P3 Gestiunea Deciziei de Finantare

GESTIUNEA DECIZIEI DE FINANTARE

CAPITOLUL 33 ‘Gestionarea datoriei obligatare’

CAPITOLUL 28 ‘Planul de finantare’

CAPITOLUL 30 ‘Deschiderea capitalului catre noi actionari’

CAPITOLUL 38 ‘Costul capitalurilor intreprinderilor’

APITOLUL 39 ‘Finantare prin leasing’

PLANUL DE FINANTARE

Planul de finantare este un document previzional plurianual,stabilit pentru o durata de 3-5 ani, care regrupeaza:

Resurse durabile de care va despune intreprinderea pentru fiecare dintre anii considerati;Alocarile durabile la care trebuie sa faca ea fata de-a lungul acelorasi ani.

De la 1 martie 1984, in Franta, de exemplu,planul de finantare este obligatoriu pentru intreprinderile care satisfac una sau alta dintre cele doua conditii urmatoare:

Efectiv mai mare de 300 sauCifra de afaceri mai mare de 120 milioane FRF.

El trebuie sa fie stabilit in fiecare an si adaugat documentelor contabile, fiind cerut de banca pentru acordarea unui credit pe termen lung in suma importanta.

Nu exista un model oficial al planului de finantare.

1. Analiza continutului

Resursele previzionale

Este vorba de toate resursele durabile de care poate beneficia intreprinderea.Cesiuni sau reduceri ale elementelor de active imobilizat.

Sunt generatoare de plus sau minusuri de valoarecu implicatii fiscale corespunzatoare:supliment si economie de impozit 1. cesiunile au fost luate in consideratie in in calculul CAF provizional, implicatiile fiscale relative la plusurile sau minusurile de valoare.

Trebuie sa inscriem in planul de finantare veniturile din cesiune la valoarea lor.

2. cesiunile nu au fost luate in consideratie in calculul CAF previzional.Trebuie sa inscriem in planul de finantare veniturile din cesiune pentru valoarea lor diminuata cu impozitul pe plusul de valoare sau majorate cu economiile de impozit aferente minusurilor de valoare.

Reducerile de active imobilizate corespund:

fie rambursarilor de imprumuturi; fie restituirilor de cautiuni sau depozite de garantie.

Cresterea capitalului

O resursa reala susceptibila de a finanta alocarile o constituie cresterea de capital prin aporturi in numeral si numai in cazul sumelor eliberate

Subventiile

Anul in care ea este incasata de inteprindere constituie o resursa pentru valoarea ei totala. Impozitarea sa este automat luata in consideratie in rezultatul exercitiului.

Crestera datoriilor financiare

Datoriile cu o durata mai mare de un an ;daca cheltuielile sun suportate ele pot fi deduse din suma imprumutata sau trecute la cheltuieli de repartizat.

Alocarile previzionale

alocari cu caracter durabil.

Achizitiile de imobilizari

Investitiile prevazute la imobilizariile necorporale, corporale sau financiare sunt considerate la valoarea lor majorata cu TVA,nedeductibila fiscal.

Distribuirile de dividende

includem la alocari(cand inteprinderea a definit sume previzionale) fie sa le ignore intr-un prim moment,in functie de soldurile obtinute.

Variatiile NFR

1. Principiul-soldurile anuale ale planului de finantare sunt solduri de trezorerie:variatiile pozitive ale NFR trebuie sa fie inscrise la alocari si variatiile negative la resurse

2. Remarci complementare-elementele care constituie NFR sun dificil de evaluat intr-un mod previzional.

2. Planul de finantare si trezoreria globala

Planul de finantare ia in consideratie:

Ansamblul operatiilor curente,prin intermediul CAF. Cesiunile ,operatiile de investitie si finantare,distribuirile de dividende prin intermediul altor

posture.

Toate fluxurile financiare susceptibile de a afecta trezoreria intreprinderii sunt luate in consideratie.Trezoreria la finele perioadei = trezoreria la inceputul perioadei + ecartul perioadei.

3. Elaborarea planului

Principiul:

Stabilirea unui plan fara finantare externa; Stabilirea unui plan de finantare,luand in consideratie finantarile externe; Planul care rezulta trebuie sa fie echilibrat - sa prezinte o trezorerie globala.

4. Utilitatea planului de finantare

Planul de finantare este indispensabil pentru a judeca viabilitatea sa si pentru a negocia concursurile bancare necesare.Intreprinderea trebuie sa elaboreze planul de finantare pentru :

Verficarea pertinentei strategiei sale; Cautarea celei mai bune combinatii posibile intre resurse si alocari; Justificarea recurgeri la finantari externe; Respectarea legii referitoare la prevenirea si reglementarea dificultatii intreprinderii; Evaloarea capacitatii de distribuire a dividendelor.

5. Bilantul previzional simplificat

Principiul Simultan cu elaborarea planului de finantare sunt stabilite alte documente pornid de la date

previzionale: bilanturile.Remarci: Numai NFRE este considerate;este dificil de a prevedea suma posturilor inafara exploatarii si

este preferabil a le ignora; Este vorba de o NFRE medie,atunci cand bilantul previzional este presupus stabil la finele

exercitiului; trezoreria nu este de sfarsit de exercitiu (calcul aproximativ).

Informatiile necesare

Pentru a stabilii bilanturi previzionale este nevoie de: Bilant la inceputul perioadei considerate; Informatii relative la dotatii(pentru reconstituirea imobilizarilor nete).

6. Mecanismul elaborarii planului de finantare

Planul de finantare este un tablou plurianual previzional de resurse si de afaceri pe termen mediu si lung. Are doua parti generale superpuse:

Sunt inventariate cheltuielile de invenstiti prevazute; Si mijloacele de finantare puse in opera pentru acoperirea acestor alocari pe termen lung.

Planul de finantare este construit pe o perioada de la 4-6 ani,stabilit cu ocazia programelor de investitii , cu scopul de a cerceta cele mai bune moduri de finantare.Demersul general in elaborarea unui plan de finantare este urmatorul:

1. decidentul va face o estimaren a alocarilor pe termen mediu si lung de finantat;2. reevaluarea resurselor pe termen mediu si lung;3. constatarea inpasului finantarii sau excendentul de finantare;4. alegerea mijloacelor adecvate de finantare externa.

Alocarile pe termen mediu si lung

Au o consecinta facuta ca urmare a cresterilor posturilor de active imobilizat sau diminuarile posturilor de resurse permanente.Cresterile previzionale ale posturilor de activ imobilizat sunt:

cheltuieli de stabiliment; investitii curente; investitii programate; luarea eventuala a participatiilor; acordarea, mai putin frecventa , a creditelor pe termen lung; cresteri necesare ale fontului de rulment consecutive programului de investiti programate si

vizate.

Diminuarile previzionale ale posturilor de resurse permanenta sunt: rambursari de imprumuturi pe termen lung vechi si noi distribuirea de dividende in masura in care planul de finantare le permite

Resursele pe termen mediu si lung

Resursele pe termen mediu si lung au o consecinta:o incasare realizata ca urmare a cresterii posturilor de resurse permanente si / sau a diminurilor posturilor de activ imobilizat.

Cresterile previzionale ale posturilor de resurse permanente sunt:

rezultatele dupa impozitare; dotatiile in contul amortismentelor aferente imobilizarilor vechi si noi; cresterea de capital prin aport in numerar; imprumuturile pe termen mediu si lung contractate cu ocazia planului de finantare; subventiile investitii; aporturile in conturile curente utilizate de IMM cu caracter familial.

Diminuarile previzionale ale posturilor de activ imobilizat sunt:

problemele asupra fondului de rulment care survin atunci cand o activitate a intreprinderii cunoaste o reducere

cesiunile de active imobilizate, frecvente in intreprinderile care se restructureaza.

Ajustarea resurselor la alocari

Elaborarea unui plan de finantare cuprinde doua etape. Prima este planul de finantare a priorisau inaintea finantarii care are ca obiectiv recenzarea ansamblului de nevoi de finantat si ansamblul de resurse pe care le poate utilize in mod spontan.Soldul acestei primei etape face sa apara nevoia de credit pe termen lung de cautat in exterior si munca va consta in a gasi aceasta resursa si a preciza profilul sau.

Nu este decat in a doua etapa denumita plan de finantare(a posteriori)sau cu finantarea cand se realizeaza ajustarea finala,care consta in a insera in planul de finantare consecintele deciziei de finantare luate.Regulile ortodoxe financiare semnaleaza ca nu este rezonabil de a etala rambursarile imprumutului pe termen lung pe o perioada superioara fata de cea de amortizare a bunurilor. Trebuie ca autofinantarea sa nu fie in totalitate absorbita de rambursari.

7. Autofinantarea

Autofinantarea este cea care evidentiaza puterea explicative cea mai importanta,ea este cheia de bolta a analizai financiare. Autofinantarea are ca vocatie de a finanta,in special alocarile pe termen lung precum investitiile,rambursarea datoriilor pe termen lung si cresterea fondului de rulment. Capacitatea de autofinantare poate fi determinate pornind de la excendentul brut de exploatare sau de la rezultatul exercitiului:

Rezultatul exercitiului

+ dotatii in contul amortismentelor si provizioanelor- reluari in contul armontismentelor si provizioanelor+ valoarea contabila a elementelor imobilizate si financiare cedate- venituri din cesiunea elementelor de activ- suventia de investitii virate la rezultatul exercitiului= capacitatea de autofinantare

Marja bruta de autofinantare(MBA) este o capacitate de autofinantare(CAF), redusa la cele trei componente esentiale:

MBA= rezultat net

+ dotatii in contul amortismentelor

+ dotatii in contul provizioanelor cu caracter de rezerve

Capacitatea de autofinantare – distribuirea (dividendelor)= autofinantare

Rezultatul exercitiului pus in reserve

+ dotatii in contul amortismentelor si provizioanelor

- reluari asupra amortismentelor si provizioanelor

+ valoarea contabila a elementelor imobilizate si financiare cedate

- venituri din cesiunea elemenelor de active

- subventii de investitii virate la rezultatul exercitiului

= autofinantarea

Autofinantarea carte este generata de intreprindere si care ii apartine, are o tripla vocatie: Asigurarea mentiunii potentialului productive al intreprinderi via dotatii in contul

amortismentelor Finantarea cresterii intreprinderii prin rezultatul exercitiului pus in reserve De a face fata riscurilor probabile ale intreprinderii prin dotatii in contul provizioanelor.

Autofinantarea este o conditie necesara a indatorarii si mijlocul rambursarii sale ;ea constituie adesea pentru intreprindere o conditie de recurgere la indatorare , deoarece creditorii nu accepta in general de a finanta proiectele de investitii ale unei intreprinderi decat in masura in care aceasta participa ea insasi in anumite proportii la finantarea lor.

Formarea autofinantarii

Este relative dedicata deoarece in masura in care, invers fata de modurile de finantare externa, ea nu rezulta in urma unei operatii punctuale dar ea este progresiva, difuza si depinde de un mare numar de factor. Autofinantarea depinde de alegerile explicite precum distribuirea( sau nu) a dividendelor si in special de capacitatea de negociere a intreprinderii cu mediul sau inconjurator financiar:Cu cat intreprinderea dispune de o mai mare putere asupra mediului sau inconjurator financiar,cu atat nivelul autofinantarii sale este mai important. Exista numeroase constrangeri care nu pot fi negociate si care se impun intreprinderii: acestea provin din puterea coercitiva legala a statului.

Capacitatea intreprinderii de a negocia anumite constrangeri in domeniul economic, puterea sa pe piete si in amonte si in aval de functia de productie, vor determina suma valori adaugate,diferenta dintre productie si consumurile intermediare. Filiera reprezinta inlantuirea diferitelor stadii de activitate , care conduce la produse si servicii satisfacatoare nevoilor pietei. Se pot distinge doua secvente:

1. functia tehnica FT prin care intreprinderea converteste resursele R gratie modurilor de activitate A bine definite si asigura conceptia si distribuirea produselor si serviciilor: FT = R+A+P.

2. misiunea economica ME orientate spre satisfacerea nevoilor clientilor: ME=P+B+C stiind ca B desemneaza nevoile clientului C .

Valoarea se masoara prin incasarile totale care reflecta pretul pe care o intreprindere il poate obtine pentru produsul sau si numarul de unitati pe care le poate vinde.

Campul de bataie pentru intreprindere este denumit domeniu de activitate strategica (DAS) care se delimiteaza in principal de un ansamblu de produse identice, complementare sau substituibile , un ansamblu de concurenti gestioneaza stiinta de face si mijloace identice sau apropiate: o zona geografica constituind-o piata pertinenta a activitatii .Prima strategie a devenit din ce in ce mai comuna ca urmare a popularitati efectului experiente. Obtinerea unei poziti de dominatie globala prin costuri cere, in general, o puternica componenta a pietei. Logica unei strategi bazate pe costuri vrea ca o intreprindere sa fie singura care sa domine DAS .

A doua strategie consta intr-o diferentiere prin calitatea produsului sau serviciului oferit de intreprindere , care vizeaza crearea a cate ceva care sa fie resimtit ca unic in ansamblul DAS. A treia strategie consta in a se concentra asupra unui grup de clienti particulari , pe un segment al gamei de produse, pe o piata geografica. Prin opozitie cu cele doua strategii precedente strategia de concentrare se organizeaza in jurul unei tinte limitate ca urmare a resurselor limitate . Autofinantarea majoreaza lichiditatile instrument de putere pe care intreprinderea il poate utilize in acumularea de capital si pentru a asigura flexibilitatea acestuia din urma . Autofinantarea este un factor de independenta in exercitarea puterii , ea constituie singura resursa de finantare pe termen lung a unor intreprinderi mici si mijloci, a caror suprafata financiara restransa nu le permite accesul la resurse externe ( bancare sau de piata).

DESCHIDEREA CAPITALULUI CATRE NOI ACTIONARI

Deschiderea capitalului noilor actionari reprezinta a doua posibilitate de dezvoltare a intreprinderii, complementara si nu concurenta imprumuturilor.

Daca capacitatea de autofinantare este insuficienta pentru acoperirea nevoilor nascute din investitii, intreprinderea, dintr-o grija de echilibru bilantier, nu poate privilegia pe termen lung singura cale de imprumut obligatar. Deschiderea capitalului devine o necesitate.

In privinta emisiunii unui imprumut obligatar, daca nu prezinta avantajul de a nu transforma structura capitalului si deci de a nu modifica compozitia actionariatului in adunari, determina intreprinderea sa suporte un cost care se supune cash-flow-urilor sale viitoare ale valorilor rambursarilor de anuitati, ale titlurilor de creante.

Operatiuni asupra capitalului

Operatiunile asupra capitalului sunt variate. In cadrul finantarii cresterii, se convine studierea cresterilor de capital. Ele pot avea o tripla justificare:

ameliorarea structurii financiare; sustinerea pierderilor; finantarea cresterii.

Emisiunile de actiuni privilegiaza calea fara apel public la economii. Apelurile la economiipublice care trec printr-o emisiune pe piata bursiera cunosc o evolutie afectata, deoarece ele depindde conditiile pietei.

Cresterea de capital prezinta un anumit numar de specificatii:

Cresterea de capital amelioreaza structura bilantiera a intreprinderii, consolidand fondurile sale proprii. Prin aceasta ea creste si capacitatea de indatorare;

Cresterea de capital bulverseaza geografia capitalului; partajul de putere este modificat; Cresterea de capital, teoretic, pare a fi o operatiune care merge bine. Distribuirea de dividende

conduce la a revedea aceasta idee falsa.

Alt aspect caracteristic este ca emisiunile obligatare erau dominate de sectorul public si administratie, partea drenata de sectorul industrial si comercial nereprezentand decat 13% dineconomii si afectata titlurilor obligatare in 1991. In prezent, piata actiunilor este deschisa numai intreprinderilor industriale si comerciale (incluzand societatile de asigurari si de portofoliu) siinstitutiilor financiare (banci, institutii de credit, SDR).

Conditiile si formele cresterii de capital

Cresterea de capital pe calea apelului public la economii este o operatiune exceptionala, care se justifica prin nevoile de capital necesare finantarii cresterii intreprinderii. Aceasta operatiune,in masura in care se face apel public la economii, intervine intr-un cadru legal.

Cresterea de capital descopera forme variate care nu ofera capitaluri intreprinderii. Intreprinderile emit actiuni ordinare. Cu toate acestea se ajunge ca alte titluri de proprietate sa fie emise cu ocazia cresterii de capital.

Constrangerile legate de o emisiune de actiuni

Cresterea capitalului in numerar nu este realizabila decat o data (capital integral eliberat). Daca operatiunea este realizata la mai putin de doi ani dupa constituirea societatii, trebuie operatao verificare a bilantului. Decizia cresterii de capital este admisa de adunarea generalaextraordinara, cu o majoritate de 2/3 din voturi, odata luata decizia, adunarea deleaga modalitatile practice ale operatiei in consiliul de administratie sau de catre directoratul intreprinderii.

Perioada de realizare a cresterii de capital este de 5 ani. Acesta fixeaza valoarea cresterii, pretul deemisiune al noilor actiuni, caracteristicile lor.

Odata determinate particularitatile operatiunii, intreprinderea le depune la grefierul tribunalului de comert. Singure, societatile pe actiuni, ale caror capital este intreg eliberat, pot lansa o crestere de capital.

