.2 ... 15.7 ... 13.29 ... 1393.7

Sursa: Ministerul Economiei al Moldovei, 2003; Departamentul Statistică şi Sociologie (1991-2003)

Anume statul şi instituţiile acestuia au fost iniţiatorii şi promotorii reformelor. Însă de la bun

început în Moldova au prevalat iluziile, că în perioada de tranziţie se va reuşi cu succes îmbinarea

elementelor paternalismului de tip socialist (statismul) şi avantajele auto-reglementării pieţei. Viaţa

însă a arătat contrariul.

Considerând Produsul

Intern Brut în calitate de

jalon principal al progre-sului

social – economic putem să

delimităm câteva perioade

(etape) a reformelor

economice din Republica

Moldova şi evoluţiei

societăţii în perioada de

tranziţie: Perioada şocurilor

şi de recesiune bruscă (1991-

10083

59 58

4039

37 38 35 34 35 37 40 42

0

20

40

60

80

100

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, august 2003.

Desenul nr. 2 (II,2) Dinamica PIB în anii 1990-2003 (% faţă de 1990)

90

1994); Perioada privatizării masive şi stagnării depresive (1995-1999); Perioada stopării declinului

producţiei şi relansării economice (2000-2003). Prima perioadă (anii 1991-1994) – Perioada

şocurilor şi de recesiune bruscă.

Lansarea şi implementarea reformelor economice în Moldova, urmate imediat după

destrămarea URSS, a avut loc în condiţii deosebit de dificile, care încă de la startul tranziţiei au fost

marcate nu numai de instabilitatea şi situaţia social-politică tensionată din ţară, dezmembrarea

teritorială a republicii (Transnistria) şi lipsa unei baze legislative perfecte, dar şi de autodistrugerea

rapidă a economiei, de întreruperea relaţiilor de producţie din spaţiul ex-sovietic, de exodul de cadre

calificate, de scumpirea materiilor prime şi resurselor energetice importate, de pierderea pieţelor

de desfacere – fapt ce a provocat o serie de şocuri economice.

Totodată, chiar din start a avut loc o estimare superficială a potenţialului ţării,

a perspectivelor de dezvoltare ulterioară a societăţii în condiţiile de piaţă, o apreciere eronată

a resurselor naturale şi energetice, a condiţiilor naţionale şi spaţiului social specific, a noilor

posibilităţi de supravieţuire sub formă de stat suveran, a predominat supraîncrederea elitelor politice

privind acceptarea reformelor de către populaţie, a fost ignorată societatea civilă în elaborarea

şi realizarea proiectului de reforme etc. – lucruri ce au dat naştere unor iluzii şi mituri de tranziţie

rapidă, fără probleme deosebite şi de o creştere economică accelerată însoţită de un nivel de trai decent.

Aceste iluzii şi mituri s-au spulberat momentan, chiar la debutul tranziţiei, când republica

a nimerit într-un colaps economic uriaş (primul şoc economic) ca rezultat al destrămării pieţei unice

din spaţiul ex-sovietic, lipsei unei baze legislative perfecte ce ar fi reglementat relaţiile de piaţă,

al scăderii vertiginoase a activelor circulante ale întreprinderilor, a scumpirii resurselor energetice

şi a sporirii cheltuielilor energetice în structura costurilor de producţie. Astfel, numai în primii ani

ai tranziţiei nivelul inflaţiei s-a majorat brusc, atingând circa 2000 %, iar PIB-ul a scăzut comparativ

cu anul precedent reformelor cu 41.5%, producţia de mărfuri agricole - cu 24.9%, de mărfuri

industriale – cu 35.0% [144, p. 74].

Se estimează că numai colapsul URSS şi anihilarea relaţiilor comerciale şi financiare a ţării

cu fostele republici sovietice (primul şoc economic) a provocat diminuarea PIB-ului cel puţin

cu 30% [143].

Un alt puternic şoc, efectele căruia înscriindu-se nu doar pe planul securităţii statului,

ci şi pe cel al economiei a devenit conflictul transnistrean, soldat cu dezmembrarea ţării

şi a economiei unice a republicii, eliminarea din circuitul social-economic integru a mai bine de 1/3

din potenţialul industrial al ţării noastre, afectând astfel dureros economia republicii.

Concomitent de urmările nefaste ale “şocului divorţării", trebuie recunoscut şi faptul

că regizorii tranziţiei şi instituţiile reformatoare nu au prevăzut la justa valoare posibilele riscuri

91

economice generate în urma destrămării URSS şi de intrarea în noile realităţi ale economiei

de piaţă. Astfel, inflaţia uriaşă din anii 1992-1994 a fost în mare parte condiţionată de introducerea

relativ târzie în circulaţie a leului moldovenesc (29 noiembrie 1994). După ce Ucraina a creat

moneda sa naţională – cuponul, uriaşa masă de ruble ruseşti din această ţară vecină ne-a invadat,

conducând la creşterea bruscă a preţurilor în situaţia în care economia nu era în stare să satisfacă

o asemenea cerere externă. În felul acesta, s-a manifestat al treilea şoc macroeconomic pe care

l-a resimţit Moldova.

O altă dramă pentru economia ţării în primii ani de tranziţie, a fost majorarea bruscă de către

Rusia a preţurilor de livrare a resurselor energetice până la nivelul preţurilor mondiale. Se estimează

că majorarea preţurilor la hidrocarburi a provocat în ţările postsovietice lipsite de asemenea resurse

(în special în Moldova şi în ţările Baltice) cel de-al patrulea şoc macroeconomic, echivalent

cu o reducere de cel puţin 10% din PIB [236].

În linii mari, schimbarea principală în politica economică a Moldovei a pornit doar de la

finele anului 1993, acest an considerându-se de fapt hotarul dintre două economii - cea

preponderent de stat şi cea orientată spre piaţă. Primul program concret de stabilizare a economiei

Moldovei a fost elaborat în comun cu FMI şi BM în anul 1993. El era orientat spre două obiective.

Primul - îmbunătăţirea mediului şi motivaţiilor pentru activitatea de afaceri: stabilitatea

macroeconomică, liberalizarea preţurilor şi a comerţului, crearea unui sistem legal credibil

şi înregistrarea unor progrese în transferarea activelor din sectorul public în sectorul privat.

Al doilea –crearea unui sector financiar dinamic (sistemul bancar, sistemul bugetar) stabil vis-a-vis

de suprapresiunile în perioada de tranziţie.

Cu regret, rezultativitatea acestor transformări a fost destul de neeficientă. În pofida

implementării rapide a obiectivelor reformatoare, potrivit postulatelor teoriei neo-liberale,

cu aceeaşi viteză se prăbuşea economia ţării, lovită de o inflaţie vertiginoasă şi scădere drastică a producţiei.

Odată cu liberalizarea preţurilor şi a comerţului extern mărfurile producătorilor moldoveni

s-au ciocnit de concurenţa dură a producătorilor altor ţări atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele

tradiţionale din Rusia şi din alte state ale CSI. Indicele mărfurilor industriale în anul 1994

a constituit 47% comparativ cu anul 1990, iar a producţiei agricole - 62,5% [144, p. 74].

Destul de uriaşe au devenit deficitele bugetare: - 9% în 1993 şi 10% în 1994 - ceea

ce a condiţionat necesitatea contractării primelor datorii externe, către sfârşitul anului 1994 acestea

constituiau deja 630 milioane dolari [238, p. 25].

În condiţiile absenţei unei strategii clare şi eficiente pentru industrie şi a unei legislaţii

transparente, managerii întreprinderilor încercau să transfere activele gestionate unor structuri

private pe care le controlau. Prin urmare, întreprinderile nu se restructurau, dar datoriile lor creşteau.

92

Situaţia creată putea fi soluţionată pozitiv doar pe calea privatizării, statul practic neavând controlul

asupra proprietăţii sale.

A doua perioadă (anii 1995-1999) – Privatizarea masivă şi stagnare depresivă. Această

perioadă a fost marcată din primii ani de o relativă stabilizare macroeconomică, în primul rând

datorită stopării radicale a creşterii inflaţiei (de circa 10 ori comparativ cu 1994) şi frânării

considerabile a procesului de degradare a PIB-ului (de cinci ori). La mai bine de un an de la apariţia

leului moldovenesc, Banca Naţională a Moldovei promova o politică monetară restrictivă, cu efecte

benefice, luând inflaţia sub control.

Totodată, în pofida faptului ca începând cu finele anului 1994 se poate vorbi deja despre

o oarecare macrostabilizare şi implementare vastă a reformelor, declinul economic devenea tot mai

pronunţat. Sectorul real era în proces de privatizare şi lăsat în voia soartei...

La majoritatea întreprinderilor a fost stopat procesul de producţie, au început concedierile

forţate, îndelungate şi neplătite, precum şi disponibilizările în masă a angajaţilor, întreaga republică

fiind cuprinsă de un şomaj nemaipomenit. Tot din aceşti ani a pornit şi scăderea vertiginoasă

a nivelului de trai al populaţiei, veniturile căreia numai în decursul anului 1994, micşorându-se

cu 54% faţă de anul precedent [113, p. 40].

Evenimentul cheie a acestei perioade a fost privatizarea în masă şi acomodarea dezvoltării

economiei naţionale în relaţiile de piaţă. Ca model de privatizare în industrie în Moldova a fost ales

Consensul de la Washington, care recomandă privatizarea prin intermediul fondurilor de investiţii

cu utilizarea de vouchere (bonuri patrimoniale) şi care, conform teoriei trebuie să ofere tuturor

cetăţenilor ţării posibilitatea obţinerii unei porţiuni a proprietăţii publice, în republică fiind

promovată ideea „privatizării rapide”.

Fiind pregătită în decurs de 3 ani şi începând abia în iulie 1994, privatizarea în masă

a decurs în ritmuri exagerat de mari şi s-a încheiat doar către anul 1996. În linii mari privatizarea

în Moldova s-a desfăşurat după cel mai nepotrivit model din toate cele posibile. Şi, dacă de la bun

început ea a fost ridicată în slăvi pentru rolul ei de a spori eficienţa economică a ţării şi a

managementului corporativ, atunci în final privatizarea, în aceeaşi măsură, a fost călcată în picioare

pentru eşecurile ei în dezvoltarea economiei ţării şi asigurarea echităţii sociale. Introducerea aşa –

numitor bonuri patrimoniale, în condiţiile în care nici statul şi nici populaţia nu dispuneau

de însuşiri practice şi teoretice în „arta privatizării”, iar în ţară nu funcţionau legile, privatizarea

s-a soldat cu risipirea, destrămarea neruşinată şi furtul patrimoniului naţional şi nicidecum

cu împărţirea lui socialmente echitabilă. „Privatizarea, - ceva mai târziu concluziona FMI, -

a echivalat cu o vânzare în regim de urgentă la care numai puţinii privilegiaţi au fost invitaţi” [237].

93

Rezultatele economice ale unei asemenea privatizări au fost pur şi simplu dezastruoase.

Modelul ales de privatizare trebuia, şi practic a rezolvat prima problemă, transferarea proprietăţii

din mâinile statului, dar nu a creat acea clasă reală de proprietari, când fiecare cetăţean deţine

o porţiune mică a patrimoniului de stat ca sursă de existenţă. „De facto, după cum menţionează BM

politica industrială de privatizare prin intermediul fondurilor de investiţii a devenit o de -

capitalizare a sectorului real în favoarea goanei după rentă pe termen scurt de către managerii

fondurilor prin intermediul sinecurilor şi afacerilor ilegale şi prin manipulările pe piaţa financiară” [81].

Eşecul şi consecinţele privatizării în mare parte se datorează slăbiciunii statale. În perioada

în care începuse privatizarea masivă, statul nu doar s-a retras din economie, dar pentru moment

părea că chiar şi-a retractat orice responsabilitate în legătură cu proprietatea, atât faţă de cea de stat,

cît şi faţă de cea în proces de privatizare. O eroare mai gravă pentru acea perioadă nici nu poate

fi imaginată, consecinţa firească fiind irosirea, furtul sau utilizarea frauduloasă a activelor

întreprinderilor. De fapt, a fost pierdut controlul statului asupra unor active în valoare de miliarde de

lei, frecvent manipulate în mod fraudulos de către managerii întreprinderilor şi ai fondurilor de investiţii.

Treptat, în ţară a înflorit corupţia, transformându-se dintr-un fenomen excepţional într-o

tradiţie cvasiculturală, socialmente acceptată. Funcţionarii corupţi, persoanele agere şi cu relaţii au

pus mâna pe cele mai importante active, au admis privatizări ilicite şi vânzări de proprietate de stat

peste hotare, au fost implicaţi în importuri de hidrocarburi în absenţa oricărei transparenţe,

în anularea ilegală a obligaţiunilor fiscale, în direcţionarea administrativă sau politică a creditelor

bancare preferenţiale etc. Bunăoară, în anul 1999 în urma unor investigaţii a companiei

Transparency International Moldova a fost inclusă în grupul celor mai corupte 25 de ţări din lume [90, p. 2].

Nerespectarea legilor, deciziilor judecătoriilor şi slăbiciunea aparatului de stat au încurajat

economia subterană care s-a extins considerabil şi a dus la apariţia unui cerc vicios al corupţiei,

activităţilor latente de antreprenoriat, a redus veniturile la bugetul de stat, în timp ce discrepanţa

veniturilor populaţiei s-a majorat dramatic.

În pofida faptului că privatizarea în masă nu şi-a atins principalele sale scopuri, iar costurile

ei sociale s-au dovedit a fi considerabile şi destul de dureroase pentru ţară şi populaţie, pentru

dezvoltarea ulterioară a republicii, aspectele sociale ale procesului de privatizare au fost puţin

discutate în Republica Moldova.

94

Tabelul nr.6 (II,2) Evaluarea impactului social al privatizării

Obiectivele şi scopurile privatizării Rezultatele obţinute Puncte

-3 ÷ +3 Impactul social

(pozitiv / negativ)

Transformarea cetăţenilor în proprietari reali - calitate care ar fi asigurat o sporire a veniturilor acestora

Cetăţenii ţării au devenit prizonieri ai reformelor şi proprietari doar „pe hârtie”. Economia ţării este în declin, iar acţionarii întreprinderilor au rămas doar cu documentele de „proprietar real”

-3 Foarte negativ

Obţinerea unor venituri substanţiale în buget în urma vânzării patrimoniului

Patrimoniul a fost vândut în cercuri obscure, fără transparenţă, în urma cărora buzunarele proprii deseori s-au confundat cu buzunarul statului.

-2 Negativ

Atragerea masivă a investiţiilor locale şi străine

Mediul investiţional din republică este neatractiv, în ultimii ani investiţiile fiind în descreştere.

-3 Foarte negativ

Modernizarea economiei, sporirea competitivităţii mărfurilor şi serviciilor

Fondurile fixe sunt uzate, tehnologiile din lipsă de surse materiale – retrograde, majoritatea mărfurilor nu fac faţă concurenţei.

-3 Foarte negativ

Asigurarea unor ritmuri accelerate de creştere economică

În decursul a 10 ani economia a fost în declin, iar ritmurile de creştere din ultimii ani sunt neesenţiale, atingând la moment doar nivelul anului 1994 şi 40% din cel din anul 1991.

-3 Foarte negativ

Crearea clasei mijlocii - baza existenţei în stat a unei societăţi democratice şi stabile

În ţară nu a mai fost formată acea clasă mijlocie, 75% din populaţie fiind în sărăcie. -3 Foarte negativ

Bilanţ Foarte proaste şi absolut contradictorii cu obiectivele privatizării -3

Foarte negativ, inclusiv şi

pentru viitor Evaluare socială efectuată de către autor (potrivit metodologiei BM)

În pofida faptului, că odată cu privatizarea în industrie a început restructurarea treptată a întreprinderilor, industriale, transformările structurale în agricultură s-au început mult mai târziu, privatizarea în sectorul agricol cunoscând un proces destul de anevoios, contradictoriu şi de lungă durată (1998-2000).

Concomitent cu privatizarea terenurilor şi patrimoniului agricol, vechile gospodărit colective au fost reorganizate în întreprinderi noi, bazate pe proprietatea privată: – gospodării de fermieri, societăţi cu răspundere limitată, întreprinderi individuale etc. Tergiversarea reformelor în agricultură a condus la degradarea bazei tehnico-materiale a ramurii şi sistemelor de management, financiare, de resurse umane şi a celora de integrare orizontală şi verticală între verigile complexului agroindustrial.

Sute de mii de hectare de pământ, inclusiv cu culturi agricole s-au prefăcut în pârloage – peisaj absolut străin pentru cultura agricolă naţională de odinioară.

Dreptul de a obţine în proprietate privată cote de teren agricol l-a avut membrii colhozurilor, lucrătorii sovhozurilor şi altor tipuri de întreprinderi agricole, inclusiv pensionarii acestor organizaţii, listele respective întocmindu-se la situaţia din 1 ianuarie 1992, fapt ce au condiţionat lipsirea multor persoane care au fost angajate în gospodăriile agricole după data menţionată (tânăra generaţie!) de dreptul de proprietar de teren. Doar până la 50% din cota de teren echivalent li s-a dat în proprietate persoanelor din sfera socială cu vechime în muncă nu mai puţin de 25 ani pentru bărbaţi şi 20 pentru femei, totodată persoanele ce nu au atins aceşti termeni de vechime în muncă au rămas pentru totdeauna neîmproprietărite.

95

Şi deşi, reformele structurale în agricultură s-au produs deja, privatizarea a lăsat amprente

destul de grave pentru satul moldovenesc. În mediul rural astăzi există probleme acute ce ţin

de accesul limitat la echipament şi mijloace de producţie; rata înaltă a dobânzii la credite, lipsa

experienţei de planificare a business-ului; infrastructura socială slab dezvoltată; insuficienţa

canalelor de comercializare, precum şi a serviciilor de păstrare şi transportare, grad insuficient

de cunoaştinţe privind drepturile sale legitime de proprietar etc.

Astăzi, reieşind din transformările structurale în republică, atât din industrie, cât şi din

agricultură se expun păreri, precum că ar trebui de re-naţionalizat patrimoniul statului, şi apoi

de reefectuat privatizarea din nou, într-un mod mai eficient, echitabil şi transparent. Procesul însă nu

mai este reversibil, iar tentativele de revizuire generală a privatizării s-ar putea solda cu grave

tensiuni şi consecinţe sociale. Proprietatea de stat a fost privatizată şi singura soluţie a economiei

ţării noastre este ca aceasta să reînvie şi să înceapă a lucra pentru dezvoltarea societăţii

şi bunăstării populaţiei.

Actualmente, potrivit estimărilor experţilor independenţi, în Moldova sectorul privat deţine

o pondere de 55% in structura PIB-ului şi 60% din totalul forţei de muncă active. Sectorul privat

este o reţea destul de interesantă si de eterogenă a unor întreprinderi de diferite mărimi şi origini.

Mai bine de 25% din întreprinderi sînt de talie medie, restul - circa 15% - fiind întreprinderi mari.

Potrivit statisticii de stat, doar 15% din firmele private au fost cândva întreprinderi de stat,

privatizate şi restructurate. La rândul său, majoritatea celor nou-create - circa 50% - activează

în comerţ şi construcţii. Firmele mici şi mijlocii sunt deosebit de tentate să se implice în aceste

domenii, care nu necesită prea mari investiţii sau cunoştinţe speciale. Totodată, doar 15-20% din

întreprinderile private acţionează în industrie şi în sectoare care în termeni strategici au perspective

mult mai bune decât comerţul şi construcţiile.

În ceea ce priveşte business-ul agricol, atâta timp cît nu se va constitui infrastructura

instituţională adecvată, şansele acestuia de a se afirma ca un sector economic rentabil vor fi destul

de mici. Suprafaţa medie a unei exploatări agricole este de 1,5-2 ha în Moldova, în timp ce în ţări ca

Danemarca sau Luxemburg aceasta este de 40ha, lucru care nu poate să nu se reflecte asupra

competitivităţii. Un agricultor moldovean asigură cu hrana 1,5 persoane, în timp ce unul din

Uniunea Europeană - 14 persoane. Productivitatea muncii în agricultura Moldovei este de 15 ori

mai mică decât în Uniunea Europeană [238, p. 36].

96

Desenul nr.3 (II,2) Dinamica dezvoltării industriei, agriculturii şi serviciilor în Republica Moldova în anii 1993-2003, % din PIB

Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, august 2003

În a doua jumătate a anilor ’90 s-a înregistrat în mod evident tergiversarea reformelor

şi economia Republicii Moldova a început să bată pasul pe loc. În ţară s-a extins şi mai mult aria

sărăciei, şomajul şi inegalitatea socială. S-a înţeles că stabilitatea macroeconomică nu poate

fi susţinută pe termen lung, bazându-ne doar numai pe reglarea masei monetare. Stabilizarea

macroeconomică şi a iniţierii unor reforme structurale - combaterea definitivă a inflaţiei,

privatizarea (cu toate absurdităţile care s-au admis în acest proces), crearea unui sistem bancar

destul de stabil nu a avut nici un efect benefic asupra economiei ţării şi, în deosebi, a nivelului

de trai al populaţiei. Astfel, inegalitatea în venituri a ajuns la proporţii inimaginabile câţiva ani mai

târziu. Coeficientul Gini s-a majorat de la 0.27 în 1990 până la 0.42 în 1997-1998. Pentru

comparaţie, în Ungaria, în aceeaşi perioadă, coeficientul Gini a crescut de la doar 0.21 până

la 0.25 [238, p. 27].

O instabilitate socială în republică tot mai pronunţată se manifesta prin frecventele greve,

pichetări, mitinguri de protest privind nivelul mizerabil de trai, restanţele la salarii şi pensii, şomajul

în masă, care denotau că societatea pierduse încrederea în capacităţile reformatoare ale elitelor

politice care s-au dovedit incapabile să aducă rezultatele reformelor în casa fiecărui cetăţean.

În pofida tuturor eşecurilor şi gafelor comise, trebuie de menţionat că până în 2000

în economia Moldovei au fost totuşi şi unele suficiente realizări economice ale obiectivelor

tranziţiei - reformarea structurii proprietăţii, introducerea monedei naţionale, restructurarea

şi consolidarea sistemului bancar şi constituirea unei pieţe de capital, au fost puse bazele reformei

agrare. Efectul cumulat al acestor realizări i-a permis Moldovei sa-şi revină relativ repede după

criza financiară rusă. Astfel, după un deceniu de frământări, ultimii ani din decada anilor ’90 au fost

0

10

20

30

40

50

60

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 est.

Industria Agricultura Serviciile

97

deja cei de o relativă stabilizare, adaptare treptată a economiei ţării la relaţiile de piaţă,

înregistrându-se o reducere lentă a PIB-ului de numai 3%, stabilizarea definitivă fiind atinsă

începând cu anul 2000, când PIB a cunoscut deja pentru prima dată în istoria tranziţiei moldoveneşti

o creştere în termeni reali cu – 2%.

A treia perioadă (anii 2000-2003). Perioada stopării declinului economic, stabilizării şi creşterii economice.

După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri

în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul

producţiei şi să înregistreze treptat oarecare progrese în creşterea PIB, când acest indicator a sporit

în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere, potrivit estimărilor,

şi în 2003 – cu 6.2% [3], [223].

La majorarea PIB-ului a contribuit relansarea lentă a economiei ţării şi primii lăstari

ai reformelor structurale anterioare. Potrivit statisticii oficiale, începând cu anul 2000 s-a accentuat

atât tendinţa de stabilizare cât şi deja de o anumită creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001

şi 2002 volumul producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa

de creştere economică menţinându-se, potrivit datelor preliminare, şi în 2003 – cu 17%. Tot

în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în agricultură, producţia căreia fiind în creştere

cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice

nefavorabile [3], [223].

Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,

PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat

în anul 1990. Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448 dolari SUA în 2002), continuă

şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul

loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est [219, p. 19]. Pornind de la realizările macroeconomiei ţării, această perioadă (anii 2000-2003)

comparativ cu cele precedente, fără îndoială, este mult mai bună: creştere economica, sporire PIB,

majorare a salariilor. Totodată aceste performanţe, sunt privite cu scepticism atât de unii experţii

locali, cât şi de cei străini, potrivit cărora creşterea economică se ţine, în mare parte, atât

pe reformele structurale anterioare, cât şi pe conjunctura regională favorabilă şi fluxul enorm

de valută de la cetăţenii Republicii Moldova, angajaţi la munci peste hotare, flux ce se ridica la 600

milioane de dolari, cifră ce concurează cu bugetul anual al ţării.

Reformele structurale sunt în suspans. A continuat să scadă fluxul investiţiilor străine directe

(ISD), pe fonul tendinţei pronunţat inverse din ţările din Europa Centrală şi de Est. Intrările de ISD

în Republica Moldova au scăzut în 2002 cu 29%, până la 111 mln. USD, iar în nouă luni ale anului

2003 au fost şi mai mici, sub 60 mln. USD [15].

98

Rămâne a fi încă destul de slab efortul de creştere a exporturilor. Deşi livrările de produse

moldoveneşti pe pieţele externe au înregistrat o majorare esenţiala, la prima vedere, ea a fost

generata de creşterea consumului pe pieţele principale de desfacere a produselor moldoveneşti,

şi mai puţin de acţiunile întreprinse de stat. Este un lucru pe care îl semnalează însuşi responsabilii

de promovarea exporturilor. Ei susţin că Republica Moldova îşi pierde poziţiile chiar şi pe pieţele

tradiţionale din cauza ca nu se depun eforturi suficiente pentru promovarea producţiei.

În schimb, importurile „au explodat”, deficitul comercial a atins cel mai înalt nivel după

declararea independentei. Ministerul Economiei a pronosticat pentru sfârşitul anului 2003 un deficit

de 530 mln. de dolari. Creşterea deficitului, se pare, nu mai poate fi frânată, acelaşi minister

prognozează pentru 2004 o creştere în continuare a acestuia, tendinţa apreciata chiar de oficiali

drept îngrijorătoare. Pericolele ce le comportă această prăbuşire a soldului balanţei comerciale sunt

cu greu atenuate prin transferurile de sute de milioane de dolari ale moldovenilor care muncesc

peste hotare. Creşterea considerabila a importurilor face economia moldovenească şi mai

dependentă de străinătate.

Indiferent care sunt creşterile economice din ultimii ani, aceasta continuă să fie vulnerabilă

şi expusă riscurilor din exterior. Majorarea importurilor, dar şi a creditului intern, este „stimulată”

de situaţia de pe piaţa financiară, apreciată de însăşi Ministerul Economiei, drept paradoxala, când

leul se apreciază cu 3,8 %, iar inflaţia o ia în direcţie opusa logicii şi creşte cu 14%.

Rata inflaţiei în 2003 de circa 17% la sfârşit de an, cu mult peste previziunile oficiale (8%)

a erodat în mare măsura majorările de salariu. Aceste majorări sunt totuşi peste nivelul creşterii

economice şi reprezintă un factor de presiune asupra economiei. Evident, o atare situaţie, când

ritmul de majorare a salariilor este cu mult mai înalt decât ritmul de creştere economică nu poate

continua până la infinit.

În anii 2000-2003, Republica Moldova a înregistrat o creştere economică de 21.6%, dar

a reuşit să reducă din handicapul format pe parcursul a zece ani mult prea puţin. Astfel, daca în anul

2000 PIB-ul reprezenta 37% din nivelul înregistrat în anul 1990, an ce a precedat reformele, apoi

în anul 2003 – doar sub 50%. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează

pentru următorii trei ani o rată de creştere anuală de 5%), Republica Moldova va avea nevoie încă

de circa 20 de ani pentru a atinge nivelul precedent de înaintea crizei...[15]

În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente

în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul

tranziţiei „moldoveneşti”, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul

de îngrozitoare şi impact foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară

a republicii noastre.

99

Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei.

În pofida unor elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală a rămas nesoluţionată – „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei, de oamenii de rând, adică de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari pe zi şi peste 50% - din mai puţin de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot mai mult de ţările latino-americane [238, p. 27].

Tabel nr. 7 (II,2) Evoluţia principalilor indicatori sociali în Republica Moldova

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 Numărul populaţiei (la începutul anului), mii 4334.4 4320 4304.7 4293.0 4281.5 4264.3 4247.7

Rata natalităţii (la 1000 locuitori) 12 11.9 10.9 10.6 10.2 10.0 9.9

Rata mortalităţii brute (la 1000 locuitori) 11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.5

Sporul natural (la 1000 locuitori) 0.5 0.0 -0.2 -0.7 -1.1 -1 -1.6

Rata mortalităţii infantile (la 1000 de noi-născuţi vii) 20.2 19.8 17.5 18.2 18.3 16.3 14.7

Speranţa de viaţă a bărbaţilor, ani 62.9 62.9 64.0 63.7 63.9 64.5 64.4

Speranţa de viaţă a femeilor, ani 70.4 70.3 71.3 71.0 71.2 71.7 71.7

Indicele Dezvoltării Umane 0.696 0.699 0.702 0.698 0.700 -

Cheltuieli pentru sănătate, % din PIB 6.68 6.02 4.31 2.91 2.95 2.85 -

Cheltuieli pentru învăţământ, % din PIB 10.25 9.97 7.02 4.67 4.5 4.86 -

Salariu nominal, lei 187.10 219.80 250.40 304.60 407.90 543.70 691.90 Salariu nominal, dolari USD 40.7 47.6 46.5 29.0 32.8 42.3 51.0 Bugetul minim de consum (BMC), lei 338 440 472 660 945 1053 1137

Salariu nominal / BMC, % 48.2 50.0 53.1 46.1 43.2 51.6 60.8 Sursa: Ministerului Economiei al Moldovei, 2003

Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns asupra vieţii sociale a populaţiei, afectând dureros toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii populaţiei. Reformele economice au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale, au erodat considerabil veniturile reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus la aprofundarea inegalităţii sociale. Comparabil cu anul 1991 Coeficientul Gini, care arată gradul de diferenţiere în distribuţia veniturilor disponibile ale populaţiei, a sporit în perioada de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din Occident el constituie 0,35; în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).

100

Ca o derivată a reformelor şi proceselor sociale ia amploare fenomenul polarizării societăţii

în Moldova după venituri. Conform sondajului bugetelor gospodăriilor casnice al Departamentului

Statistică şi Sociologie, din 2002, proporţia dintre prima cuantilă (cea mai săracă) şi cuantila

a cincia (cea mai înstărită) a atins către finele anului 2002 cifra de 14,7 ori. Doar pe parcursul

ultimilor trei ani acest decalaj a crescut de 1,2 ori. Astăzi circa 20% din populaţia cea mai înstărită

dispune de mai bine de jumătate din tot venitul disponibil al societăţii, în timp ce cincimea cea mai

săracă beneficiază doar de 3,4% din avuţie. Persoanelor cu venituri medii, care de altfel constituie

majoritatea societăţii (3/5), le revin doar 46% din veniturile globale. Acesta reprezintă un argument

convingător conform căruia clasa mijlocie în Moldova este încă destul de firavă şi nu poate servi

drept amortizor pentru costurile reformei economice.

Schimbările din societate au redus considerabil capacitatea de cumpărare a populaţiei,

au condus la comprimarea consumului individual Această diminuare s-a produs la toate

componentele consumului (servicii, produse alimentare şi mărfuri industriale), însă mai accentuată

ea a fost la produsele alimentare de bază, cum ar fi carnea – minus 57%, laptele – minus 49%

şi peştele – minus 84%. Regresul consumului s-a apropiat ameninţător de nivelul critic, punând

în pericol dezvoltarea normală a individului ca fiinţă umană.

O realitate tristă pentru ţară a devenit subalimentaţia, care este caracteristică astăzi nu numai

persoanelor cu venituri mici, dar şi lucrătorilor cu venituri mijlocii din sfera bugetară, deci pentru

majoritatea populaţiei. Potrivit ultimelor rezultate ale sondajului bugetelor gospodăriilor casnice,

valoarea medie nutritivă a alimentaţiei zilnice în 2002 a fost estimată la 1976 kkal pe persoană,

acest indicator coborându-se sub pragul caloric de 2100 kkal pe zi, calculat de FAO. În acest

context putem conclude ca subnutriţia ia amploare în Moldova, intensificând extinderea

insecurităţii alimentare.

Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit asupra parametrilor demografici şi stării

sănătăţii publice. Comparativ cu anul 1990 numărul populaţiei ţării a scăzut cu circa 5%, Republica

Moldova având una din cele mai joase speranţe de viaţă din Europa - 68,2 ani; mortalitatea

infantilă depăşeşte media europeană de 3 ori, iar mortalitatea maternă - de 4 ori. Comparativ

cu anul 1990 mortalitatea generali a populaţiei a sporit cu 15%, în timp ce natalitatea s-a micşorat

cu 38%. Începând cu anul 1998 pentru prima dată în republică s-a înregistrat o depăşire a ratei

mortalităţii faţă de rata natalităţii, provocând fenomenul depopulării republicii. Drept rezultat

creşte presiunea sarcinii demografice, care poate deveni un obstacol real în promovarea reformelor

economice. În prezent proporţia acestui fenomen a depăşit cu mult limita critică (0,11),

constituind 0,31.

101

În ţară bântuie şomajul şi sub-utilizarea considerabilă a forţei de muncă. Astfel, potrivit

estimărilor Anchetei Forţei de Muncă, aproximativ 17% a angajaţilor rămân parţial ocupaţi,

emigraţia (în căutarea unui loc de muncă) pe parcursul perioadei de tranziţie a crescut considerabil

constituind, conform datelor Departamentului Migraţiune, circa 600 mii oameni sau 37% din

populaţia economic activă.

Circumstanţele enumerate mai sus au provocat fenomenul sărăciei. Cu toate că sărăcia

în Republica Moldova a crescut sistematic pe tot parcursul anilor ’90, acest fenomen a fost

recunoscut oficial şi a fost inclus în priorităţile Guvernului abia în anul 1997. Deşi sărăcia

în Moldova cuprinde majoritatea caracteristicilor tipice altor ţări, aflate în tranziţie economică,

acest fenomen în Moldova reprezintă o problemă deosebit de acută, din cauza trăsăturilor sale

specifice. În primul rând, sunt sărace nu numai categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, dar

şi o mare parte a celor angajaţi în economia naţională şi a celor cu studii, a persoanelor apte

de muncă, calificate şi sănătoase. Printre cei săraci se află chiar şi persoane (familii) care posedă

un anumit capital material, mijloace de producere sau bunuri durabile.

În linii mari indicatorii principali ai sferei sociale sunt la pragul critic şi pot pune în pericol

atât promovarea de mai departe a reformei, cât şi însăşi securitatea economică a statului.

În pofida înfăptuirii în Moldova a unor transformări radicale atât în direcţia constituirii

instituţiilor de bază ale economiei de piaţă, cât şi în direcţia afirmării valorilor şi procedurilor

democratice în practic toate sferele vieţii, societatea moldovenească nu a izbutit să realizeze

obiectivele sale strategice formulate încă în 1990 - anul în care Moldova a declarat tranziţia

la economia de piaţă drept prioritatea numărul unu a politicii de stat alături de afirmarea în fapt

a suveranităţii ţării cu atât mai mult, că aceste obiective vizau în primul rând ridicarea nivelului

de viaţă al populaţiei.

În linii mari, dinamica opiniei publice, cercetată anual în repetare începând cu anul 1991

(monitoring sociologic “Barometrul societăţii”) de către Serviciul Independent de Sociologie

şi Informaţii (SISI) „Opinia” şi Secţia Sociologie a IFSD al AŞRM demonstrează existenţa

şi menţinerea permanentă în societate a unei stări de spirit destul de încordate şi protest social,

provocate de consecinţele reformelor şi starea de lucruri din ţară de nivelul foarte scăzut de trai

al populaţiei şi neîncrederea în ziua de mâine.

102

Desenul nr. 4 (II, 2) Evoluţia stării materiale a familiei (autoapreciere comparativă)

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 2000

Reieşind din rezultatele transformărilor din societate, experienţa pozitivă şi negativă

a reformelor din Republica Moldova, la începutul anilor 2000 în ţară tot mai pronunţat s-a conturat

ideea, că este momentul de a pune punct experimentelor şi de a trece de la tactica de supravieţuire

la lucruri concrete şi eficiente, la consolidarea societăţii, pacea civică şi la strategia de dezvoltare

durabilă a societăţii. O astfel de strategie, ce consolidează statul şi populaţia, poate şi trebuie

să devină întărirea statalităţii Republicii Moldova, revigorarea şi modernizarea economiei naţionale,

pacea civică, transformarea ţării într-un stat european civilizat - stabil din punct de vedere politic,

economic şi deschis pentru colaborarea internaţională.

O analiză mai amplă şi detaliată a impactului tranziţiei asupra nivelului de trai şi calităţii

vieţii populaţiei se reflectă în capitolele următoare.

Concluzii:

În pofida înfăptuirii în Moldova a unor transformări radicale în societate ţara noastră

nu a izbutit în perioada de tranziţie să realizeze obiectivele sale strategice formulate încă la startul

reformelor care vizau în primul rând creşterea economică şi sporirea nivelului de viaţă al populaţiei.

7.310.7

79.6

6.8

38.7

54.1

14.6

25.1 22.8

0

10

20

30

40

50

60

70

80

SSttaarreeaa mmaatteerriiaallăă aaccttuuaallăă ccoommppaarraattiivv ccuu cceeaa ddee PPÂÂNNĂĂ LLAA pprrooccllaammaarreeaa

iinnddeeppeennddeennţţeeii rreeppuubblliicciiii

SSttaarreeaa mmaatteerriiaallăă aa ffaammiilliieeii LLAA MMOOMMEENNTT

((22000000))

SSttaarreeaa mmaatteerriiaallăă aa ffaammiilliieeii PPEESSTTEE CCIINNCCII AANNII

((pprrooggnnoozzee))

Mult / ceva mai bună

La fel Mult / ceva mai proastă

Bună / foarte bună

Medie Proastă / foarte proastă

Mult / ceva mai bună

La fel Mult / ceva mai proastă

Diferenţa până la 100% - nş/nr

%

103

Astăzi, după o perioadă de 12 ani dificili şi contradictorii, după mai mult de un deceniu de schimbări şi reforme, realizări şi eşecuri, salturi şi căderi s-a dovedit că tranziţia are loc în condiţiile pronunţate insuficienţe de pregătire a managerilor de toate nivelurile, precum şi a populaţiei pentru activitatea în noile realităţi istorice. Transformările şi procesele sociale care au loc în întreg spaţiul post-socialist, inclusiv în Republica Moldova, nu au analog în istoria omenirii şi, de la ţară la ţară, decurg foarte diferit, cu toate că structurile instituţionale şi cadrul legislativ nou-create pretutindeni sunt aproximativ aceleaşi, fiind transpuse din alte sisteme, cărora le sunt proprii tradiţii culturale şi psihologice cu totul diferite.

Nefiind adaptate prin cercetări ştiinţifice şi strategice la condiţiile concrete ale ţării, transpuse identic în alte realităţi culturale, psihologice, geopolitice şi geoeconomice, reformele în ţara noastră s-au dovedit a fi pur şi simplu ineficiente.

În Republica Moldova au avut loc grave nereuşite în procesele privatizării, reorganizării şi restructurării întreprinderilor ceea ce a cauzat, în majoritatea cazurilor, ineficienţa lor economică. Privatizarea în masă nu a atins principalele sale scopuri, care constau în: (i) transformarea cetăţenilor în proprietari reali - calitate care ar fi asigurat o sporire a veniturilor acestora; (ii) obţinerea unor venituri substanţiale în buget în urma vânzării patrimoniului; (iii) atragerea masivă a investiţiilor locale şi străine; (iv) modernizarea economiei, sporirea competitivităţii mărfurilor şi serviciilor; (v) asigurarea unor ritmuri accelerate de creştere economică; (vi) crearea clasei mijlocii - baza existenţei în stat a unei societăţi democratice şi stabile.

Tergiversarea reformelor în agricultură a condus la degradarea bazei tehnico-materiale a ramurii şi sistemelor de management, financiare, de resurse umane şi a celora de integrare orizontală şi verticală între verigile complexului agroalimentar. În procesul privatizării s-a admis un şir de încălcări ale Legii cu privire la privatizare, au avut loc multiple cazuri de neîndeplinire a contractelor de vânzare - cumpărare la privatizarea contra mijloace băneşti, îndeosebi privind onorarea obligaţiunilor de către noul proprietar privat de a investi în dezvoltarea întreprinderii.

Ca urmare a declinului transformaţional Produsul Intern Brut al Republicii Moldova a înregistrat cea mai puternică scădere dintre toate ţările post-socialiste, relansarea economiei s-a început doar în anii 2000, 2001 şi 2002 când PIB a crescut respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%. Tendinţa de creştere a economiei s-a menţinut şi în decursul anului 2003, al căruia PIB s-a majorat în termeni reali cu peste 6%.

Deşi relansarea din ultimii 3 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice, PIB-ul obţinut a atins doar nivelul celui din 1994 şi 40% din volumul PIB înregistrat în anul 1990. Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448$ SUA în 2002), continuă să se plaseze pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud-Est – fapt alarmant pentru ţara noastră şi care dictează o consolidare cât mai trainică a statului şi societăţii, acţiuni şi mai concrete şi bine chibzuite de relansare urgentă a situaţiei pentru ziua de azi şi mâine a ţării noastre.

104

În anii tranziţiei nivelul de viaţă s-a deteriorat catastrofal. Astfel, în anul 2002 s-a înregistrat

o cotă de peste 40% din populaţie a persoanelor aflate sub pragul absolut al sărăciei. Expansiunea

fenomenului de sărăcie a generat un întreg spectru de probleme sociale dintre cele mai grave - de la

prăbuşirea ratei creşterii naturale a populaţiei la valori negative până la generarea unui exod

devastator pentru ţară al populaţiei economic active în proporţie de circa 35-40% din totalul ei.

Rezultatele şi impactul social al reformelor, sărăcia masivă, inechitatea flagrantă

şi înstrăinarea socială a unor largi pături ale societăţii marchează de mai mulţi ani eşecul vizibil

înregistrat de Moldova în realizarea obiectivelor sale social-economice majore, iniţiate la startul

tranziţiei. Acest eşec sunt consecinţele unor asemenea factori instituţionali de ordin social-economic

ca: (i) lipsa la clasa politică moldovenească din anii 90 a unei viziuni cuprinzătoare şi coerente,

pe termen lung, asupra viitorului ţării în ansamblu, şi a economiei ei, în particular; (ii) ineficienţa

esenţială a politicilor economice şi sociale adoptate, precum şi, în special, a instrumentelor aplicate

pentru implementarea lor; (iii) devansarea substanţială a ritmului transformărilor economice,

inclusiv a celor instituţionale, în raport cu mecanismele de protecţie socială; (iv) evoluţia divergentă

a priorităţilor economice ale cercurilor guvernante din anii 90 faţă de cele sociale ale majorităţii

covârşitoare a populaţiei.

Fenomenele negative înregistrate de evoluţia ţării sunt, în esenţă, de tip instituţional,

de aceea sunt necesare schimbări majore în modalităţile de abordare a întregii problematici social-

economice, în motivaţia agenţilor economici, în cea a angajaţilor, a altor grupuri sociale

şi a funcţionarilor de stat de toate nivelurile. Societatea moldovenească resimte, astfel, nevoia

de a perfecţiona în permanenţă numeroasele componente ale actualului cadru instituţional,

impulsionând şi mai mult creşterea social-economică durabilă şi echilibrată sub aspect social.

Pentru Republica Moldova este vital necesară crearea, printr-un profund proces

de reformare, a unui sistem de administrare publică cât mai modern, responsabil, previzibil,

eficient, transparent, rezistent corupţiei şi bazat pe valorile care să asigure coeziunea etico-socială

şi socio-culturală a poporului Moldovei. O şi mai bună guvernare şi o activitate mai eficientă

a sectorului public în parteneriat cu societatea civilă constituie premise de importantă majoră

pentru asigurarea creşterii economice durabile şi reducerea sărăciei.

Vectorul activităţilor viitoare trebuie să fie orientat la reducerea costurilor sociale ale

reformei şi neadmiterea căderii nivelului de trai sub pragul securităţii sociale. Luând în considerare

proporţia sărăciei care a cuprins mai mult de 2/3 din populaţie, atenţia prioritară trebuie să fie

acordată programelor de eradicare şi stopare a acestui flagel social.

105

CAPITOLUL III.

SITUAŢIA SOCIAL – DEMOGRAFICĂ

ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ ÎN ANII DE REFORME

3.1. Procese şi schimbări social-demografice

Tranziţia republicii de la o societate construită în baza principiilor economiei planificate

spre o economie de piaţă au avut repercusiuni în toate sferele vieţii sociale. Astfel, dezechilibrele

economice, favorizate de stihia pieţei au fost însoţite de un declin economic de mare amploare,

au provocat pauperizarea în masă a populaţiei, fenomenul şomajului şi migraţiunii, condiţionând

schimbări substanţiale în situaţia social-demografică a ţării.

Numărul populaţiei Republicii Moldova la 1 ianuarie 2003 (fără raioanele din partea stângă

a Nistrului şi mun. Bender) a constituit 3617,7 mii persoane, dintre care 1497,4 mii persoane

(41.4%) reprezintă populaţia urbană şi 2120,3 mii persoane (58.6%) – populaţia rurală. În urma

conflictului transnistrean teritoriul republicii din partea stângă a râului Nistru, inclusiv oraşul

Bender intră în componenţa autoproclamatei republici Transnistrene, în care locuiesc circa 620 mii

locuitori sau 14.7% din totalul populaţiei Republicii Moldova. În anii de tranziţie organizarea

teritorial-administrativă a Republicii Moldova a fost supusă mai multor modificări. Actualmente

Republica Moldova în urma desfiinţării judeţelor (an. 2002) se află în proces de reorganizare

teritorial-administrativă, fiind împărţită în 32 de raioane.

Cel mai mare oraş al ţării este capitala republicii – mun. Chişinău cu circa 780 mii locuitori

sau 21% din populaţia Republicii Moldova. Printre alte oraşe mari, cu o populaţie în jur de 150 mii

locuitori fiecare, se numără oraşele Bălţi, Tiraspol şi Bender, oraşele Râbniţa şi Dubăsari – cu peste

50 mii locuitori. Celelalte oraşe ale republicii se atribuie la tipologia localităţilor urbane

cu un număr mult mai mic de 50 mii locuitori.

Astfel, potrivit tipologiei oraşelor după numărul total al populaţiei, în Republica Moldova

fără Transnistria 22 oraşe se atribuie la oraşe mici – până la 10 mii locuitori, distribuţia acestora

în profil regional prezentându-se astfel: Nord – 9, Centru – 10, Sud – 3, ponderea cărora din totalul

populaţiei urbane fiind de 8.1%. Numărul oraşelor cu populaţia între 10 mii – 20 mii este de 22,

distribuţia cărora în profil teritorial se prezintă astfel: Nord – 8, Centru – 7, Sud – 7, ponderea

acestora reprezintă 22.3% din întreaga populaţie urbană a republicii. Altă tipologie de oraşe sunt

cele mijlocii – cu populaţia între 20 mii – 30 mii locuitori, fiind reprezentată doar de către un oraş

în zona de Nord (or. Edineţ) şi trei oraşe (Comrat, Ciadâr – Lunga şi Căuşeni) în zona de Sud,

ponderea cărora în totalul populaţiei urbane din republică este de 6.0%. Tipologia oraşelor

106

de proporţii mari este reprezentată de cele cu populaţia între 30 mii – 50 mii, numărul cărora este

de patru localităţi urbane, în profil teritorial acestea reprezentându-se astfel: Nord – 1 (or. Soroca),

Centru – 2 (or. Ungheni şi Orhei), Sud – 1 (or. Cahul), ponderea cărora reprezintă 10,4% din

întreaga populaţie urbană. Tipologia celor mai mari oraşe este cuprinsă între 50 mii – 1mln.

locuitori, fiind reprezentată în zona de Nord de or. Bălţi – 151 mii şi Centru - mun. Chişinău – 779

mii, acestea reprezentând ceva mai mult de jumătate din întreaga populaţie urbană a republicii –

53.2% (cu excepţia Transnistriei). Preponderent populaţia urbană locuieşte în oraşe de proporţii

mari şi mici.

În linii mari, Republica Moldova întruneşte 65 localităţi urbane şi 1549 localităţi rurale.

În pofida suprafeţei relativ mici a teritoriului (33,8 mii km²) densitatea populaţiei republicii

constituie 125,1 locuitori la km², considerându-se una din ţările europene cu cel mai mare indicator

în acest plan. Comparativ cu alte ţări din fosta U.R.S.S., localităţile rurale din Moldova sunt destul

de mari după numărul de locuitori, iar unele din ele se referă la cele mai mari sate din Europa

(cu o populaţie de 10-20 mii locuitori).

Potrivit distribuţiei populaţiei după mediul de reşedinţă cea mai populată regiune a ţării este

Centrul republicii – 47.3% ( inclusiv în Chişinău – 21.4%), în regiunile de Nord şi Sud locuiesc

29.3% şi respectiv 23.4% din populaţia ţării.

Analiza dinamicii proceselor demografice din întreaga republică în anii de tranziţie atestă

o reducere pronunţată a numărului populaţiei. Comparativ cu anul 1990 în anul 2003 numărul

populaţiei ţării s-a micşorat cu circa 133 mii locuitori sau cu 3.1%. Tendinţa de descreştere

a numărului populaţiei în Republica Moldova a început din 1992 (4.359 mln. persoane), puţin

stabilizându-se între 1993-1994 (a câte 4.352 mln.) şi, mai apoi, iarăşi fiind în diminuare continuă:

de la 4.348 mln. în 1995 la 4.305 mln. în 1998 şi ajungând la cifra de 4.229 mln. persoane

la începutul anului 2003.

Procese similare în diminuarea numărului populaţiei potrivit Demoscop Weekly, 2002

(http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php) se derulează şi în alte ţări ale Comunităţii Statelor

Independente, care şi acestea se confruntă cu probleme destul de dificile. Anii ’90 s-au remarcat

printr-o scădere esenţială a ritmurilor de naştere a populaţiei CSI în comparaţie cu deceniul

precedent (excepţie făcând doar Turkmenistan). Numărul total al populaţiei comunităţii la începutul

anului 2001 constituia 280,7 milioane oameni, ceea ce reprezintă cu 1,6 milioane sau cu 0,6% mai

puţin decât în 1991. Belarus, Rusia şi Ucraina, unde locuieşte 73% din toată populaţia CSI, au intrat

în proces de depopulare, ritmul căruia este în continuă intensificare. Coeficientul depopulării

(numărul celor decedaţi raportaţi la cei născuţi) în perioada 1992-1993 l-a constituit în Belarus 1,10,

Rusia 1,14, Ucraina 1,18, iar în anul 2000 el a crescut respectiv până la 1,44; 1,77 şi 1,96 promile.

107

La începutul anului 2001 numărul populaţiei din Belarus s-a redus până la 9,99 milioane oameni

faţă de 10,4 milioane la începutul anului 1994 (anul numărului maximal al populaţiei), sau cu 4.1%;

Rusia – până la 144,8 milioane oameni faţă de 148,7 milioane la începutul anului 1992, adică cu 3,9

milioane oameni sau cu 2.6%; Ucraina – până la 49 milioane faţă de 52,2 milioane la începutul

anului 1993 – scăderea constituind 3,2 milioane oameni sau 6.1%. Pierderile sumare ale populaţiei

acestor trei ţări în anii reformei au atins 7,5 milioane oameni, ceia ce întrece numărul populaţiei

unor asemenea state ca Danemarca, Slovenia, Georgia, Israel, Tadjikistan.

Examinând numărul constant al actualei populaţii a statelor CSI, constatăm că cel mai

substanţial a diminuat numărul populaţiei Kazahstanului – cu 2 milioane oameni (11.3%) sau

de la 16,8 milioane oameni la începutul 1991 până la 14,8 miln. la începutul anului 2001. Sporul

negativ a fost condiţionat atât de scăderea natalităţii cât şi de migraţia persistentă a populaţiei din

Kazahstan în alte state ale CSI, în mod special a populaţiei de limbă rusă în Rusia şi a nemţilor

în Germania. De rând cu statele nominalizate sporul natural negativ se înregistrează în Georgia

şi Moldova.

Desenul nr.1 (III,1) Dinamica numărului populaţiei CSI în anii 1991-2000 (începutul anului 2001 comparativ cu anul 1991 în %)

Ca şi în majoritatea

celorlalte state ale CSI

procesul de descreştere al

numărului populaţiei Republi-

cii Moldova are loc din mai

multe cauze, principala fiind

scăderea dramatică din ultimii

ani a natalităţii, creşterea

mortalităţii şi a refluxului migraţional. Sporul natural negativ pentru prima oară în ultimii 50 de ani

a fost înregistrat în ţara noastră începând cu anul 1998 (-0.2), care continuă să diminueze şi mai

mult pe parcursul ultimilor ani.

Un rol semnificativ pe lângă natalitate, mortalitate în formarea numărului şi structurii

populaţiei republicii îl are migraţia. Începând cu anul 1990 proporţiile emigraţiei sunt enorme

şi cu mult mai mari ca cele ale imigraţiei. Astfel, soldul migraţiei a devenit negativ, continuând

să se aprofundeze pe parcurs. O analiză mai detaliată asupra aspectelor migraţionale va fi elucidată

în unul din următoarele compartimente ale prezentei lucrări.

-15

-5

5

15

25

35

Turkm

enist

anUzb

ekist

anTa

djik

istan

Aze

rba i

djan

Kir

gista

nArm

enia

Mol

dova

Rusia

Bela

rus

Ucrai

naG

eorg

iaK

azah

stan

Sursa: Demoscop Weekly, 2002 (http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php)

108

După cum relevă datele statisticii de stat, rata creşterii naturale a populaţiei între 1990-2002,

s-a redus de la + 8.0 la – 1.7 promile, inclusiv de la 8.6 la – 2,7 promile în mediul rural şi de la 11.3

la – 0,3 promile în cel urban. În 1990 indicele ratei brute de natalitate s-a situat la 17.7 promile,

iar în 2002 a coborât la 9,9 promile. Şi, dimpotrivă, rata mortalităţii s-a majorat de la 9.7 promile

în 1990 la 11.6 promile în 2002. Pe parcursul ultimilor ani se menţine decalajul între ratele

mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori,

în cel rural 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul

unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a nivelului

şi mai scăzut de trai al populaţiei de la sate. Desenul nr. 2 (III,1)

Rata natalităţii, rata mortalităţii şi sporul natural în Republica Moldova în anii 1990–2002 (la 1000 locuitori)*

Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

* Fără Transnistria şi Bender

După cum relevă datele statisticii de stat pentru anul 2002 cea mai mică rată a sporului

natural la 1000 locuitori s-a înregistrat în fostele cinci judeţe ale republicii, considerate cele mai

industrializate şi urbanizate şi anume: Edineţ (-7.5‰), Taraclia (-4.8‰), Soroca (-4.6‰), Bălţi

(-2.4‰); indicatorii pozitivi ai sporului natural menţinându-se doar în municipiul Chişinău (+0.3‰)

şi fostul judeţ Cahul (+0.1‰). Diferenţa dintre natalitatea şi mortalitatea absolută în anii tranziţiei s-

a coborât de la +34,7 mii oameni în anul 1990 la – 6,1 mii în anul 2002. În opinia noastră

fenomenul depopulării şi diminuării sporului natural va continua şi pe viitor, fiindcă nu există

premise ce ar genera o schimbare esenţială a respectivei evoluţii, iar toate acestea vor impulsiona şi

pe viitor impactul negativ pe termen lung asupra genofondului uman autohton.

9.910.010.110.610.911.912.0

13.014.3

15.216.016.5

17.7

9.7 10.5 10.2 10.7 11.8 12.2 11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.6

-4

-1

2

5

8

11

14

17

20

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Rata natalităţii Rata mortalităţii Sporul natural

109

Altă cauză ce a contribuit la diminuarea numărului populaţiei republicii sunt consecinţele

conflictului armat din Transnistria (1992), situaţiei social-politice şi stării de spirit din societate

ce au provocat o emigraţie masivă din ţară a populaţiei de origine rusă şi a multor familii mixte.

La moment, situaţia demografică continuă să fie influenţată de scăderea nivelului de trai

al populaţiei, care a afectat atât natalitatea şi mortalitatea, cât şi intensificarea refluxului

emigraţional al populaţiei din ţară, îndeosebi, în mediul tineretului – izvorul principal

al reproductivităţii umane.

Analiza situaţiei social-demografice din Republica Moldova din ultimii 50 de ani

demonstrează, că diminuarea sporului natural al populaţiei s-a înregistrat şi în anii 1960-1980, când

a avut loc o sporire a ritmului de migraţie internă a populaţiei din mediul rural spre mediul urban,

cauzat de industrializarea ţării şi condiţiile sociale dificile de la sate comparativ cu cele de la oraşe

(apă caldă, încălzire, gazificare, transport, sfera deservirii sociale şi culturală dezvoltată etc.)

şi de influenţa stilului de viaţă a familiei de la oraş. Astfel, între 1960-1990 ponderea populaţiei

urbane a crescut de la 22% până la 47%, iar din 1991până în 2003 acest indice cunoaşte o tendinţă

lentă dar stabilă spre diminuare de la 47.5% până la 45.3%.

În acelaşi timp, în perioada de tranziţie şi de reforme la sate, inclusiv de împroprietărire

a populaţiei cu pământ, cota populaţiei rurale are deja o oarecare tendinţă lentă de creştere (1990 –

52.6%, 1995 – 53.2%, 2000 – 54.0%, 2003 – 54.7%) care, potrivit prognozelor, va continua

şi pe viitor, fenomen mai puţin specific continentului european.

Tabelul nr.1 (III,1) Dinamica numărului populaţiei Republicii Moldova

în anii 1990-2003 în funcţie de vârstă, mediul de reşedinţă şi sex

1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2003 Numărul populaţiei republicii la început de an, mii persoane

4361.6 4359.1 4352.7 4334.4 4304.7 4281.5 4247.7 4228.9

Populaţia în vârstă de : 0 – 14 ani, %

27.9 27.6 27.0 25.8 25.2 23.7 21.7 21.7

15 – 64 ani, % 63.8 63.9 64.1 65.1 65.5 66.9 68.7 68.7 65 ani şi mai mulţi, % 8.3 8.5 8.9 9.1 9.3 9.4 9.6 9.6 Bărbaţi, % 47.6 48.0 47.7 47.8 47.8 47.8 47.8 47.8 Femei, % 52.4 52.0 52.3 52.2 52.2 52.2 52.2 52.2 Populaţia urbană, % 47.4 47.7 46.8 46.2 46.2 46.0 45.3 45.3 Populaţia rurală, % 52.6 52.3 53.2 53.8 53.8 54.0 54.7 54.7

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova (în ansamblu pe republică)

110

024681012

1991 20020 2 4 6 8 10 12

1991 2002

Bă rb a ţ i F em ei

V â r s t a

85> 80-84

75-79

70-74

65-69

60-64 55-59

50-54 45-49

40-44

35-39 30-34 25-29

20-24

15-19

10-14 5-9 0-4

% %

Sursa:Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova

Desenul nr. 3 (III,1) Piramida demografică a populaţiei republicii

în anii 1991 – 2002

Examinarea structurii demo-

grafice a populaţiei republicii în funcţie

de sex la începutul anului 2003 atestă

că 52% sunt femei, iar 48% – bărbaţi.

Este de menţionat faptul că această pro-

porţie în anii 1990-2003 practic se

menţine constantă. În linii mari, la 100

bărbaţi revin 109 femei, fiind ceva mai

mult decât în alte regiuni ale lumii.

Pe măsura creşterii vârstei,

preponderenţa femeilor se măreşte, mai

cu seamă la vârsta pierderii capacităţii muncii, când la 100 bărbaţi revin deja 160 femei. Acest

fenomen este condiţionat atât de consecinţele războiului II Mondial, cât şi de mortalitatea mai mare

a bărbaţilor în vârsta aptă de muncă şi, totodată, indică durata mai îndelungată a vieţii femeilor

(71,7 ani) în comparaţie cu cea a bărbaţilor (64,5 ani), pentru 2002 acest indicator fiind de 68,2 ani.

Făcând referire la datele OMS, indicatorul duratei vieţii pentru ambele sexe a populaţiei din

Moldova este unul din cel mai jos de pe continentul European. Pentru comparaţie în ţările fostei

URSS cea mai mare durată a vieţii a fost înregistrată în Ţările Baltice (Estonia – 70,1 ani, Lituania

– 69,2 ani, Letonia – 69 ani), iar pe glob cel mai mult trăiesc locuitorii unor atare state precum sunt

Andorra (83,4 ani) şi San-Marino (81,3 ani). Potrivit aceleiaşi surse citate, OMS, actualmente

durata medie a vieţii în lume constituie 48,5 ani [79].

Analiza statistică a evoluţiei demografice a populaţiei în funcţie de structura pe vârste

denotă un procent înalt de copii şi bătrâni. Copii şi persoanele pensionate printre populaţie

demonstrează o presiune economică grea asupra populaţiei apte de muncă şi o îmbătrânire

încontinuu a populaţiei ţării. Astfel, raportul dependenţei (persoane de până la 15 ani şi persoane

pensionate deja, inclusiv femei în vârstă de 56 ani şi peste şi bărbaţi în vârstă de 61 ani şi mai sus)

în raport cu numărul total al populaţiei s-a micşorat de la 44.5% în anul 1990 până la 42.5% în anul

1995 şi ajungând la cota de 39% în anul 2003.

111

39,843.2 44.5 44.0 43.7 43.0 42.8 42.5 42.0 41.6 41.2 39.7 39.0

13.912.812.6 12.9 12.9 12.9 13.0 13.0 13.3 13.4 13.5 13.5 13.6

21.7

28.0 27.9 27.9 27.6 27.4 27.0 26.6 25.8 25.9 25.2 24.2 23.7

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2002

Raportul dependen\ei 60 ani [i mai mul\i P`n= la 15 ani

Desenul nr. 4 (III,1) Ponderea populaţiei în vârstă de până la 15 ani, de 60 ani şi mai mulţi.

Raportul dependenţei (persoane până la 15 ani şi pensionate deja în raport cu numărul total al populaţiei)

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova şi calcule ale autorului

O dovadă în plus asupra îmbătrânirii populaţiei ţării şi presiunii demografice serveşte şi evoluţia structurilor de vârstă: tineri (până la 15 ani) şi bătrâni (60 ani şi mai mulţi). Astfel, potrivit statisticii de stat în anii 1990 – 2002 cota copiilor (0–14 ani) din numărul total al populaţiei s-a micşorat cu 6%, coborând de la 27.9% în anul 1990 la 26.6% în 1995, diminuând mai apoi până la 21.7% în anul 2002. Şi, viceversa, proporţia populaţiei în vârstă de 60 de ani şi mai mulţi din totalul populaţiei republicii în perioada tranziţiei (1990 – 2002) traversează o mişcare treptată spre majorare: de la 12.8% în 1990 la 13.0% în 1995, urcând la 13.9% în anul 2002. Conform scării lui G.Bojio-Garnier, coeficientul îmbătrânirii populaţiei (numărul persoanelor în vârstă de 60 ani şi peste, la 100 locuitori) cu valoarea indicatorului 12 şi mai mult se clasifica ca îmbătrânire demografică. Dinamica raportului dintre vârste, care pote fi urmărită din desenul nr. 4, confirmă vădit tendinţa de îmbătrânire încontinuu a populaţiei republicii. Dacă ritmul sporului natural va evolua în acelaşi mod, ca în ultimii ani, atunci structura actuală a vârstelor, inclusiv proporţia anuală copii – bătrâni va favoriza şi pe viitor procesul de îmbătrânire a populaţiei. Aceste fenomene vor conduce şi în perspectivă la îmbătrânirea demografică a populaţiei, la creşterea presiunii demografice între diferite vârste.

Analiza comparată a structurii pe vârste a populaţiei CSI reliefează la acest compartiment aceeaşi situaţie ca şi în Moldova: pentru toate ţările CSI este caracteristică creşterea ponderii persoanelor în etate şi reducerea greutăţii specifice a copiilor. La începutul anului 2000 ponderea populaţiei cu vârstă mai mare de 65 de ani în Belarus a fost 13.3% faţă de 11% în 1991, în Rusia – 12.5%, respectiv -10%, în Ucraina – 13.8% , respectiv - 12%. În rezultat, presiunea demografică asupra populaţiei apte de muncă s-a majorat în aceste ţări în comparaţie cu începutul anilor 90 cu 20-30% de către persoanele de 65 ani, iar presiunea demografică a copiilor s-a redus cu 10-15% [234].

112

Îmbătrânirea populaţiei ţărilor CSI este un proces inevitabil şi pentru viitor. Conform

aprecierilor experţilor ONU, ponderea persoanelor de vârsta 65 de ani şi mai mult în numărul total

al populaţiei către anul 2050 aproximativ se va dubla, în special în Belarus acest indicator va creşte

de la 14% până la 25%, în Rusia – de la 13% la 25%, în Ucraina – de la 14% la 27%. Astfel de rate

înalte ale îmbătrânirii sunt caracteristice pentru asemenea ţări dezvoltate precum Austria, Elveţia,

care au înregistrat o creştere de la 15% la 30%, Belgia – de la 17% la 28%, Germania – de la 16%

la 28%, Grecia – de la 18% la 34%, Spania - de la 17% la 37%. În China ritmurile de creştere

a ponderii populaţiei în vârstă se estimează a fi şi mai înalte –de la 11% la 33% [235].

Realizând o estimare comparativă a indicatorilor socio-demografici din Republica Moldova

cu cei ai vecinului de frontieră - România, constatăm că şi pentru populaţia acestei ţări în ultimul

deceniu se accelerează numărătoarea inversă. Astfel, statisticile oficiale ale României arată

ca românii sunt cu 1.111 mii mai puţini decât acum 10 ani, adică numărul de locuitori scade

cu o unitate la fiecare cinci minute. Populaţia ţării diminuiază zilnic cu 304,6 “unităţi”. Prognozele

pesimiste estimează că România în câţiva ani se va întoarce la dimensiunea demografică interbelică.

Dacă la începutul secolului, România avea aproape 13 milioane de locuitori, în 1966 au fost

înregistraţi 19,1 milioane, iar în 1977 – 21,5 milioane. Comparativ cu datele recensământului

din ianuarie 1992, când România avea 22810035 de locuitori, în 2002 sunt doar 21.698.181. Adică

cu circa 1.100.000 mai puţini. Acesta este primul recensământ în istoria României,

care înregistrează o scădere a populaţiei faţă de cel precedent. Prognozele realizate în cadrul

Institutului Naţional de Statistică anticipează o menţinere a acestei tendinţe, pentru orizontul

de timp 2020 populaţia poate ajunge la numai 20 milioane locuitori. Pe de alta parte, o estimare

făcută de Divizia de Populaţie a ONU, în 2000, arată că populaţia României ar putea ajunge, până

în 2050, la 16,7 milioane de locuitori, în variantă pesimistă.

Sociologul român Bogdan Voicu explică cauzele acestei scăderi a populaţiei prin natalitatea

scăzută, mortalitatea infantilă mare, dar, mai ales, amploarea pe care a luat-o fenomenul emigraţiei.

Cu o rată a naşterii de 10,8 copii la 1000 de locuitori şi cu o cifră de 12,2 decese la mia

de locuitori, România pare sa se deplaseze încet, dar sigur spre o criză de populaţie, mai ales

că la aceste cifre se adaugă procentul însemnat de români care emigrează. In aceeaşi statistică mai

putem vedea că din 1000 de nou-născuţi aproape 19 mor înainte de a împlini vârsta de un an, iar

familiile din România preferă sa aibă un singur copil, “rata fertilităţii” fiind de 1,35 de copii pentru o femeie.

Revenind la situaţia din Republica Moldova, constatăm că factorul primordial în dinamica

procesului demografic al republicii îl constituie natalitatea, micşorarea dramatică a căreia din anii

care au precedat tranziţia a coborât de la 21,5 în 1985 la 17.7 în1990 la circa 10 născuţi-vii la 1000

de locuitori în anul 2000.

113

Dinamică negativă privind numărul născuţilor-vii se menţine şi în anul 2002, care a fost de 35,7 mii, cu 743 copii mai puţini decât în 2001, sau în scădere cu 9,8 mii faţă de anul 1997 şi cu 41 mii mai puţin decât în 1990. Rata natalităţii în perioada respectivă constituind 9,9 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale s-a menţinut şi pe parcursul anului 2002 mai înaltă decât în localităţile urbane, fiind respectiv 10.8‰ şi 8.5‰.

Una din cauzele diminuării îngrijorătoare a natalităţii o constituie înrăutăţirea structurii de vârstă a femeilor, unde femeilor tinere le revin practic 75% din numărul total de naşteri. Numărul nou-născuţilor din republică în anii tranziţiei a cunoscut o scădere continuă. În anul 2002 acesta a fost cu circa 80 mii mai mic comparativ cu anul 1989, când rata natalităţii depăşea 20.0%.

Tabelul nr.2 (III,1) Rata generală a natalităţii în anii 1990–2002* (la 1000 locuitori)

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002* Ambele sexe

17.7 16.5 16.0 15.2 14.3 13.0 12.0 11.9 10.9 10.6 10.1 10.0 9.9

Băieţi 19.0 18.4 17.5 16.4 15.4 14.0 12.9 13.0 12.0 11.3 10.9 11.1 10.4 Fete 16.5 15.9 15.2 14.2 13.2 12.1 11.2 11.8 10.1 9.8 9.3 9.0 9.3

Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova * Fără Transnistria şi Bender

Recentele date statistice pentru anul 2002 confirmă că distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, evocă concentrarea acestora până la 30 ani. Totodată trebuie de menţionat, că în 2002 s-a păstrat tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vârstă de până la 20 ani – 15.2% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 16.3% în 2001 (17.4% - în 1998). Rata natalităţii la tinere în vârstă de 15-19 ani s-a micşorat cu 11% faţă de anul 2001, fiind de 30,4 naşteri la 1000 femei de aceeaşi vârstă. Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 22 ani, iar a mamelor din mediul rural cu doi ani mai mică decât a mamelor din urban.

Analiza statisticii în dinamică confirmă creşterea ponderii copiilor născuţi în afară căsătoriei. Astfel, din numărul total de 35,7 mii născuţi-vii, în anul 2002, s-au născut în afara căsătoriei 8192 copiii (22.9% din total născuţi). Spre comparaţie în anul 2000 fiecare al cincilea copil sau 20.5% a fost născut în afara căsătoriei (în 1990 – 11%, în 1995 – 13.3%, în 1999 – 18.8%). Din totalul născuţilor-vii în anul 2002 în afara căsătoriei revin mediului rural 23.4%, iar celui urban 22.1%. Pe fundalul scăderii ratei natalităţii în republică continuă să crească natalitatea extraconjugală.

Estimând comparativ distribuţia născuţilor-vii după situaţia economică declarată de mamă în anii 2000 şi 2002, constatăm următoarea dinamică: 27.6% respectiv 24.5% din numărul total al născuţilor-vii au mame salariate, 25.3% respectiv 25.2% s-au născut în familiile în care mama este şomeră, iar 14.0% respectiv 23.5% - mamă casnică. Datele statistice confirmă o deplasare spre diminuarea statutului economic al femeii-mame.

114

După nivelul de studii al mamei în anii 2000 şi 2002 distribuirea născuţilor-vii este

următoarea: superioare şi superioare incomplete - 11.3% şi respectiv 15.1%, medii speciale - 17.1%

şi 15.8%, medii generale - 46.0% şi 37.7%, medii incomplete - 21.8% respectiv 27.6%, primare

şi fără studii - 2.0% şi respectiv 2.3%. Şi în cazul dat se profilează o tendinţă spre diminuarea

nivelului de şcolarizare a femeii-mame, cu excepţia nivelului superior unde acest indicator cunoaşte

o anumită ascensiune.

Rata natalităţii pentru anul 2002 prezintă diferenţieri în profil teritorial şi se situează între

8.4‰ (mun. Chişinău) şi 11.5‰ (fostul judeţ Ungheni). Fostele judeţe care au înregistrat o rată a

natalităţii mai ridicată decât media pe republică (9.9‰) au fost: Ungheni(11.5‰), Cahul (11.0‰),

Tighina (11.0‰), Chişinău (10.8‰), Lăpuşna (10.7‰), UTA Găgăuzia (10.4‰), Orhei (10.3‰).

Indicele natalităţii mai scăzut decât media pe republică s-a înregistrat în fostele judeţe Bălţi (9.5‰),

Soroca(9.3‰), Taraclia (9.1‰), Edineţ (8.7‰). Este semnificativ faptul că fenomenul depopuilării

a afectat nu numai regiunile situate la nordul ţării, dar şi zonele de la sudul republicii, unde rata

natalităţii tradiţional era mai mare.

