Penal Special I Ncp

23
DREPT PENAL SPECIAL PARTEA I 1 CONŢINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNILOR CONTRA VIEŢII ; art.188-1 92 NCP  CALIFICARE LEGALĂ.  Infracţiuni contra vieţii OMORUL   ART. 188 (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte. OMORUL CALIFI CAT   ART. 189 (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:a) cu premed itare;b) din interes material;c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei   pedepse;d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;f) asupra a două sau mai multor persoane;g) asupra unei femei gravide; h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte. UCIDEREA LA CEREREA VICTIM EI    ART. 190. Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea d e la unu la 5 ani. DETERM I NAREA SAU Î NL ESNI REA SI NUCI DERII   A RT. 191 (1) F apta de a de termi na sau î nl e sni sin uci derea unei persoa ne, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s -a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani. (3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o  persoană care nu a putut să- şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1) - (3) au f ost ur mate de o î ncercar e de sinu cider e, l i mi tele s pecial e al e pe deps ei se reduc la jumătate. UCIDEREA DIN CULPĂ   ART. 192 (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesi i s au meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiu ni. (3)  Dacă prin fapta săvârşită s- a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL- 1. obiectul juridic general- societatea şi ordinea de drept  2. obiectul juridic de grup/generic -drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la viaţă, integritate corporală şi sănătate, dreptul la libertate, la moralitatea relaţiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor  3. obiectul juridic special/specific-  dreptul la viaţă al fiinţei umane ca bun social, nu individual(de la naşterela moarte), indiferent de starea de sănătate, oricâte suferinţe ar  îndura(problema eutanasiei) Corpul unui om în viaţă, dacă nu e în viaţă avem profanare de cadavre, altu l de t cel al  făptuitorului (nu e incriminată sinuciderea/ î ncer carea de sin uci dere)  SUBIECTUL ACTIV AL INFRACŢIUNII =infractor/făptuitor  SUBIECTUL PASIV a)GENERAL  –orice persoane ce răspu nde penal(cetăţean român, fără cetăţenie/cetăţean str ăin)  b) SPECIAL- profesionistul(ucidere din culpă); a mai comis o infracţiune şi se sustrage  b)PARTICIPAŢIA PENALĂ OCAZIONALĂ/ORGANIZATĂ:  AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGARE Persoana împotriva căreia se îndreaptă infracţiunea: general/ calificat(minor) LATURA OBIECTIVĂ= acţiuni/inacţiuni contra vieţii unei persoanei  1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infracţiunii)  = acţiuni/inacţiuni contra vieţii unei persoanei  2.USP  3. RAPORT DE CAUZALITATE 1. Infracţiune comisivă/omisivă-  = acţiuni/inacţiuni contra vieţii unei persoanei  El ementul mate ri al   apare în variantă alternativă= acţiuni/inacţiuni contra vieţii unei persoanei Cerinţe esenţiale 1. locul şi timpul= în unele cazuri, locul şi timpul sunt de natură să caracterizeze atât  forma simplă cât şi forma agravată a infracţiunii (săvârşirea faptei în public)  2.modul şi mijloacele=în cazul unor infracţiuni, folosirea anumitor mijloace condiţionează: existenţa infracţiunii în forma simplă/existenţa unor forme mai grave; 1. I . de rezultat- rez ul tatul e cerut de lege(infrac  ţiuni contra vieţii) 1.raport cauzalitate  necesar  -ca urmare a manifestării  fenomenului cauză ( acţiuni/inacţiuni contra vieţii,), î n mod necesar se pr oduce e f ectul (pune în pericol viaţa pers.  )   LATURA SUBIE CTIVĂ = intenţia, culpa(uciderea din culpă) VINOVĂŢIA: presupune existenţa discernământului  MOBILUL SCOPUL a)Intenţie directă:  prevede punerea în pericol vieţii persoanei; doreşte şi urmăreşte produce rea r e zultatu lu i   b) Intenţie indirectă: prevede rezultatul;  nu urmăreşte, dar acceptă producerea rez ul tatului ; î i e indif erent r ez ul tatul 1. Mobilul   este factorul psihic determinant, cauza internă a 1.scop e de a pun e î n per i col viaţa persoanei  2.s cop spe cial -di n

description

penal special-noul cod penal

Transcript of Penal Special I Ncp

DREPT PENAL SPECIAL PARTEA I

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNILOR CONTRA VIEII; art.188-192 NCPCALIFICARE LEGAL. Infraciuni contra vieiiOMORUL ART. 188 (1) Uciderea unei persoane se pedepsete cu nchisoarea de la 10 la 20 de ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsete.OMORUL CALIFICAT ART. 189 (1) Omorul svrit n vreuna dintre urmtoarele mprejurri:a) cu premeditare;b) din interes material;c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la rspundere penal sau de la executarea unei pedepse;d) pentru a nlesni sau a ascunde svrirea altei infraciuni;e) de ctre o persoan care a mai comis anterior o infraciune de omor sau o tentativ la infraciunea de omor;f) asupra a dou sau mai multor persoane;g) asupra unei femei gravide;h) prin cruzimi, se pedepsete cu deteniune pe via sau nchisoare de la 15 la 25 de ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsete.UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI ART. 190. Uciderea svrit la cererea explicit, serioas, contient i repetat a victimei care suferea de o boal incurabil sau de o infirmitate grav atestat medical, cauzatoare de suferine permanente i greu de suportat, se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani.DETERMINAREA SAU NLESNIREA SINUCIDERII ART. 191 (1) Fapta de a determina sau nlesni sinuciderea unei persoane, dac sinuciderea a avut loc, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Cnd fapta prevzut n alin. (1) s-a svrit fa de un minor cu vrsta cuprins ntre 13 i 18 ani sau fa de o persoan cu discernmnt diminuat, pedeapsa este nchisoarea de la 5 la 10 ani. (3) Determinarea sau nlesnirea sinuciderii, svrit fa de un minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani sau fa de o persoan care nu a putut s-i dea seama de consecinele aciunilor sau inaciunilor sale ori nu putea s le controleze, dac sinuciderea a avut loc, se pedepsete cu nchisoarea de la 10 la 20 de ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (4) Dac actele de determinare sau nlesnire prevzute n alin. (1) - (3) au fost urmate de o ncercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumtate.UCIDEREA DIN CULP ART. 192 (1) Uciderea din culp a unei persoane se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culp ca urmare a nerespectrii dispoziiilor legale ori a msurilor de prevedere pentru exerciiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activiti se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani. Cnd nclcarea dispoziiilor legale ori a msurilor de prevedere constituie prin ea nsi o infraciune se aplic regulile privind concursul de infraciuni. (3) Dac prin fapta svrit s-a cauzat moartea a dou sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevzute n alin. (1) i alin. (2) se majoreaz cu jumtate

OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL-

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- dreptul la via al fiinei umane ca bun social, nu individual(de la naterela moarte), indiferent de starea de sntate, oricte suferine ar ndura(problema eutanasiei) Corpul unui om n via, dac nu e n via avem profanare de cadavre, altul dect cel al fptuitorului(nu e incriminat sinuciderea/ ncercarea de sinucidere)

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal(cetean romn, fr cetenie/cetean strin)b) SPECIAL-profesionistul(ucidere din culp); a mai comis o infraciune i se sustrageb)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL/ORGANIZAT: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea: general/ calificat(minor)

LATURA OBIECTIV= aciuni/inaciuni contra vieii unei persoanei

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii) = aciuni/inaciuni contra vieii unei persoanei2.USP3. RAPORT DE CAUZALITATE

1. Infraciune comisiv/omisiv- = aciuni/inaciuni contra vieii unei persoanei Elementul material apare n variant alternativ= aciuni/inaciuni contra vieii unei persoaneiCerine eseniale1. locul i timpul= n unele cazuri, locul i timpul sunt de natur s caracterizeze att forma simpl ct i forma agravat a infraciunii (svrirea faptei n public) 2.modul i mijloacele=n cazul unor infraciuni, folosirea anumitor mijloace condiioneaz: existena infraciunii n forma simpl/existena unor forme mai grave; 1. I. de rezultat-rezultatul e cerut de lege(infraciuni contra vieii)1.raport cauzalitate necesar -ca urmare a manifestrii fenomenului cauz (aciuni/inaciuni contra vieii,), n mod necesar se produce efectul (pune n pericol viaa pers.)

LATURA SUBIECTIV= intenia, culpa(uciderea din culp)

VINOVIA: presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede punerea n pericol vieii persoanei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect: prevede rezultatul; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatulc) Culpa cu prevedere- prevede uciderea persoanei; nu urmrete i nu accept producerea rezultatului, sper fr temei c nu se va produced) Culpa fr prevedere-nu prevede uciderea persoanei, dar ar fi trebuit i ar fi putut s-l prevad1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pune n pericol viaa persoanei2.scop special-din interes material; pt a se sustrage;

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI DE LOVIRE I VTMARE A INTEGRITII CORPORALE SAU SNTII; ART.193-198CALIFICARE LEGAL. Infraciuni de lovire i vtmare a integritii corporale sau sntii LOVIREA SAU ALTE VIOLENE ART. 193 (1) Lovirea sau orice acte de violen cauzatoare de suferine fizice se pedepsesc cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectat sntatea unei persoane, a crei gravitate este evaluat prin zile de ngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amend. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.VTMAREA CORPORAL ART. 194 (1) Fapta prevzut n art. 193, care a cauzat vreuna dintre urmtoarele consecine:a) o infirmitate;b) leziuni traumatice sau afectarea sntii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de ngrijiri medicale;c) un prejudiciu estetic grav i permanent;d) avortul;e) punerea n primejdie a vieii persoanei,se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Cnd fapta a fost svrit n scopul producerii uneia dintre consecinele prevzute n alin. (1) lit. a), lit. b) i lit. c), pedeapsa este nchisoarea de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa la infraciunea prevzut n alin. (2) se pedepsete.LOVIRILE SAU VTMRILE CAUZATOARE DE MOARTE ART. 195Dac vreuna dintre faptele prevzute n art. 193 i art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoarea de la 6 la 12 ani.VTMAREA CORPORAL DIN CULP ART. 196(1) Fapta prevzut n art. 193 alin. (2) svrit din culp de ctre o persoan aflat sub influena buturilor alcoolice ori a unei substane psihoactive sau n desfurarea unei activiti ce constituie prin ea nsi infraciune se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (2) Fapta prevzut n art. 194 alin. (1) svrit din culp se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amend. (3) Cnd fapta prevzut n alin. (2) a fost svrit ca urmare a nerespectrii dispoziiilor legale sau a msurilor de prevedere pentru exerciiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activiti, pedeapsa este nchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (4) Dac urmrile prevzute n alin. (1) - (3) s-au produs fa de dou sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaz cu o treime. (5) Dac nerespectarea dispoziiilor legale ori a msurilor de prevedere sau desfurarea activitii care a condus la comiterea faptelor prevzute n alin. (1) i alin. (3) constituie prin ea nsi o infraciune se aplic regulile privind concursul de infraciuni. (6) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI ART. 197Punerea n primejdie grav, prin msuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltrii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de ctre prini sau de orice persoan n grija creia se afl minorul, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi.NCIERAREA ART. 198 (1) Participarea la o ncierare ntre mai multe persoane se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (2) Dac n cursul ncierrii s-a cauzat o vtmare corporal uneia sau mai multor persoane i nu se cunoate care dintre participani a produs urmrile, se aplic tuturor pedeapsa nchisorii de la unu la 5 ani, cu excepia victimei, care rspunde potrivit alin. (1). (3) Cnd prin fapta svrit n condiiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este nchisoarea de la 6 la 12 ani, iar dac s-a cauzat moartea a dou sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majoreaz cu o treime. (4) Nu se pedepsete cel care a fost prins n ncierare mpotriva voinei sale sau care a ncercat s-i despart pe alii.

OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL-

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- dreptul fiecrei persoane la integritate corporal i sntate. Securitatea i integritatea bio-psihic a persoanelor reprezint o valoare social din categoria drepturilor intangibile (ca i viaa), nimnui nefiindu-i permis s-i aduc atingere, excepie cazurile prevzute de lege/tolerate dfe ordinea de drept -Corpul unui om n via, altul dect cel al fptuitorului -Corpul minorului

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal(cetean romn, fr cetenie/cetean strin)b) SPECIAL-profesionist; sub influena buturilor alcoolice/prohibitiveb)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL/ORGANIZAT: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea

LATURA OBIECTIV= aciuni/inaciuni(neluarea msurilor pentru prevenirea lovirii ori mbolnvirii unei persoane)de lovire/vtmare corporal

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)=aciuni/inaciuni(neluarea msurilor pt prevenirea lovirii/ mbolnvirii unei persoane)de lovire/vtmare corporal2.USP3. RAPORT DE CAUZALITATE

1. Infraciune comisiv/omisiv=aciuni/inaciuni(neluarea msurilor pt prevenirea lovirii/ mbolnvirii unei persoane)de lovire/vtmare corporal Elementul material apare n variant alternativ= aciuni/inaciuni(neluarea msurilor pt prevenirea lovirii/ mbolnvirii unei persoane)de lovire/vtmare corporalCerine eseniale1. locul i timpul= n unele cazuri, locul i timpul sunt de natur s caracterizeze att forma simpl ct i forma agravat a infraciunii (svrirea faptei n public) 2.modul i mijloacele=n cazul unor infraciuni, folosirea anumitor mijloace condiioneaz fie existena infraciunii n forma simpl, fie existena unor forme mai grave; 1. infraciune de rezultat-rezultatul e cerut de lege(lovire /vtmare corporal)1.raport cauzalitate necesar -ca urmare a manifestrii fenomenului cauz (aciuni/inaciuni de lovire/vtmare corp.), n mod necesar se produce efectul (se produce vtmarea )

LATURA SUBIECTIV= De regul, infraciunile de vtmare a integritii corporale sau a sntii se produc cu intenie (direct sau indirect). n mod excepional, se produc i cu praeterintenie (ncierarea), sau numai cu praeterintenie (lovirile sau vtmrile cauzatoare de moarte) sau din culp (vtmarea corporal din culp).

VINOVIA: MOBILULSCOPUL

-Vinovia presupune existena discernmntului. a)Intenie direct: prevede punerea n pericol vieii persoanei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect: prevede rezultatul; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatulc) Culpa cu prevedere- prevede uciderea persoanei; nu urmrete i nu accept producerea rezultatului, sper fr temei c nu se va produced) Culpa fr prevedere-nu prevede uciderea persoanei, dar ar fi trebuit i ar fi putut s-l prevade) Praeterintenia-prevede i dorete producerea unui anumit rezultat, dar datorit modului cum a fost executat fapta, s-a produs un rezultat mai grav, pe care infractorul nu l-a prevzut, dei ar fi trebuit i ar fi putut s-l prevad1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pune n pericol sntatea persoanei/integritatea corporal2.scop special-din interes material; pt a cauza acele vtmri

-TENTATIVA E POSIBIL, -TENTATIVA SE PEDEPSETE DOAR LA FORMA AGRAVANT A INFRACIUNII DE VTMARE CORPORAL; actele de pregtire nu se pedepsesc, chiar dac exist;

REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare ; nchisoare/amend penal

INFRACIUNI N CAZUL CRORA ACIUNEA PENAL SE PUNE N MICARE LA PLNGEREA PREALABIL A PERSOANEI VTMATE (mpcarea prilor, n aceste cazuri, nltur rspunderea penal). Aceste cazuri sunt: lovirea sau alte violene i vtmarea corporal din culp

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI SVRITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE; ART.199-200CALIFICARE LEGAL. Infraciuni de lovire i vtmare a integritii corporale sau sntii VIOLENA N FAMILIE ART. 199.(1) Dac faptele prevzute n art. 188(omor), art. 189(omor calificat) i art. 193(loviri/alte violene), art. 194(vtmare corporal), art. 195(loviri/vtmri cauzatoare de moarte) sunt svrite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevzute de lege se majoreaz cu o ptrime. (2) n cazul infraciunilor prevzute n art. 193 i art. 196 svrite asupra unui membru de familie, aciunea penal poate fi pus n micare i din oficiu. mpcarea nltur rspunderea penal.UCIDEREA ORI VTMAREA NOU-NSCUTULUI SVRIT DE CTRE MAM ART. 200. (1) Uciderea copilului nou-nscut imediat dup natere, dar nu mai trziu de 24 de ore, svrit de ctre mama aflat n stare de tulburare psihic se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dac faptele prevzute n art. 193(loviri/alte violene), art. 194(vtmare corporal), art. 195(loviri/vtmri cauzatoare de moarte)sunt svrite asupra copilului nou-nscut imediat dup natere, dar nu mai trziu de 24 de ore, de ctre mama aflat n stare de tulburare psihic, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lun i, respectiv, 3 ani.

OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL-

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific complex- dreptul fiecrei persoane la integritate corporal i sntate; dr la via al persoanelor i-a noului nscut Securitatea i integritatea bio-psihic a persoanelor reprezint o valoare social din categoria drepturilor intangibile (ca i viaa), nimnui nefiindu-i permis s-i aduc atingere, excepie cazurile prevzute de lege/tolerate dfe ordinea de drept Corpul unui om n via, altul dect cel al fptuitorului(excepie cazul militarului ce se sustrage de la serv militar art. 348 CP)

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal(cetean romn, fr cetenie/cetean strin)b) SPECIAL-calitatea de Membru de familie ART. 17 (1) Prin membru de familie se nelege: a)ascendenii i descendenii, fraii i surorile, copiii acestora, precum i persoanele devenite prin adopie, potrivit legii, astfel de rude; b)soul; c)persoanele care au stabilit relaii asemntoare acelora dintre soi sau dintre prini i copii, n cazul n care convieuiesc. (2) Dispoziiile din legea penal privitoare la membru de familie, n limitele prevzute n alin. (1) lit. a), se aplic, n caz de adopie, i persoanei adoptate ori descendenilor acesteia n raport cu rudele fireti.b)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL/ORGANIZAT: COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea=calificat: membru de familie; nou nscut(24 ore)

LATURA OBIECTIV= aciuni ndreptate asupra membrilor de familie, ce au USP

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)=aciuni/inaciuni(neluarea msurilor pt prevenirea lovirii/ mbolnvirii unei persoane)de lovire/vtmare corporal2.USP3. RAPORT DE CAUZALITATE

Elementul material apare n variant alternativ= aciuni (omor, omor calificat, loviri/alte violene, vtmare corporal, loviri/vtmri cauzatoare de moarte) svrite asupra unui membru de familie; aciunea de ucidere a noului nscut de ctre mama aflat n stare de tulburare psihicCerine eseniale: victima=membru de familie1. locul i timpul= n unele cazuri, locul i timpul sunt de natur s caracterizeze att forma simpl ct i forma agravat a infraciunii (svrirea faptei n public) 2.modul i mijloacele=n cazul unor infraciuni, folosirea anumitor mijloace condiioneaz fie existena infraciunii n forma simpl, fie existena unor forme mai grave; 1. infraciune de rezultat-rezultatul e cerut de lege(lovire /vtmare corporal)1.raport cauzalitate necesar -ca urmare a manifestrii fenomenului cauz (aciuni/inaciuni de lovire/vtmare corp.), n mod necesar se produce efectul (se produce vtmarea )

LATURA SUBIECTIV= De regul, infraciunile de vtmare a integritii corporale sau a sntii se produc cu intenie (direct sau indirect). n mod excepional, se produc i cu praeterintenie (ncierarea), sau numai cu praeterintenie (lovirile sau vtmrile cauzatoare de moarte)

VINOVIA: MOBILULSCOPUL

-Vinovia presupune existena discernmntului. a)Intenie direct: prevede punerea n pericol vieii persoanei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect: prevede rezultatul; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatule) Praeterintenia-prevede i dorete producerea unui anumit rezultat, dar datorit modului cum a fost executat fapta, s-a produs un rezultat mai grav, pe care infractorul nu l-a prevzut, dei ar fi trebuit i ar fi putut s-l prevad1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pune n pericol sntatea persoanei/integritatea corporal2.scop special-din interes material

-TENTATIVA E POSIBIL, SE PEDEPSETE DOAR LA FORMA AGRAVANT A INFRACIUNII DE VTMARE CORPORAL; actele de pregtire nu se pedepsesc, chiar dac exist; REGIMUL SANCIONATOR

INFRACIUNI N CAZUL CRORA ACIUNEA PENAL SE PUNE N MICARE LA PLNGEREA PREALABIL A PERSOANEI VTMATE (mpcarea prilor, n aceste cazuri, nltur rspunderea penal). Aceste cazuri sunt: lovirea sau alte violene i vtmarea corporal din culp

