Suntem prea saraci sa ne permitem lucruri ieftine.

Perfect adevarat, caci nu am inteles de la inceput insemnatatea acestor cuvinte. Insa, aceasta saracie a fiecaruia se plateste scump. Vitregiile sortii ne-au invatat ca lucrurile cu adevarat valoroase se obtin cu mari sacrificii. Si cata nevoie am sa pot adanci mana in buzunarul cunoasterii spre a dobandi valori. Dar sunt sarac, asa mi-am spus mereu. Lipsit de vointa, de curaj si sustinere, spulber resemnarea cu un scrasnet al dintilor, caut in adancitura buzunarului pana la incheietura mainii si o gasesc acolo.

Din dorinta, dar si din teama ca am sa trec prin ea ca un banal muritor, invesmantat in a ei saracaciosa haina, iau in piept viata si-i sarut glezna. Buzele imi ard cu privirea ce cauta catre cerul existentei mele un strop de senin si iubire nuantata in culorile curcubeului. Daltonismul varstei , un handicap crunt, imi leaga cununi de spini pe crestet printre firele carunte. Si urla tineretea in mine! Am atata viata curgandu-mi prin vene si atatea de oferit! Ce cauta ramura spinoasa pe zbarcitura fruntii?

Scot mana din buzunarul drept si m-apropii de tine, deschid palma, iar chipul tau isi lasa amprenta pe ea, peste buricele degetelor ce poarta acum crampeie din surasul tau, in causul palmei mangaiat de obrazul a carui caldura persista, adulmec cu varful nasucului nobletea lui si inspir cu nesat. Curajul imi invadeaza fiinta si cu o incomensurabila vointa smulg cununa de spini si-o arunc cat vad cu ochii.

Am sa invat din nou sa iubesc, dar mai intai de toate am sa iubesc viata!