Cadrul-tip de administrare a activităţii redacţionale 1Soluţionarea punctuală a operaţiunilor succesive: Identificarea publicului-ţintă (Un ziar pentru cine?). 2Stabilirea intenţiei informaţionale (Un ziar pentru a spune ce?). 3Analiza psiho-profesională a potenţialilor angajaţi (Un ziar cu cine?). 4Elaborarea organigramei redacţionale. 5Elaborarea stilului de lucru al comitetului director. 6Formarea comportamentului comunicaţional: profesional şi normativ. 1 Structuri şi stiluri administrative în presa tipărită : Redacţiile sunt conduse de un organism colectiv, numit Consiliului de administraţie, care include trei dimensiuni: economico-financiară – fondatorii, directorul financiar, contabilul şef, marketologul, etc.; administrativă – directorul general, directorul executiv, administratorul. jurnalistică – staff-ul redacţional. Importante se prezintă ultimele, numite: Colegiul de redacţie şi Consiliul director. Colegiul de redacţie format din: şefii de secţie, redactorii -şefi adjuncţi, secretarul general de redacţie,redactorul -şef,directorul publicaţiei. au atribuţii zilnice legate de stabilirea structurii fiecărui număr al ziarului. Consiliul director cuprinde: toţi membrii staff-ului redacţional, cu excepţia şefilor de departamente, reprezentantul organului editor (al patronatului). Atribuţiile acestei structuri legate de politica editorială şi cea managerială a publicaţiei. Stilul de lucru şi limbajul consiliului director în presă diferă radical de stilul de lucru al administraţiei în alte tipuri de instituţii. Stilul de administrare în presă este unul democrat.Stilul de lucru democrat impune, însă, unele diferenţe autoritariste între redactori, editori şi patroni. În mediul jurnalistic stilul de lucru al consiliului director este orientat spre obţinerea unui echilibru între instaurarea unui climat autoritar şi a unuia bazat pe comunicare, încredere şi respect între colaboratori. Stilul de lucru şi comportamentul profesional al membrilor Consiliului de Administraţie formează cultura organizaţională a unei instituţii de presă. Cultura organizaţională reprezintă setul de percepţii, valori, atitudini, credinţe şi speranţe împărtăşite de către membrii echipei manageriale a unei instituţii de presă. Componentele culturii organizaţionale sunt: comportări de faţadă ,norme de comportare; valori dominante ;filozofia, care determină practica instituţiei media faţă de membrii săi şi faţă de clienţi. Obiective ale culturii organizaționale Satisfacţia profesională a personalului;Transparenţa deciziilor şi comunicarea deschisă;Îmbunătăţirea climatului de muncă; Susţinerea iniţiativelor; Menţinerea tradiţiilor; Stabilitatea organizaţională; Respectarea regulamentelor ; Orientarea spre rezultate; Securitatea/Siguranţa; Asigurarea ordinii şi disciplinei.

2 Mediul jurnalistic este dominat de o cultură ierarhică: redacţiile sunt centralizate, puternic formalizate, structurate şi se concentrează asupra problemelor interne, fiind preocupate de economii, respectarea termenelor şi uniformitate. Cultura organizaţională a IM la modul ideal: Este orientată spre dezvoltarea unui climat bazat pe încredere şi respect între colaboratori; Pune accentul pe reguli, ordine, proceduri standardizate, linii clare de autoritate în luarea deciziilor, control şi mecanisme de responsabilizare.; Promovează un mediu puternic formalizat, structurat, puternic orientat spre stabilitate şi predictibilitate. ; Dezvoltă culturi de grup, de orientare spre relaţiile umane. 3 Comportamentul comunicaţional include totalitatea conlucrărilor, activităţilor comunicaţionale pe verticală şi pe orizontală existente într-o redacţional si îmbină două aspecte:normativ-reiese din normele legale şi atribuţiile de funcţie ale angajaţilor. Deontologic-reiese din principiile deontologice ale instituţiei. Îmbinarea acestor aspectelor asigură funcţionalitatea şi eficienţa comportamentului comunicaţional. Comportamentului comunicaţional este un

element indispensabil al culturii instituţionale. Cultura instituţională reprezintă setul de percepţii, valori, atitudini, credinţe şi speranţe împărtăşite de către membrii redacţiei, care formează filozofia profesional-comportamentală a acestora.

