` Incertitudinea în procesul decizional individual şi de grup

In lumea contemporana, putem afirma ca singura variabila certa este tocmai incertitudinea noastra, deopotriva ontologica şi gnoseologica. In acest context, tematica psiho-sociologica a incertitudinii capata o importanta deosebita, nu doar ca studiu teoretic, ci mai ales prin prisma valentelor sale practic-aplicative, adesea cu finalitate ameliorativa. Ne confruntam frecvent cu necesitatea de a lua decizii (mai mult sau mai putin Insemnate) şi dezideratul nostru este sa gasim solutia optima; pentru a accede la acest obiectiv, prin reducerea incertitudinii trebuie mai Intâi sa ne familiarizam cu patternurile decizionale caracteristice In situatii individuale sau de grup.

Modelele Decizionale

Exista doua perspective in teoria deciziei:a) normative - se refera la actiuneb) descriptive – valabile pentru stiintele socio-umaneDefinitia procesului de decizie rational: ”un proces decizional este rational daca, utilizand analiza logica a cunoastintelor logice relevante ajunge la selectarea deciziei celei mai bune”(Catalin Zamfir,2005,21)Structura procesului decizionalOrice proces decizional presupune patru elemente:-un decident-o problema de rezolvat-solutia la problema-activitatea de rezolvare a decizieiSe pot distinge cinci faze ale procesului decizional,. Dintre care trei sunt faze predecizionale.Fazele predecizionale:definirea problemei (ce problema trebuie rezolvata), formularea solutiilor alternative(depistarea unor solutii alternative) evaluarea si ierarhizarea solutiilor alternative (depistarea unor solutii alternative). Pentru evaluarea solutiilor, exista niste operatii, si anume:determinarea criteriilor de evaluare,ierarhizarea acestora,evaluarea solutilor alternative,si ierarhizarea lor.Fazele decizionale-se refera la alegerea solutiei.Faza post decizionala-decizia este pusa in practica.In functie de gradul de certitudine, incertitudine exista patru modele ale deciziei:-decizie certa intr-o lume strict determinista-decizie certa de tip probabilist-decizie in conditiii de incertitudine persistenta-modelul cibernetic

In ceea ce priveste decizia intr-o lume strict determinista, decidentul poate la sfarsitul

www.referat.ro

procesului decizional sa identifice solutia cea mai buna. Presupozitiile necesare: reductibilitatea completa a incertitudinii (se refera la caracterul dat, neproblematic al incertitudinii, la completitudinea listei de solutii alternative, si la completitudinea evaluarii solutiilor alternative) si la universul strict determinist. In ceea ce priveste decizia certa de tip probabilist, ea se refera la acel proces decizional unde nu se lucreaza cu certitudini absolute, ci cu probabilitati. In acest caz, incertitudinea este introdusa ca o conditie, si are doua tipuri;de tip ontologic(nedeterminarea) de tip cognitiv (cunostinte incomplete) Presupozitiile modelului analitic par a fi nerealiste la o analiza mai atenta:1. Problema de solutionat prin decizie nu este data ci este ea insasi incerta:”(34)2. Completitudinea listei solutiilor alternative (modelul analytic presupune in mod obligatoriu luarea decizii pe baza unei liste complete de solutii alternative).3. Completitudinea evaluarii solutiilor alternative (decidentul detine un set complet de criterii de evaluare a solutiilor, comensurabilitatea valorilor,conostintele despre semnificatiile efective ale solutiilor) .

Decizia in incertitudine persistenta ‘’In procesul deciziei, incertitudinea initala nu este in cele mai multe cazuri integral redusa, ea reprezinta un element component al procesului decizional, influentand activ dinamica acestuia’’Procedura de decizie: cognitiva si rationala.Exista trei particularitati ale deciziei in conditii de incertitudine persistenta, formulate ca propozitii:1) Incertitudinea face ca, In anumite conditii, (…) modelele analitice de decizie sa fie inaplicabile, decidentul trebuind sa recurga partial la metode non -analitice .2) Nu exista principal nici o garantie ca in conditii de incertitudine, decidentul va identifica solutia cea mai buna, nici in mod obiectiv, nici subiectiv, relativ la nivelul cunostintelor de care dispune.3) Strategia de decizie in incertitudine persistenta are atat componente cognitive, cat si componente social-psihologice, care interactioneaza multiplu.

Modelul cibernetic-Realitatea socio-umana nu este lipsita de mecanisme de reglare de tip cibernetic.-Selectarea solutiilor nu se face pe baza cunostintelor teoretice ipotetice, ci prin intermediul feed-back-ului, care este crucial in acest model.-Selectarea solutiilor are caracter spontan, automat.-Alternativele pot fi rezultatul intamplarii.

Intre modelul cibernetic si cel decizional exista diferente:-Modelul cibernetic nu este cognitiv-Alegera solutiei nu este bazata pe prelucrarea unor informatii anterioare actiunii, ci pe baza informatiilor obtinute pe parcursul actiunii.-In modelul decizional selectia unei solutii se face pe baza de cunostinte.-In modelul cibernetic, selectia unei solutii se face pe baza feed-back-ului.-Solutia selectata prin mecanisme cibernetice nu este neaparat raportata la alternative.-Solutia experimentala este intarita prin experiente.

-Solutia nu este cea mai buna solutie posibila.-Este prima solutie experimentala posibila.-In modelul cibernetic, incertitudinea exista ca stare a sistemului.

Incertitudinea in procesul decizonal

Prin incertitudine intelegem “incompletitudinea cunostintelor””Prin incertitudine cognitiva se intelege incompletitudinea si fragilitatea cunostintelor relevante in raport cu un proces decizional specificat.” Incertitudinea obiectiva:”reprezinta raportul dintre cantitatea si calitatea cunostintelor necesare luarii unei decizii si cunostintele pe care deicidentul le detine in mod efectiv”(47)Este o masura a cunostintelor reale si poate fi determinate cu precizie decat de un observator exerior. “Incertitudinea subiectiva este o perceptie difuza , mai mult intuitiva a incertitudinii obiective, ea nu poate fi principial o masura exacta a incertitudinii obiective”(48) -Nu poate fi interpretata ca luare la cunostinta secundara.-Este un component al oricarui proces decizional, cu consecinte importante in cadrul acestuia.-Factor intern care actioneaza direct asupra comportamentului decizional. Exista niste factori care pot stabili propria incertitudine, si acestia sunt: structurarea imaginii cognitive,si stabilirea ei. Imaginea cognitiva are caracter oscilant, care genereaza incertitudine. Relatia dintre incertitudinea obiectiva si subiectiva:-Nu exista o relatie de corespondenta exacta.-“Certitudinea obiectiva tinde sa genereze certitudine subiectiva; incertitudinea obiectiva poate fi asociata fie cu incertitudine ,fie cu certitudine subiectiva.”(50)-“Exista cateva praguri ale nivelului de cunoastere care genereaza tipuri distincte de certitudine/incertitudine subiectiva : un nivel scazut de cunostere este asociat cu INCERTITUDINEA X, un nivel ceva mai ridicat de cunoastere produce o crestere rapida a incertitudinii –CERTITUDINE X; acumularea ulterioara de cunostinte este probabil sa duca la o crestere a incertitudinii-INCERTITUDINE Y, pentru ca o acumulare mai accentuata de cunoasteresa produca din nou o crestere a incertitudinii –CERTITUDINE Y”(51) Exista patru intervale pe scala incertitudinii obiective asociate cu certitudine/incertitudine subiectiva :- incertitudinea x:”un nivel foarte ridicat de incertitudine obiectiva tinde sa genereze o incertitudine subiectiva ridicata”(52). Imaginea sa cognitiva este fragmentata si compusa.- certitudine subiectiva de tip x (certitudinea x). Imaginea cognitiva are un grad relativ ridicat de structurare, si un grad ridicat de stabilitate. Aceasta incertitudine obiectiva poate instala o certitudine subiectiva relativ ridicata.-incertitudinea subiectiva de tip y (incertitudinea y). Are un nivel ridicat al cunostintelor ce are ca efect destabilizarea imaginii cognitive. Pot fi formulate mai multe alternative., pot aparea indoieli cu privire la formularea problemei, ierarhizarea solutiilor alternative devine dificila. Acest tip de incertitudine este bazata pe multitudinea cuostintelor si se caracterizeaza prin pluritate de structuri alternative.-Certitudinea subiectiva de tipul y (certitudinea y). Imaginea cognitiva tinde sa se structureze in mod stabil. Se instaureaza un nou tip de certitudine subiectiva bazata pe o abundenta a

cunostintelor. Destructurarea devine mai putin probabila; certitudinea y nu este o certitudine definitiva , ci doar inalt stabila, bazata pe multe cunostinte:“la un anumit nive de cunoastere, acumularea de noi cunostinte poate avea efecte destructurante producad o crestere, iar nu o scadere a incertitudinii subiective.”(55)“Formularea de solutii alternative reprezinta o sursa importanta de incertitudine.” Daca decidentul poseda o singura solutie, incertitudinea se refera doar la posibilitatea reusitei sau nereusitei. Atunci cand exista mai multe solutii posibile , incertudinea creste.

Caracterizarea pragurilor care duc la incertudine subiectiva :Primul prag (trecerea de la incertudine x la incertitudine y)-caracterizarea unor cunostinte capabile sa genereze o solutie care sa fie satisfacatoare .Pragul certitudine x / certitudine y:-cunostintele duc la multiplicarea perspectivelor-sporeste numarul de alternative -ierarhizarea dificila a alternativelor.Incertitudinea reductibila si incertitudinea ireductibila:“Incertitudinea reductibila se refera la situatia decidentului caracterizata prin sanse ridicate, ca printr-un efort de cunoastere in certitudinea sa fie redusa semnificativ.”(56)-decidentul dispune de instrumente eficiente de dobandire de cunostinte,aceste cunostinte duc la cresterea structurarii si stabilitatii imaginii cognitive.“Incertitudinea ireductibila se refera la situatia decidentului caracterizata prin lipsa de sanse reale de reducere a incertitudinii sale printr-o acivitate suplimentara de cunoastere.”(56)-caracterisica de reductibilitate, ireductabilitate este obiectiva.;-se refera la probabilitatea de a produce incertitudinea;-caracteristica a mijloacelor cognitive de care dispune decidentul;-reductibilitatea este data de:-posibilitatea obtinerii de conostinte noi;-capacitatea obtinerii de cunostinte noi;-perceptia decidentului fata de reductibilitate/ireductibilitatedetermina direct comportamentul;-decidentul nu dispune de estimare exacta si corecta a gradului de reductubilitate ireductibilitate a incertitudinii proprii.

Indicatori ai estimarii gradului de reductibilitate/ireductabilitate:-existenta unor metode de dezvoltare a cunoasterii;-rezultatul eforturilor sale cognitive din trecut (succes-reductibilitate,esec-ireductbilite)-noile ei cunostinte reduc incertitudinea, genereaza structurare si stabilitate imaginii cognitiva.Incertitudinea de faza si incertitudinea reziduala.-fiecare faza a procesului decizional este caracterizata printr-un tip specific de incertitudine.“Prin incertitudinea de faza se intelege incertitudinea cu privire la realizarea obiectivelor specifice fazei in care procesul decizional se afla.”(58)Incertitudinea fazei 1:- formularea problemei;-importanta problemei;-la oportunitatea problemei ;-urgenta rezolvarii problemei;Incertitudinea fazei 2:-sunt solutiile formulate, toate solutiile posibile?-posibilul actional al sistemului

Incertitudinea fazei 3:-incertitudinea referitoare la valoarea solutiilor;-surse ale ei:-criteriile de evaluare;-dificultatea de a determiuna cu precizie consecintele, semnificatiile fiecarei solutii.Incertitudinea fazei decizionale:- preferinta pentru o solutie sau alta.Faza post decizionala:-incertitudinea cu privire la modaliatile realizarii deciziei luate.Intr-un proces decizional eficace in trecerea de la o faza la alta, se presupune absorbtia totala a incertitudinii din faza anterioara. Totusi in cele mai multe dintre situatii ramane o anumita cantitate de incertitudine referitoare la faza anterioara (incertitudinea reziduala).“Incertitudinea reziduala reprezinta incertitudinea ce persista in sistemul decident cu privire la fazele anterioare de decizie”(59)“Incertitudinea de faza post decizionala in legatura cu natura dificultatilor de implementare a deciziei este incertitudine reziduala”(59)“In fiecare faza a procesului decizional, pe langa incertitudinea de faza va tinde sa subziste si incertitudinea reziduala”(60)

Efectele incertitudinii::”Incertitudinea are ca efect principal amanarea deciziei si declansarea unei activitati cognitive de reducere a ei”(60)-Incertitudinea blocheaza pt un timp decizia, deci amana actiunea;-incertitudinea motiveaza cunoasterea;-incertitudinrea reziduala preseaza pentru reducerea actului decizional:-numai incertitudinea perceputa ca a fi reductibila motiveaza cunoasterea.Efectele disfunctonale ale incertitudinii“Incertitudinea poate amana excesiv decizia, blocand actiunea”(61)“Incertitudinea genereaza o stare de oscilatie a sistemului decident:intre a mana decizia sau a o adopta, a continua procesul decizional, sau a se intoarce intr-o faza anterioara acesteia”(61)“Incertitudinea persistenta genereaza in sistemul decident o stare de anxietate si tensiune”(61)“Tensiunile reziduale nu pot fi reduse prin activitati specifice fazei in curs ci doar prin absorbtia incertitudinii reziduale ce le-a genarat”(64)“Incertitudinea reziduala scade motivatia performantei”(64)“Incertitudinea reductibila are efecte predominant active , incertitudinea ireductibila are ca efecte predominant pasive.”(64)Incertitudunea ireductibila preseaza activitatile cognitive. Ea genereaza anxietete, tensiuni interioare, scade performanta motivatiei.

Importanata deciziei“Importanta deciziei amplifica efectele incertitudini, lipsa de importanta a deciziei le diminueaza”(65)

Procesul decizional si dinamica incertitudinii“In momentele initiale ale procesului decizional, incertitudinea tinde sa fie estimata ca reductibila”(65)-Insuccesul activ de cunoastere reprezinta un inhibator al procesului de cunoastere.-Esecul activitatii de cunoastere tinde sa scada presiunea spre cunoastere;

-Rezultatul procesului de cunoastere poate fi reducerea completa a incertitudinii, astfel decidentul trebuie sa ia o decizie explicita.“In conditii de incertitudine, subiectul decident este in situatia de a lua o decizie speciala asupra tipului de certitudine in care se afla si in consecinta, asupra comportamentului sau decizional”(66)“Decizia de a stopa a activitatii de cunoastere si de adoptare a unei decizii, in conditiile in care incertitudinea nu a fost atinsa, este luata in functie de considerarea a trei aspecte: tipul de incertitudine, costul cercetarii, si presiunea timpului(67)A. Estimarea tipului de incertitudine (reductibil, ireductibil). Cu cat incertitudinea este estimata a fi reductibila cu atat creste motivarea activitatii de cunoastere.B. Estimarea costului cercetarii. Costul se rapoarteaza la probabilitatea de succes.C . Presiunea timpului. Timpul amanarii deciziei poate deveni costisitor pentru sistem.“Comportamentul rational in incertitudine persistenta este nu amanarea indefinita, ci actiunea.(68)Actiunea reprezinte o moadalitate de a depasi incertitudinea,“Incertitudinea reziduala tinde sa fie tratata ca ireductibila.”(68)Activitatea cognitiva este orientata spre reducerea incertitudinii de faza de desfasurare ; nu spre reducerea celei reziduale.“Incertitudinea reziduala este aditiva.”(68)O data cu avansarea in procesul decizional incertitudinile reziduale ale fazelor parcurse se cumuleaza. Incertitudinea reziduala apare cel mai clar in faza actiunii fiind accentuata de noi cunostinte si informatii, schmbarea sensibila a situatiei.

Distinctia dintre incertitudinea reziduala si cea de faza:-Incertitudinea reziduala nu se aduna direct incertitudinii de faza.-Incertitudinea reziduala influenteaza indirect incertitudinea de faza, defavorizand efortul cognitiv, care reduce incertitudinea de faza.-Incertitudinea reziduala actioneza ca un fond negativ pentru cea de faza.“Incertitudinea de faza este centrala, incertitudinea de faza este marginala.”(71)-Incertitudinea de faza (referitoare la decizia in proces) are consecinte directe asupra comportamentului decidentului.-Este marginala nu numai incertitudinea reziduala ci si cea privitoare la fazele viitoare.“Marginalitatea incertitudinii are ca rezultat scaderea efectelor sale.”(72)-Marginalizarea incertitudinii o trece in latenta.-Decizia are ca efect marginalizarea incertitudinii ce duce la scaderea efectelor acesteia.-Incertitudinea nu dispare prin marginalizare, ea trece in latenata, devenind in unele conditii ,manifesta.-Cand incertitudinea devine manifesta, ea poate bloca procesul decizional, presand intoarcerea procesului la faza incertitudinii respective.

Incertitudine si consensConsens si disens:“Baza consensuului este similaritatea imaginilor cognitive ale membrilor unui grup antrenat intr-un process de decizie;baza disensului este diversitatea imaginilor cognitive.”(189)-daca imaginea cognitiva a grupului va fi omogena , consensul va fi inalt probabil;-daca imaginea cognitiva a grupului va fi inalt eterogena, probabilitatea de a ajunge la

conclulzii similare in privinta deeciziei este mica;

Influenta certutudine/incertitudine asupra consensului/disensului :-in conditii de grup, inainte de a lua decizia, mai apare o faza a procesului decizional, faza pregrupata;-fiecare membru are o imagine proprie despre problema care trebuie sulutionata, despre decizie;Incertitudine si consens in faza pregrupata:-inainte de a fi luata decizia, indivizii au cristalizata o imagine cognitive proprie.“In faza pregrupata, certitudinea este asociata cu consensul, iar incertitudinea cu o probabilitate ridicata de dissens.”(199)-certitudinea implica similaritate, omogenitate a imaginii cognitive, deci consens;-daca fiecare membru al grupului se afla in situatie de certitudine, va exista un consens ridicat;-in conditii de incertitudine, omogenitatea cognitiva este minima, deci exista o probabilitate mare de aparitie a disensului;-membrii grupului pot detine informatii diferite;-din punct de vedere al distributiei cantitative se pot distinge urmatoarele tipuri de situatii:A) Toti membrii grupului detin aceleasi cunostine;(a=b=c),consens cognitiv;B) Un membru detine cel putin atatea cunostinte cat toti ceilalti la un loc. (a>/b+c), consens fondat pe autoritate.C) Membrii grupului detin conostinte diferite, suma cunostintelor grupului fiind mai mare decat cunostintele oricarui membru (a+b+c>aubuc).-fiecare subiect, bazandu-se pe informatiile proprii, informatii diferite de ale celorlalti tinde sa vada lucrurile diferit, fara a putea sa ofere pozitiei celorlalti privilegiu;-exista o mare diversitate in ceea ce priveste certitudinea asociata diferitelor cunostinte;-incertitudinea se manifeste ca raspuns la fragilitatea cunostintelor;-aceeasi cunostinta poate exista intr-o forma certa sau mai putin certa in cunostintele diferitilor memebrii ai grupului;-in conditii de incertitudine consensul este problematic, el nu este asigurat in aceste conditii;-in aceste conditii de incertitudine, cea ma probabila stare este cea de dissens, consensul ramanand de construit;-dissensul este considerat a exprima diversitatea de opinii, de interese, iar atunci cand ineresele sunt convergente, consensul este neproblematic;

Dinamica incertitudinii si consensului in conditii de grup in faza predecizionala:“Decizia de grup are de infruntat doua probleme:incertitudinea cu consecintele sale directe asupra laurii deciziei si dissensului provenit din diversitatea cognitive.”(194)-“(…)reducerea incertitudinii si construirea consensului sunt obiective interdependente.”(194)- daca avem un subiect omogen, reducera incertitudinii faciliteaza decizia;- mijloacele prin care se reduce incertitudinea si se creaza consensul sunt: comunicarea si activitatile de cunoastere.- “Comunicarea nu are consecinte simple si directe asupra incertitudinii si consensului ci, dimpotriva complexe si contradictorii.”(194)- comunicarea poate sa realizeze o reducere cognitiva a incertitudinii si o crestere a consensului;- gadul de certitudine/incertitudine este un produs complex al raportarii unei cunostinte la

contextul cognitive;Comunicarea unor cunostinte cu grade diferite de incertitudine:Ipoteza 1:”La estimari relativ similare ale incertitudinii, prin comunicare, incertitudinea/certitudinea tinde sa se amplifice, iar nu sa tinda spre media lor.”(197)-incertitudinea reciproca creste incertitudinea,certitudinea sporeste certitudinea;-punctele de vedere comune pot fi un indicator al adevarului;Ipoteza 2:”Atunci cand se comunica grade diferite de incertitudine, pot rezulta in functie de interventia altor factoi, urmatorii fatori:”(198)-unul convinge pe celalalt sa-si schimbe estimarea , certitudinea tinzand spre apropiere, ceea ce creste consensul;-daca ambilor le creste incertitudinea, creste provizoriu si instabil consensul;-prin comunicare, daca nu se conving unii pe altii, membrii grupului, apare dissensul;-poate aparea prin comunicare si o diverganta a estimarilor incertitudinii;