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI DE AGRESIUNI ASUPRA FTULUI ART 201-202 NCPCALIFICARE LEGAL. NTRERUPEREA CURSULUI SARCINII ART. 201(1) ntreruperea cursului sarcinii svrit n vreuna dintre urmtoarele mprejurri:a) n afara instituiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate n acest scop;b) de ctre o persoan care nu are calitatea de medic de specialitate obstetric-ginecologie i drept de liber practic medical n aceast specialitate;c) dac vrsta sarcinii a depit paisprezece sptmni, se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend i interzicerea exercitrii unor drepturi.(2) ntreruperea cursului sarcinii, svrit n orice condiii, fr consimmntul femeii nsrcinate, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (3) Dac prin faptele prevzute n alin. (1) i alin. (2) s-a cauzat femeii nsrcinate o vtmare corporal, pedeapsa este nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi, iar dac fapta a avut ca urmare moartea femeii nsrcinate, pedeapsa este nchisoarea de la 6 la 12 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (4) Cnd faptele au fost svrite de un medic, pe lng pedeapsa nchisorii, se va aplica i interzicerea exercitrii profesiei de medic. (5) Tentativa la infraciunile prevzute n alin. (1) i alin. (2) se pedepsete. (6) Nu constituie infraciune ntreruperea cursului sarcinii n scop terapeutic efectuat de un medic de specialitate obstetric-ginecologie, pn la vrsta sarcinii de douzeci i patru de sptmni, sau ntreruperea ulterioar a cursului sarcinii, n scop terapeutic, n interesul mamei sau al ftului. (7) Nu se pedepsete femeia nsrcinat care i ntrerupe cursul sarcinii.VTMAREA FTULUI ART. 202 (1) Vtmarea ftului, n timpul naterii, care a mpiedicat instalarea vieii extrauterine se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Vtmarea ftului, n timpul naterii, care a cauzat ulterior copilului o vtmare corporal, se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani, iar dac a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este nchisoarea de la 2 la 7 ani.(3) Vtmarea ftului n timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vtmare corporal, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dac a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este nchisoarea de la 6 luni la 3 ani. (4) Vtmarea ftului svrit n timpul naterii de ctre mama aflat n stare de tulburare psihic se sancioneaz cu pedeapsa prevzut n alin. (1) i alin. (2), ale crei limite se reduc la jumtate. (5) Dac faptele prevzute n alin. (1) - (4) au fost svrite din culp, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumtate. (6) Nu constituie infraciune faptele prevzute n alin. (1) - (3) svrite de un medic sau de persoana autorizat s asiste naterea sau s urmreasc sarcina, dac acestea au fost svrite n cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei i au fost fcute n interesul femeii gravide sau al ftului, ca urmare a riscului inerent exercitrii actului medical. (7) Vtmarea ftului n perioada sarcinii de ctre femeia nsrcinat nu se pedepsete.

OBIECTUL JURIDIC Ob. Mat.

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- dreptul fiecrei persoane la integritate corporal i sntate. Securitatea i integritatea bio-psihic a persoanelor reprezint o valoare social din categoria drepturilor intangibile, nimnui nefiindu-i permis s-i aduc atingere, excepie cazurile prevzute de lege/tolerate de ordinea de drept 4. obiect juridic complex: dreptul fiecrei persoane la via, integritate corporal i sntate i viaa intrauterin(nu import dac ftul e viabil/nu, dac s-a declanat/nu travaliul; dac a fost expulzat=I contra vieiiFructul concepiei/ fructul concepiei i corpul unei femei nsrcinate.

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penalb) SPECIAL-medicul, dac nu are consimmntul victimei(excepi cazurile acceptate de lege)=agravant;Art.201, 202,alin (6) prevede 3situaii n care e permis ntrerup. sarcinii, de dr specialistb)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREFructul concepiei, corpul ftului i femei nsrcinate

LATURA OBIECTIV= aciuni de ntrerupere a cursului normal al sarcinii

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)= 2.USP3. R. C.

Elementul material apare n variant unic= aciuni de ntrerupere a cursului normal sarcin i de vtmare a fructului concepieiCerine eseniale: 1. locul i timpul= a) n afara instituiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate n acest scop;b) de ctre o persoan care nu are calitatea de medic de specialitate;c) dac vrsta sarcinii a depit patrusprezece sptmni; c)n timpul sarcinii/naterii; 2.modul i mijloacele= fr consimmntul femeii nsrcinate, n orice condiii(excepie alin.(6)), cu orice mijloace- pierdere produs concepie;-vtmare produs conceptRC necesar

LATURA SUBIECTIV= infraciunea de provocare ilegal a avortului se produce cu intenie direct sau indirect). n mod excepional, se produc i cu praeterintenie (vtmarea corporal grav/moartea femeii nsrcinate) sau culp

VINOVIA: presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede avortul produsului de concepie; dorete i urmrete prod. Rezultatuluib) Culpa cu prevedere- prevede vtmarea; nu urmrete i nu accept producerea rezultatului, c) Praeterintenia-prevede i dorete avortul, dar datorit modului cum a fost executat fapta, s-a produs vtmarea corporal grav/moartea nsrcinatei, pe care infractorul nu le-a prevzut, dei ar fi trebuit i ar fi putut s le prevad; dac produsul concepiei era mort la data comiterii manoperelor avortice, fapta e ucidere din culp, nu provocare ilegal a avortului-form agravantfactorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pierde produsul concepiei

-TENTATIVA SE PEDEPSETE; CAUZE DE NEPEDEPSIRE: ntrerupere/vtmare ft, n timpul sarcinii, de femeia nsrcin.

REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI PRIVIND OBLIGAIA DE ASISTEN A CELOR N PRIMEJDIE ART. 203-204 NCPCALIFICARE LEGAL. LSAREA FR AJUTOR A UNEI PERSOANE AFLATE N DIFICULTATE ART. 203 (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anuna de ndat autoritile de ctre cel care a gsit o persoan a crei via, integritate corporal sau sntate este n pericol i nu are putina de a se salva se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (2) Fapta nu constituie infraciune dac, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaa, integritatea corporal sau sntatea sa.MPIEDICAREA AJUTORULUI ART. 204. mpiedicarea interveniei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent i grav pentru viaa, integritatea corporal sau sntatea acesteia se pedepsete cu nchisoare de la unu la 3 ani sau cu amend.

OBIECTUL JURIDIC Ob. Mat.

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor; relaiile social-juridice referitoare la convieuirea social3. obiect juridic specific complex: relaiile social-juridice referitoare la convieuirea social; dreptul fiecrei persoane la via, integritate corporal i sntate i - corpul pers. neajutorate

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penalb)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGARE- pers. neajutorate

LATURA OBIECTIV= aciuni(mpiedicare)/inaciuni(omisiunea) de neasisten a celor n primejdie

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)= 2.USP3. R. C.

Elementul material apare n variant alternativ:- aciuni: mpiedicarea interveniei ajutoarelor pt salvarea 1persoane de la un pericol iminent i grav-inaciuni alternative : omisiunea de a da ajutorul necesar omisiunea de a anuna de ndat autoritileCerine eseniale: persoana e n pericol iminent i grav; nu se poate salva singur-vtmare vieii, sntiiRC necesar

LATURA SUBIECTIV= infraciunea comisiv se produce cu intenie direct sau indirect; infraciunea omisiv se produce cu intenie/culp

VINOVIA: presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede avortul produsului de concepie; dorete i urmrete prod. Rezultatuluib) Culpa cu prevedere- prevede vtmarea; nu urmrete i nu accept producerea rezultatului, factorul psihic determinant,

REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI CONTRA LIBERTII PERSOANEI -ART. 205-208 NCPCALIFICARE LEGAL. LIPSIREA DE LIBERTATE N MOD ILEGAL ART. 205 (1) Lipsirea de libertate a unei persoane n mod ilegal se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 7 ani. (2) Se consider lipsire de libertate i rpirea unei persoane aflate n imposibilitatea de a-i exprima voina ori de a se apra. (3) Dac fapta este svrit:a) de ctre o persoan narmat;b) asupra unui minor;c) punnd n pericol sntatea sau viaa victimei, pedeapsa este nchisoarea cuprins ntre 3 i 10 ani. (4) Dac fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoarea de la 7 la 15 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (5) Tentativa la infraciunile prevzute n alin. (1) - (3) se pedepsete. Atenie: 1. e absorbit de infraciunea de trafic de persoane/minori; 2. se va reine n concurs ideal cu loviri/alte violene, vtmare corporal, omor, viol, etc. -dac mijlocul folosit pt svrirea infraciunii de lipsire de libertate n mod ilegal, constituie prin el nsui infraciune(loviri/alte violene, vtmare corporal); 3. dac n schimbul eliberrii se cere un folos material sau orice alt avantaj-forma agravant absoarbe infraciunea de antaj, nu exist concurs de infraciuniAMENINAREA ART. 206 (1) Fapta de a amenina o persoan cu svrirea unei infraciuni sau a unei fapte pgubitoare ndreptate mpotriva sa ori a altei persoane, dac este de natur s i produc o stare de temere, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend, fr ca pedeapsa aplicat s poat depi sanciunea prevzut de lege pentru infraciunea care a format obiectul ameninrii. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate. -trebuie s aibe caracter neechivoc i susceptibil s produc o stare de temere victimei; trebuie s fie injust(ilegal, nejustificat); nu e ameninare: avertizarea cu folosirea unei ci legale, cu exerciiul unui drept, cu ndeplinirea unei atribuii/ndatoriri, n stare de legitim aprare/alt cauz ce nltur caracterulpenal al faptei; trebuie s se refere la un ru situat n viitor; Exist situaii n care ameninarea e absorbit n coninutul unor infraciuni complexeANTAJUL ART. 207 (1) Constrngerea unei persoane s dea, s fac, s nu fac sau s sufere ceva, n scopul de a dobndi n mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani.(2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz ameninarea cu darea n vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitoare pentru persoana ameninat ori pentru un membru de familie al acesteia, n scopul prevzut n alin. (1). (3) Dac faptele prevzute n alin. (1) i alin. (2) au fost comise n scopul de a dobndi n mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este nchisoarea de la 2 la 7 ani. antajul(dac foloasele se obin n viitor, nu concomitent cu violenele/ameninarea=antaj) nu e tlhrie(dac foloasele se obin concomitent cu violenele/ameninarea = tlhrie)HRUIREA ART. 208 (1) Fapta celui care, n mod repetat, urmrete, fr drept sau fr un interes legitim, o persoan ori i supravegheaz locuina, locul de munc sau alte locuri frecventate de ctre aceasta, cauzndu-i astfel o stare de temere, se pedepsete cu nchisoare de la 3 la 6 luni sau cu amend. (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicri prin mijloace de transmitere la distan, care, prin frecven sau coninut, i cauzeaz o temere unei persoane, se pedepsete cu nchisoare de la o lun la 3 luni sau cu amend, dac fapta nu constituie o infraciune mai grav. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.

OBIECTUL JURIDIC O. M.

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- relaiile sociale privitoare numai la dreptul complex la libertate al persoanei, drept fundamental: persoana uman nu poate fi nchipuit dect liber, nestnjenit n micarea i aciunile ei

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal(cetean romn, fr cetenie/cetean strin)b)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea

LATURA OBIECTIV= aciuni diferite (aciunea prin care o persoan este lipsit de libertate, ameninat, constrns, urmrit, etc.) i, excepional, prin inaciuni (exemplu, nepunerea n libertate dup nsntoire a persoanei care, suferind de o maladie contagioas, a fost internat pentru tratament medical mpotriva voinei sale).

