Politica de mediu europeana

8/13/2019 Politica de mediu europeana

1/13

Universitatea tehnic a Republicii Moldova

Catedra termotehnic i electroenergetic

Referat

La disciciplina : Integrarea economica european

Tema : Politica de mediu a Uniunii Europene: consideratii introductive

Efectuat student gr IME-111 : Magdil Nicolae

Verificat Profesor universitar : Bardan Veaceslav

Chiinu 2013


2/13

Politica de mediu a Uniunii Europene: consideratii introductive

Studiile recente arata ca din cele 56 de probleme de mediu inventariate in Europa, 12 sunt

deosebit de importante prin nocivitatea lor: schimbarile climatice (datorate emisiilor de bioxid de

carbon si metan), rarefierea si diminuarea stratului de ozon (Europa emite aproximativ 40% din

totalul emisiilor de cloro-fluoro-carbon, amenintarea principala la adresa stratului de ozon),

reducerea biodiversitatii (aproape jumatate din numarul speciilor de pesti, mamifere, reptile, suntpe cale de disparitie), emisiile acide (25% din emisiile de sulf si azot apartin Europei), oxidantii

fotochimici, managementul apelor dulci (problema penuriei de apa dulce in unele zone ale

Europei sudice si centrale), degradarea padurilor (cu secole in urma, 80% din suprafata

continentului era acoperita de paduri, in prezent doar o treime din aceasta suprafata este

impadurita), poluarea zonelor de coasta (Marea Neagra este cea mai afectata de activitatile

umane dintre toate marile de pe continent), deseurile si managementul lor, stresul urban, riscurile

chimice si accidentele majore (E.E.A.,Europes environment, dupa Dutu;1998, II:225).

Dupa ce a fost trecuta cu vederea timp de multi ani, politica mediului atrage tot mai mult atentia

publicului si a mass-mediei din Uniunea Europeana, iar protectia mediului devine una dintre

provocarile majore ale Uniunii in prezent. In anii 70 -80, in special datorita televiziunii sicomunicatiilor directe prin intermediul satelitilor, a crescut gradul de constientizare a numeroase

probleme ecologice in randul politicienilor si a publicului in egala masura. Odata cu raspandirea

acestei constiinte ecologice, politicienii au raspuns in diferite modalitati, insa principalele

raspunsuri s-au concretizat in crearea unor partide politice ecologiste si adoptarea unor agende

care puneau accent pe problemele de mediu. Chiar si in aceste conditii, sarcina de a

compatibiliza activitatea umana si stabilitatea mediului inconjurator este inca la inceput (Cole,

1994:203).

Criticata vehement pentru ca a pus pe primul plan dezvoltarea economica si ca a ignorat mediul,

Uniunea europeana actioneaza acum in spiritul convingerii ca dezvoltarea economica nu

constituie un obiectiv care sa fie realizat cu sacrificarea mediului inconjurator.

De aceea, asa cum s-a subliniat in doctrina, raspunsul regional sau comunitar la problemele demediu are avantaje evidente fata de un raspuns national la aceleasi probleme, datorita faptului

ca multe aspecte de mediu depasesc frontierele nationale, iar diferentele de standarde in privinta

protectiei mediului ar duce la distorsionarea comertului; pe de alta parte, statele sunt incurajate

sa-si inaspreasca legislatia de mediu in conditiile in care si vecinele lor evolueaza in aceeasi

directie (McCormick, 1999:193).

Definirea notiunii de politica de mediu: daca mediuleste cadrul natural si cel realizat de

om in care traiesc oamenii, iarproblemele de mediusunt aspecte ce deriva din relatia bilateraladintre om si acest cadru,politica de mediusauecologicaeste orice actiune sau inactiune a

guvernantilor (in sens larg, incluzand orice institutie centrala, locala, regionala sau comunitara)

in vederea gestionarii activitatii umane in spiritul prevenirii efectelor daunatoare asupra naturii si

resurselor naturale, ori in vederea asigurarii faptului ca schimbarile produse de om mediului nu

afecteaza calitatea vietii umane (1999:198).

Instrumentele principale ale politicii ecologice sunt: (1) conservarea, (2) combinarea conservarii

si economiei in cadrul conceptului de dezvoltare durabila, (3) ecologia restauratoare (pentru

reconstruirea ecosistemelor), (4) promovarea eticii ecologice.


3/13

Mediul - o preocupare legislativa tarzie in Uniunea Europeana

In Tratatul de la Roma(1957) privind instituirea Comunitatii Economice Europene nu

exista nici o prevedere cu privire la o eventuala politica comuna europeana in domeniul mediului

inconjurator, ceea ce arata lipsa de interes a fondatorilor Comunitatilor europene fata de aceasta

problema, explicabila pe de o parte, deoarece criza ecologica majora avea sa izbucneasca numai

in anii 60.