A doua etapa consta in a informa publicul si autoritatile bursiere.Comparate cu emisiunile obligatare, cresterile de capital nu sunt supuse aprobarii unui comitet

de emisiune, singurele in cazul prezent, stabilimentele financiare si societatea de bursa pot contribui cu succes la operatiune. Cu acest titlu, contractele de garantie pot fi semnate. In principal se disting doua:

Contracte care angajeaza intermediarii: stabilimentele financiare pot achizitiona inaintea emisiunii in public titlurile cu sarcina de a le revinde. Intreprinderea este in acest caz asigurata de succesul operatiunii. Sau stabilimentele financiare se angajeaza sa cumpere titlurile care nu vor mai fi gasite la iesirea din operatie;

Contractele de asistenta: angajarea stabilimentelor financiare este mai putin importanta, ele joaca rolul de asistenta, in masura posibilitatilor de a facilita bunul final al operatiunii.

Mediul bursier

Actiunea este un produs financiar a carui detinere releva doua compartimente distincte: Actionarul speculator – caracterizat prin achizitionarea unui titlu pentru o revanzare imediata

sau cvasi-imediata; Purtatorul – (care economiseste) in opozitie face plasamente pe termen lung.

Criteriul distinctiv dintre cele doua categorii tine de durata detinerii titlurilor. Prin achizitionarea de actiuni investitorul devine proprietar si cu acest titlu suporta doua riscuri:

Un risc de neincasare al veniturilor regulate, dividendele fiind calculate asupra rezultatelor intreprinderii si decise in adunarea generala ordinara;

Un risc de pierdere de valoare in momentul revanzarii titlurilor.

Perspectivele intreprinderii

Actionarii trebuie sa rationeze nu numai in termeni macroeconomici dar si in functie de perspectivele proprii ale societatii in care vor sa investeasca. Evolutia pozitiva viitoare a rezultatelor este o conditie esentiala pentru a subscrie la o crestere de capital. Intreprinderea este condusa la a prezenta perspectivele evolutiei sale, importanta fiind obligatia de a prezenta informatii regulate despre evolutia acesteia.

Dreptul preferential de subscriere

In scopul de a salvgarda drepturile actionarilor in caz de crestere de capital, dreptul preferential de subscriere da o prioritate de subscriere proportionala numarului de actiuni posedate.

Prima de emisiune

Actiunea este emisa la un pret de emisiune cuprins intre doua borne:

Cel putin la valoarea nominala a ctiunii, deoarece orice emisiune subpair este interzisa; Cel mult egala cu valoarea matematica contabila a actiunii vechi. Valoarea matematica este

egala:

Capital social + Rezerve Numar de actiuni

Prima de emisiune este diferenta dintre pretul de emisiune si valoarea nominala a actiunii. Ea este integral eliberata la subscriere.Prima de emisiune variaza invers proportional cu dreptul de subscriere: cu cat prima de emisiune este mai importanta, cu atat dreptul de subscriere este mai modest.

Determinarea dreptului preferential de subscriere

Valoarea aciunii scade dupa o operatie asupra capitalului, numarul de actiuni creste fara modificarea rezultatelor intreprinderii, care nu depind decat de activitatea sa. Intreprinderea estimeaza aceasta pierdere care corespunde calculului valorii teoretice a dreptului preferential de subscriere. Aceasta valoare depinde de trei elemente:

Cursul actiunii inainte de emisiune; Pretul de emisiune; Numar de actiuni emise.

Valoarea teoretica a dreptului de subscriere este in principiu egala cu pierderea pe care osufera fiecare actiune veche din cauza emisiunii celor noi.Prima etapa consta in calcularea cursului teoretic al actiunii dupa emisiunea titlurilor. Acest curseste determinat prin capitalizarea bursiera a actiunii:

C’= ( C x n ) + ( P x N )

n + N

Unde:n = termenul de actiuni vechi;N = numar de actiuni noi;P = pretul de emisiune;C = ultimul curs inainte de emisiune;D = dreptul preferential de subscriere.

In a doua etapa se determina valoarea teoretica a dreptului de subscriere, care este diferenta intre cursul actiunii vechi si cursul teoretic ex-drept.

D = C – C’

Valoarea dreptului este o functie descrescatoare de pretul de emisiune. Cursul dreptului de subscriere care este cotat depinde de oferta si de cerere; el poate sa difere de valoarea teoretica gasita.

Durata dreptului de subscriere

Durata minima legala de exercitatea dreptului preferential de subscriere este de 20 de zile. Acest drept este numit inductibil atunci cand actionarul de origine dispune de dreptul de subscriereal actiunilor emise. El este negociabil. Astfel actionarul detinator de drepturi dispune de doua solutii:

( C x n ) + ( P x N ) ( N )D= C’ - = ( C – P ) n + N n + N

El utilizeaza dreptul preferential de subscriere pentru a achizitiona titlurile emise; El renunta la dreptul sau de subscriere si il vinde pe piata secundara.

Din aceasta cauza, aceasta valoare mobiliara este cotata de-a lungul intregii perioade de subscriere la emisiunea de actiuni. Odata subscrierea incheiata, dreptul preferential de subscriere nu mai are nici o valoare.Vanzarea unei anumite cantitati de drepturi de catre vechii actionari, care nu doresc sa subscrie la cresterea de capital, permite altor investitori achizitionarea, pentru a urma cresterea de capital.In masura in care acest drept este cotat, pretul sau este in functie de cerere si oferta, tinand cont de valoarea timpului: cursul sau tinde spre zero pe masura ce se apropie de scadenta perioadei de subscriere.

Repartitia actiunilor subscrise cu titlu ireductibil

Repartitia titlurilor care nu au fost subscrise se poate face in doua moduri:

Fie adunarea generala extraordinara a prevazut cazul; Fie repartitia se face pe baza deciziei consiliului de administratie sau a directorului.

a) Repartizarea pe baza deciziei adunarii generale extraordinareActionarii pot subscrie cu titlu ireductibil un numar de actiuni superior celui la care ar fi putut sa pretinda cu titlu preferential. Actiunile sunt repartizate intre subscriitori, proportional cu drepturile de subscriere de care dispun si in limita cererii lor.

b) Repartizarea pe baza deciziei consiliului de administratie sau a directoruluiSe poate prevedea:

Limitarea sumei cresterii de capital la cea a subscrierilor primite, atunci cand aceasta a fost prevazuta de adunare;

Repartitia actiunilor nesubscrise cu exceptia deciziei contrare a adunarii; Oferta publicului a titlurilor nesubscrise daca adunarea a prevazut acest lucru; Posibilitatea de a limita oferta si in toate cazurile valoarea cresterii de capital la suma atinsa

atunci cand actiunile nesubscrise reprezinta mai putin de 3% din cresterea de capital. Aceasta facultate este de ordin public si adunarea nu se poate opune.

Dreptul de atribuire

Atribuirea actiunii gratuite nu ofera noi resurse financiare intreprinderii. Cu toate acestea, intreprinderile recurg in mod frecvent la aceasta operatiune.Procesul de atribuire antreneaza aceleasi consecinte ca si o emisiune in numerar: cresterea de actiuni se traduce prin diluarea bogatiei actionarilor dreptul lor se gaseste prezervat prin creearea unui drept de atribuire.

Atunci cand cresterea de capital se face in cadrul unei incorporari de rezerve, un drept de atribuire este rezervat vechilor actionari. Atunci se calculeaza dreptul de atribuire. Valoarea teoretica a dreptului de atribuire este diferenta dintre valoarea actiunii inainte de incorporarea rezervelor si dupa:

( C x n ) n + Nunde:n = numar de actiuni vechi;N = numar de actiuni noi;C = ultimul curs cotat al actiunii inainte de emisiune

Cursul ex-drept este determinat prin capitalizarea bursiera a actiunii.Valoarea teoretica a dreptului de atribuire este diferenta dintre cursul actiunii vechi si cursul teoretic ex-drept:

Cn N D = C – sau D = C n + N n + N

Unde D = dreptul preferential de subscriereAcest drept de atribuire este cotat.

Suspendarea dreptului preferential de subscriere

Dreptul preferential de subscriere nu constituie o obligatie pentru emitent din 1973. Aceasta renuntare, decisa in adunarea generala extraordinara, poate fi facuta pentru a facilita anumite operatiuni financiare. Pot fi doua tipuri de renuntari:

Renuntarea la dreptul preferential de subscriere in profitul beneficiarilor denumiti: decizia, odata votata trebuie sa fie realizata in doi ani;

Renuntarea la dreptul preferential de subscriere fara indicarea numelui beneficiarilor: este posibila doar in societatile ale caror actiuni sunt inscrise la cotarea oficiala sau pe piata secundara sau care fac apel public la economii pentru plasamentul titlurilot\r lor.In urma autorizarii adunarii generale emisiunea de actiuni trebuie sa fie realizata in trei ani.

Aici intervine dificultatea de a mentine egalitatea subscrierilor:

Dificultatea relativa la pretul de emisiune: pretul de emisiune este cel putin egal cu media cursurilor cotate timp de 20 de sedinte de bursa consecutive printre 40, care precede emisiunea pentru societatile cotate. Pentru alte societati, pretul de emisiune este egal cu partea capitalurilor proprii pe actiune sau la un pret fixat de un expert desemnat de justitie, la cererea consiliului de administratie sa a directorului.

In perioadele cu crestere rpida a cursurilor, se asista la disparitati intre vechii si noii actionari:

Dificultati relative la modul de plasament al titlurilor: COB recomanda ca un termen de prioritate rezonabil de cel putin o saptamana sa fie prevazut pentru a permite vechilor actionari de a subscrie prioritar. Acest drept de prioritate nu este negociabil si actiunile care nu au fost achizitionate de-a lungul acestei perioade sunt emise la dispozitia publicului.

Intr-un mod general COB doreste ca societatile sa conserve acest drept actionarilor si recunoaste numai trei cazuri in care el poate sa le fie refuzat:

Atunci cand are loc o emisiune intr-o transa destinata sa fie plasata pe piata internationala: pentru motive materiale, este preferabil ca emisiunea sa se realizeze fara drept;

Atunci cand are loc o emisiune de titluri sofisticate, deoarece dreptul apare atunci ca o constrangere suplimentara;

Atunci cand societatea doreste diversificarea actionariatului sau.

COB recunoate ca:

Emisiunea nu trebuie sa fie realizata la un pret susceptibil de a deprecia titlul societatii; Modalitatile de emisiune nu trebuie sa aiba ca efect ecartarea subscrierii actionarilor care

doresc sa participe.

In concluzie, In urma cresterii de capital apare modificarea estimarii bogatiei actionarilor, in detrimentul lor, printr-un efect de diluare. Beneficiul pe actiune dupa cresterea de capital este diminuat ca urmare a cresterii numarului de actiuni. Pentru a nu leza actionarii si purtatorii de certificate de investitii pot fi luate urmatoarele masuri:

Un termen de subscriere prioritar de 10 zile, acordat vechilor actionari; Un drept preferential de subscriere.

Aceste masuri nu comporta un caracter obligatoriu, si una si cealalta sunt definite in momentul stabilirii modalitatilor de operare.Daca subscrierea nu acopera totalitatea titlurilor disponibile se pot adopta urmatoarele solutii:

Cresterea de capital este declarata acceptabila, dar cel putin trei sferturi din titluri sunt plasate si cand aceasta posibilitatea afost decisa in adunarea generala ordinara. Soldul actiunilor ramase este repartizat intre persoane alese de catre consiliul de administratie sau de director sau oferite publicului, daca adunarea o decide;

Daca subscrierea a avut efecte asupra a mai mult de 97% din titlurile propuse, consiliul de administratie sau directorul poate declara cresterea capitalului subscrisa, fara ca adunarea generala ordinara sa se poata opune;

Titlurile nesubscrise la incheierea perioadei de subscriere, in cazurile societatilor care fac apel public la economii, pot fi achizitionate de stabilimente de credit sau de case de titluri, care garanteaza astfel bunul sfarsit al operatiunii.

Formele pe care le imbraca cresterile de capital

Cresterea de capital imbraca doua forme distincte:

Cresterea capitalului prin resurse proprii ale intreprinderii; Cresterea de capital prin apelarea la resursele externe ale societatii.

Aceste doua moduri de crestere de capital nu au aceleasi implicatii.

Cresterea de capital prin resursele proprii ale intreprinderii

Acest mod de crestere de capital nu furnizeaza lichiditati suplimentare societatii, chiar daca fondurile proprii cresc. Doua posibilitati sunt oferite societatii:

Prin incorporarea rezervelor; Prin plata dividendelor in actiuni.

a) Cresterea de capital prin resursele proprii ale intreprinderii

Acest tip de crestere de capital releva o operatie contabila: se incorporeaza la capitalul social rezervele disponibile majorate eventual cu rezultatul exercitiuluisi cu noul report. Nu are loc o modificare a structurii financiare a intreprinderii; fondul de rulment, trezoreria raman identice la echilibrul financiar initial. Totusi partea superioara a bilantului este consolidata, ceea ce favorizeaza actionarii. Aceasta operatie odera inreresul pentru actionari de a nu modifica repartitia capitalului, ea se poate realiza sub doua forme distincte sau simultane:

O distrinuire de actiuni gratuite pro-rata partii achizitionate anterior de fiecare actionar – aceasta solutie favorizeaza actionarii care incaseaza ulterior dividende pe aceste noi actiuni;

O crestere a valorii nominale a titlurilor – aceasta solutie consolideaza “greutatea” financiara a intreprinderii.

Dividendele sunt calculate pornind de la rezultatele intreprinderii. Toare rezervele pot fi incorporate, cu exceptia rezervei de participare a salariatilor. Rezerva legala obligatorie este in suma de 5% din beneficiul net al exercitiului la concurenta a 10% din capital.

b) Cresteri de capital prin plata dividendelor in actiuni

Aceasta operatiune prezinta un dublu avantaj pentru societate:

De a nu debursa imediat lichiditati, pentru a varsa dividende; De a fideliza actionarul, propunandu-i-se noi actiuni.

Cresterea de capital prin apel la resurse externe

Cresterea capitalului are ca efect ameliorarea structurii bilantiere a intreprinderii. Cresterea fondurilor proprii favorizeaza fondul de rulment si la termen consolideaza capacitatea de indatorare a firmei.Cresterea de capital poate fi facuta prin:

Aport in numerar; Aport in natura; Conversia in actiuni a creantelor asupra societatii; Absorbtia in totalitate sau in parte a unei alte societati; Conversia obligatiunilor in actiuni; Emisiune de certificate de investitii.

Cresterea de capital prin aport in numerar

Aceasta crestere de capital nu este realizabila decat o data, in momentul in care capitalul este integral eliberat. Daca operatia este realizata la mai putin de doi ani dupa constituirea societatii, trebuie operata o verificare a bilantului.Singure, cresterile de capital prin aport in numerar, in contrapartida crearii actiunilor ordinare sau ale certificatelor de investitii creeaza lichiditati in profitul societatii. Cresterea capitalului reduce rata indatorarii si amelioreaza echilibrul financiar al intreprinderii, fondul de rulment creste in mod proportional.Cresterea de capital este o operatiune minutios pregatita de intreprindere, deoarece ea creeaza constrangeri fata de viitorii actionari si anume:

Distribuirea viitoare a dividendelor; Un risc de diluarea a rezultatului.

Cresterea de capital prin aport in numerar se oglindeste si in bilant prin:

Trezoreria este ameliorata prin aporturi corespunzatoare titlurilor eliberate; Fondul de rulment creste ca urmare a cresterii de fonduri proprii.

Cresterea capitalului prin aport in natura

Aportul realizat de actionari este constituit printr-un activ in natura: imobilizari necorporale, corporale sau financiare sau in activ circulant. Aceasta operatie este frecventa in momentul restructurarilor societatilor. Vechii actionari nu beneficiaza de dreptul preferential de subscriere. Consecintele asupra echilibrului financiar Sunt:

In momentul aportului in activ imobilizat , cresterea de capitaluri proprii este compensata prin acest aport: echilibrul in partea superioara a bilantului ramane neschimbat;

In momentul aportului in activ circulant, fondul de rulment creste cu o suma identica cu cea a nevoii de fond de rulment. Trezoreria ramane aceeasi in cele doua cazuri.

Cresterea de capital prin conversia datoriilor societatii

Obiectivul este de a converti datoriile in capital in scopul de a reduce indatorarea. Se disting doua politici conduse de intreprindere:

Conversia datoriilor in cadrul intreprinderii in dificultate – intreprinderi care apartin unor sectoare strategice sau cu rezerva de manopera importanta (siderurgie, santiere navale, textile). In aceste cazuri statul propune aceasta conversie pentru a face sa dispara datoriile. O asemenea practica este contrara acordurilor europene si nu ar trebui sa se mai practice in viitor;

Conversia datoriilor in actiuni dupa o emisiune OBSA sau ORA. Cresterea de capital se realizeaza fie la capatul unei cereri de conversie a titlurilor, fie in momentul rambursarii titlului emis initial.

Aceasta operatiune este frecventa in momentul restructurarilor de intreprinderi. Vechii actionari nu beneficiaza de dreptul preferential de subscriere.

