CUPRINS

1. FUNDAMENTAREA NOŢIUNILOR.....................................................................................2

1.1. Funcţia publică şi funcţionarul public....................................................................................21.2. Noţiunea de politică de personal............................................................................................4

2. POLITICILE SPECIFICE DE RESURSE UMANE.................................................................6

2.1. Formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici...................................................................62.2. Recrutarea şi selecţia resurselor umane…………....……….....……...……..........................72.3. Numirea în funcția publică …………………....………………………………………….....82.4. Promovarea functionarilor publici...........................................................................................92.5. Conducerea personalului din administraţia publică...............................................................10

3. Drepturi,obligatii,raspunderi ale functionarilor publici din românia........................................11

4. Aspecte privind etica functionarilor publici..............................................................................12

5. Conditii de acces la functia publica in state membre ale uniunii europene.............................13

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1.FUNDAMENTAREA NOŢIUNILOR

1.1.Funcția publică și funcționarul public

Funcția publică reprezintă situația juridică a persoanei învestită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice,ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a învestit-o.În art.2,alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,se arată că funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,stabilite în temeiul legii,în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.Noțiunea de funcție publică poate avea mai multe accepțiuni:

într-o primă accepțiune,noțiunea de funcție publică include pe toți aceia ce sunt învestiți cu prerogative de putere publică pe care o exercită în numele și cu încredințarea unor autorități publice.

într-o a doua accepțiune,noțiunea de funcție publică se defineşte prin raportarea la prerogativele unei funcții sau demnități de stat,indiferent de tipul învestiturii,de tipul organului sau de nivelul la care se exercita.

În această accepțiune a funcției publice sunt incluși demnitarii la nivel central,aleși (președintele) sau numiți (miniștri),demnitarii locali aleși (primarii și consilierii),numiți (prefectul),funcționarii publici de carieră. Potrivit art.73 lit.j din Constituție,statutul funcționarilor se adoptă prin lege organică,de unde concluzia că funcția publică și funcționarul public se supun unui regim juridic unilateral,respectiv unui regim de drept public.Conceptele de funcție publică,funcție de conducere sau funcție de execuție le întâlnim în Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în Legea nr. 40/1991 privind salarizarea Președintelui și a Guvernului României, precum și a personalului Președenției,Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive,în Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești,OUG nr. 24/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, etc.În prezent, cadrul legislativ al funcției publice este conferit de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public,cu modificările și completările ulterioare. Pentru funcția publică este indicată accepțiunea:”funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de instituția publică,în temeiul legii,în scopul realizării competențelor sale,învestirea în funcție facându-se în urma câștigării concursului sau promovării examenului organizat pentru ocuparea funcției publice”.1

Legiuitorul a definit funcția publică ca reprezentând”ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,stabilite în temeiul legii,în scopul realizării prerogativelor de putere public de către administrația public central și locală”.

1 Robert L.,Mathis,Managementul resurselor umane,Editura Economică,Iaşi,1997,p.85-88

1

Funcționarul public este persoana numită,într-o funcție public și învestită în mod legal cu atribuțiile acesteia,persoană titular de drepturi și obligații chemată să le exercite în scopul realizării competenței autorității publice sau instituției publice din care face parte funcția public.Ocuparea funcției de către funcționar, în mod legal, se face prin simpla învestire sau prin învestirea urmată de încheierea unui contract de muncă sau prin simpla încheiere a unui contract de munca. Principalele caracteristici ale funcționarului public,potrivit legii,sunt următoarele:

persoana care ocupă o funcție publică,în conformitate cu dispozițiile din actele normative;

persoană numită de autoritatea competent și aleasă potrivit legii; persoana prin care acționează administrația public în vederea asigurării funcționării

continui a unui serviciu public; persoana care își desfășoară activitatea după un statut,ce prevede drepturile și

obligațiile; persoana care acționează pe toate nivelurile ierarhice ale structurii sistemului

administrative,după depunerea juramântului de credință; persoana ce are un statut moral corespunzător etc.2

Tipologia funcționarilor publici se evidențiază:a)după modul de încadrare:

funcționari publici debutanți; funcționari publici definitivi.

b)după competența decizională,stabilită de lege: funcționari publici de decizie; funcționari publici care participă la pregătirea deciziei; funcționari publici care participă la executarea deciziei.

În categoria funcționarilor publici debutanți intră: persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu

îndeplinesc condițiile de vechime în funcții publice sau de specialitate stabilite pentru ocuparea unei funcții publice definitive;

persoanele selectate pentru cursurile speciale de instruire în vederea ocupării unei funcții publice organizate în condițiile legii;

absolvenții cu studii corespunzătoare. Funcționarii publici definitivi pot fi:

funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu și au obținut un rezultat corespunzător la eveluare;

funcționarii publici debutanți care au promovat cursurile speciale de instruire pentru ocuparea unei funcții organizate;

persoanele care au intrat în corpul funcționarilor publici.