Actul Unic European din 1986 a introdus pentru prima data in mod formal dimensiunea

ecologica in cadrul politicilor comunitare. Sesizand carenta legislativa, initiatorii AUE au inclus

in prevederile sale (art.130 R-T) obiectivelepentru initiativele legate de mediul inconjurator: a)

pastrarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului; b) protejarea sanatatii oamenilor; c)

utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale;

De asemenea, s-au formulat principiilepoliticii comunitare de mediu: precautia,

abordarea preventiva, corectarea cu prioritate la sursa a poluarii, si poluatorul plateste

(Druesne, 2001:525).

AUE include si principiul subsidiaritatii in domeniul politicii de mediu: Comunitatea vaactiona in masura in care obiectivele pot fi atinse mai bine la nivel comunitar decat la nivelul

statelor membre individuale, accentuand beneficiile actiunii coordonate si importanta actiuniilocale si regionale, a masurilor luate cat mai aproape de problemele de mediu in cauza.

In materia luarii deciziilor in problemele de mediu, Consiliul actiona in continuare pe

baza votului unanim.

Ulterior, Tratatul de la Maastricht (1992) a conferit statutul de politica publica

comunitara politicii de mediu, introducand totodata notiunea de dezvoltare durabila, si

reiterand principiul precautiei, cu accentuarea nevoii de a beneficia de o abordare precauta,

preferandu-se evitarea problemelor repararii lor.

Votul majoritar calificat a inlocuit votul unanim in problemele de mediu, iar codecizia a

devenit procedura standard de adoptare a legislatiei comunitare din domeniu, cu toate ca

planificarea in domeniul mediului si problemele legate de taxare inca necesitau unanimitate.

Acest lucru a fost considerat un impediment in dezvoltarea noilor strategii privind protectia

mediului, inclusiv utilizarea stimulentelor financiare in locul celor conventionale, de tipul

comanda si control. (Weatherill & Beaumont, 1999:1052)

Printr-un comunicat din 1998, Comisia europeana a recunoscut imperativul integrariiconsideratiilor de mediu in politicile comunitare, fapt confirmat si la reuniunea Consiliului

european de la Viena, din acelasi an. Din acest moment, institutiile comunitare au tinut seama in

formularea politicilor comunitare din diferite domenii de activitate, de problema impactului

asupra mediului, fiind efectuate regulat studii privind evaluarea impactului si proceduri de

aprobare pentru toate proiectele majore, publice sau private.

Comisia a fost institutia cea mai activa in domeniul mediului (exista aproximativ 340 de

Directive, regulamente si decizii deja in vigoare) si a fost autorizata de Consiliu sa negocieze

acordurile privind diferite surse de poluare si probleme legate de mediul inconjurator, nu doar in

cadrul Uniunii ci si pe plan international, pe masura ce protectia mediului era vazuta tot mai mult

ca o problema globala.


4/13

Controlul poluarii aerului ocupa 11% din legislatia de mediu comunitara, poluarea apelor 4%,

managementul mediului marin 14%, protectia vietii salbatice si a biodiversitatii 7%, insa

managementul padurilor doar 2%, poluarea sonora 6%, controlul organismelor modificate

genetic 3%, problematica impactului agriculturii asupra mediului 3%, promovarea surselor

alternative de energie 2% (McCormick, 1999:200).

Proiectul Constitutiei Europene reia in linii generale prevederile tratatelor anterioare.Obiectivele Uniunii in domeniul protectiei mediului raman aceleasi, la fel si

principiile (precautie, corectare la sursa, poluatorul plateste) si fundamentele elaborarii politicii

de mediu. Este prevazuta cooperarea Uniunii si a statelor membre cu tarile terte si cu

organizatiile internationale competente in materia mediului, ca si posibilitatea incheierii unor

acorduri intre acestea. Pentru adoptarea oricaror masuri la nivel comunitar in materia mediului,

Constitutia prevede consultarea ECOSOC si a Comitetului Regiunilor.

Programele de actiune cu caracter general raman modalitatea principala prin care Uniunea isi

stabileste obiectivele prioritare in materia mediului. Implementarea si finantarea politicii de

mediu este asigurata de statele membre. Daca o masura ce trebuie implementata de un stat

membru implica costuri foarte mari pentru autoritatile publice ale acelui stat pot fi prevazutederogari temporare si/sau sprijin financiar din Fondul de Coeziune.

