Orice activitate economica, in conditiile economiei de piata asociaza, in mod

obiectiv, factorul de productie capital, cu inca un factor esential, factorul munca. Acest factor

se procura prin intermediul pietei, piata muncii constituindu-se astfel, intr-un subsistem al

economiei de piata.

         Pe aceasta piata functioneaza cererea si oferta, se formeaza un pret, dar toate acestea

se manifesta in functie de specificul determinat de obiectul tranzactiilor de pe aceasta piata.

           In cadrul pietei muncii se intalnesc cei ce poseda factorul de productie capital cu cei

care detin factorul de productie munca.

                     Principalul scop urmarit pe piata muncii este ajungerea la o stare de echilibru

intre principalele componente. In momentul in care nu se atinge stare de echilibru apare

fenomenul de somaj.

    CONCEPTUL SI TRASATURILE PIETEI MUNCII

 In general, piata muncii reprezinta spatiul economic  in care  tranzactioneaza in mod  liber utilizatorii de munca (detinatorii de capital) in calitate de cumparatori si posesorii  resursei de munca, in calitate de  vanzator, in care, prin mecanismul pretului muncii al concurentei libere intre agentii economici, al altor  mecanisme  specifice se ajusteaza cererea si oferta de munca.

Intr-o formulare restransa, piata muncii este expresia reglarii cererii si ofertei de munca prin deciziile libere  ale agentilor economici

Agentii economici intalniti pe piata muncii sunt:

a) ofertantii, respectiv cei ce ofera marfa reprezentata de capacitatea de munca si competenta profesionala, contra unui anumit pret stabilit de piata;

b) cumparatorii ,  adica intreprinderile care au nevoie de munca, intr-o anumita cantitate si structura profesionala, pentru a-si desfasura activitatea si pentru care sunt dispusi sa plateasca pretul specific-salariul;

c)  intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate intr-o gama  larga de servicii, prin  intermediul carora  ofertantii sunt pusi in contact cu cumparatorii de  munca  si care, evident, pentru serviciile lor solicita un pret.

 Rezultatul  tranzactiei pe piata muncii se materializeaza in contractul de  angajare si in salariu.  Deci, piata fortei de munca sau a factorului munca este constituita din  indivizi care cumpara si vand forta de munca si din angajamentele  care fac posibila desfasurarea acestor activitati.

0

Acesti indivizi beneficiaza  de timp liber si de timp de munca. Din punct de vedere economic timpul liber reprezinta timpul cheltuit in alte activitati decat cea economica(munca).

Cererea si oferta de munca sunt intr-o  relatie de interdependenta  cu dezvoltarea economico-sociala,  de amploarea si  structurile activitatilor economice  si ale  actiunilor  sociale si, pe de alta  parte,   de fenomenele  si procesele social demografice. Aceste inter dependente multiple sunt  sugerate  de urmatoarea schema 1:

Figura 1 Piata muncii-procesele demografice-dezvoltare culturala

Putem spune ca piata muncii are un caracter specific care poate fi pus in evidenta prin

urmatoarele aspecte:

pe termen scurt cererea de munca este invariabila deoarece crearea de noi locuri de munca

presupune dezvoltarea activitatilor existente si initiere altora noi, probleme care nu se pot

realiza intr-un timp scurt;

deasemenea ,oferta de munca se formeaza in decursul unui orizont de timp indelungat,

timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si se instruieste;

1

oferta  de munca isi pune  amprenta asupra modului de satisfacere a cererii  de munca;

mobilitatea redusa a  fortei de munca, a posesorului acesteia,  oamenii sunt

atasati mediului social-economic  in care sau format si unde traiesc; avantajele economice

oferite de alte zone (localitati ) nu isi exercita nelimitat rolul in  ceea ce priveste

deplasarile oamenilor spre noi locuri de munca;

oferta  de munca depinde si  de alti factori decat  cei economici (varsta, starea sanatatii,

psihologia oamenilor);

eterogenitatea cererii si ofertei de munca, neconcordanta  dintre structurile acestora fac

ca  substituirea  intre  diferitele ei componente  sa fie redusa.

La nivel local, in  Romania, piata muncii este reglementata si supravegheata prin  intermediul Oficiilor de   forta de munca si somaj si a punctelor de lucru organizatiilor   mai mici a oficiilor de forta de munca si somaj.

La nivelul judetean si actorul principal care reglementeaza cadrul legal in care se manifesta  fenomenele si procesele pe piata muncii il reprezintata de agentiile pentru ocupare si reconversie profesionala.

         La nivelul regional si national actorii implicati in administrarea pietei muncii sunt diferitele agentii de plasare a fortei de munca, precum si diferitele organizatii guvernamentale si neguvernamentale.  Insa principalul  organism care supravegheaza si reglementeaza desfasurarea activitatii pe piata muncii il reprezinta Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.

2

Politica privind piaţa muncii şi ocuparea forţei de muncă în România

1. Armonizare legislativă.

Politica de ocupare a forţei de muncă acoperă domenii vaste, dar strâns legate cu cele conexe. Dintre aceste domenii se pot menţiona: legislaţia muncii şi condiţiile de lucru, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, protecţia socială, protecţia muncii, eliminarea excluderii sociale şi lupta împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcţional atât la nivel de întreprindere, de ramură, naţional, cât şi comunitar, care să asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.