Funcționarii publici de decizie sunt aceia care realizează managementul la nivelul mediu și gestionează activitățile personalului din subordine:secretar al municipiilor,al sectoarelor municipiului București;secretar al orașului,comunei;director general;șef serviciu;șef birou. Funcționarii publici care participă la pregătirea deciziei sunt persoanele care lucrează în diferite structuri organizatorice(documentarea administrativă;serviciul de prognoze și programe)având ca sarcină furnizarea de informații necesare fundamentării științifice a deciziilor.

2 Corneliu,Manda,Drept administrativ,Editura Lumina Lex,Bucureşti 2005,p.71-73

2

Funcționarii publici de execuție au rolul de a aplica sau de a urmări implementarea deciziei administrative(exemplu:inspector superior,consilier juridic principal,referent etc.3

1.2.Noțiunea de politică de personal

Succesul transformărilor economice şi sociale se află într-o corelare directă cu modul în care personalul organelor administraţiei publice reuşeşte să înţeleagă şi să implimenteze programele şi planurile reformelor. Astfel, problematica personalului devine, în mod imperios, o prioritate în activitatea organelor administraţiei publice.Teoria managementului personalului stipulează că activitatea de personal este una dintre cele mai importante, iar organizaţia, care abordează în mod profesionist resursele umane,are toate şansele să obţină performanţe deosebite. Analizând doctrina de specialitate,precum şi actele normative existente în materia gestionării personalului,se contureaza doua accepțiuni ce se pot da noțiunii de politică de personal în administraţia publică.Într-o primă accepţiune,noţiunea de politică de personal are un sens restrâns, referindu-se la principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă,precum şi obligaţiile personalului din administraţia publică. Într-o altă accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens larg,cuprinzând în plus principiile şi regulile ce se referă la realizarea condiţiilor necesar a fi create în cadrul autorităţilor administraţiei publice pentru desfășurarea optimă a activitaţii personalului salariat.În acest sens, politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici şi a celorlalţi salariaţi, relaţiile în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi cu beneficiarii administraţiei,calităţile,stilul şi metodele utilizate de managerii specializati în administraţia publică. Politica de personal are un rol funcţional;scopul ei constă în înfăptuirea optimă a sarcinilor administraţiei publice; se desfăsoară cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale şi profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare, premise ale realizării unei calităţi optime a activităţii administrative; are caracter unitar pentru toate autorităţile administraţiei publice, deoarece însăşi autorităţile administraţiei publice formează un sistem unitar; se bazează pe raţionalitate şi continuitate.4 În administraţia publică politica de personal se mai caracterizează şi printr-un profund umanitarism. Fară a avea drept scop bunăstarea lucrătorilor în administraţie ca problema în sine, ci bunul mers al activităţii, nu sunt neglijate interesele acestora.Sarcinile şi competenţele deosebite pe care le au autorităţile administraţiei publice impun existenţa unei politici de personal coerente, care să aibă în vedere calitatea şi competenţa profesională a personalului, deoarece eficienţa şi eficacitatea activităţii administraţiei depind de modul în care cei care lucrează în administraţie înțeleg şi reușesc să-şi îndeplinească atribuţiile şi serviciile care le revin, cu profesionalism. Valorile care sunt promovate în cadrul politicii de personal,sunt următoarele :

Transparenţa actului administrativ;

Onestitate şi integritate în exercitarea funcţiei publice;

Respect faţă de cetăţean,în calitate de beneficiar al serviciilor publice;

Profesionalism şi inovaţie în exercitarea funcţiei publice;

3 V.A.,Munteanu,Management public local,Editura TipoMoldova,Iaşi 2003,p.267-270

4 Ioan,Alexandru,Tratat de administraṭie publică,Editura Universul Juridic,Bucureṣti,2008,p.4733

Promovarea unor standarde înalte a serviciilor publice;

Respectarea normelor eticii şi deontologiei profesionale;

Comunicare eficientă inter- şi intra-instituţională.

Activitatea de management a resurselor umane trebuie să se bazeze pe următoarele principii:5

Promovarea resursei umane ca factor strategic în activitatea curentă a oricarei organizaţii.

Orientarea activităţilor funcţiei publice către cetăţean, ca beneficiar final al serviciilor

publice.

Integrarea unor valori, practici şi standarde de calitate europene în funcţia publică din

România, în spiritul unei administraţii moderne şi profesioniste.

Implementarea unui sistem de management al calităţii în activitatea administraţiei publice.

Utilizarea judicioasă şi transparentă a resurselor în scopul asigurării eficienţei şi eficacităţii

actului administrativ.