In lipsa unei definiri clare a competentei Comunitatii europene in domeniul mediului,

primele incercari de articulare a unei politici de mediu coerente s-au produs de o maniera

inegala si ca raspuns la probleme de mediu aparute la un moment dat. Ca urmare, politica de

mediu a evoluat intr-o maniera incrementala si ad-hoc.

Domeniile prioritare vizate de actiunile comunitare sunt diverse si constau dintr-o

retea de instrumente legislative adoptate pe baza articolelor 100 si 135 CEE.

a) poluarea apei

Poluarea apei este de doua tipuri: cea care afecteaza apa dulce de suprafata sau panza de apa

freatica si poluarea apei marine/oceanice. Atat apa dulce cat si cea marina reprezinta destinatia

unei largi varietati de deversari in urma proceselor industriale, in special din procesarea

materiilor prime, reziduuri eliminate din centrele urbane sau deversari accidentale de substante

toxice (spre exemplu, petrol).

Diferite obiective privind calitatea apei au fost stabilite inca din anii 70. In 1976 a fost elaborata

o lista neagra cuprinzand 129 de substante periculoase, o atentie deosebita fiind acordata

deversarilor de cadmiu si mercur.(Cole &Cole,1994:207)

Au fost emise o serie de directive cu privire la poluarea apelor dulci si sarate, de

suprafata sau subterane. De asemenea, s-au stabilit standarde de calitate pentru apa menajera, apa

potabila, apa dulce necesara pentru piscicultura si apa utilizata pentru cresterea crustaceelor.

Deversarea substantelor toxice a fost controlata mai strict, prin stabilirea unor limite

maxime admise in ceea ce priveste continutul de mercur, cadmiu, DDT

De asemenea, in continuarea preocuparii pentru acest domeniu, al poluarii apelor, CE a fost

reprezentata la cateva conventii destinate reducerii poluarii in apele internationale cum ar fi

Rhinul, Atlanticul de Nord, Marea Nordului si Marea Mediterana.


5/13

La fel ca si in alte domenii ale politicii de mediu, cum ar fi poluarea atmosferica, monitorizarea

poluarii apei sau identificarea si prinderea contravenientilor este dificila; cu toate acestea, in

unele situatii, un control eficace asupra poluarii poate fi realizat, o dovada in acest sens

fiind faptul ca la nivel european se acorda Steagul Albastru pentru plaje curate iar exemplul

celor care il primesc este mediatizat ca practica de succes.

b) poluarea atmosferica.

Aceasta se refera la prezenta in aer si la efectele urmatoarelor tipuri de substante:

dioxidul de sulf, oxizii de nitrogen si particulele suspendate rezultate in special in urma arderii

de combustibili fosili in centrale energetice si uzine industriale, emisiile de plumb din motoarele

vehiculelor si monoxidul de carbon rezultat din arderea incompleta a combustibilului.

Toate aceste surse de poluare atmosferica reprezinta potentiale pericole pentru sanatatea

umana si pentru natura.

Si in acest domeniu au fost emise directive menite sa reglementeze anumite probleme cum ar fi

emisiile de dioxid de sulf, utilizarea clorofluorocarburilor in ambalajele cu aerosoli, controlulpoluarii produse de anumite instalatii industriale.

Masurile nu au vizat insa doua aspecte foarte importante ale acestui domeniu: poluarea

produsa de fabricile in care se desfasoara procese de ardere, cum ar fi centralele termice, si, a

doua, emisia gazelor de esapament. Pe seama celor doua sunt puse pagubele tot

mai mari produse padurilor de ploile acide.

c) zgomotul.

Zgomotul nu produce numai discomfort ci poate, de asemenea, sa afecteze sanatatea.

Directivele adoptate in acest domeniu au vizat stabilirea nivelului maxim al zgomotului

pentru camioane, automobile, motociclete, tractoare, aeronave subsonice, masini de tuns iarba si

utilaje pentru constructii, in timp ce nivelul zgomotului aparatelor casnice trebuia mentionat pe

ambalajele acestora.

Astfel, scopul politicii in acest domeniu este reducerea zgomotului la sursa. In 1996 o Carta

Verde cerceta problema zgomotului cauzat de mijloacele de transport si stabilea planuri pentru

simplificarea legislatiei existente in vederea tinerii sub control a zgomotului exterior. Schimbari

mai drastice ar putea presupune separarea zonelor rezidentiale de cele industriale sau de caile de

transport aglomerate, insa o asemenea solutie este extrem de costisitoare si pare, deocamdata,imposibil de aplicat.

d)produsele chimice.