Retorica presei tipărite 1 Discursului integral al presei Conceperea şi elaborarea oricărui cotidian are în vizor două ţinte de moment: 1finalizarea unui demers publicistic destinat satisfacerii nevoii de informaţie a potenţialului cititor; 2apariţia ziarului la o anumită oră, mereu aceeaşi, pentru a putea ajunge la cetăţean

Discursul integral e format din 4 discursuri autonome: Discursul redacţional reprezintă suma activităţilor generate şi impuse de „câmpul jurnalistic”, specific fiecărei instituţii de presă şi include, în esenţă, preocupările şi eforturile jurnalistice. include: descoperirea fondului informaţional; selectarea evenimentului; documentarea; alegerea detaliilor care marchează originalitatea, individualitatea, importanţa sau semnificaţia evenimentului; ierarhizarea acestora; realizarea produsului jurnalistic.

Discursul secretarial are menirea de a ordona manuscrisele şi stocul de ilustraţii: în cadrul fiecărei pagini în parte a publicaţiei; prin extinderea procesului, în tot spaţiul publicistic al acesteia. Criteriile care se aplică pentru punerea în mişcare a discursului secretarial sunt o expresie: 1 a politicii editoriale, care se înfăptuieşte prin acţionarea unor tehnici integratoare specifice; 2 a strategiei de moment pentru care editorii unei publicaţii au optat, potrivit sumarului stabilit pentru numărul la zi al unui cotidian.Discursul secretarial are un statut dublu: tehnic , journalistic. Discursul tipografic reprezintă preocupările tehnice legate de: păstrarea lizibilităţii publicaţiei; raportul între alb-negru şi culoare; claritatea nuanţelor şi detaliilor fotografice. Discursul comercial este oarecum independent, menirea lui fiind: de a menţine condiţiile materiale necesare desfăşurării procesului publicistic; de a converti elemente noi, necesare eficientizării activităţilor care se încadrează în primele 3 discursuri. Discursul comercial include: preocuparea legată de difuzare şi vânzare; recuperarea cheltuielilor şi a retururilor; obţinerea contractelor de publicitate; organizarea promoţiilor publicitare pentru PP; sporirea numărului de abonamente; aprovizionarea cu cele necesare desfăşurării activităţii redacţionale; rezolvarea problemelor de dotare şi modernizare a întreprinderilor de presă.

2Demersul jurnalistic reprezintă totalitatea textelor scrise în vederea editării lor într-o publicaţie periodică, fiecare text în parte, având un scop clar, un început şi un sfârşit, cu o importantă retorică specială şi o schemă de redactare, în raport cu natura textului.include toate elementele jurnalistice care se regăsesc în paginile unei publicaţii : textul scris, care este conceput ca un discurs autonom; titrajul; iconografia; notele însoţitoare.

Natura demersului jurnalistic reiese din faptul că produsul jurnalistic: este destinat unui public cât mai larg; are caracter de noutate; are valoare sau semnificaţie socială ; este accesibil graţie limbajului simplu în care este expus; îmbină forma textuală cu cea iconografică; este de două tipuri: informativ şi apreciativ, acestea, la rândul lor, fiind de diferite genuri şi specii; este semnat de autor.

Articolele de presă uneori sunt plasate editorial, de o manieră în care semnătura devine mai importantă decât conţinutul propriu-zis al textului. Alteori, articolele de presă apar fără semnătura autorului. Mai frecvent întâlnite sunt cazurile: blocurilor de ştiri; articolelor de fond; editorialelor; notelor redacţionale.

Articolele de presă, nesemnate de autor, este o practică care denotă că: redacţia îşi asumă cvasi-integral conţinutul acestora; redactarea este un gest colectiv al redacţiei. Actul de nesemnare a articolelor nu anulează responsabilitatea morală şi juridică a autorului.Responsabilitatea morală şi juridică, în acest caz, este împărţită cu editorul.