Diversitatea tipurilor de actiuni

Formele de actiuni

In principiu, actionarul poate opta intre forma la purtator si forma nominativa a titlurilor de proprietate pe care le detine.Totusi, legal, actionarul ar trebui sa accepte forma nominativa. Pana la data de intrare in vigoare a dematerializarii titlurilor, actiunile nominative erau evidentiate pe un registru de transferuri tinut de societatea emitenta. Detinatorul lor primea un certificat nominativ. In prezent inscrierea in cont nu constituie dovada proprietatii titlurilor. De acum inainte, ca si pentru actiunile la purtator, titlurile fac obiectul unei inscrieri in cont si ele se transmit ca titluri purtatorului, prin virament de la un cont la altul.

Pluralitatea actiunilor

Titlurile de proprietate sunt mult mai putin variate decat titlurile obligatare. Este interzisa atribuirea unui interes fix la un titlu de proprietate, mai putin in cazul in care este vorba de actiuni carora statul le-a acordat garantia unui dividend minimal.

Actiunile care beneficiaza de avantaje particulare

Avantajele atasate acestor actiuni constituie un drept de preferinta asupra beneficiilor sau activului social. Aceste avantaje vizeaza elementele pe care le desemneaza societatea, cu exceptia dreptului de vot. Existenta lor conduce la o inegalitate intre actionari.

Actiuni de prioritate

Se mai numesc actiuni privilegiate sau actiuni de preferinta. Avantajele procurate sunt de ordin material. Poate fi vorba de:

Acordarea unui dividend precipitat, adica un dividend calculat in functie de un procent din valoarea nominala a actiunii de prioritate. Acest dividend va fi platiti inainte de dividendele atasate actiunilor ordinare;

Varsarea unui dividend cumulativ. Dividendul nevarsat in lipsa rezultatului beneficiar este reportat in acumulare exercitiilor posterioare. In momentul unui exercitiu beneficiar, detinatorul actiunii poate cere plata prin preferinta a dividendelor precipitate neatinse in momentul anilor deficitari.

Actiunile de prioritate pot permite proprietarilor lor de a fi rambursati inaintea detinatorilor de actiuni ordinare in caz de lichidare a societatii.

Actiuni cu dividend prioritar fara drept de vot

Actiunile cu dividend prioritar fara drept de vot (ADPSDV) au o emisiune limitata la un sfert din capitalul social. Daca societatea a emis obligatiuni convertibile in actiuni, ei ii este interzis sa creeze ADPSDV deoarece are obligatia de a conserva repartitia beneficiilor.Societatile care au emis obligatiuni convertibile in actiuni sunt autorizate sa creeze actiuni cu dividend prioritar, cu conditia de a rezerva drepturile obligatarilor.Daca societatea a emis obligatiuni care pot fi schimbate in actiuni, ea nu poate, teoretic, sa emita ADPSDV. Legea le autorizeaza sa emita actiuni cu dividend prioritar.Detinatorii de ADPSDV sunt prioritari asupra altor titluri de actiuni, de prioritate. Rata dividendului care le este varsata nu poate fi inferioara:

Nici primului dividend acordat actiunilor ordinare sau titularilor de actiuni privilegiate; Nici intr-o suma egala cu 7,5% din suma eliberata a capitalului reprezentat de ADPSDV.

Daca timp de trei ani consecutivi, actionarul nu a primit dividend prioritar, titlul sau se transforma in actiune ordinara.

Actiuni bonuri de subscriere actiuni

Detinerea actiunilor bonuri de subscriere actiuni (ABSA) permite detinatorului lor sa subscrie, ulterior, alte actiuni la un pret convenit dinainte, mijlocind inmanarea unui bon de suscriere.Bonul de subscriere face obiectul unei cotatii, precum in cazul OBSA. Actionarul beneficiaza atunci de facultatea de a raspunde la subscrierea care ii este oferita:

Daca cursul actiunii urca, bonul de subscriere ii permite sa subscrie noi actiuni la un pret inferior cursului de piata;

Daca cursul este inferior el nu va subscrie si va revinde Warrant-ul.

Titluri care se inrudesc (se aseamana) cu fonduri proprii

Cresterea de capital traditionala prezinta doua inconveniente:

Pierderea controlului pentru vechii actionari odata cu noua geografie a capitalului; Un cost ridicat pe motiv de distribuire viitoare de dividende.

Pentru a rezolva cel putin una dintre problemele de mai sus, intreprinderea poate emite titluri care se inrudesc cu fondurile proprii.

Certificatele de investitii

Emisiunea lor consta in dezmembrarea actiunilor in doua parti: certificate de investitii si certificate cu drept de vot. Purtatorii primelor titluri primesc dividende, purtatorii secundelor dispun de puterea de decizie.

a) Caracteristici

Certificatele de investitii sunt titluri care se aseamana atat cu actiunile cat si cu obligatiunile: daca ele sunt private de dreptul de vot atunci nu sunt rambursabile la o scadenta determinata. Ca si actiunile cu dividende prioritare, certificatele de investitii nu permit de a dispune de o putere in cadrul intreprinderii, ci numai de un dividend, care poate fi privilegiat si se vorbeste atunci de un certificat de investitii privilegiat.Diferenta fata de actiunile cu dividend prioritar este ca acestea din urma devin, automat, actiuni ordinare si niciun dividend nu este distribuit timp de trei exercitii; in cazul certificatelor de investitii, reconstituirea actiunii nu se poate face decat dupa achizitia unui certificat cu drept de vot. Emisiunea acestor titluri este limitata la un sfert din capitalul social.

b) Certificate cu drept de vot

Certificatele cu drept de vot sunt create in momentul emisiunii de certificate de investitii, si sunt rezervate actionarilor ordinari. Actiunea poate fi resconstituita prindetinerea a doua certificate.

Odata reunite, detinatorul dispune de un termen de 15 zile pentru a le declara societatii si a face transformarea a doua din titlurile sale intr-o actiune ordinara. Societatea trebuie sa informeze SBF de noua repartitie a capitalului.Din 1988, certificatul cu drept de vot poate fi cedat detinatorului unui certificat de investitii, pana la aceasta data actiunea nu era reconstituibila decat in masura in care titularul unui certificat cu drept de vot cumpara un certificat de investitii.Certificatele cu drept de vot sunt cotate.Certificatul cu drept de vot prezinta in emisiune o dotare comparat cu cea a actiunii ordinare. Teoretic valoarea certificatului de investitii plus valoarea certificatului cu drept de vot da cursul actiunii. In practica insa, aceasta nu este intotdeauna verificat.Proportia certificatelor de investitii in raport cu actiunile ordinare este limitata la un sfert din capital.

Titlurile participative

Titlurile participative constituie un tip de valori mobiliare intermediare intre actiuni si obligatiuni; diferenta fata de certificatele de investitii – nu este vorba de o dezmembrare de actiuni.Ele sunt rezervate intreprinderilor publice sau societatilor anonime cooperative si mutualizate.Titlurile participative sunt compuse dintr-o remuneratie in:

parte fixa – calculata in functie de un singur element care poate fi rata dobanzii parte variabila – care nu poate depasi 40% din valoarea nominala a titlului – depinde de

indicatori (cifra afacerii, beneficii sau capacitate de autofinantare.

Titlurile participative permit consolidarera fondurilor proprii fara a modifica geografia capitalului. Emisiunea titlurilor participative urmeaza regulile relativela emisiunile obligatare:

Stabilirea unei notite pentru informarea publicului; Difuzarea unui prospect, de circulare, de afise si anunturi care produc elementele ce

figureaza pe notita; Prezentarea unei note de informare vizata de COB.

Aceste titluri nu sunt valori mobiliare ordinare pentru ca:

Ele reprezinta fonduri puse durabil la dispozitia emitentului, care nu vor fi rambursate decat in caz de lichidare a emitentului sau la initiativa intreprinderii, dupa un interval de sapte ani, ca urmare a emisiunii lor si in conditiile prevazute in contractul de emisiune. Autorizarea de a emite sau de a rambursa titlurile participative este data de adunarea generala extraordinara;

Ele confera proprietarilor lor un drept de creanta in parte fixa; Daca ele sunt convertite in certificate de investitii, devin fonduri proprii.

Titlurile participative:

Reprezinta un instrument practic pentru subscriitori; Insotesc cresterea intreprinderilor nationalizate; Sunt remunerate intr-o maniera incitativa, deoarece daca partea fixa este putin remuneratorie,

datorita faptului ca riscul unei intreprinderi nationalizate este redus, ea este compensata prin atractia partii variabile.

Consecintele unei cresteri de capital

Cresterea de capital este mijlocul cel mai natural de a finanta cresterea sa, prin trecerea unei intreprinderi cu capital inchis la o intreprindere cu capital deschis.Consecintele cresterii de capital:

Consecinte de natura financiara; Angajamente ale societatii fata de noi asociati care dispun de drepturi.

Consecintele de natura financiara

Cresterea de capital se traduce printr-o noua repartitie a rezultatelor intreprinderii, deoarece cu cat numarul de titluri care compun capitalul social creste, cu atat rezultatul pe actiune se diminueaza mai mult.

Diluarea rezultatelor si coeficientul de ajustare

Riscul de diluare exista chiar din momentul in care intreprinderea modifica numarul de titluri in circulatie.Calculand un coeficient de ajustare putem face comparatii pe termen lung ale unui indicator precum beneficiul pe actiune, neutralizand efectul legat de emisiunea de actiuni.

Fie:

n = numarul de actiuni vechi;N = numarul de actiuni noi;P = pretul de emisiune;C = ultimul curs cotat al actiunii inainte de emisiune;C’= cursul teoretic “ex-drept” dupa emisiune;D = dreptul preferential de subscriere;BPA = beneficiul pe actiune inaintea emisiunii;BPA’= beneficiul pe actiune dupa emisiune;K = coeficientul de ajustare;PER’ inainte de emisiune este egal cu C/BPA;PER dupa emisiune este egal cu C’/BPA’. ( C x n ) + ( P x N ) C’ = n + N

Astfel inlocuind aceasta expresie in PER dupa emisiune si egaland cele doua PER se obtine:

C ( C x n ) + ( P x N ) = BPA BPA’n + N

Plata dividendului

Dividendul este rezultatul unui calcul contabil; beneficiul net inainte de repartizare este scindat in mai multe parti: punerea in rezerva, legale sau statuare, report din nou si sume care pot fi distribuite.Decizia de distribuire a dividendului este votata in adunarea generala ordinara, odata aprobate conturile exercitiului incheiat.Niciun dividend nu poate fi distribuit atunci cand aceasta ar fi avut ca efect sa faca capitalurile proprii inferioare sumei capitalului majorat cu rezervele legale si statuare.

Formele dividendului

Dividendul poate fi platit in numerar sau in natura. Se poate avea in vedere si posibilitatea platii dividendului, partial sau in totalitate, in actiuni, cu conditia ca aceasta facultate sa fie prevazuta in statut. Adunarea generala ofera tuturor actionarilor obtiunea de plata a dividendului in numerar sau in actiuni. Termenul de optiune este mai mic de 3 luni.

Primul dividend si superdividendul

Statutele societatii pot prevedea varsarea unui prim dividend sau a unui dividend statuar calculat pe baza unei fractiuni din beneficiul net.Superdividentul reprezinta suma distribuita actionarilor, poate (in plus) primul dividend.

Drepturile asociatilor

In contrapartida capitalurilor obtinute de intreprindere cu ocazia cresterii de capital, ea trebuie sa satisfaca un anumit numar de drepturi de care dispun proprietarii.

Aceste drepturi se aplica tuturor actionarilor, vechi sau noi; de aceea cresterea de capital nu poate fi considerata ca inducand o sarcina suplimentara de informatii de distribuit. Pe langa avantajele pecuniare pe care le poate da detinerea de titluri, actionarul poate sa participe la viata intreprinderii si sa concureze la definirea strategiei sale viitoare.

In mod esential, se disting doua tipuri de drepturi:

Dreptul la informare; Dreptul la vot.

Dreptul la informare

Dreptul de comunicare a informatiilor poate fi cerut de orice actionar. Aceste documente sunt disponibile la grefierul tribunalului de comert unde intreprinderea are obligatia de a depune statutele sale si conturile sociale, sau sediul social al intreprinderii.

Dreptul de vot

Dreptul de vot este un drept dat actionarilor, mult mai constrans decat dreptul la informatie. Este un drept individual. Acest drept se exercita in momentul convocarii adunarii generale.

Adunarea generala ordinara anuala a actionarilor se tine in principiu in cele 6 luni care urmeaza inchiderii exercitiului. Societatile care fac apel public la economii au obligatia de a publica in BALO, 30 de zile cel putin inainte de tinerea adunarii, un aviz probabil al reuniunii. Un aviz de convocare trebuie publicat in jurnalul de anunturi si in BALO inainte cu 15 zile de data tinerii adunarii. Cand actiunile au o forma nominativa, o scrisoare recomandata poate inlocui avizul de convocare.

In principiu, o actiune da dreptul la un vot. Atunci cand actiuni cu valori nominale diferite sunt in recirculatie, pentru a calcula voturile, se iau actiunile cu valoarea nominala cea mai redusa.

Costul fondurilor proprii

Emisiunea in numerar comporta un cost explicit legat de operatia de emisiune actiuni si un cost implicit ca urmare a exigentelor actionarilor. Aportul acestora din urma la capitalul intreprinderii semnifica faptul ca ei accepta sa-si asume riscurile luate de societate, si, in contrapartida, ei cer o prima de risc, cu atat mai ridicata cu cat sperantele de castig sunt mai reduse.

Actionarul cauta:

O distribuire de dividente; O rentabilitate pozitiva in momentul revanzarii titlului.

Valoarea dividentului asteptat de catre actionari este functie de un referential, care poate fi piata sau sectorul de care apartine intreprinderea. Pentru motive practice, se normeaza aceste marimi prin indice bursier sau prin cursul unui titlu, atunci cand este vorba de a aprecia randamentul unei valori. Randamentul de piata se apreciaza prin rata urmatoare:

masa dividentelor/indice bursier

Mentinerea dividendului varsat dupa cresterea de capital constituie un veritabil efort financiar din partea intreprinderii.

Pentru estimarea costului fondurilor proprii s-au dezvoltat doua metode: Modelul actuarial a lui Gordon-Shapiro; Modelul de evaluare a activelor financiare (MEDAF).

Modelul actuarial al lui Gordon-Shapiro

Determinarea costului fondurilor proprii este usoara, atunci cand este vorba de active cu venituri fixe. In cazul emisiunilor de actiuni, intreprinderea se gaseste in fata unei duble incertitudini:

Dividendele de varsat sunt aleatorii; Beneficiile care servesc ca baza de calcul acestor dividente nu sunt cunoscute cu certitudine:

Unde:

Dt = divident in perioada t; Vt = valoarea actiunii in t; r = rata de actualizare.

Formula evolueaza in functie de evolutia ratei de crestere a dividendelor. Daca dividendele sunt constante, formula se simplifica. De asemenea, daca rata de crestere nu este identica pe intreaga perioada, se calculeaza de nenumarate ori estimarea cursului viitor sau a costului fondurilor proprii.

Cresterea nula a dividendelor

Dividendele viitoare vor ramane constante pana la infinit: D1=D2=Dn=D.Formula precedenta se scrie atunci:

Dt 1 D D V0 = = D x = , deci V0 = (1+r)t (1+r)t r r

Valoarea actiunii in t0 este egala cu raportul dividendului pe rata de actualizare.

Cresterea cu o rata constanta a dividendelor

Dividendul in t2 este dividendul in t1 multiplicat cu o rata de crestere constanta g.

D2 = D1 (1+g)

Evaluarea se face intotdeauna, imediat dupa distribuirea dividendului D0.

Daca numarul de perioade este limitat, nu se poate neglija valoarea de revanzare.Luam exemplu revanzarii care se produce in al treilea an, atunci formula va deveni:

Expresia V3/(1+r)3 se modifica in : cu g’ , rata de crestere a dividendului, care

poate fi diferit de cea din prima perioada.Astfel: D4 = D3(1+g’) D3 = D1(1+g)2

Deci: D4 = D1(1+g)(1+g’)

Astfel:

In concluzie:

Cresterea neuniforma a dividentelor

Formula initiala de determinare a pretului teoretic este sparta in numeroase parti, deoarece se considera diferite perioade de crestere a dividendelor.

Presupunem trei perioade de crestere a dividendelor, diferite, sa fie estimate de analisti. Perioada 1: cresterea dividendelor la rata g1 de la 1 la m; Perioada 2: cresterea dividendelor la rata g2 de la m+1 la n; Perioada 3: cresterea dividendelor la rata g3 de la n+1 la infinit.

Formula:

Cum ultimul termen tinde la infinit:

Atunci formula devine:

Coeficientul de capitalizare a beneficiilor

Acest model se bazeaza pe actualizarea dividentelor, tinand cont de o rentabilitate ceruta de actionar.

Se calculeaza un coeficient teoretic al capitalizarii beneficiile pornind de la constrangerea pe care o introduce. Coeficientul de capitalizare a beneficiilor este cunoscut sub numele de PER.

Formula si tabelele lui Bates sunt de uz curent printre investitorii care lucreaza pe pietele bursiere. Bates indica la ce curs se poate achizitiona un titlu, stiind ca avem o rentabilitate, un pret de revanzare si estimand cresterea intreprinderii.

Bates defineste cinci variabile pentru evaluarea cursului unei actiuni:

Rata de rentabilitate ceruta de actionar; Numarul de perioade de crestere; Rata de crestere a beneficiilor pe actiune pentru fiecare dintre perioade; Rata de distribuire a dividendelor; PER la care va trebui revanduta actiunea pentru ca rata de rentabilitate sperata sa se realizeze

efectiv.