Analiza dinamicii şi a corelaţiilor demografice pe parcursul anilor de reformă confirmă

existenţa unei serii de factori care influenţează asupra nivelului natalităţii în republică cum ar fi:

creşterea nivelului de studii, urbanizarea populaţiei, gradul înalt de ocupaţie a femeilor în ramurile

producerii materiale şi nemateriale, micşorarea numărului căsătoriilor şi majorarea numărului

divorţurilor. Evident, în condiţiile crizei economice existente, cauzele principale sunt înrăutăţirea

nemaipomenită a stării materiale a familiei şi neîncrederea populaţiei în ziua de mâine,

contemporaniezarea familiei tinere prin schimbarea modului şi stilului de viaţă şi, nu în ultimul

rând, şomajul în masă şi refluxul emigraţional al tineretului din ţară în căutarea mijloacelor

de existenţă.

Examinând dinamica acestui indicator în Comunitatea Statelor Independente, constatăm

că şi în ţările respective au diminuat indicatorii natalităţii (numărul mediu de copii, născuţi

de o femeie pe parcursul întregii vieţi). În cea mai mare parte a ţărilor CSI acest indicator este mai

mic de 2,15, fapt care nu asigură reproducerea populaţiei. În Rusia indicatorul fertilităţii este

de 1,2 şi se află la nivelul ţărilor cu natalitate destul de redusă precum Germania, Italia , Grecia

şi Spania. În acest context, putem remarca Ucraina (1,1), Georgia (1,2), Armenia(1,2), Belarus

(1,3), Moldova (1,4). În categoria statelor unde nu se asigură reproducerea simplă a populaţiei

au intrat Kazahstan (1,8) şi Azerbaidjan (2,0). În Turkmenistan coeficientul natalităţii sumare este

puţin mai înalt decât nivelul reproducerii simple (2,2). Doar trei state: Tadjikistan, Uzbekistan

şi Kârgâzstan continuă să menţină rata de reproducere a populaţiei. Astfel, cele mai multe dintre

ţările CSI au intrat în noul mileniu cu un nivel inferior al natalităţii, care nu asigură reproducerea

simplă a populaţiei. În aceste ţări locuiesc 241 milioane oameni sau 85% din toată populaţia CSI.

115

Un alt aspect alarmant al situaţiei în evoluţia stării demografice din Republica Moldova

îl constituie îmbătrânirea şi creşterea mortalităţii populaţiei. În anul 2002 au decedat 41,9 mii

persoane sau cu 4.4% mai mult decât în anul 1991 în întreaga republică, rata fiind de 11,6 decedaţi

la 1000 locuitori comparativ cu 9,7 în 1990. Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale

pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8,8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13,5.

Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii confirmă rezultatul unui proces

mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut

de trai a populaţiei de la sate. Puţin mai scăzute rate ale mortalităţii au fost înregistrate în mun.

Chişinău (8.1‰) şi fostul judeţ Cahul (10.9‰), iar cele mai înalte - în fostele judeţe Edineţ

(16.2‰), Soroca, Taraclia (câte 13.9‰) şi Tighina (12.6‰). Examinând în profil teritorial rata

mortalităţii şi estimând comparativ acest indicator pentru perioada anilor 2000 şi 2002, constatăm

că la nivelul tuturor fostelor judeţe s-a înregistrat o majorare a ratei mortalităţii, aceasta în medie

constituind 0,6 promile.

Tabelul nr.3 (III,1) Rata mortalităţii generale a populaţiei (la 1000 locuitori)

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002* Ambele sexe 9.7 10.5 10.2 10.7 11.8 12.2 11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.6 Bărbaţi 10.3 11.1 11.1 11.3 12.7 13.0 12.4 12.4 11.8 12.3 12.2 11.9 12.4 Femei 9.2 10.0 9.5 10.2 11.3 11.4 10.8 10.8 10.2 10.5 10.5 10.3 10.8

Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova * Fără Transnistria şi Bender

În linii mari, numărul decedaţilor în anul 2002 a depăşit numărul celor născuţi cu 6,1 mii

oameni, comparativ cu proporţia de 1:1 în 1997 şi de 1:2 în anul 1990. Structura mortalităţii

pe cauze de deces în anul 2002 relevă că cele mai multe decese (55.8%) au la bază bolile aparatului

circulator, urmate de tumori maligne (11.2%); bolile aparatului digestiv (9.1%); accidentele,

otrăvirile şi traumatismele (8.2%); bolile aparatului respirator (6.1%). De remarcat faptul

că în acelaşi timp incidenţa cazurilor fatale printre bărbaţi este mai frecventă ca la femei.

Din această cauză şi nivelul mortalităţii diferă pe sexe, el fiind cu 5.2% mai mare la bărbaţi.

Un alt motiv îngrijorător al mortalităţii pentru republică în anii de tranziţie rămâne

a fi omuciderile şi sinuciderile, fiecare din ele oscilând în intervalul 10-16 şi respectiv 15-18 la

100 mii de locuitori. Astfel, doar în anul 2002, din aceste cauze au încetat din viaţă 26.9% din

numărul total al decedaţilor.

Un indicator de bază în evaluarea nivelului de dezvoltare al unei ţări este rata mortalităţii

infantile. În anii reformelor în Republica Moldova o situaţie precară se constată şi la acest capitol.

Scăderea nivelului de trai au condus la o deteriorare substanţială a stării sănătăţii mamelor

116

şi a copiilor. Subnutriţia a devenit un fenomen dezastruos care afectează marea majoritate

a populaţiei, îndeosebi persoanele tinere. Astfel, valoarea energetică zilnică a alimentaţiei copiilor

acoperă numai 62% din minimul necesar, iar la proteine şi mai puţin - 40%. Ca urmare, rata

mortalităţii infantile (la vârsta de sub 1 an) a constituit de 18.2 la 1000 născuţi vii în anul 2000, sau

aproape de 3 ori mai mare ca media europeană, iar în anul 2002 acest indice cunoaşte o anumită

diminuare - până la 14,7%.

Fiind un indicator specific de măsurare şi descriere a stării de sănătate a copiilor,

mortalitatea infantilă, în acelaşi timp, este considerată şi un indice sintetic al stării de sănătate

al unei populaţii, pentru că în determinarea nivelului fenomenului este implicată o multitudine

de factori, reflectând astfel acţiunea concomitentă asupra sănătăţii copilului 0 – 1 an, atât a

factorilor economico-sociali şi de mediu, cât şi a celor care ţin de sistemul serviciilor de sănătate.

Rata înaltă a mortalităţii infantile este o consecinţă a stării grave a economiei republicii

şi stării materiale mizerabile a familiilor cu copii şi îndeosebi a celor tinere, înrăutăţirea calităţii

alimentaţiei, subnutriţia mamei şi a copilului, poluarea mediului ambiant, asistenţa medicală

proastă, şi, în general, standardele joase ale nivelului de trai ale populaţiei republicii.

Desenul nr.5 (III,1) Rata căsătoriilor şi a divorţurilor în Republica Moldova (la 1000 de locuitori)

Derularea proceselor de-

mografice, dramatice din ţară, în

mare măsură, este influ-enţată şi de

numărul căsătorii-lor şi divorţu-

rilor. Este de menţionat faptul că şi

la acest capitol evoluţia situaţiei în

anii tranziţiei este în diminuare.

Astfel, numărul căsătoriilor s-a

micşorat de la 9.4 la 1000 locuitori

în anul 1990 la 7.5 în 1995, coborându-se treptat şi oscilând de la 6.0 la 6.5 în anii 1997–2003.

Totodată, divorţialitatea în ultimii ani se menţine practic constantă, numărul divorţurilor la 1000

locuitori în anul 1990 fiind de 3.0 şi menţinându-se între 2.4 – 2.8 până în anul 2000, iar în anul

2002 ajungând deja la 3.5. Astfel, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărârea judecătorească

a fost în anul 2002 de 12698 sau aproximativ un divorţ la două căsătorii. Dacă acest fenomen

se va păstra şi pe viitor, el va avea un impact considerabil asupra reproducerii populaţiei.

Potrivit datelor statistice în anul 2002 din totalul divorţurilor 29.2% au intervenit după

o perioada de căsnicie cuprinsă între 5-9 ani, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioada mai

6.05.86.0

9.4 7.5

6.0

6.56.0

3.53.02.72.7

3.0 3.43.0

2.4

0

2

4

6

8

10

12

1985 1990 1995 1998 1999 2000 2001 2002

C=s=torii Divor\u ri

%

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova

117

mică de 5 ani (23.5 %). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 10 ani. Căsătoriile

desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 66.1% în 2000 şi 57.8% în 2001 din

totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost

de 8.4 mii persoane în 2001 şi de 7,5 mii copii în 2002.

Alt motiv în diminuarea sporului natural al populaţiei Republicii Moldova este coeficientul general al fertilităţii femeilor, care în decursul a 10 ani de zile se află în micşorare continuă. Astfel, dacă anul 1990 rata fertilităţii (numărul naşterilor la 1000 femei în vârstă de 15-49 ani) constituia 2.4, apoi în decurs de 5 ani de zile ea s-a coborât la 1.95 (anul 1994), diminuând permanent în continuare şi ajungând până la 1.38 în anul 2000.

Fenomenul diminuării reproducerii naturale a populaţiei, genofondului uman se explică atât prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei (în republică treptat dispare tradiţia, inclusiv şi în satele moldoveneşti, de a avea mulţi copii ca odinioară şi de a-i stabili cu traiul la locul de baştină, astfel majorându-se braţele de muncă în familie la prelucrarea pământului etc.), cât şi prin modernizarea stilului de viaţă al familiilor, care în lipsa multor copii pot deveni mai mobile, mai prospere material.

Analiza corelativă a mai multor indici demografici relevă drept motiv principal al scăderii fertilităţii nivelul mizerabil de trai al populaţiei, problemele tot mai dificile şi anevoioase de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi absoluta majoritate a familiilor tinere sunt preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate din familii în căutarea locului de muncă peste hotarele ţării (Rusia, Turcia, Italia, Grecia, Germania, Franţa, Spania, Portugalia etc.). Lipsa îndelungată din familie, de obicei, se soldează cu divorţuri, alte devieri sociale, pereclitând procesul de reproducere simplă a populaţiei şi păstrarea unui mod de viaţă sănătos, în stil naţional. Devierile anomice în societatea moldovenească au drept consecinţă creşterea numărului abandonului copiilor, vagabondajul.

Analiza proceselor demografice în ţările CSI atestă că în anii 90 numărul de căsătorii la 1000 populaţie s-a redus cu 1.5-3 ori, rămânând în toate statele destul de înalt nivelul divorţialităţii. Datele demografice confirmă faptul că valoarea familiei şi a căsătoriei este în proces continuu de diminuare.

Revenind la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici se produc aceleaşi procese. Dacă în anul 1950 rata căsătoriilor era de 11.5 la mie, în 1989 a scăzut la 7.7, pentru a deveni îngrijorător de mică în 2001 când s-a plasat la 5.8 la mie.

Evoluţia situaţiei social-demografice din Moldova, schimbările produse în anii tranziţiei,

alte cataclisme sociale au influenţat esenţial structura şi tipurile familiilor moldoveneşti comparativ

cu cele de acum 20-30 ani în urmă. Astfel, după cum s-a menţionat anterior, asupra structurii

şi tipologiei familiilor au influenţat mai mulţi factori, atât obiectivi cât şi subiectivi: schimbarea

stilului de viaţă, industrializarea republicii, modernizarea familiei, urbanizarea populaţiei etc. Totodată, schimbările esenţiale intervenite în anii tranziţiei în structura familiilor sunt determinate

118

de diminuarea natalităţii şi creşterea mortalităţii, de îmbătrânirea populaţiei, fluxurile migraţionale.

La rândul său, asupra structurii şi mărimii familiei din Moldova în ultimii ani cel mai influent factor

îl are sărăcia, care în mod deosebit afectează familiile tinere – subiectul principal reproductiv

al populaţiei ţării.

Ţinând cont de faptul, că statistica oficială nu este în stare să ducă contul fluxului masiv

emigratoriu şi latent din ţară, în Republica Moldova s-a procedat la studierea structurii şi mărimii

familiilor prin intermediul Studiilor Anuale a Bugetelor Casnice (CBGC) cu sprijinul Băncii

Mondiale şi altor instituţii de specialitate din străinătate.

Astfel, după cum denotă datele ultimului studiu al CBGC (2002), realizat de Departamentul

Statistică şi Sociologie al RM, mai mult de jumătate din familiile din ţară (55.4%) sunt formate din

1-2 persoane, inclusiv 26.6% dintr-o persoană, 28.9% – din 2 persoane. Este de menţionat faptul

că numărul familiilor, formate dintr-o persoană, în ultimii 7 ani s-au majorat practic de 2.6 ori (de la

10.7% în 1995 la 24.7% în 2000 şi 26,6% în 2002), cele formate din 2 persoane astăzi obţin

primatul, majorându-se în această perioadă de timp de la 22.8% (1995) la 28.9% (2002).

Şi, viceversa, familiile formate din 4 persoane s-au micşorat în ultimii şapte ani aproape de două ori

(de la 30.3% în 1995 la 17.7% în 2000 şi 16.1% în 2002).

O diminuare cu 6% se observă în ultimii şapte ani şi în cazul familiilor formate din

3 persoane, constituind astăzi 19.5%. Cota familiilor compuse din 5 şi mai multe persoane

s-a menţinut practic la acelaşi nivel în decursul anilor 1995-2000, constituind 12.3%, în majoritatea

din ele figurând şi bătrânii acestor familii. Pentru anul 2002 acest tip de familie a înregistrat o

scădere drastică, ajungând la 8.9%. În linii mari, potrivit studiilor şi calculelor noastre, actualmente

familia moldovenească în mediu este formată din 2.5 persoane, comparativ cu 3.9 persoane în 1990.

Pornind de la evoluţia situaţiei demografice din ţară, criza social-economică tot mai

aprofundată, diminuarea continuă a nivelului de trai şi impactul acestor factori asupra populaţiei,

reieşind din studiile sociologice întreprinse de noi în ultimii ani, tendinţele de majorare

a componenţei familiei moldoveneşti, în opinia noastră, sunt epuizate, iar în perspectivă aceşti

indicatori treptat se vor axa în jurul familiilor formate din 2-3 persoane.

Deşi dinamica proceselor demografice în perioada de tranziţie în Republica Moldova

cunoaşte o evoluţie deloc îmbucurătoare, similară cu alte spaţii postsocialiste, este important

de a surprinde tendinţele demografice şi a le contura particularităţile într-o societate în plină

tranziţie. În acest sens Sectorul Populaţie al ONU recent a plasat pe Internet o bază de date, care

conţine rezultatele ultimelor pronosticuri, cuprinzând perioada de la 2000 până la 2050. Baza

de date oferă un material amplu analitic privind eventualele evoluţii demografice. În acest context

este examinată şi Republica Moldova [4].

119

Deşi analiza datelor denotă un anumit optimism al experţilor ONU, totuşi sunt evidente

tendinţele nefavorabile ale mortalităţii şi longevităţii în ţările CSI, ele presupun o creştere

substanţială a longevităţii vieţii în toate ţările CSI, dealtfel cu ritmuri destul de înalte. Spre exemplu,

longevitatea vieţii bărbaţilor în Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina, conform pronosticului

menţionat, creşte cu aproximativ 0,2 ani pe parcursul unui an. Aceeaşi sursă indică asupra faptului

că în ţările Europei Occidentale se aşteaptă o creştere doar de 0,1 an pe parcursul unui an. Experţii

ONU sunt foarte atenţi în aprecierile sale. Astăzi deja în multe ţări europene longevitatea vieţii este

cu mult mai înaltă decât cea aşteptată conform pronosticurilor ONU pentru ţările CSI în anul 2050.

Conform opiniei noastre aprecierile moderate ale experţilor ONU sunt întemeiate. Este foarte greu

de imaginat, că în următorii 46 de ani fostelor republici sovietice le va reuşi să depăşească

tendinţele nefavorabile ale indicatorilor demografici, constituiţi în ultimii 30-40 de ani, însă,

a ajunge din urmă ţările occidentale le va fi foarte dificil [4].

Tabel nr.4 (III,1) Prognozarea numărului populaţiei ţărilor CSI, la mijlocul anului corespunzător (mii locuitori)

2025 2050 2000

Mediu Înalt Scăzut Mediu Înalt Scăzut Azerbaidjan 8041 9076 9317 8833 8897 9750 8125 Armenia 3787 3736 3798 3635 3150 3389 2846 Belarus 10187 9335 9531 9134 8305 9055 7619 Georgia 5262 4377 4481 4276 3219 3566 2913 Kazahstan 16172 16090 16649 15537 15302 17313 13489 Kârgâzstan 4921 6460 6713 6208 7538 8577 6600 Moldova 4295 4052 4215 3887 3577 4076 3136 Rusia 145491 125687 128142 123160 104258 113137 96084 Tadjikistan 6087 8066 8482 7652 9763 11347 8338 Turkmenistan 4737 6844 7305 6386 8401 9975 7003 Uzbekistan 24881 34203 37553 31499 40513 50919 32672 Ucraina 49568 39569 40374 38748 29959 32810 27365 CSI 283429 267495 276560 258955 242882 273914 216190 Sursa: Demoscop Weekly, 2002 (http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php)

Examinând dinamica pronosticului populaţiei ţărilor membre CSI, conform variantei medii,

constatăm că populaţia doar a 4 ţări (Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan) va creşte

constant în perioada respectivă. Populaţia încă a 6 ţări(Kazahstan, Moldova, Belarus, Rusia,

Georgia, Ucraina) va diminua continuu. Populaţia următoarelor două ţări cu natalitate joasă

o anumită perioadă se va mări pe seama potenţialului creşterii demografice, iar după aceasta

va începe treptat să diminueze: Armenia – după 2015, Azerbaidjan – după anul 2035.

120

Interacţiunea indicatorilor de bază demografici (natalitate, mortalitate, migraţiune)

se estimează a fi completamente alta în comparaţie cu cea de acum, datorându-se în fond schimbării

rolului natalităţii, care va continua să se menţină sub rata reproducerii simple a populaţiei. Pentru

multe ţări ale CSI, inclusiv Moldova, sporul natural negativ a devenit o realitate la moment, aceste

procese fiind o urmare a transformărilor intervenite în societăţile postsocialiste şi condiţionate

în primul rând de scăderea drastică a standardelor de viaţă a majorităţii segmentelor sociale.

Concluzii:

Procesele tranziţiei au condiţionat substanţiale schimbări în indicatorii demografici atât din

Republica Moldova, cât şi în întreg spaţiu postsovietic. Dezechilibrele economice, lupta pentru

supravieţuire a majorităţii populaţiei, pauperizarea în masă a segmentelor largi, au avut un impact

dramatic asupra indicatorilor natalităţii, mortalităţii, morbidităţii, nupţialităţii şi divorţialităţii etc.

Cea mai evidenţiată tendinţă demografică în Moldova continuă să rămână a fi diminuarea

permanentă a numărului populaţiei şi îmbătrânirea acesteia, fapt legat de schimbarea structurii

de vârstă a populaţiei în rezultatul micşorării dramatice a ratei natalităţii, longevităţii vieţii

şi sporirii numărului persoanelor de vârstă înaintată. La micşorarea numărului populaţiei republicii

au contribuit şi consecinţele conflictului armat din Transnistria din 1992 şi situaţiei social-politice

din ţară, urmate de o emigraţie masivă din republică a populaţiei de origine rusă.

În diminuarea numărului populaţiei republicii în anii tranziţiei cel mai influent factor îl joacă

micşorarea continuă a sporului natural, cauzat de scăderea dramatică a ratei natalităţii şi creşterea

încontinuu a ratei mortalităţii, fapt ce a condus, începând cu anul 1998, pentru prima oară în ultimii

50 de ani a unui sold negativ (-0.2) de creştere naturală a populaţiei şi care continuă să diminueze

şi mai mult. În anul 2002 rata sporului natural al populaţiei la 1000 de locuitori a constituit -1.7‰

comparativ cu +8,0 în anul 1990.

Evoluţia situaţiei demografice din Republica Moldova continuă să fie influenţată

de scăderea nivelului de trai al populaţiei, care a condus la micşorarea natalităţii şi sporirea

mortalităţii, totodată a provocat un flux emigraţional masiv al populaţiei din ţară, îndeosebi, în

mediul tineretului – principalul factor de reproducere umană.

Continuă să rămână înaltă rata mortalităţii infantile, care este provocată, de starea gravă

a economiei republicii şi starea materială mizerabilă a familiilor cu copii şi îndeosebi a celor tinere,

înrăutăţirea calităţii alimentaţiei, subnutriţia mamei şi a copilului, asistenţa medicală proastă,

poluarea mediului ambiant şi standardele joase ale nivelului de trai ale populaţiei republicii.

121

În evoluţia stării demografice din Republica Moldova un indice negativ şi îngrozitor pentru

ţară îl constituie îmbătrânirea şi creşterea încontinuu a mortalităţii populaţiei. Şi pe parcursul anului

2002 se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost

înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele

mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică

a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut de trai a populaţiei de la sate.

De rând cu cauzele menţionate mai sus, diminuarea reproducerii naturale a populaţiei

Republicii Moldova se explică atât prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei

(în republică treptat dispare tradiţia, inclusiv în satele moldoveneşti de a avea mulţi copii precum

odinioară, de a-i stabili cu traiul la locul de baştină, de a majora braţele de muncă familiare

la prelucrarea pământului etc.), cât şi prin faptul modernizării stilului de viaţă a familiilor, care

în lipsa multor copii pot deveni mai mobile, mai prospere material.

Motivul principal al scăderii fertilităţii îl constituie nivelul mizerabil de trai al populaţiei,

problemele tot mai dificile şi anevoioase de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi

absoluta majoritate a familiilor tinere sunt preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi

şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate din familii întru căutarea de lucru şi existenţă materială

peste hotarele ţării.

Standardele de viaţă extrem de scăzute în Republica Moldova determină decizia familiilor

tinere de a se limita la un copil, favorizează creşterea familiilor solitare şi incomplete. Totodată,

în ultimii ani o realitate tristă a vieţii sociale din republică este creşterea numărul abandonului

copiilor, vagabondajul. Actualmente apare tendinţa de diminuare a familiei ca valoare tradiţională.

122

3.2. Starea de sănătate a populaţiei şi asistenţa medicală

Sănătatea populaţiei constituie unul din elementele cheie ale securităţii umane a oricărei societăţi. De starea sănătăţii populaţiei depinde in mod direct nivelul bunăstării individuale şi gradul de dezvoltare umană a ţării. Exercitând o influenţă directă asupra capacităţilor de viaţă şi muncă, sănătatea amplifică sau limitează opţiunile oamenilor de a valorifica oportunităţile sociale.

Persoanele cu o stare a sănătăţii bună sunt mai puţin expuse factorilor de risc. Şi dimpotrivă, cei cu sănătatea precară sunt afectaţi mai dureros de mediul economic turbulent. Maladiile limitează autonomia oamenilor, reduc participarea lor în câmpul muncii şi măresc dependenţa de serviciile medicale. Astfel, starea sănătăţii condiţionează gradul de vulnerabilitate al oamenilor. De aceea sănătatea proastă are un impact negativ direct asupra mobilităţii forţei de muncă, productivităţii şi cheltuielilor publice.

Efectul cumulativ al sănătăţii publice îşi găseşte reflectare în indicele dezvoltării umane şi are consecinţe atât economice, cât şi sociale. Din acest punct de vedere, sănătatea publică este tratată sub un aspect mai larg ca fiind o bunăstare completă fizică, mintală şi socială care nu se referă doar la absenţa bolii sau infirmităţii.

În aceeaşi ordine de idei, este indiscutabil faptul că anume sănătatea populaţiei direcţionează prosperitatea politică, economică şi socială a naţiunii. Cu regret, criza economică din ultimul deceniu are un impact foarte negativ asupra stării sănătăţii populaţiei cu efecte de lungă durată care, la rândul său, plasează o presiune sporită asupra sistemului de ocrotire a sănătăţii. Pe parcursul anilor de tranziţie, starea sănătăţii populaţiei în Moldova s-a agravat simţitor, fapt demonstrat de Ministerul Sănătăţii atât prin indicatori generali (rata mortalităţii, speranţa de viaţă), cât şi de unii indicatori specifici (boli cronice, traume etc.).

O dovadă elocventă în acest plan servesc şi studiile sociologice, întreprinse în ţară de către autorul prezentei teze şi alte instituţii specializate în domeniu [123], [138], [17], [19], [230]. Desenul nr. 1 (III,2) Starea sănătăţii populaţiei republicii Astfel, rezultatele cercetărilor

sociologice, realizate în repe-

tare de către noi pe parcursul

perioadei de tranziţie în baza

eşantioanelor naţionale şi re-

gionale în Republica Moldova

şi confirmate de alte instituţii

naţionale reliefează faptul că

doar ceva mai mult de jumă-

tate din populaţie îşi auto-Sursa: SISI „Opinia”, Monitoringul sociologic „Barometrul societăţii”

23 20 18 18

41 43 42 4336 37

40 39

0

10

20

30

40

50

decembrie, 1996 martie, 1998 aprilie, 2000 martie, 2002

Medie Bună / foarte bună

Proastă / foarte proastă

%

123

apreciază starea de sănătate, în temei, cu calificativul „satisfăcătoare”, dintre care „bună/foarte

bună” (în jurul la 20%), pe când acelaşi indicator cunoaşte şi alt tablou trist – mai mulţi ani în şir

2/5 sau în jur de 40% din cetăţenii ţării îşi declară starea de sănătate ca fiind proastă sau forte proastă.

Înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei estre confirmată şi de rezultatele altor studii

sociologice realizate de către noi în anii de tranziţie la nivel regional şi local (urban/rural).

Bunăoară, şi studiul din municipiul Ungheni (2000) relevă că starea sănătăţii populaţiei din oraş

reprezintă o problemă, care este evaluată mult sub nivelul satisfăcător: doar 46% din totalul celor

intervievaţi îşi autoapreciază starea de sănătate drept medie, pe când 24% – proastă, 16% – foarte

proastă, în numai 13% – bună şi 0.5% – foarte bună. Indicii calitativi ai sănătăţii acestora

se evidenţiază, în deosebi, la nivelul vârstei şi stării materiale a populaţiei.

Astfel, aprecierile pozitive ale stării sănătăţii oamenilor treptat sporesc invers proporţional

vârstei populaţiei şi oscilează în intervalul de la 6% la persoanele în vârstă de 60 de ani şi mai mult

până la 47% la tineretul în vârstă de 16 – 18 ani. Şi viceversa, aprecierile negative a stării sănătăţii

oamenilor sporesc odată cu creşterea vârstei populaţiei şi anume de la 6% la tinerii de 16 – 18 ani

până la 73% la categoria de peste 60 ani.

Rezultatele studiului nominalizat confirmă că starea sănătăţii populaţiei se află

în dependenţă directă de starea materială a acestora, odată cu descreşterea bunăstării materiale

sporesc indicii negativi ai stării de sănătate, atingând 76% la păturile social – vulnerabile.

Desenul nr. 2 (III,2) Starea sănătăţii populaţiei mun. Ungheni în funcţie de starea ei materială

Starea sănătăţii populaţiei e şi mai precară în mediul rural, fapt confirmat de rezultatele unei

alte cercetări sociologice, realizate de către noi în 2002 în mediul populaţiei săteşti din 18 localităţi

ale judeţului Lăpuşna.

35.0

45.0

20.0

0.0

18.9

60.8

17.6

2.77.4

35.129.7 27.8

0

10

20

30

40

50

60

70

F. bun=/bun=Medie

Proast=F. p roast=

Starea materială f. bună / bună

Starea materială medie

Starea materială f. proastă / proastă

Sursa: SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni, 2000

%

124

Astfel, datele studiului privind autoaprecierea stării de sănătate a populaţiei rurale reliefează un grad destul de evaluat de nemulţumire al subiecţilor faţă de starea proprie a sănătăţii – 53% (inclusiv, foarte nemulţumiţi – 22%, nemulţumiţi – 31%), decât de mulţumire – 47% (inclusiv 45% – mulţumiţi şi numai 2% foarte mulţumiţi).

Desenul nr.3 (III,2) Autoaprecierea stării sănătăţii populaţiei rurale

La analiza corelaţiei dintre autoaprecierea sănătăţi şi nivelul de trai, constatăm aceeaşi situaţie: cu cât subiecţii chesti-onaţi se autoidentifică mai infe-rior pe scara ierarhică a sărăciei, cu atât sunt mai nemulţumiţi de propria lor stare de sănătate. Astfel, în cazul subiecţilor care s-au autoidenti-ficat a fi foarte săraci, 81% sunt nemulţumiţi

şi destul de nemulţumiţi de propria stare de sănătate. Pentru cazul când respondenţii se autoidentifică ca fiind nici săraci, nici bogaţi, adică cu calificativul mediu, gradul de nemulţumire de propria stare de sănătate diminuează până la 18%.

Ca şi în cazul populaţiei urbane starea sănătăţii populaţiei rurale se află în dependenţă directă de bunăstarea materială. Astfel, analiza corelaţiei dintre autoaprecierea stării de sănătate şi veniturile familiei evidenţiază faptul că cu cât suma de bani obţinută de membrii familiei este mai mică, cu atât este mai pronunţat gradul de insatisfacţie al subiecţilor chestionaţi pentru propria stare de sănătate.

Studiul a mai scos la iveală şi diferenţierea sănătăţii populaţiei în funcţie de tipul localităţii, fapt ce demonstrează o problemă de actualitate pentru republică – populaţia de la sate (în temei, localităţi mici) comparativ cu cea din comune este lezată şi chiar lipsită de multe condiţii şi bunuri sociale, factori care se răsfrâng negativ asupra nivelului de trai şi stării sociale.

Astfel, referindu-ne la starea sănătăţii populaţiei rurale în funcţie de tipul (mărimea) localităţii este de menţionat că gradul de nemulţumire de sănătate la populaţia de la sate este cu 9% mai jos şi se cifrează la 59.3%, inclusiv foarte nemulţumiţi 15.8% şi nemulţumiţi – 43.5%, comparativ cu persoanele domiciliate în comune – 51.2% (foarte nemulţumiţi 24.0%, nemulţumiţi – 27.2%)

Analizele efectuate în acest context demonstrează că deficienţele pe care le suportă societatea se răsfrâng direct asupra stării sănătăţii populaţiei: majoritatea sătenilor nu sunt mulţumiţi de propria stare de sănătate. Gradul mai înalt de nemulţumire se reliefează mai evident în mediul celor mai sărace segmente sociale şi în localităţile slab dezvoltate social.

Foarte mulţumit2.1%

Mulţumit 45.0%

Nemulţumit 30.8%

Foarte nemulţumit

22.1%

Total: Mulţumiţi – 47.1%

Total: Nemulţumiţi – 52.9%

Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Contol al Poluării în Agricultură, 2002

125

Potrivit rezultatelor acestui studiu sociologic, realizat în mediul rural, în ultimii trei ani care

au precedat investigaţia, practic fiecare familie din regiune a înregistrat cazuri de îmbolnăvire

a membrilor săi. Variantele de răspunsuri, propuse spre atenţia respondenţilor, atestă că în jumătate

din cazurile de boală apărute în familii, 46% au fost condiţionate de boli acute. La compartimentul

dat a fost înregistrat şi numărul maximal de cazuri în familie – 351. În mediu, suma de bani

cheltuită pentru tratamentul acestor boli în perioada estimată s-a cifrat la 594 lei.

Tabelul nr.1 (III,2) În ultimii trei ani, în familia Dvs., au fost cazuri de boală?

Dacă da, câte şi ce sumă de bani aţi cheltuit pentru tratament?

Numărul de cazuri în familie

Nu (%)

Da (%)

Nr. (%)

Suma medie de bani cheltuită

pentru tratament

Boli acute 54.3 45.7 351 49.5 594 lei Cianoză 99.7 0.3 4 0.6 100 lei Tuberculoză 98.2 1.8 8 1.1 408 lei Anemie 94.7 5.3 31 4.4 478 lei Deficienţă de minerale / vitamine 93.5 6.5 43 6.1 140 lei Boli de piele 94.4 5.6 27 3.8 274 lei Hepatită 89.1 10.9 53 7.5 526 lei Altele 70.1 29.9 192 27.8 968 lei Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Control al Poluării din Agricultură, 2002

Alte boli mai răspândite în mediul rural s-a dovedit a fi (în descreştere) hepatita (11%),

deficienţa de minerale / vitamine (7%), bolile de piele (6%), anemia (5%).

Conform rezultatelor cercetării anemia înregistrează 5% de cazuri de îmbolnăviri în familie,

din totalul universului eşantionat, iar în scopul tratării acestei maladii în mediu se cheltuie 478 lei.

Itemul deficienţă de minerale / vitamine înregistrează 7% de cazuri în familie din totalul

universului eşantionat, iar a bolilor de piele - 6%. Cheltuielile familiei pentru tratamentul acestor

boli a constituit în mediu 140 lei şi respectiv 274 lei.

Un indice de incidenţă în familii ceva mai înalt decât cele analizate anterior şi anume 11%

din totalul universului investigat înregistrează hepatita, necesitând în mediu şi o sumă mai mare

de bani pentru tratament – 526lei.

Itemul altele a înregistrat unele maladii de care mai frecvent suferă membrii familiei din

mediul rural, ajungând la 30% din numărul de cazuri în familie din universul investigat. Frecvenţa

cazurilor de boală în familie la itemul altele se conturează astfel: gripă – 6%, tratarea dinţilor – 4%,

sistemul nervos şi tensiune – a câte 3%, boli de stomac, boli cardiace, boli renale – fiecare în jurul

la 2%, diabet zaharat – 1%, în restul cazurilor menţionate împreună acest indice atinge 6%.

Cheltuielile cifrate la itemul altele sunt de 968 lei pentru o familie, afectată de aceste boli.

126

Realitatea conturată în rezultatul analizei datelor ne pune în faţa problemei că practic fiecare familie se confruntă cu diferite cazuri de boală, iar suma de bani necesară pentru a acoperi aceste cheltuieli creşte pe măsura frecvenţei numărului cazurilor de îmbolnăvire înregistrate în familie şi a gradului de complexitate a acesteia.

Rezultatele altui studiu sociologic, de asemenea coordonat şi realizat de autorul prezentei lucrări, în cadrul Proiectului European LLH (Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002), concomitent întreprins în ţările CSI, inclusiv şi în Moldova pe un eşantion naţional de 2000 persoane, reliefează şi mai profund acelaşi tablou trist şi specific întregului mediu social moldovenesc. Astfel, doar puţin mai mult de jumătate din participanţii sondajului sau 54.4% şi-au autoapreciat starea de sănătate ca fiind bună (13.7%) sau mai degrabă bună (40.7%), pe când 43.2% şi-au apreciat-o cu calificativul mai degrabă proastă (28.7%) sau proastă (14.5%).

Este de menţionat că, potrivit rezultatelor cercetării, nici în alte ţări ex-sovietice starea sănătăţii populaţiei nu este mai bună decât în Moldova.

Tabel nr.2 (III,2) Cum aţi aprecia starea sănătăţii Dvs. la ora actuală? (%)

Armenia Belarus Georgia Kazahstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total Bună 24.7 15.6 47.0 23.8 34.3 13.7 16.7 13.7 22.7 Mai curând bună 32.8 41.5 19.7 49.1 47.5 40.7 44.5 35.2 39.4

Mai curând proastă 22.1 23.9 18.3 19.4 12.6 28.7 25.1 28.2 22.7

Proastă 18.9 14.7 9.8 5.9 4.7 14.5 11.1 21.2 12.6 Nu ştiu / nu este răspuns 1.5 4.3 5.2 1.8 0.9 2.4 2.6 1.7 2.6

Eşantion 2000 2000 2005 2000 2000 2000 4000 2397 18402 Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003

După cum demonstrează datele acestui studiu starea sănătăţii populaţiei republicii este cu mult mai proastă la femei (46.7%) decât la bărbaţi (38.9%), totodată acest indicator sporeşte direct proporţional cu vârsta populaţiei. Astfel, dacă 22.3% din cei tineri (18-29 ani) îşi apreciază starea sănătăţii ca proastă sau mai curând proastă, atunci acest indicator se cifrează la 29.4% la cei cu vârsta cuprinsă între 30-44 ani şi 46.3% la persoanele de 45-59 ani, procentajul sporind şi mai mult (69.9%) la populaţia cu vârsta de 60 ani şi mai mulţi.

Studiul în cauză reliefează încă o dată că starea sănătăţii populaţiei rurale este mai proastă (44.7%) decât a locuitorilor oraşelor (41.4%). La rândul său cercetarea a scos la iveală şi altă tendinţă: acest indicator diferă semnificativ şi de tipul (mărimea) oraşelor. Astfel, dacă 38.2% din locuitorii mun. Chişinău au probleme cu sănătatea, atunci acest item ajunge la 40.4% la cei cu domiciliul în fostele centre judeţene, urcându-se până la 45.5% (practic ca la sate) la locuitorii celorlalte tipuri de oraşe (mici şi mijlocii) – fapt ce confirmă dependenţa nivelului de trai al populaţiei de gradul de dezvoltare a localităţilor republicii.

127

O dovadă elocventă şi semnal alarmant în problema sănătăţii publice a ţării servesc şi alte date ale acestei cercetări: circa o treime sau 32% din populaţia adultă a ţării are dificultăţi la mersul unui km pe jos, 40% cu greu poate urca trei porţiuni de scară fără opriri, 41% cu greu adoarme, 61% simte dureri sau senzaţii neplăcute când merge cu viteză pe o suprafaţă netedă.

Potrivit acestei cercetări 56.1% din populaţia ţării noastre suferă de diferite patologii legate de maladiile cardio-vasculare, urmate de bolile diferitor organe interne 49.3%, boli de nervi 48%, pulmonare 20.3%, boli infecţioase 8.5%, formaţiuni maligne 0.8%. Ar fi dificil să nu cazi de acord cu faptul că majoritatea bolilor de inimă, stomac, nervi sunt rezultatul schimbărilor din societate, stării de stres şi nevoi ale populaţiei.

Totodată, studiul confirmă şi unele particularităţi ale neamului nostru: populaţia nu prea are grijă de sănătatea ei şi se adresează doar în cazurile când bolile se acutizează. Astfel, fiind întrebaţi dacă au vizitat medicul sau felcerul în decursul ultimelor 12 luni, doar 55.3% dintre respondenţi au confirmat că au vizitat medicul, iar 5.3% - felcerul, pe când 39.4% nu au întreprins nici o investigaţie medicală pe parcursul anului. Indicând cauza de ce nu au vizitat medicul sau felcerul în perioada estimată, 69.5 la sută din eşantionul investigat au declarat că nu au fost bolnavi, 21.4% - nu au avut bani ca să plătească pentru tratament, 20.2% - s-au tratat în condiţii casnice, 10.7% - au procurat medicamente din farmacie care le-a ameliorat situaţia, iar 2.3% - nu au încredere în calificarea medicului (felcerului).

După cum arată rezultatele cercetării date populaţia republicii în cazul durerilor de cap obişnuieşte să se trateze de sine stătător, procurând medicamente din farmacie fără reţeta medicului (46.0%) sau să utilizeze medicamente pregătite în condiţii casnice (27.9%). Când simt dureri în piept, numai 24.1% merg la medic, 19.1% - se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii casnice, 14.2% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. În cazul tusei puternice doar a cincia parte din eşantion merge la medic (20.9%), iar cea mai mare pate, ca şi în cazurile precedente, 35.3% - se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii casnice, iar 20.4% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. Mai dispuşi de a merge la medic sau a-l chema la domiciliu, populaţia investigată este în cazul când au febră mai mult de trei zile (47.1%) şi au dureri în cavitatea abdominală (34.6%). În rest, procedează ca şi în cazurile redate anterior: se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii casnice sau procură medicamente în farmacie fără reţeta medicului, tratându-se de sine stătător.

Din considerentul că maladiile cardiovasculare reprezintă ponderea esenţială a îmbolnăvirilor şi deceselor în republică, în chestionar a fost plasată întrebarea „Ce influenţă, după părerea Dvs., au următorii factori asupra stării sistemului cardiovascular?”, la care 62.8% din populaţia investigată a indicat asupra faptului că o influenţă decisivă o are stilul de viaţă (fumatul, alcoolul şi alimentaţia), 60.3% - trăirea unui stres permanent, 53.4% - condiţiile de trai, 32.4% - ereditatea, iar 29.7% au menţionat schimbările care s-au produs în ţară în decursul ultimilor 10 ani.

128

Cercetările sociologice confirmă faptul că sănătatea publică este condiţionată în mare parte

şi de calitatea, şi eficacitatea serviciilor pe care le prestează instituţiile medicale, finanţate din

bugetul republicii. Astfel, calitatea serviciilor medicale este apreciată drept: medie de către 38% din

populaţia municipiului Ungheni (sondaj 2000), pe când cu calificativul proastă de 34%, iar foarte

proastă de 22% din populaţia intervievată. Cel mai critic apreciază calitatea serviciilor medicale

persoanele de 60 ani şi mai mult (34%) – anume cei care sunt sortiţi mai des să „bată la uşile”

medicilor. Totodată, în pofida tranziţiei la economia de piaţă, care a afectat şi ocrotirea sănătăţii,

potrivit rezultatelor cercetării nominalizate marea majoritate a respondenţilor (65%) consideră

că prestarea serviciilor medicale contra plată nu contribuie la îmbunătăţirea acestora.

În caz de îmbolnăvire aproximativ jumătate din respondenţii municipiului Ungheni (2000)

au indicat asupra faptului că deloc nu sunt în stare să procure medicamentele necesare, nu-şi pot

permite să beneficieze de serviciile fizioterapeutice, nu pot apela la serviciile oricărui medic care

le convine. Dintre persoanele chestionate 53% au indicat asupra faptului că parţial au acces

la serviciile medicale în caz de îmbolnăvire, iar 28% – deloc. Nu-şi pot permite deloc procurarea

medicamentelor necesare 45% din respondenţi. Cele mai dezavantajate categorii sociale în acest

sens, dovedindu-se a fi persoanele mai în vârstă de 50 ani, posesorii studiilor medii incomplete

şi mai mici, pensionarii, familiile cu starea materială proastă şi foarte proastă, cei care şi-au

autoapreciat starea de sănătate cu calificativul proastă şi foarte proastă. Accesul la utilizarea

serviciilor fizioterapeutice l-au declarat pe deplin doar 4% din respondenţi, 37% – parţial, 55% –

deloc. Categoriile cele mai dezavantajate în utilizarea serviciilor fizioterapeutice s-au dovedit a fi,

de asemeni, pensionarii (74%), şomerii (60%), persoanele cu stare de sănătate medie (46%), proastă

şi foarte proastă (76%). În caz de îmbolnăvire pot apela la serviciile oricărui medic pe deplin doar

12% din respondenţi, 42% – parţial, 42% – deloc.

Fiind inerentă stării prelungite de criză economică, deteriorarea constantă a stării sănătăţii

are cauze multiple, primordiale fiind scăderea standardului de viaţă în urma reducerii nivelului

veniturilor, insecurităţii sociale, stresului, extinderii maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat,

reducerea alocaţiilor publice şi cheltuielilor personale pentru sănătate.

Această realitate tristă este confirmată şi prin estimările făcute în Raportul Sărăcia

în Moldova, 2002: Rezultate Preliminare, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, potrivit

căruia populaţia autohtonă şi în special săracii sunt dezavantajaţi în accesul la serviciile medicale. Există o diferenţă mare în numărul de vizite ale medicului în familiile extrem de sărace

în comparaţie cu celelalte familii. Diferenţa este mult mai semnificativă când este vorba de durata

spitalizării. Raportul numărului de zile de spitalizare a săracilor şi nesăracilor constituie în mediu

1:11. Aceste date vorbesc despre faptul că majoritatea din populaţia extrem de săracă practic nu are

acces la serviciile spitaliceşti [210].

129

Accesul financiar la servicii de sănătate a fost estimat în baza experienţei cumulative

a membrilor gospodăriei în caz de îmbolnăvire pe parcursul ultimilor ani. Rezultatele studiului

au demonstrat că un acces adecvat la servicii de sănătate îl au mai puţin de jumătate (44.1%) din

gospodăriile casnice. În acelaşi timp, 40.0% din gospodării se caracterizează printr-un acces scăzut

şi alte 15.5% se caracterizează prin lipsa totală a accesului la serviciile de sănătate, proporţia medie

a gospodăriilor cu un acces inadecvat fiind de 55.5%. O situaţie mai bună se înregistrează

în regiunea de Est a republicii, unde 54.4% din gospodării au un acces mai adecvat la serviciile

de sănătate, faţă de 42% din partea de Vest. Cota gospodăriilor lipsite complet de accesul la servicii

medicale este de două ori mai înaltă în regiunea de Vest (16.9%) decât în cea de Est (8.4%).

Accesul financiar, în funcţie de medii de reşedinţă, s-a dovedit a fi mai mare în localităţile urbane

(48.1%) comparativ cu cele rurale (41.1%), inaccesibilitatea absolută este mult mai indicată pentru

gospodăriile din mediul rural – 18.1% faţă de 11.9% din mediul urban.

Analiza accesului financiar, în funcţie de mărimea gospodăriei, a relevat că, în general,

o dată cu creşterea numărului de membri în gospodărie se observă o scădere a accesului la serviciile

de sănătate. Astfel, doar 32.9% din gospodării cu peste 6 membri au acces la serviciile de sănătate,

în comparaţie cu 51.2% din gospodării formate din 3-4 membri. Inaccesibilitatea absolută este

caracteristică doar pentru 8.9% din gospodării cu 3-4 membri faţă de 20.7% din gospodăriile

formate din mai mult de 6 persoane.

Analiza accesului financiar, în funcţie de vârsta pacientului, a relevat proporţia mai mare

a accesului adecvat la servicii de sănătate în cazurile în care pacienţii sunt copii. Astfel, 57.2%

dintre copiii cu vârsta până la 5 ani şi 40% dintre copii cu vârsta de 6-18 ani au avut un acces

adecvat la servicii. În acelaşi timp un asemenea acces au avut doar 31.7% dintre pacienţii cu vârsta

cuprinsă între 30 şi 39 ani şi 25.4% dintre pacienţii în vârsta de peste 60 ani. Fiecare al treilea

pacient, în vârstă de peste 60 ani, nu a putut apela la servicii de sănătate din cauze financiare.

Studiul nominalizat a demonstrat existenţa unei relaţii directe între nivelul socio-economic

al gospodăriilor şi accesul acestora la serviciile de sănătate. Gospodăriile din decila cea mai săracă

au înregistrat un acces aproape de două ori mai mic (27.9%) faţă de gospodăriile din decila cea mai

înstărită (53.4%). Inaccesibilitatea totală a fost aproape de patru ori mai frecventă în gospodăriile

cu cel mai scăzut nivel socio-economic (28%) în comparaţie cu cele mai înstărite.

În linii mari, aceste şi alte probleme dramatice legate de sănătatea publică în anii de tranziţie

le concluzionează o dată în plus studiul sociologic al Proiectului „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă

şi sănătatea” (2002, eşantion 2000 persoane), în care majoritatea populaţiei investigate – 3/4 sau

77% din eşantionul cercetării s-a dovedit a fi nemulţumită de sistemul ocrotirii sănătăţii din ţara

noastră, inclusiv deloc nemulţumită – 38.8%, mai degrabă nemulţumită – 38.2%).

130

O dovadă convingătoare că sănătatea populaţiei este într-o stare alarmantă este şi faptul,

că printre problemele prioritare cu care trebuie să se ocupe guvernul, în opinia respondenţilor, este

îmbunătăţirea sistemului de ocrotire a sănătăţii, această opţiune plasându-se pe locul patru (34.0%),

fiind anticipată de asemenea probleme cu mult mai presante cum ar fi stoparea creşterii preţurilor,

inflaţiei (59.3%), şomajul (44.9%), corupţia şi criminalitatea (44.4%).

Rezultatele cercetărilor sociologice, întreprinse în Republica Moldova atât de către noi cât

şi de alte instituţii de profil: IPP, Atitudine, CURS, IMAS, CIVIS ş.a în diferiţi ani ai tranziţiei îşi

găsesc reflectare în statistica de stat, confirmându-se validitatea diagnozelor sociologice naţionale.

Statistica oficială prin variaţia indicatorului longevitatea potenţială indică asupra

schimbărilor în nivelul sănătăţii populaţiei. Tendinţele desemnate în mişcarea naturală a populaţiei

s-au manifestat adecvat şi asupra speranţei de viaţă la naştere. Astfel, speranţa de viaţă la naştere

în Republica Moldova a scăzut substanţial în anii tranziţiei şi este una din cele mai scăzute

în Europa, cu circa 10 ani mai mică decât în ţările dezvoltate şi având o evoluţie fluctuantă

în perioada estimată.

Acest indicator înregistrează diferenţe însemnate între femei şi bărbaţi, între rural şi urban.

Astfel, dacă în anul 1995 acest indicator a diminuat cu 2,7 ani comparativ cu anul 1990, atunci

începând cu 1996 el creşte potenţial şi în anul 1999 a fost de 67,4 în ansamblu pe republică, inclusiv

63,7 ani la bărbaţi şi 71,0 ani la femei. Decalajul printre indicii speranţei de viaţă feminine

şi masculine se datorează mortalităţii premature a bărbaţilor. În anii următori 2000 şi 2001 durata

medie de speranţă a vieţii la naştere înregistrează o anumită creştere. În 2001: 68,2 media

pe republică, la bărbaţi – 64,5 ani, iar la femei – 71,7 ani. Astfel, durata medie de speranţă a vieţii

la naştere a femeilor este mai mare decât la bărbaţi cu 7,2 ani.

Un indicator esenţial în evoluţia stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova

în perioada tranzitivă îl reprezintă sănătatea la copii şi tendinţele acestora, cărora le sunt specifice

rate înalte ale morbidităţii, creşterea invalidităţii, rate înalte ale mortalităţii infantile şi perinatale,

rate ridicate ale mortalităţii sub 5 ani. În sens evolutiv, nivelul mortalităţii infantile în ultimii ani

a înregistrat o tendinţă lentă de scădere.

O explicaţie posibilă al acestui fenomen ar fi realizarea în Republica Moldova a mai multor

programe naţionale: de perinatologie, de genetică, de alimentaţie, de combatere a bolilor respiratorii

şi diareice acute, componente care reprezintă măsuri importante de scădere a deceselor sub 1 an.

Pe de altă parte, micşorarea numărului de spitalizări din diferite motive (lipsa de medicamente,

imposibilitatea de a crea condiţii satisfăcătoare în staţionare, refuzul părinţilor etc.) a dus

la scăderea infecţiilor nozocomiale şi reducerea complicaţiilor cauzate de infecţiile intraspitaliceşti

şi polipragmazia pe larg răspândită în instituţiile medicale.

131

O altă explicaţie posibilă ar fi înregistrarea deficitară a născuţilor vii şi decedaţi în primele

ore sau zile de viaţă. Un indicator indirect al acestui fenomen ar fi rata mai mică a mortalităţii

infantile în localităţile rurale comparativ cu localităţile urbane, fenomen înregistrat în a.1998-1999.

Tabel nr. 3 (III,2) Mortalitatea infantilă în funcţie de medii, Republica Moldova 1990-2002 (la 1000 copii născuţi vii)

Până în perioada indicată ratele

ridicate ale mortalităţii infantile erau

influenţate într-o măsură mai mare de cele

din mediul rural datorită condiţiilor mai puţin

favorabile de viaţă, a nivelului mai scăzut de

cultură generală şi sanitară, accesibilităţii mai

mici la serviciile medico-sanitare.

Urmărind evoluţia mortalităţi

infantile în Moldova în perioada anilor 1990-

1997, se poate constata că mortalitatea din

mediul rural se menţinea peste media pe ţară,

iar cea din urban – sub media pe ţară.

Lucrurile însă s-au schimbat în a.1998-2002, fapt care deocamdată nu poate fi explicat decât prin

înregistrarea şi raportarea deficitară a naşterilor şi deceselor în special a celor din localităţile rurale.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii cauzele principale de deces infantil în anul 2002

au fost anomaliile congenitale – 45,7‰, urmate de afecţiunile ce apar în perioada perinatală –

42,9‰, boli ale aparatului respirator – 27,8‰. La acelaşi nivel în 2002 (15,03%) comparativ

cu anul 2001 (15,80‰) sunt decesele din cauza accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor. Celelalte

cauze de deces în 2002 s-au menţinut practic la nivelul anului 2001: boli infecţioase şi parazitare

7,5‰ contra 6,8‰, boli ale sistemului nervos şi organelor de simţ 1,7‰ contra 1,1‰ şi boli ale

aparatului digestiv 1,1‰ contra 0,5‰.

O problemă importantă rămâne nivelul înalt al patologiei alimentare dependente la copii.

Astfel, nivelul anemiilor în a. 1999 a fost de 192,4, iar cel al malnutriţiei 80,1 la 1000 copii, în 2002

acest indice înregistrează o scădere până la 72,5. Nivele ridicate ale patologiei alimentare

dependente au fost evidenţiate şi în cadrul Studiului Naţional de Nutriţie (1997). Rezultatele

studiului au demonstrat că 28% de copii 0-5 ani şi 47% de copii 6-12 ani suferă de anemie.

Se consideră, că cauza principală a acestor anemii este reprezentată de carenţa de fier. La 20%

de copii mai mici de 24 luni au fost găsite semne clinice şi radiologice de rahitism [216].

Mediul Anii Total Urban Rural 1990 19.0 16.96 20.64 1991 19.8 17.1 21.9 1992 18.4 16.0 20.3 1993 21.5 19.5 22.9 1994 22.6 20.9 23.7 1995 21.2 19.5 22.3 1996 20.2 18.7 21.1 1997 19.9 16.8 19.9 1998 17.5 20.5 16.0 1999 18.2 20.7 16.9 2000 18.3 19.3 17.8 2001 16.3 16.9 16.0 2002 14.7 15.1 14.4

Sursa: Centrul Ştiinţifico - Practic Sănătate Publică şi Management Sanitar, 2003

132

16,315,6

12,6

14,014,5

14,9

12,412,2

10,5

13,5

11,111,8

12,7 12,912,2

13,3

9

10

11

12

13

14

15

16

17

1995 1996 1997 1998 1999 2001 2001 2002

la 1000 copii Total copii invalizi (mii)

O creştere continuă a înregistrat invaliditatea la copii, care în 2002 a atins valoarea de 16,3 la 1000 copii. Cauzele principale ale invalidităţii au fost: afecţiuni patologia neurologică (locul 1), afecţiuni psihice (locul 2) şi traumele, accidentele şi otrăvirile (locul 3).

Desenul nr.4 (III,2) Invaliditatea copiilor

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Copiii Moldovei, 2003

Pe lângă cauzele directe ale deceselor infantile şi perinatale trebuie menţionaţi şi factorii favorizanţi ai deceselor ce ţin de copil, de mamă, de familie, de comunitate, de servicii de sănătate. Printre factorii favorizanţi ai decesului din partea copilului se află răspândirea înaltă a patologiilor de fon, cum ar fi rahitismul, anemiile, hipotrofiile - stări condiţionate în mare măsură de alimentarea neraţională a copilului.

Prezenţa la gravide a patologiei cronice, un interval intergenezic mai mic de 2 ani, condiţii nesatisfăcătoare de muncă, alimentarea neraţională a gravidelor reprezintă doar câţiva factori din partea mamei ce favorizează în mod indirect decesul copilului. Totodată, se cere a fi menţionat şi nivelul scăzut de cultură sanitară a părinţilor, care duce la îngrijirea inadecvată a copilului sănătos şi a celui bolnav, nerecunoaşterea semnelor de pericol ale bolii şi, prin urmare, apelare tardivă la medic. Există şi o serie de factori din partea sistemului sanitar, cum ar fi accesul redus şi calitatea scăzută a serviciilor de sănătate. Creşterea numărului de naşteri la domiciliu şi ponderea înaltă a deceselor infantile la domiciliu pot fi explicate prin scăderea accesului populaţiei la servicii de sănătate.

Toţi factorii menţionaţi pornesc de la prioritatea redusă a problemelor sociale, inclusiv a problemelor de sănătate, şi prin urmare subfinanţarea cronică a sectorului de sănătate. Reducerea alocărilor pentru sănătate combinată cu utilizarea neraţională a puţinelor resurse disponibile au dus la criza acută de medicamente, uzarea echipamentului medical, deteriorarea infrastructurii, lipsa de motivare a personalului medical şi, în consecinţă, performanţe scăzute şi incapacitatea sistemului sanitar de a răspunde în mod adecvat nevoilor de sănătate a copiilor.

133

Rata ascendentă a creşterii mortalităţii în anii tranziţiei reprezintă un alt indicator al standardului de viaţă în Republica Moldova. Creşterea mortalităţii după principalele cauze de deces la toate vârstele a înregistrat o oscilaţie fluctuantă pe parcursul anilor tranziţiei atingând în 1995 valoarea maximă – 1613,1, inclusiv 1787,6 pentru bărbaţi şi 1317,2 pentru femei la 100 mii populaţie, comparativ cu 1287,5 înregistrat în anul 1990.

Mortalitatea prematură după principalele cauze de deces conform structurii de vârstă 0-64 ani este asemănătoare cu dinamica mortalităţii toate cauzele, toate vârstele: cu înregistrarea creşterii acestui indicator până la valoarea maximă în 1995 – 686,2 la 100 mii populaţie. Este substanţială diferenţa dintre indicatorul mortalităţii între femei şi bărbaţi. Mortalitatea după toate cauzele, toate vârstele fiind la bărbaţi aproape de două ori mai mare decât la femei.

Mortalitatea după principalele cauze de deces este mult mai mare comparativ cu media înregistrată în regiunea europeană după majoritatea indicatorilor, în deosebi, mortalitatea din cauza bolilor sistemului digestiv.

Tabelul nr.4 (III,2) Indici de bază ai sănătăţii populaţiei în Moldova în comparaţie

cu mărimile medii pe regiunea Europeană a OMS

Moldova (2002)

Europa (1998)

Durata medie de speranţă a vieţii la naştere – total 68.2a 73.6 Inclusiv: - bărbaţi 64.5 a 69.6 - femei 71.7 a 77.6 Mortalitatea infantilă la 1 000 născuţi vii 14.7 11.1 Mortalitatea maternă la 10 000 născuţi vii 27.1 19.0 ISM** după toate cauzele 1155.4 961.0 ISM pe motiv de boli cardio-vasculare 679.8 476.0 ISM pe motiv de tumori maligne 132.5 183.0 ISM pe motiv de traume şi otrăviri 98.4 84.7 ISM pe motiv de boli ale aparatului respirator 74.4 60.6 ISM pe motiv de boli ale aparatului digestiv 110.0 38.0 ISM pe motiv de boli infecţioase şi parazitare 18.7 13.2 Incidenţa tuberculozei la 100 000 populaţie 101.3 40.4 * Incidenţa sifilisului la 100 000 populaţi 94.8 57.5 * Incidenţa SIDA la 100 000 populaţie 0.07 1.4 *

Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2003 a 2001 * 1999 ** ISM – indicele standardizat al mortalităţii la 100 000 populaţie

Examinarea indicelui mortalităţii după principalele cauze de deces relevă că una dintre cele mai alarmante manifestări le atestă bolile aparatului circulator. Dinamica indicelui mortalităţii premature din cauza afecţiunilor aparatului circulator în Moldova, în general, este la fel ca în Rusia şi Ucraina. Este de remarcat faptul, că scăderea acestui indice în 1986-1987 a fost mai accentuat, decât în mediu în CSI. În continuare el a rămas mai jos decât media pe CSI, în pofida creşterii lui substanţiale în 1993-1994. Este important faptul că în 1992 în Moldova a avut loc o scădere a acestui indicator. Indicele mortalităţii premature (0-64 ani) din cauza afecţiunilor aparatului circulator în Republica Moldova s-a majorat: în 2000 – 148,4 contra 1999 – 146,1. În anul 2002

134

mortalitatea în urma bolilor aparatului circulator pentru ambele sexe a populaţiei apte de muncă a înregistrat 120,1 la 100 mii locuitori. Acest indice variind în funcţie de sex: bărbaţii în vârstă 16-59 ani – 177,2, iar la femei în vârstă 16-54 ani – 62,6.

Tumorile maligne ocupa al doilea loc în structura mortalităţii premature, înregistrând în ultimii ani o dinamică în creştere: 2000 – 81.7, 2001 – 86.7, 2002 – 90.1 la 100 mii locuitori.

Dinamica mortalităţii premature din cauza tumorilor maligne a populaţiei Moldovei este similară cu cea din majoritatea ţărilor CSI din regiunea europeană a fostei URSS. Creşterea mortalităţii la acest indicator din anii 80 a continuat până în anul 1993. La sfârşitul anilor 90 s-a înregistrat o oarecare scădere a acestui indicator. Totodată, mortalitatea din cauza tumorilor maligne în Moldova practic este egală cu valoarea medie pentru CSI şi este semnificativ mai înalt decât cel înregistrat în ţările din Comunitatea Europeană.

Mortalitatea din cauza tumorilor maligne a crescut din motivul creşterii procentului depistării bolnavilor în stare întârziată. Cauza îmbolnăvirilor de cancer în Republica Moldova este legată, de asemenea, de existenţa în pământ, aer, apă a factorilor de risc chimici, fizici şi biologici şi desigur din cauza ţigărilor necalitative, fonului radioactiv ridicat, abuzului de băuturi spirtoase contrafăcute, alimentării neraţionale şi nivelului înalt de stresuri la populaţie.

Dinamica mortalităţii populaţiei din cauze externe, traume şi otrăviri în Moldova a tins spre micşorare în perioada 1999 – 95.5; 2000 – 92.3, iar în următorii doi ani înregistrează o anumită creştere: 2001 – 98.3; 2002 – 98.4.

Mortalitatea din cauza bolilor infecţioase şi parazitare în Moldova pe parcursul unei perioade lungi de timp rămâne a fi una din cele mai joase în comparaţie cu ţările din CSI. În 2002 în Moldova mortalitatea în urma bolilor infecţioase şi parazitare a înregistrat o scădere până la 18.7 în comparaţie cu 2000 când acesta indica 20.2, din cauza majorării indicelui mortalităţii în urma tuberculozei aparatului respirator (2000 – 16.1, 2002 – 15.0).

O problemă alarmantă pentru republică, care şi serveşte un indicator principal al stării sănătăţii populaţiei, posibilităţile ei de tratare şi situaţiei ocrotirii sănătăţii din ţară este locul decesului celor bolnavi.

Desenul nr.5 (III,2) Locul deceselor (%) În ultimii ani în republică se constată

micşorarea numărului decedaţilor în

staţionar şi creşterea ponderii deceselor la

domiciliu. În anul 1999 din numărul total

de decedaţi 81.1% au decedat la domiciliu

(1998 – 77.8%), în staţionar 14.2% (1998 –

16.9%), în alt loc 4.8% (1998 – 5.3%). În

anul 2002 au decedat în staţionar 14.8%,

menţinându-se aceeaşi pondere înaltă Sursa: Ministerul Sănătăţii Republicii Moldova

0

20

40

60

80

100

La domiciliu În staţionar Alt loc

199419982002

81.0 80.1 74.0

21.0 14.0

14.8

5.0 5.1 5.0

135

a deceselor la domiciliu (80.1%), în rest 5.1% - în alt loc. În toate fostele judeţe ale republicii

indicele decedaţilor la domiciliu este mai înalt decât media pe republică, excepţie făcând doar mun.

Chişinău – 62.6%. Cazurile de deces la domiciliu confirmă încă o dată inaccesibilitatea populaţiei

republicii la serviciile medicale, nivelul de trai şi standardul de viaţă extrem de scăzut, în deosebi,

în spaţiul rural.

Ierarhia cauzelor de deces la domiciliu în ultimii ani practic a rămas fără schimbări

esenţiale. În anul 2002 pe primul loc se situează bolile aparatului circulator 62.6% (1999 – 61.1%,

1998 – 59.4%), locul doi tumorile 12,6% (1999 – 12.0% , 1998 – 12.9%), locul trei bolile aparatului

digestiv 8.8% (1999 – 8.2%, 1998 – 7.8%). În fostele judeţe Edineţ (68.1%) şi Soroca (67.7%)

mortalitatea la domiciliu, cauzată de bolile aparatului circulator, a înregistrat cea mai înaltă incidenţă.

Mortalitatea specifică după cauzele de deces diferă considerabil la bărbaţi şi femei.

„Supramortalitatea masculină” s-a înregistrat în cazul accidentelor, traumelor şi otrăvirilor,

tumorilor maligne, bolilor aparatului digestiv, bolilor aparatului respirator. „Supramortalitatea

feminină” s-a înregistrat în cazul bolilor aparatului circulator, cirozelor ficatului.

Din cauza subalimentaţiei şi a consumului de alimente cu conţinut mic de proteine şi

vitamine, a stresului, supraoboselei, pe parcursul ultimilor ani, tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc

de tuberculoză, situaţia epidemiologică a tuberculozei în ultimii ani agravându-se considerabil.

Analiza acestui indicator constată că de la începutul anilor 1990 rata îmbolnăvirilor

de tuberculoză a fost în continuă creştere. Dacă la 100.000 de locuitori în 1990 erau înregistrate

39,6 cazuri, în 1999 au fost deja 61,8 cazuri, iar în 2002 acest indice a evoluat până la 101,3.

Potrivit estimărilor specialiştilor din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a datelor statistice

prezentate în Raportul Sănătatea Publică în Moldova, 2002 situaţia epidemiologică privind

tuberculoza în Republica Moldova rămâne tensionată. În anul 2002 în republică s-au înregistrat

3028 cazuri noi de tuberculoză (2001 – 3418 cazuri), dintre care 2672 cazuri printre populaţia civilă

(2001 – 2919) şi 356 cazuri în instituţiile penitenciare şi alte departamente (2001 – 499). Incidenţa

tuberculozei pentru populaţia civilă a constituit în anul 2002 – 73,8 la 100 mii locuitori (2001 –

69,4), iar împreună cu instituţiile penitenciare – 83,6 la 100 mii locuitori. De rând cu acestea, s-au

înregistrat şi 641 cazuri de recidive (2001 – 366). Incidenţa globală (cazuri noi şi recidive)

a constituit – 101,3 la 100 mii locuitori (2001 – 93,2) [197].

La finele anului 2002 în republică se aflau în evidenţă – 4700 bolnavi cu tuberculoză (2001-

5377), dintre care 3932 bolnavi printre populaţia civilă (2001 – 4223) şi 768 bolnavi în instituţiile

penitenciare şi alte departamente. Prevalenţă prin tuberculoză a constituit 129,7 la 100 mii locuitori

(2001 – 148,1), inclusiv 108,5 la 100 mii printre populaţia civilă. Numărul bolnavilor eliminatori

de bacili la sfârşitul anului 2002 a fost de 2194 persoane cu o prevalenţă de 60,6 la 100 mii locuitori.

136

Pe parcursul anului 2002 au decedat 578 bolnavi cu tuberculoză, ceea ce indică o mortalitate de 16,0 la 100 mii locuitori (2001 - 16,1). Acest lucru confirmă faptul menţinerii în Republica Moldova a unei situaţii nefavorabile referitoare la tuberculoză.

Analiza indicatorilor principali privind sănătatea mintală demonstrează că rata incidenţei a scăzut de la 389,7 la 100 mii populaţie în 1998 la 282,0o/oooo în 1999, iar din 2001 înregistrează o creştere până la 316,3. În 2002 acest indice ajunge până la 360,2, raportat la toate categoriile de vârstă alcătuieşte: la adulţi - 304,7, adolescenţi – 595,4 copii – 494,8 la 100 mii populaţie. Cu regret, un adevăr trist al republicii este faptul că drept consecinţă a transformărilor din ţară pe parcursul ultimilor ani se observă sporirea anuală a numărului de invalizi în urma bolilor psihice.

Invaliditatea primară în ultimii ani are un caracter ondulatoriu de la 41 în 1995 la 27 în 1999 la 10 mii locuitori cu majorarea acestora până la 31 în 2002.

În structura invalidităţii primare a populaţiei angajate în câmpul muncii în anul 2002 pe primul loc se află bolile cardiovasculare (20.5%), după ele urmează tumorile maligne (13.4%), dereglări mintale şi de comportament (11.6%), bolile sistemului nervos (11.2%). Invaliditatea persoanelor în perioada cu cea mai mare capacitate de muncă are un impact destul de nefavorabil atât asupra economiei naţionale prin lipsa lor din câmpul de muncă, cât şi asupra fondului social.

Datorită eforturilor întreprinse în ameliorarea calităţii expertizei medicale a vitalităţii şi înlăturării cazurilor neîntemeiate de atribuire a gradelor de invaliditate s-a înregistrat o micşorare vădită a incidenţei invalidităţii. În anul 2002 incidenţa invalidităţii a constituit 479,1 cazuri la 100 mii cetăţeni în vârsta aptă de muncă faţa de 587,9 cazuri în a.2001. Cele mai semnificative micşorări s-au înregistrat pentru gradul I şi gradul II de invaliditate, care au constituit respectiv în a.2002 – 61,9 cazuri la 100 mii (2001 – 77,4) şi 288,0 cazuri la 100 mii (2001 – 425,0). Majorarea invalidităţii de gradul III de la 85,5 cazuri în a.2001 la 129,5 cazuri în 2002 se datorează în mare măsura activităţilor organizatorice de reexaminare şi apreciere corectă a gradului de incapacitate permanentă a muncii.

Analiza stării de sănătate în perioada tranziţiei este agravată şi de situaţia epidemiologică a maladiilor sexual-transmisibile şi infecţia HIV/SIDA. În decursul anilor de tranziţie a sporit esenţial numărul persoanelor contaminate cu HIV/SIDA. Dacă în 1987 - 1996 au fost înregistrate doar 67 persoane contaminate, atunci în 1997-1998 - de 12 ori mai multe cazuri, ajungându-se în anul 1998 la cifra de 879 persoane depistate. Statisticile arată că după ritmul de declanşare a epidemiei (HIV/SIDA) Republica Moldova ocupă primul loc în CSI şi chiar în Europa. Dacă în 1987 – 1995, în republică se înregistrau 1 – 2 cazuri de infectare cu HIV, în 1996 au fost depistate 55 de persoane, iar în 1997 – 407. Această situaţie este determinată în mare măsură şi de tendinţele nefavorabile înregistrate la nivel mondial. Astfel, în 1997 în lume au fost înregistrate circa 1,8 mln. adulţi bolnavi de SIDA, inclusiv 590 mii copii de vârstă sub 15 ani, infectaţi de virusul HIV [196].

137

Potrivit Raportului Sănătatea Publică în Moldova (2002), începând cu anul 1987 şi până

la 1 ianuarie 2003 au fost înregistrate 1688 persoane infectate cu HIV, dintre care 1639 cetăţeni

ai Republicii Moldova. Din numărul total de infectaţi au prezentat clinică SIDA 57 persoane, dintre

care au decedat 36 persoane, inclusiv 11 în anul 2002. Numărul celor infectaţi cu HIV/SIDA în anul

2002 constituie 166 persoane (2001 – 210), inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova – 159 persoane.

A crescut ponderea persoanelor infectate cu HIV/SIDA pe cale sexuală de la 20.2 % în 2001 până

la 29.7% în 2002 [197].

Conform ultimelor date la 1.07.2003 în Republica Moldova (inclusiv raioanele de Est) erau

înregistrate 1794 persoane infectate cu HIV dintre care 1743 sunt cetăţeni ai RM. Au manifestat

clinica maladiei SIDA 80 de persoane, din ele 54 au decedat. Din 2002 se observă o scădere

a cazurilor infectării in rândurile UDI şi o sporire a răspândirii pe cale sexuala (31.1%) cu creşterea

numărului femeilor infectate.

Potrivit datelor Programului Global ONU SIDA, maturii şi copiii care supravieţuiesc

cu HIV/SIDA pe glob ating cifra de 46 milioane. In 2001 numărul celor noi infectaţi a atins cifra

circa de 5 milioane. De când a fost depistată această maladie si până în prezent au decedat de SIDA

21,8 milioane, inclusiv 3 milioane în 2001. Mai mult de 14 milioane de copii au devenit orfani din

cauza decesului a unui sau a ambilor părinţi. Către 2010 acest număr poate atinge la 40 milioane.

Din cauza unei epidemii mai târzii decât în ţările occidentale, numărul bolnavilor de SIDA relativ

este mai mic în ţările fostei URSS.

