Universitatea „Stefan cel Mare” SuceavaFacultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica

Referat la disciplina DREPTUL MEDIULUI

Colban Mihai-CodrinDrept, Anul II, Gr. I

Principiile dreptului mediului

Principiile dreptului mediului sunt definite ca fiind reguli esenţiale, de maximă aplicabilitate, care stau la baza ramurii de drept iar printre acestea enumeram:principii interne si principii internationale, principii de baza si principii decizionale, principii traditionale si principii noi, principii afirmate expres in legea protectiei mediului si principii doctrina, principii de maxima generalitate in dreptului mediului si principii speciale.

A. Principii pe plan intern

În art. 3, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, enunţă principiile şi elementele strategice care stau la baza reglementărilor juridice privind protecţia mediului şi a activităţilor practice consacrate asigurării unei dezvoltări durabile:

- a. principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;- b. principiul precauţiei în luarea deciziei;

- c. principiul acţiunii preventive; - d. principiul reţinerii poluanţilor la sursă; - e. principiul "poluatorul plăteşte"; - f. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; - g, utilizarea durabilă a resurselor naturale; - h. informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; - i. dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

a) Principii de bază:

1. Protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes public major

Principiul este stipulat în art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului şi este valabil pentru toate componentele de mediu care reclamă ocrotire: valorile generale ale mediului, reglementate în O.u.G. nr. 195/2005, şi valorile ce fac obiectul reglementărilor legislative cuprinse în legi speciale ( regimul deşeurile periculoase, regimul pesticidelor, protecţia atmosferei etc.).

Susţine principiul faptul că protecţia mediului înconjurător produce efecte, directe şi indirecte, pe termen lung, în toate compartimentele sistemului social, uman. Această activitate se desfăşoară după o concepţie unitară, la nivel naţional şi local, reclamând, pe de o parte menţinerea integrităţii mediului şi pe de altă parte reconstrucţia şi recuperarea factorilor de mediu degradaţi, fia ca urmare a unor erori în strategia de dezvoltare, fie a unor catastrofe naturale.

De asemenea, protecţia mediului este o responsabilitate publică, o obligaţie a statului, ceea ce implică reglementarea activităţilor de protecţie a mediului şi control

public asupra acestora. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei publice, persoanele juridice şi fizice prin a căror activitate se pot aduce daune mediului ambiant, au, în afară de atribuţiile lor specifice, obligaţii şi răspunderi privind mediul: elaborarea de programe proprii pentru protecţia mediului, elaborarea de planuri de protecţie şi intervenţie în caz de poluare, integrarea politicilor de mediu în politicile specifice, asigurarea transmiterii către autorităţile de mediu a informaţiilor şi documentaţilor necesare obţinerii avizelor de mediu şi altor documente specifice, participarea publicului la luarea deciziilor.

Cadrul instituţional pentru îndrumarea şi coordonarea unitară a activităţilor de protecţie a mediului este reprezentat de Ministerul Mediului, autoritate publică centrală şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, autoritate de execuţie şi implementare.

Principiul produce o serie de consecinţe juridice:- în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, pentru a fi recunoscute ca fiind de utilitate

publică, activitatea acestora trebuie să se desfăşoare în interes general sau al unei colectivităţi. În cazul asociaţiilor de protecţia mediului această cerinţă este îndeplinită.

- cu privire la limitarea dreptului de proprietate rezultată din folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare private. Potrivit art. 44 din Constituţie, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantaţiilor, clădirilor. Activitatea de înlăturare a consecinţelor poluării este de interes general.

- în materie de exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau local. Potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt de utilitate publică, printre altele, instalaţiile pentru protecţia mediului, lucrările de combatere a eroziunii în adâncime, protecţia şi punerea în valoare a monumentelor naturale şi istorice.

- stabilirea criteriilor pentru determinarea bunurilor care alcătuiesc proprietatea publică. Noţiunea de interes public folosită de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nu se identifică cu cea folosită de art. 1 din O.u.G. nr. 195/2005, dar ele se influenţează reciproc;

2. Integrarea cerinţelor de mediu în celelalte politici sectorialePrincipiul presupune integrarea politicilor de mediu în celelalte politici sectoriale:

agricultură, transport, industrie, sănătate, etc. Integrarea cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale, preocupările pentru

promovarea instrumentelor economice în administrarea mediului, relaţia mediu – privatizare, constituie priorităţi în construcţia societăţii a căror scop constă în îmbunătăţirea calităţii mediului şi realizarea dezvoltării durabile. Principiul are la bază interacţiunea dintre sectoarele economico-sociale şi constituie un obiectiv prioritar al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului.

În baza principiului, este absolut necesar ca factorii de decizie din diferite domenii să caute metode de rezolvare simultană a unor probleme de mediu şi să evite transferarea acestora de la o componentă a mediului la alta.

3. Exercitarea de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele naturale în conformitate cu interesul naţional şi politica sa ecologică

Potrivit Rezoluţiei Adunării Generale ONU nr. 2153/1996, statele au dreptul de a exercita suveranitatea permanentă asupra resurselor naturale şi bogăţiilor naţionale, în interesul propriei lor dezvoltări.

