UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 340.111.5(478)

CHICU OLEG

LEGITĂŢILE EVOLUŢIEI INSTITUŢIEI RĂSPUNDERII JURIDICE

(aspecte istorice, teoretice, practice)

12.00.01 – Teoria generală a dreptului; istoria statului şi dreptului;

istoria doctrinelor politice şi de drept

Autoreferat al tezei de doctor în drepr

CHIŞINĂU 2009

 

Teza a fost elabiorată în cadrul catedrei de Teorie şi Istorie a dreptului a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova Conducător ştiinţific: Negru Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar Referenţi oficiali: Baltag Dumitru, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar, ULIM Bontea Oleg, doctor în drept, conferenţiar universitar, UASM Componenţa Consiliului Ştiinţific Specializat: 1. Avornic Gheorghe, preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar 2. Coptileţ Valentina, secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar universitar 3. Aramă Elena, doctor habilitat în drept, profesor universitar 4. Taşcă Mihail, doctor în drept, conferenţiar cercetător 5. Postu Ion, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la 18 decembrie 2009, ora 13.00 în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat D 30 12.00.01 - 05 în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, str.Gh. Iablocikin 5, sala 103, Chişinău, MD 2012, Republica Moldova. Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la biblioteca USM şi pe pagina Web a Consiliului Naţional de Acreditare şi Atestare (www.cnaa.acad.md). Autoreferatul a fost expediat la 16 noiembrie 2009 Secretar ştiinţific al Consiliuli Ştiinţific Specializat Coptileţ Valentina doctor în drept, conferenţiar universitar Conducător ştiinţific doctor în drept, conferenţiar universitar Negru Boris Autor Chicu Oleg

© Chicu Oleg, 2009

1. REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei Edificarea statului de drept, sarcină prioritară în special pentru statele noilor democraţii,

impune ştiinţei juridice abordarea multiaspectuală a fenomenului răspunderii juridice. Răspunderea juridică este un concept şi o instituţie centrală a ştiinţei şi practicii juridice, căci cheia eficienţei dreptului se află anume în domeniul ei, întrucât restabilirea ordinii de drept încălcate prin nerespectarea normelor juridice se face prin intermediul răspunderii juridice.

Există o legătură directă între edificarea statului de drept şi efectivitatea răspunderii juridice, avînd în vedere că deziluzionarea aşteptărilor societăţii faţă de drept este condiţionată, în special, de limitele şi imperfecţiunile conceptului şi instituţiei răspunderii juridice. Dreptul nu-şi poate exercita influenţa în societate, decît în măsura în care reuşeşte să identifice persoana răspunzătoare şi să stabilească răspunderea, iar efectivitatea răspunderii juridice este o valoare de prim rang în instaurarea şi supravieţuirea statului de drept.

În condiţiile actuale de tranziţie spre statul de drept este necesară o cercetare ştiinţifică atît a conceptului integral, cît şi a elementelor răspunderii juridice pentru a putea lărgi orizontul de cunoaştere a acestui fenomen complex, dar şi pentru a oferi practicii unele soluţii legislative şi jurisprudenţiale, îmbogăţite cu experienţa istorică pe parcursul principalelor perioade de evoluţie.

Descrierea situaţiei în domeniu şi identificarea problemelor de cercetare

Fiind o temă centrală a ştiinţelor juridice, tema răspunderii juridice a beneficiat de atenţia cercetătorilor din ţară şi de peste hotare. Dar deşi există o literatură impunătoare şi savanţii reflectă just unele aspecte ale răspunderii, cu toate acestea din punctul de vedere al poziţiilor general-teoretice ei nu abordează toate trăsăturile răspunderii juridice.

Ampla monografie "Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice" Chişinău: ULIM (autor Baltag Dumitru) publicată în anul 2007 a suplinit în mare măsură acest vid doctrinal, căci în ea sunt abordate aspecte relevante pentru instituţia răspunderii juridice. Autorul propune introducerea în circuitul ştiinţific autohton a unei noi categorii ştiinţifice - cea a construcţiei normative de drept a răspunderii juridice şi include în această categorie multiple probleme ale teoriei şi practicii juridice cum ar fi: definiţia răspunderii şi responsabilităţii juridice, răspunderea juridică - expresie a condamnării de către stat a unei conduite ilicite, răspunderea juridică şi sancţiunea ca instituţie a constrîngerii publice; condiţiile generale ale răspunderii juridice, principiile şi funcţiile răspunderii juridice; formele materiale ale răspunderii juridice, forma procesuală a răspunderii juridice. Chiar numai enumerarea impresionantă a subiectelor elucidate în monografie trezeşte întrebarea firească: s-ar mai putea oare aduce elemente de noutate în această temă? Aducînd omagiile cuvenite eforturilor ştiinţifice ale domnului profesor D.Baltag şi relevînd rolul important al investigaţiilor sale, acceptînd introducerea în circuitul ştiinţific al construcţiei normative de drept a răspunderii juridice, prin intermediul căreia conţinutul răspunderii juridice poate fi dezvăluit mai profund, menţionăm că, totuşi, tematica răspunderii juridice, fiind aşa de complexă, nu este epuizată, cercetarea poate fi dezvoltată în continuare din considerentele că, pe de o parte, orice teorie este mai cuprinzătoare decît generalizările empirice făcute la un moment dat, iar pe de alta - că acumularea de noi fapte permite formularea unor caracteristici noi ale fenomenului studiat.

În pofida numărului considerabil de lucrări ştiinţifice, ce tratează problematica răspunderii juridice, există destul de multe probleme asupra cărora s-a insistat mai puţin, pintre care s-ar

evidenţia aspectul teoretico-istoric al evoluţiei răspunderii juridice, astfel punînd în lumină şi aspecte mai puţin abordate în literatura de specialitate. Din considerentele susmenţionate în prezenta teză vor fi elucidate unele aspecte insuficient explorate anterior în literatura de specialitate: cel filosofico-juridic al corelării libertăţii, necesităţii şi justiţiei prin intermediul răspunderii juridice, al evoluţiei normative, jurisprudenţiale şi doctrinale în domeniul subiectelor răspunderii juridice, atunci cînd graţie schimbărilor majore din societatea umană au apărut noi probleme legate de temeiul răspunderii juridice, condiţiile şi subiectele ei, cînd în final în calitate de subiect al răspunderii juridice intervine chiar statul în raport cu persoanele. În lucrare se analizează contribuţiile doctrinale, normative şi jurisprudenţiale ale unor state europene, în deosebi, a Franţei, Spaniei, ale Consiliului Europei în ceea ce priveşte evoluţia formelor de răspundere de la cea subiectivă la răspunderea obiectivă, al rolului acestora în cadrul procesului de evoluţie a statului democratic de drept şi social, vizînd direcţia unei dezvoltări durabile. Se încearcă depăşirea abordării metodologice vechi ce considera răspunderea juridică doar în aspect legat de încălcarea dreptului şi care se limita la formele răspunderii juridice: penală, civilă, administrativă, disciplinară, mai nou – constituţională. Deficienţele în studierea conceptului răspunderii juridice din punct de vedere al teoriei dreptului se manifestă şi la nivel de ramuri ale dreptului şi împiedică înţelegerea profundă a temeiului şi condiţiilor răspunderii juridice.

Un loc aparte este rezervat cercetării problemei răspunderii profesioniştilor, problemă ce nu este studiată în literatura juridică autohtonă, în care de-abia se pun unele accente privind sensul, importanţa şi relevanţa pentru domeniul deontologiei juridice.

Scopul şi obiectivele tezei

În evoluţia dreptului şi a răspunderii juridice pot fi determinate legităţi ce au guvernat şi guvernează transformarea acestora. În prezenta teză cercetările au fost canalizate în direcţia evidenţierii în procesul de evoluţie a răspunderii juridice a elementelor periodice şi necesare ce s-ar manifesta în toate societăţile şi timpurile, s-a cercetat dacă au trecut prin aceleaşi faze, sub imperiul aceloraşi cauze şi în aceiaşi direcţie, dar confruntate cu experienţa istorică. Acest obiectiv nu se poate realiza fără luarea în considerare a teoriilor şi curentelor ştiinţifice ce au abordat răspunderea juridică în strînsă corelaţie cu natura omului, a societăţii şi a dreptului: teoria evoluţionismului şi a individualismului lui H.Spenser, şcoala sociologică fondată de E. Durkheim, teoria solidarismului lui L.Duguit care arată solidaritatea ca un fenomen juridic şi tot odată lege socială fundamentală, teoria lui Rudolph von Jhering a evoluţiei dreptului bazată pe ideea de scop.

Avînd în vedere că legităţile sunt de mai multe feluri: ontologice, genetice şi de evoluţie, remarcăm că, conform denumirii temei, în lucrare s-au cercetat legităţile evoluţiei răspunderii juridice.

Lucrarea are drept scop scoaterea în evidenţă a problemelor teoretice şi practice ce ţin de domeniul răspunderii juridice, de formele şi subiectele răspunderii juridice, realizarea unei analize comparative a evoluţiei istorice a răspunderii juridice în statele europene.

În teză se propune prezentarea unei retrospective a dezvoltării conceptelor răspunderii juridice şi a elementelor acesteia cu evidenţierea locului şi rolului în special al subiectelor răspunderii juridice şi a fundamentelor ei. Având în vedere starea doctrinei autohtone la acest capitol, s-a insistat în mod special asupra problemei răspunderii statului, a profesioniştilor, în primul rînd, a profesioniştilor în drept. Printre fundamente un rol important s-a acordat unora mai puţin prezente în doctrina autohtonă, cum ar fi cel al răspunderii obiective ce se poate regăsi în riscul asumat pentru o activitate, solidaritatea într-un stat democratic social, de asemenea, răspunderea statului şi răspunderea profesioniştilor.