Infecţiile şi bolile cu transmitere sexuală prezintă de asemenea o problemă pentru Republica

Moldova. În anul 2002 au fost înregistrate 3433 cazuri noi de sifilis (2001 – 3680), cu o incidenţă

de 94,8 la 100 mii locuitori (2001 – 101,3). Ponderea formelor contagioase de sifilis din numărul

total de cazuri noi a constituit –48.8% în anul 2002 faţă de 45.9% în 2001. Cea mai înaltă incidenţă

prin sifilis s-a înregistrat în mun. Chişinău (127,0 la 100 mii), jud. Taraclia (122,4 la 100 mii),

jud. Chişinău (103,0 la 100 mii) şi UTA “Găgăuzia” (93,0 la 100 mii).

Incidenţă prin gonoree în anul 2002 a avut aproximativ aceiaşi intensitate de manifestare

(40,7 la 100 mii locuitori) ca şi în anul 2001 (41,5 la 100 mii locuitori). Cele mai înalte nivele ale

incidenţei gonoreei au fost înregistrate în UTA “Găgăuzia” (105,0 la 100 mii), jud. Ungheni (66,4 la

100 mii) şi mun. Chişinău (54,7 la 100 mii).

Epidemia HIV/SIDA şi a bolilor sexual-transmisibile este determinată atât de creşterea

numărului persoanelor consumatoare de droguri intravenos (care la 01.01.2002 alcătuiau 83.3% din

numărul total de cazuri înregistrate, de regulă, bărbaţi), contaminarea lor cu virusul HIV, creşterea

morbidităţii prin sifilis, prostituţie, sex comercial, migraţie sporită, dar şi de nivelul scăzut de viaţă,

scăderea valorilor morale şi a demnităţii de familie.

138

Documentele oficiale, evaluările naţionale confirmă faptul că pentru realizarea doar parţială

a problemelor ce ţin de starea sănătăţii publice în Republica Moldova este nevoie de un suport

financiar masiv. Alocaţiile bugetare sunt la limita minimă de susţinere a sistemului sănătăţii

publice. Alocaţiile financiare bugetare nu au un caracter stabil concret, cu destinaţii prioritare,

în ramurile cu situaţii critice ale sănătăţii publice şi în direcţiile ce au început procesul de reformă.

Ele poartă un caracter rezidual, neînsemnat, dispersat, ceea ce a dus la starea de lucru de astăzi

în sistemul sănătăţii publice, la inaccesibilitatea populaţiei la consumul serviciilor medicale [26].

Acest fapt a şi determinat implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,

constituindu-se actualmente drept o politică prioritară a statului în domeniul protecţiei sănătăţii

publice, implementarea căreia deja a demarat la începutul anului 2004.

Concluzii:

Starea sănătăţii populaţiei este un indice integrat al dezvoltării sociale a ţării, o reflectare

a bunăstării social-economice şi morale, un factor decisiv de influenţă asupra potenţialului

economic, cultural şi forţei de muncă a societăţii. Menţinerea şi întărirea sănătăţii este o sarcină

socială primordială a statului, ce poate fi soluţionată numai prin eforturile comune ale organizaţiilor

de stat şi publice, organelor şi instituţiilor medicale, prin colaborarea reciprocă, sporirea

responsabilităţii fiecărei părţi şi cointeresarea reală a fiecărui cetăţean în păstrarea propriei sănătăţi

şi a sănătăţii publice [26, p. 16].

Transformările şi reformele din republică în diferite domenii, eşecurile lor au influienţat

foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii, indicatorii căreia au cunoscut o diminuare

dramatică pe parcursul ultimilor zece ani. Situaţia se agravează şi mai mult din cauza nivelului

foarte scăzut de trai, sărăciei masive a populaţiei, imposibilităţilor ei de a se trata şi preveni diferite

boli şi maladii.

Sănătatea publică, mortalitatea sporită din ultimii ani, unele boli şi maladii răspândite

în ţară, sistemul ineficient al ocrotirii sănătăţii sunt semnale alarmante pentru dezvoltarea ulterioară

a ţării – lucruri ce nu trebuie desconsiderate.

În republică a scăzut numărul de spitale, policlinici şi puncte medicale, s-a atestat o scădere

alarmantă a numărului de medici, ajungând la 31,3 la 10 mii de locuitori, iar în fostele judeţe

Lăpuşna, Chişinău, Cahul atingând cote grave de 15,4; 15,9 şi respectiv 17,0. Situaţia cu cadrele

medicale medii este şi mai alarmantă, ajungând la cota de 70,5 la 10 mii de locuitori, fapt ce pune

sub semnul întrebării posibilitatea acordării asistenţei medicale calitative populaţiei Republicii

Moldova, în general, şi din regiunile menţionate, în particular [26, p. 16].

139

Soluţionarea problemelor apărute se încearcă de a fi adoptate printr-un şir de programe

naţionale, însă efectele implementării acestor programe sunt minime, cauzele principale fiind

finanţarea insuficientă, lipsa suportului metodologic şi logistic al acestor programe.

Implementarea medicinii prin asigurare se află abia la început şi deocamdată nu poate

exercita o influenţă esenţială asupra sistemului sănătăţii publice. Din cauza acestor factori, este încă

în faza iniţială piaţa serviciilor medicale, dezvoltarea căreea însă ar putea duce la situaţia

ca medicina să fie una din cele mai rentabile ramuri ale economiei naţionale.

Este benefică implicarea organismelor internaţionale, în primul rând al Băncii Mondiale,

în dezvoltarea reformelor din medicină prin acordarea creditelor preferenţiale şi crearea Fondului

de Investiţii în Medicină. Totodată, este îngrijorătoare dinamica finanţării de către stat a sănătăţii

publice, scăderea finanţării de la 9.2% în anul 1996 la 6.4% în 2002 din bugetul Republicii

Moldova, fapt ce agravează şi mai mult situaţia din domeniul ocrotirii sănătăţii [26, p. 17].

Declinul continuu al sănătăţii publice necesită restructurarea sectorului de asistenţă medicală

şi în deosebi în localităţile rurale şi oraşele mici. Sănătatea poporului este cel mai important factor

pentru dezvoltarea umana durabilă. Fără a se lua masuri urgente si eficiente, direcţionate spre

sănătate, reformele, care au loc nu vor atinge rezultatele scontate.

Strategia Moldovei in domeniul ocrotirii sănătăţii trebuie să prevadă obiectivul principal,

care constă în asigurarea accesului liber pentru toată populaţia la serviciile de asistenţă medicală.

Este important să se conştientizeze la toate nivelurile şi să se recunoască ca sănătatea este

nu numai unul din drepturile de bază ale omului, ci şi o resursă a statului, o condiţie necesară pentru

progresul societăţii, care urmează să fie realizată prin ameliorarea standardelor de trai ale

oamenilor, promovarea unui stil sănătos de viaţă, protecţia mediului ambiant şi întărirea eficienţei

serviciilor curative şi de prevenire a maladiilor; ridicarea eficacităţii serviciilor de asistenţă

medicală prin aplicarea mai susţinută a pârghiilor economice si diversificarea surselor de finanţare

a instituţiilor medicale; întărirea capacităţii instituţionale a sectorului sănătăţii publice prin

perfectarea cadrului legislativ si restructurarea managementului sănătăţii.

140

CAPITOLUL IV.

CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA

DE TRANZIŢIE: TENDINŢE ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ

4.1. Condiţiile de viaţă, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei

Erorile politice şi economice, privatizarea ilicită, închiderea, stagnarea şi falimentarea întreprinderilor, proliferarea şomajului au condus spre o scădere bruscă a veniturilor, manifestată prin extinderea sărăciei. Sărăcia în anii tranziţiei căpătă dimensiuni din ce în ce mai mari şi ia amploare, aruncând în bezna deznădejdei tot mai mulţi şi mai mulţi oameni.

Cel mai grav fenomen cu care se confruntă Republica Moldova deja ani în şir este scăderea bruscă a nivelului de trai al populaţiei, datorat distribuirii inechitabile a veniturilor şi reducerii esenţiale a puterii de cumpărare.

Evoluţia preţurilor şi a veniturilor populaţiei denotă că situaţia a fost predeterminată deja în primii patru ani ai reformelor (1991-1994), când preţurile de consum s-au majorat de peste 1800 ori, iar veniturile băneşti - de 388 ori, adică inflaţia a evoluat cu ritmuri de circa 4,7 ori mai accelerate decât veniturile. Estimările realizate asupra indicatorilor de venit şi cheltuieli în anii tranziţiei arată că mai mult de 90% din populaţie a trăit pe un venit disponibil mai jos de 1$ SUA pe zi. Şi dacă în ultimii ani, potrivit statisticii de stat, se observă o anumită majorare a veniturilor populaţiei, ele sunt departe de a acoperi coşul minim de consum şi înghiţite de inflaţie.

În anii de tranziţie cea mai lamentabilă situaţie se înregistrează la compartimentul creşterii continue a preţurilor la produsele alimentare şi la mărfurile de primă necesitate. Făcând referire la analizele corelaţionale, realizate de cercetătorul A. Timuş, membru corespondent al AŞRM, în lucrarea „Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului” (Chişinău, 2001), constatăm că dacă până în anul 1991 cu un salariu mediu lunar (233 ruble sovietice) cetăţeanul de rând avea posibilitatea să procure 890 kg de făină de grâu, apoi în 2001 pe un salariu mediu lunar puteau fi cumpărate doar 92 kg – aproape de 10 ori mai puţin, mezeluri – de 23 ori mai puţin, detergenţi şi săpun – de 25 ori mai puţin [228, p.18].

Examinând dinamica salariului mediu lunar al unui angajat în economie, constatăm că pe parcursul anilor de tranziţie persoanele care activează în domeniile agricultură, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială continuă să fie cele mai dezavantajate la acest compartiment. Mărimea salariului mediu a acestei categorii de angajaţi este de aproximativ 1,5 – 2 ori mai mică decât media pe republică. Pe parcursul anului 2002 cel mai înalt salariu a fost înregistrat la angajaţii din domeniul activităţilor financiare – 2564,4 lei, iar cel mai jos este salariul angajaţilor din domeniul agriculturii şi silviculturii, reprezentând 393,8 lei şi fiind de 6,5 ori mai mic decât a angajaţilor din domeniul activităţilor financiare.

141

Tabelul nr. 1 (IV,1) Dinamica salariului mediu lunar 1990-2000 în Republica Moldova

Ramurile economiei naţionale 1990

(în ruble)

În % de la salariu mediu

(+ -)

2000 (în lei)

În % de la salariu mediu

(+ -) Total pe republică 233 407 Agricultura şi silvicultura 247 +6 244 -40 Industrie 262 +12 697 +71 Construcţii 264 +13 587 +44 Comerţ 216 -8 363 -11 Transport, comunicaţii 250 +7 639 +57 Activităţi financiare 385 +65 2355 +578 Învăţământ 165 -30 250 -39 Sănătate şi asistenţă socială 170 -27 228 -44

Sursa: Timuş A, Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului, 2001

Analizând dinamica salariului, din economia naţională, constatăm că aceasta cunoaşte din

1994 până în 1999 o majorare în mediu cu 80 lei, iar mărimea pensiei cu 10 lei. Salariul mediu

lunar în perioada estimată acoperea doar în jur de 40-50% din bugetul minim de consum. Însă, cei

mai grav afectaţi s-au dovedit a fi pensionarii. Decalajul dintre indicatorii surselor de venit ale

salariaţilor şi ale celor ce se află la pensie creşte în defavoarea ultimilor (de la 51% în 1994 până

la 21% în 2000). Doar în ultimii doi ani, statistica oficială, înregistrează tendinţa de creştere

a salariului mediu lunar şi a pensiei, deşi acestea raportate la gradul de acoperire a bugetului

de consum pentru salariul mediu lunar se cifrează la 60.8%, iar pentru pensie la 14.2%, fiind

departe de a satisface nevoile stringente ale populaţiei republicii.

Analizele obiective ale statisticii naţionale confirmă creşterea veniturilor disponibile ale unei

persoane în anul 2002 comparativ cu 2001 în mediu până la 321,6 lei lunar, ce reprezintă în termeni

nominali o creştere în mărime de 33,4 puncte procentuale. Paralel cu aceasta, veniturile disponibile

ale populaţiei au marcat un spor superior celui al indicelui preţurilor de consum, contribuind prin

aceasta la majorarea veniturilor reale cu 26.8%.

Potrivit Departamentului Statistică şi Sociologie tendinţa de creştere continuă pe parcursul

ultimilor doi ani a veniturilor disponibile ale populaţiei este o rezultantă a înviorării economiei

şi dinamicilor benefice înregistrate vis-a-vis de salariul mediu nominal pe economie şi prestaţiile

sociale acordate populaţiei. Deşi faţă de aceste estimări ale statisticii naţionale fondurile

internaţionale şi unii experţi naţionali au anumite rezerve, considerând că creşterile înregistrate

se datorează nu în ultimul rând banilor, câştigaţi de populaţia angajată în câmpul muncii peste

hotarele republicii [3].

142

Tabelul nr. 2 (IV,1) Veniturile populaţiei în corelare cu bugetul minim de consum

1994 1996 1998 2000 2002 Distribuţia mediei lunare lei $ lei $ lei $ lei $ lei $

Salariul nominal al unui lucrător în economie

108.4 27.1 187.1 41.0 250.4 46.0 407.0 32.8 691.5 49.3

Mărimea pensiilor 55.2 13.8 78.7 17.1 83.9 15.5 84.0 6.8 161.0 11.5 Bugetul minim de consum pentru un locuitor

270.1 67.5 387.8 84.0 473.0 87.6 945.0 76.2 1137.0 38.4

Gradul de acoperire a bugetului de consum, %: –salariul nominal mediu lunar 40.0 48.2 52.4 43.0 60.8

–mărimea medie a pensiei 20.4 20.3 17.7 8.9 14.2

Sursa: Ministerul Economiei al Republicii Moldova, 2003 * Fără Transnistria şi Bender

Examinând problema veniturilor salariale, conform estimării statistice a Bugetelor Gospodăriilor Casnice (BGC) după mediul de reşedinţă, se constată că gospodăriile urbane în anul 2002 au dispus în medie de venituri lunare pe o persoană superioare celor din mediul rural (391,1 lei faţă de 281,2 lei). În general, venitul mediu individual al orăşenilor depăşeşte media pe republică de 1,2 ori, pe când în localităţile rurale acest indicator constituie 87.4% din venitul mediu pe total ţară. Pentru populaţia din mediul urban activitatea salariată rămâne a fi principala sursă de venit (59.8% în total venituri disponibile), pe când în cazul populaţiei rurale principala sursă de formare a veniturilor disponibile este activitatea agricolă, contribuţia căreia a constituit 51.2%, comparativ 18.5% – cea salarială [6].

Tabelul nr. 3 (IV, 1) Structura veniturilor disponibile, pe medii de reşedinţă, anul 2002

Mediul urban Mediul rural TOTAL pe

republică Venituri disponibile din care: 100.0

100.0

100.0

- activitatea salarizată

59.8

18.5

37.0 - activitatea agricolă 3.7 51.2 29.9 - activitatea individuală 4.1

1.4

2.9

- prestaţii sociale 11.5 14.1 13.1

- alte venituri 20.7

14.5

17.1

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2002

Pentru a suporta mai uşor efectele procesului de tranziţie populaţia apelează la diverse activităţi individuale, drept o sursă de completare a bugetului familiei, din care însă obţin sume relativ mai mici comparativ cu celelalte activităţi. Pe total gospodării, ponderea veniturilor din activitatea individuală este de 2.6%, fiind descendentă fată de anul anterior

143

O trăsătură caracteristică a veniturilor populaţiei din ţară este prezenţa veniturilor în natură,

ce reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii. Astfel, pe total populaţie veniturile

în natură constituie 32.4%, iar restul 67.6% reprezintă veniturile băneşti generate preponderent

de activitatea salarizată şi prestaţiile sociale. În general, ponderea veniturilor în natură a manifestat

tendinţe de micşorare şi depinde de caracteristicile socio-demografice ale gospodăriilor şi mediul

de reşedinţă al acestora.

Nivelul mediu pe ansamblu al veniturilor (321,6 lei) a fost depăşit de gospodăriile

de întreprinzători (407,2 lei) şi lucrători ai sectorului non-agricol (410,7 lei), celelalte categorii

de gospodării realizând venituri inferioare. Cei mai vulnerabili din punct de vedere al veniturilor

realizate sînt angajaţii sectorului agrar şi fermierii individuali, al căror venit disponibil este mai mic

decât cel pe republică respectiv cu 28.1% şi 26.1%.

Pentru angajaţii sectorului agrar, genul activităţii nu corespunde cu principala sursă de venit,

preponderente fiind veniturile din activităţi agricole auxiliare. Astfel, pentru aceste categorii

de populaţie activitatea agricolă auxiliară a devenit principala sursă de venit. Doar 9.8% din

activitatea agricolă individuală practicată de aceste gospodării reprezintă veniturile băneşti

(comercializarea produselor agroalimentare), restul fiind produsele agroalimentare folosite pentru

necesităţile de consum ale gospodăriei [6]

Potrivit Departamentului Statistică şi Sociologie în perioada anilor 2000-2002 veniturile

populaţiei mai bine asigurate au depăşit veniturile populaţiei mai puţin asigurate de 10,4 ori. În

cazul populaţiei urbane veniturile populaţiei favorizate au depăşit veniturile păturilor defavorizate

de 11,2 ori, iar pentru populaţia rurală acest indicator constituie 9,8 ori. Prin urmare, stratificarea

socială a populaţiei rămâne a fi destul de impunătoare, fiind imposibilă constatarea faptului

atenuării diferenţelor dintre nivelul de bunăstare a diferitor segmente sociale de populaţie. Totodată,

procesul de polarizare a populaţiei urbane este mai pronunţat decât în cazul populaţiei rurale.

În medie pe total ţară în 2002 circa 12% din populaţie a dispus lunar de un venit mai mic

decât salariul minim pe economie (100,0 lei). Totodată, în mediul urban acest indicator a constituit

9.5%, iar în mediul rural - 13.1% [6]. Fapt care elocvent demonstrează derularea procesului

continuu al polarizării şi stratificării după nivelul de trai.

Evoluţia standardului de viaţă al populaţiei poate fi lesne urmărită după indicatorul

cheltuielile de consum. În ansamblu, cheltuielile medii de consum pentru o persoană în anul 2002

au constituit 325,8 lei, ceea ce reprezintă o majorare în mărime de 30.9% faţă de anul 2001.

În termeni reali, însă, un membru al gospodăriei a cheltuit doar cu 24.5% mai mult comparativ

cu perioada respectivă a anului precedent.

144

Preponderent cheltuielile de consum ale populaţiei sunt orientate către satisfacerea

necesarului alimentar. Ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a constituit 58.4%. Pentru

întreţinerea şi dotarea locuinţei lunar sunt alocate 14.7% din totalul cheltuielilor de consum. Restul

cheltuielilor de consum sunt repartizate pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte - 8.2%, transport

şi comunicaţii - 4.9%, menţinerea sănătăţii - 3.9%, băuturi alcoolice şi articole de tutungerie - 3.6%,

educaţie - 0.9%, alte bunuri şi servicii - 5.4% [6].

Totodată datele statisticii oficiale confirmă faptul că o dată cu creşterea veniturilor

populaţiei în anul 2002 ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a manifestat unele tendinţe

de diminuare, astfel încât a fost posibilă efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru mărfurile

nealimentare şi servicii. Comparativ cu anul 2001, pentru majoritatea gospodăriilor se constată

o tendinţă uşoară de creştere a ponderii cheltuielilor băneşti în favoarea contravalorii consumului

din resursele proprii ale gospodăriilor, iar în cazul gospodăriilor rurale contribuţia cheltuielilor

băneşti a marcat un spor superior celor din mediul urban.

O dovadă a importanţei şi rolului cheltuielilor pentru produse alimentare în bugetul

gospodăriei, poate servi şi faptul că 16.2% din gospodării cheltuie pentru necesarul de consum

alimentar circa 50-60% din suma totală a veniturilor. Fiecare a cincia gospodărie alocă cheltuieli

pentru produse alimentare 70-90%. Doar în cazul a 14.6% din gospodării acestor cheltuieli le revine

până la 30%, nivel ce este caracteristic ţărilor cu o economie dezvoltată.

Cheltuielile aferente produselor alimentare în cazul populaţiei rurale constituie 64.8% din

total cheltuieli de consum, iar populaţia urbană cheltuie pentru necesităţile de consum alimentar –

50.4% din cheltuielile curente de consum. Spre deosebire de populaţia din zonele urbane,

cele din mediul rural reuşesc să acopere din resursele proprii 69.7% din necesarul de consum

al produselor alimentare [6].

Alte cheltuieli majore, după cele alimentare, populaţia le suportă pentru locuinţă. Conform

studiului BGC în anul 2002 cheltuielile pentru întreţinerea şi dotarea locuinţei sunt mai mari pentru

gospodăriile din mediul urban (17.2%). Majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţei,

şi în special pentru cele amplasate în mediul urban, a fost determinată nu în ultimul rând

de creşterea tarifelor la serviciile pentru aprovizionarea cu apă potabilă - cu 39.6% şi încălzirea

centrală - cu 7.5%.

În linii mari, potrivit statisticii de stat cât şi studiilor şi evaluărilor sociale, atât salariile

şi veniturile actuale mizere ale populaţiei sunt cheltuite în majoritatea gospodăriilor doar pentru

hrană şi întreţinerea locuinţei, restul (dacă mai rămân)– pentru cele mai stringente acoperiri

de supravieţuire.

145

Schimbările negative, intervenite în nivelul de trai al populaţiei în perioada de tranziţie

se reflectă clar şi elocvent prin metoda subiectivă de evaluare a acestui important indicator –

cercetarea sociologică, fapt demonstrat atât de studiile noastre din cadrul monitoring-ului sociologic

anual „Barometrul societăţii” şi altor investigaţii, cât şi de alte cercetări sociale întreprinse

de diferite servicii sociologice din republică.

Astfel, potrivit monitoring-ului sociologic „Barometrul societăţii”, realizat anual de către

SISI „Opinia” pe parcursul întregii perioade de tranziţie, deja în 1992 (la debutul reformelor) mai

mult de jumătate din participanţii studiului sau 55% erau de părerea că nivelul de trai al majorităţii

populaţiei s-a înrăutăţit, 35% considerau că acest indicator s-a divizat la oameni în proporţii egale

(cât în bine, atât şi în rău) şi doar 2% susţineau că nivelul de trai la cea mai mare parte din populaţie

s-a îmbunătăţit.

Tot în cadrul aceleaşi investigaţii nu mai puţin pesimiste sau dovedit a fi prognozele pentru

anul viitor (1993) – 57% din cei chestionaţi prognozau înrăutăţirea nivelului de trai al majorităţii

populaţiei, 29% – considerau că se va schimba în egală măsură şi doar 3% erau de părerea

că în anul care va urma viaţa oamenilor va deveni mai bună. Testând aşteptările gospodăriilor

(familiilor) privind schimbările nivelului de trai în anul care urmează situaţia s-a dovedit a fi şi mai

pesimistă: 44% din participanţii sondajului prognozau diminuarea nivelului de trai al propriei

familii, la acestea adăugându-se încă 25% din subiecţi pentru care – perspectivele nu sunt clare;

23% – nu prevedeau schimbări deosebite şi doar circa 7% erau optimişti în acest plan, prognozând

schimbări pozitive la capitolul nivelului de trai al familiei.

În fond, toţi anii tranziţiei în percepţia opiniei publice prezintă o perioadă destul de grea

în care populaţia ţării a cunoscut o scădere considerabilă a nivelului său de trai şi lipsa oricăror mari

speranţe în schimbarea esenţială a acestui item principal din viaţa fiecărui om. Astfel, studiile

noastre în repetare arată că în anii 1991 – 2000 cota familiilor în care evoluţia stării materiale

a cunoscut schimbări anuale în bine oscilează doar de la 4% la debutul tranziţiei până la 14%

în ultimii ani, pe când a gospodăriilor care nu au prosperat material (fără schimbări sau situaţia

a devenit mai proastă) s-a menţinut în majoritate.

146

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” Corelând răspunsurile participanţilor cercetărilor noastre de la începutul anilor ’90 până

în prezent privitor la autoaprecierea stării materiale a familiei la moment depistăm că calificativul

„bună/foarte bună” se menţine toţi anii de tranziţie sub 10%, cel „mediu” – variază între 40-45%,

iar starea „proastă/foarte proastă” a cunoscut cele mai mari perturbări (40-55%), inclusiv fiecare

a patra familie (22-29%) din acestea apreciindu-şi starea materială ca fiind „foarte proastă”; cota

celor cu un nivel scăzut („mediu”) şi foarte scăzut („proastă/foarte proastă”) de trai în ultimii ani tot

mai lent echilibrându-se.

La rândul său, analiza comparativă a datelor cercetărilor noastre, cât şi a altor instituţii

similare, asemeni evaluările statistice din republică în ultimii ani arată asupra unei mici tendinţe

de ameliorare a indicatorilor nivelului de trai, deşi această apreciere subiectivă a respondenţilor

se proliferează a fi încă destul de fragilă, cota săracilor rămânând a fi majoritară ceva mai mult

de 3/4 sau 77%.

Impactul negativ al reformelor asupra stării materiale a populaţiei şi vieţii de zi cu zi îl

demonstrează şi alt studiu, efectuat de noi în ţară în 2002 din cadrul Proiectului „Stilul de viaţă,

nivelul de trai şi sănătatea” prin utilizarea metodei comparative a stării materiale a familiei

în prezent cu cea de până la proclamarea independenţei republicii (adică începutul anilor ’90).

Astfel, potrivit rezultatelor acestei cercetări circa 3/4 sau 73% dintre respondenţi au afirmat

76.6 72.959.3 58.4 54.9

49.3

20.0 20.4

29.4 30.2 32.336.6

3.4 6.711.3 11.4 12.8 14.1

0

10

20

30

40

50

60

70

80

1992 1994 1996 1998 2000 2002

A devenit mai bună A rămas aceeaşi A devenit mai proastă

%

Desenul nr.1 (IV, 1)Evoluţia stării materiale a familiei faţă de anul precedent

147

că aceasta este cu mult mai proastă acum (48.4% - mult mai proastă, 24.1 % - ceva mai proastă)

decât cea de până la independenţa ţării (de până la tranziţie), alt segment nesemnificativ

de respondenţi (14%) au afirmat că starea actuală a propriei familii este la fel ca înainte şi doar 11%

au declarat că starea materială a propriei familii este într-o oarecare măsură mai bună actualmente

comparativ cu cea de până la debutul tranziţiei.

Transformările din anii de reforme, deteriorarea stării materiale au produs mari schimbări în

statusul social al populaţiei (locul pe care îl ocupă omul în societate), aceste variabile cunoscând

foarte mari diminuări – fapt ce confirmă o dată în plus situaţia precară din ţară şi nivelul foarte

scăzut de trai al populaţiei. Desenul nr.2 (IV,1)

Evoluţia statutului social (locului în societate) al populaţiei*

*Aprecierea statutului social al populaţiei a fost stabilită după scala din 10 puncte, unde valoarea1 reprezintă cel mai jos statut social, iar valoarea 10 cel mai înalt statut social (cu excepţia nş / nr) Sursa: SISI „Opinia”, Situaţia din Moldova, 2000

Studiile noastre sociologice în repetare demonstrează că starea familiilor este în strânsă corelaţie cu situaţia din ţară. Astfel, rezultatele monitoring-ul sociologic a înregistrat schimbări în bine a situaţiei din ţară pe parcursul anilor de tranziţie în intervalul de 4-15%, ultimele aprecieri mai pozitive cunoscându-le doar în ultimii ani. Aceste date le confirmă şi aprecierile populaţiei vis-a-vis de situaţia social-economică a ţării la moment. În această ordine de idei situaţia a fost apreciată ca favorabilă pe parcursul anilor de reforme în intervalul de la 3-10% în anii 1992-1997 şi de la 10-19% în anii 2000-2002, restul aprecierilor fiind calificate ca nefavorabile şi critice, cele din urmă aprecieri (starea critică) diminuând de la 44-58% în anii 1993-1997 până la 20-25% în anii 2000-2002, fapt ce demonstrează începutul revigorării lente a economiei ţării.

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Statutul social cu cinci ani în urmă Statutul social în prezent Statutul social peste cinci ani

5.93.6 4.5

Cu cinciani înurmă

Înprezent

Pestecinci ani

V a l o a r e a m e d i e

148

Este de menţionat faptul că aceste aprecieri sunt confirmate şi de sondajele on-line,

întreprinse de noi în rândul utilizatorilor Internetului (unde cota participanţilor cu studii superioare

constituie circa 90% din subiecţii studiului). Astfel, situaţia economică a ţării pentru anii 2002

şi 2003 a fost apreciată cu calificativul bună/foarte bună de 14% şi respectiv 8% din respondenţi,

medie a câte 19%, proastă/foarte proastă 64% şi respectiv 70% în 2003, calificativul inferior fiind

de 30-31%.

În pofida diminuării în ultimii ani a aprecierilor critice a economiei ţării, ele împreună

cu celelalte negative vin în concordanţă cu realitatea privind situaţia precară din ţară, care cere mari

eforturi pentru revigorarea cât mai activă a economiei republicii, cea din urmă fiind jalonul

principal al îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei, care rămâne a fi destul de nesatisfăcător

pentru marea majoritate a familiilor.

Pornind de la realitatea vieţii sociale, studiile noastre (2000-2002) demonstrează

că pronosticurile privind schimbarea stării materiale a familiei pentru următorii cinci ani, sunt

neclare pentru o bună parte din populaţie: între 38 – 45% din eşantioanele investigate s-au depistat

dificultăţi de prognozare ceva în acest plan. Totodată, este semnificativ în acest sens faptul

că diminuează considerabil numărul persoanelor (pesimişti) care consideră că peste cinci ani starea

materială a propriei familii va fi mai proastă (17 - 22%). La rândul său aproximativ acelaşi număr

20-25% cred că starea materială a familiei peste cinci ani va fi la fel ca acum. Şi doar 15%-18% din

participanţii studiilor apar optimişti, considerând că această situaţie se va schimba în bine.

Incapacitatea respondenţilor de a-şi pronostica un viitor mai bun, ciaţa care a acoperit societatea,

denotă realitatea tristă de astăzi, lipsa de încredere a populaţiei în ziua de mâine, în propriile forţe,

într-un viitor stabil, luminos şi echitabil al ţării.

Nu confortul, nu goana după avere şi bogăţie, ci problema supravieţuirii, simplei existenţe,

ieşirea din impas şi, cu regret, multe alte componente elementare vitale destul de importante pentru

viaţa de zi cu zi a homo sapiens, deţin astăzi primatul în viaţa cotidiană a majorităţii populaţiei.

Conform studiilor noastre în dinamică, la începutul anilor de tranziţie (februarie, 1992,)

la 65.4% din respondenţi cel mai mult le complica viaţa în familie lipsa celor necesare pentru iarnă:

îmbrăcăminte, încălţăminte, de foc; la 38% - lipsa mijloacelor elementare pentru existenţă, nivelul

mizerabil de trai. Cercetările sociologice ulterioare demonstrează că deja în 1996 – 1997 pe lângă

toate problemele legate de perioada de tranziţie prioritară devine pentru 73% - 75% din intervievaţi

– reţinerea de mai multe luni a salariului, pensiei, neachitarea lor la timp, totodată viaţa a 50% -

60% din subiecţi fiind complicată de lipsa celor necesare pentru iarnă(îmbrăcăminte, încălţăminte,

de foc), iar pentru 43% - 54% fiind problematică aprovizionarea neregulată cu energie electrică,

apă, inclusiv caldă. Altă problemă esenţială în viaţa familiei devine – sănătatea şubredă, deficienţe

149

legate de tratament (39-42%); imposibilitatea de a le oferi copiilor studii valoroase, de a le acorda

ajutor (26-32%); şomajul membrilor familiei, frica de a pierde locul de muncă (30-32%);

şi ca rezultat – disperarea, lipsa perspectivelor în viaţă (24-27%) şi oboseala (24-30%).

Rezultatele nominalizate mai sus vine să le confirme ceva mai târziu şi studiul din Ungheni

(2000). Astfel, viaţa unei familii unghenene este perturbată (în descreştere) de următoarele

probleme: majorarea preţurilor la produsele de primă necesitate (83%), lipsa mijloacelor elementare

pentru existenţă, nivel mizerabil de trai (70%), majorarea tarifelor la serviciile comunale (62%),

lipsa celor necesare pentru iarnă (îmbrăcăminte, încălţăminte, căldură) – (55%), aprovizionarea

neregulată cu energie electrică şi termică, gaze naturale şi apă potabilă (47%), neachitarea la timp

a salariilor şi pensiilor (31%), puţin mai jos urmează: pericolul de a pierde locul de muncă,

neîncadrarea în câmpul muncii ai unor membri ai familiei (16%), disperarea, lipsa perspectivelor

în viaţă, neîncrederea în ziua de mâine (10%).

Este evident, că aceste şi alte probleme ale vieţii oamenilor sunt legate de situaţia din ţară,

schimbările şi procesele care derulează în societate. În acest context, potrivit cercetărilor noastre

în repetare, în anii 1994-1997 cea mai mare îngrijorare a populaţiei privind problemele din societate

constituia majorarea preţurilor, sărăcia (77-87%), neachitarea la timp a salariilor (66-73%), haosul

şi anarhia (48-69%), coruperea, mafia şi criminalitatea (45-51%), şomajul (37-42%), direcţia în care

merge ţara (33-39%).

Nenumărate estimări statistice, evaluări economice şi sociologice demonstrează

că actualmente veniturile marii majorităţi a populaţiei se scurg doar pentru supravieţuire: hrană,

locuinţă şi cele mai necesare şi ieftine obiecte de primă necesitate.

Realitatea noastră socială, viaţa de zi cu zi demonstrează atât prin studii, fie statistice sau

sociologice, că problema cheie a populaţiei la ora actuală o constituie veniturile mici. Cu regret,

dacă banii nu aduc fericirea (cum se spune în popor), atunci astăzi lipsa lor aduce ceia ce avem

în ţară – sărăcie, şomaj, exod din ţară şi multe, multe alte fenomene „noi” în viaţa ţării anilor

de tranziţie, străine pentru societatea nostră de odinioară.

Datele studiilor noastre sociologice încă o dată confirmă că în anii de reforme ponderea

esenţială a consumului majorităţii oamenilor revine produselor alimentare, totodată din lipsa banilor

populaţia şi aici face mari restricţii. Acest indice reprezentând de fapt un criteriu elocvent al sărăciei

populaţiei şi a nivelului de trai extrem de scăzut.

Analiza comparată a studiilor sociologice realizate în decembrie 1996, februarie 1998

şi martie 2000 privind alimentarea familiei scoate în evidenţă o delimitare aproape în jumătate

a categoriilor de familii care se alimentează prost, se străduie să procure produse dintre cele mai

ieftine (41% – 1996, 44% – 1998 şi 45% în 2000); se alimentează foarte prost, nu mănâncă

pe săturate(9% – 1996, 8% – 1998, şi 11% în 2000) şi cealaltă parte, care se alimentează bine, dar

150

delicatese nu-şi pot permite (47% – 1996, 44% – 1998 şi 41% - 2000); se alimentează destul

de bine, îşi pot permite tot ce doresc (a câte 3% în anii nominalizaţi). Datele demonstrează că 39%

din familiile de la oraşe şi 48% din sate se alimentează prost, procurând produse din cele mai

ieftine, iar 11% şi respectiv 6% în genere nu mănâncă pe săturate. Desenul nr.3 (IV,1)

Alimentaţia populaţiei republicii, 1996-2000

Sursa: SISI “Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” Astăzi agravarea problemei alimentare în republică cât şi a veniturilor calculate pe cap

de locuitor constituie cele mai grave consecinţe ale crizei social-economice. Consumul alimentar

al populaţiei în comparaţie cu anul 1990, s-a micşorat la produsele de carne de la 58 кg în mediu

la un locuitor – la 18 кg în anul 2000 – adică cu 3,2 ori, la produsele lactate corespunzător de la 303

кg în 1990 – la 125 кg în mediu în anul 2000 - de 2,4 ori mai puţin, la peşte – de 10 ori mai puţin.

Tabelul nr.4 (IV,1) Dinamica consumului alimentar în Republica Moldova

pe cap de locuitor în кg, anii 1990-2000

Produse alimentare 1990 1996 1998 2000 2000 în % faţă de 1990

Carne şi produse din carne 58 25 23 18 31 Lapte şi produse lactate 303 161 148 125 41 Ouă, bucăţi 203 116 114 101 49 Peşte şi produse din peşte 12 3,5 2 1,2 10 Zahăr 48,9 22,5 16 15 30 Ulei vegetal 14 8,2 6 7 50 Cartofi 69 71 64 52 89 Legume şi bostănoase 112 65 74 54 48 Fructe şi struguri 79 69 54 41 51 Produse de panificaţie 171 127 129 115 67

Sursa: Timuş A., Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului, 2001

2.9% 3.4% 3.0%

46.8%44.0%

41.1% 41.2%44.4% 45.1%

9.1% 8.2%10.8%

0

10

20

30

40

50

decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2000

Se alimentează destul de bine, îşi permite

tot ce doreşte

Se alimentează bine, dar delicatese

nu-şi poate permite

Se alimentează prost, se străduie să procure

produse dintre cele mai ieftine

Se alimentează foarte prost, nu mănâncă

pe săturate

151

Nivelul de trai scăzut şi sărăcia se reflectă şi la analiza itemului ce ţine de îmbrăcămintea

populaţiei. Analiza sociologică pentru aceeaşi perioadă de referinţă scoate în evidenţă faptul că mai

mult de jumătate din populaţie se îmbracă prost, procură de obicei haine dintre cele mai ieftine

(32% – 1996, 37% – 1998); se îmbracă foarte prost, sunt nevoiţi să poarte hainele timp îndelungat,

reparându-le şi refăcându-le în permanenţă (25% – 1996, 19% – 1998) şi restul – se îmbracă bine,

dar haine la modă nu-şi poate permite să procure (39% – 1996, 41% – 1998 ). Este de evidenţiat

faptul, că 30% din orăşeni şi 43% din săteni din cauza lipsei de bani se îmbracă prost, fiind nevoiţi

să procure haine din cele vechi, permanent reparându-le. Se îmbracă destul de bine, îşi permit tot ce

doresc (a câte 3% în 1996 şi 1998).

Desenul nr. 4 (IV,1) Cum se îmbracă în prezent familia Dvs.?

Şi, dacă să evaluăm această problemă mai târziu, luând în consideraţie studiul din mun. Ungheni

(2000), atunci acest item la nivel local cunoaşte şi o mai mare diminuare.

Mai mult de 2/3 sau 68% din familiile municipiului Ungheni se confruntă cu mari greutăţi privind

asigurarea membrilor familiei cu îmbrăcăminte. Astfel, potrivit sondajului, 31% din persoanele chestionate

au declarat că familiile lor se îmbracă prost, procură, de obicei, haine dintre cele mai ieftine, iar 36%

au afirmat că se îmbracă foarte prost, fiind nevoiţi să poarte hainele timp îndelungat, reparându-le

şi refăcându-le în permanenţă. Circa 1/3 sau 30% din subiecţii sondajului susţin că familiile lor se îmbracă

bine, dar haine scumpe nu-şi pot permite să procure. Doar 2% din populaţia urbei se îmbracă destul de bine

şi îşi permit tot ce doresc.

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 1998

4.8%

47.3%

30.2%

17.7%

1.9%

35.6%

42.8%

19.7%

6.7%

52.3%

28.4%

12.6%

0

10

20

30

40

50

60

Oraş Sat Chişinău

Se îmbracă destul de bine, îşipermite tot ce doreşte

Se îmbracă bine, dar haine la modănu-şi poate permite să procure

Se îmbracă prost, procură de obiceihaine dintre cele mai ieftine

Se îmbracă foarte prost, este nevoităsă poarte hainele timp îndelungat,reparându-le şi refăcându-le înpermanenţă

152

O dovadă în plus a sărăciei, deficitelor bugetare ale gospodăriilor casnice şi răspuns la problemele

ce ţin de hrana şi îmbrăcămintea populaţiei, care face restricţii în toate din cauza lipsei de bani, servesc

datele studiului nostru din decembrie 1996 privind posibilităţile financiare ale familiilor. Astfel, la momentul

cercetării doar două din trei familii sau 67% aveau posibilităţi reale de a-şi procura produse alimentare.

În jurul de treizeci la sută îşi puteau permite procurarea mărfurilor industriale (îmbrăcăminte, încălţăminte

etc.), 36% – medicamente. Cu mult mai puţine gospodării – 22% aveau posibilităţi reale de a-şi procura

combustibil (lemne, gaz, cărbune, etc.). Doar 12% din familiile investigate aveau posibilităţi de a se folosi

de serviciile întreprinderilor şi organizaţiilor sferei deservirii sociale. Beneficiau de posibilităţi reale

de a procura mobilă, obiecte de uz casnic doar 7%, cu mult mai puţin şi anume 5% constituia categoria

familiilor ce puteau să-şi permită procurarea biletelor de odihnă sau de tratament la sanatoriu.

Tabelul nr.5 (IV,1) Dvs. aveţi astăzi posibilităţi reale de a procura (%)

Itemi Da, am Nu, nu am Nu ştiu / nu este răspuns

Mărfuri industriale (îmbrăcăminte, încălţăminte etc. ) 31.3 68.1 0.6 Produse alimentare 66.9 32.5 0.6 Mobilă, obiecte de uz casnic (frigider, televizor etc.) 7.2 92.1 0.7 Combustibil (lemne, gaz, cărbune etc.) 22.1 75.9 2.0 Medicamente 36.1 63.4 0.5 Foi de odihnă, foi la sanatoriu 5.1 94.3 0.6 De a Vă folosi de serviciile întreprinderilor şi organizaţiilor sferei deservirii sociale 11.9 87.1 1.0

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”,1996

Pornind de la studiile noastre în repetare (monitoring sociologic anual) şi corelând

răspunsurile respondenţilor de la începutul cu sfârşitul anilor 90, depistăm o polarizare tot mai

pronunţată a populaţiei republicii după venit: îşi autoapreciază nivelul de trai sub limita sărăciei,

în intervalul de la 11% (1992) până la 16% (1997). Alt segment social sunt cei care de abia o scot

în capăt, procentul acestora variind de la 42% în 1992 la 47% în 1997. Ceva mai mică este categoria

celor care trăiesc mai mult sau mai puţin bine 40% (1992) şi 33% (1997). Trăiesc bine, fără griji

materiale deosebite în jur de 3% în 1992 şi 2.2% în 1997. În acest context se evidenţiază aprecierile

cele mai negative ale populaţiei pentru nivelul de trai al propriei familii în anul 1994, când ceva mai

mult de 70% din populaţia republicii a apreciat în general negativ nivelul de trai al propriei familii

şi anume: 20% – trăiesc sub limita sărăciei, 52% – de abia o scot în capăt. Doar aproximativ 20%

au declarat că trăiesc mai mult sau mai puţin bine şi cota celor care duc un trai fără griji materiale

deosebite menţinându-se la nivelul de (3%).

153

Comparând nivelul de trai al populaţiei potrivit studiilor noastre din 1997 cu altă cercetare

din 2000 această stratificare devine şi mai pronunţată: numărul celor care trăiesc sub limita sărăciei

creşte cu 10% atingând cifra de 26% (păturile defavorizate), cota celor care cu greu o scoate

la capăt majorându-se cu 9% şi cifrându-se deja la 56% (total cei săraci – 82%). La rândul său,

în această perioadă a diminuat numărul celora care cât de cât se descurcă, alcătuind 13%, totodată

majorându-se (cu 2%) cota celor bogaţi, constituind deja în 2000 – 5% din populaţie.

Un tablou şi mai profund al vieţii noastre triste îl reprezintă corelaţia dintre venituri şi

cheltuieli, obţinută în baza studiului local din mun. Ungheni, întreprins de noi în anul 2000.

Desenul nr.5 (IV, 1) Cum apreciaţi veniturile actuale ale familiei Dvs.?

Astfel, 52%

din subiecţii sonda-

jului au afirmat că

veniturile obţinute

nu le ajung nici

pentru strictul nece-

sar, deci sunt foarte

săraci, iar 28% – le

ajung doar pentru

strictul necesar (să-

raci). Datele sondajului pun în evidenţă o situaţie dureroasă: sărăcia a devenit un atribut

indispensabil al societăţii noastre şi a afectat întreaga noastră ţară.

Analizând datele în funcţie de ocupaţie, constatăm că cele mai afectate categorii sociale

rămân a fi: pensionarii (75%), şomerii (54%), specialiştii din domeniul învăţământului public,

culturii şi ocrotirii sănătăţii (46%). O situaţie mai pozitivă se observă la conducătorii

de întreprinderi, instituţii, unităţi economice, specialişti calificaţi în economia naţională.

Dinamica nivelului de trai al populaţiei în anii de tranziţie şi sărăcia masivă care bântuie

în ţară deja mai mulţi ani în şir se observă evident şi prin estimarea veniturilor familiei în raport

cu necesităţile (standardul subiectiv de viaţă) – indicator care reflectă în linii mari însăşi calitatea

vieţii din societatea noastră şi care practic se menţine la acelaşi nivel de mai mulţi ani. Pornind

de la rezultatele studiului sociologic „Nivelul de trai, stilul de viaţă şi sănătatea”, concomitent

întreprins în opt ţări din CSI (2002) este de menţionat faptul că, la fel ca şi în Moldova, standardul

de viaţă nici la ele nu este mai bun. Ţinând cont de cercetările similare din România (ICCV),

subliniem că şi în această ţară vecină doar mai puţin de 10% din populaţie se atribuie la cei bogaţi,

1.3

6.5

12.2

28.1

51.9

0 10 20 30 40 50 60

Nu ne ajung nici pentru strictul necesar ....................................

Ne ajung doar pentru strictul necesar……….. ................................

Ne ajung numai pentru un trai decent, dar nu ne putem permite cumpărarea unor obiecte mai scumpe.......

Reuşim să cumpărăm şi unele obiecte mai scumpe, dar cu economii în alte domenii.............................................

Reuşim să avem tot de ce avem nevoie, fără să facem mari economii.................................................

%

Sursa: SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni, 2000

154

altă parte neconsiderabilă (20%) are un trai decent, dar fără aşi permite procurarea lucrurilor

scumpe, pe când 70% la fel trăieşte în sărăcie [250].

Tabel nr.6 (IV, 1) Nivelul bunăstării materiale a familiilor din opt ţări, membre ale CSI, (%)*

Arm

enia

Bel

arus

Geo

rgia

Kaz

ahsta

n

Kâr

gâsta

n

Mol

dova

Rus

ia

Ucr

aina

Tot

al

Bani nu ne ajung nici pentru hrană 46.6 9.4 36.2 11.7 19.1 25.3 13.3 29.2 22.8 Bani ne ajung doar pentru hrană şi produse de primă necesitate 48.9 66.9 54.3 63.6 64.2 62.4 61.4 57.2 60.0

Bani ne ajung pentru procurarea bunurilor de lungă durată (televizor, frigider etc.), însă procurarea automobilului, apartamentului nu ne este accesibilă

2.7 18.9 7.7 19.5 12.1 8.8 21.8 10.8 13.7

Nu ne confruntăm cu dificultăţi financiare. În caz de necesitate avem posibilitate să facem cumpărături scumpe (automobil, apartament)

0.5 2.2 0.6 3.7 3.4 1.6 2.5 1.1 2.0

Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003 * Diferenţa până la 100% reprezintă – îmi vine greu să răspund

Un alt indicator ce caracterizează standardul de viaţă al populaţiei republicii îl reprezintă

existenţa locuinţei, înzestrarea ei cu bunuri de folosinţă îndelungată şi mijloace pentru un trai decent.

Statutul de ocupare a locuinţei, numărul de camere şi suprafaţa locuibilă, accesul la instalaţii

de apă, la electricitate şi gaze, dotarea locuinţelor cu aparatură electrocasnică, mobilier etc. sunt

caracteristici importante ale condiţiilor de viaţă, care îşi au originea atât în investiţiile individuale

ale gospodăriilor, cît şi în potenţialul economic zonal.

În prezent, potrivit statisticii de stat 90.7% din totalul gospodăriilor deţin în proprietate

locuinţa pe care o ocupă, iar în mediul rural, acest indicator constituie – 99.6%. Gospodăriile care

ocupă locuinţe cu chirie au o pondere redusă (0.2%) în mediul rural, cazuri relativ mai frecvente

existând în mediul urban (l.2%).

Dotarea locuinţelor cu principalele comodităţi reliefează de asemenea o serie de disparităţi

ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei, permiţând identificarea anumitor categorii defavorizate.

Astfel, în municipii şi oraşe construcţiile de locuinţe tip bloc au presupus şi conectarea la reţele

de alimentare cu apă, canalizare şi termoficare. Ca urmare, cea mai mare parte a populaţiei din

mediul urban beneficiază de asemenea utilităţi în interiorul locuinţei (apă caldă şi rece, încălzire

centrală, baie etc.). În schimb populaţia rurală, datorită condiţiilor concrete specifice, este aproape

complet lipsită de aceste facilităţi de confort, posibilităţile locale de îmbunătăţire a condiţiilor

de locuit fiind relativ reduse.

155

Tabelul nr.7 (IV,1) Structura gospodăriilor care ocupă locuinţe dotate cu instalaţii,

pe medii de reşedinţă, în anul 2002 (%)

Din total gospodării dotate cu: Total Urban Rural Iluminat electric 99.0 99.0 98.9 Apeduct 31.1 74.7 2.1 Sistem de canalizare 31.1 74.7 2.2 Gaze din reţea 31.6 8.3 7.8 Încălzire centrală 33.0 76.6 4.0 Baie amplasată în interiorul locuinţei 28.7 71.7 0.1

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003 În afara iluminatului electric, caracteristic pentru majoritatea gospodăriilor (99.0% din

totalul gospodăriilor), celelalte facilitaţi de confort sunt puţin accesibile gospodăriilor rurale.

Diferenţierile dintre sat şi oraş se reflectă şi prin prisma cheltuielilor medii, efectuate pentru plata

energiei electrice şi termice, gazelor naturale, apei şi salubrităţii, care pentru o gospodărie din

mediul urban sunt circa de 1,9 ori mai mari decât pentru o gospodărie din mediul rural [228, p. 24].

Practic, se pot identifica două categorii distincte de gospodării: unele (amplasate în mediul

urban) care au acces la elementele de confort, altele (din mediul rural) care nu au locuinţele

racordate la reţelele publice de gaze naturale, apă, canalizare, termoficare şi, implicit, efectuează

cheltuieli relativ reduse.

Caracteristic pentru a doua categorie de gospodării este utilizarea pentru încălzire a sobelor

cu lemne, cărbuni sau petrol, aprovizionarea cu apă de la cişmele, pompe, folosirea unor sisteme

proprii de încălzire a apei menajere şi a buteliei cu gaz lichefiat pentru pregătirea hranei.

Rezultatele studiului nostru sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”

(2002, eşantion 2000 respondenţi) confirmă faptul că populaţiei Republicii Moldova îi este

caracteristic un mod de viaţă sedentar, 65.0% toată sau aproximativ toată viaţa locuiesc în aceeaşi

localitate, în rest, 35.0%, au indicat asupra anumitor strămutări. Este relevant faptul că 80.7% din

locuitorii rurali trăiesc sau au trăit toată viaţa în aceeaşi localitate spre deosebire de locuitorii

capitalei – 35.5%.

Cercetarea demonstrează, că la 91.8% din universul eşantionat forma de proprietate

a locuinţei este privată/privatizată, la 5.6% – de stat, 1.0% – departamentală, 1.0% – aparţine unor

persoane care nu sunt membri ai familiei. Tipul locuinţei celor eşantionaţi preponderent este casă –

75.5%, apartament – 21.8%, odaie sau odăi în apartament – 0.3%, cămin – 2.4%. Potrivit studiului

numărul de odăi locative în gospodării (cu excepţia camerei de baie şi bucătăriei) se reprezintă

în felul următor: 6.7% – o cameră, 24.0% – două camere, 31.5% – trei camere, 22.0% – patru

camere, 10.9% – cinci camere, 3.4% – şase camere, iar asupra prezenţei de la şapte la zece camere

au indicat mai puţin de 1% pentru fiecare caz.

156

Cu precădere populaţia posedă locuinţe în proprietate din două, trei şi patru odăi locative.

Pentru populaţia capitalei sunt caracteristice locuinţele din două (44.9%), trei (25.9%), o cameră

(24.5%) şi cu mult mai puţini dispun de patru camere(4.7%). Din cele relatate de respondenţii

rurali, cu precădere, locuinţele acestora se compun din patru (29.6%), trei (29.1%), cinci (16.3%),

două (15.3%), şase (5.1%), o cameră (2.0%).

La ora actuală, potrivit datelor studiului, dotarea gospodăriilor (locuinţelor) republicii

cu diferite tipuri de încălzire se prezintă astfel: agentul termic îl primesc de la reţeaua centrală

de încălzire 22% din gospodăriile republicii, 14% – beneficiază de diferite tipuri de încălzire

autonomă. În acelaşi rând, pentru majoritatea gospodăriilor din republică sau 63% de încălzire

rămâne a fi soba.

În funcţie de mediul de reşedinţă, sondajul OPINIEI demonstrează că în localităţile urbane

cel mai des încălzirea caselor şi apartamentelor se produce prin intermediul încălzirii centrale

(48%), cea mai mare pondere în acest plan fiind deţinută de municipiul Chişinău (84%).

Desenul nr. 6 (IV,1) Tipul de încălzire a gospodăriilor casnice din Moldova

De încălzire autonomă

dispun 20% din gospodăriile

orăşeneşti, iar practic în fiecare

a treia gospodărie urbană (31%)

sursa de încălzire este soba. La

sate acest indicator diferă foarte

mult de cel de la oraş. Astfel,

în localităţile rurale 90% din

familii se încălzesc de la sobe şi

doar 9% dispun de încălzire

autonomă.

Rezultatele actualei cercetări din Moldova, comparativ cu astfel de studiu similar,

concomitent întreprins în alte 7 ţări postsovietice, demonstrează că încălzirea centrală şi cea

autonomă este mai răspândită în Rusia (62% şi respectiv 20%), Belarus (56% şi 15%), Ucraina

(33% şi 36%) şi Kazahstan (35% şi 12%). Pe când în Armenia (72%), Georgia (71%) şi Kârgâstan

(70%), la fel ca şi în Republica Moldova, prioritare la încălzirea gospodăriilor sunt sobele.

48,4

0,6

19,7

9,1

31,0

89,8

0,9 0,50

20

40

60

80

100

Centrală Autonomă Sobă Altceva

Oraş Sat

%

Sursa: SISI “Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002

157

Tabelul nr. 8 (IV,1) Sursele de încălzire a locuinţelor în 8 ţări postsovetice

Tipul de încălzire Armenia Belarus Georgia Kazahstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina

Centrală 15.7 55.5 16.4 35.2 16.1 22.1 61.6 33.4 Autonomă 7.4 15.1 8.8 11.7 7.9 13.6 20.1 35.6 Sobe 72.0 29.1 71.1 51.2 70.3 63.4 18.0 29.2 Altceva 4.9 0.3 3.7 1.9 5.7 0.9 0.3 1.8

Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003

Evaluând tipul de combustibil, utilizat pentru încălzirea caselor din localităţile rurale

ale republicii, studiul arată că majoritatea populaţiei de la sate sau 72% îşi încălzeşte casele

tradiţional cu lemne, fiecare a patra gospodărie sau 26% din ele utilizează în acest plan cărbunele

şi doar 6% pentru încălzire consumă gaz. Este relevant faptul, că un segment impunător din

populaţia rurală pentru a-şi încălzi locuinţa este nevoită să recurgă la utilizarea unor resurse naturale

cât mai ieftine şi care ţin de trecut. Astfel, potrivit sondajului fiecare a şaptea gospodărie sau 15%

foloseşte pentru încălzirea casei ştiulete de porumb şi beţe de floarea-soarelui, 6% utilizează

în acest plan tizic, 3% – rumeguş, 2% – vreascuri şi alte produse ale naturii.

Un alt indicator al nivelului şi condiţiilor de trai îl reprezintă dotarea gospodăriilor. Nivelul

înzestrării gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată este dependent în mare măsură

de posibilităţile financiare individuale. Astfel, gospodăriile cu venituri relativ mari şi stabile, dispun

atât de locuinţe cu grad de confort cât şi de o înzestrare cu bunuri de folosinţă îndelungată

superioară categoriilor ale căror venituri nu permit investiţii gospodăreşti majore.

Comparativ cu gospodăriile din mediul urban, cele din mediul rural au o dotare mult mai

inferioară cu bunuri de folosinţă îndelungată, fapt confirmat de studiile statistice şi sociologice.

Astfel, dacă la 100 de gospodării din mediul urban revin în medie 89 frigidere, la cele din mediul

rural le revin numai 59 de frigidere. Numărul maşinilor de spălat la 100 de gospodării variază între

61 la gospodăriile urbane şi 39 la cele din mediul rural.

Aprecierea generală că nivelul redus al veniturilor populaţiei nu permite înlocuirea bunurilor

de folosinţă îndelungată, în special a aparaturii electrocasnice, decât atunci, când devin

nefuncţionale, chiar dacă gospodăriile manifestă interes pentru înnoirea şi modernizarea acestora,

este susţinută de analiza înzestrării după perioada în care bunurile au fost achiziţionate

sau dobândite.

158

Tabelul nr.9 (IV,1) Structura înzestrării gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată,

după durata de exploatare, în anul 2002 (%)

Durata de exploatare a bunurilor de folosinţă îndelungată până la 5 ani 6-10 ani 11-15 ani 16-20 ani peste 20 ani

Aparate de radio 33.8 26.1 12.2 9.6 18.3 Televizor color 23.9 32.7 27.1 10.6 5.7 Televizor alb-negru 2.9 9.5 22.2 26.5 38.9 Video casetofon 49.1 43.8 6.9 - 0.2 Frigider 4.3 9.8 21.4 23.0 41.5 Maşină de spălat 10.0 17.7 22.6 17.6 32.1 Maşină de cusut 2.1 6.5 8.3 12.3 70.8 Aspirator 12.8 22.3 21.7 13.1 30.1 Bicicletă 19.5 30.1 20.2 11.7 18.5 Autoturism 3.5 21.1 37.1 20.6 17.7

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003

Analizele Departamentului Statistică şi Sociologie constată că pentru majoritatea aparatelor de uz casnic (frigider, maşini de spălat rufe, aspiratoare de praf etc.) perioada de provenienţă este anterioară anului 1990. După această dată achiziţionările de astfel de bunuri limitându-se în principal la înlocuirile de strictă necesitate. Datele statistice confirmă că în perioada anilor 1990 -2002 s-au procurat mai puţine frigidere, maşini de spălat rufe, televizoare alb-negru, aspiratoare de praf etc. Totuşi, o tendinţă de creştere evidentă se remarcă la televizoare color, la aparate de radio, fenomen justificat prin oferta comercială mai mare din ultima perioadă, precum şi de faptul, că aceste bunuri au devenit o necesitate vitală [228, p. 26].

Studiindu-se condiţiile de trai ale segmentelor sociale sărace în Raportul „Sărăcia în Moldova” (2002) se constată că înzestrarea gospodăriilor casnice cu bunuri durabile asigură un factor ce previne sărăcia, deoarece posesia unor astfel de obiecte ca: telefon, combină frigorifică, maşină de spălat sau aspirator, reduce semnificativ riscul sărăciei de la 26.0% la 16.0%. Posibilităţi suplimentare au gospodăriile cu mai mulţi membri adulţi, apţi de muncă, cu capacităţi de a utiliza productiv bunurile fizice şi financiare. Unele gospodării care au avut în posesie bunuri durabile au vândut o parte din ele când au căzut în sărăcie. Cu toate că săracii posedă mai puţine bunuri durabile şi majoritatea acestora cu greu pot fi comercializate, din cauza gradului sporit de uzură, prezenţa acestor bunuri reduce considerabil riscul sărăciei [199].

Condiţiile de viaţă ale unei gospodării sunt în mare parte determinate de prezenţa şi starea bunurilor de folosinţă îndelungată. Bunurile din dotarea unei gospodării constituie, alături de locuinţă, un indicator al standardului de viaţă al familiei.

Revenind la aprecierile făcute de respondenţi în cadrul monitoring-ului sociologic al SISI „Opinia”, realizat pe parcursul anilor de tranziţie privind actuala avere din propria casă (evaluate în 1996 şi 1998), constatăm că la mai bine de 60% din gospodării toate lucrurile sunt vechi, uzate, demult trebuiau înnoite (45.0% – 1996 faţă de 45.4% – 1998), astfel de lucruri

159

au puţine, toate sunt într-o stare proastă (21.5% – 1996 faţă de 16.6% – 1998). Şi doar o parte neesenţială din eşantion au declarat că au toate cele necesare, toate lucrurile sunt în stare bună (31.0% – 1996 faţă de 36.3% –1998); au practic totul ce şi-ar dori, toate lucrurile sunt noi, contemporane (1.5% – 1996 faţă de 1.7% – 1998). Corelând răspunsurile constatăm o ameliorare neesenţială a averii în percepţia eşantionului investigat, totodată evidenţiindu-se discrepanţe dintre oraş, sat şi capitala republicii – or. Chişinău.

Desenul nr. 7 (IV, 1) Starea averii gospodăriilor casnice în funcţie de locul de trai al populaţiei

(mobilă, frigider, televizor, maşină de spălat, maşină de cusut, aspirator etc.)

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 1998

După cum s-a menţionat anterior condiţiile de viaţă şi nivelul de trai sunt principalii piloni ai vieţii cotidiene a populaţiei, care ca în oglindă reflectă însăşi calitatea vieţii.

Analiza studiilor sociologice în dinamică, realizate în diferite perioade în cadrul SISI „Opinia”, denotă că marea majoritate a populaţiei nu este mulţumită de felul în care trăieşte, mai mult ca atât pe parcursul anilor ’90 acest indicator a fost în continuă creştere – rezultat al sărăciei şi altor nevoi sociale. Astfel, în 1994 din eşantionul investigat 52.4% din participanţii studiului deloc nu au fost mulţumiţi de felul în care trăiesc, 44.5% şi da şi nu, şi doar 3.1% foarte mulţumiţi. În anul 1996/1997 indicatorii evaluaţi cunosc o dimensionare mai detaliată, astfel 14.1% şi respectiv 13.3% deloc nu sunt mulţumiţi, 37.5% şi 38.6% nu sunt mulţumiţi, 38.5% şi 41.8% şi da şi nu, mulţumiţi – 9.3% şi 5.9%, foarte mulţumiţi 0.6% şi 0.4%.

În anul 1998, conform vocii respondenţilor, indicatorul evaluat cunoaşte şi mai pronunţată dimensionare: 23.7% deloc nu sunt mulţumiţi, 51.8% nu sunt mulţumiţi, iar 23.1% mulţumiţi şi doar 1.4% foarte mulţumiţi. Datele multiplelor studii sociologice, realizate la nivel republican, regional şi local confirmă faptul că cetăţenii de rând, în temei, nu sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc.

2.0

47.7

40.3

10.0

1.4

27.6

49.3

21.7

3.1

51.1

40.7

5.1

0

10

20

30

40

50

60

Oraş Sat Chişinău

Toate bunurile sunt noi,moderne, în stare foartebună

Toate bunurile sunt în starebună

Toate bunurile sunt vechi,uzate, într-o stare proastă

Toate bunurile sunt într-ostare foarte proastă

%

160

În ultimii câţiva ani rezultatele Barometrului de Opinie Publică al Institutului de Politici Publice înregistrează o dinamică ceva mai pozitivă a acestei tendinţe, de asemeni încă destul de fragile, privind, în general, gradul de mulţumire al felului în care trăieşte populaţia. Astfel, categoria respondenţilor mulţumiţi (foarte mulţumiţi/destul de mulţumiţi) este în ascensiune (15% – noiembrie 2002, 17% – aprilie 2003, 19% – noiembrie 2003) faţă de segmentul celor nemulţămiţi (deloc mulţumiţi/nu prea mulţumiţi) care este în descendenţă (52% – noiembrie 2002, 55% – aprilie 2003, 46% – noiembrie 2003). Această manifestare a opiniei publice poate fi explicată prin relativa adaptare a majorităţii populaţiei republicii la condiţiile de piaţă, încercarea de a supravieţui deficienţelor economice [12].

Totodată rezultatele studiului nostru sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002) demonstrează că viaţa cotidiană a populaţiei este încă foarte departe de a satisfăcătoare, principalele probleme axându-se în jurul condiţiilor de viaţă precare şi în primul rând, a stării materiale insuportabile: veniturile foarte mici a majorităţii populaţiei (80%) şi starea financiară precară a gospodăriilor (81%) ce încă o dată în plus confirmă gradul subiectiv de sărăcie în rândul populaţiei – opt din zece oameni sunt sortiţi să trăiască în sărăcie (vezi tabelul nr. 10).

Tabelul nr. 10 (IV, 1) Gradul de mulţumire al populaţiei privind condiţiile de trai, %

Foarte mulţu-

mit

Mai degrabă mulţumit

Total mulţu-

miţi

Mai degrabă nemul-ţumit

Deloc mulţumit

Total nemul-ţumiţi

Nş/nr

1. Locuinţa Dvs. 26.0 52.3 78.3 16.6 4.6 21.2 0.5 2. Calitatea apei pe care

o consumaţi 22.3 49.3 71.6 19.6 8.2 27.8 0.6

3. Puritatea aerului pe care-l respiraţi 17.0 51.2 68.2 23.0 6.8 29.8 2.0

4. Clima unde locuiţi 22.8 64.4 87.2 8.2 2.4 10.6 2.2 5. Alimentarea cu energie

electrică a locuinţei Dvs. 33.2 48.7 81.9 14.1 3.6 17.7 0.4

6. Nivelul de securitate în localitatea Dvs. 6.4 31.2 37.6 41.8 15.5 57.3 5.1

7. Circulaţia transportului public în localitatea Dvs. 14.0 42.6 56.6 22.5 15.8 38.3 5.1

8. Ocupaţia Dvs. de bază (muncă / învăţătura) 10.8 36.4 47.2 24.4 10.7 35.1 17.7

9. Studiile Dvs. 15.8 40.8 56.6 21.4 8.6 30.0 13.4 10. Condiţiile Dvs. de muncă,

activitate 7.3 29.7 37.0 32.3 12.9 45.2 17.8

11. Venitul Dvs. personal 2.7 14.6 17.3 40.2 38.9 79.1 3.6 12. Situaţia financiară a

familiei Dvs. 2.1 15.5 17.6 40.6 40.6 81.2 1.2

13. În general de viaţa pe care o duceţi Dvs. în prezent 5.3 34.3 39.6 38.5 17.7 56.2 4.2

Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002 (N=2000)

161

În linii mari viaţa noastră de astăzi destul de bine se observă cu ochiul liber (observarea sociologică). O observare (documentare) simplă şi independentă a unei zile cotidiene, întreprinse din viaţa oricărui sat sau oraş al ţării noastre creează o impresie foarte tristă şi destul de amară.

Însăşi ochii trişti ai oamenilor din străzile oraşelor şi satelor Moldovei vorbesc despre tristeţea vieţii noastre de azi şi sumbre de mâine. Populaţia republicii în anii de tranziţie a trecut prin toate experimentele schimbărilor, evenimentele şi procesele de diferită origine: politică, economie, cultură, educaţie, sferă socială etc. A sprijinit diferite iniţiative promiţătoare, diferite partide şi politicieni, a crezut, a aşteptat, mai apoi – s-a dezamăgit de toţi şi de toate, în cele din urmă conştientizând că viaţa merge înainte şi trebuie de acomodat la ea, depunând eforturile proprii pentru a înfrunta de sine stătător greutăţile noastre de azi, fără a mai miza pe cineva.

În acest plan unii se acomodează, alţii – nu, unii caută ieşire şi găsesc, alţii suferă eşec, unii pleacă – alţii vin, unii se bucură, iar cei mai mulţi – plâng. Cu regret, lăcrimează cel mai mult acei care au muncit în sudori, au făurit, au construit, au educat ... iar acum, ajunşi la o vârstă înaintată au nimerit în cohorta celor trişti şi săraci, bolnavi, singuratici şi ostracizaţi de către societate, de stat.

Desenul nr. 8 (IV,1) Dispoziţia, starea materială şi starea sănătăţii populaţiei republicii

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” Starea de spirit, temperatura societăţii pe întreaga perioadă de tranziţie este destul

de alarmantă, în mediul populaţiei se menţine permanent un proces de indignare şi protest faţă de felul cum merg lucrurile în ţară. Deja în debutul perioadei de tranziţie 1992 (februarie) 74.7% din eşantion îşi aprecia la moment starea de spirit drept alarmantă, şi doar 22.5% drept normală. În diagnozele naţionale, realizate în cadrul monitoring-ului sociologic SISI ”Opinia”, fiind evaluate sentimentele cu care respondenţii aşteaptă rezultatele schimbărilor care se produc în republică, constatăm că în dinamică sentimentele de bucurie sunt trăite doar de un segment neimportant

129 8 9

45 4744 45 43

44

48

46

86 7

9

43 4239

44

4952 54

47

2320

18 18

414342 43

3637

4039

0

10

20

30

40

50

60

decembrie, 1996 martie, 1998 aprilie, 2000 martie, 2002

Bună, foarte bună

Proastă, foarte proastă

Medie Medie

Dispoziţia Starea materială Starea sănătăţii

Bună, foarte bună

Proastă, foarte proastă

Bună, foarte bună

Proastă, foarte proastă

Medie

%

162

de respondenţi, acesta fiind mai semnificativ în 1993 – 3.5% decât în 1997 – 1.9%. În perioada analizată (1993-1997), în jurul de 40% din respondenţi nutresc sentimente de speranţă, iar de nelinişte procentul se cifrează tocmai în jurul la 30. La rândul său sentimentele de teamă, frică variază în perioada de referinţă de la 10.4% în 1994 la 17.8% în 1997. Şi doar un procent constant de respondenţi (din pătura asigurată) puţin sunt frământaţi de aspectul supus testării, acesta variind de la 1.5% în 1994 la 4.7% în 1997.

Aceste sentimente, această stare de spirit, temperatura socială este destul de clar şi elocvent oglindită în opinia publică, cercetată de noi în anii marilor transformări şi care este destul de alarmată pentru o societate care se doreşte a fi prosperă şi cu adevărat dezvoltată şi democratică.

Tabelul nr. 11 (IV, 1) Aprecierea componentelor principale a temperaturii sociale a populaţiei

Moldovei privind calitatea vieţii în funcţiile de locul de trai al respondenţilor, % (Sinteza medie, anii 1991-2000)

Componentele Orăşenii Sătenii Rangul Aprecierea dezvoltării democraţiei:

Mulţumiţi 6 4 Nemulţumiţi 93 92 1

Tranziţia la economia de piaţă: Tranziţie chibzuită 11 9 Privatizare greşită, ilicită 83 74 10

Posibilitatea de a-şi câştiga existenţa: Starea se schimbă spre bine 6 3 Starea se schimbă spre rău 86 81 7

Securitatea personală a oamenilor: Se schimbă spre bine 4 3 Se schimbă spre rău 90 94 2

Activitatea sferei deservirii sociale: Se schimbă spre bine 6 2 Se schimbă spre rău 88 81 5

Starea mediului înconjurător: Se schimbă spre bine 8 9 Se schimbă spre rău 77 71 13

Nivelul calităţii vieţii: Se schimbă spre bine 4 3 Se schimbă spre rău 87 89 6

Ocrotirea socială a oamenilor: Se schimbă spre bine 5 4 Se schimbă spre rău 81 87 11

Funcţionarea legilor: Funcţionează 9 11 Nu funcţionează 89 86 4

Principalele cauze ale greutăţilor noastre de azi: Criminalitatea, corupţia 86 81 8 Lipsa controlului de stat şi indiferenţa guvernato-rilor faţă de nevoile şi greutăţile oamenilor

89 91 3

Stagnarea economiei şi şomajul 84 86 9 Încrederea în ziua de mâine:

Da 14 16 Nu 79 83 12

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Brometrul societăţii”, (Autori: Timuş A., Danii T.)

163

Studiile sociologice, realizate de noi în cadrul monitoring-ului sociologic „Barometrul

societăţii” demonstrează că majoritatea populaţie (80%), consideră că odinioară viaţa era mai bună.

Acest lucru îl confirmă şi cercetările altor instituţii de specialitate din ţară, reflectând la fel declinul

stării materiale al populaţiei şi nostalgia oamenilor după perioada sovietică în care lumea o ducea

mai bine, în marea lor majoritate regretând de destrămarea URSS.