D) Dificultati in comunicarea justificari preferintelor -in faza de grup se comunica nu numai informatii si cunostinte partiale, dar si concluzii ale indivizilor, rezultate din imagini cognitive deja structurate;-in aceata faza, intentia are un rol important;-procesele intuitive nu sunt insa comunicabile sau sunt doar slab comuniucabile;E) Declansarea mecanismelor defensive:-imaginile cognitive structurate tind, in procesul comunicarii, sa genereze mecanisme defensive impotriva unei probabile deorganizari:-mecanismele defensive duc la cresterea artificiala a certitudinii:-daca in mod artificial creste incertitudinea la nivelul fiecarui individ, va creste dissensul la nivelul grupului;-astfel dissensul poate deveni cronic;-in acest caz, efectul comunicarii, este contrar celui asteptat: destructurarea imaginilor individuale initiale, iar pe acesta baza se structureaza imaginea la nivelul grupului;“In conditiile interventiilor mecanismelor defensive, comunicarea are ca rezultat o crestere a certitudinii dessensuale (cresterea divergenta a cretitudinilor individuale).”(200)-daca structurarea imaginii cognitive are loc la nivel individual accentuat, atunci la nivelul grupului consensul este mai dificil;-asumarea initiala a incertitudinii are functia de a amana structurarea la nivelul individual inaintea conmunicarii;

Stari ale comunicarii in conditii de incertitudne:1) Certitudinea consensuala:-imaginea cognitive a grupului se bazeaza pe un consens ridicat, si deci o certitudine subiectiva ridicata.2) Certitudinea consensuala:-imaginea cognitive este polarizata.3) Incertitudine consensuala:-imaginea cognitive este nestructurata, care este asociata cu un grad ridicat de incertitudine;-prezinta un consens negativ (consens asupra lipsei de certitudine).Cel mai probabil rezultat al comunicarii va fi cresterea generala a incertitudinii,fie cresterea certitudinilor individuale divergente,deci dissnsensului.“In conditii de incertitudine accentuata, comuncarea nu duce decat in mod exceptional la o

certitudine consensuala, mai probabila este sa fie incertitudinea consensuala, fie certitudinea dissensuala.”(202).-grupul este asociat potential cu riscul unei incertitudini mai ridicate.“In conditii de grup, incertitudinea subiectiva tinde sa fie mai ridicatat decat in cazul individului.”(203)-consensul si dissensul au o influenta ridicata asupra incertitudinii subiective;“Consensul tinde sa scada incertitudinea subiectiva in timp ce dissensul care ca efect fie cresterea incertitudinii (relevarea diversitatii cognitive), fie cresterea certitudinii dissensuale, prin accentuarea structurilor divergente.”(203)

Dimanica incertitudinii si consensului in faza decizionala:

-“(…) in conditii de incertitudine, comunicarea nu duce decat in mod exceptional la consens.”(203);-dificultatile in structurarea imaginii cognitive a grupului sunt asociate cu un nivel ridicat de incertitudine; imaginea cognitive polarizata este asociata cu un nivel ridicat de certitudine (certitudinea dissensuala).-cand imaginea cognitive este nestructurata intervine problema structurarii ei care sa duca la o decizie;-cand imaginea cognitive este polarizata se pune problema destructurarii imaginilor cognitive polarizate pentru a se crea o imagine cognitiva omogena;-in faza decizionala dissensul genereaza conflicte intre decidenti;-cand decizia este luata in grup, faza decizionala intampina mai multe probleme, dacat in cazul deciziei individuale;-neomogenitatea cognitiva accentueaza dificultatile incertitudinii subiective in faza de decizie;-pentru a se reliza o imagine cognitive structurata la nivelul grupului, este necesar sa: se reduca incertitudinea incertitudinii obiective, sau sa se absoarba artificial incertitudinea subiectiva;-cand avem de-a face cu imagini cognitive polarizate dissensuale este imposibil de luat o decizie comuna prin mijloace strict cognitive;-neluarea deciziei este rezultatul nu numai al incertitudinii ci si al dissensului;

Dinamica incertitudinii si consensului in faza post decizionala: -“sunt posibile mai multe configuratii ale incertitudinii si ale atitudinii fata de decizia adoptata:a)Configuratia omogena. Toti liderii grupului sunt de acord ca solutia adoptata este cea mai buna,asumand un grad similar de incertitudine,care poate fi scazuta(certitudine consensuala) sau ridicata(incertitudine consensuala).”(205)-in acest caz, incetitudinea subiectiva trebuie sa fie mai scazuta decat in mod normal.b)Configuratia neomogena: se identifica trei subgrupuri:1)unul care adera la o solutie si manifesta un grad de certitudine in legatura cu ea. 2)unul format din persoane neutre,care adopta grade diferite de incertitudine fata de solutie. 3)un grup care respinge respectiva decizie, manifestand astfel un grad ridicat de incertitudine fata de solutia respective.“In conditii de grup, in faza post decizionala, incertitudinea reziduala, este probabil sa fie

neomogen distribuita; distributia omogena este mai mult un caz exceptional.”(206)In cazul incertitudinii neomogene reziduale, este generata o diferentiere a atitudinilor in raport cu decizia adoptata si o diferentiere a motivatiilor performantei.Incertitudinea neomogena reziduala are rolul de a genera tensiuni si conflicte, in cadrul grupului. Aceste tensiuni se refera la presiunea de contiunuare sau reluare a activitatii decizionale.“Diferentierile cognitive sunt sursa unor diferentieri de atitudine sociala: diferentieri de motivare,de initiativa,de interpretare a dificultatilor,in fine,diferente de presiune,de continuare,de reluare a procesului decizional.”(208)-in cazul grupului se necesita si deci este probabil, sa se recurga la mecanismele de absortie artificiala a incertitudinii.“Cooperarea este un proces prin care mai multe persoane,institutii isi organizeaza activitatea in vederea realizarii unui obiectiv comun.”(209). In cadrul procesului de cooperare, sunt incluse trei elemente:agentii care participa la respectiva activitate, obiectivul pe care si-l asuma si modalitatea prin care el se atinge.“Relatia dintre interesele participantilor si interesul care sta la baza activitatii comune(exprimat in obiectivul de realizat este fundamentala pentru construirea consensului.”(210)Exista doua categorii de interese: interesele finale si laterale. Primele se refera la relatia participantilor si realizarea obiectivului comun iar cele laterale la satisfactia participantilor pentru activitatea propri-zisa independenta de obiectivul ei.Pentru intelegerea cooperarii sunt necesare conceptele de adecvare si consens. De asemenea, pot fi invocate doua modele ale proceselor cognitive, cel al rationalitatii certe si cel al rationalitatii incerte. Modelul rationalitatii certe se refera la cunoasterea de carew agentii dispun in privinta situatiei obiective, si a posibilitatilor de actiune. Acest model se materializeaza in trei variante:cel al interesului general, unde consensul va fi realizat automat, cel al negocierii, unde consensul este exprimat prin rezultatul formularii prin negociere al unui obiectiv comun in modelul manipularii coercitiei, unde interesele sunt antagonice, caz in care interesele unei parti sunt impuse prin manipulare cognitiva, coercitie sau forta. Modelul rationalitatii in incertitudine se refera la ideea ca procesele agentilor aflati in cooperare sunt limitate, incertitudinea fiind un factor al acestora si avand influente directe, asupra comportamentului.Exista doua tipuri de incertitudini: cea obiectiva, definita ca masura a completitudinii si adecvarii cunostintelor noastre si cea subiectiva care se refera la perceptia pe care o avem asupra adecvarii si completitudii cunostintelor noastre. Incertitudinea in cazul cooperarii poate avea urmatoarele efecte:’’gradul de interiorizare a obiectivelor care variaza invers in raport cu gradul de incertitudine cu privire la justificarea obiectivelor, ca atare.Motivatia efortului, variaza invers proportional in raport cu incertitudinea asupra justificarii obiectivui si a adecvarii modalitatii de actiuni alese.”(217)Incertitudinea generaza dissens si atitudini diferite fata de cooperare, in timp ce consensul micsoreaza efectele diferentiatoare ale incertitudinii, iar dissensul le amplifica.

Strategii de decizie in conditii de grup.In cazul grupului, este necesar sa se genereze un consens ridicat.

“In conditiile de grup, strategia satisfacatorului, ia fie forma normelor sociale, fie pe cea a delegarii autoritatii; strategia optimalitatii tendentiale ia forma deciziei colective.”(237)Anumite studii de pshihologie sociala evidentiaza ca grupurile sociale au tendinta de a genera spontan norme.“Normele sociale substituie procesul cognitive de decizie prin procesul mai simplu de aplicare a solutie normate ,asigurand astfel consensul.”(238)Aceste norme pot lua adesea, forma de traditie a grupului, colectivitatii.Traditia detine urmatoarele caracteristici:”a)Exista o solutie care s-a dovedit pe baza experintei a fi buna. b) Solutia respectiva este intarita printr-o presiune normativa;ea se identifica cu insasi imaginea respctivei colectivitati. c) Un ridicat consens cu privire la respectiva solutie este asteptat . d) O atitudine negativa fata de explorarea si experimentarea alternativelor. Alternativele nu sunt simple solutii care ar putea fi mai bune sau mai proaste si amenintari la consensul care fundeaza insasi fiinta colectivitatii,moduri de actiune periculoase, straine.”(239)”Delegarea autoritatii reprezinta substituirea deciziei luate de grup sau colectivitate, cu o decizie luata de o persoana sau organism specializat.”(241)Exista mai multe baze de legitimare a delegarii autoritatii, traditia carisma si autoriatea rational-legala. Un aspect ce poate genera consensul se refera la competenta decidentului care se presupune a fi superiaoara competentei celorlanti membri ai grupului. De aici ia nastere stilul de conducere democrat consultativ.“Delegarea autoritatii arecapacitea limitata de a absorbi incertitudinea si de a crea consens, motiv pentru care este foarte probabil ca ea sa recurga la mecanisme de absortie artificiala a incertitudinii si la metode de tip coercitiv.”(245)“In cazul decidentului caruiaI s-a delegat autoritatea, necesitatea absortiei rapide a incertitudinii, inclusiv prin mijloace artificiale, este mai presanta decat in cazul decidentului individual.”(247)“In conditii de grup tendinta de atribuire intrinseca a succesului si extrinseca a esecului se va accentua”(258)“Este preferabil ca deciziile colective, sa se refere la activitatea colectiva, iar cele individuale la activitatea individuala.”(262)“Crearea consensului. Decizia colectiva colectiva, prin ea insasi, genereaza un grad ridicat de consens,in raport cu decizia individuala. Toate cercetarile au pus in evidenta faptul conform caruia,consensul este un factor pozitiv atat in privinta eficientei, cat si in ceea ce priveste starea de spirit a colectivitatii.”(266)In ceea ce priveste decizia colectiva, exista o cultura a participarii fondata pe anumite norme:“Faintotdeauna o distinctie clara intre problemele certe si cele incerte.”(267)“Fii pregatit pentru situatia in care discutia colectiva nu duce la un consens general.”(276)

Efectele incertitudinii asupra sistemelor sociale omogene. Testarea teoriei.Grupul. “Problema cheie in sociologie este construirea socialului. Ultimele studuu aduc argumente substantiale ca socualul nu poate fi redus la o conventie rationala. El are functii complexe si este regizat de o logica care sugereaza cu claritate modelul deciziei in incertitudine persistenta. “(pag.281).Una dintre proprietatile mai importante a grupului social este tendinta lui spontana de a genera norme. Acestea nu sunt numai norme care reglementeaza actiunea ci si norme de gandire, care ofera cadrul unei perceptii commune a realitatii. “Viata sociala este asociata in mod

fundamental de nevoia de consens.. Iar consensul nu este motivat numai actional, ci are si importante functii in absorbtia incertitudinii.”(pag 282)Astfel, grupul are proprietatea de a-si institui estimari asupra realitatii, asa cum este ea perceputa.“Consesul este un reductor eficace incertitudinii structurand preganant imaginea cognitiva”(282). Estimarea individului incerta, poate fi inlocuita cu o estimare sociala mai certa, care poate fi insa mai eronata.Experimentul lui Asch (1956) in care subiectii trebuiau sa compare lungimile liniilor, mai intai individual, apoi in grup, a demonstrat acest lucru. Individual, desi incert, subiectii raspundeau mai corect, decat in grup, desi certitudinea in grup era mai mare.Uneori insa se poate genera asa numitul “falsul consum”, acesta reprezinta tendinta indivizilor de a considera punctual lor de vedere ca fiind impartasit si de ceilalti , in timp ce alternativele sunt estimate nu numai inadecvate, dar totoidata ca si necomune, nevalabile la contextual aplicat.V. L. Allen si D. A.Wilder (1984) (pag.283) argumenteaza ca nu se poate intelege conformismul considerand doar presiunile sociale ale grupului, este nevoie de luat in considerare si presiunile ale acestuia. Grupul produce conformism si intr-o modalitate indirecta, elaborind o imagine cognitive care sustine normele promovate. Umanitatea reprezinta astfel un instrument cognitive puternic de asigurare a conformitatii. Influenta este inexplicabila din punct de vedere al rationalitatii clasica. Doua persoane care judeca rational nu pot fi influentate. Insa in conditii de incertitudine sunt totusi influentate. Anume de acest fapt se ocupa stiintele sociale.R. Boudon si F. Bourricoud (1982) (pag.284) arata ca influenta poate fi considerate ca un reducator de ambiguitate. Cercetatorii au pus in evidenta influenta factorilor nonrationali in procesul de luare a deciziei. Acesti factori sunt legati de necessitate absorbirii incertitudinii. Sociabilitate si incertitudine.Sociabilitatea si coeziunea grupului creste atunci cand acesta este supus unei amenintari, deoarece amenintarea provoaca anxietate. Mecanismul este deci urmator : amenintarea => anxietate => sociabilitate. Specificare : exista situatia cand grupul percepe ca mu poate infrunta pericolul exterior, coeziunea interna a grupului nu creste ci din contra, grupul se risipeste.Autoritatea si stilul de conducere.Activitatea de grup este caracterizata de un grad suplimentar de incertitudine dat tocmai de diversitatea cognitive a acestuia. Nevoia de structurare cognitive a situatiei de actiune devine din acest motiv urgenta. Accentual pus pe “capacitatea profesionala” a liderului care mascheaza un fapt, tocmai aceasta capacitate mai generala de a produce o imagine cognitive coerenta ca faza a activitatii grupului. Un bun lider este deci conform concluziilor lui K. Tannenbaum , I. R. Wscheler, F. Massarik (1971) (pag.284) nu este cel care exploreaza si imbogateste imaginea colectica ci cel care o structureaza in jurul actiunii. Liderul astfel ajuta la clarificarea relatiiei intre mijloc sis cop. In situatii complexe exista o nevoie profunda de structurar, una dintre functiile cele mai importante ale sefului fiin aceea de a oferi structura necesara unei actiuni coerente sau de a sprijini grupul sa creeeze el insusi o asemenea structurare.J. K. Galbraith (1971, citat de Dumarest, 2001) descria, Incă şi mai Inainte, luarea deciziilor de către decidenti colectivi (de tip multiparticipant) astfel: „Organizatia modernă, sau acea parte a ei care necesită conducere şi ghidare, constă dintr-un număr de indivizi care sunt

