REFERATE

AMT, vol II, nr. 4, 2010, pag. 154

CRITERII DE ALEGERE A CULORII ÎN PROTETICA DENTARĂ

V. NICOLAE 1

1Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Cuvinte cheie: alegerea culorii, zâmbetul, protetica dentară

Rezumat: „Zâmbetul este oglinda sufletului”. Un zâmbet deschis şi cordial este expresia poftei de viaţă şi a stării de bine, construieşte legături între oameni şi trezeşte simpatia. Pacienţii noştri devin din ce în ce mai pretenţioşi atunci când este vorba de dinţii lor. O ţinută sofisticată şi un zâmbet impecabil sunt indispensabile imaginii proprii. În domeniul stomatologiei, estetica reprezintă un domeniu relativ nou. Echipei medic stomatolog - tehnician dentar, nu îi revine numai sarcina de a reconstrui sau de a înlocui protetic dinţii pacienţilor, ci, în aceeaşi măsură, de a îmbunătăţi aspectul estetic.

Keywords: the color, smile, dental prosthetics

Abstract: „The smile is the soul’s mirror”. A sincere and warm smile is an expression of wellbeing, it builds up connections between people and inspires sympathy. Our patients are becoming more and more pretentious concerning their teeth. A sophisticated outfit and an impeccably smile are the keys of a perfect selfimagine. In dentistry, aesthetics represents a relativelly new domain. The team doctor – dental technician, has not only the task to rebuild or replace the patient’s teeth, but equally to improve the aesthetic aspect.

1Autor Corespondent: V. Nicolae, Bl. Victoriei Nr . 44-46, Sibiu, România; e-mail: dento.medica@yahoo.com; tel +40-0721212878 Articol intrat în redacţie în 28.05.2010 şi acceptat spre publicare în 20.08.2010 ACTA MEDICA TRANSILVANICA Decembrie 2010; 2(4) 154-155

ARTICOL ŞTIINŢIFIC PREDOMINANT TEORETIC Alegerea culorii

Alegerea culorii dentare reprezintă o etapă importantă ce însoţeşte un număr mare de manopere stomatologice. Alegerea culorii se poate realiza prin două metode: metode vizuale (subiective) care constau în comparaţia unităţii dentare cu eşantioanele cheilor de culori şi metode instrumentale (obiective) bazate pe instrumente de măsură: spectrofotometre dentare, colorimetre dentare sau analiza imaginilor preluate digital. Analiza instrumentală a culorii a fost introdusă în scopul transformării unor metode de analiza subiectivă într-o metodă obiectivă, ce permite exprimarea numerică prin diferite sisteme, a parametrilor culorii. În acest mod sunt evitate variaţiile induse de particularităţile de percepţie individuale, precum şi erorile generate de fenomenul de metamerism. În cele ce urmează vom prezenta mai detaliat unele sisteme de analiză şi cuantificare ale culorii. 1. Sistemul Nunsel (NSL): Nuanţă, Saturaţie, Luminozitate

Nuanţa este percepută de celulele cu conuri, fiind dată de lungimea de undă a radiaţiei luminoase. La dinţi se pot distinge 10 nuanţe cuprinse între lungimile de undă 3,75 şi 8,75.

Saturaţia este determinată de concentraţia de pigment cromatic din dinte (ex. culoarea palidă diferă de culoarea intensă). Saturaţia culorii dintelui creşte odată cu înaintarea în vârstă. Reducerea saturaţiei duce la eliminarea sau reducerea pigmentului cromatic (stă la baza tehnicilor de albire). Creşterea saturaţiei culorii se face prin tehnici de polimerizare a răşinilor compozite în mai multe straturi (Tehnica Sandwich).

Luminozitatea este percepută de celulele cu bastonaşe şi reprezintă cantitatea de energie luminoasă reflectată de un obiect. Alternanţa reflexie/absorbţie reprezintă jocuri de culori între alb şi negru. Sistemul de percepţie a luminozităţii poate exista independent de celelalte posibilităţi de evidenţiere a culorii (ex. vedere alb-negru). Prin reducerea luminozităţii (ex. reducerea fantei palpebrale) se va reduce câmpul vizual, iar

imaginea se transformă într-o imagine cu o cromatică mai puţin intensă. Sistemul este prezentat ca un album de culori care se compune din 10 file: o filă pentru fiecare nuanţă şi două coordonate: pe verticală – luminozitatea, iar pe orizontală – saturaţia. 2. Sistemul CIELAB – identifică şi stabileşte culoarea cu

ajutorul a trei parametrii: luminozitatea, parametrii cromatici roşu (+) până la verde (-) şi parametrii (+) à (-), unde (+) este galben, iar (–) este albastru.

Sistemul identifică culoarea bazându-se pe proprietatea unor suprafeţe de a permite ca prin straturile de acoperire să poată trece radiaţiile luminoase sau cât de permisibilă la lumină este suprafaţa dintelui.

La dinţi, radiaţia luminoasă pătrunde în funcţie de gradul de mineralizare (ex. dinte compact, mat à intens mineralizat).

Sistemul furnizează date despre culoare astfel: informaţii privind intensitatea culorii (ex. o scară a intensităţii culorii între 0 şi 4), informaţii privind localizarea culorii (pe toată suprafaţa vestibulară, pe incizal, pe cervical).

Fluorescenţa dinţilor este proprietatea unui obiect de a reflecta radiaţiile în spectrul vizibil după ce au fost expuse la o sursă de radiaţii UV (ex. identificarea banilor falşi, dinţii de acrilat nu reflectă UV în discotecă).

La dinţii naturali, dentina este cea care determină gradul de reflexie al UV (gradul de fluorescenţă a dentinei). Această calitate are o aplicaţie practică foarte importantă pentru producătorii materialelor dentare. Materialele dentare (compozitele pentru obturaţii şi ceramicile pentru reconstituiri) trebuie să se apropie cât mai mult de natural; ex. se ia culoarea dinţilor vecini, pentru a avea un un cod de culoare la care avem un grad de fluorescenţă à materiale cu acelaşi cod de culoare (dentina dă culoarea) à cu acelaşi grad de fluorescenţă.

Culoarea dinţilor naturali prezintă următoarele particularităţi: • culoarea este cuprinsă în spectrul de culori perceptibil,

REFERATE

AMT, vol II, nr. 4, 2010, pag. 155

• luminozitatea dinţilor naturali este între 5,8 şi 8,5, • saturaţia este cea care dă culoarea dinţilor naturali şi este

între 1,5 şi 5,6, • culoarea dinţilor naturali variază în funcţie de grosimea

straturilor dentare, de pigmentul cromatic al dentinei, de extinderea straturilor dentinare spre margini (apical, proximal şi incizal).

Culoarea dinţilor naturali este influenţată de calitatea pulpei dentare; la o vârstă tânără avem dinţi transparenţi, pe când la o vârstă înaintată sunt prezenţi dinţi galbeni, pulpa fiind colonizată de dentină secundară. Suprafaţa dentinară a dinţilor tineri poate avea reflexe de alb-roz prin reflexia luminii din zona pulpei dentare. Modificările biologice ale pulpei dentare sunt reprezentate de necroza pulpară, care poate da dintelui o culoare cu reflexe gri-gălbui (dinte mort) sau hemoragii pulpare evidenţiate la un dinte de culoare roşiatică (iniţial), culoarea transparând la colet; în timp, odată cu oxidarea şi degradarea sângelui din canalicule, dintele ia un aspect mat. Materialele de obturaţie pot modifica aspectul dinţilor naturali astfel: cimentul fosfat de zinc şi eugenolul îngălbenesc dintele (Forfenan), bachelitele sau gutaperca dau o culoarea roz a dintelui (Endometazona), pe când DCR-urile din fibră de sticlă sunt cele mai estetice.

Una din condiţiile esenţiale ale materialelor de obturaţie radiculară sau a DCR-urilor este aceea de a nu modifica culoarea dinţilor naturali.

Materialele de obturaţie de canal eliberează pigmenţi care se răspândesc în ţesuturile dure dentare şi se fixează mai ales în dentină (mai puţin în smalţ), deoarece pigmenţii sunt fixaţi de matricea organică de colagen.

Dentina are rol în stabilirea culorii dinţilor naturali datorită faptului că, culoarea dentinei este influenţată de vârstă, astfel dentina primară, prezentă la dinţii naturali tineri, are o culoarea alb-gălbuie, pe când dentina secundară, prezentă la dinţii maturi are o nuanţă mai portocalie, culoarea dintelui devenind mai opacă. În consecinţă putem spune că dentina are un rol esenţial în stabilirea culorii de bază a dintelui natural.