Transformările din societate, evoluţia proceselor şi schimbărilor produse în diferite domenii

ale vieţii sociale, atitudinea populaţiei faţă de ceia ce se petrece în jur, realitatea calităţii vieţii

noastre şi temperatura societăţii este clar şi elocvent elucidată în opinia publică prin intermediul

chestionarelor noastre sociologice privitor la sentimentele ce s-au manifestat şi s-au consolidat

în ultimul timp la oamenii din jur. Opinii, ce nu merită a fi desconsiderate. Tabelul nr.12 (IV,1)

Cum credeţi, ce sentimente s-au manifestat şi s-au consolidat în ultimul timp la oamenii care Vă înconjoară? (%)*

Sentimentele (t0 socială) 02.1991 02.1992 01.1993 02.1994 02.1996 02.1998 04.2000

Sentimentul de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur

44.4 46.3 53.5 44.1 42.8 46.6 48.7

Oboseala, pierderea încrederii în toţi şi în toate

28.9 46.5 45.9 39.7 54.6 54.5 58.9

Singurătatea 15.7 13.4 8.6 6.9 9.7 12.8 16.0

Frica 31.5 34.4 38.8 38.0 29.6 26.4 28.8

Zăpăceala, disperarea 15.4 15.8 21.4 23.3 27.4 23.6 26.4

Apatia socială, indiferenţa 10.0 10.7 12.0 10.1 18.5 19.0 21.5

Cruzimea, agresivitatea 23.6 21.3 31.4 21.8 29.2 26.3 30.7

Sentimentul că totul e permis 12.5 9.7 11.0 9.7 13.3 15.7 18.8

Sentimentul demnităţii personale 8.7 4.8 6.8 6.1 3.4 3.5 3.8

Speranţa 19.7 21.5 26.1 31.8 19.3 25.4 20.9

Încrederea în ziua de mîine 18.2 19.0 13.7 14.7 11.6 8.9 7.7

Mândria pentru poporul său 26.7 12.8 11.3 12.2 2.7 3.1 7.2

Alte (indicaţi) 4.6 5.4 1.5 1.4 0.9 0.4 4.4 Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” * Răspuns multiplu

Analiza răspunsurilor în dinamică reliefează că la începutul proceselor tranzitive (1991)

cu pregnanţă prevalau sentimentele de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 44.4%, frică –

31.5%, oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 28.9%, mândria pentru poporul său –

26.7%, cruzimea, agresivitatea – 23.6%. Pe parcursul anilor de tranziţie aproape de două ori creşte

procentul persoanelor care consideră că în ultimul timp (1997) s-a manifestat şi s-a consolidat

164

în mediul social sentimentul de oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 54.5%, fiind urmat

de sentimentul de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 46.6%, frica – 26.4%, cruzimea,

agresivitatea – 26.3%. În contextul celor analizate se evidenţiază faptul că indicatorul „mândria

pentru propriul popor” cunoaşte o diminuare considerabilă de la 26.7% în 1991 la 3.1% în 1997,

fapt care confirmă încă o dată că sărăcia a afectat considerabil până şi sentimentele cele mai sacre

ale unui popor – mândria pentru propria identitate. Urmare a celor examinate mai sus, tendinţelor şi factorilor de influenţă a calităţii vieţii

şi stării de spirit tensionate din societate este analiza dinamicii încrederii populaţiei în ziua

de mâine. Monitoring-ul sociologic pe parcursul anilor de reforme a acestui important indicator

relevă că în jur de 80% din concetăţeni au pierdut încrederea în ziua de mâine, această pondere fiind

practic stabilă cu unele nesemnificative devieri în ultimii ani ai tranziţiei.

Desenul nr. 9 (IV,1) Dvs. aveţi încredere în ziua de mâine?

Sentimentul continuu de

neîncredere în ziua de mâine

favorizează anomia socială, lipsa

unei orientări clare atât la nivelul

conştientului, cât şi sub-

conştientului individului, favori-

zând atât autodistrugerea perso-

nalităţii, cât şi a naţiunii în

întregime.

Concluzii:

Tranziţia spre relaţiile de piaţă a înaintat un şir de costuri sociale şi economice, având

repercusiuni dramatice asupra condiţiilor de viaţă, nivelul de trai şi a stării de spirit a populaţiei

Republicii Moldova. Eficienţa socială redusă a reformelor, diferenţierea bruscă a veniturilor s-au

manifestat prin extinderea sărăciei, în insuficienţa acută a resurselor pentru susţinerea sferei sociale.

La momentul actual Republica Moldova se confruntă cu scăderea bruscă a nivelului de trai

a populaţiei, datorat reducerii esenţiale a puterii de cumpărare a veniturilor. Pe parcursul anilor

de tranziţie, din momentul liberalizării preţurilor, veniturile reale pe cap de locuitor s-au redus

de 3,5 ori, cu toate că în ultimii ani procesul de reducere a veniturilor reale s-a încetinit, datorându-

se în mare parte populaţiei care munceşte la negru peste hotarele republicii.

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

11.5

88.5

13.7

86.3

18.5

81.5

20.2

79.8

21.4

78.6

19.7

80.3

18.7

81.3

21.8

78.2

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

2, 1992 1, 1993 2, 1994 12, 1994 2, 1996 12, 1996 12, 1997 4, 2000

Da Nu

%

165

Veniturile populaţiei republicii în raport cu necesităţile vitale au cunoscut în perioada

de tranziţie o diminuare acerbă, acestea plasându-se mult mai jos comparativ cu alte ţări din CSI

şi fiind cele mai inferioare în Europa.

Sărăcia care bântuie de mai mulţi ani în ţară a condiţionat direcţionarea veniturilor destul

de modeste ale populaţiei doar spre supravieţuire: hrană, întreţinerea gospodăriei şi locuinţei,

îngrădind accesul la multe alte necesităţi vitale elementare ce ţin de viaţa cotidiană a omului,

la fel afirmarea şi dezvoltarea multilaterală a individului.

Condiţiile de viaţă şi nivelul de trai ale unei gospodării sunt în mare parte determinate

de prezenţa locuinţei, dotarea cu cele necesare pentru un trai decent, inclusiv cu bunuri de folosinţă

îndelungată – indicatori al standardului de viaţă al familiei. Astăzi, aceste bunuri sunt elemente

indispensabile pentru majoritatea populaţiei privind asigurarea unor condiţii civilizate de viaţă. Însă,

pentru majoritatea gospodăriilor bunurile materiale (tehnica, imobilul, îmbrăcămintea, încălţămintea

etc.) sunt de provenienţă anterioară anului 1990. După această dată achiziţionările de astfel

de bunuri limitându-se în principal la înlocuirile cu cele de strictă necesitate.

Disparităţi în condiţiile de viaţă ale populaţiei se înregistrează la dotarea locuinţelor

cu principalele comodităţi, reliefând că populaţia din mediul urban beneficiază în interiorul

locuinţei de apă caldă şi rece, încălzire centrală, baie etc., pe când populaţia rurală este aproape

complet lipsită de aceste facilităţi de confort.

Condiţiile de viaţă precare şi nivelul mizerabil de trai au impact negativ asupra stării

de spirit a populaţiei republicii. Studiile sociologice întreprinse în repetare în perioada anilor

de tranziţie denotă că 80% din concetăţeni nu au încredere în ziua de mâine, această pondere fiind

stabilă cu unele nesemnificative devieri în toţi anii de reforme din societate.

Sentimentul continuu de neîncredere în ziua de mâine, lipsa oricăror speranţe şi perspective

în viaţă, pentru un viitor mai bun favorizează anomia socială, incertitudinea orientării

în evenimentele care se derulează, incapacitatea de a-şi organiza propria viaţă şi a celor

din preajmă.

166

4.2. Stilul de viaţă şi orientările valorice: particularităţi şi schimbări

Stilul de viaţă reprezintă o categorie sociologică care relevă nu numai diferenţierile,

ci şi generalizările în modul de viaţă al oamenilor.

Stilul de viaţă reflectă comportamentul uman pentru o perioadă mai îndelungată, fixând

predilecţiile, manierile, deprinderile, în general, felul de a fi al individului uman.

În accepţiunea lucrării date stilul de viaţă este perceput ca depinzând de factori

environmentali şi sociali decât individuali, totodată, fiind esenţială şi ponderea comportamentului

individual care depinde nemijlocit de personalitatea, educaţia, starea socială, vârsta, credinţa (etc.)

celui ce-l adoptă şi dezvoltă, astfel încât, anumite obiceiuri, practici sau ocupaţii existenţiale

însuşite şi perpetuate de acesta pot dobândi valenţe negative, transformându-se în hazarde ce-i

ameninţă integritatea fizică şi psihică.

Stilul de viaţă sau comportamentul specific al oamenilor poate reprezenta uneori

un important factor de risc al sănătăţii şi constituie cauza unor frecvente dezechilibre fizice

şi psihice. Într-o anumită privinţă, alimentaţia incorectă, fumatul, consumul de alcool sau alte

substanţe psihotrope (cum ar fi drogurile), sedentarismul şi sexul neprotejat reprezintă cele mai

periculoase ”deprinderi” umane care ameninţă nu numai sănătatea individului ce le practică,

ci şi prosperitatea comunităţii din care acesta face parte, deoarece ele impun ridicate costuri sociale,

devenind o povară greu de suportat pentru toţi cei din jur, având nu numai efecte directe asupra

bugetului, capacităţii de muncă şi sănătăţii individului ce le practică, ci şi prin efectele indirecte

la distanţă, exprimate prin consecinţele medicale, sociale, financiare şi chiar morale asupra celorlalţi

indivizi ai comunităţii.

Totodată, stilul de viaţă mai înseamnă capacitatea individului, a grupului social sau

a societăţii în întregime de a promova modele pozitive de comportament, a le menţine şi a le

transforma în deprinderi durabile.

Examinarea minuţioasă şi detaliată a tuturor aspectelor ce ţin direct sau latent de categoria

sociologică stil de viaţă este dificil de realizat. Din cauza caracterului complex al noţiunii „stil

de viaţă”, tuturor aspectelor directe şi indirecte ce ţin de el, şi pornind de la scopul şi obiectivele

înaintate în lucrare, cât şi al volumului strict delimitat ne-am limitat doar la cele mai relevante

manifestări ale stilului de viaţă în societatea moldovenească.

În contextul prezentei analize considerăm că alimentaţia este unul din indicatorii relevanţi

care evidenţiază particularităţile stilului fiziologice, deprinderile, formative şi de viaţă

ale unei naţiuni.

167

Scăderea nivelului de alimentaţie, al populaţiei, menţionată şi în alte compartimente

ale prezentei lucrări, este consecinţa crizei social-economice şi dificultăţile instituţiilor statale

de a stopa acest declin. Diminuarea veniturilor populaţie în anii tranziţiei s-a manifestat prin

subalimentaţia, cea din urmă provocând deteriorarea sănătăţii populaţiei, creşterea morbidităţii

şi mortalităţii, răspândirea maladiilor sociale (tuberculoză), scăderea potenţialului de vitalitate a naţiunii.

Cât nu ar fi de regretabil, dar subnutriţia şi malnutriţia în perioada anilor de tranziţie devin

elemente specifice ale alimentaţiei majorităţii populaţiei autohtone.

Rezultatele cercetării „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000

persoane) confirmă că raţia alimentară zilnică a unui locuitor din Moldova se constituie

preponderent din legume proaspete, în afară de cartofi – 36.3%, fructe – 33.4%, lapte – 27.5%.

Aproape în jumătate decât în cazurile anterioare se estimează consumul zilnic de frişcă, smântână –

16.4%, unt – 15.6%, grăsime de origine animală – 14.9%. Mult mai puţin se consumă caşcaval –

8.6%. Asemenea produse precum carnea şi peştele cunosc cel mai inferior nivel de consum: 1.9%

şi respectiv 0.5%.

Tabel nr. 1 (IV,2) Cât de des Dvs. consumaţi următoarele produse: (%)

Zilnic De 2-3 ori pe săptămână

Rareori (o dată pe săptămână) Foarte rar

Carne 1.9 23.5 41.2 33.4 Peşte 0.5 7.1 32.0 60.4 Legume proaspete, în afară de cartofi 36.2 44.1 14.9 4.8 Fructe 33.5 38.2 19.8 8.5 Grăsime de origine animală 14.9 20.3 27.8 37.0 Unt 15.6 18.2 24.8 41.4 Caşcaval 8.6 14.3 23.3 53.8 Lapte 27.5 28.4 24.0 20.1 Frişcă, smântână 16.4 21.9 29.4 32.3

Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)

Analiza comparată a rezultatelor acestui studiu, concomitent desfăşurat şi în alte ţări a CSI

a scos în evidenţă că consumul zilnic de carne este la nivelul cel mai inferior în Georgia – 1.2%,

Moldova – 1.9%, Armenia – 2.5% şi de câteva ori mai înalt în Ucraina – 8.4%, iar cel mai înalt

nivel al consumului zilnic de carne se înregistrează în Kazahstan – 27.7%, Rusia – 26.8%, Belarus –

22.8%, Kârgâzstan – 18.3%.

Dintre persoanele chestionate din Republica Moldova, respondenţii cuprinşi în limitele

de vârstă 60 ani şi mai mult, reprezintă categoria socială dintre care marea majoritate 54.1%

consumă carene deosebit de rar, 34.5% – rar (o dată pe săptămână), doar 10.9% – de două sau trei

ori pe săptămână şi 0.6% – zilnic. Aceste date încă o dată vin să confirme standardul deosebit

de inferior al alimentaţiei populaţiei în vârstă, pensionarii reprezentând o categorie socială deosebit

de vulnerabilă în ceea ce priveşte itemul analizat.

168

Peştele este un produs mai puţin specific alimentaţiei autohtone. Doar 0.5% din eşantion

au confirmat că consumă acest produs zilnic. Ponderea esenţială a populaţiei consumă acest produs

foarte rar – 33.5%, rareori(o dată pe săptămână) – 32.0%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 7.1%.

Examinarea acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă că peştele se consumă

preponderent în Rusia şi Belarus, decât în celelalte state eşantionate. Ca şi în cazul consumului

de carne persoanele de 60 şi mai mulţi ani reprezintă categoria socială cu cel mai redus consum

de peşte: 75.0% consumă peştele foarte rar, 22.6% – rar (o dată pe săptămână), doar 2.0% – 2 sau

3 ori pe săptămână şi 0.2% – zilnic.

Deşi Moldova este o ţară agrară, unde se cultivă din abundenţă legume, consumul zilnic

al acestor produse – 36.2% cedează în comparaţie cu ţările CSI eşantionate (Kârgâzstan – 45.1%,

Rusia – 44.6%, Ucraina – 42.1%, Georgia – 39.1%, Belarus şi Kazahstan – câte 37%), plasându-se

pe penultimul loc, înaintea Armeniei – 28.6%.

Moldova dintre ţările CSI eşantionate privind consumul zilnic de fructe se plasează pe locul

patru – 33.5%, cedând Kârgâzstanului – 38.6%, Georgiei – 37.9%, Armeniei – 35.0% şi întrecând

Ucraina – 25.9%, Belarus – 21.7%, Kazahstan – 17.2%, Rusia – 14.8%.

Grăsimea de origine animalieră preponderent este consumată în Republica Moldova foarte

rar – 37.0% şi rareori – 27.8%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 20.3%, iar zilnic de 14.9%. Examinarea

acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă particularităţile fiecărui areal studiat,

înregistrând o dinamică variată. Cel mai înalt consum zilnic al grăsimii de origine animalieră

se înregistrează în Armenia – 56.4%, iar cel mai jos în Moldova – 14.9% .

În ceea ce priveşte consumul de unt Republica Moldova înregistrează un consum zilnic

destul de inferior – 15.6% şi cel mai înalt nivel al itemului foarte rar – 41.4%. Fapt care denotă

că acest produs este mai rar prezent în raţia alimentară a populaţiei autohtone. Cel mai înalt nivel

al consumului zilnic de unt înregistrează Rusia – 46.5%, Belarus – 45.1%, Kazahstan – 40.6%.

Aproximativ de două ori scade acest indicator în cazul Ucrainei – 25.7%, Armeniei – 25.3%,

Kârgâstanului – 22.5%. În cadrul ţărilor eşantionate cel mai puţin unt consumă Georgia – 19.4%

şi Moldova – 15.6%. Examinând distribuţia răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă

a respondenţilor din Republica Moldova, se reliefează că consumă zilnic cel mai mult unt trăitorii

capitalei (33.6%). Spre deosebire de celelalte categorii de aşezări umane, unde acest item

înregistrează o scădere considerabilă, de aproximativ de două – trei ori. Acest indice elocvent

demonstrează discrepanţele existente la nivelul standardului alimentar dintre urban şi rural

în Republica Moldova.

169

Caşcavalul este consumat de 53.8% din populaţia republicii foarte rar, în rest îl consumă rareori (o dată pe săptămână) – 23.3%, de 2-3 ori pe săptămână – 14.3%, iar zilnic doar 8.6%. Examinarea acestui indicator în profilul statelor CSI, reliefează cel mai înalt consum zilnic al caşcavalului în Armenia – 41.6% şi Georgia – 34.9%. Aproximativ de câteva ori se consumă zilnic mai puţin caşcaval în Ucraina – 14.4%, Belarus – 13.9% şi Rusia – 13.1%. Cu mult mai puţin decât în cazurile anterioare se consumă caşcaval în Kârgâzstan – 9.7%, Moldova – 8.6% şi zilnic cel mai puţin caşcaval se consumă în Kazahstan – 5.6%. Analiza distribuţiei răspunsurilor din republică în funcţie de vârsta respondenţilor scoate în evidenţă că foarte rar consumă caşcaval 66.9% din persoanele de vârstă 60 de ani şi mai mult, iar zilnic doar 6.7%. În funcţie de zona de reşedinţă, se evidenţiază că de câteva ori este mai mare consumul zilnic de caşcaval în zona rurală (12.1%) decât în celelalte aşezări umane ale republicii: capitala – 4.1%, centru judeţean – 2.0%, oraş de proporţii mai mici – 4.8%.

Laptele în Republica Moldova se consumă preponderent zilnic de către 27.5% din respondenţi, de 2-3 ori pe săptămână – 28.4% şi ceva mai puţin: rareori – 24.0%, foarte rar – 20.2%. Analiza distribuţiei liniare a acestui indicator în contextul ţărilor CSI, Republica Moldova cedează consumul zilnic al laptelui (27.5%) unor asemenea ţări precum: Belarus – 59.3%, Kazahstan – 55.1%, Rusia- 44.6%, Ucraina – 30.0% şi întrece doar Georgia – 24.2% şi Armenia – 20.9%.

Frişca, smântâna este consumată de populaţia Republicii Moldova foarte rar – 32.3% şi rareori – 29.4%, de 2-3 ori pe săptămână este consumată de 21.9%, iar 16.4% din populaţie – o consumă zilnic. Examinând media liniară a consumului de smântână, frişcă în ţările CSI eşantionate, constatăm că Moldova iarăşi se situează în categoria ţărilor cu consum redus al acestui produs. Consumul zilnic al produsului nominalizat înregistrează un nivel mai înalt în Belarus – 39.9%, Kazahstan şi Kârgâstan – câte 20%, Ruisia – 19.9% şi Ucraina 18.0%. Grupul de ţări cu consum mai redus îl reprezintă Armenia 15.5%, Moldova – 16.4% şi Georgia – 5.8%.

Tabel nr. 2 (IV,2) Consumul zilnic de produse alimentare în opt ţări, membre ale CSI: (%)

Armenia Belarus Georgia Kazakhstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total Carne 2.5 22.8 1.2 27.7 18.3 1.9 26.8 8.4 15.0 Peşte 1.0 2.4 0.7 1.5 1.0 0.5 3.7 1.8 1.8

Legume proaspete, în afară de cartofi

28.6 37.0 39.1 37.0 45.1 36.3 44.6 42.1 39.4

Fructe 35.0 21.7 37.9 17.2 38.6 33.5 14.9 25.9 26.6 Grăsime de origine animală 56.4 38.7 15.5 36.0 23.8 14.9 35.7 32.6 32.2

Unt 25.3 45.1 19.4 40.6 22.5 15.6 46.5 25.7 31.8 Caşcaval 41.6 13.9 34.9 5.6 9.7 8.6 13.1 14.4 17.1 Lapte 20.9 59.3 24.2 55.1 42.9 27.5 44.6 30.0 38.6 Frişcă, smântână 15.5 39.9 5.8 20.0 20.0 16.4 19.9 18.0 19.4

Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, IHS, Viena, 2003

170

În concluzie, raţia alimentaţiei zilnice a populaţiei Republicii Moldova la toţi indicatorii

estimaţi cunoaşte o diminuare considerabilă faţă de media ţărilor CSI cu excepţia consumului

de fructe. Această situaţie reprezintă o repercursiune a veniturilor extrem de joase ale populaţiei

Republicii Moldova în comparaţie cu ţările CSI estimate. În cazul consumului de carne

se înregistrează cea mai dramatică diminuare: de douăsprezece ori mai inferioară decât media CSI

(15.0%). Consumul de peşte înregistrează cel mai jos indicator – 0.5% faţă de statele CSI, media

fiind de 1.8%. Chiar şi în cazul consumului zilnic de legume Moldova (36.3%) înregistrează

o scădere faţă de media CSI (39.4%) cu 3.1%. Consumul zilnic al grăsimilor de origine animală

(14.9%), unt (15.6%), caşcaval(8.6%) înregistrează o diminuare de aproximativ două ori faţă

de media CSI, aceasta respectiv fiind de 32.2%, 31.8% şi 17.1% pentru fiecare item estimat.

Consumul de lapte (Moldova – 27.5%, media CSI – 38.6%) şi frişcă/smântână (Moldova – 16.4%,

media CSI – 19.4%) de asemenea înregistrează diferenţe considerabile.

Securitatea alimentară şi dreptul de a mânca pe săturate presupune accesul real al fiecărei

persoane la o alimentaţie suficientă, fiind o precondiţie pentru dezvoltarea umană durabilă. Ca

primă condiţie, produsele alimentare trebuie să fie disponibile (în cantităţi şi sortimente suficiente)

şi accesibile (la preţuri corespunzătoare puterii de cumpărare a veniturilor consumatorilor).

Alt indicator al stilului de viaţă este consumul alcoolului. Problemele alcoolismului

în Republica Moldova s-au acutizat radical în ultimii ani. Analiza efectuată de către specialiştii

Dispensarului Republican de Narcologie denotă agravarea continuă a situaţiei. Baza de date a OMS

determină pentru Republica Moldova că în 2001 consumul de alcool pur pe cap de locuitor

depăşeşte 10 litri, acesta în 1999 înregistrând 14 litri. Situaţia existentă în republică în mare parte

se datorează lipsei unei dirijări la importul, producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice,

nerespectarea legislaţiei privind combaterea beţiei şi alcoolismului. Spre comparare, în ţările

Europei consumul de alcool pur pe cap de locuitor constituie: Belarus – 8,6, Finlanda – 7,1,

Germania – 10,9, Lituania – 6,8 litri.

Pentru Republica Moldova este caracteristic nivelul înalt al consumului de alcool în rândul

populaţiei rurale şi a tineretului. Potrivit datelor statistice reflectate în Raportul „Sănătatea publică”,

2002 numărul personalelor afectate de alcoolism se află în creştere şi, mai cu seamă, de acest flagel

sunt afectate persoanele care n-au atins vârsta de 30 de ani. În comparaţie cu anii precedenţi vârsta

medie a persoanelor afectate de alcoolism este mai mică cu 5-10 ani. Către 01. ianuarie 2003

numărul bolnavilor de alcoolism cronic aflaţi la evidenţă în instituţiile curativ-profilactice

l-a constituit 48,1 mii persoane. Pe parcursul anului 2002 au fost depistaţi, luaţi la evidenţa şi supuşi

tratamentului 3,0 mii persoane afectate de alcoolism şi psihoză alcoolică [197].

171

Se semnalează tendinţa de creştere a numărului de intoxicări alcoolice provocate

de băuturile contrafăcute. Potrivit statisticilor medicale, intoxicările alcoolice constituie 20% din

cazurile totale de intoxicări. În ultimii ani intoxicările cauzate de băuturile contrafăcute soldate

cu dereglări grave şi decese s-au triplat. 90% din bolnavii de alcoolism înregistraţi la Dispensarul

narcologic motivează consumul de băuturi contrafăcute prin faptul că acestea sunt mai ieftine.

Potrivit datelor statistice, selectate din baza de date a OMS în 2001 la 100 mii locuitori ai Moldovei

reveneau 219 decese din cauza alcoolismului, existând o relevantă diferenţă între decesele

masculine (305) şi feminine (148). Monopolul statului asupra producerii şi realizării băuturilor

alcoolice ar putea minimaliza pericolul social pe care îl prezintă piaţa de produse alcoolice

contrafăcute. Astfel, cota de 5% obţinut din comercializarea vinurilor şi băuturilor tari trebuie să fie

repartizat în mod obligatoriu pentru tratamentul bolnavilor de alcoolism.

Alexandr Nemţov în Demoscop Weekey nr.19/20 (Алкоголь и смертность в России:

1980-е - 1990-е годы), supunând analizei problema alcoolismului în Rusia, confirma că datele

despre consumul alcoolului în fosta URSS erau secrete până pe la mijlocul anilor 1988. Estimările

făcute de specialişti indică că consumul de alcool în 1970 ajungea la 12 litri, iar în 1980 la 14 litri.

În 1985 începe compania antialcoolică. În prima jumătate de an vânzările de alcool înregistrate s-au

micşorat cu 51%, iar consumul real a crescut cu 27% pe contul falsificărilor de băuturi alcoolice,

care continuă să crească şi să compenseze deficitul vânzărilor de stat. Anul 1991 convenţional poate

fi considerat anul finisării companiei antialcoolice. Atunci consumul de băuturi alcoolice

s-a apropiat de nivelul care a anticipat compania antialcoolică. O creştere substanţială a consumului

de alcool se înregistrează odată cu reformele de la începutul anului 1992. Anularea temporară

a monopolului de stat asupra băuturilor alcoolice a favorizat apariţia pe piaţă a băuturilor ieftine

şi falsificate. În primii ani ai reformei aceste băuturi falsificate şi deosebit de toxice acopereau 20%

din consumul alcoolului în Rusia. Din 1995 până în 1998 se înregistrează o diminuare în consum,

după care, nivelul de consum al băuturilor alcoolice începe să crească ca în anul 1999 să atingă 14,5

litri raportate la o persoană [149].

Datele studiului sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion

2000 persoane) relevă că 6.5% din populaţia Republicii Moldova consumă băuturi alcoolice,

inclusiv bere zilnic, aproape zilnic, 4.6% – de 4-5 ori pe săptămână, 13.0% – de 2-3 ori

pe săptămână, 12.7% – o dată pe săptămână, 8.9% –o dată în lună, 5.6% – o dată în 2-3 luni, 26.6%

– mai rar, iar 22.1% – niciodată. Persoanele care nu consumă băuturi alcoolice au invocat drept

cauze faptul că alcoolul dăunează sănătăţii – 54.8%, se simt prost după întrebuinţarea alcoolului –

30.6%, nu le place gustul alcoolului – 29.3%, în familia lor nu se consumă alcool – 15.2%, alcoolul

împiedică lucrului, ocupaţiilor preferate – 14.5%, nu ar vrea să devină alcoolici – 8.3%, iar la 2.9%

172

– prietenii nu consumă alcool. Persoanele care consumă alcool nu au un timp bine determinat când

consumă prima raţie de alcool – 73.8%, în rest cel mai des se consumă alcool în timpul cinei –

11.3%, în timpul prânzului – 7.8%, mai puţin alcool se consumă înainte de finisarea lucrului –

3.8%, până la cină – 2.6% şi dimineaţa (0.6%).

Dintre băuturile alcoolice tradiţional în Republica Moldova se consumă vinul, fiind preferat

de către 96% din numărul consumatorilor de băuturi alcoolice. Consumă vin zilnic – 9.3%, de 4-5

ori pe săptămână – 6.1%, de 2-3 ori pe săptămână – 15.7%, o dată pe săptămână – 12.3%, o dată

în 2-3 săptămâni – 4.8%, o dată în lună – 10.6%, o dată în 2-3 luni – 6.4%, mai rar 31.2%

şi niciodată doar 3.6%. Cei mai mulţi dintre chestionaţi 46.7% au mărturisit că, de obicei,

la o singură întrebuinţare consumă un pahar sau aproximativ 200 gr, 22.1% – jumătate de sticlă,

aproximativ 350 gr, 9.1% – jumătate de litru, 1.6% – o sticlă (750 gr), 2.8% – un litru sau mai mult

şi doar 17.6% consumă mai puţin de un pahar, adică mai puţin de 200 gr.

Analiza distribuţiei răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă a respondenţilor scoate

în evidenţă că populaţia rurală (13.8%) consumă zilnic de trei-patru ori mai mult vin decât populaţia

din centrele urbane: capitala (2.9%), centru judeţean (3.3%), oraş de proporţii medii şi mici (1.7%).

Tot în acest context este de menţionat faptul că populaţia cuprinsă în limitele de vârstă 45-59 ani

(13.7%) şi 60 ani şi mai mult (13.5%) consumă aproximativ de două ori mai mult vin zilnic decât

segmentul de vârstă 30-44ani (6.2%) şi de patru ori mai mult decât categoria 18-29 de ani (2.6%).

În funcţie de genul respondenţilor se înregistrează considerabile diferenţe: 15.0% dintre

bărbaţi şi 3.4% dintre femei consumă vin zilnic, patru-cinci ori pe săptămână (bărbaţi – 15.0%,

femei – 3.4%), două-trei ori pe săptămână (bărbaţi – 20.1%, femei – 11.2%), egalându-se în cazul

consumului vinului o dată pe săptămână (bărbaţi – 12.6%, femei – 12.0%), o singură dată în 2-3

săptămâni (bărbaţi – 4.7%, femei – 4.9%), o singură dată pe lună (bărbaţi – 8.7%, femei – 12.6%),

o singură dată în 2-3 luni (bărbaţi – 5.0%, femei – 7.8%), rar (bărbaţi – 21.8%, femei – 40.9%),

niciodată (bărbaţi – 3.8%, femei – 3.4%). Comparând rezultatele sociologice privind consumul

de vin cu consumul altor băuturi alcoolice se poate trage concluzia că vinul se consumă mai des

în toate categoriile de vârstă, fiind o băutură tradiţională în casele populaţiei autohtone.

Berea este un produs alcoolic mai puţin specific preferinţelor autohtone, deşi în ultimii ani

s-a majorat considerabil numărul amatorilor de bere, aceştia, potrivit estimărilor sociologice,

reprezintă 72% din totalul consumatorilor de băuturi alcoolice. Niciodată nu consumă bere 28.7%

din eşantion şi doar 0.6% o consumă zilnic. Cantitatea de bere consumată, de obicei, la o singură

întrebuinţare este de aproape 0,5 litri, fapt confirmat de 67.1% din eşantion, doar 14.2% consumă

mai puţin de 0,5 litri, în rest aproape un litru – 16.3%, iar restul mai mult de un litru.

173

Votca şi alte băuturi alcoolice ţări sunt întrebuinţate de 78% din consumatorii de băuturi

alcoolice. Astfel, 1.1% consumă aceste băuturi zilnic, 4.9% – de 2-5 ori în săptămână, 7% – o dată

în săptămână, 16.4% - de câteva ori în lună, 5.6% – o dată în 2-3 luni, 43.3% - mai rar, iar 21.7% –

niciodată. La o singură întrebuinţare aproximativ jumătate din eşantion – 45.7% consumă aproape

o sută de grame, 30.8% – două sute de grame, 9.1% – trei sute de grame, 0.4% – jumătate de litru,

iar 14.1% mai puţin de o sută de grame. Când consumă votcă sau altă băutură alcoolică tare, 45.4%

au mărturisit că aceasta este de provenienţă industrială, 17.7% – pregătită în condiţii casnice,

iar 36.9% consumă producţie de provenienţă atât industrială, cât şi casnică (basamac).

Tabelul nr. 3 (IV,2) Frecvenţa consumului băuturilor alcoolice (%)

Băuturi alcoolice,

inclusiv berea Bere Vin Votcă sau alte băuturi

alcoolice tari

Zilnic, aproape zilnic 6.5 0.6 9.3 1.1 De 4-5 ori pe săptămână 4.6 1.5 6.1 1.1 De 2-3 ori pe săptămână 13.0 4.8 15.7 3.8 O dată pe săptămână 12.7 7.2 12.3 7.0 O dată în 2-3 săptămâni 0.0 4.8 4.8 4.8 O dată în lună 8.9 7.7 10.6 11.6 O dată în 2-3 luni 5.6 5.0 6.4 5.6 Mai rar 26.6 39.7 31.2 43.3 Niciodată 22.1 28.7 3.6 21.7 Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)

Comparând datele expuse anterior cu rezultatele aceleiaşi investigaţii, efectuate

concomitent în alte 7 ţari din CSI este de menţionat faptul, că cei mai mari consumatori de alcool

sunt ruşii (82%) şi bieloruşii (80%), urmaţi de moldoveni (77%), kazahi (73%) şi ucraineni (73%).

Băuturi alcoolice ceva mai puţin se consumă în Armenia (60%), Kârgâzstan (52%) şi Georgia (49%).

Fiind testate mai multe afirmaţii despre consumul alcoolului, constatăm că ponderea

esenţială a universului eşantionat în Republica Moldova (39.7%) a fost de acord cu faptul

că alcoolul este o modalitate bună pentru a marca un eveniment, iar alţii 39.2% – mai degrabă

au fost de acord cu această afirmaţie. Şi, dimpotrivă, eşantionul investigat şi-a manifestat

dezacordul cu afirmaţia potrivit căreia alcoolul stimulează activitatea creativă – 59.3%, că este

benefic pentru sănătate – 58.6% şi că în familia lor se obişnuia să se consume alcool – 50.1%.

În fond, respondenţii conştientizează impactul negativ al alcoolului asupra propriei sănătăţi

şi consecinţele negative pe care le poate implica consumul excesiv de alcool asupra sănătăţii.

174

Actualmente alcoolul reprezintă cea mai importantă ameninţare, fiind motivul pentru

moartea a peste 750 mii de persoane anual şi pentru îmbolnăvirea a circa 3.5% din populaţia totală

a Globului. Consumul mondial de alcool a înregistrat, în general, o tendinţă descrescătoare în ţările

dezvoltate, şi una crescătoare în ţările în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, deşi aceasta

variază de la o ţară la alta. De exemplu, numai în Europa, consumul de alcool a scăzut constant din

1980 până în 1990 în ţările dezvoltate, dar a continuat să crească în unele ţări cu economie

de tranziţie, în timp ce în ţările nordice, acesta s-a menţinut în limite relativ stabile.

De fapt, alcoolul poate afecta sănătatea şi bunăstarea umană atât în mod direct, cât

şi indirect. Studiile efectuate în acest sens arată că persoanele care beau mai mult de 4 pahare

de alcool pe zi (coniac şi/sau bere mai degrabă decât vin) sunt la mod direct foarte vulnerabile

la tuberculoză sau cancer oral, orofaringian, laringian şi gastric sau hepatic. În mod indirect,

alcoolul alterează grav condiţia psihiatrică a consumatorului, impunându-i chiar evoluţia spre

comportamente agresive (omucideri, sinucideri, accidente etc.). În plus, alcoolul exercită

şi numeroase efecte la distanţă care ameninţă nu numai sănătatea consumatorului său, ci şi pe cea

a membrilor familiei sale, prin violenţă domestică şi ruină financiară sau morală.

Alt indicator comportamental al stilului de viaţă este fumatul. Conform datelor Centrului

Naţional Ştiinţifico – Practic de Igienă şi Epidemiologie, astăzi în lume fumează fiecare al treilea

individ, începând cu vârsta de 15 ani. Printre populaţia adultă fumează aproximativ 47% bărbaţi

şi 12% femei.

În Republica Moldova practică fumatul cu precădere populaţia urbană. În cadrul studierii

frecvenţei fumatului la subpopulaţia masculină în funcţie de vârstă s-a constatat o majorare a acestui

indice de la 35.1% pentru vârsta de 15-19 ani până la 47.2% pentru persoanele de 30-39 ani.

Tabacismul atinge cote maxime la persoanele în vârstă de 20-29 ani şi constituie 52.9%. Femeile

fumează cu preponderenţă la vârsta de 15-19 ani (8.2%).

Ponderea bărbaţilor care au abandonat fumatul creşte concomitent cu înaintarea în vârstă

până la 50 ani, apoi se stabilizează. Rezultatele investigaţiilor arată că numărul bărbaţilor fumători

se micşorează odată cu vârsta nu numai din cauza conştientizării prejudiciului adus de fumat, dar

şi în motivul depistării sau progresării unor anumite maladii. Fumatul este unul din principalii

factori de risc ai cardiopatiei ischemie şi altor afecţiuni cardio-vasculare, al bolilor cronice

nespecifice pulmonare şi sistemului vascular periferic, al cancerului pulmonar, bronşitei,

endarteritelor.

175

Desenul nr.1 (IV,2) Indicele mortalităţii din cauza fumatului

Indicele mortalităţii din

cauza consumului de ţigări

în Republica Moldova este la

nivel mai înalt faţă de media

europeană şi s-a înregistrat o

creştere constantă în 1999, fiind

de 1131.2 la 100 mii populaţie

comparativ cu 844.8 în 1996. La

fel se înregistrează o discrepanţă

a indicelui la bărbaţi şi femei.

Totodată, potrivit statisticilor,

14 % din totalul persoanelor

decedate in anul 2002 au fost consumatori de tutun.

Potrivit rezultatelor cercetării sociologice ”Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea”

(2002, eşantion 2000 persoane) 21.7% din participanţii studiului au confirmat că la momentul

derulării cercetării fumau măcar o ţigară pe zi, restul 78.4% – nici una. Din eşantionul investigat

doar 8.8% au fumat anterior, iar restul 91.2% nu au fumat mai înainte. Analiza distribuţiei

răspunsurilor în funcţie de gen, reliefează faptul că 43.3% dintre bărbaţii eşantionaţi la momentul

derulării cercetării fumau măcar o singură ţigară pe zi spre deosebire de femei 13.9%. Aceeaşi

diferenţă semnificativă se înregistrează şi în cazul răspunsului dacă fumau respondenţii mai înainte

de momentul derulării cercetării, astfel au afirmat pozitiv 24.5% dintre bărbaţi şi 1.2% dintre femei.

Drept cauze esenţiale invocate de către nefumători a fost faptul că fumatul este dăunător

sănătăţii – 82.6%, nu le place mirosul/gustul tutunului – 33.3%, părinţii lor nu au fumat – 18.6%.

Aproape echivalente sunt opţiunile respondenţilor pentru asemenea cauze invocate precum: fumatul

este scump – 5.5%, prietenii lor nu fumează – 5.3% şi din diferite motive familiare 5.0%. Vârsta

critică la care majoritatea respondenţilor (61.4%) au afirmat că au început a fuma este cuprinsă

între 14-20 de ani. Se evidenţiază în acest sens semnificativ vârsta de 18 ani la care au început

a fuma 16.1% din respondenţi.

Testându-se numărul de ţigări fumate pe zi, cercetarea sociologică reliefează că 43.2%

fumează până la 10 ţigări, 35.6% – de la 10 până la 20, 10.2% - mai mult de 20 de ţigări, iar 11.1%

– una sau două. Cei mai mulţi dintre fumători de obicei fumează prima ţigară în decursul primelor

30 minute după deşteptarea de dimineaţă – 41.1% (acest indice fiind de câteva ori mai mare în cazul

Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii

686,9 735 747,3 731,1

1078,3 1077 1043,51131,2 1115,2 1102,2

714,2699,2

890,6 874,5

890,2825,2856844,8

0

200

400

600

800

1000

1200

1996 1997 1998 1999 2000 2001

Femei B=rba\i Total

176

bărbaţilor – 44.1% decât a femeilor – 14.0%), în decursul primei ore după trezirea de dimineaţă –

38.1% (acest indice aproape fiind echivalent în cazul ambelor genuri: bărbaţi – 38.2%, femei –

37.2%), după prânz sau seara – 13.4% (bărbaţi – 11.0%, femei – 34.9%) şi 7.2% (bărbaţi – 6.7%,

femei – 11.6%) – înainte de prânz.

Majoritatea dintre fumători nu au un loc bine stabilit pentru fumat, fumând oriunde – 49.9%,

acasă – 31.6%, în stradă cu prietenii – 28.4%, la serviciu, la lecţii – 16.4%, mai puţini: în restaurant,

club – 4.6%, în transport (în automobil sau în tren) – 0.5%. Femeile (51.2%) mai mult preferă

să fumeze acasă decât bărbaţii (29.5%). Fumătorii au invocat drept cauze esenţiale ale fumatului

faptul că s-au deprins şi că fumează de mult timp – 64.2%, calmează nervii – 52.9%, prietenii

fumează –16.4%, le place mirosul şi gustul tutunului – 12.5%. În percepţia respondenţilor mai puţin

semnificative sunt asemenea cauze care favorizează fumatul precum o metodă de a petrece timpul

la serviciu – 6.2% şi este la modă – 2.8%. Din persoanele fumătoare 28.0% nu au încercat

să abandoneze fumatul niciodată, 24.0% – o singură dată, 15.9% – de două ori, 32.0% – mai mult

de două ori. Dintre persoanele nefumătoare 57.2% – au lăsat fumatul din considerentul

că au aflat/înţeles că fumatul dăunează sănătăţii, 42.8% – fumatul le provoacă tuse, se simt bolnave,

23.9% – din diferite motive familiare, 21.7% – preţul ridicat la ţigări, celelalte cauze invocate fiind

neesenţiale precum faptul că prietenii s-au lăsat de fumat 2.2%, se interzicea de fumat la serviciu,

în instituţia de învăţământ – 0.7%.

În fond, aproape absoluta majoritate a persoanelor investigate şi anume 94.2%

conştientizează că fumatul influenţează negativ asupra sănătăţii, iar 91.7% sunt de părerea

că el dăunează sănătăţii nefumătorilor prezenţi în preajma fumătorilor.

Pentru combaterea viciului fumatului în Republica Moldova, se specifică în mai multe

directive, printre care prioritare se pretează a fi necesitatea stopării importului de ţigări care

constituie 70% din ţigările aflate pe piaţă la moment în ţară sau de a majora impozitele pentru

comercializarea acestor produse. Totodată, este necesar de a-i determina pe agenţii economici

specializaţi în producerea şi comercializarea ţigărilor să respecte legea privind tutunul şi produsele

din tutungerie, potrivit căreia este interzisă publicitatea in mass-media a acestor produse, precum

şi de a mediatiza cat mai intens pericolul pe care îl prezintă fumatul.

Sedentarismul şi obezitatea reprezintă un alt flagel al societăţii contemporane moldoveneşti,

raportându-se la stilul de viaţă.

Stilul de viaţă din ce în ce mai sedentar este confirmat şi de rezultatele cercetării sociologice

“Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000), potrivit căreia 11.9% din

respondenţi la locul de muncă au o sarcină fizică minimă (sunt aşezaţi, asemeni lucrului la oficiu),

44.0% – sarcină fizică nu prea mare (şed şi merg), 23.3% – sarcină fizică considerabilă (merg mult

sau ridică greutăţi); 17.0% – sarcină fizică foarte mare (lucru fizic încordat pe parcursul întregii

177

zile). Studiul dat confirmă că aproximativ 59% din eşantion la locul de muncă au o sarcină fizică

minimă sau nu prea mare.

După părerea respondenţilor pentru a duce un stil coerent de viaţă şi pentru menţinerea

sănătăţii este important să te alimentezi corect - 79.5%, să nu fumezi - 77.2%, să fii activ, să faci

regulat exerciţii fizice-66.7%, să eviţi chefurile şi beţiile-59.0%.

Un alt aspect ce influenţează considerabil stilul de viaţă în societatea moldovenească este

migraţiunea în masă a populaţiei. După cum am menţionat anterior până la un milion de moldoveni

au părăsit baştina angajându-se în câmpul muncii în străinătate.

Astăzi, conform unor date statistice şi sondaje sociologice efectuate, fiecare al treilea dintre

moldovenii apţi de muncă lucrează peste hotare, peste 90% dintre care sunt clandestini. Potrivit

datelor furnizate de Departamentul Migraţiune fluxul migraţional extinzându-se spre Est,

în Federaţia Rusă – 240-270 mii (dintre care în oraşul şi regiunea Moscova – 220 mii; Sankt-

Petersburg şi regiunile Tiumen, Oriol, Breansk, ţinutul Krasnodar), iar în Vest spre Italia – circa

150 mii (dintre care către data de 10.10.2002, 115 mii de moldoveni au depus actele pentru

legalizare, iar în primul trimestru al anului 2003 peste 15 mii dintre aceştia au beneficiat deja

de permis de şedere permanentă în această ţară) [135].

Totodată, potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Roma, în perioada ianuarie-mai 2003,

autorităţile italiene au emis mandate de expulzare pentru peste 130 de cetăţeni ai Republicii

Moldova, motivul fiind încălcarea regimului de intrare şi şedere a străinilor. În Portugalia sunt circa

80 mii de moldoveni, în Grecia de la 30 la 100 mii (potrivit estimărilor Institutului muncii

al Confederaţiei Sindicatelor din Grecia, numărul moldovenilor din Grecia este de nu mai puţin

de 100 mii. Din circa 1,2 mln. de lucrători migranţi din Grecia, numărul moldovenilor este cel mai

important în raport cu alte naţionalităţi). În Cehia sunt aproximativ 40 mii, în Turcia între

20-50 mii, Spania–20 mii, Israel – 15-20 mii, Franţa – 15 mii, Germania 10-15 mii, Cipru 5-7 mii.

Fluxul migraţional spre Est şi Vest a populaţiei din Republica Moldova comportă atât

aspecte pozitive, cât şi negative. Pe lângă faptul că populaţia este mai mobilă, însuşeşte limbi

străine, direcţionează câştigurile din străinătate spre republică, investindu-le preponderent

în construcţia imobilelor şi preiau alte stiluri de viaţă, pe lângă aspectele pozitive migraţiunea

a favorizat şi preluarea unor stiluri de viaţă viciate, străine moldovenilor.

Precum emite ziarul Accente (nr. 42, 25 aprilie, 2002) 80% din prostituatele din Bosnia -

Herţegovina şi Albania, de unde aproape ca nu exista cale de intoarcere, din cauza situaţiei

catastrofale şi de risc din regiune, sunt moldovence. Agenţiile internaţionale emit cu regularitate

ştiri în toată lumea despre calvarul moldovencelor, care au nimerit sub stigmatul prostituţiei

bosniene. Peste o perioadă, când nu le mai sunt utile patronilor, ori în rezultatul scurgerii

de informaţii confidenţiale, acestea dispar fără urmă.

178

Ceea ce se ştie cu exactitate din statisticile efectuate peste hotare de diverse organizaţii,

inclusiv ONU, OIM, Moldova a bătut recordul. Cea mai săracă ţară din Europa înregistrează cele

mai înalte cifre de femei traficate şi duse în Kosovo, Macedonia, Albania, Yugoslavia, Italia,

Turcia, Grecia, Rusia.

Fenomenul traficului de fiinţe umane comportă un şir întreg de cauze, în primul rând ţinând

de nivelul de trai. Cele mai multe dintre victime aparţin unor familii în care unul dintre părinţi, sau

chiar ambii, sunt şomeri, confruntându-se cu mari dificultăţi materiale sau ele însele au o situaţie

familială grea, fiind abandonate de soţi şi având copii în întreţinere.

Cele expuse sunt confirmate de rezultatele diferitor cercetări sociologice. Conform

sondajului realizat de ONG-ul „Milena SM” (2002) printre mamele singure, circa 75% şi-au

exprimat dorinţa de a pleca la lucru peste hotare, considerând că aceasta este singura posibilitate

de a-şi întreţine familia. 50% din respondente au recunoscut că nu ştiu nimic despre condiţiile

sociale din ţările unde ar vrea să meargă, foarte puţine ştiu o limbă străină şi mai nimic despre

legislaţia acestor ţări.

Potrivit datelor statistice a Departamentului Migraţiune cele mai multe victime ale traficului,

58.8%, sunt cuprinse între 18-24 de ani, 10.3% nu au atins încă vârsta de 17 ani şi se simte

o întinerire continuă a potenţialelor victime. Doar 4.4% depăşesc vârsta de 30 de ani. Circa 47.8%

au doar şcoală primară, 25.7% – nouă clase şi aproape 3% – liceul. Doar 2% au studii superioare.

Conform studiilor statistice şi sociologice: 52.9% – sunt din zone rurale, 33.8% zone urbane, 11.8%

– din capitală; 56.6% – nu sunt căsătorite, divorţate – 16% şi măritate – 9.6%. În jur de 25%

au copii, 55.4% sunt din familii sărace şi 14.7% – din familii foarte sărace.

Conform datelor psihologilor ce contribuie la reabilitarea psihică a fetelor, circa 70% din

victime au suportat în adolescenţă maltratări fizice sau psihice, violuri şi incesturi. O parte din ele

sunt orfane sau au un singur părinte, respectiv sunt vulnerabile psihologic si financiar.

93% din numărul fetelor din Moldova repatriate prin intermediul OIM vin din patru ţări

balcanice: Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Iugoslavia (regiunea Cosovo) şi Albania. Acestea

constituie 64% din victimele traficului provenind din Europa de Est. Moldova a lăsat mult în urmă

România, Bulgaria şi Ucraina, dat fiind fapatul că fetele de aici sunt cele mai ieftine şi, datorită

săraciei, cele mai uşor de convins. În 2000-2002 au fost repatriate prin intermediul OIM 771 fete.

Doar în primele patru luni ale anului 2003 au fost aduse în ţară 100 fete. Cele mai multe din

Macedonia. Aceeaşi ţară este prima în top încă din anul trecut, de acolo au fost aduse 150 de fete.

Următoarele patru poziţii sunt ocupate de Kosovo, Bosnia/Herţegovina şi Albania. În funcţie

de schimbarea geografiei punctelor de conflict armat se schimbă şi rutele traficanţilor. Recent

au fost aduse primele două fete din Pakistan. S-au înregistrat primele moldovence traficate

179

în Afganistan, pornite încolo în calitate de chelneriţe în baruri. Sunt traficate fete şi în ţările CSI,

în preponderenţă de către ţiganii care le promit de lucru la pieţele din Moscova,

Sankt-Petersburg, Krasnodar etc.

„Nici pierderile din războiul doi mondial, nici deportările, nici foametea luate împreună

n-au rărit atât de mult populaţia ca migraţia din ultimii ani” – afirmă Constantin Tănase

în săptămânalul „Timpul” (19 septembrie 2003, Chişinău). „Dacă războiul doi mondial în temei

i-a înghiţit pe bărbaţi, atunci imigraţia de astăzi înghite mai ales femeile. Sunt nevoite să fugă

de sărăcie nu numai fetele tinere, ci şi femeile, lăsându-şi bărbaţii şi copiii. La moment, probabil,

încă societatea nu realizează ce tragedie se produce sub ochii noştri, autodistrugându-ne ca stat.

Copiii care cresc fără părinţi, în deosebi fără mamă, întreaga lor viaţă le va lipsi ceva, ceva foarte

important. Copiii de la sate, rămaşi orfani cu părinţii în viaţă, au grijă de gospodărie, singuri îşi fac

mâncare, singuri îşi spală hăinuţele. Aceşti copii au îmbătrânit de mici, iar o ţară de copii bătrâni

nu are viitor” – rezumă editorialistul. Zeci, sute de familii distruse pentru că multe mame nu se mai

întorc în sărăcia care domină în republică. Preferă străinătatea amară, decât sărăcia, lipsurile

şi umilinţa în propria ţară [224].

Particularităţile migraţiunii în masă a populaţiei republicii formează un stil specific de viaţă,

lăsându-şi amprenta asupra generaţiei prezente şi viitoare. Încetăţenirea stilurilor de viaţă într-o

societate sau alta corelează cu orientările valorice.

Schimbările intervenite în orientările valorice şi acţiunile sociale ale indivizilor din spaţiul

social moldovenesc au fost determinate de importantele schimbări în situaţia socio-economică,

politică, culturală din ultimul deceniu. Drept rezultat al acestor perturbări imense se produc

considerabile schimbări în spaţiul moral-cultural: au loc schimbări în sistemul orientărilor valorice

ale persoanei, în bazele motivaţionale, unele dominante valorice se schimbă prin altele.

Studiile sociologie realizate în anii tranziţiei atât în Republica Moldova, cât şi în alte spaţii

sociale postsocialiste reliefează faptul că sistemul orientărilor valorice se află în proces

de transformare. În condiţiile de liberalizare a relaţiilor sociale deja s-a încetăţenit opinia precum

că societatea parcurge o etapă complexă în evoluţia sa. În acest context sistemul de valori poate

apare ca factor care favorizează şi accelerează procesul de liberalizare a dezvoltării sociale sau,

dimpotrivă, poate deveni o barieră în calea acestei schimbări. La rândul său, schimbările liberal-

democratice vor deveni ireversibile doar atunci, când vor fi acceptate de întreaga societate

şi afirmate în sistemul de indicatori, spre care se orientează societatea moldovenească.

În perioada restructurării societăţii moldoveneşti şi a liberalizării relaţiilor sociale

s-a destrămat sistemul tradiţional socio-cultural şi administrativ, iar împreună cu acesta s-au

prăbuşit tradiţiile şi valorile constituite pe parcursul a zeci de ani în perioada sovietică, convingerile,

180

ideologiile, concepţiile despre lume, stilurile şi modurile de viaţă, s-a transformat perceperea

prestigiului şi a valorilor. Destrămarea ierarhiei valorilor sovietice s-a răsfrânt dureros celui mai

conştient segment social orientat spre autorealizare şi respectarea legislaţiei, afirmare în cadrul

instituţiilor sovietice existente. Pierderea criteriului anterior de identificare presupune un lucru

obligatoriu de reconstituire, mai întâi de toate în sfera culturii spirituale.

În condiţiile de reformare a societăţii moldoveneşti se transformă întreg spaţiul social,

inclusiv şi întreg sistemul de valori. Formarea noului sistem de valori în spaţiul social moldovenesc

se derulează sub influenţa unui şir de factori specifici: condiţii geografice, particularităţi

climaterice, resurse naturale, activităţi tradiţionale în regiune, modul de organizare a gospodăriei,

condiţiile activităţii sociale, cultura spirituală a moldovenilor etc.

Anume în perioada de tranziţie are loc constituirea altor motive de comportament,

determinate de noile necesităţi socio-culturale, transformându-se treptat într-un nou suport pentru

crearea orientărilor valorice. Ideea democratizării şi procesul de implementare a acesteia

în societatea moldovenească, declararea drepturilor omului în Moldova înaintează în faţa ştiinţei

sociologice autohtone reevaluarea omului ca purtător ai unei anumite ierarhii personale de valori.

Concepţia modernă a valorii se bazează încă din timpurile antichităţii pe unitatea

tridimensională socratică: frumuseţe, bunătate, adevăr. Elaborarea ştiinţifică a problemei are

rădăcini adânci atât în ştiinţa sociologică, cât şi în alte domenii ale ştiinţelor socio-umane. În pofida

acestui fapt, rămân încă multiple probleme nestudiate. Continuă să rămână încă insuficient studiate

asemenea aspecte precum mecanismele formării orientărilor valorice a personalităţii şi a factorilor

socio-culturali, care influenţează asupra formării valorilor.

În contextul reflecţiilor expuse anterior în cercetările sociologice realizate de noi

pe parcursul mai multor ani s-a urmărit prin intermediul mai multor itemi de a identifica care sunt

orientările valorice într-o societate în proces de tranziţie. Rezultatele sociologice, obţinute în urma

derulării investigaţiei “Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000

persoane), relevă că 60.3% din eşantion se consideră, în primul rând, cetăţeni ai Republicii

Moldova, iar în al doilea rând – 52.1% locuitori ai oraşului/comunei/satului unde sunt domiciliaţi.

Mai mult de 60% se mândresc de faptul că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 15.9% –

foarte mult şi 47.2% – mai degrabă se mândresc, decât 16.1% – mai degrabă nu se mândresc

şi 7.9% – deloc nu se mândresc.

Deşi populaţia republicii este nevoită să suporte consecinţele erorilor politice şi economice

ale „reformatorilor”, umilinţa sărăciei şi a marginalizării în propria ţară, totuşi oamenii mai

păstrează în suflet mândria de cetăţean al Republicii Moldova.

181

Desenul nr. 2 (IV,2) În ce măsură sunteţi liber în alegerea drumului vieţii, în posibilitatea controlului asupra vieţii Dvs.?

Stilul de viaţă şi orientările

valorice ale unui popor pot fi lesne

urmărite după autoaprecierea propriei

libertăţi. Apreciindu-şi nivelul libertăţii

după scara de cinci puncte, unde 1

înseamnă absolut nu sunt liber, iar 5

absolut sunt liber, 44.5% din

respondenţi consideră că sunt liberi de

a-şi alege drumul vieţii şi a-şi controla

propria viaţă, totodată, 15.5%

au manifestat anumite rezerve în acest sens, iar 27.8% oscilând la mijlocul scălii de măsurare.

Totuşi principiile unui mod de viaţă liber şi democrat treptat se înrădăcinează în spaţiul

social moldovenesc. Aceste tendinţe se reflectă în răspunsurile din următorul tabel:

Tabel nr. 4 (IV,2) În ce măsură sunteţi sau nu de acord cu următoarele afirmaţii:

Sunt de acord

Mai degrabă sunt de acord

Total de

acord

Mai degrabă

nu sunt de acord

Nu sunt de acord

Total nu sunt de acord

Îmi vine greu să răspund

Eu pot spune ceea ce gândesc 52.0 23.1 75.1 12.1 6.9 19.0 5.9 Eu pot să ader la orice organizaţie după alegerea mea 43.4 21.5 64.9 9.2 11.6 20.8 14.3

Eu am dreptul să călătoresc liber 47.6 21.6 69.2 10.9 12.6 23.5 7.3 Eu pot influenţa asupra guvernului ţării 2.8 3.8 6.6 20.4 61.5 81.9 11.5

Eu pot influenţa asupra administraţiei locale 5.4 11.6 17.0 21.0 52.1 73.1 9.9

Mie nu mi-i frică de arest ilegal 19.0 11.3 30.3 15.2 36.8 52.0 17.7 Eu pot să mă ocup cu politica 20.5 15.5 36.0 13.3 34.5 47.8 16.2 Eu am dreptul să împărtăşesc orice religie 64.2 13.0 77.2 4.9 10.9 15.8 7.0

Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilul de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)

Din analiza corelativă a datelor expuse în tabelul de mai sus, constatăm că în societatea

moldovenească deja s-au încetăţenit asemenea valori democratice precum libertatea confesiei

(72.2%), libertatea gândirii (75.1%), dreptul de a călători liber (69.2%), aderarea la orice

organizaţie după propria alegere (64.9%). Totodată, în contextul celor expuse se evidenţiază

un segment impunător din eşantion care consideră că ei înşişi nu pot influenţa asupra guvernării

ţării (81.9%) şi a administraţiei locale (73.1%).

5,1

10,4

27,8

22,7 21,8

12,2

0

5

10

15

20

25

30

1 2 3 4 5 6Absolut nu sunt liber

Absolut sunt liber

Nş/nr

%

Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilul de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)

182

Studiile sociologice în dinamică, realizate atât în cadrul SISI „Opinia”, cât şi de alte servicii

sociologice din republică, denotă în anii de reforme o creştere substanţială a gradului de încredere

a populaţiei republicii în biserică.

Din întreaga populaţie a republicii 72.7% se consideră oameni credincioşi, această pondere

fiind obţinută în anul 2000, în cadrul cercetării noastre „Situaţia din Moldova”. Mai mult de 80%

din respondenţi erau de părerea că situaţia din ţara noastră privind libertatea oamenilor

în problemele ce ţin de religie, credinţă în Dumnezeu, comparativ cu perioada de până

la proclamarea independenţei Republicii Moldova s-a îmbunătăţit. Totodată, fiind întrebaţi cât

de des frecventează biserica sau slujbele religioase doar 17.1% au afirmat că fac acest lucru cel

puţin o dată în lună, iar 34.2% - cel puţin de câteva ori în an, în rest: 34.3% - foarte rar merg

la biserică şi 14.4% - niciodată. Aceste analize sociologice ne permit să tragem concluzia

că credinţa în Dumnezeu în societatea moldovenească poartă un caracter mai mult declarativ, este

mai degrabă un atribut al modei decât un îndemn sincer al individului.

Procesul de penetrare a adevăratelor valori creştine în societatea moldovenească

se derulează deosebit de dificil. Oamenii, în temei, manifestă neîncredere în cei din jur (cu această

opţiune fiind de acord 64.7% din persoanele chestionate în 2000 şi 63.1% în 2002), considerând

că în societate predomină atât oameni buni cât şi răi în proporţii egale (acest item cunoscând

următoarea evoluţie: 64.7% în 1993, 58.7% în 1996 şi 67.2 în 1997). Totodată, apreciind

majoritatea oamenilor din jur, itemul „oameni buni” în perioada estimată cunoaşte o descreştere

de la 14.7% în 1993 la 12.4% în 1996 şi la 10.0% în 1997, iar ponderea „oamenilor răi” cunoaşte

o tendinţă spre ascensiune de la 20.6% în 1993 la 28.9% în 1996 şi la 22.8% în 1997.

O deteriorare considerabilă munca ca valoare socială cunoaşte în anii tranziţiei. În haosul

economic şi politic al tranziţiei factorul uman se plasează pe un loc secundar. Omul încearcă

de a mai fi apreciat conform aptitudinilor, cunoştinţelor, asiduităţii şi competenţelor profesionale.

Am fost şi continuăm să fim martorii unor ascensiuni spectaculoase în funcţii a persoanelor

incompetente, care peste noapte prin protecţie de rudenie şi corupţie deţin proprietatea ţării

şi guvernează poporul. Lumea a încetat să mai creadă celora care încurcă propriul buzunar

cu buzunarul statului, lăsându-i pe oamenii simpli flămânzi şi goi.

Munca onestă, care contribuie la formarea personalităţii, autoafirmare, socializarea

şi găsirea unui rost în viaţă a omului, nu mai este o valoare în Republica Moldova – fapt confirmat

de cercetările noastre sociologice.

183

Desenul nr.3 (IV,2) Cum lucrează şi trăieşte astăzi majoritatea oamenilor care vă înconjoară?

La începutul anilor de

tranziţie (1994) oamenii –

46.2% încă mai credeau că s-a

păstrat, tendinţa de a munci

activ, cinstit şi conştiincios, pe

când 34.3% declarau deja

contrariul, considerând că

aceasta ţinând de trecut şi doar

19.5% erau siguri că această

valoare s-a păstrat. Compa-

rând aceste rezultate cu

studiile sociologice din anii

1996 şi 1998 se reliefează

opinia potrivit căreia majoritatea oamenilor lucrează mult, dar trăiesc rău – 63.2% (1996) şi

respectiv 68.6% (1998). Este semnificativ faptul că 88.1% din respondenţi în 1998 considerau că

moldovenii ar putea lucra mult mai bine, mai mult decât o fac, dar aceasta depinde de situaţia

generală din societate, ţară (84.9%) decât de ei înşişi (7.3%) şi de situaţia de la lucru (7.7%).

Fiind întrebaţi ce ar trebui de făcut pentru ca oamenii să lucreze mai mult şi mai bine,

persoanele chestionate au stipulat drept fiind cele mai importante măsuri următoarele: în primul

rând – achitarea salariilor la timp (67%), în al doilea – remunerarea mai bună (60%) şi în al treilea –

crearea unor condiţii normale de lucru 52%), fapt ce demonstrează în mod convingător motivele

exodului braţelor de muncă din Moldova.

O dovadă în plus privind ştirbirea valorilor general umane serveşte şi faptul că populaţia

republicii, potrivit studiilor noastre în repetare, consideră că în Moldova pot obţine cel mai uşor

succese în viaţă escrocii şi afaceriştii, elementele mafiote (55.3% – 1996, 56.3% – 1998), cei bogaţi

(58.8% – 1996, 46.7% – 1998); cei care au cunoscuţi buni, legături (50.3% – 1996, 36.0% – 1998)

şi cei care au părinţi, rude cu posturi înalte (36.3% – pentru ambii ani estimaţi).

Şi dimpotrivă, este deosebit de neînsemnată în cucerirea succesului ponderea persoanelor energice, capabile (18.0%), celor harnici, doritori şi iubitori de muncă (10.0%), celor care posedă o înaltă calificare profesională (5.8%), celor care posedă un nivel înalt de studii (4.8%), cu alte cuvinte datele noastre sociologice reflectă ca în oglindă realitatea societăţii moldoveneşti: tendinţa constantă de devalorizare a muncii umane, a ştirbirii valorilor sănătoase, veritabile, de menţinere

1.0

9.8

19.7

8.8

8.1

13.4

68.6

63.2

2.6

4.8

0 10 20 30 40 50 60 70

1996

1998

Lucrează mult şi trăiesc bine......................

Lucrează mult, dar trăiesc rău

Lucrează puţin, dar trăiesc bine.......................

Lucrează puţin şi trăiesc rău......................

Nu ştiu / nu este răspuns.............................

%

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii

184

a coeziunii neamului de moldoveni. Cu atât mai mult, că oamenii, în fond, percep succesul în viaţă prin lucruri deosebit de fireşti, precum a avea o familie bună, trainică (59.8%), a avea o stare materială bună (54.1%), a fi sănătos şi a păstra sănătatea (40.8%), a avea un serviciu interesant şi bine plătit (28.7%), a trăi cinstit şi onest, a acţiona în conformitate cu propriile convingeri (20.0%). În linii mari rezultatele studiilor demonstrează faptul, că oamenii îşi doresc lucruri elementare, dar, spre regret, inaccesibile în societatea moldovenească de astăzi.

În ce măsură populaţia unei ţări se consideră fericită denotă plinătatea valorilor care se încetăţenesc în societate. Potrivit studiului nostru „Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea”(2002, eşantion 2000) doar jumătate din populaţia republicii şi anume 50.7% se consideră fericită (mai degrabă fericită - 42.4% şi fericită - 8.3%) pe când 37.5% nu are aşa sentimente (mai degrabă este nefericită – 28.1% şi nefericită - 8.4%), iar 11.8% - nu-şi poate aprecia sentimentele pe care le nutreşte.

În virtutea vârstei, precum este şi firesc, mai fericiţi se consideră respondenţii cuprinşi în limitele de vârstă 30-44 ani (51.6%) şi 18-29 ani (51.3%), decât cei între limitele de vârstă 45-59 ani (49.9%) şi 60 de ani şi mai mult (27.1%). Analizele indicatorului dat scot în evidenţă o realitate tristă: segmentul de populaţie 60 ani şi mai mult reprezintă ponderea cea nai numeroasă care se consideră mai mult nefericiţi (36.6%) şi nefericiţi (16.0%) decât celelalte categorii de vârstă. Aceste cifre încă o dată reliefează clar şi evident, că societatea a uitat de părinţii săi bătrâni, lăsându-i în singurătate, lipsindu-i de dreptul la un trai decent şi sentimentul de fericire.

Reflectând asupra corelaţiei stil de viaţă şi orientare valorică constatăm că în perioada de tranziţie acestea au suportat modificări esenţiale, fiind afectate de schimbările contradictorii din ţară, şi viaţa socială tragică a republicii, transformându-se şi înstrăinându-se în mare măsură de valorile general umane şi tradiţionale nostru moldav.

Concluzii:

Stilul de viaţă reprezintă un component esenţial al calităţii vieţii, care fixează un anumit comportament al persoanei sau al unui grup de oameni, reproducând anumite caracteristici, maniere, deprinderi, gusturi, înclinaţii etc., depinzând atât de factori environmentali şi sociali cât şi individuali.

Diminuarea dramatică a nivelului de trai a populaţiei se reflectă asupra caracterului şi conţinutului alimentaţiei. În anii de tranziţie a scăzut considerabil consumul produselor biologice de bază (lapte, carne, ouă). Alimentaţia populaţiei actualmente se reduce la pâine şi produse din făină. În legătură cu aceasta se remarcă valoarea calorică inferioară a raţiilor zilnice, ea este departe de a corespunde necesităţilor fiziologice ale omului. Factorul alimentar contribuie la scăderea particularităţilor protectoare ale organismului, favorizând înrăutăţirea stării sănătăţii populaţiei republicii.

185

Sedentarismul şi obezitatea, predilecţiile pentru consumul băuturilor alcoolice, fumat

reprezintă un alt flagel al societăţii contemporane moldoveneşti. Stilul de viaţă din ce în ce mai

sedentar, adoptat de anumiţi oameni, combinat cu utilizarea crescândă a tehnologiei moderne

în activităţile cotidiene, lipsa volumului de lucru fizic la locul de muncă, au determinat diminuarea,

dacă nu chiar încetarea totală a activităţilor sau exerciţiilor fizice, care au urmări în starea

de sănătate la nivel de naţiune.

Stilul de viaţă al populaţiei autohtone este în mare parte influenţat de procesele migraţionale,

care au impact mai mult negativ, decât pozitiv asupra societăţii şi tradiţiilor moldoveneşti de viaţă.

Problemele esenţiale care favorizează migraţia populaţiei în masă sunt de ordin economic,

una dintre care ţine de nivelul înalt al şomajului şi standardul de viaţă extrem de scăzut din

Republica Moldova.

Valorile unui mod de viaţă liber şi democrat treptat se înrădăcinează în spaţiul social

moldovenesc. Analiza rezultatelor sociologice în dinamică confirmă libertatea confesiei, expresiei,

deplasării, opţiunii politice declarate de respondenţi, totodată, rămânând departe de a fi soluţionate

asemenea aspecte precum influenţa cetăţeanului de rând asupra deciziilor luate la nivel republican

şi local.

Valorile în societatea moldovenească cunosc o deviere şi ştirbire esenţială, purtând

un caracter declarativ. Munca ca valoare socială cunoaşte o deteriorare substanţială.

Stilul de viaţă şi orientările valorice în spaţiul social moldovenesc cunosc importante

modificări proporţionale schimbărilor contradictorii a raporturilor economice şi a liberalizării

relaţiilor sociale.

186

4.3. Standarde de viaţă ale satului moldovenesc

Satul moldovenesc s-a format în cadrul unui proces istoric îndelungat al dezvoltării

economico-sociale, unde creşterea plantelor şi a animalelor au fost şi rămân îndeletnicirile prioritare

ale populaţiei autohtone. Satul, la început predominant agricol, a cedat treptat şi unor activităţi

de producţie neagricole, ceea ce i-a adus un spor de înzestrare tehnico-edilitară şi social-culturală.

Mai târziu, alături de funcţiile sale tradiţionale, ca loc de producţie agricolă şi de habitat, profilul

său economic devine mai complex, adăugându-i-se noi funcţii legate de activităţi industriale, social-

culturale, sănătate, sportive, mai puţin activităţi turistice şi de agrement etc.

Modelul postbelic de dezvoltare a produs modificări esenţiale în distribuţia şi tipologia

localităţilor rurale [244]. Timp de câteva decenii postbelice dezvoltarea sistemului de localităţi din

Moldova, ca şi din întreaga URSS, s-a aflat sub un control rigid al statului. În funcţie de obiectivele

geopolitice, se planificau: profilul economic al regiunilor şi localităţilor, legăturile funcţionale

dintre ele, industrializarea în ritm forţat a anumitor zone, migraţiile masive ale populaţiei. Planurile

de amenajare a teritoriilor localităţilor urbane şi rurale nu prea erau coordonate şi nici accesibile

populaţiei şi, de fapt, nu reflectau în măsura cuvenită interesele comunităţilor locale.

Controlul asupra ritmului de creştere a localităţilor rurale, asupra dezvoltării elementelor

esenţiale ale infrastructurilor tehnice şi sociale, era exercitat, în primul rând, de ministerele

şi departamentele de resort şi numai în anumite limite – de administraţia publică locală.

În cea mai mare parte a localităţilor rurale dotările edilitare lipsesc ori sunt rudimentare, din

care cauză poluarea mediului cu deşeuri menajere a devenit una din cele mai grave probleme

cu impact nefavorabil asupra stării de sănătate a populaţiei rurale.

Reţeaua de localităţi, privită ca sistem polifuncţional, se confruntă cu grave probleme [141].

Legăturile funcţionale dintre localităţi sunt perturbate. Destrămarea marilor întreprinderi

agroindustriale, creşterea costurilor serviciilor, în special ale celor de transport, au limitat

„navetismul” populaţiei rurale la locurile de muncă şi serviciile sociale din oraşele apropiate.