Scopul tezei ţine de evidenţierea evoluţiei conceptului de răspundere juridică şi în special, evidenţierea problemelor legate de elementele ce o compun, precum şi evoluţia reglementărilor juridice în determinarea ponderii acestor elemente pe parcursul tuturor perioadelor istorice. În mod special, este necesară o aprofundare de proporţii a teoriilor şi comentariilor doctrinare existente în domeniul răspunderii juridice în contextul unor schimbări majore în statele şi societăţile (atît cele cu democraţii consolidate, cît şi cele în tranziţie spre democraţie) de la începutul mileniului III.

Întru realizarea scopului propus s-a întreprins dimensionarea lui în următoarele obiective:

- analiza principalelor izvoare doctrinale şi normative în care-şi găseşte reflectare tema lucrării; - stabilirea şi formularea tezelor conceptuale ale abordării filosofico-juridice şi teoretico-practice

ale răspunderii juridice; - evidenţierea caracterelor juridice ale răspunderii juridice în vederea ameliorării protecţiei

drepturilor şi libertăţilor omului; - reevaluarea condiţiilor răspunderii juridice în cazurile unor subiecte specifice, cum sunt statul,

persoane cu funcţii de răspundere, judecătorii, profesioniştii, în mod special, profesioniştii în drept;

- determinarea contradicţiilor, inexactităţilor şi lacunelor din actualele reglementări juridice din ţara noastră.

Metodologia cercetării ştiinţifice

Cercetarea ştiinţifică în teză s-a fundamentat pe principiul coraportului şi interacţiunii dintre diferite metode, procedee şi tehnici de investigare. Metodologia cercetării include nu numai tehnici, procedee de investigare ca instrumente ale cunoaşterii, dar şi principii, teze, postulate, ce au stat şi stau la baza dezvoltării fenomenului răspunderii juridice şi respectiv la cunoaşterea ştiinţifică a acestui fenomen complex. Metoda dialectică, sistemică, comparativă şi logică au fost aplicate în cercetarea tuturor aspectelor tezei, investigarea naturii juridice a corelaţiei dintre răspundere, libertate şi justiţie şi a evoluţiei acestora pe parcursul istoriei a permis evidenţierea particularităţilor evoluţiei şi a legităţilor răspunderii juridice. S-a utilizat de asemenea metoda comprehensivă care vizează înţelegerea fenomenului răspunderii juridice pe parcursul diferitor perioade luînd în calcul sistemul complex de relaţii sociale, ideologia dominantă (inclusiv religia) şi doctrina perioadelor istorice ce nu puteau face abstracţie de dimensiunea subiectivă a înţelegerii dreptului şi respectiv a răspunderii juridice.

Totodată, în loc de postulatele metodologice tradiţionale, ce vizează în temei răspunderea individului în faţa statului şi a societăţii, s-a urmat metodologia cercetării tematicii răspunderii juridice prin invocarea sensului şi finalităţii dreptului - cea de protecţie a drepturilor omului - o adevărată paradigmă a sfîrşitului mileniului II şi începutului mileniului III.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică

Caracterul novator al prezentei teze nu reiese din insuficienţa tratărilor doctinare din domeniul teoriei dreptului, ci mai mult din abordarea diferită propusă în lucrare faţă de cea tradiţională, existentă pînă acum nu numai în doctrina noastră, ci şi în doctrina altor state, în temei, din estul Europei. În acest sens pentru prima dată în literatura de specialitate din Republica Moldova a fost realizată o investigaţie a conceptului şi a instituţiei răspunderii juridice în contextul istoric, ce schimbă lumina metodologică orientată asupra acestor subiecte de maximă generalitate, dar şi cu unele interferenţe practice. Tot de domeniul novator putem circumscrie abordarea responsabilităţii şi

răspunderii juridice din punctul de vedere al analizei doctrinale, legislative, jurisptudenţiale realizate în conformitate cu principalele etape istorice de dezvoltare.

În unele cazuri au fost acceptate ideile noi legate de calitatea subiectelor răspunderii juridice care, la rîndul său, au lărgit extinderea construcţiei normative de drept a răspunderii juridice prin introducerea în contextul investigaţional a altui subiect al răspunderii juridice decît cel tradiţional.

S-a constatat o interdependenţă reciprocă restrictivă între domeniul drepturilor personale şi semnificaţia răspunderii juridice în context evolutiv ce determină situaţia în care încălcarea unui drept subiectiv face să intervină dreptul la despăgubiri ce-şi găseşte justificarea concretă , o raţiune de aplicare în daunele şi pierderile suportate Un aspect novator îl prezintă şi observarea faptului deplasării centrului de greutate a evoluţiei răspunderii civile, care a început să se focalizeze nu numai asupra autorului actului şi comportamentului său, dar şi asupra victimei şi daunei pe care a suportat-o; nu mai era cazul doar de a judeca un act şi a adopta decizia, dar şi de a proteja eficient un domeniu al drepturilor persoanelor.

Astfel, în procesul investigaţional au fost obţinute următoarele rezultate:

- conceptul şi a instituţia răspunderii juridice este realizată din punct de vedere al evoluţiei istorice;

- identificarea opiniilor ştiinţifice ale savanţilor notorii din ţară şi de peste hotare referitor la conceptul răspunderii juridice:

- abordarea complexă a construcţiei normative de drept a răspunderii juridice şi formularea unor legităţi ale evoluţiei răspunderii juridice;

- evidenţierea formei obiective de răspundere juridică în cazurile unor subiecte specifice, cum sunt statul, persoane cu funcţii de răspundere (funcţionari publici), profesioniştii;

- redimensionarea elementelor şi condiţiilor răspunderii juridice în funcţie de domeniul relaţiilor sociale reglementate prin drept;

- formularea propunerilor concrete de modificare a unor norme juridice şi de suplinire a lacunelor depistate.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării

Tezele, concluziile şi recomandările privind esenţa şi conţinutul răspunderii juridice, legătura acesteia cu libertatea şi justiţia, condiţiile răspunderii juridice aşa cum au evoluat ele în perioadele istorice prezentate în lucrarea de doctorat completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice, dar şi orientează spre anumite măsuri practice din partea statului ce se doreşte a fi stat de drept.

Rezultatele cercetării şi concluziile teoretice formulate pot fi utilizate în procesul perfecţionării legislaţiei, la elaborarea şi modificarea unor acte normative, la interpretarea normelor juridice atunci cînd este vorba de responsabilitate şi răspundere juridică, fiindcă dificultăţile ce apar în cadrul soluţionării problemelor practice nu pot fi depăşite fără conceptualizare teoretică.

Rezultatele investigaţiei de asemenea pot fi folosite la pefecţionarea curriculum-ului la ciclul universitar I Licenţă şi la ciclul II Masterat, la elaborarea cursurilor şi a manualelor de teoria generală a dreptului, istoria doctrinelor politice şi de drept, istoria dreptului.

Rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere

- Evidenţierea legităţilor de evoluţie a instituţiei răspunderii juridice, comparînd traseul de dezvoltare a răspunderii juridice pe parcursul perioadelor istorice;

- Reevaluarea temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice în funcţie de domeniul reglementărilor raporturilor juridice; 

- Redimensionarea analizei conceptului şi instituţiei răspunderii juridice datorată tendinţelor

actuale de integrare şi diferenţiere a ştiinţelor sociale şi ca o consecinţă, insistarea asupra

caracterului de instituţie a răspunderii juridice;

- Evidenţierea legităţii de intensificare a socializării răspunderii prin observarea a două trăsături a

procesului ce a condus la răspunderea civilă în repartiţia riscurilor: prima constă în privarea

răspunderii civile de caracterul său personal, raportînd incidenţa sa prin diverse procedee asupra

colectivităţii, iar a doua - complicarea acestei instituţii, suplimentată cu mecanisme destinate a

asigura asumarea riscurilor sociale de către colectivitate;

- Introducerea în circuitul ştiinţific autohton a problemei răspunderii juridice a profesioniştilor în general şi a profesioniştilor dreptului, în particular.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice

Rezultatele ştiinţifice obţinute în cadrul cercetărilor temei tezei sunt implementate în practica didactico-ştiinţifică la facultatea de drept, fiind utilizate la predarea disciplinei Teoria generală a dreptului (nivelul I - Licenţă) şi la predarea disciplinei Metodologia dreptului (nivelul II - Masterat). De asemenea unele propuneri practice de lege ferenda au fost înaintate în comisiile parlamentare pentru a lua act şi a utiliza în activitatea de legiferare.

Aprobarea rezultatelor ştiinţifice

Rezultatele ştiinţifice obţinute în cadrul investigaţiei temei tezei au fost aprobate în cadrul luărilor de cuvânt ale autorului la conferinţe naţionale şi internaţionale, în activitatea didactico-ştiinţifică. Teza a fost discutată în cadrul şedinţei catedrei de Teorie şi Istorie a dreptului la 25 februarie 2009, care a recomandat-o spre examinare la Seminarul ştiinţific interuniversitar de profil la specialitatea 12.00.01. Seminarul ştiinţific interuniversitar de profil la specialitatea 12.00.01 a examinat teza la 22 mai 2009 şi a recomandat-o spre susţinere în Consiliul Ştiinţific specializat.

Publicaţii la tema tezei.

Rezultatele investigaţiilor au fost reflectate în 8 publicaţii ale autorului în revistele de specialitate acreditate de CNAA (Revista Naţională de Drept, Legea şi viaţa, Analelle Universităţii de Stat din Moldova) şi culegeri de materiale ale conferinţelor ştiinţifice internaţionale cu volumul 4,93 c.a. Principalele teze, idei şi propunei au fost prezentate de autor în cadrul a 3 conferinţe ştiinţifice internaţionale.

Volumul şi structura tezei Volumul tezei este de 150 pagini. Structura a fost condiţionată de scopul şi obiectivele lucrării şi constă din Introducere, 3 capitole, Concluzii şi recomandări, Bibliografie, cuvinte-cheie utilizate în teză şi adnotări în limbile română, rusă şi engleză.