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)=aciuni/ inaciuni contra libertii persoanei2.USP3. RAP CAUZALITATE

Elementul material apare n variant alternativ- aciuni/inaciuni contra vieii, integritii corporale, sntii, libertii sau demnitiiCerine eseniale1. locul i timpul= neeseniale 2.modul i mijloacele= eseniale la agravante(de o persoan narmat, punnd n pericol sntatea/viaa, etc)-nesocotirea, dreptului la libertate. -pericol pt viaa, sntatea, integritatea persoaneiR.C. trebuie s se stabileasc ntre fapta inculpatului i urmarea periculoas produs de ea.

LATURA SUBIECTIV= Infraciunile contra libertii persoanei se svrec numai cu intenie direct sau indirect; cu excepia antajului, care se svrete numai cu intenie direct

VINOVIA: -Vinovia presupune existena discernmntului. MOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede punerea n pericol a libertii persoanei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect: prevede rezultatul; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatulFactorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pune n pericol libertatea 2.scop special-obinere folos patrimonial

TENTATIVA E POSIBIL, DAR SE PEDEPSETE NUMAI LA I. DE LIPSIRE DE LIBERTATE N MOD ILEGAL; actele de pregtire nu se pedepsesc; REGIMUL SANCIONATOR: nchisoare; nchisoare/amend penal

CONSUMAREA I. - n momentul n care se produce nesocotirea, nclcarea dreptului la libertate al persoanei

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNILOR DE TRAFIC EXPLOATARE DE PERSOANE VULNERABILE ART. 209-217 NCPCALIFICARE LEGAL. SCLAVIA ART. 209 NCP. Punerea sau inerea unei persoane n stare de sclavie, precum i traficul de sclavi se pedepsesc cu nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi.TRAFICUL DE PERSOANE ART. 210 (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adpostirea sau primirea unei persoane n scopul exploatrii acesteia, svrit:a) prin constrngere, rpire, inducere n eroare sau abuz de autoritate;b) profitnd de imposibilitatea de a se apra sau de a-i exprima voina ori de starea de vdit vulnerabilitate a acelei persoane;c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase n schimbul consimmntului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsete cu nchisoare de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi.(2) Traficul de persoane svrit de un funcionar public n exerciiul atribuiilor de serviciu se pedepsete cu nchisoare de la 5 la 12 ani.(3) Consimmntul persoanei victim a traficului nu constituie cauz justificativ. Atenie: 1. lipsirea de libertate e absorbit de infraciunea de trafic de persoane/minori; 2. se va reine n concurs cu loviri/alte violene, vtmare corporal, omor, viol, etc. -dac mijlocul folosit pt svrirea infraciunii de trafic de persoane, constituie prin el nsui infraciune(loviri/alte violene, vtmare corporal)TRAFICUL DE MINORI ART. 211 (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adpostirea sau primirea unui minor, n scopul exploatrii acestuia, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Dac fapta a fost svrit n condiiile art. 210 alin. (1) sau de ctre un funcionar public n exerciiul atribuiilor de serviciu, pedeapsa este nchisoarea de la 5 la 12 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (3) Consimmntul persoanei victim a traficului nu constituie cauz justificativ. Atenie: 1. lipsirea de libertate e absorbit de infraciunea de trafic de persoane/minori; 2. se va reine n concurs cu loviri/alte violene, vtmare corporal, omor, viol, etc. -dac mijlocul folosit pt svrirea infraciunii de trafic de persoane, constituie prin el nsui infraciune(loviri/alte violene, vtmare corporal)SUPUNEREA LA MUNC FORAT SAU OBLIGATORIE ART. 212.Fapta de a supune o persoan, n alte cazuri dect cele prevzute de dispoziiile legale, la prestarea unei munci mpotriva voinei sale sau la o munc obligatorie se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 3 ani.PROXENETISMULART. 213 (1) Determinarea sau nlesnirea practicrii prostituiei ori obinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicrii prostituiei de ctre una sau mai multe persoane se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) n cazul n care determinarea la nceperea sau continuarea practicrii prostituiei s-a realizat prin constrngere, pedeapsa este nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (3) Dac faptele sunt svrite fa de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majoreaz cu jumtate.(4) Prin practicarea prostituiei se nelege ntreinerea de acte sexuale cu diferite persoane n scopul obinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.EXPLOATAREA CERETORIEI ART. 214 (1) Fapta persoanei care determin un minor sau o persoan cu dizabiliti fizice ori psihice s apeleze n mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiaz de foloase patrimoniale de pe urma acestei activiti se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend. (2) Dac fapta este svrit n urmtoarele mprejurri:a) de printe, tutore, curator ori de ctre cel care are n ngrijire persoana care cerete;b) prin constrngere,pedeapsa este nchisoarea de la unu la 5 ani.FOLOSIREA UNUI MINOR N SCOP DE CERETORIE ART. 215Fapta majorului care, avnd capacitatea de a munci, apeleaz n mod repetat la mila publicului, cernd ajutor material, folosindu-se n acest scop de prezena unui minor, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend.FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE ART. 216.Fapta de a utiliza serviciile prevzute n art. 182, prestate de o persoan despre care beneficiarul tie c este victim a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend, dac fapta nu constituie o infraciune mai grav.SANCIONAREA TENTATIVEI ART. 217. Tentativa la infraciunile prevzute n art. 209 - 211 i art. 213 alin. (2) se pedepsete. EXPLOATAREA UNEI PERSOANE ART. 182. Prin exploatarea unei persoane se nelege: a)supunerea la executarea unei munci sau ndeplinirea de servicii, n mod forat; b)inerea n stare de sclavie sau alte procedee asemntoare de lipsire de libertate ori de aservire; c)obligarea la practicarea prostituiei, la manifestri pornografice n vederea producerii i difuzrii de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexual; d)obligarea la practicarea ceretoriei; e)prelevarea de organe, esuturi sau celule de origine uman, n mod ilegal.

OBIECTUL JURIDIC Ob. Mat.

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- relaiile sociale privitoare numai la dreptul complex la libertate al persoanei, drept fundamental: persoana uman nu poate fi nchipuit dect liber, nestnjenit n micarea i aciunile ei4. obiect juridic complex- dreptul complex la libertate al persoanei i dreptul la via, integritate corporal/sntate(suferine fizice, afectat sntatea, produce moartea/sinuciderea, proxenetism), alegerea munciiCorpul victimei,

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penalb)SPECIAL- funcionar public n exerciiul atribuiilor de serviciuc)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL(2)/ORGANIZAT(5): AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea;

LATURA OBIECTIV= aciuni sau inaciuni ce au ca rezultat lipsirea de libertate a persoanei

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)=aciuni/inaciuni de trafic de persoane2.USP3. R. C.

- Infraciuni comisiv, continue- aciuni de trafic i exploatare de sclavi, persoane, minoriElementul material variant alternativ=svrirea de aciuni/inaciuni ce au ca scop traficul i exploatarea persoanei, svrite n variante alternative(Recrutarea, transportarea, transferarea, adpostirea sau primirea; Determinarea sau nlesnirea: practicrii prostituiei, apelrii la mila publicului, etc ) -Cerin esenial: 1.locul i timpul-neeseniale;2. modul i mijloacele-eseniale: a) prin constrngere, rpire, inducere n eroare sau abuz de autoritate;b) profitnd de imposibilitatea de a se apra sau de a-i exprima voina ori de starea de vdit vulnerabilitate a acelei persoane;c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase n schimbul consimmntului persoanei care are autoritate asupra acelei persoaneAtenie: 1. lipsirea de libertate e absorbit de infraciunea de trafic de persoane/minori; 2. se va reine n concurs cu loviri/alte violene, vtmare corporal, omor, viol, etc. -dac mijlocul folosit pt svrirea infraciunii de trafic de persoane, constituie prin el nsui infraciune(loviri/alte violene, vtmare corporal)nesocotirea, desconsiderarea dreptului la libertate, pe perioada privaiunii de libertate

Raportul de cauzalitate trebuie s se stabileasc ntre fapta inculpatului i urmarea periculoas produs de ea (n cazul acestor infraciuni este att de evident, nct stabilirea acestuia nu ridic nici un fel de probleme).

LATURA SUBIECTIV= Infraciunile de trafic i exploatarea persoanei vulnerabile se svrec numai cu intenie direct sau indirect; eroarea asupra persoanei nltur rspunderea penal; consimmntul victimei nu e cauz justificativ

VINOVIA: presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede nesocotirea dreptului de libertate a victimei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect: prevede nesocotirea dreptului de libertate a victimei; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatul1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit resentimente, fanatism, ur1.scop -pt a exploata i trafica o persoan

TENTATIVA E POSIBIL I SE PEDEPSETE DE LEGE(5)

REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare

CONINUTUL CONSTITUTIV INFRACIUNI CONTRA LIBERTII I INTEGRITII SEXUALE ART. 218-223 NCPCALIFICARE LEGAL. VIOLUL ART. 218 (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoan, svrit prin constrngere, punere n imposibilitate de a se apra ori de a-i exprima voina sau profitnd de aceast stare, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz orice alte acte de penetrare vaginal sau anal comise n condiiile alin. (1).(3) Pedeapsa este nchisoarea de la 5 la 12 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi atunci cnd:a) victima se afl n ngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fptuitorului;b) victima este rud n linie direct, frate sau sor;c) victima nu a mplinit vrsta de 16 ani;d) fapta a fost comis n scopul producerii de materiale pornografice;e) fapta a avut ca urmare vtmarea corporal;f) fapta a fost svrit de dou sau mai multe persoane mpreun.(4) Dac fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoarea de la 7 la 18 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (5) Aciunea penal pentru fapta prevzut n alin. (1) i alin. (2) se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate. (6) Tentativa la infraciunile prevzute n alin. (1) - (3) se pedepsete. Lipsirea de libertate nu se absoarbe n infraciunea de viol, ci e n concurs cu violulAGRESIUNEA SEXUAL ART. 219 (1) Actul de natur sexual, altul dect cele prevzute n art. 218, cu o persoan, svrit prin constrngere, punere n imposibilitate de a se apra sau de a-i exprima voina ori profitnd de aceast stare, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Pedeapsa este nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi atunci cnd:a) victima se afl n ngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fptuitorului;b) victima este rud n linie direct, frate sau sor;c) victima nu a mplinit vrsta de 16 ani;d) fapta a fost comis n scopul producerii de materiale pornografice;e) fapta a avut ca urmare vtmarea corporal;f) fapta a fost svrit de dou sau mai multe persoane mpreun. (3) Dac fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoarea de la 7 la 15 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (4) Dac actele de agresiune sexual au fost precedate sau urmate de svrirea actelor sexuale prevzute n art. 218 alin. (1) i alin. (2), fapta constituie viol. (5) Aciunea penal pentru fapta prevzut n alin. (1) se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate. (6) Tentativa la infraciunile prevzute n alin. (1) i alin. (2) se pedepsete.ACTUL SEXUAL CU UN MINOR ART. 220 (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum i orice alte acte de penetrare vaginal sau anal comise cu un minor cu vrsta ntre 13 i 15 ani se pedepsesc cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevzut n alin. (1), svrit asupra unui minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (3) Fapta prevzut n alin. (1), comis de un major cu un minor cu vrsta ntre 13 i 18 ani, cnd majorul a abuzat de autoritatea ori influena sa asupra victimei, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (4) Fapta prevzut n alin. (1) - (3) se sancioneaz cu nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi, atunci cnd:a) minorul este rud n linie direct, frate sau sor;b) minorul se afl n ngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fptuitorului;c) a fost comis n scopul producerii de materiale pornografice.(5) Faptele prevzute n alin. (1) i alin. (2) nu se sancioneaz dac diferena de vrst nu depete 3 ani. 1.Eroarea asupra vrste victimei(13 ani/ntre 13-18 ani) sau necunoaterea lor duc la nlturarea rspunderii penale; 2. Infraciunea e consumat n momentul producerii USP prevzut de lege(lezarea dr de libertate sexual a minorului 15 ani/ntre 15-18 ani)CORUPEREA SEXUAL A MINORILOR ART. 221 (1) Comiterea unui act de natur sexual, altul dect cel prevzut n art. 220, mpotriva unui minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani, precum i determinarea minorului s suporte ori s efectueze un astfel de act se pedepsesc cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Pedeapsa este nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi, atunci cnd:a) minorul este rud n linie direct, frate sau sor;b) minorul se afl n ngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fptuitorului;c) fapta a fost comis n scopul producerii de materiale pornografice. (3) Actul sexual de orice natur svrit de un major n prezena unui minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amend. (4) Determinarea de ctre un major a unui minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani s asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiionist ori la spectacole sau reprezentaii n cadrul crora se comit acte sexuale de orice natur, precum i punerea la dispoziia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (5) Faptele prevzute n alin. (1) nu se sancioneaz dac diferena de vrst nu depete 3 ani. -eroarea fptuitorului asupra vrtei victimei nltur rspunderea penalRACOLAREA MINORILOR N SCOPURI SEXUALE ART. 222Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a mplinit vrsta de 13 ani s se ntlneasc, n scopul comiterii unui act dintre cele prevzute n art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci cnd propunerea a fost fcut prin mijloacele de transmitere la distan, se pedepsete cu nchisoare de la o lun la un an sau cu amend.HRUIREA SEXUAL ART. 223 (1) Pretinderea n mod repetat de favoruri de natur sexual n cadrul unei relaii de munc sau al unei relaii similare, dac prin aceasta victima a fost intimidat sau pus ntr-o situaie umilitoare, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.

OBIECTUL JURIDIC O. M.

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generica) relaiile sociale privitoare la libertatea sexual a persoanei, la normele general admise de societate pt satisfacerea instinctului sexual i perpetuarea speciei(morale, religioase, juridice); b) dr la via, la integritate corporal i sntate; c) dr pers la libertatea i inviolabilitatea vieii sexuale Corpul unui om n via,

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal(cetean romn, fr cetenie/cetean strin)b) SPECIAL(rud n linie direct, frai, surori; tutore, curator, ngrijitor, profesor). c)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL/ORGANIZAT: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGARE, nu la toatePersoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea

LATURA OBIECTIV= aciuni diferite (raport sexual prin constrngere/cu minor/n prezena minorului; raport sexual realizat ntre frai i surori/rude n linie dreapt; hruire sexual, etc.)

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)= aciuni ce atenteaz la libertatea sexual2.USP3. RAP CAUZALITATE

1. Infraciune comisiv - aciuni ce atenteaz la libertatea sexual Elementul material apare n variant alternativ- aciuni ce atenteaz la libertatea sexual Cerine eseniale1. locul i timpul= n relaiile de serviciu 2.modul i mijloacele= constrngere, profitnd de imposibilitatea pers de-a se apra, oferire de bani/alte foloaseUrmarea periculoas a acestor infraciuni const n vtmarea libertii sexuale a persoaneiRaportul de cauzalitate trebuie s se stabileasc ntre fapta inculpatului i urmarea periculoas produs de ea.

LATURA SUBIECTIV= Infraciunile ce atenteaz la libertatea sexual a persoanei se svrec numai cu intenie direct; cu excepia corupia sexual, care se svrete i cu intenie indirect

VINOVIA: -Vinovia presupune existena discernmntului. MOBILULSCOPUL

a)Intenie direct-REGUL: prevede lezarea dr de libertate sexual; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect-EXCEPIE(corupia sexual-i indirect): prevede rezultatul; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatul1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 1.scop e de a pune n pericol libertatea vieii sexuale a persoanei2.scop special =obinere de favoruri, mat pornografice

TENTATIVA E POSIBIL, DAR SE PEDEPSETE NUMAI LA I. DE VIOL I AGRESIUNE SEXUAL; actele de pregtire nu se pedepsesc;

REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare/_amend penal

CONSUMAREA INFRACIUNILOR are loc n momentul n care se produce nesocotirea, nclcarea dreptului la libertatea vieii sexuale al persoanei (sub una din modalitile artate).

CONINUTUL CONSTITUTIV PT. INFRACIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI I VIEII PRIVATE-ART. 224-227 NCPCALIFICARE LEGAL. VIOLAREA DE DOMICILIU ART. 224 (1) Ptrunderea fr drept, n orice mod, ntr-o locuin, ncpere, dependin sau loc mprejmuit innd de acestea, fr consimmntul persoanei care le folosete, ori refuzul de a le prsi la cererea acesteia se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (2) n cazul n care fapta este svrit de o persoan narmat, n timpul nopii ori prin folosire de caliti mincinoase, pedeapsa este nchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL ART. 225 (1) Ptrunderea fr drept, n orice mod, n oricare dintre sediile unde o persoan juridic sau fizic i desfoar activitatea profesional ori refuzul de a le prsi la cererea persoanei ndreptite se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (2) n cazul n care fapta este svrit de o persoan narmat, n timpul nopii ori prin folosire de caliti mincinoase, pedeapsa este nchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.VIOLAREA VIEII PRIVATE ART. 226 (1) Atingerea adus vieii private, fr drept, prin fotografierea, captarea sau nregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau nregistrarea audio a unei persoane aflate ntr-o locuin sau ncpere ori dependin innd de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsete cu nchisoare de la o lun la 6 luni sau cu amend. (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fr drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevzute n alin. (1), ctre o alt persoan sau ctre public, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate. (4) Nu constituie infraciune fapta svrit:a) de ctre cel care a participat la ntlnirea cu persoana vtmat n cadrul creia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dac justific un interes legitim;b) dac persoana vtmat a acionat explicit cu intenia de a fi vzut ori auzit de fptuitor;c) dac fptuitorul surprinde svrirea unei infraciuni sau contribuie la dovedirea svririi unei infraciuni;d) dac surprinde fapte de interes public, care au semnificaie pentru viaa comunitii i a cror divulgare prezint avantaje publice mai mari dect prejudiciul produs persoanei vtmate. (5) Plasarea, fr drept, de mijloace tehnice de nregistrare audio sau video, n scopul svririi faptelor prevzute n alin. (1) i alin. (2), se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani.DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL ART. 227 (1) Divulgarea, fr drept, a unor date sau informaii privind viaa privat a unei persoane, de natur s aduc un prejudiciu unei persoane, de ctre acela care a luat cunotin despre acestea n virtutea profesiei ori funciei i care are obligaia pstrrii confidenialitii cu privire la aceste date, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amend. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.

OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL

1. obiectul juridic general-societatea i ordinea de drept2. obiectul juridic de grup/generic-drepturile fundamentale ale persoanei umane: dreptul la via, integritate corporal i sntate, dreptul la libertate, la moralitatea relaiilor sexuale, dreptul la demnitate, drepturi cu caracter absolut, opozabile tuturor3. obiectul juridic special/specific- relaiile sociale privitoare numai la dreptul complex la libertate al persoanei, drept fundamental: persoana uman nu poate fi nchipuit dect liber, nestnjenit n micarea i aciunile ei; dreptul persoanei de-a avea un domiciliu/sediu profesional i libertatea de folosin a locuinei, de-a primii pe cine dorete(nu dreptul de proprietate); dr secret profesional- locuina, ncperea, dependina sau locul mprejmuit innd de acestea-unii afirm c nu exist obiect material

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorSUBIECTUL PASIV

a)GENERALorice persoane ce rspunde penal; (-inclusiv proprietarul ce ptrunde n locuina dar nchiriat chiriaului -inclusiv soul(desprit de soie, cu flotant n alt parte) ce ptrunde n locuina de familie, mpotriva voinei soiei, n scopul de-a evacua lucrurile acesteia i de a le instala pe ale sale)b) SPECIAL(pt forma agravant trebuie s fie narmat/n participaie): profesionist b)PARTICIPAIA PENAL OCAZIONAL/ORGANIZAT: AUTORAT, COAUTORAT, COMPLICITATE, INSTIGAREPersoana titular a locuinei/sediului(proprietar/chiria)/secretului, ndreptit s aibe protecie

LATURA OBIECTIV= aciuni de ptrundere fr drept, n orice mod, fr consimmntul persoanei care le folosete, sau inaciuni-refuzul de a le prsi la cererea acesteia,

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)=aciuni/inaciuni ilegale, fr drept, contra dreptului persoanei de-a avea un domiciliu/sediu, de-a avea via privat, de-a avea secrete, de-a primi i da afar pe cine dorete, 2.USP3. R. C

1. Infraciune comisiv/omisiv- aciuni/inaciuni contra libertii persoanei; CERINE ESENIALE- fr drept; pt formele agravante: narmat; n timpul nopii; caliti falsea) aciuni de ptrundere(aciunea de a se introduce efectiv, cu tot corpul) fr drept, n orice mod, ntr-o locuin, ncpere, dependin sau loc mprejmuit innd de acestea(locul ales n mod liber de victim n care-i desfoar permanent/temporar viaa personal: domiciliu-inclusiv pod, dependine, curte, beci, opron; cort; caban; iaht; barc cu cabin; camer de hotel; cuet de vagon de dormit; camer internat), fr consimmntul persoanei care le folosete, avnd ca urmare nclcarea dr persoanei de-a avea un domiciliu i de-a primi pe cine -dac ptrunderea s-a fcut n scopul svririi de alte infraciuni(furt, viol, etc) i acestea se comit, avem concurs cu acele infraciuni(violare de domiciliu i furt; violare de domiciliu i viol), nu agravante ale infraciunilor scop-n cazul infraciunii de furt prin efracie, violarea de domiciliu e absorbit de prima (ART. 229. Furtul calificat. (1) Furtul svrit n urmtoarele mprejurri:i) prin efracie, escaladare sau prin folosirea fr drept a unei chei adevrate ori a unei chei mincinoase,se pedepsete cu nchisoare.)- Fapta de ptrundere, n orice mod, ntr-o locuin sau dependine ale acesteia, ntr-o curte sau ntr-un loc mprejmuit ce ine de domiciliul persoanei, urmat de svrirea unei tlhrii constituie un concurs real ntre infraciunea de violare de domiciliu prevzut de art. 224 NCP i infraciunea de tlhrie prevzut de art. 234NCP. b) inaciuni-refuzul de a le prsi la cererea acesteia(cererea trebuie s fie expres-a celui care are un drept asupra locuinei/reprezentantului, dar refuzul fptuitorului poate fi tacit)Urmarea periculoas a acestor infraciuni const n violarea domiciliului -infraciune consumat n momentul n care se ptrunde/se refuz plecareaRaportul de cauzalitate trebuie s se stabileasc ntre fapta inculpatului i urmarea periculoas produs de ea

LATURA SUBIECTIV= Infraciunile de violare de domiciliu se svrec numai cu intenie direct sau indirect; eroarea asupra consimmntului victimei nltur rspunderea penal a fptuitorului

VINOVIA: presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede violarea domiciliului; dorete i urmrete producerea rezultatului; b) Intenie indirect: prevede violarea domiciliului; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatulfactorul psihic determinant, scop e de a pune n pericol libertatea pers

TENTATIVA E POSIBIL, DAR NU SE PEDEPSETE; REGIMUL SANCIONATOR- = nchisoare

ACIUNEA PENAL SE PUNE N MICARE LA PLNGEREA PREALABIL A PERSOANEI VTMATE.