In raport cu modelul de actualizare a dividendelor a lui Gordon-Shapiro, modelul lui Bates presupune o valoare la termen a titlului, deoarece actualizarea nu este realizata la infinit. In plus, rata de crestere a beneficiilor pe actiune nu mai este constanta la infinit, doar constanta pe perioada.

Formula initiala ramane identica cu cea a modelului Gordon-Shapiro.Multiplicand numaratorul si numitorul cu beneficiul pe actiune, se obtine:

Stiind ca rata de distributie este egala cu raportul dintre dividend si beneficiul pe actiune se obtine: D0 = P/0 x BPA0

Unde: D0 = dividendul in t0; P/0 = rata de distribuire (pay aut ratio); BPA0 = beneficiul pe actiune in t0.

Deci:

Se cauta Vn/BPAn

Deci: PERn = PER0(A)-d(B)

Unde: PERn = price earning ratio in n PER0 = price earning ratio in 0

A = [(1+r)/(1+g)]n

B = [(1+g)/(1+r)]t x [(1+r)/(1+g)]n

Respectiv: d = (P/0)/0,1

A si B sunt coeficienti dati de tabelele lui Bates. Ei sunt functie de rata de crestere a beneficiilor g, a ratei de actualizare r si de numarul de ani n.

Fundamentele analizei riscului

Modelul de echilibrare a activelor financiare (MEDAF) studiaza o relatie intre rentabilitatea

unui activ financiar ceruta de piata si riscul sau. Aceasta relatie se obtine pornind de la trei variabile: rata dobanzii fara risc, speranta de rentabilitate a pietei si un coeficient de risc.

Riscul se studiaza prin coeficientul beta:

Bi = ViM / VM2

Unde: Bi = coeficientul de risc al titlului I; ViM = covarianta rentabilitatii titlului I si a pietei M; VM2= covarianta rentabilitatii pietei.

Rata de rentabilitate pe care trebuie sa o ceara actionarul, tinand cont de risc este:

E(Ri) = RF + βi [E(RM) – RF]

Unde: E(Ri) = speranta de rentabilitate a activului financiar i; RF = rate asupra activelor fara risc; E(RM)= speranta de rentabilitate a pietei.

Speranta de rentabilitate ceruta de investitor corespunde costului capitalului intreprinderii.Riscul sistematic este riscul datorat pietei. Prima de risc poate fi estimata prin doua metode:

Pornind de la rentabilitati trecute. Se calculeaza prima de risc trecuta presupunand ca rentabilitatea sperata este egala cu rentabilitatea trecuta;

Pornind de la dreapta de piata. Se constituie un portofoliu al intreprinderii pentru care se calculeaza rentabilitatea si riscul.

Estimarea parametrilor

Se estimeaza distribuirea cash-flow-urilor viitoare datorita probabilitatilor.Pornind de la informatiile primite, se calculeaza rentabilitatile ex-post.Pornind de la o periodicitate data, se compara ratele de rentabilitate. Daca acestea variaza

puternic, inseamna ca riscul luat de investitor este ridicat. Al doilea element care este luat in considerare pentru calculul probabilitatilor este gradul de aversiune al riscului investitorului.

Noi forme ale actionariatului

Intreprinderea poate dori favorizarea unui nou actionariat, rezervand o crestere de capital proprilor sai salariati. Aceasta noua firma de actionariat prezinta un dublu avantaj:

Ameliorarea eficacitatii grupului; salariatii iau parte activa la gestiunea societatii, motivatia personalului creste;

Reuniunea fondurilor proprii cu ocazia emisiunii de noi actiuni.

Planurile actionariatului

Planurile actionariatului reprezinta un regim facultativ de participare a salariatilor la capitalul intreprinderii,. Modalitati:

Planul de subscriere de actiuni pentru care intreprinderea rezerva cresterea de capital salariatilor;

Planul de achizitii de actiuni pentru care intreprinderea propune salariatilor sai achizitionarea in bursa a propriilor sale actiuni.

Reguli comune

Reguli intre planul de subscriere actiuni si planul de achizitie actiuni.

Angajamentul salariatului – Adunarea generala extraordinara este cea care fixeaza conditiile planurilor actionariatului si adunarea generala ordinara, la planul de achizitie actiuni. In cursul unui an civil, angajatul nu poate sa subscrie sau sa cumpere actiuni pentru o suma mai mare de jumatate din plafonul annual retinut pentru calculul cotizatiilor de securitate sociala. Titlurile achizitionate sunt sub forma nominativa si sunt necedabile de-a lungul unei durate de cinci ani, cu exceptia anumitor cazuri: casatoria salariatului, concedierea sa, pensionarea, o invaliditate sau decesul lui.

Abundenta societatii – Societatea poate ajuta salariatii in subscrierea sau in achizitia lor, efectuand un varsamant complementar, acesta neputand sa exceada: sumele varsate de salariat; un anumit plafon.

Crearea unui fond comun de plasament – Palnurile pot fi propuse salariatilor individual sau sub forma unui fond comun de plasament.

Planul de subscriere actiuni

Prin legea care autorizeaza cresterea de capital rezervate exclusiv salariatilor, actionarii de origine au renuntat la dreptul lor preferential de subscriere.

Planul de subscriere de actiuni noi este un angajamet facultativ din partea intreprinderii cu salariatii fiind limitat la un anumit plafon si neputand fi cedabile timp de cinci ani.

Emisiunea de actiuni rezervate salariatilor nu este posibila decat pentru intreprinderile care au distribuit cel putin doua dividende in timpul ultimilor trei exercitii. Decizia este luata in adunarea generala extraordinara si aceste cresteri de capital nu pot depasi 20% din capitalul intreprinderii. Pretul de emisiune este limitat, el nu poate fi superior mediei celor 20 de cursuri precedente ale bursei si nici sa fie inferior la 80% din aceasta suma.

Avantajele trase de salariati

Varsamintele efectuate de salariati permit achizitionarea actiunilor intreprinderii la un pret mai mic decat cursul din bursa, decontarea asupra cursului este de 20%, insa avantajele fiscale pentru salariati raman limitate datorita impozitului pe profit pana la un anumit plafon.

Avantajele trase de intreprindere

Daca intreprinderea varsa o abundenta, suma corespunzatoare este deductibila din beneficiul impozabil si nu este supusa cheltuielilor sociale. In cazul unui apel public la economii, actiunile sunt emise la un curs putin mai ridicat, societatea sufera de o lipsa de castig.

Planul de achizitii actiuni

Planul de achizitii actiuni propune salariatilor posibilitatea de a achizitiona in bursa actiunile societatilor lor sau ale filialelor acestora.

Societatile vizate trebuie sa fi distribuit cel putin doua dividende in cursul ultimelor trei exercitii si sa fie cotate la cotarea oficiala pe piata secundara sau negociate in afara cotarii.

Salariatul achizitioneaza titlurile prin intermediul unui cont special.

Avantajele trase de salariat

Prelevarile operate pentru achizitia titlurilor societatii sunt exonerate de impozitul pe profit.

Avantajele trase de intreprindere

Abundenta varsata de societate este o cheltuiala deductibila din venitul impozabil.

Planul de optiuni asupra actiunilor

Optiunile de subscriere actiuni sunt optiuni de achizitie rezervate personalului unei societati pentru a achizitiona actiuni sau certificate de investitii ale propriei lor societati la un pret predeterminat.

Avem doua solutii:

Subscrierea actiunilor create in momentul unei cresteri de capital; Achizitia de actiuni care au fost in prealabil achizitionate de societate.

Actiunile care fac obiectul optiunilor de subscriere sunt actiuni ordinare, fara drept de vot, cu dividend prioritar sau certificate de investitii.

Modalitati

Lansarea unui plan de optiuni asupra actiunilor este decis de adunarea generala extraordinara. La iesirea votului, conditiile planului sunt fixate:

Actiunile rezervate pentru planul de optiuni; Durata de conservare a titlurilor; Durata optiunilor; Numarul de optiuni oferite;

Modalitatile de calcul ale pretului de exercitiu al optiunilor; Beneficiile stocurilor de optiuni.

Consiliul de administratie fixeaza pretul de subscriere sau pretul de achizitie astfel:

In cazul optiunilor de subscriere titlurile cotate – 80% din media cursurilor cotate la 20 de sedinte de bursa care preced ziua in care optiunea este consimtita, iar pentru titlurile necotate – evaluarea libera data de expert;

In cazul optiunilor de cumparare - 80% din media cursurilor cotate la 20 de sedinte de bursa care preced ziua in care optiunea este consimtita; 80% din cursul mediu de achizitie de optiuni detinute de societate, iar pentru titlurile necotate 80% din pretul mediu de achizitie al actiunilor detinute de societate;

Metoda de evaluare in cazul titlurilor cotate – in relatie cu piata, iar in cazul titlurilor necotate – metoda de evaluare precizata si utilizata pentru a determina valoarea titlului de care optiunea este ridicata.

Interesele contractantilor

Avantajele trase de salariati – administratia fiscala exonereaza salariul de cotizatiile sociale aferente diferentei dintre valoarea actiunii cotata la bursa in momentul in care optiunea este ridicata si pretul sau de exercitiu. Daca optiunea nu este ridicata inainte de un interval de cinci ani si daca actiunile sunt conservate un an, plus valoarea nu este supusa impozitarii.

Avantajele trase de intreprindere – o motivatie crescuta a salariatilor care subscriu la formula. Societatea transforma atunci cheltuielile salariale pentru a conserva cadrele sale de conducere printr-o accedere la proprietate:- o apara impotriva unor terti indezirabili;- o consolidare a fondurilor proprii atunci cand optiunile sunt ridicate sub forma unei cresteri de capital.

Societatea emitenta accede la un regim fiscal favorabil:- un anumit numar de cheltuieli aferente ridicarii optiunii din partea salariatilor pot fi deduse ca si cheltuieli de cresterea capitalului, cheltuieli de gestiune a actiunilor create pana la data ridicarii optiunii sau a actiunilor rascumparabile, impozit asupra operatiunilor de bursa in momentul rascumpararii actiunilor emise in prealabil, cheltuieli legate de revanzarea actiunilor, daca optiunile nu sunt ridicate;

- ecarturile de curs in momentul rascumpararii titlurilor in bursa sunt supuse la regimul pierderii sau plusului de valoare. Sunt luate in considerare:

- diferenta dintre pretul propus salariatului si costul de rascumparare a titlurilor;- diferenta dintre costul de rascumparare a titlurilor si pretul lor de revanzare atunci cand optiunile nu sunt ridicate.

Planul de economii al intreprinderii

In tarile occidentale (ex. Franta) legea permite largirea posibilitatilor de cointeresare a salariatilor la rezultatele intreprinderii.

Din 1986, exista doua moduri de repartizare a participarii:

O repartitie proportionala a salariatilor care reprezinta cel putin 50% din rezerva constituita si de cel mult patru ori plafonul de securitate sociala;

O repartitie in functie de durata de prezenta.

Principii

Planul de economii al intreprinderii este facultativ si rezulta dintr-un acord intre proprietarii intreprinderii si salariati.

El permite intreprinderii practicarea unei politici sociale cu avantaje duble:

Planul motiveaza si fidelizeaza personalul; Propune un sistem de remunerare diferit.

Contributia salariatilor – la constituirea unui plan de economii este voluntar. Pot participa salariati cu o durata minima de vechime, sase luni. Valoarea maxim investita in plan reprezinta un sfert din venitul brut annual al unui salariat.

Contributia intreprinderii – varsamintele voluntare ale intreprinderii pot avea trei origini:- varsamintele facultative cu titlul de (co)interesare a personalului;- varsaminte obligatorii cu titlu de participare a salariatilor;- ajutor financiar facultativ al intreprinderii cu titlu de abundenta de varsaminte voluntare.

Dispozitii relative la planul de economii al intreprinderii

Sumele primite in cadrul unui plan de economii al intreprinderii poate servi la achizitia:

De parti de fonduri comune de plasament; De titluri emise de societati de investitii cu capital variabil; De actiuni emise de societati create in conditiile prevazute pentru dezvoltarea initiativei

economice.

Activele fondurilor comune de plasament pot cuprinde valori mobiliare emise de intreprindere.

GESTIONAREA DATORIEI OBLIGATARE

Emisiunea obligatara comporta un anumit numar de constrangeri pentru imprumutator.Pe de alta parte, rambursarea acestei datorii a carei maturitate, daca nu scadenta este fixata

dinainte, intreprinderea trebuie sa faca fata in fiecare an la rambursarea cuponului carematerializeaza rata la care investitorii au acceptat sa imprumute fonduri.

Evolutia ratelor dobanzii care conditioneaza valoarea cheltuielilor financiare pe care le vasuporta intreprinderea conduce societatea la a gestiona intr-un mod active datoria sa. O ultimasolutie consta pentru intreprindere in a-si ceda datoria.

1. MODALITATILE DE RAMBURSARE A CAPITALULUI LA SCADENTA IMPRUMUTULUI

Odata imprumutul subscris, intreprinderea este tinuta sa-si gestioneze datoria pana la Stingerea ei. Aceasta urmare a pasivului imprumutului consta in a face fata serviciului datoriei sale, adica de a fi in masura sa verse dobanzile sis a ramburseze capitalul. Rambursarea se poate face la scadenta, prin amortisment sau prin anticipatie daca o permite contractul.

1.1. RAMBURSAREA LA SCADENTA SAU IN FINE

Imprumutul cu rambursare sau amortizare in fine, semnifica faptul ca intreprinderea alege sa amortizeze sarcina imprumutului o singura data; capitalul constituit prin fiecare obligatiune este, de asemenea, rambursat de obligatar la scadenta imprumutului. Acest tip de rambursare prezinta interesul de a beneficia de totalitatea imprumutului de-a lungul intregii sale durate de viata. Intreprinderea nu face fata decat platii de dobanzi anuale, in afara faptului daca este vorba de obligatiuni cu cupon zero. In mod general, acestea sunt intreprinderi care anticipeaza o ameliorare a cash-flow-lui lor la scadenta imprumutului.

Capitalul este rambursat numai la finele perioadei de imprumut; in schimb, dobanzile sunt esalonate pe intreaga durata de rambursare. Aceasta rambursare intr-o singura data prezinta incovenientul de a crea o plata importanta la finele duratei de viata.

1.2. RAMBURSAREA PRIN AMORTISMENT

Rambursarea prin amortisment este esalonata de-a lungul intregii durate de viata a imprumutului. O tragere la sorti este efectuata pentru a desemna titlurile care sunt rambursate in fiecare an; ultima tragere corespunde scadentei imprumutului.

1.2.1. MODALITATI DE RAMBURSARE

A. Amortisment prin serii egale

La fiecare scadenta, imprumutatul ramburseaza aceeasi suma a capitalului, singurele care difera fiind dobanzile, deoarece ele sunt calculate asupra capitalului ramas de datorat. B. Amortisment prin anuitati constante

Imprumutatul ramburseaza in fiecare an o suma identica compusa din dobanda platita asupra obligatiunilor in viata si amortismentul unei parti a capitalului.

Societatea primeste in t un capital C si ea ramburseaza pana la scadenta o suma constanta a compusa din dobanzi si din capitalul aferent titlurilor care nu a fost inca rambursat. Se obtine, actualizand sumele de plata in viitor, egalitatea urmatoare:

C = + +…+i

a

1 2)1( i

a

ni

a

)1(

C. Rambursari prin anuitati crescatoare

Intreprinderea privilegiaza plata anuitatilor mai ridicate intr-o perioada viitoare, pariind pe facilitatile de rambursare.

Acest tip de rambursare nu este usual, in masura in care reportul platii pe o scadenta indepartata induce o prima de risc ridicata pentru a incita investitorii sa achizitioneze titluri.

D. Rambursarea prin anuitati constante

Pe masura rambursarii, anuitatile devin mai putin puternice.

E. Rambursarea prin amortisment diferit

Amortismentul nu incepe in primul an cum s-a prevazut, ci ulterior.

1.3. RAMBURSAREA ANTICIPATA

Rambursarea obligatiunilor poate fi anticipate:

La initiative societatii emitenta numai Sau la initiative purtatorului sau emitentului

1.3.1. RAMBURSAREA LA INITIATIVA EMITENTULUI

In absenta dispozitiilor speciale ale contractului de emisiune, emitentul nu poate impune obligatarilor rambursarea anticipate.

Societatea dispune de trei moduri de rambursare: Prin exercitarea unei clauze de rambursare prevazuta in contract; Prin rascumparare in bursa; Prin conversia imprumutului.

A. Rambursarea prin exercitarea unei clauze de rambursare

Intreprinderea ia initiative unei astfel de rambursari atunci cand ratele evolueaza defavorabil sic and riscurile de exploatare, adica cresterea sarcinilor financiare legate de cheltuielile financiare, cresc.

Astfel, daca ratele de dobanda scad, intreprinderea substituie emisiunii cu rata fixa originala un nou imprumut. Acesta din urma este cu rata mai putin ridicata si va permite rambursarea primilor obligatari.

B. Rambursarea prin rascumparare in bursa

Societatea cauta sa realizeze o economie asupra rambursarii obligatiunilor cumparand obligatiunile cotate la un curs inferior pretului de rambursare al acestor titluri. Intr-un mod general, contractul de emisiune prevede ca rascumpararea se face la un prêt inferior pair-ului. In practica, intreprinderea poate achizitiona in fiecare an o suma identical cu suma prevazuta pentru serviciul anuitatilor.

C. Rambursarea prin conversie

Este vorba de o oferta publica de schimb de titluri. Obiectivul este de a transforma un imprumut putin lichid contra altuia, in curs, mai lichid.

1.3.2. RAMBURSAREA LA INITIATIVA PURTATORULUI SAU EMITENTULUI

Rambursarea la initiative purtatorului vizeaza titlurile obligatare optionale.Conditiile ferestrelor sunt atunci standardizate. Avantajul procurat de investitor este

compensate printr-o penalitate asupra ultimului cupon atins. Deci rata de randament actuarial se diminueaza. Invers, daca rambursarea este initiate de emitent, el trebuie sa achite o prima de rambursare care are ca effect cresterea ratei de randament actuarial.

Cererea de rambursare, fie ca ea este facuta de purtator sau de catre emitent, este in functie de conditiile pietei. Investitorii si imprumutatorii arbitreaza intre rata oferita asupra imprumutului obligatar si noile conditii ale imprumutului la un moment dat.

2. GESTIUNEA ACTIVA A DATORIEI

Acoperirea. Variabila care masoara costul imprumutului este rata dobanzii. De fapt, orice decizie de imprumut antreneaza un risc de rata pentru emitent si pentru investitor.Pentru acesta din urma, achizitia unui titlu de creanta induce doua riscuri de natura diferita: Riscul de capital: in caz de crestere a ratei, cursul obligatiunii scade. Acest risc este

materializat in momentul cesiunii titlului; Riscul de reinvestire: in caz de scadere a ratei, reinvestirea cupoanelor antreneaza o scadere a

ratei de randament actuarial.Ce se intampla cu emitentul? Acesta, de asemenea, suporta doua riscuri: Riscul de bilant: daca societatea detine titluri obligatare inscrise in activul bilantului sau, o

crestere a ratelor conduce la o scadere a cursului titlurilor si se traduce printr-o pierdere de valoare in momentul vanzarilor. Acest risc corespunde la investitor cu riscul de capital;

Riscul de exploatare: corespunde cu variatia cheltuielilor financiare legate anuitatilor de rambursat.

In fata acestor riscuri, emitentul poate adopta doua atitudini: Sa nu faca nimic si sa-si assume riscul de rata, adica de a risca o evolutie defavorabila a ratelor

care se va traduce printr-o crestere a cheltuielilor financiare; Sa gestioneze riscul de rata luand o pozitie inversa fata de riscul initial;Daca intreprinderea allege sa se acopere, i se ofera diferite solutii: Pietele neinstitutionalizate; Pietele organizate; Tranzactiile in afara bursei.

2.1. POZITIA DE RATA SI GESTIUNEA SA

Nu este nivelul ratelor care induce un risc, ci fluctuatiile lor. Acoperirea consta in a lua o pozitie inverse pozitiei initiale. In cazul de fata intreprinderea gestioneaza riscul de exploatare. Se pot disocia la acest titlu doua perioade: Perioada care se intinde intre decizia de a imprumuta si data efectiva a lansarii emisiunii, adica

debutul perioadei de subscriere; Perioada in care curge imprumutul.

2.1.1. PERIOADA DE PRE-PLASAMENT

Societatea estimeaza suma rambursarilor generate de imprumut chiar din momentul in care operatiunea este propusa adunarii generale. In practica, in marile structuri,adunarea generala da autorizari financiare pentru un pachet de imprumuturi; prin urmare, un consiliu de supraveghere se reuneste pentru a da avalul unei operatiuni determinate.

Aceste rambursari sunt estimate pe baza ratelor de piata. O fluctuatie neanticipata a acestora din urma poate repune in cauza sarcina dobanzii.Intreprinderea dispune de mai multe solutii: Sa actioneze asupra conditiilor imprumutului: daca ratele de piata sunt ridicate, societatea

poate prefera mentinerea unei remuneratii cu rata fixa mai putin puternica sis a propuna o prima de emisiune. Aceasta este posibila doar daca variatia ratei este modesta;

Sa ia o pozitie de acoperire pe termen scurt.

2.1.2. RISCUL DE-ALUNGUL DURATEI DE VIATA A IMPRUMUTULUI

Pasivul bilantier actual nu este singurul element care identifica riscul de rata la care este supusa intreprinderea. Luarile de pozitie ale intreprinderii in viitor sunt, de asemenea, factorii care concura la expunerea riscului de rata.

A gestiona riscul de rata de-a lungul duratei de viata a imprumutului nu semnifica acoperirea pe termen lung, din doua motive: Nu exista un contract propriu zis de acoperire pe termen lung; Nu exista interesul de a gestiona pasiv datoria sa.

Pe de alta parte, imprumutul cu rata fixa trebuie sa fie diferit de imprumutul emis cu rata variabila sau rata revizuibila. Imprumutul cu rata fixa ingheata sarcina emitentilor pana la rambursarea finala. O scadere a ratelor de piata la un moment dat al maturitatii prezinta un cost de oportunitate care poate fi gestionat.

2.2. ACOPERIRILE PE PIETELE NEINSTITUTIONALIZATE

Acoperirile pe pietele neinstitutionalizate constau in trecerea unui accord direct si fara intermediari cu un tert sau prin intermediul unui curtier in afara unei piete organizate. Contractul este atunci personalizat in privinta sumei, la durata si la rata de referinta. Aceste acoperiri sunt de doua tipuri: Cele care acopera o eventuala pierdere fara totusi a putea beneficia de o crestere Cele care sunt instrumente de acoperire traditionala si in acelasi timp pot beneficia de un

castig.

2.2.1. ACOPERIRILE CU ABSENTA POSIBILITATII DE CASTIG: CONTRACTELE CU TERMEN FERM

Doua instrumente permit protejarea de o fluctuatie de rata fara a beneficia de posibilitatilor de castig: Future rate agreement (FRA); Swap de rata a dobanzii.

A. Future rate agreement

FRA sau facultatea de a rezerva in avans este un instrument care permite de a se sustrage in avans riscului de rata a dobanzii; operatia de imprumut nu va debuta decat intr-un viitor, pe termen scurt.

2.2.1.1. PRINCIPIILE OPERATIUNIIFRA este un instrument neinstitutionalizat pe termen scurt care garanteaza contra

variatiilor de rata a dobanzii viitoare. Durata, in principiu, a unui FRA poate ajunge pana la 30 ani. De fapt, contractile pe termen scurt sunt mult mai lichide. Scaderea ratelor in momentul imprumutului la rata fixa poate conduce la o cumparare de FRA. Totusi, riscul este un cost de oportunitate care va fi gestionat mai degraba printr-un swap, care este o operatiune mai putin costisitoare.Caracteristicile unui FRA sunt urmatoarele: Contract neinstitutionalizat; Fixarea unei rate a dobanzii viitoare; Instrument in afara bilantului.

2.2.1.2. AVANTAJE SI LIMITE

FRA apare ca un instrument de gestiune eficace pentru o intreprindere care imprumuta in viitor. FRA se poate inscrie, in aceeasi masura, intr-o operatiune speculative de-a lungul maturitatii unui imprumut obligatar cu rata fixa; daca intreprinderea anticipeaza o scadere a ratelor, ea trece un FRA pe un plasament. Totusi, aceasta solutie este mai simplu o acoperire; daca anticipatiile intreprinderii se dovedesc juste, exista acoperire: pierderea de oportunitate asupra imprumutului este compensate de un flux pozitiv creat in momentul platii diferentei de dobanda de catre banca intreprinderii. in schimb, daca anticipatiile sunt inexacte, intreprinderea varsa diferenta de dobanda, ceea ce incarca cheltuiala financiara.

Acoperirea este usor de urcat dar inconvenientul major rezida in absenta posibilitatii de castig. Pe de alta parte, fiind vorba de o acoperire neinstitutionalizata, se convine sa se gaseasca un

stabiliment financiar care accepta de a juca rolul contrapartidei.

B. Swap de rata a dobanzii

Swap de rata a dobanzii opereaza asupra operatiunilor pe care intreprinderea este deja in pozitie riscanta, adica imprumutul a fost lansat, sau pentru un viitor imprumut.

2.2.1.3. PRINCIPIILE OPERATIUNII

Swap este o operatiune care permite schimbarea ratelor dobanzii, adica rate fixe contra rate variabile sau ratele variabile intre ele. Capitalul este identic intre cele doua parti ca durata.

Intreprinderea modifica expunerea sa la riscul de schimb datorita unei expuneri in sens invers. Aceasta presupune ca in fata se gaseste o contrapartida care are anticipatii inverse in materie

de rata. La fiecare perioada de varsare a dobanzii, una din cele doua intreprinderi plateste diferenta intre rate pentru a solda operatiunea.

Emisiunea cu rata fixa ingheata conditiile imprumutului. Intreprinderea este angajata sa verse obligatarilor o rata fixa si se teme de o scadere a ratei care antreneaza un cost de oportunitate. Swap consta in oferirea ratei variabile si primirea unei rate fixe; expunerea atunci la riscul de rata este anulata.

Invers, imprumutul la rata variabila expune intreprinderea la un risc de crestere a ratei. Intreprinderea “swapeaza” ratele intr-un mod de a primi rata variabila sis a verse rata fixa.

Caracteristicile swap sunt urmatoarele:

Contract neinstitutionalizat; Utilizat pentru un imprumut la termen sau in curs; Suma minima de un anumit plafon; Durata maxima de 10 ani.


Swap prezinta avantajul de a putea fi utilizat in orice moment in cursul maturitatii imprumutului cu conditia de a gasi un partener. Instrument de gestiune a datoriei unei intreprinderi, obligatarii nu sunt informati despre restructurarile operate cu ajutorul swap. Exista totusi limite ale swap: O eventuala absenta a lichiditatii deoarece piata nu mai este organizata Rata de referinta nu este intotdeauna rata de piata deoarece swap se realizeaza in cadrul unei

piete neinstitutionalizate, adica rata este liber dezbatuta Riscul de faliment al contrapartidei subzista, deoarece piata nu este organizata.

Riscul swap se rezuma atunci in diferenta dintre conditiile swap de origine si conditiile unui swap de inlocuire.

2.2.2. ACOPERIRI CU POSIBILITATI DE CASTIG: CONTRACTELE OPTIONALE

Recurgerea la produsele optionale permite intreprinderilor sa se asigure contra unui risc, avand posibilitatea de a beneficia de o evolutie favorabila a ratelor de dobanda. Acest avantaj are un pret: plata unei prime.

Acoperirile cu posibilitate de castig ofera astfel oportunitatea de a se asigura contra unei variatii a ratelor de dobanda in defavoarea societatii, oferindu-I posibilitatea unui castig eventual.

A. CAP

CAP este un instrument care permite intreprinderilor care dispun de resurse remunerate la rata variabila, sa se protejeze contra unei cresteri de rata, conservand posibilitatea de a profita de o scadere eventuala. CAP este, in aceeasi masura, valabil pentru ratele fixe de-a lungul unei perioade de pre-plasament.Caracteristicile CAP sunt: Contract neinstitutionalizat; Tehnica de protejare cu posibilitati de castig; Posibilitate de garantare a ratei dobanzii pe scadente care merg pana la 10 ani; Plata unei prime.

2.2.2.1. PRINCIPIILE OPERATIUNII

Cumpararea unui CAP ofera celui care il achizitioneaza o serie de optiuni de cumparare cu garantie o rata maxima denumita plafon. Vanzatorul primeste o prima si varsa cumparatorului diferenta de dobanda dintre indexul de referinta si rata garantata a CAP. Reglementarea se efectueaza la finele fiecariu exercitiu.


Avantaje: Contract pe masura Posibilitatea de a beneficia de scaderea ratei asigurandu-se de o crestere a ratelor

Limite: Costul primei Optiunea nu este codata Risc de contrapartida

B. Optiunile asupra FRA

Doua optiuni pot fi contractate: O optiune de cumparare sau call care ofera cumparatorului posibilitatea, darn u obligatia, de a

o imprumuta la o rata minim, determinate intre partile contractante; Optiune de vanzare sau put pentru care cumparatorul unui put imprumuta la o rata maxim

definite intre parti.

2.2.2.3. PRINCIPIILE OPERATIEI

Cand se plaseaza in cadrul unui call sau unui put, apartine celui care varsa prima de a decide daca exercita optiunea sa. In toate cazurile, prima este varsata de comparator, vanzatorul executa numai dorinta celui care achizitioneaza.Caracteristica optiunii asupra FRA: Tehnica de protejare cu posibilitate de castig; Plata unei prime; Contract neinstitutionalizat.


Optiunile asupra ratei dobanzii ofera avantajul incontestabil de a face sa beneficieze intreprinderea de o evolutie favorabila a ratelor: dar costul acestui avantaj este ridicat.

C. Optiune pe swap

2.2.2.5. PRINCIPIILE OPERATIEI

Caracteristicile swap sunt:

Contract neinstitutionalizat Caracteristici ale optiunii pe swap Tehnica de protectie cu posibilitate de castig Utilizabil pentru un imprumut la termen sau in curs Plata unei prime


Avantaje: Garantie a ratei Instrument in afara bilantului

Limite: Cost ridicat Urmarire administrative Risc de contrapartida

2.3. ACOPERIRILE PE PIETELE ORGANIZATE

Pietele organizate ca si pietele neinstitutionalizate ofera posibilitatea de a se proteja contra unei evolutii defavorabile a ratelor de dobanda.

Avantajul pietelor organizate este ca ele propun instrumente de gestiune a riscului cotate pe o piata si, prin urmare, mai usor negociabile decat instrumentele iesite pe pietele neinstitutionalizate.

2.3.1. ACOPERIRILE CU ABSENTA POSIBILITATII DE CASTIG: CONTRACTELE LA TERMEN FERM

Standardizarea contractelor si lichiditatea pietei implica existenta unei entitati care controleaza organizarea si functionarea pietei la termen. La Paris, MATIF SA supervizeaza toate operatiunile. Principiul de prudenta cere ca vanzatorii si cumparatorii san u fie in contact direct, ci ca ordinele lor sa treaca prin piata. Atunci cand ordinele transmise sunt efectiv executate, cei care intervin regleaza angajamentele lor la camera de compensatie, care la randul sau executa in contul celor care intervin, operatiunile. Aceasta camera ofera o garantie bazata, pe de o parte, pe resursele sale si , pe de alta parte, pe apelurile de marja care au loc zilnic la operatori.

A. Organizarea si principiile de functionare ale MATIF

Orice operator care doreste sa intervina pe MATIF trebuie sa verse un deposit de garantie. Ca urmare, zilnic, apeluri de marja pot fi cerute de camera de compensatie in functie de variatiile de curs ale contractelor.

2.3.1.1. DEPOZITUL DE GARANTIE

Orice deschidere de pozitie, la cumparare sau la vanzare, face obiectul unui deposit de garantie. El trebuie sa fie in permanenta sufficient de ridicat pentru a acoperi pozitia contra unui risc de variatie a cursului.

Daca exista o insuficienta a depozitului la termenul unei sedinte de bursa, clientul trebuie sa provizioneze contul sau inainte de debutul sedintei urmatoare; este apelul de marja. Daca de-a lungul sedintei depozitul de garantie este insufficient deoarece se atinge variatia maximala de curs autorizata, camera de compensatie suspenda cotatiile si apeleaza la un deposit de garantie suplimentar inainte de a relua cotatiile.

2.3.1.2. APELURILE DE MARJA

La iesirea din fiecare sedinta de bursa se evalueaza apelul de marja, care se calculeaza ca diferenta intre cursul de compensatie si cursul de compensatie al sedintei precedente.

A. Operatiunile de acoperire

Contractele care pot fi subscrise sunt urmatoarele:

Contract asupra bonurilor de tezaur la 90 zile Contract de optiuni negociabile pe notional Contract PIBOR, apoi contract la termen pe indice bursier, CAC40 Contract la termen OMF50 Contract BTAN Contract Eurodem Contract lira Contract ECU

Dorinta de a se proteja contra evolutiei ratelor de dobanda, conduce la alegerea:

Duratei acoperirii: termen scurt, mediu sau lung Instrumental de referinta: bonuri de tezaur, imprumuturi de stat,

obligatiuni ale sectorului privat

Aceste alegeri nu sunt independente; de exemplu, o acoperire pe termen scurt se refera la bonuri de tezaur si invers, o acoperire pe termen lung va privilegia obligatiunile. In masura in care scadentele sunt standardizate, este posibil ca acoperirea intre activul fizic si contract sa nu fie perfect sincronizata; de asemenea societatea este supusa constrangerii sumei contractului.

2.3.1.3. CONTRACTUL NOTIONEL

Contractul la termen pe imprumut notionel a fost lansat la crearea MATIF in februarie 1986. Contractul pe imprumutul notionel este un contract la termen pe produs cu rata lunga. Piata pe

acest contract este cea mai lichida.

2.3.1.4. CONTRACTUL PIBOR 3 luni

PIBOR (Paris interbank offered rate) este un indicator cotidian al ratelor dobanzii oferite pe piata interbancara din Paris pentru durata de la 1 luna la 12 luni. PIBOR sau TIOP este rata dobanzii oferita la Paris primelor categorii, in remuneratie de depozite la 3 luni.