Cuvinte-cheie: libertate, necesitate, justiţie, responsabilitate, răspundere juridică, temei al răspunderii juridice, condiţii ale răspunderii juridice, faptă ilicită, faptă cauzatoare de prejudiciu, prejudiciu, legităţi, răspunderea obiectivă, activitate ce comportă risc, asigurarea riscului,

indemnizarea victimei, răspunderea statului, răspunderea funcţionarilor publici, răspunderea judecătorilor, răspunderea profesioniştilor, profesioniştii dreptului, avocat, notar.

II. CONŢINUTUL TEZEI

În Introducere este argumentată actualitatea temei tezei şi gradul de studiere a acesteia, sunt formulate scopul şi obiectivele investigaţiei, sunt evidenţiate elemente novatorii ale rezultatelor cercetării, importanţa şi valoarea aplicativă a tezei, aprobarea rezultatelor cercetării, structura tezei.

Capitolul I „Aspecte teoretice şi metodologice ale conceptului răspunderii juridice”

cuprinde 3 paragrafe.

În paragraful 1 se examinează problema libertăţii şi răspunderii corelate cu justiţia. În acest sens se remarcă faptul că s-au conturat 3 concepţii: etatismul, liberalismul, statul de drept.

În concepţia etatistă rolul statului este supraapreciat, pe cînd drepturile şi libertăţile individuale – subapreciate. Concepţia liberalismului de tip individualist îşi are originea în ideile iluminismului timpuriu anglo-saxon, conform cărora scopul statului şi al conducerii politice nu este realizarea presupusului Bine general în baza unui principiu abstract al Raţiunii, nici instaurarea unui sistem de organizare socială bazată pe egalitate, ci doar apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale.

A treia concepţie, pe larg acceptată astăzi, este cea a statului de drept. Conform teoriei statului de drept fiecare persoană este liberă, deoarece voinţa ei nu se subordonează nici unor alte voinţe subiective, nici unui ordin arbitrar, dar numai necesităţii sociale, exprimate de legile statului. Libertatea umană permanent a fost confruntată cu necesitatea. Necesitatea poate fi definită ca un mod de dezvoltare a obiectelor şi fenomenelor, care apare legic, rezultă din esenţa lor şi este rezultatul legăturilor şi relaţiilor interne stabile şi repetabile. Necesitatea este privită ca un asemenea fel de realizare a posibilităţii, cînd obiectul are în anumite condiţii o singură posibilitate, care mai devreme sau mai tîrziu se transformă în realitate. Activitatea în conformitate cu necesitatea conştientizată şi alegerea variantelor de conduită sunt 2 aspecte ale voinţei libere a omului. Libertatea voinţei este premisa răspunderii pentru faptele ilicite.

Conceptul răspunderii astfel este în legătură directă cu libertatea şi necesitatea. Libertatea şi necesitatea, la rîndul lor, se manifestă ca unitatea contrariilor - necesitatea devine libertate în procesul de cunoaştere a lumii şi a acţiunilor practice. În interacţiunea dintre formele relaţiilor sociale se evidenţiază numeroase tendinţe, posibilităţi, variante de conduită care atenuiază caracterul implacabil al necesităţii şi face ca orice proces ce se dezvoltă conform legii necesităţii să conţină un spectru larg de posibilităţi. Opţiunea în favoarea unei sau altei posibilităţi este cu atît mai liberă, cu cît cel ce alege îşi fundamentează alegerea pe posibilitatea real existentă, ce corespunde cel mai bine cerinţelor obiective.

Libertate fără justiţie nu poate fi, tot astfel cum libertate nu poate fi fără răspundere, de aceea deci şi răspunderea implică justiţia. Din numeroasele sensuri ale termenului „justiţie” pentru problema răspunderii este relevant sensul de dreptate în relaţiile dintre persoane şi dintre persoane şi autorităţi.

Responsabilitatea şi răspunderea se bazează pe un drept individual la securitate al persoanei. La orice etapă a realizării drepturilor persoanei poate interveni încălcarea lor, chiar începînd cu

etapa reglementării juridice, apoi în timpul exercitării dreptului, cînd persoana se adresează organelor competente pentru a i se elibera un act, a se stabili un fapt juridic, a i se recunoaşte o calitate etc., iar organul respectiv refuză implicit sau explicit, tărăgănează, încalcă termenele legale. Încălcarea drepturilor poate interveni nu numai din partea autorităţilor, ci şi a altor persoane.

În paragraful 2 s-au analizat diferite opinii doctrinare privind responsabilitatea şi răspunderea juridică. Deşi distincte, răspunderea şi responsabilitatea sunt două fenomene în strînsă legătură, ce vizează raportul dintre individ şi colectivitate, fiind forme de integrare a individului în societate. D.Baltag, sintetizînd riguros toate definiţiile prezente în doctrina rusă, conchide că responsabilitatea juridică este o categorie ce desemnează obligaţia juridică a subiectului de drept de a acţiona în conformitate cu prescripţiile normei juridice, iar răspunderea juridică este o categorie prin care este desemnată obligaţia subiectului de drept responsabil de a suporta consecinţele nerespectării unei norme juridice în vigoare în vederea restabilirii ordinii de drept în societate. Aceste definiţii au meritul de a aduce la un numitor comun ambele noţiuni şi anume, acest element comun este obligaţia, ea este comună ambelor noţiuni, cu acea diferenţă, că în cazul responsabilităţii obligaţia este liber asumată, iar în cel al răspunderii – este impusă din exteriorul persoanei.

Considerînd instituţiile răspunderii juridice ramurale ca o unitate sistemică a normelor ramurilor concrete de drept, autorul N. Vitruk a demonstrat că există legături funcţionale şi genetice între răspunderea juridică din diferite ramuri ale dreptului, căci deseori pentru a stabili răspunderea într-o ramură de drept este necesar de folosit şi normele altor ramuri. În acord cu acest punct de vedere se poate observa aceasta atît în cazul dreptului privat – la aplicarea normelor de drept funciar, ecologic, al muncii se apelează la norme de drept civil, cît şi în cazul dreptului public –este suficient să comparăm normele din partea generală a Codului contravenţiilor administrative şi a Codului penal ale Republicii Moldova. Legăturile funcţionale de coordonare a instituţiei răspunderii juridice se manifestă prin intermediul aplicării subsidiare a normelor juridice despre răspundere şi utilizarea categoriilor unei ramuri în calitate de categorie interramurală. Aceste legături există chiar între ramuri din diferite diviziuni ale dreptului, de exemplu, între dreptul penal şi civil. Art.61 al Codului penal rus prevede ca circumstanţă atenuantă compensarea benevolă a prejudicului material şi moral cauzat în rezultatul infracţiunii, dar codul penal nu conţine norme, care determină prejudicul, atît prejudiciul efectiv, cît şi venitul ratat, de aceea se face apel la codul civil al Federaţiei Ruse, art. 15. (art. 14 Cod civil al Republicii Moldova). În rezultatul analizei se face concluzia că instituţiile răspunderii juridice au un caracter complex, ce se manifestă în scopurile, funcţiile şi principiile comune ale tuturor formelor de răspundere juridică, în interacţiunea instituţiilor interramurale ale dreptului privat şi public, în unitate indisolubilă a celor două subsisteme ale dreptului – material şi procesual, ceea ce asigură răspunderii juridice rolul unei instituţii de protecţie în mecanismul de reglementare a relaţiilor sociale.

Avînd în vedere diversitatea şi numărul impunător de definiţii ale răspunderii juridice, s-a încercat o grupare a acestora:

1. Răspunderea juridică ca obligaţie a celui ce încalcă dreptul de a suporta consecinţele nefavorabile pentru sine; ca obligaţie de a se conforma prescripţiilor normelor juridice.

2. Răspunderea înţeleasă ca sancţiune (pedeapsă) sau ca realizarea sancţiunii pentru încălcarea dreptului.

3. Răspunderea ca un ansamblu de consecinţe nefavorabile a încălcării dreptului, incluzînd şi obligaţia subiectului ce a încălcat de a suporta limitări în drept şi sancţiunile care pot fi aplicate în raport cu dînsul.

4. Răspunderea juridică ca raport de constrîngere din partea statului (sau ca legătură de drept).

5. Ca un ansamblu de raporturi juridice. 6. Ca o instituţie juridică. 7. Ca reacţie a statului la fapta ilicită. 8. Ca un sistem special de măsuri ce stimulează conduita licită şi de măsuri de reprimare (curmare) a

conduitei ilicite. Din analiza diferitor norme ale Codului civil al Republicii Moldova rezultă că termenii de

responsabilitate şi răspundere sunt folosiţi în acelaşi sens şi anume în sensul unei obligaţii care revine persoanelor în anumite situaţii, ceea ce încă o dată demonstrează legătura genetică dintre conceptele examinate.