Masurile au vizat reglementarea clasificarii, ambalarii, etichetarii substantelor

periculoase, compozitia detergentilor, si s-a intocmit un inventar la nivel european al

substantelor chimice periculoase. Unele substante periculoase au fost interzise in procesul defabricare a pesticidelor, iar producerea substantelor implicate in accidentul de la Seveso, la care

se adauga azbestul, a fost strict limitata.

Masurile de precautie trec pe un plan primordial, in 1982 instituindu-se obligatiaproducatorilor din statele membre de a informa autoritatile competente despre substantele,

instalatiile si locurile care prezinta risc de accident, si s-au luat masuri pentru reducerea in mod


6/13

substantial a emisiei de clorofluorcarburi, socotite vinovate de subtierea stratului de ozon care

protejeaza planeta de radiatiile ultraviolete.

e)eliminarea deseurilor.

Incepand cu 1975, s-au adoptat reglementari cu privire la colectarea, eliminarea, reciclarea si

prelucrarea deseurilor, stiut fiind faptul ca pe teritoriul comunitar se produc anual peste douamiliarde de tone de deseuri, dintre care se estimeaza ca 30 de milioane sunt periculoase si cifrele

prezentate se refera doar la Uniunea Europeana cu15 membri. Masurile legislative relevante sunt

limitate la eliminarea anumitor tipuri de deseuri considerate a fi cauza unor probleme grave, cum

ar fi deseuri de uleiuri sau utilizarea reziduurilor lichide din canalizarea municipala in

agricultura. In domeniul managementului deseurilor, Comunitatea stabileste linii directoare

pentru adoptarea unor tehnologii ecologice, reciclare, imbunatatirea modalitatilor de eliminare,

transport si recuperarea pamantului contaminat. (Cole & Cole, 1994:107-108)

Strategia Comisiei din 1996 privind managementul deseurilor a accentuat nevoia pentru

prevenirea producerii deseurilor introducand ca element cheie raspunderea producatorului sau

furnizorului pe toata durata ciclului de viata al unui produs. (Roney, 1998:206)

f)protectia naturii.

Acest domeniu se bucura de atentie frecventa, chiar daca aceasta este sporadica si concentrata de

obicei pe aspecte locale si specifice. Exista dispute intre statele membre cu privire la practici

nationale pe care alte state le considera indezirabile sau inacceptabile si pentru care se solicita

interventia la nivel comunitar. Exemple in acest sens ar fi vanarea pasarilor migratoare in Italia,

practicata ca sport, vanarea vulpilor in Marea Britanie, sau cruzimea fata de animale practicata in

zone ale Spaniei sau Portugaliei.(Cole & Cole, 1994:215)

La nivel comunitar au fost adoptate directive ce vizau protectia pasarilor salbatice,

interzicerea importului de produse din pui de foca, limitarea si controlul experientelor stiintifice

pe animale.

Proiectele ce au ca obiect protejarea habitatului natural, a florei si faunei asadar, primesc

finantare prioritara din partea Uniunii, in conformitate cu propunerile venite din partea

organizatiilor de lobby din domeniul mediului.

Comisia este responsabila pentru coordonarea masurilor conservationiste a statelor membre.Sunt

elaborate periodic liste revizuite in scopul protejarii speciilor pe cale de disparitie atat din cadrul

florei cat si a faunei.

Aceasta trecere in revista a principalelor domenii de interes releva un model de legiferare cel

putin ciudat, greu de inteles daca nu este corelat cu handicapul constitutional care a marcat

reglementarea in acest domeniu pana la recunoasterea sa in randul comptentelor formale ale

Comunitatii. Crearea competentei formale pentru reglementare in sfera mediului a imbunatatit

semnificativ abilitatea Comunitatii de a urmari o politica coerenta de mediu.

Natura politicii de mediu a UE

Politica mediului a fost considerata ca fiind doar o politica de acompaniament a

politicilor majore, alaturi de politica sociala, politica in materie de cultura, politica de sanatatepublica, politica de protectie a consumatorilor.


7/13

Rolul secundar se explica prin nivelul cantitativ al subventiilor bugetare acordate unei

astfel de politici, desi, asa cum s-a subliniat in doctrina (M. Dutu, 1998:238) acest criteriu nu

este suficient pentru a determina insemnatatea unei anumite problematici, si aceasta din doua

motive: o politica comuna puternica se poate exprima mai ales prin dispozitii reglementare si

decizii (cum este cazul politicii concurentei), iar Banca Europeana de Investitii acorda fonduri

pentru politicile sectoriale, deci si pentru mediu, suplinind astfel contributiile bugetare si

semnificatia lor pentru determinarea importantei unei politici.

