Igor Cibotaru Abstract

of 180 /180
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA Cu titlu de manuscris : CZU: 336.1(478):339.923:061.1 EU(043) CIBOTARU IGOR ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE INTEGR ĂRII EUROPENE SPECIALITATEA 08.00.10 – FINANŢE; MONEDĂ; CREDIT Tez ă de doctor în economie Conducător ştiinţific: Cobzari Ludmila dr. hab., prof.univ. Autor: Cibotaru Igor CHIŞINĂU, 2010

Transcript of Igor Cibotaru Abstract

Page 1: Igor Cibotaru Abstract

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris: CZU: 336.1(478):339.923:061.1 EU(043)

CIBOTARU IGOR

ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR

AL REPUBLICII MOLDOVA

LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE

SPECIALITATEA 08.00.10 – FINANŢE; MONEDĂ; CREDIT

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific: Cobzari Ludmila dr. hab., prof.univ.

Autor: Cibotaru Igor

CHIŞINĂU, 2010

Page 2: Igor Cibotaru Abstract

2

FOAIA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR

© Cibotaru Igor, 2010

Page 3: Igor Cibotaru Abstract

3

ADNOTARE

Cibotaru Igor

„Armonizarea sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele integrării europene”

teza de doctor în economie Chişinău, 2010

Structura tezei. Teza de doctor cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii şi

recomandări, bibliografie din 195 de numiri, 19 anexe. Volumul lucrării este de 150 de pagini text de bază, 47 de figuri şi 20 de tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 6 reviste şi 5 publicaţii în materialele simpozioanelor.

Cuvinte-cheie: active bancare, buget public naţional, bursă de valori, capital normativ total, supraveghere prudenţială, cheltuieli publice, deficit bugetar, fluxuri financiare, politică bugetară, rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului propriu, sistem bancar, sistem bugetar, sistem financiar, suficienţa capitalului ponderat la risc, tranzacţii bursiere, venituri publice.

Domeniul de studiu: sistemul financiar al Republicii Moldova prin prisma exigenţilor integrării europene.

Obiectivele tezei: analiza concepţiilor fundamentale privind sistemul financiar al statului, precum şi al elementelor componente; studierea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor financiare proprii pe parcursul creării şi dezvoltării spaţiului european; analiza experienţei acumulate în funcţionarea componentelor sistemului financiar al statelor membre ale Uniunii Europene; urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi reglementarea acestuia în R. Moldova; evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei componente a sistemului financiar şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor financiari; studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a sistemului financiar; determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ din sfera financiară a R. Moldova, în contextul ajustării la standardele europene.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în: delimitarea sferei de cuprindere a sistemului financiar al Republicii Moldova prin prisma particularităţilor în constituirea şi dezvoltarea relaţiilor financiare în cadrul economiei naţionale; sistematizarea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind constituirea şi armonizarea sistemelor financiare proprii în perioada creării, integrării şi dezvoltării spaţiului economic european, precum şi elaborarea politicii financiare europene, determinarea criteriilor de convergenţă şi a mecanismelor financiare unice; dimensionarea contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma circulaţiei fluxurilor financiare; identificarea elementelor cu influenţă directă şi indirectă asupra dezvoltării sistemului financiar în vederea perfecţionării relaţiilor dintre componentele acestuia şi a integrării coerente în sistemul financiar european; elaborarea condiţiilor de bază privind implementarea reprezentărilor-standard, valide şi funcţionale, conform unor proprietăţi caracteristice sistemului financiar al R. Moldova în vederea soluţionării problemelor de proiectare şi gestiune.

Semnificaţia teoretică: delimitarea şi dezvoltarea conceptului de sistem financiar şi identificarea sferei de cuprindere în Republica Moldova; sinteza experienţei ţărilor europene în armonizarea şi integrarea sistemelor financiare proprii, formularea unor principii şi etape în construirea şi perfecţionarea sistemului financiar al Republicii Moldova în vederea asocierii la UE; determinarea direcţiilor de consolidare a sistemului financiar al R. Moldova în funcţie de priorităţile în cadrul fiecărei componente în concordanţă cu strategiile naţionale de dezvoltare.

Valoarea aplicativă. Recomandările elaborate pot fi aplicate în activitatea practică a ministerelor, departamentelor, a instituţiilor publice implicate în procesul armonizării şi integrării europene, implementarea lor contribuind la realizarea aspiraţiei R. Moldova de integrare în structurile europene.

Page 4: Igor Cibotaru Abstract

4

ADNOTATION

Cibotaru Igor „Harmonization of the Financial System of the Republic of Moldova to the Requirements

of the European Integration” Doctor in economy degree thesis work

Chisinau, 2010

Structure of the thesis work. The doctor of science thesis work consists of: introduction, four chapters, conclusions and proposal, bibliography with 195 titles, 19 annexes, 150 pages of basic text, 47 pictures and 20 tables. The obtained results were published in 6 scientific papers and used in 5 scientific conferences.

Key words: banking assets, national public budget, stock exchange, total regulatory capital, prudential supervision, public expenses, deficit, financial flows, budgetary policy, return on assets, return on equity, banking system, budgetary system, financial system, risk based capital adequacy, exchange transactions, public revenue.

Field of research: financial system of the Republic of Moldova through the angle of the requirements of European integration.

Objective of the thesis: analysis of the fundamental concepts of the public financial system, as well as of its component parts; studying and summarizing of the experience of European countries related to harmonization of own financial systems during creation and development of the European space; analysis of the experience accumulated in functioning of the components of the financial system of the countries members of the European Union; tracking of the evolution in formation of the structure of the financial system and its regulation in the Republic of Moldova; pointing out of the existing peculiarities of each component part of the financial system and evaluation of efficiency of their functioning on the basis of financial indices; examination and analysis of the contribution of all component parts to the formation of a consolidated structure of the financial system; determination of the directions for improvement of the legislative framework in the financial sphere of the Republic of Moldova in the context of adjusting to the European standards.

Scientific newness and originality consists in: delimitation of the sphere of covering of the financial system of the Republic of Moldova with consideration of peculiarities of creation and development of financial relationships of the national economy; identification of the properties which are characteristic to the financial system of the Republic of Moldova and argumentation of their importance in development of the national economy; systematizing and summarizing of the experience of the European countries related to creation and harmonization of own financial systems during creation, integration and development of the European economic space, as well as development of the financial policy, determination of criteria of convergence and of unique financial mechanisms; determination of participation of each component loop in the formation of a consolidated structure of the financial system, and functioning of this system depending on movement of financial flows; identification of elements with direct and indirect influence on development of the financial system with the purpose of improving the relationships between its different component parts and coherent integration in the European financial system.

Theoretical significance consist in: determination of the role of the financial system in the integration process; revealing of the consequence of the stages of unification and consolidation of the certain spheres of the financial relationships; development of the financial policy in conformity with the priorities of development of the national economy; determination of criteria and financial mechanisms required in the integration process.

Applied value. The developed recommendations may be applied in practical activities of ministries, departments and public institutions involved in the process of European harmonization and integration, their implementation can contribute to realization of the aspiration of the Republic of Moldova regarding its integration in European structures.

Page 5: Igor Cibotaru Abstract

5

АННОТАЦИЯ

Чиботару Игорь

„Гармонозация финансовой системы Республики Молдова к требованиям европейской интеграции ”

диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук Кишинёв, 2010

Структура диссертации. Диссертационная работа состоит из: введения, четырёх глав, выводов и предложений, списка литературы из 195 наименований, 19 приложений, 150 страниц основного текста, 47 фигур и 20 таблиц. Полученные результаты опубликованы в 6 научных работах и материалах 5 научных конференций. Ключевые слова: банковские активы, национальный публичный бюджет, фондовая биржа, совокупный нормативный капитал, банковский надзор, государственные расходы, дефицит, финансовые потоки, бюджетная политика, рентабельность активов, рентабельность капитала, банковская система, бюджетная система, финансовая система, достаточность основного капитала, биржевые операции, государственные доходы. Область исследования: финансовая система Р. Молдова с учётом требований европейской интеграции. Цели исследования: изучение фундаментальных концепций финансовой системы, особенности структуры и функционирования различных сфер финансовых отношений; рассмотрение опыта европейских стран по унификации и консолидации определённых финансовых сфер; оценка эффективности финансовой системы Р. Молдова; исследование этапов формирования и развития финансовой системы; анализ законодательной базы и регулирования финансовой системы; оценка функциональности финансовой системы и эффективность финансовых потоков; рассмотрение проблем гармонизации законодательной базы финансовой системы в соответствии с условиями и европейскими стандартами. Научная новизна и оригинальность диссертационного исследования определяются следующими положениями: определение сферы и структуры финансовой системы Р. Молдовы с учётом особенностей образования и развития финансовых отношений национальной экономики; выявлены свойства, характерные финансовой системе и аргументирована их важность в развитии национальной экономики; систематизирован и обобщен опыт европейских стран, касающийся создания и гармонозации собственных финансовых систем, а так же разработки единой финансовой политики и определения общих критериев и финансовых механизмов; определенно участие каждого звена в формировании консолидированной структуры финансовой системы и функциональность данной системы в зависимости от движения финансовых потоков; выявлены факторы прямого и косвенного влияния на развитие финансовой системы с целью совершенствования отношений между различными звеньями и последовательной интеграции в европейскую финансовую систему. Теоретическая значимость заключается в: определении роли финансовой системы в интеграционном процессе; выявлении последовательности этапов унификации и консолидации определённых сфер финансовых отношений; разработки финансовой политики в соответствии с приоритетами развития национальной экономики; определении критериев и финансовых механизмов, необходимых в интеграционном процессе. Прикладная значимость. Сформулированные выводы и предложения могут быть использованы в практической деятельности министерств, департаментов и государственных учреждениях связанных с принятием решений в финансовой сфере на различных иерархических уровниях причасных к интеграционному процессу.

Page 6: Igor Cibotaru Abstract

6

LISTA ABREVIERILOR AEIC Asociaţia de Economii şi Împrumut a Cetăţenilor

AF Administrator fiduciar

BC Banca Comercială

BCE Banca Centrală Europeană

BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

BM Banca Mondială

BVM Bursa de Valori a Moldovei

CA Companie de Asigurări

CCTM Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu

CE Consiliul European

CNPF Comisia Naţională a Pieţei Financiare

CNVM Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

DNVM Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare

ECOFIN Consiliul Ministerial al UE pe probleme economice şi financiare

ESA Sistemul european de contabilitate integrată

EMU European Monetary Union

FINN Fondul de Investiţii Nemutual Nespecializat

FMI Fondul Monetar Internaţional

FIP Fondul de Investiţii pentru Privatizare

FSAP Programul de evaluare a sectorului financiar

IAIS Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări

IFREFI Institutul Francofon de Reglementare Financiară

IMF Instituţii Monetare şi Financiare

IOSCO Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor Valorilor Mobiliare

OMF Organizaţie de Microfinanţare

ONG Organizaţie Non-guvernamentală

PIB Produsul Intern Brut

PEV Politica Europeană de Vecinătate

RI Registrator Independent

RSVM Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare

SB/FT Spălarea banilor şi finanţarea terorismului

SIRF Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

UE Uniunea Europeană

UEM Uniunea Economică şi Monetară

Page 7: Igor Cibotaru Abstract

7

CUPRINS

FOAIA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ................................................................................................................... 2 LISTA ABREVIERILOR................................................................................................................................................ 6 CUPRINS .......................................................................................................................................................................... 7 INTRODUCERE.............................................................................................................................................................. 8 1. BAZELE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL FINANCIAR ŞI REPERE TEORETICE ALE INTEGRĂRII EUROPENE .......................................................................................................................................... 13

1.1. ABORDĂRILE TEORETICE PRIVIND NOŢIUNEA ŞI STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ........................................... 13 1.2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ ........................................................... 22 1.3. CONCLUZII ASUPRA FUNDAMENTĂRILOR TEORETICE ŞI FORMULAREA PROBLEMELOR SPRE CERCETARE............... 34

2. PRACTICA EUROPEANĂ ÎN CONSTITUIREA ŞI ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN ................................................................................................................................................................... 38

2.1. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN ................................................................. 38 2.2. PARTICULARITĂŢILE FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI FINANCIAR PUBLIC ÎN ŢĂRILE EUROPENE................................... 55

3. EVOLUŢIA ŞI PERFORMANŢELE SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA................ 67 3.1. FORMAREA STRUCTURII SITEMULUI FINANCIAR ŞI REGLEMENTAREA ACESTUIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ........... 67 3.2. TENDINŢELE ACTUALE ÎN DEZVOLTAREA SISTEMULUI BUGETAR AL REPUBLICII MOLDOVA ................................. 80 3.3. EFICIENŢA SISTEMULUI BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA .................................................................................. 94 3.4. PARTICULARITĂŢILE PIEŢEI FINANCIARE NEBANCARE ŞI EFICIENŢA FUNCŢIONĂRII ACESTEIA............................. 102

4. RACORDAREA SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE ........................................................................................................................................ 114

4.1. CONCORDANŢA STRATEGIILOR NAŢIONALE CU PROCESUL AJUSTĂRII CADRULUI LEGISLATIV AL REPUBLICII

MOLDOVA LA STANDARDELE EUROPENE.................................................................................................................... 114 4.2. PRINCIPALELE DIRECŢII DE ALINIERE A SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE

EUROPENE PRIN PRISMA RISCURILOR ŞI OPORTUNITĂŢILOR EXISTENTE ...................................................................... 126

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI............................................................................................................................ 147 BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................................... 151 ANEXE.......................................................................................................................................................................... 159 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII....................................................................................... 179 CURRICULUM VITAE .............................................................................................................................................. 180

Page 8: Igor Cibotaru Abstract

8

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. Poziţia ţării în economia mondială depinde de modul de

organizare şi conducere a proceselor economice, de mecanismul de funcţionare a economiei

naţionale, precum şi de circulaţia fluxurilor băneşti în cadrul unui sistem financiar funcţional.

Fiecare economie are structuri proprii, forme specifice de organizare a activităţii agenţilor

economici, multiple instituţii cu funcţii diverse, ceea ce lasă amprentă asupra formării şi dezvoltării

sistemului financiar. Sistemul financiar, prin elementele sale, asigură o concordanţă între resursele

disponibile şi nevoile întregii societăţi, contribuind la dezvoltarea economică şi integrarea în

economia mondială.

Dezvoltarea economică a Republicii Moldova este influenţată de o serie de factori interni,

printre care şi tendinţa de integrare în structurile europene, dar şi de procesele externe independente

de trăirile şi aspiraţiile ţării noastre, precum este globalizarea. Sistemul financiar al Republicii

Moldova este în continuă schimbare printr-o permanentă adaptare la noile condiţii şi cerinţe ale

dezvoltării naţionale şi internaţionale. Prin elaborarea şi implementarea Strategiei de Creştere

Economică şi Reducerea Sărăciei, Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova, şi

Strategiei Naţionale de Dezvoltare, Programul de activitate al Guvernului R. Moldova „Integrare

Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare. 2009-2013”, Guvernul a iniţiat o serie de proiecte de

reforme organizaţionale şi informaţionale, care vizează trecerea treptată la gestiunea finanţelor

publice şi private în baza unor standarde internaţionale.

Procesul de aderare la Uniunea Europeană impune respectarea anumitor principii politice,

juridice şi economice ce trebuie îndeplinite de statele candidate. Crearea unei economii de piaţă

funcţională reprezintă primul subcriteriu economic, realizarea căruia nu este posibilă fără existenţa

unui sistem juridic credibil şi unui sector financiar bine dezvoltat.

În acest context, poate fi subliniată actualitatea temei cercetate, care propune concentrarea

eforturilor procesului de aderare pe armonizarea sistemelor financiare prin elaborarea unor acţiuni

operaţionale şi a măsurilor integrate de perfecţionare a relaţiilor financiare din cadrul sistemului

financiar autohton, transpunerea lor în practică în condiţiile conformării la principiile şi criteriile

existente în Uniunea Europeană, în special, la cele formulate de instituţiile specializate în

reglementarea financiară.

Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul lucrării constă în analiza sistemului financiar al

Republicii Moldova şi identificarea discrepanţelor existente între cele două sisteme (al R.Moldova

şi UE) în vederea elaborării unor propuneri relevante privind perfecţionarea funcţionării acestuia şi

a măsurilor de armonizare din perspectiva proceselor de integrare. În vederea realizării scopului

propus, au fost determinate următoarele obiective ale cercetării:

Page 9: Igor Cibotaru Abstract

9

• analiza concepţiilor fundamentale privind sistemul financiar al statului, precum şi al

elementelor componente;

• studierea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor

financiare proprii pe parcursul creării şi dezvoltării spaţiului european;

• analiza experienţei acumulate în funcţionarea componentelor sistemului financiar statelor-

membre ale Uniunii Europene;

• urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi reglementarea acestuia în R.

Moldova;

• evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei componente a sistemului financiar

şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor financiari;

• studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate

a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma derulării fluxurilor financiare;

• determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ al R.Moldova în contextul

ajustării la standardele europene.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetării rezidă în:

delimitarea sferei de cuprindere a sistemului financiar al Republicii Moldova prin prisma

particularităţilor în constituirea şi dezvoltarea relaţiilor financiare în cadrul economiei

naţionale;

sistematizarea şi generalizarea experienţei ţărilor europene privind constituirea şi

armonizarea sistemelor financiare proprii în perioada creării, integrării şi dezvoltării

spaţiului economic european, precum şi elaborarea politicii financiare europene,

determinarea criteriilor de convergenţă şi a mecanismelor financiare unice;

dimensionarea contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri consolidate a

sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma circulaţiei fluxurilor financiare;

identificarea elementelor cu influenţă directă şi indirectă asupra dezvoltării sistemului

financiar în vederea perfecţionării relaţiilor dintre componentele acestuia şi a integrării

coerente în sistemul financiar european;

elaborarea condiţiilor de bază privind implementarea reprezentărilor-standard, valide şi

funcţionale, conform unor proprietăţi caracteristice sistemului financiar al R. Moldova în

vederea soluţionării problemelor de proiectare şi gestiune.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării rezultă din recomandările pe care le

conţine, implementarea lor contribuind la realizarea aspiraţiei R. Moldova de integrare în structurile

europene. Printre cele mai importante recomandări menţionăm: • delimitarea şi dezvoltarea conceptului de sistem financiar şi identificarea sferei de cuprindere în

Republica Moldova, urmărindu-se posibilitatea revizuirii structurii sistemului şi a perfecţionării

Page 10: Igor Cibotaru Abstract

10

relaţiilor financiare din cadrul lui; • sinteza experienţei ţărilor europene în armonizarea şi integrarea sistemelor financiare proprii,

precum şi crearea şi dezvoltarea spaţiului economic unic permite formularea unor principii şi

etape în construcţia şi perfecţionarea sistemului financiar al Republicii Moldova în vederea

asocierii la UE; • determinarea direcţiilor de consolidare a sistemului financiar al R. Moldova în funcţie de

priorităţile în cadrul fiecărei componente în concordanţă cu strategiile naţionale de dezvoltare; • formularea recomandărilor privind condiţiile necesare şi factorii determinanţi ai realizării

armonizării treptate la exigenţele europene atît în cadrul fiecărei componente a sistemului

financiar, cît şi pentru întregul sistem; • elaborarea, pentru fiecare verigă a sistemului financiar, a unui set de indicatori specifici şi

determinarea mărimilor optime ce trebuie urmărite în vederea atingerii armonizării calitative; • identificarea, pentru fiecare verigă a sistemului financar, a deficienţelor în funcţionarea

subsistemului, a oportunităţilor existente, precum şi a provocărilor cu care se vor confrunta la

diferite etape ale procesului de racordare la exigenţele europene; • elaborarea propunerilor privind completarea legislaţiei autohtone în cadrul verigilor componente

ale sistemului financiar, precum şi perfecţionarea unor acte normative în vederea minimalizării

regulamentelor reciproc incompatibile şi evitarea fragmentării pieţei interne.

Aprobarea rezultatelor. Principalele elaborări, sinteze teoretice şi aspecte practice

ale tezei au fost expuse în lucrări ştiinţifice prezentate în reviste de specialitate, precum şi în

cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Publicaţii:

În reviste:

1. Structura sistemului financiar şi deciziile investiţionale. În: Drept, Economie şi

Informatică. 2007, nr 3(13), p.76-78.

2. Reglementarea activităţii de asigurare – premisa consolodării sistemului financiar al

Republicii Moldova. În: Drept, Economie şi Informatică. 2008, nr 1(14), p.113-117.

3. Influenţa factorilor macroeconomici asupra structurii sistemului financiar. În:

Economica. 2008, nr1 (31), p.17-19.

4. Evoluţia sistemului bancar autohton. În: Economica. 2009, nr 2 (66), p.37-44.

5. Present development of Republic of Moldova’s budgetary system. În: Economica. 2010,

nr.1.

6. Armonizarea cadrului legislativ la exigenţele integrării europene. În: Studia Universitatis, Seria „Ştiinţe exacte şi economice”. 2009, nr 7 (27).

Page 11: Igor Cibotaru Abstract

11

În materialele simpozioanelor:

7. Finanţările internaţionale. În: Tezele conf. a V-a ştiinţifice studenţeşti. ASEM. 1997, p.36-

39.

8. Zonele off-shore – modalitate legală de evaziune fiscală. În: Problemele economice

actuale în viziunea tineretului studios. Tezele conf. a VII-a ştiinţifice studenţeşti. ASEM.

1999, p.101-105.

9. Abordările conceptuale cu privire la sistemul financiar european. În: Cercetarea

economică a tinerilor savanţi în condiţiile edificării societăţii bazate pe cunoaştere.

Tezele conf. ştiinţifice int. a tinerilor cercetători, I-a Ediţie. IEFS, IMI-NOVA.

Chişinău, 2008, p.374-377.

10. Financial system stability and development. În: 2008 – Anul Tineretului în R.Moldova.

Tezele simpozionului int. al tinerilor cercetători. ASEM, 2008, vol.I, ediţia a VI-a,

p.212-214.

11. Concordanţa strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ privind sistemul

financiar al Republicii Moldova la standardele europene. În: Dezvoltarea economică în

contextul aspiraţiei de integrare europeană. Perspective şi Realizări. Tezele conf. Ştiinţifice

int. 23-24 octombrie 2009. USM, Chişinău, 2009, p.342-348.

Tezele principale ale cercetării şi-au găsit reflectare în publicaţiile ştiinţifice, fiind expuse în

11 lucrări cu un volum total de 4,0 coli de autor.

Sumarul compartimentelor tezei. În conformitate cu scopul şi sarcinile cercetării,

structura tezei cuprinde: introducere, patru capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluziile şi

recomandările, bibliografie, anexe şi lista abrevierilor utilizate.

În „Introducere” sunt argumentate actualitatea şi importanţa problemei abordate, scopul şi

obiectivele tezei, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a

lucrării, aprobarea rezultatelor, sumarul compartimentelor tezei.

În Capitolul I, „Bazele conceptuale privind sistemul financiar şi repere teoretice ale

integrării europene”, sunt sintetizate abordările teoretice privind noţiunea, structura, sfera de

cuprindere şi clasificarea sistemului financiar. De asemenea, au fost prezentate abordările teoretice

privind procesele integraţioniste din Europa fiind privite prin prisma a două viziuni conexe şi

anume: teorii privind relaţiile internaţionale şi teoriile economice. În Capitolul II, „Practica europeană privind constituirea şi armonizarea sistemului

financiar”, este examinată şi sintetizată experienţa europeană în constituirea şi armonizarea

componentelor sistemului financiar, identificîndu-se etapele şi perioadele integrării. Sunt

evidenţiate particularităţile funcţionării sectorului public în ţările europene şi modificările survenite

în cadrul corelării sistemelor financiare naţionale cu exigenţele comunitare.

Page 12: Igor Cibotaru Abstract

12

În Capitolul III, „ Evoluţia şi performanţele sistemului financiar al Republicii Moldova”, au

fost examinate etapele formării şi constituirii sistemului financiar din Republica Moldova, precum

şi baza legislativă a funcţionării componentelor acestuia. De asemenea, a fost efectuată analiza

eficienţei, particularităţile funcţionării şi tendinţele actuale din dezvoltarea principalelor subsisteme

financiare.

În Capitolul IV, „Racordarea sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele integrării

europene”, sunt vizate problemele armonizării cadrului legislativ din sfera financiară a Republicii

Moldova la standardele şi cerinţele europene, precum şi subliniate riscurile, ameninţările, părţile

forte şi vulnerabile, şi oportunităţile economiei naţionale, evaluarea cărora este necesară în procesul

elaborării direcţiilor de acţiune în vederea alinierii la exigenţele europene. Totodată, sunt prezentate

metode formale de procesare a informaţiilor în vederea creşterii eficienţei funcţionării şi gestiunii

sistemului financiar în concordanţă cu proprietăţile specifice ale acestuia.

Concluziile şi recomandările, formulate în teză, includ principalele raţionamente derivate din

premise, sinteza rezultatelor obţinute, elaborarea recomandărilor, care pot contribui la intensificarea

proceselor integraţioniste atît în cadrul fiecărei componente, cît şi al întregului sistem financiar. De

asemenea, este prezentat planul de cercetare de perspectivă a domeniului.

Page 13: Igor Cibotaru Abstract

13

1. BAZELE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL FINANCIAR ŞI REPERE TEORETICE ALE INTEGRĂRII EUROPENE

1.1. Abordările teoretice privind noţiunea şi structura sistemului financiar

Poziţia ţării în economia mondială depinde de modul de organizare şi conducere a

proceselor economice, de mecanismul de funcţionare a economiei naţionale. Fiecare economie are

structuri proprii de ramuri, forme specifice de organizare a activităţii agenţilor economici, multiple

instituţii cu funcţii diverse. În acelaşi timp, acestea folosesc instrumente diferite de stimulare sau

frînare a unor activităţi, metode de cuantificare a eforturilor şi de măsură a efectelor etc.

Finanţele reprezintă un element indispensabil al economiei oricărei ţări, prin intermediul

cărora are loc asigurarea circulaţiei fondurilor băneşti, reglarea structurii ramurale sau regionale a

economiei, implementarea mai rapidă a performanţelor tehnico-ştiinţifice, satisfacerea unor

necesităţi sociale etc.

Abordările conceptuale ale noţiunii de sistem financiar sunt în comuniune cu dezvăluirea

noţiunii de finanţe. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte finanţele ca fiind „totalitatea

mijloacelor băneşti care se găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea

funcţiilor şi sarcinilor sale“ [52, p.380]. O definiţie mai apropiată de semnificaţia pe care o au astăzi

finanţele, după mai mulţi autori şi specialişti în domeniu, este dată de Dicţionarul enciclopedic

român, după care finanţele ar reprezenta „relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul

repartiţiei produsului social şi în special al venitului naţional în legătură cu îndeplinirea sarcinilor şi

funcţiilor statului“ [53, p.396]. Finanţele îmbracă, în mod necesar, forma valorică, bănească. Din

punct de vedere istoric, ele sunt indisolubil legate de apariţia şi existenţa statului şi a relaţiilor

„marfă-bani.“

După un colectiv de autori, coordonat de academicianul Iulian Văcărel, finanţele exprimă

„relaţii sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit proces şi cu un

scop bine determinat“ [83, p.36].

În prezent, cuvîntul „finanţe“ a căpătat un sens mai larg, incluzînd în cadrul lor, pe lîngă

bugetul de stat şi bugetele locale, operaţiunile bancare şi de bursă, relaţiile comerciale şi asigurările

obligatorii şi facultative de bunuri şi persoane. Altfel spus, finanţele cuprind toate sferele vieţii

economice şi sociale, ale căror relaţii pot fi cuantificate prin intermediul banilor.

Cînd abordăm problema finanţelor, în general, putem accepta includerea, în cadrul acestei

noţiuni, a creditului, a finanţelor private, a asigurărilor, iar cînd ne referim la noţiunea de „finanţe

publice“, trebuie să avem în vedere faptul că, în cadrul lor, putem încadra numai acele raporturi,

relaţii, care se nasc între stat, pe de o parte, şi membrii săi, pe de altă parte, în calitate de

Page 14: Igor Cibotaru Abstract

14

contribuabili, dar şi de beneficiari ai unor servicii publice şi semipublice, şi, uneori, de resurse

băneşti, în mod direct [38, p.3].

În viziunea economistului Anghelache G., abordarea noţiunii de finanţe, presupune realizarea

distincţiei între finanţele publice, care sunt asociate cu statul, cu unităţile administrativ-teritoriale şi

alte instituţii de drept public şi au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor

societăţii, şi finanţele private, care sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societăţile de asigurări

etc., iar resursele lor financiare sunt destinate unor activităţi producătoare de bunuri şi servicii, în

scopul obţinerii de profit.

Astfel, finanţele private înglobează relaţiile de credit, precum şi relaţiile create în cadrul

asigurărilor obligatorii şi facultative, deoarece activităţile desfăşurate de băncile comerciale,

societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare specializate în această direcţie, bursele de valori,

societăţile de intermediere etc. urmăresc acelaşi scop final, realizarea şi maximizarea profitului, în

timp ce rolul finanţelor publice constă în satisfacerea intereselor generale ale societăţii [38, p.4].

Interconexiunile din cadrul sectorului public şi celui privat, precum şi între acestea, generează

o multitudine de relaţii financiare. Derularea unui proces formativ presupune existenţa unor

mijloace pe care iniţiatorul acestui proces le foloseşte în scopul elaborării, constituirii obiectului

(bun, serviciu, informaţie). Mijloacele se pot afla în patrimoniul subiectului dat sau care trebuie

constituit pe seama unui flux de transfer. Obiectul fluxului de transfer (bun, serviciu, informaţie

ş.a.) şi mijloacele utilizate pentru producerea lor pot fi exprimate atît fizic, material, cît şi valoric,

bănesc.

Aspectul bănesc al acestor procese şi fluxuri s-a individualizat pe măsura evoluţiei activităţii

sociale şi a generat relaţiile băneşti, în sfera cărora se includ şi relaţiile financiare. Relaţiile

financiare constituie relaţii băneşti de repartiţie a produsului global sau a componentelor sale, relaţii

care reprezintă transferuri monetare, în dublu sens, între buget şi firme sau între firme. Relaţiile

financiare sunt parte integrantă a relaţiilor economice, deoarece apartenenţa relaţiilor financiare la

sfera celor economice este determinată de faptul că sunt suportul unor raporturi între proprietăţi şi

modifică patrimoniul partenerilor sau cel puţin structura acestuia. Relaţiile financiare au loc

organizat, adică pe bază legală şi, de regulă, cu caracter de continuitate (stabilite prin lege

obligativitatea, cuantumul şi termenul ce caracterizează respectiva relaţie). Relaţiile financiare au

efecte cu caracter definitiv, aceasta presupune că, odată transferul financiar efectuat, modificarea de

structură a patrimoniului este, în principiu, ireversibilă şi, de asemenea, suma transferată nu se mai

poate reîntoarce la partea care a efectuat transferul.

Indiferent de diversitatea acestora, relaţiile financiare prezintă unele trăsături comune, ceea ce

permite gruparea lor pe domenii şi grupe, strîns legate între ele. În viziunea economiştilor americani

Lipsey R. şi Chrystal K., ansamblul relaţiilor financiare îndeplineşte condiţiile unui sistem, care

Page 15: Igor Cibotaru Abstract

15

formează sistemul relaţiilor financiare, sau sistemul financiar al ţării. [64, p.34]. Totodată, precizăm

că noţiunea de „sistem” are o multitudine de sensuri şi nuanţe. Astfel, economiştii europeni, Palan

R., Abbot J. şi Deans P. afirmă că, prin sistem se subînţelege şi „forma de organizare a ceva”, şi

„totalitatea organizaţiilor omogene după scopurile lor sau instituţiilor organizaţional-unite într-un

tot indivizibil”, şi „forma de organizare socială” [71, p.624].

În literatura de specialitate, există o multitudine de abordări referitor la definiţia şi structura

sistemului financiar. Din analiza abordărilor teoretice privind conceptul şi structura sistemului

financiar, menţionăm lucrările savanţilor şi cercetătorilor cu renume mondial, cum sunt: Adam K.,

Allen F., Blasi J., Calvo G., Crockett A., Dornbusch R., Gale D., Japelli T., Menichini A., Levine

R., Lipsey R.G., Petersen M., Purvis D.D., Ragan J.F., Rubin I., Stiglitz J., Stulz M. Rene, Thomas

L.B., precum şi din lucrările savanţilor şi cercetătorilor din România şi Republica Moldova, cum ar

fi: Anghelachi G., Brezeanu P., Chiriţă N., Ciupagea C., Hoanţă N., Matei Gh., Moşteanu T.,

Profiroiu A., Văcărel Iu., Cobzari L., Ciubotaru M., Casian A., Hîncu R., Manole T., Nichitin L.,

Архипов А.И., Дробозинa Л.А. Глущенко В.В., Павлова Л., Попов В. Сенчагов В.К. (Rusia),

Безгубенко Л. И., Василик О.Д., Опарин В.В., Шокун В. В. (Ucraina).

Abordarea noţiunii şi a structurii sistemului financiar este în funcţie de dezvoltarea relaţiilor

financiare în cadrul ţărilor cu economie planificată, comparativ cu ţările economie de piaţă. Astfel,

diferenţele de fond în mecanismul de funcţionare a acestor economii s-a reflectat în structura,

pîrghiile şi metodele administrative utilizate, cadrul instituţional şi juridic constituit. În plus, după

trecerea la economia de piaţă, toate ţările aflate în procesul tranziţiei au încercat crearea unor

structuri a mecanismului şi a sistemului financiar din ţările dezvoltate, însă specificul fiecărei

economii, precum şi moştenirea şi tradiţiile formate în cadrul tuturor tipurilor de relaţii au condus la

constituirea unei structuri mixte a sistemului financiar actual.

Astfel, sintetizînd definiţiile existente în literatura de specialitate, în ţările din spaţiul ex-

sovietic (Russia, Ucraina) se pronunţă următoarele particularităţi. În opinia unor economişti,

sistemul financiar al statului reprezintă, în primul rînd, diverse tipuri de fonduri financiare create la

dispoziţia sa, precum şi a acelor fonduri formate de către subiecţii economici şi alte instituţii

financiare, cu scopul utilizării acestora pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării [164, p.5].

Un alt grup de economişti, susţinători a acestei aprecieri, definesc sistemul financiar ca fiind

totalitatea factorilor influenţei constituţionale a statului asupra distribuirii PIB-lui, în consecinţă

formîndu-se fondurile centralizate şi descentralizate ale statului [166, p.9].

O altă definiţie, regăsită în literatura de specialitate din Rusia, relevă sistemul financiar ca

fiind un sistem al formelor şi metodelor de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor

mijloacelor băneşti ale statului şi întreprinderilor [97, p.59].

Page 16: Igor Cibotaru Abstract

16

După un colectiv de autori ruşi, noţiunea de sistem financiar are o dublă interpretare: în primul

rînd, ca ansamblu al instituţiilor care se ocupă cu operaţiile băneşti (fonduri, organizaţii, bănci,

companii etc.), şi, în al doilea rînd, ca sistem de relaţii financiare (finanţele publice şi finanţele

private) [100, p.10].

Sintetizînd opinia economiştilor români, sistemul financiar reprezintă un ansamblu de

domenii, grupe şi subgrupe de relaţii financiare.

Pe de altă parte, în literatura de specialitate din ţările cu economia dezvoltată, definiţia

sistemului financiar este privită prin prisma pieţelor financiare, ca fiind unul din elementele

componente importante. Economistul american J. Van Horn defineşte sistemul financiar ca „

ansamblul al instituţiilor şi al pieţelor, ce oferă servicii financiare întreprinderilor, cetăţenilor şi

guvernelor” [102, p. 34].

Un alt grup de economişti americani consideră că sistemul financiar reprezintă totalitatea

instituţiilor financiare, a decidenţilor pe piaţă (gospodăriile, firmele şi guvernul), precum şi a

pieţelor financiare, care asigură fluxul resurselor financiare în circuitul economic al unei ţări. [64,

p.43, p.52]

Sintetizînd informaţia prezentată mai sus, în opinia autorului, definiţia adecvată poate fi

următoarea: sistemul financiar al unei ţări reprezintă un ansamblu de verigi sau domenii de relaţii

financiare, care, în funcţie de rolul său, în realizarea proceselor economico-sociale şi obiectivele

urmărite, utilizează diferite forme şi metode de constituire, alocare şi redistribuire a resurselor

financiare.

Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex, putînd fi interpretat sub mai

multe aspecte, şi anume:

- ca sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care se vehiculează resurse financiare;

- ca sistem de instituţii, care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi distribuirea

fondurilor, precum şi elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare;

- ca sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi se

utilizează în scopuri precis determinate;

- ca sistem de planuri financiare (instrumente de conducere, reglare), care reflectă procese

prevăzute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp determinate. [69, p.32]

Structura sistemului financiar este prezentată de ansamblul elementelor acestuia, precum şi a

relaţiilor între ele. Sistemele financiare din diferite ţări se caracterizează prin structuri diferite, însă

cea mai des întîlnită este cea formată din două subsisteme, şi anume: finanţele publice şi finanţele

private. Trebuie menţionat faptul că, în literatura de specialitate, din ţările cu economie de piaţa

dezvoltată, principala verigă o constituie finanţele private. Finanţele sectorului privat reprezintă

Page 17: Igor Cibotaru Abstract

17

veriga iniţială a întregului sistem, deoarece, anume, aici, are loc formarea veniturilor şi resurselor

financiare primare şi, respectiv, redistribuirea acestora.

Doctorul în ştiinţe economice, O.D. Vasilik, delimitează componenţa sistemului financiar în

aşa fel, încît veriga sa de bază e constituită de finanţele publice [164, p.6]. El consideră că statul, în

vederea realizării funcţiilor sale, trebuie să dispună de o anumită cantitate de resurse financiare, care

se produc în complexul său economico-social. În acest scop, statul îşi desfăşoară activitatea

financiară, determinînd, prin intermediul legislaţiei, formele de mobilizare a veniturilor şi

cheltuielilor, pentru desfăşurarea progresului economic şi social în ţară. Finanţele publice reprezintă

veriga principală a sistemului financiar al statului. Acestea cumulează circa 80% din totalitatea

relaţiilor financiare şi conţine diverse instituţii financiare, cu ajutorul cărora statul îşi desfăşoară

activitatea financiară. Finanţele publice includ bugetul de stat, fondurile centralizate şi

descentralizate cu destinaţie specială, finanţele întreprinderilor şi ale organizaţiilor cu forma

proprietăţii de stat şi cooperative, creditul guvernamental, asigurările de stat.

Toate sferele finanţelor publice au domeniile proprii, specifice, însă funcţionează într-o

strînsă inderdependenţă. Baza finanţelor publice o reprezintă finanţele întreprinderilor şi ale

organizaţiilor cu forma proprietăţii de stat şi cooperative. Aici se produce mai mult de 90% din

produsul intern brut, care, la rîndul său, constituie obiectul principal al relaţiilor financiare. În

condiţiile formării relaţiilor de piaţă, o parte din sectorul public se diminuează, însă, încă mult timp,

acestui sector îi va reveni rolul decisiv în procesele de distribuire şi redistribuire, efectuat cu

ajutorul finanţelor [164, p.7].

Într-un mod complet diferit, este percepută structura financiară de către economistul

ucrainean V.V. Oparin. El efectuează delimitarea elementelor constitutive conform criteriului

mişcării fluxurilor băneşti şi locului de concentrare a resurselor financiare [165]. Drept criteriu al

delimitării sferelor, el propune nivelul sistemului financiar. Astfel, se delimitează patru sfere:

nivelul microeconomic – finanţele subiecţilor economici; nivelul macroeconomic – finanţele

publice; nivelul economiei internaţionale – finanţele internaţionale; nivelul general – piaţa

financiară.