Un aspect neprevăzut ce ţine tot de comunităţile umane şi care solicită interacţiuni speciale

îl constituie aşezările noi, apărute în teritoriile atribuite loturilor şi proiectării vilelor.

La repartizarea acestora nu s-a ţinut cont că unele sectoare vor fi populate permanent. În realitate au

apărut noi aşezări umane cu toate problemele specifice lor şi impactul respectiv asupra mediului [176].

Prin urmare, reajustarea principiilor de dezvoltare a reţelei localităţilor rurale la noile

condiţii de tranziţie la economia de piaţă, de globalizare şi de integrare europeană impune

elaborarea unei concepţii noi de dezvoltare a ruralului ca loc de producţie, habitat, consum

şi petrecere a timpului liber.

187

Deşi satele Republicii Moldova nu au cunoscut o depopulare masivă, caracteristică altor

zone din spaţiul ex-sovietic, în ultimii ani ele au fost totuşi substanţial marcate de acest proces,

impactul căruia a adus la exodul celei mai active, mai instruite şi mai întreprinzătoare părţi

a populaţiei, fapt care a afectat într-o mare măsură vitalitatea şi capacităţile antreprenoriale ale

comunităţilor rurale.

În perioada anilor 1989 – 2003 corelaţia diferitor curente migraţionale în dependenţă

de locul de trai al populaţiei Moldovei a suferit mari schimbări. O mişcare bruscă a proceselor

migraţionale în direcţia oraş-sat, îndeosebi la începutul anilor ’90 a fost cauzată de înrăutăţirea

situaţiei social-economice a ţării, de descreşterea bruscă a veniturilor, de creşterea rolului

gospodăriei naturale în asigurarea activităţii vitale a omului.

Examinând datele statistice, constatăm că populaţia rurală din 1989 (2301,2mii) a scăzut

cu 180,9 mii persoane până în anul 2003 (2120,3 mii). Natalitatea în mediul rural din 1985 (22,1)

până în 2002 înregistrează o scădere cu 10,3 persoane la 1000 de locuitori. În aceeaşi perioadă

mortalitatea a crescut de la 11,5 respectiv până la 13,5 persoane la 1000 locuitori. Mortalitatea exagerată în mediul rural este determinată, în primul rând, de condiţiile mai grele de viaţă, acest

parametru, întrecând considerabil numărul anual al decedaţilor în mediul urban. În general, indicii

socio-demografici din mediul rural au cunoscut considerabile modificări în perioada de tranziţie

[173, 174, 175, 176, 177, 178].

Datele statistice, expuse anterior, sunt integrate şi de rezultatele cercetării noastre

sociologice în spaţiul rural al republicii „Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare

a Solului în Moldova”(2003). Potrivit studiului dat componenţa medie a gospodăriilor rurale

investigate sunt alcătuite preponderent din următorul număr de membri: 1 persoană – 7% din

gospodarii, 2 persoane – 16%, 3 persoane –20%, 4 persoane –30%, 5 persoane – 17%, 6 persoane

şi mai mult – 9% din gospodării.

Ca şi statistica de stat cercetarea în cauză demonstrează o diferenţiere pronunţată

a componenţei familiei între regiunile Nord, Centru, Sud ale republicii, unde în cele din urmă

numărul de familii compuse din 5 şi 6 persoane atinge o cotă de 15-20 şi respectiv 10%. Familiile

de odinioară cu 7-8 şi mai mulţi copii în mediul rural al republicii devin deja astăzi o raritate pentru

ţară, ajungând doar până la 3%.

Studiul dat confirmă unele date statistice ale aspectului regional privind componenţa

familiei moldoveneşti. Astfel, dacă în mediu o gospodărie casnică din aria rurală este constituită din

3,6 persoane, atunci în regiunea de Nord a republicii acest indicator este de 3,4 persoane, de Centru

3,7, iar în regiunea de Sud a republicii componenţa numerică medie a unei familii constituie în

mediu 3,8 persoane, inclusiv în UTA Găgăuzia de 3,9 persoane – fenomen demografic specific

pentru republică.

188

Desenul nr.1 (IV,3) Componenţa numerică a familiei din aria studiului (media, persoane)

Declinul economic din ultimii ani a provocat o extindere masivă a şomajului inclusiv şi în mediul rural, ceea ce a favorizat creşterea ritmurilor migraţiei atât în interiorul ţării, cât şi în străinătate. Practic, satul moldovenesc, se confruntă cu o emigraţie a forţei de muncă şi cu un şomaj structural, tipic ţărilor subdezvoltate, când economia nu este în stare să creeze suficiente locuri de muncă.

Disponibilizarea în masă a populaţiei rurale din sectorul agricol tot mai mult a favorizat fenomenul şomajului la sate, care la rândul său a condiţionat exodul masiv al sătenilor peste hotare în căutarea unui loc de muncă. Astfel, potrivit studiului sociologic nominalizat anterior, aproape în fiecare a doua gospodărie cineva din membrii familiei lipseşte, din care 60% - sunt plecaţi la lucru, iar 40% - la învăţătură. După cum demonstrează sondajul în 25% din familii sunt plecaţi la lucru temporar una (21%) sau două (4%) persoane, iar în 15% din gospodării o persoană (12%) sau două (3%) sunt plecate la studii.

În linii mari, potrivit datelor studiului sociologic tabloul social – demografic al gospodăriilor casnice din aria rurală a republicii se compune conform distribuţiei după sex, din 48.3% bărbaţi şi 51.7% femei. Vârsta membrilor familiei se structurează astfel: 14.9% – până la 20 de ani, 20.6% – 21-30 ani, 16.1% – 31-40 ani, 20.0% – 41-50 ani, 13.9% – 51-60 ani, 14.5% – 61 şi mai mulţi ani. În temei, nivelul de instruire al membrilor familiei rurale se prezintă astfel: 14.1% – au studii primare, 29.7% – medii generale incomplete, 29.9% – medii generale şi tehnice, 15.5% – superioare de scurtă durată (colegii), 10.8% – studii superioare. Statutul familiei rurale este reprezentat din 33.7% – soţie, 32.1% – soţ, 16.9% – fiu, 13.0% – fiică, 1.0% – tatăl mare/socru, 1.9% – mama mare/soacra, 1.4% – altcineva (ginere, noră etc.).

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003

3.64

3.16

0.290.19

3.39

2.99

0.280.12

3.69

3.09

0.350.25

3.78

3.33

0.25 0.20

3.86

3.37

0.290.20

0

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4

Aria studiului jud.Balti jud.Orhei jud.Tighina UTA GagauziaNumarul total de persoane in familie Membri ai familiei care locuiesc in prezent in gospodarieMembri ai familiei care lipsesc temporar, sunt plecati la lucru Membri ai familiei care lipsesc temporar, isi fac studiile

189

Tabloul socio-demografic, obţinut în urma cercetării sociologice nominalizate, confirmă

derularea unor procese negative în satele moldoveneşti: descreşterea sporului natural, relevant

în componenţa numerică a familiei; amplificarea fluxului populaţiei în căutarea unui loc de muncă,

inclusiv peste hotarele ţării, îmbătrânirea populaţiei.

Studiul sociologic asupra populaţiei rurale vine să confirme faptul că cei mai mulţi membri

ai gospodăriilor casnice (37%) sunt angajaţi în sectorul agricol din comuna natală, 3% – activează

în sectorul agrar al republicii din altă localitate, fiecare al treilea membru al gospodăriei sau 34%

este angajat în sectorul de stat din localitate, 16% din membrii familiilor investigate sunt temporar

neangajaţi în câmpul muncii sau practică lucrul sezonier, 14% – sunt angajaţi în sectorul privat din

localitate, iar alţi 14% din membrii familiilor investigate lucrează peste hotarele Moldovei (Rusia,

Italia, Portugalia, Iugoslavia ş.a. ţări); 6% din membrii familiilor investigate sunt la studii, iar

fiecare a patra persoană (24%) este pensionată.

Activităţile de muncă ale respondenţilor determină venitul lunar. Cel mai substanţial venit

lunar (la momentul cercetării, aprilie 2003) îl au membrii familiilor plecaţi peste hotarele ţării –

2872 lei (198.2$ SUA), veniturile lunare a celorlalţi membri a gospodăriilor casnice oscilează în

intervalul de 250 - 430 lei (17.3 - 29.7$ SUA), inclusiv a celor angajaţi în sectorul agricol 300-350

lei (20.7 - 21.2$ SUA), diferite tipuri de întreprinderi şi organizaţii 400-430 lei (27.6 – 29.7$ SUA).

Cel mai mic venit lunar îl au pensionarii – 240 lei (16.6$ SUA), studenţii 108 lei (7.5$ SUA)

şi şomerii – 135 lei (9.3$ SUA). În funcţie de regiunile ariei studiului veniturile lunare ale

membrilor gospodăriilor casnice diferă neesenţial şi ţin de domeniile concrete de activitate.

În mediul rural ocuparea în câmpul muncii este în mare parte influenţată de faptul dacă

gospodăria dispune sau nu de loturi de pământ. Sondajul sociologic demonstrează (şi acest lucru

este o realitate pentru populaţia de la sate din Republica Moldova) că absoluta majoritate

a gospodăriilor casnice dispun de loturi de pământ, totodată, ele diferă în funcţie de bonitate,

suprafeţe, număr, particularităţile climaterico-geografice ale comunităţii concrete.

Potrivit studiului 4 din 5 gospodării rurale sau 81% dispun de terenuri agricole(cote

de pământ) cu o suprafaţă medie de 1,628 ha (în UTA Găgăuzia de acest beneficiu se bucură 86%

din gospodari, în judeţele Orhei – 81%, Bălţi – 79%, Tighina – 78%). La rândul său, absoluta

majoritate sau 99% din gospodării au teren agricol pe lângă casă, suprafaţa medie

constituind – 0.073ha.

Totodată, aproape 1din 5 gospodării sau 18% mai dispun de alt teren agricol în afară de cele menţionate. Cele din urmă fac parte din terenuri agricole procurate, pământuri suplimentare date temporar – din fondul primăriei etc. Este de menţionat că de acestea (terenuri suplimentare) se bucură mai mult gospodăriile din regiunea de Sud (UTA Găgăuzia – 26%, judeţul Tighina –

190

35%) decât cele de la Nordul şi Centrul republicii (judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 10% fiecare). Această discrepanţă se explică prin diferenţa esenţială a densităţii populaţiei şi suprafeţele de pământ din aceste regiuni.

Desenul nr.2 (IV,3). Terenurile de pământ – proprietate a gospodăriilor ariei studiului (%)

Studiul sociologic nominalizat demonstrează că principalele surse de venit a gospodăriilor casnice din aria rurală eşantionată sunt: salariul la locul de muncă de bază (70%), urmat de salariu din activităţi ocazionale / sezoniere (24%) şi venit provenit din vinderea laptelui, untului, brânzei, ouălor etc. (22%). Pentru 26% din gospodării sursa de venit este pensia de vârstă / invaliditate, iar pentru 4% – ajutorul social (alocaţii pentru copii, mame singure etc.).

În fiecare a şaptea gospodărie investigată (15%) o altă sursă de venit în familie îl constituie vinderea animalelor domestice şi păsărilor, pentru 12% din gospodării – vinderea legumelor şi fructelor, pentru 6% – comercializarea recoltei de pe cota de pământ (grâu, porumb, floarea soarelui), pentru 7% – vinderea strugurilor, pentru 5% – fructelor, pentru alte 6% – venituri parvenite din dobândă, dividende, rentă.

Este de menţionat faptul, că pentru 10% din gospodăriile ariei rurale o altă sursă de venit a familiei sunt banii primiţi de la membrii familiei aflaţi peste hotare.

În profil regional structura şi proporţia veniturilor familiilor puţin diferă de media ariei studiului, abaterile fiind la capitolele salarii la locul de muncă, unde 37% şi 42% din gospodăriile judeţelor Orhei şi Bălţi în genere nu le au comparativ cu localităţile din Tighina şi UTA Găgăuzia – 17% şi 16%, fapt ce vorbeşte despre nivelul de angajare în câmpul muncii în aceste regiuni. Sursele de venit din activităţi ocazionale sunt mai des întâlnite în UTA Găgăuzia (33%) decât în celelalte regiuni investigate (19 – 23%).

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003 *Diferenţa până la 100% – nu dispun de astfel de terenuri

81.0

98,7

12.5

79,3

97,8

9,8

80,7

97,7

10,2

78,3

100.0

35.0

86.2

100.0

26,2

0

25

50

75

100

125

150

Aria studiului jud. Balti jud. Orhei jud. Tighina UTA Gagauzia

teren agricol (cota de pamint) de pe care obtineti recolta gradina/teren agricol pe l inga casaalt teren agricol propriu

191

Totodată, cota surselor de venit a gospodăriilor din vinderea produselor lactate este mai

mare în regiunile de Nord şi Centru (jud. Bălţi – 23%, Orhei – 28%) decât a celor de la Sudul

republicii (18%). Acest item se observă în acelaşi plan regional la capitolul „vinderea legumelor

şi fructelor” (Nord – 11%, Centru – 7%, Sud – 2%) şi viceversa – „vinderea strugurilor” – fenomen

specific teritorial.

Privitor la însăşi veniturile familiei din sursele analizate mai sus, suma de bani (venitul lunar

al tuturor membrilor gospodăriei) diferă substanţial atât din punct de vedere numeric, cât şi a sursei de venit.

După cum s-a menţionat mai sus pentru ceva mai mult din 2/3 din familii sau 70% sursa

principală de venit este salariul la locul permanent de lucru. Datele sondajului arată că

într-o gospodărie suma medie lunară parvenită din salariul membrilor familiei este de 496 lei

(34.2$ SUA). Salariul mediu lunar obţinut de membrii familiei din activităţile ocazionale/sezoniere

(24%) este de 347 lei (23.9$ SUA).

Venitul obţinut din vinderea legumelor din gospodărie (12%) în mediu lunar este

de aproximativ 180 lei (12.4$ SUA). Venitul parvenit din vinderea fructelor (5%) pentru aceste

gospodării constituie 139 lei (9.6$ SUA). Venitul obţinut în gospodărie din vinderea strugurilor

(7%) este de – 95 lei (6.6$ SUA), fiind specific doar pentru gospodăriile din Centrul şi Sudul republicii.

Venitul mediu lunar al familiei provenit din vinderea produselor lactate (22%) constituie

190 lei (13.1$ SUA). Suma medie lunară în gospodăriile investigate parvenită din vinderea

animalelor şi păsărilor (15% din familii) constituie 267 lei (18.4$ SUA). Din veniturile

gospodăriilor parvenit în urma vinderii recoltei de pe cota de pământ (6%) suma medie lunară

alcătuieşte – 194 lei (13.4$ SUA).

Cel mai mare venit lunar obţinut în gospodăriile casnice (10% din gospodării se bucură

de acest lucru) o constituie suma de bani primiţi de la membrii familiei aflaţi peste hotare, care

după cum şi demonstrează studiul, constituie un suport esenţial al populaţiei rurale în lupta

cu sărăcia. Astfel, suma medie lunară primită de la membrii familiei aflaţi la lucru peste hotare

pentru gospodăriile cu astfel de surse constituie 1349 lei sau circa 100$.

Venitul lunar din dobânzi, dividende, rente (6% din gospodării) este de 390 lei (26.9$ SUA).

După cum s-a mai menţionat şi în alte compartimente ale studiului dat cea mai defavorizată pătură

socială la sat sunt bătrânii, care constituie circa 25% din totalul populaţiei. Cercetarea confirmă

acest lucru, 26% din gospodăriile casnice investigate au declarat ca sursă principală de venit pensia,

aceasta lunar în mediu cifrându-se la 235 lei (16.2$ SUA).

În contextul analizelor efectuate prezintă interes itemul sursei de venit a 2% din gospodării

parvenit din produsele din pădure (ciuperci, pomuşoare, flori etc.). Astfel, în urma vânzării acestor

produse în perioada sezonieră în bugetul familie se varsă 250 lei (17.3$ SUA) sau practic jumătate

din salariul mediu lunar al agricultorilor.

192

În linii mari, analiza veniturilor gospodăriilor ariei investigate, ca în oglindă, reflectă sărăcia

satului moldovenesc care a afectat întreg mediul rural al ţării. Potrivit calculelor respective venitul

mediu lunar provenit din toate activităţile de muncă şi vânzările de produse, estimate la un membru

al familiei, se cifrează la circa 300 lei (20.7$ SUA), ceea ce constituie doar o treime din coşul

minim de consum estimat în Moldova pentru luna martie 2003.

Altă sursă de supravieţuire şi venit în gospodăriile casnice investigate sunt animalele

şi păsările. Potrivit tradiţiilor şi modului de viaţă a moldovenilor de la sate, păsările şi animalele

domestice sunt sursele principale de alimentare a gospodăriilor casnice cu carne. În mediul rural

al republicii este o raritate ca o gospodărie casnică (cu excepţia unor familii ce locuiesc în blocuri

cu etaje (dar acestea fiind foarte puţine) să nu aibă în jurul casei animale şi, în deosebi, păsări.

Studiul sociologic arată că în aria cercetării mai mult de jumătate din gospodăriile casnice

(56%) sunt deţinători de vite (în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei acest indicator

este de 63% şi 70%, comparativ cu regiunile de Sud: Tighina – 42%, UTA Găgăuzia – 41%). Datele

prezentate în profil teritorial confirmă tradiţiile regionale ale republicii unde creşterea vitelor mari

cornute este o îndeletnicire mai majoră la Nordul republicii decât la Sudul ţării, unde o dezvoltare

mult mai mare o are oieritul.

Fiecare a zecea gospodărie din aria studiului sau 10% (în jud. Bălţi – 16%, Tighina – 12%,

Orhei – 7%, UTA Găgăuzia – 5%) are cai. Circa 3 din 10 gospodării sau 28% (în jud. Bălţi şi UTA

Găgăuzia – a câte 39% din gospodării, judeţul Orhei şi Tighina 21% şi respectiv 12% fiecare) sunt

deţinătoare de oi. Opt procente din gospodăriile investigate au capre, inclusiv în UTA Găgăuzia –

14%, jud. Tighina – 8%, judeţele Bălţi şi Orhei - 7% şi respectiv 6%. Mai mult de jumătate din

gospodăriile casnice ale ariei studiului sau 54% (în jud. Orhei – 67%, Bălţi – 58%, Tighina – 57%

comparativ cu UTA Găgăuzia – 31%) întreţin porci. Fiecare a şasea gospodărie sau 17% (UTA

Găgăuzia – 31%, jud. Orhei – 17% comparativ cu jud. Bălţi şi Tighina – 11% şi 10 %) are iepuri de

casă. Practic absoluta majoritate (91%) din gospodăriile casnice investigate, inclusiv acelaşi număr

şi în profil teritorial, au păsări: găini, gâşte, raţe, curcani etc. Un segment mult mai mic din

gospodăriile săteşti (5%) se ocupă cu apicultura, în profil regional acest indicator este de 8 şi 7%

în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei şi circa 2% în UTA Găgăuzia şi jud. Tighina.

Şi mult mai puţine gospodării (2%) din aria studiului au porumbei.

193

Desenul nr.3 (IV,3) Cota gospodăriilor casnice, deţinătoare de animale în funcţie de localităţile studiului, %

Datele studiului demonstrează că cea mai mare parte din gospodării (56%) în calitate de hrană zilnică pentru membrii familiei folosesc producţia animalieră şi de păsări, obţinută în propria gospodărie. Surplusurile acestor produse sunt vândute cu precădere vecinilor (17%), fiecare a zecea gospodărie vinde surplusurile animaliere la piaţa din cel mai apropiat oraş, iar 9% - la piaţa din localitate.

Pentru relevarea impactului social al tranziţiei asupra satului moldovenesc, nivelului de trai al populaţiei rurale, prin intermediul aplicării metodelor şi tehnicilor sociologice a fost supusă investigaţiei dinamica cheltuielilor permanente şi temporare ale gospodăriilor casnice atât pentru întreţinerea gospodăriei, cât şi a familiei. Pornind de la acest considerent, în cadrul cercetării aceste cheltuieli au fost divizate în două tipuri: cheltuieli permanente pentru hrană şi întreţinerea gospodăriei (media lunară); cheltuieli temporare (media anuală);

Cheltuieli permanente pentru întreţinerea familiei şi gospodăriilor casnice Rezultatele cercetării sociologice demonstrează că absolut toate gospodăriile casnice din aria studiului suportă cheltuieli permanente pentru produsele alimentare (hrană), suma lunară fiind de aproximativ 300 lei (20.7$ SUA).

Pe al doilea loc se plasează cheltuielile privind serviciile comunale (lumină, apă, gunoi etc.) care lunar le suportă 88% din gospodării, suma cheltuită pentru acestea fiind de 67 lei (4.6$ SUA). Astfel de cheltuieli în plan regional le suportă 75% din gospodării ale UTA Găgăuzia, 88% - jud. Bălţi, 92% şi 97% din judeţele Tighina şi, respectiv, Orhei.

În ierarhia cheltuielilor gospodăriilor investigate pe locul trei se plasează (82%) plata pentru combustibil (lemn, motorină, gaz etc.), acestea constituind în mediu lunar 256 lei (17.7$ SUA). În plan regional astfel de cheltuieli au suportat în ultima lună (martie 2003) 77 şi 79% din gospodăriile UTA Găgăuzia şi, respectiv, jud. Bălţi, comparativ cu 85 şi 88% din judeţele Tighina şi Orhei.

Potrivit studiului în cauză, aspectele investigate anterior reprezintă ponderea esenţială a cheltuielilor lunare ale gospodăriei în comparaţie cu alţi itemi supuşi investigaţiei. Astfel, practic

9.4

0.03.3

20.0

10.79.12.65.0

11.5

23.9

59.4

21.2

43.340.0

71.4

59.1

76.3

45.0

57.7

73.9 71.8

33.3

13.3

26.6

14.3

27.334.3

25.026.9

65.2

0

15

30

45

60

75

90

Glinjen

i

Natalie

vca

Pepen

i

Step-Soc

i

Cucuru

zeni

Bravic

eni

Talmaz

a

Cioburc

iu

Chirsov

a

Besalm

a

Cai Vite O i/capre

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003

194

8 din 10 gospodării sau 79% achită lunar o sumă de 32 lei (2.2$ SUA) pentru săpun şi praf de spălat; 7 din 10 gospodării din aria studiului suportă cheltuieli lunare în mărime de 19 lei (1.3$ SUA) pentru produse de igienă personală; 2 din 3 sau 67% lunar cheltuie o sumă de 17 lei (1.2$ SUA) pentru chibrituri, lumânări, lămpi etc.

Cheltuieli lunare pentru telefon suportă jumătate din gospodăriile investigate suma medie lunară cifrându-se la 53 lei (3.7$ SUA). 55% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli lunare pentru transport suma fiind de 71 lei (4.9$ SUA). Fiecare a treia familie (33%) achită lunar în mediu a câte 53 lei (3.7$ SUA) pentru ţigări.

Din gospodăriile ariei studiului aproape 30% suportă cheltuieli lunare în sumă de 33 lei (2.3$ SUA) pentru apeduct.

Gospodăriile săteşti suportă mai puţine cheltuieli lunare la capitolul procurarea ziarelor şi revistelor (27%), suma medie fiind de 19 lei (1.3$ SUA), fapt ce limitează (din cauza stării materiale) accesul şi gradul de informare al populaţiei rurale.

Suportă cheltuieli lunare în mediu de 20 lei (1.4$ SUA) pentru produse cosmetice 22% de gospodării, 11% – pentru serviciile poştale – suma medie lunară fiind de 11 lei (0.8$ SUA). Doar 5% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli pentru baie/saună. Cheltuieli lunare pentru curăţătorie suportă doar 1% din gospodăriile casnice din aria studiului.

Tabelul nr. 1 (IV,3) Cheltuielile gospodăriilor casnice rurale suportate în martie 2003 şi media acestora*

Media Cheltuieli pentru:

jud. Bălţi (%)

jud. Orhei (%)

jud. Tighina

(%)

UTA Găgăuzia

(%)

Aria studiului

(%) MDL $SUA

Procurarea produselor alimentare (hrană) 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 268.93 18.56 Combustibil (lemn, motorină, benzină, gaz etc.) 79.0 87.5 85.0 76.6 81.6 256.45 17.70 Apă 8.7 5.7 8.3 7.2 7.4 33.41 2.31 Servicii comunale (lumină, gunoi, apă etc.) 88.0 96.6 91.7 75.0 88.5 67.11 4.63 Telefon 47.8 65.9 48.3 64.1 56.7 53.23 3.67 Ţigări 25.0 37.5 28.3 40.6 32.8 52.79 3.64 Ziare, reviste 18.5 30.7 23.3 34.4 26.6 18.88 1.30 Săpun şi praf de spălat 77.2 84.1 75.0 75.0 78.7 31.16 2.15 Produse de igienă personală (hârtie de viceu, şampon etc.) 55.4 52.3 90.0 96.9 70.2 18.80 1.30

Produse cosmetice 7.6 15.9 40.0 32.8 21.6 20.42 1.41 Bunuri pentru gospodărie (chibrituri, lumânări, lămpi etc.) 57.6 50.0 68.3 50.0 67.2 17.04 1.18 Transport 44.6 55.7 56.7 65.6 55.1 71.41 4.93 Servicii poştale, telegrame, scrisori 4.3 4.5 21.7 20.3 11.1 55.35 3.82 Baie / saună 5.4 6.8 6.7 0.0 4.9 70.64 4.88 Curăţătorie 3.3 0.0 0.0 0.0 1.0 96.67 6.67 Bilete de loterie 0.0 1.1 0.0 0.0 1.0 100.0 6.90 Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003 *Ceilalţi (până la 100%) astfel de cheltuieli n-au suportat

195

Cheltuieli temporare (anuale) ale gospodăriilor casnice. Potrivit studiului cele mai mari cheltuieli gospodăriile casnice le suportă pentru imobil, îmbrăcăminte, încălţăminte, tehnică şi obiecte de folosinţă longitudinală, pentru construcţii şi reparaţii, şi nu în ultimul rând, pentru procurarea şi întreţinerea animalelor. Aceste cheltuieli poartă, în temei, un caracter temporar de aceea în cercetarea noastră s-a procedat la evaluarea acestor indicatori în termen anual.

Potrivit studiului în cauză în ultimul an (2002) practic 3/4 sau 73% din gospodăriile investigate (în jud. Tighina 87%, UTA Găgăuzia – 75% comparativ cu judeţele Bălţi şi Orhei a câte 64% şi 73% fiecare) au suportat cheltuieli pentru îmbrăcăminte, suma medie fiind de 1391 lei (aproximativ 100$ SUA). Acelaşi număr de gospodării (75%) au avut cheltuieli medii anuale la suma de 851 lei (58.7$ SUA) pentru încălţăminte. În localităţile investigate din judeţele Tighina şi UTA Găgăuzia astfel de cheltuieli au suportat 87% şi 83% de gospodării, în judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 69%.

Tabelul nr.2 (IV,3) Cheltuielile gospodăriilor casnice suportate în ultimul an şi media acestora*

Media

jud. Bălţi (%)

jud. Orhei (%)

jud. Tighina

(%)

UTA Găgăuzia

(%)

Aria studiului

(%) MDL $SUA

Îmbrăcăminte 64.1 72.7 86.6 75.0 73.2 1391.4 96.0 Încălţăminte 68.5 69.3 86.7 82.8 75.4 850.7 58.7 Mobilă 4.3 6.8 8.3 9.4 6.9 2246.2 155.0 Lenjerie de pat, şervete 30.4 22.7 16.7 25.0 24.3 227.0 15.7 Cărţi, plicuri (nu pentru şcoală) 13.0 11.4 6.7 10.9 10.8 144.7 10.0 Servicii medicale, medicamente 55.4 73.9 83.3 78.1 71.1 565.1 39.0 Cheltuieli pentru învăţământ (cărţi, lecţii particulare etc.) 30.4 27.3 45.0 48.4 36.1 480.0 33.1

Reparaţii în casă 26.1 38.6 41.7 20.3 31.5 970.3 67.0 Repararea autovehiculului, alte mijloace de transport 7.6 9.1 16.7 17.2 11.8 813.9 56.2 Cheltuieli pentru deplasări în oraş, peste hotare, călătorii 13.0 22.7 33.3 34.4 24.9 354.3 24.5

Căsătorii, alte celebrări 13.0 11.4 10.0 4.7 10.2 3779.0 260.8 Înmormântări 7.6 14.8 5.0 7.8 9.2 2996.4 206.8 Datorii 22.8 30.7 31.6 29.7 28.5 1602.4 110.6 Seminţe, pesticide 42.4 44.3 58.4 45.3 46.9 293.3 20.2 Hrană pentru animale 31.6 37.5 38.3 26.6 33.4 553.7 38.2 Cheltuieli veterinare 32.6 39.8 31.7 40.6 36.1 81.5 5.6 Cheltuieli pentru irigare 1.0 3.4 10.0 3.1 3.9 241.8 16.7 Plata muncitorilor agricoli angajaţi cu ziua 7.6 12.5 18.3 9.4 11.5 508.1 35.1 Cheltuieli pentru lucrări agricole (arat, semănat) 30.4 54.5 51.7 43.8 44.6 498.1 34.4 Cheltuieli pentru întreţinerea maşinilor agricole 6.6 8.0 10.0 4.7 7.2 896.0 61.8

Procurarea animalelor 15.2 20.5 20.0 18.8 18.4 613.6 42.4 Arendarea loturilor de pământ 1.1 0.0 1.7 4.7 2.0 416.0 28.7

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003 *Ceilalţi (până la 100%) nu au suportat astfel de cheltuieli

196

Pentru serviciile medicale şi medicamente în perioada ultimului an (fapt ce vorbeşte despre starea sănătăţii) au suportat cheltuieli 71% din gospodăriile investigate (în jud. Tighina – 83%, UTA Găgăuzia – 78%, jud. Orhei – 74%, jud. Bălţi – 55%) suma medie anuală cifrându-se la 565 lei (39.0$ SUA). Cheltuielile pentru educaţie (cărţi, caiete pentru copii etc.) au fost suportate de 36% din gospodăriile investigate, suma medie a acestora constituind 480 lei (33.1$ SUA).

Fiecare a patra familie (24%) anual suportă cheltuieli pentru lenjerie de pat etc. (în profil teritorial fără mari diferenţe) suma medie fiind de 227 lei (15.7$ SUA). În anul care a precedat investigaţia 7% din gospodăriile investigate au suportat cheltuieli pentru mobilă în valoare de 2246 lei (155.0$ SUA). În funcţie de regiuni astfel de cheltuieli au avut practic acelaşi număr de gospodării (5-9%).

Anual suportă cheltuieli în sumă de 354 lei (24.3$ SUA) fiecare a patra familie (25%) pentru deplasări în alte localităţi, inclusiv urbane. Totodată, în anul care a precedat cercetarea (2002) 12% din gospodăriile investigate au cheltuit 813 lei (56.1$ USA) pentru reparaţia mijloacelor de transport.

Studiul sociologica scos la iveală că cele mai mari cheltuieli în ultimul an, suportare de gospodăriile casnice, ţin de căsătorii şi alte celebrări, înmormântări şi de datorii. Potrivit cercetării fiecare a zecea gospodărie (aproximativ acelaşi număr în fiecare regiune) în ultimul an în mediu a cheltuit 3800 lei sau 262.2$ SUA pentru căsătorii şi alte celebrări.

În acelaşi rând tot aproape fiecare a zecea familie (9.2%) a suportat cheltuieli în valoare medie de 3000 lei sau 207.0$ SUA pentru înmormântări. După cum demonstrează studiul de acest eveniment trist au fost afectate 5% de gospodării investigate din jud. Tighina, 8% - din Bălţi, 8% - din UTA Găgăuzia şi 15% din jud. Orhei.

Aproape fiecare a treia gospodărie sau 29% în ultimul an din bugetul familiei a restituit datorii, suma lor medie constituind 1600 lei (110.4$).

Destul de substanţiale pentru săteni, potrivit studiului, sunt cheltuielile agricole. Astfel, în ultimul an aproape jumătate din gospodăriile investigate (45%) au suportat cheltuieli în valoare medie de 300 lei (20.7$ SUA) pentru seminţe şi pesticide.

Fiecare a treia gospodărie (33%) în timpul anului a avut cheltuieli în sumă de 554 lei (38.2$ SUA) pentru hrana animalelor, cheltuielile în profil regional practic fiind aceleaşi. Pentru lucrările agricole sezoniere (arat / semănat) aproape jumătate sau 45% din familiile investigate în ultimul an au cheltuit 500 lei (34.5$ SUA).

Mai mult de 1/3 sau 36% din gospodării au suportat în anul ce s-a scurs cheltuieli veterinare în sumă de 82lei (5.7$SUA). Circa 1/5 sau 18% din gospodăriile investigate în anul 2002 au procurat animale, în mediu cheltuind pentru aceasta 614lei (42.3$ SUA).

Alt indicator ce caracterizează standardul de viaţă în mediul rural moldovenesc este înzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată. După cum demonstrează datele investigaţiei ceva mai mult de jumătate sau 52% din gospodăriile ariei studiului (jud. Orhei – 65% şi UTA Găgăuzia - 62% comparativ cu judeţele Bălţi – 46% şi Tighina – doar 32%) dispun

197

de telefon, şi mai mult (56%) – de televizor color (jud. Orhei – 43%, jud. Bălţi – 49% comparativ cu jud. Tighina – 63% şi UTA Găgăuzia – 75%). Cu televizor alb-negru sunt dotate 41% din gospodăriile ariei studiului, inclusiv 35% şi 46% din localităţile investigate din judeţul Tighina şi respectiv jud. Bălţi, comparativ cu cele din jud. Orhei – 56% şi UTA Găgăuzia – 28%.

De video casetofon dispun doar 17% din totalul gospodăriilor investigate, inclusiv în UTA Găgăuzia – 26%, judeţele Bălţi – 16%, Tighina – 15% şi Orhei – 11%. Cu antenă parabolică sunt dotate numai 6% din gospodării, ceva mai mult fiind în jud. Orhei (10%). De telefon mobil dispun doar 7% din gospodăriile ariei studiului, ceva mai mult decât media liniară înregistrându-se din jud. Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 8% fiecare, comparativ cu cele din jud. Bălţi (5%) şi jud. Orhei (7%).

Studiul mai arată cota de dotare a gospodăriilor casnice cu maşini de spălat ca fiind în proporţie de 63%, inclusiv jud. Tighina – 62%, UTA Găgăuzia – 85% comparativ cu a gospodăriilor din jud. Bălţi – 53% şi jud. Orhei – 59%. Cu maşini de cusut este dotată fiecare a treia gospodărie (31%), inclusiv 38% din gospodăriile din UTA Găgăuzia, a câte 30% din judeţele Tighina şi Orhei, ceva mai puţin – 27% din jud. Bălţi.

De frigider dispun aproape 3 din 4 sau 73% din gospodăriile casnice ale ariei studiului, iar din jud. Orhei – 4 din 5 sau 80% din gospodăriile investigate (în celelalte judeţe – 70%). Totodată doar 2% din gospodăriile ariei studiului dispun de generator electric.

Tabelul nr.3 (IV,3) Înzestrarea gospodăriilor cu instalaţii şi bunuri de folosinţă îndelungată (%)* jud. Bălţi jud. Orhei jud. Tighina UTA Găgăuzia Aria studiului

Telefon 46.7 64.8 31. 7 61.5 52.1 Telefon mobil 5.4 6.8 8.3 7.7 6.9 Televizor color 48.9 43.2 63.3 75.4 55.7 Televizor alb negru 40.2 55.7 35.0 27.7 41.0 Maşină de cusut 27.2 29.5 30.0 38.5 16.7 Video casetofon 16.3 11.4 15.0 26.2 16.7 Antenă parabolică 5.4 10.2 3.3 3.1 5.9 Tractor 7.6 3.4 5.0 3.1 4.9 Autocamion 6.5 11.4 5.0 4.6 7.2 Limuzină 12.0 10.2 23.3 32.3 18.0 Căruţă 23.9 11.4 8.3 9.2 14.1 Sanie pentru cal 4.3 3.4 5.0 1.5 3.6 Generator electric 1.1 3.4 1.7 1.5 2.0 Maşină de spălat 53.3 59.1 61.7 84.6 63.3 Frigider 69.6 79.5 70.0 69.2 72.5 Conductă de apă 18.5 10.2 33.3 20.0 19.3 Viceu în casă 1.1 2.3 6.7 15.4 5.6 Baie / duş 16.3 6.8 21.7 32.3 18.0 Duş de vară 15.2 30.7 21.7 26.2 23.3 Canalizare 10.9 9.1 15.0 9.2 10.8

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003 *Ceilalţi (până la 100%) nu dispun de aceste obiecte

198

Cercetarea în cauză, comparativ cu alte studii similare realizate în republică de către SISI „Opinia” în ultimii ani, estimează o oarecare creştere a înzestrării gospodăriei rurale cu bunuri de folosinţă îndelungată, totodată această creştere fiind încă destul de insuficientă pentru populaţia rurală a ţării. Astfel, doar 18% din gospodăriile rurale investigate (în jud. Tighina – 23%, UTA Găgăuzia – 32%, comparativ cu jud. Orhei – 10% şi jud. Bălţi – 12%) dispun de limuzină, numai fiecare a paisprezecea gospodărie (7%) are autocamion (jud. Orhei – 11%, jud. Bălţi – 7%, comparativ cu jud. Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 5%).

Totodată, comparativ cu câţiva ani în urmă, considerabil s-a majorat cota gospodăriilor dotate cu căruţe şi sanie pentru cai. Sondajul arată că fiecare a şaptea gospodărie sau 14% are căruţă, iar 4% dispun de sanie pentru cai. Mult mai sus ca media ariei de studiu se prezintă în acest plan gospodăriile din jud. Bălţi – 23% şi 4%, în jud. Orhei această proporţie este de 11% şi 3%. Mai puţine căruţe şi sanie pentru cai sunt în gospodăriile din UTA Găgăuzia (9% şi 2%) şi în jud. Tighina (8% şi respectiv 5%).

Alt aspect al modului şi standardului de viaţă rural moldovenesc sunt infrastructurile edilitare, care în perioada economiei centralizate s-au aflat în dependenţă directă de întreprinderile agricole şi industriale locale (sisteme inginereşti comune pentru întreprinderi şi fondul locativ, şcoli, grădiniţe de copii, instituţii medicale, de cultură, de acordare a serviciilor, de sport, comerţ, transport, de odihnă, telecomunicaţii întreţinute de întreprinderi etc.). În anii de tranziţie criza economică şi declinul substanţial al producţiei, procesele şi problemele de reformare a sectorului agroindustrial au avut un impact negativ pronunţat asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii, ceea ce afectează întreaga comunitate rurală, şi, în special, păturile socialmente vulnerabile: copii, bătrâni, invalizi, femei etc.

O particularitate a Republicii Moldova este faptul că majoritatea populaţiei rurale e concentrată în sate mari (2000 – 10000 de locuitori), însă aceste localităţi nu dispun de infrastructuri sociale şi tehnice adecvate. Din lipsa mijloacelor financiare, construcţiile realizate, de regulă, din materiale puţin durabile, nu sunt calitative şi necesită în permanenţă lucrări de renovare şi întreţinere.

Rezultatele studiului sociologic nominalizat demonstrează că în aria de studiu la fel ca şi în întreaga comunitate rurală din republică destul de dificilă rămâne a fi problema deservirii comunale a populaţiei. Sondajul demonstrează că doar 19% din gospodăriile casnice din aria proiectului (ceva mai mult în jud. Tighina – 33% şi UTA Găgăuzia – 20%, comparativ cu jud. Bălţi – 18% şi jud. Orhei – 10%) dispun de conductă de apă. Doar fiecare a şasea gospodărie sau 18% (ceva mai mult în UTA Găgăuzia – 32% şi jud. Tighina – 22%, comparativ cu 16% în jud. Bălţi şi 7% în jud. Orhei) au baie/duş. Numai 1 din 4 gospodării sau 23% din totalul gospodăriilor intervievate (jud. Orhei – 30%, UTA Găgăuzia – 26%, jud. Tighina şi jud. Bălţi – 22% şi respectiv 15%) au în gospodărie duş de vară.

199

Aproape absoluta majoritate din gospodăriile casnice a ariei studiului (94%) nu au viceu

în casă (puţin mai mic procentul în acest plan apare în UTA Găgăuzia 85% şi jud. Tighina – 93%,

comparativ cu localităţile din judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 98% fiecare), acestea (viceurile) fiind

tradiţional pentru satul moldovenesc afară, în ogradă. Doar 1 din 11 gospodării din universul

eşantionat sau 11% (UTA Găgăuzia şi jud. Orhei – a câte 9%, jud. Bălţi – 11% şi jud. Tighina –

15%) au canalizare.

În ceea ce priveşte condiţiile de locuit şi nivelul de înzestrare a locuinţelor, cum ar fi

înzestrarea cu instalaţii cu apă, grup sanitar, sistem de încălzit şi de iluminat etc. satul manifestă

o evidentă rămânere în urmă faţă de oraş, ceea ce constituie un impediment în valorificarea mai

deplină a vocaţiei sale şi a menţinerii unui anumit echilibru al standardului de viaţă pe cele

două medii sociale.

Sectorul rural evaluat denotă un nivel aproape complet de electrificare (95% din necesităţi).

Preponderent satele sunt asigurate cu energie electrică, excepţie făcând doar mahalalele, unde şi-au

construit case noi familiile tinere. Conform bazei de date a Fondului de Investiţii Sociale

din Moldova (FISM) din cauza deficienţelor financiare a consumatorilor rurali calitatea şi durata

serviciilor de livrare a energiei electrice a avut de suferit în permanenţă.

Deconectările frecvente de acum câţiva ani şi a celor care mai continuă şi în prezent ale

reţelelor electrice în sectorul rural nu implică nici un fel de responsabilităţi de ordin economic sau

administrativ pentru distribuitori. Alimentarea cu energie electrică a satelor se întrerupe de obicei

în orele de vârf, adică la sfârşitul zilei, când iluminarea şi funcţionarea aparatelor electrice

de uz casnic sunt cele mai necesare. Situaţia se agravează şi datorită uzării reţelei de distribuire.

Acest fapt afectează grav posibilităţile de comunicare, instruire şi dezvoltare culturală la sate.

Gazificarea e o altă problemă de importanţă vitală în Republica Moldova, dar mai ales

în mediul rural. Sunt puţine sate gazificate. Nivelul de echipare a fondului locativ rural cu reţea

centralizată cu gaze în 2000 constituia doar 4.8% (comparativ cu 63.9% la oraşe). Există planuri de

construire a unor sisteme de gazificare în aproape toate localităţile, dar lipsa banilor a fost

obstacolul principal în implementarea proiectelor. Soluţionarea acestor probleme ar îmbunătăţi

substanţial nivelul de trai al populaţiei şi ar ameliora situaţia ecologică în Moldova. Preţurile

excesiv de mari la gaze şi cărbune, care le depăşesc pe cele mondiale, orientează greşit populaţia

şi alţi consumatori în alegerea tipului de combustibil sau energie. Astfel, consumul lemnelor

şi al deşeurilor organice a crescut considerabil în ultimii ani. Tăierile masive de pădure în anii

1993-1996, mai ales în timpul iernii, pentru a fi folosite în calitate de lemne de foc, provoacă grave

probleme ecologice, inclusiv prin intensificarea proceselor de eroziune a solurilor şi a alunecărilor

de teren [50].

200

Evident, instalarea unui sistem de gazificare şi conectarea la staţiile de pompare

a localităţilor ar necesita resurse financiare considerabile, care în prezent nu sunt disponibile

autorităţilor publice locale. Chiar în cazurile în care linia de gaz e instalată în unele localităţi,

populaţia rurală trebuie să achite costul conectării la sistemele de gaz (circa 2 – 3 mii lei

de persoană). Cheltuielile solicitate pentru conectarea la conducta de gaz sunt deosebit

de costisitoare reieşind din veniturile obţinute de populaţia din mediul rural. Accesul limitat la alte

surse de energie precum cărbune, lemne, electricitate face ca gazul natural să fie una dintre sursele

cele mai importante de asigurare a gospodăriei cu energie termică.

Calitatea drumurilor reflectă în mare parte starea economiei unei ţări. Drumurile

supraexploatate tehnic corelează cu proporţiile declinului economic. Reţeaua de drumuri publice

în Republica Moldova este în proprietate de stat. Densitatea reţelei de drumuri auto este de 0,31

km/km2 – cu mult sub nivelul ţărilor vest-europene atât în raport la km2 de teritoriu, cât şi la 1000

locuitori. Numai 62% din lungimea totală a drumurilor publice au carosabil modernizat, celelalte

sunt din piatră neprelucrată cu lianţi sau din pământ. Starea tehnică a reţelei de drumuri publice

s-a înrăutăţit simţitor în ultimii ani. Astfel 2/3 din lungimea totală a drumurilor le constituie cele

cu durata de exploatare depăşită. Intensificarea traficului rutier pe drumurile naţionale agravează

şi mai mult starea de lucruri, favorizând şi o rată înaltă a accidentelor.

Starea drumurilor rurale denotă o calitate şi mai inferioară faţă de nivelul republican.

În majoritatea satelor sunt asfaltate doar porţiunile din centrul satului şi pietruite unele segmente. În

fond, drumurile periferice sunt din pământ, iar pe timp de ploaie sau de iarnă nu sunt exploatabile.

Potrivit evaluării FISM în comun cu SISI „Opinia” (2001) în stare deplorabilă se află circa

33% din totalul drumurilor rurale, în stare nesatisfăcătoare – 28% şi doar 37% - satisfăcătoare. Este

de remarcat, că nu a fost atestat nici un caz când ar fi fost categorisit drept bună calitatea drumurilor

în comunităţile rurale. Datele obţinute de FISM confirmă aprecierea generală şi comună despre

calitatea inferioară a drumurilor pe care se circulă în satele republicii. Exceptând linia principală

a satului, care se prezintă fie acoperită cu asfalt, fie sub formă de macadam, restul uliţelor sunt

în majoritatea cazurilor de pământ.

În anii care au trecut de la constituirea statului independent şi suveran Republica Moldova,

din cauza crizei economice şi deficienţelor organizatorice, calitatea drumurilor s-a degradat şi mai

mult. Lucrările curente de întreţinere, efectuate de întreprinderile de specialitate, atât în cazul

drumurilor asfaltate, cât şi al celor acoperite cu pietriş, au fost sistate sau rărite. Tradiţia existentă

de până la 90 că obştea satului trebuie să se îngrijească de întreţinerea drumurilor locale întârzie să

fie repusă în funcţiune. Dacă nu vor exista nici în anii următori mijloace necesare pentru întreţinerea

drumurilor interne şi intracomunale, căile de comunicaţie din mediul rural vor rămâne în continuare

201

şi mai precare. Este un fapt bine cunoscut, care rămâne valabil în era informaţională, progresul

răzbate mai greu acolo unde nu există şosele bune. Iată de ce, până la modernizarea acestora,

trebuie identificate şi folosite toate posibilităţile pentru menţinerea calităţii drumurilor din mediul

rural, cel puţin neadmiterea degradării mai jos de cotele existente în prezent.

Evaluarea sociologică a problemelor de strictă necesitate pentru comunităţile rurale a fost

realizată de către SISI „Opinia” în cadrul proiectului „Evaluarea impactului activităţii Fondului

de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor” (2001, mai). Rezultatele cercetării

au confirmat că practica de activitate a FISM-ului a fost direcţionată spre soluţionarea celor mai

stringente probleme ale localităţilor rurale, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de trai ale acestora.

Potrivit studiului nominalizat se evidenţiază destul de elocvent, din prima alegere

a problemelor pentru soluţionare, efectuate de cei chestionaţi, necesitatea direcţionării fondurilor

financiare spre gazificarea satului – 36%, urmată de reparaţia drumurilor – 24% şi reparaţia şcolii –

19%. La cea de-a doua alegere a populaţiei în prim plan s-a plasat necesitatea reparaţiei drumurilor

– 27%, urmată de asigurarea satului cu gaze naturale – 18% şi apă potabilă – 14%. În cazul celei de-

a treia alegeri, iarăşi, prioritatea revine reparaţiei drumurilor – 23%, urmată de crearea unor servicii

pentru ajutorarea bătrânilor – 14%, amenajarea gunoiştilor – 13%.

În linii mari, calculul valorii medii a problemelor de stringentă necesitate ce urmează

a fi soluţionate cât mai curând în comunităţile rurale se prezintă a fi (în descreştere) reparaţia

drumurilor, gazificarea satelor, asigurarea cu apă potabilă şi reparaţia şcolilor. Probleme nu mai

puţin acute, care nu suportă tergiversare, sunt cele de ordin ecologic şi asistenţa socială a păturilor

social-vulnerabile.

În contextul informării şi informatizării sectorului rural o problemă aparte o constituie

puterea de difuzare a programelor radiofonice şi televizate. În anul 1997 aproximativ 98% din

populaţia rurală aveau acces la programele televiziunii naţionale, 92% - recepţionau câte două

programe şi doar 82% - câte trei programe televizate. Reţeaua de difuzare radio prin fir practic

nu mai funcţionează, recepţionarea radio se efectuează doar prin tranzistor sau a radioului conectat

la energia electrică. Din evaluările FISM în sate gradul de dotare al gospodăriilor cu aparate TV

variază de la 85% la 98%.

Presa scrisă a înregistrat în perioada de după anii 90 un declin continuu. Din cauza scăderii

nivelului de trai, abonarea devine un lux, îndeosebi, în familia rurală. Din 1995 se înregistrează

o tendinţă stabilă de diminuare a abonamentelor la ziare şi reviste. Pentru toţi profesorii de la sate

începând cu anul 1995 a devenit imposibilă abonarea la ziare şi reviste pe teme pedagogice sau

de informaţie cotidiană. BOP (noiembrie, 2003) confirmă că populaţia rurală (38.8%) a republicii

mai rar citeşte ziare (zilnic; de câteva ori pe săptămână) decât populaţia urbană (52.7%).

202

Alt component important al vieţii rurale este instruirea. Pentru Republica Moldova, ţară

lipsită de resurse naturale importante, învăţământul se constituie drept o evidentă sursă

de acumulare a capitalului uman. Învăţământul în mediul rural se află într-o criză acută.

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, numărul personalului didactic

în anii tranziţiei s-a micşorat de la 46,5 mii (1995/1996) la 41,6 mii (2002/2003) persoane, iar

numărul instituţiilor de învăţământ de toate gradele(şcoli de zi, gimnazii, licee) a înregistrat

o creştere pentru aceeaşi perioadă estimată de la 1515 la 1580, această creştere datorându-se

în temei apariţiei şcolilor private. Totodată, în perioada de timp estimată scade numărul elevilor

înmatriculaţi în şcoli, gimnazii şi licee de la 642,8 la 603,4 mii. O scădere şi mai dramatică

se înregistrează în cazul instituţiilor de învăţământ secundar profesional de la 105 unităţi

(1985/1986) la 83 (2002/2003), una dintre activităţile cărora este axată pe pregătirea specialiştilor

pentru sectorul rural al republicii. Numărul elevilor în instituţiile de învăţământ secundar

profesional s-a micşorat de la 56,2 mii elevi (1985/1986) la 22,6 (2002/2003), totodată diminuând

şi numărul personalului didactic în perioada estimată de la 5,7 mii la 2,2 mii persoane.

Dovadă de necontestat a degradării sistemului de învăţământ rural sunt încăperile şi utilajul

în mare măsură deteriorate.

Deosebite deficienţe întâmpină şcoala rurală la înzestrarea cu echipament didactic. În anii

tranziţiei şcolile rurale din republică practic n-au procurat inventar şi utilaj pentru asigurarea

procesului educaţional. La asemenea discipline precum chimia, fizica, biologia, profesorii nu pot

realiza partea practică a programelor de studii. Cea mai dificilă este asigurarea instituţiilor

de învăţământ cu specialişti la limba engleză, limba franceză, limba română, matematică

şi informatică.

Condiţiile de muncă şi industrie se agravează şi din cauza neîncălzirii pe timp de iarnă

a sălilor de clasă. Profesorii de la sate pe lângă activitatea sa de bază sunt nevoiţi să se ocupe

şi de obţinerea altor surse de venit cum ar fi activităţile agricole, creşterea animalelor, comerţul. Din

cauza sărăciei şi a condiţiilor de muncă precare şi prost plătite profesorii rurali sunt nevoiţi să ia

calea pribegiei în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Spre exemplu, în anul 1997

învăţământul a solicitat 3348 locuri de muncă, o parte considerabilă rămânând neacoperite,

în special în sectorul rural. Anual abandonează locurile de muncă în jur la 2100 – 2300 pedagogi.

Datele studiilor sociologice ale SISI „Opinia”, întreprinse la comanda Fondului de Investiţii Sociale din Moldova constată că ceva mai mult de 10% din şcolile rurale sunt într-o stare avariată (din grădiniţe – 8%), 35% de şcoli necesită reparaţii de diferit grad (grădiniţe – 21%), doar 46% din comunele evaluate au apreciat drept satisfăcătoare starea şcolilor (grădiniţelor-52%), în rest – nesatisfăcătoare. În starea cea mai deplorabilă se află grădiniţele şi şcolile din zonele de Nord

203

şi Centru ale republicii. Din studiile de caz rămâne problematică asigurarea cu apă, căldură, electricitate a şcolilor, întreţinerea igienică a grupurilor sanitare, asigurarea asistenţei medicale [50].

Deficienţele cu care se confruntă învăţământului rural ţin de reducerea accesului la învăţământul preşcolar; insuficienţa ajutorului copiilor din familiile dezavantajate; insuficienţa alocaţiilor pentru menţinerea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi didactice a învăţământului; salarizarea nesatisfăcătoare a personalului didactic; deconectarea frecventă a energiei electrice, neîncălzirea încăperilor în perioada rece a anului; necorespunderea sistemului de instruire şi pregătire profesională cerinţelor pieţei muncii; lipsa pronosticării pe termen lung a necesarului de forţă de muncă calificată.

Starea de sănătate este un alt indicator relevant al standardului de viaţă în mediul rural moldovenesc. În decursul anilor de tranziţie mediul rural al Republicii Moldova înregistrează o deteriorare constantă a stării de sănătate a populaţiei cu efecte de lungă durată [23]. Fiind provocată de starea prelungită de criza multidimensională economică, socială şi psihologică, starea de sănătate a populaţiei rurale comportă asemenea cauze grave precum ar fi: scăderea bruscă a standardului de viaţă în urma reducerii nivelului veniturilor, insecuritatea socială, stresul, extinderea maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat, reducerea alocaţiilor publice şi a cheltuielilor personale pentru sănătate.

Multe din cauzele nivelului scăzut al sănătăţii populaţiei rurale ţin de existenţa multiplilor factori de risc, care provin din modul de viaţă. Majoritatea populaţiei nu are acces la sursele de apă potabilă calitativă. Nivelul de consum al alcoolului şi produselor de tutungerie este exagerat de înalt. Moldova are una din cele mai înalte rate a accidentelor rutiere şi la locul de muncă. Nefavorabil se răsfrânge asupra sănătăţii şi criminalizarea în ascensiune a societăţii rurale. Fenomen recent apărut în mediul social rural moldovenesc, care marginalizează tradiţiile seculare ale poporului nostru.

Indicii de sănătate a populaţiei rurale în genere sunt nefavorabili: o rată mare a mortalităţii, care în anul 2002 a atins indicele maxim de 13,5 persoane la 1000 locuitori, fiind stabil mult mai ridicată în mediul rural decât în cel urban. Morbiditatea generală, al doilea după mortalitate indice de sănătate a populaţiei se menţine la nivel sporit. Incidenţa se menţine la nivel de 39-40%, iar prevalenţa (frecvenţa cazurilor noi şi vechi de boală) la 68-70% de populaţie. Creşte numărul bolnavilor de tuberculoză, sporeşte incidenţa dereglărilor psihice, a narcomaniei.

Datele studiilor noastre sociologice vin să confirme statistica oficială: starea sănătăţii populaţiei rurale este în mare parte determinată de produsele pe care le consumă. În ierarhia consumului lunar de produse alimentare în gospodăriile casnice a ariei de studiu pe prim plan se plasează produsele de panificaţie şi cartofi. Alimentarea fiind puţin diversificată şi insuficientă în vitamine şi calorii.

204

Tabelul nr.4 (IV,3) Consumul lunar de produse alimentare a gospodăriilor casnice în ultima lună*

jud.Bălţi (%)

jud.Orhei (%)

jud.Tighina (%)

UTA Găgăuzia

(%)

Aria studiului

(%)

Media lunară

Carne (vită, porc, oaie, miel) 64.1 54.5 48.3 67.2 58.7 9.07 kg Carne de pasăre 75.0 61.1 81.7 79.7 77.7 5.31 kg Peşte 26.1 28.4 45.0 34.4 32.1 2.95 kg Lapte 71.7 68.2 60.0 76.6 69.5 16.69 l Brânză 59.8 62.5 63.3 71.9 63.9 5.42 kg Smântână 53.3 55.7 55.0 46.9 52.8 3.24 kg Unt 25.0 34.1 43.3 50.0 36.7 1.64 kg Zahăr 79.3 84.1 88.3 96.9 86.2 6.83 kg

Ouă 81.5 86.4 88.3 92.2 86.6 36.83 bucăţi

Fasole, mazăre 72.8 75.0 75.0 85.9 76.4 6.37 kg Cartofi 93.5 94.3 95.0 95.3 94.4 22.66 kg Crupe (făină, orez, crupă de grâu etc.) 75.0 79.5 85.0 89.1 81.3 21.06 kg

Legume proaspete 13.0 15.9 6.7 6.2 11.1 6.63 kg Fructe 15.2 19.3 11.7 9.4 14.4 6.43 kg Miere 9.8 13.6 8.3 12.5 11.1 0.95 kg Dulceaţă, magiun etc. 46.7 51.1 73.3 67.2 57.4 2.98 kg Paste făinoase (macaroane) 56.5 55.7 71.7 85.9 65.6 3.29 kg Ulei 78.3 86.4 95.0 100.0 88.5 4.03 l Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003 *Ceilalţi (până la 100%) nu au consumat astfel de produse

Situaţia din sfera ocrotirii sănătăţii rurale se agravează şi prin faptul, că numărul

personalului medical superior şi mediu în ultimii ani s-a aflat într-o permanentă scădere. Asigurarea

cu personal medical mediu e de 4,4 ori mai mică în localităţile rurale decât în cele urbane, acest

decalaj fiind în continuă creştere. Constatăm discrepanţe substanţiale în asigurarea cu personal

medical în diferite zone ale republicii. Astfel, în zona de Sud asigurarea populaţiei cu medici este

de 17 persoane la 10 mii locuitori pe când în zona de Nord de 25 persoane, iar în municipiul

Chişinău – 40 persoane.

Una din lacunele principale ale sistemului medical rural este gradul înalt de uzură fizică

şi morală a utilajului medical şi a încăperilor. Astfel, circa 10% din numărul clădirilor instituţiilor

medicale sunt avariate, iar circa 40% din ele necesită reparaţii capitale.

Analiza standardelor de viaţă a spaţiului rural moldovenesc denotă o diminuare

considerabilă a indicatorilor calităţii vieţii în anii tranziţiei. Pentru dezvoltarea mediului rural

se prefigurează necesitatea sporiri substanţiale a investiţiilor direcţionate spre restabilirea clădirilor,

reţelelor comunale (de aprovizionare cu apă, căldură, telecomunicaţii şi electricitate), a bazei

tehnico - materiale şi a activităţilor preventive.

205

Concluzii:

Eşecurile reformelor din agricultură au afectat standardul de viaţă al populaţiei rurale

cauzând o izbitoare şi crescândă inegalitate dintre sat şi oraş. În comparaţie cu localităţile urbane,

populaţia de la sate are venituri şi salarii mult mai mici, beneficiază de locuinţe mai puţin

confortabile, de mai puţine mijloace de transport şi surse energetice, de acces mai mic

la tehnologiile informaţionale şi telecomunicaţii etc.

Satul moldovenesc în anii de tranziţie a cunoscut cele mai dramatice modificări de după

războiul mondial. S-a schimbat substanţial tabloul socio-demografic: a scăzut rata natalităţii

şi a crescut rata mortalităţii. Deja ţine de trecut structura numerică a familiilor săteşti. În satele

noastre a devenit o raritate familiile cu cinci şi mai mulţi copii.

Satele moldoveneşti, odinioară prospere şi sigure de viitor, actualmente au un aspect tragic,

devenind pustiite şi îmbătrânite. Rămân casele singuratice în aşteptarea stăpânilor plecaţi

în străinătate pentru a-şi câştiga existenţa, care de cele mai multe ori nu se mai întorc înapoi. Rămân

doar bătrânii neputincioşi şi neajutoraţi, în ochii cărora prea rar sclipeşte bucuria.

Veniturile mizerabile ale populaţiei rurale se reduc la acel puţin ce-l agonisesc de pe loturile

de pământ. Cel mai substanţial venit îl au gospodăriile casnice, unde există o persoană care

munceşte peste hotare. Totodată, cele mai mari cheltuieli populaţia rurală le suportă în urma

ceremoniilor de înmormântare şi a celebrării căsătoriilor.

Dotarea gospodăriilor rurale deşi înregistrează un anumit nivel de înzestrare cu instalaţii

şi bunuri de folosinţă îndelungată, acestea în marea majoritate sunt învechite şi necesită reparaţii

sau înlocuire cu altele noi.

Infrastructura comunală a satelor în anii de tranziţie a cunoscut un regres considerabil.

În foarte puţine sate funcţionează băile publice, apeductele, reţeaua de canalizare etc.

Activitatea culturală în sate cunoaşte o stagnare. În localurile de odinioară ale magazinelor

de cărţi, caselor de cultură, bibliotecilor publice s-au instaurat baruri şi discoteci.

Sistemul educaţional rural cunoaşte un declin substanţial, manifestându-se prin faptul

că în anii tranziţiei a scăzut numărul copiilor care frecventează instituţiile educaţionale. Totodată,

s-a micşorat şi numărul cadrelor didactice ocupate în acest domeniu al sectorului educaţional.

În mare măsură a degradat calitatea învăţământului primar, secundar şi mediu, scăzând

şi populaţia şcolară.

206

Sistemul de sănătate rural, de asemenea, înregistrează tendinţe accentuat negative prin

reducerea accesului la serviciile medicale; deteriorarea continuă a calităţii serviciilor medicale din

sectorul public din cauza subfinanţării cronice, insuficienţei dotării instituţiilor curative cu utilaj

medical şi preparate de diagnosticare; structura dezechilibrată a serviciilor medicale, predominarea

serviciilor curative faţă de serviciile preventive şi de reabilitare; reducerea substanţială a numărului

de instituţii curative, în special a punctelor sanitare de felceri etc.

În rezultatul analizei statistice şi sociologice a sectorului rural din Republica Moldova,

efectuate în cadrul prezentei lucrări, au fost identificate necesităţile vitale şi urgente din domeniul

restabilirii şi ameliorării situaţiei, recomandându-se în acest sens:

– reparaţia, restabilirea şi menţinerea în starea de funcţionare normală a şcolilor

şi instituţiilor preşcolare, ameliorarea bazei tehnico-materiale şi didactice;

– restabilirea, reconstrucţia şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a deservirii medicale;

– aprovizionarea mediului rural cu gaze naturale, îndeosebi a obiectelor sociale, prin

conectarea la gazoductele magistrale şi construcţia reţelelor intravilane;

– aprovizionarea cu apă potabilă, în special prin reparaţia capitală a sistemului de apeducte;

– construcţia, restabilirea, reparaţia şi întreţinerea reţelelor de drumuri intra - şi extravilane;

– menţinerea producţiei agricole, care poate fi atinsă în toate zonele ţării doar pe terenurile irigate;

– construirea, restabilirea şi ameliorarea reţelelor electro-energetice,de comunicaţii

şi informare a localităţilor rurale;

– dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale necesită o îmbunătăţire.

207

CAPITOLUL V. CONSECINŢELE SOCIALE ALE REFORMELOR

ASUPRA STANDARDELOR MOLDOVENEŞTI DE VIAŢĂ

5.1. Stratificarea populaţiei după nivelul de trai şi dimensiuni ale sărăciei

Tranziţia la economia de piaţă în Republica Moldova a condiţionat mari dezechilibre

economice, ce persistă deja mai mult de zece ani în economia ţării, însoţite de un declin economic

de mare amploare. Aceste procese au determinat modificări substanţiale în structura veniturilor

populaţiei ce au dus inevitabil la o explozie masivă a sărăciei. Astfel, pauperizarea populaţiei este

cel mai grav flagel social care însoţeşte tranziţia la economia de piaţă şi a devenit una din

problemele primordiale cu care se confruntă republica noastră în ultimul deceniu. Dacă în primii ani

ai tranziţiei sărăcia părea a reprezenta mai degrabă un cost social inevitabil al tranziţiei şi era

considerată doar un fenomen temporar, în prezent se bate alarma că sărăcia se transformă într-un

fenomen cronic, care necesită măsuri urgente de combatere a ei.

Sărăcia, de regulă, este analizată din perspectivă multidimensională şi este definită

ca o cumulare de lipsuri, deprivări si nevoi nesatisfăcute, care conduc spre excluziunea socială

a segmentului de populaţie sărac. Lipsa resurselor materiale şi financiare este cumulată cu alţi

factori precum: lipsa accesului la servicii de sănătate şi educaţie, condiţiile improprii sau chiar lipsa

condiţiilor de locuit, precum şi neparticiparea la viaţa socio-politică a comunităţii în care trăiesc.

Sărăcia reprezintă, aşadar, un set de deprivări si nevoi nesatisfăcute, care diferă în funcţie de

contextul social, de perioada la care se face referire si de specificul cultural al comunităţilor

analizate [13, p. 3].

În această ordine de idei, sărăcia poate fi considerată drept o boală a societăţii, deoarece

ea prejudiciază nu numai grupurile afectate de flagelul sărăciei, dar şi pe cei care nu pot fi

consideraţi săraci. Ca dramă umană, sărăcia compromite mersul reformelor şi democratizarea

societăţii, este o sursă de dezorganizare a societăţii, degradare morală şi comportamentală, de aceea

nu mai poate fi ignorată dacă se doreşte evitarea unui conflict social de amploare şi constituirea

statului bunăstării pentru toţi cetăţenii.

În procesul evaluării fenomenului sărăciei trebuie neapărat luat în consideraţie caracterul

ei multilateral, care se manifestă atât printr-un aspect economic, cât şi printr-un aspect social,

comportamental, cultural etc. Aspectul economic al sărăciei este reflectat nemijlocit de evoluţia

economiei ţării, de nivelul veniturilor populaţiei, de gradul de diferenţiere, de structura consumului,

nivelul ocupării forţei de muncă etc., în timp ce aspectul social se axează în special pe fenomenele

sociale ce însoţesc sărăcia şi anume: criminalitatea, alcoolismul, narcomania, demoralizarea

208

populaţiei, analfabetismul, morbiditatea, corupţia etc. Vorbind despre aspectul psihologic, sărăcia,

în special cea cronică, condiţionează anumite comportamente deviante determinate, în primul rând,

de valori socio-umane apărute în rezultatul unei vieţi mizerabile. Toate aceste aspecte ale sărăciei

se întrepătrund, condiţionându-se una pe alta [146, p. 49-50].

Deci, după cum s-a menţionat mai sus, sărăcia poate fi nu numai monetară, ci şi materială,

spirituală. Cu regret, în ţara noastră până în prezent persistă tendinţa de evaluare a sărăciei numai

din perspectiva veniturilor disponibile sau a cheltuielilor de consum, deci sărăcia monetară.

Apariţia şi proliferarea sărăciei în societatea moldovenească este o urmare a diverşilor

factori, care la anumite etape au avut influenţe considerabile. În perioada sovietică la categoria de

săraci era raportat un segment social destul de restrâns, în fond, determinat de particularităţile

demografice: vârstă, sănătate, pierderea întreţinătorului, numărul de membri în familie întreţinute

de o persoană lucrătoare. O anumită influenţă asupra aflării în categoria celor săraci avea calificarea

de muncă inferioară, deşi aceasta nu întotdeauna era însoţită şi de venituri joase. O situaţie

principial nouă s-a format în perioada de tranziţie.

Astfel, potrivit ultimelor cercetări de evaluare a sărăciei, în perioada de tranziţie în categoria

săracilor au nimerit nu numai grupurile social-vulnerabile (cum ar fi persoanele rămase în afara

câmpului de angajare a forţei de muncă, persoanele neangajate sau cele angajate parţial), ci şi o

mare parte din persoanele ocupate în sfera bugetară, unde salariile sunt extrem de mici, încât nu le

pot asigura un trai decent. În categoriile vulnerabile se află şi persoane cu nivel înalt de studii (riscul

sărăciei este înalt pentru toate grupurile indiferent de studii), capabili de muncă şi cu o stare bună

a sănătăţii, precum şi persoane care dispun de bunuri de folosinţă îndelungată, ceea ce îi poate ajuta

să atenueze efectele sociale negative asupra venitului gospodăriei. Angajaţii din sectorul agrar sunt

supuşi unui risc mai mare, iar cele mai numeroase persoane aflate în sărăcie extremă sunt cei

ocupaţi în agricultură şi silvicultură.

Deşi sărăcia ca fenomen social acut se manifestă în Republica Moldova încă din anii 1993-

1994, perioada hiperinflaţiei şi reducerii dramatice a producţiei, cu regret ea devine o preocupare

a Guvernului Republicii Moldova numai după anul 1997, începând cu reconstrucţia infrastructurii

informaţionale, susţinută financiar de PNUD şi Banca Mondială în ce priveşte măsurarea sărăciei

şi analiza situaţiei săracilor (în special, Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) şi,

recent, Proiectul PNUD pentru dezvoltarea capacităţilor de monitorizare a sărăciei şi evaluării

a politicii privind sărăcia). Studiile existente privind sărăcia în Republica Moldova includ: un studiu

etnografic al familiilor sărace, efectuat la finele anului 1996; raportul de evaluare a sărăciei,

întocmit de Banca Mondială (în baza datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice pentru

trimestrul doi al anului 1997), rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002,

209

realizate cu suportul PNUD; studii independente de evaluare a sărăciei întreprinse recent de Banca

Mondială; studii cu suportul UNICEF (1996-2002) privind consumul alimentar şi starea nutriţiei

în Republica Moldova, evaluarea eficienţei asistenţei sociale prin compensaţiile nominative,

efectuată cu suportul USAID (2002).

Un prim rezultat al abordării întregii problematici social-economice a fenomenului sărăcie

este realizat în cadrul versiunii în discuţie a documentului guvernamental „Strategia de Creştere

Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Este unul dintre primele acte guvernamentale care

porneşte de la înţelegerea faptului că sărăcia, inechitatea, înstrăinarea socială nu vor dispărea

de la sine nici în condiţiile unei creşteri economice susţinute.

Una din problemele principiale în acest plan este evaluarea dimensiunilor sărăciei. În funcţie

de metoda utilizată în evaluare nivelul sărăciei poate lua valori mai mari sau mai mici, ceea

ce implică costuri mai mari sau mai mici în combaterea ei. Este de menţionat faptul, că în Republica

Moldova nu există un prag al sărăciei recunoscut oficial, în cercetările şi analizele asupra sărăciei

sunt utilizaţi diferiţi indicatori cum ar fi: minimul de existenţă, bugetul minim de consum, salariu

mediu raportat la bugetul minim de consum, media cheltuielilor de consum, venitul mediu zilnic

în echivalentul de 1$, 2.15$ sau 4$, atât la cursul valutar de piaţă, cât şi la paritatea puterii

de cumpărare. Astfel, în diferite surse sunt prezentaţi diferiţi indicatori asupra fenomenului sărăciei

în republica noastră, care în multe cazuri creează confuzii asupra fenomenului sărăciei şi nu aruncă

mai multă lumină asupra acestui fenomen. Pe de altă parte, sărăcia poate fi definită obiectiv

(de către experţi, pe baza unor calcule normative) sau subiectiv (prin participarea directă

a populaţiei la evaluarea sărăciei în cadrul unor sondaje de opinie, discuţii focus-grup etc.).

Efectuând o cronologie a evaluării sărăciei în Republica Moldova de către diferite instituţii

(BM, PNUD, DSS etc.) şi rezultatele obţinute în urma acestor studii se conturează următorul tablou

a acestui fenomen din ţara noastră. Potrivit raportului Băncii Mondiale „Evaluarea sărăciei”, pragul

absolut în 1997 a constituit 82.1 lei lunar pentru o persoană (17.6$ SUA). Astfel, conform

calculelor efectuate în 1997 circa 35% din populaţia republicii era săracă. Utilizând un prag

al sărăciei de 40% din consumul mediu pentru aceeaşi perioadă, circa 19% din populaţie

era „relativ” săracă [139].