INFRACIUNI CONTRA PATRIMONIULUI: de sustragere, de fraud, de samavolnicie CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNIILOR DE FURT: ART. 228-232 NCPCALIFICARE LEGAL. Infraciuni de furt:FURTUL ART. 228.(1)Luarea unui bun mobil din posesia sau detenia altuia, fr consimmntul acestuia, n scopul de a i-l nsui pe nedrept, se pedepsete cu nchisoare de la unu la 12 ani.(2) Fapta constituie furt chiar dac bunul aparine n ntregime sau n parte fptuitorului, dar n momentul svririi acel bun se gsea n posesia sau deinerea legitim a altei persoane.(3) Se consider bunuri mobile i orice energie care are o valoare economic, precum i nscrisurile.FURTUL CALIFICAT- ART. 229 (1) Furtul svrit n urmtoarele mprejurri:a) ntr-un mijloc de transport n comun;b) n timpul nopii;c) de o persoan mascat, deghizat sau travestit;d) prin efracie, escaladare sau prin folosirea fr drept a unei chei adevrate ori a unei chei mincinoase;e) prin scoaterea din funciune a sistemului de alarm ori de supraveghere,se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dac furtul a fost svrit n urmtoarele mprejurri:a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;c) de o persoan avnd asupra sa o arm,pedeapsa este nchisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Furtul privind urmtoarele categorii de bunuri:a) iei, gazolin, condensat, etan lichid, benzin, motorin, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cistern;b) componente ale sistemelor de irigaii;c) componente ale reelelor electrice;d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare n caz de incendiu sau alte situaii de urgen public;e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenie la incendiu, la accidente de cale ferat, rutiere, navale sau aeriene ori n caz de dezastru;f) instalaii de siguran i dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian i componente ale acestora, precum i componente ale mijloacelor de transport aferente;g) bunuri prin nsuirea crora se pune n pericol sigurana traficului i a persoanelor pe drumurile publice;h) cabluri, linii, echipamente i instalaii de telecomunicaii, radiocomunicaii, precum i componente de comunicaii, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 10 ani.FURTUL N SCOP DE FOLOSIN ART. 230 (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, svrit n scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancioneaz cu pedeapsa prevzut n art. 228 sau art. 229, dup caz, ale crei limite speciale se reduc cu o treime. (2) Cu pedeapsa prevzut n alin. (1) se sancioneaz folosirea fr drept a unui terminal de comunicaii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaii racordat fr drept la o reea, dac s-a produs o pagub.PLNGEREA PREALABIL I MPCAREA ART. 231 (1) Faptele prevzute n prezentul capitol, svrite ntre membrii de familie de ctre un minor n paguba tutorelui ori de ctre cel care locuiete mpreun cu persoana vtmat sau este gzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plngerea prealabil a persoanei vtmate. (2) n cazul faptelor prevzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) i c) i art. 230, mpcarea nltur rspunderea penal.SANCIONAREA TENTATIVEI ART. 232. Tentativa la infraciunile prevzute n prezentul capitol se pedepsete.

OBIECTUL JURIDIC OBIECTUL MATERIAL

1. obiectul juridic general societatea i ordinea de drept 2. obiectul juridic de grup/generic-relaiile sociale referitoare la patrimoniu3. obiectul juridic special/specific- relaiile sociale privitoare la drepturile i interesele patrimoniale ale persoanelor fizice i juridice(proprietate, posesie, detenie) - bun mobil corporal(valoare ec, patrimonial; inclusiv orice energie-electric termic, atomic, etc; nscris; vehicul/bun proprietatea fptuitorului, afla n posesia/detenia victimei), aflat n posesia/detenia altei persoane dect fptuitorul, asupra cruia se exercit aciunea de luare, n scopul nsuirii/folosirii pe nedrept-bun din patrimoniul cultural;acte ce servesc dovedirea strii civile, identitii/legitimitii; categorii bunuri-nu pot face obiectul furtului: bunul nimnui; bunul abandonat, prsit/pierdut

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. P.

a)GENERAL: orice persoan ce rspunde penal; indiferent dac are/nu un drept real asupra bunuluib)SPECIAL: cel ce nesocotete posesia/detenia legitim a altei pers fa de bunul cu privire la care el are proprietatea(art.208(3)); so; rud apropiat; minor-n paguba tutorelui; cel ce locuiete/e gzduit cu/de victim(art.210) ;c)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, INSTIGARE, COMPLICITATE(anterioare); coautoratul i complicitatea concomitent nu sunt posibile pt c dac furtul e svrit de2 pers=furt calificat-persoana mpotriva creia se ndreapt infraciunea

LATURA OBIECTIV= aciuni(de luare)/inaciuni(nu pred bunul, dei avea aceast obligaie legal)

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)2.USP3. RC

-Elementul material : aciuni(de luare)/inaciuni(nu pred bunul, dei avea aceast obligaie legal). Aciunea de luare cuprinde 2 acte cumulative: a) deposedarea(scoaterea bunului din posesia/detenia altuia, fr consimmnt; fr ntocmire de acte-dac se fac acte avem tlhrie); b)imposedarea ilicit(nsuirea acelui bun pe nedrept)-I momentan-regula; I. continu (furt energie); I. continuat -Cerine eseniale:1.locul i timpul svririi faptei. (la unele infraciuni e esenial, forme agravante): n public; mijloc de transport; n timpul nopii; n timpul unei calamiti; 2.modul i mijloacele de svrire a faptei (la unele infraciuni e esenial, forme agravante): avnd arme/narcotice asupra sa; fiind mascat; efracie, escaladare, folosire fr drept a unei chei adevrate/mincinoase, nsuirea, valorificarea/ traficarea bunurilor patrim. Public; incendiere, explozie, etc1.USP = vtmarea adus patrimoniului altei persoane-I consumat dac se exist deposedarea i nsuire pe nedrept: dac fptuitorul fur obiecte i, fiind surprins le ascunde=furt, nu tentativRC ntre cauz i efect

LATURA SUBIECTIV= atitudinea de contiin i voin a infractorului referitor la fapta comis i urmrile acesteia e intenia direct)/indirect; n scopul nsuirii pe nedrept de bunuri; prin srcirea patrimoniului celui deposedat

VINOVIA presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede nsuirea bunului i srcirea patrimoniului victimei; dorete i urmrete producerea rezultatuluib) Intenie indirect(luarea unei haine n care sunt bani; furtul asupra actului ce servete stab strii civile, identitii/legitimitii): prevede nsuirea bunului i srcirea patrimoniului victimei; nu urmrete, dar accept producerea rezultatului; i e indiferent rezultatul-dac bunul nu a fost luat n scopul nsuirii pe nedrept, ci pt al proteja de distrugere, degradare, dispariie, nu exist infraciunea de furt(nu e intenia de a-l nsui pe nedrept)-dac bunul a fost luat fr permisiunea posesorului/detentorului, dar nu n scopul nsuirii pe nedrept, ci pt a determina victima s aide o anumit conduit poate/nu s fie infraciune de furt, f-cie de scopul nsuiri/nensuirii1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 2. Mobilul evideniaz gradul de pericol social al infractorului.

1. nsuirea/ folosirea pe nedrept/pt folosin a bunului mobil al altuia

TENTATIVA SE PEDEPSETE; REGIMUL SANCIONATOR: nchisoare; nchisoare+interzicere drepturi

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNII DE TLHRIE I PIRATERIE ART. 233-237 NCPCALIFICARE LEGAL. TLHRIA ART. 233. Furtul svrit prin ntrebuinarea de violene sau ameninri ori prin punerea victimei n stare de incontien sau neputin de a se apra, precum i furtul urmat de ntrebuinarea unor astfel de mijloace pentru pstrarea bunului furat sau pentru nlturarea urmelor infraciunii ori pentru ca fptuitorul s-i asigure scparea se pedepsesc cu nchisoarea de la 2 la 7 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi.TLHRIA CALIFICAT ART. 234 (1) Tlhria svrit n urmtoarele mprejurri:a) prin folosirea unei arme ori substane explozive, narcotice sau paralizante;b) prin simularea de caliti oficiale;c) de o persoan mascat, deghizat sau travestit;d) n timpul nopii;e) ntr-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 10 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Tlhria svrit n condiiile art. 229 alin. (3)-anumite bunuri se pedepsete cu nchisoare de la 5 la 12 ani i interzicerea unor drepturi. (3) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz tlhria care a avut ca urmare vtmarea corporal.PIRATERIA ART. 235 (1) Furtul comis, prin violen sau ameninare, de ctre o persoan care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate n marea liber, al bunurilor ce se gsesc pe acel vas sau pe o alt nav, se pedepsete cu nchisoarea de la 3 la 15 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevzut n alin. (1) se sancioneaz i capturarea unei nave aflate n marea liber sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori euarea acesteia, n scopul de a-i nsui ncrctura ei sau de a tlhri persoanele aflate la bord. (3) Dac pirateria a avut ca urmare vtmarea corporal, pedeapsa este nchisoarea de la 5 la 15 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi. (4) Exist piraterie i dac fapta s-a comis pe o aeronav sau ntre aeronave i nave.TLHRIA SAU PIRATERIA URMAT DE MOARTEA VICTIMEI ART. 236. Dac faptele prevzute n art. 233 - 235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoarea de la 7 la 18 ani i interzicerea exercitrii unor drepturi.SANCIONAREA TENTATIVEI ART. 237. Tentativa la infraciunile prevzute n art. 233 - 235 se pedepsete.