Sfera subiecţilor economici financiari nu se împarte în verigi separate, deoarece au principii

comune de organizare şi metode de gestionare a activităţii economice. Există particularităţi legate

de forma proprietăţii sau de specificul ramurii. Însă, în opinia lui V.V. Oparin, acestea nu sunt atît

de esenţiale, încît, în baza lor, să se delimiteze aceste ramuri în verigi diferite. Aceste particularităţi

influenţează organizarea relaţiilor financiare, însă nu modifică esenţa acestora [165].

Sfera finanţelor publice caracterizează activitatea financiară a statului. Ea include verigi,

precum: bugetul de stat, creditul guvernamental, fondurile cu destinaţie specială, finanţele

sectorului public.

Page 18: Igor Cibotaru Abstract

18

Sfera finanţelor internaţionale reflectă funcţiile de redistribuire şi de schimb pe piaţa

internaţională, şi include trei direcţii: decontări internaţionale; finanţele organizaţiilor politice,

economice, umanitare internaţionale; instituţiile financiare internaţionale.

Sfera pieţei financiare cuprinde circuitul resurselor financiare în calitate de marfă specifică.

Piaţa financiară se împarte în piaţa monetară şi piaţa de capital, iar drept verigă separată a

sistemului financiar sunt considerate asigurările.

Această tratare oferă posibilitatea efectuării structurării depline a tuturor relaţiilor financiare,

delimitării şi caracterizării fluxurilor băneşti. Aceasta, de asemenea, oferă o premisă pentru

organizarea unui sistem bine determinat de gestiune a finanţelor la fiecare nivel, deoarece sunt

urmărite toate fluxurile băneşti dintre nivele.

În general, structura sistemului financiar prezintă următoarele sfere: • finanţele publice; • finanţele private.

Conform acestei structuri, finanţele publice cuprind finanţele generale ale statului şi

finanţele întreprinderilor de stat, iar, finanţele private includ finanţele întreprinderilor private şi

finanţele gospodăriilor casnice [163, p.14].

Fiecare verigă a sistemului financiar posedă particularităţi distincte, care sunt condiţionate

de specificul: compoziţiei relaţiilor financiare; compoziţiei fondurilor de mijloace băneşti; surselor

de formare a fondurilor de mijloace băneşti şi metodelor de acumulare a mijloacelor; direcţiilor de

utilizare a fondurilor de mijloace băneşti; destinaţiei fondurilor de mijloace băneşti; participanţilor

formării mijloacelor băneşti; participanţilor distribuirii şi utilizării fondului de mijloace băneşti;

proprietarului sau distribuitorului fondului de mijloace băneşti; rolului în procesul formării,

distribuirii şi redistribuirii PIB; părţii din distribuirea resurselor financiare.

Dacă ne referim la elementele componente ale sistemului financiar, putem să menţionăm că

unii autori mai evidenţiază în calitate de verigi: intermediarii financiari, asociaţiile obşteşti,

finanţele gospodăriilor casnice.

Un alt element din cadrul sistemului financiar este piaţa de capital. În linii mari, piaţa

capitalului cunoaşte doua compartimente distincte:

a. piaţa primară a capitalului, care, în principal, se referă la structura surselor de capital,

precum şi a căilor de urmat în vederea formării lui;

b. piaţa secundară a capitalului, pe care titlurile de valoare emise de întreprinderile aflate în

căutare de fonduri, pot fi, ulterior, negociate, adică vîndute şi cumpărate de diferiţi agenţi

economici.

La cele doua pieţe menţionate mai sus, pot fi adăugate relaţiile ce se formează ca urmare a

trecerii capitalului dintr-o forma funcţionala în alta, prin intermediul actelor de vînzare-cumpărare.

Page 19: Igor Cibotaru Abstract

19

Un alt element, destul de important în cadrul sistemului financiar îl constituie asigurările.

Asigurarea, ca sistem de protecţie a intereselor patrimoniale ale cetăţenilor, organizaţiilor şi

statului, constituie un element necesar al sistemului economico-social al societăţii. Crearea unui

sistem naţional de asigurare necesită elaborarea şi realizarea pe etape a unor măsuri în vederea

ridicării pieţei serviciilor de asigurare la un nivel mai înalt şi mai calitativ [128, p.236].

Importanţa deosebită a instituţiei asigurărilor este determinată de un şir de factori. În primul

rînd, asigurarea oferă o protecţie suplimentară a diverselor interese ale persoanelor fizice şi juridice,

indiferent de caracterul şi volumul măsurilor întreprinse de stat. În prezent, partea covărşitoare a

cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor catastrofelor naturale şi tehnologice se atribuie în

sarcina bugetului de stat, posibilităţile căruia sunt, datorită unor cauze obiective, limitate.

În al doilea rînd, folosirea mecanismului asigurărilor, în condiţiile actuale, permite

dezvoltarea rapidă a activităţii de antreprenoriat, perfecţionarea continuă a tehnologiilor de

producere folosite, luînd în consideraţie particularităţile ramurilor de bază ale economiei Republicii

Moldova, ale climei şi aşezării geografice.

Sistemul asigurărilor contribuie la dezvoltarea fiabilă şi stabilă a economiei unei ţări,

constituind o premisă suplimentară pentru ridicarea gradului de protecţie a populaţiei, asigurării

proprietăţii cetăţenilor şi a agenţilor economici. În acelaşi timp, dezvoltarea asigurărilor, în mare

măsură, depinde de gradul de perfecţiune al legislaţiei, al eficienţei politicilor bugetare, fiscale,

creditare şi monetare ale statului, de calitatea supravegherii activităţii de asigurare şi activităţii

stabile a organizaţiilor de asigurare [129, p.75].

În condiţiile în care asigurătorii autohtoni au posibilităţi reduse de acoperirea riscurilor în

asigurare, mai ales riscuri de proporţii mari, creşte rolul co-asigurării şi reasigurării.

În opinia autorului, conceptul privind structura sistemului financiar trebuie să fie

fundamentat pe crearea unui sistem financiar propriu, specific ţărilor care au realizat trecerea de la

sistemul de comandă la economia de piaţă. Astfel, poate fi analizat procesul de restructurare a

sistemului financiar. În acest context, poate fi propus conceptul de restructurare a sistemului

financiar, care va constitui baza elaborării doctrinei financiare a ţării, determinîndu-se influenţa

statului asupra gestiunii şi mişcării PIB (în cadrul procesului de redistribuire a valorii acestuia).

Privit din acest punct de vedere, sistemul financiar poate fi definit ca o conexiune intercorelată în

spaţiul economic şi juridic al procesului obiectiv de redistribuire a valorii PIB şi al procesului

subiectiv de influenţă a politicii ţării asupra lui. Conceptul restructurării sistemului financiar se

bazează pe următoarele principii:

1. conştientizarea esenţei economice a proceselor de formare şi direcţionare a resurselor

financiare în condiţiile economiei de piaţă;

Page 20: Igor Cibotaru Abstract

20

2. includerea, în componenţa sa, a totalităţii elementelor, legate de promovarea politicii

financiare a statului asigurată cu legislaţie corespunzătoare;

3. abordarea sistemică oferă posibilitatea de a privi componentele sistemului financiar într-o

corelaţie unică.

Scopul teoretico-practic al poziţiilor acestei concepţii oferă posibilitatea: • determinării abordărilor referitoare la crearea doctrinei financiare a statului; • introducerii sistemului unic de noţiuni şi definirii unice a acestora, atît la nivelul

profesionist–practic, cît şi în procesul de instruire; • determinării abordărilor legate de elaborarea modelelor economico–matematice de formare

şi mişcare a resurselor financiare ale ţării, a căror destinaţie funcţională trebuie să devină

prognozarea, planificarea şi analiza distribuirii valorii PIB; • evaluării situaţiei asigurării cu legislaţie corespunzătoare şi elaborării pachetului unic de

acte normative intercorelate, referitoare la funcţionarea sistemului financiar şi monitorizarea

lui ulterioară.

Sintetizînd informaţiile prezentate mai sus, după părerea autorului, structura sistemului

financiar poate fi privită prin prisma a trei elemente de bază, şi anume:

1) ansamblul domeniilor şi al elementelor relaţiilor financiare;

2) ansamblul fondurilor financiare formate în fiecare domeniu;

3) sistemul organelor financiare – aparatul financiar (infrastructura sistemului financiar), sau

sistemului financiar din punct de vedere al gestiunii financiare.

Divizarea sistemului financiar pe elemente aparte este condiţionată de sarcinile fiecărui

element, precum şi de metodele de formare centralizată sau descentralizată a fondurilor băneşti.

Privit prin prisma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un ansamblu de relaţii

financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire, distribuire şi utilizare a fondurilor

băneşti, şi este format din:

a).Sistemul financiar public, care cuprinde: Bugetul de stat şi bugetele locale; Bugetul

asigurărilor sociale de stat; Bugetele instituţiile publice autonome; Bugetele instituţiilor publice

finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale sau alte fonduri; Bugetele

instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii; Bugetul Trezoreriei Statului; Bugetele

fondurilor externe rambursabile; Bugetele creditelor externe nerambursabile; Creditul public.

b). Sistemul financiar privat, care cuprinde: creditul bancar; asigurările de bunuri, persoane şi

răspundere civilă; finanţele întreprinderilor.

Structura sistemului financiar, în funcţie de fondurile de resurse financiare, stă la baza

derulării fluxurilor băneşti în orice economie, dar, la rîndul său, ea decurge din concepţia asupra

Page 21: Igor Cibotaru Abstract

21

mecanismului financiar, avînd la bază o anumită politică financiară. [69, p.21].O imagine de

ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora după mai multe criterii:

a) după nivelul la care se constituie, distingem următoarele fonduri:

- la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se administrează de către autorităţile

sau instituţiile centrale, presupunînd, în principiu, realizarea unor obiective de interes

macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat, fondurile asigurărilor

sociale, fondurile de creditare);

- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi

comunelor);

- la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor, instituţiilor), avînd ca scop

satisfacerea nevoilor de funcţionare şi dezvoltare ale acestora.

b) după destinaţia dată resurselor din fondurile financiare:

- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor

destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru activităţile

curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de

investiţii;

- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extrabugetare pentru consumul

curent, fondurile de asigurări sociale, anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor

destinate acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale ale salariaţilor, precum şi partea din

resursele băneşti ale populaţiei destinată consumului curent;

- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurărilor de

bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;

- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale şi sunt

destinate finanţării unor nevoi imprevizibile.

c) după forma de proprietate, în care sunt administrate fondurile financiare:

- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondul

asigurărilor sociale de stat);

- fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de asigurare

şi reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale populaţiei).

d) după titlul cu care se fac prelevări:

- prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);

- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci, asigurările);

- transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii, ajutoare).

După cum s-a menţionat, sistemele financiare ale ţărilor dezvoltate au evoluat în alte condiţii,

astfel, încît accentul în derularea fluxurilor financiare este deplasat de la sectorul public către

Page 22: Igor Cibotaru Abstract

22

sectorul bancar privat şi pieţele financiare. Studiile efectuate pînă în prezent au lacune în încercarea

lor de a face o strictă delimitare între (1) sistemele financiare bazate pe bănci şi (2) sistemele

financiare bazate pe pieţe de capital. Aceste studii se referă la un mic set de ţări cu nivele ale

PIB/locuitor asemănătoare, astfel, încît acestea au indici de creştere, pe termen lung, similari. Dacă

se acceptă că Germania şi Japonia dispun de sisteme financiare bazate pe bănci, în timp ce Anglia şi

USA au sisteme bazate pe piaţa de capital, şi avînd în vedere că acestea au indici de creştere pe

termen lung similari, putem concluziona că structura sistemului financiar nu contează prea mult.

Deci, pentru a găsi importanţa economică a structurii sistemului financiar, economiştii trebuie să

extindă aria de cercetare pentru a include mai multe ţări cu nivele diferite de dezvoltare.

Deşi este suficient de utilă, această divizare a sistemelor financiare prezintă unele deficienţe.

Identificăm unele ţări care dispun de un sistem bazat pe bănci, în condiţiile în care sistemul lor

bancar este subdezvoltat, în comparaţie cu standardele internaţionale, şi invers, unele ţări, cu un

sistem bazat pe piaţa de capital, în condiţiile unui nivel comparativ subdezvoltat.

În consecinţă, se cere subliniată importanţa delimitarii ţărilor în funcţie de dezvoltarea

sistemului financiar. Se poate spune despre un sistem financiar că este subdezvoltat, dacă atît gradul

de dezvoltare al sectorului bancar, cît şi al pieţei de capital sunt sub valorile medii stabilite pe plan

internaţional. Rezultă, deci, trei categorii de structuri ale sistemului financiar: (1) subdezvoltate, (2)

bazate pe sectorul bancar sau (3) bazate pe piaţa de capital. Deşi, o asemenea clasificare prezintă

unele lacune, totuşi, ajută mai mult la compararea structurilor financiare din diferite ţări.

Indiferent de structura sistemelor financiare din diferite ţări, sistematizarea relaţiilor financiare

în cadrul unei ţări, în funcţie de diferite criterii, care permite atît realizarea unor judecăţi de valoare

privind eficienţa şi eficacitatea, optimizarea şi perfecţionarea acestor relaţii. Relaţiile financiare

trebuie să fie unificate în cadrul unui sistem statistic valid, care ar permite efectuarea unor

comparaţii între diferite sectoare, sfere sau domenii, cît şi realizarea unor analize comparative între

diferite state.

1.2. Fundamentarea teoretică a procesului de integrare europeană

Explicarea dinamicii procesului de integrare poate fi realizată prin analiza contribuţiilor pe

care le-au adus economia politică, ştiinţă politică şi teoria economică. În contextul renunţării la

suveranitatea naţională, în cadrul anumitor domenii de politici, de către guvernele Europei de Vest,

procesul integrării europene a constituit o provocare pentru teoriile existente şi a generat o

dezbatere ştiinţifică, în ceea ce priveşte rolul statului în cadrul acestui proces.

Page 23: Igor Cibotaru Abstract

23

Abordările teoretice privind procesele integraţioniste din Europa, din anii '50 şi începutul

anilor '60 ai secolului al XX-lea, trebuie să fie privite prin prisma a două viziuni conexe şi anume:

- teorii privind relaţiile internaţionale;

- teorii economice.

Contribuţii ştiinţifice importante la fundamentarea teoretică şi analiza proceselor

integraţioniste au fost realizate de către savanţii: Bache I., George S., Caporaso J., Etienne J.,

Forster A., Haas E., Hans P., Hoffmann S., Juravschi L., King, R.G., Lindberg L., Lupi A., Mishkin

F.S., Molle W., Schiff M., Shuman H., Tranholm-Mikkelsen J., Trotignon J., Wallace H.

Într-o primă instanţă, studiul integrării a fost iniţiat şi dominat de interpretările teoreticienilor

din sfera relaţiilor internaţionale. Disputa referitoare la primele evoluţii ale integrării europene a

apărut în cadrul adouă teorii concurente: neofuncţionalismul şi interguvernamentalismul.

Pentru a înţelege ideile care au stat la baza primelor încercări de a teoretiza integrarea

europeană, este necesar să ne referim la unul dintre demersurile dominante de după Cel de-al Doilea

Război Mondial, şi anume, cum să se evite un alt război. Această concepţie „funcţionalistă",

asociată, mai ales, scrierilor lui David Mitrany, a inspirat mişcarea Naţiunilor Unite. Era, mai

degrabă, o teorie referitoare la modalitatea de a realiza pacea mondială, decît o teorie despre

integrarea regională şi a reprezentat o abordare foarte diferită a problemei faţă de cea a federaliştilor

europeni, care îşi propuneau să subordoneze guvernele naţionale unei autorităţi federale

atotcuprinzătoare. Ideile funcţionaliştilor şi ale federaliştilor au fost reconciliate în cadrul

„federalismului funcţional", promovat de Jean Monnet, concepţie care, la rîndul ei, a constituit o

sursă importantă de inspiraţie intelectuală pentru teoria neofuncţionalistă a integrării europene. [39,

p.22]

Teoriile relaţiilor internaţionale aplicate integrării europene au fost dominate de realism.

Astfel, statele suverane constituiau unităţile de analiză fundamentale pentru înţelegerea relaţiilor

internaţionale. Iniţierea procesului de integrare a creat condiţii propice pentru cei care doreau să

dezvolte o abordare critică a acestui demers predominant.

Abordarea, care a avut cea mai puternică rezonanţă în cercurile academice şi politice, este

cunoscută ca teoria neofuncţionalismului integrării sau punctul de vedere neofederal.

Neofuncţionalismul este o teorie pluralistă a politicii internaţionale. Spre deosebire de teoriile

realiste mai tradiţionale, neofuncţionalismul nu concepea statul ca pe un actor unitar izolat; nici nu

considera că statele ar fi singurii actori de pe scena internaţională.

Potrivit acestei teorii, procesul de integrare este condus de efectele colaterale de la un

domeniu de politici la altul. Transferul de puteri către UE, în primul domeniu (de exemplu, pieţele

de bunuri), se bazează pe consideraţiile privind costurile şi beneficiile. O astfel de integrare

Page 24: Igor Cibotaru Abstract

24

generează necesităţi de ajustare în alte domenii, care modifică costurile şi beneficiile şi conduc,

totodată, la soluţii centralizate în acel domeniu. Acest proces este consolidat de factori, cum ar fi:

- conectarea diferitelor domenii de probleme şi necesitatea adoptării pachetelor de soluţii;

- puterea sporită a instituţiilor UE de a influenţa opinia publică, pe măsură ce resursele

sporesc;

- înţelegerea împărtăşită a avantajelor adoptării anumitor regimuri comune;

- legăturile cauzale dintre subiectele documentate de comitetele de experţi. [68, p.34]

Reprezentanţii de bază ai acestui curent sunt Ernst Haas, Leon Lindberg şi Philippe Schmitter.

În 1968, Haas a propus o definiţie a integrării politice europene, văzută ca un proces, în cadrul

căruia: „actorii politici din cîteva modele naţionale distincte sunt convinşi să-şi reorienteze

loialităţile, aşteptările şi activităţile politice către un centru nou, ale cărui instituţii posedă sau

solicită jurisdicţie asupra statelor naţionale preexistente. Rezultatul final al unui proces de integrare

politică este o comunitate politică nouă, suprapusă celor preexistente.” [91, p.16]

În definiţia lui Haas, se conţine, implicit, ideea dezvoltării unui stat european federal. Cu mai

multă prudenţă, Lindberg a definit integrarea politică ca pe un proces, însă fără referire la un punct

final: „integrarea politică este (1) procesul prin care naţiunile renunţă la dorinţa şi la capacitatea de

a dirija în mod independent politici externe şi interne-cheie, urmărind în schimb să ia decizii

comune sau să delege procesul decizional unor organe centrale noi: şi (2) procesul prin care actorii

politici, din cîteva modele naţionale distincte, sunt convinşi să-şi reorienteze aşteptările şi

activităţile politice către un centru nou [63, p. 149].

Prima parte a acestei definiţii se referă la două moduri „strîns legate” de adoptare a deciziilor:

repartizare şi delegare. Partea a doua a definiţiei tratează „modelele comportamentale afişate de

către decidenţii majori în materie de politici, de către funcţionarii de stat, parlamentarii,

conducătorii grupurilor de interese şi de alte elite”, care răspund noii realităţi, de transfer al

autorităţii politice spre un centru, prin reorientarea activităţilor politice proprii către nivelul

european.

Viziunea neofuncţională asupra dinamicii procesului de integrare europeană, referitoare la trei

segmente de bază, susţine următoarele:

- Uniunea vamală. Impulsurile către integrarea politicilor provin atît din dimensiunea externă,

cît şi din cea internă a liberei circulaţii a produselor. La nivel extern, stabilirea unui tarif extern

comun şi ajustarea lui regulată la circumstanţele schimbate necesită crearea unei politici comerciale

comune. Negocierile cu ţările terţe pot fi desfăşurate într-o lumină mai favorabilă de către uniunea

vamală, acţionînd ca o singură entitate, decît de către fiecare stat-membru de sine stătător. La nivel

intern, desfiinţarea numeroaselor bariere netarifare presupune armonizarea multor reglementări în

domenii extrem de diferite, precum impozitarea şi siguranţa. Pentru ca piaţa internă să funcţioneze

Page 25: Igor Cibotaru Abstract

25

adecvat, sunt, de asemenea, necesare măsuri pentru prevenirea distorsiunii concurenţei. De aici,

apare necesitatea creării unei politici comune în domeniul concurenţei, cu reguli pentru sectoarele

private şi publice.

- Piaţa comună. Stabilirea liberei circulaţii a factorilor productivi oferă, de asemenea, im-

pulsuri puternice pentru coordonarea politicilor. Libera circulaţie a muncitorilor cere în practică

recunoaşterea reciprocă a diplomelor sau certificatelor de competenţă profesională şi o oarecare

armonizare a măsurilor de securitate socială. Libera circulaţie a capitalului implică eliminarea unor

obstacole administrative, precum controlul valutar şi o oarecare armonizare a regulilor fiscale

pentru prevenirea scurgerii capitalului către statele cu un regim fiscal favorabil. În cele din urmă,

mobilitatea capitalului cere ajustarea politicilor monetare (ratele de schimb, dobînda) pentru a

diminua perturbările economice cauzate de speculaţie. Crearea unei pieţe comune ar putea duce la

investiţii concentrate în anumite regiuni şi la creşterea ratei şomajului în altele. Asemenea situaţii

impun măsuri ce ţin de politicile sociale şi regionale comune. Funcţionarea adecvată a pieţei

integrate poate fi împiedicată, într-un mod sever, de perturbările monetare. În plus, ţările cu o

monedă stabilă vor dori să împiedice ţările a căror monedă este în curs de depreciere să utilizeze

politica lor monetară ca mijloc pentru a-şi spori competitivitatea internaţională. Deci, piaţa unică

duce la o uniune monetară.

- Uniunea economică şi monetară. Urmărirea obiectivelor unei Uniuni Economice şi Mo-

netare presupune că integrarea se extinde într-un număr considerabil de diferite domenii de politici.

Scopul unei politici majore constau în stimularea condiţiilor favorabile şi stabile. Dat fiind faptul că

libera circulaţie a bunurilor şi a factorilor de producţie face ca economiile statelor-membre să fie

mai dependente reciproc, măsurile economice sau fiscale, luate de către un stat-membru, au mai

multe şanse de a afecta toate celelalte state, intrînd, probabil, în conflict cu politicile lor. Deoarece

statele-membre nu mai deţin autoritatea de a contracara asemenea perturbări prin măsuri ce ţin de

politicile comerciale sau monetare, coordonarea politicilor macroeconomice sau a altor politici

economice ale statelor-membre devine imperativă. [68, p.36]

Neofuncţionaliştii au apelat la conceptul de „spillover", pentru a arăta că, odată ce guvernele

naţionale fac primii paşi în direcţia integrării, procesul capătă autonomie şi implică guvernele mai

mult decît acestea şi-ar fi propus la început. Lindberg (1963: 10) defineşte conceptul, într-o

accepţiune generală, astfel: „spillover” se referă la o situaţie, în care o acţiune dată, raportată la un

obiectiv specific, creează o situaţie în care obiectivul iniţial poate fi asigurat doar prin acţiuni

suplimentare, care, la rîndul lor, creează noi circumstanţe şi nevoia de mai multă acţiune, şi aşa mai

departe. [63, p. 10]

Page 26: Igor Cibotaru Abstract

26

Pentru primii autori neofuncţionalişti sunt importante două tipuri de spillover: funcţional şi

politic. Un al treilea tip, „spillover” cultivat, a fost formulat mai tîrziu de către teoreticieni pentru

explicarea rolului jucat de Comisia Europeană în promovarea integrării. [39, p.27]

Tipul funcţional de spillover se bazează pe faptul că economiile industriale moderne erau

formate din elemente interdependente, iar izolarea unui sector de altele era imposibilă. Ipoteza de

bază derivată din această concepţie constă în interdependenţa sectoarelor economice astfel, dacă

statele-membre ar susţine integrarea într-un anumit sector economic, atunci aceasta va conduce la

un „spillover" în restul sectoarelor. Iar integrarea într-un domeniu ar deveni funcţională numai cu

condiţia ca sectoarele conexe cu acesta ar fi, la rîndul lor, integrate.

Ideea de spillover politic, formulată de neofuncţionalişti, este considerată foarte valoroasă în

explicarea procesului de integrare. Deciziile privind integrarea economică nu sunt luate doar pe

baza consideraţiilor economice, ci constituie o parte dintr-un proces politic mult mai vast. Decizia

finală este adoptată de politicieni din motive politice. [68, p.34] Tipul politic de spillover este

susţinut de o intensificare a presiunilor politice în favoarea promovării integrării în cadrul statelor

implicate. Odată ce s-ar produce integrarea în cadrul unui sector al economiei, grupurile de interese,

care acţionează în interiorul acelui sector, vor fi nevoite să exercite, la nivel supranaţional, presiuni

asupra organizaţiei responsabile de administrarea sectorului dat. Uniunile sindicale şi grupurile de

consumatori corespunzătoare ar urma acelaşi exemplu. În plus, guvernele ar fi supuse presiunilor şi

din partea altor grupuri de interese care, descoperind avantajele înregistrate de grupurile omoloage

în sectorul integrat, vor realiza că ar putea profita în mod similar, dacă sectoarele economice în care

activează ar fi, de asemenea, integrate. [39, p.27-28]

Al treilea tip de spillover, numit „cultivat", deoarece Comisia Europeană reprezenta

autoritatea de cultivare a contactelor şi a factorilor de presiune asupra guvernelor. Neofuncţionaliştii

presupuneau că presiunile spilloverului vor fi încurajate şi dirijate de către Comisia Europeană. Se

preconiza ca această instituţie să promoveze apariţia grupurilor de presiune în întreaga CE, dar şi să

stabilească contacte în culise cu grupuri naţionale de interese şi cu funcţionari din statele-membre,

care constituiau un alt grup de aliaţi potenţiali împotriva guvernelor naţionale. [161, p.20.]

O altă linie de gîndire, care a beneficiat de o atenţie sporită, constă în aşa-numitul

interguvernamentalism. Interguvernamentalismul a apărut ca o replică la teoria neofuncţionalistă a

integrării europene, iar reprezentantul lui de vază a fost Stanley Hoffmann. Întrebarea pusă în

discuţie a vizat rolul statelor sau, mai precis, al guvernelor statelor în relaţiile internaţionale.

În esenţă, critica lui Hoffmann la adresa neofuncţionalismului se baza pe o serie de contra-

argumente. În primul rînd, integrarea europeană trebuia tratată luîndu-se în considerare contextul

global. Integrarea regională constituia doar un aspect al evoluţiei sistemului internaţional mondial.

Neofuncţionaliştii au prezis un progres implacabil al procesului integrării; însă aceste afirmaţii se

Page 27: Igor Cibotaru Abstract

27

bazau pe o dinamică internă şi pe o presupunere implicită că circumstanţele contextului

internaţional sunt constante. Această critică a devenit relevantă sub incidenţa schimbărilor survenite

în situaţia economică globală a anilor '70 ai secolului XX.

În al doilea rînd, guvernele naţionale acţionau izolat, avînd influenţă singulară în procesul

integrării europene. Natura şi ritmul integrării au fost dirijate în funcţie de preocupările fiecărui

guvern pentru a proteja şi promova „interesul naţional”. Însă, în situaţia în care interesele naţionale

coincid, atunci poate fi acceptată o colaborare mai restrînsă [39, p.29-30].

Alte idei de bază al interguvernamentalismului vizau faptul că:

pe lîngă guvernele naţionale, există şi alţi actori care au un rol important în procesul de

integrare. Grupurile de interese influenţează procesul decizional al guvernului din cadrul

sectoarelor „politicii joase" (low-politics) (politica socială şi regională). Însă, influenţa nu se

reduce la aceste grupuri, presiunile se exercită şi de către funcţionarii de stat (în special

privind probleme economice) şi partidele aflate la conducere, ghidate de politica electorală;

[151, p.89].

guvernele naţionale sunt arbitrii finali ai deciziilor de bază, dispunînd de putere unică din

două motive: în primul rînd, pentru că erau înzestrate cu suveranitate legală; iar în al doilea

rînd, pentru că beneficiau de legitimitate politică, ele fiind unicii actori, aleşi în mod

democratic, în procesul de integrare. Din această perspectivă, dacă puterea instituţiilor

supranaţionale creştea, aceasta se datora faptului că guvernele considerau că lucrul respectiv

este în interesul lor naţional;

procesul de integrare europeană, guvernele aveau mult mai multă autonomie decît în teoria

neofuncţionalistă. Procesul de integrare rămîne, în esenţă, interguvernamental şi va evolua

atît, cît vor fi dispuse guvernele să-i permită să evolueze;

integrarea europeană este doar un aspect al evoluţiei politicii internaţionale. O astfel de

percepţie a condus la o perspectivă mai restrictivă a autonomiei guvernelor, accentuînd

restricţiile externe asupra acesteia (statele erau văzute ca actori independenţi, însă guvernele

lor erau dependente de poziţia statului în interiorul sistemului mondial).

Ulterior, o versiune mai riguroasă a interpretării interguvernamentale a CE, numită

interguvernamentalismul liberal, a fost dezvoltată de către Andrew Moravcsik (1993). Perspectiva

lui Moravcsik, pe care el o numeşte perspectivă liberală, era identică, în esenţă, cu interpretarea

neofuncţionaliştilor, anterior numită de noi pluralistă. Factorul fundamental ce determina

preferinţele unui guvern era reprezentat de balanţa intereselor economice pe arena internă.

A.Moravcsik, a fost deseori, criticat din cauza acestei perspective, oarecum, restrictive privind

procesul politic intern [148, p. 357-359; 145, p. 162; 162, p. 156-157].

Page 28: Igor Cibotaru Abstract

28

Printre principalele concluzii formulate în urma cercetării negocierilor din cadrul unui şir de

trative, realizate de către A.Moravcsik, sunt:

- opţiunile majore în favoarea Europei exprimau preferinţele guvernelor naţionale, nu

preferinţele organizaţiilor supranaţionale;

- preferinţele naţionale reflectau mai mult balanţa intereselor economice, decît interesele

politice ale politicienilor sau strategiile de securitate naţională;

- rezultatele tratativelor indicau puterea de negociere corespunzătoare fiecărui stat; delegarea

autorităţii decizionale către instituţiile supranaţionale denota, mai curînd, dorinţa guvernelor de a se

asigura că angajamentele tuturor participanţilor la înţelegerea încheiată vor fi îndeplinite, decît

ideologia federalistă sau convingerea în eficienţa inerentă a organizaţiilor internaţionale. [39, p.32].

El explică procesul de integrare prin prisma interesului pe care îl au guvernele naţionale în

transmiterea chestiunilor unei autorităţi de nivel superior, pentru a soluţiona, în mod eficient, unele

dintre problemele lor interne. În ceea ce priveşte integrarea progresivă, se consideră că ea a depăşit

cu mult nivelul prezis de o analiză economică a costurilor şi beneficiilor; această afirmaţie are

legătură, de asemenea, cu descoperirile şcolii economice bazate pe principiul alegerii publice. [68,

p.35]. Viziunile acestei şcoli pot fi raportate la viziunile şcolii de economie instituţională.

În ceea ce priveşte teoria economică, în perioada 1950-1960, primii economiştii, care au pus

bazele teoriei integrării economice, au fost J. Viner, J.E.Meade, J.Tinbergen, M. Bye şi B. Balassa.

Aceşti economişti renumiţi au tratat şi analizat aspecte variate ale fenomenului de integrare

economică, fiind generate de teoria uniunii vamale.

Teoria uniunii vamale dezvoltată de economistul J.Viner se axează pe studiul aspectelor

comerciale ale fenomenului de integrare economică, care apar şi se manifestă sub influenţa acestui

proces. Analiza lui Viner se plasează într-un cadru static, într-o situaţie de concurenţă pură şi

perfectă cu randamente de scară constante, fără evaluarea impactului dimensiunii pieţei asupra

preţurilor. În cercetările sale, J.Viner demonstrează că crearea unei uniunii vamale comportă două

consecinţe majore asupra circulaţiei mărfurilor:

- consecinţa benefică, denumită „efectul de creare de comerţ”. Efectul este avantajos şi

presupune o mai bună alocare a resurselor productive, întrucît apar noi surse de aprovizionare ale

căror costuri de producţie sunt mai mici;

- consecinţa defavorabilă, denumită „efectul de deturnare de comerţ”, care implică

substituirea foştilor producători cu alţii mai puţin eficienţi şi competitivi, determinînd astfel o

alocare ineficientă a resurselor productive.

În conformitate cu teoria lui Viner, efectul instituirii unei experienţe de integrare economică

va depinde de raportul dintre efectele de creare şi deturnare de comerţ, care, în final, determină

succesul sau insuccesul ei şi, implicit, contribuie la fundamentarea concluziei dacă integrarea este

Page 29: Igor Cibotaru Abstract

29

dezirabilă sau nu. Meritul principal al teoriei lui Viner constă, deci, în introducerea acestor două

noţiuni noi extrem de importante pentru efectuarea analizei uniunilor vamale. Ulterior succesorii lui

Viner au considerat că analiza efectuată a fost îngustă, deoarece se bazează doar pe efectul pur de

orientare a curentelor de schimb pentru un singur produs. Alţi autori, printre care H.Gehrel,

R.Lipsey, J.E.Meade, au încercat să elimine neajunsurile demonstraţiei lui Viner, luînd în

consideraţie şi efectele asupra consumului [111, p.13-14].

La rîndul său, economistul britanic J.E.Meade consideră crearea uniunii vamale drept un

optimum de gradul doi (second best) sau un liber schimb temperat, care permite o alocare a

resurselor ce se apropie cel mai mult de cea optimală şi, în plus, asigură specializări internaţionale

mai eficiente. Astfel, J.E.Meade a elaborat o serie de condiţii generale, necesare de respectat pentru

crearea unei uniuni vamale care să fie benefică nu numai pentru ţările-membre, dar şi pentru restul

lumii. Jerome Trotignon consideră că importanţa practică a acestor maxime a fost confirmată de

crearea Comunităţii Economice Europene la 1 ianuarie 1958, deoarece ele corespundeau, într-o

mare măsură, situaţiei ţărilor participante în momentul respectiv [94, p.42].

Teoria neoclasică consideră că atît analiza lui Viner, cît şi cea a lui Meade se înscriu în optica

staticii concurenţiale şi nu iau în consideraţie efectele dinamice şi de structură care survin în urma

creării unei uniuni vamale. Pentru eliminarea acestor neajunsuri, teoria dinamică a integrării

economice îşi propune drept scop o analiză mai complexă, care examinează efectele creării uniunii

asupra ameliorării producerii. Prin urmare, în urma favorizării circulaţiei informaţiilor, accentuării

concurenţei şi a fenomenului de concentrare, apariţiei economiilor de scară, dezvoltării comerţului

intra-ramural etc., uniunea devine posibilă. [95, p.37].

Economistul de origine maghiară Bela Balassa, fost profesor la Universitatea „John Hopkins”

de la Baltimore (SUA) şi consultant la Banca Mondială, a propus, în 1961, o tipologie pe larg

recunoscută şi utilizată pînă în prezent, care distinge cinci grade pe scara integrării mondiale: zona

de liber schimb; uniunea vamală; piaţa comună; uniunea economică şi monetară; uniunea politică

[90, p. 159].

Concluziile economiştilor referitoare la efectele etapelor de integrare regională sînt destul de

nuanţate, deoarece fiecare etapă de integrare prezintă atît aspecte pozitive, cît şi negative. Trecerea

la o etapă mai avansată de integrare se realizează odată cu eliminarea progresivă a obstacolelor

etapei precedente. Actualmente, blocurile regionale combină caracteristici specifice mai multor

forme concomitent, astfel se consideră că această clasificare este, mai cu seamă, taxonomică, un

model general de referinţă pentru procesul de regionalizare, pentru că realitatea economică prezintă

diferenţieri considerabile în raport cu formele ei clasice elaborate de Balassa.

Schematizarea procesului de integrare regională în etape distincte, la începutul anilor 60, a

fost posibilă datorită faptului că atît pe plan naţional, cît şi internaţional, sfera industrială şi

Page 30: Igor Cibotaru Abstract

30

financiară aveau linii de demarcaţie clare, reprezentînd domenii distincte. Însă, evoluţiile rapide ale

contextului economic internaţional, începînd cu anii 80, au produs interconexiuni puternice între

capitalul industrial şi cel financiar, astfel frontierele dintre aceste sfere fiind supuse unei estompări

progresive. [111, p.21].

Concluzia formulată de primii economişti, care au pus bazele teoriei privind integrarea

economică, şi, în particular, a uniunilor vamale, se rezuma la faptul că, în unele circumstanţe,

decizia unei ţări de a face parte dintr-o uniune vamală ar putea să se soldeze cu un regres al

nivelului său de producere. Primele două forme de integrare: zona de liber schimb şi uniunea

vamală, implică doar liberalizarea schimburilor de mărfuri şi doar a unor servicii între ţările

participante la integrare. Majoritatea grupărilor economice sunt, de fapt, instrumente comerciale, al

căror obiectiv principal constă în facilitarea comerţului între ţările-membre. Studiul celor mai

reprezentative blocuri comerciale relevă faptul că, cu timpul, unele blocuri se implică în anumite

domenii de integrare politică naţională, fiind încurajate de cîştigurile pe care le oferă cooperarea ce

depăşeşte limitele liberalizării comerţului.

Dezvoltările ulterioare ale teoriei integrării economice au condus la delimitarea a două

dimensiuni: integrarea pieţelor şi integrarea politicilor.

În ceea ce priveşte integrarea pieţelor, logica economică a integrării pieţelor se bazează, în

principal, pe economia bunăstării; într-adevăr, schimbul liber de mărfuri asigură un efect pozitiv

asupra prosperităţii tuturor părţilor implicate. El permite consumatorilor să aleagă produsul cel mai

ieftin; lărgeşte, în general, posibilitatea de alegere şi creează condiţii pentru obţinerea unor cîştiguri

ulterioare prin intermediul economiilor de scară. Libera circulaţie a factorilor de producţie permite

alocarea optimă a forţei de muncă şi a capitalului. Uneori, anumiţi factori de producţie lipsesc dintr-

un loc, unde, altminteri, producţia ar fi cea mai economă. Pentru a depăşi această problemă,

antreprenorii sînt capabili să-şi transfere capitalul din locurile cu preţurile mici spre altele care oferă

rezultate mai promiţătoare. Acelaşi lucru este valabil în cazul forţei de muncă: angajaţii vor migra

către regiunile unde munca lor este mai necesară şi, prin urmare, mai bine remunerată. O piaţă

lărgită a factorilor de producţie favorizează apariţia noilor posibilităţi de producţie, care, la rîndul

lor, permit utilizări noi, mai moderne sau mai eficiente ale factorilor de producţie (noi forme de

credite, ocupaţii noi etc). [68, p. 21].

Economia instituţională generează motivul pentru care majoritatea schemelor de integrare

încep cu integrarea pieţelor. Integrarea pieţelor poate să continue fără a solicita prea mult instituţiile

şi procesul de elaborare a politicilor. Înlăturarea barierelor poate fi, în general, clar şi uşor definită

şi, odată stabilită în tratate, este obligatorie pentru guverne, companii şi persoane private. Un

mecanism permanent de reglementare şi de luare a deciziilor nu este strict necesar. Respectarea

Page 31: Igor Cibotaru Abstract

31

acestor măsuri se face conform cerinţelor legale; orice firmă, persoană sau instituţie poate apela la

instanţele de judecată, dacă anumite încălcări dăunează interesului său.