Astfel, se poate spune că elaborarea unei politici de personal implică: Formarea și perfecționarea funcționarilor publici; Recrutarea şi selecţia resurselor umane; Analiza şi evaluarea posturilor ; Salarizarea şi motivarea; Formarea şi perfecţionarea resurselor umane în administraţia publică; Evaluarea resurselor umane şi gestiunea carierei; Comunicarea, stilul de conducere şi creativitatea.

2. POLITICILE SPECIFICE DE RESURSE UMANE

5 V.A.,Munteanu,Management public local,Editura Tipo Moldova,Iasi 2003,p.2834

2.1.Formarea și perfecționarea funcționarilor publici

Potențialul uman reprezintă componenta esențială a oricărui system adninistrativ,de care depinde eficiența serviciilor publice și gradul de satisfacere a intereselor generale ale cetățenilor.În aceste condiții,calitatea și competența funcționarilor publici,private din perspectiva dimensiunii europene,constituie priorități ale reformei din administrația publică.Calitatea funcționarului public este dată de cunoștințele sale profesionale,managerial și cultural,reflectând potențialul de muncă și de creație al acestuia.Competența funcționarului public exprimă însăși calitatea sa aflată în acțiune.Ea redă capacitatea,priceperea funcționarului public în procesul muncii,în îndeplinirea atribuțiilor sale cu eficiență maximă. Creșterea calității funcționarului public se realizează în procesul formării profesionale și a perfecționării permanente a pregătirii.Teoretic,educarea omului din administrație,pentru a corespunde solicitărilor profesionale,cuprinde două părți:

formarea pentru profesie; perfecționarea în profesia în care s-a format(are loc permanent).6

Ambele laturi se presupun reciproc și formează procesul de pregătire profesională. Formarea funcționarilor publici,de conducere și de execuție,din sistemul administrativ,prezintă anumite particularități,care au generat o serie de opinii în legătură cu pregătirea acestui segment de specialiști.Tranziția la economia de piață a impus exigențe față de problema formării și ridicării nivelului profesional.Ca atare,reforma economică,restructurarea,retehnologizarea, privatizarea impugn programe special de pregătire și perfecționare a tuturor categoriilor de personal. Noul funcționar public trebuie să fie un bun viitorolog,planificator,organizator și promoter omologat pe plan European și mondial în domeniul administrației publice.Formarea funcționarilor publici constituie un proces complex,care trebuie să cuprindă următoarele componente:pregătirea profesională,pregătirea managerială,pregătirea complementară,pregătirea etică și pregătirea europeană. Pluralitatea activităților administrative determină o tratare diversificată a pregătirii profesionale a funcționarilor.În general,pe de o parte,multidimensionalitatea și caracterul de sinteză al managementului public local generează o specializare a funcționarilor publici pe posture și funcții publice,iar pe de altă parte,acestea determină o pregătire general diversificată,care se dezvoltă prin rotația de posture și funcții a funcționarilor publici.În țările occidentale,în conceperea,desfășurarea și finalizarea pregătirii personalului este utilizată consultanța specializată. Consultanța trebuie orientată în direcția elaborării programelor de pregătire și perfecționare.Elaborarea acestor programe este influențată și chiar condiționată de următorii factori:participanți(se are în vedere pregătirea,experiența,funcția ocupată);conținutul nevoilor de pregătire/perfecționare;gradul de omogenitate al participanților impune abordări diferite ale conținutului programelor în funcție de grup omogen/eterogen;durata programului(impune o anumită intensitate a procesului de pregătire);loc de desfășurare.

2.2. Recrutarea şi selecţia resurselor umane

Recrutarea personalului reprezintă procesul de căutare, localizare, de identificare şi de atragere a candidaţilor potenţiali, din care urmează să fie aleşi candidaţii capabili care, în cele din urmă, reprezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel mai bine cerinţelor

6 Ioan Alexandru,Tratat de administraţie publică,Editura Universul juridic,Bucureşti,2008,p.245-246

5

posturilor vacante actuale şi viitoare.Din această perspectivă instituțiile administrative trebuie să aibă o strategie de personal,de care depinde viitorul lor.Aceasta urmăreşte ca unitatea să poată selecta dintre candidaţi, persoanele capabile de cele mai bune performanţe în muncă.Persoana recrutată se va identifica cu misiunea managementului public și trebuie să convingă prin calitatea și competența sa. Recrutarea funcționarilor publici,sarcina important a Direcției de resurse umane,este un process complexce cuprinde patru etape:

a) analiza cerințelor postului vacant;b) întocmirea specificațiilor aferente activității în postul liber;c) cercetarea resurselor unde se pot descoperi candidați pentru ocuparea postului;d) atragerea candidaților pentru posturile ce urmează a fi ocupate.