angajati, In fiecare moment, In actiunile de dobândire, sintetizare, schimb şi testare de informatii. O foarte mare parte a schimbului şi testării informatiilor se realizează prin conversatii.[....]. Procedura cea mai răspândită este Insă lucrul In comitete şi In şedintele acestor comitete... O decizie In organizatia modernă este produsul grupurilor nu al indivizilor”.Decizia adoptată de grup poate fi rezultatul unei combinatii de solutii individuale, (solutia de compromis). Ea mai poate reprezenta rezultatul unei proceduri de selectare (prin consens, vot majoritar sau calificat In functie de puterile decizionale ale fiecărui participant) a uneia dintre solutiile individuale. In consecintă, decizia colectivă poate să nu fie „ratională” In sensul definit de laureatul Premiului Nobel H. Simon pentru deciziile individuale şi anume să constea dintr-o alegere dintr-un set complet de alternative tinând cont de un criteriu (sau de un set de criterii) de evaluare adecvat. Altfel spus, solutia adoptată de către decidentul colectiv nu reprezintă In mod necesar combinatia „cea mai bună” a solutiilor individuale considerate optime din punctele de vedere, posibil diferite, ale cunoştintelor disponibile şi logicii decizionale adoptate de fiecare participant. In consecintă, modelul deciziei de tip multiparticipant trebuie să tină seama de mai multi factori ca: a) natura socială a solutiei (care e determinată de posibilele conflicte de interese, influentele şi relatiile diferite), b) complexitatea şi multilateralitatea deciziilor (datorită viziunilor şi abordărilor posibil diferite ale fiecărui participant) (De Michelis, 1996).

2.2. Coordonarea participantilor la procesul decizional In elaborarea unei decizii colective este important să se utilizeze un mecanism de coordonare a activitătilor participantilor. Se pot identifica (Holsapple, Whinston, 1996) mai multe clase de modalităti de coordonare. Câteva dintre acestea sunt:1. Coordonarea prin revizuirea actiunilor, care are ca scop evitarea conflictelor Intre participanti prin furnizarea continuă către aceştia a unor informatii actualizate, de natură să-i determine să-şi adapteze activitătile la situatia curentă.2. Coordonarea prin tehnici structurate, cu ajutorul cărora participantii sunt ghidati să ajungă la o solutie, sau la un scenariu decizional. Principalele metode sunt descrise mai jos.3. Coordonarea prin negociere (sau prin arbitraj) pentru atingerea unei solutii acceptabile (sau, respectiv, acceptate) de către toti participantii care se situau la Inceput pe pozitii diferite (sau, respectiv, conflictuale). Negocierea este descrisă In subcapitolul 2.3. din (Filip, 2002).

Decizia in conditiile neomogenitatii cognitive si existentiale

Neomogenitatea existentiala, faptul ca persoanele si grupurile ocupa pozitii diferite in sistemul organizarii sociale, avand in consecinta interese distincte, ii face pe participanti sa reactioneze diferit in procesul de decizie. Dissensul nu mai apare ca avand doar surse cognitive, ci si existentiale: un dissens datorat diversitatii si chiar opozitiei intereselor. Neomogenitatea existentiala si diversitatea intereselor ce caracterizeaza un grup sau o colectivitate antrenate intr-un proces de decizie provin din mai multe surse. In raport cu procesul de decizie, se pot distinge doua tipuri de interese: primare si secundare. Interesele primare sunt reprezentate de acele cerinte ale indivizilor si grupurilor fata de procesele decizionale, provenite din pozitiile pe care acestia le ocupa in organizarea sociala, pozitii constituite anterior si independent de procesul de decizie. Membrii unei colectivitatii difera din mai multe puncete de vedere: locul si rolul in