Referitor la integrarea politicilor, într-o economie care lasă activităţile de producţie şi

distribuţie, în întregime, pe seama pieţei (jocului cererii şi ofertei), eliminarea obstacolelor din calea

circulaţiei mărfurilor şi a factorilor de producţie între ţări ar fi suficientă pentru realizarea integrării

economice depline. Însă, în cazul economiilor moderne, unde guvernul intervine frecvent în

economie, integrarea are drept scop sporirea bunăstării economice (prin corectarea imperfecţiunilor

pieţelor) şi realizarea mai multor obiective politice (distribuirea echitabilă a veniturilor).

Obiectivele şi formele reglementărilor se deosebesc de la o ţară la alta din cauza diferenţelor

dintre preferinţele acestora (tradiţii, instituţii etc). Ca urmare a strînsei legături internaţionale,

politicile unei ţări produc efecte şi în altă ţară. Integrarea politicilor poate aduce beneficii

economice, întrucît duce la restabilirea eficienţei în procesul de elaborare a politicilor. De

asemenea, sînt eliminate costurile de conformare suplimentare pentru companiile care operează la

nivel internaţional în baza unei multitudini de reglementări naţionale diferite. Prin urmare, pe

măsură ce integrarea economică progresează, sunt oferite impulsuri puternice pentru integrarea

diverselor segmente ale sistemelor naţionale de reglementare. [68, p. 22].

Un alt argument în favoarea integrării politicilor constă în crearea unui cadru comun de

politici ce oferă condiţii egale pentru funcţionarea părţilor integrate ale economiei. În prezent,

Uniunea Europeană reprezintă o grupare economică, care a avansat cel mai mult pe calea unificării

politicilor naţionale. Uniunea Europeană a instaurat instituţii supranaţionale ce definesc politica sa

în domenii distincte, deţin puterea de decizie şi de înaintare a propunerilor şi dispun de un grad

mare de autonomie. Majoritatea blocurilor comerciale existente în lume sunt departe de nivelul de

integrare politică, pe care l-a atins Uniunea Europeană şi nu dispun de instituţii supranaţionale [95,

p. 206].

Atunci cînd nivelul de integrare depăşeşte stadiul de uniunea vamală, pot să apară cîştiguri

Suplimentare, ca urmare a creşterii mobilităţii factorilor de producţie şi coordonării politicilor

monetare şi fiscale, acumularea de capital fizic, care se realizează prin investiţii străine directe, o

mai bună repartizare a forţei de muncă [111, p.24].

Economiştii Jean Etienne şi Rene Rivol au analizat consecinţele economice în urma

constituirii unei uniuni, divizîndu-le pe acestea în două nivele: microeconomic şi macroeconomic.

La nivel microeconomic, întreprinderile realizează reduceri ale costurilor de producere, ale

costurilor de transport, ale costurilor de intermediere financiară etc., datorită economiilor de scară.

Logica macroeconomică se bazează pe efectele asupra preţurilor, datorită faptului că diminuarea

costurilor antrenează reducerea preţurilor. Prin urmare, este favorizată creşterea veniturilor

întreprinderilor care, devenind mai puternice, pot cuceri noi pieţe, inclusiv cele externe. [90, p.162]

Page 32: Igor Cibotaru Abstract

32

Teoria modernă a integrării economice delimitează foarte clar etapele principale, formele,

principiile şi instrumentele procesului de integrare (atît a pieţelor, cît şi a politicilor). Astfel, în ceea

ce priveşte etapele integrării, acestea reprezintă:

a) crearea şi dezvoltarea zonei de liber schimb. În cadrul acestei forme de integrare, toate

obstacolele comerciale, cum ar fi taxele de import şi restricţiile cantitative, sunt desfiinţate

între parteneri. Circulaţia internă a mărfurilor este liberă, dar fiecare ţară poate aplica un

tarif vamal propriu cu privire la ţările terţe;

b) crearea şi implementarea uniunii vamale, care presupune desfiinţarea tuturor obstacolelor

legate de libera circulaţie a mărfurilor, în cadrul frontierei interne, pentru toate categoriile

de produse sau tipurile de mărfuri;

c) crearea pieţei comune, care se referă la: circulaţia complet liberă a produselor (mărfuri şi

servicii) şi a factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital), în cadrul frontierelor

interne, precum şi reglementări externe comune atît pentru produse, cît şi pentru factorii de

producţie [68, p. 23].

Dacă ne referim la integrarea politicii economice, teoriile contemporane prefigurează trei

forme şi anume:

uniunea economică. Această formă de integrare prezintă un grad înalt de coordonare şi

unificare a celor mai importante domenii ale politicii economice. Acestea includ cel puţin

domeniile asociate cu piaţa comună, cum ar fi reglementarea pieţei, concurenţa şi structura

industrială. În continuare, urmează domeniile legate de uniunea monetară, de exemplu,

politicile monetare şi macroeconomice. În final, sînt armonizate acele domenii cu un

caracter social mai pronunţat, precum politicile de redistribuire, politicile sociale şi de

mediu;

uniunea monetară, care este o formă de cooperare în cadrul căreia circulă o monedă co-

mună în toate statele-membre. De asemenea, circulaţia fluxurilor de capital este liberă; uniunea economică şi monetară. Aceasta îmbină caracteristicile uniunii economice cu cele

ale uniunii monetare şi presupune un grad înalt de coordonare a politicilor

macroeconomice şi bugetare. Avînd în vedere comuniunea dintre politicile monetare şi

cele macroeconomice, integrarea se desfăşoară simultan pentru ambele domenii de

politici.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) reprezintă forma superioară de integrare

economică şi implică o politică monetară comună şi instituţii monetare comune. În cazul Uniunii

Europene, „cea mai importantă formă a adîncirii integrării s-a realizat prin introducerea monedei

unice – euro. Sistemul politic european trebuie să se adapteze atît la Uniunea Economică Monetară,

cît şi la lărgirea extinderii ”.[111, p.27]

Page 33: Igor Cibotaru Abstract

33

Concomitent, trebuie să menţionăm două forme ulterioare ale integrării şi anume :

a) uniunea politică, integrarea care, la această etapă, dispune de o sferă mai largă de acţiune,

cuprinzînd domenii, precum politica de luptă împotriva criminalităţii (poliţia) şi politica externă, cît

şi politica de securitate ;

b) uniunea deplină, care presupune unificarea integrală a economiilor şi o politică comună privind

cele mai importante domenii sau sfere.

Toate aceste etape şi forme de integrare reprezintă construcţii ale teoriei economice. Primele

etape, zona de liber schimb, uniunea vamală şi piaţa comună, se referă la integrarea pieţelor într-un

cadru clasic de tip laissez-faire, iar etapele superioare (uniunea economică, uniunea monetară,

uniunea deplină) - la integrarea politicilor. [68, p. 23]

În practică, pentru realizarea şi stabilizarea primelor trei etape, este neceară o anumită formă

de integrare a politicilor (de exemplu, politica comercială pentru o uniune vamală sau politica

socială şi monetară pentru o piaţă comună). Pe de altă parte, s-ar putea ca acestea să nu fie pe deplin

cuprinzătoare sau incomplete, în sensul că circulaţia anumitor categorii de mărfuri poate fi exclusă

din aceste zone. În acelaşi mod, poate să se dezvolte o piaţă comună incompletă; libera circulaţie

internă poate fi limitată la anumite segmente ale pieţei forţei de muncă şi ale celei de capital, în

timp ce relaţiile externe pot fi comparabile cu zona de liber schimb sau cu o uniune vamală

(existenţa unor reglementări comune).

În ceea ce priveşte formele de integrare a politicilor, în practică, acestea se implementează

prin încheierea unor acorduri permanente între statele participante cu privire la procedurile necesare

realizării hotărîrilor sau la implementarea regulilor. Pentru o integrare eficientă a politicilor, sunt

create instituţii comune sau organizaţii internaţionale, care includ diferite regimuri. Regimurile sunt

definite ca seturi speciale de înţelegeri, reguli, organizaţii şi mecanisme de conformare, care

guvernează relaţiile dintre actorii publici şi privaţi într-un anumit domeniu de interes public. Ele

sunt create pe o bază funcţională ca răspuns la o problemă sectorială [68, p. 24].

În concluzie, teoria relaţiilor internaţionale şi teoria economică oferă un suport considerabil

pentru studierea proceselor de integrare sub diferite aspecte. În prezent, există o serie de cercetări

privind etapele, formele şi instrumentele utilizate în armonizarea anumitor domenii ale economiilor

naţionale, ţinîndu-se cont de dimensiunile ţării, gradul de dezvoltare şi de deschidere, potenţialul,

poziţia geografică etc. De asemenea, beneficiază de o experienţă solidă a proceselor integraţioniste

în cadrul său Uniunea Europenă, ceea ce va facilita demersurile R.Moldova. În acest sens, trebuie să

se ţină cont, de cîteva aspecte, şi anume:

- toate procesele, procedurile şi demersurile unei ţări în vederea integrării trebuie să ţină cont,

într-o primă instanţă, de interesele naţionale;

Page 34: Igor Cibotaru Abstract

34

- este necesară evaluarea impactului proceselor de integrare asupra economiei naţionale, astfel,

încît avantajele acesteia să absoarbă dezavantajele;

- determinarea clară a etapelor, a formelor şi instrumentelor integrării;

- cuantificarea costului fiecărei etape şi a surselor de finanţare.

1.3. Concluzii asupra fundamentărilor teoretice şi formularea problemelor spre cercetare Tema de cercetare se referă la un spectru larg de probleme privind relaţii financiare în cadrul

componentelor sistemului financiar, reformelor economice şi diverselor aspecte ale armonizării

financiare. O asemenea complexitate presupune identificarea unor categorii fundamentale în cadrul

cercetării date.

Complexitatea sistemului financiar prezintă utilizarea metodei descompunerii – divizarea

sistemului în părţi sau elemente – şi cercetarea acestor părţi ca obiecte separate. Însă, în cadrul

sistemului financiar, fiecare subsitem, devenit obiect separat de cercetare, se prezintă, la rîndul său,

ca un sistem complex. Astfel, este foarte importantă alegerea criteriului în funcţie de care va fi

structurat sau descompus sistemul financiar pentru a fi cercetat.

O înţelegere corectă a importanţei conceptului de sistem financiar, precum şi a existenţei

unei intercorelări strînse între finanţe, ca ştiinţă economică, şi gestiunea reală a finanţelor, necesită

aplicarea analizei în baza complementarităţii de sistem, în cadrul cercetărilor din acest domeniu.

Relaţiile financiare specifice din cadrul sferei financiare îşi găsesc concretizarea în

complementaritatea dintre fondurile financiare centralizate şi descentralizate, care vizează

delimitarea relaţiilor interne caracteristice fiecărei verigi. Complementaritatea de sistem poate fi

considerată una dintre cele mai importante proprietăţi ale sistemului financiar, ce generează

posibilitatea coordonării şi corelării între resursele şi necesităţile de surse ale tuturor verigilor

componente, cît şi corelarea cu exigenţele europene.

Se cere subliniat faptul că, în practica cercetării economice din Republica Moldova, în

ultimii ani, o serie de investigaţii ale elementelor componente ale sistemului financiar, prin prisma

integrării în structurile europene, au fost realizate de către: Bîrlea S., Ciobanu S., Chistruga M.,

Criclivaia D., Cucu M., Cuhal V., Erhan V., Gogîrnoiu Gh., Gotişan I., Fârţa C., Juravschi L.,

Moisescu G., Moraru A., Pîşchina T., Sîrbu O., Stegăroiu V., Ursachi E.,Vinogradova N.

Însă, concentrarea studiilor asupra problematicii sistemului financiar ca un întreg, pornind

de la structura complexă şi pînă la evaluarea eforturilor privind armonizarea la exigenţele

europene, suscită un aport considerabil pentru cercetarea ştiinţifică din R. Moldova.

Suportul informaţional al lucrării îl constituie materialele factologice şi datele

statistice furnizate de actele legislative ale UE, Republicii Moldova; materialele statistice din ţările

Page 35: Igor Cibotaru Abstract

35

Uniunii Europene, în special, cele furnizate de Comisia Europeană, Eurostat; Ministerul Finanţelor

al Republicii Moldova, Banca Naţională a Republicii Moldova, materialele statistice furnizate de

Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova; materialele centrelor de cercetare din

străinătate, precum şi materialele unor organisme internaţionale de prestigiu, ca: Banca Mondială,

Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, materialele TACIS

şi UNDPD.

De asemenea, în teză sunt luate în considerare rezultatele cercetărilor concretizate de către

cele mai importante centre internaţionale de cercetări economice şi financiare, dintre care

menţionăm: The Royal Swedish Academy of Sciences, European Public Choice Society (EPCS),

Center for Social and Economic Research (CASE), Canadian Institute of Advanced Research

(Univ. Vancouver), Consortium for Economic Policy Research and Advice (CEPRA), Oxford

Financial Research Center (Oxford University), Social Science Research Center Berlin (WYB),

Centre for European Reform (London), Institut of Comparated Economic Analises (Vienne),

Центр Экономических и Финансовых Исследований и Разработок (CEFIR), Институт

Экономики Переходного Периода, Institutul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor

Slăvescu” al Academiei Române, Academia de Studii Economice Bucureşti, Grupul de Economie

Aplicată (Bucureşti); Societatea Academică Română (SAR). Dintre centrele naţionale de cercetări

în domeniul economic şi financiar menţionăm: Academia de Studii Economice din Moldova,

Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Institutul Naţional de Economie şi Informaţie,

Institul de Politici Publice, Centrul de Studiere a Problemelor Pieţei din cadrul Academiei de

Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică din cadrul Ministerului Economiei,

Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară din Moldova etc. Scopul lucrării constă în analiza sistemului financiar al Republicii Moldova şi

identificarea discrepanţelor existente între cele două sisteme (al R.Moldova şi UE) în vederea

elaborării unor propuneri relevante privind perfecţionarea funcţionării acestuia şi a măsurilor de

armonizare din perspectiva proceselor de integrare. În vederea realizării scopului propus, au fost

determinate următoarele obiective ale cercetării: analiza concepţiilor fundamentale privind

sistemul financiar al statului, precum şi al elementelor componente; studierea şi generalizarea

experienţei ţărilor europene privind armonizarea sistemelor financiare proprii pe parcursul creării

şi dezvoltării spaţiului european; urmărirea evoluţiei în formarea structurii sistemului financiar şi

reglementarea acestuia în R. Moldova; evidenţierea particularităţilor existente în cadrul fiecărei

componente a sistemului financiar şi aprecierea eficienţei funcţionării acestora în baza indicatorilor

financiari; studierea şi analiza contribuţiei verigilor componente la formarea unei structuri

consolidate a sistemului financiar şi funcţionalitatea acestuia prin prisma derulării fluxurilor

Page 36: Igor Cibotaru Abstract

36

financiare; determinarea direcţiilor de perfecţionare a cadrului legislativ al R.Moldova în contextul

ajustării la standardele europene.

Din cauza complexităţii, este dificilă abordarea integrală a sistemului financiar. În această

situaţie, este mai eficientă apelarea la metoda descompunerii – divizarea sistemului în părţi sau

elemente – şi cercetarea acestor părţi ca obiecte separate. Însă, în cadrul sistemului financiar, fiecare

subsistem, devenit obiect separat de cercetare, se prezintă, la rîndul său, ca un sistem complex [97,

p. 62]. Astfel, devine foarte importantă alegerea criteriului în funcţie de care va fi structurat sau

descompus sistemul financiar pentru a fi cercetat.

În acest context, este necesară sublinierea componentelor sistemului financiar, evidenţiate şi

măsurate prin intermediul Statisticii Internaţionale privind Finanţele Guvernamentale (IGFS).

Sistemul conturilor naţionale, implementat în R. Moldova, conform standardelor internaţionale,

divizează întreaga economie în 5 sectoare, fiecare regrupînd unităţile instituţionale omogene din

punct de vedere al funcţiilor şi al surselor de finanţare astfel: societăţi şi cvasi-societăţi

nefinanciare; instituţii financiare; administraţia publică; administraţia privată; gospodării.

Deşi s-au efectuat o multitudine de reforme în sistemul statisticii naţionale, totuşi, se mai

impun cîteva etape importante pentru omogenizarea şi comparabilitatea diferitelor tipuri de

contabilităţi din cadrul economiei naţionale. În acest sens, se va realiza trecerea la Standardele

Internaţionale ale ţinerii evidenţei contabile atît la nivelul sectorului privat, cît şi la cel public.

După cum a fost menţionat în paragraful 1, structura sistemului financiar poate fi privită prin

prisma mai multor criterii, cele mai utilizate fiind: finanţele publice şi finanţele private. În scopul

realizării cercetării date, sistemul financiar din R. Moldova trebuie să fie structurat în funcţie de

ultimele restructurări realizate la nivelul sectorului financiar nebancar şi a fluxurilor financiare.

Astfel, considerăm că circulaţia resurselor băneşti, în cadrul sistemului financiar, are loc între

următoarele verigi componente, distincte din punct de vedere al specificului activităţilor

desfăşurate:

- sistemul financiar public;

- finanţele întreprinderilor;

- sistemul bancar (monetar);

- piaţa financiară nebancară.

Transformările permanente ce au loc se realizează în concordanţă cu dezvoltarea economiei

naţionale, precum şi în vederea funcţionării echitabile pe pieţe europene, în conformitate cu

standardele şi criteriile acceptate pe plan internaţional. În ceea ce priveşte piaţa bancară şi cea

financiară nebancară, se poate constata că specificul activităţilor desfăşurate a implicat, încă de la

începutul constituirii acestora, o armonizare pe plan european şi internaţional. De aceea,

Page 37: Igor Cibotaru Abstract

37

reglementarea activităţii acestor sectoare, întotdeauna, a ţinut cont de reglementările internaţionale

şi se află pe poziţii net superioare, comparativ cu finanţele publice şi ale întreprinderilor.

Totodată, prin elaborarea şi implementarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducerea

Sărăciei, Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – R. Moldova, Strategia Naţională de Dezvoltare,

şi a noul program de activitate, Guvernul a iniţiat o serie de proiecte privind reformele

organizaţionale şi informaţionale, în primul rînd, la nivelul sectorului public, care vizează trecerea

treptată la gestiunea finanţelor publice în baza unor standarde internaţionale.

Consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova, în condiţiile reorganizării

economiei, este însoţită de căutarea activă a modelelor empirice, care se bazează pe rezultatele

practicii economice pe plan internaţional. Însă, nu există o metodă universală de efectuare a

modificărilor rapide şi cardinale, care ar răspunde, în mod optim, intereselor tuturor păturilor

sociale şi ale statului în întregime. Remarcînd faptul că, sectorul bancar şi sectorul financiar

nebancar, în special, asigurările şi domeniul microfinanţării, s-au dezvoltat în baza reglementărilor

internaţionale prin aplicarea unor acorduri, norme şi regulamente standardizate, cît şi prin

participarea la capitalul statutar ale companiilor şi societăţilor autohtone, armonizarea lor se

realizează într-un ritm mai rapid, comparativ cu sectorul public.

În concluzie, se poate afirma că necesitatea analizei sistemului financiar rezidă în două

considerente majore: în primul rînd, evaluarea performanţelor prin prisma asigurării circulaţiei

libere şi eficiente a fluxurilor financiare între verigile sistemului bugetar, şi, în al doilea rînd,

identificarea tangenţelor şi elaborarea direcţiilor în armonizarea componentelor sistemului financiar

cu structurile financiare europene. Considerăm că armonizarea la nivelul sectorului public prezintă

o importanţă majoră, datorită rolului său în organizarea şi reglementarea tuturor proceselor din

cadrul economiei naţionale. Astfel, prezenta cercetare se va focusa pe analiza accentuată a

sectorului financiar bancar, nebancar şi a celui public, realizîndu-se, într-o primă etapă, o sinteză a

experienţei europeane, în aceste sfere, în perioada creării şi dezvoltării spaţiului european.

Page 38: Igor Cibotaru Abstract

38

2. PRACTICA EUROPEANĂ ÎN CONSTITUIREA ŞI ARMONIZAREA SISTEMULUI FINANCIAR EUROPEAN

2.1. Constituirea şi funcţionarea sistemului financiar european

Evoluţia sectorului bancar şi a pieţei financiare nebancare din Republica Moldova

demonstrează un nivel înalt de integrare cu structurile europene similare. Datorită specificului

activităţii desfăşurate, credem că armonizarea integrală se va realiza, în primul rînd, prin

intermediul băncilor şi al instituţiilor pieţei financiare. În acest sens, este necesară analiza

experienţei europene din sistemul financiar, pentru stabilirea treaptei pe care se află acest sector din

R. Moldova şi pentru armonizarea cu sistemul financiar european.

Infrastructura sistemului financiar facilitează derularea fluxurilor financiare, operarea cu

hîrtiile de valoare şi alte instrumente financiare între participanţii la sistem, astfel, constituind

componentul principal al întregului sistem financiar. Infrastructura pieţei cuprinde varietatea

plăţilor şi a tranzacţiilor cu hîrtiile de valoare, clearingul şi sistemul de decontări, mixul de măsuri,

instituţii, reguli şi proceduri cu care se operează. Ca urmare a rolului extensiv şi a complexităţii

componentelor, infrastructura pieţei monetare, pieţei obligaţiunilor, pieţei bancare şi bursei de

valori sunt considerate ca „sistemul cardio-vascular” al sistemului financiar european.

În cadrul cercetărilor realizate, am identificat două perioade importante în constituirea şi

funcţionarea sistemului financiar european:

I. Prima perioadă de cercetare este cea pînă la anul 1999, cînd, în spaţiul european, circulau

monedele naţionale ale statelor-membre;

II. A doua perioadă este cea de după 1999, cînd euro devine monedă de cont, care fiind lansată

în circulaţie, devine monedă efectivă în anul 2001.

Pînă în anul 1999, sunt distinse două modele de bază ale dezvoltării structurii sistemului

financiar european:

a) sistemul financiar dominat de sectorul bancar (modelul germano-japonez)1;

b) sistemul financiar dominat de piaţa de capital (modelul anglo-american).

Importanţa pregnantă a acestor două componente economice indispensabile de dezvoltare

sustenabilă a unei economii de piaţă este reflectată în figurile A1.1. şi A2.2 Prin intermediul

sistemului bancar şi al pieţei de capital are loc derularea unui ansamblu complex de fluxuri

financiare, generatoare ale dezvoltării economice continue şi stabile ale comunităţii europene.

Particularităţile caracteristice fiecărui model de funcţionare a sistemului financiar sunt

reflectate în tabelul 2.1.

1 În literatura de specialitate regăsim referinţe la „sistemul bancar”. Însă, în vederea realizării delimitării noţiunii de sistem financiar, am considerat oportună înlocuirea cuvîntului „sistem” cu „sector”.

Page 39: Igor Cibotaru Abstract

39

Tabelul 2.1. Particularităţile funcţionării celor 2 modele ale sistemelor financiare (pînă la lansarea euro în 1999)

Sistemul financiar dominat de sectorul bancar

Sistemul financiar dominat de piaţa de capital

Persoanele fizice păstrează economiile lor, preponderent, în băncile comerciale, care, la rîndul lor, reprezintă sursa externă principală de finanţare a sectorului corporativ.

Depozitele bancare nu constituie instrumentele principale de realizare a economiilor şi a investiţiilor pentru persoanele fizice.

Băncile comerciale reprezintă investitorii activi în capitalul corporaţiilor şi al întreprinderilor (conform prevederilor legislative), de asemenea, participă la piaţa obligaţiunilor corporative.

Persoanele fizice investesc direct în piaţa de capital, achiziţionînd acţiuni şi obligaţiuni corporative. Se extinde creşterea investiţiilor, realizate de persoanele fizice, în fondurile de pensii şi fondurile investiţionale cu ajutorul intermediarilor non-bancari.

Pe lîngă activitatea de creditare vertiginoasă pe care o promovează banca comercială, aceasta din urmă emite acţiuni, obligaţiuni şi alte hîrtii de valoare (cambii bancare, certificate bancare, cecurile), pe care le plasează pe piaţa de capital în scopul mobilizării unor resurse financiare suplimentare.

Conform acestui model, băncile comerciale joacă un rol nesemnificativ în finanţarea sectorului corporativ, în timp ce piaţa obligaţiunilor corporative şi bursele de valori sunt predominate de investitorii non-bancari.

Sursa: elaborat de autor în baza surselor 169 şi 171.

Modelul germano-japonez, numit şi modelul european (de altfel, practic, toate statele-membre

ale UE îşi dezvoltă sistemul financiar în baza lui), presupune prezenţa unui grup de bănci

comerciale (numărul grupului variind de la 3 la 5 bănci comerciale mari – Bănci Transnaţionale)

care deţin o poziţie de influenţă asupra deciziilor investiţionale ale companiilor non-financiare

(graţie volumului de credite acordate). Băncile comerciale germane gestionează aproximativ 64%

din numărul total de acţiuni plasate în circulaţie, în posesia persoanelor fizice aflîndu-se peste 20%.

În comparaţie cu modelul european, cel anglo-american presupune că persoanele fizice deţin circa

50% din acţiunile plasate în circulaţie [169].

În cadrul modelului anglo-american, companiile se axează primordial pe surse interne de

finanţare, ceea ce, respectiv, le face mai independente de sectorul bancar. Aceste surse sunt obţinute

din vînzarea hîrtiilor de valoare la bursa de valori, în timp ce, în Europa continentală, sursele de

finanţare externă au provenienţă bancară. Astfel, din vînzarea hîrtiilor de valoare la bursa de valori

engleză, sunt mobilizate aproximativ 50-75% din fonduri, în Europa continentală, această cifră

atingînd ceva mai mult de 30% [170].

Majoritatea statelor-membre ale UE promovează dezvoltarea sistemului financiar dominat de

sectorul bancar, excepţie făcînd Marea Britanie, al cărei sistem financiar se axează pe piaţa de

capital. Studiile realizate denotă predominarea avantajelor sistemului financiar bazat pe sectorul

bancar [117, 171], deşi dezavantajele acestui model sunt pe larg cunoscute economiştilor încă din

anii 90 ai sec. XX. Astfel, devine evident faptul că o subdezvoltare a pieţei de capital poate

Page 40: Igor Cibotaru Abstract

40

împiedica capacitatea de restructurare a economiei în conformitate cu modificările tehnologice

[170].

Din aceste considerente, este binevenită cercetarea studiilor realizate de economiştii europeni,

care fundamentează argumentele pro şi contra dezvoltării sistemului financiar european bazat pe

sectorul bancar sau a celui bazat pe piaţa de capital.

Conform adepţilor sistemului financiar axat pe dezvoltarea sistemului bancar – acţionarii îşi

asumă responsabilitatea în domeniul securităţii calităţii de gestiune corporativă. Ca rezultat al

acestui aspect, este imposibilă denaturarea informaţiei financiare şi alocarea neeficientă a

investiţiilor, care, respectiv, pot conduce la o creştere economică nesemnificativă [150, 154]. Pro-

argumentele economiei bazate pe sectorul bancar reflectă, de fapt, critica economiei bazate pe piaţa

de capital. Economiştii europeni, adepţi ai dezvoltării pieţei de capital, argumentează că obiectivul

primordial al băncii comerciale îl reprezintă garantarea propriului beneficiu, şi numai după aceasta

încurajarea investitorilor în alocarea capitalurilor lor, în special, în proiecte conservative

(neriscante), în timpul în care proiectele noi şi înalt-riscante însoţite de scontarea beneficiilor mari,

deseori, înregistrează insuficienţă de investitori.

Pe de altă parte, o piaţă de capital bine dezvoltată permite proprietarilor prolongarea

longevităţii proiectului prin încurajarea investitorilor de a plasa în proiecte de lungă durată, care se

vor solda cu beneficii înalte. Pe lîngă aceasta, se consideră că băncile comerciale formează relaţii de

lungă durată cu întreprinderile sau companiile în scopul deţinerii unei influenţe enorme asupra

acestora, ajungînd, uneori, la situaţii de abuz. În sfîrşit, sistemul financiar centrat pe piaţa de capital

are posibilitatea de a se dezvolta în baza unui set complex şi flexibil de instrumente financiare ce

asigură o calitate înaltă de gestiune eficientă a riscului [150, 154].

O altă argumentare pro piaţa de capital constă în faptul că prezenţa şi dezvoltarea pieţei

financiare conduc la diminuarea şi constrîngerea influenţei sistemului bancar, şi creează

posibilitatea dezvoltării intermediarilor financiari (de exemplu, a investitorilor riscanţi – venture

capitalists), care au acces la realizarea investiţiilor în companiile mici, toate acestea fiind efectuate,

evident, în formă indirectă prin piaţa de capital [174]. Piaţa de capital, de asemenea, permite

extinderea activităţii antreprenoriale – aplicîndu-se emisiunea şi plasarea acţiunilor la bursa de

valori şi diminuarea/lichidarea activităţii antreprenoriale prin vînzarea parţială sau totală a acţiunilor

deţinute. Deşi, la finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, trebuie să menţionăm rolul distinctiv şi

importanţa sistemului bancar în finanţarea pas-cu-pas a acestui sector important al economiei de

piaţă.

Studiul în domeniul legislativ a demonstrat că sistemul legal european (al „vechii” Europe)

protejează drepturile acţionarilor, creditorilor şi a investitorilor străini mai eficient decît sistemul

legal al „noii” Europe şi, în general, în sistemele financiare dominate de piaţa de capital. Pe de altă

Page 41: Igor Cibotaru Abstract

41

parte, statele-membre cu un nivel scăzut al protecţiei investitorului dezvoltă sistemul financiar bazat

pe sectorul bancar. Întregul sistem legislativ european „vechi” rezidă în patru surse: dreptul general

al Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi cel al scandinavilor, în care sunt respectate pe deplin

drepturile investitorilor străini; pe cînd sistemul legislativ european „nou” se axează mai mult pe

protecţia creditorului.

Făcînd abstracţie de diferenţele stipulate între cele două modele de bază ale dezvoltării

structurii sistemului financiar european, considerăm că este evidentă tangenţa funcţională a acestora

[150, 154]. Astfel, tangenţa funcţională presupune că dihotonomia economică a băncilor comerciale

şi pieţei de capital conduc la acordarea serviciilor, diferite după esenţa şi natura lor, dar cu caracter

de complementaritate, care la rîndul său afectează pozitiv creşterea economică europeană. Sistemul

financiar bazat pe sectorul bancar eficient asigură gestiunea riscului şi deţine posibilitatea de

selectare a potenţialului debitor, însă aceasta poate conduce la diminuarea investiţiilor direcţionate

în proiectele riscante de elaborare a noilor tehnologii [160, 185].

Din aceste considerente, UE tinde spre o integrare completă a sistemului financiar, care va

conduce, de asemenea, la reducerea costului de capital şi, astfel, va stimula creşterea economică. De

fapt, integrarea financiară europeană diferă de sistemul financiar prin faptul că permite posibilitatea

de a negocia cu instrumentele financiare, neglijînd atît hotarele naţionale, cît şi pe cele globale.

Consecinţele integrării sistemului financiar constau în următoarele [88]:

1) implementarea eficientă a politicii monetare în spaţiul european,

2) realizarea obiectivelor euro-sistemului în instaurarea stabilităţii financiare, extinderea

oportunităţilor de segmentare şi diversificare a riscului şi majorarea lichidităţilor pe piaţa

financiară,

3) asigurarea funcţionalităţii sistemului de plăţi, care se referă şi la decontările cu hîrtiile de

valoare şi la sistemul de decontări brute,

4) asigurarea şi direcţionarea, de către sistemul financiar integrat, în timp şi spaţiu, a resurselor

de la participanţii la piaţa financiară cu excedent financiar către cei care înregistrează o

insuficienţă de disponibilităţi băneşti,

5) similitudinea preţurilor la instrumentele financiare ce operează cu fluxuri financiare

identice,

6) operarea eficientă cu instrumentele financiare astfel, încît vor fi excluse divergenţele

sistematice în alocarea portofoliului şi a surselor de finanţare (consolidarea finanţelor) a

agenţilor economici în limitele regionale.

Integrarea financiară europeană, în scopul consolidării poziţiilor euro-spaţiului, presupune

reunirea următoarelor pieţe: piaţa monetară, piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative, bursa de

valori şi piaţa bancară (figura 2.1).

Page 42: Igor Cibotaru Abstract

42

Figura 2.1. Componentele de bază ale integrării financiare europene Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38].

Piaţa monetară. Cînd Consiliul de Guvernare a anunţat aprobarea strategiei politicii monetare

în octombrie 1998, cu puţin înainte de formarea Uniunii Europene Monetare (EMU), problema

principală consta în capacitatea strategiei de înglobare a tutror circumstanţelor apărute înante de

lansarea euro şi după aceasta. Strategia politicii monetare asigură o abordare consistentă şi

sistematică de promovare a politicii monetare, care constă din două componente prioritare: (I)

definirea cantitativă a obiectivului primar al BCE – stabilitatea preţurilor şi (II) structura focalizată

pe doi piloni ai principiului de organizare a analizei ce stau la baza evaluării perspectivelor de

dezvoltare a preţurilor. Cei doi piloni constituie:

- principiul de organizare a analizei interne a rezultatelor politicii monetare promovate;

- coordonarea deciziilor luate cu piaţa financiară.

Astfel, în cadrul analizei interne a rezultatelor politicii promovate, este inclusă şi analiza

monetar-creditară. De facto, analiza monetar-creditară presupune un studiu al informaţiei financiare

şi economice, cu implicarea unui instrumentar monetar-creditar vast şi a metodelor, care, fiind

însoţite de o bază informaţională detaliată, permit identificarea dimensiunilor reale ale pericolelor

provocate de tendinţele monetar-creditare de bază şi evaluarea riscurilor aferente stabilităţii

preţurilor.

În scopul iniţierii analizei monetare în contextul strategiei promovate şi respectării

benchmarkingului2 în evaluarea dezvoltării monetare, BCE (în decembrie 1998) a anunţat valoarea

de referinţă a ratei anuale de creştere a masei monetare (agregatul M3) de 4½%. Selectarea M3 este

condiţionată de faptul că reprezintă un agregat generalizator al masei monetare şi care constă în

relaţii apropiate de nivelul preţurilor (figura 2.2.). În acelaşi timp, este evident faptul că politica

monetară nu reacţionează mecanic la devierile agregatului M3 de la benhcmarkingul stabilit.

2Cuantificarea modernă a riscului bancar presupune raportarea la un punct de reper numit benchmarking. Conform Cambridge Advanced Learner's Dictionary, benchmarkingul reprezintă un nivel de referinţă, care poate fi utilizat ca standard în analiză.

Euro-moneda

Piaţa monetară Piaţa bancară

Piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative

Bursa de valori

Page 43: Igor Cibotaru Abstract

43

Fig. 2.2. Evoluţia comparativă a ratei inflaţioniste şi a Masei Monetare în UEM, în

perioada 1989-2008, % [190]

Conform figurii 2.2, este evident trendul crescător al masei monetare europene, care s-a majorat,

în special, după anul 2004, ceea ce, de fapt este explicabil prin noile valuri de integrare în UE

(înregistrate în anul 2004 şi anul 2007, tabelul A3.1). Ceea ce ţine de evoluţia ratei inflaţioniste,

atunci, aici, se remarcă o stabilitate a politicii monetare, care, pe parcursul anilor 2000-2007 a

menţinut constant valoarea acestui indicator. De asemenea, se poate constata că majorarea masei

monetare nu a condus la majorarea ratei inflaţioniste.

În acest context, se cere de menţionat că instrumentele financiare, aplicate în scopul

identificării riscurilor aferente stabilităţii preţurilor, au evoluat şi s-au perfecţionat, modificîndu-se

în urma diverselor evenimente ale analizei monetare. Cu acest scop, în anul 2007, Consiliul de

Guvernare a decis efectuarea analizei monetar-creditare în patru direcţii: (1) modelul cererii

monetare va fi perfecţionat şi extins în scopul de a implica percepţia acţiunilor agregatelor monetare

din aspectul temporal şi spaţial; (2) modelul stabilităţii riscului inflaţionist monetar-bazat urmează

să fie revăzut şi perfecţionat pentru utilizarea ulterioară a acestuia, ca principiu al deciziilor politice

direcţionate spre menţinerea stabilităţii preţurilor; (3) modelele structurale, care atribuie un rol

decisiv al masei monetare şi al creditelor în determinarea dinamicii inflaţioniste, urmează a fi

dezvoltate în direcţia evaluării dezvoltării monetare; (4) este importantă extinderea continuă a

structurii analitice întru asigurarea circulaţiei informaţionale şi a analizei morfologice provenite din

cercetările monetar-creditare şi economice.

Piaţa monetară a euro-spaţiului – segmentul de piaţă cel mai apropiat politicii monetare unice

promovate de UE – a atins etapa integrării perfecte, practic, imediat după lansarea euro.

Page 44: Igor Cibotaru Abstract

44

Fig. 2.3 Evoluţia comparativă a ratei de refinanţare în euro-spaţiu, SUA şi Japonia,

în perioada 1998-2008, % [190]

Promovarea politicii monetare unice este caracterizată de o politică unică a ratei dobînzii pe

termen scurt (de exemplu, rata de refinanţare a Băncii Centrale Europene) şi de sistemul de plată

unic (de ex., sistemul de plată european TARGET) (figura 2.3).

În comparaţie cu fluctuaţiile mari ale ratei de refinanţare stabilite de Banca Federală de Rezerve

a Statelor Unite, BCE, mai mult sau mai puţin, a încercat menţinerea constantă a acestui indicator

financiar, nepermiţînd astfel înregistrarea unor devieri semnificative. Este bine cunoscut faptul că,

odată cu minimizarea ratei de refinanţare de către banca centrală a statului, aceasta conduce la

minimizarea costurilor de contractare a creditelor de către agenţii economici şi populaţie şi

determină astfel posibilitatea creşterii economice. Pe parcursul anilor 2001-2005, BCE a diminuat

rata de refinanţare (ajungînd astfel pînă la nivelul de 2% anual), pentru ca, ulterior, în anul 2007, să

readucă nivelul acestui indicator la valoarea anului 2000 – 4% anual.

După plasarea euro, în ianuarie 1999, piaţa creditelor interbancare ale euro-spaţiului s-a

integrat extrem de rapid. Această particularitate poate fi remarcată prin construcţia diagramei ratelor

dobînzilor la creditele overnight, la creditele cu scadenţă pînă la o lună şi cu scadenţă de pînă la 12

luni (figura 2.4).

Fig. 2.4. Evoluţia ratei dobînzii la creditele interbancare în euro-spaţiu,

în perioada 1994-2008, % [190]

Page 45: Igor Cibotaru Abstract

45

Analizînd figura 2.4, constatăm că convergenţa masivă a acestor rate este indiscutabilă, în

special, după anul 1999. Cifrele prezentate demonstrează că marja ratelor dobînzilor la creditele

interbancare cu diferite scadenţe este foarte mică. Astfel, similaritatea preţurilor la aceste

instrumente financiare – creditele interbancare overnight, cu scadenţa de o lună şi 12 luni – a fost

instaurată fără promovarea unei politici speciale din partea Băncii Centrale Europene.

Preţul altui instrument financiar al pieţei monetare – depozitele interbancare cu scadenţa de 3

luni – de asemenea, a reuşit repede să se conformeze cerinţelor politicii monetare europene –

similaritate.