Constituţia României, în art. 135, consacră obligaţia statului de a exploata resursele naturale în concordanţă cu interesul naţional.

Regimul juridic privind mediul înconjurător nu este unitar, ci diferă în funcţie de existenţa suveranităţii de stat şi a jurisdicţiei naţionale sau de inexistenţa acestora. Astfel, partea de mediu care se află în limitele frontierelor naţionale sau supusă jurisdicţiei naţionale, este guvernată de regimul juridic stabilit potrivit legilor interne ale fiecărui stat iar partea de mediu situată dincolo de jurisdicţia naţională cade numai sub incidenţa regimului juridic instituit prin convenţii şi acorduri internaţionale.

Suveranitatea permanentă şi deplină a statelor asupra resurselor presupune: posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra acestor resurse.

4. Acţiunea preventivăPrincipiul este consacrat în art. 3 lit. c din O.u.G. nr. 195/2005 privind protecţia

mediului. Potrivit principiului, o bună politică în domeniul mediului trebuie să aibă în vedere evitarea de la început a poluării şi degradării acestuia.

Aplicarea principiului reclamă, pe de o parte, reglementarea unor obligaţii cu caracter preventiv, iar pe de altă parte, promovarea unor activităţi care să ducă la evitarea producerii unor modificări negative privind calitatea mediului.

Ne vom afla într-o situaţie de prevenţie atunci când există o certitudine în privinţa unui fenomen şi în privinţa consecinţelor unei acţiuni faţă de acesta. Cunoscând riscul, dorind să-l stăpânim, vom lua măsuri în raport cu riscul cunoscut şi măsurabil.

În cadrul activităţii preventive un rol principal revine:- evaluării de mediu, ceea ce înseamnă integrarea obiectivelor şi cerinţelor de

protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea anumitor planuri şi programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului;

- evaluării impactului aspra mediului, proces menit să identifice, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare efectele directe şi indirecte, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;

- folosirii celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţi care produc poluări semnificative, stadiul de dezvoltare cel mai avansat;

- evaluarea riscului, respectiv probabilitatea provocării de pagube materiale sau prejudicii aduse persoanelor şi probabilitatea apariţiei unor asemenea efecte;

5. Conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural

Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, adoptată de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro, din anul 1992, acest principiu are în vedere biodiversitatea sub trei aspecte principale:

a) menţinerea proceselor ecologice esenţiale ale sistemelor de suport ale vieţii;b) prezervarea diversităţii genetice;c) utilizarea durabilă a speciilor şi ecosistemelor;În legislaţia specială din România, principiul este expres prevăzut în art. 3 lit. f

din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.Constituţia României, în art. 135, stipulează faptul că statul trebuie să asigure

refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic.Pentru protejarea unor specii şi organisme rare, ameninţate cu dispariţia, pentru

conservarea biodiversităţii, se instituie arii protejate, la propunerea Academiei Române;

6. Poluatorul plăteştePrincipiul este prevăzut în art. 3 lit. e din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

195/ 2005 privind protecţia mediului şi consacră răspunderea ce revine persoanelor fizice sau juridice care prin activitatea lor produc poluare.

Principiul a fost dezvoltat ca o metodă de alocare a costurilor de menţinere sub control a poluării.

În mod generic,obiectul plăţii îl constituie suportarea cheltuielilor legate de poluare de către autorul acesteia, iar în mod particular, executarea şi suportarea de către întreprinzătorul poluator a obligaţiilor ce converg spre evitarea, limitarea şi eliminarea sau diminuarea poluării.

În legislaţia unor ţări (Turcia), principiul poate fi aplicat direct, ca o taxă de poluare sau ca o penalitate.

Dacă poluatorul omite să întreprindă acţiunile necesare pentru a opri, reduce sau elimina poluarea şi măsurile vor fi luate de un sector al administraţiei publice, totalitatea cheltuielilor va fi imputată poluatorului.

b) Principii decizionale:

1. Precauţia în luarea decizieiPrincipiul este prevăzut în art. 3 lit. b din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

195/2005 privind protecţia mediului.Principiul se justifică mai ales atunci când din datele ştiinţifice nu rezultă cu

exactitate dacă o activitate este periculoasă pentru mediu. Altfel spus, când datele ştiinţifice sunt neconcludente în ceea ce priveşte efectele uni activităţi, decizia de mediu trebuie să fie în sensul neînceperii activităţii respective.

Precauţia este o atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un risc necunoscut sau rău cunoscut.

Principiul are în vedere raportul de cauzalitate în care decizia iniţierii şi realizării unei acţiuni de risc poate fi cauza unor consecinţe negative pentru mediu, având ca efect distrugerea degradarea sau poluarea mediului. A fost consacrat în anul 1987 de către Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare.