În paragraful 3 s-a propus completarea construcţiei normative de drept a răspunderii juridice cu elemente noi, vizând subiectele, temeiul şi condiţiile răspunderii juridice. Datorită complexităţii esenţei sale, a conţinutului structural şi funcţional, dar şi a necesităţii analizei sale atît sub aspect static, cît şi dinamic s-a apelat la noţiunea de „construcţie normativă de drept a răspunderii juridice”. În literatura juridică autohtonă s-a introdus această noţiune, dar cu specificarea importantă că este o categorie a ştiinţei juridice şi de aceea s-a propus denumirea de construcţie normativă de drept a răspunderii juridice, deoarece ea include nu doar normele fixate în legislaţie, ci şi principiile răspunderii, opiniile referitor la fundamentele şi limitele răspunderii juridice, precum şi modalităţile de utilizare a posibilităţilor ştiinţei juridice în lupta contra faptelor ilicite. Stabilirea temeiului şi a condiţiilor răspunderii juridice a suscitat controverse în literatura juridică. Majoritatea cercetătorilor consideră că există 5 condiţii în prezenţa cărora poate fi angajată răspunderea juridică: conduita sau fapta ilicită, rezultatul dăunător al acestei conduite – prejudiciul, legătura cauzală dintre conduita ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite, absenţa împrejurărilor ce, fie exclud caracterul illicit al faptei, fie înlătură răspunderea juridică. Autoriir ruşi contemporani consideră că faptele ilicite sunt cele ce încalcă dreptul şi sunt săvîrşite cu vinovăţie (culpă) de persoane ce au capacitate juridică şi pentru care sunt prevăzute sancţiuni juridice. Sunt totuşi anumite fapte juridice din rîndul celor ce încalcă dreptul şi de care dreptul ataşează consecinţe juridice, chiar dacă lipseşte vina. Şi deja nu este vorba de cazuri isolate cum era în sistemul sovietic de drept, cînd erau doar cazul izvorului de pericol sporit, răspunderea depozitarului pentru cele primite spre păstrare, răspunderea transportatorilor aerieni şi feroviari. În noile condiţii aceste cazuri se multiplică şi merită o examinare mai atentă a condiţiilor în care survin şi justuficărilor acestora. De aceea teza, conform căreia în cazul faptei ilicite săvîrşite fără vinovăţie nu poate fi răspundere juridică este justificată în temei pentru domeniul dreptului penal, mai puţin – pentru raporturile juridice de drept civil, şi mai puţin – pentru cele de drept administrativ. Aceasta înseamnă că răspunderea juridică trebuie să survină nu numai pentru faptele ilicite în sensul arătat mai sus, sens numit “criminologic” de unii autori, ce denotă tendinţa de a lega răspunderea juridică doar de faptele ilicite. Această situaţie demonstrează insuficienţa metodologică a abordării tradiţional “criminologice” a răspunderii juridice şi permite de a presupune, că răspunderea juridică ca o categorie juridică interacţionează nu după modelul: licit – illicit - răspundere, ci după schema: conform dreptului - contrar dreptului - răspundere.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, se propune să se clasifice răspunderea juridică în subiectivă, obiectivă şi absolută. Cea subiectivă este ataşată acţiunii vinovate, iar răspunderea obiectivă şi absolută – subiectele o suportă în absenţa vinovăţiei. Răspunderea obiectivă intervine în lipsa vinei, dar cînd există legătura cauzală între acţiune şi rezultatul dăunător, ca, spre exemplu, răspunderea pentru daune cauzate mediului înconjurător. Răspunderea absolută intervine în lipsa şi a vinovăţiei, şi a legăturii cauzale între acţiunea subiectului răspunzător şi prejudiciu şi este vorba de răspunderea statului în caz de imposibilitate de a despăgubi victimele infracţiunilor grave din alte surse, răspunderea în caz de forţă majoră, de exemplu, în cazul asigurărilor. Deci, responsabilitatea

şi răspunderea juridică sunt indisolubil legate, ele interacţionează şi în condiţiile actuale se evidenţiază noi aspecte ce caracterizează o nouă etapă a evoluţiei sistemelor de drept.

Capitolul II “Conceptul şi instituţia răspunderii juridice în perioada antică şi medievală” debutează cu analiza principalelor teze ale filosofiei greceşti şi a reglementărilor juridice romane referitor la justiţie şi răspundere.

Filosofii greci au adus o contribuţie importantă la elaborarea conceptelor juridice, căci democraţia ateniană era un teren fertil nu numai pentru participarea activă a oamenilor liberi la viaţa publică, dar şi pentru a reflecta la marile probleme ale omului şi societăţii. Socrate, Platon şi, în mod special, Aristotel, au dezvoltat ideea despre distincţia dintre just şi legal. Jusiţia presupune egalitate şi de aici clasificarea lui Aristotel a justiţiei în corectivă şi distributivă. Pentru el dreptul era manifestarea cea mai raţională a înţelepciunii practice, astfel încît judecătorul trebuie să înţeleagă, dacă actele sunt forţate, adică realizate în rezultatul constrîngerii sau ignoranţei, adică dacă principiul acestor acte se află în exteriorul omului, nu întîmplător judecătorul este numit de Aristotel "omul mediei juste". Deci, în opinia lui Aristotel, justiţia corectivă se aplică la orice tip de raporturi sau schimburi reciproce, atît de natură civilă, cît şi penală şi trebuie să fie privită sub două aspecte:

1. Întrucît determină formaţiunea raporturilor de schimb după o anumită măsură şi atunci se prezintă ca justiţie comutativă.

2. Întrucît tinde a face să prevaleze această măsură, în caz de controverse, prin intervenţia judecătorului, şi atunci se prezintă ca justiţie judiciară.

În materie de delicte Aristotel considera că justiţia corectivă se exercită neapărat direct în forma judiciară, pentru că atunci este vorba de a repara, împotriva voinţei uneia din părţi, o daună produsă pe nedrept.

Filosofia stoică a fost acceptată de marile personalităţi ale Romei, căci ea a inclus cultul datoriei şi de aceea acţiunile omului au fost clasificate în două grupuri: conforme şi neconforme cu natura omului şi raţiunea, de unde s-a dedus principiul dreptăţii şi echităţii. În dreptul roman paguba pricinuită pe nedrept a fost obiectul legii Aquilla (secol.III a.Ch.), ce a pus bazele răspunderii incumbînd unei persoane pentru orice daună pricinuită pe nedrept altei persoane.

Dreptul roman nu a fost acelaşi de la XII table pînă la (şi inclusiv) compilaţia lui Justinian, dar ceva rămîne neschimbat: delictul naşte în sarcina autorului obligaţia de a plăti o poena victimei, ce la origine era o compoziţie voluntară, preţul plătit pentru a scăpa de represalii. Din cele analizate reiese că răspunderea juridică în dreptul roman a fost mai aproape de ceea ce s-a numit apoi răspundere obiectivă, fiind privită ca o obligaţie impusă din exterior. Motivul regimului roman de reparare a prejudiciului nu era culpa, ci însăşi dauna, scopul fiind restabilirea echilibrului just în relaţiile dintre cetăţenii romani ca oameni liberi. Sarcina de a stabili incidenţa comportamentului persoanei asupra producerii unui prejudiciu s-a pus mai tîrziu, la finele epocii clasice şi apoi s-a realizat în compilaţia lui Justinian. Conceptele filosofice greceşti, reglementările juridice şi jurisprudenţă romană prezintă într-o lumină distinctă conceptul răspunderii juridice, pus în legătură directă cu echilibrul just în relaţiile dintre subiecţii dreptului şi, deci, a justiţiei.

În paragraful 2 este analizată influenţa teologiei creştine şi a şcolii dreptului natural asupra conceptului de răspundere juridică. Morala creştină a captat cuvîntul "responsabil" din Corpus Iuris Civilis, dar a trecut prin alt tip de discurs, prin morala creştină, preluîndu-se metafora judecăţii lui Dumnezeu, care pedepseşte greşeala, păcatul. Dumnezeu judecă actele, mai mult sau mai puţin vinovate. El face oamenii responsabili în faţa judecăţii sale. Actul greşit devine cauza acestei forme de răspundere.

Transplantat dintr-un teren în altul, sensul cuvîntului s-a modificat, astfel încît omul este considerat responsabil în faţa forului său personal sau - în faţa umanităţii, societăţii, viitorului - toate substitutele lui Dumnezeu. Cîmpul etic este cel al Libertăţii. Aspectul pronunţat etic al acestei interpretări se explică prin faptul, că şi în perioada modernă ştiinţa dreptului s-a lăsat influenţată de un sistem filosofic, în care legea morală predomină. Contrastul între concepţia clasică şi modernă a dreptului se verifică pe baza răspunderii, demonstrînd că premisele filosofice condiţionează structura şi soluţiile ştiinţei juridice.

Concepţia teologică a imputării stă la baza teoriei moderne a responsabilităţii juridice, dar a fost supusă unor adaptări, transferîndu-se din modelul judecăţii divine. Teoria dreptului natural a admis legătura dintre responsabilitate şi liberul arbitru care este şi astăzi acceptată şi este cam îndepărtată de filosofia greacă şi dreptul roman, subordonîndu-se teoriei imputării.

Răspunderea penală a fost prima ce s-a bazat pe morală, în prmul rînd, pe morala religioasă. Un nucleu iniţial se găsea în cele 10 porunci biblice, apoi regulile edictate de principe, care copia justiţia divină, ceea ce demonstra că noţiunea morală a răspunderii se instaura. Individul era considerat răspunzător, cînd delictul îi era imputabil cu acea condiţie că dispunea de discernămînt, iar pedeapsa era justificată tocmai prin imputabilitatea vinei. Aceiaşi situaţie o găsim şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă, pentru că şi dreptul civil a fost refondat de moderni ca o prelungire a moralei. Iusnaturaliştii plecau de la precepte de moralitate, iar regula creştino-stoiciană că fiecare trebuie să-şi respecte promisiunile serveşte de axiomă în dreptul contractelor. Această abordare doctrinară a răspunderii o putem desprinde şi din reglementările juridice medievale ale răspunderii, inclusiv cele naţionale, ce fac obiectul paragrafului 3.

În rezultatul analizei concrete a izvoarelor dreptului, în special, a celui naţional, s–a constatat că răspunderea penală era strict legată de săvîrşirea cu vinovăţie a infracţiunii, care putea fi imputată infractorului, atunci cînd în cazul răspunderii civile vina nu era o condiţie absolut obligatorie, pe cînd despăgubirea – da.

Capitolul III „Evoluţia răspunderii juridice în perioada modernă şi contemporană” debutează cu paragraful 1, în care ca punct de pornire serveşte Marea revoluţie franceză, care a pus fundamentul creării unui sistem de drept bazat pe principiile libertăţii şi egalităţii. De pe aceste principii renumitele codificări franceze au pus în centrul reglementărilor persoana şi au reglementat răspunderea prin prisma spiritualistă şi individualistă ce oferea acelaşi fundament răspunderii penale şi civile ca şi răspunderii morale.