2 Programe ale producţiilor redacţionale

I. Programul maximal al producţiilor redacţionale

Gazetarii şi instituţiile de presă, pe care aceştia le reprezintă şi în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, formează ceea ce se numeşte un „câmp jurnalistic”. Câmpul jurnalistic reprezintă „terenul” care permite manifestarea unei logici specifice impusă lumii jurnalistice prin intermediul constrângerilor şi al supravegherii, pe care oamenii de presă o exercită unii asupra altora şi pe a căror respectare se bazează reputaţia lor profesională. Activitatea oricărei publicaţii, indiferent de regimul de periodicitate sub care apare, nu se desfăşoară la întâmplare, sub presiunea evenimentelor şi a fluxului informaţional Faptul se datorează: capacităţii de receptare selectivă, pe care trebuie să o posede orice ziar; informaţiilor cu cel mai înalt grad de actualitate şi, în acelaşi timp, cu o mare semnificaţie; puterii de a stârni interesul cititorului. Câmpul jurnalistic nu este un teren static. El este permanent supus influenţelor exercitate de piaţa informaţională şi de cititori. Câmpul jurnalistic diferă de la o publicaţie la alta şi este organizat graţie programelor editoriale ale PP 2 tipuri de programe editoriale: programul maximal Programul maximal al publicaţiei include obiectivele generale, pe termen lung ale PP şi devine cunoscut odată cu apariţia manifestului redacţional. Manifestul redacţional, expus în articolul-program, este publicat chiar în primul număr al PP şi conţine dezvăluirea strategiei care va sta la baza viitoarelor ediţii, adică conţine programul maximal al PP. Programul maximal cuprinde, în general: profilul şi obiectivele publicaţiei; scopurile şi obligaţiile profesionale,; modalităţile tactice folosite pentru aproprierea acestor obiective Programul minimal reprezintă procesul de planificare a activităţilor curente în presă. El are menirea: să echilibreze factorul imprevizibil, permanent existent în câmpul jurnalistic; să asigure coerenţa şi stabilitatea activităţii secretariale care se bazează pe producţia publicistică deja realizată; să asigure actualitatea producţiei publicistice. Programul minimal este o măsură de igienă şi securitate profesională. are, de fapt, două componente: a) Prima este alcătuită din ceea ce îşi propune să înfăptuiască, de la o zi la alta, de la un interval de timp de obicei, scurt, la altul. b) A doua este, de fapt, sumarul la zi, care se stabileşte în cadrul şedinţei de sumar şi care ia, în mod obişnuit, în discuţie tocmai produsul jurnalistic al departamentelor redacţionale.

Planificarea jurnalistică are trăsături specifice, determinate de: profilul publicaţiilor; aria lor de răspândire şi de acţiune; periodicitate; numărul de pagini; structura tematică; formatul; de ceea ce se numeşte „stilul casei. Diagrama-tip de concepere a programului minimal :: 1Cuprinderea teritorială 2Varietatea tematică. Diversitate tematică înseamnă, la urma urmei, pluralitate informaţională şi, în consecinţă, atractivitate sporită pentru public. 3Diversificarea modalităţilor de expresie, adică a genurilor publicistice. 4. Ponderea tematică 5. Problemele prioritare 6. Frecvenţa abordării. Insistenţa exagerată asupra unor teme poate duce la banalizarea lor. 7. Diversitatea semnăturilor. Se urmăreşte ca în fiecare număr de ziar să existe cât mai mulţi autori, ceea ce asigură varietatea stilistică cerută.

8. Raportul dintre semnăturile personalului redacţional si cele ale colaboratorilor externi. 9. Respectarea dalelor, zilelor şi locurilor de apariţie a rubricilor fixe 10. Planificarea pe anotimpuri. A se lua în calcul faptul că există probleme de sezon permanent prioritare pentru publicaţie. Între acestea: Probleme pe domenii; Evenimente religioase; Evenimente laice: festivaluri, expoziţii, concursuri etc.

Planificarea înseamnă o ierarhizare a realităţii, în sfere de interes, în conformitate cu scopurile şi criteriile unor instituţii, în aşa fel încât echipele jurnalistice să poată şti dinainte unde să se deplaseze, pentru cât timp, cu ce proiecţie tematică şi cu ce obiective.