Evolutia politicii de mediu si a celei privind protectia consumatorilor in Comunitatea Europeana

confera un exemplu ilustrativ al modelelor de dezvoltare a sistemului comunitar legislativ si de

politici publice, in care cresterea incrementala a competentei a fost o trasatura distinctiva.

Totodata, ambele domenii confera o imagine a relatiei dintre politica comunitara si

nationala. (Weatherill & Beaumont, 1999:1031)

Elemente determinante in evolutia politici de mediu a UE:

- a aparut din ce in ce mai evidenta necesitatea formularii unei politici comune privind mediul,

care sa protejeze mediul statelor membre ale Comunitatii in fata efectelor cresterii economice;

- a devenit, de asemenea, clar pentru oficialii europeni ca intarirea legislatiei privind mediul in

unele state membre, ca Germania sau Olanda, submineaza piata unica europeana prindistorsionarea comertului cu celelate state membre

- Consiliul european de la Paris, din 1972 a discutat in premiera problema raportului dintre

dezvoltarea economica si protectia mediului, statuand ca expansiunea economica nu este un scop

in sine, ci trebuie sa se traduca printr-o ameliorare a nivelului dar si a calitatii vietii, iar o atentie

particulara trebuie sa primeasca valorile si bunurile nemateriale, in special protectia mediului

(Druesne, 2001:523).

Toate acestea au oferit punctul de plecare pentru acceptarea politica a necesitatii de a

aborda problemele ecologice la nivel comunitar. Se cerea de asemenea pregatirea unor planuri

strategice pentru elaborarea politicii comunitare in domeniul mediului, toate acestea in contextul

suportului fragil oferit de prevederile formale ale Tratatelor.

Odata ridicata la statutul de politica comunitara, protectia mediului a fost directionata in

principal catre obiectivul desavarsirii pietei unice. Urmarind si obiectivul general al imbunatatirii

calitatii vietii, dimensiunea sa principala este economica intrucat afecteaza direct industria

prelucratoare pentru care stabileste standarde de functionare si privind calitatea produselor.

Afecteaza de asemenea costurile de productie, costurile serviciilor si competitivitatea unuiprodus.

Formuland o politica in acest domeniu, institutiile comunitare nu se afla doar in pozitia de

legislator in limitele competentelor lor ci si in situatia de a coordona actiunea nationala si, in caz

de necesitate, de constrangere in vederea respectarii politicii de catre statele membre.

In urma exploatarii competentei conferite Comunitatii de a armoniza legislatia statelor membre,

pe baza argumentului constitutional referitor la eliminarea denaturarii liberei concurente datorata

disparitatilor intre legislatiile nationale, legislatorul comunitar a fost pus in situatia de a face

alegeri privind calitatea regimului de protectie a mediului pe care dorea sa-l instituie. De aceea,

temerile statelor membre legate de faptul ca standardele comune de la nivel comunitar ar putea fistabilite prin majoritate calificata la un nivel inferior, inacceptabil pentru anumite state, au fost


8/13


9/13

In exercitarea capacitatii sale internationale Comunitatea a aderat la sau a incheiat in

nume propriu ori impreuna cu statele membre un numar de conventii internationale asupra

mediului, dintre care mentionam: Conventia de la Helsinki privind protectia mediului marin in

Marea Baltica; Conventia de la Berna privind viata salbatica si habitatele naturale; Conventia de

la Bonn privind conservarea speciilor de animale salbatice migratoare; etc.

Un subiect cheie este protectia climatului. In acest domeniu, UE este lider mondial si afost un partener esential in adoptarea unui Protocol ambitios in materia protectiei climaterice la

Kyoto, in 1997. In prezent, sarcina si provocarea la nivelul UE este de a transpune angajamentele

continute in Protocolul de la Kyoto in actiune si implementarea lor completa. Aceasta se refera

in special la angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera in UE cu 8% anual pana

in anul 2012.

Obligatiile care rezulta din astfel de conventii internationale leaga atat Comunitatea cat si statele

membre. Acestea din urma sunt legate de o dubla obligatie: aceea de co-semnatare ale conventiei

si aceea fata de Comunitate. Tratatele semnate de Comunitate fac parte din sistemul de drept

comunitar si sunt, prin urmare, echivalente actelor institutiilor comunitare.

Limite practice privind planificarea si implementarea politicii comunitare de mediu.

Cu toate eforturile depuse in vederea promovarii protectiei mediului si atingerii obiectivelor

ambitioase ale politicilor in acest domeniu, problemele si obstacolele practice nu au lipsit.