2. Reţinerea poluanţilor la sursăPrincipiul este reglementat în art. 3 lit. d din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Potrivit acestuia, evitarea poluării trebuie să înceapă de la sursă, acţionând direct în procesul de apariţie a reziduurilor, ceea ce presupune aplicarea unor procedee de fabricaţie care să nu genereze evacuări de poluanţi sau să le reducă la minimum. Instalaţiile trebuie astfel concepute, încât să corespundă mai întâi acestui scop.

Reţinerea poluanţilor la sursă se poate realiza numai prin asocierea măsurilor de ordin juridic şi administrativ cu cele de ordin educaţional, acestea din urmă fiind menite să dezvolte conştiinţa ecologică a oamenilor.

În evitarea poluării un rol deosebit de important revine sistemelor de supraveghere şi evidenţiere a schimbărilor survenite în calitatea factorilor principali de mediu (Sistemul Naţional de Monitoring Integrat).

3. Principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea deciziilor de mediu

Principiul este consacrat, pe plan intern, în art. 3 lit. h din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, Constituţia României, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia de mediu, şi presupune:

- dreptul unui individ de a fi informat despre planurile sau proiectele care ar putea ameninţa mediul său;

- dreptul de a participa la procesul de decizie în probleme de mediu;- dreptul de a se asocia în organizaţii neguvernamentale pe probleme de mediu;- dreptul de a declanşa proceduri legale şi de a cere plata daunelor asupra

mediului;Pe plan extern, principiul este prevăzut în Declaraţia de la Rio şi Agenda 21,

Convenţia de la Aarhus, Danemarca, 1998, precum şi în majoritatea convenţiilor şi tratatelor internaţionale, mai vechi sau mai noi, referitoare le protecţia mărilor şi oceanelor, a atmosferei, a solului, a monumentelor, rezervaţiilor naturale, etc.

B. Principii externe:

1. Sic utere tuoPrincipiul presupune obligaţia statelor de a asigura ca activităţile exercitate în

limitele jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune mediului altor state şi a fost recunoscut prima dată în secolul al XIX, ca un principiu specific dreptului fluvial.

2. Buna vecinătatePotrivit acestui principiu statele vecine trebuie să prevină şi să reducă anumite

consecinţe negative de-a lungul frontierei naţionale. Statele trebuie să manifeste toleranţă când efectele negative sunt nesemnificative în raport cu avantajele considerabile pentru propria populaţie.

3. Informarea şi cooperarea între statePrincipiul presupune schimb de informaţii ori consultări bilaterale sau regionale

când condiţiile mediului unei ţări pot avea efecte păgubitoare în una sau mai multe ţări. Cooperarea trebuie să existe mai ales pentru factorii de mediu situaţi în afara jurisdicţiei

naţionale, pentru care protecţia are loc în conformitate cu tratatele internaţionale în vigoare;

4. Protejarea patrimoniului comun al umanităţiiConceptul s-a conturat spre sfârşitul anilor 1960, fiind aplicat marilor adâncimi

marine, Lunii şi celorlalte corpuri cereşti, Antarcticii, spectrului frecvenţelor radioelectrice şi al orbitei sateliţilor geostaţionari;

Potrivit principiului, protecţia juridică a acestor bunuri are ca scop prevenirea şi eliminarea tensiunilor internaţionale, împiedicarea exploatării neraţionale a resurselor naturale.

5. PrevenireaÎn plan extern, principiul are cel puţin trei interpretări: prevenirea înseamnă

protecţie la sursă, prevenirea înseamnă respectarea principiului „minimizării” care se bazează pe ideea că poluarea minimă este cea mai bună cale de prevenire şi prevenirea trebuie să ia în considerare interesele generaţiilor viitoare.

Implică elaborarea unor reglementări juridice în acest sens.

C) Principii specifice cu caracter restrâns:

1. NediscriminareaPrincipiul este prevăzut de Convenţia Nordică din anul 1974 şi presupune

asimilarea pagubelor sau a prejudiciilor cauzate pe teritoriul altor state contractante cu cele ce se produc sau se vor produce în ţara în care sursele poluante au fost localizate. De asemenea, politicile privind mediul nu trebuie să fie mai puţin severe în afara graniţelor , decât în ţara de origine a poluării.

2. Interzicerea poluăriiPrincipiul a fost stipulat de Conferinţa Internaţională asupra Mediului de la

Stocholm, din anul 1972.Interzicerea poluării trebuie abordată atât la scară naţională cât şi la scară globală

şi presupune colaborare între toate ţările în condiţii de egalitate, prin încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale.

Limitarea sau oprirea poluării presupune costuri uriaşe care nu pot fi suportate de către toate statele. Se caută soluţii pentru combaterea unor fenomene determinate de ploile acide, despăduriri, deşertificări, eliminarea deşeurilor periculoase, poluarea electromagnetică etc.

3. Poluatorul plăteştePrincipiul este prevăzut în Declaraţia Consiliului Europei din 1968. Potrivit

acestuia, toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorului.

Bibliografie:

1. Daniela Marinescu, „Tratat de dreptul mediului”, Editura „Universul Juridic”, Bucuresti, 2007

2. Mircea Dutu, „Dreptul mediului”, Editura „CH Beck”, Bucuresti, 2007