Formarea asociaţiilor, societăţilor comerciale, întreprinderilor, sindicatelor a influenţat problema răspunderii, incitînd repartiţia între toţi membrii colectivului a rezultatelor activităţii în comun, căci devenea tot mai dificil de a identifica autorul concret al prejudiciului. Aceasta, la rîndul său, favoriza anonimatul şi tindea să deturneze instituţia din funcţia sa de descurajare a vinei pentru a orienta spre indemnizarea obiectivă.

Principala cauză a inversiunii funcţiilor răspunderii civile ţine de evoluţia tehnică. Aceasta a pus la dispoziţia omului instrumente din ce în ce mai complexe şi mai puternice, fapt ce a agravat şi multiplicat accidentele tehnogene, indemnizarea victimelor cărora în a II jumătate a secolului al XIX-lea devenise un adevărat imperativ social. Evoluţia spre un fundament obiectiv a parcurs în dreptul civil un traseu mai scurt decît în dreptul penal, pentru că vina nu are acelaşi sens în dreptul civil şi în cel penal. În dreptul civil culpa are un sens mai îndepărtat de cel moral şi penal, aducînd în discuţie imprudenţa, simpla neglijenţă, deci, în dreptul civil exista un punct de vedere mai puţin subiectiv. Astfel s-a ajuns la concluzia, că absenţa voinţei de a provoca o daună opreşte aplicarea

pedepsei penale, dar nu şi a obligaţiei civile de a repara dauna. Treptat şi consecvent practica judiciară franceză a adus legiuitorul în faţa unei soluţii noi, dar a cărei evoluţie se întrevedea încă de la sfîrşitul secoluli al XIX-lea, soluţie pe care a consacrat-o Legea franceză din 3 ianuarie 1968, ce a introdus art. 489-2 în Codul civil francez care dispune că cel ce a cauzat o daună altuia atunci cînd era tulburat mintal este obligat la reparare, deci un major, chiar dacă era fără discernămînt la momentul pricinuirii daunei, este obligat să repare dauna cauzată de el. Jurisprudenţa a extins această soluţie şi asupra daunei pricinuite de copii.

La nivelul Comunităţilor europene evoluţia spre obiectivizarea răspunderii juridice este suficient de elocventă în special în legătură cu folosirea tehnicii ce comportă risc şi în domeniul protecţiei mediului. Convenţiilor mai vechi li s-au alăturat şi altele mai recente (Convenţia din 1992 asupra răspunderii civile pentru daune corporale cauzate în timpul transportării substanţelor periculoase, Convenţia din 1993 asupra răspunderii civile pentru prejudicii ce rezultă din exerciţiul activităţilor periculoase pentru mediu) şi toate determină răspunderea autorului daunei de o manieră obiectivă. Totodată se manifestă tendinţa de a stabili un echilibru între interesele victimei daunei şi interesele de protecţie a mediului, pe de o parte, şi interesele securităţii juridice de exploatare a unei astfel de activităţi, pe de alta, răspunderea intervenind în măsura în care activitatea respectivă prezintă un risc semnificativ pentru om, bunurile sale şi pentru mediu.

În paragraful 2 se examinează teoria riscurilor, căci o legitate importantă în transformarea răspunderii civile a avut loc cu ocazia asigurărilor riscului. Riscul nu este numai o categorie subiectivă, deşi sigur că el este legat de procesele psihice de conştientizare de către persoană a conduitei sale şi a consecinţelor acesteia şi alegerea variantei de comportament, riscul are şi o natură obiectivă care se manifestă în particularităţile acţiunii alese de subiect. În domeniul răspunderii juridice are semnificaţie acel risc ce se finalizează cu o nereuşită. În acest caz s-a pus iniţial problema răspunderii fără vină şi de a şti dacă intervine răspunderea pentru prejudiciul cauzat în condiţii de risc. Existenţa asigurărilor a modificat profund mecanismul răspunderii, căci jurisprudenţa s-a străduit să faciliteze raporturile dintre victimă şi asigurat, răspunderea ultimului diminuîndu-se.

Deformarea condiţiilor tradiţionale ale răspunderii civile sub influenţa asigurării s-au făcut progresiv în funcţie de extinderea asigurărilor. Condiţiile de greşeală, vină şi legătură cauzală au tendinţa de a deveni mai palide în profitul unui sistem ce canaliza răspunderea pe persoane care exercită o activitate ce poate dăuna şi este în măsură de a prevedea şi de a recurge la asigurare pentru a acoperi cheltilile de reparaţie a prejudiciului. Această tendinţă s-a manifestat în diverse domenii, actualmente trei sunt cele mai relevante: pentru lucruri, pentru fapta altuia şi a exploratorului unor industrii considerate periculoase (transport, transport aerian, teleferice, reactor nuclear). În aceste domenii obligaţia de asigurare este impusă de legislator Această legătură între răspunderea obiectivă şi asigurare este explicit afirmată de texte privind responsabilitatea şi răspunderea în materie de energie nucleară – este necesară asigurarea pentru a face faţă riscului de răspundere civilă. Astfel, dublată de asigurări, răspunderea civilă s-a adaptat la imperativul reparării prejudiciului.

O altă legitate în evoluţia răspunderii juridice este constatată în legătură cu răspunderea persoanelor juridice, inclusiv cea penală, recent introdusă şi în Republica Moldova. În legislaţia statelor europene răspunderea penală a persoanelor juridice este de asemenea relativ recentă. Răspunderea persoanelor juridice este necesară pentru a lichida inegalitatea de tratament între persoanele fizice şi cele juridice, dar s-a reglementat şi în legătură cu faptul abuzului de pedepse aplicate conducătorilor persoanei juridice.

În paragraful 3 se pune problema reconsiderării raporturilor dintre stat şi individ ce este posibilă doar pe baza acceptării obligaţiunilor reciproce ale statului şi persoanei în condiţiile edificării statului de drept. Conţinutul valoric al ideii de stat de drept se manifestă în garantarea libertăţii persoanelor şi în colaborarea activă a statului cu societatea. Deci ideea statului de drept implică obligaţii reciproce ale statului şi persoanei, adică atrage în sfera sa problema responsabilităţii. Acest aspect a fost trasat în secolul al XIX-lea de E.Durkheim, care în cadrul teoriei solidarităţii sociale nu a opus cei doi poli: individul şi societatea, ci i-a combinat într-o componentă armonică, astfel încît sunt atît de solidari între ei, încît nici o dezvoltare a unuia nu se poate face fără a aduce după sine dezvoltarea celuilalt şi nici o represiune a unuia nu are loc fără a aduce în acelaşi timp regresul celuilalt. Teoria solidarităţii sociale la rînd cu teoria riscului au reprezentat piloni importanţi în determinarea răspunderii juridice a statului faţă de persoane.

În paragraful 4 se analizează cazul responsabilităţii şi a răspunderii juridice a statului. Responsabilitatea juridică a statului este obligaţia statului de a respecta şi proteja drepturile persoanelor fizice şi juridice şi se manifestă în forma respectării, realizării normelor juridice ce-şi găseşte expresia în activitatea conformă dreptului a organelor statului şi a funcţionarilor publici. Aceasta pentru că statul este întruchipat de organele sale şi funcţionari. Atunci cînd aceste organe sau funcţionarii nu activează conform dreptului, cauzează prejudicii, lezează drepturile persoanelor, statul răspunde. Statul este garantul respectării drepturilor persoanelor şi de aceea este obligat să asigure activitatea eficientă şi legală a tuturor organelor de stat şi a funcţionarilot publici. În situaţia cauzării de prejudicii persoanelor prin acţiunile sau inacţiunile organelor, funcţionarilor publici aceste acţiuni (inacţiuni) vor constitui temeiul legal al răspunderii juridice a statului.

Răspunderea compensatorie a statului faţă de persoane intervine în legătură cu pierderile rezultate din acţiuni ilicite, dar şi în legătură cu unele evenimente naturale, de forţă majoră, precum şi în legătură cu pierderile ce sunt rezultatul unor fapte licite ca de exemplu, exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Statul răspunde pentru greşelile ce cauzează prejudiciu, care decurge din prestarea unui serviciu public (activităţile instituţiilor vamale, de poliţie şi în genere, administrative). Răspunderea statului este angajată, dacă prejudiciul decurge din exercitarea ilegală sau incorectă a unei activităţi şi dacă este cauzat de o persoană sau entitate ce exercită acea activitate. Organele statului sunt elemente componente ale statului, ce se instituie pentru a realiza funcţiile statului, în conştiinţa socială activitatea lor întruchipează statul. Printre aceste organe un loc aparte ocupă organele judiciare.

Răspunderea judecătorilor este o problemă dificilă de pus în aplicare, pentru că, pe de o parte, este echitabil a permite victimelor de a obţine repararea prejudiciilor, chiar dacă ele au fost cauzate de judecător, iar pe de altă parte, este necesar de a menţine independenţa judecătorilor, ce nu trebuie să fie tulbutaţi cu astfel de acţiuni în luarea deciziilor.

În Codul penal al Republicii Moldova este prevăzută răspunderea penală a judecătorului pentru aşa infracţiuni ca: Pronunţarea sentinţei, deciziei, încheierii sau hotărîrii contrare legii (art.307) şi Reţinerea sau arestarea ilegală (art.308). Pentru a fi considerate infracţiuni, aceste acţiuni trebuie să se facă cu intenţie directă, actul procedural să nu corespundă împrejurărilor cauzei, denaturînd adevărul. În procesul penal stabilirea unei pedepse celui nevinovat sau achitarea unui vinovat sunt acte ilegale ce cad sub incidenţa articoluli 307.