Ceva mai târziu, PNUD a lansat proiectul „Dezvoltarea capacităţii pentru monitorizarea

sărăciei şi evaluarea programului”, creând în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova

Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politici (UMSP). Calculele şi analizele efectuate de către

UMSP au fost sistematizate în rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002.

Datele folosite în studiile UMSP au fost selectate din CBGC realizat de către Departamentul

Statistică şi Sociologie şi arhiva internă a unor ministere, departamente şi instituţii regionale.

210

Astfel, potrivit studiului realizat de UMSP în anul 2000, rata incidenţei în Republica

Moldova pe parcursul acestui an a rămas relativ înalt – aproximativ fiecare al patrulea cetăţean

a trăit sub pragul sărăciei, adică a putut acoperi doar 50% din cheltuielile medii de consum

pe echivalentul gospodăriei casnice; dar s-a făcut observată şi o tendinţă slabă de scădere (de la

25% în fiecare an din perioada 1997-1999 la 23% în anul 2000). Datele studiului pentru 2000

conchide că deşi majoritatea săracilor trăiesc la sate, cel mai mare risc de a cădea în sărăcie îl au

gospodăriile din oraşele mici, precum şi familiile cu mulţi copii, persoane cu un nivel inferior

de studii, şomerii şi persoanele ocupate parţial sau salariaţii ocupaţi parţial sau salariaţii din sectorul

agricol public. Caracteristici similare sunt asociate şi cu riscul de a rămâne în sărăcie dintr-un

an în altul [198].

După cum s-a menţionat anterior există diferite metode de evaluare a sărăciei în republica

noastră şi sunt diferite studii / publicaţii care abordează acest subiect. Astfel, Departamentul

de Statistică şi Sociologie în buletinul “Sărăcia în Republica Moldova. 2002” determină nivelul

de bunăstare a populaţiei după criteriul: populaţie defavorizată şi favorizată. Drept criteriu pentru

delimitarea populaţiei defavorizate este considerat minimul de existenţă. Mărimea valorică

a minimului de existenţă pentru anul 2002 a constituit 538.4 lei. Evaluarea sărăciei în baza

minimului de existenţă reflectă aspectul absolut al sărăciei, ce presupune utilizarea unor parametri

cantitativi drept unitate de măsurare a sărăciei (în cazul dat veniturile disponibile ale populaţiei).

Astfel, conform calculelor efectuate, 80.9% din populaţie au dispus de venituri lunare mai

mici de valoarea minimului de existenţă, aparţinând categoriei de populaţie defavorizată. La rândul

său, populaţia defavorizată a fost delimitată în: populaţie puţin asigurată şi populaţie săracă.

Populaţia săracă a fost considerată populaţia, veniturile căreia nu au acoperit 1/2 din valoarea

minimului de existenţă (269.2 lei). Potrivit estimărilor efectuate 42.2% din populaţie face parte din

populaţia săracă, comparativ cu anul 2001 acest indicator a înregistrat o descreştere, în anul 2001

el constituind 51.2% din populaţia republicii [201].

Tabel nr. 1 (5,1) Minimul de existenţă şi nivelul sărăciei

Indicatori 2001 2002 Minimul de existenţă (medii lunare pe o persoană, lei) 468.7 538.4 Veniturile disponivile ale populaţiei (medii lunare pe o persoană, lei) 241.0 321.6 Corelaţia dintre veniturile disponibile şi minimul de existenţă 51.4 59.7 Ponderea populaţiei defavorizate, % 85.3 80.9 Ponderea populaţiei sărace, % 51.2 42.2

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2002

211

Totuşi, la studierea sărăciei, cea mai amplă analiză este efectuată de către Unitatea

de Monitorizare a Sărăciei şi Evaluare a Politicilor din cadrul Ministerului de Economie, în raportul

„Sărăcia în Moldova, 2002. Estimarea incidenţei sărăciei în ţară (şi a derivatelor sale, după caz, cum

ar fi profunzimea şi intensitatea sărăciei), realizată de către UMSP, s-a făcut prin aplicarea a două

concepte de definire – sărăcia obiectivă (absolută şi relativă) şi subiectivă, folosind o valoare

adecvată a bunăstării. Prin conceptul sărăciei obiective se subînţelege „sărăcia venitului”, deoarece

acesta exprimă raportul dintre disponibilul de bunăstare (cum ar fi venitul sau cheltuielile

de consum) şi pragul sărăciei stabilit. Gospodăria a cărei bunăstare este la un nivel sub pragul

sărăciei se apreciază a fi săracă, membrii săi sunt consideraţi săraci.

Ponderea săracilor (agregată pentru toate gospodăriile) în totalul populaţiei constituie rata

sărăciei (incidenţa sărăciei). Diferenţa dintre bunăstarea (cheltuielile) celor nevoiaşi şi pragul

sărăciei exprimă profunzimea fenomenului, deficitul care trebuie acoperit pentru ca aceştia să atingă

pragul sărăciei.

Examinarea profilului sărăciei a fost efectuată în baza pragului absolut al sărăciei extreme

(prag alimentar). Pragul absolut al sărăciei extreme a fost stabilit în baza necesarului minim

de consum, exprimat în calorii (2282 Kcаl/zi) şi structurii consumului populaţiei celei mai puţin

asigurate (aflate între II şi IV decilă), raportate la preţurile reflectate în CBGC şi ajustate la Indicele

Preţurilor de Consum lunar (IPC). Pentru a. 2002 pragul absolut al sărăciei extreme constituie –

211,98 lei/lună.

Pragul absolut al sărăciei pentru a. 2002 s-a stabilit la nivel de 270,67 lei/lună şi reprezintă

costul componentei alimentare şi a celei nealimentare. Componenta nealimentară a fost estimată

ca diferenţa dintre ponderea cheltuielilor de consum alimentar în totalul cheltuielilor de consum,

în baza structurii efective a consumului realizat de populaţia, a cărei nivel de consum se apropie

de pragul sărăciei extreme.

Rezultatele studiilor efectuate de către UMSP demonstrează că sărăcia în Republica

Moldova, la prima vedere, reprezintă un tablou specific pentru ţările aflate în tranziţie economică

şi este un fenomen multidimensional, care implică: venit şi consum redus (sărăcia venitului); nutriţie

insuficientă (sărăcia alimentară); sănătate afectată (sărăcia sănătăţii); acces redus la educaţie

(sărăcia umană); vulnerabilitate la diferite calamităţi – naturale, sociale şi politice, inclusiv frica

de nesiguranţă şi de viitor (lipsa de siguranţă); lipsa accesului de participare la luarea deciziilor,

însoţită de sentimentul de izolare (lipsa de putere şi „excluziunea socială”); şi lipsa abilităţilor

(capacităţilor) pentru schimbarea condiţiilor de viaţă.

212

În termeni absoluţi, conform datelor raportului Sărăcia în Moldova, 2002: Rezultate

Preliminare, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, 40.4% din populaţia Moldovei se află

sub pragul absolut al sărăciei (270,67 lei pe adult echivalent pe lună), 26.2% se află sub pragul

alimentar al sărăciei (211,98 lei pe adult echivalent pe lună). Analizând acest indicator în dinamică,

se atestă o diminuare de la 73.5% în a. 2000 la 59.2% în anul 2001 şi respectiv 40.4% în a. 2002.

Aceiaşi tendinţă de descreştere este înregistrată şi în cazul sărăciei alimentare care a scăzut de la

58.9% în 2000 până la 43.5% în 2001 şi 26.2% în 2002. Reducerea sărăciei într-o oarecare măsură

în Republica Moldova în perioada de referinţă se explică raportul nominalizat prin creşterea

economică înregistrată în ultimii ani [199].

Desenul nr.1 (V,1) Dinamica nivelului sărăciei absolute şi relative pe perioada dintre anii 2000 - 2002

73,5

59,2

40,4

59,8

43,5

26,223,2 2423,6

01020304050607080

2000 2001 2002

%

absolutalimentarrelativ

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002.

Astfel potrivit datelor UMSP, fiecare al 4-lea locuitor din Moldova se poate considera

extrem de sărac. Cel mai mare număr de săraci şi căzuţi în sărăcie extremă se află în partea Centrală

a Republicii Moldova. Printre cei absolut săraci predomină oamenii de la sate. Cota copiilor

în vârstă de până la 14 ani în numărul populaţiei sărace depăşeşte 1/5. Sărăcia este larg răspândită în

familiile mari, cu mulţi copii şi bătrâni. Fiecare al 4-lea absolut sărac din Moldova este în etate.

Asigurarea cu un loc de muncă nu influenţează cu mult starea de sărăcie deoarece mărimea

salariului este extrem de mică: 43.4% din cetăţenii săraci sunt încadraţi în câmpul muncii.

Incidenţa sărăciei, estimată în 2002 după pragul subiectiv al sărăciei, a confirmat valori

extrem de mari – 44.9%, fiind similară ponderii populaţiei aflate în sărăcie absolută (40.4%).

213

Desenul nr.2 (V,1)

Cine sunt săraci în Moldova? (2002)

Populaţia totală

18.6%

23.5%

8.0%

1.8%

27.6%

20.6%

Săraci

20.2%

15.8%

26.3%

7.5%

2.3%

27.9%

Extrem săraci

21.5%

28.7%

7.7%

2.5%

25.0%

14.7%

Copii pînă la 14 ani

Populaţia ocupată

Populaţia parţialocupatăPopulaţia economicactiv ă - neocupatăŞomeri

Vîrstnici

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002

Segmentul social cel mai afectat de sărăcie sunt copiii. Ei constituie o cincime din numărul total al populaţiei aflate în sărăcie extremă (21.5%), faţă de 18.6% în totalul populaţiei, iar familiile compuse din cupluri căsătorite, cu copii, formează o categorie dominantă, atingând o cotă de peste 33.1%. În componenţa gospodăriilor sărace, 30.1% sunt formate din reprezentanţi ai diferitor generaţii (inclusiv copii) şi 6.0% dintr-un singur adult şi copii.

Copiii mai mici de 5 ani sunt într-o situaţie extrem de dificilă, fiecare al treilea dintre ei fiind afectat de sărăcie extremă (34.5%). Gospodăriile cu copii de vârstă preşcolară se confruntă cu un risc mai mare de cădere în sărăcie (12.2%) în comparaţie cu gospodăriile cu copii de vârstă şcolară (8.8%). Indicatorii privind situaţia copiilor ca grup deosebit de vulnerabil, coincid cu rezultatele altor investigaţii (UNICEF, 1999 a,b; Falkingam, 2000).

După cum relevă datele UMSP, în Republica Moldova alt segment social, afectat de sărăcie, este populaţia economic activă. Persoanele angajate constituie 43.4% din numărul total al celor extrem de săraci. În ţările dezvoltate volatilitatea câştigurilor (onorarii mici sau lipsa lor, venituri instabile etc.) este unul din cei mai importanţi factori ai sărăciei. În Moldova chiar şi persoanele economic active pot fi şi sunt afectate de sărăcie. Acest lucru se referă îndeosebi la angajaţii din agricultură (inclusiv silvicultura şi vânatul), care cuprind mai mult de două treimi din totalul celor extrem de săraci din ţară. Astfel, 30% din totalul persoanelor ocupate sunt parţial ocupate, ponderea lor în categoria celor afectaţi de sărăcie extremă este de 38.3%.

Revenind la realitatea curentă din Republica Moldova, conform ratei oficiale a şomajului, şomerii constituie 2.2% din populaţia economic activă, dintre aceştia 37.9% sunt extrem de săraci. Mai mult de jumătate din familiile cu şomeri sunt sărace. Populaţia economic inactivă reprezintă un alt segment social afectat de sărăcie. Cota pensionarilor în categoria celor extrem de săraci este puţin mai mică (25.0%) decât în rândul celor ce se află mai sus de pragul sărăciei (27.6%).

Această evaluare a profilului sărăciei confirmă faptul că sărăcia în Moldova este asociată cu sectorul agricol (sărăcia rurală) deşi cea mai mare rată a sărăciei se atestă în oraşele mici.

214

Statutul de angajat precum şi cel de persoană economic inactivă denaturează statutul sărăciei. Sărăcia este larg răspândită printre familiile mari, cu mulţi copii.

Estimările statistice şi sociologice confirmă că în perioada 1999-2002 mai mult de 3 din 10 gospodării au fost afectate de sărăcie pentru cel puţin un an. Circa jumătate din gospodăriile acestei grupe au fost afectate într-un fel sau altul de sărăcie repetată ce a durat 2 - 3 sau chiar 4 ani.

Sărăcia repetată este asociată mai des cu mărimea gospodăriei casnice în special cu numărul de copii prezenţa cărora sporeşte semnificativ numărul anilor în sărăcie.

Sărăcia în Moldova este răspândită pe larg în mediul rural. În 2002 fiecare a treia persoană din mediul rural a fost săracă. Gospodăriile casnice din mediul rural se confruntă cu un risc mai mare de a cădea în sărăcie: populaţia rurală constituie 63.3% din populaţia totală a ţării, dar cota celor aflaţi în sărăcie extremă în acest sector este de 72.6%. Pe de altă parte, cota săracilor în numărul total al populaţiei rurale este de 1,6 ori mai mare decât cea a săracilor din mediul urban. În ce priveşte profunzimea şi severitatea sărăciei extreme, gospodăriile urbane – în special în oraşele mici – sunt într-o situaţie mai dificilă deoarece ambii indicatori menţionaţi au o valoare mai mare (respectiv 9.5% şi 3.8%) decât la sate (7.5% şi 2.7%).

Sărăcia rurală larg răspândită este asociată cu faptul că o cotă mare a populaţiei rurale este angajată în sectorul agricol, domeniu caracterizat de o productivitate scăzută a muncii şi venituri mici. Fermierii şi angajaţii din sectorul agricol constituie 32.0% şi respectiv 22.3% din totalul populaţiei rurale, în timp ce cota membrilor acestor grupuri în sărăcia rurală extremă constituie respectiv 34.5% şi 30.3%. Astfel, angajaţii din sectorul agricol, urmaţi de fermieri, în comparaţie cu alte grupuri socio-economice, sunt supuşi unui risc mai mare de a fi săraci.

Desenul nr.3 (V,1) Structura veniturilor disponibile conform tipului sursei de formare, 2002

43,3

43,8

48,6

87,6

87,5

89,2

55,7

57,0

66,3

56,7

56,2

51,4

12,4

12,5

10,8

44,3

43,0

33,7

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

rural extrem săraci

rural săraci

populaţia rurală

urban extrem săraci

urban săraci

populaţia urbană

total extrem săraci

total săraci

populaţia totală

venituri băneşti venituri în natură

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova, 2002

215

În perioada de tranziţie în Republica Moldova s-a produs o creştere enormă a inegalităţii veniturilor, fapt explicat de către experţi, în primul rând, prin creşterea nivelului de corupţie şi tendinţele de extracţie ilicită a rentei, de capturarea instituţiilor de stat de către variate cercuri de interese meschine care au fost în stare să modifice politicile sociale în direcţii convenitoare lor şi de colapsul oportunităţilor economice. În anii de tranziţie are loc polarizarea societăţii după nivelul de venituri. Astfel, potrivit estimărilor făcute de UMSP valoarea înaltă a coeficientului Gini pe parcursul ultimilor ani (1999 - 2002) s-a situat între 44.5 şi 42.1, demonstrând existenţa unei inegalităţi substanţiale în distribuirea venitului în Moldova.

Desenul nr. 4 (V,1) Dinamica coeficientului GINI în anii 1999-2002

0.4450 0.4245 0.4289 0.42140.40630.3827 0.3801 0.3671

0.0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

1999 2000 2001 2002

Coeficientul Gini după venitul disponibil Coeficientul Gini după cheltuilile de consum

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002

Inegalitatea consumului diferă între grupele socio-economice, clasificate în funcţie de principala sursă de venit şi, de asemenea, între tipurile gospodăriilor casnice. Cea mai mare inegalitate în cheltuielile de consum se observă în gospodăriile ce obţin venituri din „alte surse”, inclusiv transferurile din străinătate. O inegalitate relativ scăzută se atestă în gospodăriile care trăiesc din venitul de fermieri. Aceste tendinţe sunt practic aceleaşi şi cuprind toţi indicatorii inegalităţii aplicaţi în analiză - de exemplu, Gini este egal cu 42.5 şi respectiv cu 33.6; diferenţe similare atestă şi indicii Theil şi Atkinson. Severitatea cea mai mare a sărăciei (şi cea mai mare inegalitate printre săraci) poate fi aşteptată în cazul gospodăriilor care beneficiază de indemnizaţii sociale (sursa principală de venituri fiind indemnizaţiile sociale, în special, pensiile).

În ceea ce priveşte tipul gospodăriei, cele compuse din cupluri familiale fără copii sunt relativ mai puţin diferenţiate (coeficientul Gini este egal cu 32,3), în timp ce familiile alcătuite dintr-un adult cu un copil sub 18 ani în special, familiile monoparentale sunt cele mai diferenţiate (Gini - 37,3; valorile indicilor Theil şi Atkinson sunt compatibile cu Gini). Inegalitatea printre săraci şi, respectiv, cea mai severă sărăcie este înfruntată de către „un adult (adulţi) care nu sunt părinţi dar au copii” (indicele Sen este aproximativ 33).

216

În general, membrii gospodăriilor casnice conduse de femei şi de bărbaţi se confruntă cu sărăcia extremă aproximativ în aceeaşi măsură (23.7% şi respectiv 23.8%).

Situaţia se schimbă odată cu creşterea vârstei capului gospodăriei casnice. Astfel, gospodăriile casnice conduse de femei în vârstă de până la 30 de ani înfruntă un risc mai mic al sărăciei decât gospodăriile casnice conduse de bărbaţi de aceeaşi vârstă. Această diferenţă descreşte cu vârsta şi gospodăriile conduse de bărbaţi în vârstă de 50 de ani sau mai mult sunt într-o situaţie mai bună.

Totuşi, între numărul femeilor şi bărbaţilor aflaţi în sărăcie extremă nu este o diferenţă relevantă cel puţin până când structura de vârstă este luată în consideraţie. Femeile au o rată mai mare de sărăcie extremă printre persoanele în etate (rata sărăciei variază de la 25.3% la 37.6% printre femeile în vârstă de 70 sau peste 75, în comparaţie cu 23.3% - 24.2%, observată printre bărbaţi).

Într-o situaţie mai bună se află gospodăriile casnice alcătuite dintr-un cuplu familial fără copii şi cele cu un singur membru (17.9% şi 20.6% respectiv aflaţi în sărăcie). Prezenţa copiilor în familie sporeşte substanţial riscul sărăciei. Alte gospodării casnice cu copii – în special, familiile compuse din membrii diferitor generaţii – sunt într-o situaţie mai proastă – circa o treime (34.4%) se află în sărăcie extremă. În ceea ce priveşte divizarea urban-rural, sărăcia copiilor este mult mai diferenţiată decât cea a populaţiei în întregime. De exemplu, rata sărăciei printre fetiţele din mediul rural este de 1,6 ori mai mare decât cea din oraşe, iar printre băieţei această diferenţă este de 1,8 ori.

Rata sărăciei extreme în gospodăriile casnice conduse de pensionari (26.2%) este, cu 2,4 puncte procentuale mai ridicată, în comparaţie cu totalul gospodăriilor casnice (23.8%). Aceste diferenţieri devin destul de mari în cazul gospodăriilor casnice ale pensionarilor din mediul urban, unde fiecare al treilea membru este în sărăcie, faţă de fiecare al patrulea din sectorul rural. Membrii gospodăriilor conduse de femei pensionare (29.9% din mediul urban şi 28.2% din mediul rural se află în sărăcie) sunt într-o situaţie deosebit de dificilă, care se înrăutăţeşte odată cu înaintarea în vârstă.

În Republica Moldova cauzele riscului sporit de a cădea în sărăcie au fost identificate prin folosirea regresiei log-lineare. Potrivit rezultatelor obţinute prezenţa pensionarului a afectat în mod negativ gospodăriile, sporind riscul sărăciei cu 3,7% în comparaţie cu acelea ce nu au pensionari.

Vârsta membrilor gospodăriilor casnice din eşantion afectează considerabil bunăstarea lor - riscul relativ al sărăciei este cel mai înalt la copii şi descreşte până la vârsta de 65 de ani, când el din nou începe să crească semnificativ. În mediu, 31.2% din copii trăiesc în sărăcie faţă de 25.3% din populaţia activă şi 25.3% din persoanele în etate (60 şi mai mult).

Nivelul de studii al capului gospodăriei casnice afectează semnificativ statutul acestei gospodării într-un mod mai pronunţat în mediul urban faţă de cel rural. În comparaţie cu gospodăriile conduse de titulari ai diplomelor de studii universitare (o categorie de referinţă), alte gospodării au înfruntat un risc de sărăcie de 2,5 sau 3,8 ori mai mare, în cazul lipsei diplomei – chiar de 7,2 ori mai înalt.

217

Desenul nr. 5 (V,1) Structura populaţiei sărace şi nesărace după nivelul de studii şi mediul de trai, 2002 (%)

2.3 5.

2

1.3

10.8

20.6

4.3

35.9

50.6

30.3

41.0

47.0

36.9

41.8

31.2

45.8

32.6

20.1

41.0

20.0

13.0

22.7

15.6

12.3

17.8

0

10

20

30

40

50

60

Total Urban Rural Total Urban Rural

Saraci Ne-saraci

%

Superioare şi superioare incomplete Medii şi medii profesionale Medii incomplete şi primare Fără studii primare şi analfabeţi

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova, 2002

În general pe ţară persoanele cu studii superioare şi superioare incomplete sunt mai puţin

afectate de sărăcie. Persoanele cu studii superioare se confruntă cu riscul sărăciei de circa 3,3 ori

mai puţin decât persoanele cu studii medii de cultură generală şi medii speciale, şi de circa 4,3 ori

mai puţin decât persoanele cu studii medii incomplete şi primare, sau cei fără studii primare

şi analfabeţi. Aşadar, se poate concluziona că la rigorile economiei de piaţă se adaptează cel mai

uşor persoanele cu studii superioare. Situaţia persoanelor fără studii este totalmente diferită – gradul

sărăciei acestui grup în zona rurală este de 1,7 ori mai mare decât cel din zona urbană.

Mărimea gospodăriilor de asemenea a fost considerată drept un factor al riscului de sărăcie,

deşi cu o intensitate diferită în mediile urban şi rural. Gospodăriile mari sunt afectate de un risc mai

mare al sărăciei atât în mediul urban cât şi cel rural. Creşterea numărului membrilor gospodăriei

cu o persoană sporeşte riscul sărăciei cu 36.1%.

Alţi factori care influenţează riscul sărăciei ţin de Sectorul în care este angajat capul

gospodăriei. Gospodăriile conduse de angajaţi în sectorul public sunt într-o situaţie mai avantajoasă.

Riscul sărăciei în acest caz este cu 18.4% mai mic faţă de alte gospodării. Cei mai afectaţi sunt

salariaţii din sectorul agricol privat şi auto-angajaţii (inclusiv fermierii).

Totodată, riscul sărăciei este determinat de angajarea în câmpul muncii, angajarea parţială

şi şomajul. Membrii economic activi ai gospodăriilor casnice din eşantion sunt foarte diferiţi din

punct de vedere al statutului lor de angajat în câmpul muncii. Prezenţa persoanelor neangajate în

câmpul muncii în gospodăriile casnice sporeşte aproape de 1,8 ori riscul de a cădea în sărăcie; însă

dependenţa inversă nu se manifestă, deoarece un număr mai mare de angajaţi în cadrul gospodăriei

nu implică automat reducerea sărăciei [199].

218

Sărăcia în Moldova s-a format într-o perioadă relativ scurtă (anii 1990-2003), fapt care

ne permite astăzi să afirmăm despre existenţa unor factori, care favorizează sărăcia în societatea

moldovenească. Evident, factorul esenţial, care contribuie la plasarea individului în categoria celor

săraci este de a te naşte sărac. Sărăcia în ţara noastră, ca şi în toată lumea, se transmite din generaţie

în generaţie. Naşterea într-o familie neasigurată sau puţin asigurată se moşteneşte de către copii

de la părinţi (în cazul dat nu se are în vedere situaţiile cruciale din viaţa unei ţări, cum

ar fi războaiele, revoluţiile, restructurările etc. când se înregistrează amplificarea mobilităţii sociale

pe verticală). Riscul de a te plasa sau afla în categoria celor săraci este determinat de sănătatea

proastă, maladii legate de factorii genetici, traume etc., care nu-i permit individului de a presta

muncă fizică sau mintală şi-i limitează accesul spre o profesie remunerată mai bine. O sănătate

precară a individului nu rareori este rezultatul faptului că omul s-a născut în sărăcie, a primit

o hrană insuficientă şi malnutritivă, deservire medicală necalificată. Aflarea în categoria celor săraci

nu rareori este cauza atracţiei pentru alcool şi narcotice.

Alt factor al sărăciei ţine de salariile mici, şomaj, ocuparea într-o ramură neproductivă

şi pe cale de dispariţie. Nivelul inferior de şcolarizare, de asemenea, limitează alegerea şi profesarea

unei activităţi înalt remunerate. Această cauză a determinat faptul că unele familii, reprezentanţi ai

grupurilor sociale asigurate în perioada sovietică, în virtutea schimbărilor intervenite în societate se

plasează în categoria celor puţin asigurate, ca rezultat al incapacităţii de a concura pe piaţa muncii.

Sărăcia mai poate fi şi o urmare a unor decizii personale, luate în tinereţe: abandonarea

şcolii, căsătoria devreme, graviditatea timpurie, naşterea câtorva copii într-o căsătorie timpurie şi,

de asemeni, aprecierea inadecvată a corespunderii propriilor capacităţi profesiunii alese sau

ocupaţiei. Totodată, cauza sărăciei mai poate fi felul de construcţie al personalităţii, trăsăturile

de caracter, temperamentul. Lipsa puterii de caracter, anumite particularităţi ale caracterului, frica

de a risca, pasivitatea, lenea, înclinaţia spre vagabondaj etc. toate acestea implică riscul

de a se plasa în categoria celor săraci.

După cum s-a menţionat anterior o importanţă deosebită în evaluarea sărăciei o are metoda

subiectivă, prin participarea populaţiei la sondaje de opinie. Impactul negativ al tranziţiei

în republica noastră asupra indicatorilor calităţii vieţii populaţiei în perioada de referinţă este sesizat

şi în numeroasele sondaje de opinie, realizate de diferite instituţii sociologice autohtone şi străine.

Astfel, atât studiile realizate de SISI „Opinia”, cât şi ale altor instituţii sociologice atestă

că problema primordială cu care se confruntă populaţia este sărăcia, condiţionată de criza profundă

şi de lungă durată din Republica Moldova.

Această realitate tristă este confirmată, o dată în plus, de rezultatele studiilor realizate

de SISI „Opinia” pe parcursul anilor de tranziţie. Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

219

denotă că în anii de reforme doar în jur de 10% din populaţia republicii se atribuie la categoria celor

asiguraţi. Ponderea persoanelor neasigurate variază de la 67.2% (1993) la 56.7% (2002), iar

a persoanelor care se autentifică ca aflându-se la limita supravieţuirii (sărăcia extremă) oscilează

de la 20.2% (1993) la 30.9% (2002). Aceste date sociologice indică asupra procesului de stratificare

a populaţiei republicii după nivelul de trai, confirmând realitatea unui tablou destul de dramatic,

unde practic 90 la sută din locuitorii Republicii Moldova au un nivel de trai sub nivelul propriilor

aşteptări şi dorinţe.

Desenul nr. 6 (V,1) Stratificarea populaţiei Republicii Moldova după nivelul de trai

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” Precum demonstrează rezultatele cercetărilor sociologice privind categoriile sărace ale

populaţiei, realizate în diferite perioade ale tranziţiei în cadrul SISI ”Opinia”, se reliefează

caracterizarea acestora printr-un nivel inferior al autoaprecierii, necesităţilor mai inferioare.

Categoria de populaţie săracă într-o măsură mai mare contează pe crearea unor situaţii externe

favorabile, noroc, decât pe eforturile proprii de a executa controlul asupra faptului cum

li se derulează viaţa. De acest fapt este legată şi agresivitatea lor faţă de societate, structurile

de resort la toate nivelele.

Ierarhia valorilor celor săraci este foarte apropiată de a altor categorii sociale, cu excepţia

atitudinii arătate faţă de munca prestată, interesul pentru care este considerabil mai jos. Săracilor

le este specifică diminuarea necesităţilor, pasivitatea în viaţa de producţie şi obştească, lipsa

tendinţei de a-şi dezvolta potenţialul său intelectual, a-şi menţine aspectul fizic. În societatea

moldovenească această categorie este prezentă atât în mediul muncitorilor, agricultorilor, cât

şi a reprezentanţilor intelectualităţii.

12.6

67.2

20.2

10.5

57.7

31.8

11.6

56.1

32.3

10.0

56.5

33.5

9.1

58.0

32.9

12.4

56.7

30.9

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

01.1993 12.1994 12.1996 02.1998 04.2000 03.2002

Asiguraţi Neasiguraţi La limita supravieţuirii

220

Analizele sociologice efectuate asupra săracilor proveniţi din diferite categorii sociale

demonstrează că a intervenit o anumită adaptare a indivizilor la situaţia creată. Ca o reacţie

de autoapărare, la sărăcia moldovenească fără precedent pe continentul european, populaţia

autohtonă încearcă să-şi găsească un alt loc de muncă şi să se stabilească cu traiul în alte medii deşi

străine, însă mai echitabile din punct de vedere social şi stabile economic.

Fenomenul şi dimensiunile sărăciei sunt confirmate şi de PNUD în cadrul realizării

proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Monitorizarea Sărăciei”.Astfel, potrivit sondajului

de opinie (2002), realizat în cadrul acestui proiect, 67.9% din populaţia republicii se consideră

săraci. Starea de sărăcie a populaţiei fiind determinată, în primul rând, de situaţia de incertitudine

privind perspectivele ocupării, veniturilor, în general a calităţii vieţii indivizilor, cauzată de criza

economică şi socială în care se află actualmente republica.

Conform rezultatelor sondajului în cauză, majoritatea populaţiei consideră că starea

de sărăcie se manifestă, în primul rând, prin venituri mici - 75.6% din cei ce se consideră săraci

susţin această caracteristică a sărăciei. Este relevant faptul că şi cei ce nu se consideră săraci sunt

de aceeaşi părere - 72.8% din cei interogaţi s-au pronunţat pentru această interpretare.

Alte caracteristici ale sărăciei precum nivelul jos al securităţii economice sau al securităţii

alimentare, condiţiile nesatisfăcătoare de trai, starea proastă a sănătăţii etc. sunt considerate mai

puţin importante, acordându-li-se o poziţie mai inferioară după importanţă - a doua sau a treia.

Astfel, 38.3% din cei chestionaţi care se consideră săraci, sunt de părerea că o a doua caracteristică

a sărăciei este securitatea alimentară, iar 30.0% - respectiv, starea proastă a sănătăţii. Totodată,

poziţia a treia, în opinia acestora, este ocupată de nivelul jos al securităţii economice - pentru

ea s-au pronunţat 18.3%, condiţiile nesatisfăcătoare de trai - 10.8%, nivelul jos al securităţii

personale -11.7%.

Astfel, pentru majoritatea populaţiei din republică, atât din mediul urban cât şi din mediul

rural, sărăcia se asociază cu veniturile mici. Totodată, dacă în mediul urban săracii mai subînţeleg

prin sărăcie şi insecuritatea economică şi alimentară, în mediul rural, accentul este pus, în special,

pe starea proastă a sănătăţii şi, de asemenea, pe insecuritatea alimentară.

În aprecierea sărăciei, precum şi în determinarea măsurilor de politică antisărăcie un rol

deosebit îl are depistarea cauzelor ce generează starea de sărăcie. Conform sondajului, în opinia

celor ce se consideră săraci, printre cele mai pronunţate cauze care le-au determinat starea

de sărăcie sunt: pierderea locului de muncă - 31.7% şi respectiv ieşirea la pensie - 23.9%. Pe locul

doi după prioritate cel mai frecvent este numită astfel de cauză precum: înrăutăţirea stării

de sănătate - 35.3%. A treia poziţie după prioritate ocupă întârzierile salariale şi ale pensiilor -

20.3%, nivelul jos al veniturilor - 17.8%.

221

Rezultatele sondajului au arătat că printre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă

păturile defavorizate sunt: accesul la instituţiile medicale - 50.0%, procurarea medicamentelor -

47.5%, accesul la serviciile magazinelor - 45.6%, petrecerea concediilor de odihnă - 16.7%.

Totodată, o problemă dificilă pentru această categorie majoră de populaţie este angajarea în câmpul

muncii (26.7%) [86, p. 3].

Pornind de la reflectarea realităţii existente în republică, realizată în prezenta lucrare,

constatăm că tranziţia a produs schimbări considerabile asupra standardului de viaţă. Cea mai mare

parte a populaţiei autohtone s-a conformat situaţiei, adaptându-se realităţii existente, iar sărăcia a

devenit o normalitate, un stil de viaţă adoptat de aproximativ 80% din populaţia ţării. Această

realitate a vieţii noastre este clar şi elocvent reflectată de dinamica opiniei publice în următorul desen:

Desenul nr. 7 (V,1) Opinia publică privind realitatea vieţii noastre

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Datele sociologice vin să confirme derularea procesului de stratificare a populaţiei

Republicii Moldova. Astfel, urmărind în dinamică rezultatele monitoring-ului sociologic

„Barometrul societăţii”, constatăm că în anii de tranziţie un segment constant din populaţia

republicii, între 6% şi 12%, consideră, referindu-se la realitatea vieţii noastre, că nu e totul chiar aşa

de rău şi se poate de trăit. Totodată, rămâne stabilă ponderea categoriei de populaţie 40-43%, care

consideră că e greu de trăit, dar se mai poate de răbdat. Cealaltă jumătate din universul eşantionat,

care se menţine la 50% pe perioada de referinţă, consideră că e imposibil de a mai răbda starea

de sărăcie în care ne aflăm.

Astfel, atât analizele obiective, cât şi cele subiective demonstrează existenţa segmentului

de săraci în societatea moldovenească actuală.

6.5

43.3

50.2

6.9

42.8

50.3

10.3

39.9

49.8

8.4

40.9

50.7

11.5

45.443.1

0

10

20

30

40

50

60

decembrie, 1994 februarie, 1996 decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2002Nu e totul aşa de rău şi se poate de trăitE greu de trăit, dar se mai poate de răbdatE imposibil de a mai răbda starea de sărăcie în care ne aflăm

%

222

Concluzii:

Sărăcia semnifică o multitudine de caracteristici sociale, formate de anumiţi factori, forţe,

condiţii, geneza cărora în diferite teorii este tratată în mod diferenţiat. Persistă opţiuni în favoarea

unor anumiţi factori, care se referă la dezvoltarea unei persoane şi a unei gospodării aparte. Prin

prisma altor teorii, există factori şi condiţii care se referă la situaţia unor comunităţi de oameni

şi a societăţii în întregime. În cazul Republicii Moldova sărăcia în masă îşi face apariţia ca rezultat

al schimbărilor intervenite în viaţa socială, a modificării relaţiilor sociale.

Sărăcia este o stare care se caracterizează prin lipsa de acces la bunurile materiale, sociale

şi morale, existente în societatea dată la un anumit moment şi în baza cărora se formează

sentimentele de inechitate socială, tensiune socială, disconfort social. În acest context sărăcia

trebuie percepută nu numai ca o categorie economică, dar şi socio-psihologică.

Studiile sociologice şi statistice autohtone raportează factorii tipici, care determină riscul de

a nimeri în categoria celor săraci, la nivelul jos al veniturilor şi a asigurării materiale (a te naşte

„sărac”), nivelul jos de calificare şi instruire, sănătate precară, numărul de membri în familie,

şomajul, particularităţile individuale legate de modul de viaţă, orientările valorice, stilul de viaţă etc.

Rezultatele cercetărilor statistice şi sociologice confirmă faptul că pentru depăşirea sărăciei

ca fenomen specific este necesar de a influenţa asupra cauzelor determinate de dezvoltarea

economică şi politică şi a nu lupta doar cu urmările sărăciei. Mai întâi de toate este necesar

de a elimina condiţiile şi factorii de proliferare şi regenerare a sărăciei.

Starea de sărăcie formează în societate situaţia de excluziune socială. Grupurile sărace ale

populaţiei mai mult decât altele sunt private de a beneficia de dreptul la studii, deservire medicală,

loc de muncă etc. În acelaşi timp, imposibilitatea de a beneficia de drepturile sociale de bază

conduce această categorie a societăţii spre refuzul de a respecta normele şi regulile sociale general

acceptate în societate. Toate acestea reprezintă un cerc închis, fiind şi contradicţia principală

a sărăciei în societatea moldovenească la ora actuală.

Studiile realizate asupra sărăciei cât şi strategia guvernamentală de creştere economică

şi reducere a sărăciei (2004 - 2006) determină necesitatea de a elabora şi implementa măsuri

de combatere a sărăciei la nivel de ţară. În calitate de elemente obligatorii a unor astfel de programe

este raţional să fie preconizată:

- participarea însăşi a săracilor în luarea deciziilor, legate de depăşirea stării de sărăcie;

223

- organizarea interacţiunii eficiente a tuturor celor încadraţi în combaterea sărăciei,

în deosebi a structurilor statale cu cele private;

- formarea opiniei publice favorabile în vederea implementării politicilor sociale

de combatere a sărăciei;

- susţinerea iniţiativelor legislative şi a activităţii oricăror grupări şi forţe, orientate spre

ajutorarea celor săraci.

Succesul în realizarea unei asemenea strategii de combatere a sărăciei va depinde în mare

parte de nivelul diagnosticării dezvoltării sociale şi pronosticării unor sau altor tendinţe

şi caracteristici. În contextul problemei analizate în condiţiile Republicii Moldova ar fi binevenită

o cartografiere socială (având drept reper metodele şi tehnicile sociologice de cercetare), care oferă

posibilităţi noi, uneori unicale, de diagnosticare a dezvoltării sociale şi, mai întâi de toate, măsurării

sărăciei în anumite teritorii, diferitor grupuri de populaţie şi a societăţii în întregime. Cartografierea

socială ar permite de a determina zonele şi tipologia sărăciei, ar fixa geneza şi profilul sărăciei

şi ar aprecia situaţia şi configuraţia fenomenului studiat în spaţiul social, determinând clar

segmentele sociale, care apar în calitate de purtători ai acestor stări.

224

5.2. Piaţa muncii, fenomenul şomajului şi a migraţiunii

Un indicator cheie al calităţii vieţii omului este posibilitatea fiecăruia de a-şi făuri

bunăstarea prin muncă, obţinând un venit ce i-ar asigura un nivel decent de trai. Anume munca

în calitate de componentă vitală condiţionează asigurarea vieţii materiale, spirituale şi fizice,

bunăstarea şi automanifestarea individului.

Bunăstarea unei societăţi are drept suport bunăstarea familiei, fiecărui individ în parte.

Cu regret, tranziţia, care a avut repercusiuni ireversibile asupra economiei ţării şi implicit asupra

omului, a provocat şomajul şi sărăcia în masă, exodul nemaipomenit al populaţiei apte de muncă

peste hotarele ţării în căutarea surselor de existenţă, alte fenomene până în 1989 necunoscute

şi nespecifice societăţii moldoveneşti.

Odată cu tranziţia la economia de piaţă, reformele structurale şi privatizarea în masă

a întreprinderilor şi organizaţiilor, sectorului agricol şi instituţiilor de menire socială, falimentul

întreprinderilor şi lichidarea multora din ele, disponibilizarea a sute de mii de angajaţi

şi „aruncarea” acestora în stradă, fenomenul şomajului a împăienjenit întreaga ţară.

Remarcăm faptul, că în perioada sovietică despre şomaj se discuta doar în mod critic,

la adresa ţărilor capitaliste. Se arătau aspectele negative ale acestui fenomen economic-social,

subliniindu-se că şomajul nu este posibil în socialism. Însă, se recunoştea existenţa şomajului

mascat prin personalul supranumerar încadrat şi prin nivelul scăzut al productivităţii muncii. Exista

şi un număr relativ mic de muncitori în căutare de lucru, dar aceştia nu erau înregistraţi ca şomeri

şi nu prezentau probleme sociale grave.

În Republica Moldova fenomenul şomajului a fost oficial recunoscut ca existând numai

după 1989, în urma schimbărilor politice care au dus la o nouă orientare economică şi socială,

cu toate că dificultăţi evidente în privinţa ocupării şi mai ales a folosirii eficiente a forţei de muncă

au apărut cu mult înainte de declanşarea actualului proces de tranziţie la economia de piaţă.

Fenomenul şomajului s-a amplificat ca urmare a restructurării macroeconomice şi a declanşării

procesului de privatizare. La începutul reformelor efectele şomajului au fost mai slabe, însă

pe parcurs acest fenomen social a cuprins întreaga ţară având consecinţe grave atât pentru societate

cât şi pentru populaţie. Dacă vechiul sistem garanta cel puţin din punct de vedere legal, un loc

de muncă pentru fiecare persoană aptă să muncească, actualele condiţii impun şi favorizează tot mai

mult fenomenul şomajului [27].

225

Şi, deşi statistica oficială a republicii până nu demult estima nivelul şomajului la nivelul

de 2-3%, studiile noastre sociologice încă la finele anilor ’90 demonstrau contrariul (10-15%).

Tocmai mai târziu statistica de stat a început mai aproape de realitate să elucideze această problemă.

Astfel, aprecierea nivelului şomajului din republică în ultimii ani o face Ancheta forţei de muncă,

conform căreia rata reala a şomajului în 2002 se estimează la 6.8%, care fără îndoială poate

fi considerată drept o rata destul de mică a şomajului în raport cu realitatea şi evoluţia situaţiei

economice din republică.

În prezent Ancheta forţei de muncă, rămâne a fi principala sursă şi instrument statal

de obţinere a informaţiei privind populaţia economic activă, ocupată şi şomajul. Această cercetare

statistică asupra gospodăriilor casnice este efectuată de către Departamentul Statistică şi Sociologie,

începând cu trimestrul IV 1998. La etapa actuală aceasta este unica metodă de cercetare statistică,

ce nu lipseşte din instrumentariul statistic al nici unei ţări cu economie de piaţă şi care permite

de a cuprinde toată populaţia, totodată fiecărui individ i se conferă doar un anumit statut: ocupat,

şomer sau economic inactiv [166].

Conform datelor furnizate de Ancheta forţei de muncă, populaţia economic activă

a Republicii Moldova s-a redus de la 1809 mii persoane în anul 1998 la 1617 mii în anul 2001, iar

în anul 2002 aceasta s-a cifrat la circa 1615 mii persoane. În anul 2003 diminuând cu circa 8%

şi constituind aproximativ 1528 mii persoane.

Potrivit DSS în anul 2003 ponderea oamenilor nelucrători (copii, şomeri şi pensionari)

constituia 57.8% din populaţia ţării, sporind cu 3.6% faţă de anul precedent. Ponderea populaţiei

apte de muncă în localităţile rurale este mai mare decât în cele urbane, constituind 56%. Disparităţi

importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul femeilor a fost puţin

mai ridicat, circa 820 mii, ceea ce constituie 50.8% din numărul total al persoanelor active .

Distribuţia pe grupe de vârstă a populaţiei active ilustrează o greutate specifică mai mare a celor

cuprinşi între 40-44 de ani (care reprezintă 15.2% din totalul populaţiei active) şi 45-49 de ani (14.2%). Tabelul nr.1 (V,2)

Distribuţia populaţiei de 15 ani şi peste după participarea la activitatea economică în anul 2002

Persoane active din care:

Total Ocupate Şomeri BIM

Persoane inactive

TOTAL 1614967 1505117 109850 1208478 Masculin 795290 730883 64406 530817 Feminin 819678 774234 45443 677660 Urban 671904 590373 81530 522952 Rural 943064 914744 28319 685525

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003

226

Totodată, numărul populaţiei ocupate în ultimii ani este în scădere (în anul 1993 populaţia

ocupată a constituit 1688 mii persoane, pe când în anul 2001 a fost de 1499 mii persoane). În anul

2002 populaţia ocupată a constituit peste 1505 mii persoane. Repartiţia pe sexe relevă că ponderea

femeilor este mai ridicată (51.4%) faţă de cea a bărbaţilor, ca, de fapt, şi în numărul total

al populaţiei republicii. În distribuţia pe medii de reşedinţă 60.8% din totalul persoanelor ocupate

îi revine populaţiei din localităţile rurale [3].

Analiza structurii populaţiei ocupate pe grupe de vârstă arată că cea mai mare pondere

în populaţia ocupată (41.9%) o deţin persoanele în vârstă de 35-49 ani, înregistrând o scădere

a numărului lor faţă de perioada respectivă a anilor precedenţi: (43.1% – 44.2%). În acelaşi timp se

conturează tendinţa de creştere a numărului persoanelor ocupate în categoria de vârstă 50 – 64 ani:

anul 2001 – 19.5%, anul 2002 – 20.6%. Gradul de ocupare al persoanelor în vârstă de 15 – 24 ani

a fost de 11.9% şi în vârstă de 65 ani şi peste – 5.3% din totalul persoanelor ocupate. Mai mult

de jumătate din rândul persoanelor tinere (53.3%) sunt ocupate în agricultură, numărul lor

înregistrând o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001 (- 4.0%). Din totalul persoanelor

ocupate în vârstă de 65 ani şi peste doar 6.0% au fost angajaţi în activităţi neagricole.

Analiza distribuţiei persoanelor ocupate după nivelul de instruire relevă faptul că se menţine

acelaşi tablou stabilit în perioadele anterioare: au predominat persoanele cu studii de specialitate –

26.0% urmate de cele cu studii medii generale (22.0%) şi cu studii medii incomplete (19.4%).

Persoanele cu studii superioare au constituit 13.6% din totalul populaţiei ocupate. În rândul

persoanelor ocupate cu studii superioare majoritatea (53.4%) o deţin femeile. În localităţile rurale

specialişti cu studii superioare sunt de 3.3 ori mai puţini decât în localităţile urbane.

În distribuţia după activităţile economiei naţionale se constată că cei mai mulţi salariaţi sunt

ocupaţi în agricultură (23.6%). Ponderea persoanelor angajate în învăţământ a fost de 18.2%,

în industrie - 14.9%, în sănătate şi asistenţă socială – 9.8%. Numărul scriptic al salariaţilor în anul

2002 s-a micşorat cu 418720 persoane faţă de anul 1997, inclusiv a celor din agricultură cu 301208

salariaţi, industria prelucrătoare cu 31268 salariaţi, construcţii - cu 16199 salariaţi, comerţul cu

ridicata şi cu amănuntul - cu 14071 salariaţi.

Perioada de tranziţie la economia de piaţă, însoţită de declinul economic, a amplificat

şi a aprofundat dezechilibrul între cererea şi oferta forţei de munca, a micşorat esenţial numărul

de salariaţi ocupaţi în economia naţională, fapt ce a condus la creşterea şomajul şi acutizarea

situaţiei pe piaţa muncii din republică.

227

Desenul nr.1 (V,2) Structura salariaţilor pe ramuri, % Datele prezentate în

desenul nr. 1 (V,2) oferă o

privire generală asupra struc-

turii generale pe ramuri şi

oglindesc vădit o descreştere a

ponderii salariaţilor ocupaţi în

agricultură, de la 43% în 1995

până la 24% în 2002, fapt ce

vorbeşte despre trecerea de la

gospodăriile colective la cele

private şi dezvoltarea fermi-

erilor. Comparativ cu anii

precedenţi în anul 2002 s-a majorat ponderea salariaţilor angajaţi în industrie, transporturi

şi învăţământul public, iar cea mai evidentă creştere în ultimii ani este înregistrată în administraţia publică.

Repartiţia populaţiei ocupate după forme de proprietate confirmă tendinţa procesului

de reducere a ocupaţiei în sectorul public şi de creştere în sectorul privat. Această tendinţă se

menţine pe parcursul ultimilor ani: în anul 2000 în sectorul public lucrau 25.6% din totalul

populaţiei ocupate iar în sectorul privat 68.4%, în 2001 respectiv 23.0% şi 71.1%, în 2002 – 22.4%

şi 72.3%. Sectorul privat prevalează în comerţ (92.6%), în activitatea hotelieră (77.3%), construcţii

(75.8%). Mai bine de jumătate din rândul persoanelor ocupate în industria prelucrătoare (59.9%)

aparţin de asemenea, sectorului privat.

La ora actuală în republică cele mai răspândite forme de şomaj sunt: fricţional, structural,

ciclic, latent şi teritorial, de asemenea apar forme de şomaj diferenţiat în funcţie de sexul şi vârsta

persoanei. Şomajul fricţional se datorează lipsei informaţiei privind oportunităţile de a găsi un loc

de muncă, care necesită o îmbunătăţire radicală în activitatea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea

Forţei de Muncă. Şomajul structural este determinat de scăderea ocupării în unele ramuri,

în deosebi în industrie, şi care impune măsuri legate de calificarea şi recalificarea, creşterea

mobilităţii forţei de muncă. Şomajul ciclic este determinat de scăderea cererii şi impune măsuri de

stimulare a sectorului de întreprinderi mici, de creare a locurilor de muncă, măsuri sociale etc. [74, p.17].

Cu regret, statul şi-a direcţionat eforturile de baza în lupta cu şomajul spre reglementarea nivelului şomajului deschis, fără sa întreprindă careva măsuri de protecţie socială a persoanelor cu statut de şomer temporar şi a celor ocupate parţial. Fenomenul şomajului latent este direct legat de alegerea priorităţilor, în special, la stoparea şomajului în masă. Fenomenul ocupării incomplete

0 10 20 30 40 50

1995 1998 2002

Transport şi comunicaţii ...................

Sănătatea şi asistenţa socială ............

Învăţământ ........................................

Administraţie publică .......................

Activităţi financiare ..........................

Comerţ ...............................................

Construcţii .........................................

Industria prelucrătoare.....................

Agricultura........................................

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova

228

a forţei de muncă a atins în ultimii ani dimensiuni enorme - fapt ce nu trebuie disconsiderat. Şomajul latent impune flexibilizarea pieţei forţei de muncă (programe reduse de muncă, subcontractarea personalului de către alte întreprinderi, programe flexibile pentru femei), iar cel sezonier - o diversificare a structurii economiei [74].

Desenul nr. 2 (V,2) Şomajul a început să fie înre-gistrat oficial începând cu anul 1991 de către oficiile forţei de muncă (OFM). Conform situaţiei din 1 ianuarie 1992 în ţară au fost luaţi în evidenţă 78 şomeri. Cel mai mare număr al şomerilor la 1 ianuarie a fost înregistrat în anul 2000 şi constituia 34.9 mii persoane. La 1 ianuarie 2002 numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la oficiile forţei de muncă era de 27646 persoane, şomajul feminin constituind

14041 persoane sau 50.8%. Pentru 1 ianuarie 2003 numărul şomerilor rămaşi în evidenţă a diminuat cu 3627 persoane, comparativ cu anul precedent, şi se cifra la 24019 şomeri, din ei 51.1% constituiau femeile. Din numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la această dată 4846 erau persoanele disponibilizate de la unităţile economice, ceea ce constituie 20.2%, 14245 erau tineri în vârstă de la 16-29 ani (59.3%), 12180 - locuitori rurali (50.7%).

Neoficial, numărul şomerilor este mult mai mare, or majoritatea persoanelor fără de serviciu nu se înregistrează la OFM. Astfel, potrivit studiului Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în anul 2002 în Moldova numărul şomerilor a constituit 110 mii persoane, iar rata şomajului a înregistrat 6.8%, cu 5.7% mai mult decât în anul 1999 şi cu 0.5% mai puţin decât în 2001 (la bărbaţi - 8.1%, la femei - 5.5%).

Şomajul afectează într-o proporţie mai mare bărbaţii - 58.6% şi persoanele cu domiciliul în mediul urban - 74.2%. În funcţie de nivelul de instruire, cea mai mare pondere o au şomerii cu studii medii de specialitate (32.4%), fiind urmaţi de cei cu studii medii generale (21.9%), studii superioare de scurtă durată (16.3%), studii medii incomplete (15.8%), studii superioare (12.0%), restul 1.6% - studii primare sau sunt fără studii.

La momentul studiului BIM urmau o formă de instruire doar 1.0% din totalul şomerilor. Este necesar de menţionat că din rândul şomerilor 75.2% au fost persoane cu experienţă în muncă, iar durata medie a şomajului a fost de 27 luni. La fiecare trei din cinci şomeri durata şomajului a depăşit 12 luni. Se păstrează o discrepanţă considerabilă între rata şomajului în mediul urban (12.1%) şi cel rural (3.0%).

Numărul şomerilor oficial înregistraţi la OFM (la începutul anului)

15.0

14.0

20.6

24.5

24.4

28.032.0 34.9

28.9

27,6

24.0

05

10152025303540

1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

mii pers.

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

229

În ultimii ani se observă o creştere a adresărilor populaţiei neangajate în câmpul muncii

la oficiile forţei de muncă. Astfel, pe parcursul anului 2002, la aceste oficii din republică, au apelat

63327 şomeri, inclusiv 27192 femei (42.9 %), sau cu 3822 şomeri mai mulţi în comparaţie cu anul

2001. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în Republica Moldova, în anii

1992-2000, femeile au reprezentat categoria cea mai numeroasă (în mediu 53.0%) în rândul

şomerilor, iar în anii 2001 şi 2002 şomajul masculin a devenit predominant (60%). În funcţie de

mediul de reşedinţă al şomerilor ponderea cea mai mare o deţin cei din mediul urban – 53.2%,

majoritatea reprezentând oraşele mari ale republicii, şomerii înregistraţi din mediul rural constituie

47.8% (cu 6.4% mai mult decât în anul 2001).

Tabelul nr. 2 (V,2) Numărul şomerilor înregistraţi în anii 2001 şi 2002

total şomeri din ei: femei Denumirea indicilor 2001 2002 % + / - 2001 2002 % + / -

Aflaţi în evidenţă la începutul anului

28873 27646 95.7 - 1227 16955 14041 82.8 - 2914

Înregistraţi pe parcursul anului

59505 63327 106.4 + 3822 26916 27192 101.0 + 276

Scoşi din evidenţă (fără cei plasaţi)

36608 42692 116.6 + 6084 16806 16794 99.9 - 12

Stau în evidenţă la finele anului

27646 24019 86.9 - 3627 14041 12262 87.3 - 1779

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Analizând structura pe grupe de vârste a şomerilor constatăm că cea mai mare pondere din

ei o au tinerii (16-29 de ani), care reprezintă 48.3% din total. E de menţionat faptul că, comparativ

cu anul 2001, numărul şomerilor din această categorie de vârstă în 2002 a sporit cu 2818 persoane.

Persoanele în vârstă de 30-34 ani

constituie 14.2%, în vârstă de 35-

64 ani - 37.5%. În soluţionarea

problemelor şomajului o atenţie

deosebita trebuie sa se acorde

utilizării forţei de munca a

tinerilor, cu accentul pe crearea

posibilităţilor de angajare a

femeilor şi populaţiei de la oraş.

Desenul nr.3 (V,2)

8870

11117 105879022

77356603

4571 4486

3360

2000

4000

6000

8000

10000

12000

16-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-59 60-64

Numărul şomerilor în funcţie de vârstă

ani

mii persoane

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

230

La 1 ianuarie 2003 numărul locurilor vacante înregistrate la oficiile forţei de muncă

constituia 2248, din care pentru muncitori 1876 locuri (83.5%). Numărul de locuri vacante

s-a majorat cu 583 unităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (1665 locuri vacante). Se

observă o creştere a numărului locurilor vacante la oficiile forţei de muncă. La 1 ianuarie 2003 la un

loc vacant pretindeau 11 şomeri, iar în anul 2002 – 17 şomeri.

În ultimii ani se observă o tendinţă de micşorare a numărului de salariaţi trimişi în concedii

din iniţiativa administraţiei. Dacă în anul 1997 în astfel de concedii se aflau 171327 persoane,

atunci în anul 2002 acest număr a fost de 72800 persoane. Durata medie a concediului din iniţiativa

administraţiei în anul 2002 a fost de 84 de zile. Dacă studiem acest fenomen pe ramurile economiei

naţionale atunci putem observa că numărul cel mai mare de persoane plecate în concedii din

iniţiativa administraţiei în anul 2002 a fost înregistrat în industria prelucrătoare - 41104 lucrători, în

construcţii - 7415 persoane, agricultură, economia vânatului şi servicii auxiliare - 6579 salariaţi,

transport, depozitare şi comunicaţii - 5392 persoane şi comerţ cu ridicata şi amănuntul - 3287

persoane. Durata cea mai mare a acestor concedii a fost înregistrată în pescuit - 197 zile, construcţii

- 108 zile, transport, depozitare şi comunicaţii - 97 zile, industria prelucrătoare - 89 zile, energie

electrică, gaze şi apă - 84 zile.

Şomajul este un fenomen multidimensional, se află la limita dintre economic şi social

exercitând un impact puternic atât asupra persoanei, cât şi asupra societăţii în întregime. Pierderea

locului de muncă înseamnă pierdere de venit şi de statut social al persoanei respective, cu

consecinţe nefaste la nivel familial: adâncimea sărăciei, reducerea nivelului de trai şi

a posibilităţilor de educare a copiilor, înrăutăţirea stării sănătăţii şi apariţia stresurilor etc [29].

Cu regret potrivit studiilor noastre sociologice (2000-2002) doar circa jumătate (47%) din

populaţia adultă este antrenată în câmpul muncii, totodată 2 din 5 angajaţi (39,6%) sunt cuprinşi de

frica pierderii locului de muncă. Aceste lucruri le confirmă elocvent şi alte instituţii sociologice din

Moldova. Şi nu e de mirare faptul că şomajul apare printre primele probleme în opinia publică

privitor la direcţiile primordiale cu care ar trebui să se ocupe Guvernul.

O confirmare în plus a acestei probleme prezintă şi rezultatele unui studiu sociologic

al experţilor autohtoni, realizat în 2002 de Institutul de Politici Publice, testându-se starea actuală

şi de perspectivă a proporţiilor şomajului în Republica Moldova, politica ocupării actuale

şi de perspectivă.

Experţii şi-au exprimat unanimitatea în ceia ce priveşte starea gravă actuală a şomajului,

considerându-l drept fenomen alarmant. Aproximativ acelaşi număr de experţi (73%) au apreciat

că proporţiile şomajului vor creşte şi numai 4% - că el se va micşora; 20% cred că şomajul

va rămâne la acelaşi nivel. Este relevant că şi din acei care consideră starea actuală a şomajului ca

alarmantă, doar 8% cred că el va diminua, iar 92% - că el va creşte.

231

Atât în mediul rural, cât şi în cel urban, viitorul e privit cu neîncredere, fiind mare ponderea

celor care consideră că şomajul este deja critic şi că el va continua să crească (circa 75% şi 85%

respectiv în ambele cazuri). Deşi pledează aproape unanim pentru primatul politicii active

de ocupare (96%), experţii intervievaţi apreciază diferit ordinea priorităţii măsurilor acestei politici:

stimularea creării noilor locuri de muncă – 32.7%; dezvoltarea micului business – 18.0%; dirijarea

pregătirii profesionale – 15.1%; dirijarea şi controlul migraţiei – 13.2%; pensionarea anticipată –

6.8%; subvenţionarea pregătirii profesionale şi ocupării – 6.8%; extinderea pregătirii

poliprofesionale – 5.4% [74].

Generalizând datele obţinute în cadrul diferitor studii axate pe problema examinată, putem

constata că atât în opinia experţilor autohtoni în domeniu, a statisticii oficiale, cât şi a populaţiei

de rând fenomenul şomajului în Republica Moldova a atins proporţii critice şi dacă nu vor fi luate

măsuri corespunzătoare pentru eficientizarea utilizării forţei de muncă, dimensiunea lui în republică

se va lărgi şi pe viitor.

Mai mult ca atât, anume şomajul şi sărăcia, foametea şi mizeria au provocat exodul masiv

din ţară a cetăţenilor republicii în căutarea unui loc de muncă şi unei surse de existenţă, au impus

părinţii şi copiii să-şi părăsească casele şi meleagurile natale pentru a-şi găsi o sursă

de supravieţuire. Aceste peregrinări deseori se soldează cu fenomene străine valorilor

noastre naţionale.

Este destul de neplăcut să citeşti, dar şi foarte dificil să nu cazi de acord cu situaţia tristă din

ţara noastră, descrisă în 2002 de cotidianul francez „Liberation” sub genericul „Republica

Moldova, zece ani de uitare şi mizerie”: „În ţara unei tranziţii eşuate, satul Hansca, situat la 30 de

kilometri distanţă de capitala Chişinău, a revent la economia naturală. În permanenţă fără apă

curentă şi fără drum asfaltat, cei 1050 de locuitori ai acestui sat moldav fac repede socoteala celor

zece ani de independenţă: în perioada respectivă localitatea a fost telefonizată.

Blocată între Ucraina şi România, această fostă republică sovietică în majoritate românofonă

este astăzi ţara cea mai săraca din Europa, cu un produs intern brut pe cap de locuitor inferior cu

jumătate celui din Albania. Privatizarea pământurilor în Moldova a fost un eşec. Dispreţuit timp de

vreo cincizeci de ani, calul şi-a reluat locul celui mai nobil bun achiziţionat de om pe câmpuri, dar

un hectar de pământ nu mai este suficient pentru a hrăni familia sa. Un moldovean din şase a părăsit

ţara sa pe parcursul ultimilor zece ani pentru a-şi încerca şansa în străinătate. Soţul Valentinei

Vostanik face mici călătorii: trei luni în Cehia, alte trei în Rusia, fără a fi întâlnit vreodata Zeiţa

Fortuna. El n-a adus decât 50 de dolari americani din ultimul său sejur, cea ce reprezintă puţin

şi mult într-o ţară în care media salariului nu depăşeşte $45. Între timp, în forţa celor 38 de ani ai

săi, Valentina lucrează, ajutată de cei patru copii ai lor, dintre care doi de vârstă şcolară.

232

Copiii şi bătrânii formează majoritatea contingentului care bate în fiecare zi la porţile

disperării.

Trei fete tinere din Hansca, atrase cu anunţuri din reviste, au căzut în mâinile reţelelor

mafiote şi se regăsesc pe trotuarele Turciei şi fostei Iugoslavii. Potrivit unui reportaj, difuzat

de televiziunea naţională, 60% din prostituatele care lucrează în barurile din ex - Iugoslavia sunt

originare din R. Moldova „[68].

Cu regret, astăzi este dificil să numeşti cifra concretă a concetăţenilor noştri plecaţi peste

hotarele ţării după o bucată de pâine albă. O dovadă convingătoare în acest plan serveşte informaţia

din februarie 2003, difuzată de Agenţia de Presă BASA-press din Moldova: „Numărul

moldovenilor care sunt angajaţi la muncă peste hotare sau sunt în căutarea unui câştig în afara ţării

se ridică la 234 mii de persoane, sau 11.4% din populaţia activă. Aceste date se conţin în cel mai

recent raport al Departamentului Statistică şi Sociologie şi constituie o primă estimare oficială

lansată de o instituţie de stat. Raportul contrazice constatarea mediatizată de presă şi în unele

discursuri publice potrivit căreia cea mai mare parte a persoanelor plecate peste hotare o constituie

femeile. În realitate, potrivit raportului, cota bărbaţilor constituie 68.3%. Persoanele provenite din

localităţile rurale constituie 69.6% [67].

Totodată, sursa citată informează că Departamentul Migraţiune (DM) evită comentariile

pe marginea datelor făcute publice de statisticieni, dat fiind că nu se cunoaşte metoda aplicată

la obţinerea datelor mediatizate şi că aceste date s-ar putea să fie destul de aproximative deoarece

Republica Moldova nu dispune de un sistem unic informaţional care ar ţine în evidenţă procesele

migraţionale [135].

În acelaşi comunicat BASA-press menţionează, că în lipsa unor date oficiale presa a

prezentat date contradictorii referitoare la moldovenii plecaţi la muncă peste hotare, invocând cifre

între 500 de mii şi 1 milion 600 de mii, date preluate din discursuri publice şi estimări semioficiale.

În acelaşi rând, potrivit datelor prezentate în 2001 de Serviciul de Informaţii şi Securitate,

aproape 600 mii din cei circa 2 milioane de moldoveni apţi de muncă sunt angajaţi peste hotare.

Vicepremierul, Valerian Cristea, a făcut publică la sfârşitul anului 2002 cifra de 1 milion de cetăţeni

ai Republicii Moldova care lucrează peste hotare, iar conform statisticilor prezentate anterior

de către Valeriu Munteanu, directorul Departamentului Migraţiune, fiecare al 8-lea cetăţean

al Republicii Moldova se află ilegal peste hotarele ţării” [67].

Alte statistici convingătoare demonstrează că mulţi concetăţeni în genere părăsesc ţara,

stabilindu-se cu traiul permanent în afara Moldovei. Astfel, potrivit datelor de pe site-ul biroului

de la Chişinău al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi (ICNUR), sintetizate de această instituţie

în baza statisticilor preluate în mod oficial de la Guvernele ţărilor europene vizate pe parcursul

233

ultimilor trei ani au solicitat azil în circa 20 de ţări europene 11 358 de cetăţeni ai Republica

Moldova. În anul 1999 cei mai mulţi cetăţeni au solicitat azil în Franţa (911), urmată de Belgia

(cu 597 de cereri), Germania (332). Irlanda a fost aleasă drept ţară de reşedinţă de 275

de moldoveni. În anul 2000 numărul solicitanţilor de azil proveniţi din Republica Moldova a crescut

cu peste 1000 de persoane faţă de anul 1999 şi a atins cota de 3597. În topul preferinţelor a rămas

Franţa (968), urmată de Republica Cehă cu 780 de cereri şi Belgia cu 649 de cereri. În anul 2002,

5169 de cetăţeni ai R. Moldova au solicitat azil în Europa, dintre care 2454 în Republica Cehă.

Dintre statele CSI pentru moldoveni cea mai atractivă este Rusia. Pe parcursul a trei ani

45.591 de cetăţeni moldoveni au obţinut cetăţenia rusă. În 2001 Republica Moldova s-a situat pe

locul patru printre statele CSI după numărul de cetăţeni care au solicitat azil în exterior [246].

Potrivit Departamentului Tehnologii Informaţionale din Moldova numai pe parcursul anului

2002 din ţară au plecat pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 6592 persoane.

Numărul cetăţenilor Moldovei, ce şi-au ales noul domiciliu SUA a constituit 627 persoane,

Germania - 964, Israel - 290 persoane. Astfel, cota celor plecaţi în aceste trei ţări, ca şi în anii

precedenţi, constituie aproximativ 95% din totalul persoanelor plecate peste hotarele fostei URSS.

Cu ţările CSI cele mai active legături migraţionale se menţin cu Rusia şi Ucraina (corespunzător

2913 şi 1531 emigranţi) [135].

Analiza în dinamică a datelor statisticii oficiale confirmă că mai multe persoane îşi aleg

drept ţară de destinaţie în Est şi de stabilire cu traiul în Rusia şi Ucraina, iar în Vest - Germania, mai

puţini aleg ca loc stabil de trai Israel, SUA, Canada şi alte ţări.

Tabelul nr.3 (V,2) Dinamica emigraţiei din Moldova cu schimbarea

domiciliului în străinătate după ţara de destinaţie (persoane)

1997 1998 1999 2000 2001 2002 Plecaţi din Republica Moldova – total 5503 4783 6318 9128 6446 6592

Australia 8 6 21 2 4 2 Bulgaria 42 45 19 27 3 1 Canada 61 32 100 71 64 86 Germania 2419 1406 1258 1396 861 964 Grecia 3 2 2 4 - - Israel 1193 784 1338 1110 482 290 Polonia 13 6 12 12 2 1 România 28 15 26 16 20 14 Rusia – 502 954 3087 2575 2913 SUA 1314 1350 1241 1115 941 627 Ucraina – 477 1097 1947 1350 1531 Alte ţări 422 158 250 341 144 163 Sursa: Departamentului Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova, 2003

234

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune (OIM) Republica Moldova este una

din ţările cele mai afectate din lume de fenomenul migraţiei forţei de muncă. Pleacă din ţară întru

întreţinerea familiilor mame şi taţi, tineri şi tinere, copiii rămânând pe seama bunicilor, rudelor sau

vecinilor fără căldura şi tutelă de zi cu zi a părinţilor. Potrivit studiilor noastre sociologice (2000-

2003) practic fiecare a treia familie este afectată de mişcarea migratorie de tip „du-te-vino”, iar

în familiile compuse din 5-6 persoane fiecare a patra are plecaţi peste hotare câte doi membri.

Mulţi pedagogi, medici, savanţi din cauza veniturilor mici sunt nevoiţi să abandoneze

activitatea profesională, plecând la lucru peste hotare sau emigrând definitiv, acest fenomen

afectând în deosebi potenţialul intelectual al republicii. Astfel, în perioada anilor 1990-1999 din ţară

au emigrat în Germania, SUA, Franţa, Israel, Italia, Canada, România 415 cercetători ştiinţifici

de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Actuala amploare a migraţiei, favorizată de haosul economic din ţară, proliferarea sărăciei,

salariile deosebit de mici şi lipsa unui loc de muncă sigur, fără îndoială, îşi lasă amprenta asupra

tuturor sferelor vieţii economice, sociale şi politice, dezvoltării ţării în general.

Cercetările realizate atât în cadrul prezentului studiu, cât şi în alte investigaţii similare

confirmă faptul că motivul principal al unei asemenea rate înalte a refluxului emigraţional din ţară

rămâne a fi scăderea standardelor calităţii vieţii şi nemaipomenită a indicatorilor nivelului de trai

pentru aproximativ 80 la sută din populaţia republicii.

Potrivit Barometrului de Opinie Publică al Institutului de Politici Publice (noiembrie 2003)

se relevează că 16.5% din populaţia republicii dacă ar avea o şansă reală ar pleca din Moldova

pentru totdeauna. Sunt dispuşi de a pleca pentru totdeauna mai mult persoanele de gen feminin

(17.7%) decât masculin (15.5%); locuitorii urbelor (21.6%) decât cei rurali (11.9%); populaţia

tânără cuprinsă în limitele de vârstă 18-29 de ani (24.8%) decât celelalte categorii de vârstă

(30-44 ani – 17.6%, 45-59 ani – 14.4%, 60 şi mai mulţi ani – 9.3%).

Din rezultatele cercetării nominalizate desprindem că s-a format deja un segment stabil

de persoane car s-au adaptat la condiţiile de muncă în străinătate. Astfel, 26.1% din persoanele care

au fost la muncă în străinătate au practicat acest lucru de cinci şi mai multe ori. Perioada de aflare

la muncă peste hotare pentru 37.1% se stabilizează în jur de şase şi mai multe luni. Majoritatea

dintre cei care au lucrat în străinătate 61% au muncit fără contract de muncă, 9.4% au fost angajaţi

cu contract de muncă, deşi la momentul în care au plecat din Moldova nu aveau semnat astfel

de document şi doar 10.4% la momentul în care au plecat din ţară aveau deja semnat un contract

de muncă. După cum demonstrează datele cercetării în cauză domeniile tradiţionale de ocupaţie ale

cetăţenilor moldoveni sunt: construcţie (36.5%), simplu muncitor (15.5%), vânzător (7.5%), zidar

(6%), servitoare (5%), munci agricole (4%), şofer (3.5%), lucrări forestiere (1.5%), hamal (1%),

marinar (1%), altceva [12].

235

Migraţia forţată a populaţiei republicii peste hotarele ţării, în căutarea unui loc de muncă

s-a transformat într-o adevărată tragedie naţională. Potrivit studiului „Municipiul Ungheni în pragul

secolului XXI”, realizat de către OPINIA în 2000, practic o treime sau 30% din locuitorii acestui

oraş specific şi de mare importanţă pentru Moldova puteau fi consideraţi la momentul derulării

cercetării potenţiali migranţi în căutarea unui loc de muncă. Aceste cifre mai confirmă încă odată

adevărul că Republica Moldova, graţie eşecurilor tranziţiei şi reformelor în ultimii ani,

s-a transformat într-o imensă piaţă de prestare a forţei de muncă ieftină şi calificată, municipiul

Ungheni nefiind o excepţie în acest sens.

Desenul nr.4 (V,2) După părerea Dvs. care este cea mai eficientă cale de a găsi astăzi un loc de muncă?