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenie româna și domiciliul în România;b) cunoaște limba româna,scris si vorbit;c) are vârsta de minim 18 ani împliniți;d) are capacitate deplină de exercițiu ;e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează,atestată pe baza de examen medical de specialitate;f) îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funția publică;g) îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;h) nu a fost condamnată pentru savârșirea unor infracțiuni(contra umanității,contra statului,de serviciu,a unor fapte de corupție);i)nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani; j) nu a desfășurat activitate de poliție politică,astfel cum este definită de lege.Ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin promovare,transfer,redistribuire și concurs.7

Lucrările occidentale de știința administrației analizează,de regulă,două mari categorii de metode de selectare8 a funcționarilor publici:

a) metode nedemocratice,utilizate mai ales în Antichitate și Evul Mediu,din care făceau parte:hazardul,norocul,ereditatea,nepotismul(favoritismul);

b) metode democratice,folosite de administrațiile publice moderne și contemporane,între care,cel mai des invocate sunt:selecția politică,selecția intelectuală,selecția profesională.

În întreaga activitate de recrutare a personalului pentru administrația publică,având în vedere caracterul programat al acesteia,în cazul unei administrații în reconstrucție cum este a noastră,trebuie permanent avută în vedere și problema repartizării raționale a personalului în cadrul autorităților administrației publice,care trebuie să se realizeze tinându-se seama cu consecvență de cele două cerințe dominante ce pot asigura un personal competent,și anume-pe de o parte-stabilitatea,iar pe de altă parte reîmprospătarea permanentă a fondului de cadre.Stabilitatea personalului în administrația publică este o problemă de mare actualitate,ce privește în special funcționarii publici de specialitate de nivel superior și mediu,urmărind eliminarea fluctuației existente.

2.3.Numirea în funcția publică

7Corneliu,Manda,Drept administrativ,Editura Lumina Lex,Bucureşti,2005,p.75-76 8 Mihaela,Onofrei,Administraţie publică.Fundamente ştiinţifice şi bune practici,Editura Universităţii,,Al.I.Cuza”,Iaşi,2007,p.76,după Iorgovan,A.-op.cit.p.322

6

Numirea ca funcționar public definitiv precum și numirea în funcții publice de conducere se face prin actul administrativ emis de către conducătorul autorității sau instituției publice din administrația publică sau centrală.Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice,data de la care urmează să exercite funcția publică,drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității. La numirea în funcție,funcționarul definitive trebuie să depună jurământul de credință în fața conducătorului autorității sau instituției publice și în prezența a doi martori,dintre care unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit,iar celălalt,un alt funcționar public din cadrul aceleiași autorități sau instituției publice.Jurământul are următorul conținut:@Jur să respect Constituția,drepturile și libertățile fundamentale ale omului,să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării,să îndeplinesc în mod conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția public în care am fost numit și să păstrez secretul profesional.Așa să-mi ajute Dumnezeu! Refuzul depunerii juramântului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.9

Documentul care atestă depunerea jurământului,semnat de funcționarul public definitive,de conducătorul autorității sau instituției publice și de către cei doi martori care asistă la depunerea jurământului,se depune la dosarul profesional al funcționarului public.Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire în funcție,iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.O dată cu numirea în funcție,funcționarului public definitive i se constituie un dosar professional,care cuprinde:

a) documentul de numire în funcție,documentul de atestare a studiilor și cel privind depunerea jurământului;

b) documentele privind evaluarea anuală a activității acestuia,avansările în funcție,trepte,clase,grade sau categorii,precum și sancțiunile disciplinare ce i-au fost aplicate,ordonate cronologic și fără discontinuități.

Dosarul profesional al funcționarului public nu trebuie să cuprindă,potrivit legii,documente care fac referire la activitățile sau la opiniile sale politice,sindicale,religioase sau de altă natură. Calitatea de funcționar public,în conformitate cu dispozițiile legii,@este incompatibilă cu orice altă funcție,cu excepția calității de cadru didactic.De asemenea,nu pot deține funcții în regiile autonome,societățile comerciale,ori în alte unități cu scop lucrativ.În același timp,funcționarii publici nu pot exercita la societăți comerciale cu capital privat activități cu scop lucrativ care au legătură cu atribuțiile ce le revin din funcțiile publice pe care le dețin și nu pot fi mandatari ai unor personae în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția pe care o îndeplinesc. Pe perioada cât sunt aleși sau numiți pentru exercitarea unei funcții de demnitate public,funcționarii publici,cu excepția funcționarilor publici din ministerele privind apărarea națională,sunt suspendați din funcția publică pe care o dețin și îți păstrează gradul,clasa și treapta avută.După expirarea mandatului pentru care au fost aleși sau numiți,autoritățile sau instituțiile publice în cadrul cărora au funcționat sunt obligate să asigure funcționarilor functia avută sau una echivalentă.Perioada de exercitare a mandatului este considerată vechime în functia public respectivă.