3Politica informaţională a publicaţiilor periodice 1Politica editorială aspecte conceptuale este o strategie care decurge din scara de valori profesionale, morale, culturale, politice, asumate de corpul redacţional.PE este un răspuns la toate întrebările legate de: stil, unghi de abordare, diapazon tematic şi de genuri al publicaţiei. PE reprezintă un set de reguli şi de valori morale, profesionale, după care o redacţie se ghidează şi care răspunde la întrebările: Ce fel de conţinut publicăm? Cui ne adresăm? Ce trebuie să facem pentru cei cărora ne adresăm? Politica editorială a unei publicaţii o putem identifica analizând ţinuta grafică, poziţionarea şi comportamentul comunicaţional al acesteia. PE criterii de analiza : Conceptul publicaţiei (autodefinirea)Obiectivele şi scopul publicaţiei; Prezentare grafică; Publicul ţintă; Responsabilităţi sociale şi etice; Principii de activitate; Politica informaţională; Parteneri strategici; Publicitate; Mod de distribuire. 1 Conceptul publicaţiei: Titlu ; Logo-ul; Autodefinirea: tipul de ziar (independent sau de partid), frecvenţa, aria de acoperire etc. 2 Obiectivele şi scopul publicaţiei: Ce să facă: să informeze, să analizeze, să socializeze, să educe, să culturalizeze, să distreze. Cum să facă: promovând valorile democraţiei, toleranţa, apărând drepturilor şi libertăţilor omului. 3Prezentarea grafică: Structura pe exterior : conceptul primei şi ultimii pagini: tipul ,elementele constitutive, elementele grafice, cromatica; Structura pe interior : rubrici, pagini specializate , domenii: politic, social, cultural. 4 Publicul ţintă: Politica editorială este motivul pentru care publicul alege un anumit produs media în detrimentul altuia. 5 Responsabilităţile sociale: oferă o imagine corectă a vieţii, fără prejudecăţi, în acord deplin cu realitatea. 6 Responsabilităţile etice: respectă principiile deontologice internaţionale şi naţionale ale jurnalistului. Principiile de activitate: realizează expertize, utilizând opiniile experţilor; realizează investigaţii proprii; creează platforme pentru discuţii sociale şi schimb de opinii; asigură dialogul cu factorii de decizie; organizează campanii sociale, de presă,; monitorizează acţiunile puterii; analizează deciziile, criticându-le sau promovându-le. Politica informaţională presupune: diapazonul tematic, principiile de selectare a evenimentelor, unghiurile de abordare, consecutivitatea reflectării. Partenerii strategici: ministere, agenţii de ştiri, ONG-uri, alte instituţii mass-media. Publicitatea: utilizarea diverselor tipuri de publicitate comercială şi socială raportată la legislaţia în vigoare. Distribuirea: gratuit, prin abonament, vânzarea la bucată. Responsabilul principal în ceea ce priveşte politica editorială este conducerea editorială: redactorul-şef, adjuncţii săi, editorii. Finanţatorul influenţează, direct sau indirect, politica editorială.

II. Politica grafică Un ziar monoton, cu articole lungi, uniforme, lipsite de grafica modernă este refuzat de cititori. Amalgamul de informaţie şi design devine centrul gravitaţional al ziarului dacă e machetat reuşit. Macheta în presa tipărită este un model de dimensiuni mici, adeseori reale, în care se sugerează conturul periodicului respectiv. Macheta poate fi: a unui număr de ziar dintr-o dată oarecare; a unei

pagini speciale. Criterii de realizare a machetei: Machetarea se face în funcţie de : importanţa evenimentului; formatul ziarului; stilul specific al ziarului ; profilul specific al fiecărei pagini; valoarea articolului. Elemente ale machetei Pe machetă trebuie să figureze: încadrarea textelor (cu ajutorul unor linii convenţionale); ilustraţia – cu dimensiunile respective, atât lăţimea, cât şi înălţimea; titlurile sau indicativul stabilit; chenarele; informaţiile necesare. Design-ul în presa tipărită include: marginile,fonturile, tipul de hârtie ales,culoarea cernelii de tipar. Politica grafică Politica grafică este un element constitutiv al politicii editoriale şi este concepută întotdeauna prin prisma principiilor editoriale. Specificul prezentării grafice este direct proporţional cu specificul PE al PP

5Statutul publicaţiilor periodice Statutul publicaţiei periodice reprezintă: Un act sau un ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura şi modul de funcţionare al unei organizaţii, societăţi pe acţiuni, organizaţii; Status; Constituţie. Tipuri de statute : Statut personal – totalitatea legilor care se aplică cetăţenilor unui stat; Statut real – totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat; Statut social – poziţia indivizilor într-un grup social, a grupurilor într-un anumit sistem al organizării sociale şi la un anumit moment.

Statutul include câteva compartimente obligatorii, între care: Date generale, Obiectivele ziarului, Principiile de bază ale activităţii redacţionale, Regulile de conduită profesională şi etică a redactorilor, Organizarea redacţiei şi relaţiile cu editorul,  Validitatea statutului.

II. Criterii de elaborare a statutului publicaţiilor periodiceDate generale: