Un studiu comparativ privind legislaţia anti-discriminare şi implementarea la nivel local; prevenirea şi combaterea

discriminării prin organizaţii şi mecanisme specializate: Comisia pentru Egalitate Rasială din

Marea Britanie şi Consiliul Naţional pentru CombatereaDiscriminării din România

Dezideriu Gergely - avocat

Romani CRISSCentrul Romilor pentruIntervenţie Socială şi Studii

Practici Pozitive: Practici Pozitive: Mecanisme specializate în Mecanisme specializate în combaterea discriminăriicombaterea discriminării

1

PPPrrraaaccctttiiiccciii PPPooozzziiitttiiivvveee::: MMMeeecccaaannniiisssmmmeee ssspppeeeccciiiaaallliiizzzaaattteee îîînnn cccooommmbbbaaattteeerrreeeaaa dddiiissscccrrriiimmmiiinnnăăărrriiiiii

Un studiu comparativ privind legislaţia anti-discriminare şi implementarea la nivel local; prevenirea şi combaterea discriminării prin organizaţii şi mecanisme specializate: Comisia pentru Egalitate Rasială din Marea Britanie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea

Discriminării din România Av. Dezideriu Gergely

2

CONTRIBUŢII Acesta raport a fost scris de Dezideriu Gergely, Coordonator al Departamentului pentru Drepturile Omului din organizaţia Romani CRISS, prin consultare cu Costel Bercuş, Directorul Executiv al Romani C.R.I.S.S.-Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii din România.

Dorim să mulţumim următoarelor organizaţii pentru faptul că au fost gazdele vizitelor noastre din Marea Britanie şi dorim să recunoaştem valoarea contribuţiilor aduse prin intermediul informaţiilor şi raportelor puse la dispoziţie, necesare pentru realizarea cercetării şi a raportului nostru:

Corpul pentru Egalitate Rasială al Home Office din Londra ; Comisia pentru Egalitate Rasială din Londra, Consiliul pentru Egalitate Rasială din Reading, Consiliul pentru Egalitate Rasială din Slough, Biroul de Consultanţă pentru Cetăţeni din Slough, Centrul Juridic al comunităţii din Camden, Proiectul Comunităţii Courthouse din Londra, Centrul de Consultanţă pentru Şanse Egale din cadrul Colegiul Regal Holloway al Universităţii din Londra

De asemena dorim să mulţumim următoarelor persoane pentru sprijinul şi contribuţia lor acordate în timpul şi după realizarea vizitelor din Marea Britanie, în special: lui Robin Oakley pentru analiza şi criticile constructive aduse variantelor antrioare ale acestui raport precum şi organizarea vizitei de studiu şi Elizabeth Campling din cadrul organizaţiei European Dialogue cu sediul în Londra, pentru editarea versiunii în limba engleză precum şi organizarea vizitei de studiu; Barbara Cohen, fost Director al Departa-mentului Juridic în cadrul Comisiei pentru Egalitate Rasială, pentru valoarea explicaţiilor şi prezentărilor care au contribuit la formarea unei imagini clare a cadrului legislativ din Marea Britanie.

Pentru finanţarea acestui proiect, suntem profund recunoscători Fondului Caritabil Know-How din Marea Britanie. Romani C.R.I.S.S. European Dialogue Costel Bercuş Jeanette Buirski Director Executiv Manager Programe Romani CRISS European Dialogue Str. Buzeşti nr. 19 175 Goswell Road Bucureşti London EC1V 7HJ Tel: +4021 231 4144 Tel: +44 (0) 20 7253 3337 Fax: +4021 212 5605 Fax: +44 (0) 20 7253 5790 Email: criss@dnt.ro Email:rraje@europeandialogue.org www.romanicriss.ro www.rraje.org

mailto:criss@dnt.romailto:Email:rraje@europeandialogue.orghttp://www.romanicriss.rohttp://www.rraje.org

3

Cuprins Contribuţii Cuvânt înainte Nota autorului CAPITOLUL I. Introducere şi Prezentare generală a lucrării

PARTEA ÎNTÂI: MAREA BRITANIE

CAPITOLUL II. Marea Britanie- 37 de ani în combaterea discriminării şi cadrul legal privind discriminarea Rasială II.1. O perspectiva istorică asupra cadrului legislativ din Marea Britanie privind discriminarea Rasială II.2. Perspectivele legale în abordarea discriminării rasiale II.2.1. Actul Relaţiilor Rasiale din 1976 II.2.2. Amendamentul din 2000 la Actul Relaţiilor Rasiale II.3. Cadrul legal şi politicile publice din Marea Britanie în legatura cu prevenirea şi combaterea discriminării rasiale CAPITOLUL III. “Comisia pentru Egalitate Rasială”: Organismul specializat din Marea Britanie în prevenirea şi combaterea discriminării III.1. Prezentare generală a Comisiei pentru Egalitate Rasială III.2. Investigaţii ale Comisiei pentru Egalitate Rasială III.2.A. Investigaţii generale III.B. Investigaţii făcute în numele unei persoane III.3. Paşii pe care o victimă a discriminării trebuie să-i ia în considerare în vederea obţinerii asistenţei din partea Comisiei

Asistenţa din partea Comisiei pentru Egalitate Rasială Ajuta Comisia pe oricine? Cum trebuie să procedez pentru a obţine asistenţă din partea Comisiei? Există un termen limită? Ce urmează după aceea? Cum hotărăşte Comisia, ce cazuri să susţină? Cand voi afla dacă Comisia îmi va susţine cazul?

III.4. Paşii legali pentru întocmirea unei plângeri către Comisia pentru Egalitate Rasială Realizarea unei plângeri

De unde trebuie să pornesc ? Unde pot obţine Consultanţă ?

4

Unde sunt soluţionate cazurile de discriminare ? Exista termene limită pentru a înainta un caz de discriminare ? Este uşor să introduci un caz de discriminare Rasială ? Poate fi cazul meu soluţionat în afara instanţei de judecată ? Care sunt posibilele rezultate dacă se ajunge la audierea cazului meu? Pot să-mi retrag plângerea? Pot primi asistenţă juridică ? Pot primi reprezentare legală?

CAPITOLUL IV. Dezvoltarea în Marea Britanie a sistemului de prevenire şi combatere a discriminării la nivel local, în cadrul reţelei de organizaţii nonguvernamentale: sistemul juridic mai aproape de individ IV.1. Combaterea discriminării rasiale la nivel local: reţeaua Consiliilor pentru Egalitate Rasială din Marea Britanie IV.1.1. Despre Consiliul pentru Egalitate Rasială IV.1.2. Rolul Consiliului pentru Egalitate Rasială IV.1.3. Relaţiile externe ale Consiliului pentru Egalitate Rasială IV.1.4. Înfiinţarea Consiliului pentru Egalitate Rasială IV.1.5. Structura organizatorică a Consiliului pentru Egalitate Rasială IV.2. Dezvoltarea la nivel local a organizaţiilor “mai aproape de individ”: reţeaua Birourilor de Consultanţă pentru Cetăţeni IV.2.1. Despre Biroul de Consultanţă pentru Cetăţeni

Ce înseamnă Biroul de Consultanţă pentru Cetăţeni Obiectivele serviciului Patru principii ale serviciului Activitatea Biroului de Consultanţă pentru Cetăţeni Acordarea de asistenţă indivizilor Activitatea de politică socială

IV.3. Asistenţa juridică la nivel local în cadrul reţelei Centrelor Juridice din Marea Britanie IV.3.1. Despre Centrele Juridice IV.3.2. De ce au fost înfiinţate Centrele Juridice ? IV.3.3. Ce perimetru al legii acoperă ? IV.3.4. Centrele Juridice în Comunitatea Locală

Un serviciu local pentru oamenii de rând Promovarea de oportunităţi egale Cum sunt implicate comunităţile locale? Colaborarea cu organizaţiile locale

5

PARTEA A DOUA: ROMÂNIA

CAPITOLUL V. România şi legea privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, un instrument legal în combaterea discriminării etnice V.1. Introducere V.2. Prevederi legale în legea 48/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Prevederi legale în legea 48/2002 Tipul de discriminare Discriminare directă Discriminare indirectă Domeniul de aplicare al legii Cine este sancţionabil potrivit legii Remedii Organizaţii nonguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

CAPITOLUL VI. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării: Organismul specializat din România în combaterea discriminării VI.1. Prezentarea generală şi înfiinţarea Consiliului VI.2. Funcţionarea Consiliului VI.3. Atribuţiile Consiliului VI.4. CNCD şi standardele internaţionale privind mecanisme specializate în combaterea discriminării VI.5. Paşii pe care victima discriminării trebuie să-i ia în considerare când se adresează CNCD

Asistenţa din partea Consiliului Ajuta Consiliul pe oricine ? Cum trebuie să mă adresez Consiliului? Există un termen limită care trebuie respectat atunci când te adresezi CNCD ? Ce se întâmplă ulterior? Când voi şti dacă Consiliul a soluţionat cazul meu?

VI.6. Paşii necesari în introducerea unei plângeri Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Plângerea privind discriminarea Cum trebuie să procedez ? Unde pot obţine consultanţă ? Unde sunt soluţionate cazuri de discriminare ?

6

Există vreun termen limită pentru a depune o plângere care vizează un caz de discriminare ? Este uşor să introduci un caz de discriminare ? Poate fi cazul meu soluţionat prin mediere, în afara instanţei de judecată? Care sunt posibilele remedii ce pot fi obţinute în cazul meu de discriminare ? Pot obţine asistenţă juridică ?

CAPITOL VII. Concluzii şi Recomandări în lucrarea „Practici pozitive în folosirea mecanismelor specializate în combaterea discriminării: Marea Britanie şi România” VII.1. Concluzii în urma experienţei din Marea Britanie VII.1.1 Modificările legislative menite să prevină discriminarea Rasială - experienţa din Marea Britanie VII.1.2 Dezvoltarea la nivel local în vederea combaterii discriminării rasiale: impactul asupra comunităţilor locale VII.1.3 Asigurarea accesului la justiţie - cadrul legal, mai aproape de oamenii de rând VII.2 O soluţionare echitabilă: Recomandări privind adoptarea şi implementarea efectivă a măsurilor în domeniul protecţiei împotriva discriminării VII.2.1 Modificările legislative menite să prevină discriminarea pe considerente Rasială sau etnice VII.2.2 Organismele specializate în combaterea discriminării VII.2.3 Dezvoltarea la nivel local în vederea combaterii discriminării etnice sau rasiale şi impactul asupra comunităţilor locale VII.3 Recomandări pentru România privind Romii şi protecţia împotriva tuturor formelor de discriminare VII.3.1 Măsuri legislative în concordanţă cu standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului VII.3.2 Mecanisme specializate în combaterea discriminării şi efectul asupra comunităţilor locale prin dezvoltarea la nivel local

7

CUVÂNT INAINTE În marea majoritate a statelor din Europa, comunităţile de romi fie, întâmpină sistematic probleme în ceea ce priveşte garantarea protecţiei împotriva discriminării etnice cât şi a celorlalte drepturi fundamentale, fie se afla în imposibilitate de a avea acces direct la acestea. Unul din drepturile fundamentale ale persoanei îl constituie protecţia împotriva discriminării. Există o nevoie acută de rezolvare a acestei probleme, nu numai cu referire la romi, dar şi în ceea ce priveşte minorităţile în general. în acest sens, legislaţia la nivel naţional trebuie să ofere fundamentul pentru o reacţie promptă şi eficientă. În România, legislaţia privind combaterea discriminării pe considerente rasiale sau din orice alte considerente a fost recent introdusă. Cu toate acestea, organizaţiile neguvernamentale au atras atenţia asupra unui număr de lipsuri cu privire la această legislaţie, şi la riscul unui eşec în implementarea prevederilor de bază ale acesteia pentru creşterea eficienţei sale. Romani CRISS, organizaţie neguvernamentală cu tradiţie pentru drepturile omului şi ale romilor din România, a jucat un rol important în rezolvarea acestor chestiuni. Acest lucru s-a realizat atât prin intermediul unor campanii directe, cât şi prin intermediul parteneriatului cu organismele guvernamentale sau interguvernamentale precum şi alte ONG-uri. Pentru a susţine această activitate, Romani CRISS a identificat importanţa nevoii de a învăţa din exemplul altor ţări europene, care au o experienţă mai bogată în derularea şi implementarea legislaţiei împotriva discriminării rasiale. Marea Britanie, în cei aproape 40 de ani în care a avut o astfel de experientă, a fost considerată un caz particular potrivit. În acest scop, Romani CRISS, prin Costel Bercuş, Directorul Executiv şi Dezideriu Gergely, coordonator al Departamentului Drepturile Omului, s-a deplasat într-o vizită de studiu în Marea Britanie. Aceasta a avut loc în luna iunie a anului 2002, având ca rezultat realizarea prezentei lucrări. Vizita a fost organizată de European Dialogue cu sediul în Londra, colaborând ca partener al Romani CRISS în vederea realizării acestui proiect (ca de altfel şi în cadrul larg al Programului transnaţional RrAJE, “Drepturile Romilor şi Accesul la justiţie în Europa”). Atât vizita în Marea Britanie cât şi scrierea acestei lucrări au fost finanţate de Fondul Caritabil Know-How, susţinut de Guvernul Marii Britanii.

8

Scopul acestei lucrări însă, nu este doar acela de a prezenta informaţii privind abordarea legislaţiei în domeniul discriminării în Marea Britanie. Este totodată menit să evalueze reacţia românească curentă în lumina experienţei din Marea Britanie şi să facă recomandări instituţiilor statului în vederea consolidării atât a legii, cât şi a mecanismelor pentru implementarea acesteia. De altfel centrul de interes al acestei lucrări a fost reprezentat de mecanismele destinate să asigure şi persoanelor aparţinând minorităţii rome, mijloace de acces la drepturile legale inclusiv în plan local. Deşi raportul pune accentul pe situaţia din Marea Britanie, se intenţionează să fie considerat folositor şi în alte ţări. Va fi relevant mai ales pentru acele ţări din Europa Centrală şi de Est care au un procent semnificativ de persoane aparţinând minorităţilor şi în special romi, şi care, în momentul de faţă se află în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Dr. Robin Oakley Consultant, Programul RrAJE

European Dialogue, Londra

9

NOTA AUTORULUI Discriminarea din considerente rasiale sau etnice este o experienţă ce poate fi uşor ignorată de trecători. ’’Poţi să ridici din umeri şi să mergi mai departe; dacă banii tăi nu sunt destul de buni pentru aceşti rasişti, du-te să-i cheltui în altă parte’’, susţin unii oameni. Dar acest tip de raţionament neagă faptul că experienţa respectivă ar fi una umilitoare. Dacă se întâmplă iar şi iar îţi va diminua respectul de sine şi, dacă ţi se întâmplă nu numai ţie, ci şi rudelor tale şi altora aparţinând aceleaşi etnii, poţi ajunge la concluzia că aparţii unui grup de oameni inferiori. Astfel, această experienţă are un impact puternic atât asupra vieţii persoanei, cât şi asupra relaţiilor cu alţii. În acelaşi timp însă, nestăruinţa obţinerii remediului pentru încălcarea dreptului şi posibilităţile reale de obţinere a unor compensaţii pot fi în mod considerabil diminuate şi datorită lipsei unui suport instituţional. Datorită existenţei unor temeri sociale, a lipsei de încredere în sistemul judiciar şi de teama represaliilor, romii nu vor folosi dreptul lor de a depune o plângere, ci dimpotrivă, vor renunţa la el. În acest context, în procesul de interacţiune socială, organizaţiile nonguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului joacă un rol important. Politicile acestor organizaţii sunt orientate spre individ în direcţia unei intervenţii şi consultanţe acordate exclusiv în apărarea drepturilor victimei. În majoritatea cazurilor de discriminare în care sunt implicaţi romii, organizaţiile de apărare a drepturilor omului au intervenit pentru a acorda asistenţă şi pentru a-i reprezenta în justiţie. Întrebarea care se ridică în acest moment se referă la stat şi la instituţiile publice: este necesar ca politicile publice să vizeze domeniul discriminării? Este necesară intervenţia statului, prin intermediul unor mecanisme bine închegate, pentru a asigura asistenţa victimelor discriminării? Sunt astfel de mecanisme potrivite şi suficient de dezvoltate încât să acţioneze mai aproape de individ, mai aproape de victima discriminării, încât să garanteze drepturile victimelor în vederea obţinerii remediilor dreptului încălcat? Experienţa a dovedit că deseori este foarte greu, practic aproape imposibil să dovedeşti că prejudecăţile rasiale stau la baza (sau reprezintă cauza) discriminării. Principalul obstacol în obţinerea remediului în astfel de situaţii constă în lipsa prevederilor explicite de interzicere şi sancţionare a comportamentului care are drept consecinţă discriminarea directă sau indirectă.

10

Lipsa de încredere şi teama unei soluţii conflictuale, i-a determinat de cele mai multe ori pe romi să renunţe la plângerea privind încălcarea dreptului lor. Cântărind ambele variante, fie să renunţe la dreptul de a depune plângere, fie să apeleze la mijloacele legale în ciuda termenelor lungi şi a resurselor limitate, organizaţiile nonguvernamentale au ales cea de-a doua opţiune. Prejudiciul adus onoarei sau reputaţiei unei persoane, demnităţii umane, are aceeaşi relevanţă din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de culoare, rasă, naţionalitate sau categorie socială. Touşi, cel mai relevant aspect cu privire la sancţionarea discriminării este pe de o parte, existenţa unei legislaţii specifice şi a unui mecanism specializat la nivel naţional; pe de altă parte, existenţa unor asemenea instrumente legale este insuficientă atât timp cât nu funcţionează coerent. Existenţa unei legislaţii anti-discriminatorii şi a unui mecanism specializat în sancţionarea discriminării este strâns legată de modul în care aceste mecanisme sunt structurate, de competenţa şi de atribuţiile lor, de modul în care se asigură accesul efectiv al unei persoane la acest organism. Oferă acest organism posibilitatea de a media între părţi, poate face uz de procedurile legale, poate investiga (testa) discriminarea, poate oare oferi consultanţă sau asistenţă victimelor, poate sancţiona prin aplicarea unor amenzi etc.? Pentru o victimă însă, aceste întrebări sunt reformulate într-una singură: cum pot obţine repararea dreptului încălcat? Evoluţia legislativă în ceea ce priveşte discriminarea s-a dezvoltat în unele state de aşa manieră încât conştientizarea realităţii existente în comunităţile locale au impus trecerea de la un domeniu de aplicare restrâns la impunerea instituţiilor publice de a crea scheme rasiale care să demonstreze garantarea oportunităţilor de şanse egale indiferent de naţionalitate, origine socială sau etnică. Acest lucru este necesar a fi realizat chiar în interiorul instituţiilor publice dublate de respectarea unor Coduri de Practică elaborate de un un organism specializat în combaterea discriminării. (Spre exemplu, Comisia pentru Egalitate Rasială din Marea Britanie) În acelaşi context, susţinerea prin fonduri publice a dezvoltării capacităţii organizaţionale la nivel local, a creat un sistem complex de reţele în care sunt implicate organizaţii nonguvernamentale, prin care individul are asigurat accesul la justiţie, la informaţii şi resurse astfel încât victima are posibilitatea efectivă de a obţine remediul dreptului încălcat prin discriminare. Acest model pragmatic, în speţă britanic, este redat în acestă lucrare prin care se încearca să se aducă o contribuţie în sistemul anti-discriminare

11

aflat în plină dezvoltare atât în ţările din Nordul sau Vestul Europei cât şi din Centrul şi Sud-Estul Europei. În acest conext, modelul britanic rămâne sistem de referinţă unui model aflat în stadiu incipient de dezvoltare în ceea ce priveşte legislaţia anti-discriminare şi implementarea acesteia prin mecanismul specializat de sancţionare a discriminării, în fapt Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din România. Lucrarea încearcă să abordeze aceste chestiuni şi este o provocare la reflecţie şi inovatie Guvernelor şi Parlamentelor care intenţionează să introducă sau au introdus măsuri legislative în domeniul protecţiei împotriva tuturor formelor de discriminare. În aceeaşi masură lucrarea se adresează organizaţiilor neguvernamentale ale romilor şi încearcă să se constituie într-un instrument util victimelor discriminării.

Dezideriu Gergely1, Avocat, Baroul Bucureşti

Romani C.R.I.S.S.

1 Dezideriu Gergely, 26 de ani, vorbitor de limba Maghiară şi Engleză, născut dintr-o familie mixtă (tatăl Rom-Ungur şi mama de naţionalitate română), este licenţiat în ştiinţe juridice la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, în prezent avocat, membru al Baroului de Avocaţi din Bucureşti, coordonator al Departamentului de Drepturile Omului în cadrul organizaţiei Romani CRISS-Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, fost monitor local în România pentru Centrul European pentru Drepturile Omului. A participat la training-uri internaţionale privind drepturile omului organizate de Consiliul Europei, OSCE (Organziatia pentru Securitate şi Coopereare în Europa) şi organizaţii non-guvernamemtale internaţionale. A participat la seminarii naţioanale şi internaţionale privind problema romilor, în prezent, în cadrul Romani CRISS, fiind implicat în diferite proiecte ce vizează drepturile Romilor în România dar şi în ţările europene, autor al lucrărilor «Practici pozitive: jurisprudenţa internaţională privind discriminarea romilor în accesul la locuri publice» şi «Romii şi Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale», 2003 .

12

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ A LUCRĂRII

Protecţia minorităţilor deţine un loc semnificativ pe agenda de lucru, atât la nivel european cât şi la nivel naţional. Acest fapt este dovedit de adoptarea unor iniţiative şi politici cu precădere în privinţa promovării de oportunităţi egale a minorităţilor etnice sau rasiale. Totuşi, pe tot cuprinsul zonei de acces în Uniunea Europeană, minorităţile rămân expuse la marginalizare şi prejudicii, deseori datorită incapacităţii statelor de a dezvolta mecanisme semnificative pentru combaterea discriminării şi promovarea drepturilor minorităţilor.

Uniunea Europeană poate creşte potenţialul aderării, clarificând standardele pe care statele candidate trebuie să le atingă, îmbunătăţind performanţa propriilor state membre, încurajând guvernele candidate să treacă la mobilizarea adevăratei voinţe politice iniţiind reforme, angajând societatea civilă ca partener egal. În Europa s-au distins două abordări principale ale protecţiei: revigorarea normelor anti-discriminatorii şi sprijinirea drepturilor minorităţilor. Măsurile anti-discriminatorii sunt destinate să asigure că indivizii nu sunt trataţi în mod diferit de către ceilalţi din motive nejustificate. Protecţia drepturilor minorităţilor vizează să permită indivizilor şi comunităţilor să–şi păstreze individualitatea astfel încât să evite asimilarea forţată într-o cultură majoritară. Anti-discriminarea şi drepturile minorităţilor sunt răspunsuri complementare pentru minorităţile care întâmpina probleme, dat fiind că acestea se confruntă atât cu riscul excluderii, cât şi cu cel al asimilării. Mai mult decât orice alt grup, romii se confruntă cu problemele acute şi presante ale excluderii sistematice din societăţile în care trăiesc, inclusiv cu cele referitoare la discriminarea privind accesul la educaţie, angajare, asigurarea sănătaţii, la bunuri şi servicii, situaţii în care remediul legal este prea puţin probabil.2 Activităţile organizaţiei Romani C.R.I.S.S. şi contextul în care se implementează legislaţia în domeniul anti-discriminare din România

Romani CRISS - Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii este o organizaţie nonguvernamentală care militează pentru apărarea şi respectarea drepturilor minorităţii romilor din România. CRISS promovează conceptul politic al romilor ca minoritate europeană iar în derularea

2 Vezi Institutul pentru o Societate Deschisă, 2001, Monitorizarea Procesului de aderare la UE: Protecţia minorităţilor, Institutul pentru o Societate Deschisă, Programul de monitorizare al accesiunii la UE, 2001, pag. 10,11.

13

programelor sale, cooperează atât cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale precum şi cu instituţiile de stat şi cu organizaţii internaţionale pentru prevenirea violenţei interetnice şi a discriminării faţă de romi în spaţiul OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Încă de la înfiinţare, Romani CRISS a adus în atenţia opinei publice şi a instituţiilor statului cazuri de discriminare împotriva romilor, încercând să influenţeze politicile publice inclusiv în adoptarea unei legislaţii anti-discriminatorii prin care să se incrimineze discriminarea etnică. Cadrul legal al protecţiei minorităţilor din România, sub aspectul combaterii tuturor formelor de discriminare, a fost lărgit prin adoptarea ordonanţei guvernamentale nr.137 din 31 august 2000.. Ordonanţa de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, referindu-se la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute în Ordonanţă, în art. 20 al.3 menţionează: ”Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la capitolul II din prezenta ordonanţă se fac de către membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. În noiembrie 2001, Guvernul a adoptat Hotărârea nr.1194/2001, privind Constituirea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Totuşi până la sfârşitul lunii iunie 2002, CNCD nu era constiituit în fapt, nici o persoană discriminată neputându-se adresa singurului mecanism de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute în Ordonanţa 137/2000. Romani CRISS a atras atenţia asupra acestui fapt încă din ianuarie 20013 şi pe tot parcursul anului cu ocazia iniţierii în faţa instanţelor civile a unor cazuri de discriminare cât şi în cadrul întâlnirilor naţionale sau internaţionale.4 După adoptarea Ordonanţei 137/2000, Romani CRISS a încercat să obţină sancţionarea discriminării etnice prin proceduri judiciare utilizând acest instrument legal în faţa instanţelor de judecată. Nu de puţine ori însă, autorităţile sau instituţiile publice ori instanţele de judecată au făcut trimitere 3 Vezi Romani CRISS, 2001- Departamentul Drepturile Omului; Romani CRISS; cazul CRISS vs. Angely Piteşti ; CRISS vs. Anunţul de la A la Z; CRISS vs. Anunţul Telefonic; CRISS vs. Compact Impex SRL; CRISS vs. ARTENIS SRL; CRISS şi primarul Piatra Neamţ în Capitol III, disponibil şi pe adresa de web la http//www.romanicriss.ro 4 “Aş vrea să precizez că până în prezent nu există mecanismul instituţional de punere în aplicare a Ordonanţei 137 privind combaterea şi prevenirea tuturor formelor de discriminare”-statement Costel Bercuş, Director Executiv Romani CRISS la “Seminarul organizat de ONU şi Guvernul României privind îmbunătăţirea situaţiei romilor din România” , 2-3 noiembrie 2001, Senatul României, Bucureşti; în acelaşi sens vezi statement Dezideriu Gergely, avocat Romani CRISS la Conferinţa OSCE: ”Oportunităţi egale pentru Romi şi Sinti: transpunera vorbelor în fapte”, 10-13 septembrie 2001, Bucureşti; vezi OSCE Human Dimension Implementation Meeting , 17-27 septembrie 2001, Varşovia, Polonia, vezi statement prezentat de Dezideriu Gergely-avocat CRISS pe site-ul oficial al OSCE: http://osce.org/odihr/hdim2001/statements.php3?topic=4a&author16#f3#f3; statement Dezideriu Gergely la “A 12-a reuniune a Comitetului Parlamentar mixt România-Uniunea Europeană”, Parlamentul României, Bucureşti, 17-18 septembrie 2001; statement Dezideriu Gergely la seminarul internaţional ‘Utilizarea “testării” ca instrument de litigiu în probarea discriminării’, organizat de Centrul European pentru Drepturile Omului, Budapesta, 29-30 iunie 2001.

http://www.romanicriss.rohttp://osce.org/odihr/hdim2001/statements.php3?topic=4a&author16#f3#f3

14

la Consliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca organism specia-lizat în sancţionarea discriminării. Din păcate, la data respectivă, deşi o Hotărâre de Guvern privind acest organism există, în fapt, CNCD, nu era funcţionabil.5 Funcţionarea acestui mecanism, din perspectiva organizaţiilor nonguvernamentale de apărare a drepturilor omului, cât mai ales din punctul de vedere CRISS este deosebit de importantă. Instanţe de judecată din România, au cerut procesul verbal de constatare al CNCD privind fapta reclamată în acţiunea referitoare la discriminare. La acel moment, acest document care ar fi putut fi folosit ca o probă a lipsit, datorită inexistenţei CNCD.6 În acest context, aflaţi în faţa unei situaţii juridice noi, la care se adaugă şi lipsa de experienţă în ceea ce priveşte combaterea discriminării prin proceduri judiciare, ne-am pus întrebarea cum sunt soluţionate cazuri de discriminare etnică în alte state. Care este sistemul legislativ şi ce organisme pot sancţiona discriminarea? Mai mult, ne-am propus să analizăm experienţa altor state şi să încercăm să transferăm expertiza acestora în statelele care sunt în curs de a înfiinţa mecanisme specializate în combaterea discriminării. Lucrarea de faţă este un exemplu în acest sens. Experienţa din Marea Britanie nu este un exemplu doar pentru România cât şi pentru alte state din Europa. Un prim studiu a fost realizat privind cazurile de discriminare în accesul romilor la locuri publice. Romani CRISS a monitorizat şi adus în faţa instanţelor de judecată multe asemenea cazuri iar ideea elborării acestui studiu a fost propusă şi ca urmare a incidentului în care un înalt funcţionar rom din cadrul OSCE nu a fost servit într-un restaurant în Varşovia. Pe lângă prezentarea diverselor cazuri de discriminare având ca victime romi, lucrarea prezintă şi mecanismele specializate în combaterea discriminării din diferite state ale Europei.7 Nevoia unui studiu comparativ cu privire la mecanismele specializate în combaterea discriminării

Implicarea în diverse cazuri de discriminare şi în acelasi timp lipsa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut un rol hotărâtor în considerarea ideii de a studia sistemele legislative din ţări cu experienţă în domeniul anti-discriminare dar mai ales în organisme sau mecanisme specializate în combaterea discriminării. Aceasta idee s-a conturat în elaborarea unui proiect în parteneriat cu organizaţia European Dialogue 5 Vezi Romani CRISS, 2001, Raport Anual - Departamentul Drepturile Omului, Av. Dezideriu Gergely şi Mădălin Morteanu, Bucureşti, 2002 nepublicat. 6 Vezi idem cazul CRISS vs. Angely la http//www.romanicriss.ro 7 Vezi D.Gergely “Practici Pozitive: Jurisprudenţa internaţională privind discriminarea romilor în accesul la locuri publice”, 2003. Lucrarea a fost realizată printr-un proiect finanţat de OSCE/ODIHR-Punctul de Contact pentru Romi şi Sinti.

http://www.romanicriss.ro

15

(Roma Rights and Access to Justice în Europe) din Marea Britanie. Acest proiect a însemnat pentru Romani CRISS posibilitatea de a studia îndeaproape modelul britanic privind cadrul legal anti-discriminare. Iniţial, ne-am concentrat atenţia în mod special asupra victimei discriminării, şi doar în plan secundar pe dezvoltarea instituţională a sistemului anti-discriminare. Dar studiul modelului britanic şi-a dovedit pragmatismul în faţa stadiului incipient de dezvotare al sistemului românesc în ceea ce priveşte legislaţia anti-dsicriminare şi implementarea acesteia. Evident, comparaţia este uşor improprie dar considerentele acceptării acestui studiu comparativ au fost posibilităţile ca factorii decizionali, precum Guvernul şi Parlamentul României, să ia în considerare aspectele prezentate în acestă lucrare pentru a îmbunătăţi cadrul legal existent în materia anti-discriminare, respectiv, funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Evident, victima discriminării rămâne subiectul principal căruia ne adresăm dar în contextul sistemului britainc posibilităţile reale privind accesul la justiţie şi obţinerea asistenţei independente în contextul reţelelor de la nivel local format din organizaţii nonguvernamentale ne-a surprins la fel de mult ca şi evoluţia sitemului legislativ. Dacă Actul Relaţiilor Rasiale din 1976, legea anti-discriminare din Marea Britanie, avea un domeniu de aplicare restrâns, Amendamentul Actului din 2000, a adus progrese remacabile în dezvoltarea legislaţiei anti-discriminatorie şi a domeniului de aplicare. Studiul acestor prevederi şi schimbările produse în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea discriminării instituţionale reprezintă un real progres care, cel puţin din punctul nostru de vedere, ar trebui transferat în Europa Centrală şi de Sud-Est. În acest sens, grupurile ţintă ale acestei lucrări sunt pe cât de diferite pe atât de strâns legate. Grupurile ţintă ale acestui studiu şi elementele cheie în această privinţă

Lucrarea de faţă se adresează pe de o parte victimelor discriminării şi organizaţiilor nonguvernamentale dar nu în ultimul rând, se adresează factorilor decizionali în ceea ce priveşte elaborarea politicilor publice. Am încercat să prezentam în mod gradual studiul efectuat, pornind de la dezvoltarea sistemului legislativ până la ultimele amendamente adoptate în Marea Britanie. Schimbările produse prin modificările survenite în legislaţia britanică au determinat consecinţe fundamentale în modul de abordare al problematicii discriminării. Aceste elemente sunt prezentate în capitolul referitor la istoricul legislaţiei, prevederile şi amendamentele la Actul Relaţiilor Rasiale din 1976. Interzicerea discriminării în toate funcţiile autorităţilor publice a extins sfera protecţiei împotriva discriminării. Toate funcţiile autorităţilor, incluzând autoritatea publică centrală cât şi cea locală, Poliţia şi serviciul de

16

sănătate sunt acum subordonate Actului Relaţiilor Rasiale. Mai mult, orice agenţie particulară sau voluntară îndeplinind funcţii publice poate intra acum sub incidenţa legii. De exemplu, anterior, în ceea ce priveşte aplicarea normelor ce priveau Poliţia, acestea erau excluse din domeniul de aplicare al Actului Relaţiilor Rasiale. Acum, nu numai că sunt garantate, dar şefii poliţiei sunt de asemenea responsabili pentru actele de discriminare ale ofiţerilor aflaţi în subordinea sau controlul lor. Noua îndatorire a autorităţilor publice de combatere a discriminării şi de promovare a egalităţii rasiale conferă forţa statutară solicitării de a ataca rasismul instituţional. Autorităţilor publice le revine sarcina de a respecta obligaţiile generale ce rezultă din lege dar sunt obligate să respecte şi îndatoriri specifice stabilite de Home Secretary, destinate acordării de asistenţă în conformitate cu şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor generale. Aceste îndatoriri specifice includ solicitări de iniţiere a unui proces de revizuire a politicii, de evaluare a impactului acestora, consultare a comunităţii, monitorizare etnică, şi de concepere a unor scheme privind egalitatea Rasială, care să reunească toate aceste activităţi variate într-un cadru strategic. Comisia pentru Egalitate Rasială este autorizată să emită coduri de procedură pentru a le oferi autorităţilor publice un ghid practic despre modul în care ar putea să-şi îndeplinească atât îndatoririle generale, cât şi pe cele specifice. Conformarea la noua îndatorire generală va putea fi realizabilă, în caz de refuz, prin intermediul instanţelor, şi totodată va constitui obiectul unei monitorizări din partea inspectoratelor naţionale corespunzătoare. Practic, ce reprezintă această funcţie de promovare a egalităţii rasiale? Înseamnă că, autorităţile publice, atunci când îşi îndeplinesc funcţiile, au datoria de a promova egalitatea Rasială. Ca iniţiatori ai unei politici şi ca prestatori de servicii, autorităţile publice vor trebui, de exemplu, să garanteze că îi vor consulta pe reprezentanţii minorităţilor etnice, vor ţine cont de potenţialul impact al politicilor asupra minorităţilor etnice, că vor monitoriza actualul impact al politicilor şi serviciilor şi vor lua măsuri compensatorii când este necesar să reclame orice nepotrivire neîntemeiată. Ca angajatori, autorităţile publice vor trebui, de exemplu, să monitorizeze forţa de muncă şi practicile de angajare pentru a se asigura că procedurile şi practicile sunt corecte, astfel încât sectorul public să poată reflecta mai bine societatea pe care o deserveşte.8 Mai mult, am încercat să prezentăm modul de acţiune, organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru Egalitate Rasială ca organism specializat în prevenirea şi combaterea discriminării, în acelaşi timp un posibil model pentru dezvoltarea mecanismelor specializate în Europa. Evident, grupul

8 Comisia pentru Egalitate Rasială, 2001, Amendamentul din 2000 la Actul Relaţiilor Rasiale- “Consolidarea Actului Relaţiilor Rasiale”, disponibil pe site-ul oficial al CER, la pagina web http://www.cre.gov.uk

http://www.cre.gov.uk

17

ţintă al acestor capitole îl constituie Guverne şi Parlamente, fiind orga-nismele ce au putere executivă, respectiv legislativă. În acelaşi timp adresându-ne victimelor discriminării, întru-un limbaj cât mai simplificat, după modelul prezentat de Comisia pentru Egalitate Rasială, am descris Paşii în apelarea la organisme specilizate în comba-terea discriminării precum şi modalitatea în care o victimă se poate adresa unui asemenea organism cu scopul de a depune o plângere în vederea sancţionării discriminării. În al treilea rând, am studiat modul de implementare la nivel local al legislaţiei anti-discriminatorii. Accesul la justiţie al victimei şi posibilităţile acesteia de a obţine asistenţă independentă s-au dovedit a fi extrem de largi în Marea Britanie. Dezvolatarea la nivel local al organizaţiilor non-guvernamentale a oferit cadrul formării unor reţele organizaţionale ce cuprind zeci de centre care oferă consultanţă şi asistenţă în diverse domenii. Dar acest fapt s-a datorat şi suportului instituţional al statului. Încurajarea dezvoltării unui asemenea cadru ar trebui promovat în centrul şi sud-estul Europei. Pe de o parte, statul poate susţine dezvoltarea unui asemenea cadru dar pe e altă parte iniţiativele şi formarea resurselor umane precum şi dezvoltarea organizaţională trebuie să aparţina membrilor minorităţilor şi societăţii civile. Din această scurtă perspectivă se pot concluziona două idei esenţiale. în primul rând, Marea Britanie posedă un cadru legislativ destul de bogat în domeniul măsurilor antidiscriminatorii adoptate. Această experienţă ar putea fi valoroasă pentru că statele membre ale UE (şi cele care aderă la aceasta) să înveţe din ea. Cu toate acestea, Marea Britanie prezintă şi multe dovezi cu privire la rezistenţa statului în cursul acestui process de adoptare a măsurilor anti-discriminare. În acest context, eforturile celor care luptă pentru schimbare sunt deosebit de valoroase. În al doilea rând se poate trage concluzia că în lipsa acestei rezistenţe din partea statului, şi cu sprijinul statului, s-ar putea realiza în 5-10 ani, ceea ce Marea Britanie nu a reuşit să realizeze în 35.9 Perspectiva Instituţiilor europene asupra mecanismelor de combatere a discriminării la nivel naţional: între necesitate şi obligaţie10

Prevenirea şi combaterea discriminării presupun un efort conside-rabil, pe care statele trebuie să îl ia în considerare atunci când se pune problema implementării în practică a unor astfel de politici. Recomandările

9 Vezi Rajinder Sohpal, “Legile Anti-discriminare în Marea Britanie”, disponibilă de site-ul http:// www.cospe.it/consultancy/uk.htm, accesat la 22.08.2002 10 Citat din Gergely D. “Practici Pozitive: Jurisprudenţă internaţionala privind discriminarea romilor în accesul la locuri publice”, 2003, realizată în cadrul unui proiect finanţat de OSCE/ODIHR-Punctul de Contact pentru Romi şi Sinti

http://www.cospe.it/consultancy/uk.htm,

18

instituţiilor europene şi ale organizaţiilor internaţionale prevăd, în afara unor măsuri legislative anti-discriminatorii, modalităţile efective de a le implementa. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei a adoptat pe 13 iulie 1997, Recomandarea de Politică Generală nr. 2 privind organismele specializate în combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivel naţional, precum şi principiile de bază ale unor astfel de mecanisme.11 Nevoia de a înfiinţa organisme specializate în combaterea discriminării, în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale este extrem de acută: “…este necesar să se înfiinţeze organisme specializate de stat care să combată discriminarea. Într-un număr de state membre ale OSCE, astfel de organisme au avut o contribuţie valoroasă în combaterea rasismului şi a altor forme de discriminare. Un alt model care s-a dovedit eficace în unele ţări este cel al unui Ombudsman.” 12 De ce este nevoie de înfiinţarea unor organismele specializate pentru combaterea şi sancţionarea discriminării? Rapoartele Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei privind statele membre ale Consiliul Europei, privite ca un întreg, denotă o concluzie. Mai mult, sistemul de protecţie al drepturilor omului s-a dezvoltat astfel încât acoperă toate sferele vieţii şi asigură protecţia individului. Odată cu adoptarea legislaţiei anti-discriminatorii interne, printr-o serie de dispoziţii interna-ţionale obligatorii, care la momentul de faţa sprijină acest proces, statele au depăşit stadiul de recomandare. Astfel, anul 2003 este termenul limită până când statele membre ale Uniunii Europene trebuie să-şi armonizeze legislaţia în conformitate cu Directiva 43/2000 a Consiliului UE, în timp ce statele candidate trebuie să procedeze la fel. În Rapoartele de Ţară, Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei abordează probleme precum persistenţa discriminării faţă de romi, nevoia unei legislaţii antidiscriminatorii şi înfiinţarea unui organism specializat în combaterea discriminării. Aceste probleme sunt identificate în unele state dintre care exemplificăm: Republică Cehă, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Macedonia, Cipru dar şi Grecia, Germania sau Franţa.13 11 Vezi Recomandarea de Politică Generală nr.2 a ECRI cu privire la organismele specializate; deasemena şi Compilaţie de Recomandări Generale a ECRI, Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei, Strasbourg, 2001, pag. 16-22, 12 Vezi OSCE, Înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale, “Raport asupra situaţiei Romilor şi Sinti în Spaţiul OSCE”, 2000, pag. 3; Ombudsamnul este instituţia corespondentă, spre exemplu în România, cu Avocatul Poporului. 13 Vezi ECRI, Al doilea Raport asupra Republicii Cehe, Martie 21, 2000, pag. 8:”…ţinând cont de discriminarea împotriva Romani/Ţiganilor…, ECRI recomandă autorităţilor să ia urgent în considerare instituirea unei legi anti-discriminatorii multilaterale care ar putea avea ca domeniu de aplicare inclusiv … accesul la servicii publice şi la locuri publice” ; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Bulgariei, Martie 21, 2000, pag. 8, “În Bulgaria nu exista nici un organism specific potrivit legislaţiei administrative şi civile cu privire la discriminarea din domeniile … serviciilor publice sau al serviiciilor sociale …Recomandarea de politică generală a ECRI nr. 2 accentueză importanţa rolului jucat de organismele specializate …în combaterea rasismului şi a discriminării …”; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Turciei, 3 iulie, 2001,

19

Necesitatea adoptării unei legislaţii anti-discriminatorii este evidentă nu numai ca urmare a analizei recomandărilor ECRI de către statele membre ale Consiliului Europei. Existenţa discriminării în toate aceste arii geografice impune adoptarea unor măsuri efective privind remediul dreptului încălcat prin discriminare. Lipsa sau insuficienţa unor norme juridice anti-discriminatorii face ca adoptarea unor astfel de acte normative să nu fie doar necesară, dar chiar obligatorie. Aplicarea unor astfel de dispoziţii poate fi făcută numai de un organism cu funcţii speciale în prevenirea şi combaterea discriminării. În aceste scop, Recomandarea de Politică Generală nr.2 a ECRI prevede principiile care trebuie urmate de un asemenea organism. Totuşi, de la necesitate la obligaţie se impune realizarea unui pas important. Acest lucru s-a întâmplat spre sfârşitul lui iunie 2000, când Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 2000/43/EC, cu privire la “implementarea principiului tratamentului egal faţă de persoane indiferent de rasă sau de originea etnică”. Produs al unei campanii de zece ani organizate de o reţea largă de organizaţii neguvernamentale. Directiva pentru egalitate Rasială a dat un nou impuls politic în urma mişcării electorale din Austria în iarna anului 1999-2000, care a determinat un număr de guverne membre UE să ofere dovezi palpabile ale angajării lor

pag. 10, “nu există nici un fel de dispoziţii legale comprehensive civile sau administrative împotriva discriminării. ECRI încurajează din plin autorităţile turce să ia în considerare adoptarea unor asemenea dispoziţii”; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Croaţiei, 3 iulie, 2001, pag 8, “Croaţiei îi lipsesc legislaţia civilă şi administrativa referitoare la discriminare...deşi membrii grupurilor minoritare etnice şi naţionale ar putea să se confrunte cu discriminarea în toate aceste domenii” ; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Slovaciei, 27 iunie, 2000, pag. 7,”ECRI recomandă ca Slovacia să înfiinţeze un organism specializat care să combată rasismul şi intoleranţa în conformitate cu normele stabilite în Recomandarea de politică generală a CERI nr. 2 cu referire la organismele specializate în combaterea rasismului, intoleranţei şi xenofobiei; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Ungariei, 21 Martie, 2000, pag. 7, “este decizia ECRI ca introducerea unui organism legal anti-discriminare acoperind toate sferele vieţii să fie luată serios în considerare de către autorităţile ungare ca o posibilă modalitatate de îmbunătăţire a cadrului legislativ din acest domeniu; Vezi ECRI Al Doilea Raport asupra Poloniei, 27 iunie, 2000, pag. 7,”…ECRI încurajează autorităţile polone să introducă un organism comprehensiv multilateral al legislaţiei penale, civile şi administrative privind interzicerea rasismului şi discriminării în toate sferele vieţii”; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 3 aprilie, 2001, pag. 6, “…nu există nici o legislaţie antidiscriminare propriu zisă în domeniile angajării, cazării şi în cel al asigurării de bunuri şi servicii…” ; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Ciprului, 3 iulie 3, pag. 8, “ECRI este de părere că stabilirea unor prevederi comprehensive civile şi administrative privind anti-discrimianarea ar putea fi un instrument util pentru a sprijini contracararea discriminării”; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Greciei, 27 iulie, 2000, pag 7, “La momentul actual, în Grecia nu există nici un organism legislativ propriu zis privind discriminarea...ECRI subliniază că introducerea unui singur organism legislativ multilateral privind antidiscriminarea s-a dovedit a fi un instrument valoros în multe ţări ” ; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Germaniei, 3 iulie, 2001, pag. 7, “ECRI remarcă cu regret că actualmente Germania încă duce lipsa unei comisii sau a unui ombudsman la nivel naţional, capabil să primească plângeri individuale şi să acorde asistenţă victimelor în înaintarea acestor plângeri” ; Vezi ECRI, Al Doilea Raport asupra Franţei, 27iunie 2000, pag. 7, ”înfiinţarea unui organism specializat cu o competenţă specifică de combatere a rasismului şi intoleranţei ar trebui luată în considerare de autorităţile franceze”. În acelaşi sens, vezi şi Institutul Elveţian de Drept Comparat, Lausanne, “Măsuri legale pentru combaterea rasismului şi intoleranţei în statele membre ale Consiliului Europei”, Raport întocmit pentru Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), 2000.

20

faţă de combaterea rasismului. Până la jumătatea anului 2003, toate statele membre UE trebuie să adopte măsuri, dispoziţii şi reglementările administrative necesare implementării principiilor prevăzute în Directivă. În plus, ca parte a acquis communitaire, Directiva trebuie să fie aplicată în mod adecvat de toate ţările candidate la accederea în Uniunea Europeană. Până la această dată, protecţia privind discriminarea a fost insesizabilă sau chiar inexistentă într-un număr de state membre UE sau în cele care candidează la aderare. Dacă va fi aplicată efectiv, Directiva 43/2000 are potenţialul de a modifica legislaţia şi a reglementa litigiile privind discrimi-narea, pe tot cuprinsul Europei.14

14 Vezi James A. Goldston, 2001, Legea Europeană: Posibilităţi noi în lupta împotriva Discriminării, Buletinul INTERIGHTS, 2001 volumul 13 nr. 3, p.127

21

PARTEA ÎNTÂI: MAREA BRITANIE

CCAAPPIITTOOLLUULL IIII.. MMAARREEAA BBRRIITTAANNIIEE:: 3377 DDEE AANNII ÎÎNN

CCOOMMBBAATTEERREEAA DDIISSCCRRIIMMIINNĂĂRRIIII ŞŞII CCAADDRRUULL LLEEGGAALL CCUU PPRRIIVVIIRREE LLAA DDIISSCCRRIIMMIINNAARREEAA RRAASSIIAALLĂĂ

II.1. O perspectivă istorică asupra cadrului legal privind discriminarea Rasială din Marea Britanie

Istoria sociologică şi politică a Marii Britanii evidenţiază o capacitate remarcabilă a naţiunii de a face faţă schimbărilor majore printr-un proces de adaptare, asimilare şi reconciliere, în locul unei revoluţii. Trecerea de la un imperiu mondial la republică, şi ulterior înapoi intr-o “fortăreaţă”, ar fi putut duce sau chiar cauza o revoluţie în Marea Britanie, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Într-adevăr, intrarea în Europa şi ulterior ocuparea unei poziţii medii în acest spaţiu, arată mai degrabă o acceptare graduală şi fără tragere de inima, decât un angajament dramatic, în comparaţie cu alte state membre. Dezvoltarea cadrului legal şi a măsurilor anti-discriminare înregistrează acelaşi progres lent şi şovăielnic. Prima masură legislativă anti-discriminare a reprezentat-o Actul persoanelor cu deficienţe din 1948. Acesta a fost adoptat după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care numeroase persoane au fost împiedicate să lucreze din cauza unor deficienţe pe care le-au dobândit în timpul războiului. Actul din 1948 a stabilit o cotă de 3% pentru angajatori, obligaţi astfel să angajeze personal cu deficienţe în cadrul forţei lor de muncă. Discriminarea Rasială a reprezentat o problemă sociologică extrem de acută în anii 1950 şi ‘60. Totuşi, de-abia în 1965 a fost adoptată prima “parţială” lege privind discriminarea (Actul Relaţiilor Rasiale din 1965). Problemele cauzate de rasism au fost atât de grave încât negrii, asiaticii şi irlandezii erau de-a dreptul împiedicaţi (de aici termenul de "Bariera de culoare") să intre chiar şi în instituţii. Aceştia erau supuşi abuzurilor fizice şi atacurilor, de foarte multe ori izolaţi în cadrul forţei de muncă în cele mai proaste condiţii, precum şi plătiţi cu mai puţini bani. Actul Relaţiilor Rasiale din 1965 a fost adoptat în ciuda opiniei publice nefavorabile şi a opoziţiei politice. În fapt oferea o compensaţie foarte mică problemelor cu care se confruntau victimele. Principala sa menire a fost să scoată în afara legii faptul că oamenii erau pur şi simplu opriţi să intre în hoteluri, restaurante, cinematografe şi în alte locuri publice. Nu conţinea prevederi privind

22

interzicerea discriminării la locul de muncă, locuinţe şi într-adevar, nu putea să-i împiedice întotdeauna pe proprietarii locurilor publice să creeze o atmosferă foarte insuportabilă şi neprimitoare. Legea a interzis afişe care apăreau în mod frecvent, de tipul “Fără irlandezi, fără negri, fără câini"; cu toate acestea, legea nu a făcut nimic în direcţia îmbunătăţirii calităţii vieţii victimelor, în sprijinul cărora a fost creată. O lege îmbunătăţită a fost votată în anul 1968 şi a coincis cu adoptarea unora dintre cele mai controversate legi ce reglementau imi-grarea. Politica de imigrare era extrem de rasistă, făcând loc australienilor albi, americanilor, europenilor, şi sud africanilor. Dar a închis bine uşile Cetăţenilor britanici, care se întâmplă să fie de o culoare vizibil diferită. Actul Relaţiilor Rasiale din 1968 a fost folosit pentru a justifica afirmaţia conform căreia guvernul este "Corect, dar dur". Actul a extins domeniul de aplicare al legii din 1965, făcând-o aplicabilă în domeniul locuinţelor, angajarii dar şi altele. O Comisie pentru Relaţii Rasiale a fost înfiinţată pentru a înainta cazurile în instanţe, iar o Comisie pentru Relaţiile Comunitare a fost înfiinţată pentru a îmbunătăţi relaţiile între diferite rase. Comisia pentru Relaţii Rasiale a rezolvat foarte puţine cazuri. A ales să abordeze un punct de vedere potrivit căruia plângerile apar mai degrabă datorită unor "neînţelegeri" decât datorită discriminării. Concilierea sau medierea a fost calea preferată. La acel moment, discriminarea sexuală devenea o problemă politică. Actul privind Discriminarea Sexuală din 1975 a identificat conceptele de discriminare directă şi discriminare indirectă; acest fapt a netezit calea spre un Act al Relaţiilor Rasiale îmbunătăţit (1976) care a fost în întregime elaborat în armonie cu Actul privind Discriminarea Sexuală. Aceste două legi au făcut posibil ca victima să poată urma procedura legală, şi fiecare act a prevăzut înfiinţarea unei Comisii care să ofere asistenţă legală reclamanţilor (în limita resurselor). Guvernele britanice s-au abţinut să emită legi privind discriminarea celor cu deficienţe până în 1995, când presiunea politică a fost prea puternică pentru a-i putea rezista. Actul din 1995 a îmbrăţişat multe dintre principiile legilor privind discriminarea Rasială şi sexuală. Totuşi, efectul acestei legi a fost diminuat din cauza rezistenţei uriaşe din partea angajatorilor. Acelaşi grup de angajatori a împiedicat adoptarea legilor împotriva discriminării pe criterii de vârsta. Întregul cadru legislativ anti-discriminare din Marea Britanie se bazează pe două lucruri esenţiale: primul, o credinţă foarte puternică ca educaţia şi înţelegerea reprezintă calea de rezolvare a discriminării; cel de-al doilea, unul aproape apologetic, potrivit căruia există anumite limite împotriva actelor de discriminare. Totuşi, acestea sunt în general greu de folosit de către victime şi relativ uşor de refuzat de către delincvenţi.15 15Vezi Rajinder Sohpal, “Legile Anti-discriminare în Marea Britanie”, disponibilă de site-ul http:// www.cospe.it/consultancy/uk.htm, accesat la 22.08.2002