OBIECTUL JURIDIC au toate infraciunileOBIECTUL MATERIAL

1. obiectul juridic general societatea i ordinea de drept 2. obiectul juridic de grup/generic-relaiile sociale referitoare la patrimoniu3. obiectul juridic special/specific- relaiile sociale privitoare la drepturile i interesele patrimoniale ale pers fizice i juridice(proprietate, posesie, detenie) 4. obiectul juridic complex: a) relaiile sociale privitoare la drepturile i interesele patrimoniale ale pers fizice i juridice(proprietate, posesie, detenie); b) relaiile sociale referitoare la dr la via, integritate corporal i sntate(subsidiar); 1. bun mobil corporal(valoare ec, patrimonial), asupra cruia se exercit aciunea de furt2. corpul victimei asupra cruia se exercit violena/bunurile victimei asupra cruia se exercit violena(haine rupte, ochelari, mijloc de aprare, main)

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. P.

a)GENERAL: orice persoan ce rspunde penal; indiferent dac are/nu un drept real asupra bunuluic)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT(indiferent dac ambii comit ambele aciuni/unul comite furtul, iar altul constrngerea/nlturarea obstacolului; indiferent dac i-au propus/nu actele de violen, fiind suficient prezena lor;dac unul fur, iar cellalt ucide victima cu intenie avem coautorat la tlhrie, pt cel ce ucide avem concurs ntre omor deosebit de grav i tlhrie, iar pt al 2-lea, dac nu dorete i urmrete moartea victimei, avem tlhrie), INSTIGARE, COMPLICITATE(dac a tiut c furtul se svrete prin folosirea de narcotice i d ajutor la aceasta, chiar dac se svrete prin alt form-violen, va exista complicitate la tlhrie, indiferent dac a asistat/nu latlhrie, nu coautorat); major cu minor=circumstan agravant (art 77NCP), pt toi participanii; circumstanele privitoare la fapt se rsfrng asupra participanilor-pers. mpotriva creia se ndreapt infraciunea-pot fi 2 pers. diferite: deposedatul i vtmatul corporal, altul dect detentorul bunului

LATURA OBIECTIV. Tlhria/pirateria= este acea modalitate tipica de sustragere n care luarea bunului mobil al altuia se realizeaza prin constrngerea sau nfrangerea victime; infraciune complex, din structura ei fcnd parte att furtul-componenta principal, ct i actele de violen- componenta adiacent. aciuni principale de furt i aciuni adiacente de constrngere

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)2.USP3. RC

- Infraciune complex, din structura ei fcnd parte att furtul-componenta principal, ct i actele de violen- componenta adiacent Tlharia/pirateria este o actiune complexa constituind o unitate legala n care sunt absorbite doua activitati specifice, legate ntre ele printr-un raport de la mijloc la scop si prin aceeasi rezolutie infractionala -Elementul material: aciuni principale(scop) de furt i aciuni adiacente(mijloc) de constrngere: violene/ameninare; punerea victimei n stare de incontien/ neputin de-a se apra(nchidere n camer); -Talharia i pirateria poate prezenta concret modalitati, variante i n raport cu actiunea adiacenta, dupa mijloacele folosite (violente, amenintari, punere n stare de inconstienta sau neputinta de a se apara), dupa momentul n care a intervenit actiunea adiacenta (n timpul executarii actiunii principale sau imediat dupa consumarea sau ntreruperea acestuia), dupa scopul n vederea caruia a fost efectuata actiunea adiacenta, etc-indiferent dac se succed imediat/la un interval de timp(dac e cu mult timp dup, nu e tlhrie); asupra ctor victime se exercit constrngerea; dac victima constrngerii e/nu pgubitul aciunii scop-relevant e intenia fptuitorului de-a folosi constrngerea pt: a lua, pstra, folosi bunul altuia, nltura svrirea infraciunii/a-i asigura scparea-aciunea de constrngere trebuie s fie anterioar/concomitent aciunii de furt; actiune de agresiune fizica sau psihica ndreptata mpotriva persoanei vatamate, trebuie s fie de natur a-i nfrnge mpotrivirea la deposedarea sa(furtul cciulii de pe capul victimei poate fi furt-fr mpotrivire sau tlhrie-cu mpotrivire); dac e posterioar furtului va exista tlhrie numai dac e ntrebuinat pt e nltura svrirea infraciunii/a-i asigura scparea(altfel e concurs: furt+loviri i alte violene)-Cerine eseniale:1.locul i timpul svririi faptei. (la unele infraciuni e esenial, forme agravante): n public; mijloc de transport; n timpul nopii; n timpul unei calamiti; locuin/dependin; n afara mrii teritoriale(dac e sub jurisdicia unui stat=tlhrie); 2.modul i mijloacele de svrire a faptei (la unele infraciuni e esenial, forme agravante): efracie, escaladare, folosire fr drept a unei chei adevrate/mincinoase, nsuirea, valorificarea/ traficarea bunurilor patrim. Public; incendiere, explozie, etc1.USP = paguba patrimonial2.USP-vtmarea vieii, integritii corporale/sntii (constrngere fizic/psihic); 3. tentativa- este posibil doar la infraciunile de rezultat- RC pt furt exist ntre aciunea de furt(cauza) i USP (efect) pagub, RC pt constrngere: pt desf infraciunii,indiferent dac s-a furat/nu bunul

LATURA SUBIECTIV= atitudinea de contiin i voin a infractorului referitor la fapta comis i urmrile acesteia e intenia direct(att pt furt, ct i pt constrngeri); n scopul nsuirii pe nedrept de bunuri; faptuitorul concepe si voieste comiterea actiunii de luare prin constngere, n complexul ei, pe care o realizeaza cu intentia directa si n scopul de a-si nsusi bunul pe nedrep

VINOVIA presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: faptuitorul prevede, concepe i voiete comiterea aciunii de luare prin constngere; dorete i urmrete producerea rezultatului-un faptuitor, care a pornit cu intentia si vointa de a comite un furt, va realiza elementul subiectiv din continutul infractiunii de tlharie daca n fata neasteptatei interventii a victimei sau a unei alte persoane a recurs la violente sau amenintari ori la alte constrngeri pentru a-si putea continua actiunea de furt sau daca imediat dupa consumarea sau curmarea acestei actiuni a ntrebuintat violenta, amenintarea, etc. pentru a pastra bunul sau pentru nlaturarea urmelor infractiunii sau pentru a-si asigura scapareab)Praeterintenia(au avut ca urmare moarte a victimei sau vatamarea corporala grava). Consecinte ce survin dupa folosirea de violente, amenintari, etc. si faptuitorul le-a prevazut spernd ca nu se vor produce/nu le-a prevazut, desi trebuia si putea sa le prevada.-Daca ntre autor si victima au existat anterior anumite litigii de ordin patrimonial, fapta nu va constitui tlharie, deoarece, cu toate ca s-au folosit violente, nu exista din partea autorului scopul nsusirii bunului furat (de exemplu: s-au folosit violente pentru a i se restitui o suma de bani datorata), deci fapta va primi o alta ncadrare juridica, n raport cu gravitatea si natura violentelor exercitate de faptuitor.1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit 2. Mobilul evideniaz gradul de pericol social al infractorului. 3. Motivele josnice constituie o circumstan agravant general.

1. nsuirea/ folosirea pe nedrept a bunului mobil al altuia

TENTATIVA (infractiunea principala - furtul- a ramas n faza tentativei)e posibil i se pedepsete1. fapta inculpatului de a patrunde ntr-o curte cu scopul de a-si nsusi un bun si fiind surprins mai nainte ca bunul respectiv sa fi fost nsusit i comite acte de violenta fata de persoana vatamata pentru a-si asigura scaparea, constituie tentativa la infractiunea de tlharie, iar nu infractiunea de violare de domiciliu; 2. fapta inculpatului care, fiind surprins de persoana vatamata dupa ce-i fortase portiera autoturismului n scopul de a-si nsusi unele lucruri pentru a-si asigura scaparea, a folosit mpotriva acestuia un spray cu efect paralizant, constituie tentative la infractiunea de tlharie 3. daca dupa ce a ncercat sa deposedeze, prin violenta, o persoana, de un bun al sau, fara nsa a reusi, infractorul a ntrebuintat violenta fata de una din persoanele care-l urmareau, vatamndu-i integritatea corporala pentru a-si asigura scaparea, nu ne aflam n fata unui concurs de infractiuni - tentative de tlharie si vatamare corporala - ci numai a unei infractiuni unice, complexe: tentativela infractiunea de tlharie n forma agravata 4. Tentativa la infractiunea de tlharie, care a avut ca urmare moartea victimei, fiind o infractiune praeterintentionata, unica prin vointa legiuitorului, nu poate fi descompusa n parti componente, elementul de agravare al infractiunii constituindu-l tocmai rezultatul mai grav, produs fara intentie, iar nu cel mai putin grav urmarit de faptuitorINFRACIUNE CONSUMAT atunci cnd actiunea de sustragere a avut o desfasurare completa si s-a produs rezultatul specific ca urmare a ntrebuintarii: actele de constrngere. TLHRIE EPUIZATA atunci cnd "au ncetat actele succesive n efectuarea actiunii principale sau cnd nu mai este posibila o amplificare a urmarilor actiunii adiacente". REGIMUL SANCIONATOR: nchisoare; nchisoare+interzicere drepturi