2.4.Promovarea functionarilor publici

9 Corneliu,Manda,Drept administrativ,Editura Lumina Lex,Bucureşti 2005,p.80-83

7

In cariera,functionarul public beneficiaza de dreptul de a promova în functia publica si de a avansa în gradele de salarizare.Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice superioare vacante. Promovarea într-o functie publica superioara vacanta se face prin concurs sau examen. Promovarea produce efectul repartizării functionarului într-o functie în care îsi poate realize mai eficient,însusirile personale.Promovarea înseamnă promovarea pe treptele ierarhiei administrative.Ca urmare a promovării,functionarul realizează:amplificarea bunăstării,datorită majorării remuneratiei sale,ca satisfactie material,precum si trecerea într-o functie cu un caracter mai independent si cu o mai mare răspundere,ca satisfactie profesională si morală. Dobândirea unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care functionarul îsi desfăsoară activitatea,conferă acestuia dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unei functii publice vacante într-o clasă superioară celei în care este încadrat.Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o functie publica de executie din gradul profesional superior, functionarii publici trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii minime10 :

sa aiba o vechime minima de 2 ani în functiile publice de executie din gradul profesional principal sau 4 ani în functiile publice de executie din gradul profesional asistent, în clasa corespunzatoare studiilor absolvite ;

sa fi obtinut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul „foarte bine" ;

sa îndeplineasca cerintele specifice prevazute în fisa postului. Pentru ocuparea functiilor publice de conducere pot participa persoanele care îndeplinesc urmatoarele conditii:

sunt absolvente ale programelor de formare specializata si perfectionare în administratia publica ;

au fost numite într-o functie publica din clasa I; îndeplinesc cerintele specifice prevazute în fisa postului, precum si conditiile de vechime.

Astfel sunt necesari: minimum 2 ani, pentru functiile de sef de birou, sef serviciu si secretar al comunei si minimum 5 ani pentru celelalte functii publice. Numărul maxim de titular pentru fiecare grad,în raport cu efectivul total al functionarilor publici din cadrul fiecărei autorităti sau institutii se stabileste prin hotărâre a Guvernului sau,după caz,a Consiliului judetean sau local.În tara noastră,pentru fiecare functionar public,o dată pe an,se completează o fisă de apreciere de către seful direct sau de directia de resurse umane.În această fisă este trecut calificativul acordat.În urma eveluării performanțelor profesionale individuale,functionarului public i se acordă unul din următoarele calificative finale:exceptional,foarte bun,bun,satisfăcător,nesatisfăcător.Calificativul obtinut la eveluarea anuală a performantelor profesionale individuale va fi avut în vedere la promovarea si respective,avansarea în grila de salarizare. Cât priveste numirea în functie publică de conducere,aceasta se face pe bază de concurs,organizat de autoritatea sau institutia publica, în limita posturilor vacante.Conditiile de ocupare a acestor functii se stabilesc prin hotărâre a Guvernului,a consiliului judetean sau local,după caz.Procedura de desfăsurare a concursurilor se stabileste,de asemenea,prin hotărâre a Guvernului,la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.

2.5.Conducerea personalului din administratia publică

Formarea,recrutarea si promovarea personalului din administratia publică au o deosebită însemnătate în asigurarea unei calităti corespunzătoare a tuturor celor care sunt salariati ai

10 Ioan,Alexandru,Tratat de administraţie publică,Editura Universul juridic,Bucureşti,2008,p.480-481

8

autoritătilor administratiei publice.Însă eficienta administratiei publice depinde în egală măsură si de modul cum acest personal este gestionat,în ultimă instantă,de managementul resurselor umane din administratia publică.Reprezentând o functie socială,gestionarea stiintifică managerială a personalului urmăreste rezolvarea problemelor ce pot facilita actiunea clară asupra personalului,cu scopul de a se crea o ambiantă favorabilă desfăsurării unor activităti eficiente.Relatiile interumane ce apar în cadrul autoritătilor administratiei publice pot fi formale(în sensul că sunt stabilite prin norme de conduită obligatorii)sau informale(cele care au la bază comportamentul determinat nu de reguli sau numai de gândire sistematică si logică,ci si sentimentale). Autoritătile administratiei publice sunt formate din colective de oameni,organizate prin lege,învestite cu atributiuni si competente în vederea realizării anumitor scopuri.Eficienta activitătii acestor colective va fi determinată în mod cert de felul în care se derulează cele două tipuri de relatii interumane.Dacă relatiile formale,stabilite prin acte normative,se asigură în ultimă instantă prin constrângere,relatiile informale favorabile desfăsurării unei bune activităti nu pot fi determinate decât prin alt gen de factori de influentă,care tin în mare măsură de stilul de muncă al conducerii. O problemă importantă ce trebuie avută în vedere este aceea a motivării personalului.Făcând o analiză atentă a factorilor ce pot determina motivarea personalului,specialittii în acest domeniu sunt de părere că factorii de crestere sau de motivare intrinseci postului de muncă sunt:realizarea,recunoasterea realizării,munca propriu-zisă,răspunderea,cresterea si avansarea,iar factorii care determină evitarea insatisfactiilor sunt extrinseci muncii si cuprind:politica si conducerea unitătii,conducătorii directi,relatiile uimpersonale,conditiile de muncă,retributia,locul în ierarhie,securitatea muncii. Calitătiile si functiile conducătorului sunt un alt aspect important,iar cele două functii mai importante ce trebuie îndeplinite de conducătorul unei autorităti a administratiei publice sunt:functia executivă(presupune stabilirea scopurilor si a mijloacelor de realizare a acestora,precum si asigurarea bunei functionalităti)si functia psihologică(care trebuie să determine transformarea conducătorului într-un adevărat centru polizator,care să asigure coeziunea în actiune a tuturor membrilor colectivului).11