Bunăoară, potrivit

cercetării în cauză, 30% din

unghenenii ches-tionaţi au

menţionat că cea mai

eficientă cale de a găsi astăzi

un loc de muncă este

plecarea la lucru peste

hotare, şi mult mai jos

situându-se alte opţiuni: 19%

au indicat că o altă cale în

acest plan ar fi contactarea

directă a patronilor sau factorilor responsabili de angajare, 15% au menţionat întreprinderea

diferitor acţiuni ce aduc venit, în timp ce doar 11% văd soluţionarea acestei probleme prin adresarea

la bursa muncii.

Este relevant faptul că atât respondenţii de sex masculin (32%), cât şi de sex feminin (29%)

sunt de părerea că cea mai eficientă soluţie de angajare în câmpul muncii este plecarea peste

hotarele ţării. O situaţie similară se înregistrează şi la toate categoriile de vârstă care au indicat

plecarea peste hotare – ca cea mai eficientă cale de a găsi un loc de muncă. Însă, cei mai predispuşi

de a pleca la muncă peste hotare s-a dovedit a fi segmentul de populaţie activă, cuprinsă între

limitele de vârstă 18 – 45 ani (38%).

Făcând referire la sursa Demoscop Weekly, constatăm că la începutul anilor ’90 atât în fosta

URSS, cât şi în Occident persista opinia că deschiderea hotarelor va condiţiona un amplu flux

emigraţional din spaţiul postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată şi un nivel de viaţă

economic înalt. Conform datelor Centrului de Studiere a Opiniei Publice din Rusia, care a realizat

Sursa:SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni,2000

9.3

1.1

7.6

30.3

15.4

19.2

5.7

11.4

0 5 10 15 20 25 30 35

Adresarea la bursa muncii ................................Înscriere la agenţi particulari de plasare în câmpul muncii................................................................Contactarea directă a patronilor sau factorilor responsabili de angajare ................................

Întreprinderea diferitor acţiuni ce aduc venit..........................

%

Plecarea la muncă peste hotare................................Apelul la ajutorul părinţilor, rudelor şi prietenilor ................................................................

Altceva ................................................................

Nu ştiu / nu este răspuns ................................

236

în 1990 sondajul “Atitudinea populaţiei URSS faţă de angajarea la lucru peste hotare”,

1,5 – 2 milioane de oameni se pregăteau pentru a pleca peste hotare din diferite motive şi încă

5-6 milioane se aflau în faza de examinare a unei eventuale plecări peste hotare. Experţii occidentali

manifestau îngrijorare, prognozând un exod masiv de circa 20 milioane oameni din spaţiu

postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată [7].

Tabelul nr. 4 (V,2) Repartizarea emigranţilor din Rusia după hotarele fostei URSS

conform ţărilor de destinaţie (1992-2000, mii persoane)

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Total 103.1 113.9 105.4 110.3 96.7 84.8 83.7 108.3 77.6 În Germania 62.7 73.0 69.5 79.6 64.4 52.1 49.2 52.8 45.3 În Israel 22.0 20.4 17.0 15.2 14.3 14.3 16.9 36.3 16.3 În SUA 13.2 14.9 13.8 10.7 12.3 12.5 10.8 11.1 11.1 În alte ţări 5.2 5.6 5.1 4.8 5.7 5.9 6.8 8.1 8.1 Sursa: Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001(http://demoscop.ru/weekly/2001/index.php)

În Rusia, începând cu anul 1990 migraţia apărută se menţine aproximativ la acelaşi nivel,

variind de la maximum 114 mii oameni în 1993 până la minimum de 78 mii în 2000. În 1999,

în urma crizei financiare din august 1998 emigraţia considerabil a crescut până la 108 mii oameni,

însă nu a ieşit din limitele variaţiilor ordinare, iar în 2000 din nou s-a plasat chiar mai jos de nivelul

anului 1998. În total, pe parcursul a 11 ani, din 1990 până în 2000, din Rusia au emigrat 1,1 mln.

de oameni.

Din momentul apariţiei emigraţiei în Rusia, mai mult de jumătate din cei plecaţi s-au stabilit

în Germania, mai mult de o pătrime - în Israel, ceva mai mult de 10% – în SUA, trei şi ceva la sută

– în Grecia, Canada şi Finlanda (Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001 http://demoscop.ru/weekly).

În ceea ce priveşte Republica Moldova transformarea societăţii moldoveneşti într-o societate

deschisă a dus la apariţia unor noi fenomene în domeniul migraţiei. Ca şi alte state postsovietice,

Moldova începând din anii 90 se confruntă cu asemenea forme ale migraţiei internaţionale precum

migraţia ilegală şi migraţia ilegală de tranzit. Prin republică trece una din cele mai accesibile căi de

emigraţie ilegală către Occident, în mare parte datorându-se specificului relaţiilor stabilite la hotar

dintre Republica Moldova şi România. Deşi în ultima perioadă de timp se fac eforturi considerabile

întru stăvilirea migraţiei ilegale, explicarea fenomenului de migraţiune, relevarea tendinţelor

şi impactului acestuia pentru republică. În pofida eforturilor de ultimă oră, totuşi, se simte

necesitatea realizării unor studii focalizate pe problema dată, inclusiv şi de ordin sociologic, care

ar aprecia consecinţele social – economice, politice şi culturale al acestui fenomen pentru ziua

de azi şi mâine a ţării noastre.

237

Făcând referinţă la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici, la fel ca şi în

republica noastră, exodul romanilor, plecaţi să-şi câştige existenţa, este destul de pronunţat. Astfel,

potrivit unei estimări a CURS, fiecare a 12-a din gospodarii au cel puţin o persoană plecată din ţară

care trimite lunar acasă câte 200 de Euro. “Făcând un calcul simplu şi adăugând numărul celor

plecaţi imediat după Revoluţie din ţară şi care nu au mai fost prinşi in recensământul din 1992,

reiese că peste 1 milion de români au plecat din ţară cu forme legale în ultimii 13 ani. În plus,

un risc major care rezultă din migraţia forţei de muncă calificată este o criză a specialiştilor, iar

efectele acestui fapt nu fac decât să închidă cercul vicios al scăderii nivelului de trai” – spune

sociologul român Bogdan Voicu.

Revenind la realitatea Republicii Moldova, constatăm că o problemă aparte în contextul

migraţiunii este traficul de fiinţe umane. Acest fenomen afectează în mare parte persoanele tinere,

în deosebi din localităţile rurale, care provin din familii vulnerabile, unde sărăcia a atins un nivel înalt.

Astfel, potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA pentru 2003 cu privire la traficul

de persoane, Republica Moldova este apreciată ca un stat – sursă de femei şi copii traficaţi

în Balcani şi Europa. Tot aici se menţionează că numai în ultimii ani prin intermediul OIM au fost

repatriate în ţară 1060 de moldovence, majoritatea din ţările balcanice [182]. Altă sursă,

Departamnetul Migraţiune al Republicii Moldova, în ianuarie 2004 aduce alte cifre şi mai drastice –

în ultimii doi ani în ţară au fost aduşi câteva zeci de moldoveni decedaţi în străinătate şi au fost

întoarse peste 1200 de fete de la diferite bordeluri din Europa [66].

Întru reducerea fenomenului traficului de fiinţe umane Guvernul Republicii Moldova

a aprobat Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane (Hotărârea

nr. 1219 din 9.11.2001). Întru realizarea Planului respectiv se întreprind măsuri de prevenire

a traficului, de asistenţă privind reintegrarea socială a victimelor, de perfecţionare a legislaţiei

privind promovarea stimulării ocupării forţei de muncă şi creării locurilor de muncă, însă,

deocamdată aceste eforturi sunt mai mult decât modeste [112].

Totodată se întreprind măsuri privind reglementarea legală a migrării de muncă a cetăţenilor

republicii. Pe parcursul ultimilor ani fiind încheiate diverse memorandumuri, contracte

de colaborare, acorduri internaţionale etc.

Concluzii:

În anii tranziţiei Moldova se confruntă cu un fenomen care timp de aproape jumătate de secol nu exista: şomajul şi migraţia de muncă. Lipsa ofertelor locurilor de muncă şi a unor instrumente administrative eficiente de reglementare şi contracarare a migraţiei a condus spre o situaţie alarmantă, ţara noastră devenind o sursă de prestare a forţei de muncă ieftine şi calificate.

238

În acest context, Moldova trebuie să întreprindă măsuri urgente în vederea ocupării populaţiei, creării locurilor de muncă şi reglementării problemelor privind migraţiunea.

Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor noi de muncă considerăm acordarea unui statut preferenţial sferei de deservire sociale şi cooperaţiei de consum, în deosebi la nivel rural; dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului bussines, deoarece întreprinderile micro, mici şi mijlocii posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: creează rapid noi locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din grupele de risc, sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţei concurenţiale etc. Totodată, acordarea ajutorului de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă de indemnizare ar permite ca suma capitalizată să fie suficientă pentru demararea unei mici afaceri.

Considerăm o modalitate eficientă de soluţionare a problemei şomajului în republică ar fi deschiderea agenţiilor de angajare a solicitanţilor la locurile de muncă deja existente în alte ţări. Acest fapt va permite luarea sub control a migraţiei externe a cetăţenilor republicii, cu beneficii atât pentru cei ocupaţi acolo (asigurarea protecţiei), cât şi pentru ţara noastră.

O modalitate oportună de cunoaştere a pieţei muncii este studierea necesităţilor în specialişti a economiei şi pregătirea profesională necesară. Reciclarea profesională a persoanelor adulte, fiind eficientă, însă costisitoare, este recomandabil ca aceste cursuri să aibă o adresabilitate concretă, care ar face cât mai reală angajarea la terminarea lor.

Formarea unui specialist destinat pieţei muncii concurenţiale trebuie să înceapă încă din şcoală, dezvoltându-i-se spiritul antreprenorial care, în perspectivă, ar preveni şomajul tinerilor şi ar contribui la creşterea economică. O şansă de a evita şomajul este şi pregătirea poliprofesională, atât a studenţilor învăţământului superior, cât şi a celui profesional-tehnic, fapt care ar mări mobilitatea lor profesională.

O măsură activă de prevenire a şomajului şi migraţiunii, de ajustare a cererii de muncă cu oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi oficiile forţei de muncă, cât şi colectarea şi prestarea către şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere.

Analiza prin sondaje sociologice a confirmat că inactivitatea impusă este risipă de resurse umane şi are efecte distructive atât asupra personalităţii şomerului, cât şi a familiei sale şi, prin consecinţă, asupra societăţii în întregime. Pornind de la acest considerent, perfecţionarea legislaţiei în vigoare în vederea ameliorării situaţiei ocupaţionale în ţară şi eficientizarea asistenţei, prestate şomerilor, sunt probleme de primă importanţă şi necesită o abordare urgentă şi minuţioasă. În acest context, metodele şi tehnicile sociologice permit studierea aprofundată a numeroaselor particularităţi ale fenomenului şomajului şi migraţiunii, care sunt problematic sau chiar imposibil de elucidat prin alte metode.

239

5.3. Probleme educaţionale şi de autoafirmare a tinerei generaţii

Schimbările intervenite în situaţia social-economică din republică în anii de tranziţie

a afectat toate categoriile sociale, însă principalii suferinzi ai tranziţiei sunt copiii şi tinerii. Tinerii

reprezintă peste un sfert din populaţia Republicii Moldova. Actualmente, unul din şase locuitori

ai Moldovei are vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Dacă se iau în calcul şi adolescenţii între

vârstele 10-14 ani, numărul tinerilor este de peste un milion.

Tinerii, în societatea moldovenească, se confruntă cu tot mai multe riscuri în domeniul

sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale. Schimbările şi deficienţele asociate cu tranziţia au avut

un impact deosebit de mare asupra tinerilor. Tinerii astăzi reprezintă segmentul social care suferă

de un nivel egal sau mai ridicat al sărăciei, şomajului şi migraţiei decât restul populaţiei. Acestea

determinând creşterea incidenţei de mare risc, iar violenţa, delicvenţa, consumul de droguri

şi infecţiile cu HIV au devenit mai frecvente în mediul acestui segment social [204].

Problemele sociale, nivelul inferior de trai al tinerilor, satisfacerea joasă a intereselor

şi a solicitării acestora în diferite sfere ale vieţii ţării pe parcursul mai multor ani condiţionează

la tineri şi tinere sentimente de nedumerire, insatisfacţie, obidă, acestea până la urmă manifestându-

se în revoltă şi mânie. Atunci când statul nu ţine cont de specificul acestei categorii sociale,

nesolicitându-i activismul, aptitudinile, distruge la tânăra generaţie credinţa, convingerea

şi cu acestea – scopul şi sensul vieţii. Fenomen care, în consecinţă, conduce spre înstrăinarea tinerei

generaţii de la politica instituţiilor guvernamentale şi obşteşti, favorizează în mediul acestora apatie

şi disperare, răsfrângându-se asupra dispoziţiei tineretului, chipului spiritual-moral, atitudinii faţă

de muncă, activităţii politice şi sociale, asupra comportamentului, în general. Astfel, în ultimii ani,

în mediul tinerilor a crescut considerabil rata înaltă a delicvenţei. În anul 2002 au fost relevate

18,8 mii persoane care au comis crime, cu 13% mai mult comparativ cu anul precedent.

Desenul nr.1 (V,3) Distribuţia persoanelor culpabile de săvârşirea crimelor în anul 2002, după vârstă

Cea mai mare pondere

(59%) din numărul persoa-nelor

culpabile de săvârşirea crimelor

revine tinerilor în vârstă de până

la 30 de ani. Din numărul total de

infracţiuni anchetate pe parcursul

anului 2002, 63% sunt săvârşite

de persoane apte de muncă, dar

14-15 ani 6% 30 ani şi

mai mulţi 41%

25-29 ani 14%

18-24 ani 30%

16-17 ani 9%

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003

240

fără ocupaţie, fiecare a cincia – de persoane care anterior au săvârşit crime, fiecare a noua -

de minori sau cu participarea lor, fiecare a zecea – de persoane în grup [181].

Tinereţea semnifică un stadiu în dezvoltarea umană, o perioadă de tranziţie către condiţia

de adult. Tinereţea, totodată, este şi o perioadă a formării identităţii, proces complex în care relaţia

individ-societate se evidenţiază cu claritate; este o perioadă a cristalizării statusului viitor

al tânărului, formându-i-se şi un stil propriu de viaţă. [132].

Schimbările intervenite în economie şi viaţa socială au afectat tinerii în cel mai direct mod.

Conform rezultatelor Barometrului de Opinie, noiembrie 2002 a patra parte din tinerii cu vârstele

cuprinse între 18-28 ani apreciază că veniturile actuale ale familiei proprii nu le ajung nici pentru

strictul necesar, 37% - le ajung numai pentru strictul necesar. Doar 27% au apreciat că veniturile

actuale ale propriei familii le ajung pentru un trai decent, dar nu-şi pot permite cumpărarea unor

bunuri mai scumpe, alţii 10% reuşesc să cumpere bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte

domenii. Şi numai 1% reuşesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se limiteze la ceva. Potrivit BOP unei

părţi considerabile din populaţia tânără în prezent le produce temeri sărăcia (51%), viitorul copiilor

(48%) şi şomajul (39%).

Dintre temerile manifestate la tineri şomajul se prefigurează destul de relevat, cunoscând

o ascensiune considerabilă. Rata oficială a şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între

15-24 de ani este de 18.3%, valoare dublă faţă de şomajul în rândul populaţiei totale. În 1998,

această grupă de vârstă a reprezentat aproape o treime din numărul total al şomerilor, iar în 2002

acest indice cunoaşte o ascensiune de până la 48.3 %. Flexibilitatea şi mobilitatea tinerilor

s-a dovedit a fi un avantaj pe noua piaţă a muncii, mai ales în cazul absolvenţilor instituţiilor

de învăţământ superior şi al celor angajaţi în industria de servicii. La începutul anului 2003 din

numărul total de şomeri înregistraţi la oficiile forţei de muncă (24 mii) 538 erau absolvenţi

ai instituţiilor de învăţământ universitar. În general, locurile de muncă au devenit mai puţin sigure,

iar grupuri mari de tineri sunt expuşi pericolului de a fi excluşi de pe piaţa forţei de muncă.

Conform raportului Tinerii în societăţile în schimbare, MONEE, 2000 Republica Moldova

se situează pe locul trei în cadrul ţărilor Europei Centrale şi de Est, CSI, Ţările Baltice după

numărul de migranţi în rândul tinerilor, o valoare mai înaltă de emigrare fiind înregistrată

în Kazahstan şi Bosnia-Herţegovina [226]. Orientarea evidentă în mediul tinerilor de a părăsi ţara

este confirmată şi de rezultatele Barometrului de Opinie, noiembrie 2002. Astfel, 22% din categoria

de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani dacă ar avea o şansă reală de a pleca din Moldova ar părăsi-o

pentru totdeauna, 60% - ar pleca numai pentru o perioadă şi doar 15% - nu ar pleca, iar 3% nu au

oferit răspuns. Aceste ponderi raportate la celelalte categorii de vârstă scoate în evidenţă orientarea

masivă a tinerilor de a-şi părăsi ţara [11].

241

Orientarea masivă a tinerilor moldoveni de a pleca din Moldova poate fi motivată prin

posibilităţi mai bune de educaţie şi obţinere a unui loc de muncă în alte ţări, reflectând, totodată,

lipsa unor posibilităţi pe plan intern [72, 73].

În acest context, se relevă atitudinea preponderent pozitivă a tineretului republicii – 61.1%

privind aderarea Moldovei la Comunitatea Europeană faţă de întreaga populaţie a ţării – 53.5%

(Studiul „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002).

Aspectul migraţiei tinerilor recent a constituit obiectul de studiu al sociologilor din Rusia.

Atitudinea tineretului din Rusia faţă de emigraţie a fost studiată în noiembrie 2002 în cadrul

monitorizării opiniei publice de către Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia. Potrivit

studiului dat 40% din tineretul eşantionat (1264 tineri respondenţi) îşi exprimă promptitudinea

de a pleca din Rusia pentru o anumită perioadă. Ponderea celor care ar dori să plece din Rusia

pentru totdeauna este de zece ori mai mică. Cel mai des au nominalizat opţiunea de a pleca din ţară

cei mai tineri respondenţi (7%) şi cei care la moment nu aveau serviciu (10%). Dorinţa de a pleca

peste hotare, evident, corelează cu obţinerea unui statut consumatorist mai înalt. În calitate

de eventuale ţări pentru propriile plecări, respondenţii le aleg, în primul rând pe acelea pe care

le apreciază înalt drept parteneri şi potenţiali aliaţi ai Rusiei. În această listă deţine prioritate

Germania (21%), SUA (19%), Franţa (13%) şi Marea Britanie (8%), celelalte ţări europene

acumulând un procent nesemnificativ al dorinţei tinerilor ruşi de a le vizita. În mare parte aceste

date reflectă repartizarea reală a persoanelor, care pleacă după hotare să lucreze sau să înveţe, căile

reale care s-au constituit în acest sens, posibilităţile formale şi neformale [276].

Dorinţa majorităţii tinerilor moldoveni de a pleca în străinătate în căutarea unui loc

de muncă temporar sau pentru a se stabili definitiv acolo cu traiul, este confirmată şi de rezultatele

altui sondaj realizat de Departamentul Migraţiune şi relatat de GPF FLUX (din 11 septembrie

2003). Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1279 de respondenţi cu vârsta de până la 30 de ani.

Din persoanele chestionate 62% au declarat că ar părăsi ţara dacă li s-ar propune un loc de muncă

bine plătit, 18% sunt gata să se stabilească definitiv peste hotare, 12% ar merge la studii în afara

ţării, iar 8% – ar merge peste hotare doar la odihnă.

Astfel, 14% din cei intervievaţi s-au arătat dispuse să plece peste hotare, deoarece ziua

de mâine în Moldova li se pare mai proastă decât cea de azi. Fiecare al zecelea respondent

a remarcat că trăieşte cu ziua de azi şi este gata să plece din ţară pentru a-şi asigura un viitor mai

bun. Factorul principal care îi determină pe tinerii din Republica Moldova să meargă ilegal peste

hotare în căutarea unui loc de muncă este lipsa de bani, şomajul, accesul limitat la serviciile

medicale şi preţurile mari la produsele alimentare.

242

Situaţia care se prefigurează actualmente în mediul populaţiei tinere din republică în mare

parte îşi găseşte explicaţia în lipsa unei politici de stat echilibrate la începutul anilor ’90 [114, 115].

Acest fapt relevându-se şi în rezultatele studiilor sociologice subiective a opiniei publice.

Examinând dinamica percepţiei problemelor tineretului de către societatea moldovenească

în anii de debut ai tranziţiei (1994), constatăm că mai mult de jumătate din universul eşantionat

(61%) considera că tineretul ţării de atunci nu se gândea în mod serios la viitorul său. În contextul

menţionat bărbaţii s-au dovedit a fi mai categorici în această apreciere decât femeile (respectiv 64%

şi 59%). Opiniile privind problema examinată variază considerabil în funcţie de vârsta

respondenţilor. Astfel, dacă 41% din cei chestionaţi de până la 20 ani considerau că tinerii

se gândesc serios la viitorul său, atunci 62-69% din generaţia mai în vârstă aveau o părere diametral

opusă privitor la aspectul investigat. În funcţie de naţionalitatea respondenţilor cea mai înaltă

apreciere tineretului i-au dat-o găgăuzii (52%) spre deosebire de reprezentanţii celorlalte

naţionalităţi - ruşii, moldovenii şi bulgarii (62-69%).

Desenul nr.2 (V.3) Cum vi se pare, deseori astăzi tinerii se gândesc în mod serios la viitorul lor?

La momentul efectuării cercetării (1994) nu

erau satisfăcuţi de gradul de pragmatism al tineretului

63% din populaţia sătească şi 59% din cea

orăşenească. Şi mai jos aprecia nivelul de pregătire al

tineretului pentru viitor muncitorii de la întreprinderi

(70%), militarii şi lucrătorii în organele de drept

(67%), pensionarii (63%). De mai mult optimism în ce

priveşte problema dată dispuneau studenţii (41%),

antreprenorii şi fermierii, specialiştii din economia

naţională (35 - 40%).

Tot în contextul aceleiaşi cercetări majoritatea populaţiei chestionate (73%) considera

că la moment (1994) tineretului i se pregătea un viitor mai curând rău decât bun. Numărul celor

ce împărtăşeau această opinie sporeşte direct proprţional cu vârsta respondenţilor: de la 66% la cei

ce n-au atins încă vârsta de 20 ani până la 81% la cei de 50-59 ani, relevându-se un pesimism mai

mare pentru viitorul tineretului în mediul populaţiei băştinaşe, decât cea de alte etnii.

Examinând problema investigată în funcţie de nivelul de şcolarizare al respondenţilor,

constatăm că posesorii studiilor medii incomplete se evidenţiază printr-o apreciere negativă mai

relevantă decât cei cu studii medii şi superioare, deşi şi la acestea prevalează aprecierile mai curând

rele ale viitorului tineretului.

Sursa: SISI „Opinia”, Monitorizarea anuală „Barometrul societăţii”, 1994

Da 29.4%

Nu 61.4%

Îmi vine greu să răspund

9.2 %

243

Un viitor mai curând rău decât bun prevalează în cazul respondenţilor rurali. Explicaţia

situaţiei date rezidă din faptul că în mediul rural s-au păstrat tradiţiile pur naţionale, iar schimbările

aduse de tranziţie sunt primite mai cu multă precauţie decât în mediul urban.

Tot în contextul aceleiaşi cercetări au fost testaţi factorii negativi care influenţează asupra

comportamentului şi modului de viaţă al tineretului contemporan. Rezultatele studiului sociologic

atenţionează asupra influenţei negative, a lipsei ordinii şi disciplinei în societate, anarhiei

şi autopermisiunii (63.5%), condiţiilor grele de viaţă (57.2%), neîncrederii în ziua de mâine

(43.7%), răspândirea în mediul tineretului a alcoolismului, narcomaniei (33.6%), educaţia proastă

(32.2%), dezmăţul mafiei şi criminalităţii (31.5%), mediul social precar al tineretului (14.3%).

Problema tineretului reprezintă obiectul de studiu al recentei investigaţii sociologice,

realizate de N. Diuk [80], unde este supusă analizei tânăra generaţie postsovietică din perspectiva

statutului social şi posibilităţilor materiale, valorilor politice, identificării etnice, atitudinii faţă de

politica statală şi internaţională. Eşantionul a fost compus din populaţia cuprinsă în limita de vârstă

15 – 34 de ani, fiind reprezentativ pentru trei state postsovietice Rusia, Ucraina şi Azerbaidjan.

În procesul cercetării a devenit relevantă următoarea observaţie: o pondere esenţială

a tineretului a reuşit relativ uşor să se adapteze la noile realităţi economice şi au obţinut un nivel

de bunăstare mai mare decât generaţia părinţilor lor. Această situaţie fiind calificată drept un

fenomen nou pentru statele postsovietice, unde tradiţional cei mai în vârstă erau mai bine asiguraţi

şi unde bugetul familiar se forma în jurul acestei realităţi.

Estimându-se valorile primei generaţii libere din cele trei state post sovietice se evidenţiază

dreptul la muncă, dreptul la locuinţă, dreptul la studii, libertatea cuvântului. Alegerea acestor

priorităţi de către tinerii din cele trei state postsovietice indică asupra sferelor care urmează să fie

asigurate de stat. Alegerea valorilor materiale de către tineri este explicabilă prin faptul că generaţia

tânără a crescut într-o perioadă când libertatea cuvântului, libertatea deplasării, libertatea confesiunii

sunt relativ asigurate, acestea astăzi nu se mai percep drept ceva pentru care trebuie să se lupte.

Din altă parte, această generaţie încă nu dispune de garanţii economice privind viitorul său,

siguranţa faptului că vor reuşi să găsească un loc de muncă şi vor fi asiguraţi cu locuinţă, iată

de ce prima generaţie liberă acordă o atenţie prioritară aspectelor materiale.

Reflectând situaţia generaţiei post sovietice din Moldova, potrivit studiului “Condiţiile

de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002), 82.5% din tineri sunt de acord cu faptul că pot spune

ceea ce gândesc, 77.8% au dreptul să călătorească liber, 73.9% au dreptul să împărtăşească orice

religie, opţiunile tineretului în primele două cazuri înregistrând o pondere mai înaltă cu aproximativ

8% decât media liniară pe republică, iar cea de a treia opţiune nominalizată se plasează

cu aproximativ 4% mai jos decât pe întregul eşantion. Aceste date demonstrează că tânăra generaţie

244

a asimilat valorile democratice drept inerente actualei societăţi, totodată, înregistrând o pondere mai

înaltă a dezacordului decât universul eşantionat privind propria influenţă asupra guvernării ţării

84% şi a administraţiei locale 74.7%.

Potrivit aceleaşi cercetări, tineretul este mai puţin activ în viaţa politică şi socială

a republicii. Din categoria nominalizată de respondenţi 82.8% nu sunt membri a vreunui partid,

organizaţii, asociaţii, fiind mai reprezentativă ponderea tineretului doar în rândul sindicatului

(7.1%) şi a organizaţiilor religioase (4.2%), cu mult mai puţini în asociaţiile pentru tineret (2.1%)

şi câte 1.2% – partidele politice şi organizaţiile neguvernamentale. În alte categorii de organizaţii

ponderea de participare se situează sub 1%. Acest fapt demonstrează elocvent gradul

de inactivism social, politic, cultural al tineretului, de altfel specific şi întregii populaţii a republicii

[243]. Totodată, se consideră membri activi în organizaţiile nominalizate doar 45.6% din segmentul

de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani, iar în funcţie de tipul localităţii se consideră mai activi

tineretul domiciliat în localităţile rurale (49.1%), aproape identic fiind evaluat gradul de activism

în centrele judeţene (45.7%) şi capitală (45.5%) decât în oraşele de proporţii mai mici.

Datele aceluiaşi studiu sociologic elocvent demonstrează problemele stringente, cu care se

confruntă tineretul şi care urmează să fie soluţionate.

În percepţia tineretului nostru guvernul trebuie să întreprindă măsuri în vederea contracarării

creşterii preţurilor, inflaţiei (61.4%), şomajului (59.9%) şi luptei contra corupţiei (46.9%), aceste

opţiuni înregistrând o pondere mai înaltă decât media pe republică (acestea constituind pentru

fiecare opţiune nominalizată respectiv 59.3%; 44.9%; 44.4%).

Procesul de autoafirmare a tinerii generaţii în orice ţară, inclusiv şi în Republica Moldova

necesită un sistem eficient de instruire. Sistemul actual de învăţământ, potrivit analizelor existente

şi estimărilor specialiştilor, este necorespunzător din punct de vedere al accesului, gradului

de retenţie şi al relevanţei. Sistemul actual nu reuşeşte să asigure un acces echitabil tinerilor

la studii, să păstreze elevii în şcoală şi să producă absolvenţi care dispun de deprinderile necesare

pentru a se adapta la cerinţele în rapidă schimbare din economie şi societate [204].

În anii tranziţiei sistemul de învăţământ din Republica Moldova este finanţat de stat sub

nivelul necesităţilor. Alocările bugetare acoperă doar 30-40% din necesităţi. Salariile medii ale

cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sunt cu mult sub nivelul salariului mediu

pe economia naţională. Acestea mai continuă să se achite cu mari întârzieri. Baza tehnico-materială

a instituţiilor de învăţământ este depreciată şi nu mai corespunde noilor cerinţe. Pe parcursul

ultimilor ani, la acest articol aproape nu s-au alocat mijloace bugetare.

În Republica Moldova în cheltuielile pentru educaţie din bugetul consolidat (în % din PIB)

se observă o creştere începând cu anul 1992 de la 7.8% până la 10.4% în anul 1996. 10% din PIB

245

pentru învăţământ este o cotă ridicată în raport cu standardele internaţionale. Însă PIB-ul

în Republica Moldova ca urmare a degradării economice, are un volum foarte mic şi cele 10% din

PIB constituie o alocaţie foarte modestă, care nu acoperă nici pe departe necesităţile învăţământului.

Începând cu anul 1997 cheltuielile pentru educaţie se micşorează de la 10.0% până la 4.5% în anul

2000, ceea ce constituie nivelul anului 1991 (4.6%), iar cheltuielile publice pentru educaţie

corespunzător 6.3% în anul 1998 faţă de 7.8% în anul 1992.

Schimbările ce s-au produs în sectorul educaţional nu au fost rezultatul unor măsuri

organizate la nivel de stat, ci mai mult nişte manifestări sporadice, impuse de circumstanţele

economice dificile în care a nimerit republica. Drept consecinţă, sistemul educaţional devine cel

mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept argument fiind exodul extrem de mare

al profesorilor. În Moldova angajaţii sferei educaţionale au cele mai mici salarii. În anul 2003

salariul mediu al unui profesor începător era de 280-300 lei (cca. 22-24$ SUA), ceea ce acoperea

doar 1/4 din valoarea bugetului minim de consum. Astfel, circa 48 mii de profesori şcolari din

Republica Moldova au abandonat activitatea didactică în ultimii 10 ani, se menţionează într-un

raport recent al ONU. Vârsta medie a cadrelor didactice care au renunţat la profesorat este de 52 de ani.

Anual, Ministerul Educaţiei repartizează în instituţiile preuniversitare din republică cca.

500 de absolvenţi ai universităţilor pedagogice, dintre care pe parcursul primului an de activitate

mai bine de jumătate abandonează sfera învăţământului din cauza retribuirii joase a muncii. Potrivit

datelor prezentate de sindicatul angajaţilor din învăţământ, în anul 1998 din 2,7 mii tineri

specialişti de profil pedagogic la post s-au prezentat doar 31%, iar în 1999 - respectiv 1,5 mii tineri

specialişti, din care s-au prezentat şi au fost angajaţi în instituţiile educaţionale doar 23%. Aceeaşi

situaţie a fost atestată şi în anul 2003, doar 33% din 1771 de absolvenţi ai instituţiilor pedagogice

din Republica Moldova, repartizaţi în instituţiile preuniversitare, s-au prezentat la serviciu. Cei mai

solicitaţi continuă să fie profesorii de limbi moderne, dar şi cei de matematică, chimie, biologie şi fizică.

Deşi până în prezent nu există multe date statistice care ar evalua impactul crizei financiare

asupra rezultatelor învăţământului, totuşi rezultatele celui de-al treilea concurs internaţional

la matematică şi ştiinţele exacte pentru clasele a opta, la care împreună cu alte 37 ţări a participat

şi Moldova, denotă că elevii moldoveni nu au excelat la teste. Faţă de ţările OCDE şi alte 10 ţări

în tranziţie, ei au obţinut punctaje sub nivelul mediu atins de colegii lor din clasele a opta din toate

ţările participante, toate ţările OCDE, Europei şi Asiei Centrale [219].

Potrivit Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, 2004-2006 în prezent

circa 250 de localităţi, în care locuiesc peste 10 mii de copii de vârstă şcolară obligatorie nu dispun

de nici o instituţie de învăţământ. În 60 de localităţi există doar şcoli primare în care învaţă

1700 de elevi, iar peste 500 de localităţi dispun doar de gimnazii, ceea ce reduce esenţial accesul

246

la următoarea treaptă de studii. Tendinţele demografice demonstrează că in următorii 7 ani numărul

elevilor din învăţământul obligatoriu se va reduce cu 42%. In consecinţă, va fi necesară

raţionalizarea reţelei instituţiilor de învăţământ, care, în mediu, este utilizată la nivel de 75% din

capacitate. Fapt care va implica revizuirea schemei de pregătire şi angajare a cadrelor didactice.

Desenul nr.3 (V,3) Populaţia republicii după nivelul de instruire

Moldova a intrat în perioada de tranziţie

cu un nivel de alfabetizare a adulţilor aproape total

şi cu înalte rate de frecventare şi absolvire la toate

nivelurile de învăţământ. Indicii statistici de

alfabetizare şi instruire a populaţiei se consideră

satisfăcători: nivelul de alfabe-tizare al populaţiei

adulte se situează la 96.4% (2000) şi este apropiat

de cel al ţărilor vecine, dar inferior celui din

UE (98-99%).

Indicatorul de bază ce caracterizează sistemul de învăţământ este „rata de înrolare” -

coraportul dintre numărul total al elevilor către numărul copiilor de vârsta corespunzătoare: pentru

învăţământul primar 7-10 ani şi pentru cel gimnazial 11-15 ani.

Tabelul nr.1 (V,3) Numărul de elevi , numărul populaţiei de vârstă şcolară şi rata de înrolare

Numărul de elevi la începutul anului de

studiu, mii

Numărul populaţiei de vârstă respectivă, mii Rata de înrolare, %

2001/2002 2002/2003 01.01.2001 01.01.2002 2001 2002 Învăţământul general obligatoriu

546,5 523,4 598,0 576,2 91 91

inclusiv: – primar 227,5 215,4 237,0 225,7 96 95 – gimnazial 319,0 308,0 361,0 350,5 88 88 Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003

Analizele Departamentului Statistică şi Sociologie confirmă că în pofida micşorării numărul

de elevi, rata de înrolare în diferite niveluri ale învăţământului a rămas practic neschimbată. În anul

2002, comparativ cu anul 2001, numărul celor care au absolvit 9 clase s-a majorat cu 3,4 mii

(cu 6%), constituind 59,6 mii persoane. Din ei fiecare al doilea îşi prelungeşte studiile în clasele

a 10 a liceelor sau şcolilor de cultură generală.

Medii generale şi de specialitate

59%

Fără studii 13%

Medii incomplete

17%

Postgenerale 11%

Sursa: PNUD, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, Chişinău 2000

247

Învăţământul liceal şi mediu de cultură generală cuprinde circa 80 mii elevi sau cu 8,0 mii

persoane (cu 11%) mai mult faţă de perioada respectivă a anului precedent. Absolvenţii liceelor

şi şcolilor medii de cultură generală (cl. XI, XII) au constituit 25,6 mii persoane. Din 11,1 mii

absolvenţi ai liceelor, 93% au susţinut examenele bine şi au primit diplomă de bacalaureat,

oferindu-le prioritate în procesul de înmatriculare în instituţiile de învăţământ universitar.

Actualmente, ponderea elevilor ce studiază în limba de stat a rămas ia nivelul anului 2001

(79%), în rusă - 21%. Funcţionează, de asemenea, şcoli, unde predarea are loc în limba ucraineană,

bulgară şi engleză. Limbi străine învaţă în total 579,0 mii elevi, din care limba franceză - 58%

şi engleză - 37%.

Paralel cu învăţământul de zi, în republică funcţionează şi 7 şcoli serale, din care 4 se află

în mun. Chişinău, 1 - în mun. Bălţi şi 2 - în mun. Soroca. Comparativ cu anul 2001, numărul

elevilor în ele s-a micşorat neesenţial, constituind 1,8 mii persoane.

Învăţământul colegial reprezintă un alt nivel al sistemului de instruire, unde sunt încadraţi

tinerii. La începutul anului de studii 2002/2003 învăţământul superior de scurtă durată în republică

se efectua în 63 colegii. Numărul studenţilor a constituit 15,2 mii persoane, ce reprezintă 42 studenţi

la 10 mii locuitori. În colegii îşi desfăşoară activitatea de instruire 1,7 mii profesori, din care 98%

au studii universitare, ceea ce corespunde nivelului anului 2001.

Cea mai mare parte a studenţilor (82%) îşi fac studiile în colegii cu proprietate publică.

În pofida faptului, că fiecare al patrulea colegiu este privat, numărul studenţilor în ele nu depăşeşte

14%. În cele 43 instituţii de învăţământ de stat studiază pe bază de contract fiecare al patrulea

student. Trei pătrimi din studenţii colegiilor studiază în limba de stat, fiecare al cincilea - în limba

rusă. Funcţionează, de asemenea, grupe de studiu în limbile ucraineană, găgăuză şi bulgară.

Numărul studenţilor înmatriculaţi în anul de studiu 2002/2003 a diminuat cu 6% faţă de anul

de studiu 2001/2002. La secţia fără frecvenţă numărul persoanelor nominalizate s-a micşorat cu mai

mult de o pătrime, iar la secţia de zi a rămas practic la nivelul anului precedent.

La începutul anului de studiu 2002/2003 învăţământul universitar în republică se efectua

în 45 universităţi, academii şi institute. Numărul studenţilor a constituit 95,0 mii persoane,

ce reprezintă 262 studenţi la 10 mii locuitori.

Din numărul total al studenţilor înmatriculaţi, 80% au constituit absolvenţii liceelor

şi şcolilor medii generale, 18% - ai gimnaziilor şi 2% - absolvenţii instituţiilor de învăţământ

secundar profesional. Ca şi în anii precedenţi, specialităţile ce au prezentat cel mai mare interes sunt

medicina - 17%, economia - 14%, juridica -12%.

Aproape trei pătrimi din studenţi îşi fac studiile în instituţiile de stat şi fiecare al patrulea -

în instituţiile nestatale.

248

Pe parcursul ultimilor ani tot mai răspândite devin studiile pe bază de contract. Ca rezultat,

numărul acestor studenţi a crescut cu 18% faţă de perioada respectivă a anului precedent

şi constituie 70,1 mii persoane. O pondere esenţială a instruirii pe bază de contract este

caracteristică nu numai pentru instituţiile private, ci şi pentru cele de stat. În cele 17 instituţii

de învăţământ de stat studiază pe bază de contract două treimi din numărul total de studenţi.

Valorile maxime a plăţii anuale pentru un student variază de la 5,4 mii până la 6,3 mii lei

la secţia de zi şi de la 2,5 mii până la 3,0 mii lei - la secţia fără frecvenţă.

Cu toate că numărul instituţiilor de învăţământ universitar s-a micşorat cu două unităţi

comparativ cu anul precedent, numărul studenţilor înmatriculaţi s-a majorat cu 3,4 mii. Din

numărul celor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ universitar, 74% au constituit absolvenţii

liceelor şi a şcolilor medii generale, fiecare al cincilea fiind absolvent al colegiului şi 2% - ai

instituţiilor de învăţământ secundar profesional. Grad de bacalaureat au avut 72% studenţi.

Specialităţile solicitate cel mai mult de către tineri sunt economia şi juridica, mai puţin -

specialităţile tehnice. În instituţiile de învăţământ universitar îşi desfăşoară activitatea de instruire

5,5 mii profesori, din care 2,2 mii (39%) sunt doctori în ştiinţe şi 378 (7%) - doctori habilitaţi.

Numărul considerabil al studenţilor în instituţiile de învăţământ superior nu e legată

de cererea de specialişti, ci de speranţa părinţilor că in felul acesta vor acorda copiilor o siguranţă

în viitor. Pregătirea specialiştilor cu studii superioare se face haotic, fără o estimare a numărului

de specialişti pe diverse domenii de care are nevoie economia naţională anual.

În anii tranziţiei accesul la serviciile educaţionale a devenit mai inechitabil, reprezentând

o piedică substanţială în procesul de autoafirmare a tineretului în viaţă. Cheltuielile în creştere

pentru învăţământ în combinaţie cu ascensiunea nivelurilor sărăciei au condus la limitarea accesului

la învăţământ a categoriilor social – vulnerabile. Mulţi copii talentaţi din cauza insuficienţei

de finanţe rămân în afara procesului de instruire. Finanţarea insuficientă a sferei de instruire

a condiţionat ca directorii de şcoli şi profesorii să ceară în prezent taxe de admitere în majoritatea

şcolilor urbane, precum şi diverse contribuţii neoficiale şi neînregistrate. Acestea includ plăţi pentru

agentul termic, întreţinerea şi reparaţia încăperilor, activităţile extraşcolare şi „cadouri” pentru

profesori. Pentru a compensa salariile mici, un anumit număr de pedagogi „încurajează” părinţii

să plătească pentru meditaţii particulare, căpătând forma unor tranzacţii ce sporesc oportunităţile

pentru corupţie [219].

Analiza datelor Sondajului asupra bugetului gospodăriilor casnice pentru anul 1999,

a stabilit că admiterile la nivel preşcolar şi şcolar primar încă nu sunt afectate de nivelul venitului

familial şi că şcolarizarea la nivelul secundar gimnazial este doar puţin afectată. Cu toate acestea,

copii din familiile mai bogate au şanse cu circa 60% mai mari de a fi şcolarizaţi la nivelul secundar

249

liceal şi cu 35% mai multe şanse de a fi admişi la studii superioare decât copii din familiile mai

sărace. De asemenea, există şi o separare rural-urban. Copiii de la oraşe se bucură de un avantaj

comparativ în ceea ce priveşte studiile liceale şi în special studiile superioare incomplete

şi superioare - nivelul superior la care tinerii de la oraşe au de 7 ori mai multe şanse de a fi admişi

decât colegii lor de la sate [219].

Dorinţa firească a tinerilor spre autoafirmatre este limitată în virtutea finanţării deosebit

de nedrepte a studiilor superioare. Concursul de intrare la universitate a încurajat plăţile neoficiale

la nivel secundar şi terţiar pe care nu şi le pot permite familiile sărace. Practicile de mituire

au devenit un lucru obişnuit pentru intrarea la universităţi şi au efectul de a exclude tinerii capabili

din punct de vedere intelectual care vin din familiile sărace. Aceasta, de asemenea, subminează

baza de admitere întemeiată pe merite în învăţământul superior [219].

Concluzii:

Reformele care au demarat în sfera educaţională necesită a fi continuate pentru a împiedica

deteriorarea ulterioară a calităţii studiilor şi înrăutăţirea situaţiei ce ţine de accesul inechitabil al

tinerilor la studii. Restructurarea şi consolidarea sectorului educaţional este garanţia asigurării

stabilităţii şi autoafirmării tinerei generaţii.

Asigurarea procesului de autoafirmare a tinerii generaţii urmează să fie realizată prin

intermediul consolidării echităţii ce ţine de accesul la învăţământul primar şi secundar de bază,

precum şi la cel superior. În acest sens Guvernul [219] urmează să definească explicit ratele

de admitere la diferite nivele de învăţământ, stipulând anumite facilităţi pentru copii din familii

cu venituri joase şi pentru copii din localităţile rurale. Realizarea unui studiu sociologic asupra

nivelurilor plăţilor oficiale şi neoficiale pentru a asigura accesul general la studii superioare, pentru

absolvenţii din familiile cu venituri mici şi pentru cei din zonele rurale va contribui la elabora

şi aprobarea strategiei reformei educaţionale, menite să soluţioneze inechităţile din sistem.

Tinerii reprezintă un potenţial economic şi social valoros al statului. Pentru crearea

condiţiilor optime de autoafirmare a tinerii generaţii se necesită efectuarea studiilor sociologice

privind situaţia tinerilor şi în baza acestora modelarea politicilor de tineret [124]. În acest context

se înscrie asigurarea accesului tinerilor la informaţii; crearea serviciilor de calitate tinerilor în cadrul

instituţiilor de sănătate, educaţie şi asistenţă socială: dezvoltarea politicilor de susţinere a tinerelor

familii, căutând posibilităţi de asigurare a lor cu locuinţe, facilităţi privind grija de copii, consultări

pentru mame tinere etc.; promovarea programelor speciale pentru grupuri de tineri defavorizaţi

şi aflaţi în situaţii de risc pentru prevenirea şi combaterea excluderii lor sociale.

250

Reducerea şomajului în rândul tinerilor se prefigurează drept una dintre problemele

prioritare, în acest sens recomandându-se: instruirea profesională a tinerilor aflaţi în şomaj,

revitalizarea şi modernizarea sistemului de instruire profesională a tinerilor, facilitarea accesului

la credite bancare pentru deschiderea unei afaceri proprii; stăvilirea fluxului migraţional în mediul

tineretului prin dezvoltarea oportunităţilor în ţară; încheierea acordurilor bilaterale cu alte ţări

privind legalizarea muncii tinerilor peste hotarele ţării.

Participarea activă a tinerilor la viaţa comunitară, de asemenea, se prezintă drept

un deziderat în orientarea politicii statale. Tinerii trebuie să devină parteneri egali şi dinamici

în viaţa politică, economică şi socială a ţării, creând un mecanism social de consultare permanentă

intersectorială (educaţie, sănătate, protecţie socială, poliţie, armată, autorităţi publice locale)

cu participarea societăţii civile şi donatorilor străini la realizarea strategiei şi planului de acţiuni

în domeniul tineretului [219].

Timpul liber al tinerilor, de asemeni, constituie un element esenţial al politicii statului.

Asigurarea intereselor şi necesităţilor tinerilor în organizarea timpului liber va stimula sectorul

privat la susţinerea şi consolidarea bazei tehnico-materiale pentru activităţile recreative la nivel local [24].

O atenţie deosebit la capitolul ameliorării politicilor pentru tineret urmează să fie concordate

activităţile de masă a tinerilor prin dezvoltarea sportului, culturii fizice – izvorul indiscutabil

al întăririi sănătăţii şi voinţei vitale a tineretului.

251

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI:

Conceptul calitatea vieţii constituie suportul reprezentărilor moderne despre dezvoltarea economică şi socială a oricărei societăţi, devenind un suport teoretic şi practic în evaluarea bunăstării populaţiei. În mediul ştiinţific contemporan calitatea vieţii se prezintă drept un concept atât sociologic, cât şi economic.

Din punct de vedere al ştiinţei economice calitatea vieţii este un element important, transformând „economia pentru om”. De pe poziţiile ştiinţei sociologice conceptul calitatea vieţii înglobează standardul social – economic al necesităţilor şi posibilităţilor, a condiţiilor de viaţă, confortului social şi nivelului de trai, al modului, standardului şi stilului de viaţă, a orientărilor valorice şi fericirii în ansamblu. În contextul lumii moderne monitorizările permanente ale indicatorilor calităţii vieţii devin tot mai mult un suport informativ pentru dirijarea societăţii la toate nivelele. Astfel, calitatea vieţii devine drept unul dintre indicatorii principali privind eficacitatea guvernării şi necesitatea corectării cursului de dezvoltare socio-economică şi prosperare a oricărei societăţi.

Calitatea vieţii, în interpretarea lucrării date, reflectă nivelul de satisfacere a necesităţilor materiale şi spirituale ale populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie spre relaţiile de piaţă şi reprezintă o evaluare a costului social al reformelor, un suport practico-ştiinţific de ameliorare şi prognozare a vieţii sociale.

Utilizarea sistemului complex de indicatori ai calităţii vieţii, bazat pe necesităţile şi posibilităţile societăţii în general şi a individului în particular, permite de a evalua atât în mod obiectiv, cât şi subiectiv nivelul bunăstării societăţii şi a populaţiei, a reflecta necesităţile vitale ale omului şi posibilităţile lui de satisfacere a acestora, tendinţele şi factorii de influenţă asupra nivelului de trai, stilului şi standardului de viaţă. Totodată utilizarea acestui sistem complex de indicatori în calitate de instrument de cercetare permite determinarea subiectivă a veniturilor familiei în raport cu necesităţile, a mecanismului de distribuire şi redistribuire a acestora în diferite componente ale vieţii cotidiene, activismului şi comportamentului economic social al populaţiei, fluctuaţiilor în conjunctură, ritmurilor creşterii sau descreşterii economice, dezvoltării capacităţilor fizice şi intelectuale ale naţiunii, standardului de viaţă a societăţii în ansamblu.

Calitatea vieţii populaţiei oricărei societăţi, viaţa de zi cu zi a cetăţenilor este în strânsă corelaţie şi influenţată în mod direct de schimbările şi procesele sociale care derulează în ea, de gradul de dezvoltare a acesteia, specificul economic, politic, social şi cultural al ţării. Nu face excepţie în acest plan nici Moldova. După cum demonstrează rezultatele cercetării noastre, în anii de tranziţie, calitatea vieţii populaţiei ţării, comparativ cu perioada anterioară reformelor, a suferit schimbări esenţiale, absoluta majoritate a indicatorilor fiind în ascensiune dramatică – urmare a eşecurilor reformelor şi altor procese şi transformări sociale contradictorii, produse în această perioadă de timp în republică, impactul social al cărora va avea, în opinia noastră, efecte negative de încă lungă durată asupra calităţii vieţii oamenilor.

252

Astăzi a devenit evident că prognozele şi iluziile pentru Moldova de la debutul

transformărilor (tranziţiei) atât a experţilor occidentali, cât şi a reformatorilor naţionali precum

că reformele se vor produce în termen de 1,5 – 2 ani, soldându-se mai apoi cu succes în toate

domeniile vieţii sociale şi impulsionând prosperarea ţării, s-au dovedit a fi absolut cu totul departe

de realitate. Reformele iniţiate şi desfăşurate în anii ’90 au suferit eşec, aruncând în bezna sărăciei

majoritatea populaţiei şi ţara în întregime. În anii de tranziţie republica noastră a trecut prin diferite

experimente şi încercări dureroase pentru ţară şi populaţie, nenumărate chinuri şi nevoi, salturi

şi căderi, realizări modeste şi eşecuri distrugătoare pentru societate, crize şi şocuri practic în toate

domeniile vieţii sociale – afectând considerabil viaţa de zi cu zi a oamenilor, nivelul de trai

al populaţiei, economia ţării şi dezvoltarea societăţii în ansamblu.

Practic un deceniu întreg, toată perioada anilor ’90, ţara s-a aflat într-o stare tensionată

şi de stres, populaţia fiind afectată de sentimente de oboseală, obidă privitor la ceea ce se petrece

în jur, de teamă şi neîncredere în ziua de mâine, în viitorul copiilor, suportând cu greu schimbările

din societate şi impactul lor asupra vieţii sociale: schimbări, transformări şi reforme radicale în toate

domeniile vieţii sociale, multe din ele absolut contradictorii şi cu consecinţe distrugătoare asupra

calităţii vieţii.

În plan social-politic republica a parcurs o cale grea şi anevoioasă de afirmare ca stat

independent pe arena internaţională şi de integrare Europeană, totodată trecând prin relaţii

interetnice şi situaţii social-politice tensionate, conflict militar local, soldat cu vieţi omeneşti şi mai

apoi cu dezmembrarea ţării şi apariţia pe harta modestă a ei a unei autoproclamate republici –

Transnistria şi unei Unităţi teritorial-administrative (Găgăuzia).

Tot la capitolul politic al republicii în perioada de tranziţie populaţia a asistat

la implementarea multipartitismului care a întrunit în micul spaţiu al ţării pe parcursul a unui

deceniu circa 50 de partide, totodată societatea trecând în aceşti ani prin alegeri parlamentare

şi locale permanente, populaţia devenind martor ocular a diferitor jocuri şi bătălii murdare pentru

putere, conflicte şi intrigi între ramurile de vârf ale statului, nenumărate crize atât parlamentare, cât

şi guvernamentale. La rândul său odată cu dezvoltarea democraţiei şi libertăţilor civice, Moldova

s-a pomenit în aceeaşi măsură în haos şi anarhie, într-un dezmăţ pronunţat al mafiei, corupţiei

şi criminalităţii.

Cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara şi populaţia le-a cunoscut

în domeniul reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade

de transformări economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din

1991/92 (colapsul economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea

253

de către populaţie a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls foarte slab

de creştere economică în anul 1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul

default-ului ţării, paralizarea complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul

considerabil al producţiei şi agravarea nemaipomenită a sferei sociale.

Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului

agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute

de mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei

întru căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane

şi au ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,

o dezamăgire pronunţată a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine.

În linii mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică

şi socială, cum nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.

A fost nechibzuită însăşi procedura de lansare şi de pregătire pentru tranziţie. Încă la debutul

reformelor din republică s-au ignorat resursele materiale şi potenţialul economic, spaţiul social

şi specificul naţional al ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor

specialiştii şi experţii naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie

şi psihologie nu prea au fost solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi.

După ceva mai mult de 10 ani de reforme majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat

doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţării şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul

social – economic este trist: ca şi în absoluta majoritate a ţărilor în tranziţie şi, în deosebi, în cele

din fosta URSS, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie. Astfel, potrivit

Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele unui deceniu de reforme, comparativ cu anul

1989 din toate ţările în tranziţie doar Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori

social - economici ceva mai relevanţi. Totodată, în mediu, către anul 1998 ţările din ECSE

au realizat volume ale producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul

1989 (an precedent tranziţiei),în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice

cifrându-se mai jos de 70%, Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42%.

Prin urmare, reformele „de pe hârtie” din Moldova, cât şi din întreg spaţiul ex-sovietic nu

s-au ales cu nimic altceva decât cu un regres social-economic pronunţat, cu pauperizarea masivă

a populaţiei şi cu creşterea inegalităţilor social-economice, cu distrugerea iraţionala şi frauduloasă

a potenţialului social-economic şi cu îndatoriri externe enorme de lungă durată. Astfel, doar

în Moldova, către sfârşitul anului 2000, suma acesteia constituia peste 1,5 mlrd. dolari SUA sau

aproape egală cu PIB – ul ţării, în 2003 – aproape 1,4 mlrd. dolari SUA – „cadouri preţioase” pentru

nepoţi şi strănepoţi...

254

Transformările social-economice au avut un impact deosebit de negativ asupra tuturor

indicatorilor condiţiilor de viaţă, nivelului de trai al populaţiei, calităţii vieţii în ansamblu. În acest

context efectul cumulativ al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte reflectarea în Indicele

Dezvoltării Umane (IDU) pentru Republica Moldova, calculat de ONU, care a coborât de la 0,757

în 1992 la 0,700 în anii 2000. Şi dacă în 1994, potrivit ratingului ONU după acest indicator,

Moldova se plasa pe locul 75 în lume, atunci deja în 1995 republica noastră a coborât pe locul 81,

în 1997 – pe locul 110, în 1999 şi 2000 pe locul 104 şi respectiv 102. În pofida ameliorării

neesenţiale a IDU în ultimii ani, Republica Moldova, totuşi, mai rămâne în grupul statelor cu „nivel

mediu al dezvoltării umane, fiind învecinată de Albania, Tunisia, Indonezia, El Salvador şi alte ţări

în curs de dezvoltare.

Astăzi este evident şi indiscutabil – în ţara noastră efectul tranziţiei a produs o decepţie.

Privatizarea, liberalizarea şi deschiderea economiei n-au impulsionat în decursul anilor ’90 creşterea

producţiei şi înviorarea economiei ţării, crearea noilor locuri de muncă şi oferirea ajutorului social

din partea statului persoanelor celor mai sărace ci, dimpotrivă, după cum se vorbeşte în popor - au

adus ţara şi poporul nostru „la sapa de lemn”. Şi nu e de mirare faptul, că potrivit studiilor

sociologice, întreprinse de noi în repetare, în rândul populaţiei predomină o nostalgie pronunţată

(circa 80%) după timpurile de odinioară şi practic acelaşi număr din populaţie priveşte cu pesimism la viitor.

Declinul din economie în primii zece ani ai tranziţiei, mersul reformelor, decepţia

şi disperarea majorităţii populaţiei în reforme şi realitatea socială au redus brusc baza socială pentru

susţinerea tranziţiei. O dovadă elocventă în acest plan servesc nenumăratele sondaje sociologice,

întreprinse permanent de către diferite instituţii, inclusiv şi de noi, pe parcursul anilor ’90 în

Moldova care arătau că nu mai mult de 8-10% din populaţie aprecia pozitiv rezultatele reformelor.

Astăzi, după ceva mai mult de zece ani de experimente, eşecuri şi declinuri în toate sferele

vieţii social-economice putem, însă, remarca cu siguranţă (din punct de vedere socio-psihologic)

că dacă poporul nostru nu şi-ar fi manifestat cele mai bune calităţi ale sale, trăsături umane

ale neamului nostru (cumpănire, bunătate, răbdare, cumsecădenie etc.), iar conducerea statului

nu ar fi dat dovadă în multe situaţii extreme, tensionate şi sensibile pentru ţară în perioada

de tranziţie, de voinţă politică, pierderile şi greutăţile noastre puteau fi şi mai drastice, şi mult mai

dure, cu adevărat catastrofale.

Este foarte neplăcut să compari peisajul moldovenesc al tranziţiei cu cel de odinioară, să

priveşti solurile degradate, în pârloage şi zeci de mii de hectare de pământuri neprelucrate (cele mai

fertile din Europa!) – consecinţe ale programului „Pământ” şi împroprietăriri nechibzuite a ţăranilor

cu această sursă valoroasă de existenţă. Bogăţia ţării noastre este pământul, cernoziomul (cu regret

de alte resurse naturale valoroase noi nu dispunem), deci El ne hrăneşte, El ne dă viaţă şi prin

urmare trebuie să-l păstrăm cu sfinţenie şi îngrijim cu sârguinţă.

255

Comparativ cu perioada precedentă tranziţiei ţara a suferit pierderi colosale la suprafeţele

de vii (cu 100 mii ha), ramura vitico-vinicolă foarte importantă, strategică şi profitabilă pentru

Moldova – mândria ţării noastre. În această ordine de idei este binevenit programul guvernamental

de restabilire a ramurii care prevede sădirea anuală a câte 2000 ha de viţă de vie, dar pentru

revenirea la indicatorii precedenţi va fi nevoie de aproape 50 ani, deci ar fi bine de micşorat acest

termen şi de a răsădi anual minimum a câte 5000 ha pentru a restabili aceste suprafeţe măcar

în 20 ani. Cu atât mai mult că producţia vinicolă din ţară se bucură de mare succes peste hotare,

care în perspectivă ar putea aduce şi mai mare profit pentru republică, modernizând industria

respectivă şi majorând suprafeţele de viţă de vie. Acest lucru se referă şi la livezile noastre –

mândria ţării de odinioară.

O altă ramură degradată, dar cea mai profitabil pentru ţară din totdeauna a fost tutunăritul,

suprafeţele acestei culturi micşorându-se de la 60 mii ha în 1991 până la 10 mii în prezent. Reieşind

din rezultatele împroprietăririlor fermierilor şi tehnologiei tutungeriei această ramură necesită

a fi restabilită prin crearea de gospodării agricole specializate sau utilizând forma colectivă

de organizare a muncii în gospodăriile de fermieri. A fost distrusă încă o ramură profitabilă pentru

ţară – cea de produse oleaginoase. Schimbări foarte dramatice a suferit altă ramură – vităritul,

numărul de vite mari cornute micşorându-se de la 1.080 mii în 1991 până la 330 mii în prezent, fapt

ce a făcut-o pe Moldova să-şi cedeze primul loc de odinioară din Europa după cantitatea de lapte

produsă pe cap de locuitor, deţinut în anii de până la tranziţie.

Cât nu ar fi de parodoxal, dar deseori apare întrebarea „Cui i-a fost pe plac şi de folos acest

lucru?” Doar nu poporului, nu ţării noastre în ansamblu!!!

Multe rezerve de înviorare a economiei ţării ţin de diferite ramuri ale industriei. Astăzi,

cu mare regret, în genere a dispărut o aşa ramură profitabilă ca microelectronica, în care odinioară

erau angajaţi ceva mai mult de 70 mii muncitori. Oare acum Moldova nu ar putea produce sau

asambla televizoare, aparate radio, videomagnetofoane, camere de luat vederi, computere, telefoane etc.?

Apropo, cu unele activităţi în acest plan astăzi se ocupă chiar şi persoanele fizice, în cele mai multe

cazuri aducând în mod ilicit detalii şi asamblându-le în Moldova.

Reieşind din această situaţie considerăm, că statul ar trebui să întreprindă o revizuire

ramurală, o analiză a eficacităţii activităţii şi rentabilităţii diferitor întreprinderi şi organizaţii

şi să aşeze industria şi gospodăria sătească pe o platformă profitabilă, contemporană, cu mult mai

avantajoasă, în favoarea relaţiilor de piaţă, atrăgând în acest plan cât mai multe investiţii străine.

În genere după mulţi indicatori de bază ai nivelului de trai al populaţiei ţării în perioada

de până la tranziţie, republica întrecea chiar şi vecinii săi – România. Astfel, potrivit statisticii din

1990 Moldova producea pe cap de locuitor 49 kg de zahăr, comparativ cu 27 kg în România, fructe

256

– respectiv 79 şi 60 kg, lapte – 310 litri comparativ cu 140 litri în România, pâine 171 şi respectiv

158 kg. Chiar şi înzestrarea gospodăriilor din Moldova cu unele bunuri materiale în anii precedenţi

reformelor era mai majoră ca în România: televizoare la 1000 locuitori – 286: 192, maşini de spălat

– 241:149, aspiratoare – 137:77.

Reieşind din realitatea tristă de astăzi (societate, viaţa populaţiei), considerăm că procedura

de copiere a metodelor reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului,

istoricului, conştiinţei şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu

o absurditate. La rândul său a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului

şi societăţii în întregime pentru aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările

care anterior au fost educate şi reeducate după alte principii economice, distribuirii muncii

şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.

După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri

în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul

producţiei şi să înregistreze treptat unele progrese în creşterea PIB, când acest principal indicator

a sporit în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere şi în 2003 – cu

circa 7%. La majorarea PIB-ului, fără îndoială, a contribuit relansarea lentă a economiei ţării

şi primii lăstari ai reformelor structurale anterioare. Începând cu anul 2000 s-a accentuat atât

tendinţa de stabilizare cât şi de creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001 şi 2002 volumul

producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa de creştere economică

menţinându-se şi în 2003 – cu 17%. Tot în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în

agricultură, producţia căreia fiind în creştere cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând

puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile.

Aceste şi alte schimbări, indiscutabil, au fost apreciate pozitiv de populaţie, dar, având

în vedere proporţia sărăciei, salariului mediu (în jurul la 800 lei) comparativ cu coşul minim

de consum (de circa 1400 lei), evident că puterea de cumpărare a populaţiei este foarte joasă

şi înghiţită de inflaţie. În acest context merită atenţie iniţiativa conducerii ţării de a majora salariul

minim până la 100$ SUA în 2004 şi creşterii PIB anual până la 10%. Indiscutabil, aceste lucruri

sunt binevenite, însă, ele nu vor putea fi realizate fără eforturi şi mai mari atât din partea agenţilor

economici, cât şi din partea fiecărui angajat în ramurile economiei naţionale, reformarea industriei

şi sectorului agricol, deschiderea a noi locuri de muncă şi amplasarea în câmpul muncii a sute

de mii de şomeri şi persoane, inclusiv plecate peste hotare.

Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,

PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat

în anul 1990. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează pentru următorii

257

ani o rată de creştere anuală de 10%), ţara noastră va avea nevoie încă de circa vreo 10 ani pentru

a atinge nivelul precedent de înaintea crizei... Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor

(448 dolari SUA în 2002), continuă şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc

între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est.

În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente

în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul

tranziţiei, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul de îngrozitoare şi impact

foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară a republicii noastre, prosperarea,

bunăstarea ţării şi poporului.

Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele

generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei. În pofida unor

elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală a rămas nesoluţionată

– „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei, de oamenii de rând, adică

de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai

bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari pe zi si peste 50% - din mai puţin

de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot mai mult de ţările latino-americane.

Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul

întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns, după cum demonstrează statistica de stat,

realitatea socială şi însăşi rezultatele cercetărilor noastre asupra vieţii cotidiene a populaţiei,

afectând dureros practic toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii în ansamblu.

(vezi dinamica indicatoriilor principali ai calităţii vieţii în perioada de tranziţie – sinteza

rezultatelor lucrării).

Reformele economice au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale,

au erodat considerabil veniturile reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus

la aprofundarea inegalităţii sociale. Comparativ cu anul 1991 Coeficientul Gini, a sporit în perioada

de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din

Occident el constituie 0,35; în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).

Perioada de tranziţie a pereclitat procesul de reproducere a potenţialului societăţii

moldoveneşti. Veniturile populaţiei – principala sursă de existenţă a omului şi indicator principal

în raport cu coşul minim de consum, evoluţia social-economică din republică, denotă o sărăcie

pronunţată care a împăienjenit toată ţara– consecinţă a declinului economic, şomajului, stagnării

întreprinderilor şi, evident, a diminuării volumului PIB, creşterii preţurilor de consum şi reducerii

volumului de servicii comparativ cu perioada anterioară tranziţiei. Nivelul de venituri, la rândul său,

determină capacitatea de plată a populaţiei, formând comportamentul consumatorist al acesteia.

258

Astfel, scăderea veniturilor populaţiei în perioada de tranziţie s-a manifestat, mai întâi de toate,

în reducerea consumului în general şi direcţionarea maximală a acestuia spre produsele alimentare,

majoritatea gospodăriile casnice limitându-se sau în general renunţând la satisfacerea altor

necesităţi vitale nu mai puţin importante din viaţa cotidiană a familiei.

Comportamentul economic neomogen al populaţiei republicii şi inadecvat economiei

de tranziţie se exprimă prin amplificarea procesului diferenţierii veniturilor, extinderea numărului

săracilor, lipsa „clasei de mijloc” şi a nivelului de concentrare a resurselor băneşti în mâinele

a aproximativ 10% a celui mai asigurat segment social.

O altă realitate tristă pentru ţară a devenit subalimentaţia, care este caracteristică astăzi nu

numai persoanelor cu venituri mici, dar şi lucrătorilor cu venituri mijlocii din sfera bugetară, deci

pentru majoritatea populaţiei. Astfel, valoarea medie nutritivă a alimentaţiei zilnice în 2002 a fost

estimată la 1976 kkal pe persoană, acest indicator coborându-se sub pragul caloric de 2100 kkal

pe zi, calculat de FAO. În acest context putem conclude ca subnutriţia ia amploare în Moldova,

intensificând extinderea insecurităţii alimentare. Astfel, potrivit cercetărilor noastre astăzi 11% din

populaţie se alimentează foarte prost, nu mănâncă pe săturate, alte 45% alimentându-se prost,

procurând produse din cele mai ieftine.

Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit asupra parametrilor demografici şi stării

sănătăţii publice. Comparativ cu anul 1990 numărul populaţiei ţării a scăzut cu circa 5%, Republica

Moldova având una din cele mai joase speranţe de viaţă din Europa - 68,2 ani; mortalitatea infantilă

depăşeşte media europeană de 3 ori, iar mortalitatea maternă - de 4 ori. Comparativ cu anul 1990

mortalitatea generală a populaţiei a sporit cu 15%, în timp ce natalitatea s-a micşorat cu 38%.

Începând cu anul 1998 pentru prima dată în republică s-a înregistrat o depăşire a ratei mortalităţii

faţă de rata natalităţii, provocând sporul natural negativ, fenomenul depopulării şi îmbătrânirii

populaţiei republicii. Drept rezultat creşte presiunea sarcinii demografice, care poate deveni

un obstacol real în promovarea reformelor economice. În prezent proporţia acestui fenomen

a depăşit cu mult limita critică (0,11), constituind 0,31.

Potrivit studiilor noastre în repetare doar 20-25% din populaţie îşi apreciază starea

de sănătate cu calificativele „bună/foarte bună”, pe când 35-40% suferă de diferite boli, altă parte

considerabilă (35-45%) din populaţie o consideră medie.

Studiile sociologice în dinamică relevă o corelaţie stabilă între veniturile populaţiei

şi cheltuielile pentru sănătate şi instruire, în baza cărora putem trage concluzia despre existenţa unei

relaţii între mărimea veniturilor obţinute, calitatea sănătăţii, şi instruirii. Cu cât indicatorii

nivelului de trai înregistrează un nivel mai înalt, cu atât se înregistrează sănătate mai bună, instruire

adecvată, o dispoziţie mai bună şi o mai mare siguranţă în viitor, în ziua de mâine.

259

Scăderea producţiei şi reformarea structurii economice, sărăcia nemaipomenită (potrivit studiilor noastre circa 75% pe parcursul perioadei de tranziţie) şomajul în masă şi exodul masiv din ţară (600-800 mii în ultimii 4-5 ani sau 30-40% din populaţia economic activă), inechitatea şi insecuritatea personală sunt secundate de schimbările respective a indicatorilor calităţii vieţii (stil, mod, standard de viaţă) şi a stării factorului uman, degradarea muncii şi altor valor general umane şi naţionale. Este pereclitată legătura între muncă, calificarea acesteia şi importanţa ei socială, pe de o parte, şi existenţa locurilor de muncă, mărimea retribuirii muncii, nivelul de bunăstare şi statutul social al individului, pe de altă parte. Situaţia nevaforabilă din ţară în acest plan s-a soldat cu creşterea tensiunii sociale, nevalorificarea factorului uman al societăţii şi în genere cu ştirbirea şi degradarea valorilor general umane şi naţionale.

În linii mari indicatorii principali ai sferei sociale sunt la pragul critic şi pot pune în pericol atât promovarea de mai departe a reformei, cât şi însăşi securitatea economică a statului.

Dinamica opiniei publice, cercetată anual în repetare începând cu anul 1991 (monitoring sociologic “Barometrul societăţii”) de către SISI "Opinia" şi Secţia Sociologie a IFSD al AŞRM demonstrează existenţa şi menţinerea permanentă în societate a unei stări de spirit destul de tensionate şi protest social, provocate de consecinţele reformelor şi situaţia economică a ţării, de nivelul foarte scăzut de trai al populaţiei şi neîncrederea ei în ziua de mâine.

În acest mod, cercetarea efectuată a arătat că în perioada de reforme economice, în rezultatul crizei reproducerii sociale, declinul volumului producţiei naţionale are loc diminuarea calitativă a vieţii populaţiei. În primul rând, are loc deprinderea şi adaptarea populaţiei la noile condiţii de viaţă, care s-au creat în rezultatul schimbărilor sociale şi economice. Într-al doilea rând, procesul de deprindere şi adaptare se derulează pe fonul lipsei suficiente de finanţare a programelor sociale şi de investirii în capitalul uman. Şi în cel de-al treilea rând, într-o economie de inflaţie şi sărăcie comportamentul economic al populaţiei nu este stabil ca rezultat al instabilităţii nivelului lor de venituri, impreviziunii proceselor inflaţioniste.

În acest context este de menţionat faptul că ipotezele cercetării noastre în procesul investigaţiei s-au confirmat. Cu cât este mai înalt nivelul veniturilor populaţiei şi a PIB pe cap de locuitor cu atât evoluează capacitatea de plată a populaţiei, favorizând eficienţa funcţionării tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi contribuind la dezvoltarea multilaterală a necesităţilor consumatoriste şi spirituale. Cu cât este mai înalt nivelul de ocupare al populaţiei, cu atât mai mult se măresc veniturile populaţiei care determină ridicarea standardului calităţii vieţii şi posibilităţile de satisfacere a necesităţilor. Cu cât este asigurată echitatea socială, democraţia, cu atât creşte încrederea populaţiei în ziua de mâine, în forţa şi vigoarea statului. Cu cât este mai accesibil şi eficient nivelul de instruire, cu atât sunt mai dezvoltate necesităţile populaţiei. Măsura în care statul protejează capitalul uman al naţiunii, acesta determină dezvoltarea şi prosperitatea ţării, autoritatea şi ponderea acesteia în lumea contemporană.