Fig. 2.5. Evoluţia comparativă a ratelor dobînzilor la depozitele interbancare în UE, SUA şi

Japonia, perioada 1998-2008, % [190]

Astfel, dacă facem o analiză comparativă a preţurilor la depozitele interbancare cu scadenţa de

3 luni pe piaţa europeană, americană şi japoneză, identificăm următoarele (figura 2.5.):

(i) Pe piaţa europeană, în perioada 1999-2000, ratele dobînzilor la aceste instrumente financiare

au crescut cu 1,44% (de la 2.96% la 4,40%), pentru ca, ulterior, să se diminueze pînă la 2,11%

în anul 2004; din anul 2004, panta acestor rate a preluat trendul crescător, atingînd, în 2007,

valoarea de 4,28%;

(ii) În comparaţie cu evoluţia ratelor europene şi japoneze, cele americane au fost supuse unor

fluctuaţii mai serioase, în special intrînd într-o recesiune în perioada 2000-2003 (înregistrînd

în, 2003, o cădere cu 5,31%, faţă de anul 2000), pentru ca, în anul 2004, să înregistreze un

avînt şi, în 2007, să ia valoarea de 5,30%;

(iii) Nici ratele dobînzilor la depozitele interbancare europene şi nici cele americane nu au

înregistrat, în perioada analizată, stabilitatea de care s-au bucurat ratele depozitelor

interbancare japoneze, fluctuaţiile căreia au fost, practic, nesemnificative.

Un argument adiţional al fortificării integrării pieţei monetare în euro-spaţiu este asigurat

prin analiza indicatorilor cantitativi de bază – ponderea euro-obligaţiunilor băncilor comerciale

străine în cadrul băncilor comerciale naţionale care activează în euro-spaţiu (figura 2.6.). Astfel,

Page 46: Igor Cibotaru Abstract

46

conform analizei figurii se poate afirma că, în perioada cuprinsă între 1992-2002 (perioadă în care

s-au desfăşurat etapele de pregătire a înlocuirii monedelor naţionale cu o monedă unică europeană,

şi în care a avut loc lansarea euro), volumul creditelor acordate în euro s-a dublat, triplat şi în anul

2002, a depăşit de 5 ori valoarea euro-creditelor acordate pe parcursul anului 1992. Efectul lansării

euro a depăşit valoarea de 10 puncte procentuale din volumul pieţei interbancare europene în

comparaţie cu piaţa interbancară non-europeană (date prezentate de Federaţia Europeană a

Fondurilor şi Societatea de Investiţie, 2001).

0

200

400

600

800

1000

1200

1992 1994 1996 1998 1999 2000 2001 2002

Fig. 2.6. Dinamica euro-obligaţiunilor băncilor comerciale străine în cadrul băncilor europene,

în perioada 1992-2002, mln. euro. Sursa: Bank for International Settlements, [188].

Luînd în consideraţie că indicatorii de bază ai instrumentelor pieţei monetare sunt direcţionaţi

spre obiectivul de bază – integritatea sistemului financiar – aceasta nu se răsfrînge asupra tuturor

instrumentelor financiare. La aceste instrumente, se atribuie operaţiunile REPO. Argumente solide

ale integrării slabe a pieţei europene REPO nu sunt, deşi studiile denotă operaţiunile REPO

încheiate între băncile centrale ale Germaniei şi Italiei [180].

În ceea ce ţine de aspectul cantitativ, este evident faptul că piaţa REPO europeană este

depăşită, după dimensiuni, de piaţa euro-numerarului, şi deţine o pondere mult mai mică în

instrumentele comercializate la nivel internaţional de băncile comerciale străine. Raporturile

prezentate de Banca Centrală Europeană, încă pentru perioada anului 2001, au constatat că

ponderea operaţiunilor REPO încheiate între statele-membre pe piaţa europeană atinge 40%, în timp

ce aceleaşi operaţiuni REPO realizate pe piaţa internaţională cu greu ating valoarea de 30%. În acea

perioadă, marea majoritate a operaţiunilor REPO se realizau prin asigurare imobiliară, şi nu a

activelor eligibile (care, de obicei, reprezentau hîrtiile de valoare de stat garantate de ţara emitentă).

În consecinţă, piaţa monetară a euro-spaţiului este caracterizată prin dimensiuni teritoriale

mari, ca fiind foarte lichidă, înregistrînd o integrare foarte înaltă a pieţei depozitelor interbancare şi

mai puţin integrată fiind piaţa operaţiunilor REPO. Motivele de formare a acestor integrări, sunt cu

Page 47: Igor Cibotaru Abstract

47

siguranţă, lansarea monedei unice europene şi sistemul de plată unic pentru toată Europa. Raţiunile,

vizavi de întîrzierile în integrarea pieţei REPO, se conturează în următoarele:

1) fragmentarea infrastructurii decontărilor cu hîrtiile de valoare, care împiedică fluxurile

colaterale dintre state,

2) eterogenitatea contractuală determinată de acordurile interstatale multiple şi de prezenţa unei

incertitudini legale,

3) substituibilitatea imperfectă a obligaţiunilor guvernamentale (explicată şi prin marja

operaţiunilor REPO colaterale).

Piaţa obligaţiunilor de stat şi corporative. Pînă la lansarea euro în circulaţie, se evidenţia

influenţa distructivă a unor factori asupra activităţii financiare internaţionale, printre care se includ

riscul valutar, diferenţele inflaţioniste statale/regionale, rata dobînzii, costurile de tranzacţionare în

operaţiunile cu diferite valute şi restricţiile valutare impuse investitorilor şi intermediarilor

financiari. Adoptarea euro a îndepărtat toate obstacolele enumerate şi a creat un mediu pozitiv

pentru integrarea pieţei obligaţiunilor de stat şi corporative. Euro a creat posibilitatea formării unei

pieţe omogene, prin extinderea considerabilă a ariei investitorilor. Aceasta a contribuit la majorarea

competitivităţii atît a obligaţiunilor guvernamentale, cît şi a celor corporative, generînd, ulterior,

modificări profunde. Este evident că interesul faţă de obligaţiunile emise în euro-spaţiu a sporit

semnificativ în funcţie de factorul timp. Figura 2.7. reflectă interesul corporaţiilor non-financiare

ale statelor-membre europene (de altfel, al agenţilor economici) faţă de euro-obligaţiunile lansate în

circulaţie.

0

20

40

60

80

100

120

140

Belgia

Ger

man

ia

Irlan

da

Gre

cia

Span

ia

Franţa

Italia

Oland

a

Aust

raia

Portu

galia

Finlan

da

1999 2006

Fig. 2.7. Volumul comparativ al obligaţiunilor achiziţionate de corporaţii non-financiare în euro

spaţiu, perioada 1999-2006, mln. euro Sursa: calculele Eurostat şi BCE [190, 192].

Majoritatea statelor-membre ale UE şi-au majorat investiţiile lor pe piaţa euro-obligaţiunilor,

cu excepţia Olandei, valoarea inestiţiilor căreia a rămas nemodificată în această perioadă. În Spania,

Page 48: Igor Cibotaru Abstract

48

valoarea investiţiilor s-a dublat, ceea ce denotă o posibilă creştere a veniturilor agenţilor economici

şi, probabil, o evoluţie pozitivă în nivelul de pregătire financiară a acestora.

În ceea ce ţine de dezvoltarea perspectivelor structurale ale pieţei obligaţiunilor

guvernamentale, o importanţă deosebită o deţinea reducerea semnificativă a datoriei publice,

apariţia căreia era datorată constrîngerilor bugetare impuse de Acordul de Stabilitate şi Creştere

Economică. În scopul eliminării riscului valutar, s-au majorat emisiunile, care, mai tîrziu, au fot

substituite de euro-obligaţiuni, ceea ce a condus la intensificarea concurenţei pe piaţa bonurilor

trezoreriale. În consecinţă, datoria publică a fost supusă unui proces masiv de restructurare.

Majoritatea Trezoreriilor au decis să se specializeze pe anumite puncte ale curbei profiturilor, cu

scopul de a majora lichiditatea emisiunilor nerealizate şi a minimiza costurile de împrumut.

Strategia generală presupunea restituirea sau schimbul obligaţiunilor cu un grad scăzut de lichiditate

cu un număr mai mic de obligaţiuni cu o lichiditate mai înaltă. Aceste evenimente au condus la o

lipsă a omogenităţii la curba rentabilităţii obligaţiunilor europene şi au constituit un obstacol

esenţial la integrarea financiară deplină, deoarece aceasta, la rîndul său, împiedica activitatea de

arbitraj şi evaluarea derivatelor.

Gradul înalt al competitivităţii a determinat apariţia unor modificări în structura pieţei şi a

metodelor aplicate în euro-spaţiu. Transparenţa pieţei s-a intensificat odată cu numărul licitaţiilor

anunţate şi cu o focalizare profundă pe activitatea de emisiune a unui număr redus de hîrtii de

valoare. Unele sisteme electronice de tranzacţionare s-au extins şi au acoperit şi majoritatea pieţei

obligaţiunilor guvernamentale din euro-spaţiu. Unul din cele mai reuşite sisteme a fost sistemul

MTS3.

MTS reprezintă o piaţă electronică, în care dealerii primari acumulează informaţia despre

preţurile la hîrtiile de valoare tranzacţionate. Piaţa se structurează în două segmente: piaţa angro

centrală, unde se stochează informaţia despre obligaţiunile guvernamentale (EuroMTS) şi o

combinare a pieţelor interne de emisiuni naţionale. Popularitatea acestor sisteme era mult mai înaltă

în statele în care nu se reuşea vînzarea integrală a obligaţiunilor guvernamentale emise. Intrarea pe

pieţele interne era determinată de diferenţierea costurilor de accesare a acestora. Mulţi investitori

considerau neatractive cheltuielile fixate şi operaţionale de participare pe aceste pieţe. De aceea,

posibilitatea accesării pieţelor interne, prin intermediul unei pieţe generale şi a unui sistem inter-

regional, constituia o oportunitate atractivă pentru ei. Este cert că aceste sisteme de tranzacţionare

au avut cu adevărat semnificaţie şi impact pozitiv asupra procesului de integrare a pieţelor

3 MTS – Mercato Telematico dei titoli di Stato – piaţa teleinformaţională a titlurilor de stat, înfiinţată în anul 1988 în Italia, în scopul perfecţionării gestiunii datoriei publice italiene. După ce aceasta s-a extins pentru a acoperi un spectru mai larg de hîrtii de valoare şi în alte state ale euro-spaţiului. Actualmente, grupul MTS înglobează EuroMTS (cu oficiul la Londra), EuroCreditMTS, MTS Amsterdam, MTS Belgia, MTS Spania, MTS Finlanda, MTS Franţa, MTS Germania, MTS Irlanda, MTS Japonia şi MTS Portugalia. Este dificilă caracteristica dezvoltării activităţii de tranzacţionare a pieţei spot, din motivul lipsei de informaţie şi a datelor statistice, însă MTS devine sistemul dominant al tranzacţionării obligaţiunilor europene. Deja în anul 2000, volumul operaţiunilor obligaţiunilor tranzacţionate prin intermediul sistemului electronic EuroMTS a atins cota de 40%.

Page 49: Igor Cibotaru Abstract

49

obligaţiunilor guvernamentale în euro-spaţiu, şi au contribuit la majorarea gradului de lichiditate al

celor mai mici pieţe.

În procesul de integrare a infrastructurii pieţei analizate, domeniul care se confruntă cu

dificultăţi îl reprezintă decontările pentru hîrtiile de valoare tranzacţionate, inclusiv obligaţiunile.

Luînd în consideraţie că numărul sistemelor de decontare în euro-spaţiu s-a diminuat de la 18

sisteme în anul 1997 pînă la 5 sisteme în anul 2001, din motivul creării sistemului de decontări

TARGET şi TARGET 2, numărul sistemelor de decontare destinate tranzacţiilor cu hîrtii de valoare

s-a micşorat de la 23 la 14 (pentru comparaţie, în SUA, sunt doar două sisteme relevante de

decontări şi funcţionează două sisteme de decontări destinate operaţiunilor cu hîrtiile de valoare).

Ca urmare a acestei segmentări, costurile la decontările interregionale cu hîrtii de valoare depăşesc

de 10-20 ori costurile tranzacţionale naţionale. Este evident, că aceasta, de asemenea, constituie un

impediment în integrarea pieţei europene a obligaţiunilor.

În concluzie menţionăm că piaţa obligaţiunilor guvernamentale este rapid integrată, mai cu

seamă după lansarea euro, dar într-o măsură mult mai mică decît piaţa monetară. Marjele de profit

încă persistă pe piaţa europeană a obligaţiunilor, fiind considerate ca un dezavantaj al integrării

rapide. În acest context, deja, a fost menţionat că piaţa obligaţiunilor corporative a înregistrat un

boom în dezvoltarea sa, ceea ce a coincis cu plasarea euro în circulaţie. Cea mai mare realizare a

pieţei primare a spaţiului unic valutar constă în reducerea semnificativă a costurilor de underwriter

la emisiunea obligaţiunilor corporative în euro. Tranzacţiile interregionale ale obligaţiunilor

guvernamentale au fost facilitate de sistemul de decontări electronice, însă tranzacţionarea tuturor

obligaţiunilor încă este împiedicată de segmentarea sistemelor europene de decontare a hîrtiilor de

valoare.

Bursa de valori. La bursa de valori financiar integrată, nu sunt marcate impedimente efective

în realizarea investiţiilor în activele preferate de către agenţii economici. Actualmente, euro-spaţiul

este deschis pentru perspectivele financiare. În plus, ţările euro-spaţiului sunt considerate deschise

atît pentru intrările, cît şi pentru ieşirile fluxurilor de ISD. Astfel, în perioada 2001-2006 rezidenţii

euro-spaţiului deţineau o pondere de 34% din totalul portofoliului internaţional al acţiunilor şi 44%

din totalul portofoliului internaţional al obligaţiunilor [29]. În figura 2.8, este reflectată devierea

proporţională a investiţiilor în acţiuni realizate de UE şi SUA.

Este evident faptul că, începînd cu anii 90 ai sec. XX, integrarea burselor de valori europene a

înregistrat tempouri mult mai înalte şi rapide în comparaţie cu bursele de valori americane. În

perioada 1997-2007, investitorii euro-spaţiului şi-au dublat, practic, ponderea acţiunilor deţinute de

la 22% în anii 1992-1998, pînă la 37%, în anii 1999-2007. Această creştere este semnificativă atît

pe plan naţional, cît şi pe plan internaţional – investiţiile în acţiuni realizate de euro-investitori au

depăşit dublu şi investiţiile americane direcţionate spre achiziţia acţiunilor.

Page 50: Igor Cibotaru Abstract

50

0

5

10

15

20

25

30

35

40

1973-1985 1986-1991 1992-1998 1999-2007

UE SUA

Fig. 2.8. Devierea proporţională a investiţiilor în acţiuni realizate de UE şi SUA,

în perioada 1973-2007 [190]. Sursa: Thomson Financial Datastream şi calculele ECB

Dezvoltarea recentă a burselor de valori europene reflectă anumite aspecte [179]:

1. Respectarea condiţiilor necesare în care integrarea financiară va avea loc cu minimum de

riscuri comparativ cu piaţa segmentată a obligaţiunilor. Această condiţie devine simplă în cazul în

care indicatorii acţiunilor naţionale depăşesc cu mult variaţia indicatorilor portofoliului global.

Analizele empirice nu sunt ambigue pentru euro-spaţiu: devierea standardă a pieţei interne (evaluată

de Morgan Stanley Capital International) depăşeşte valoarea indicatorilor EMU corespunzători. Cu

alte cuvinte, integrarea bursei de valori a condus la minimizarea costurilor de capital şi, ulterior, la

stimularea creşterii economice.

2. Aplicarea unui model multifactorial, în corespundere cu care circulaţia acţiunilor este

afectată nu doar de piaţa portofoliului global, dar şi de stat şi de factorii industriali. În acest context,

s-a decis ca principiul de sus în jos, aplicat în selecţia instrumentelor financiare ale portofoliului, să

fie modificat cu efectuarea investiţiilor sectoriale, şi nu a celor regionale.

Informaţia cu privire la componenţa deţinătorilor de portofoliu devine accesibilă şi poate fi

utilizată ca o dovadă suplimentară a transparenţei informaţionale şi a consolidării procesului de

integrare financiară la bursele de valori europene. A fost analizată valoarea acţiunilor ce se găsesc

în proprietatea persoanelor fizice în majoritatea statelor-membre europene [150]. Principala

afirmaţie a acestor cercetări o constituie majorarea numărului de persoane fizice deţinătoare ale

acţiunilor, deşi ponderea participării acestora în fiecare stat diferă în funcţie de vîrstă, educaţie,

venituri şi avere. Aceasta se poate interpreta că euro-investitorii în acţiunile europene sunt

influenţaţi de diferenţa costurilor de participare, ceea ce, de fapt, constituie un impediment al

integrării complete.

Page 51: Igor Cibotaru Abstract

51

Ponderea investiţiilor în acţiunile fondurilor investiţionale europene a crescut în majoritatea

statelor în special, în perioada cuprinsă între decembrie 1997 şi iunie 2001. Rezultate similare au

fost înregistrate şi de fondurile de pensii şi de companiile de asigurare [116]. Pentru comparaţie,

Suedia şi Marea Britanie (care nu fac parte din Sistemul Monetar European) nu au înregistrat

rezultate analogice în diversificarea portofoliului internaţional. Aceasta indică extinderea integrării

financiare a bursei de valori în euro-spaţiu, evident cu menţinerea unor diferenţe considerabile între

ţările-membre.

În ceea ce priveşte infrastructura pieţei, consolidarea dintre bursele de valori naţionale a fost

foarte modestă. Însă, unul din cele mai elocvente exemple ale consolidării burselor de valori

europene este crearea Euronext în luna septembrie a anului 2000, prin fuziunea burselor de valori

din Amsterdam, Bruxelles şi Paris. Euronext se subordonează legislaţiei olandeze şi are filiale în

toate statele participante. Fiecare filială deţine o licenţă locală a bursei de valori, care acordă dreptul

de accesare şi de participare la tranzacţiile desfăşurate tuturor statelor participante. Euronext a atins

consecutiv unele caracteristice instituţionale ale pieţelor predecesoare – o singură cotare, o carte

comună a ordinelor recepţionate ca garantare a unui sistem de diseminare a preţurilor, o metodă

unificată de tranzacţionare şi un sistem de clearing şi decontări (Euroclear Group4). Însă, pieţele

locale juridic nu sunt fuzionate, ceea ce presupune că, de exemplu, organul de reglementare al

fiecărei ţări participante îşi păstrează prerogativele sale. Iniţial, crearea Euronext nu presupunea

formarea unui sistem închis şi tindea spre încheierea acordurilor cu alte burse de valori. În 2001,

aceasta a condus la achiziţia sistemului de tranzacţionare a derivatelor din Londra – Liffe, şi la

acordul de integrare a burselor portugheze din Lisabona şi Porto5.

Piaţa bancară. Sectorul bancar reprezintă o afacere complexă cu o multitudine de servicii

acordate clienţilor. În principiu, absenţa barierelor de intrare asigură integrarea perfectă a pieţei

bancare, aşa că pericolul noilor intrări în piaţa bancară integrată reţine persoanele responsabile de

modificarea preţurilor în direcţia depăşirii costurilor marginale. Studiile denotă [144, 159] că

distanţa dintre debitor şi creditor afectează condiţiile de creditare. Astfel, în baza unui sondaj

realizat de o bancă belgiană, pe un eşantion de 17000 de credite acordate, s-a identificat că rata

dobînzii la credite se diminuează odată cu micşorarea distanţei dintre participanţii la procesul de

creditare. Analogic, rata dobînzii la creditele acordate creşte odată cu majorarea distanţei dintre

întreprinderile debitoare şi băncile creditoare.

O majorare a businessului în sectorul bancar la nivelul euro-spaţiului a fost identificat în

perioada cuprinsă între anii 2003 şi 2007. Figura 2.9 reflectă trendul pozitiv al procesului de

4 Euroclear Group, constituit în septembrie 2002, înglobează, actualmente, cinci pieţe europene mari: cea din Marea Britanie, Irlanda şi pieţele Euronext din Franţa, Olanda şi Belgia. 5 Menţionăm că, deşi, sistemul de decontări al tranzacţiilor bursei portugheze face parte din sistemul Euronext, acestea nu sunt perfectate prin Euroclear Group.

Page 52: Igor Cibotaru Abstract

52

creditare a sectorului privat de către sectorul bancar, fiind comparate rezultatele creditării în euro

spaţiu cu cele din SUA.

Fig. 2.9. Creditarea sectorului privat de către sectorul bancar în EMU şi SUA,

în perioada 1989-2008, modificări procentuale faţă de anul precedent

Sursa: rapoarte BCE [190].

Valoarea creditelor este exprimată în puncte procentuale faţă de anul precedent. Se

evidenţiază panta trendului crescător ale creditelor acordate sectorului privat în euro-spaţiu,

identificîndu-se două salturi semnificative: primul fiind înregistrat în anul 1999 şi al doilea în 2003.

Evoluţii mai fluctuante au fost înregistrate în SUA, unde salturile galopante sunt evidenţiate în anii

1989-1998, în anul 2000 şi 2003.

O altă viziune, cu o poziţie mai categorică, presupune că industria bancară, niciodată, nu va

putea fi total globalizată sau integrată pe deplin [144]. Se argumentează, prin faptul că unele servicii

bancare – ca, de exemplu, creditarea micului business – vor fi întotdeauna asigurate de instituţiile

financiare locale mici, care operează în funcţie de formarea cererii la produsele solicitate doar în

limitele naţionale. Analiza econometrică a acestor studii a stabilit că filialele străine ale corporaţiilor

transnaţionale preferă utilizarea băncilor naţionale în scopul gestiunii numerarului. Este o

compatibilitate cu cunoştinţele deţinute de băncile naţionale vis-a-vis de piaţa naţională, cultura,

limba şi normele legislative ale ţării-gazdă, pe lîngă faptul că aceste bănci deţin informaţie amplă

despre instituţiile non-financiare furnizoare şi clienţi. Dereglementarea, inovaţiile tehnologice,

extinderea activităţii pe pieţele străine a instituţiilor non-financiare, ca, de altfel, şi lansarea euro –

au fost factorii care au contribuit la reducerea obstacolelor competitive la nivel global şi european în

cadrul industriilor de servicii financiare. Instituţiile financiare reacţionau la aceste presiuni prin

reducerea costurilor şi prin consolidarea activităţilor lor, prin fuziuni şi achiziţii sau deţinere

încrucişată a acţiunilor.

Odată cu lansarea euro, numărul instituţiilor monetare şi financiare (IMF) în euro-spaţiu

menţinea un declin monoton cu o rată medie lunară de 0,3%. În perioada cuprinsă între ianuarie

Page 53: Igor Cibotaru Abstract

53

1999 şi ianuarie 2002, numărul IMF s-a redus cu 11,1%. Acordurile de fuziune şi achiziţii care

antrenau instituţiile de creditare au atins nivelul maxim în anul 1999. În timp ce majoritatea

afacerilor rămîneau la nivel naţional, se includeau doar instituţiile de creditare din aceeaşi ţară,

procentul fuziunilor şi achiziţiilor naţionale s-a diminuat la valoarea anului 1995. Şi viceversa,

numărul acordurilor ce antrenează instituţiile străine de creditare, localizate în euro-spaţiu şi în afara

acestuia, au crescut pentru perioada analizată (figura 2.10).

61

11

29

67

6

27

63

4

33

57

10

33

50

18

32

51

13

37

47

11

42

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

pe plan naţional în UE restul lumii

Fig. 2.10. Localizarea geografică a acordurilor de fuziuni şi achiziţii în cadrul instituţiilor de creditare, perioada 1995-2001, %

Sursa: SDC [189].

Este evident că barierele de tipul distanţelor geografice, limbii de comunicare, culturii sau a

sistemului legislativ, nu inhibă procesul de fuziune a băncilor comerciale străine. Principalele

argumente teoretice ale acordurilor de fuziune includ proporţiile (dimensiunile), obiectivele şi

eficienţa.

În dezvoltarea pieţei bancare, în euro-spaţiu, o importanţă semnificativă o deţine a Doua

Directivă Bancară şi Planul de Acţiune al Serviciilor Financiare. Principiile de bază încorporate în a

Doua Directivă Bancară presupun: acordarea unei licenţe bancare unice şi supravegherea de către

organele naţionale competente.

În ceea ce ţine de acordarea unei licenţe unice, toate instituţiile de creditare autorizate într-un

unul din statele-membre ale UE, pot amplasa filiale sau oferi servicii financiare internaţionale în

toate statele-membre ale UE, fără obţinerea unei autorizări suplimentare. Însă, fuziunile companiilor

internaţionale, care antrenau şi băncile comerciale mari din UE, s-au soldat în holdinguri cu

structurare în filiale, cu precădere decît cu structurare ramurală [182]. O situaţie similară se atribuie

şi în numărul total al filialelor băncilor străine în UE, care depăşeşte numărul ramurilor companiilor

străine. Astfel, se concluzionează că licenţa bancară unică este, mai degrabă, o iluzie decît o

realitate. Raţiunea acestui argument constă în multitudinea diapazonului structural al filialelor

Page 54: Igor Cibotaru Abstract

54

corporative, pornind de la consideraţii de gestiune şi finalizînd cu diferenţierea impozitării

corporative şi a sistemelor de garantare a depozitelor bancare.

În ceea ce priveşte supravegherea de către organele naţionale competente, aceasta implică o

discrepanţă cu măsurile generale ale politicii competitive. Este discutată diviziunea obligaţiunilor

dintre supraveghetorii şi observatorii de respectare a condiţiilor competitive în acordurile de fuziune

bancară în UE.

În baza celor analizate, se poate conclude că, atunci cînd băncile comerciale operează în

străinătate, ele tind spre focalizare asupra unor segmente specifice de acordare a serviciilor sale.

Cîteva instituţii activează în euro-spaţiu, dar ele deservesc, în principal, clienţii corporativi, în

acelaşi timp activităţile bancare în sectorul serviciilor retail rămîn limitate. Una din cele mai

eficiente metode de a obţine acces asupra sectorului serviciilor retail, într-o ţară, străină rămîn

acordurile de fuziune şi achiziţiile băncilor locale.

Concluzionăm că a avut loc o eroziune semnificativă şi progresivă a barierelor de intrare în

industria bancară a băncilor comerciale străine, printre care, actualmente, mai persistă diferenţierea

sistemului de impozitare corporativă şi a factorilor legislativi. A avut loc o convergenţă (o

unificare) a ratelor de dobîndă la depozitele pe termen scurt pentru operaţiunile en-gros ale băncilor

europene, în timp ce omogenitatea majorată a ratelor de dobîndă retail în euro-spaţiu este

influenţată mai mult de convergenţa macroeconomică, şi nu de integrarea actuală a industriei

bancare retail. Aceste concluzii rezultă din majorarea semnificativă în euro-spaţiu a creditelor

interbancare, care, de fapt, sunt dictate de consolidarea internaţională, ca şi persistenţa trendului

pozitiv în creditarea persoanelor fizice şi a corporaţiilor non-financiare.

Studiul realizat a marcat faptul că sistemul financiar european a fost puternic consolidat sub

impactul efectelor cumulative ale unor factori de influenţă, printre care enumerăm: (a) procesul de

globalizare; (b) dezvoltarea vertiginoasă a altor continente (Asia); (c) dominaţia monetară din partea

SUA, însoţită de stagnarea relativă a creşterii economice în UE; (d) procesul de armonizare a

cadrului legislativ; (e) implementarea reformelor financiare promovate de către statele-membre ale

UE. Efectul cumulativ al acestor evoluţii a condus la procesul de integrare a sistemului financiar,

care, în mod progresiv, a omogenizat pieţele monetară, bancară, a obligaţiunilor şi burselor de

valori şi a consolidat intermediarii financiari, generînd apariţia unui mix de procedee şi tehnici care

asigură dezvoltare europeană durabilă.

Majoritatea statelor-membre, în Uniunea Europenă, promovează dezvoltarea sistemului

financiar dominat de sectorul bancar, excepţie făcînd Marea Britanie, al cărei sistem financiar se

axează pe piaţa de capital. Studiile realizate denotă predominarea avantajelor sistemului financiar

bazat pe sectorul bancar, deşi dezavantajele acestui model sunt pe larg cunoscute economiştilor din

anii 90 ai sec. XX. Totodată, devine evident faptul că o subdezvoltare a pieţei de capital poate

Page 55: Igor Cibotaru Abstract

55

împiedica capacitatea de restructurare a economiei în conformitate cu modificările tehnologice.

Însă, în contextul crizei financiare mondiale, se poate constata faptul că interdependenţa dintre cele

două pieţe a avut consecinţe nefaste de aceeaşi amploare.

În urma analizei trendului evoluţionist ale principalelor pieţe financiare, considerăm că

viitoarea formă a sistemului financiar european o va reprezenta piaţa financiară integrată global.

Această piaţă va fi dominată de activitatea conglomeratelor financiare, fiind axată pe dezvoltarea

sectorului bancar. Piaţa financiară integrată global se va structura pe un sistem de pieţe, iar

reglementarea acesteia va fi realizată de Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară. În

cadrul atribuţiilor acestei autorităţi, se va include elaborarea cadrului general legislativ, care va

permite reglementarea pieţelor financiare componente ale pieţei globale, monitorizînd procesul de

implementare şi respectare a tehnicilor şi măsurilor elaborate pe plan naţional şi regional.

2.2. Particularităţile funcţionării sistemului financiar public în ţările europene

Economia unei ţări, datorită dimensiunii şi complexităţii sale, nu-şi poate desfăşura activitatea

fără să-şi elaboreze un program economic pe durata determinată, care să se reflecte într-un program

financiar. „Economia publică nefiind, însă, un scop în sine, ci numai un mijloc pentru satisfacerea

nevoilor colective, nu poate să lase nevoi nesatisfăcute, prin lipsa de prevederi suficiente, dar nici

nu poate să prevadă mai multe venituri decît sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor colective,

pentru că nu acumularea de bunuri este scopul său primordial” [67, p.299].

În economia contemporană bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al

oricărei ţări, consituind expresia unui tip specific de relaţii financiare - relaţiile bugetare - care se

manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor bugetare necesare organelor

statale la nivel naţional şi local. Astfel, în teoria şi practica economică, bugetul poate fi privit din

două puncte de vedere: ca o componentă obiectivă a sistemului financiar şi ca document de

previzionare şi de autorizare, fiind principala balanţă financiară cu caracter operativ şi obligatoriu a

statului [47, p.121].

În ţările cu economia de piaţă dezvoltată, se utilizează noţiunea de buget general consolidat al

statului, care este o practică acceptată de specialiştii în domeniu, luînd în calcul că, la

fundamentarea bugetului public, se ţine cont de toate aspectele legate de bugetele care

administrează banul public. Teoria bugetului consolidat al statului este adecvată unei economii de

piaţă, în condiţiile în care se fac proiecţii bugetare ce pot asigura creşterea puterii şi independenţei

instituţiilor publice, datorită dezvoltării posibilităţilor de finanţare şi diminuării datoriilor.

Page 56: Igor Cibotaru Abstract

56

Bugetul consolidat al statului este un document care permite o imagine cuprinzătoare a tuturor

bugetelor care au legătură cu banii publici (figura A4.3). Bugetele prezentate sunt formate, la rîndul

lor, din venituri şi cheltuieli. Acestea consolidate la nivel naţional evidenţiază fondurile financiare

publice şi nivelul efortului financiar public, urmărindu-se asigurarea echilibrului între nevoile şi

resursele publice. Astfel, prin bugetul general consolidat al statului, se permite elaborarea unor

politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea echilibrului macroeconomic, în

perioadele viitoare. Totodată, în literatura ştiinţifică şi metodico-didactică există, diferite abordări

ale definiţiei „sistemului bugetar”.

Sistemul bugetar alcătuieşte ansamblul relaţiilor bugetare, ce se manifestă la diferite niveluri

de organizare şi funcţionare ale structurilor administrative şi socio-economice publice, se reflectă în

mai multe categorii de bugete publice corelate între ele. Tradiţional, totuşi, prin sistemul bugetar se

înţelege o totalitate de bugete ale diferitelor niveluri teritoriale, bazată pe relaţii economice şi

organizare statală [96, p.21].

Sistemele bugetare sunt definite, în primul rînd, în funcţie de structurile politico-

administrative interne ale fiecărui stat şi implicit de modul de exercitare a puterii, respectiv de

împărţirea administrativ-teritorială.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului bugetar, în fiecare stat, se face

în funcţie de modul în care au fost delimitate atribuţiile şi competenţele între autorităţile publice

centrale şi cele locale. Realizarea echilibrului macroeconomic, prin bugetul general al statului, şi,

implicit, prin bugetul de stat, se asigură conform figurii 2.11.

Fig. 2.11. Echilibrul macroeconomic prin bugetul general consolidat

Sursa: elaborat de autor în baza surselor [38, 61, 65, 67, 75].

În statele europene, lucrările privind elaborarea bugetului sunt pregătite de aparatul

Ministerului Finanţelor, care întocmeşte un anteproiect, ce are la baza evaluarea veniturilor şi

Bugetul general consolidat

excedentar deficitar sau sau

echilibrat

Starea economiei Obiectivele politicii economico-sociale

Page 57: Igor Cibotaru Abstract

57

cheltuielilor bugetare, după metode care diferă de la o ţară la alta şi de la o etapa la alta şi anume:

metoda automată sau a penultimei, metoda majorării sau a diminuării şi metoda evaluării directe.

Aprobarea bugetului presupune dezbaterea şi votarea, de către Parlament, a legii de aprobare a

bugetului public naţional. Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de

buget este Parlamentul [49, p. 101]. Executarea bugetului de stat începe după adoptarea sa de către

Parlament şi constă în încasarea veniturilor la termenele şi în cuantumul prevăzut şi efectuarea

cheltuielilor conform destinaţiei aprobate prin legea bugetară anuală [138].

În Uniunea Europeană, în conformitate cu Manualul ESA95 [34], elaborat de Comisia

Europeană, sectorul guvernamental general cuprinde patru sub-sectoare: a) guvernul central; b)

guvernul statului; c) guvernul local; d) fondurile de securitate socială.

Deficitul guvernamental şi datoria publică sunt indicatori-cheie ce ţin de situaţia financiară a

sectorului guvernamental. Acestea se raportează Comisiei Europene în cadrul Procedurilor de

Deficit Excesiv. De asemenea, ele formează două criterii de convergenţă pentru Uniunea Monetară

europeană [35].

Procedura de Deficit Excesiv, ce reiese din Tratatul de la Maastricht, defineşte deficitul

excesiv ca fiind exprimat prin raportul dintre deficitul guvernamental şi PIB (mai mare decît 3%) şi

prin raportul dintre datoria publică şi PIB (mai mare decît 60% în anul curent). Deci, în Europa,

Tratatul de la Maastricht a introdus regulile fiscale pentru ţările-membre ale UE prin Procedurile de

Deficit Excesiv (PDE) [Excessive Deficit Procedure, EDP], care, mai tîrziu, au fost fortificate şi

completate prin Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC) [Stability and Growth Pact, SGP].

Din momentul creării Uniunii Monetare Europene, efectul disciplinar al regulii fiscale în UE a

dispărut. Încă în anii 1980, unele ţări-membre ale UE, îndeosebi Danemarca, Irlanda şi Olanda, au

pornit pe calea programelor de consolidare fiscală bazate pe obiective numerice pentru agregatele

bugetare principale. Prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, obiectivele bugetar-fiscale au

devenit relevante pentru toate ţările-membre ale UE. Tratatul impune ţărilor-membre evitarea

„deficitelor excesive” şi stabileşte Procedurile de Deficit Excesiv (PDE).

Prin aceste proceduri, ţările cu nivel de deficit sub 3 procente din PIB şi de datorie publică de

peste 60 la sută din PIB îşi asumă obligaţia de a nu avea deficit excesiv. Dacă, totuşi, o ţară încalcă

unul din aceste praguri numerice, se începe implementarea procedurii de evaluare cu scopul

determinării existenţei deficitului excesiv. Tratatul prevede un număr de justificări, cum ar fi

recesiunea puternică sau alte circumstanţe excepţionale, precum şi caracterul temporar al încălcării.

Evaluarea se realizează de către Comisia Europeană, care înaintează raportul său Consiliului

European al Miniştrilor de Finanţe (ECOFIN).

După aceea, ECOFIN decide în privinţa existenţei deficitului excesiv. În cazul în carese

constată existenţă unui astfel de deficit, ECOFIN poate administra sau să impună o amendă

Page 58: Igor Cibotaru Abstract

58

guvernului respectiv. ECOFIN poate abroga deciziile sale privind PDE în conformitate cu

recomandările Comisiei. Toate deciziile ECOFIN, în acest context, se iau printr-o majoritate de

voturi; odată ce o ţară a fost calificată drept ţară cu deficit excesiv, voturile ei nu se iau în

considerare la procedura de votare.

Toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte regulile şi standardele unificate de

contabilitate în sectorul public, pentru a asigura că funcţionarea PDE nu este subminată prin

contabilitatea creativă şi manipularea cu date. Pe parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE

au fost obligate să depună, la Comisia Europenă, Rapoarte de Convergenţă cu explicarea planului

de acţiuni sau măsuri de atingere a obiectivelor date sau de menţinere a deficitelor şi datoriilor

publice sub niveluri critice.

Pentru a deveni membru al UME, ţările trebuie să se situeze sub limitele stabilite de PDE

pentru deficitul bugetar şi datoria publică. Ameninţarea de necalificare pentru UME, după regulile

bugetar-fiscale, s-a pronunţat mai sensibil în perioada 1992-1998. Către anul 1994, ECOFIN a

declarat, practic, toate ţările-membre ale UE (cu excepţia Luxemburgului) ca fiind cu deficite

excesive. Aceste declaraţii au fost revocate doar către 1997. Decizia referitoare la ţările care erau

calificate pentru UME, a fost luată în anul 1998, în baza datelor bugetare din 1997 [152].

Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care, în plan monetar, a

consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii, a stabilit criteriile pe care statele trebuie

să le îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european. Cu toate că formarea

Uniunii Economice şi Monetare a fost considerată rezultatul unui proces unitar, acesta poate fi

delimitat în trei etape.

Pornind de la domeniul supus cercetării în teză dată, vom concentra studiile şi analiza asupra

celei de-a doua etapă, care a început la 1 ianuarie 1994 şi s-a încheiat la 31 decembrie 1998. În

timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele-membre au fost

constrînse să evite deficitele bugetare excesive, şi să iniţieze paşi spre independenţa băncii centrale.

În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale, Tratatul le interzicea acestora acordarea de

facilităţi de creditare guvernamentală sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct

de la acestea.

Vorbind despre criteriile de convergenţă, putem menţiona că Tratatul de la Maastricht

condiţionează participarea în cadrul Uniunii Economice şi Monetare de îndeplinirea unor criterii -

ţinte cantitative de referinţă - cunoscute sub denumirea de Criteriile de la Maastricht (în opinia

unor analişti, criteriile de convergenţă au fost formulate mai mult din considerente de natură politică

decît economică, pentru a conferi statutul de uniune monetară clubului select, care este Uniunea

Europeană). Aceste criterii se referă la:

Page 59: Igor Cibotaru Abstract

59

rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1,5 % cele mai bune performanţe

ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;

dobînzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2%

dobînzile din cele mai performante state-membre participante în anul dinaintea examinării;

un deficit bugetar, care să nu depăşească 3% din PIB;

datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;

stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor

normale de fluctuaţie ale MRS26, pentru cel puţin 2 ani înaintea intrării în zona euro (art. 121).

Alături de criteriile de convergenţă nominală, însă, fără a face obiectul Tratatului de la

Maastricht, au apărut, la iniţiativa Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene, o serie de

criterii care merg pe asigurarea convergenţei şi coeziunii structurilor economice ale statelor-

membre şi ale celor candidate [115]. Aceste criterii, numite şi criteriile de convergenţă reală

vizează:

gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe

în PIB,

ponderea comerţului bilateral cu ţările-membre ale UE în totalul comerţului exterior,

structura economiei pe trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii),

PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare.