Ocuparea forţei de muncă a fost considerată ca obiectiv prioritar, facându-se eforturi pentru adaptarea sistemului românesc pentru punerea în aplicare a Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă. În acest sens, în anul 2001, a fost întocmit primul Plan de Acţiune în domeniul ocupării forţei de muncă (PNAO) însoţit de Programul pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi reducerea şomajului, care transpune Rezoluţia nr. 99/312/CE privind liniile directoare în domeniul ocupării.

2. Instituţiile de pe piaţa muncii

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei are responsabilitatea generală de

a elabora politicile de ocupare şi de piaţa muncii, programe şi planuri naţionale. El are de

3

asemenea responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare la Bugetul asigurărilor pentru

şomaj pe baza propunerilor făcute de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de

a controla executarea lor şi implementarea politicilor de ocupare, a strategiilor, planurilor şi

programelor realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de Consiliul

Naţional de Formare Profesională.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, apărută în anul 1998 este

cel mai important organism de implementare a politicilor şi programelor legate de piaţa

muncii. Agenţia este de asemenea responsabilă de coordonarea programelor active pe piaţa

muncii şi de organizarea programelor de formare profesională pentru persoanele neocupate;

are de asemenea responsabilitatea de a colecta contribuţiile la Bugetul asigurărilor pentru

şomaj, buget din care se fi nanţează măsurile active.

Comisia Naţională pentru Promovarea Ocupării este un nou organism tripartit,

consultativ constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea

ocupării forţei de muncă.

Consiliul Naţional pentru Standarde Ocupaţionale (COSA), organism

administrat tripartit, are ca obiectiv realizarea unui cadru organizatoric care să permită

evaluarea şi certifi carea forţei de muncă pregătite pe baza standardelor ocupaţionale, inclusiv

evaluarea competenţelor dobândite pe cale nonformala şi informală, altele decât cele

echivalente cu califi cări profesionale organizate prin sistemul educaţional, care permit

continuarea studiilor pentru obţinerea unei diplome educaţionale.

3. Politici de ocupare a forţei de muncă

Sunt în principal politici macro-economice care se adresează categoriilor globale

macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiţia globală etc.

Politicile de ocupare a forţei de muncă pun accentul pe flexibilizarea pieţei muncii,

pe stimularea producţiei, mai ales la întreprinderile mici si mijlocii, prin alocarea de

fonduri pentru creditare cu dobânzi avantajoase sau prin alte sisteme fi scale care să

faciliteze angajările.

Obiectivul politicilor de ocupare este de a creşte gradul de ocupare a populaţiei

active şi, implicit, de a menţine rata şomajului la un minimum posibil.

4

Instrumentele utilizate nu sunt la îndemâna serviciilor publice de ocupare, ele

«aparţin» Ministerului de Finanţe, Industriilor şi Comerţului, Guvernului sau Băncii

Naţionale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele

de politică economică. Acest fapt este de înţeles atâta timp cât promovarea creşterii

economice poate genera promovarea unui volum mai mare al ocupării (schema.2.)

Ocuparea va creşte sau va scădea în conformitate cu ratele creşterii economice. În orice

caz, chiar dacă politicile de ocupare infl uenţează indirect, ele trebuie să fi e privite ca

având cea mai decisivă infl uenţă asupra volumului ocupării.

Politicile de piaţa muncii

Includ în principal următoarele domenii:

5

- legislaţia muncii (sau toate politicile care reglementează condiţiile de ocupare ale indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de muncă, durata şi condiţiile concediului anual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări şi concedieri, protecţia muncii şi condiţiile de sănătate, pensionare anticipata, muncă cu program redus, promovarea formării continue etc. );

- politicile «active» ( care constau in serviciile de mediere/plasare, de informare şi consiliere privind cariera, de formare profesională, subvenţiile pentru angajare, instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de promovare a iniţiativei private, etc.);

- politicile «pasive» care înlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar şomeri.

Politicile de pe piata muncii (Fig.3.) au de obicei un impact direct asupra deciziilor referitoare la ocuparea participanţilor la piaţa muncii , comparativ cu politicile de ocupare, şi totodată se reflectă şi asupra volumului şi/sau asupra structurii ocupării şi/sau a şomajului, în special pe termen scurt. Acest fapt se aplică în special acelor politici implementate prin intermediul serviciilor publice de ocupare, aşa numitele politici active şi pasive pentru piaţa muncii.

Analiza situaţiei de pe piaţa forţei de muncă

Populaţia şi forţa de muncă

Populaţia României se afl ă într-un proces continuu şi lent de scădere de la începutul anilor ’90. În acest răstimp populaţia a scăzut cu 3,4% (800.000 de persoane), ajungând la 22,4 milioane în anul 2001. În perioada 2001-2003 sporul natural a fost în descreştere datorită sporului de natalitate afl at înt-o tendinţă de scădere tabel 2.

6

Pe la jumătatea anilor ’90 când, datorită deteriorării situaţiei economice, un nou flux de locuitori, de data aceasta din oraşe, s-a mutat la sate şi a început practicarea unei agriculturi de subzistenţă. Rata participării populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a fost de 69,7% la momentul primei Anchete asupra Forţei de Muncă din 1994. Până în 1996 această rată a ajuns la 72,3%, dar a început să scadă încet până a ajuns la 68,5% în anul 2001, sub media Uniunii Europene ( 69,2%).

7