Contractul PIBOR 3 luni este un FRA standardizat care se refera la o garantie a ratei dobanzii pe termen scurt. El permite fixarea pentru viitor a ratei dobanzii aplicata unui imprumut. Nu are livrare la scadenta, garantia ratei se concretizeaza prin plata diferentei dintre rata implicita oferita in pretul contractului si PIBOR 3 luni la scadenta.

2.3.2. ACOPERIRI CU POSIBILITATE DE CASTIG: CONTRACTELE OPTIONALE

Acoperirile cu posibilitate de castig sunt reprezentate prin optiuni pe contract MATIF si contract PIBOR. In timp ce contractul MATIF sau contractul PIBOR 3 luni reprezinta un angajament definitive al intreprinderii de a vinde contracte pentru a se proteja de rata viitoare, optiunea pe contractul MATIF sau pe contractul PIBOR 3 luni reprezinta o posibilitate acordata intreprinderii de a cumpara sau de a vinde un contract.

Se disting doua tipuri de optiuni: Optiuni de cumparare care sunt call. Ele dau dreptul de a achizitiona un active financiar

standardizat, adica de a imprumuta lichiditati la o data anume la un prêt fixat in ziua trecerii contractului;

Optiunile de vanzare sunt put. Acestea reprezinta dreptul de a vinde un active financiar la termen, adica de a imprumuta lichiditati.

A. Organizarea si principiile de functionare ale pietei optiunilor negociabile

Contractul de optiuni negociabile este un produs standardizat. El comporta: O cantitate fixa de active suport; Un pret de referinta sau prêt de exercitiu care este pretul la care cantitatea de active support va

fi negociata in cazul exercitarii optiunii; O scadenta; Categoria de optiune: optiune de cumparare (call) sau optiune de vanzare (put).

Trei elemente sunt cunoscute in momentul achizitiei unui contract: pretul de exercitiu, durata de exercitiu si prima varsata de comparator. Aceasta prima este un element fundamental, deoarece ea reprezinta riscul maxim la care se angajeaza cumparatorul unei optiuni. Ea este in functie de cinci elemente: Pretul contractului pe MATIF care da valoare intrinseca; Pretul de exercitiu; Durata de exercitiu care determina valoarea timp; Volatilitatea contractului MATIF; Rata fara risc a perioadei considerate.

COSTUL CAPITALURILOR INTREPINDERILOR

Determinarea costului unei resurse izolate pune in evidenta calcule financiare fundamentale relative la dobanda si la actualizare.

A. Calcule financiare fundamentale

A1 dobanzi simpleMetoda de calcul a dobanzii simple se bazeaza pe un mecanism in care un debitor

asigura creditorului o remuneratie periodica calculata asupra singurei sume initiale a imprumutului.

A2 dobanzi compuse Metoda dobanzii simple este rezervata operatiunilor pe termen scurt. In privinta

opeartiunilor pe termen mediu si lung, ele aplica in general principiul dobanzii compuse bazate pe capitalizarea dobanzilor. In metoda dobanzii compuse, anuitatile din dobanzi nu sunt varsate creditorului pe masura ce operatia se deruleaza. Prin urmare, capitalul datorat de imprumutator creste perioada dupa perioada ca urmare a " capitalizarii dobanzilor: care trebuie, de asemenea, sa dea nastere la un calcul de dobanzi.

A3 actualizarea PrincipiuIn demersul actualizarii cautam sa determinam valoarea actuala a unei sume viitoare

sau echivalentul prezent al unui capital de varsat sau de primit in viitor.

Formularea generala a valorii actuale

A actualiza consta in a deprecia sumele viitoare. Deci, actualizarea revine la a deprecia sumele viitoare cu atat mai severe:

cu cat i, rata de actualizare este mai ridicata cu cat data la care sumele viitoare vor circula este mai indepartata, deci cu cat n este mai mare

c)Justificarea actualizarii

Aceasta justificare se efectueaza pe 3 planuri:

o prima justificare se refera la "costul de oportunitate“

un al doilea argument procedeaza la notiunea de cost de finantare

un al treilea argument pune in cauza inflatia care depreciaza valoarea unitatii monetare si antreneaza deci deprecierea sumelor viitoare in raport cu aceleasi sume incasate imediat

Costul datoriilor

costul datoriilor corespunde in contabilitate cheltuielilor suportate de intreprindere ca urmare a recurgerii la imprumuturi. In aceasta perspectiva costul datoriilor se analizeaza ca un flux de cheltuieli financiare consumate de intreprindere.

Notiunea de cost corespunde cu rata de actualizare sau rata actuariala care poate fi degajata din punctul de vedere al creditorului cat si din punctul de vedere al imprumutatorului.

Din punctul de vedere al creditorului, operatia angajata consta in a pune fonduri la dispozitia unu imprumutator; in contrapartida acestui aport, creditorul beneficiaza de o promisiuneferma de rambursare si de remunerare sub forma dobanzilor sau sub orice alta forma.

Din acest moment creditorul poate sa degajeze rata de randament pe operatia o genereaza pentru el. Aceasta rata de randament corespunde in mod precis ratei de actualizare care ii permite echivalenta.

Determinrea lui r,rata de revenire a imprumutului• r* este rata de actualizare care permite de a reda echivalenta dintre valorile actuale ale

incasarilor si platilor ocazionate de imprumut. r· trebuie deci sa verifice egalitatea urmatoare:

• Exemplu: 0 societate comerciala contracteaza la finele anului N un imprumut de15.000.000 euro. Acest imprumut este insotit de o dobanda calculata la o rata de 11 % pe an, toate cheltuielile administrative si financiare inc1use. Amortismentul sau este prevazut in 10 unitati varsate la finele fiecarui an. Tinand cont de un deblocaj al fondurilor la 2 ianuarie N + 1, amortismentul va debuta deci la 2 ianuarie N +2 si seva incheia la 2 ianuarie N+ 11.• Societatea vizeaza sa afecteze fondurile obtinute la finantarea unui proiect deinvestitie care va presupune intrari de fonduri in crestere regulate dar moderata,pornind de la finele lui N + 1. Conducatorii societiitii opteaza mai intai pentru rambursarea imprumutului in 10 transe anuale de 1.500.000 euro fiecare (metoda amortismentului constant). Chiar din acest moment previziunile relative la exploatarea investitiei au fost desavarsite, iar directorul administrativ si financiar vor sugera sa procedam la un amortisment prin anuitati constante, care pare mai apropiat de caracteristieile proiectului de finantat

Principiile celor doua metode de amortizare vizate

Metoda amortismentului constant metoda amortismentului constant consta in afectarea in fiecare an a aceleiasi sume la

rambursarea capitalului initial imprumutat. dobanzile varsate anual sunt calculate asupra capitalului datorat, deci asupra unei sume degreesive; in consecinta, anuitatea dobanzilor descreste de la un an la altul. prin urmare, anuitatea totala (amortisment +dobanzi) comporta un element constant si un element descrescator; ea este deci degresiva.

Metoda amortismentului prin anuitati constante

in cazul amortismentului prin anuitati constante, aceeasi suma globala este afectata an dupa an in serviciul datoriei, adica varsamantului de dobanzi si rambursabila. Componenta in dobanzi a anuitatii globale descreste pe masura ce capitalul ramas de datorat de catre imprumutator se diminueaza. In consecinta, partea afectata rambursata creste prin compensatie, astfel incat suma globala ramane constanta an dupa an

Anuitate totala=amortisment+dobanzi=constanta <=> Varietatea fluxului din amortisment=-variatia fluxului din dobanzi

Costul global al finantarii

La prima vedere pare a se degaja costul global al finantarii datorita luarii in consideratie a costului specific al diferitelor resurse pusa in opera de catre intreprindere. Combinand mijloacele de finantare diversificate, intreprinderea ar degaja un cost mediu egal cu media costurilor suportate care urmare a diferitelor resurse utilizate.

A) Determinarea costului mediu ponderat al finantarii

pentru determinarea costului mediu ponderat al capitalului se presupune intr-un prim moment ca recurgerea la o combinatie diversificata a resurselor financiare nu exercita nicio influenta asupra degajarii costului asociat pentru fiecare resursa. In cazul unei intreprinderi care utilizeaza active in valoare egala cu A, finantate prin capitaluri proprii pentru o suma S si prin indatorare pentru D, se va scrie:

Fara a repune in cauza cadrul acestui demers, trebuie imediat sa subliniem doua probleme practice ridicate prin aplicarea sa

Prima problema vizeaza sistemul de ponderare de utilizat.

In cadrul general adoptat prin teoria deciziei financiare este evidenta referinta la valoarea capitalurilor proprii si a datoriilor pe piata care furnizeaza solutia cea mai coerenta. Cn trebuie sa reprezinte capitalizarea actiunilor intreprinderii eventual cotate pe pietele financiare si D, capitalizarea tuturor titlurilor datoriilor, de asemenea trate pe aceste piete.

In privinta valorilor contabile, ele sunt supuse unor reguli de evaluare la costul istoric pentru active si unor constrangeri juridice si fiscale care influenteaza determinarea lor.

Solutia teoretica astfel schitata nu este aplicata cu usurinta. In primul rand, o mare parte a resurselor obtinute de intreprindere nu dau nastere la emisiunea de titluri negociabile in realitate; valoarea venala a partilor de capital intr-o societate de persoane sau ce a decouvert-urilor bancare pentru intreprinderile de orice natura ridica probleme de cuantificare.

Pe de alta parte, referinta la valori venale, chiar in situatia unor piete financiare reale ramane adesea problematica ca urmare a valtilitatii cursului titlurilor si limitarea pietelor care le vizeaza pentru majoritatea intreprinderilor. A doua problema analitica si tehnica ridicata de determinarea costului mediu ponderat se refera la valoarea datoriilor retinute in analiza.

in general se opteaza pentru luarea in calcul numai a datoriilor cu caracter financiar, excluzand astfel analiza datoriilor de exploatare.

B) Dificultati intalnite pentru determinarea costului mediu ponderat

Cercetarea costului mediu ponderat presupune:

ca un cost specific poate sa fie mai intai determinat pentru fiecare mijloc de finantare considerat izolat

ca diferite costuri specifice pot imediat sa se compuna intr-un mod mecanic pentru a permite degajarea unui cost global

• In alti termeni, aceasta semnificatie se bazeaza pe ipoteza conform careia costull fiecarei surse de fonduri ramane independent in privinta strcuturii de finantare considerata in ansamblul sau.

• Semnificatia costului mediu ponderat nu ofera mijloace pentru a integra aceste costuri "implicite", daca ea se orienteaza spre a asocia costurile specifice presupuse independente ale structurii financiare. trebuie deci largit cadrul de analiza daca se vrea si se ia in consideratie un "efect de structura" in degajarea costului capitalului.

• Dupa o prima formulare, costurile implicite ale capitalului sunt costuri deoportunitate.

• Costul implicit al fondurilor reunite si investite poate fi deci definite cafind rata de rentabilitate a proiectului cel mai favorabil pe care si-l pot permite sa-lfinanteze.

In aceste conditii, "costurile explicite" ale capitalului apar atunci cand se procura fondurile. Costurile implicite se formuleaza numai dupa ce aceste fonduri au fost investite sau afectate altor utilizari si aceasta deoarece utilizarile (alocarile) constituie utilizari alternative.

• O a doua definitie a notiunii de cost implicit integreaza in mod direct influentastructurii de finantare. Conform acestei acceptari, costul implicit asociat a unei resurse raspunde variatiei pe care punerea in opera o poate produce in costul altor resurse .

Intr-adevar, recurgerea crescuta la un mijloc de finantare determinat poate antrena influenta favorabili sau defavorabila asupra costului altor mijloace de finantareutilizate de catre intreprindere.

Astfel, o consolidare a partii de capitaluri proprii este perceputa ca un element favorabil in termeni de risc si poate deci antrena o reducere a costului datoriilor. Dimpotriva, recurgerea crescuta la datorii pe termen scurt acuza vulnerabilitatea intreprinderii si poate conduce pe alti creditori de fonduri sa solicite intreprinderii o remuneratie mai ridicata.

In aceste conditii, costul unei resurse nu ar trebui sa se poata determina decat daca combinatia finantarii utilizate este luata in consideratie. De aceea se dovedeste necesara studierea compozitiei costurilor specifice, explicite si implicite a diferitelor resurse pentru determinarea unui cost global.

FINANTAREA PRIN LEASING

Reglementari internationale ale contractului de leasing

Definirea termenilorObiectivul IAS 17Obiectivul de a IAS 17 (1997) este de a prescrie, pentru locatari si locatori, politicile

contabile corespunzătoare şi prezentările de informaţii să se aplice în ceea ce priveşte finanţarea şi leasingul operaţional.

Leasingul este un acord prin care locatorul cedeaza locatarului, în schimbul unei plati sau serii de plati, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioada convenita de timp.

Leasingul financiar este operatiunea de leasing care transfera, în mare masura toate riscurile si avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului. Titlul de proprietate poate fi transferat, în cele din urma, sau nu.

Leasingul operational presupune, folosirea bunului finantat pe o perioada limitata de timp, fara asumarea unor riscuri si beneficii aferente proprietarului, in general, pentru rezolvarea punctuala a unor activitati specifice.

Astfel, Utilizatorul este practic decis, inca de la semnarea contractului, asupra returnarii bunului finantat la finele perioadei de leasing, urmind ca Locatorul sa preia riscul de realizare a valorii ramase neamortizate la finele contractului.

Leasingul irevocabil reprezinta operatiunea de leasing care este revocabila doar:

daca survine un eveniment contingent a carui producere era putin probabila; cu permisiunea locatorului; în cazul în care locatarul contracteaza cu acelasi locator un nou leasing privind acelasi bun sau

unul echivalent; sau în momentul platirii, de catre locatar, a unei sume suplimentare, este certa, într-o masura

rezonabila.

Începutul contractului de leasing reprezinta cea dintâi data dintre data contractului

de leasing sau data angajamentului partilor de a respecta principalele prevederi ale

leasingului.

Durata contractului de leasing reprezinta perioada de timp irevocabila pentru care locatarul a contractat bunul în leasingsi orice alte termene suplimentare pentru care locatarul are optiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fara plata suplimentara, optiune a carei exercitare de catre locatar este certa, într-o masura rezonabila, la începutul contractului de leasing.

Platile minime de leasing sunt acele plati de-a lungul duratei contractului

de leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat sa le efectueze,

excluzând chiria contingenta, costurile serviciilor si impozitele care locatorul le va plati si care

se vor rambursa acestuia, împreuna cu:

în cazul locatarului—orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliata locatarului; în cazul locatorului —orice valoare reziduala garantata locatorului.

Totusi, daca locatarul are o optiune de a cumpara bunul la un pret estimat a fi suficient de

scazut fata de valoarea justa la data la care optiunea devine exercitabila, încât, la începutul

contractului de leasing, exista certitudinea rezonabila ea optiunea va fi exercitata, atunci platile

minime de leasing includ platile minime platibile pe durata contractului de leasing si plata

necesara pentru exercitarea acestei optiuni de cumparare.

Valoarea justa este suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de

bunavoie, între parti aflate în cunostinta de cauza, în cadrul unei tranzactii în care pretul este

determinat obiectiv.

Durata de viata economica este fie:

perioada de-a lungul careia se estimeaza ca un bun este utilizabil economic de catre unul sau mai multi utilizatori; fie

numarul unitatilor de productie sau al unitatilor similare care se a se obtine prin utilizarea bunului de catre unul sau mai multi utilizatori.

Durata de viata utila este perioada estimata care ramâne, de la începutul duratei contractului de leasing, fara a fi limitata la acesta, pe parcursul careia se asteapta ca beneficiile economice încorporate în bun sa fie consumate de catre întreprindere.

Valoarea reziduala garantata este:

în cazul locatarului, acea parte a valorii reziduale ce este garantata de locatar sau de o parte afiliata acestuia(valoarea garantiei constituind valoarea maxima ce devine platibila, în orice situatie); si

în cazul locatorului, acea parte a valorii reziduale ce este garantata de locatar sau de o terta parte neafiliata locatorului ce este capabila, din punct de vedere financiar, sa onoreze obligatiile asumate prin garantie.

Valoarea reziduala negarantata reprezinta acea parte din valoarea reziduala a

bunului în regim de leasing, a carei realizare, de catre locator, nu este sigura sau este garantata

numai de o parte afiliata locatorului.

Investitia bruta în leasing este suma platilor minime de leasing aferente

unui leasing financiar, din punctul de vedere al locatorului si orice valoare reziduala negarantata

acumulata în contul locatorului.

Valoarea reziduala negarantata reprezinta acea parte din valoarea reziduala a bunului în

regim de leasing, a carei realizare, de catre locator, nu este sigura sau este garantata numai de o

parte afiliata locatorului.

Investitia bruta în leasing este suma platilor minime de leasing aferente

unui leasing financiar, din punctul de vedere al locatorului si orice valoare reziduala negarantata

acumulata în contul locatorului.

Venitul financiar nerealizat reprezinta diferenta dintre:

suma dintre platile minime de leasing aferente unui leasing financiar, din punctul de vedere al

locatorului, si orice valoare reziduala negarantata acumulata în contul locatorului; si valoarea actualizata a sumei de la punctul anterior, determinata la rata implicita a dobânzii din

contractul de leasing.

Optiunea de cumparare in conditii avantajoase, este o prevedere in acordul de leasing care ii

acorda locatarului optiunea de a cumpara proprietatea in leasing pentru o suma care este mai mica

decat valoarea justa a proprietatii la data la care optiunea putea fi exercitata.