În procesul civil ilegalitatea se exprimă prin satisfacerea neîntemeiată a acţiunii civile sau refuzul acţiunii, mărirea sau micşorarea prejudiciului cauzat care urmează a fi reparat în baza hotărîrii instanţei. Răspunderea civilă a judecătorului se angajează pentru eroarea judiciară ce

lezează esenţa însăşi a puterii jurisdicţionale. Natura greşelii pentru care se angajează răspunderea în majoritatea statelor este cea a greşelii calificate, de intensitate variabilă.

În paragraful 5 este examinată răspunderea profesioniştilor în legătură cu activitatea lor obişnuită pentru a-şi procura mijloacele necesare existenţei lor, dar profesioniştii, spre deosebire de neprofesionişti, sunt nu numai meseriaşi, dar şi oameni ai artei, cu studii şi abilităţi deosebite, de aceea se aşteaptă de la ei o calificare şi competenţă corespunzătoare.

Una dintre primele profesii, a căror membri au fost supuşi răspunderii pentru rezultatele dăunătoare ale activităţii lor profesionale a fost cea medicală. În mod obişnuit în sistemele europene de drept se are în vedere răspunderea patrimonială. Răspunderea penală este un caz extrem - însăşi statutul profesionistului ca persoană ce are pregătire specială este incompatibil cu săvîrşirea unei infracţiuni.

Avînd în vedere tendinţa generală a dreptului european spre decriminalizarea răspunderii şi de asemenea riscul legat de activitatea medicală repararea prejudiciului se prezintă ca elementul esenţial pentru a adapta răspunderea profesioniştilor la aşteptările victimelor. Dar ea implică căutări a modalităţilor de garanţie a plăţilor efective a despăgubirilor. Apoi problema în ce volum va fi reparat prejudicul, dacă va fi reparat integral sau echivalentul între prejudiciu şi reparaţie duce la rezultate extrem de variate de la o ţară la alta, pentru că tribunalele evaluează în funcţie de criterii economice, sociologice, culturale, psihologice etc.

Problema răspunderii profesioniştilor în drept a evidenţiat la început conţinutul acestei noţiuni. În sensul îngust, în care actualmente operează legislaţia europeană sunt consideraţi profesionişti avocaţii, arbitrii, judecătorii, executori judiciari (portăreii), notarii, magistraţii parchetelor. Prestaţiile la care pot pretinde clienţii profesionistului depinde de natura activităţii profesionale. În multe domenii acum se impune obligaţia de a informa şi a sfătui. Pentru profesiile juridice această obligaţie este foarte puternică, dar se manifestă şi în profesiunile medicale. Jurisprudenţa statelor europene a impus cel mai strict notarii la obligaţiunea de a sfătui nu numai privind validitatea actului, dar şi eficienţa juridica şi economică a actului la întocmirea căruia îşi dă concursul notarul. Avocatul de asemenea are obligaţiunea de a sfătui nu numai cu privire la redactarea actuilui, dar şi a deciziilor luate în cadrul procesului. De fapt, obligaţia de sfat apare incontestabil în activitatea generatoare de risc şi pentru profesionist este o obligaţie de mijloace.

Profesioniştii ce sfătuie au obligaţia de a păstra secretul şi obligaţia de loialitate, ceea ce înseamnă că interese opuse celor ale clientului său nu pot interveni în situaţia concretă. Legea Republicii Moldova cu privire la notariat (art. 6) prevede această obligaţie a notarului de a păstra secretul profesional cu privire la actele îndeplinite şi la faptele, care i-au devenit cunoscute în timpul activităţii sale.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Analiza răspunderii juridice în calitate de concept şi instituţie juridică pe parcursul tuturor perioadelor istorice se finalizează cu formularea unor concluzii teoretice şi lansarea unor recomandări cu caracter aplicativ.

Iniţial, în dreptul roman s-a evidenţiat faptul că răspunderea juridică a fost mai aproape de ceea ce s-a numit apoi răspundere obiectivă, fiind privită ca o obligaţie impusă din exterior. Răspunderea astfel avea o motivaţie raţională şi justificatoare. Accentuarea unor aspecte ale

reglementărilor de drept şi jurisprudenţă romană are menirea de a pune conceptul şi instituţia răspunderii juridice în legătură directă cu problema echilibrului just în relaţiile dintre subiecţii dreptului şi, deci, a justiţiei.

Apoi după decăderea Imperiului roman în urma invaziilor (numite barbare) şi în legătură cu răspîndirea tot mai largă a creştinismului, semnificaţia răspunderii juridice în evul mediu a devenit tot mai apropiată de cea morală, la bază aşezăndu-se preceptele religioase, deci se elimina răspunderea obiectivă în profitul celei subiective şi aceasta a fost una din legităţile evoluţiei răspunderii juridice pe parcursul evului mediu. Dreptul medieval românesc a cunoscut o evoluţie similară, înfăptuind trecerea de la spiritul dreptului roman la formele mai simplificate ale Legii ţării şi apoi la intensificarea recepţiei nomocanonice bizantine, a culegerilor de drept laic şi religios.

Influenţa religiei şi a dreptului canonic cu noţiunea lor de păcat, cu impact asupra noţiunii de vină este una incontestabilă, răspunderea devenind exclusiv subiectivă. Această stare de lucruri a fost în mare măsură generată de concepţiile religioase şi cele ale adepţilor şcolii dreptului natural şi preluată şi în dreptul modern.

Dreptul european modern a fost întotdeauna fondat pe principiul culpabilităţii şi prezumţia răspunderii. S-a admis în mod general că răspunderea intervine dacă există o omisiune condamnabilă, un prejudiciu şi o legătură cauzală între ele. Aceiaşi situaţie era şi în alte sisteme de drept ce au avut ca model Codul lui Napoleon, inclusiv, în dreptul românesc, ce nu admitea încă posibilitatea unei răspunderi obiective, răspunderea juridică fiind concepută ca o răspundere subiectivă, bazată pe vinovăţie. Dar treptat pe parcursul secolului XIX - începutul secolului XX jurisprudenţa şi doctrina au descoperit faptul că noţiunea clasică a vinei era insuficientă în faţa reacţiilor şi cererilor ce se manifestau frecvent în caz de prejudiciu suportat de vicitme. O importanţă deosebită a avut-o în acest context teoria riscurilor.

Conceptul şi instituţia răspunderii juridice au fost modificate şi atenuate în legătură cu diverşi factori, în special atunci cînd activitatea care a cauzat dauna comporta un risc. Pentru a rămînea însă în cadrul echităţii şi al justului echilibru în relaţiile umane în cadrul jurisprudenţei şi al legislaţiei s-au elaborat mai multe norme ce priveau: prezumţia de culpabilitate, inversarea sarcinii probei vinei, sporirea gradului de prudenţă în activităţile ce comportă un risc pentru terţi şi pentru mediu, justificări fondate pe moralitate, echitate, agravarea riscului (riscul sporit), existenţa unui profit sau avantaj pentru cel ce creează un risc.

Evoluţia istorică a răspunderii juridice demonstrează, că dreptul nu poate ignora evoluţiile sociale, economice, culturale, dezvoltarea tehnologiilor şi repercusiunile provocate de ele, pentru că este vital pentru sistemul juridic de a nu pierde contactul cu schimbările în profunzime generate de dezvoltarea tehnici, industrriei, tehnologiilor ( inclusiv informaţionale).

Evoluţia răspunderii a fost condiţionată şi de noile realităţi ale dezvoltării industriei şi folosirii utilajelor, aparatelor şi maşinilor, a căror exploatare nu a fost lipsită de accidente. Judecătorii englezi au fost primii, care au atribuit victimelor accidentelor despăgubiri indiferent de faptul dacă acestea s-au produs din vina sau fără vina proprietarului întreprinderii, patronului. Această soluţie a fost urmată (este adevărat, mai tîrziu) şi în alte ţări europene, inclusiv în Franţa, România, stabilindu-se astfel regula ca orice victimă a accidentului de muncă trebuie să fie despăgubită, indiferent de faptul dacă cel ce l- a produs a avut sau nu o conduită blamabilă. Astfel, apare răspunderea obiectivă, răspundere civilă fără vină. Această răspundere a fost construită de aşa o manieră ca să evoce într-o oarecare măsură existenţa elementelor vinei, deci pentru care se căuta totuşi o explicaţie cu caracter subiectiv.

Prima etapă în direcţia răspunderii obiective în cazul accidentelor de muncă a avut ca rezultat inversarea sarcinii probei. Supunînd persoana ce poseda un utilaj, echipament la obligaţia de a adopta precauţii suficient de complexe pentru a exclude orice posibilitate de pagubă s-a ajuns în practică la răspunderea obiectivă. S-a justificat obligaţia de a despăgubi prin faptul că nu s-au luat măsuri suficiente de precauţie. Lipsa diligenţei este un fapt subiectiv, atribuit persoanei, dar angajează răspunderea obiectivă. Deoarece se acorda o importanţă mare precauţiilor, simplul fapt de a poseda un utilaj periculos era egal cu asumarea răspunderii pentru riscurile ce le comportă activitatea în cadrul căreia este folosit acel utilaj. Jurisprudenţa Franţei, Germaniei, Belgiei, Spaniei, României a reflectat această evoluţie, conciliînd principiul răspunderii pentru vină cu răspunderea obiectivă pentru risc.

Alt aspect complex al evoluţiei răspunderii juridice a fost, pe de o parte, detaşarea, introducerea caracterului strict individualist al răspunderii, iar pe de alta – socializarea ei, angajată din cauza multiplicării relaţiilor contractuale şi dezvoltării tehnologiilor industriale din secolul XX ce au dus la socializarea responsabilităţii ("liability" în terminologia anglo-americană).