Pricipalele probleme in stabilirea unei politici comune a mediului au privit costurile, diferitele

probleme de implementare din statele membre, lobby-ul puternic al diferitelor sectoare

industriale, dificultatile frecvente in dovedirea existentei unei relatii de cauzalitate intre daunele

sau deteriorarea provocata si diferitele procese tehnologice. In timp ce cauzele specifice ale unor

daune ecologice serioase pot fi adesea identificate cu acuratete si reglemetate, de cele mai multe

ori probleme majore pot fi mult mai greu controlate prin intermediul legislatiei (spre exemplu,

arderea de combustibili fosili si lemn).

O alta problema se refera la faptul ca multe propuneri de masuri sunt adoptate foarte lent ca

urmare a intarzierilor cauzate de nelinisti si interese nationale. Problemele de implementare a

politicii de mediu se refera si la faptul ca multe masuri in domeniul mediului nu sunt comune.

Danemarca insista permanent pentru dreptul de a-si mentine standardele superioare in domeniul

protectiei mediului. (Cole & Cole, p.205)

O problema majora, care nu va disparea curand, este dificultatea atat in a detecta procesele de

poluare a mediului si incalcarile legislatiei cat si punerea in aplicare a regulamentelor si

recomandarilor. Daunele provocate mediului nu sunt distribuite uniform pe teritoriul Uniunii si,in special de-a lungul coastelor si apelor marine nationale si internationale diversitatea cauzelor

care contribuie la poluarea acestor zone este atat de mare incat este imposibil de cuantificat

fenomenul in ansamblul sau. (Cole & Cole,1994:214)

Principiul poluatorul plateste este unul dintre principiile care ghideaza politica in domeniul

mediului dar si acesta are limitele sale. Atunci cand o companie este amendata pentru o anumita

infractiune, costul va fi transmis consumatorului. Totodata, amenzile sunt foarte mici

in comparatie cu daunele provocate mediului, chiar daca astfel de daune ar putea fi calculate cu

precizie. Tocmai pentru ca este mai usor pentru compania care provoaca daunele ecologice sa

plateasca amenda decat sa suporte costul eliminarii sursei poluarii, politica de mediu se

confrunta cu dificultati de planificare si implementare eficienta.


10/13

In fine, ceea ce este adesea considerat ca fiind benefic pentru politica de mediu are efecte

secundare care nu sunt intotdeauna luate in considerare si care pot fi chiar negative. Agricultura

organica este practicata pe aproximativ 1% din suprafata agricola a UE. Daca o astfel de practica

ar fi mai raspandita s-ar reduce consumul de fertilizatori chimici dar ar avea ca efect secundar

nivele reduse ale productivitatii, ceea ce ar necesita extinderea suprafetelor cultivate sau

dependenta de importuri, ambele efecte la fel de indezirabile. De aceea, orice demers in materia

politicii de mediu trebuie privit ca avand limite privind aplicarea practica.(Cole & Cole,1994:218)

Programele de actiune in domeniul mediului.

Incepand cu anul 1973, Comunitatea Europeana si apoi Uniunea Europeana au adoptat

mai multe programe de actiune in domeniul mediului, documente fara caracter juridic, care

exprima o filozofie comunitara in privinta protectiei si ameliorarii mediului si care au

stabilit un calendar de realizare a masurilor propuse:

Ultimul program de actiune, cel de-al saselea, (2001-2010), se deruleaza si in prezent.

Denumit Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastra, el fixeaza prioritatile UniuniiEuropene pana in anul 2010, fiind vizate in principal patru arii mari de protectie a mediului:

schimbarile climatice, unde obiectivul este reducerea gazelor de sera pana la un nivel care sa

nu produca variatii artificiale (ne-naturale) ale climei terestre.

Uniunea intentioneaza sa realizeze obiectiveleProtocolului de la Kyoto, adica reducerea

pe termen scurt, a emisiilor gazelor de sera cu 8% pana in 2008-2012, comparativ cu nivelul lor

din perioada anilor 1990, iar pe termen lung, cu 20-40% pana in 2020.

Eforturile comunitare in vederea intampinarii provocarilor legate de schimbarile

climatice vor fi variate, si implica, printre altele, integrarea obiectivelor legate de schimbarile

climatice in celelalte politici comunitare, in special politica energetica si de transporturi,

reducerea gazelor de sera prin mijloace specifice, menite sa imbunatateasca eficienta energetica,

economisirea si refolosirea surselor de energie, impulsionarea cercetarilor din domeniu, precum

si o mai buna informare a cetatenilor asupra problematicii schimbarii climatice si a efectelor sale

posibile.

natura si biodiversitatea; obiectivul in acest domeniu este protectia si refacerea

structurii si functionalitatii sistemelor naturale, precum si stoparea distrugerii biodiversitatii, atat

in spatiul comunitar, cat si la nivel global.