Fig. 2.12. Totalul veniturilor şi cheltuielilor publice raportat la PIB, %[191 ]

6 În 1999, cînd s-a adoptat moneda unică, a fost lansat un al doilea mecanism al ratei de schimb, numit Mecanismul ratei de schimb 2 (MRS 2), în cadrul căruia sistemul multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral, prin care fiecare monedă participantă are definită o paritate centrală comparativ cu euro.

Page 60: Igor Cibotaru Abstract

60

Prezintă importanţă analiza celor mai recente tendinţe privind deficitul bugetar, precum şi a

indicatorilor care au condus la aceste situaţii în cadrul Uniunii Europene. În anul 2006 raportul

dintre totalul veniturilor publice şi PIB înregistrat în grupurile de ţări UE27 şi EA137 a atins nivelul

de 45,2% şi 45,7% respectiv, cel mai înalt nivel în ultimi cinci ani (figura 2.12.).

Necătînd la tendinţele inconstante în evoluţia veniturilor publice ca pondere în PIB pe

parcursul ultimei perioade de timp, se observă, totuşi, o creştere permanentă a veniturilor publice la

un cap de locuitor în ambele grupuri de ţări UE27 şi UE13 (Figura 2.13).

8500.0

9000.0

9500.0

10000.0

10500.0

11000.0

11500.0

12000.0

12500.0

13000.0

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

veniturile publice la un cap de locuitor la UE27veniturile publice la un cap de locuitor la UE13

Fig. 2.13 Total veniturilor publice pe cap de locuitor

în perioada 2000-2008 [191 ]

Veniturile fiscale în grupul ţărilor UE27 au atins cel mai scăzut nivel (în raport cu PIB) pe

parcursul ultimilor ani în anul 2004, cînd ponderea acestora în PIB, conform datelor Eurostat atinge

nivelul de 40,1% (Figura 2.14).

Pe parcursul perioadei anilor 1999-2007, ţările-membre ale UE observau diferite tendinţe în

nivelul veniturilor fiscale. În general, mai mari schimbări în raportul „venituri fiscale / PIB” au fost

constatate în ţările cu nivelul scăzut de venituri fiscale.

Veniturile fiscale ale ţărilor din grupul UE27 în anul 2007 au fost împărţite în mod uniform:

impozite din producţie şi importuri – 33,8%, contribuţiile sociale – 33,1% şi impozite curente pe

venituri, avere etc. – 32,7%. În noile ţări-membre ale UE, mai puţin contează pe impozite directe ca

forma veniturilor publice decît în toate ţările-membre ale UE27.

7 Zona Euro 13 (EA13): BE (Belgia), DE (Germania), EL (Grecia), ES (Spania), FR (Franţa), IE (Irlanda), IT (Italia), LU (Luxemburg), NL (Olanda), AT (Austria), PT (Portugalia), SI (Slovenia), FI (Finlanda).

Page 61: Igor Cibotaru Abstract

61

Fig. 2.14. Totalul veniturilor fiscale în UE27 şi zona euro ca procent în PIB, 1999-2007, [191 ]

Sursă: Eurostat, Economy and finance, Government statistics şi Alessandro LUPI. Eurostat. Statistics in focus. Economy and finance. 43/2009.

În grupul ţărilor UE27 veniturile fiscale (inclusiv şi contribuţiile sociale) ale guvernului au

crescut în anul 2006 pînă la 41,2% din PIB (avînd o micăscădere pînă la 40,9% în anul 2007),

atingînd nivelul de peste 90% din totalul veniturilor publice. În zona euro (EA168) a fost observată

practic aceeaşi creştere a veniturilor fiscale pînă la 41,8% din PIB cu o diminuare neesenţială,

respectiv, în anul 2007 pînăla 41,6% [154].

Danemarca şi Suedia au înregistrat cel mai înalt nivel de venituri fiscale, care au atins

aproximativ de 50% din PIB-ul lor (Figura 2.15.), pe cînd cel mai scăzut nivel a fost observat în

noile ţări-membre ale UE (cele care au aderat la UE după 2004).

În anii 2006-2007, veniturile fiscale ale ţărilor din grupul UE27 ca pondere în PIB au crescut

cu 0,6 puncte procentuale în comparaţie cu anul 2005, atingînd nivelul anului 2001. Nivelul anilor

2006-2007 a fost cu 1 procent mai mare decît cel al anului 2004 (anul pentru care a fost înregistrat

cel mai scăzut nivel în perioada 2001-2007).

Veniturile fiscale ale ţărilor din zona euro au înregistrat aceeaşi tendinţă. Începînd cu anul

1999 şi pînă în 2004 acestea au avut o tendinţă descrescătoare, schimbînd în ultimii trei ani direcţia

tendinţei spre majorare. Există multe motive de ce veniturile fiscale ca pondere în PIB au variat din

an în an. Cele mai principale motive sunt legate de schimbările în activitatea economică ce

afectează nivelul de ocupaţie a forţei de muncă, volumul vînzărilor de bunuri şi servicii, etc. şi în

legislaţia fiscală, care afectează ratele impozitelor, pragurile de impozitare, scutirile impozitelor,

8 Zona Euro 16 (EA16): BE (Belgia), DE (Germania), EL (Grecia), ES (Spania), FR (Franţa), IE (Irlanda), IT (Italia), CY (Cipru), LU (Luxemburg), MT (Malta), NL (Olanda), AT (Austria), PT (Portugalia), SI (Slovenia), SK (Slovakia), FI (Finlanda).

Page 62: Igor Cibotaru Abstract

62

etc. Menţionăm că, efectele schimbărilor în legislaţie asupra veniturilor fiscale sau activităţii

economice se înregistrează cu întîrziere.

49.548.9

46.145.0

43.743.643.343.1

41.641.6

40.940.8

39.939.7

38.437.937.937.837.6

36.936.1

34.634.434.2

33.232.5

30.730.230.1

29.7

DanemarcaSuediaBelgiaFranta

NorvegiaAustria

ItaliaFinlanda

CipruEA16UE27

GermaniaUngariaOlanda

SloveniaRegatul Unit

SpaniaPortugalia

LexemburgCehiaMalta

PoloniaGrecia

BulgariaEstoniaIrlandaLetoniaLituania

RomaniaSlovacia

Fig. 2.15. Aranjarea ţărilor după gradul presiunii fiscale [191]

* Date (actualizate la situaţia din 01.01.2008) pentru zona euro se referă la perioada pînă la aderarea Ciprului şi Maltei.

În perioada anilor 1999-2007, în ţările europene evoluţia presiunii fiscale a oscilat. Astfel,

Cipru şi Malta au înregistrat tendinţe ascendente (cu excepţia anilor 2003 şi 2006 pentru Malta cînd

acest raport era puţin mai mic faţă de anul precedent) avînd, aşadar, cea mai mare creştere printre

ţările-membre ale UE27, respectiv 13,6 şi 7,4 puncte procentuale în decurs de o perioadă de 9 ani.

Pe de altă parte, o tendinţă descendentă a fost observată în Slovacia, unde a avut loc o descreştere a

indicatorului dat de la 35,5% în anul 1999 la 29,7% în anul 2007.

În ţările cum sunt Belgia, Franţa, Italia, Ungaria, Portugalia, România, Slovenia, Regatul Unit

şi Norvegia acest raport a fost stabil pe parcursul perioadei date. În alte ţări-membre ale UE evoluţia

raportului „veniturile fiscale/PIB” a parcurs tendinţe mult mai variabile, înregistrînd creşteri şi

descreşteri în această perioadă. Acesta a fost cazul Bulgariei, unde raportul a scăzut brusc de la

32,5% în 2000 la 29,6% în 2002, după ce în perioada 2002-2007 s-a înregistrat o creştere de 4,6

puncte procentuale.

Page 63: Igor Cibotaru Abstract

63

Între anii 2005-2007, ponderea veniturilor fiscale în PIB a crescut în 17 din 27 ţări-membre

ale UE şi a scăzut în 11 ţări. Ca rezultat, creşterile în venituri fiscale ale majorităţii ţărilor-membre

au fost parţial compensate prin descreşteri ale altor ţări, rezultatul total fiind o creştere modestă

pentru toate ţările membre grupului UE27. Printre ţările-membre ale UE, Irlanda, Italia, Cipru,

Letonia şi Olanda au înregistrat creşteri de mai mult de un punct procentual în comparaţie cu anul

2005, pe cînd trei ţări (Danemarca, Luxemburg şi Slovacia) au înregistrat reduceri de mai mult de

un punct procentual.

În anul 2007 ponderea cheltuielilor publice în PIB ale ţărilor din grupul UE27 a atins nivelul

de 45,7%, fiind cel mai scăzut nivel în ultimii şase ani (după ce, în anul 2008,acest indicator a fost

reanimat pînă la nivel de 46,8%); pentru grupul ţărilor EA13 indicatorul dat era egal cu 46,2%,

avînd o mică majorare cu 0,7% în anul 2008 (Figura A5.4.). Cel mai înalt nivel a fost înregistrat în

anul 2003 (47,3%). Creşterea cheltuielilor publice (în termeni absoluţi) mai lentă decît cea a PIB-lui

a condus în anul 2008 la un nivel de cheltuieli mai jos decît cel din 2002. Ţările din zona euro au

avut practic aceeaşi tendinţă, însă ponderea cheltuielilor publice în PIB a fost mai mare. Cu toate

acestea, diferenţa dată de 0,9% înregistrată în anul 2002 treptat s-a micşorat pînă la 0,1% în anul

2008. Comparînd raportul „cheltuieli publice / PIB” între ţări, putem găsi diferenţe relativ mari.

Patru ţări-membre au înregistrat în anul 2008 un nivel ce depăşeşte 50%: Suedia (53,1%), Franţa

(52,7%), Danemarca (51,9%) şi Belgia (50%), pe cînd într-o ţără-membră acest nivel nu depăşea

35%: Slovakia (34,8%) [158].

În anul 2007, transferurile sociale au fost cea mai importantă componentă a cheltuielilor

publice alcătuind 41,7% din totalul cheltuielilor publice ale UE. Figura A5.4. arată că ponderea

transferurilor sociale în totalul cheltuielilor publice este foarte semnificativă în toate ţările ale UE.

Tipic, transferurile date acoperă riscuri sau nevoi sociale, cum sunt maladii, dezabilităţi, bătrîneţe şi

şomaj, şi pot fi divizate în două categorii:

„alocaţii sociale alte decît transferuri sociale”, categoria ce reprezintă o treime din totalul

cheltuielilor publice;

„transferuri sociale legate de cheltuieli pentru produse oferite gospodăriilor casnice prin

agenţi economici”, categoria care cuprinde aproape 9% din cheltuielile publice ale UE27.

Cea de a doua componentă importantă a cheltuielilor publice este „cheltuielile de salarizare”,

care reprezenta mai mult de o cincime din totalul cheltuielilor publice ale ţărilor din UE27 în

perioada respectivă. Componenta dată cuprinde cheltuieli pentru salarii ale angajaţilor, precum şi

contribuţiile sociale ale acestora. Importanţa relativă a cheltuielilor în cauză variază între ţări:

acestea ocupau o pondere mai mare în Cipru (33,7% din totalul cheltuielilor publice) şi Danemarca

(33,1%) şi mai mică în Germania (15,76%), Republica Cehă (17,9%), Austria (18,8%) şi

Luxemburg (19,6%).

Page 64: Igor Cibotaru Abstract

64

Cheltuielile intermediare au fost cea de a treia grupă importantă de cheltuieli ale UE în anul

2006. ‘Cheltuieli intermediare’ se referă costul bunurilor şi serviciilor consumate ca intrări în

procesul de producţie, excluzînd activele fixe. Acest tip de cheltuieli a alcătuit 14% din totalul

cheltuielilor publice ale ţărilor din grupul UE 27 şi 10,8% din grupul EA13 şi EA13.

Diferenţa dintre ţările din grupul UE27 şi grupul EA13 (zona euro) poate fi parţial explicată

prin modul de tratare a transferurilor sociale pentru datele prezentate pentru Regatul Unit. De fapt,

pentru Grecia, Cipru, precum şi în Regatul Unit, categoria ‘transferuri sociale legate de cheltuieli

pentru produse oferite gospodăriilor casnice prin agenţi economici nu se indică, cheltuielile date

fiind clasate ca „cheltuieli intermediare” (figura A6.5.).

În 2008 în comparaţie cu anii 2006 şi 2007, deficitul guvernamental în ambele grupuri de ţări

EA16 şi EU279 s-a diminuat, pe cînd datoria publică a crescut în expresia absolută. În zona euro

deficitul guvernamental a scăzut de la 1,3% din PIB în 2006 la 0,6% în 2007 şi 2,0% în 2008, pentru

grupul de ţări EU27 acesta a scăzut de la 1,4% la 0,8% şi, respectiv, 2,3%. În zona euro raportul între

datoria publică şi PIB s-a diminuat de la 68,3% la sfîrşitul anului 2006 la 66,0% la sfîrşitul anului

2007 şi apoi s-a majorat pînă la 69,3% la sfîrşitul anului 2008, iar în grupul de ţări EU27 s-a micşorat

de la 61,3% la 58.7% şi, respectiv, s-a majorat pînă la 61,5%.

Dacă în anul 2007, cea mai mare pondere a deficitului bugetar în PIB a fost înregistrată în

Ungaria (-5,5%), Regatul Unit (-2,9%), Grecia (-2,8%), Franţa (-2,7%) şi Portugalia (-2,6%),

atunci, în anul 2008, numărul ţărilor s-a majorat (19 de ţări au înregistrat deficit bugetar), după cum

urmează: Grecia - 7.7%, Irlanda - 7.2%, România - 5.5%, Regatul Unit -5.0%, Malta - 4.7%,

Spania - 4.1%, Letonia - 4.1%, Ungaria - 3.8%, Polonia - 3.6%, Franţa - 3.4%, Lituania - 3.2%.

În 2007, unsprezece ţări-membre ale UE au înregistrat surplus bugetar, iar în 2008, în urma

crizei financiare şi economice mondiale, acest număr s-a micşorat pînă la 7 (în Germania a fost

înregistrată egalitatea dintre venituri şi cheltuieli publice), cele mai mare nivele fiind înregistrate în:

Finlanda (+4,5%), Danemarca (+3,4%), Suedia (+2,5%) şi Luxemburg (+2,5%). În general, în anul

2008, numai 4 ţări-membre au înregistrat o îmbunătăţire a raportului deficit bugetar / PIB în

comparaţie cu anul 2007, iar 10 ţări – înrăutăţire (în anul 2007 au fost 17 ţări).

Către sfîrşitul anului 2008, cel mai mic nivel al raportului între datoria publică şi PIB au

înregistrat Estonia (4,6%), Luxemburg (13,5%), România (13,6%) şi Bulgaria (14,1%). În şapte

ţări-membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Lituania, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi

Cipru) a fost înregistrată îmbunătăţirea indicatorului dat. Nouă ţări au avut în 2008 un nivel de acest

indicator, care a depăşit limita de 60% din PIB: Italia (105,8%), Grecia (99,2%), Belgia (89,8%),

9 EU sau EU27 (27 ţări-membre ale Uniunii Europene): Ţările Zonei Euro plus BG (Bulgaria), CZ (Republica Cehă), DK (Danemarca), EE (Estonia), CY (Cipru), LV (Letonia), LT (Lituania), HU (Ungaria), MT (Malta), PL (Polonia), RO (România), SI (Slovenia), SK (Slovacia), SE (Suedia), UK (Regatul Unit).

Page 65: Igor Cibotaru Abstract

65

Ungaria (72,9%), Franţa (67,4%), Portugalia (66,3%), Germania (65,9%), Malta (63,8%) şi Austri

(62,6%) (figura A7.6).

Cauzele evoluţiei acestor indicatori diferă de la o ţară la altă, astfel:

În Bulgaria, diminuarea surplusului bugetar (în termeni absoluţi) în perioada anilor 2004-

2006 s-a datorat eliminării din categoria impozitelor a conturilor debitare ca rezultat al

schimbării metodei de înregistrare – trecerea la metoda de casă (aşa cum se face în majoritatea

ţărilor europene), precum şi anulării datoriilor către ţările-terţe la partea de cheltuieli.

În Republica Cehă, diminuarea deficitului a fost cauzată, în special, de revizuirea

impozitelor pe venit.

În Danemarca, majorarea surplusului bugetar (în termeni absoluţi) a fost rezultatul

reexaminării datelor privind veniturile parvenite de la impozitul pe venit al persoanelor juridice

şi fizice, cît şi a cheltuielilor indirecte şi a investiţiilor pe anul 2006.

În Estonia, descreşterea în surplus bugetar se datorează reclasificării şi transferării unor

companii ipotecare, a spitalelor, precum şi a unui număr de instituţii la nivelul local.

În Irlanda, creşterea surplusului în anul 2005 a fost legată de scăderea sumelor plătite de

guvern pentru spitalele private.

În Italia, micşorarea deficitului bugetar în 2006 în mare majoritate a fost efectul

schimbărilor metodologice privind termenul de înregistrare a rambursărilor de TVA.

În Luxemburg, sporirea surplusului în 2006 a fost cauzată de actualizarea surselor de

informaţie, în special la nivelul local.

În Malta, descreşterea deficitului bugetar în anul 2004 a fost ca urmare a actualizării surselor

de informaţie privind un fond extrabugetar.

În Austria, mărirea deficitului bugetar în anul 2004 cu 2,6% în GDP a fost rezultatul

reclasificării la categoria anularea / recunoaşterea datoriilor legate de reorganizarea companiei

Căilor ferate Austriace ÖBB.

În România, creşterea deficitului bugetar în 2006 a fost motivată de anularea datoriilor către

ţările-terţe, parţial compensată de impactul pozitiv al revizuirii în unele alte tranzacţii

guvernamentale. Însă, în anii 2004 şi 2005 descreşterea deficitului a fost legată de revizuirea

unor tranzacţii guvernamentale specifice.

În Finlanda, majorarea surplusului în perioada 2004-2006 a fost determinată de revizuirea

veniturilor de la proprietate a fondurilor mutuale.

În ceea ce priveşte datoria publică, putem menţiona cazul Republicii Cehe, unde descreşterea

datoriei publice în 2005 şi 2006 a fost justificată de actualizarea datoriei publice exprimate în valuta

străină. În Letonia, majorarea datoriei publice în anul 2004 a fost urmare a actualizării datelor

privind circulaţia monetară şi volumul depozitelor.

Page 66: Igor Cibotaru Abstract

66

De asemenea, este de menţionat că o cauză comună de înrăutăţire a situaţiei în domeniul

deficitului bugetar şi datoriei publice pentru toate ţările-membre ale Uniunii Europene se consideră

criza economică mondială, care a afectat negativ economia mondială, la general, şi fiecare ţară în

parte.

Regula bugetar-fiscală a Tratatului de la Maastricht au avut un impact semnificativ asupra

ciclurilor bugetare în cadrul UE, însă a creat puţine constrîngeri pentru politica bugetar-fiscală în

ţările-membre mari. De asemenea, toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte regulile şi

standardele unificate de contabilitate, în sectorul public, pentru a asigura funcţionarea PDE. Pe

parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE au fost obligate să depună la Comisia Europenă

Rapoarte de Convergenţă cu explicarea modului în care pot să atingă obiectivele date sau să

menţină deficitele şi datoriile publice ale lor sub nivelurile critice. Pentru a deveni membru al UME,

ţările trebuie să fie sub limitele stabilite de PDE pentru deficitul bugetar şi datoria publică.

Din cele prezentate mai sus, se observă structura şi componenţa veniturilor şi cheltuielilor

bugetare în ţările UE este neuniformă, precum şi eforturile considerabile privind omogenizarea

acestora şi gestiunea mai eficientă a resurselor bugetare prin impunerea unor criterii riguroase

asupra principalilor indicatori bugetari. În acest context, perfecţionarea sectorului public din R.

Moldova, în vederea armonizării la cerinţele europene, necesită implementarea standardelor

internaţionale contabile, informaţionale şi de raportare în sfera guvernamentală, concomitent cu

realizarea reformelor administrative şi în managementul finanţelor publice.

Page 67: Igor Cibotaru Abstract

67

3. EVOLUŢIA ŞI PERFORMANŢELE SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Formarea structurii sitemului financiar şi reglementarea acestuia în Republica Moldova

Funcţionarea efectivă a economiei naţionale depinde de interconexiunea elementelor

componente ale mecanismului financiar. Mecanismul financiar, fiind parte a mecanismului

economic, asigură circulaţia fluxurilor financiare între toţi participanţii la procesele de producţie şi

de repartiţie. Funcţionarea mecanismului financiar se realizează prin intermediul elementelor

componente, care formează o structură complexă, cuprinzînd: sistemul financiar, pîrghiile

financiare utilizate pentru influenţarea activităţii economice, metodele administrative de conducere

folosite în domeniul finanţelor, cadrul instituţional, alcătuit din instituţii şi organe, cadrul juridic,

format din legi, hotărîri şi alte reglementări cu caracter normativ din sfera financiară [83, p.50].

Dezvoltarea sistemului financiar al R.Moldova a fost iniţiată odată cu trecerea la mecanismele

funcţionării economiei de piaţă prin crearea structurii proprii şi instituirea cadrului legal privind

desfăşurarea tuturor activităţilor financiare, modificîndu-se, continuu, în concordanţă cu condiţiile

şi evoluţia economiei naţionale. R.Moldova a realizat cîteva succese în edificarea cadrului unei

economii de piaţă funcţională, în special, în sectorul bancar. Politicile monetare şi financiare s-au

extins, în timp ce reformele structurale au stagnat. Remiterile de fonduri joacă un rol din ce în ce

mai important, ca sursă de finanţare şi ca forţă motrice a creşterii economice.

Odată cu aprobarea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.186-XII din 25.07.1990,

cu privire la concepţia trecerii la economia de piaţă în Republica Moldova, s-au pus bazele

reorganizării sistemului bancar şi a cadrului normativ-juridic. Astfel, iniţial, principalele legi ale

sistemului bancar al Republicii Moldova au fost Legea Republicii Moldova cu privire la Banca

Naţională de Stat a Moldovei nr. 599-XII din 11 iunie 1991 şi Legea Republicii Moldova cu privire

la bănci şi activitatea bancară nr.601-XII din 12 iunie 1991 [3].

Conform Legii cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei, BNM este aprobată ca

unicul organ de stat cu funcţie de emisiune, supraveghere şi elaborare a politicii monetar-creditare.

De asemenea, i se atribuie şi funcţia de control şi supraveghere a activităţii băncilor comerciale.

Legea cu privire la bănci şi la activitatea bancară reglementează activitatea celorlalte instituţii din

sistemul bancar. Conform acestor acte legislative constatăm, că sistemul bancar includea: Banca

Naţională a Moldovei, băncile comerciale şi alte instituţii de creditare [3, art.2].

Pe parcursul dezvoltării sistemului bancar, cadrul juridic a fost perfectat cu un şir de legi,

regulamente, ordonanţe, instrucţiuni şi alte acte normative. Actualmente, cadrul juridic al activităţii

bancare este reglementat, în principal, de Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a

Page 68: Igor Cibotaru Abstract

68

Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995 [4] şi Legea Republicii Moldova nr.550-XIII din 21.07.1995

cu privire la instituţiile financiare [8].

Legea instituţiilor financiare vizează doar activitatea băncilor comerciale, cu toate că, după

denumirea pe care o poartă, se subînţelege că această lege reglementează activitatea tuturor

instituţiilor financiare, inclusiv a celor nebancare, însă, în practică, nu există „alte instituţii

financiare” asupra cărora să se acţioneze Legea vizată. În consecinţă, se creează o neclaritate pe

piaţa serviciilor financiare vis-a-vis de această problemă. De asemenea, legea nu stipulează care

activităţii financiare, anume, sunt pur bancare. Constatăm că delimitarea instituţiilor bancare de

celelalte financiare se efectuează ad hoc, la discreţia BNM. Pînă în prezent, BNM nu a practicat

reglementarea şi supravegherea celorlalte instituţii de credit (nebancare), deoarece acestea nu

colectează depozite de la populaţie şi nu acordă credite, conform stipulărilor din Codul Civil [13], ci

atrag economii şi acordă împrumuturi.

Este important de menţionat că, spre deosebire de Legea cu privire la bănci şi activitatea

bancară (1991), Legea instituţiilor financiare (1995) prevede crearea doar a băncilor sub formă de

societăţi pe acţiuni, şi nu prevede crearea băncilor cooperatiste etc. Astfel, pe măsura dezvoltării

instituţiilor de credit nebancare, inclusiv a sectorului cooperatist de credit, în opinia noastră, sunt

necesare modificările de rigoare ale legislaţiei, care ar stipula clar: delimitarea instituţiilor bancare

de cele nebancare şi posibilitatea creării diverselor tipuri de bănci, inclusiv cooperatiste.

Activitatea de creditare a sistemului bancar naţional este reglementată în baza unui şir de

regulamente ce se raportează atît la politica de creditare a BNM, cît şi la activitatea de creditare,

prestată de băncile comerciale. Analizînd cadrul normativ bancar, constatăm că regulamentele şi

instrucţiunile, ce reglementează activitatea de creditare, au fost elaborate şi aplicate în practică

începînd cu anul 1995.

În baza actelor normative elaborate de BNM, băncile comerciale elaborează norme şi

instrucţiuni interne de creditare. Pe măsura dezvoltării serviciilor bancare actele normative au fost

supuse permanentelor modificări din partea BNM contribuind la perfecţionarea relativă a acestora.

În acest context, armonizarea reglementărilor bancare autohtone şi europeane va contribui la

perfecţionarea actelor normative, iar intervenţiile legislative fiind efectuate doar în condiţii extreme

(crize economice, bancare etc.)

În dezvoltarea sistemului bancar autohton, s-au conturat, convenţional, trei etape:

1. Prima etapă – anii 1990-1993 – caracterizată prin reorganizarea juridică şi instituţională a

băncilor deja existente şi crearea unor bănci private, intermedierea bazei legislative, inclusiv a celei

bancare şi emiterea monedei naţionale;

2. A doua etapă – anii 1994-1998 – marcată de consolidarea sistemului bancar, în general,

apariţia primelor elemente de concurenţă bancară, elaborarea şi implementarea principalelor norme

Page 69: Igor Cibotaru Abstract

69

legislative bancare, dezvoltarea serviciilor bancare etc. Însă, acest proces a fost întrerupt de criza

din vara-toamna anului 1998, provocată de criza din Federaţia Rusă. Aceasta a constituit o lovitură

economică grea pentru mai multe state din spaţiul CSI, iar prejudiciile aduse pieţei financiare din

Moldova au fost mai puţin critice. Sistemul bancar al ţării atinse deja un nivel avansat al dezvoltării

şi stabilităţii, băncile locale nu s-au aventurat în angajarea operaţiunilor riscante, aidoma băncilor

comerciale din Federaţia Rusă. În acea perioadă, Banca Naţională a Moldovei s-a apreciat împotriva

intervenţiilor de susţinere a leului şi nu a închis piaţa valorilor mobiliare de stat, onorînd datoriile la

scadenţă. În final, în timpul crizei, nu au fost înregistrate bancrute bancare şi valuta naţională s-a

depreciat cu mult mai puţin în comparaţie cu rubla rusească. Pînă la sfîrşitul anului 1998, încrederea

în sistemul bancar a fost restabilită, exprimîndu-se printr-o creştere continuă a valorii depozitelor

bancare.

3. A treia etapă – sfîrşitul anului 1998 şi pînă în present – distinctă prin extinderea intensivă

(dezvoltarea strategiilor manageriale şi a tehnologiilor informaţionale, intensificarea concurenţei

bancare, amplificarea calităţii serviciilor acordate) şi extensivă (lărgirea reţelei bancare; dezvoltarea

spectrului de servicii bancare, diversificarea instrumentelor bancare) a instituţiilor bancare.

În R.Moldova, sistemul bancar este de tip bi-nivelar:

1. Primul nivel este reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, fondată în iunie 1991, în

conformitate cu decretul preşedintelui Republicii Moldova şi care îşi desfăşoară activitatea în

conformitate cu Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995.

Banca Naţională a Moldovei, este responsăbilă de dezvoltarea şi implementarea politicii monetare

şi valutare, operînd în calitate de bancher şi agent fiscal pentru R.Moldova, autorizarea şi

reglementarea instituţiilor financiare din ţară, asigurînd instituţiile financiare cu instrumente de

creditare, supraveghind şi facilitînd sistemul de plăţi, controlul şi managementul rezervelor valutare,

emiterea valutei locale şi elaborarea Balanţei de Plăţi a Moldovei. În numele Republicii Moldova,

îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea

instituţiilor publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar, în conformitate cu

condiţiile acordurilor internaţionale.Legea autorizează Banca Naţională a Moldovei pentru

supraveghere, inclusiv îi acordă împuternicirile de a licenţia, a supraveghea şi a reglementa

activitatea instituţiilor financiare. Mai exact, Banca Naţională a Moldovei este împuternicită să

emită regulamentele necesare, să licenţieze şi să stabilească standardele de supraveghere, să exercite

inspecţiile pe teren, să solicite ca instituţiile financiare să ia măsurile necesare de redresare şi să

aplice penalităţi. Banca Naţională a Moldovei este autorizată, de asemenea, să oblige băncile să

prezinte informaţiile şi datele despre activitatea lor şi să le publice (însă, numai în mod parţial), să

impună oricărei instituţii financiare măsuri de remediere sau să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

Page 70: Igor Cibotaru Abstract

70

2. Al doilea nivel al sistemului bancar îl reprezintă băncile comerciale, care îşi desfăşoară

activitatea în conformitate cu Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995. Băncile

comerciale din R.Moldova sunt bănci universale, pe piaţă lipsind cele specializate.

Piaţa financiară moldovenească a apărut în urma unui proces rapid de privatizare şi

organizare instituţională desfăşurat în perioada 1992-1996. Mediul economic nou, generat de

lansarea în circulaţie a acţiunilor, a schimbat radical atît principiile de funcţionare şi de activitate a

agenţilor economici din Republica Moldova, cît şi modalităţile de dirijare a economiei naţionale.

Chiar dacă, în urma privatizării contra bonuri patrimoniale, întreprinderile nu au beneficiat de

investiţii financiare propriu-zise, odată cu acest fenomen a apărut un element-cheie nou –

proprietarul, de care depind, într-o măsura determinantă, evoluţiile fiecărei întreprinderi în parte.

Realizarea drepturilor fundamentale de proprietar (de vînzare-cumparare a acţiunilor) a condiţionat

apariţia pieţei financiare, cu întreaga infrastructură necesară. Piaţa financiară devine nucleul

economiei naţionale, deoarece, anume, aici are loc vînzarea-cumpărarea acţiunilor şi legiferarea

fluxului de investiţii la întreprinderi pentru reutilarea, restructurarea şi relansarea acestora.

În Republica Moldova, primele documente oficiale privind piaţa de capital şi autoritatea

de stat pentru reglementarea pieţei valorilor mobiliare datează din 4 februarie 1992 prin Decretul

nr.13 al Preşedintelui Republicii Moldova, „Despre Regulamentul provizoriu cu privire la piaţa

hîrtiilor de valoare şi la bursa de valori în Republica Moldova” şi 13 octombrie 1992 prin

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.668 „Cu privire la instituirea Comisiei republicane

pentru piaţa hîrtiilor de valoare. În anul 1993, prin Hotărîrea Guvernului R. Moldova, Comisia

republicană a fost reorganizată în Comisia de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare, pe lîngă

Ministerul Finanţelor al R. Moldova. Un an mai tîrziu, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr.529 din 20 iulie 1994, a fost reorganizată în instituţie de stat cu statut

permanent – Comisia de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare de pe lîngă Guvernul Republicii

Moldova (CSPHV). Din martie 1995, activitatea Comisiei de Stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare

s-a desfăşurat ca structură separată cu aparat executiv.

În scopul ajustării cadrului legislativ la noile prevederi ale Legii 199-XIV din 18.11.1998

„Cu privire la piaţa valorilor mobiliare” şi promovării emiterii obligaţiunilor ca instrumente

eficiente în atragerea investiţiilor şi credibile pentru investitori, precum şi pentru asigurarea unui

mecanism real de implementare în practică a acestora, a fost adoptată Legea nr.250-XVI din

22.11.2007 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, prin care au fost operate

modificări şi completări la:

- Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002;

Page 71: Igor Cibotaru Abstract

71

- Legea nr.449-XV din 30.07.2001 „Cu privire la gaj” prin completarea cu un capitol nou

privind particularităţile gajului la emiterea obligaţiunilor asigurate cu bunurile proprii ale

emitentului şi/sau ale persoanelor terţe.

Armonizarea legislaţiei cu acquisul comunitar şi consolidarea capacităţii instituţionale

necesare implementării acesteia reprezintă una din priorităţile de bază ale Comisiei Naţionale a

Pieţei Financiare (CNPF), astfel contribuindu-se la dezvoltarea instrumentelor eficiente de

supraveghere prudenţială şi de asigurare a protejării drepturilor investitorilor şi ale publicului larg.

Cele mai importante reglementări se referă la adoptarea Legii nr.129-XVI din 07.06.2007

„Pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a

Valorilor Mobiliare" [11], prin care a fost constituită CNPF în calitate de autoritate unificată de

reglementare, autorizare şi supraveghere a pieţei financiare nebancare. Adoptarea Legii a condus la

dezvoltarea unor noi entităţi, precum organizaţiile de credit ipotecar şi birourile istoriilor de credit,

în calitate de participanţi profesionişti la piaţa financiară nebancară.

Instituţia nou-creată şi-a început activitatea la 06.09.2007, devenind succesoarea Comisiei

Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea

Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi Serviciului supravegherii de stat a activităţii

asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor de pe lîngă Ministerul Finanţelor, care s-au

reorganizat prin absorbţie cu întreg patrimoniul la CNPF.

Comisia Naţională a Pieţei Financiare constituie o autoritate autonomă a administraţiei

publice centrale, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea

participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de

către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de

interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele

stabilite de legislaţie.

CNPF stabileşte politica pieţei financiare nebancare prin reglementarea şi autorizarea

activităţii participanţilor, precum şi supravegherea respectării legislaţiei de către ei. Obiectivele de

bază ale CNPF sunt asigurarea stabilităţii, transparenţei, siguranţei şi eficienţei sectorului financiar

nebancar, prevenirea riscurilor sistemice şi manipulării pe piaţa financiară nebancară, protejarea

drepturilor participanţilor la piaţa financiară nebancară. Autoritatea CNPF se extinde asupra

participanţilor la piaţa financiară nebancară, care cuprind emitenţii de valori mobiliare, investitorii,

asiguraţii, organizaţiile de autoreglementare pe piaţa valorilor mobiliare, Biroul Naţional de

Autovehicule din Republica Moldova, membrii asociaţiilor de economii şi împrumut, clienţii

organizaţiilor de microfinanţare şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară.

Autoritatea Comisiei Naţionale se extinde asupra participanţilor la piaţa financiară nebancară,

care cuprinde următoarele entităţi: emitenţii de valori mobiliare; participanţii profesionişti la piaţa

Page 72: Igor Cibotaru Abstract

72

valorilor mobiliare; companiile şi brokerii de asigurări; fondurile nestatale de pensii; asociaţiile de

economii şi împrumut; organizaţiile de creditare ipotecară; birourile istoriilor de credit; organizaţiile

de microfinanţare; biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova;

fonduri de investiţii în proces de lichidare; companiile fiduciare.

Participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, participanţii profesionişti la piaţa

asigurărilor, fondurile nestatale de pensii, asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de

microfinanţare, organizaţiile de credit ipotecar şi birourile istoriilor de credit sînt denumiţi

participanţi profesionişti la piaţa financiară nebancară. Atribuţiile Comisiei Naţionale privind

reglementarea, autorizarea şi supravegherea participanţilor profesionişti nu coincid cu atribuţiile

Băncii Naţionale a Moldovei.

Instituirea organului unificat de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare nebancare

este dictată de realizarea următoarelor obiective:

• consolidarea segmentelor pieţei financiare nebancare şi transformarea acesteia într-un sector

atractiv pentru investiţiile străine;

• divizarea clară şi transparentă a pieţei financiare în sectorul bancar şi cel nebancar, cu

implementarea unor politici de stat coordonate şi consecvente pe întreaga piaţă financiară;

• comasarea autorităţilor de supraveghere şi consolidarea capacităţilor instituţionale şi

operaţionale ale organului unic de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare

nebancare;

• promovarea unei politici unificate pe toate segmentele pieţei financiare.

În domeniul reglementării pieţei valorilor mobiliare, au fost elaborate şi adoptate acte

normative cu referire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare de către

registratorul şi deţinătorul nominal, procedura legalizării capitalului pe piaţa valorilor mobiliare,

precum şi Codul de guvernare corporativă în societăţile pe acţiuni.

În scopul reglementării relaţiilor ce rezultă din exercitarea dreptului cetăţenilor la libera

asociere prin constituirea asociaţiilor de economii şi împrumut, precum şi protecţia drepturilor şi

intereselor legale ale membrilor acestora, a fost elaborată şi adoptată Legea asociaţiilor de economii

şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.2007. Adoptarea Legii a fost determinată de necesitatea

soluţionării următoarelor probleme: existenţa unui număr mare de asociaţii mici, calitatea

insuficientă a managementului asociaţiilor, lipsa unor asociaţii centrale care vor acorda tot spectrul

de servicii necesare reţelei, lipsa unui cadru legal şi de reglementare adecvat, capacitatea de

supraveghere redusă a activităţii asociaţiilor. Obiectivul Legii reprezintă tendinţa de a consolida

capacitatea asociaţiilor care să le permită atingerea unui nivel mai înalt de autonomie financiară pe

termen lung, bazat pe creşterea depunerilor, diversificarea împrumuturilor acordate şi o

independenţă mai mare faţă de resursele atrase din exterior.

Page 73: Igor Cibotaru Abstract

73

În anul 2007, au fost adoptate acte normative ce reglementează activitatea Depozitarului

Naţional de Valori Mobiliare (DNVM), care includ: regulile DNVM, procedura închiderii şi

deschiderii conturilor depozitare investitorilor individuali, procedura formării şi utilizării fondului

participanţilor, taxele pentru serviciile DNVM.

Sectorul de asigurări din Republica Moldova. Asigurările deţin un rol fundamental în

structura economiei şi societăţii naţionale, în promovarea spiritului antreprenorial, foarte important

pentru creşterea economică. Nicio piaţă a asigurărilor nu se poate forma şi dezvolta în afara unor

reglementări foarte clare, a unor condiţii de stabilitate financiară a societăţilor de asigurare, a unor

metode de supraveghere şi control stricte şi ferme, date de obligaţiile pe care şi le asumă acestea

faţă de clienţi.

Sectorul de asigurări din R.Moldova este nesemnificativ şi puţin dezvoltat, în comparaţie cu

alte ţări ale Uniunii Europene, deşi numărul societăţilor de asigurări este destul de mare, în raport cu

capacitatea pieţei. Se întîlneşte o mare varietate a atitudinilor guvernelor în funcţie de propriile

obiective economice pe termen scurt sau pe termen lung. Astfel, în unele ţări, a fost creat un cadru

adecvat şi au fost adoptate măsuri pentru mobilizarea resurselor naţionale şi chiar internaţionale

pentru dezvoltarea unui sector puternic de asigurări şi reasigurări, iar structura pieţei este gîndită şi

stimulată în aşa fel, încît să confere atracţie şi putere, în timp ce, în altele, tot mai puţine, rigiditatea

structurilor existente şi a reglementărilor în vigoare cu un puternic caracter protecţionist au dus la

efecte contrare, cum ar fi o dezvoltare lentă a sectorului naţional.

Cadrul juridic privind activitatea în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, dezvoltarea şi

consolidarea relaţiilor dintre asigurători, asiguraţi şi terţe persoane este format de Constituţia

Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova, Legea cu privire la asigurări, alte acte

legislative, actele normative ale Autorităţii de supraveghere, acordurile internaţionale în domeniu, la

care Republica Moldova este parte.

Capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane de lei, la care

se aplică: coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale; coeficientul 1,5 – pentru activitate

de asigurări de viaţă; coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă. Aporturile la

capitalul social minim se depun integral în formă bănească atît la constituire, cît şi la majorare.

Mijloacele obţinute de potenţialii acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) din împrumuturi,

credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase, inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti

la piaţa asigurărilor şi ale terţelor persoane, nu pot servi drept sursă de formare sau de majorare a

capitalului social al asigurătorului (reasigurătorului).

Persoana juridică are dreptul să plătească acţiunile asigurătorului (reasigurătorului) în formă

bănească, în limitele capitalului său propriu (activelor nete), care nu poate fi mai mic decît capitalul

său social. Asigurătorul (reasigurătorul) are dreptul să dobîndească acţiuni proprii de la acţionarii

Page 74: Igor Cibotaru Abstract

74

semnificativi, cu condiţia respectării legislaţiei privind societăţile pe acţiuni şi altor acte normative

referitoare la stabilitatea financiară şi solvabilitatea asigurătorului (reasigurătorului).

În vederea protejării intereselor asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane

păgubite, prin contribuţia asigurătorilor, se constituie Fondul naţional de garanţie, destinat plăţilor

de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorie, încheiate în

condiţiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilităţii asigurătorului.

Fondul naţional de garanţie se formează din contribuţiile anuale depuse de asigurători

proporţional cu volumul de prime subscrise. Contribuţia la Fondul naţional de garanţie se

calculează, se ţine în evidenţă, se varsă şi se raportează de către asigurător separat, pentru

asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă.

În scopul unei fructificări cît mai bune, disponibilităţile Fondului naţional de garanţie se

plasează în bănci comerciale, autorizate de Banca Naţională a Moldovei, în instrumente ale pieţei

monetare, în valori mobiliare de stat, precum şi în alte plasamente sau alocaţii stabilite de legislaţia

în vigoare. Constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului naţional de garanţie se efectuează în

conformitate cu Legea privind Fondul naţional de garanţie.

Supravegherea pieţei asigurărilor din Republica Moldova a fost, pînă la 10 septembrie 2007,

efectuată de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi a Fondurilor Nestatale de

Pensii, de pe lîngă Ministerul Finanţelor, a coordonat activitatea societăţilor de asigurare, a analizat

activitatea asigurătorilor, a elaborat direcţii de strategie şi tactică, a participat la elaborarea

proiectelor de lege etc. În R.Moldova, mai activează şi Asociaţia asigurătorilor, care reprezintă

interesele companiilor de asigurări, precum şi Agenţia asigurătorilor de răspundere civilă „ARCA”.

Ultimul organ are funcţii specifice, deoarece a fost fondat anume pentru promovarea green cardului

naţional.

În corelare cu schimbările fundamentale produse în economia Republicii Moldova, piaţa

financiară nebancară, în anul 2007, a înregistrat importante modificări în plan instituţional şi

regulator, ca urmare a constituirii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), în temeiul Legii

nr.129-XVI din 07.06.2007 „Pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998

privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare".

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.407- XVI din 21.12.2006 „Cu privire la

asigurări” şi Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru pagube produse de autovehicule”, au fost efectuate modificări şi completări ale

cadrului legal în vederea asigurării concordanţei actelor legislative existente prin adoptarea Legii

nr.251-XVI din 22.11.2007 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, prin

intermediul căruia s-au operat modificări şi completări în următoarele acte legislative:

Page 75: Igor Cibotaru Abstract

75

- Codul Fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997 cu privire la deducerea indemnizaţiilor de asigurare,

despăgubirilor de asigurare şi a cheltuielilor asigurătorului;

- Legea nr.1553–XII din 25.02.1998 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a

transportatorilor faţă de călători” în partea ce ţine de durata protecţiei prin asigurare şi dreptul de

regres al asigurătorului;

- Codul navigaţiei maritime comerciale nr.599-XIV din 30.09.1999 privind conformarea la noile

reglementări în domeniul asigurărilor;

- Legea nr.243-XV din 08.07.2004 „Privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în

agricultură”, referitor la concretizarea unor reglementări.

În scopul conformării cadrului normativ prevederilor Legii nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu

privire la asigurări” şi Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, au fost elaborate şi aprobate prin

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.998 din 04.09.2007 „Cu privire la modificarea,

completarea şi abrogarea unor hotărîri de Guvern”, modificări şi completări în următoarele hotărîri:

• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.294 din 17.03.1998 „Cu privire la executarea

Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997”, referitor la

includerea poliţelor RCA şi „Carte Verde” în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente

primare cu regim special şi tipărirea acestora prin intermediul Î.S. Editura de Imprimate

„Statistica”;

• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.483 din 04.05.1998 „Cu privire la modul

deducerii cheltuielilor legate de formarea rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a

fondului de asigurare a pensiilor, a fondului de rezervă pentru alte tipuri de asigurare (rezervele

tehnice) şi a fondului măsurilor preventive”;

• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.484 din 04.05.1998 „Cu privire la limitele

cheltuielilor de asigurare ale agenţilor economici şi persoanelor fizice care practică activitatea de

întreprinzător, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii de întreprinzător pentru scopuri

fiscale”;

• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.217 din 24.02.2005 „Pentru aprobarea

Regulamentului privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a

Regulamentului concursului de acreditare a organizaţiilor de asigurare pentru efectuarea asigurării

subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură”.

În vederea asigurării unui mecanism optim de realizare a asigurării obligatorii de răspundere

civilă pentru pagube produse de autovehicule, a fost elaborat şi prezentat pentru aprobare proiectul

Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Metodologiei de calcul al primei

de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

Page 76: Igor Cibotaru Abstract

76

pentru pagube produse de autovehicule”, care are drept scop stabilirea unei metode unice de calcul

al primei de asigurare, care să reflecte întinderea reală a riscului în funcţie de diferite clase de

deţinători de poliţe şi care să satisfacă, în egală măsură, interesele şi posibilităţile asiguraţilor şi

asigurătorilor.

În decurs de 16 ani, industria asigurărilor a suferit şi unele momente de criză. Unul dintre

acestea, şi poate cel mai important, a fost sistarea temporară a calităţii de membru al Republicii

Moldova în cadrul Consiliului Birourilor Sistemului Internaţional „Carte verde”. Pentru restabilirea

imaginii ţării şi consolidarea încrederii în sistemul asigurărilor „Carte verde”, Guvernul a fost pus în

situaţia de a întreprinde măsuri urgente, una din acestea fiind adoptarea Hotărîrii de Guvern nr. 655

din 02.06.2003, prin care, în termene restrînse, s-a obţinut consolidarea Agenţiei Naţionale

„ARCA”, fiind create structurile proprii financiare, necesare pentru garantarea onorării obligaţiilor

asumate şi, respectiv, restabilirea calităţii de membru în Sistemul Internaţional „Carte verde”.

Pînă la intrarea în vigoare a noului Cod civil (2003), cadrul legal, care reglementa domeniul

asigurărilor în Republica Moldova, a fost format din Legea nr. 1508-XII din 15.06.1993 cu privire

la asigurări şi cîteva acte normative guvernamentale şi departamentale, care, în marea lor majoritate,

nu corespund pînă în prezent cerinţele relaţiilor social-economice în continuă dezvoltare.

În majoritatea statelor cu o istorie îndelungată a activităţii asigurărilor, acest domeniu este

reglementat prin acte legislative, care se referă separat la contractul de asigurare şi societăţile de

asigurare. Simultan cu intrarea în vigoare, în anul 2003, a noului Cod civil, contractul de asigurare,

relaţiile ce se nasc în baza acestuia, obţin un alt sens, iar prin prisma normelor civile generale,

contractul de asigurare tinde să devină un veritabil contract civil. Evident, normele juridice stabilite

în Codul civil la capitolul asigurări, necesită perfecţionare, motiv pentru care, pornind de la tendinţa

statului de a-şi armoniza legislaţia la standardele internaţionale, acestea urmează a fi modificate.

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, industria asigurărilor este sub

supraveghere strictă. Motivul constă în faptul că companiile de asigurări sunt expuse la diferite

riscuri tehnice şi non-tehnice. De aceea, reglementarea strictă a activităţii societăţilor de asigurare,

controlul şi supravegherea acestora, impunerea unor condiţii stricte de constituire şi funcţionare

sunt absolut esenţiale pentru o evoluţie normală a pieţei, avînd efecte benefice asupra întregii

economii.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protecţia asiguraţilor şi a pieţei

naţionale a asigurărilor şi reasigurărilor, ea fiind necesară şi datorită dezvoltării rapide a sectorului,

a competiţiei tot mai mari şi a internaţionalizării companiilor de asigurare. Datorită diminuării

transparenţei sectorului prin tendinţe evidente manifestate, în ultimii ani, prin achiziţionările şi

fuzionările multor companii de asigurare-reasigurare, bănci sau societăţi de investiţii, procesul de

supraveghere este tot mai dificil.

Page 77: Igor Cibotaru Abstract

77

În situaţia actuală a structurii sistemului bugetar al Republicii Moldova, ca parte integrantă a

sistemului de finanţe publice, verigile de gestiune a resurselor financiare publice, la care se

mobilizează veniturile, sunt: bugetul de stat, bugetele locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale),

bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de

asistenţă medicală. Acest sistem unitar şi corelat de fonduri evidenţiază fluxurile financiare publice

de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii, în conformitate

cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la nivel macroeconomic.

Bugetul în Republica Moldova, ca şi în orice alt stat, este un plan financiar care este

reglementat, în mod obligatoriu, de către organele de stat, prin intermediul următoarelor acte

normative :

Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar [1];.

Legea nr.397 – XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale [6];

Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de

achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală [7];

După anul 1989, sistemul bugetar al ţării este organizat într-o concepţie nouă, impusă de

economia de piaţă, renunţîndu-se la forma bugetului unic de stat, derivată din planul naţional unic,

instrument al centralismului excesiv. În anul 1991, Republica Moldova trece la un sistem de trei

bugete distincte, care sunt elaborate, aprobate şi executate în condiţii de deplină autonomie: bugetul

de stat, bugetul administraţiei locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, se introduce o

noţiune nouă, aceea de buget public.

În cazul Republicii Moldova, ca stat unitar, sistemul său bugetar se încadrează în tipologia statelor

cu structură administrativă unitară, iar nevoile de resurse bugetare la nivelul statului, respectiv al

autorităţilor locale, şi posibilităţile de acoperire a acestora sunt reflectate, în conformitate cu Legea

privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.96, în ansamblu, prin bugetul public

naţional [1]. Articolul 2 din această lege stipulează că sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi

fonduri, care constituie bugetul public naţional (în baza modificărilor din 2005), cuprinzînd:

a) bugetul de stat;

b) bugetul asigurărilor sociale de stat;

c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;

d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

Bugetul de stat reflectă, prin indicatorii săi, relaţiile financiare exprimate de cheltuielile

corespunzătoare realizării obiectivelor şi acţiunilor de interes naţional, respectiv resursele financiare

mobilizate la dispoziţia statului (Guvernului). Între categoriile de cheltuieli incluse în acest buget,

se remarcă cele pentru realizarea acţiunilor considerate de importanţă naţională în domeniile social-

cultural, apărarea ţării, protecţia socială etc., iar dintre formele sub care se regăsesc resursele

Page 78: Igor Cibotaru Abstract

78

curente (ordinare) se disting impozitele (directe şi indirecte), în timp ce, ca formă a resurselor

extraordinare, se apelează, de regulă, la împrumuturile de stat.

Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) evidenţiază, la rîndul lor, relaţiile

financiare corespunzătoare cheltuielilor pentru acţiuni specifice colectivităţilor locale, respectiv cele

aferente formării veniturilor proprii sau sumelor ce se primesc de la bugetul superior (de stat sau cel

al raionului/municipiului respectiv). Bugetele UAT asigură cu resurse financiare efectuarea

măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru

dezvoltarea teritoriului din subordine. Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de

autonomie financiară şi au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea activităţilor

publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.

Unităţile administrativ-teritoriale (precum şi bugetele lor) sunt de două niveluri:

- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, care sunt constituite şi activează pe

teritoriul satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) pentru promovarea intereselor şi soluţionarea

problemelor colectivităţilor locale.

- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul II, care sunt organizate şi îşi desfăşoară

activitatea pe teritoriul raioanelor, municipiilor şi altor unităţi teritoriale, pentru promovarea

intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei UAT respective.

Reglementarea finanţelor publice locale se realizează prin Legea nr.397-XV din 16.10.2003

privind finanţele publice locale, fiind structurate în nivelul întîi şi nivelul doi, pornind de la reforma

administrativ-teritorială efectuată în Republica Moldova conform prevederilor Legii nr.746-XV din

27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi a Legii

nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală.

Bugetele administrativ-teritoriale (UAT), ca şi oricare alte bugete, se constituie din venituri şi

cheltuieli [66, p. 74]. Conform cadrului legal, UAT îşi elaborează şi îşi aprobă bugetele anuale

proprii în limita resurselor financiare disponibile, care se formează din:

● veniturile proprii, formate din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare teritoriu în

parte, în conformitate cu Codul Fiscal şi se virează direct şi integral la bugetele respective.

● mijloacele speciale, acestea reprezentînd veniturile instituţiei publice, în condiţiile autorizate

prin acte normative, de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată, precum şi din

donaţiile, sponsorizările şi din alte mijloace băneşti intrate legal în posesia instituţiei publice.

● defalcările de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale stabilite prin

legea bugetară anuală.

● transferurile de la bugetul de stat, acestea fiind mijloacele financiare alocate, conform

prevederilor legale, cu titlu definitiv şi în sumă absolută, de la bugetul de stat la bugetele

raionale, sau de la bugetele raionale către bugetele locale pentru nivelarea posibilităţilor

Page 79: Igor Cibotaru Abstract

79

financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul asigurării exercitării anumitor funcţii

publice, finanţării domeniilor de activitate, ce sunt de competenţa autorităţilor publice locale

sau în alte scopuri speciale.

● fondurile speciale, reprezintă mijloacele băneşti rezervate pentru susţinerea unor programe

de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cheltuielile anuale ale bugetelor UAT intră în responsabilitatea autorităţii reprezentative şi

deliberative respective şi se aprobă numai în limita resurselor financiare disponibile. Competenţele

referitoare la efectuarea cheltuielilor publice sunt delimitate între bugetele UAT în temeiul Legii

privind administraţia publică locală. Acestea ţin de domeniul învăţămîntului, sănătăţii, culturii şi

artei, sportului şi acţiunilor pentru tineret etc.

Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) cuprinde relaţiile financiare exprimate prin

cheltuielile specifice acestui domeniu, concretizate în plata pensiilor, ajutoarelor şi indemnizaţiilor,

protecţiei sociale, respectiv prin veniturile caracteristice acestui domeniu, în primul rînd,

contribuţiile pentru asigurări sociale. Fiind o componentă a bugetului public naţional, BASS se

prezintă drept un plan financiar anual, în care se reflectă constituirea, repartizarea şi folosirea

fondurilor băneşti destinate protejării salariaţilor şi pensionarilor, precum şi familiilor acestora.

Separarea de bugetul de stat face posibilă utilizarea fondurilor proprii ale bugetului asigurărilor

sociale de stat pentru protecţia cetăţenilor, iar dacă, la sfîrşitul exerciţiului financiar, rămîn resurse

neutilizate, acestea se raportează în bugetul anului următor.

Sursele de alcătuire a veniturilor bugetului asigurărilor de stat îşi au originea în: contribuţii

pentru asigurările sociale; contribuţii parţiale ale salariaţilor la obţinerea biletelor pentru odihnă sau

tratament; contribuţii diferenţiate ale pensionarilor la obţinerea biletelor pentru tratament;

contribuţii pentru ajutorul de şomaj, alocaţia de sprijin şi ajutorul de integrare profesională; alte

venituri.

Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt orientate spre achitarea: pensiilor

pentru munca desfăşurată pînă la depăşirea limitei de vîrstă; pensiilor de invaliditate, ce se acordă

pentru pierderea capacităţii de muncă din cauza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă; indemnizaţiilor de maternitate şi

indemnizaţiilor pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav; prestaţiilor pentru

prevenirea îmbolnăvirilor; ajutorului de şomaj; altor cheltuieli.

Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM). Asigurarea obligatorie de

asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de stat de apărare a intereselor populaţiei în

domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribuirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri

băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea

evenimentelor asigurate.

Page 80: Igor Cibotaru Abstract

80

Sistemul bugetar al Republicii Moldova reprezintă un sistem unitar şi corelat de fonduri, care

evidenţiază fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare

a acestora pe destinaţii, în conformitate cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la

nivel macroeconomic. Perioada 2003-2007 este marcată de acţiuni continue de elaborare a

strategiilor naţionale, al cărei element iniţial a constituit Strategia de Creştere Economică şi

Reducere a Sărăciei aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.524 din 24.04.2002. În cadrul acestei

strategii, un compartiment separat este destinat reformelor prevăzute în domeniul politicii bugetar-

fiscale, miza punîndu-se pe realizarea unui document specific cu caracter strategic pentru domeniul

respectiv – Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM) – a cărui elaborare, sub egida experţilor

din Marea Britanie, a început în 2002, realizîndu-se revizuirea lui anuală. Acest instrument de

planificare bugetară de perspectivă a devenit parte integră a ciclului bugetar anual şi oferă o

perspectivă de trei ani în planificarea bugetului.

În concluzie, dezvoltarea sistemului financiar al R. Moldova a fost iniţiată odată cu trecerea la

mecanismele funcţionării economiei de piaţă prin crearea structurii proprii şi instituirea cadrului

legal privind desfăşurarea tuturor activităţilor financiare, modificîndu-se continuu în corelaţie cu

condiţiile şi evoluţia economiei naţionale. Analiza formării structurii sistemului financiar şi a

reglementării acesteia a permis sublinierea mai multor etape în dezvoltarea sectorului bancar, a

pieţei de capital, a asigurărilor şi a sectorului public. Concluzia generalizatoare se referă la

schimbările impunătoare începînd cu anul 2003, atît în ceea ce presupune structura fiecărei

componente a sistemului financiar, cît şi în actele normative de reglementare a activităţilor

financiare.

3.2. Tendinţele actuale în dezvoltarea sistemului bugetar al Republicii Moldova Nivelul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul şi de la o

perioadă la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a ţării respective, de condiţiile social-

politice interne, de conjunctura internaţională.

Veniturile bugetare depind de impozitele plătite de contribuabili şi de realizarea resurselor

bugetare, care se află într-o relaţie de interdependenţă şi intercondiţionare. La rîndul său, finanţarea

cheltuielilor publice reprezintă atragerea, la fondurile statului, a unei părţi din Produsul Naţional

Brut. La constituirea veniturilor bugetare, participă societăţile comerciale, regiile autonome,

instituţiile publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau

nerezidente. Nivelul prelevărilor obligatorii este, în mare parte, condiţionat de mărimea cheltuielilor

publice, deoarece constituie sursa principală de finanţare [78, p.46]. Însă, prelevările obligatorii nu

Page 81: Igor Cibotaru Abstract

81

reprezintă unica sursă. Analiza ponderii prelevărilor obligatorii şi a deficitului public în Produsul

Intern Brut indică efortul făcut de stat pentru finanţarea cheltuielilor sale. Ponderea relativ redusă a

prelevărilor obligatorii în PIB determină o pondere mai mare a deficitelor publice [65, p.46].

Opţiunea pentru o anumită repartizare a veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului

bugetar are o conotaţie politică, deoarece reflectă modul de repartizare a atribuţiilor între autorităţile

publice situate la diferite eşantioane, precum şi raporturile de dependenţă sau independenţă

existente între organele administrative centrale şi locale în plan financiar. Privită din acest punct de

vedere, structura veniturilor bugetului public naţional în dinamică este prezentată în figura 3.1.

05

1015202530

%

2003 16,5 7,5 7,1 2,8

2004 17,5 6 7,8 3,2

2005 21,6 5,8 8,1 3,2

2006 22,4 5,5 8,4 3,4

2007 24,5 5,7 8,2 2,9

2008 23,7 4,6 8,6 2,9

Veniturile BS Veniturile BL Veniturile BASSVenituri

extrabugetare

Fig. 3.1. Ponderea veniturilor fiecărei verigi a Bugetului Public Naţional în PIB

Sursa: realizat de autor în baza datelor tabelului A8.2. Datele tabelului A8.2. reflectă ponderea semnificativă a veniturilor totale acumulate la

dispoziţia statului, care înregistrează o creştere continuă de la 34,1%, în anul 2003, pînă la 41,6% în

PIB, în anul 2007, cu o mică descreştere în anul 2008 pînă la 40,6%. Se poate constată că, în

general, creşterea analizată a fost lină pînă în anul 2005, cînd se înregistrează un salt de 4,3 p.p.

Aceeaşi tendinţă de creştere se înregistrează la nivelul bugetului de stat (figura 3.2). Astfel,

ponderea veniturilor bugetului de stat în totalitatea veniturilor bugetare a constituit 48,4% în anul

2003, şi respectiv 58,4%, în anul 2008. Totodată, ponderea acestor venituri în PIB a prezentat o

creştere de la 16,5% în anul 2003, aproximativ cu 1 p.p, pînă în anul 2005, cînd se înregistrează o

majorare bruscă cu 4,1 p.p, atingîndu-se nivelul de 21,6% şi apoi 23,% în anul 2008.

Analiza datelor prezentate confirmă faptul că descentralizarea activităţii bugetare şi asigurarea

unei autonomii locale rămîn o problemă deschisă. În raporturile cu finanţele locale, se păstrează un

grad înalt de centralizare atît în formarea veniturilor, cît şi în repartizarea cheltuielilor. Astfel,

Page 82: Igor Cibotaru Abstract

82

ponderea resurselor publice formate la nivelul bugetelor locale a cunoscut o descreştere substanţială

de la 22% în 2003 pînă la 17% în 2004, urmată de o scădere pînă la 14,5% în 2005, şi o evoluţie

constantă timp de doi ani, consecutiv, la nivelul de 13,6% în totalul veniturilor bugetare, după ce în

anul 2008 a mai scăzut pînă la 11,3%. Trebuie menţionat că nivelul acestor venituri, în anul 1995,

constituia 33,7%. Reducerea bazei financiare a organelor administraţiei publice locale nu permite

finanţarea corespunzătoare a cheltuielilor pentru realizarea programelor economice, sociale şi

administrative pe plan local.

0102030

40506070

%

2003 48,4 22,0 21,0 8,4

2004 49,2 17,0 22,0 9,1

2005 54,0 14,5 20,2 8,1

2006 55,2 13,6 20,7 8,4

2007 58,7 13,6 19,5 6,8

2008 58,4 11,3 21,4 7,2

Veniturile BS Veniturile BL Veniturile BASS Venituri extrabugetare

Fig. 3.2. Ponderea veniturilor acumulate în cadrul fiecărei verigi în veniturile totale ale Bugetului

Public Naţional. Sursa: realizat de autor în baza datelor A8.2

Veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat constituie, în medie, 20,8% din totalul

veniturilor bugetare. Veniturile BASS sunt formate din cotele de asigurare socială obligatorie,

constituind 80,8%, şi, anual, sunt suplimentate cu transferuri de la buget, care, în ultimii ani, au

constituit circa 18,1%. Totodată, veniturile din activitatea antreprenorială, din dobînzi la depozite

bancare şi din plasarea mijloacelor bugetare în hîrtii de valoare de stat constituie aproximativ 1%

din totalul veniturilor acestui buget.

Introducerea noului sistem de asistenţă medicală, începînd cu anul 2004, a condus la crearea

fondului distinct de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, veniturile căruia au constituit 1% în

PIB, în primul an, urmînd o creştere treptată pînă la 1,9% în anul 2008.

Consecinţele economice şi sociale, pe care le determină politica bugetar-fiscală, depind de

amploarea distribuirii-redistribuirii produsului intern brut. Deci, este necesară prezentarea imaginii

pe care bugetul naţional o oferă asupra proporţiei de redistribuire a PIB (tabelul 3.1). Astfel, în

ultimii ani, veniturile totale ale sistemului bugetar au variat între 34,1% şi 41,8% din produsul

Page 83: Igor Cibotaru Abstract

83

intern brut, partea covîrşitoare a acestora fiind mobilizată prin metode fiscale, constituind, în medie,

85,8%. Totodată, se înregistrează creşterea, de la an la an, a ponderii veniturilor fiscale în PIB, de la

27,2% în 2003 pînă la 36% în anul 2008 (avînd un salt de pînă la 37,1% în anul 2007).

Tabelul 3.1. Redistribuirea produsului intern brut prin intermediul bugetului public naţional, în perioada 2003-2008.

Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 PIB, mln. lei 27619 31992 36755,3 44068,8 53353,7 62840,3 - în % faţă de anul precedent 106,3 107,4 107,5 104,8 103,0 107,2 Venituri publice totale, mln.lei 9430,1 11407,6 14694,9 17847,8 22292,0 25516,9

Ponderea veniturilor totale în PIB, % 34,1 35,6 39,9 40,5 41,8 40,6 - din care veniturile fiscale, % 79,8 84,6 83,0 89,9 88,8 88,6 Ponderea veniturilor fiscale în PIB, 27,2 30,1 32,04 35,9 37,1 36,0

Sursa: calculat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor pe anii 2003-2008.

Un asemenea grad de redistribuire a PIB, prin intermediul bugetului public naţional, situează

Republica Moldova la limita inferioară, împreună cu România, Ţările Baltice, Grecia, Bulgaria,

Polonia, comparativ cu ţările dezvoltate, unde veniturile au reprezentat între 40-50% din PIB (figura

2.15).

În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, în ţara noastră, se remarcă tendinţa generală de

scădere a ponderii impozitelor directe şi tendinţe neuniforme în cele indirecte (figura 3.3).

0

5

10

15

20

25

30%

54

56

58

60

62

64

66%

Impozite directe 21,1 24,3 17,0 17,8 17,2 13,0Impozite indirecte 62,8 64,4 58,0 58,9 57,8 62,7

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.3. Ponderea impozitelor directe şi indirecte în totalul veniturilor bugetului de stat şi ale

bugetelor locale ale Republicii Moldova

Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R. Moldova pe anii 2003-2008.

Astfel, datele figurii 3.3. arată că, în primii doi ani, s-a înregistrat o tendinţă de creştere

nesemnificativă a ponderii impozitelor directe – de la 21,1% în 2003 pînă la 24,3% în 2004. Însă,

începînd cu 2005, survine o scădere bruscă cu peste 7 puncte procentuale, ajungînd pînă la 17,0% în

Page 84: Igor Cibotaru Abstract

84

2005 şi apoi pînă la 13,0% în 2008. În acelaşi timp, se observă creşterea vertiginoasă a impozitelor

indirecte, de la 62,8% în 2003 pînă la 64,4% în 2004, succedată de o descreştere treptată pînă la

57,8% în 2007 şi apoi de o creştere foarte însemnată în anul 2008 pînă la 62,7%.

Impozitele indirecte pot fi prezentate drept exemplu clasic, în care subiectul impozitării nu

coincide cu purtătorul impozitului. Din punct de vedere juridic, impozitele indirecte sunt plătite de

către agenţii economici, care produc sau realizează mărfuri şi servicii, dar se recuperează după

comercializarea mărfurilor, adică sunt suportate de către consumatori. În consecinţă, aceste

impozite nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, reducînd puterea de cumpărare a

consumatorului.

0

20

40

60

80

100%

TVA 67,2 70,9 71,3 76,5 76,8 77,0Accize 21,3 18,8 18,1 13,2 14,1 13,3Venituri din activitateaexternă

11,4 10,3 10,6 10,3 9,1 9,7

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.4. Dinamica principalelor categorii de impozite şi taxe în totalul impozitelor indirecte ale

bugetului de stat şi ale bugetelor locale din R. Moldova

Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R. Moldova pe anii 2003-2008.

Analiza structurii impozitelor indirecte (figura 3.4) poate evidenţia următoarele:

- TVA ocupă un loc important în formarea veniturilor bugetare, constituind circa 73% din

totalul impozitelor indirecte sau 43.9% din totalul veniturilor bugetului de stat şi bugetelor locale

(deşi, în perioada analizată, manifestă tendinţă de majorare); oscilaţiile survenite pe parcursul

perioadei analizate se explică prin schimbările legislative, influenţa factorilor de conjunctură şi prin

ponderea înaltă a restanţelor la plata TVA;

- accizele deţin o pondere medie de 16,5% în totalul impozitelor indirecte sau 11,6% în

volumul total al veniturilor bugetului de stat şi alebugetelor locale, evoluţia fluctuantă se datorează,

în special, modificărilor legislative privind cotele (atît de la an la an, cît şi în decursul fiecărui an).

În ultimii ani, se constată o tendinţă descrescătoare, ponderea acestor venituri în totalul impozitelor

indirecte micşorîndu-se de la 21,3% în 2003 la 13,3% în anul 2008;

- încasările veniturilor din activitatea economică externă sunt influenţate de politica

economică externă promovată, de stabilitatea cursului de schimb şi de situaţia existentă în comerţul

exterior. Schimbările din această activitate determină oscilaţiile colectărilor la buget ale taxelor

Page 85: Igor Cibotaru Abstract

85

vamale şi ale celor consulare, care reprezintă circa 10% în totalul impozitelor indirecte (în perioada

analizată avînd o tendinţă de micşorare).

Urmărind ponderile principalelor categorii de impozite directe în totalul acestora (figura 3.5),

se constată tendinţa crescătoare a ponderii impozitului pe veniturile persoanelor juridice, care, de la

41,3% în 2003, a crescut la 47,2% în 2007, înregistrîndu-se cel mai înalt nivel din perioada

analizată.

0

10

20

30

40

50

60

70%

0

2

4

6

8

10

12

14%

Impozitul pe venit pers.jurid. 41,3 43,3 42,1 44,2 47,2 29,2Impozitul pe venit pers.fizice 44,6 44,0 45,7 46,2 45,1 60,2Impozitul funciar 11,9 10,6 10,3 7,9 5,9 8,0Impozitul pe bunurile imobiliare 2,2 1,8 1,9 1,7 1,8 2,6

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.5. Dinamica principalelor categorii de impozite în totalul veniturilor directe bugetului de stat şi ale bugetelor locale ale R.Moldova

Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al R.Moldova pe anii 2003-2008.

Eforturile guvernanţilor sunt orientate spre mărirea colectărilor acestora printr-o politică de

reducere constantă a cotelor acestui impozit. Însă, începînd cu 1 ianuarie 2008, prin introducerea

cotei zero la acest tip de impozite, ponderea lor a scăzut brusc pînă la 29,2%.

Astfel, asistăm la modificarea cotei impozitului, începînd cu anul 1999, pînă la 28%, după

care urmează stabilirea cotei de 25% în 2002, de 22% în 2003, de 20% în 2004, de 18% în 2005,

respectiv de 15% în 2006-2007.

Ponderea impozitului pe venitul persoanelor fizice în totalul impozitelor directe a cunoscut o

tendinţă pozitivă de la 44,6% în 2003 pînă la 46,2% în 2006 (urmată de o diminuare în anul 2008

pînă la 45,1%), înregistrînd, în anumite perioade, niveluri mai scăzute, ca rezultat fie al

modificărilor la modul de calcul, fie al influenţei conjuncturii economice. Dintre persoanele fizice,

cea mai mare parte a poverii conjuncturale o suportă persoanele cu venituri medii obţinute sub

formă de salariu. Persoanele cu venituri mari dispun de mai multe metode de eschivare, inclusiv

cele legale. Un salt brusc a ponderii impozitului dat în totalul impozitelor directe, în anul 2008 pînă

la 60,2% este motivat prin scăderea ponderii impozitului pe veniturile persoanelor juridice.

Evoluţia impozitului funciar reprezintă, practic, o scădere constantă şi semnificativă, începînd

cu 2003, de la 11,9% pînă la 5,9% în anul 2007 în totalul impozitelor directe. Ponderea cea mai

Page 86: Igor Cibotaru Abstract

86

redusă în totalul impozitelor directe revine impozitului pe bunurile imobiliare, constituind, în

medie, 2,0% în totalul impozitelor directe şi se justifică prin modul de determinare a bazei

impozabile, care, în cazul unor bunuri, este de 100 de ori mai mică decît baza reală care s-ar obţine,

dacă s-ar aplica valoarea de piaţă a acestor bunuri.

Tendinţa generală de reducere a ponderii veniturilor fiscale începînd cu anul 2004 (figura 3.5)

are la bază o serie de factori, dintre care cei mai importanţi se referă la:

- evaziunea fiscală de proporţii;

- consecinţele influenţei embargoului Federaţiei Ruse asupra producţiei agricole şi a

exportului de vinuri;

- modificările ce survin în aplicarea Codului Fiscal în fiecare an, cît şi pe parcursul anului.

Tendinţa actuală de formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte, nu poate fi

pozitivă pentru ţara noastră, întrucît afectează populaţia cea mai vulnerabilă, impactul cărora este

dificil de identificat de către populaţie. Astfel, sistemul fiscal al Republicii Moldova nu este neutru în

raport cu contribuabilii care se află în situaţii economice egale [103, p 136]. Opţiunea Guvernului în

favoarea acestor impozite se justifică prin faptul că contribuabilii consideră achitarea lor drept plată

pentru produse, că este mai dificilă evaziunea fiscală, creşte indicele colectării concomitent cu

micşorarea cheltuielilor legate de administrarea acestor impozite, de lipsa efectelor stimulative.

Problemele din sfera finanţelor publice se acutizează din ce în ce mai mult: un anumit număr de

întreprinderi suportă o povară tot mai mare şi, în acelaşi timp, sistemul bugetar nu poate să asigure un

volum minim necesar de resurse financiare. Or, povara fiscală suportată de către plătitorii disciplinaţi

corespunde standardelor ţărilor dezvoltate, însă sistemul fiscal al ţării noastre presupune şi un nivel înalt

al intervenţiei fiscale. Întreprinderile obţin micşorarea nivelului efectiv al impunerii prin acumularea

obligaţiilor faţă de buget [103, p. 137].

Politica în domeniul cheltuielilor publice stabileşte mărimea, destinaţia şi structura optimă a

acestor cheltuieli, defineşte obiectivele care trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de

cheltuieli, precizează căile, metodele şi instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele

respective să fie realizate cu minimum de efort financiar [83, p 112].

La stabilirea obiectivelor, ce trebuie atinse prin anumite cheltuieli, se porneşte de la

necesităţile economice şi sociale puse prioritar pe seama resurselor financiare publice. Determinarea

corectă a opţiunilor şi priorităţilor, în fiecare etapă, este destul de importantă, deoarece ea

influenţează ritmul creşterii economice, gradul de satisfacere a necesităţilor de trai, materiale şi

spirituale, ale populaţiei etc. Constituirea unor corelaţii optime între genurile de cheltuieli publice –

învăţămînt, sănătate, asigurări sociale, cultură, servicii publice generale, acţiuni economice, apărare

– se face în dependenţă de structura economiei, tradiţiile din societate, tendinţele existente, opţiunile

organelor de decizie etc.

Page 87: Igor Cibotaru Abstract

87

Cît priveşte politica statului în domeniul cheltuielilor bugetare, este necesară urmărirea evoluţiei

acestor cheltuieli ca mărime, destinaţie şi structură. Tabelul A9.3, precum şi figura 3.6, ilustrează

mărimea şi structura cheltuielilor publice la nivelul Bugetului Public Naţional. Din datele tabelului,

rezultă că cheltuielile publice globale au crescut constant, ca pondere în PIB, de la 33,1% în anul 2003

la 41,6% în 2008, ceea ce se datorează politicii promovate de către autorităţi. Aceeaşi tendinţă au

urmat, practic, toate cheltuielile sistemului bugetar.

0

5

10

15

20

25

30%

2003 15,4 11,0 10,2 7,8 2,6 0,04

2004 16,9 11,8 9,1 8,6 2,6 2,9

2005 19,0 11,8 10,3 10,0 2,8 3,0

2006 20,8 17,3 10,9 9,9 2,5 3,4

2007 26,7 15,4 10,5 9,8 2,9 3,6

2008 26,2 17,2 10,2 10,0 2,4 4,1

Cheltuielile BS total

Cheltuielile BS fără tr. Cheltuielile BL

Cheltuielile BASS

Cheltuielile extrabugetare

Cheltuielile FAOAM

Fig. 3.6. Dinamica ponderii cheltuielilor verigilor Bugetului Public Naţional în Produsul Intern Brut

Sursa: realizat de autor în baza datelor din anexa 9 Astfel, în ultimii ani, ponderea cheltuielilor bugetului de stat în PIB a constituit, în medie,

20,8%, ponderea cheltuielilor bugetelor locale – 14,1%, ponderea cheltuielilor bugetului

asigurărilor de stat – 9,4%, ponderea cheltuielilor extrabugetare - 2,6% şi a fondului de asigurări

obligatorii de asistenţă medicală - 2,8%.

În totalul cheltuielilor publice, ponderea principală revine cheltuielilor bugetului de stat,

care, în anii 2003-2007, au constituit între 46,5% şi 63,6%, urmînd o descreştere nesemnificativă

pînă la 63,0% în anul 2008 (figura 3.7). Însă, transferurile către alte verigi bugetare sunt

semnificative, oscilînd între 10,0 (în anul 2003) şi 34,2% (în anul 2008) din cheltuielile bugetului de

stat.

Ponderea cheltuielilor bugetelor locale în totalul cheltuielilor bugetare reflectă o evoluţie

descrescătoare de la 30,2% în anul 2003 pînă la 24,6% în 2008. Cheltuielile bugetului asigurărilor

sociale de stat deţin, practic, aceeaşi pondere pe întreagă perioadă analizată, fără oscilaţii, în jurul

Page 88: Igor Cibotaru Abstract

88

valorilor de 24%, iar pentru fondurile extrabugetare se observă o diminuare de la 7,8% pînă la 5,7%

în totalul cheltuielilor bugetare.

0

1020

3040

5060

70%

2003 46,5 33,3 30,2 23,7 7,8 0,12004 48,1 33,5 26,0 24,6 7,6 8,32005 50,0 31,1 27,1 26,5 7,3 8,02006 51,0 42,4 26,7 24,4 6,1 8,32007 63,6 36,8 25,1 23,4 7,0 8,52008 63,0 41,4 24,6 24,2 5,7 9,8

Cheltuielile BS total

Cheltuielile BS fără tr.

Cheltuielile BL

Cheltuielile BASS

Cheltuielile extrabugetare

Cheltuielile FAOAM

Fig. 3.7. Dinamica ponderii cheltuielilor fiecărei verigi bugetare

în cheltuielile totale ale Bugetului Public Naţional Sursa: realizat de autor în baza datelor din Anexa 9

Caracterul social al politicii financiare în domeniul cheltuielilor bugetare în Republica

Moldova, a fost proclamat de fiecare Guvern. Orientarea resurselor financiare ale statului spre

principalele obiective se poate observa urmărind în dinamică structura principalelor categorii de

cheltuieli ale bugetului public naţional, după destinaţia funcţională, prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Structura cheltuielilor BPN al Republicii Moldova, % Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Cheltuieli totale 100 100 100 100 100 100 1.Cheltuieli cu destinaţie generală 6,6 6,6 6,6 5,8 5,6 5,4 2.Activitatea externă 1,9 1,4 1,8 1,3 1,2 1,1 3. Justiţia 0,8 0,8 0,9 1,0 1,0 1,1 4. Organele de drept, apărarea şi securitatea naţională 8,1 7,0 6,6 6,7 6,8 6,7

5 Acţiuni social-culturale, din care: 62,4 62,5 63,3 63,2 62,6 65,4 a) învăţămînt 20,1 19,2 19,3 20,1 19,0 19,8 b) cultura, arta 2,2 2,4 2,3 2,7 2,5 2,4 c) ocrotirea sănătăţii 11,9 11,9 11,3 11,7 11,7 13,0 d) asistenţă socială 28,0 29,0 30,4 28,7 29,4 30,2

6. Acţiuni economice 10,9 12,0 14,1 15,1 17,1 14,4

7. Cheltuieli deservirea datoriei de stat, total 6,3 6,9 3,4 2,4 2,7 2,8 8. Alte cheltuieli 3,0 2,8 3,3 4,5 3,0 3,1 Sursa: Rapoarte anuale ale Ministerului Finanţelor şi ale Biroului Naţional de Statistica al Republicii Moldova pe anii 2003-2008.