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA NCREDERII: ART. 238-248 NCPCALIFICARE LEGAL. ABUZUL DE NCREDERE ART. 238 (1) nsuirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de ctre cel cruia i-a fost ncredinat n baza unui titlu i cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.ABUZUL DE NCREDERE PRIN FRAUDAREA CREDITORILOR ART. 239 (1) Fapta debitorului de a nstrina, ascunde, deteriora sau distruge, n tot sau n parte, valori ori bunuri din patrimoniul su ori de a invoca acte sau datorii fictive n scopul fraudrii creditorilor se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend. (2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz fapta persoanei care, tiind c nu va putea plti, achiziioneaz bunuri ori servicii producnd o pagub creditorului. (3) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.BANCRUTA SIMPL ART. 240 (1) Neintroducerea sau introducerea tardiv, de ctre debitorul persoan fizic ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenei, ntr-un termen care depete cu mai mult de 6 luni termenul prevzut de lege de la apariia strii de insolven, se pedepsete cu nchisoare de la 3 luni la un an sau cu amend. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.BANCRUTA FRAUDULOAS ART. 241 (1) Fapta persoanei care, n frauda creditorilor:a) falsific, sustrage sau distruge evidenele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;b) nfieaz datorii inexistente sau prezint n registrele debitorului, n alt act sau n situaia financiar sume nedatorate;c) nstrineaz, n caz de insolven a debitorului, o parte din active se pedepsete cu nchisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.GESTIUNEA FRAUDULOAS ART. 242 (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrrii sau conservrii bunurilor acesteia, de ctre cel care are ori trebuie s aib grija administrrii sau conservrii acelor bunuri se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend. (2) Cnd fapta prevzut n alin. (1) a fost svrit de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este nchisoarea de la unu la 5 ani. (3) Faptele prevzute n alin. (1) i alin. (2) svrite n scopul de a dobndi un folos patrimonial se pedepsesc cu nchisoarea de la 2 la 7 ani. (4) Aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate.NSUIREA BUNULUI GSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FPTUITOR ART. 243 (1) Fapta de a nu preda n termen de 10 zile un bun gsit autoritilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al su se pedepsete cu nchisoare de la o lun la 3 luni sau cu amend. (2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz i nsuirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparine altuia, ajuns din eroare sau n mod fortuit n posesia fptuitorului, sau nepredarea acestuia n termen de 10 zile din momentul n care a cunoscut c bunul nu i aparine. (3) mpcarea nltur rspunderea penal.NELCIUNEA ART. 244 (1) Inducerea n eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevrat a unei fapte mincinoase sau ca mincinoas a unei fapte adevrate, n scopul de a obine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust i dac s-a pricinuit o pagub, se pedepsete cu nchisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) nelciunea svrit prin folosirea de nume sau caliti mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. Dac mijlocul fraudulos constituie prin el nsui o infraciune, se aplic regulile privind concursul de infraciuni. (3) mpcarea nltur rspunderea penal.NELCIUNEA PRIVIND ASIGURRILE ART. 245 (1) Distrugerea, degradarea, aducerea n stare de nentrebuinare, ascunderea sau nstrinarea unui bun asigurat mpotriva distrugerii, degradrii, uzurii, pierderii sau furtului, n scopul de a obine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurat, se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta persoanei care, n scopul prevzut n alin. (1), simuleaz, i cauzeaz sau agraveaz leziuni sau vtmri corporale produse de un risc asigurat se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend. (3) mpcarea nltur rspunderea penal.DETURNAREA LICITAIILOR PUBLICE ART. 246. Fapta de a ndeprta, prin constrngere sau corupere, un participant de la o licitaie public ori nelegerea ntre participani pentru a denatura preul de adjudecare se pedepsete cu nchisoarea 1- 5 ani.EXPLOATAREA PATRIMONIAL A UNEI PERSOANE VULNERABILE ART. 247 (1) Fapta creditorului care, cu ocazia drii cu mprumut de bani sau bunuri, profitnd de starea de vdit vulnerabilitate a debitorului, datorat vrstei, strii de sntate, infirmitii ori relaiei de dependen n care debitorul se afl fa de el, l face s constituie sau s transmit, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de crean de valoare vdit disproporionat fa de aceast prestaie se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Punerea unei persoane n stare de vdit vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaii cu alcool sau cu substane psihoactive n scopul de a o determina s consimt la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de crean sau s renune la un drept, dac s-a produs o pagub, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani.SANCIONAREA TENTATIVEI ART. 248. Tentativa la infraciunile prevzute n art. 239 alin. (1), art. 241 i art. 244 - 247 se pedepsete.

OBIECTUL JURIDIC au toate infraciunileOBIECTUL MATERIAL

1. obiectul juridic general societatea i ordinea de drept 2. obiectul juridic de grup/generic-relaiile sociale referitoare la patrimoniu3. obiectul juridic special/specific: a) relaiile sociale privitoare la drepturile i interesele patrimoniale ale pers fizice i juridice(proprietate, posesie, detenie); b) dr. la minima ncredere pe care subiecii rap juridice patrimoniale trebuie s i-o acorde i s-o respecte; 1. bunul altuia aflat n detenia fptuitorului cu orice titlu(detenia are caracter temporar; deriv dintr-un rap juridic netranslativ de proprietate, nu e o simpl deinere materialfurt)

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. P.

a)GENERAL: orice persoan ce rspunde penal ce deine bunul altuia n baza unui titlu juridic derivat dintr-un rap patrimonial netranslativ de proprietate i care pune n mod abuziv stpnire pe acel bun, comportndu-se ca un adevrat proprietar; poate fi inclusiv coproprietarul unui bun, dac bunul se afl n detenia lui exclusivb)SPECIAL: cel ce are calitatea de gestionar/administrator al bunurilor; debitor/creditorc)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT, INSTIGARE, COMPLICITATE-persoana creia i aparine bunul/de la care a obinut detenia bunului

LATURA OBIECTIV= aciuni/inaciuni prin care se pricinuiesc pagube unei persoane, cu ocazia administrrii/gestionrii bunurilor acesteia; a mprumuturilor;a achitrii datoriilor;a insolvenei; a inerii evidenei contabile; asigurrii, licitaiilor,etc

1.ELEMENTUL MATERIAL (cauza infraciunii)2.USP3. RC

-Elementul material n variant alternativ: aciuni/ inaciuni de nesocotire a ncrederii: CERIN ESENIALE1. Abuz de ncredere= pe nedrept2. Abuz de ncredere n frauda creditorilor; Bancruta simpl; Bancrut frauduloas=frauda creditorului3. Gestiunea frauduloas=administrarea/conservarea bunurilor4. nsuirea bunului gsit/ajuns din eroare la fptuitor=bun gsit/ajuns din eroare la el5. nelciune=agravant-folosirea de caliti mincinoase/frauduloase6. nelciunea privind asigurrile=bunul s fie asigurat; scopul-ncasarea asigurrii7. Deturnarea licitaiilor publice=8. Exploatarea patrimonial a unei persoane vulnerabile=1.USP = vtmarea adus valorii patrimoniale a unei persoane care a ncheiat cu fptuitorul un raport patrimonial netranslativ de proprietate.

=legtura care exist ntre elementul material-aciunea/inaciunea infracional (cauza) i USP(efectul) cerut de lege pt existena infraciunii

LATURA SUBIECTIV= atitudinea de contiin i voin a infractorului referitor la fapta comis i urmrile acesteia e intenia direct

VINOVIA presupune existena discernmntuluiMOBILULSCOPUL

a)Intenie direct: prevede nsuirea pe nedrept a bunului altuia, considerndu-l ca fiind al su, dei e contient de obligaia de a-l pstra, preda/restitui; dorete i urmrete producerea rezultatului-dac fapta nu se svrete cu intenie, nu e abuz de ncredere1. Mobilul este factorul psihic determinant, cauza intern a actului de conduit mbogirea fr just cauz

TENTATIVA e posibil, dar nu se pedepsete; INFRACIUNE CONSUMAT-se realizeaz una din aciuni/inaciuni

REGIMUL SANCIONATOR: nchisoare/amend; Dac bunul este proprietate privat, cu excepia cazului cnd acesta este n ntregime sau n parte al statului, aciunea penal se pune n micare la plngerea prealabil a persoanei vtmate. mpcarea prilor nltur rspunderea penal

CONINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACIUNII DE FRAUDE COMISE PRIN SISTEME INFORMATICE I MIJLOACE DE PLAT ELECTRONICE ART. 249-252 NCPCALIFICARE LEGAL. Instrument de plat electronic ART. 180. Prin instrument de plat electronic se nelege un instrument care permite titularului s efectueze retrageri de numerar, ncrcarea i descrcarea unui instrument de moned electronic, precum i transferuri de fonduri, altele dect cele ordonate i executate de ctre instituii financiare.Sistem informatic i date informatice ART. 181. (1) Prin sistem informatic se nelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate n relaie funcional, dintre care unul sau mai multe asigur prelucrarea automat a datelor, cu ajutorul unui program informatic.(2) Prin date informatice se nelege orice reprezentare a unor fapte, informaii sau concepte ntr-o form care poate fi prelucrat printr-un sistem informatic.FRAUDA INFORMATIC ART. 249. Introducerea, modificarea sau tergerea de date informatice, restricionarea accesului la aceste date ori mpiedicarea n orice mod a funcionrii unui sistem informatic, n scopul de a obine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dac s-a cauzat o pagub unei persoane, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani.EFECTUAREA DE OPERAIUNI FINANCIARE N MOD FRAUDULOS ART. 250 (1) Efectuarea unei operaiuni de retragere de numerar, ncrcare sau descrcare a unui instrument de moned electronic ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fr consimmntul titularului, a unui instrument de plat electronic sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsete cu nchisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz efectuarea uneia dintre operaiunile prevzute n alin. (1), prin utilizarea neautorizat a oricror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. (3) Transmiterea neautorizat ctre alt persoan a oricror date de identificare, n vederea efecturii uneia dintre operaiunile prevzute n alin. (1), se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani.ACCEPTAREA OPERAIUNILOR FINANCIARE EFECTUATE N MOD FRAUDULOS ART. 251 (1) Acceptarea unei operaiuni de retragere de numerar, ncrcare sau descrcare a unui instrument de moned electronic ori de transfer de fonduri, cunoscnd c este efectuat prin folosirea unui instrument de plat electronic falsificat sau utilizat fr consimmntul titularului su, se pedepsete cu nchisoarea de la unu la 5 ani. (2) Cu aceeai pedeaps se sancioneaz acceptarea uneia dintre operaiunile prevzute n alin. (1), cunoscnd c este efectuat prin utilizarea neautorizat a oricror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.SANCIONAREA TENTATIVEI ART. 252. Tentativa la infraciunile prevzute n prezentul capitol se pedepsete.

OBIECTUL JURIDIC au toate infraciunileOBIECTUL MATERIAL

1. obiectul juridic general societatea i ordinea de drept 2. obiectul juridic de grup/generic-relaiile sociale referitoare la patrimoniu3. obiectul juridic special/specific: a) relaiile sociale privitoare la drepturile i interesele patrimoniale ale pers fizice i juridice(proprietate, posesie, detenie); b) relaiile sociale care vizeaz securitatea sistemului informatic i al operaiunilor financiare, inviolabilitatea acestuia i care sunt de natur a garanta confidenialitatea i integritatea att a datelor ct i a sistemelor informatice.- componentele sistemului informatic asupra cruia s-a ndreptat activitatea infracional/prin intermediul crora s-a realizat accesul fr drept (componente reele info.)

SUBIECTUL ACTIV AL INFRACIUNII =infractor/fptuitorS. P.

a)GENERAL: orice persoan ce rspunde penal i apeleaz la sistemul informatic pt realiz infrac.b)SPECIAL: furnizorii de servicii informaionalec)PARTICIPAIA PENAL: AUTORAT, COAUTORAT, INSTIGARE, COMPLICITATE-proprietarul sistemului informatic sau a datelor de pe acesta.

LATURA OBIECTIV= aciuni, fr drept(nu e autorizat, depete autorizarea, nu are permisiunea persoane n drept s o acorde), de introducere, modificare sau tergerea de date informatice, de restricionare a accesului la aceste date ori de mpiedicare n orice mod a funcionrii unui sistem informatic, n scopul de a obine un beneficiu mater