Pentru aceasta, este necesara o mai buna implementare a legislatiei de mediu, mai ales in

domeniul apei si aerului, se impune de asemenea extinderea campului de aplicare a Directivei

Seveso II, coordonarea actiunii statelor membre pentru prevenirea si repararea daunelor

provocate de accidente sau dezastre naturale, protectia plantelor si animalelor de radiatiile

ionizante, protectia, conservarea si restaurarea habitatelor naturale, stabilirea unei strategii de

protectie a padurilor si a solului, protectia si restabilirea habitatelor naturale marine si extensia

Retelei Natura 2000 pentru a le include si pe acestea, sprijinirea cercetarii in domeniu, precum si

a programelor menite sa culeaga informatii despre biodiversitate .

sanatatea publica; actiunea comunitara in acest domeniu are ca scop asigurarea uneicalitati a mediului care sa nu dea nastere unor riscuri semnificative pentru sanatatea umana.


11/13

In primul rand, se impune identificarea riscurilor existente pentru sanatatea umana,

inclusiv a copiilor si a batranilor, si stabilirea unor standarde corespunzatoare, precum si

introducerea consideratiilor vizand sanatatea publica in politica privind apa, aerul, deseurile si

solul.

De o importanta deosebita sunt considerate a fi dezvoltarea unui nou sistem de evaluare

si de management al riscului in privinta noilor substante chimice care apar pe piata, adoptarea siimplementarea de masuri legislative privind zgomotul, precum si interzicerea sau limitarea

utilizarii celor mai periculoase dintre pesticide.

managementul resurselor naturale si a deseurilor. Consumul resurselor energetice,

regenerabile sau nu, trebuie sa nu depaseasca capacitatea de suportabilitate a mediului, iar

deseurile sa fie cat mai putine; in privinta deseurilor, s-a fixat ca si obiectiv reducerea lor cu 20%

pana in 2010 si cu 50% pana in 2050.

Pentru descurajarea risipei de resurse naturale, s-a decis folosirea la maxim a

instrumentului care este taxarea utilizarii resurselor,precum si eliminarea subventiilor acordate

activitatilor ce presupun o suprautilizare a resurselor naturale.

Uniunea Europeana nu are inca ostrategie coerenta de reciclare a deseurilor, prin

urmare acest obiectiv a devenit prioritar, iarpreventia producerii deseurilorconstituie un aspect

ce, conform programului adoptat in 2001, necesita a fi integrat in politica integrata a produselor

si in strategia comunitara din domeniul produselor chimice.

Masurilecare vor duce la implementarea acestui program se preconizeaza a fi:

imbunatatirea aplicarii legislatiei din domeniul mediului;

colaborarea cu cetatenii, care trebuie responsabilizati in procesul de schimbare a

comportamentului fata de mediu, insa care au nevoie de tot mai multa si mai completa informatie

asupra domeniului;

integrarea accentuata a consideratiilor de mediu in celelalte politici comunitare, precum

si in managementul si planificarea utilizarii terenurilor;

parteneriatul cu mediul de afaceri, cu companiile comerciale;

De asemenea, documentul arata foarte clar insuficienta abordarii strict legislativein

problematica deosebit de complexa a mediului, subliniind ca este nevoie de o alta abordare,strategica, ce ia in considerare o paleta larga de instrumente menite a influenta deciziile luate de

comercianti, consumatori, factorii de decizie in politici publice, cetateni.

Principiile promovate in politica europeana a mediului.

Principiul precautieieste unul dintre cele mai puternice instrumente ale politicii de

mediu.Principiul precautiei are ca scop sa asigure un nivel ridicat de protectie a mediului si a

sanatatii umane, animale si a vegetatiei, ori de cate ori datele stiintifice disponibile nu permit o

evaluare completa a riscului ecologic. Este de evitat, pe de alta parte, folosirea principiului

precautiei ca pretext pentru masuri protectioniste, ce afecteaza piata unica sau libera concurenta

in spatiul comunitar.


12/13

Din moment ce principiul nu poate sub nici o forma sa fie folosit pentru a justifica

adoptarea unor masuri arbitrare, utilizarea sa poate fi daclansata numai in circumstante adecvate.