260

Metodologia de studiere a indicatorilor calităţii vieţii, implementată în prezentul studiu, oferă posibilitatea la nivel de republică de a diagnostica şi cartografia standardul calităţii vieţii atât la scară naţională, cât şi la nivel regional. În baza diagnosticării şi cartografierii calităţii vieţii populaţiei în republică ar putea fi elaborate priorităţile politicii sociale a statului. Specificul etapei contemporane a dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova constă în faptul că puterea locală de sine stătător trebuie să cunoască şi să implementeze mecanismele de creştere a calităţii vieţii prin crearea locurilor de muncă şi reducerea şomajului, creşterii volumului PIB la un locuitor. Administraţia locală trebuie să se înveţe a utiliza factorii de piaţă pentru a căuta posibilităţi noi şi eficiente de autoieşire din criza adâncă sistemică, stimulând mecanismele de ridicare a standardului calităţii vieţii.

La etapa actuală a economiei de tranziţie, fiecare raion nou creat în Republica Moldova necesită elaborarea unui plan complex nou de măsuri sociale în sfera investiţională, industrială, a politicii financiar-creditare, orientate spre activizarea forţelor interne ale creşterii economice şi includerea organică în spaţiul economic republican. În acest context, tendinţele dezvoltării socio-economice ale republicii în anii derulării reformelor denotă despre necesitatea elaborării şi unor programe privind restabilirea în segmentele largi ale populaţiei a unui standard de viaţă decent, creând premise pentru instituirea unui stat social bazat pe principiile bunăstării.

Generalizând concluziile pe marginea lucrării, pot fi evidenţiate direcţiile prioritare privind perfecţionarea politicii social-economice în republică şi depăşirea urmărilor negative a reformelor din societate:

- stabilizarea garanţiilor sociale minimale existente şi elaborarea unei strategii de transformare a Republicii Moldova într-un stat al bunăstării sociale;

- ridicarea preţului real echitabil al forţei de muncă, intensificarea motivelor şi stimularea oamenilor pentru prestarea unei munci calificate în activităţile economice;

- asigurarea tuturor celor nevoiaşi cu minimul de existenţă, având la bază politica activă de stat de redistribuire echitabilă a veniturilor;

- trecerea de la stabilizarea microsocială a calităţii vieţii spre stabilizarea macrosocială, la nivel de ţară (de la grupele social-vulnerabile spre majoritatea populaţiei republicii, promovându-se insistent politica de creare a „clasei de mijloc”);

- monitorizarea continuă a opiniei publice, prin intermediul metodelor şi tehnicilor sociologice de cercetare, privind impactul reformelor economice şi sociale.

Este raţional ca politica socio-economică a republicii să prevadă noi posibilităţi de dezvoltare a tuturor ramurilor prioritare a economiei naţionale a republicii, reconstrucţia şi adaptarea acestora la condiţiile perioadei de tranziţie. Una dintre direcţiile strategice trebuie să devină asigurarea condiţiilor pentru majorarea veniturilor, creşterii tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi bunăstării populaţiei republicii.

261

Pornind de la problemele studiate şi rezultatele cercetărilor noastre, întreprinse pe parcursul

întregii perioade de tranziţie (inclusiv în repetare), în scopul relansării economiei republicii,

ameliorării calităţii vieţii populaţiei şi creşterii bunăstării ţării se propun următoarele recomandări:

Ø Reieşind din rezultatele transformărilor din societate, experienţa amară a reformelor din

Republica Moldova, este momentul de a pune punct experimentelor şi de a trece de sine stătător

de la tactica de supravieţuire la lucruri concrete şi eficiente, la consolidarea societăţii, pacea civică

şi la strategia de dezvoltare durabilă a societăţii. O astfel de strategie, ce consolidează statul

şi populaţia, poate şi trebuie să devină integrarea ţării, întărirea statalităţii Republicii Moldova,

revigorarea şi modernizarea economiei naţionale, bunăstarea poporului, pacea civică, transformarea

ţării într-un stat european prosper şi civilizat - stabil din punct de vedere politic, economic, social

şi deschis pentru colaborarea internaţională.

Ø Considerăm, că controlul îndeplinirii şi supravegherea legilor, inclusiv a programelor

naţionale strategice trebuie să fie mai aspre, mai dure, mai eficiente, mai deschise, iar îndeplinirea

cu stricteţe a lor trebuie să devină lege pentru toţi cetăţenii ţării, inclusiv şi pentru cei care temporar

activează în Moldova, indiferent de funcţie, vârstă, naţionalitate, culoare politică etc. La rândul său,

suntem de părerea că multe acte normative importante pentru ţară, ba chiar şi unele iniţiative,

decizii demne de urmat, activitatea curentă şi de perspectivă a organelor de resort sunt foarte slab

oglindite şi discutate în mass-media republicană, publicul este foarte puţin informat, impulsionat

şi implicat în discuţii şi dezbateri pe marginea lor, în traducerea lor în viaţa de zi cu zi (comparativ

cu cea ce se face în astfel de situaţii în Rusia, România, Ucraina etc.).

Ø Întru sesizarea permanentă a opiniei publice vis-a-vis de problemele stringente din

societate şi unele sensibile la moment, stării de spirit a populaţiei ar fi binevenit, alături

de Televiziunea publică, Academia de Administrare Publică, crearea şi funcţionarea în comun

cu aceste instituţii a unui Centru Public de Studiere a Opiniei Publice pe lângă Preşedinţie

(Parlament) – institut care ar fi de o mare valoare atât pentru activitatea organelor de resort, cât

şi pentru democratizarea cu adevărat a societăţii.

Ø Vectorul politicii externe a republicii noastre este integrarea europeană. Dar pentru

integrarea în această comunitate sunt condiţii destul de dure şi în primul rând – gradul de dezvoltare

multilaterală a ţării. Indiscutabil, Uniunea Europeană nu are nevoie de ţări sărace (şi nu numai

material). Astăzi apare întrebarea „Când, totuşi vom atinge nivelul mediu european? sau cel puţin o

să o depăşim, spre exemplu, pe India (cu 2.000$ SUA pe cap de locuitor), nemaivorbind să ne

apropiem de o altă ţară europeană, neîndepărtată de noi după distanţă şi cultură, precum ar fi

Slovenia (cu 10.000$ SUA pe cap de locuitor), comparativ cu Republica Moldova (500$ SUA)”-?

262

Ø Este cert: doar creşterea economiei va influenţa dezvoltarea societăţii, sporirea bunăstării ţării şi a poporului, ameliorarea şi revigorarea calitatea vieţii în ansamblu . Însă, realitatea demonstrează că cu un popor flămând, sărac, dezbrăcat, bolnav, dispersat prin întreaga lume pentru a-şi câştiga o bucată de pâine albă, este practic imposibil de a construi o societate durabilă, sănătoasă, civilizată, capabilă de a rezista competenţelor concurenţiale din lumea modernă în diferite domenii ale vieţii sociale. Ca să urnim „carul” din loc şi să-i dăm o viteză accelerată avem nevoie de o creştere anuală a PIB nu de 5-7%, ci minimum de 15-20%, în aşa caz vom putea atinge peste vreo 5-7 ani indicatorii economici ai anului 1990, şi doar atunci vom da curs sigur prosperării cu adevărat a societăţii.

Ø Ţinând cont de statistica de stat este îmbucurător faptul că în ultimii 3 ani sectorul real a început să dea roadă, producţia industrială fiind în creştere anuală cu 10-18%, dar această relansare economică la moment fiind cu circa 40% mai inferioară celei de la startul tranziţiei. Economia ţării şi însăşi societatea ar prospera mult mai repede dacă concetăţenii noştri, plecaţi de viaţă rea peste hotare (în mediu circa 800 mii) ar fi lucrat acasă, pentru ei şi pentru ţară şi nu în Rusia, Portugalia, Italia, Grecia, Germania etc., ridicând şi mai mult economia acestor ţări şi aşa mai avansate de 10-15 ori ca a Moldovei.

Ø Ţara noastră, cu oameni harnici, cumsecade şi blajini la suflet nu merită şi nu trebuie să-şi permită de a mai trăi pe viitor în declin social şi economic, în datorii enorme, în mizerie şi sărăcie, degradarea valorilor şi calităţilor general umane şi naţionale. Cu atât mai mult, cu un popor flămând, sărac, dezbrăcat, desculţ, bolnav, dispersat prin întreaga lume pentru a-şi câştiga o bucată de pâine albă, este practic imposibil de a construi o societate durabilă, sănătoasă, civilizată, capabilă de a rezista competenţelor concurenţiale din lumea modernă în diferite domenii ale vieţii sociale.

Ø Doar relansarea şi creşterea economiei pot şi vor influenţa dezvoltarea societăţii, sporirea bunăstării ţării şi a poporului, ameliorarea şi revigorarea calităţii vieţii în ansamblu. În acest context considerăm că în societate trebuie lansată şi implementată în viaţă ideea consolidării statului şi societăţii, creşterii bunăstării prin muncă. Îmbunătăţirea nivelului de trai şi prosperarea multilaterală a ţării, în general, şi a populaţiei, în particular, poate fi dobândită doar prin muncă asiduă şi cinstită. Având un capital uman cu cele mai bune calităţi şi valori spirituale, dispunând de rezerve şi posibilităţi reale întru relansarea şi creşterea economiei ţării este necesar să utilizăm din plin aceste resurse, făurindu-ne singuri propria viaţă decentă.

Ø În scopul renaşterii economiei ţării şi creşterii bunăstării poporului ar fi binevenită revizuirea şi analiza infrastructurii economice, eficienţa multor întreprinderi, reprofilarea lor în condiţii de concurenţă, posibilităţilor şi necesităţilor republicii, atragerea mai activă a investiţiilor străine, plasarea în câmpul muncii şi remunerarea adecvată şi echitabilă a angajaţilor, inclusiv a intelectualităţii şi tinerilor specialişti.

263

Ø La reabilitarea şi sporirea activităţii întreprinderilor şi organizaţiilor, în opinia

autorului, este necesară direcţionarea sistemului bancar spre îndeplinirea programelor de stat întru

redresarea şi creşterea economiei, implicarea lor în sprijinirea şi finanţarea facilitară a diferitor

întreprinderi şi organizaţii, ramuri în întregime.

Ø Protecţia consumatorilor, deşi a fost adoptată Legea respectivă de către Parlament,

practic nu funcţionează. Populaţia se plânge pe fărădelegile comise în falsificarea mărfurilor,

medicamentelor, băuturilor alcoolice, nerespectarea cerinţelor la prestarea serviciilor etc. Ţinând

cont că majoritatea instituţiilor şi cetăţenilor sunt îngrijoraţi de activitatea intermediarilor,

în deosebi în economia tenebră, care strangulează activitatea producătorilor autohtoni, ar fi raţional

ca Guvernul să asigure măsuri concrete în protecţia agenţilor economici locali, stimularea iniţiativei

acestora în direcţia sporirii volumului producţiei şi serviciilor sociale, creării locurilor de muncă.

Ø Creşterea economică şi prosperarea ţării, ameliorarea condiţiilor şi nivelului de trai,

stilului şi standardului moldovenesc de viaţă poate şi trebuie soluţionat doar prin o administrare

publică eficientă. Considerăm anormală situaţia când odată cu schimbările politice şi a guvernelor

se produce schimbarea permanentă, fluctuaţia şi disponibilizarea cadrelor, afectând până

şi lucrătorii tehnici. Funcţionarul public este o profesie destul de importantă şi valoroasă pentru stat

şi societate în ansamblu, selectarea, formarea şi promovarea căruia pe scara profesională şi ierarhică

(asemenea unui inginer, agronom, medic, pedagog, savant etc.) aduce roade pentru localitate, raion,

regiune, ţară în întregime.

Ø Considerăm necesar primirea unei legi despre funcţionarul public, care să nu fie afectat

de schimbările politice din ţară, raion, localitate, fapt ce ar permite păstrarea şi preţuirea practicii

de lucru şi cunoştinţelor în domeniu a acestor cadre, continuitatea în acţiuni şi realizarea

programelor şi directivelor de lucru în diferite domenii şi de orice nivel.

Ø Este necesar ca organele administrării publice locale să-şi intensifice activitatea

în vederea ameliorării economiei şi sferei sociale în teritoriu, asigurării controlului asupra îngrijirii

şi utilizării raţionale a pământului, tehnicii, utilajului, potenţialului uman întru creşterea producţiei

şi prestării serviciilor sociale, îmbunătăţirea nivelului de trai şi calităţii vieţii cetăţenilor. În acest

context ar fi raţional de a implementa în ţară paşaportul social al tuturor localităţilor orăşeneşti

şi rurale pentru fixarea realizărilor obţinute în toate domeniile vieţii economice, sociale şi culturale,

evaluând în permanenţă dinamica schimbărilor în acest plan din localităţile republicii.

Ø Realitatea tristă de astăzi dictează măsuri urgente şi concrete privind ameliorarea

calităţii vieţii în plan regional şi local, şi, îndeosebi la nivelul comunităţilor urbane mici şi mijlocii,

satelor moldoveneşti în ansamblu. Pornind de la degradarea nemaipomenită a sferei

şi infrastructurii sociale din localităţi şi, în deosebi, în cele rurale ar fi binevenită revenirea la astfel

264

de Instituţii importante de odinioară precum Cooperativele de Consum, Asociaţiile de Colectare

a Materiei Prime de la sate, Ministerul (Departamentul) de Deservire Socială – fapt

ce ar ameliora confortul, condiţiile de viaţă şi satisfacerea necesităţilor vitale ale populaţiei, totodată

ar deschide zeci de mii de locuri de muncă.

Ø Un mecanism de stabilizare a vieţii cotidiene este activitatea administraţiei publice

locale. Organul de conducere a localităţilor – primăriile, în faţa oamenilor sunt reprezentanţii

Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Justiţiei etc. Autorul consideră ca anume aici trebuie

concentrată puterea, creând toate posibilităţile de autogestionare locală, de dirijare eficientă a vieţii

cotidiene a oamenilor. În ţară se cere demult descentralizarea puterii, creând primăriilor asemenea

condiţii ca acestea să poată cu adevărat organiza şi dirija eficient viaţa publică cu toate aspectele ei,

în interesul bunăstării ţării, a populaţiei în ansamblu.

Ø În pofida greutăţilor noastre de azi, totuşi viaţa merge înainte. Neamul nostru în afară

de tranziţie în istoria sa a mai trecut şi prin alte grele încercări, totodată chiar şi în acele clipe

a păstrat şi îmbogăţit valorile, tradiţiile şi obiceiurile naţionale. Întru stoparea degradării şi ştirbirii

acestora, revigorării activităţii de culturalizare ar fi rezonabilă revenirea la Complexele Cultural -

Sportive de odinioară, care, fiind consolidate (căminele culturale, organizaţiile sportive, bibliotecile

etc.) ar putea, prin intermediul primăriilor, contribui la crearea condiţiilor de odihnă şi agrement

pentru populaţie, descătuşarea publicului, înviorării lui, la păstrarea şi îmbogăţirea culturii,

tradiţiilor, valorilor şi obiceiurilor noastre moldoveneşti, implementarea în conştiinţa oamenilor

a unui mod de viaţă sănătos şi civilizat.

Suntem siguri, că soluţionarea acestor şi altor probleme, enumerate de noi, va urgenta

şi majora considerabil creşterea economică, ar stopa şomajul şi exodul masiv al populaţiei din ţară,

ar contribui la ameliorarea nivelului de trai al oamenilor, sporirea bunăstării lor şi prosperarea

republicii noastre în ansamblu.

265

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)* (sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**

Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002 I. Starea materială şi dispoziţia %

Starea materială a familie comparativ cu anul precedent - a devenit mai bună

10.5

- a rămas aceeaşi 28.7 - a devenit mai proastă 59.9

Starea materială la moment - bună / foarte bună

7.5

- medie 42.0 - proastă / foarte proastă 50.5

Starea materială actuală comparativ cu cea de până la proclamarea independenţei

- mult / ceva mai bună acum

7.3 - la fel 10.7 - mult / ceva mai proastă acum 79.6

Veniturile familiei în raport cu necesităţile - nu ne ajung nici pentru strictul necesar

26.1

- ne ajung doar pentru strictul necesar, cu restricţii în alte domenii 61.8 - ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărarea unor

bunuri mai scumpe 9.1 - reuşim să avem tot ce ne dorim, fără a ne limita la ceva 1.9

Starea averii din gospodăria casnică - toate bunurile sunt noi, moderne, în stare foarte bună // toate bunurile

sunt în stare bună 35.3 - toate bunurile sunt vechi, uzate, într-o stare proastă // toate bunurile

sunt într-o stare foarte proastă 64.3 Îmbrăcămintea populaţiei

- ne îmbrăcăm destul de bine, ne permitem tot ce ne dorim // ne îmbrăcăm bine, dar haine la modă nu ne putem permite

42.6 - ne îmbrăcăm prost, procurăm de obicei haine dintre cele mai ieftine //

ne îmbrăcăm foarte prost, suntem nevoiţi să purtăm hainele timp îndelungat, reparându-le şi refăcându-le în permanenţă

57.5 Alimentaţia populaţiei

- ne alimentăm destul de bine // ne alimentăm bine, dar delicatese nu ne putem permite

46.4

- ne alimentăm prost, ne străduim să procurăm produse dintre cele mai ieftine // ne alimentăm foarte prost, nu mâncăm pe săturate 53.6

Sănătatea populaţiei - bună / foarte bună

19.8

- medie 42.2 - proastă / foarte proastă 38.0

Dispoziţia populaţiei - bună / foarte bună

9.5

- medie 45.2 - proastă / foarte proastă 45.3

Stratificarea populaţiei după nivelul de trai (autoapreciere) – asiguraţi

10.6

– neasiguraţi 58.7 – la limita supravieţuirii 29.1

Gradul de mulţumire al populaţiei de felul în care trăieşte - mulţumit / foarte mulţumit

52.2

- şi da şi nu 43.1 - deloc nu-s mulţumit / nu sunt mulţumit 4.7

*SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane) ** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr

266

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)* (sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**

Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002

II. Condiţiile de trai (gradul de mulţumire) %

Locuinţa Dvs. - foarte / mai degrabă mulţumit

78.3

- mai degrabă / deloc mulţumit 21.2 Calitatea apei pe care o consumaţi

- foarte / mai degrabă mulţumit

71.6 - mai degrabă / deloc mulţumit 27.8

Puritatea aerului pe care-l respiraţi - foarte / mai degrabă mulţumit

68.2

- mai degrabă / deloc mulţumit 29.8 Clima unde locuiţi

- foarte / mai degrabă mulţumit

87.2 - mai degrabă / deloc mulţumit 10.6

Alimentarea cu energie electrică a locuinţei Dvs. - foarte / mai degrabă mulţumit

81.9

- mai degrabă / deloc mulţumit 17.7 Nivelul de securitate în localitatea Dvs.

- foarte / mai degrabă mulţumit

37.6 - mai degrabă / deloc mulţumit 57.3

Circulaţia transportului public în localitatea Dvs. - foarte / mai degrabă mulţumit

56.6

- mai degrabă / deloc mulţumit 38.3 Ocupaţia Dvs. de bază (muncă / învăţătură)

- foarte / mai degrabă mulţumit

47.2 - mai degrabă / deloc mulţumit 35.1

Studiile Dvs. - foarte / mai degrabă mulţumit

56.6

- mai degrabă / deloc mulţumit 30.0 Condiţiile Dvs. de muncă, activitate

- foarte / mai degrabă mulţumit

37.0 - mai degrabă / deloc mulţumit 45.2

Venitul Dvs. personal - foarte / mai degrabă mulţumit

17.3

- mai degrabă / deloc mulţumit 79.1 Situaţia financiară a familiei Dvs.

- foarte / mai degrabă mulţumit

17.6 - mai degrabă / deloc mulţumit 81.2

În general de viaţa pe care Dvs. o duceţi astăzi - foarte / mai degrabă mulţumit

39.6

- mai degrabă / deloc mulţumit 56.2 *SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane) ** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr

267

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)* (sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**

Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002 III. Libertatea personală % Eu pot spune ceea ce gândesc

- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

75.1 - Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 19.0

Eu pot să ader la orice organizaţie după alegerea mea - Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

64.9

- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 20.8 Eu am dreptul să călătoresc liber

- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

69.2 - Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 23.5

Eu pot influenţa asupra guvernului ţării - Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

6.6

- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 81.9 Eu pot influenţa asupra administraţiei locale

- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

17.0 - Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 73.1

Mie nu mi-i frică de arest ilegal - Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

30.3

- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 52.0 Eu pot să mă ocup cu politica

- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

36.0 - Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 47.8

Eu am dreptul să împărtăşesc orice religie - Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord

77.2

- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 15.8

IV. Gradul de mulţumire privind unele schimbări din societate

De faptul, cum se dezvoltă democraţia în ţara noastră - foarte / mai degrabă mulţumit

14.3

- mai degrabă / deloc mulţumit 70.6 De faptul, cum se dezvoltă economia în ţara noastră

- foarte / mai degrabă mulţumit

6.0 - mai degrabă / deloc mulţumit 85.5

Sistemul de educaţie din ţara noastră - foarte / mai degrabă mulţumit

19.7

- mai degrabă / deloc mulţumit 66.3 Sistemul ocrotirii sănătăţii din ţara noastră

- foarte / mai degrabă mulţumit

16.3 - mai degrabă / deloc mulţumit 77.0

Sistemul protecţiei sociale (asigurarea medicală, sistemul de pensionare, bursa muncii pentru şomeri etc.)

- foarte / mai degrabă mulţumit

12.3 - mai degrabă / deloc mulţumit 81.2

*SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane) ** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr

268

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)*

(sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**

Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002

V. Gradul de mulţumire de activitatea organelor de resort %

De faptul, cum guvernul îşi îndeplineşte responsabilităţile sale - foarte / mai degrabă mulţumit

12.1

- mai degrabă / deloc mulţumit 73.3 De faptul, cum se hotărăsc problemele de nivel regional de către organele puterii locale

- foarte / mai degrabă mulţumit

17.2 - mai degrabă / deloc mulţumit 65.8

VI. Mediul social-psihologic

Starea de lucruri din republică - favorabilă

9.1

- nefavorabilă 49.9 - critică 31.5

Direcţia în care merge ţara - direcţia este bună / corectă

29.6

- direcţia este greşită 60.0 Realitatea vieţii noastre

- nu e totul aşa de rău şi se poate de trăit

8.0 - e greu de trăit, dar se mai poate de răbdat 41.7 - e imposibil de a mai răbda starea de sărăcie în care ne aflăm 50.3

Populaţia despre perioada dificilă pe care astăzi o traversăm - o traversăm în prezent

28.7

- ea a fost depăşită deja 4.7 - totul e încă în viitor 54.8

Sentimentele cu care populaţia aşteaptă schimbările care se produc în republică

- de bucurie

3.3 - de speranţă 41.6 - de nelinişte 29.2 - de teamă, frică 15.3 - aceasta puţin mă frământă 3.5

Încrederea populaţiei în ziua de mâine - are încredere

19.2

- nu are încredere 80.8

*SISI „Opinia”, Monitoring-ul „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane) ** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr

269

BIBLIOGRAFIE:

1. A decade of transition. The MONEE. Project CEE/CIS/Baltics, UNICEF, Regional

Monitoring Report. No.8, 2001.

2. Alexis de Tocqueville. The Ancient Regime and the French Revolution. Paris,1966.

3. Anuarul statistic al Republicii Moldova 2003. Departamentul Statistică şi Sociologie

al Republicii Moldova, Chişinău, Ed. Tipografia Centrală, 2003.

4. Андреев Е. Будущее населения стран СНГ глазами экспертов ООН. Demoscop Weekly,

2002, www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.

5. Анисимов С. Духовные ценности: производство и потребление. Москва: Мысль, 1988.

6. Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în anul 2002. Buletin statistic. Departamentul

Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.

7. Atitudinea populaţiei URSS faţă de angajarea la lucru peste hotare. Centul de Studiere

a Opiniei Publice din Rusia, Demoscop Weekly, 2002,

www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.

8. Бабий А., Ермуратский В. Расцвет культуры молдавского села. На материалах села

Копанка Тираспольского района. Кишинев, Из. Штиинца, 1962.

9. Barbu G. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,

Bucureşti, nr. 3-4/1991.

10. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,

noiembrie 2001.

11. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,

noiembrie 2002.

12. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,

noiembrie 2003.

13. Bălănescu L. Accesul la educaţie al copiilor aflaţi în sărăcie extremă. // ICCV Sesiunea

de comunicate ştiinţifice, Bucureşti, 2002.

14. Bendix R., Weber M. An intellectual portrait. Garden City: Doubleday, 1960.

15. Bercu V. 2003: un an ratat pentru reforme. Moldova azi, 30 decembrie 2003, www.azi.md.

16. Бердяев Н. Русская революция и мир коммунистический. Париж: Самопознание, 1949.

17. Блажко В. Здоровье – базисный элемент образа жизни. // Ameliorarea sănătăţii

şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice

republicane din noiembrie 2002. AŞRM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

270

18. Блановский А., Епифанов К., Зозуля Н. Совершенствование управления производством

и социальные изменения на селе. Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1977.

19. Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale proceselor social-demografic din Republica Moldova. //

Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele

conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

20. Kaлининск планирует свое завтра. Кишинев, Ed. Картя Молдовеняскэ, 1973.

21. Каминская Н. Экономическое аспекты влияния социально-культурной сферы

на качество жизни населения. МГУ, Москва, 2000.

22. Campbell A., Converge Ph., Rodgers W. The Quality of American Life. NJ, 1976.

23. Călcâi Gh. Sănătatea populaţiei săteşti în contextul nivelului de trai. // Ameliorarea sănătăţii

şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice

republicane din noiembrie 2002. AŞRM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

24. Călcâi Gh. Tineretul: modul de utilizare a timpului. // Tineretul republicii în perioada

de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Chişinău, 1993.

25. Centeno M. Between Rockey Democracies and Hard Market: Dilemmas of the Double

Transition, in Annual Review of Sociology, 1994.

26. Cerbu A. Sănătatea publică a naţiunii ca suma sănătăţilor individuale. // Studiu elaborat

în cadrul proiectului “Raportul naţional al dezvoltării umane 2000/2001”, Chişinău, 2002.

27. Ciobanu V., Gorelov E. Evoluţia ocupării în Republica Moldova. // Economie şi sociologie,

nr.3, 1996, Chişinău.

28. Chelcea S. Personalitatea şi societatea în tranziţie. Bucureşti: Ed. Ştiinţa şi tehnica S.A., 1994.

29. Codin M., Zecheriu M. Starea de şomaj şi comportamentul şomerilor. // Politica socială, nr.4,

Bucureşti, 1992.

30. Copiii Moldovei. Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău:

Statistica, 2003.

31. Кара-Мурза С. Советская цивилизация. Книга вторая, От Великой победы до наших

дней, 1979.

32. Коган Л. Человек и его судьба. Москва: Мысль, 1988.

33. Комплексный план экономического и социального развития города на 1976-1980,

Кишинев, Штиинца, 1976.

34. Комплексный план социально-экономического и культурного развития коллектива

совхозавода „Романешты” на 1968-1975 годы, Кишинев, 1969.

35. Concepţia trecerii la economia de piaţă reglementară. Parlamentul RSSM, octombrie 1990.

271

36. Conferinţa cu privire la a doua generaţie a reformelor. Institutul FMI, Washington DC,

noiembrie 1999.

37. Constituţia Republicii Moldova. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12 august 1994.

38. Корбу В. Становление и развитие сельской интелегенции в Советской Молдавии.

Кишинев, 1974.

39. Costache J. A patra parte din moldovencele traficate sunt minore. // Vocea poporului, nr. 3,

31 ianuarie 2003.

40. Ковалевский М. Социология, Социология и конкретные науки об обществе. СПб., 1910.

41. Ковалевский М. Политическая программа нового союза народного благоденствия.

СПб., 1906.

42. Краткий словарь по социологии. Москва: Политиздат, 1988.

43. Crozier M. Etat modern. Strategie pour un autre changement. 1987.

44. Czobor M. Nivelul de trai şi stilurile de viaţă. Bucureşti: INCE, 1991.

45. Dan A. Mod de viaţă / stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetare a Calităţii

Vieţii, www.iccv.ro.

46. Danii T. Cele trei sondaje. // Revista de Cercetări Sociale, nr. 4, IMAS-SA. Bucureşti, 1997.

47. Danii T. Evoluţia situaţiei social-demografice în Republica Moldova în perioada de tranziţie.

// Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele

conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău: Ed. Paragon,

2003.

48. Danii T. Evolution of living standards and quality of life of population in Republic of

Moldova in conditions of radical transformation of society. // Materials of international

conference “Living Conditions, Lifestyles and Health” (1-2 October, 2003). Section

“Sociology of lifestyle”. Center for Sociological Studies, Moscow State University, Russia.

49. Danii T. Impactul activităţii Fondului de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor.

Chişinău, 2001, http://wbln0018.worldbank.org/HDNet/HDdocs.nsf/ socialfunds

50. Danii T. Living Conditions, Lifestyles and Health in the Republic of Moldova. National

report. // EU Fifth Framework Project = Copernicus Programme, 2000-2003, “Lifestyle and

Health of the Population in the New Independent States”, – Bruxel, 2001, www.llh.at.

51. Danii T. Măşcăuţean M. Evoluţia condiţiilor sociale şi stării sănătăţii populaţiei în perioada

de tranziţie, Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. //

Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău:

Ed. Paragon, 2003.

272

52. Даний T., Мошняга В., Цуркану В. Общественное мнение Республики Молдова

о внешней политике страны. // Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale

securităţii şi colaborării regionale. Materiale ale simpozionului ştiinţific internaţional

(Chişinău, 16-17 octombrie 1997). Centrul de Cercetări Internaţionale şi Naţionale

„PERSPECTIVA”, Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 1998.

53. Danii T. Municipiul Ungheni în pragul sec. XXI: probleme şi realizări, tendinţe

şi perspective. // Analele Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Nr. 4, Universitatea

Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2002.

54. Danii T. Opportunity and risk: trends of social exclusion in Europe (Co-author). // Project on

human dignity and social exclusion. HDSE (98) 1. Council of Europe. – Strasbourg, April, 1998.

55. Danii T. Realitatea socială şi problemele autoafirmării tineretului. // Tineretul republicii

în perioada în perioada de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Institutul

de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞ a RM, Uniunea tineretului din Moldova, Direcţia

pentru Tineret, Sport şi Turism a Primăriei or. Chişinău, Chişinău: Ed. Reclama, 1993.

56. Даний Т. Социальная активность молодежи и ее резервы. // Люди и ситуации:

изменение социальной ориентации. Академия Наук Республики Молдова. Институт

Философии, Социологии и Права, Кишинев: Из. Штиинца, 1992.

57. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei: procese sociale. // Politica socială

şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice

republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM,

Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002.

58. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei rurale din jud. Lăpuşna. // Ameliorarea

sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-

ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

59. Danii T., Spătaru T. Probleme ale dezvoltării durabile în societatea tranzitivă (Studii

sociologice). Monografie, Chişinău: Ed. Poligrafic al U.P.S. „Ion Creangă”, 2003.

60. Danii T., Spătaru T., Vartic R., Măşcăuteanu M. Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni

(studiu sociologic)// Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe

Socioumanistice”, Volumul II, Chişinău, 2001.

61. Даний T. Время и люди: актуальные продлемы социальной жизни. Moldoscopie

Проблемы политического анализа. Часть V, Государственный Университет Молдовы,

Кишинев, 1995.

273

62. Даний T., Тимуш А. Как живут в независимой Молдавии. // Социологические

исследования СОЦИС, № 4, Российская Академия Наук: Отделение философии,

социологии, психологии и права РАН, Москва, Из. Наука, 1996.

63. Даний T., Тимуш А., Социальная интеграция и солидарность – высшие универсальные

ценности общества. // Criminological Situation and Security in Society. Materials of first

International Social Deviant Behavior Symposium of the Black Sea Countries. Public

Scientific Research Institute “Contranomia”. – Chisinau, November, 1995.

64. Database incorporating national statistics. International Monetary Fund, World Economic

Outlook, 1999.

65. Dâmbrean O., Creta N. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de cercetarea

a calităţii vieţii, Bucureşti, nr 3-4/1991

66. De la începutul anului 81 de moldoveni au decedat în străinătate. // Moldova Azi, Chişinău,

26 septembrie 2003, http://www.azi.md.

67. Departamentul Statistică şi Sociologie a mediatizat date le oficiale privind cetăţenii

moldoveni care muncesc peste hotare. // Agenţia de presă – Basa press, Chişinău,

20 februarie 2003, http://www.basa.md.

68. Despic-Popovic H. Republica Moldova zece ani de uitare şi mizerie. // Libertation, Paris,

4 aprilie 2002, www.libertation.com.

69. Десять лет переходного периода. Проект MONEE, UNICEF, Региональный

мониторинговый доклад №8, 2001

70. 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000). Межгосударственный

Статкомитет СНГ, Москва, 2001.

71. Deth van Jan, Scarbrough, Elinor (coord.). The Impact of Values (Beliefs in Government, vol.

4). Oxford University Press, 1994.

72. Димитренко С. Молодежь в поисках работы. // Tineretul republicii în perioada

de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Materialele Conferinţei ştiinţifico-

practice din 25 mai 1993. Chişinău: Ed. Reclama1993.

73. Димитренко С. Социальные ориентации студенчества: проблемы формирования. //

Люди и ситуации: изменение социальной ориентации, Кишинев, 1992.

74. Dogaru R. Piaţa muncii, migraţia internă şi externă, exodul creierilor. // Studiu elaborat

în cadrul proiectului “Politici sociale”, Chişinău, 2002.

75. Dubson B. Doctrina burgheză a calităţii vieţii. Moscova: Znanie, 1979.

76. Духовная сфера социалистического общества. Академия общественных наук при ЦК

КПСС. Москва: Мысль, 1987.

274

77. Dumitru S. Societăţile în proces de tranziţie. Ecomomica, Chişinău, 1998.

78. Dumitru M. Calitatea vieţii în România. Bucureşti, Ed. Expert, 2002.

79. Durata medie a vieţii omului în Moldova constituie 64,6 ani. // Agenţia de Ştiri Interlic,

Chişinău, 10 februarie 2004, www.interlic.md.

80. Дюк Н. Первое свободное поколение. Молодежь, политика и идентичность в России,

Украине и Азербайджане, 28 декабря 2003, www.polit.ru.

81. Ellerman D. Voucher privatization with Investment Funds; An Institutional Analysis.

The World Bank, 2000.

82. Ester P., Halman, Loek, Moor. The Individualizing Society. Value Change in Europe and

North America. Tilburg University Press, 1994.

83. European Values Study Surveys. EVS, WORC, Tilburg University, 2001.

84. Evaluarea comună de ţară. ONU în Moldova, decembrie 2000.

85. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2000. Ministerul Economiei

şi reformelor al Republicii Moldova, Chişinău: INEI, 2001.

86. Fenomenul sărăciei în gospodăriile casnice din Republica Moldova. ONU în Moldova, nr. 3,

2001, www.ppmu.md.

87. Fenomenul traficului de femei.//Vocea civică V.8, nr.1 (43), ianuarie - februarie 2002.

88. Fishbein M., Ajzen I. Belief, Attitudes, Intention and Behaviour – An Introduction to Theory

and Research. Addison – Wesley Publishing Company, Massachussetts, 1975.

89. Frigioiu N. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de cercetarea a calităţii vieţii,

Bucureşti, nr 1/1990

90. Indicii corupţiei „Transition”. Transparency International, Octombrie, 1999.

91. Indicatorii mondiali ai dezvoltării. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,

New York, 1997.

92. Inglehart R. Culture Shift in Advanced Industrial Societies. Princeton University Press, 1990.

93. Inglehart R. Modernization and Post-Modernization. Cultural, Economic and Political

Change in 43 Societies. Princeton University Press, 1997.

94. Inglehart R. The Silent Revolution in Europe: Intergenerational Change in Post-Industrial

Societies. // American Political Science Review, nr. 65, 1971.

95. Inkeles A. Making Man Modern: On the Causes and Consequences of Individual Change

in Six Developing Countries. // American Journal of Sociology, Vol. 75, nr. 2, 1969.

96. Исправникова Н. Реформирование отношений собственности как фактор

активизации инвестиционного процесса. Автореферат дисисертации доктора экон.

наук. Москва, 2000.

275

97. История социологии в Западной Европе и США. Москва, 1999.

98. Irelan L. Low-income Life Styles. U.S. Department of Health, Education and Welfare,

Welfare Administration, Division of Research, Washington D.C. 1967,

99. În anul trecut din ţară au plecat fără să se mai întoarcă peste 94 mii moldovence. //

Moldova Azi, Chişinău, 28 ianuarie 2004, http://www.azi.md.

100. Handbook on Social Indicators. New York, United Nation, 1989

101. Halman L. The European Values Study: A Third Wave. Source book of the 1999/2000.

102. Hrişcev E. Aspectele social-economice ale perioadei de tranziţie la economia de piaţă

în Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifică a corpului didactico-ştiinţific ASEM,

Chişinău, aprilie 1993

103. Hrişcev E. Moldova în cadrul CSI: particularităţile dezvoltării stabile. // Moldova şi lumea,

nr. 3, Chişinău 2002.

104. Хришчев Е. Пути развития экономики Молдовы в условиях глобализации. Мировая

экономика и международные отношения, №10, Москва 2001с.

105. Hrişcev E. Republica Moldova – căi de integrare în Uniunea Europeană. // Probleme

economice, nr. 41, Iaşi, 2001.

106. Giddens A. Contemporary critique of historical materialism. Vol. I. Power property

and the state, 1981.

107. Giddens A. The nation-state and violence. Vol. II. A contemporary critique of historical

materialism, Cambridge, 1985.

108. Гидденс Э. Социология. Москва, 1999.

109. Global Humman Development Report. 2000.

110. Горбачев М. Перестройка и новое мышление для нашей страны и всего мира. Москва,

1988.

111. Guslikova N. Piaţa muncii: formarea şi managementul în mediul instabil al tranziţiei.

Informaţie de sinteză, Chişinău: ICŞITE, 1998.

112. Guţu I. Protecţia socială a populaţiei în proces de reformare. // Revista economică. nr.3, 1999.

113. Guţu I. Republica Moldova: economia în tranziţie, Chişinău: Litera, 1998.

114. Гуцу В. Актуальные проблемы патриотического и интернационального воспитание

молодежи. Chişinău, Ed. Cartea Moldovei, 1989.

115. Гуцу В. Рабочая молодежь: мировоззрение и ценностные ориентации. Chişinău, 1990

116. Keynes J. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor. Bucureşti,

Ed. Ştiinţifică, 1970.

276

117. Lăzăroiu S. Trafic de femei – o perspectivă sociologică. // Sociologie Românească, nr. 2,

Bucureşti, 2000.

118. Ле Бон Г. Психология масс. Москва, 2000.

119. Леви Л., Андерсон Л. Народонаселение, окружающая среда и качество жизни.

Москва, 1979.

120. Lewis O. La Vida. New York, Random House, 1966.

121. Loghin I. Republica Moldova şi fenomenul migraţiei în contextul extinderii Uniunii

Europene. // Conferinţa Internaţională „Republica Moldova şi Uniunea Europeană –

parteneri pentru o Europă lărgită”. Departamentul Migraţiune, Institutul de Politici Publice,

Chişinău, 2003.

122. Malaguerra C. Sustainable Development snd Quality of Life. // Economic and Social

Challengers in the 21 century: statistical applications., Eurostat, Rome, 1997.

123. Malcoci L. Constituirea capitalului social – factor al reducerii sărăciei populaţiei. //

Politica socială şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-

ştiinţifice republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept

al AŞRM, Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002.

124. Malcoci L. Orientările valorice ale tineretului la etapa actuală. // Tineretul republicii

în perioada de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Materialele Conferinţei

ştiinţifico-practice din 25 mai 1993. Chişinău: Ed. Reclama, 1993.

125. Маликов Н., Александрова В. Социальная политика и демографическая ситуация:

реалии и перспективы. // Министерство труда и социального развития Российской

Федерации. Всероссийский центр уровня жизни, № 5, 1988.

126. Малышева Т. Качество жизни и его региональная дифференциация. КГТУ, Казань, 2001.

127. Маркс К., Энгельс Ф. Сочинение. 2-е издание, Т. 4, Москва.

128. Martinotti G. Which, Data for the Mobile Metropolis? Economic and Social Challengers

in the 21 century: statistical application.–Eurostat, Rome, 1997.

129. Mauss M. Eseu despre dar. Bucureşti, Ed. Polirom, 1997.

130. Mărginean I., Bălaşa A. (coord.). Calitatea vieţii în România. Ed. Expert, Bucureşti, 2002.

131. Mărginean I. Calitatea vieţii, nr. 3-4, Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii

Vieţii, Bucureşti, 1991.

132. Mărgineanu I. Tineretul deceniului unu. Provocările anilor 90. Bucureşti: Ed. Expert, 1996.

133. Mândru V. Corupţia în domeniul sănătăţii. // Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă

al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane

din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

277

134. Miftode V. Elemente de sociologie rurală. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1974.

135. Migraţia în Moldova. Departamentul migraţiuni din Republica Moldova,

www.iatp.md/dep_migratiune/domeniul1.htm.

136. Mihăiescu A. Aspecte ale standardului de viaţă în România ultimilor zece ani. // Calitatea

Vieţii, XII, nr. 1-4, 2000.

137. Милль Дж. Система логики силлогистической и индуктивной. СПб., 1914.

138. Mocanu V., Dimitrenco S. Reformele sistemului de ocrotire a sănătăţii, comportamentul

social în opinia publică. // Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme

sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM,

Chişinău, Ed. Paragon, 2003.

139. Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de ţară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000.

140. „Moldova 21”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Proiect expus dezbaterilor

şi consultărilor publice. Consiliul Economic Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii

Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Chişinău, 2000.

141. „Moldova XXI”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, Consiliul Economic

Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare, Chişinău: Reclama, 2000.

142. Moldova Analiza Gestionării Economiei Publice. Raportul Nr. 25423-MD, Unitatea

de Reducere a Sărăciei şi Management Economic, Banca Mondială, Chişinău, 2003.

143. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 2. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,

Chişinău, noiembrie 1998.

144. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 4. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,

Chişinău, decembrie 1999.

145. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 5. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,

Chişinău, februarie 2000.

146. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme.

Chişinău, iulie 2000.

147. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr.8. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,

Chişinău, iulie 2001.

148. Moldovanu D., Prohnitsky V. ş.a. Monetarismul în politica economică a RM. // Economica,

nr.3, 1997.

149. Немцов А. Алкоголь и смертность в России: 1980-е - 1990-е годы. Demoscop Weekey

nr.19/20, Электронная версия бюллетеня “Население и общество”.

http://demoscop.ru/weekly/2000/index.php

278

150. Новая философская энциклопедия. Т.3. Москва, 2001.

151. Nussbau M., Sen A. The Quality of Life. Oxford, 1995.

152. Образ жизни и здоровье населения новых независимых государств. ISBN-985-450-106-X.

Минск, 2003

153. Обзор состояния здоровья и здравоохранения в республике Молдова, Всемирная

Oрганизация Здравоохранения, 2001

154. O’Donnell G., Schmitter Ph. Whitehead, Transition from Authorian Rule. Southeran Europe

Baltimore: Jhon Hopkins University Press, 1986.

155. Осипов Г. Теория и практика социологических исследований в СССР. Москва, 1979.

156. Pâslaru V. Valori şi politici educaţionale în perioada de tranziţie. // Studiu elaborat

în cadrul proiectului “Politici educaţionale”, Chişinău, 2002.

157. Perspective de dezvoltare – Moldova 2002. // Proiectul Reforma Fiscală, Centrul de Analiză

Economică, Chişinău: Tipografia Centrală, 2003;

158. Перестройка провалилась, что дальше? // Социологические исследования, № 5, 1995.

159. Переходный период: анализ и уроки первого десятилетия стран Восточной Европы

и бывшего Советского Союза. Исследование Всемирного Банка / Пер. с англиского,

Москва: Весь Мир, 2002.

160. Piaţa muncii şi sărăcia. PNUD, Chişinău, 1997.

161. Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de femei. Hotărârea nr. 1219 din

9 noiembrie 2001.

162. Платон М. Молдавское село сегодня и завтра. Кишинев, Eд. Картя Молдовеняскэ, 1977.

163. Плимак E., Патина И. Драма российских реформ и революций. Москва, 2000.

164. Победа Н. Социалистическая урбанизация и развитие культуры. Кишинев,

Eд. Штиинца, 1976.

165. Politica economică şi reformele în Republica Moldova. TACIS, Chişinău, 2001.

166. Populaţia economic activă, ocupată şi şomajul. Departamentul de Statistică şi Sociologie,

Chişinău, Ed. Statistica, 2003.

167. Pop L. Imagini instituţionale ale tranziţiei pentru o sociologie a retro-instituţionalizării,

Iaşi:Polirom, 2003.

168. Programul acţiunilor comune ale cabinetului de miniştri al URSS şi al guvernelor

republicilor suverane din 10 iulie 1991.

169. Programul tranziţiei la economia de piaţă în RSSM, Parlamentul RSSM, iulie 1991.

170. Profesorii şcolari abandonează locurile de muncă // Timpul de dimineaţă, nr. 27 din 12

noiembrie 2003.

279

171. Процесс перехода и показатели стран СНГ. Европейский Банк Реконструкции

и Развития. Кишинэу, ноябрь, 2003.

172. Прошлое и настоящее села Лозово, Кишинев. РИО АН МССР, 1969.

173. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova. Chişinău, Moldova 1995.

174. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova. Chişinău, Moldova 1996.

175. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane „Coeziune socială”. Republica Moldova 1997.

Chişinău, 1997.

176. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 1998. Chişinău, 1998.

177. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 1999. Tranziţie şi securitate

umane. Chişinău, 1999.

178. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 2000. Chişinău, 2000.

179. Report of Moldova. International Monetary Fund and International Development

Association. Joint Staff Assessment of PRSP Preparation Status Report, June 19, 2002.

180. Rebedeu I. şi Zamfir C. (coord.). Modul de viaţă şi calitatea vieţii. Bucureşti, Ed. Politică,

1982.

181. Republica Moldova în cifre. Culegere succintă de informaţii statistice. Departamentul

Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.

182. Republica Moldova este una din ţările cele mai afectate de fenomenul migraţiei forţei

de muncă. // Agenţia de ştiri reporter.md. Chişinău, 28 iunie 2003, http://www.reporter.md.

183. Republica Moldova: probleme cheie şi priorităţi strategice pentru dezvoltarea economiei

naţionale. Proiectul PNUD / BM, Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinău, 1997.

184. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri. // Proiectul “Implementarea

Acordului de Parteneriat şi Cooperare Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, CISR /

TACIS, Chişinău, 2002.

185. Realitatea TV. Reporter.md, 18 decembrie 2003, www.reporter.md.

186. Relaţiile de muncă pe piaţa muncii a Republicii Moldova. CSRM, ILO. Institutul Muncii,

Chişinău, 2002.

187. Ritzer G. Social Forces of the Development of Sociological Theory. Sociological Theory.

McGraw Hill, 2000.

188. Rojco A., Stremenovskaia Z., Trofimov V. Formarea sistemului de dialog social

şi parteneriat. Informaţie de sinteză, Chişinău: ICŞITE, 2000.

189. Римашевская Н. Сбережения населения и внутренние источники экономического

роста в России. // Маркетинг, 1998.

280

190. Rona-Tas A. Path-Dependence and Capital Theory: Sociology of Post-Communist

Economic Transformation, 1998, http://hi.rutgers.edu/szelenzi60.html

191. Rona-Tas A. The First Shall Be The Last? Entrepreneurship and Communist Cadres in the

Tranzition from Socialism”. // American Journal of Sociology, July 1994.

192. Российская социологическая энциклопедия. Москва, 1998.

193. Рутгайзер В., Саенко О., Петров Т. Вопросы методологии и практики разработки

эталонов потребления населения. // Статистические методы в исследование труда,

дохода и потребления, № 3, Москва, 1990.

194. Руткевич М. Трансформация социальной структуры российского общество. //

Социологические исследования, № 7, Москва, 1997.

195. Sandu D. Spaţiul social al tranziţiei. Bucureşti, Ed. Polirom, 1999.

196. Sănătatea publică în Republica Moldova. Anul 1999. Centrul Ştiinţifico-Practic Sănătate

Publică şi Management Sanitar, Chişinău, Ed. Bons Offices, 2000.

197. Sănătatea publică în Moldova. Anul 2002. Ministerul Sănătăţii, Centrul Ştiinţifico-Practic

Sănătate Publică şi Management Sanitar, Chişinău, 2003, www.cspms.mednet.md.

198. Sărăcia în Moldova, 2000. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, Ministerul

Economiei / PNUD, Chişinău, 2003.

199. Sărăcia în Moldova, 2002: Rezultate Preliminare. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei

şi Politicii, Ministerul Economiei / PNUD, Chişinău, 2003, www.ppmu.md.

200. Sărăcia în Republica Moldova în anul 2000. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare,

Chişinău, 2003.

201. Sărăcia în Republica Moldova (anul 2002). Buletin statistic / Departamentul Statistică

şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.

202. Sărăcia în Republica Moldova 2000. Ministerul Economiei al Republicii Moldova, PNUD,

Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, Chişinău, 2003, www.ppmu.md.

203. Сборник материалов по стратегии сокращения бедности. Международный

Валютный Фонд, Всемирный Банк, Москва: Россельхозакадемия, 2000.

204. Situaţia Copiilor şi Familiei în Republica Moldova. Raportul UNICEF, 2000-2001,

Chişinău, Ed. Cartier, 2002.

205. Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2000. Departamentul Statistică

şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2001.

206. Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2002. Departamentul Statistică

şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.

281

207. Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova şi migranţii săi.

// Instituul de Politici Publice, Conferinţa Internaţională „Republica Moldova şi Uniunea

Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chişinău, 2003.

208. Socioeconomie. // Adevărul economic, Nr. 9 (567), 5 – 11 martie 2003.

209. Solonari V. The political Economy of Moldova. The paper was prepared for the Lucerne

Conference of the CIS – 7 Initiative. January 20-22, 2003.

210. Сорокин П. Заметки социолога. СПб., 2000.

211. Социология, Основы общей теории / Под ред. Осипова Г., Москвичева Л., Москва 1996.

212. Социологические исследования в Советской Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1987.

213. Социологический справочник, Киев, 1990.

214. Спенсер Г. Изучение социологии. Воспитание умственное, нравственное

и физическое. СПб., 1899.

215. Stanjeev G., Schiller C., Henry M. Privatisation, Social Impact and Social Safetz Nets. IMF

Working Paper, 1999.

216. Starea de nutriţie în Republica Moldova. Raport 1996-2000. Analiza situaţiei şi strategiile

de intervenţie. UNICEF Moldova, Chişinău: Ed. Ştiinţa, 2002.

217. Stiglitz J. Whither Socialism? London: MIT Press (fourth printing), 1997.

218. Стиль жизни личности. Теоретические и методологические проблемы. Академия

наук Украинской ССР, Институт Философии. Киев: Наукова Думка, 1982.

219. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Guvernul Republicii

Moldova,Chişinău, august 2003.

220. Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu (până în

anul 2005), www.moldova.md.

221. Şerban M. Stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetate a Calităţii Vieţii,

www.iccv.ro.

222. Ştefănucă P. Folclor şi tradiţii populare. Chişinău, 1991.

223. Tarlev V. Alocuţiune în Parlament. 26 decembrie 2003.

224. Tănase C. Editorial. // Timpul, 19 septembrie 2003, Chişinău.

225. Tendinţe în economie. Ediţii trimestriale. Ministerul Economiei şi Reformelor, Chişinău,

2000-2003, htpp://met.dnt.md.

226. Tinerii în societăţile în schimbare. Raportul MONEE, 2000

227. Тимуш А. Клименко В. Ситуации и ориентации селян. // Люди и ситуации: изменение

социальной ориентации, Кишинев, 1992

282

228. Timuş A., Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului. Chişinău,

Ed. Alma – Mater (Sibiu), 2001.

229. Тимуш А. Правопорядок и уважение к закону – решающее условие снижения

социальной напряженности. // Люди и ситуации: изменение социальной ориентации,

Кишинев, 1992.

230. Timuş A. Securitatea cetăţenilor: probleme sociale. // Politica socială şi problemele

ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din

decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM, Chişinău:

Ed. Tipografia Centrală, 2002.

231. Tимуш А. Социальные процессы на селе. Социологическое исследование. Кишинэу:

Картеа Молдовенеаскэ, 1975

232. Тимуш А. Социологическая наука и социальная реальность. // Realitatea socială:

procese de transformare şi interacţiune în societate. Chişinău, 1996.

233. Тенденции бедности и благосостояния в Молдове в 90-х годах. Аналитический доклад.

ЮНИСЕФ, Кишинэу, 2002.

234. Топилин А. Демографическая ситуация в странах СНГ. Demoskop Weekly, 2002,

www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.

235. Топилин А. Страны СНГ: социально-экономические итоги десятилетия. Demoskop

Weekly, 2002, www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.

236. Transition – The First Ten Years: Analysis and Lessons for Eastern Europe and the Former

Soviet Union. World Bank, 2002

237. Tranzi V. Transition and the Changing Role of Government. Finance and Development,

IMF, June 1999.

238. Tranziţia retrospective şi perspective. Chişinău, Ed. Gunivas, 2002.

239. Третий форум по стратегии сокращения бедности для стран «СНГ-7». Алматы,

Казахстан, 11-13 декабря 2002.

240. Trofimov V., Holban I. Aspecte socio-demografice ale comportamentului şomerilor

indemnizaţi. // Economie şi sociologie, nr.1, Chişinău, 1999.

241. Trofimov V., Holban I., Dogaru R., Izman A. Aprecieri tradiţionale şi alternative

ale şomajului în Republica Moldova. Informaţie de sinteză. Chişinău, 2001.

242. Цуркан А. Развитие материальной культуры села МССР (1951-1970). Кишинев:

Штиинца, 1978.

243. Цуркану Н. Абсентеизм или бег от политики (специальное социологи-ческое

исследование). // Economie şi sociologie, nr. 3, Chişinău, 1998.

283

244. Цуркану Н. Обще и особенное в разрешении социальной структуры села. Chişinău, 1985.

245. Ungureanu L. Jurnaliştii acuză traficul de femei. // Mass-media în Moldova, Chişinău, iulie 2003.

246. 11,358 de cetăţeni ai Republicii Moldova au solicitat în ultimii trei ani azil în ţările

europene. // Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, Chişinău, 2002, www.unhcr.md.

247. Vaculovschi D. Situaţia actuală a pieţei muncii din Republica Moldova la etapa actuală. //

Economie şi finanţe, nr.1, 2001.

248. Vaculovschi D. Reformarea sferei sociale în contextul asigurării unei dezvoltări durabile

în Republica Moldova. // Economica, nr.2, 2000.

249. Вишневский С. Формирование духовного облика советского человека. Москва:

Мысль, 1986.

250. Voicu B. Standard subiectiv de viaţă. // Dicţionar de sărăcie. Institutul de Cercetare

a Calităţii Vieţii, www.iccv.ro.

251. Voicu M., Voicu B. Proiectul de cercetare internaţională privind studiul valorilor

europene. // Calitatea Vieţii, XIII, nr. 1-4, 2002.

252. Wallerstein I. After Liberalism. New York: The New Press, 1995.

253. World Development Indicators. New York, 1997

254. Ward I. The psychic factors of civilization. Boston, 1993.

255. Wirth L. Urbanism as a Way of Life. 1938.

256. Загородная Е. Демографические процессы в Молдавской ССР. Кишинев: Штиинца, 1971.

257. Zamfir C. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,

Bucureşti, nr 1, 1990.

258. Zamfir C. Dimensiuni ale sărăciei Bucureşti, Ed. Expert, 1994.

259. Zamfir C. Este posibilă o politică demografică în România. // Politica demografică

în România, Conferinţă ştiinţifică.

260. Zamfir C. Excluziunea şi incluziunea socială, concepte-cheie ale politicilor sociale. //

Revistă de Asistenţă Socială, nr. 6/2002.

261. Zamfir C. Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii. Bucureşti, Ed. Politica, 1984.

262. Zamfir C. Mod de viaţă. // Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babilon, 1993.

263. Zamfir C. Politici sociale în România. Bucureşti, 1999.

264. Zamfir C (coord.), Postill K (coord.), Stan R (coord.). Situaţia sărăciei în România: Cauzele

sărăciei; Evaluarea politicilor – antisărăcie; Direcţii de acţiune pentru combaterea

sărăciei. PNUD, ICCV, 2001

265. Zamfir C. Procesul politic în România în tranziţie: o explicaţie structurală. // Sociologie

Românească, nr.1-2/2003

284

266. Zamfir C., Vlăsceanu L. (coord.) Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babel, 1998.

267. Zamfir C., Rebedeu I. Stiluri de viaţă. Bucureşti, Ed. Academiei, 1989.

268. Zamfir C., Rebedeu I. Modul de viaţă şi calitatea vieţii. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.

269. Zamfir C., Zamfir E., Bădescu I. (coord.). Starea societăţii româneşti după 10 ani

de tranziţie. Bucureşti, Ed. Expert, 2000.

270. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale în România, 1990-1998. Bucuresti, Ed. Expert, 1999.

271. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale. România în context European. Bucureşti,

Ed. Alternative, 1995.

272. Zamfir E. Cultura relaţiilor interpersonale. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.

273. Zamfir E. Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii. Bucureşti,

Ed. Albatros, 1989.

274. Здоровье населения в Европе – 1997г, Всемирная Организация Здравоохранения,

Европейское региональная бюро. Копенгаген,1998

275. Зиновьев А. На пути к сверхобществу. Москва, 2000.

276. Зоркая Н., Дюк Н. Ценности и установки российской молодежи. // Мониторинг

общественного мнения, ноябрь 2002, www.wciom.ru.

277. Эйзенштадт Ш. Революции и преобразование обществ. Москва, 1999.

278. Ядов В. Приоритетные направления исследований. Социологические исследования,

№ 3, 1995.

285

ADNOTARE la teza de doctor habilitat în sociologie „Calitatea vieţii populaţiei

Republicii Moldova în perioada de tranziţie: probleme şi tendinţe sociale” (analiză şi evaluare sociologică) realizată de Danii Tudor, doctor în sociologie

Lucrarea reprezintă o cercetare interdisciplinară. Suportul empiric al lucrării îl constituie

rezultatele investigaţiilor sociologice, întreprinse de către autor în Republica Moldova în perioada

anilor de tranziţie (1991-2003). Pentru prima dată în circuitul ştiinţific autohton a fost supus unui

studiu integru indicatorii calităţii vieţii, utilizându-se în acest sens metodele obiective şi subiective

de evaluare. Studiul sociologic teoretico-aplicativ propune şi argumentează ştiinţific modelul

de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se

pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi, reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat

la condiţiile de transformare a societăţii moldoveneşti.

În introducere se fundamentează actualitatea lucrării, gradul de elaborare şi inovaţie

al temei, scopurile şi obiectivele, metodologia de cercetare şi analiză a problemei de studiu.

În capitolul I „Principii metodologice de studiere a calităţii vieţii” este supusă analizei

geneza şi evoluţia conceptului „calitatea vieţii”, se determină suportul teoretico-metodologic, sunt

relevaţi indicatorii şi modalitatea de măsurare şi evaluare a calităţii vieţii, a fost realizată modelarea

şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală în baza necesităţilor materiale,

fizice şi intelectuale.

Drept bază empirică a tezei au servit rezultatele mai multor studii sociologice naţionale,

regionale şi locale, realizate în ţară în perioada anilor 1991-2003 cu participarea nemijlocită

a autorului. Sursa empirică principală în studierea problemei calităţii vieţii o constituie Monitoring-ul

sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat de către autorul tezei împreună cu consultantul ştiinţific

Andrei Timuş, în anul 1991, odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova şi desfăşurat

anual de SISI „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM.

În capitolul II „Transformările societale şi impactul lor asupra vieţii sociale” sunt

operaţionalizate noţiunile de bază care se utilizează în lucrare: schimbare socială, dezvoltare

socială, transformare socială, tranziţie. Este redată cronologia evenimentelor care s-au succedat

în republică şi este supus analizei sociologice procesul complex şi dificil al transformărilor radicale

sub multiple aspecte ale vieţii sociale.

În capitolul III „Situaţia demografică şi sănătatea publică în anii de reforme” sunt redate

schimbările intervenite în tabloul socio-demografic al Republicii Moldova, făcându-se comparaţii

cu alte ţări din spaţiul post-sovietic menţionându-se în deosebi apariţia procesului de depopulare

a ţării. Eşecurile tranziţiei au influenţat foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii,

indicatorii căreia au cunoscut o diminuare dramatică pe parcursul anilor de tranziţie – fapt confirmat

în lucrare prin indicatori obiectivi şi subiectivi de cercetare.

286

În capitolul IV „Calitatea vieţii în perioada de tranziţie: tendinţe şi factori de influenţă” prin

intermediul metodelor obiective şi subiective au fost evaluate condiţiile de viaţă, nivelul de trai

şi starea de spirit a populaţiei, calitatea vieţii în general a populaţiei în anii 1991-2003. Au fost

relevate schimbările intervenite în stilul de viaţă şi orientările valorice a diferitor segmente sociale.

În baza datelor statistice şi sociologice a fost surprinsă evoluţia standardului de viaţă

a satului moldovenesc.

În capitolul V „Consecinţele sociale ale reformelor asupra standardelor moldoveneşti

de viaţă” a fost dezvăluit fenomenul sărăciei, procesul de stratificare al populaţiei după nivelul

de trai şi delimitate dimensiunile sărăciei, relevate schimbările intervenite în statutul social.

Totodată, este reflectat noul fenomen apărut în societatea moldovenească – şomajul şi migraţiunea –

cu toate urmările sale dramatice pentru prestigiul şi temeinicia statului. Segmentul social din

republică cel mai afectat de diminuare a indicatorilor calităţii vieţii sunt persoanele în etate, copii

şi tinerii, care în anii de tranziţie s-au plasat în situaţia de excludere socială, fiindu-le limitate

posibilităţile de supravieţuire şi autoafirmare.

În concluzii şi recomandări este realizată o sinteză a rezultatelor studiului evaluării

indicatorilor calităţii vieţii, propunându-se modalităţi de depăşire a urmărilor negative de trecere

a societăţii moldoveneşti spre relaţiile de piaţă şi de construire a unui stat al bunăstării.

Cuvinte cheie: particularităţi naţionale, evaluare socială, percepţia subiectivă a calităţii

vieţii, impact social, calitatea vieţii, nivel de trai, stil de viaţă, standard de viaţă, mod de viaţă,

şomaj, sărăcie, minim de trai, subzistenţă, excludere socială, valori, transformări şi schimbări

sociale, tranziţie, economie în tranziţie, reforme, sfera socială, structură şi instituţii sociale,

indicatori sociali, indicatori economici, indicatorii dezvoltării umane, indicatorii calităţii vieţii etc.

287

АННОТАЦИЯ к докторской диссертации на соискание степени доктора социологических наук

„Качество жизни населения Республики Молдова в переходном периоде: проблемы и социальные тенденции” (социологический анализ и оценка),

выполненной кандидатом социологических наук ДАНИЙ Тудор

Работа представляет собой междисциплинарное исследование. Эмпирической

основой послужили социологические исследования, проводимые автором в переходном

периоде (1991-2003) в Республике Молдова. Впервые в отечественной практике были

комплексно изучены показатели качества жизни, используя для этой цели объективные

и субъективные методы оценки. Теоретическо-прикладное социологическое исследование

предлагает и научно обосновывает модель анализа и мониторинга качества жизни в условиях

экономики переходного периода, опираясь на систему потребностей и возможностей,

отражая разнообразие экономического поведения (образа действия), приспособленного

к условиям трансформации молдавского общества. Во введении аргументируется

актуальность работы, цели и предмет исследования, методология анализа, новизна

разработки темы и изучения данной проблемы.

В первой главе „Методологические принципы изучения качества жизни“

анализируются генезис и эволюция концепции „качество жизни“, определяется

теоретическо-методическая основа, обозначены показатели и способ измерения и оценки

качества жизни, было смоделировано и мониторизовано качество жизни в Республике

Молдова на данном этапе, на основании материальных, физических и интеллектуальных

потребностей.

Эмпирической основой диссертации послужили результаты многочисленных

социологических исследований на национальном, региональном и местном уровнях,

проводимых в стране в 1991-2003 гг. с непосредственным участием автора. Основным

эмпирическим источником в исследовании качества жизни был Социологический

мониторинг „Барометр общества”, начатый автором работы совместно с научным

консультантом Андреем Тимушем в 1991 г., когда была провозглашена независимость

Республики Молдова и проводимый ежегодно в НОСИ „ Мнение“ при содействии Отделения

общественных наук АНРМ.

Во второй главе „Преобразования общества и их воздействие на социальную жизнь“

изучены основные понятия, используемые в работе: преобразование общества, социальное

развитие, социальная трансформация, переходный период. Показана хронология событий

в республике, был подвержен социологическому анализу сложный и противоречивый

процесс радикальных преобразований общественной жизни в ее многочисленных аспектах.

288

В третьей главе „Демографическая ситуация и общественное здоровье в годы

реформ“ показаны изменения в социодемографическом ракурсе в Республике Молдова

в сравнении с другими странами постсоветского пространства, возникновение процесса

депопуляции, критическое снижение доходов которые отрицательно отразились на здоровье

населения. Показатели здоровья населения резко ухудшилось за годы реформ, факт

подтвержденный в работе объективными и субъективными показателями исследования.

В четвертой главе „Качество жизни в переходном периоде: тенденции и факторы

влияния“ объективными и субъективными методами были оценены условия жизни, уровень

жизни и моральное состояние населения. Были отмечены наступившие изменения в стиле

жизни и оценочные направления различных социальных сегментов. На основе анализа

статистических и социологических данных была показана эволюция снижения стандарта

жизни сельского населения республики.

В пятой главе „Социальные последствия реформ на молдавские стандарты жизни“

были показаны: феномен бедности и ее параметры, стратификация населения по уровню

жизни, отмечены изменения происшедшие в социальном статусе. При этом были показаны

новые явления в молдавском обществе – безработица и миграция со всеми их

драматическими последствиями для имиджа и стабильности государства. Наиболее

уязвимыми по показателям качества жизни это пожилые люди, дети и молодежь, которые

оказались, за годы переходного периода, выключенными из общественной жизни.

Возможности выживания и самоутверждения молодежи оказались сильно ограниченными.

Выводы и рекомендации содержат синтез результатов исследования и оценку

показателей качества жизни и предложения способов преодоления негативных последствий

перехода молдавского общества к рыночным отношениям.

Ключевые понятия (слова): национальные особенности, социальная оценка,

субъективное понимание качества жизни, социальное воздействие, качество жизни, уровень

жизни, стиль жизни, стандарт жизни, образ жизни, безработица, бедность, прожиточный

минимум, выживание, социальное выключение, ценности, общественные преобразования

и трансформации, экономика переходного периода, социальная сфера, социальные

структуры и социальные институты, социальные показатели, показатели человеческого

развития, индикаторы качества жизни.

289

ANNOTATION to PhD thesis by Doctor in Sociology „Life quality of the population in the Republic of Moldova in transition period: problems and social tendencies”

(sociologic analyze and evaluation) drafted by Doctor in Sociology, Mr. Tudor Danii

The work represents an inter-disciplinary research. The empirical support of the work constitutes the results of sociologic investigations, undertaken by the author in the Republic of Moldova during the years of transition (1991-2003). For the first time in the national scientific community an integral study was dedicated to the indices of the quality life, using objective and subjective methods of evaluation. Theoretic-applicative sociological study proposes and scientifically argues the analyses model and the one of monitoring the quality life in conditions of transition economy, based on the system of needs and possibilities, reflecting diversity of economic ‚behavior’, adopted to the conditions of transformation of Moldovan society.

The introduction sets up the relevance of the work, level of elaboration and innovation of the topic, targets and objectives, research methodology and analyses of the study’s topic.

Chapter I „Methodological principles of study of the quality life” is dedicated to the genesis analyses and evolution of the concept „life quality”, the theoretic-methodological support is determined, indicators, measurement and evaluation modality of life quality are presented. Modeling and life quality monitoring in the Republic of Moldova at the current stage was conducted based on financial, physical and intellectual needs.

The empiric basis of the thesis constituted the results of a number of the national, regional and local sociologic studies, conducted in the country during the period of 1991-2003 with direct participation of the author. The main empiric source in studying the issue of life quality constitutes Sociologic Monitoring „Barometer of the society”, initiated by the author of the thesis together with the scientific consultant Andrei Timus in 1991, at the time of proclaiming the independency of the Republic of Moldova and annually conducted by the SISI „Opinia” in collaboration with the Sociology Department from the Academy of Science of the RM.

Basic operational notions that are used in the work are presented in Chapter II „Society transformations and their impact on social life”: social change, social development, social transformation, transition. The chronology of events that occurred in the Republic is included, as well as the analyses is made for the complex and difficult sociologic process of drastic transformations within multiple aspects of social life.

Social-demographic changes of the Republic of Moldova are presented in a table included in the Chapter III „Demographic situation and public health during the years of reform”, making comparison with the other countries from the former soviet area, making special emphasis to the appearance of dis-population of the country. Transition errors had negative impact on the health state of the population from the Republic, which indices mentioned a dramatic diminution during the years of transition – a fact that is proved in the work by objective and subjective research indices.

290

In Chapter IV „Life quality during the years of transition: tendencies and factors

of influence” life conditions and the state of spirit of the population were evaluated through

objective and subjective methods, general life quality of the population during 1991-2003. Changes

occurred in the life style and value orientations of different social segments were described as well.

The evolution of the life standards of a Moldovan village was outlined base don statistical

and sociological data.

The phenomena of poverty, the process of „layering” of the population according to the

living standards and poverty dimensions, relevant to changes in the social status are presented in the

Chapter V „Social consequences of reforms upon Moldovan living standards». At the same time,

a newly appeared phenomenon in Moldovan society is reflected – unemployment and migration –

taking into account all its dramatic consequences for the prestige and strengths of the state. Social

segment from the Republic mostly affected by diminishing of quality life indices are elderly

persons, children and young people, who found themselves in the situation of social exclusion

during the years of transition, having limited possibilities for self-survival and self-affirmation.

Conclusions and recommendations give us a synthesis of the results of the study, evaluation

of the quality life indices, proposing modalities for over passing the negative consequences

of Moldovan society towards market economy relations and building a wealthy state.

Keywords: national particularities, social evaluation, subjective perception of life quality,

social impact, life quality, living standard, life style, unemployment, poverty, minimum living, sub-

existence, social exclusion, values, social transformations and changes, transition, economy

in transition, reforms, social sphere, structure and social institutions, social indices, economic

indices, human development indices, life quality indices, etc.

291

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ AŞRM Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova

AŞURSS Academia de Ştiinţe a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste

BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

BIM Biroul Internaţional al Muncii

BM Banca Mondială

BNM Banca Naţională a Moldovei

BOP Barometrul de Opinie Publică

CBGC Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice

CE Consiliul Europei

CISR Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinău

CIVIS Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologice şi Psihologice, Chişinău

CSOP Centru pentru Studiere a Opiniei Publice şi Pieţii, Bucureşti

CSI Comunitatea Statelor Independente

CSPP Centru de Studiere a Politicilor Publice, Glasgow

CURS Centrul de Sociologie Urbană şi Rurală, Chişinău

DM Departamentul Migraţiune al Republicii Moldova

DSS Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova

ECE Europa Centrală şi de Est

ECSB Europa Centrală de Sud-Est şi Ţările Baltice

ECSE Europa Centrală şi de Sud-Est

FAO Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie

FISM Fondul de Investiţii Sociale din Moldova

FMI Fondul Monetar Internaţional

ICCV Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti

IHS Institutul de Studii Avansate, Viena

IFES Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale

IFSD Institutul de Filosofie Sociologie şi Drept

IMAS Institutul de Marketing şi Sondaje, Bucureşti

INSOMAR Institutului de Studii Sociale şi Marketing „Atitudine”, Chişinău

IPP Institutul de Politici Publice, Chişinău

IPV Indicatorul Progresului Veritabil

OECD Organizaţia pentru Cooperare în Europa

292

OFM Oficiul Forţei de Muncă

OIM Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune

OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii

ONG Organizaţii neguvernamentale

ONU Organizaţia Naţiunilor Unite

OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

PCUS Partidul Comunist al Uniunii Sovietice

PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

SCERS Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei

SISI „Opinia” Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”, Chişinău

TACIS Asistenţa Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente

UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

USAID Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională

UNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii

UMSP Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii

UE Uniunea Europeană

URSS Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

WCIOM Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia, Moscova