Eficienta conducătorului în realizarea acestor functii depinde în mare măsură de calitătile acestuia. În general,se consideră că orice conducător de nivel mediu sau superior trebuie să depăsească în inteligentă,instruire,sigurantă în exercitiu etc.,media colectivului pe care îl conduce.

11 Ioan,Alexandru,Tratat de administraţie publică,Editura Universul juridic,Bucureşti 2008.p.482-484

9

3. DREPTURI,OBLIGAṬII,RᾸSPUNDERI ALE FUNCṬINARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

a) Drepturile functionarilor publici sunt de două categorii, în functie de normele juridice care le prevăd: administrative sau drepturi de functiune,necesare functiei cu care sunt învestiti; personale sau drepturi ale muncii, în calitatea lor de salariati, reflectate de Codul muncii.Drepturile de functiune sau administrative sunt prevăzute de normele juridice de organizare si functionare a organului din care face parte functionarul,constituind atributiile functiei respective.Exercitarea drepturilor de functiune este,deci,obligatoriu pentru functionarul public si din această cauză el este apărat în mod special fată de cei care ar căuta să aducă o atingere exercitiului atributiilor sale. Drepturile personale sunt drepturi oricum comune pentru toti functionarii publici,printre care se numară:dreptul de a i se asigura un loc de muncă,dreptul la salariu(salariul de bază,de merit,indemnizatie de conducere,sporuri),dreptul la stabilitate în muncă,dreptul la opinie(este interzisă orice discriminare pe criteriul opiniilor politice,sindicale,filosofice sau religioase),dreptul la promovare în categorii de încadrare sau functii superioare;dreptul la asociere sindicală,dreptul la grevă;dreptul la concediu si la repaus săptămânal;dreptul la folosirea bazei material;dreptul la perfectionare profesională;dreptul la asigurări sociale. b)Obligatiile functionarilor publici sunt,de asemenea,de două categorii:prima categorie o formează obligatia de functiune prevăzută de normele juridice de reglementare a organizării si functionării,iar refuzul îndeplinirii constituie o infractiune.Functionarii au ca obligatii:respectarea programului de muncă ti folosirea integral si cu eficientă a timpului de muncă,ridicarea necontenită a nivelului de calificare profesională,îndeplinirea sarcinilor de subordonare ierarhică,prin care se asigură o unitate de actiune în diferitele domenii de activitate ale administratiei publice ti totodată se realizează autoritatea ierarhică.O altă obligatie importantă este aceea de a păstra secretul si discretia în legătură cu problemele de serviciu,atât în interiorul institutiei unde lucrează,cât si înafara acesteia. c)Răspunderea functionarilor publiciÎn sfera cercetării fenomenului răspunderii sociale respective al celei juridice au fost dezvoltate numeroase cercetări stiintifice dar din păcate nu atât de numeroase au fost si reglementările juridice în materie.Specificul răspunderii juridice a functionarilor publici este dat de circumstantierea locului,timpului si modului de săvîrsire a faptului illicit,dar si de calificarea subiectului-activ din punctul de vedere al săvârsire a faptei si pasiv din punctual de vedere al răspunderii juridice-căruia i se cere să aibă calitatea de functionar public. Încălcarea cu vinovătie de către functionarii publici a îndatoririlor specifice functiei publice pe care o detin si a normelor de conduită profesională si civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară si atrage răspunderea disciplinară a acestora.În prezent,pentru răspunderea juridică a functionarilor publici,sediul materiei îl reprezintă art.64-68 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici republicată,prin care este reglementată institutia”cazierului administrativ”,definit ca fiind actul care cuprinde sanctiunile disciplinare aplicate functionarului public si care nu au fost radiate în conditiile legii.12