Page 89: Igor Cibotaru Abstract

89

Astfel, cheltuielile pentru acţiunile social-culturale deţin o pondere semnificativă pe întreaga

durată analizată, oscilînd în jurul nivelului de 63,2%. Cheltuielile pentru acţiunile economice au

înregistrat o creştere de la 10,9% în 2003 pînă la 17,1% în 2007, urmînd o descreştere pînă la 14,4%

în anul 2008. Cheltuielile pentru activitatea economică externă nu au înregistrat modificări

semnificative, ponderea lor fiind, în medie, de 1,5% în totalul cheltuielilor bugetare, însă, se

observă un tendinţă descrescătoare începînd cu anul 2005 pînă la 1,1% în 2008.

Analiza mai complexă a structurii cheltuielilor publice denotă faptul că ponderea cea mai

mare în totalul cheltuielilor statului revine asigurării şi asistenţei sociale, care deţinea 30,42% în

2005 din totalul cheltuielilor, în 2006 s-au redus cu 1,73 p.p., apoi în 2007 şi 2008, iar au crescut

pînă la 29,4% şi, respectiv 30,2%. După care urmează învăţămîntul cu 19-20%, care, în dinamică,

se modifică nesemnificativ şi cu 11,9% ocrotirea sănătăţii. Serviciile de stat cu destinaţie generală

sunt în scădere de la 6,59%, în 2005, la 5,47% în 2008. Au oscilat cheltuielile pentru menţinerea

ordinii publice şi securitatea naţională (în jurul a 6,7%) şi pentru agricultura, gospodăria silvică,

gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor (în jurul de 14%). Dacă analizăm evoluţia cheltuielilor

publice, care sunt într-o continuă creştere şi numărul populaţiei R. Moldova, care este în scădere,

atunci putem constata că cheltuielile ce revin la un locuitor s-au majorat, în 2008, de 1,72 ori, fiind

de 6692,51 lei, dintre care 1970,06 sunt pentru asigurare şi asistenţă socială, 1272 lei pentru

învăţămînt, 787 lei pentru ocrotirea sănătăţii, 169 lei pentru cultură, artă, sport şi acţiuni pentru

tineret, 183 lei pentru acoperirea datoriei de stat.

Analizînd cheltuielile pentru acţiuni sociale, prezentate în figura 3.8, putem observa că

învăţămîntului i-au fost alocate, din fonduri publice, sume echivalente cu 6,6%-8,2% din PIB, iar

media de 7,5% din PIB situează Republica Moldova pe primele locuri între ţările post-tranzitorii.

0

3

6

9

12

15%

Învăţămînt 6,6 6,8 7,2 8,2 7,9 8,2Ocrotirea sănătăţii 3,9 4,2 4,2 4,8 4,9 5,4Asistenţa socială 9,3 10,2 11,3 11,7 12,3 12,6

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.8. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli pentru acţiuni sociale în PIB Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova pe anii 2003-2008.

Page 90: Igor Cibotaru Abstract

90

Însă, situaţia reală, existentă în acest sector, arată insuficienţa resurselor financiare, exprimată

prin salarii mici, neasigurarea cu materiale didactice, condiţii antisanitare, imposibilitatea efectuării

reparaţiilor capitale etc., în special, în învăţămîntul preşcolar şi mediu.

Ocrotirea sănătăţii constituie un alt domeniu de interes major pentru societatea noastră, care a

rămas fără acoperire în activitatea practică. Sumele cheltuite pentru sănătate, în perioada analizată,

au reprezentat între 3,9% şi 5,4% din PIB. Transformînd aceste sume ca medie pe un locuitor, se

obţin aproximativ 710 lei/locuitor în 2008. Se poate constata că tendinţa de creştere a acestui

indicator este favorabilă şi se datorează unor reforme în acest domeniu, însă rămîne actuală

problema calităţii serviciilor medicale. De asemenea, putem menţiona că, în această perioadă,

preţurile au crescut, în medie, cu 93%, iar pentru medicamente de 3 ori, astfel, creşterea reală a

cheltuielilor este mult mai mică.

Cheltuielile privind asistenţa socială deţin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor sociale

şi au înregistrat o creştere de la 9,3% în 2003 pînă la 12,6% în 2008. Transformînd aceste sume ca

medie pe un locuitor, obţinem circa 1778 lei/locuitor în 2008. O asemenea creştere a acestui

indicator este benefică şi situează Republica Moldova alături de alte ţări ale Europei de Est.

În structura cheltuielilor bugetului de stat, un loc important îl ocupă cheltuielile privind

deservirea datoriei de stat. Angajarea împrumuturilor interne şi externe pentru acoperirea deficitului

bugetar, precum şi pentru rambursarea la scadenţă a împrumuturilor şi efectuării altor finanţări din

buget, destinate, în special, consumului, au condus la creşterea îndatorării Guvernului. Povara

datoriei publice, îmbrăcînd forma dobînzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli finanţate de la

buget, a cunoscut o evoluţie accelerată. În perioadă analizată, datoria publică efectivă a provenit, în

proporţie covîrşitoare, din împrumuturile externe şi, într-o măsură mai mică, de la cele interne

(tabelul 3.3).

Astfel, în perioada analizată, asistăm la o creştere constantă a datoriei de stat interne în

valori absolute de la 2920,4 mln. Lei, în 2003, la 3790,2 mln.lei, în 2006 (în continuare fiind puţin

micşorată în anii 2007 şi 2008), în timp ce ponderea sa în PIB scade pe parcursul aceleiaşi perioade

de la 10,6% la 5,6%.

Tabelul 3.3. Dinamica datoriei publice administrate de guvern şi ponderea în PIB

Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Mărimea datoriei de stat interne, mln.lei 2920,4 3714,1 3787,1 3790,18 3748,66 3509,9

- ponderea în PIB,% 10,6 11,6 10,1 8,5 7,0 5,6 Mărimea datoriei de stat externe, mln. USD 808,93 699,42 657,6 718,23 765,8 778,5

- ponderea în PIB, % 38,7 27,2 22,4 20,7 16,2 12,9 Ponderea datoriei publice totale în PIB, % 49,3 38,8 32,5 29,2 23,3 18,5

Sursa: elaborat în baza datelor Ministerului Finanţelor al R.Moldova din perioada 2003-2008.

Page 91: Igor Cibotaru Abstract

91

Ponderea datoriei de stat externe a constituit 49,3% în PIB în 2003 şi 12,9% în 2008. În anii

2007-2008, scăderea bruscă a ponderii datoriei de stat în PIB, în special a celei externe pînă la

12,9%, se datorează, în principal, deprecierii cursului dolarului american şi creşterii Produsului

Intern Brut.

Analizînd evoluţia situaţiei în perioada 2003-2008 (tabelul 3.4), observăm o stabilitate relativă

a soldului bugetului public naţional. Astfel, se înregistrează solduri pozitive nesemnificative pînă în

anul 2006. În ultimii trei ani, se înregistrează deficite, în mărime medie de aproximativ 0,5% în

PIB.

Tabelul 3.4. Dinamica veniturilor, cheltuielilor şi a excedentului (deficitului) public naţional Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Veniturile bugetului, mln lei 9430,1 11321,8 14527,3 17847,8 22292,0 25516,9 Ponderea în PIB, % 34,1 35,3 38,6 40,5 41,8 40,6 Cheltuielile bugetului, mln lei 9147,3 11252,3 13949,3 17973,9 22415,6 26146,9 Ponderea în PIB, % 33,1 35,1 37,0 40,8 42,0 41,6

Excedentul (deficitul) bugetului, mln lei 282,8 69,5 578 -126,1 -123,6 -630,0

Ponderea în PIB, % 1 0,2 1,5 -0,3 -0,23 -1,0 Sursa: realizat de autor în baza rapoartelor anuale ale Ministerului Finanţelor din perioada 2003-2008.

În anii 2005-2007, ponderea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului consolidat a cunoscut o

creştere absolută, care se justifică, în special, printr-o nouă abordare a sistemului bugetar şi

consolidarea indicatorilor bugetari în cadrul bugetului public naţional. Astfel, veniturile au

constituit 38,6% în 2005 şi 41,8% în PIB în anul 2007 (fiind puţin micşoraţi în anul 2008), iar

cheltuielile, respectiv, 37% şi 42,0%.

În perioada analizată, dinamica soldului global reflectă prezenţa unor elemente

destabilizatoare, ceea ce îşi lasă amprentă asupra întregului mecanism de bugetare. Deficitul

Bugetului Public Naţional în PIB a fost nesemnificativ şi s-a înregistrat în anii 2006-2008.

Totodată, în Republica Moldova, existenţa excedentului bugetar nu este condiţionată de surplusul

veniturilor publice, dar din lipsa surselor de finanţare în afara veniturilor bugetului şi necesitatea

onorării angajamentelor la datoria externă şi internă din contul veniturilor fiscale. În Republica

Moldova, se preconizează o menţinere a deficitului public la nivelul de 0,5% din PIB în perioada

2004–2010.

Trebuie menţionat că planificarea şi repartizarea sumelor, în aceste sfere, au fost efectuate

pornind de la datele anului precedent (deşi era evidentă insuficienţa şi ineficienţa lor), fără

urmărirea unor reforme, programe de susţinere sau de dezvoltare a lor. Elaborarea şi realizarea

Strategiei de consolidare a gestiunii finanţelor publice şi introducerea, începînd din 2002, a

Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu pentru anii 2003-2005, precum şi pentru următoarele

perioade de timp, nu au condus la schimbări esenţiale în structura, dinamica şi eficienţa acestor

cheltuieli.

Page 92: Igor Cibotaru Abstract

92

În această ordine de idei, analiza situaţiei în Republica Moldova denotă că perioada 2001-

2007 este marcată de acţiuni continue de elaborare a strategiilor naţionale. Începînd cu 2002,

Guvernul R.Moldova a iniţiat planificarea bugetului pe termen mediu. Acest instrument de

planificare bugetară a obţinut denumirea de Cadru de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM).10

Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar (art.18)

prevede ca Ministerul Finanţelor să elaboreze, iar Guvernul să aprobe CCTM către 1 mai al fiecărui

an, obiectivele politicii bugetar-fiscale, pe anul bugetar imediat următor şi pe încă cel puţin 2 ani

ulteriori, precum şi cadrul de resurse şi de cheltuieli publice pe anii respectivi, inclusiv limitele de

cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice centrale. Hotărîrea Guvernului Republicii

Moldova nr.82 din 24.01.2006 cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi a

proiectului de buget [17] stabileşte aranjamentele organizatorice pentru elaborarea CCTM şi

cuprinde următoarele:

componenţa şi regulamentul Grupului Coordonator CCTM;

calendarul şi planul de acţiuni pentru elaborarea CCTM;

calendarul şi planul model de pregătire a CCTM pentru unităţile administrativ-teritoriale.

CCTM în Moldova are drept obiective principale:

1. Prezentarea unui cadru cuprinzător şi realist de resurse pentru planificarea şi managementul

cheltuielilor publice;

2. Sporirea previzibilităţii procesului de planificare bugetară, asigurînd astfel implementarea

durabilă a programelor guvernamentale într-o perspectivă pe termen mediu;

3. Îmbunătăţirea modului de alocare a resurselor, asigurînd o legătură mai strînsă între

programele de cheltuieli şi priorităţile de politici guvernamentale;

4. Repartizarea mai multor competenţe ministerelor şi autorităţilor publice în procesul de

alocare şi utilizare a resurselor publice.

În Republica Moldova, CCTM a evoluat în baza a patru elemente principale:

I. Cadrul macro-fiscal, care: (a) examinează modul în care evoluţia macroeconomică ar putea

afecta veniturile şi cheltuielile publice; şi (b) oferă o prognoză, pe termen mediu, a veniturilor,

cheltuielilor, deficitului bugetar şi a surselor de finanţare a acestuia.

II. Analiza aspectelor-cheie ce ţin de planificarea şi managementul bugetar – în anii precedenţi,

aceste aspecte s-au referit la analiza fondului de salarizare al sectorului public, managementul

investiţiilor publice şi finanţarea bugetelor UAT.

III. Analiza priorităţilor de cheltuieli – aceasta examinează modul în care politicile şi strategiile

guvernamentale ar trebui să influenţeze alocarea resurselor între şi în cadrul sectoarelor. 10 Conceptul CCTM a apărut în contextul reformei managementului finanţelor publice (MFP), desfăşurate în ţările Uniunii Europene şi în alte ţări democratice din Europa de Vest pe parcursul anilor ‘80 şi ‘90. Printre primele ţări care au aplicat CCTM în procesul bugetar sunt Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Australia.

Page 93: Igor Cibotaru Abstract

93

IV. Planurile de cheltuieli – reprezintă o divizare a cadrului de resurse în conformitate cu

priorităţile politicii de cheltuieli, şi care furnizează plafoane de resurse pe ramuri în cadrul cărora

autorităţile publice planifică activităţile lor şi elaborează, ulterior, bugetele detaliate.

În acest context, caracteristicile principale ale metodei CCTM constituie perspectiva, pe

termen mediu, în planificarea bugetară, legătura dintre priorităţile de politici şi alocarea resurselor;

precum şi accentul pe utilizarea eficientă a resurselor publice limitate [31].

Fig. 3.9. Legătura dintre politicile guvernamentale şi alocările de resurse publice.

Sursă: Ce este CCTM? Un ghid succint privind CCTM şi rolul acestuia în procesul de planificare a bugetului în Republica Moldova. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Chişinău 2006.

În Republica Moldova, procesul CCTM a devenit o parte integră a ciclului bugetar anual şi

oferă o perspectivă de trei ani în planificarea bugetului. Acesta reprezintă o metodă strategică şi

cuprinzătoare de planificare a cheltuielilor publice, care cuprinde toate componentele Bugetului

Public Naţional, precum şi un instrument pentru a asigura legătura dintre politicile guvernamentale

şi alocările de resurse publice (figura 3.9). Totodată, trebuie să menţionăm că regula bugetar-fiscală

a Tratatului de la Maastricht a avut un impact semnificativ asupra ciclurilor bugetare în cadrul UE,

prin impunerea elaborării unor prognoze bugetare sub forma planurilor sau scenariilor pe termen de

3 ani. În acest context, se poate considera că introducerea CCTM în R. Moldova constituie un prim

pas în cadrul armonizării activităţilor de previziune din sectorul public la cerinţele şi standardele

europene.

În concluzie, urmărirea tendinţelor actuale în dezvoltarea sectorului bugetar al R.Moldova au

fost detrminate unele aspectele negative, printre care menţionăm formarea veniturilor bugetare pe

seama impozitelor indirecte, ceea ce afectează direct populaţia vulnerabilă. Fenomenul creşterii

ponderii impozitelor indirecte demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul sistem de

impozitare directă, motiv pentru care statul apelează tot mai mult la impozitele indirecte, impactul

cărora este dificil de identificat de către populaţie. De asemenea, vorbind în termeni calitativi, se

observă o structură ineficientă a cheltuielilor publice.

Page 94: Igor Cibotaru Abstract

94

În vederea perfecţionării politicii bugetar-fiscale în domeniul veniturilor, recomandăm

asigurarea unui nivel al veniturilor de stat, care ar permite finanţarea cheltuielilor publice, prin

extinderea, în continuare, a bazei fiscale, îmbunătăţirea metodelor de colectare a impozitelor;

asigurarea unei stabilităţi fiscale, de a nu schimba permanent legislaţia fiscală, fără a prevedea

termene reale de implementare a modificărilor.

În ceea ce priveşte optimizarea cheltuielilor publice, recomandările vizează: urmărirea creşterii

sistematice a eficienţei acestora, raţionalizarea şi implementarea pe scară mai largă a bugetării pe

programe; promovarea unei politici rezonabile de control al cheltuielilor publice; continuarea

procesului de perfecţionare a structurii bugetului şi asigurarea în legea bugetară anuală a

transparenţei cheltuielilor bugetului de stat; planificarea cheltuielilor în concordanţă cu strategiile

sectoriale şi determinarea volumului lor, pornind de la domeniile prioritare; stabilirea priorităţilor de

finanţare a sferei ocrotirii sănătăţii şi învăţămînt în funcţie de indicatorii demografici şi alocarea

mijloacelor în concordanţă cu aceştia; raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea administraţiei

publice centrale şi locale în condiţiile perfecţionării legislaţiei în vigoare.

3.3. Eficienţa sistemului bancar al Republicii Moldova Pentru realizarea practică a premizelor de dezvoltare a sistemului financiar, un rol pregnant

revine sectorului bancar, acesta fiind considerat şi element prioritar al întregii infrastructuri de piaţă.

În anii 90 situaţia economică şi social-politică, în Republica Moldova, a provocat instabilitatea

pieţei financiare, perturbînd şi activitatea sistemului bancar. Multe bănci au falimentat, ieşind din

cursă („Basarabia”, „Întreprizbank”, „Bancosind”, „Oguzbank”, „Bucuria”, sucursala băncii române

„Dacia Felix”, „Guineea”, „Vias”, „ICB Moldova”, „Banca Municipală Chişinău”,

„Businessbank”), altele, nici nu au reuşit să intre, fiind sortite la eşec încă de la bun început („BTR

Moldova”). Această perioadă a marcat sistemul bancar cu schimbări importante, cele mai relevante

fiind: (i) apariţia competitivităţii concurenţiale din partea instituţiilor financiare non-bancare

(companii de asigurare, de investiţii, fondul de pensii); (ii) diversificarea instrumentelor financiare

non-bancare de mobilizare a disponibilităţilor băneşti temporar libere (emisiunea valorilor

mobiliare); (iii) implementarea noilor categorii de hîrtii de valoare (certificatele de depozit şi

certificatele de economii, obligaţiuni, cambii bancare); (iv) apariţia instituţiilor financiar-creditare

non-bancare străine („Micro Entreprise Credit”, Consiliul Mondial al Uniunilor de Creditare

(WOCCU), „AGDIAS-Prim”).

În etapa constituirii sale, sistemul bancar autohton a trecut prin mai multe faze, printre care se

evidenţiază: privatizarea băncilor; restructurarea şi perfecţionarea bazei legislative; modificarea

structurală a conjuncturii pieţei; dezvoltarea şi extinderea reţelei bancare; evoluţia serviciilor şi

Page 95: Igor Cibotaru Abstract

95

produselor bancare; implementarea noilor tehnici şi tehnologii informaţionale de deservire a

clientelei; penetrarea băncilor străine pe piaţa bancară naţională; influenţa procesului de integrare

europeană care se răsfrînge asupra alinierii sistemului de reglementare autohton la cel european etc.

Actualmente, sectorul bancar moldovenesc se află la frontiera dintre procesul de restructurare-

formare şi cel de consolidare. Nu putem afirma că numărul băncilor este o variabilă constantă, fapt

ce are implicaţii în plan economic, politic şi social. Şi aceasta pentru că falimentul unei bănci

deteriorează nu numai averea acţionarilor săi, ci şi cea a deponenţilor, precum şi loialitatea lor faţă

de întregul sistem bancar. Una din condiţiile de bază ale funcţionării normale a sectorului bancar

reprezintă existenţa unui sistem eficient de supraveghere, bazat pe un cadru legislativ adecvat,

aliniat la cerinţele de supraveghere prudenţială internaţionale.

Problema evaluării stabilităţii devine de o mare actualitate în condiţiile instabilităţii

economice continue (atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional). Actualmente, pe plan

internaţional, crizele bancare au preluat forme deschise şi afectează, astfel, activitatea băncilor

comerciale cu care au încheiate relaţii corespondente (sistemul bancar american, a înregistrat

pierderi enorme în urma crizei ipotecare, care au avut consecinţe nefaste şi pentru unele bănci

comerciale europene care deţineau portofolii investiţionale în acest sector). Deci, de stabilitatea

fiecăreia din băncile comerciale existente depinde stabilitatea sistemului bancar, a pieţei financiare

şi, nu în ultima instanţă, a economiei ţării noastre. Viabilitatea, stabilitatea şi siguranţa băncii sunt

rezultatele activităţii eficiente din punct de vedere al profitabilităţii şi performanţelor bancare.

Obiectivul de sporire a competitivităţii şi eficienţei activităţii băncilor moldoveneşti, se vede

realizat de către Banca Naţională prin procesul de capitalizare a sistemului bancar autohton. Astfel,

după cum se observă din trendul de mai jos, din 1997 pînă în 2008 capitalul normativ total a crescut

de 9,9 ori şi se află în evoluţie continuă (figura 3.10), fapt datorat nu în ultima instanţă, cerinţelor

impuse de către Banca Naţională (anexa A10.4).

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

CNT 594 736 919 1400 1641 1696 2029 2442 2818 3801 5227 58901997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.10. Evoluţia Capitalului Normativ Total în sistemul bancar al R. Moldova,

perioada 1997-2008, mln lei [23] Sursa: Raportul privind Activele, obligaţiunile şi capitalul sistemului bancar din RM pe anii 1997-2008

Page 96: Igor Cibotaru Abstract

96

Prin stabilirea unor limite înalte privind necesarul de capital, se urmăreşte să se stopeze

posibilitatea pătrunderii unor bănci slabe în sistemul bancar, sau, cel puţin să se limiteze volumul de

operaţiuni efectuate de ele. Însă cantitatea de capital nu este întotdeauna echivalentă cu calitatea lui.

De aceea, sistemul de supraveghere al activităţii bancare, şi, în special, cel ce ţine de reglementarea

capitalului bancar se află în prag de modificări majore. Aceste modificări sunt condiţionate nu

numai de tendinţa internaţională de supraveghere a activităţii bancare, fiind introdus un nou acord al

Comitetului de la Basel privind capitalul bancar – Basel II, dar şi de maturizarea sistemului bancar

autohton. Dezvoltarea şi diversificarea operaţiunilor bancare conduce la amplificarea riscului

aferent activităţii băncilor autohtone, fapt ce necesită capitalizarea lor. În caz contrar, insuficienţa

de capital poate conduce la pierderea capacităţii de activitate a băncilor şi la instabilitatea sistemului

bancar. În plus, un sistem bancar, ce se doreşte a fi aliniat la cele europene, va depune eforturi

pentru atingerea unui grad mai înalt de tangenţă internaţională la estimarea suficienţei capitalului

bancar.

Acordul din 1988, căreia i s-a conformat sistemul de reglementare a capitalului, existent în

prezent în Republica Moldova, s-a concentrat, în special, asupra capitalului total al unei bănci, ceea

ce este vital pentru reducerea riscului său de insolvabilitate. Pornind de la această idee, noile

propuneri sunt concepute în scopul îmbunătăţirii siguranţei sectorului bancar prin acordarea unei

importanţe sporite procedurilor de supraveghere şi al disciplinei de piaţă. În decembrie anul 2007,

capitalul de gradul I a atins valoarea de 5235.92 mil. lei sau de 2.5 ori mai mult faţă de anul 2003.

Indicatorul financiar în cauză a corespuns la toate băncile categoriei autorizaţiei deţinute, vizînd, în

continuare, o evoluţie sigură şi stabilă a acestora.

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor din Republica Moldova a înregistrat timp de 5

ani o creştere continuă. Astfel, în prima jumătate a anului 2008, această cotă a constituit 72,51%,

faţă de 59,79% în anul 2002, fiind în creştere cu 12,8 puncte procentuale (figura 3.11 ).

59.79 60.2 52.43 50.59 62.67 71.88 72.51

0

10

20

30

40

50

60

70

80

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

cota investiţiilor străine în capitalul băncilor

Fig. 3.11. Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor din R.Moldova în perioada 2002-2008, %. [23]

Page 97: Igor Cibotaru Abstract

97

Faptul s-a datorat majorării capitalului social din contul investiţiilor acţionarilor nerezidenţi.

Majorarea ponderii investiţiilor străine în capitalul băncilor comerciale autohtone rezidă în

următoarele aspecte: • extinderea teritorială a integrării europene a condus la intensificarea rigurozităţilor

concureţiale, la diminuarea posibilităţilor de extindere a bazei clientelice, la implementarea noilor

tehnologii informaţionale, minimizarea marjelor procentuale în paralel cu majorarea cheltuielilor de

gestiune bancară (cheltuieli de salarizare, operaţionale, de întreţinere a reţelei de filiale etc.).

Orientarea spre sectoarele bancare ale statelor vest-europene soluţionează majoritatea din

problemele enumerate; • facilitatea extinderii teritoriale a reţelei de filiale a unei bănci europene constă în fuziunea şi

achiziţia băncilor comerciale autohtone. Exemple elocvente de achiziţie a băncilor comerciale în

RM sunt: cumpărarea sută la sută a acţiunilor BC „Eximbank” SA de către Gruppo Veneto Banca

(Italia), care deţine locul al 20-lea în sistemul bancar al Italiei; cumpărarea unui pachet de acţiuni

de 70,5% (la preţul de 62,51 lei pentru o acţiune cu valoarea nominală a acţiunii de 10 lei) a BC

„Mobiasbanc” S.A. de către Groupe Societe Generale, bancă ce deţine locul patru în Franţa şi

poziţia a 23-a în lume, după volumul activelor deţinute.

Remarcăm că acordurile de achiziţie a băncilor comerciale este bilateral atractiv, atît pentru

investitorii străini (care urmăresc extinderea teritorială a reţelei bancare şi majorarea profiturilor)

cît şi pentru sistemul bancar naţional: majorarea optimizării, eficienţei şi raţionalizării activităţii

bancare prin prisma implementării noilor structuri organizatorice şi inovaţiilor informaţionale

moderne, perfecţionarea sistemului de deservire a clienţilor, majorarea capitalului deţinut de

bancă va conduce la diversificarea serviciilor bancare şi la diminuarea preţurilor acestora.

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 20080

5

10

15

20

25activele sistemului bancar numărul băncilor autohtone

Fig. 3.12. Evoluţia activelor bancare în sistemul bancar al R.Moldova, în anii 1999-2008, mln lei. [23]

Page 98: Igor Cibotaru Abstract

98

Băncile comerciale autohtone continuă menţinerea evoluţiei trendului pozitiv al activelor şi

portofoliilor sale de credit. În anul 1999, suma totală a activelor din sistemul bancar autohton

reprezenta 3201,29 mln. lei, iar, în prima jumătate a anului 2008, era de 36166,68 mln. lei (figura

3.12), înregistrînd astfel o creştere de 11 ori timp de zece ani de dezvoltare.

Avînd în vedere considerentele că dezvoltarea sistemului financiar autohton este dominată de

sectorul bancar, ponderea prioritară în activele băncilor moldoveneşti o constituie creditele şi

mijloacele transmise în leasing. În anul 2007, valoarea creditelor acordate constituia 62% din totalul

activelor bancare. Pentru comparaţie, această pondere, în anul 1999, înregistra valoarea de 40,6%.

Activele bancare direcţionate spre formarea portofoliului investiţional au atins valoarea de 7,08%,

în anul 2007, ceea ce denotă nu doar focalizarea economiei pe dezvoltarea activităţii bancare, ci şi

absenţa unei pieţe de capital, numărul redus şi diversitatea limitată a tranzacţiilor cu valorile

mobiliare.

Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem, care indică gradul de acoperire a

capitalului în cazul implicării băncilor în operaţiuni riscante, rămîne situată la un nivel înalt, deşi, în

anul 2008, valoarea acestui indicator s-a diminuat cu 16,8%, faţă de anul 1999 (figura 3.13).

0

10

20

30

40

50

60

suficienta capitaluluiponderat la risc

46.03 48.56 43.53 36.38 31.58 31.5 26.98 27.82 29.07 29.23

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Fig. 3.13. Evoluţia suficienţei capitalului ponderat la risc în sistemul bancar al R. Moldova, în anii 1999-2008, %. [23]

Trendul descrescător al indicatorului respectiv este explicat prin majorarea numitorului

(reprezentat de activele ponderate în funcţie de risc) într-o proporţie mai mare faţă de numărător

(reprezentat de CNT). Conform datelor figurii, pentru perioada 2000-2004, este remarcabil trendul

descendent al suficienţei capitalului ponderat la risc cu 17.06%, pentru ca, ulterior, să menţină mai

mult sau mai puţin valori constante. Aceste modificări sunt argumentate prin majorarea capitalului

normativ total realizat de către băncile comerciale autohtone în baza cerinţelor înaintate de BNM.

Page 99: Igor Cibotaru Abstract

99

Actualmente, în sistemul bancar autohton, sunt pe larg aplicate măsurile clasice de evaluare a

performanţelor neajustate la riscuri. Aceste măsuri cuprind evaluarea rentabilităţii capitalului

propriu - ROE, rentabilitatea activelor - ROA şi marja netă din dobînzi - NIM.

Rentabilitatea capitalului propriu, numită şi rentabilitate financiară (ROE = Venitul net /

Media capitalului acţionar), arată acţionarilor eficienţa cu care managementul utilizează capitalul

investit în bancă. Mărimea tipică a acestei rate în ţările dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O

rată a rentabilităţii financiare mai ridicată poate fi efectul unui capital mic, sau expresie a capacităţii

crescute de a obţine, prin împrumut, resurse suplimentare. Nivelul ratei de recuperare a investiţiei

acţionarilor băncii trebuie comparată cu rata medie a dobînzilor şi a inflaţiei aferente perioadei

supuse analizei. Satisfacerea acţionarilor impune ca rata de recuperare a investiţiei să fie mai mare

decît rata medie a dobînzii ajustată cu rata inflaţiei.

În baza evoluţiei indicatorului ROE, reflectat în figura 3.14, putem concluziona că mărimea

acestuia se încadrează (în special, în ultimii doi ani de analiză – 2007-2008) în mărimea tipică a

acestei rate pentru ţările dezvoltate.

Fig. 3.14. Dinamica rentabilităţii financiare şi a ratei dobînzii ajustate la inflaţie în R. Moldova,

în perioada 2002-2008, %. [23]

Astfel, un argument al pro-penetrării băncilor străine în sistemul bancar autohton este explicat

prin faptul că acţionarii au posibilitatea să fructifice beneficiul din capitalurile investite. Un alt

aspect pozitiv, îl reprezintă diferenţa dintre rata de recuperare a investiţiei care depăşeşte rata medie

a dobînzii ajustată cu rata inflaţiei (constituind 4% şi 3,6%, respectiv, pentru 2007 şi 2008), aceasta

semnalînd o gestiune eficientă a capitalului investit în bancă.

Rentabilitatea activelor (ROA=Venitul net/Media Activelor) reflectă capacitatea

managementului băncii de a folosi eficient resursele de care dispune banca în scopul maximizării

profitului. Această rată dă o apreciere generală a profitabilităţii bancare. În ţările dezvoltate,

Page 100: Igor Cibotaru Abstract

100

mărimea tipică a acestei rate este de 0,5-1%. Băncile de dimensiuni foarte mari înregistrează rate

mici. În Republica Moldova, în perioada cuprinsă între anii 2002 şi 2008, valoarea medie a

indicatorului a alcătuit 3,89% (figura 3.15).

8.42

4.243.94

3.43.16

3.72

4.5

4.27

6.336.9

6.796.42

9.279.42

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

ROANIM

Fig. 3.15. Dinamica rentabilităţii activelor şi marjei nete a dobînzii în sistemul bancar din R. Moldova, perioada 2002-2008, %. [23]

Comparativ cu anul 2006, valoarea acestuia a crescut cu 0.3 puncte procentuale, în special, din

contul creşterii indicatorului venituri aferente dobînzilor la hîrtii de valoare /media hîrtiilor de

valoare de la 6.6 la sută pînă la 12.5 la sută, sau cu 5.9 puncte procentuale [23, 2007]. Creşterea

bazei de obţinere a veniturilor s-a manifestat prin sporirea activelor generatoare de dobîndă în anul

2007 cu 7856,6 mil. lei, sau 41,3 la sută, consemnînd valoarea de 26861,7 mil. lei. Majorarea

continuă a activelor generatoare de dobîndă, precum şi ponderea semnificativă a acestora în totalul

activelor sistemului bancar, care a alcătuit 84,0 la sută, indică abilitatea băncilor de a genera

venituri în viitor. De fapt, un trend în creştere a rentabilităţii activelor este expresia unor rezultate

pozitive a sistemului bancar autohton, însă poate fi, în paralel, şi expresia unui risc excesiv asumat

de către sistemul bancar (menţionăm că, în anul 2007, valoarea creditelor acordate constituia 62%

din totalul activelor bancare, ceea ce depăşeşte structura ideală a activelor, în care ponderea

portofoliului de credite variază între 50-55%).

Marja netă a dobînzii (NIM=Venitul net aferent dobînzii/Media activelor generatoare de

dobîndă) exprimă eficienţa utilizării de către managementul băncii a resurselor împrumutate sau

cîştigul obţinut de bancă din investiţiile făcute pe seama resurselor atrase. În general, marja netă a

dobînzii variază între 3-10%. Conform figurii 3.15, valorile acestui indicator pentru sistemul bancar

autohton se încadrează în limitele preconizate. Pentru prima jumătate a anului 2008, marja netă a

dobînzii a constituit 6,33%, ceea ce este cu 0,57 puncte procentuale mai puţin decît în anul 2007.

Aceasta se datorează faptului că, odată cu majorarea rezervei minime obligatorii, se diminuează

potenţialul de creditare a sistemului bancar. Băncile comerciale, cu scopul de a majora valoarea

depozitelor atrase, care, ulterior, vor majora potenţialul de creditare, oferă clienţilor rate ale

Page 101: Igor Cibotaru Abstract

101

dobînzilor care depăşesc deja valoarea de 21% anual. În paralel cu majorarea ratelor de dobîndă la

depozitele atrase, se majorează şi rata dobînzii la creditele acordate, dar această creştere se

realizează treptat pentru a nu afecta potenţialii debitori. Nu putem trece cu vederea creditele anterior

acordate cu dobînzi „neatractive” pentru sistemul bancar, care, în fond, sunt mai mici decît

dobînzile depozitelor atrase actualmente. Astfel, concludem că valoarea marjei nete a dobînzii este

determinată de factorii următori:

- Calitatea investiţiilor făcute de sistemul bancar materializată în plasamente sigure

(încasarea dobînzilor la timp) şi profitabile;

- Capacitatea managementului de a atrage resurse ieftine;

- Utilizarea maximă a resurselor atrase în investiţii care aduc profit.

Realizarea unor profituri mari depinde de o serie de factori, cum ar fi: • Executarea controlului sistematic asupra cheltuielilor de exploatare, astfel încît venitul din

exploatare să se diminueze cît mai puţin. • Monitorizarea continuă a expunerii băncilor la risc, astfel încît gestiunea acestora să nu

genereze costuri înalte băncii. • Îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite, astfel încît provizioanele şi pierderile să

afecteze cît mai puţin venitul din exploatarea băncii.

În baza celor analizate, pot fi formulate următoarele:

Sistemul bancar autohton reprezintă reperul de bază al economiei naţionale în contextul

mobilizării şi repartizării resurselor financiare temporar libere. Bursa de valori, la momentul

actual, nu reprezintă participantul leader, care ar concura, sau cel puţin ar coopera în domeniul de

concentrare a fluxurilor financiare semnificative, rămînînd doar la poziţia de înregistrare a

tranzacţiilor cu valorile mobiliare. În acest context de idei, sistemul bancar, dar nu bursa de valori,

îndeplineşte rolul mecanismului investiţional real şi aplicabil în economie.

Actualmente, sistemul bancar rămîne cel mai accesibil în contractarea resurselor

financiare, în acest context, ignorîndu-se posibilitatea de acumulare a capitalurilor necesare prin

intermediul bursei de valori. Bursa de valori nu este concepută ca o sursă alternativă a creditelor

bancare.

Tempourile de dezvoltare a sistemului bancar rămîn a fi mai rapide şi tind spre ajustarea

activităţii sale la cea europeană, pe cînd bursa de valori pare a fi imobilizată la toate modificările

economico-financiare parvenite în ultimii zece ani.

Pentru perioada cercetată, Republica Moldova, situîndu-se în vecinătate a UE, a realizat o

serie de modificări, care au fost identificate drept răspuns al tendinţelor de globalizare. Astfel, una

din consecinţele globalizării o reprezintă penetrarea masivă a capitalurilor străine în sistemul

bancar naţional. Din 16 bănci comerciale funcţionabile în prezent, 6 sunt cu capital străin.

Page 102: Igor Cibotaru Abstract

102

Odată cu penetrarea capitalului străin, în sistemul bancar autohton, a avut loc o

modernizare şi o perfecţionare a gamei de servicii, diversificarea atît a produselor bancare de

atragere a mijloacelor băneşti (certificate de depozit, cambii), cît şi a produselor de creditare

(carduri de credit, acreditive documentare etc.).

Un factor (de origine externă) cu efecte negative asupra întregului sistem financiar al ţării

îl reprezintă crizele financiare, prima fiind înregistrată în 1998 (criza asiatică) şi recenta criză

financiară globală.

3.4. Particularităţile pieţei financiare nebancare şi eficienţa funcţionării acesteia.

Evaluarea performanţelor pieţei financiare nebancare poate fi realizată pe segmentele

componente ale acesteia, cu accentul pe acele activităţi care au o pondere semnificativă în cadrul

acesteia. Astfel, analiza se va axa pe principalele domenii, cum sunt: piaţa primară a valorilor

mobiliare, piaţa secundară a valorilor mobiliare, tranzacţii cu participarea investitorilor străini,

asigurări.

În conformitate cu cu Legea nr.129-XVI din 7 iunie 2007 „Cu privire la modificarea şi

completarea Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare”, prin fuziunea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a Inspectoratului de Stat pentru

Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi a Serviciului supravegherii de stat a

activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor de pe lîngă Ministerul Finanţelor al

Republicii Moldova, a fost instituită Comisia Naţională a Pieţei Financiare (C.N.P.F.).

Competenţele de reglementare şi supraveghere ale C.N.P.F. s-au extins pe segmentele pieţei

financiare nebancare, inclusiv: piaţa valorilor mobiliare, piaţa asigurărilor, sectorul microfinanţării,

care, pînă în momentul fuziunii, au fost exercitate de autorităţile de stat, menţionate mai sus, fiecare

avînd istoria activităţii sale.

Pe întreaga perioadă de activitate a CNPF, numărul total al societăţilor pe acţiuni, ale căror

emisiuni de valori mobiliare au fost înregistrate în RSVM (Registru de Stat al Valorilor Mobiliare),

ţinut de către CNPF, se apropie de 5000 de entităţi. Volumul total al emisiunilor de valori mobiliare

înregistrate în RSVM este de circa 19,8 mlrd. lei, din care 12,5 mlrd. lei - acţiuni plasate la

înfiinţarea societăţii şi 7,3 mlrd. lei acţiuni plasate prin acţiuni suplimentare. În figura 3.16, sunt reflectate, în paralel, numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea

societăţilor pe acţiuni şi volumul acestora. În perioada analizată, observăm că cel mai mare volum

de valori mobiliare emise revin anului 2004, respectiv cu o valoare de 1646.2 mil lei, ceea ce

Page 103: Igor Cibotaru Abstract

103

depăşeşte de 5 ori rezultatele anului 2003 şi de 7.5 ori ale anului 2008 (s-au selectat anii 2003 şi

2008 din considerentele celor mai mici valori din perioada analizată).