Adica, trebuie intotdeauna evaluate date stiintifice relevante referitoare la riscuri inainte ca

principiul sa fie invocat. Chiar daca nu este posibil ca in toate cazurile sa se efectueze o evaluare

comprehensiva a riscurilor, trebuie depuse toate eforturile pentru a evalua informatiile stiintifice

disponibile. Dupa ce o asemenea evaluare a fost facuta si dupa ce riscurile si nesiguranta

stiintifica sunt luate in considerare, trebuie luate masuri daca se dovedeste a fi necesare pentru aproteja mediul si sanatatea umana, a faunei sau florei. Asemenea masuri vor fi rezultatul unei

decizii exclusiv politice, ca functie a nivelului de risc aceptabil pentru societatea asupra careia

riscul va fi impus.

Pentru invocarea principiului, este necesar ca trei conditii preliminare sa fie indeplinite:

a) identificarea efectelor potential adverse, b) evaluarea datelor stiintifice disponibile si c)

determinarea masurii in care datele stiintifice sunt nesigure.

Raspunderea pentru mediu. Raspunderea pentru daunele provocate mediului (pe care o

vom denumi in continuare raspundere pentru mediusauraspundere ecologica) implica atat

raspunderea pentru daunele provocate mediului, cat si raspunderea pentru daunele provocatepopulatiei, derivand din calitatea mediului.

In statele membre exista reglementari ce vizeaza raspunderea ecologica, pentru daunele

cauzate mediului, insa aceste legi se aplica doar la aparitia daunelor cauzate sanatatii umane ori

proprietatii. Este nevoie de un regim integrat de raspundere ecologica pentru daunele cauzate

resurselor naturale, sau cel putin resurselor protejate deja de legislatia comunitara (pasarile

salbatice si habitatul natural).

Principiul poluatorul platesteare ca scop obligarea celui care cauzeaza dauna

ecologica (poluatorul, intr-o exprimare generica), sa remedieze dauna cauzata, in ideea

incurajarii unei precautii mai responsabile din partea factorilor poluatori.

Pentru ca principiul sa functioneze, poluatorul trebuie sa fie identificabil, dauna trebuie sa fie

cuantificabila, si este necesara dovada legaturii de cauzalitate intre poluator si dauna ecologica.

De aceea, principiul devine inaplicabil in cazul poluarii cu caracter global, difuz (cum ar fi

schimbarea climatica).

Instrumente ale politicii de mediu

Instrumentele utilizate in cadrul politicii de mediu la nivelul UE sunt pe cat de numeroase

pe atat de diverse: Schema de management si audit ecologic comunitar, stabilirea unor criteriiminime pentru inspectiile de mediu, taxele ecologice, eticheta ecologica, instrumente financiare

(LIFE), acordurile ecologice, etichera ecologica, evaluarea efectelor asupra mediului in etapa

planificarii (se refera la diferite proiecte sau programe in diverse domenii care vor trebui sa

integreze in continutul lor si analize privind efectele asupra mediului), etc.

Taxele ecologice. Politica Uniunii Europene in domeniul impunerii fiscale pentru

protectia mediului are ca scop promovarea utilizarii instrumentelor fiscale de catre statele

membre precum si utilizarea taxelor pentru mediu in concordanta cu legislatia comunitara

In primul rand, se poate observa ca taxele ecologice pot fi un mod de implementare a

principiului poluatorul plateste, prin incurajarea producatorilor dar si a consumatorilor de aadopta un comportament mai sensibil la problemele mediului.


13/13

In conceptia institutiei comunitare, prin taxe ecologice sau pentru mediu se inteleg toate

platile obligatorii cu aceasta destinatie, indiferent daca sumele incasate revin bugetului central,

local sau sunt folosite ca sume cu detinatie speciala.

Exista doua categorii de taxe pentru mediu:

- cele aplicate emisiilor poluante (taxele pe poluarea apei si pe emisiile de zgomot dindomeniul aeronautic)

- taxele aplicate produselor (taxe pe pesticide, pe benzina).

Eticheta ecologica.

Obiectivul programului comunitar de introducere progresiva si de utilizare a etichetei

ecologice vizeaza promovarea produselor care au, in comparatie cu produsele din acelasi grup de

produse, un impact redus asupra mediului si de a oferi consumatorilor informatii clare si stiintific

motivate asupra produselor pe care le consuma sau folosesc.

Eticheta ecologica se acorda produselor care pot fi procurate pe teritoriul comunitar, si

care intrunesc anumite cerinte specifice referitoare la protectia mediului, prevazute in anexele

Regulamentelor, insa numai daca produsele respective contribuie in mod semnificativ la

imbunatatirea unor specte de mediu importante.

Politica de mediu europeana

Documents

Transcript of Politica de mediu europeana