Smalţul dinţilor naturali are un aspect de jad sau de piatră translucidă şi influenţează gradul de transluciditate a dinţilor naturali astfel: dacă smalţul este bine reprezentat pe toată suprafaţa vestibulară, avem dinţi mai translucizi, dacă avem smalţ mai bine reprezentat în zona incizală, transluciditatea şi luminozitatea sunt crescute, dacă avem smalţ bine reprezentat în 1/3 mijlocie, există o compunere a culorii între nuanţa de galben a dentinei şi transluciditatea smalţului. Spre apical (colet) transluciditatea este neutră, dentina fiind mai slab reprezentată; de obicei avem o culoare cu o saturaţie pigmentară mai mare, iar smalţul de la suprafaţă se subţiază treptat.

Culoarea este influenţată de relaţia smalţ/vârstă. La dinţii naturali tineri luminozitatea este mare, cu saturaţie pigmentară redusă, transluciditate este mai redusă faţă de dinţii adulţilor, iar textura este mai accentuată (dinte cu aspect faţetat). La dinţii maturi saturaţia pigmentară creşte, apare dentina secundară care se pigmentează, smalţul se abrazează, iar dentina devine tot mai vizibilă.

Creşterea şi dezvoltarea smalţului pe suprafaţa dinţilor adulţi ridică gradul de opalescenţă a dinţilor şi dă un aspect pietrificat (dentina JAD).

Alegerea culorii dinţilor se poate face cu cheile de culori, care pot fi chei de culori pentru culoarea dinţilor, chei de culori pentru nuanţe de gingie sau chei pentru nuanţe de culori faciale.

Este necesar ca eşantioanele din cheia de culori să acopere toate nuanţele de culori posibile ale dinţilor naturali. De ex. cheia de culori VITA clasică conţine următoarele nuanţe de

culori: familia de culori A – brun-rozat, familia de culori B – galben-portocaliu, familia de culori C – gri-verzui, şi familia de culori D – gălbui-gri.

Fiecare familie de culori are un grad de saturaţie pigmentară, de exemplu pe scara A: A1, A2, A3, A3,5, A4; gradul de saturaţie pigmentară creşte de la A1 la A4 şi scade nivelul de luminozitate dentară.

Cheia CROMOSCOP-Pan (Ivoclar) face o aranjare a eşantioanelor după o hartă a dintelui.

Cheia VITA 3D MASTER alege o culoare după 3 parametrii: codul albăstrui – dat de instrumentul de citire a straturilor de pe suprafaţa vestibulară a dintelui, codul roşu – după citirea cromaticii dentinei care devine şi culoarea de bază (culoarea de referinţă). După forma şi intensitatea gradului de luminozitate există 5 grupe a dinţilor naturali. Ca o observaţie, grupa 6 reprezintă grupa dinţilor albiţi artificial în interiorul fiecărei grupe. Factorii care pot influenţa alegerea culorii pot fi: 1. subiectivi - gradul de experienţă al clinicianului sau

calităţile sale paravizuale (ex. indivizi cu afinitate vizuală coloristică foarte dezvoltată)

2. obiectivi - distanţa faţă de obiectiv (dinte) sau îndepărtarea de obiectiv: când luăm culoarea (în ansamblu a grupului frontal – culoarea de bază a grupului = A2-A3), ne îndepărtăm puţin de dinţii frontali. La alegerea culorii unui dinte vom ţine cont de culoarea de ansamblu a grupului frontal.

CONCLUZII

Ca şi concluzii în alegerii culorii, putem spune că este necesar a se ţine seama de culoarea cadrului în care se face selecţia culorii, lumina incidentă, proprietăţile intrinseci ale cheii de culori (materialul din cheie, grosimea eşantioanelor); alegerea culorii se face la începutul şedinţei, dinţii trebuind să fie hidrataţi şi curăţaţi - se îndepărtează placa dentară, petele de culoare, obturaţiile. Sunt îndepărtate apoi sursele de culoare din jurul gurii: ruj, bijuterii foarte colorate şi se îndepărtează sursele de lumină din spectrul corectat.

BIBLIOGRAFIE 1. Buonocare M.G.: A simple method of increasing the

adhesion of acrylic filling materials to enamel surfaces. J Dent Res 34, 849-853 (2005)

2. Edelhoff D., Sorensen J.A.: Tooth structure removal associated with various preparation designs for anterior teeth. J. Prosthet Dent 87, 503-509 (2002)

3. Gurel G.: keramikveneers als Wissenschaft und Kunst. Quintessenz. Berlin 2003.