http://www.cospe.it/consultancy/uk.htm,

23

Cele mai radicale măsuri anti-discriminare au fost adoptate prin Amendamentul din 2000 al Actului Relaţiilor Rasiale. Într-un târziu, guvernul a acceptat că legile ultimilor 35 de ani au dat greş. Miniştrii din Guvern au adoptat conceptul de “Rasism Instituţional“si pe cel de discriminare instituţională după publicărea raportului în cazul Lawrence. Acesta este oficial cunoscut sub numele de raportul McPherson, şi a urmat unei anchete privind uciderea din motive rasiale a lui Stephen Lawrence şi a eşuării investigaţiilor în acest caz de a-i condamna pe criminali pentru fapta lor. Rezultatele acestui Raport au scos în evidenţă existenţa rasismului instituţional. Acest raport a fost întocmit după ce Stephen Lawrence a fost ucis cu bestialitate de nişte indivizi rasişti iar Poliţia a părut mai degrabă că i-a apărat decât că i-a investigat pe infractori. Actul relaţiilor rasiale din 2000 pune accentul mai mult pe politica corporativă şi pe acţiune decât pe indivizi. Instituie o îndatorire asupra tuturor serviciilor şi funcţiilor publice, şi anume aceea de promovare activă a egalităţii. Din această scurta perspectivă istorică se pot conchide două lucruri esenţiale. în primul rând, Marea Britanie posedă un palmares destul de bogat în domeniul măsurilor anti-discriminatorii adoptate în cadrul sau legal. Acestă experienţă ar putea fi valoroasă pentru ca statele membre ale UE (şi cele care aderă la aceasta) să înveţe din ea. Cu toate acestea, palmaresul conţine şi multe dovezi cu privire la rezistenţa statului. În acest context, eforturile celor care luptă pentru schimbare sunt deosebit de valoroase. În al doilea rând se poate trage concluzia că fără această rezistenţă din partea statului, dar cu sprijinul statului, s-ar putea realiza în 5-10 ani ceea ce Marea Britanie nu a reuşit să realizeze în 35 de ani. Nu este nevoie să reinventăm roata, dar o putem studia şi folosi pe cea existentă. Dacă vom folosi materialele potrivite, vom putea avea o roată mult mai bună şi mai eficientă !16

II.2. Perspectiva legală în abordarea discriminării rasiale

II.2.1. Actul Relaţiilor Rasiale din 1976 în Marea Britanie

Actul Relaţiilor Rasiale din 1976 a intrat în vigoare pe 13 iunie 1977.

Acesta a înlocuit complet anteriorul Act al Relaţiilor Rasiale din 1965 şi 1968 şi a desfiinţat Comitetul Relaţiilor Rasiale precum şi Comisia Relaţiilor Comunitare. Actul Relaţiilor Rasiale din 1976 a fost destinat să depă-şească neajunsurile predecesorilor săi. Dar ceea ce este mai important, au fost consolidate atribuţiile de combatere a discriminării, deşi aceasta era reglementată ca fiind o contravenţie civilă nu o infracţiune penală; de exemplu, plângerile privind discriminarea în angajare puteau fi înaintate

16 Idem

24

tribunalelor de muncă şi se plăteau daune, sau în alte cazuri, plângerile privind discriminarea puteau fi înaintate instanţelor teritoriale.17 O nouă Comisie pentru Egalitate Rasială a fost însărcinată cu promovarea legislaţiei şi cu monitorizarea implementării acesteia. Totodată, a primit însărcinarea de a conduce investigaţii acolo unde existau suficiente dovezi care să releve faptul că discriminarea se practică în mod sistematic, şi de a cere instituţiilor să schimbe practicile discriminatorii.18 Comisia avea responsabilitatea generală de a face recomandări Guvernului în vederea elaborării Actului şi în acelaşi timp reprezenta principala sursă de informare şi consultanţă referitoare la Act, pentru publicul general. Totodată Comisia avea libertate de acţiune în acordarea de asistenţă indivizilor care considerau că au fost discriminaţi.19 În timp ce în cadrul legislaţiei anterioare, principala îndatorire a Comitetelui Relaţiilor Rasiale şi a Comitetelor sale de Conciliere Locale era să primească şi să investigheze plângerile primite din partea indivizilor, Actul din 1976 a acordat Comisiei pentru Egalitate Rasială puterea de a juca un rol strategic în combaterea discriminării, mai ales în forma sa indirectă, când este practicată de instituţii. Acest rol include conducerea “primelor investigaţii” şi elaborarea unor “coduri de procedură”.

PREVEDERI LEGALE ALE ACTULUI

RELAŢIILOR RASIALE DIN 197620

• Interzice discriminarea în domenii specifice • Remedii: despăgubiri legale • Competente de implementare a CER

Actul din 1976 nu reglementează toate formele de discriminare. Legea, începe prin definirea discriminării, iar apoi precizează diferite domenii în care discriminarea este considerată a fi ilegală. În continuare Actul instituie un mecanism prin intermediul căruia indivizii pot obţine despăgubiri în faţa instanţelor civile şi a tribunalelor. Totodată, prevede înfiinţarea Comisiei pentru Egalitate Rasială precum şi principalele atribuţii, inclusiv puterea de a aplica anumite dispoziţii ale Actului. Un alt aspect al Actului,

17 Vezi Paul Gordon, John Wright şi Patricia Hewitt, 1982, ’’Drepturile Relatiilor Rasiale, un ghid practic privind legea discriminarii rasiale”, pag 7, Consiliul National pentru Libertati Civile. 18 Vezi Robin Oakley, 2002 Notă Informativă -European Dialogue-Rraje (Drepturile Romilor şi Accesul la Justiţie în Europa), nepublicat 19 Vezi Home Office, 1977, Discriminarea rasială: “Un ghid pentru Actul Relaţiilor Rasiale din 1976, Home Office, pag. 1. 20 Toate tabelele şi referinţele cu privire la Actul Relaţiilor Rasiale sunt realizate prin folosirea documen-tului de Kelly Harvey, 2002 Comisia pentru Egaliate Rasială: “Actul Relaţiilor Rasiale”, nepublicat.

25

care ar trebui menţionat este acela că, în circumstanţe limitate, permite aplicarea unor scheme de acţiune pozitivă în vederea semnalării dezavan-tajului suferit de anumite grupuri rasiale în angajare şi în alte domenii.

TIPUL DE DISCRIMINARE

• Discriminare directă • Discriminare indirectă • Persecuţie

Partea întâi a Actului defineşte trei tipuri de discriminare: discriminare Rasială directă, indirectă, şi persecuţie.

DISCRIMINARE DIRECTĂ

Un tratament mai puţin favorabil din considerente rasiale CONSIDERENTELE RASIALE : • Culoare • Rasă • Naţionalitate (Cetăţenie) • Origine etnică • Origine naţională TRATAMENT MAI PUŢIN FAVORABIL : • În comparaţie cu altcineva aflat în circumstanţe asemănătoare • Un sistem de comparaţie actual sau ipotetic

Discriminarea directă apare când o persoană tratează o altă

persoană mai puţin favorabil decât atunci când a tratat sau ar trata alte persoane din considerente rasiale iar cauza sau una dintre cauzele acestui tratament nefavorabil este reprezentată de rasa victimei. Instanţa se poate întreba: “Persoana a fost tratată în acest fel doar din cauza rasei ei? Atunci când se pune în discuţie existenţa discriminării ce stă la baza unui caz, instanţa va trebui să facă o comparaţie între tratamentul aplicat pretinsei victime şi unei persoane dintr-un grup rasial diferit. Actul cere ca această comparaţie să se facă cu cineva care se află în aceleaşi sau în circum-stanţe foarte asemănătoare cu cele ale victimei. Potrivit Actului, elementele de culoare, rasă, naţionalitate, origine etnică sau naţională constituie considerente rasiale şi în mod asemănător, un grup rasial este un grup definit prin culoare, naţionalitate şi origini etnice sau naţionale. Actul nu specifică grupurile care sunt protejate, şi dacă există vreo neînţelegere, aceasta se referă la faptul că trebuie să se stabilească apartenenţa reclamantului la un grup rasial distinct. De exemplu, instanţele au hotărât ca siitii, evreii, romii/ţiganii şi mai recent irlandezii travellers

26

(nomazi, călători) reprezintă grupuri etnice distincte, dar că musulmanii şi rastafarienii, nu.21 Discriminarea pe considerente religioase nu este ilegală, dar poate fi suportul discriminării rasiale indirecte.

DISCRIMINAREA INDIRECTĂ

• O solicitare sau o condiţie neutră în ceea ce priveşte originea rasială .…• …care are un impact negativ disproporţional asupra anumitor grupuri rasiale …• …şi care nu poate fi motivată pe considerente rasiale

Discriminarea indirectă reprezintă un concept complex. Este alcătuită din trei elemente, a căror prezenţă este obligatorie. Primul element este repre-zentat de constrângerea/impunerea pe care o exercită cel care discrimi-nează, printr-o cerere sau condiţie neutră. Al doilea, este acela că impunerea sau condiţia are un impact negativ disproporţional asupra anumitor grupuri rasiale, şi cel de-al treilea element este că impune-rea/criteriul nu poate fi motivată decât pe considerente rasiale.

21 Sensul de "grup etnic" a fost subiectul multor dispute, şi interpretarea sa continuă să fie dezbătută de instanţe. În cazul Mandla vs. Dowell Lee [1983] 2 AC 548, Lordul Fraser numeşte factorii care trebuie luaţi in considerare pentru a stabili dacă există un "grup etnic” protejat: "pentru ca un grup să reprezinte un grup etnic în sensul Actului din 1976, acesta trebuie, după părerea mea, să se privească, şi să fie privit de ceilalţi, ca o comunitate distinctă în virtutea unor anumite trăsături. Unele dintre acestea sunt caracteristici esenţiale; altele nu, dar una sau mai multe dintre ele se va regăsi în mod obişnuit şi va ajuta la distingerea grupului de comunitatea înconjurătoare. Condiţiile care sunt esenţiale din punctul meu de vedere sunt următoarele: (1) o istorie îndelungată comună, de care grupul este conştient, ca marcă distinctivă faţă de alte grupuri, şi amintirea prin care este păstrată vie; (2) o tradiţie culturală proprie, inclusiv obiceiurile şi tradiţiile familiale şi sociale, adeseori, dar nu neapărat asociate cu respectarea religiei. În plus faţă de aceste două caracteristici esenţiale, următoarele caracteristici sunt, după părerea mea, relevante, (3) fie o origine geografică comună, sau descendentă dintr-un număr de stramoşi comun; (4) o limbă comună, nu neapărat specifică grupului; (5) o literatură comună specifică grupului; (6) o religie comună diferită de cea a grupurilor vecine sau de întreaga comunitate din jurul său; (7) fie ca o minoritate sau ca grup dominant în cadrul unei comunităţi mai largi; Un grup definit cu referire la suficient de multe caracteristici dintre cele enumerate ar fi capabil să includă convertiri, de exemplu, ale persoanelor care s-au căsătorit în interiorul grupului, exceptându-i pe apostaţi. Dat fiind că o persoană care se alătura grupului, fie bărbat, fie femeie simte că aparţine acestuia, şi este acceptat de ceilalţi membri, atunci el este în conformitate cu Actul, membru… După părerea mea, este posibil ca o persoană să intre într-un anumit grup rasial fie prin naştere sau prin aderare şi nu se face nici o deosebire, cât priveşte Actul din 1976, în legătură cu modalitatea prin care se integrează în grup." Ca urmare a aplicării acestor criterii, Mandla h a hotărât că Sikhs constituie "un grup etnic"; în cazurile ulterioare romii au fost de asemenea consideraţi drept un "grup etnic" (CER v Dutton [1989] IRLR 8(CA)), în timp ce rastafarienii nu (Dawkins v Departamentul Mediului [1993] IRLR 284, [1993] ICR 517 (CA)). În mod similar, irlandezii travellers au fost acceptaţi drept comunităţi “etnice" care trebuie protejate prin Actul relaţiilor rasiale din 1976, dar comunităţile musulmane nu (cel puţin la momentul de faţă). Vezi Rajinda Sohpal, Legile anti-discriminare în Marea Britanie, nota de subsol 14.

27

HĂRŢUIREA / INTIMIDAREA Un tratament mai puţin favorabil în săvârşirea unei acţiuni protejate. • Demararea procedurilor sub egida Actului Relaţiilor Rasiale • Administrarea probelor prin procedurile stabilite de ARR22 • Afirmarea discriminării • Orice altceva în legătură cu Actul Relaţiilor Rasiale

A treia formă de discriminare este hărţuirea sau intimidarea. O persoană este hărţuită dacă este tratată mai puţin favorabil pentru că şi-a revendicat drepturile sub Actul Relaţiilor Rasiale prin: intentarea de procese împotriva oricui aflat sub incidenţa Actului; aducerea de dovezi în procesele de discriminare, afirmarea discriminării sau orice altceva în legătură cu Actul Relaţiilor Rasiale.

DOMENIUL DE APLICARE AL ACTULUI

• Angajare şi instruire • Educaţie • Locuire şi planificare • Bunuri, facilitaţi şi servicii • Cluburi, acte caritabile etc.

Domeniul de aplicare al legii include angajarea, educaţia, locuirea, furnizarea de bunuri, facilitaţi şi servicii, cluburi şi acte caritabile. În forma iniţială în care a fost propusă, diferite funcţii de aplicare revenind autorită-ţilor publice, inclusiv supravegherea ordinii, disciplina din închisoare şi aplicarea legislaţiei referitoare la sănătate şi îngrijirea copilului, nu au intrat sub incidenţa Actului.

EXCEPŢII • Acţiune pozitivă • Nevoi speciale • Instruire • Acţiune din partea angajatorilor • Calificări profesionale adevărate

22 ARR reprezintă prescurtarea termenului Actul Relaţiilor Rasiale.

28

Actul nu permite discriminarea pozitivă decât în circumstanţe foarte limitate şi anume doar atunci când acţiunea pozitivă este întreprinsă de angajatori, iar celorlalţi le este permis să reclame neajunsul. În conformitate cu prevederile Actului din 2000 cu privire la autorităţile publice însărcinate cu îndatoriri generale şi specifice, este destul de probabil ca dispoziţiile acţiunii pozitive să fie mai bine aplicate. Acestea permit: - Acţiunea de a veni în întâmpinarea nevoilor speciale ale unor anumite grupuri rasiale în legătură cu educaţia, instruirea sau bunăstarea lor; ex., dacă o şcoală află că elevii ei afro-caribieni prezintă un nivel mai scăzut de cunoştinţe, poate să rezolve această problemă prin elaborarea unei scheme de tutoriat şi crearea unor grupuri de studiu numai pentru ei, după terminarea orelor, cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoilor lor speciale. - Scheme de instruire în vederea pregătirii persoanelor din grupurile minoritare pentru anumite tipuri de muncă, dacă ei sunt, în urma unui studiu statistic, subreprezentaţi în acel domeniu. Acţiune din partea angajatorilor de a încuraja persoanele să se folosească de Şansele de muncă, sau de a asigura instruirea acestora.

CINE RĂSPUNDE POTRIVIT LEGII • Infractorul • Răspunderea prin împuternicire • Angajatori • Agenţi • Apărare • Paşii “practicabili în mod rezonabil “

REMEDII - DESPĂGUBIRI • Tribunal sau instanţă? • Termene limită • Remediu • Declaraţie. • Compensaţie - Prejudiciu adus sentimentelor - Pierderea suferita că urmare a actului de discriminare • Recomandare

Actul Relaţiilor Rasiale oferă posibilitatea individului de a cere compensaţii împotriva discriminării ilegale, în faţa tribunalelor de Muncă dacă plângerea priveşte angajarea (inclusiv instruirea), iar dacă vizează alte domenii, în faţa Instanţelor Teritoriale. Despăgubirile constau în: – o declaraţie conform căreia discriminarea a avut loc; -O recomandare (în legătură cu felul în care

29

trebuie tratat reclamatul); -Compensaţie pentru pierderile de natură econo-mică şi rănirea sentimentelor; -Nici o limită în compensarea cazurilor de discriminare.

Un angajator va fi răspunzător, prin regulament, de discriminarea comisă de angajaţii săi în cursul lucrului, indiferent dacă au acţionat cu acordul sau cunoştinţa sa; angajatorul are dreptul de a se apăra dacă poate demon- stra că a luat toate măsurile preventive în cadrul unor limite rezonabile.

ATRIBUŢIILE COMISIEI PENTRU EGALITATE RASIALĂ

• Acordarea de asistenţă indivizilor • Oprimare, dispoziţii şi publicăţii • Primele investigaţii • Coduri de procedură

Actul Relaţiilor Rasiale conferă CER diferite îndatoriri şi atribuţii, incluzând: • Competenţa de a oferi consultanţă şi asistenţă indivizilor care cred că au fost discriminaţi • Competenţa de a iniţia proceduri legale chiar şi în numele său în relaţie cu aşa numita discriminare fără victime, oprimare, dispoziţii, anunţuri • Competenţa de a conduce investigaţii în situaţiile în care există o preocupare privind discriminarea într-un anumit sector, sau vreun motiv de a crede că o anumită organizaţie sau instituţie ar putea săvârşi acte de discriminare.

În cursul primei investigaţii, Comisia poate impune întocmirea unor documente de sancţiune penală şi nu în ultimul rând poate da un avertisment de non-discriminare interzicând viitoarele acte discriminatorii; dacă UN AVERTISMENT de NON-DISCRIMINARE este încălcat, CER îl poate aplica prin obţinerea unei hotărâri. Totodată Actul imputerniceste Comisia să elaboreze Coduri de procedură privind anumite domenii.23 23 Legislaţia în sine nu ar fi putut niciodată să includă fiecare detaliu despre cum ar putea fi evitată discriminarea. Rolul Codurilor de procedură este de a furniza un model care să fie urmat. Este puţin probabil ca acele organizaţii care respectă astfel de modele să fie găsite vinovate de discriminare. Acele organizaţii care nu respectă astfel de modele trebuie să fie în stare să ofere instanţelor o explicaţie validă, în caz contrar putându-se acţiona împotriva lor. Prin urmare codurile de procedură sunt potenţiale instrumente legale. Forţa coercitivă a acestora este aproape de cea a legii. Din nefericire, foarte puţine coduri de procedură au fost elaborate în ultimii 25 de ani. Cel mai puternic, acoperă aria angajării, dar chiar şi acesta urmează a fi revizuit. Acest document se referă la majoritatea aspectelor angajării şi sugerează, de exemplu: Angajatorii trebuie să facă publice posturile, decât să folosească "zvonurile" care acum ar putea fi considerate ilegale; Introduce evidenţele pe criteriul etnic şi monitorizarea acestora (mai degrabă statistică decât personală) ca o modalitate de a verifica dacă există un risc mai mic în ceea ce priveşte discriminarea, sau de a trata orice tipuri de modele; Plata şi tratamentul corect bazate pe merit etc. Majoritatea cazurilor înaintate în instanţă s-au datorat angajării şi deja există suficientă experienţă disponibilă în Marea Britanie. Dispoziţia privind locuirea şi educaţia a fost de asemenea scoasă în relief în câteva cazuri importante de testare.

30

II.2.2. Amendamentul din 2000 al Actului Relaţiilor Rasiale Guvernul Marii Britanii a dorit să transforme Marea Britanie într-o societate prosperă şi atotcuprinzătoare, în care egalitatea şanselor să fie o realitate pentru toata lumea. Acesta funcţionează în scopul creării unui cadru legislativ şi administrativ prin care să îndepărteze obstacolele şi să îmbunătăţească poziţia grupurilor care se confruntă cu neajunsurile şi discriminarea în angajare, viaţa publică şi furnizarea de servicii publice. În acelaşi timp se vrea ca sectorul public să-şi ocupe locul în efortul de a promova egalitatea şi să fie un exemplu de conducere. Amendamentul din 2000 la Actul Relaţiilor Rasiale reprezintă un element cheie în această schemă. Printre alte lucruri, incriminează discriminarea în funcţiile autorităţilor publice care anterior nu intraseră în domeniul de aplicare al Actului Relaţiilor Rasiale din 1976, şi însărcinează autorităţile publice să promoveze egalitatea Rasială.24 Amendamentul din 2000 constituie prima schimbare semnificativă în ultimii 25 de ani, apărând că urmare a accentului pus pe rasismul instituţional din Raportul asupra anchetei cazului Lawrence din 1999. Amendamentul din 2000 consolidează şi extinde sfera Actului din 1976, în special cu privire la autorităţile publice. Acest lucru se realizează pe două căi majore: 1. Extinde sfera protecţiei acordate de autorităţile publice privind discriminarea Rasială; 2. Acordă o nouă îndatorire pozitivă de aplicare autorităţilor publice în vederea promovării egalităţii rasiale Interzicerea discriminării în toate funcţiile autorităţilor publice a extins sfera protecţiei împotriva discriminării. Toate funcţiile autorităţilor, incluzând autoritatea publică centrală cât şi cea locală, Poliţia şi Serviciul de sănătate sunt acum subordonate Actului Relaţiilor Rasiale. Mai mult, orice agenţie particulară sau voluntară îndeplinind funcţii publice poate intra acum sub incidenţa legii. De exemplu, înainte, în ceea ce priveşte aplicarea normelor ce priveau Poliţia, acestea erau excluse din domeniul de aplicare al Actului Relaţiilor Rasiale. Acum, nu numai că sunt garantate, dar şefii poliţiei sunt de asemenea responsabili pentru actele de discriminare ale ofiţerilor aflaţi în subordinea sau controlul lor. Noua îndatorire a autorităţilor publice de combatere a discriminării şi de promovare a egalităţii rasiale conferă forţa statutară solicitării de a ataca rasismul instituţional. Autorităţilor publice le revine sarcina de a respecta obligaţiile generale ce rezultă din lege dar sunt obligate să respecte şi îndatoriri specifice stabilite de Home Secretary, destinate acordării de asistenţă în conformitate cu şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor generale. Aceste îndatoriri specifice includ solicitări de iniţiere a unui proces de 24 Vezi “Bine aţi venit pe Homepage Amendamentul din 2000 al Actului Relaţiilor Rasiale”, pe pagina oficiala de web a Home Secretary din Marea Britanie la: http://www.homeoffice.gov.uk/raceact/welcome.htm, pagină modificată pe 25 iulie 2001.

http://www.homeoffice.gov.uk/raceact/welcome.htm,

31

revizuire a politicii, de evaluare a impactului acestora, consultare a comunităţii, monitorizare etnică, şi de concepere a unor scheme privind egalitatea Rasială, care să reunească toate aceste activităţi variate într-un cadru strategic. Comisia pentru Egalitate Rasială este autorizată să emită coduri de procedură pentru a le oferi autorităţilor publice un ghid practic despre modul în care ar putea să ducă la îndeplinire atât îndatoririle generale, cât şi pe cele specifice. Conformarea la noua îndatorire generală va putea fi realizabilă prin intermediul instanţelor şi totodată va constitui obiectul unei monitorizări din partea inspectoratelor naţionale corespunză-toare. Aceasta noua îndatorire statutara a intrat din plin în vigoare în 2002. 25

CE FACE AMENDAMENTUL DIN 2000 AL ACTULUI?

Actul:

(i) Califică ilegală discriminarea directă, indirectă şi persecuţia în funcţiile autorităţii publice care nu au fost acoperite de Actul din 1976 şi oferă despăgubiri;

(ii) Defineşte în sens larg "autoritatea publică“, pentru a considera discriminarea ilegală astfel încât să includă şi funcţiile publice îndeplinite de organizaţiile din sectorul privat;

(iii) Plasează o îndatorire generală asupra autorităţilor publice menţi-onate (printre altele, principalele autorităţi publice centrale şi locale, poliţia, organismele educaţionale şi cele privind locuinţele) de a acţiona în scopul eliminării discriminării ilicite şi de a promova egalitatea şanselor, alături de bunele relaţii între persoane şi diverse grupuri rasiale;

(iv) Împuterniceşte Home Secretary să lărgească lista autorităţilor publice din cadrul Actului subordonându-le îndatoririi generale de promovare a egalităţii rasiale, şi să includă alte organisme care îndeplinesc funcţii publice;

(v) Împuterniceste Home Secretary să impună anumite îndatoriri unora sau tuturor autorităţilor publice care sunt subordonate îndatoririi generale de promovare a egalităţii rasiale în vederea asigurării obţinerii unei performanţe mai bune din partea acestora, în ceea ce priveşte îndatorirea generală;

(vi) Conferă Comisiei pentru Egalitate Rasială competenţa de a supraveghea ca anumite îndatoriri să fie impuse autorităţilor publice;

(vii) Conferă Comisiei pentru Egalitate Rasială competenţa de a elabora Coduri de procedură pentru a îndruma autorităţile publice în legătura cu modul în care trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle generale şi speci-fice de promovare a egalităţii rasiale;

(viii) Permite ca plângerile privind discriminarea Rasială să fie înaintate împotriva organismelor educaţionale direct în instanţa teritorială sau 25 Vezi Robin Oakley, 2002 Notă Informativă - Legislaţia anti-discriminare din Marea Britanie-European Dialoque-Rraje (Drepturile Romilor şi Accesul la Justiţie în Europa), nepublicat.

32

în instanţa districtuală fără o perioadă de notificare de două luni de “calmare”, aşa cum se întâmpla anterior, trimisă Secretarului de Stat responsabil cu Educaţia;

(ix) Prevede că şefii poliţiei să răspundă pentru actele de discriminare săvârşite de ofiţerii aflaţi sub comanda şi controlul lor şi asigură ca toate compensaţiile, costurile sau cheltuielile făcute în urma unei plângeri să fie plătite din fondul poliţiei;

(x) Anulează puterea unui ministru de a emite decizii irevocabile privind reclamaţiile de natură Rasială deoarece actul de discriminare Rasială a fost conceput în vederea asigurării siguranţei naţionale şi prin urmare nu a fost ilegal. Aşadar Actul, are impact şi asupra implementării politicilor şi serviciilor guvernamentale din afara graniţelor.26

Ce funcţii publice sunt nou înglobate de Actul din 2000?

Domeniul de aplicare al Actului din 1976 includea discriminarea în angajare, asigurarea facilitaţilor şi serviciilor, instruire, educaţie şi alte activităţi menţi-onate, inclusiv audienţele publice stabilite de miniştri. Prin urmare existau lacune în zona de acţiune prevăzuta de Actul din 1976. Acestea au fost scoase în evidenţă prin dezvoltarea unei jurisprudenţe care a rezultat din interpretarea în sens restrâns a funcţiilor publice tratate că "servicii". Amendamentul din 2000 al Actului îndreaptă toate aceste lucruri. Noua secţiune 19B din Actul anului 1976 interzice discriminarea Rasială în toate funcţiile sectorului public care nu erau înglobate în mod curent în Act cu anumite excepţii limitate şi justificabile. Exemple de astfel de funcţii care sunt acum incluse sunt: - Aplicarea legii: De exemplu în cercetările penale, arest, cauţiune, detenţie şi cercetările ofiţerilor de poliţie şi ale altor ofiţeri cu atribuţiii asemănătoare, precum cei din Oficiul guvernamental pentru perceperea taxelor vamale şi a impozitelor indirecte. De asemenea acţiunea de aplicare iniţiată de agenţii vamali, agenţii protecţiei mediului, de cei ai standardelor comerciale şi de Executivul responsabil cu sănătatea şi siguranţa publică; - Acordarea autorizaţiei: de exemplu, emiterea de autorizaţii pentru comerţul stradal, autorizaţii pentru jocuri, băutură etc; - Numiri publice şi conferirea de demnităţi şi onoruri făcute la recoman-darea miniştrilor; reglementări privind toate audienţele publice: de exemplu, audienţele coroanei şi conferirea de demnităţi şi onoruri. În plus, rezilierea numirilor publice, a termenilor şi condiţiilor care sunt inerente numirilor publice;

26 Vezi Nota de subsol 22 .

33

- Funcţiile de bază ale Directoratului de Imigrare şi Naţionalitate al Biroului Central: Mai precis, în cazul în care discriminarea nu este stipulată în statut, cerută în mod expres sau autorizată de miniştri pe considerente de naţionalitate, origine etnică sau naţională, plus orice discriminare din partea oficialilor de imigrare şi intrare în gama pe considerente de rasă sau culoare; - Funcţiile de bază ale Serviciului închisorii: de exemplu, alocarea fondurilor pentru închisoare, disciplină, pedeapsă şi percheziţionarea vizitatorilor; - Funcţiile de bază ale Serviciului privind libertatea supravegheată: de exemplu, pregătirea rapoartelor anterioare sentinţei şi revocarea condam-nărilor comunitare; - Arest obligatoriu sub incidenţa Actului de sănătate mentală.27

Actul Relaţiilor Rasiale nu consideră ilegală şi discriminarea din partea autorităţilor?

Da, toate autorităţile publice trebuie să respecte Actul în relaţie cu practicile privind angajarea şi activitatile lor în domeniile educaţiei, locuirii şi furnizării de bunuri, facilitaţi şi servicii. Schimbarea importantă constă în faptul că, sub egida Actului Relaţiilor Rasiale revizuit, este ilegal ca orice autoritate publică să discrimineze pe considerente rasiale - în mod direct, indirect sau prin persecuţie - în îndeplinirea oricăreia dintre funcţiile sale. în particular, pentru prima data, toata forţa Actului Relaţiilor Rasiale va fi vizibilă în practică în atribuţiile de reglementare sau de aplicare exercitate de instituţii precum poliţia, oficiul guvernamental pentru perceperea taxelor vamale şi a impozitelor indirecte, serviciul închisorii, autorităţile locale şi organele de autorizare. Totodată se aplică oricărei organizaţii private responsabile cu îndeplinirea unor astfel de funcţii - de exemplu companiile de securitate care supraveghează controlul imigrării. 28

Intră în domeniul de aplicare al noului Act şi Poliţia? Da. Acum noul Act sancţionează orice ofiţer de poliţie care discriminează pe considerente rasiale în timpul îndeplinirii funcţiilor sale poliţienesti, că de exemplu supravegherea suspendărilor şi a cercetărilor, arestarea şi reţinerea suspecţilor, ajutorarea victimelor şi controlarea demonstraţiilor. Totodată, pentru prima data, şefii poliţiei vor fi răspunzători pentru toate actele de discri- minare săvârşite de orice ofiţer aflat în subordinea lor, cu excepţia faptului când pot să demonstreze că au luat toate măsurile de prevenire a discriminării în cadrul unor limite rezonabile. Fiecare ofiţer în p