4. ASPECTE PRIVIND ETICA FUNCTIONARILOR PUBLICI

12 Robert L.,Mathis,Managementul resurselor umane,Editura Economică,Iaşi,1997,p.121-124

10

O valoare de bază în noua cultură organizatională care se conturează acum în România este etica.În tara noastră,etica în administratia publică are o importantă aparte fată de alte state cu administratii democratice consolidate.Procesul de asezare legislativă a administratiei publice românesti a fost el însusi greu.Statutul Functionarului Public,Legea managerului public si Codul de Conduită au intrat în vigoare de putin timp,iar cerintele lor devin practici institutionale curente într-un timp destul de lung.A ignora dezvoltarea pe coordonateetice a administratiei publice,sub pretextul că este de ajuns aplicarea legii este tot una cu a ignora faptul că administratorii publici sunt persoane,nu simpli executanti,că ei au propriile valori,provin din medii diferite,iar dorinta lor de afirmare ca profesionisti ai administratiei publice nu se reduce la conformism,datorie pe sarcină,salariu,sanctiune,premiere,ci că identitatea profesională devine o componentă a identitătii personale. Împlinirea profesională este o parte a împlinirii omenesti si o conditie a stimei de sine.Zona etică a administratiei publice este cu atât mai sensibilă cu cât scopul vizat este mentinerea încrederii publice în functionarea institutiilor,încredere fără de care democratia este doar un spectacol politic.13

Reputatia institutiilor publice depinde nu numai de aplicarea obiectivă a legilor,ci si de conduita functionarilor publici si a celorlalti membri ai Administratiei Publice.Aceasta trebuie să se sprijine pe principiile etice si morale pe care se„vocatia serviciului”cu scopul de a salva si evita încălcarea interesului public al cărui protejare,promovare si apărare le-a fost desemnată. Functionarii publici trăiesc ăntr-un climat politic în schimbare,prin urmare,etica lor este une situatională.În consecintă,atasamentul rigid fată de un anumit set de valori este disfunctional.Dacă vor urma strict procedurile,vor sluji ordinii,stabilitătii,egalitătii de tratament si eficientei.Uneori însă„aplicarea multiplelor proceduri”poate să creeze efecte nedrepteunor cetăteni în raport cu altii.Datoria morală a functionarilor publici este cea de dezvoltare a integritătii profesionale. În ziua de astăzi este necesar să se privească mult mai departe:functionarul public este un agent moral,iar în virtutea acestui rol exercită o activitate însărcinată în mod obisnuit si permanent organelor a căror finalitate este aceea de a satisface necesitătile publice.Aceasta implică aspecte vocationale,cunoasterea tehnicilor,dezvoltarea cunostintelor si formarea de atitudini,toate în slujba serviciului public definit de binele comun.

5. CONDIṬII DE ACCES LA FUNCTIA PUBLICA IN STATE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

13 Daniela,Tatiana,Corodeanu,Etica în administraţia publică,Editura Tehnopress,Iaşi,2007,p.23-24

11

În statele membre ale Uniunii Europene sunt stabilite conditii de acces la functia publică destinate să garanteze calificarea profesională a viitorilor functionari publici si să fie eliminat arbitrariul din selectia acestora.14

Conditiile de acces la functia publică se clasifică în două categorii:-conditii generale,necesare pentru ocuparea oricărei functii publice;-conditii speciale,necesare pentru ocuparea anumitor categorii de functii publice din administratie,din sfera justitiei,a legislativului. În dreptul comparat se face distictia între conditiile obiective si cele subiective.Conditiile obiective sunt acele conditii a căror natură nu trebuie lăsată la libera apreciere a autoritătilor însărcinate să verifice dacă viitorul functionar public le îndeplineste,ele fiind stabilite prin lege.Conditiile subiective sunt stabilite de autoritătile competente în functie de natura functiilor ce urmează a fi îndeplinite si de calitătile particulare ale fiecărui candidat.Sunt avute moralitatea,integritatea si loialitatea functionarului public. În ceea ce priveste conditia de loialitate,Germania este unul dintre statele care promovează regula conform căreia functionarul public trebuie,ca prin întregul său comportament să adere la ordinea fundamental si democratic,în sensul Legii fundamentale si să se angajeze pentru conservarea ei.Loialitatea este una dintre valorile esentiale care defines activitatea unui functionar public,alături de profesionism,constiinciozitate,corectitudine si abtinere de la faptele care ar putea prejudicial serviciul public.15