Chiria contingenta este acea parte a platilor de leasing care nu are o valoare determinata, dar

este stabilita in functie de un factor, altul decat trecerea timpului; de exmplu, un procent din

vanzari, gradul de utilizare, indici de pret, ratele dobanzilor practicate pe piata sau utilizarea

activului in leasing.

Costuri executorii, sunt acele costuri precum asigurarea, intretinerea si impozitele angajate

pentru proprietatea in leasing, indiferent daca sunt platite de catre locator sau locatar.

Costuri directe initiale, sunt acele comisioane si onorarii juridice, angajate de catre locatori

in negocierea si incheierea leasingului, cum ar fi:

costuri pentru incheierea unui leasing angajat in tranzactii cu cu terti independenti care decurg

direct si sunt esentiale pentru acel leasing si anmite costuri direct legate de activitati

specificate prestate de catre locator pentru acel locatar, cum ar fi evaluarea conditiei financiare

viitoare a locatarului, evaluarea si inregistrarea garantiilor; gajarea si alte aranjamente de

protectie; negocierea termenilor de leasing si incheierea tranzactiei.

Investitia neta in leasing este investitia bruta in leasing, mai putin venitul financiar nerealizat.

Finantare (datorie) fara clauza de recurs. Activitatile de imprumutare sau acordare de imprumuturi in care creditorul nu are clauza de recurs asupra debitorlui, ci numai recursul doar pentru proprietatea utilizata pentru gaj in tranzactie sau pentru alta proprietate specifica.

Rata implicita a dobanzii din contractul de leasing este rata de actualizare care la inceputul contractului de leasing, determina ca valoare actualizata cumulata a platilor minime de leasing si a valorii reziduale negarantate, sa fie egala cu valoarea justa a bunului de leasing.

Tranzacţii de vânzare şi leaseback

Pentru o tranzacţie de vânzare şi leaseback că rezultatele într-un leasing financiar, orice exces de

venituri peste valoarea contabilă este amânată, iar amortizează pe durata contractului de

leasing. [IAS 17.59]

Pentru o tranzacţie care duce într-un contract de leasing de operare: [IAS 17.61] în cazul în care tranzacţia este în mod clar efectuat la valoarea justă - profit sau pierdere ar trebui

să fie recunoscute imediat în cazul în care preţul de vânzare este sub valoarea justă - profit sau pierdere ar trebui să fie

recunoscute imediat, cu excepţia cazului în cazul în care o pierdere este compensată de inchirieri viitor de mai jos, la preţul de piaţă, pierderea ar trebui să se amortizează pe perioada de utilizare

în cazul în care preţul de vânzare este mai mare decât valoarea justă - excesul de peste valoarea justă ar trebui să fie amânată şi amortizează pe perioada de utilizare

în cazul în care valoarea justă la momentul tranzacţiei este mai mică decât valoarea contabilă - o pierdere egală cu diferenţa ar trebui să fie recunoscute imediat [IAS 17.63]

Concepte, reguli si exemple

Clasificarea contractelor de leasing

Un contract de leasing este clasificat ca fiind un contract de leasing finanţare în cazul în care transferă în mod substanţial toate riscurile şi recompensele proprietăţii. Toate celelalte contractele de leasing sunt clasificate ca leasing operaţional. Clasificarea se face la începutul contractului de leasing. [IAS 17.4].

Indiferent dacă un contract de leasing este un contract de leasing financiar sau un contract de leasing de operare depinde de substanţa tranzacţiei, mai degrabă decât forma. Situaţii care ar duce în mod normal, la un contract de leasing a fi clasificat ca leasing financiar include următoarele: [IAS 17.10]

contract de leasing transferurile de proprietate asupra activului locatarului, până la sfârşitul contractului de leasing pe termen;

locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ care este de aşteptat să fie suficient de mică decât valoarea justă, la data la care opţiunea devine exercita dreptul la faptul că, la începutul contractului de leasing, este suficient de sigur că opţiunea va fi exercitată;

durata contractului de leasing este de cea mai mare parte a vieţii economice a bunului, chiar dacă titlul nu este transferat;

la începutul contractului de leasing, valoarea prezentă a plăţilor minime de leasing se ridică la cel puţin în mod substanţial toate din valoarea justă a bunului închiriat;

activele de leasing sunt de natură specializat, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fara modificari majore fiind efectuate;

Alte situaţii care ar putea duce, de asemenea, la clasificarea ca leasing financiar, sunt: [IAS 17.11]

în cazul în care locatarul are dreptul de a anula contractul de închiriere, pierderile locatorului asociate cu anularea sunt suportate de către locatar;

câştigurile sau pierderile din fluctuaţii în valoarea justă a cădea reziduale de a locatarului (de exemplu, printr-o reducere a plăţilor de leasing);

locatarul are capacitatea de a continua să contract de leasing pentru o perioadă de secundar, la o chirie care este substanţial mai mică decât chiria pe piaţa

În clasificarea unui contract de închiriere de terenuri şi clădiri, terenuri şi clădiri elemente ar fi în mod normal separat. Plăţile minime de leasing sunt alocate între elementele de terenuri şi clădiri, în funcţie de valoarea lor relativă justă. Elementul Terenul este clasificat ca fiind în mod normal, unui leasing operaţional cu excepţia cazului în titlu trece la locatar la sfârşitul durata contractului de leasing. Clădiri element este clasificat ca fiind una de exploatare sau leasing financiar prin aplicarea criteriilor de clasificare din IAS 17. [IAS 17.15] Cu toate acestea, măsurarea separată a terenurilor şi a elementelor clădiri nu este necesară în cazul în care interesul locatarului în ambele terenuri şi clădiri este clasificată ca o propri o proprietate de investiţii în conformitate cu IAS 40 şi modelul valorii juste este adoptat. [IAS 17.18]

Locatarii de contabilitate

Următoarele principii ar trebui să fie aplicate în situaţiile financiare ale arendaşilor:

la începutul durata contractului de leasing, contractele de leasing financiar ar trebui să fie înregistrată ca activ şi un pasiv, la cea mai mică dintre valoarea justă a bunului şi valoarea prezentă a plăţilor minime de leasing (actualizate la rata dobânzii implicite în contractul de închiriere, dacă este posibil sau, altfel, la rata dobânzii aferente creditului entităţii elementare)

plăţile leasing financiar ar trebui să fie repartizată între taxa de finanţe şi de reducere a datoriei restante (taxa de finanţare care urmează să fie alocată astfel încât să producă o rată

rată periodică constantă a dobânzii la soldul rămas de răspundere) politica de amortizare a activelor deţinute în conformitate cu contractele de leasing financiar ar

trebui să fie în concordanţă cu faptul că, pentru bunurile deţinute. În cazul în care nu există nici o certitudine rezonabilă că locatarul va obţine dreptul de proprietate la sfarsitul perioadei de leasing - activul ar trebui să fie amortizate în mai scurtă de durata contractului de leasing sau a duratei de viaţă a activului

pentru leasingul operaţional, ratele de leasing ar trebui să fie recunoscute ca o cheltuială în contul de profit şi pierdere pe închiriere pe termen lung pe o bază liniară, cu excepţia cazului în altă bază sistematică este mai reprezentativă pentru modelul momentul beneficiul utilizatorului

Stimulente pentru convenirea unui nou contract de leasing sau reînnoite de operare ar trebui să fie recunoscute de către locatar ca o reducere a cheltuielilor de închiriere pe durata contractului de leasing, indiferent de natura sau forma de stimulare a lui, sau de momentul de plăţi.

Contabilitate de Locatorii

Următoarele principii ar trebui să fie aplicate în situaţiile financiare ale arendatorilor:

la începutul durata contractului de leasing, locatorul ar trebui să înregistreze un leasing financiar în bilanţ, ca de primit, la o valoare egală cu investiţia netă în leasing [IAS 17.36]

locatorul ar trebui să recunoască venit finanţeze bazează pe un model care reflectă o rată periodică constantă a rentabilităţii investiţiei nete locatorului remarcabile în ceea ce priveşte leasing financiar

activele deţinute pentru leasingul operaţional ar trebui să fie prezentate în bilanţul contabil al locatorului în funcţie de natura a activului.

Stimulente pentru convenirea unui nou contract de leasing sau reînnoite de operare ar trebui să fie recunoscute de către locator ca o reducere a venitului de închiriere pe durata contractului de leasing, indiferent de natura sau forma de stimulare a lui, sau de momentul de plăţi.

Producătorii care dau cu chirie sau distribuitorul trebuie să includă de vânzare cu contul de profit şi pierdere în aceeaşi perioadă în care acestea ar fi pentru o vanzare indiscutabilă. În cazul în care ratele scăzute în mod artificial de interes plătesc, de profit de vânzare ar trebui să fie limitată la ceea ce s-ar aplica în cazul în care o rată comerciale de interes au fost taxat.

Sub 2003 revizii la IAS 17, iniţial, costurile directe şi marginale suportate de către companii de leasing din negocierea contractelor de leasing trebuie să fie recunoscut pe durata contractului de leasing. Ei nu mai pot fi suportate de cheltuială atunci când suportate. Acest tratament nu se aplică la producător sau distribuitor care dau cu chirie în cazul în care o astfel de recunoaştere costul este ca o cheltuială atunci când profitul de vânzare este recunoscută.

Clasificarea leasingului dupa sursa de finantare

Leasingul este clasificat, dupa sursa de finantare in : « levera ged lease » si leasing la producator.

Leveraged leasing, in acest caz societatea de leasing finanteaza doar o parte din valoarea bunului, diferenta fiind acoperita de diferiti creditori, care sunt tot societati financiare. Acest contract de leasing este utilizat in cazul in care obiectul sau il formeaza echipamente de mare valoare.

Leasing la producator, acest tip de leasing presupune asigurarea unei finantari totale de catre societatea de leasing, prin achizitionarea de la producator, exclusiv cu fondurile sale, a bunurilor ce fac obiectul leasingului.O forma specializata de leasing de finantare directa este un leverage leasing. Acesta indeplineste toate criterile de definitie ale unui leasing financiar direct, dar este diferit deoarece implica cel putin trei parti:un locatar, un creditor pe termen lung, si un locator/participantul in capitalurile proprii.

Contractul de leverage leasing, mai are inca doua caracteristici si anume;

1.Finantarea oferita de catre creditorul pe termen lung nu trebuie sa aiba clauza de recurs in ceea ce priveste creditul general al locatorului, cu toate ca creditorul poate avea clauza de recurs in ceea ce priveste proprietatea in leasing. Suma finantarii trebuie sa-i ofere locatorului un echilibru important in cadrul tranzactiei.

2.Investitia neta a locatorului scade in timpul primilor ani si creste in timpul anilor urmatori, inainte de eliminarea contravtulu de leasing.

Cerinţe pentru un contract de leasing de finanţare: Obligaţia scutite de impozit poate fi structurat ca un acord de cumpărare în rate, un acord de vânzare în rate sau leasing-contractul de achiziţie. Ca şi în cazul leasing-obligaţiuni de venituri, cu obligaţiile de datoria statului în baza contractului de închiriere trebuie să fie structurat în concordanţă cu Offner -excepţia Dean, de exemplu, nu poate fi structurat într-un mod care ar le clasifica astfel cum a datoriei constituţionale:

Chiriile sunt plătite numai pentru acele perioade în care utilizarea benefice şi de ocupare a bunului este disponibil pentru a locatarului;

Dacă nu există nici un credit nu anual pentru chirii, atunci când bunului este disponibil pentru utilizare şi de ocupare, statul va fi în mod implicit în cadrul contractului de leasing, precum şi căile de atac pot fi disponibile împotriva statului. Aceste remedii pot include vânzătorului sau dreptul locatorului de a continua contract de leasing în existenţa şi acţiona în judecată de stat pentru fiecare rate de chirie, deoarece devine exigibilă.

Acceleraţia de plăţi de închiriere nu este permisă;

Obligaţia de a achita plăţile de închiriere poate fi de la orice fonduri disponibile în mod legal al departamentului de client, care poate legământul la loc în bugetul anual şi să caute credit de chiriile, care sunt scadente şi plătibile în cursul anului fiscal;

Dacă nu există nici un credit nu anual pentru chirii, atunci când bunului este disponibil pentru utilizare şi de ocupare, statul va fi în mod implicit în cadrul contractului de leasing, precum şi căile de atac pot fi disponibile împotriva statului. Aceste remedii pot include vânzătorului sau dreptul locatorului de a continua contract de leasing în existenţa şi acţiona în judecată de stat pentru fiecare rate de chirie, deoarece devine exigibilă.

Termeni şi condiţii în contractul de închiriere trebuie să fie similară cu termenii de leasing găsit într-un context comercial pentru tipuri similare de facilităţi;

Acceleraţia de plăţi de închiriere nu este permisă;

Obligaţia de a achita plăţile de închiriere poate fi de la orice fonduri disponibile în mod legal al departamentului de client, care poate legământul la loc în bugetul anual şi să caute credit de chiriile, care sunt scadente şi plătibile în cursul anului fiscal.

Contractul de leasing financiar

Operatiunile de leasing financiar trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: Riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul

incheierii contractului de leasing; Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel

mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata;

Perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca dreptul de proprietate nu este transferat la finalul contractului.

Contractul de leasing financiar cuprinde, pe langa elementele standard ale contractului de leasing, urmatoarele elemente suplimentare:

valoarea initiala a bunului; clauza privind dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului si la

conditiile in care poate fi exercitat acest drept. Valoarea contractului de leasing este data de suma tuturor redeventelor, iar in cazul achizitiei

bunului, se adauga si valoarea reziduala a acestuia.

Principala componenta a redeventelor o reprezinta amortizarile. Conform prevederii art. 5 lit. c) din Ordonanta nr. 70/1994, modificata prin Legea nr. 90/1998, redeventa platita va fi calculata tinand seama de marja de profit si de amortizarea integrala a bunului sau cel putin a unei parti din valoarea de intrare a acestuia; in acest caz, regimul de amortizare va fi stabilit de parti de comun acord, functie de natura bunului si de valoarea sa de intrare, in conformitate cu Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale.

Contractul de leasing operational - orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar, care transfera locatarului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala, riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala exista atunci cand optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului

Pentru contractele de leasing financiar, IAS 17, solicita urmatoarele:

a. o reconciliere intre totalul investitiei brute din contractul de leasingla data bilantului, precum si valoarea actualizata a totalului platilor minime de leasing de incasat pana la data bilantlui, clasificate in:

cele datorate pana la un an sau mai putin, cele datorate peste un an dar nu mai mult de cinci ani,

http://codfiscal.net/art-25-contracte-de-leasing/

http://codfiscal.net/art-25-contracte-de-leasing/

cele datorate peste cinci ani.b. Venitul de finantare incasatc. Deducerea acumulata pentru platile minime de leasing de incasat care nu se pot colectad. Totalul chiriilor incluse la venite. O descriere generala a angajamentelor semnificative de leasing ale locatorului

Pentru contractele de leasing operational, IAS 17 a prescris urmatoarele prezentari extinse:a. Pentru fiecare categorie de active, valoarea contabila bruta, amortizarea acumulata si

pierderile din depreciere acumulate la data bilantului. amortizarea recunoscuta la venit pentru perioada, pierderile din depreciere recunoscute la venit pentru perioada, pierderile din depreciere restituite la venit pentru perioada,

b. Amortizarea recunoscuta pentru activele detinute pentru utilizarea unui leasing operational in timpul perioadei.

c. Platile minime de leasing viitoare conform cu contractele de leasing operational care nu se pot anula, cumulate si clasificate in:

cele datorate pana la un an sau mai putin, cele datorate peste un an, dar nu mai mult de cinci ani, cele datorate peste cinci ani,

d. Totalul chiriilor incluse la venit pentru perioadae. O descriere generala a angajamentelor de leasing in care acesta este parte.

Reglementari nationale ale operatiilor de leasing

Leasingul este drept o operatiune comerciala prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este celeilalte parti, denumite utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing. La sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.

Operatiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile , precum si bunuri mobile de

folosinta indelungata , aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video ,

a pieselor de teatru , manuscriselor , brevetelor si a drepturilor de autor.

Operatiunile de leasing cuprind trei faze:

achizitionarea bunului de catre societatea finantatoare ( societatea de leasing ); restituirea treptata de catre beneficiar a creditului primit , folosind resursele financiare obtinute

din exploatarea investitiei; dreptul beneficiarului ca la expirarea contractului sa-si exprime optiunea de a achizitiona

bunul cu achitarea valorii reziduale ( diferenta dintre pretul platit de investitor si sumele restituite periodic de catre beneficiar).

Pentru efectuarea unei operatiuni de leasing , orice persoana fizica sau juridica trebuie sa

trimita unei societati de leasing o oferta ferma insotita de lista cu bunurile ce vor constitui obiectul

contractului de leasing si de acte din care sa rezulte situatia financiara a solicitantului finantarii.

Societatea de leasing , analizand oferta , va putea fie sa accepte finantarea , fie sa o respinga.

Exista posibilitatea ca utilizatorul sa cumpere bunul si inainte de expirarea termenului de

leasing , cu conditia indeplinirii tuturor obligatiilor contractuale si a incheierii unui acord in acest

sens cu locatorul.