Astfel, o altă legitate a răspunderii juridice constă în faptul că, începînd cu perioada modernă a apărut, iar apoi s-a accentuat, declinul şi criza răspunderii civile subiective şi obiectivizarea vinei. Răspunderea penală a fost mai puţin pusă în discuţie, în temei limitîndu-se la propunerea de a nu pedepsi penal delictele săvîrşite prin omisiune, statele europene renunţînd la conceptul culpei prin neglijenţă în favoarea conceptului infracţiunii ce comportă pericol. Răspunderea civilă, în schimb, s-a atenuat prin obiectivizare şi asigurarea obligatorie. Răspunderea obiectivă funcţionează de manieră suficientă în domeniul circulaţiei autovehiculelor, al transportul maritim şi aerian graţie asigurării obligatorii. Totuşi vina, greşeala deţine un rol central în răspundere şi nici evoluţia răspunderii obiective, nici asigurarea obligatorie, nici securitatea socială nu au înlăturat-o.

O altă legitate a răspunderii juridice în perioada contemporană constă în faptul, că se pune tot mai frecvent problema răspunderii statului şi importanţa ei este în legătură cu natura juridică a răspunderii statului care este una mixtă privato-publică şi de obicei este obiectivă sau, cel mult, vina este prezumată. Ar fi în spiritul statului de drept perfecţionarea instituţiei răspunderii juridice a statului prin introducerea în practica legislativă şi de aplicare a dreptului a principiului răspunderii pe baze egale a statului şi persoanei. În acest scop este oportun de a delimita strict cercul subiectelor răspunderii juridice şi a sancţiunilor, de a stabili un echilibru între asigurarea independenţei, imparţialităţii funcţionarilor publici şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor pentru a exclude abuzurile şi traficul de influenţă. Acestui aspect trebuie să i se acorde atenţia cuvenită, mai ales avînd în vedere „moştenirea” istorică – acel fapt că sub vechiul regim sovietic, răspunderea se plasa mai mult pe verticala relaţiilor sociale în cadrul sistemului administrativ, adică a organelor inferioare faţă de cele ierarhic superioare şi a persoanelor în faţa aparatului de stat.

În ceea ce priveşte responsabilitatea şi răspunderea statului pentru serviciul public al justiţiei trebuie să se ia în considerare specificul domeniului justiţiei. Măsurile legislative adoptate pînă acum în Republica Moldova (care vizează răspunderea judecătorilor) sunt la nivelul celor europene, inclusiv norma cu privire la declararea averii şi a intereselor economice de către judecători, dar totul depinde de punerea lor în aplicare.

În cazul răspunderii profesioniştilor se impune tot mai mult în dreptul european răspunderea civilă obiectivă, ce ajută victima să realizeze scopul său de a obţine repararea integrală a daunei suportate. În acest sens este necesar ca despăgubirea să fie echitabilă, eficace şi rapidă, corectînd eventualele inegalităţi (în special de natură formală) ce-l plasează pe reclamant în situaţie defavorabilă – prin inversarea sarcinii probei, asigurări.

În perspectivă trebuie să se caute continuu de o manieră echilibrată punerea în valoare a răspunderii obiective în cazul profesioniştilor prin intermediul sistemului de asigurări, urmîndu-se exemplul altor domenii de importanţă esenţială pentru societate, dar activitatea în cadrul cărora comportă risc cum ar fi cel al circulaţiei de autovehicule, transportul maritim şi aerian, energia nucleară etc. Această evoluţie ce tinde tot mai mult să imprime răspunderii caracterul obiectiv ajută a corecta situaţia de inegalitate frecvent întîlnită între profesionist şi clientul (pacientul) său, care dorind să obţină repararea daunei suportate în urma activităţii profesionistului, se loveşte de greutăţi ca cea legată de sarcina probei despre imprudenţa sau neglijenţa profesionistului, prejudiciul suferit şi legătura cauzală dintre acestea.

În general procesul ce a condus la răspunderea personală în repartiţia riscurilor se împarte în două faze, din care prima constă în a priva răspunderea civilă de caracterul său personal, raportînd incidenţa sa prin diverse procedee asupra colectivităţii, iar a doua - duce la complicarea acestei instituţii, suplimentată cu mecanisme destinate a asigura asumarea riscurilor sociale de colectivitate. Legităţile evoluţiei răspunderii juridice se exprimă prin faptul, că pe parcursul istoriei s-au format şi se dezvoltă încă două modele de relaţii sociale:

1. Modelul clasic ce prevede răspunderea ca obligaţiune, atunci cînd între fapta vinovată şi rezultatul prejudiciant este relaţie cauzală şi atunci autorul faptei răspunde juridic.

2. Modelul nou al relaţiilor sociale, în cadrul cărora toţi cei ce prin faptele lor provoacă procese ce duc la inechitate trebuie să răspundă prin corectarea acesteia.

Aceste modele nu se exclud reciproc, ele sunt compatibile şi ambele au ca scop protejarea victimei, restabilirea justului echilibru în relaţiile umane fără ca victima să fie pusă în situaţia ca să probeze vina autorului daunei, iar cel a cărui activitate comportă riscul de a prejudicia să nu fie blocat în activitatea sa. Tot în acest al doilea model se înscrie şi răspunderea juridică a statului.

Impactul elaborărilor propuse se manifestă în următoarele propuneri :

1. A adopta legi cu privire la raporturile contractuale civile ce vor prevedea ca răspunderea să intervină în condiţii egale pentru subiectele raporturilor contractuale, inclusiv în cazurile în care o parte este statul reprezentat de o entitate publică.

2. Pentru a aduce în conformitate cu substanţa conceptului de răspundere şi responsabilitate a formula denumirea articolului 1485 a Codului civil al Republicii Moldova : «Responsabilitatea şi răspunderea executorului testamentar ».

3. De a reglementa la modul general relaţiile sociale relative la sarcina probei în sensul stabilirii regulii ca ea revine acelei părţi ce este mai bine plasată în cadrul litigiului, are o poziţie mai favorabilă.

4. Ca o propunere de lege ferenda se susţine ideea propusă şi de alţi autori de a elabora şi adopta o lege a Republicii Moldova cu privire la răspunderea statului, organelor de stat, a răspunderii ministeriale şi a răspunderii funcţionarilor publici, în care să se determine subiecţii, temeiul şi condiţiile răspunderii juridice, mecanismul de răspundere directă şi indirectă, procedura de regres contra funcţionarilor publici, răspunderea atît a funcţionarilor organelor centrale, cît şi a autorităţilor publice locale. Este imperios necesară adoptarea legii răspunderii ministeriale.

5. Pentru asugurarea contradictorialităţii procesului judiciar, a egalităţii armelor şi a dreptului la apărare a modifica art. 6 alin (3) din legea cu privire la notariat în sensul extinderii permisiunii de a comunica informaţii cu privire la actele notariale şi la cererea avocatului.

6. A valorifica experienţa altor state-membre ale Consilului Europei şi a Uniunii Europene şi a institui în domeniul protecţiei sănătăţii un sistem de despăgubiri care să satisfacă: pe de o parte, necesitatea victimelor prejudiciilor cauzate de activitatea medicală de a fi despăgubiţi, iar pe de alta - de a nu leza prestigiul profesiei şi a nu bloca activitatea profesională performantă şi realizările practicii medicale. Cercetări viitoare de pespectivă se pot axa pe următorul plan de acţiuni: 1. Dezvoltarea, controlul şi raţionalizarea asigurărilor de răspundere civilă profesională. Principiul necesităţii asigurării pentru a acoperi riscurile activităţii profesionale s-a generalizat în ţările europene în medicină, în drept, pentru transportatori aerieni şi maritimi. Dar legislatorul trebuie să impună condiţii minime de asigurare în fiecare profesie. Este necesar de a face cercetări sociologice şi calcule privind costurile unui astfel de sistem şi a determina cine trebuie să suporte cheltuielile aferente: profesioniştii, Statul, pacienţii sau fiecare dintre ei într-o proporţie anumită. Un efect al acestui sistem este obligaţia de a subscrie la asigurarea de răspundere. 2. Efectele negative a unui astfel de sistem de asemenea trebuie luate în calcul, căci nu este exclusă o anumită diminuare a diligenţei profesionale în condiţiile existenţei unui sistem de răspundere obiectivă şi a asigurărilor pentru riscul datorat activităţii profesionale purtătoare de risc. În calitate de posibile remedii a unor astfel de tendinţe poate fi supravieţuirea răspunderii penale în caz de vină gravă, intenţie directă, cum este actualmente în Republica Moldova. Poate fi pusă şi problema răspunderii complementare, subsidiare a medicului. 3. Pentru a stabili dacă vina este gravă sunt necesari parametri obiectivi: de a se lua în considerare practica, regulile deontologiei profesionale, posibilitatea de a identifica dificultatea de către profesionist, faptul că activitatea exercitată nu este experimentală etc. Domeniul de aplicare a asigurărilor nu include dreptul penal, căci această formulă este incompatibilă cu funcţia de reprimare a dreptului penal. Conform unui principiu general adoptat de statele europene asigurarea nu acoperă faptele intenţionate aducătoare de prejudicii. 4. Avănd în vedere aspiraţia Republicii Moldova la integrare europeană este necesar de asimilat practicile europene ce demonstrează o atitudine favorabilă răspunderii obiective în căutarea unor soluţii echilibrate, ce vor facilita repararea efectivă a daunei pe baza demonstrării legăturii de cauzalitate între activitatea periculoasă şi dauna produsă, prevăzînd definirea activităţilor ce comportă risc pentru mediu, furnizarea informaţiilor de către autorul prejudiciului, obligaţia de a prevedea o asigurare şi alte garanţii financiare.

Publicaţii la tema tezei:

1. Chicu Oleg. Modalităţile răspunderii juridice. În: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Chişinău, 1997, p.211-214 (0,63 c.a.)

2. Chicu Oleg. Natura juridică a răspunderii pentru săvîrşirea abuzului de drept. În: Revista naţională de drept 2008, nr.6, p.31-34 (0.52 c.a.)

3. Chicu Oleg. Aspecte istorico-teoretice privind răspunderea juridică În: Revista naţională de drept 2008, nr. 9, p.39-43 (0.84 c.a.)