organizarea economica si politica a societatii, sursele si nivelul veniturilor lor, tipul de profesie, nivelul de scolaritate si calificare, locul de munca, locul de resedinta. Ei formeaza in functie de aceste caracteristici, clase si grupuri distincte, deosebindu-se modul in care o decizie afecteaza realizarea intereselor lor specifice. Interesele secundare se refera la diferentierile produse de procesul de decizie ca atare, fiind expresia diversitatii de pozitii sociale generate de insusi acest procesInteresele secundare nu se refera la semnificatiile deciziilor pentru structura de pozitii sociale deja existente, ci la modul in care procesul de decizie modifica aceasta structura, creand pozitii noi, asociate cu interese specifice. Pozitia in procesul de decizie este, prin ea insasi, asociata cu interese specifice. Astfel, pozitia de conducere, in conditiile delegarii autortatii, tinde sa fie asociata cu doua tipuri distincte de benificii personale. In primul rand, statut social ridicat, ceea ce inseamna prestigiu, stima, autoritate, influenta si chiar putere sociala. A beneficia de toate aceste avantaje reprezinta pentru individ ceva foarte important, o situatie inalt dezirabila. In al doilea rand, este vorba de o serie de beneficii personale mai directe, ca, de exemplu, venituri mai mari , accces favorizat la resursele rare ale colectivitatii.Datorita beneficiilor asociate cu pozitiile de conducere, va tinde sa apara o continua concurenta in cadrul colectivitatilor, grupurilor pentru obtinerea unor asemenea pozitii. Lupta pentru impunerea unor solutii care primar sunt dezirabile este dublata si se impleteste cu lupta pentru ocuparea unor pozitii de autoritate in procesul luarii unei decizii. Adoptarea unei decizii sau a alteia nu este insa un proces independent de pozitia ocupata in sistemul de conducere. Contributia pe care fiecare o aduce la adoptarea unei decizii reprezinta de regula un criteriu important al selectiei pentru pozitii de conducere.Structura de interese actioneaza asupra configuratiei si dinamicii incertitudinii subiective. Diversitatea de interese este de natura a creste certitudinea subiectiva a membrilor grupurilor, de aceea la nivel de grup rezulta o stare de certitudine dissensuala.Conditia diversitatii intereselor genereaza o imagine cognitiva puternic polarizata, asociata insa cu un grad ridicat de certitudine (certitudine dissensuala). La nivel de grup deci se constituie o stare mai accentuata de certitudine dissensuala. In sprijunul acestei afirmatii pot fi invocate mai multe argumente. In primul rand primele alternative formulate sunt mai mult expresia diversitatii existentiale decat a celei cognitive. La nivel de grup, fiecare parte va tinde sa-si formuleze o solutie care ii promoveaza interesele.Un al doilea argument este reprezentat de suspiciunea ca alternativele exprima in realitate interesele primare ale celor care le-au formulat si deci nu sunt in fapt alterantive de luat in considerare. Concomitent, in conditiile delegarii autoritatii, asupra alternativelor se proiecteaza intr-un mod chiar si mai clar logica intereselor secundare. Cu alte cuvinte, asupra alternativelor aflate in discutie se proiecteaza logica intereselor secundare, fapt ce creste certitudinea dissensuala. Un alt argument ce trebuie precizat este acela ca alternativele sunt nu numai purtatoarele unor interese primare si secundare ostile, dar totodata ele sunt generatoare de certitudine si, in aceasta calitate, de contestare continua a delegarii autoritatii. Un ultim argument este reprezentat de lupta de interese ce dezvolta o presiune sporita spre coeziune interna a grupurilor aflate in competitie, si in consecinta, suspendarea cautarilor de noi alternative care ar duce la o scadere a coeziunii. O imagine cognitiva a grupului in conditii de omogenitate existentiala tinde sa fie

polarizata si cu un grad ridicat de certitudine. Procesul de comunicare poate intari aceasta caracteristica sau poate crea un consens, destul de instabil, adesea mentinut mai mult artificial, in jurul unei decizii care este avntajoasa doar pentru o parte a grupului. Din aceasta cauza tehnicile de decizie vor trebui sa tina seama de aceasta configuratie a imaginii cognitive, trebuind sa fie orientate spre stabilizarea sistemului impotriva factorilor destabilizatori. In aceste conditii sunt posibile mai multe tehnici de decizie. O prima tehina este crearea consensului prin convingere manipulativa. Grupul este facut sa accepte prin argumentare (absorbtie artificiala a incertitudinii) o solutie care avantajeaza un subgrup particular de interese. In conditii de diversitate de interese este de regula greu de realizat consensul doar prin mijloacele simplei comunicari, iar rezultatul reprezinta o stare extreme de instabila. O a doua tehnica este reprezentata de delegarea/preluarea autoritatii. Fortarea delegarii autoritatii sau chiar asumarea ei, reprezinta tehnica cea mai des utilizata in conditii de diversitate de interese. Diferentierea dintre conducere si grup tinde sa fie caracterizata nu numai printr-o simpla diferentiere functionala, dar si printr-una de interese atat primare, cat si secundare. Din punctual de vedere al intereselor primare, fiecare grup cauta sa controleze mecanismul de conducere, sa-l utilizeze ca instrument de promovare a propriilor interese. Consensul fundat pe negociere reprezinta o ultima tehnica de luare a deciziei. In conditia diversitatii de interese, insasi idea de consens trebuie redefinita. Nu exista o solutie “cea mai buna pentru toti” in jurul careia sa se cristalizeze un larg consens. Fiecare parte a sistemului poate intelege ca solutia care i-ar convenii cel mai bine este inacceptabila pentru celelalte parti. Daca ar cauta sa o impuna, ceilalti vor opune rezistenta si astfel ar aparea tensiuni si conflicte. Atitudinea negativa a celorlati ar face in fapt ca respectiva solutie sa functioneze mai slab decat ar putea. Este, de aceea, preferabila adesea o solutie care, desi pentru nici o parte nu este cea mai buna, intruneste insa un consens mai larg. In acest caz consensul se stabileste prin negociere si presupune recunoasterea diversitatii de interese, cat si a distributie puterii. Aceaste metode de realizare a consensului prin mijloace manipulative, decizii printr-un proces de negociere in care domina manimularea si exercitarea puterii, sunt variante ale strategiei satisfacatorului. Neomogenitatea existentiala apare totusi ca un factor care preseaza independent spre solutii fundate pe putere si care, prezinta toate caracteristicile specifice strategiei satisfacatorului: character defensiv, promovarea unor sisteme cognitive inchise cu functie predominant manipulative. La randul sau, incertitudine interactioneaza cu diversitatea de interese. Incertitudinea accentuata si ireductibila descurajeaza mijloacele decizionale cognitive, presand spre adoptarea mijloacelor manipulative si fundate pe putere sau chiar pe regresul la mecanisme spontan-cibernetice. Dimpotriva, sporirea cunoasterii, in conditii de incertitudine ireductibila, este de natura a limita utilizarea mijloacelor manipulative, a creste constiinta diversitatii intereselor, presand spre o tehnica democratica deschisa, fundata pe dialog si intelegere reciproca.

2. Lansarea ipotezelor şi operationalizarea conceptelor

Fiecare ipoteza in parte este insotita de conceptualizarea si definirea nominala a variabilelor

cu care se opereaza in studiu.

Ipoteza 1: Daca membrii evalueaza pozitiv deciziile de grup, atunci gradul de satisfactie este ridicat.- Evaluare pozitiva = apreciere individuala referitoare la deciziile de grup ca fiind destul de bune/bune.- Grad de satisfactie ridicat = decidentii se declara mai degraba multumiti/foarte multumiti de activitatea grupului.- Decizii de grup = solutii adoptate impreuna de membrii unui grup.

Ipoteza 2: Daca decizia grupului a fost luata prin consens, atunci gradul de certitudine perceput de membrii grupului este ridicat. Grad ridicat de certitudine perceputa = decidentul apreciaza ca este mai degraba sigur/sigur in ceea ce priveste deciziile grupului. Consens = acord intre membrii grupului referitor la decizia in discutie pe baza similaritatii imaginilor cognitive. Decizie de grup = solutie adoptata prin interactiunea participativa a membrilor unui grup.

Ipoteza 3: Se ajunge la solutia corecta mai probabil prin decizie de grup decat prin solutie personala.-Decizie de grup = solutie adoptata de membrii unui grup.- Solutie corecta = raspuns care reflecta realitatea obiectiva. - Solutie personala = optiune cognitiva proprie.

Ipoteza 4: Exista un grad de incertitudine subiectiva mai ridicat atunci cand decidentii estimeaza o valoare verificabila decat atunci cand isi exprima optiunea proprie – in cazul deciziei individuale.- Grad ridicat de incertitudine subiectiva = decidentul apreciaza ca este mai degraba nesigur/nesigur in ceea ce priveste deciziile proprii.-A estima = apreciere, cu aproximatie, pe baza unor date incomplete.-Valoare verificabila = raspuns care poate fi testat.-Optiunea proprie = solutie personala la o problema fara raspuns corect.- Decizie individuala = decizie la care individul a ajuns/ s-a pronuntat singur.