Moralitatea este o conditie cerută de mai toate statele membre ale Uniunii Europene.În Belgia se vorbeste de o bună moralitate sau conduită ireprosabilă,în Danemarca de o bună reputatie,iar în Grecia despre o moralitate convenabilă.De la această regulă sunt si exceptii.Italia,de exemplu,printr-o lege,a eliminat buna conduită ca si conditie de ocupare a functiilor publice,administratia neputând investiga conduit candidatilor si nici nici nu poate să impună acestora o bună conduită civilă,morală sau de deontologie profesională.În tara noastră conditia moralitătii functionarului public este conditie de bază în vederea ocupării unei functii publice,cei care au suferit pedepse infamante sau care săvârtesc fapte considerate de lege ca fiind infractiuni. O conditie la fel de importantă pentru ocuparea unei functii publice reprezintă aptitudinile intelectuale,cerute sub titulatura de conditie de studii.În Franta,forma superioară de pregătire pentru ocuparea unei functii publice se realizează Scolii Nationale de Administratie si Institutul Politehnic pentru functiile tehnice din administratie.Sub aspectul modalitătilor de selectie si recrutare toate statele stabilesc criterii în baza cărora să se poată delimita candidatii.În Olanda si Danemarca publicarea posturilor vacante este o conditie obligatorie.Selectia va fi precedată de o preselectie pe bază de dosar.Recrutarea se face doar în baza descrierii functiei,cu precizarea conditiilor de pregătire,de experientă si conditii de personalitate a candidatilor.Interviurile,referintele si informatiile sunt deseori completate cu teste psihologice.

14Ana-Maria Bercu,Pregătirea profesională si cariera personalului din administratia publică,Editura Universitară,Bucuresti 2009,după Apostol-Tofan,Dana,Instituţii administrative europene,Editura C.H.Beck,Bucureşti,2007,p.17315 Constituţia Germaniei,art.33,alin.2.

12

Concluzii

Întreaga activitate a administraţiei publice se defineste prin competenta cu care personalul îsi face treaba.Functionarul public trebuie să fie o persoană morală,cu un simt al răspunderii ridicat,care să ofere demnitate functiei pe care o ocupă.La nivelul Uniunii Europene se vorbeste de functionarul public european,ca persoana care are atributiuni si responsabilităti în cadrul unei institutii europene(Comisii,Consiliul de Ministri,Parlamentul European)si care trebuie să se supună unor conditii generale si specifice de acces. Politica de resurse umane stabileşte principiile şi liniile directoare în activitatea de managementul resurselor umane,în vederea creării,menţinerii şi dezvoltării unui corp de funcţionari publici profesionişti,stabili şi imparţiali,cu nivel ridicat de competenţe care poate asigura atingerea obiectivelor strategice în perioada reformei administraţiei publice din România,şi anume consolidarea sistemului funcţiei publice şi profesionalizarea corpului funcţionarilor publici.Realizarea celor două obiective este strâns legată de resursele umane şi necesită un management modern al resurselor umane. În literatura de specialitate,straină si românească,se subliniaza că „administratia publică nu este altceva decât o colectivitate umană care organizează actiuni în favoarea altor oameni”.Acest fapt explică si „cresterea importantei elementului uman” care, pentru a putea aplica legile trebuie să fie compusă din oameni „competenti,activi si devotati binelui comun” ,adică cauzei publice si interesului general.Altfel spus,se impune să constatăm că „eficacitatea administratiei publice depinde de calitatea umană si capacitatea tehnică a oamenilor” ce actionează în cadrul administratiei publice,”aceasta valorând exact cât oamenii care o compun”. Orice functie din administratia publică trebuie să aibă în mod obigatoriu un suport minim necesar de pregătire,nu numai de cunostinte generale ci,mai ales,de cunostinte de specialitate precum si mentinerea acestora „la nivelul dezvoltării contemporane a stiintei si tehnicii de specialitate Accesul la functia publică se poate face de toti cei care îndeplinesc cerintele cerute de lege.Principiile generale de acces la ocuparea unei functii publice sunt prevăzute de legea fundamentală a statului si se edifică pe normele instituite de Declaratia Universală a Drepturilor Omului si Cetăteanului.Atât în tara noastră,cât si în Uniunea Europeană,conditiile de acces la functia publică sunt:cetătenia(natională si,implicit,cea europeană),capacitatea juridică a persoanei candidate,moralitate,cunoasterea limbii materne(si a cel putin a încă unei limbi oficiale aa Uniunii Europene),nivel înalt de moralitate si corectitudine,stare fizică corespunzătoare postului pentru care candidează.

13

Bibliografie

Ioan Alexandru-Tratat de administraţie publică,Editura Universul juridic,Bucureşti 2008 V.A.Munteanu-Management public local,Editura TipoMoldova,Iaşi 2003 Corneliu Manda-Drept administrativ,Editura Lumina Lex,Bucureşti 2005 Robert L.Mathis-Managementul resurselor umane,Editura Economică,Iaşi 1997 Ana-Maria Bercu-Pregătirea profesională şi cariera personalului din administraţia

publică.Editura Universitară,Bucureşti 2009 Daniela Tatiana Corodeanu-Etica în administraţia publică,Editura Tehnopress,Iaşi 2007 Mihaela Onofrei-Administraţie publică.Fundamente ştiinţifice şi bune practici,Editura

Universităţii,,Al.I.Cuza”,Iaşi 2007

14