In cadrul leasingului financiar se utilizeaza termeni si notiuni specifice, astfel: valoarea de intrare – valoarea de achizitie a bunului de catre finantator ( cost de achizitie ); valoarea totala – valoarea totala de leasing plus valoarea reziduala: valoarea reziduala – valorea de achizitie a bunului de catre utilizator la momentul expirarii

contractului de leasing; pret de optiune – suma pe care trebuie sa o plateasca cumparatorul la sfarsitul contractului de

leasing pentru a intra in posesia juridica a bunului

Contractele de leasing constituie titlu executoriu, daca utilizatorul nu preda bunul la sfarsitul

perioadei de leasing , daca utilizatorul nu a optat pentru cumpararea bunului sau pentru

prelungirea contractului precum si in cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a

utilizatorului.

Contractele de leasing financiar trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele elemente:

partile in contractul de leasing: locatorul / finantatorul si respectiv utilizatorul; descrierea exacta a bunului care face obiectul contractului de leasing; valoarea totala a contractului de leasing; valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora ; perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului; clauza privind obligatia asigurarii bunului; valoarea initiala a bunului; clauza privind dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului si la

conditiile in care acesta poate fi exercitat. Garantii; Obligatiile si drepturile partilor; Raspunderi; forta majora; notificari; litigii; clauze finale.

Drepturile partilor:Locatorul beneficiaza de :

dreptul de a verifica periodic starea bunurilor , modul de exploatare; dreptul de a rezilia contractul inainte de termen daca utilizatorul nu-si indeplineste obligatiile

din contract;

dreptul de arezilia contractul de leasing in situatia in care utilizatorul nu plateste , cel putin doua luni consecutive , rata de leasing;

dreptul de a vinde bunul , in timpul derularii contractului, unui alt locator , insa cesta va fi legat de aceleasi obligatii contractuale ca si vanzatorul .

Utilizatorul are ca drepturi:

dreptul de a opta pentru cumpararea bunului, prelungirea contractului sau pentru incetarea raporturilor contractuale;

dreptul la actiune directa impotriva furnizorului, in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea , asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si post garantie;

dreptul de a exercita actiuni posesorii fata de terti; dreptul de a alege societatea care va asigura bunul, cu acordul societatii de leasing.

Obligatiile partilor:

Locatorul/Finantatorul este obligat sa: sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul, potrivit necesitatilor ; sa incheie contract de vanzare-cumparare cu furnizorul desemnat de utilizator , in conditiile

expres formulate de acesta ; sa incheie contractul de leasing cu utilizatorul si sa-i transmita toate drepturile ce deriva din

contractul de vanzare-cumparare , cu exceptia dreptului de dispozitie; sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului ; sa-l garanteze pe utilizator pentru linistita folosinta a bunului ; sa asigure bunurile printr-o societate de asigurare.

Utilizatorul se obliga sa :

sa efectueze receptia bunului si sa-l primeasca la termenul stipulat ; sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de furnizor si sa instruiasca personalul

pentru o exploatare corecta a bunului; sa nu greveze cu sarcini bunul, fara acordul finantatorului; sa efectueze platile cu titlu de rata de leasing in cuantumul si la termenele prevazute in

contract; sa suporte cheltuielile de intretinere si alte cheltuieli ce decutg din contract; sa isi asume,pe toata perioada derularii contractului , totalitatea obligatiilor rezultate in urma

folosirii bunului in mod direct sau prin prepusii sai; sa suporte riscul pieirii sau distrugerii bunului ca urmare a unui caz fortuit; sa permita finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de exploatare a bunului; sa-l informeze pe finantator despre orice tulburare a folosintei venita din partea unui tert; sa nu aduca modificari bunului fara acordul finantatorului; sa restituie bunul in conformitate cu prevederile contractuale

Societatile comerciale care efectueaza operatiuni de leasing, precum si societatile comerciale care utilizeaza bunuri mobile si imobele in sistem de leasing, sunt obligate sa inscrie in evidentele lor contabile urmatoarele date:

a. valoarea de intrare a bunurilor la momentul incheierii contractului de leasingb. suma totala a ratelor de leasing aferente contractului intr-un exercitiu financiar, inclusiv

cumulul lor indexat, daca partile au prevazut in contract actualizarea periodica a ratelor;

• Pentru leasingul financiar, rata de leasing va fi calculata tinandu-se seama de valoarea de intrare si de dobanda de leasing aferenta, esalonata pe perioada derularii contractului; achizitiile de mijloace fixe sunt tratate ca investitii, fiind supuse amortizarii in conformitate cu actele normative in vigoare;

• Pentru leasingul operational, rata de leasing va fi calculata tinandu-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de parti si de amortizarea unei parti din valoarea de intrare a acestuia;

c. calculul si evidenta amortizarii bunului ce face obiectul contractului se va efectua, in cazul leasingului operational, de catre finantator, iar in cazul leasingului, de catre utilizator;

d. evaluarea la data inchiderii bilantului contabil a ratelor ramase de rambursat.

Veniturile obtinute de nerezidenti sub forma de dobanda sau de redeventa (rata de

leasing) stabilita de partie contractante, in cazul contracteleor de leasing financiar sau operatioanl,

se impun in Romania, prin retinerea la sursa, potrivit prevedirilor conventtilor de evitare a dublei

impuneri sau ale legislatiei interne, dupa caz. In cazul contractelor de leasing operational incheiate

cu persoane nerezidente, redeventa inseaman beneficiul stabilit de parti sau toata cota de leasing

(rata de leasing), daca prin contract nu se identifica partea de beneficiu.

Cheltuielile de asigurare a bunului, care face obiectul unui contract de leasing sunt

deductibile fiscal, de catre partea obligata prin contract sa plateasca primele de asigurare.

Bunurile mobile care sunt introduse in tara de catre utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, in baza unor contracte incheiate cu societatea de leasing, persoane juridice straine se incadreaza in regimul vamal de admitere temporara pe toata durata contractului de leasing cu exonerarea totala de la obligatia a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garantiilor vamale. Bunurile mobile care sunt introduse in tara de societatile de leasing, persoane juridice romane, in baza unor contracte de leasing incheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, se incadreaza in regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.

Costul leasingului (Credit-bail-ului)

Credit-bail-ul (leasingul) reprezinta o tehnica de finantare a investitiilor.Pe plan juridic, credit-bail-ul se analizeaza ca un mod de locatie (inchiriere), insotit de o

optiune de cumparare (promisiune de vanzare din partea creditorului). Din punct de vedere economic, utilizatorul este proprietarul bunului. Locatorul impune rascumpararea bunului pentru un pretdeterminat care constituie pretul de exercitiu al optiunii de vanzare al bunului.

Credit-bail-ul mobiliar – operatiunea de locatie ale bunurilor de echipament sau ale utilajelor cumparate in vederea locatiei de catre intreprinderi care raman proprietare, atunci cand aceste operatiuni, dau locatorului posibilitatea de a achizitiona in totalitate sau partial bunurile inchiriate prin intermediul unui pret convenit si care tine cont cel putin de varsamintele efectuate cu titlu de chirii.

Pe plan juridic este vorba de o locatie insotita de o promisiune unilaterala de vanzare in favoarea locatorului. Locatorul are de ales in final intre trei posibilitati: sa cumpere bunul la valoarea reziduala fixata in contract, sa reinoiasca contractul de locatie, sau sa restituie bunul.

Pe plan fiscal, chiriile constituie cheltuieli de exploatare care in mod normal sunt deductibile cu conditia ca perioada sa concorde cu durata de viata economica normala a bunului.

Credit-bail-ul imobiliar – desemneaza operatiunile prin care o intreprindere da in locatie bunuri imobiliare de uz profesional cumparate de ea sau construite in interesul ei, atunci cand acste operatiuni, permit locatorilor sa devina proprietari, in totalitate sau partial, asupra bunurilor inchiriate, cel mai tarziu la expirarea termenului de locatie, fie prin cesiune in executarea unei promisiuni unilaterale de vanzare, fie prin achizitionarea directa sau indirecta a drepturilor de proprietate asupra terenurilor pe care au fost construite mobilele inchiriate, fie prin transferul deplin al proprietatii constructiilor realizate pe terenul ce apartine locatorului. Pe plan fiscal, intreprinderea locatara poate deduce de-a lungul duratei locatiei chiriile platite. Achizitonarea imobilului la expirarea contractului de locatie antreneaza eventual o reintegrare fiscala in beneficile impozitate. Suma care se reintegreaza depinde de durata contractului de locatie, de valuarea neta contabila si de pretul de cesiune al bunului. Regimul fiscal al credit-bail-ului imobiliar apare avantajos deoarece el permite, tinand cont de deductibilitatea chiriilor pe de o parte, de amortizarea fiscala mai rapida a constructiilor, pe de alta parte amortizarea terenurilor. Reintegrarea fiscala nu detemina decat pierderea unei parti din acest avantaj tinand cont de actualizare.

Analiza economica a operatiei de credit-bail. Punctul de vedere al creditorului.

Credit-bail-ul constituie un substitut perfect al imprumutului clasic, ceea ce semnifica faptul ca riscul economic este antrenat de o operatie de imprumut clasic pentru stabilimentul financiar.

Evaluarea rentabilitati operatiunii de credit-bail pentru creditor. Fluxurile de lichiditati incasate de catre creditor sunt constituite de: Pe de o parte, chiriile dupa deducerea impozitului Pe de alta parte, economiile de impozite procurate ca urmare a dectubilitati amortismentelor

practicate asupra bunului inchiriat.

Punctul de vedere al locatorului. Pentru locatar, operatie de credit-bail corepunde simultan cu o decizie de investitie si o

decizie de finantare. Decizia de investitii se analizeaza intr-un mod traditional : investitia este acceptabila daca VAN este pozitiv. Decizia de finantare presupune faptul ca credit-bail-ul are aceasi incidenta ca si imprumutul asupra capacitati de indatorare. Inteprinderea care contracteaza un credit-bail renunta la un imprumut de valoare echivalenta. Decizia nu are incidenta asupra costului capitalului societatii. Metode uzuale de determinarea a costului credit-bail-ului

Cele doua metode care sunt si cele mai uzuale de determinare a costului credit-bail-ului corespund celor doua metode de determinare a rentabilitati unei investiti: VAN si rata interna de rentabilitate.

Acesta metoda este denumita si metoda ratei imprumutului de referinta, deoarece se utilizeaza ca o rata de actulizare, rata acturiala reprezentand costul imprumutului alternativ pe care intreprinderea l-ar fi putut utiliza pentru a se finanta.

Costul mediu ponderat a capitalului intreprinderii-se obtine ponderand costul diferitelor surse de finantare prin contributia lor la structura financiara. Tinand cont de obiectivul de maximizare a valorii de piata a firmei, parte a fiecarei finantari trebuie sa se finanteze pornind de la valori de piata.

Reguli de urmat in determinarea si utilizarea costului capitalului:

1. Utilizarea costului mediu ponderat al capitalului nu este pertinenta decat pentru proiecte de investitii care prezinta acelasi risc economic mediu ca si ansamblul proiectelor intreprinderii.

2. In masura in care intreprinderea si-a putut determina care este structura sa de finantare optimala tinand cont, in special, de fiscalitate si de costurile de faliment este vorba de o structura obiectiva pe care ea va trebui sa atinga pe termen lung.

3. Daca societatea nu este cotata, costul capitalului nu se poate evalua decat prin comparatie cu firme cotate cu risc economic si cu structuri financiare apropiate.

4. In niciun caz nu trebuie sa fie utilizate costuri istorice pentru a estima costurile diferitelor surselor de finantare. Trebuie sa fie considerate costurile normale ale datoriilor pe pietele financiare in momentul deciziei investitiei tinand cont de riscul la care se expun creditorii. De asemenea, costul fondurilor proprii trebuie sa fie estimat in functie de asteptarile actuale ale pietii financiare.

In concluzie, pentru minimalizarea gradului de risc financiar si al riscului de faliment, recurgerea la indatorare trebuie sa se faca cu prudenta si luand in calcul incidenta asupra costului fondurilor proprii.

Apreciere critica asupra proiectelor de reglementare a leasing-ului in RomaniaBanca Nationala a Romaniei si-a exprimat intentia de reglementare si supraveghere a pietei

leasing-ului prezentand un proiect de lege privind activitatea de creditare a Institutiilor Financiare Nebancare-IFN.

Banca Nationala a Romaniei in contextul situatiei actuale a pietei financiare si la recomandarea Bancii Mondiale a adoptat decizia de a prelua in sfera sa de autorizare reglementare si supraveghere activitatile nebancare ce urmeaza a fi desfasurate de institutii financiare infiintate in acest scop.

Institutiile financiare nebancare sunt persoane juridice constituite cu scopul de a desfasura, cu titlu profesional, urmatoarele activitati de creditare: a. Acordare de credite: - credite de consum , credite ipotecare, credite imobiliare, finantarea

tranzatiilor comerciale, operatiuni de factoring, scontare, forfetareb. Leasing-ul financiarc. Emitere de garantii si asumare de angajamente, inclusiv garantarea credituluid. Acordare de credite cu primire de bunuri spre pastrare(amanetare prin case de amanet)e. Acordare de credite catre membrii unor societati fara scop patrimonial, organizate pe baza

liberului consintamant al salariatilor/pensionarilor, in vederea sprijinirii prin imprumuturi financiare a membrilor lor(case de ajutor reciproc)

f. Alte forme de finantare de natura creditului

Reglementarea pietei leasing-ului trebuie sa aibe in vedere abordarea in perspectiva a

acestei problematici ca urmare a implementarii Acordului Basel II incepand cu anul 2007, in sfera

de actiune in care vor intra si operatiunile de leasing financiar.

Astfel, in proiectul de acte normative are in vedere adoptarea unor cerinte prudentiale privind :

a. fondurile proprii

b. expunerea fata de un debitor si expunerea agregata

c. Expunerea fata de persoanele aflate in relatiile speciale cu institutiile financiare nebancare

d. Organizare si control intern

De asemenea, apar mentionate restrictii privind activitatiile ce pot fi desfasurate de catre

IFN-uri, cum ar fi:

a. Desfasurarea de activitati de atragere de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public

b. Emiterea de obligatiuni

c. Includerea in obiectivul de activitate a oricarei alte activitati inafara celor de creditare

Evaluari privind solutiile de optimizare a dimensiunilor capitalului entitatilor ce actioaneaza in zona leasig-ului

Aplicarea Acordului Basel II nu se v-a face in mod unitar tuturor institutiilor specializate decat numai dupa unificarea prealabila a legislatiilor din tarile UE. De mentional este faptul ca specialisti europeni au reusit identificarea si crearea unor noi metode de perspectiva privind nivelul de adecvare al capitalului adaptat profilului de risc al industriei leasing-ului.

Abordarea IRB propusa de Comitetul Basel

Noul acord cuprinde trei tipuri de abordari: cea standardizata, cea de baza a IRB(Internal Rating Based) si abordarea avansata a IRB.

Abordarea standardizata se bazeaza pe ratingul creditului extern in evaluarea marjelor de risc in relatia directa cu adecvarea capitalului. Sub aceasta abordare, in legatura cu colateralele fizice, imprumuturile securizate prin ipoteca asupra proprietatii rezidentiale si ipoteca asupra imobilelor de natura comerciala vor avea o marja de risc de 40% la 100%. Totusi in propunerea Basel II nu este prezentata nici-o reducere privind colateralele fizice(altele decat imobilele), in timp ce colateralele financiare sunt recunoscute in cadrul abordarii standardizate.

LGD este pierderea cauzata de neplata. Sub abordarea de baza a IRB, LGD este stabilit la 45%, respectiv 75% pentru cerinte securizate si subordonate fara a fi recunoscute colaterale. Sub abordarea IRB avansata, LGO este estimat pe baza datelor interne ale bancii privind evaluarea riscului.

Comparatie intre cerinta de capital derivat de Modelul Intern si cerinta de capital derivat conform IRB

Se sustine propunerea ca, pentru companiile de leasing, sa fie aplicat un Model Intern de risc si credit bazat pe metode existente. Metoda a fost aplicata unui portofoliu de leasing de autovehicule al unei mari companii de leasing europene.

Abordarea IRB ar trebui sa permita descompunerea portofoliilor in functie de maturitatea contractelor, de vreme ce expunerea, rata neplatilor si rata recuperarilor(si deci riscul) variaza in concordanta.

Ca urmare a celor constatate, folosirea abordarii de baza a IRB(ca abordare standardizata) duce la cerinta unui capital mai mare decat in cazul abordarii avansate a IRB.

Concluzii:

Leasingul, ca si operatiune financiara, apreciem a fi necesar de reglementat si supravegheat atat ca urmare a volumului inregistrat de acesta in Romania cat si din punct de vedere al complexitatii opratiunilor desfasurate. Obiectivele principale fiind stabilizarea produsului.

Reglementarea trebuie sa aiba ca sfera de actiune numai segmentul de piata detinut de leasingul financiar, fara a interveni asupra leasing-ului operational, cunoscut ca forma a clasicei operatiuni de inchiriere.

Societatile de leasing financiar trebuie sa fie admise ca emitenti de obligatiuni corporatiste, cu rol de protectie a investitorilor, de aceea este necesar ca acestea sa fie tratate distinct si nu impreuna cu celelalte operatiuni nebancare.

Reglementarea si supravegherea trebuie realizata intr-o corelatie directa cu sfera de actiune a Acordului Basel II si a Standardelor Internationale de Contabilitate.

P3 Gestiunea Deciziei de Finantare

Documents

Transcript of P3 Gestiunea Deciziei de Finantare