3. Alegerea metodei si elaborarea instrumentului de cercetare. Participanti, procedura

Pentru realizarea scopului propus am ales ca metoda experimentul psiho-social, iar ca tehnica chestionarul de cercetare, una dintre cele mai des utilizate in stiintele socioumane si definita ca “o tehnica si, corespunzator, un instrument de investigare constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris.”(S. Chelcea, 2004, 212)

Definitia de mai sus este in total acord cu proiectul de cercetare, care foloseste ca stimuli intrebari pentru a declansa comportamente verbale si nonverbale, reactii utile in observarea procesului decizional individual si de grup.Designul experimental a fost realizat la Inceputul unei ore de curs, cu studentii prezenti, investigându-se procesele decizionale luate In conditii de incertitudine şi ambiguitate, la nivel individual şi de grup. Instrumentul este chestionarul de opinie, special, cu o singura tema, autoadministrat individual si colectiv (grupuri de 4-5 persoane) deoarece informatiile se recolteaza rapid, costul este scazut, subiectii pot fi lamuriti suplimentar asupra modului de completare. Putem studia prin intermediul unui chestionar de opinie atat atitudinile, interesele, cat si motivatia, intr-un cuvant tot ce tine de psihologia individului respectiv. De asemenea putem surprinde relatia dintre opiniile declarate si pastrarea acestora dupa un proces de decizie de grup, componentele cognitive si componentele psihologice si sociale care interactioneaza multiplu.Intrebarile chestionarului sunt inchise, precodificate multiplu. Acest mod de constructie a instrumentului investigativ faciliteaza alcatuirea bazei de date cu raspunsurile recoltate, precum si analiza statistica.Universul cercetarii a fost limitat la studentii Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, anul III, subiecti intre 18 si 30 de ani, in numar de 39, care au bifat raspunsurile la intrebari ajutandu-se de cele doua fise ale chestionarului. 4. Analiza rezultatelor. Concluzii, implicatii, oportunitati de dezvoltare ulterioara

In urma prelucrarii statistice inferentiale a datelor, conchidem faptul ca toate cele patru ipoteze ale studiului s-au confirmat. Prezentam In Anexa I tabele, transcrierea testelor statistice din SPSS şi grafice corespunzatoare fiecarei ipoteze.Ipoteza 1 se confirma: Intr-adevar, daca membrii evalueaza pozitiv deciziile de grup, atunci gradul lor de satisfactie cu activitatea decizionala la care au luat parte este ridicat (testul Gamma= -0.797, Approx. Sig = 0.000). Testul Gamma, al corelatiilor pentru datele ordinale, demonstreaza intensitatea asocierii dintre doi indicatori forte ai dinamicii decizionale a grupului: cel cognitiv (evaluarea) şi cel afectiv-motivational (satisfactia). Se evidentiaza, prin acest rezultat, faptul ca acei participanti la studiu care au apreciat şi cotat pozitiv deciziile luate In grup s-au declarat şi multumiti de interactiunea In grup, şi invers: cei care au evaluat negativ output-ul decizional al grupului s-au simtit mai degraba nemultumiti de evolutia grupului. Aceste fenomene psiho-sociale vin sa demonstreze Inca o data strânsa interdependenta dintre climatul relational al grupului şi eficienta acestuia. De mentionat faptul ca Intre aceste variabile (evaluarea şi satisfactia) nu se poate stabili o relatie de determinism univoc, de tip cauza-efect, ci se manifesta o intercorelatie plurideterminata.

Ipoteza 2: Se confirma (conform testului Gamma cu valoarea 0.612, Approx.Sig.=0.000) presupozitia ca gradul ridicat de certitudine perceputa de catre membrii grupului coreleaza semnificativ cu decizia luata prin consens. In calitate de co-participanti la luarea unei decizii consensuale, membrii grupului tind sa se auto-evalueze drept mai siguri de decizia grupului, In comparatie cu subiectii din grupurile care au fost nevoite sa voteze pentru a ajunge la o hotarâre comuna. O posibila explicatie pentru aceasta relatie empirica este faptul ca omogenitatea sau omogenizarea imaginilor cognitive permisa de atingerea consensului genereaza o certitudine subiectiva mare, deoarece decidentului i se confirma solutia individuala; el nu trebuie sa

suporte presiunea Indoielilor produse de Impotrivirea argumentata a celorlalti din echipa. Acordul risca totuşi sa fie expresia gândirii de grup (groupthink), prin care incertitudinea se absoarbe artificial, prin dorinta membrilor grupului de a atinge consensul simplu, impermeabil la dubii. Autoritatea argumentului este distorsionata de argumentul autoritatii pentru atingerea numitorului decizional comun. Astfel, ajungerea la consens ar putea deveni scop In sine şi conditie sine qua non a dinamicii grupului, şi nu (aşa cum este benefic) un mijloc de a accede la cea mai buna solutie.

Ipoteza 3: Se confirma (testul t = 7.391, Approx. Sig.=0.000) importanta contributiei convergente a mai multor “minti/ capete” In optimizarea procesului şi produsului decizional. Parafrazând, se adevereşte faptul ca “Unde-s multi, puterea (decizionala) creşte”. In cazul Intrebarii de cultura generala despre pozitionarea geografica a localitatii Sinaia, 23 de persoane din 39 au gasit individual raspunsul corect, comparativ cu 35 de persoane din 39, In situatia gruparii lor In echipe de câte 4. Altfel spus, 23 de indivizi au greşit, Insa un singur grup a greşit. Aceasta dovada empirica vine In sprijinul abordarii consultativ-participative din societatile şi din organizatiile pluraliste, In care puterea decizionala nu este concentrata la nivelul unui singur pol de conducere, ci este diseminata In rândul membrilor.

Ipoteza 4: (testul Phi = 0.381, Sig. = 0.000) In situatii de decizie individuala, subiectii sunt mai nesiguri atunci când estimeaza o valoare verificabila (exemplul luat In considerare a fost numarul de studenti din Facultatea de Sociologie şi Asistenta sociala), exacta, dar la care nu au acces cognitiv, decât atunci când Işi exprima o optiune personala (de exemplu, opinia fiecaruia despre ponderea burselor de studiu, fata de bursele sociale). Rezulta ca actiunea de a ne pronunta asupra unor probleme prin exprimarea (şi, eventual, argumentarea) unei idei proprii nu naşte In noi atâta de multa incertitudine ca In cazul In care emitem estimari asupra unei realitati obiective, verificabila factual. Este, din perspectiva generala şi oarecum simplificator-reductionista, diferenta Intre realitatea construita subiectiv şi cea data obiectiv (a carei cunoaştere fragmentata este mai incerta).O posibila dezvoltare ulterioara In aceasta directie ar fi sa investigam daca se mentine aceasta tendinta de atribuire a incertitudinii In cazul deciziilor de grup.