4. Chicu Oleg, Aramă Elena. Reflecţii asupra răspunderii juridice în Evul mediu În: Revista naţională de drept 2009, nr.2, p.2-7 (0,74 c.a.).

5. Chicu Oleg. Răspunderea juridică prin prisma conceptului de stat social În: Legea şi viaţa 2009, nr.7 (iulie), p.44-47 (0,54 c.a.).

6. Chicu Oleg. Unele elemente ale răspunderii profesioniştilor În: Legea şi viaţa 2009, nr.8 (august), p. 48-49 (0,28 c.a.).

7. Chicu Oleg. Aspecte istorico-teoretice privind răspunderea juridică. În: “Reafirmarea drepturilor şi libertăţilor funfamentale ale omului la 60 ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” Materialele conferinţei practico-ştiinţifice, Chişinău, USEM, 10 decembrie 2008, p.93-98 (0,75 c.a.)

8. Chicu Oleg. Libertate, necesitate şi răspundere: coraportul lor cu justiţia. În: „Contribuţii la dezvoltarea doctrinară a dreptului. In honorem Elena Aramă”. Materialele conferinţei internaţionale, Chişinău, USM, 14-15 martie 2009 (0.63 c.a.).

ADNOTARE

la teza de doctor în drept „Legităţile evoluţiei instituţiei răspunderii juridice (aspecte istorice, teoretice, practice)”

Specialitatea 12.00.01 – Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept

Autor Chicu Oleg

Universitatea de Stat din Moldova. Chişinău, 2009. Manuscris. Cuvinte-cheie: libertate, necesitate, justiţie, răspundere juridică, legităţi, răspunderea profesioniştilor.

Structura tezei: introducere, 3 capitole, concluzii şi recomandări, bibliografie din 246 numiri. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.

Domeniul de studiu şi obiectivele tezei: teza este consacrată aprofundării conceptului de răspundere juridică exprimată în evidenţierea legităţilor acestui concept şi instituţii juridice prin prisma evoluţiei istorice a conţinutului reglementărilor juridice şi a interpretărilor doctrinale.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei rezidă în circumscrierea abordării responsabilităţii şi răspunderii juridice din punctul de vedere al analizei doctrinale, legislative autohtone şi europene, jurisptudenţiale realizată în conformitate cu perioadele istorice de dezvoltare a statului şi dreptului şi evidenţierea unor legităţi de evoluţie.

În teză au fost abordate direcţiile noi de investigare legate de calitatea subiectelor răspunderii juridice care, la rândul său, au lărgit extinderea construcţiei normative de drept a răspunderii juridice prin introducerea în contextul investigaţional a altui subiect al răspunderii juridice decît cel tradiţional, anume al statului. Responsabilitate şi răspunderea statului sunt examinate sub semnul teoriei solidarităţii sociale, dar şi a răspunderii pentru prejudiciile cauzate de organele de stat sau de funcţionarii publici ce activează în numele statului. Răspunderea funcţionarilor, judecătorilor, a profesioniştilor dreptului sunt aspecte noi ce suscită interes în doctrina şi jurisprudenţa statelor occidentale şi care se impun şi celor ce intenţionează să devină state de drept.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării: Tezele, concluziile şi recomandările privind esenţa şi conţinutul răspunderii juridice, legătura acesteia cu libertatea şi justiţia, condiţiile răspunderii juridice aşa cum au evoluat ele în perioadele istorice prezentate în lucrarea de doctorat completează baza teoretică a acestei concept ştiinţific, dar şi orientează spre anumite măsuri practice din partea statului, în special, a unui stat de drept. În acest sens, rezultatele cercetării şi concluziile teoretice formulate pot fi utilizate în procesul perfecţionării legislaţiei, la elaborarea şi modificarea unor acte normative, la interpretarea normelor juridice referitor la responsabilitate şi răspundere juridică, fiindcă dificultăţile ce apar în cadrul soluţionării problemelor practice nu pot fi depăşite fără conceptualizarea teoretică a răspunderii juridice.

Rezultatele investigaţiei de asemenea pot fi folosite la pefecţionarea curriculei la ciclul universitar I Licenţă şi la ciclul II Masterat, la elaborarea cursurilor şi a manualelor la Teoria generală a dreptului, la Istoria doctrinelor politice şi de drept, la Metodologia dreptului.

ANNOTATION

to the Doctor Thesis in Law “Objective Laws of Evolution of Legal Liability Institutions (Historical, Theoretical, Practical Aspects)”

Specialty 12.00.01 – Theory of State and Law; History of State and Law; History of Political and Law Doctrines

Author Chicu Oleg

Moldova State University. Chisinau, 2009. Manuscript.

Key-words: liberty, necessity, justice, legal liability, objective laws, professionals’ liability.

Thesis structure: introduction, 3 chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 246 titles. The results obtained have been published in 8 scientific works.

Field of study and thesis objectives: The thesis is dedicated to profound study of the concept of legal liability expressed by detection of objective laws of this concept and juristic institutions through historical evolution of the juridical regulations content and doctrinal interpretations.

Novelty and scientific originality of the thesis is based on description of responsibility and legal liability highlighted from the point of view of analysis of doctrine, local and European legislation, jurisprudence, realized in compliance with historical periods of state and law development and detection of some objective laws of evolution.

In the thesis there have been highlighted the new directions of investigation connected with the quality of legal liability subjects, which, in their turn, have encouraged the extension of regulatory legal construction of legal liability by introducing of another subject of legal liability besides that traditional one, i.e. of the state, in the context of investigation. Responsibility and legal liability of the state have been examined in the context of social solidarity theory, and liability for the damages caused by the state authorities or by the public officers acting in the name of the state. Responsibility of officers, judges, law professionals is a new aspect arousing interest in the doctrine and jurisprudence of the Occident and winning the recognition of those tending to become a law-governed state.

Theoretical significance and practical relevance of the paper: Theses, conclusions and recommendations concerning the essence and content of the legal liability, its connection with liberty and justice, conditions of legal liability, so as they have evolved in the historical periods presented in the Doctor Thesis, complement the theoretical basis of this scientific concept and direct to certain practical measures on the part of the state, especially a law-governed state. In this sense, the investigation results and theoretical conclusions formulated may be used in the process of legislation improvement, on elaboration and modification of some regulatory acts, on interpretation of legal rules concerning responsibility and legal liability, since the difficulties arising on solving the practical problems cannot be overcome without theoretical conceptualization of legal liability.

The investigation results may also be used on improving the curriculum of the university cycle I, Licentiate cycle, and cycle II, Master Degree program, on elaboration of courses and textbooks on the General Theory of Law, History of Political and Law Doctrines, Law Methodology.

АННОТАЦИЯ

к докторской диссертации в области права «Закономерности эволюции институтов юридической ответственности (исторические, теоретические, практические аспекты)»

Специальность 12.00.01 – Теория государства и права; История государства и права; История политических и правовых доктрин

Автор Кику Олег

Государственный университет Молдовы. Кишинэу, 2009. Рукопись

Ключевые понятия: свобода, необходимость, правосудие, юридическая ответственность, закономерности, профессиональная ответственность.

Структура диссертации: введение, 3 главы, заключение и рекомендации, библиография из 246 названий. Полученные результаты опубликованы в 8 научных работах.

Область изучения и цели диссертация: диссертация посвящена углубленному изучению понятия юридической ответственности, выраженному в выявлении закономерностей этого понятия и юридических институтов сквозь призму исторической эволюции содержания юридических норм и доктринальных интерпретаций.

Новизна и научная уникальность диссертации состоит в описании подходов к обязанности и юридической ответственности с точки зрения анализа доктрины, местного и европейского законодательства, юриспруденции, осуществленного в соответствии с историческими периодами развития государства и права и выявлении эволюционной закономерности.

В диссертации были освящены новые направления в исследовании, связанные с качеством субъекта юридической ответственности, которые, в свою очередь, способствовали расширению нормативно-правовой конструкции юридической ответственности путем внедрения в исследовательский контекст другого субъекта юридической ответственности, помимо традиционного, а именно государства. Обязанности и ответственность государства рассматриваются в контексте теории социальной солидарности, а также ответственности за ущерб, причиненный государственными органами или чиновниками, действующими от имени закона. Ответственность чиновников, судей, правовых работников является новым аспектом, который вызывает интерес к доктрине и юриспруденции западных стран и который завоевывает признание и у тех, кто стремится стать правовым государством.

Теоретическая значимость и практическая ценность работы: Тезисы, заключение и рекомендации по поводу сущности и содержания юридической ответственности, ее связь со свободой и правосудием, условия юридической ответственности в том виде, в котором они эволюционировали в исторические периоды, описанные в докторской диссертации, дополняют теоретическую базу этого научного понятия, а также ориентируют на определенные практические меры со стороны государства, в особенности правого государства. В этом смысле результаты исследования и сформулированные теоретические выводы могут быть использованы в процессе усовершенствования законодательства, при разработке и изменении нормативных актов, при интерпретации юридических норм, относящихся к обязанностям и юридической ответственности, так как трудности, возникающие в процессе решения практических проблем нельзя преодолеть без теоретической концептуализации юридической ответственности.

Результаты исследования также можно использовать при улучшении учебной программы университетского цикла I и магистерского цикла II, при разработке курсов и учебников по Общей теории права, Истории политических и правовых доктрин, Методологии права.

CHICU OLEG

LEGITĂŢILE EVOLUŢIEI INSTITUŢIEI RĂSPUNDERII JURIDICE

(aspecte istorice, teoretice, practice)

Specialitatea: 12.00.01 – Teoria generală a dreptului; istoria statului şi dreptului;

istoria doctrinelor politice şi de drept

Autoreferat al tezei de doctor în drepr

Aprobat spre tipar: Formatul hârtiei 60 84 1/16

Hârtie ofset. Tipar ofset. Tirajul 50 ex.

Coli de tipar 1.5 Comanda nr.