1144.3

697.6

466.4

1646.2

375.4

683.7

1274.5

220.59324.8

217

172

130

13

8788

104

114

81

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

1800

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 20080

50

100

150

200

250

Volumul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni (mil. lei)Numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni

Fig. 3.16. Dinamica emisiunii de valori mobiliare în R.Moldova,

în perioada 2000-2008. Sursa: elaborat de autor în baza tabelului A11.5.

După rezultatele anului 2004, la Bursa de valori a R.Moldova s-a înregistrat o scădere bruscă a

emisiunii hîrtiilor de valoare. Astfel, volumului titlurilor de valoare, emise în anul 2005, este de 4,4

ori mai mic decît în anul 2004.

Pentru anul 2008, au fost efectuate 13 emisiuni de valori mobiliare în volum de 220.59 mil lei,

reprezentînd cele mai scăzute rezultate pentru întreaga perioadă analizată. Diminuarea drastică a

acestui indicator se regăseşte în impactul crizei financiare internaţionale, care a afectat nemijlocit şi

economia R.Moldova. O bună parte din emisiunile de valori mobiliare realizate se atribuie surselor

externe de provenienţă.

0

50

100

150

200

250

300

350

400

450

Tranzacţii de cumpărare, mil. lei 12.4 59.8 141.59 425.7 95.2

Tranzacţii de vînzare, mil. lei 12.2 61.1 126.92 377.9 53.9

2004 2005 2006 2007 2008

Fig.3.17. Evoluţia tranzacţiilor de cumpărare şi de vînzare a valorilor mobiliare cu participarea

investitorilor străini în R.Moldova, în anii 2004-2008, mil.lei.

Sursa: elaborat de autor în baza tabelului A11.6.

Page 104: Igor Cibotaru Abstract

104

Evoluţia tranzacţiilor efectuate de către nerezidenţi, în anii 2004-2008, demonstrează

preponderenţa valorii tranzacţiilor de cumpărare în raport cu cele de vînzare, excepţie făcînd doar

anul 2005. Astfel, volumul tranzacţiilor de cumpărare, în anul 2007, a depăşit volumul vînzărilor cu

277,6 mil. lei, ponderea tranzacţiilor de cumpărare fiind de 55,5% în volumul total al tranzacţiilor

înregistrate cu participarea investitorilor străini.

Nivelul de dezvoltare a pieţei de capital, în Republica Moldova, este foarte scăzut. Pe întreaga

perioadă de activitate a Bursei de valori, aceasta nu a reuşit să funcţioneze ca un adevărat mecanism

de mobilizare a capitalurilor antreprenoriale. Indicatorii bursieri nu pot fi utilizaţi în planificarea

financiară, deoarece activitatea, pe piaţa bursieră a Moldovei, este pasivă. Extinderea tranzacţiilor

bursiere cu acţiunile întreprinderilor este inhibată din lipsa de resurse financiare ale particpanţilor la

piaţă, leaderii fiind investitorii străini.

Pe piaţa secundară a valorilor mobiliare, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate în anul

2007 a atins cel mai înalt nivel înregistrat în istoria pieţei de capital autohtone. În perioada de

referinţă, au fost efectuate 168807 tranzacţii în volum total de 1863,0 mil. lei, fiind în creştere faţă

de anul precedent cu 727,3 mil. lei (figura 3.18).

Analizînd evoluţia tranzacţiilor pe piaţa secundară în ultimii doi ani, constatăm că, după

numărul de valori mobiliare tranzacţionate şi numărul total de tranzacţii, se pronunţă o tendinţă de

prevalare a segmentului extrabursier, iar după volumul tranzacţiilor efectuate, predomină piaţa

bursieră. În anul 2007, ponderea pieţei bursiere în volumul total al tranzacţiilor este de 66,2%.

Fig. 3.18. Numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară

a valorilor mobiliare. [26]

La Bursa de Valori Mobiliare sunt admise spre circulaţie valorile mobiliare ale 1024 de

societăţi pe acţiuni, dintre care 16 sunt incluse în listing, iar 1008 - în non-listing. În anul 2007 cu

valorile mobiliare ale societăţilor pe acţiuni incluse în listingul bursier au fost efectuate 473 de

tranzacţii în volum total de 717,7 mil. lei (raportul CNPF din 2007).

Page 105: Igor Cibotaru Abstract

105

Pe piaţa bursieră, în anul 2007, au fost înregistrate 2667 de tranzacţii în volum total de 1233,4

mil. lei (figura 3.19). În comparaţie cu anul 2006, volumul tranzacţiilor este în creştere cu 890,4

mil. lei. Numărul total de valori mobiliare tranzacţionate prin intermediul BVM, în perioada

respectivă, de asemenea, este în creştere (cu 19,5 mil. unităţi) şi constituie 42,7 mil. unităţi.

Fig. 3.19. Dinamica tranzacţiilor bursiere în perioada 2003-2007. [26]

Evoluţia pieţei bursiere, în anii 2003-2007, demonstrează că volumul tranzacţiilor bursiere în

anul 2007, a fost superior în raport cu acest indicator înregistrat în ultimii ani.

În structura tranzacţiilor efectuate în secţia tranzacţiilor directe, ponderea maximă revine celor

efectuate în cadrul ofertelor publice a valorilor mobiliare pe piaţa secundară. Majorarea volumului

tranzacţiilor a fost cauzată, în mare măsură, de tranzacţiile efectuate în secţia tranzacţiilor directe a

BVM (1025,4 mil.lei), care constituie 83,1% din volumul total al tranzacţiilor bursiere (tabelul 3.5).

Tabelul 3.5. Structura tranzacţiilor bursiere. [26]

Volumul tranzacţiilor

mil. lei 2007 faţa de

2006 Ponderea în volumul total al

tranzacţiilor,% Tipul tranzacţiilor

2006 2007 2006 2007 Tranzacţii efectuate în cadrul secţiei de bază a BVM

80,6 208,0 de 2,6 ori 23,5 16,9

Tranzacţii efectuate în condiţiile ofertei tender

210,0 808,5 de 3,9ori 61,2 65,5

Licitaţii cu strigare 52,3 206,1 de 3,9 ori 15,3 16,7 Vînzare–cumpărare în condiţii speciale

- 10,8 - - 0,9

Tranzacţii de schimb 0,04 0,04 100% 0,0 0,0 Total 342,9 1233,4 de 3,6 ori 100 100

Analizînd datele tabelului 3.5, structura tranzacţiilor bursiere realizate în anul 2007

comparativ cu anul 2006, se constată majorarea esenţială a volumului tranzacţiilor efectuate în

Page 106: Igor Cibotaru Abstract

106

condiţiile ofertei tender - cu 598,5 mil. lei sau de 3,9 ori. Ponderea acestor tranzacţii în volumul

total al tranzacţiilor, în anul 2006, constituie 61,2%, iar în anul 2007 – 65,5%. În anul 2007,

volumul tranzacţiilor licitaţiilor cu strigare a constituit 206,1 mil. lei, majorîndu-se de 3,9 ori faţă de

anul 2006. Ponderea acestor tranzacţii în volumul total al tranzacţiilor a constituit 16,7% în anul

2007 şi 15,3% în anul 2006.

Fig. 3.20. Dinamica tranzacţiilor extrabursiere

în perioada 2003-2007. [26] Pe segmentul extrabursier al pieţei secundare, au fost înregistrate 166140 de tranzacţii în

volum total de 629,6 mil. lei (figura 2.4.5). Comparativ cu anul 2006, volumul tranzacţiilor

extrabursiere s-a micşorat cu 163,1 mil. lei, iar numărul total al tranzacţiilor s-a majorat de 7,4 ori.

Referindu-ne la piaţa asigurărilor, se poate spune că tranziţia spre economia de piaţă

modifică esenţial rolul şi locul asigurătorului în sistemul relaţiilor economice. Astfel, societăţile de

asigurare se transformă în subiecte ale activităţii economice cu toate drepturile.

În anul 2007 piaţa asigurărilor a fost marcată de realizări semnificative. Piaţa moldovenească

de asigurări a subscris 724.2 mln. lei (aproximativ 64 mln. dolari SUA) în creştere cu 165,2 mln. lei

sau 29,56 % raportat la rezultatele consemnate în anul precedent. Ponderea subscrierilor realizate

de primele cinci companii din totalul pieţei a fost de 69,44% (502.9 mln lei), în creştere cu 4% faţă

de valoarea de 65,44% (365.8 mln lei), cît reprezenta acelaşi indicator în anul 2006 (tabelul A13.7).

Astfel, compania «Moldasig» îşi menţine poziţia de lider al pieţei cu o creştere substanţială de

+57,14% (+79 394 226 lei), ceea ce a condus la o majorare a cotei de piaţă deţinută de companie

(24,86% în 2006, iar în 2007 deja 30,15%). Societatea «Asito», se poziţionează, ca şi anul trecut, pe

locul secund cu 137 199 549 lei, la o distanţă de 81 143 260 lei de prima clasata şi cu 85 656 907 lei

faţă de a III-a clasată. Compania a subscris cu 15 975 938 lei mai mult faţă de 2006, sau + 13,18%.

«Carat» a urcat pe a III-a poziţie cu încasări de prime de 51 542 642 lei, cu 20 745 287 lei mai

mult în raport cu anul precedent, cu o creştere spectaculoasă de + 67,36%. Compania «Moldcargo»

deja, pe parcursul a cinci ani consecutivi, ocupă locul al IV-lea, demonstrîndu-şi stabilitatea. În

Page 107: Igor Cibotaru Abstract

107

2007, compania a subscris 49 769 389 lei, cu 14 579 674 lei mai mult decît în 2006, creşterea

constituind +41,43% .

«Donaris Group» a cedat poziţia a III-a pe care a deţinut-o ultimii doi ani companiei «Carat»,

situîndu-se, conform rezultatelor anului 2007, pe locul al V-a cu 46 021 933 lei prime subscrise, cu

6 371 634 lei mai mult decît în 2006, creşterea constituind + 16,07 %.

Grupul celor cinci lideri din anul 2006 nu şi-a schimbat esenţial componenţa nici în 2007.

Compania ce a pierdut cel mai mult din cota de piaţă este «Asito»S.A. Cota deţinută a scăzut cu

2,74%, ea fiind urmată de «Garanţie» cu - 1,62% şi «Afes-Moldova» cu - 0,8%. Pe de altă parte,

companiile ce şi-au mărit cota deţinută sunt: «Moldasig» cu +5,29%, «Carat» cu +1,61% şi

«Asterra Grup» cu +1,31%.

Dacă analizăm din punct de vedere al despăgubirilor (tabelul A13.8), atunci se observă că, la

nivel de piaţă, rata despăgubirilor constituie doar 32,5%. Un aşa nivel, pe pieţele europene, este

apreciat ca fiind unul scăzut (o rată considerată de nivel normal ar fi 50 - 80 %). Ar fi două motive:

ori companiile de asigurare se eschivează de cele mai multe ori de la plata despăgubirilor, ori

primele de asigurare sunt prea înalte. În cazul R. Moldova, motivul urmează a fi depistat.

Analizînd pe tipuri de asigurări, încasările în corelaţie cu despăgubirile, constatăm că în top se

clasează primele 5 companii, cu cîteva excepţii de salt al unora de pe poziţii mai inferioare (tabelul

A14.9). Pe primele locuri se află Moldasig şi ASITO. Avînd în vedere rata despăgubirilor,

constatăm că, deşi Companiile de top afirmă că sunt în pierdere la categoria AORCA (tip de

asigurare obligatorie), nişte calcule simple ne demonstrează contrariul: cel mai înalt nivel al ratei de

despăgubire s-a obţinut la Moldasig - 36,99%, care este apropiat de nivelul de piaţă de 37,13%.

La un alt pol, se situează categoria CASCO - tip de asigurare facultativă. Aici media pe piaţă a

ratei de despăgubire este de 53,11%, iar nivelul cel mai înalt este înregistrat la Moldcargo - 75,86%,

cu o abatere de la medie de +22,75%.

La categoria Asigurări de accidente, se înregistrează, la nivel mediu pe piaţă, o rata scazută de

despăgubire - 17,49%. La acest capitol ASITO, se situează pe primul loc în topul despăgubirilor cu

- 30,69%.

Dacă analizăm mai profund datele, putem conchide că, în R. Moldova, asigurările de persoane

are o pondere neînsemnată. Nu se poate realiza o comparaţie între cîteva zeci de milioane încasate,

spre exemplu, pentru asigurări de accidente, cu cîteva sute de milioane încasate la celelalte categorii

de asigurări (AORCA, Casco, Carta Verde şi Bunuri). În acest context, trebuie elucidate cauzele

unor sume atît de nesemnificative ale primelor încasate. Practic, se poate vorbi de două cauze

principale: în primul rînd, populaţia nu vede în acest produs un instrument de compensare a

daunelor materiale ce ţin de viaţa şi sănătatea lor, şi în al doilea rînd, companiile lasă cam în umbră

promovarea acestui produs (care necesită investiţii pe perioade îndelungate) şi acordă prioritate

Page 108: Igor Cibotaru Abstract

108

21%

18%

20%

3%3%

4%2%

5%

24%

0%

AORCCarte VerdeCaskoAccidenteAsig.med.hotCulturi agricoleRiscuri financiareRaspundere profesionalaAsigurari de viataAltele

produselor de asigurare ce sunt legate nemijlocit de mijloacele de transport (investiţia fiind de o

durată mai mică de timp). Evident că este necesar de activat ambele direcţii.

Structura pe tipuri de asigurări ne permite să înţelegem specificul pieţei de asigurare din

Republica Moldova (figura 3.21).

Fig. 3.21. Structura pe tipuri de asigurări, [26]. Sursa: datele CNPF, 2008

Analiza rezultatelor înregistrate ne arată că 59,7% din totalul încasărilor reprezintă acele

tipuri de asigurare ce ţin nemijlocit de asigurările auto (RCA, Casco, Carte Verde), figura 2.4.6. O

pondere redusă o au, în continuare, asigurările de bunuri ale persoanelor fizice - 48 552 020 lei, ce

constituie doar 6,7% din totalul pieţei, (dintre care Casco - 43 324 637 lei, reprezentînd 29,58% din

sectorul Casco sau 5,98% din piaţa totală de asigurări; bunuri casnice şi apartamete - 1843002 lei,

ce reprezintă - 0,25% al pieţei asigurărilor).

Asigurările de viaţă, care constituie fundamentul asigurărilor în state dezvoltate, au în

Moldova o pondere modestă, doar 33 636 804 lei încasări sau 4,64% din totalul pieţei.

Businessul autohton se pare că e departe încă de conştientizarea utilizării asigurărilor ca

mijloc de combatere a riscurilor sale - riscurile financiare avînd o cotă extrem de scăzută, doar

10,9mil. lei sau 1,51% din totalul încasărilor.

În ceea ce priveste asigurarea răspunderii profesionale, situaţia se prezintă a fi mai piţin

bună, încasările fiind de 2,6 mil. lei, ceea ce constituie 0,35 % din totalul primelor încasate. Astfel

nici - un avocat şi auditor din Republica Moldova, pe parcursul anului 2007, nu şi-a asigurat

răspunderea profesională faţă de clienţii săi. La notari, cu mici excepţii, asigurarea profesională

poartă un caracter formal.

Pentru o ţară, care se declară agrară, indicatorii ce ţin de asigurările în domeniul agriculturii

sunt alarmanţi. Gradul de neseriozitate faţă de afacerile proprii îşi găseşte oglindire prin următorii

indicatori - doar 4,32% din totalul încasărilor, ţin de asigurarea culturilor agricole, şi doar 31 014 lei

au fost încasaţi pentru asigurarea animalelor, în condiţiile în care în permanenţă persistă pericolul

Page 109: Igor Cibotaru Abstract

109

calamităţilor naturale şi a izbucnirii epidemiilor. Se pare că exemplul Turciei, Romaniei şi Ucrainei

nu sunt elocvente pentru agricultorii noştri.

Pe parcursul anului 2007, activele nete ale companiilor de asigurări au continuat trendul

pozitiv al anilor precedenţi. În dinamică (faţă de 2006), acestea au înregistrat o majorare cu 23,09%,

fapt ce se datorează, în primul rînd, majorării primelor încasate, ce depăşesc nivelul despăgubirilor

plătite. De asemenea, la creşterea activelor nete, a contribuit implementarea noilor prevederi ale

Legii cu privire la asigurări, ce stabileşte expres necesitatea majorării capitalului statutar al

asigurătorilor. Astfel, o nouă provocare stă în faţa asigurătorilor, care, pe parcursul următorilor cinci ani,

trebuie să majoreze capitalul social al societăţilor de asigurări cu prestarea serviciilor de asigurare

generală pînă la 15 milioane de lei. Societăţile de asigurări, care vor practica asigurări de viaţă, sunt

obligate să-şi majoreze capitalul pînă la 22,5 milioane de lei, iar companiile de reasigurări - pînă la

30 milioane de lei. În anul curent, societăţile de asigurări urmau să-şi mărească capitalul social pînă

la 4 milioane de lei, faţă de normativul în vigoare de 2 milioane de lei.

Unsprezece din cele 33 de companii, deja, deţin capitalul ce depăşeşte această cerinţă, iar

pentru alte şase companii care au un capital de trei milioane de lei sau ceva mai mult, nu va fi o

problemă să-l completeze pînă la nivelul minim, prevăzut de lege. Unele din companiile cu un

capital de două milioane de lei au atins acest nivel recent, astfel că, pentru perioada imediat

următoare, va fi dificilă suplimentarea capitalului. Este mai convenabilă achiziţia unei societăţi

active, fie şi cu un capital mic, şi să se profite de perioada de cinci ani pentru suplimentarea

capitalului, decît să se înfiinţeze o nouă companie, pentru care nivelul de 15 milioane de lei va fi

obligatorie de la fondare.

Tabelul 3.6. Dinamica indicatorilor de bază al activităţii companiilor de asigurări din Republica Moldova 2003-2007, [26].

anul indicatori

2003 2004 2005 2006 2007 Creşterea în %, 2007 fată de 2003

Nr. de companii înregistrate 43 28 32 33 33 - Capital statutar achitat, mil. lei 108,281 137.945 145,345 176,703 364,878 236,9 Nivel de despăgubire, % 26,06 26.79 29,35 34,16 32,4 Prime încasate, mil. lei 289,900 379.010 413,360 558,983 724,2 149,8 - inclusiv pe contracte de asigurări facultative, mil. lei

242,126 301,900 333,055 415,152 507,127 109,4

Despăgubiri de asigurare, mil. lei 75,54 101,54 121,33 190,95 235,3 211,6 - inclusiv pe contracte de asigurări facultative, mii lei

55,403 77,256 94,706 146,663 215,452 288,8

Profit înregistrat, mil. Lei * 30,775 39,484 54,773 78,624 155,4

Analizînd indicatorii de bază ai activităţii companiilor de asigurare din tabelul 3.6, constatăm

că, exceptînd diminuarea numărului societăţilor de asigurare, s-a înregistrat o creştere constantă a

capitalurilor statutare, ce a constituit pentru perioada analizată - 63%. Pe de altă parte profiturile

Page 110: Igor Cibotaru Abstract

110

companiilor de asigurări sunt modeste. Profitul general a crescut, în medie, cu 1 mln. USD pe an,

fapt ce face neatractivă piaţa moldovenească de asigurări pentru investitorii străini.

Volumul de prime de asigurare încasate de la asiguraţi de către companiile locale de asigurări

a însumat, anul trecut, peste 724 mil.lei, în creştere cu 29,55% faţă de anul 2006. Dinamica pieţei

este una în creştere, de la 289,9 mil.lei, în anul 2003, la 558,9 mil.lei, în 2006. Creşterea volumului

de prime încasate de către asigurătorii moldoveni se datoreză, în primul rînd, majorării tarifelor la

RCA şi Carta Verde, în al doilea rînd – numărului, tot mai mare, al contractelor AUTOCASKO

(aportul principal, avîndu-l companiile de leasing), şi nu conştientizarea necesităţii protecţiei prin

asigurare, cererea din partea asiguraţilor fiind neînsemnată. Volumul de prime de asigurare încasate

de la asiguraţi arată mărimea reală a pieţei asigurărilor la un moment dat.

Un alt indicator reflectat prin volumul despăgubirilor, care, în anul 2007, a constituit 235,3

milioane lei, este în creştere cu 24,2%, faţă de anul 2006. Ca şi în cazul primelor încasate, valoarea

absolută a acestui indicator a crescut de la 75,54 mil lei, în 2003, la 190,95, în 2006.

Este de menţionat faptul că 15 companii de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de

227mil. lei sau 96,4% din totalul despăgubirilor. Prima poziţie în clasament, după valoarea

despăgubirilor achitate, revine companiei ASITO cu 54,5 mil. lei, ceea ce constituie 23,2% din

totalul despăgubirilor. Urmează MOLDASIG cu o pondere de 20,4% (48,1 milioane lei) şi Afes-

Moldova - cu 11% din valoarea totală a indicatorului vizat sau 25,9 milioane lei (tabelul 2.4.9,

anexa 17). Pozitia a IV-a este ocupată de Moldcargo cu 19,4 milioane lei (8,2%), top-5 asiguratori

după acest indicator fiind incheiat de Donaris-Group cu 17,4 milioane lei (7,4%). Rata daunei sau nivelul despăgubirilor pe piaţa asigurărilor este un indicator, care se

calculează ca raportul dintre despăgubirile achitate şi primele încasate, şi care, în anul 2007, a

constituit 32%, cu 2% mai puţin decît în anul 2006. Rata daunei indică profitabilitatea pieţei şi se

determină ca raportul procentual dintre daunele plătite şi volumul primelor de asigurare încasate

(tabelul 2.4.9, anexa 17). Pentru ca activitatea de asigurare să fie eficientă, valoarea acestui

indicator trebuie să fie cît mai mică. Se observă că primele două companii din topul prezentat -

Ascargo şi Korunt-Asig - au o rată a daunei egală cu zero, adică nu au achitat despăgubiri pe

parcursul perioadei analizate.

Profitul companiilor de asigurare a însumat, în anul 2007, peste 78 mil lei, fiind în creştere

cu 42,4% comparativ cu nivelul anului 2006. Şase asigurători din 33 au înregistrat un rezultat

negativ pîna la impozitare.

Cu scopul de a reflecta tabloul general al structurii şi capacităţii pieţei după operatorii

acesteia, a fost elaborat topul agregat al eficienţei asigurătorilor. Pentru realizarea acestuia a fost

selectat un şir de indicatori relevanţi în opinia noastra, în baza cărora au fost făcute estimările. În

Page 111: Igor Cibotaru Abstract

111

tabelul A15.10) sunt prezentaţi doar 27 de asiguratori, care au înregistrat rezultate pînă la

impozitare pozitive, în anul 2007.

Lider la capitolul analizat este ASITO, care a urcat patru poziţii, comparativ cu anul 2006,

dar se situează pe poziţia a 18, în 2007, atît după valoarea rentabilităţii capitalului propriu (ROE),

cît şi după cea a activelor (ROA). ASITO este urmat de Moldcargo, care a coborît o poziţie,

comparativ cu anul 2006, dar care este situat mult mai favorabil în topul rentabilităţii capitalului

propriu şi cel al activelor. Al 3-lea în top se poziţionează Moldasig, care a pierdut un nivel în

clasament, comparativ cu 2006, fiind poziţionat pe locul 6 în topul rentabilităţii capitalului propriu

şi pe 19 în topul rentabilităţii activelor.

În scopul neadmiterii riscului excesiv în sistemul de asigurări, în vederea protejării

intereselor asiguraţilor şi a menţinerii capacităţii societăţilor de asigurare de a-şi onora, în orice

moment, îndeplinirea angajamentelor lor, ele trebuie să-şi menţină indicele de lichiditate în limitele

prevăzute de legislaţie.

Considerînd că valoarea 1 a indicelui de lichiditate indică existenţa unei pieţe lichide, nivelul

lichidităţii pe piaţa locală a asigurărilor este apreciat ca unul favorabil, în 2007, acest indicator

înregistrînd o valoare de 4,29 p. şi 13,03 p., în anul 2008.

Tabel 3.6 Topul asigurătorilor conform indicelui de lichiditate Denumirea companiei Idicele de lichiditate

2007 Idicele de lichiditate

2008 1 ASCARGO 1034,73 14,95

2 NOTABIL-POLIS 434,08 0,0

3 ALIANTA-MOLDCOOP 143,48 1,48

4 ACORD-GRUP 49,76 2,9

5 KORUNTU-ASIG 34,20 25,03

6 ACCEPT INSURANCE 31,84 25,76

7 EXIM-ASINT 25,5 23,88

8 DASC-PLUS 15,72 -

9 ASTERRA GRUP 14,39 13,77

10 MOLDCARGO 13,92 19,13

11 TRANSELIT 12,11 6,81

12 AUTO-SIGURANTA 12,04 14,78

13 ASIVIT 10,22 14,82

14 MOLDASIG 9,11 5,81

15 DONARIS-GROUP 7,36 7,11

Media pe piaţa asigurărilor 4,29 13,03

Sursa: calculat de autor în baza datelor CNPF [26].

Potrivit datelor tabelului 3.6, pentru anul 2007, doar doi operatori nu se conformează limitei

minime, restul înregistrînd valori ce satisfac normele coeficientului de lichiditate. Companiile, ce

Page 112: Igor Cibotaru Abstract

112

înregistrează cele mai bune rezultate la acest capitol, depăşesc valoarea minimă recomandată de 7,1,

atingînd nivelul de 1034,73, ceea ce le plasează în topul asigurătorilor. În anul 2008, media

indicelui de lichiditate pe piaţa asigurărilor a înregistrat o creştere semnificativă pînă la 13,03. Însă,

important este că nicio companie nu a înregistrat valori foarte mari, cel mai mare indice de

lichididate fiind de 132,73, înregistrat la Alianţa-Moldocoop SRL. Este evident că tempourile creşterii PIB-ului sunt mult mai rapide decît ale creşterii volumelor

primelor încasate. Analizînd, în paralel, cota pe care o reprezintă în PIB, constatăm, cu regret, că

asigurările în R.Moldova ocupă un loc neînsemnat în economia ţării.

Tabelul 3.7. Dinamica indicatorilor de bază ai pieţei asigurărilor din Republica Moldova, în perioada 2003-2008, [26].

anii indicatori

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Populaţia, mii. loc. 3,618 3,607 3,600 3,589 3,515 3,567 PIB, mii. lei 27619,00 32032,00 37652,00 44069,00 53353,7 57274 Prime de asigurare-reasigurare încasate, mii. lei

289,90 379,01 413,36 558,98 724,2 837,2

Cota asigurărilor în PIB, % 1,05 1,18 1,10 1,27 1,36 1,46 Prima medie pe cap de locuitor, lei 80,13 105,08 114,82 155,75 206 234 Nr. companiilor de asigurare 43 28 32 33 33 33 Prima medie pentru o companie, mii. lei

6,74 13,54 12,92 16,94 18,00 25,37

Conform datelor tabelului 3.7, cota asigurărilor sau gradul de penetrare a asigurărilor în

economie (volumul primelor de asigurare încasate, raportat la produsul intern brut), în perioada

2003-2007, a constituit, în medie, 1,15% în PIB, comparativ cu alte state, unde această cotă se

situează între 8-10%. Gradul de penetrare a asigurărilor în economie arată contribuţia sectorului

asigurărilor la crearea PIB. Situaţia nu se schimbă esenţial, în raport cu anul 2003, cota asigurărilor

în PIB a crescut, în 2008, doar cu 0,41%, în timp ce PIB-ul, în aceeaşi perioadă s-a dublat.

Un alt indicator reflectă densitatea asigurării. Prima medie pe cap de locuitor a crescut de la

80 lei (sau 6$) în 2003 pînă la 190 lei (sau 18$) în 2007. Conform totalurilor anului 2007 volumul

primelor de asigurare acumulate pe cap de locuitor s-a majorat faţă de anul 2006 cu 3,2$.

În perioada 2003-2008, numărul asigurătorilor s-a micşorat cu 10 companii. În 2004, numărul

companiilor a scăzut de la 48 la 38, în 2005, acest proces nu s-a stopat, pe piaţă rămînînd 32

companii, pentru ca, în 2007, numărul lor să atingă 33 (a apărut «Asterra Group»). Diminuarea

numărului companiilor de asigurare se datorează concurenţei crescînde, reîmpărţirii pieţei de

asigurări, concentrării de capital, neconformarea companiilor la cerinţele cu privire la mărimea

capitalului statutar. Această micşorare n-a influenţat negativ piaţa asigurărilor, deoarece au plecat

companii neînsemnate, cu excepţia ,,Donaris Asigurări de viaţă”. Considerăm că piaţa asigurărilor

Page 113: Igor Cibotaru Abstract

113

va continua să înregistreze ritmuri înalte de creştere, datorită potenţialului nevalorificat în

diversificarea serviciilor prestate.

Alegerea cursului de integrare europeană a determinat implementarea unui şir de reforme în

cadrul sistemului financiar. R. Moldova a întreprins paşi reali în vederea stabilirii relaţiilor cu

organismele şi instituţiile financiare internaţionale: aderarea la OMC, stabilirea aranjamentelor cu

FMI, respectarea condiţiilor Acordului Basel etc. Modificarea legii cu privire la instituţiile

financiare referitor la mărimea capitalului de gradul I, atingerea performanţelor în domeniul

sistemului de plăţi, creşterea încrederii deponenţilor în sistemul bancar, demonstrate prin majorarea

depozitelor, crearea birourilor istoriilor de credit, schimbarea legislaţiei în domeniul reglementării

valutare, simplificarea procedurii de deschidere a reprezentanţelor pentru băncile străine, au

demonstrat gradul înalt de dezvoltare a sistemului bancar. Se apreciază pozitiv implementarea

aquis-ului comunitar în domeniul impozitării, prevederilor financiare şi bugetare, precum şi în

domeniul controlului financiar.

Cu toate acestea, evidenţiem unele probleme, care se referă, în special la: reglementarea şi

supravegherea bancară; nivelul înalt al ratei dobînzii; vulnerabilitatea în faţa riscului de ţară şi

riscului valutar; ineficienţa cheltuielilor publice şi datoria de stat; nivelul slab de dezvoltare a pieţei

asigurărilor şi pieţei valorilor mobiliare, ajustarea sistemului fiscal cu normele europene şi

internaţionale, dubla impunere, dependenţa sistemului financiar de remitenţe; lipsa transparenţei

fiscale; lipsa organelor de audit de performanţă independent etc.

În rezultatul studiilor efectuate, bazîndune pe experienţa ţărilor-membre a UE, precum şi

analizînd situaţia din R.Moldova putem concluzia că aderarea la UE este unica modalitate de

modernizare a ţării, dar nu garantează rezolvarea imediată a tuturor problemelor cu care se

confruntă ţara noastră. Fiecare stat care candidează la intrarea în UE este conştient că aceasta

presupune suportarea unor costuri şi obţinerea unor beneficii, dimensiunea cărora depinde de

capacitatea de negociere a clasei politice aflate la guvernare. De asemenea, beneficierea de resurse

financiare în cadrul programelor de asistenţă europeană, trebuie însoţită de utilizarea raţională şi

eficientă a acestora. În acest context, succesul programelor depinde de monitorizarea şi controlul

asupra alocării acestor resurse.

Page 114: Igor Cibotaru Abstract

114

4. RACORDAREA SISTEMULUI FINANCIAR AL REPUBLICII MOLDOVA LA EXIGENŢELE INTEGRĂRII EUROPENE

4.1. Concordanţa strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ al Republicii Moldova la standardele europene

Efectele cumulative ale factorilor de influenţă, dezvoltarea economică ulterioară a Republicii

Moldova trebuie adaptate la exigenţele şi tendinţele economice europene de dezvoltare. Factorii

care determină evoluţia actuală a economiei Republicii Moldova rezidă în următoarele:

(i) vecinătatea R.Moldova cu UE, după integrarea Romîniei în decembrie a anului 2007;

(ii) importanţa dezvoltării unor segmente ale sistemului financiar autohton, care,

actualmente, sunt subdezvoltate, fiind vorba despre bursa de valori şi piaţa obligaţiunilor

de stat şi corporative;

(iii) necesitatea consolidării componentelor de bază ale sistemului financiar autohton

(sectorului public, pieţei monetare, bancare, asigurările, bursele de valori, obligaţiunilor

de stat şi corporative);

(iv) atît dezvoltarea unor segmente ale sistemului financiar autohton, cît şi consolidarea

acestora este posibilă prin armonizarea cadrului legislativ la exigenţele integrării

europene;

(v) importanţa co-evoluţiei băncilor comerciale cu piaţa de capital în calitate de componente

interactive ale sistemului financiar.

În condiţiile în care aderarea la Uniunea Europeană este declarată drept obiectiv strategic al ţării

noastre, trebuie conştientizate avantajele şi costurile eventualei aderări. Avantajele economice ale

integrării europene pentru Republica Moldova sînt considerabile: circulaţia liberă a mărfurilor,

serviciilor şi cetăţenilor, creşterea economică, accesul la o piaţă care, după ultima extindere ajunsă la

peste 450 de milioane de consumatori, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri

de producţie, care să permită fabricarea unor produse finite, cu valoare adăugată mai mare şi calitate

superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi

investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii, prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea

pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa

muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă al populaţiei.

Cadrul legislativ oficial al relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost creat prin

încheierea Acordului de Parteneriat şi Cooperare, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. După o perioadă

de stagnare, în ultimii ani, mişcarea spre Europa a început să ia forme credibile, convingătoare

pentru partenerii externi ai Republicii Moldova, pornind de la elaborarea şi adoptarea Strategiei de

Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS).

Page 115: Igor Cibotaru Abstract

115

Politica Europeană de Vecinătate a Uniunii Europene stabileşte obiective ambiţioase bazate

pe angajamente pentru valorile comune şi implementarea efectivă a reformelor politice, economice

şi instituţionale. Uniunea Europeană recunoaşte aspiraţiile europene ale R.Moldova şi „Concepţia

de integrare a R.Moldova în UE”. Politica Europeană de Vecinătate deschide noi perspective de

parteneriat:

• Perspectiva avansării dincolo de cooperare spre un grad semnificativ de integrare, inclusiv

prin accesul pe piaţa internă a UE şi posibilitatea de a participa progresiv la aspectele-cheie ale

politicilor şi programelor UE;

• Ridicarea nivelului oportunităţilor şi intensităţii cooperării politice, prin intermediul

dezvoltării, în continuare, a mecanismelor pentru dialogul politic;

• Continuarea angajamentului puternic al UE de a susţine soluţionarea conflictului

transnistrean, utilizînd instrumentele aflate la dispoziţia UE şi în strînsă consultare cu OSCE. UE

este gată să examineze căile de a-şi consolida mai departe angajamentul;

• Oportunitatea pentru convergenţa legislaţiei economice, deschiderea reciprocă a economiilor

şi reducerea continuă a barierelor din calea comerţului, ceea ce va stimula investiţiile şi creşterea

economică;

• Sprijin financiar sporit: asistenţa financiară a UE pentru R.Moldova va fi disponibilă pentru

a susţine acţiunile identificate în prezentul document. În acest scop, Comisia propune un nou

Instrument European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP) care, de asemenea, va include aspectele

foarte importante ale cooperării transfrontaliere şi transnaţionale dintre R.Moldova şi (viitoarele)

statele-membre;

• Posibilităţi pentru deschiderea treptată sau participarea consolidată în anumite Programe

Comunitare, promovînd legăturile culturale, educaţionale, de mediu, tehnice şi ştiinţifice;

• Susţinere, inclusiv asistenţă tehnică şi twinning-ului pentru a îndeplini standardele şi

normele UE, precum şi acordarea sfaturilor şi sprijinului direcţionat pentru ajustarea legislativă prin

intermediul unui mecanism, precum este Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii ( TAIEX);

• Aprofundarea comerţului şi relaţiilor economice;

• Stabilirea unui dialog constructiv privind cooperarea în domeniul vizelor între UE şi

R.Moldova, inclusiv schimbul de păreri privind posibilităţile acordării unor facilităţi în domeniul

vizelor în conformitate cu acquis-ul.

Concomitent cu SCERS, a fost elaborat şi adoptat pe 22 februarie 2005 Planul de Acţiuni

UE - Moldova, care este un document politic şi stabileşte obiectivele strategice ale cooperării dintre

R.Moldova şi UE, şi a cărui realizare deplină deschide ţării noastre posibilitatea de a transfera la un

nivel calitativ nou relaţiile contractuale cu UE. Cadrul temporar de implementare a Planului de

Acţiuni a fost stabilit iniţial pentru o perioadă de 3 ani.

Page 116: Igor Cibotaru Abstract

116

Planul de Acţiuni a avut drept scop ajustarea legislaţiei, normelor şi standardelor R.Moldova

la cele ale Uniunii Europene, constituind punctul de plecare în procesul integrării economice prin

adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor economice şi comerciale. De asemenea,

acest plan a avut drept scop elaborarea şi implementarea politicilor şi măsurilor vizînd promovarea

creşterii economice şi coeziunii sociale, reducerea sărăciei şi protejarea mediului. În acest sens, pot

fi subliniate următoarele direcţii propuse:

1. Reforma şi dezvoltarea social-economică, care vizează:

a) Creşterea bunăstării populaţiei prin implementarea unor acţiuni majore în vederea

reducerii sărăciei, în special, prin perfecţionarea eficienţei sistemului de asistenţă socială,

precum şi reorientarea cheltuielilor publice în vederea reducerii substanţiale a sărăciei în

rîndurile copiilor şi majorării ratei de şcolarizare primară;

b) Creşterea durabilă, consolidarea finanţelor publice şi soluţionarea problemei datoriei

interne prin perfecţionarea economiei de piaţă funcţionale şi a climatului de afaceri prin

intermediul unor reforme structurale adecvate, orientate, în acelaşi timp, şi spre obţinerea

transparenţei şi previzibilităţii condiţiilor de desfăşurare a afacerilor;

c) Dezvoltarea rurală şi regională;

d) Implementarea politicii sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

2. Comerţul, piaţa şi reforma regulatorie.

3. Circulaţia persoanelor, inclusiv circulaţia muncitorilor şi coordonarea politicilor de securitate

socială prin implementarea sistemului de impozitare şi a cadrului său instituţional conform

standardelor internaţionale şi europene.

4. Drepturile de proprietate intelectuală şi industrială.

5. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

6. Transport, energie, telecomunicaţii, mediu, şi cercetări, dezvoltare şi Inovaţii.

7. Contactele interumane ce vizează educaţie, tineret şi instruire.

Priorităţile şi direcţiile menţionate sunt stabilite, în linii mari, în concordanţă cu Lista

capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la

Uniunea Europeană şi care include de 31 capitole (anexa 16).

Conform rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei, Ministerului Finanţelor şi Comisiei

Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la reforma şi dezvoltarea social-economică, în perioada

2005-2008, printre cele mai importante măsuri ce au fost întreprinse şi realizate pentru alinierea

sectorului financiar la standardele europene, menţionăm următoarele:

1. În scopul stimulării apariţiei de noi instituţii financiare şi investitori instituţionali (birouri

ale istoriilor de credit, fonduri de investiţii mutuale, companii ipotecare, companii de factoring,

companii de leasing etc.), au fost elaborate actele legislative de rigoare. Un exemplu, în acest sens,

Page 117: Igor Cibotaru Abstract

117

este Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind Comisia Naţională a Valorilor

Mobiliare, prin care a fost stabilit cadrul juridic de activitate a Comisiei Naţionale a Pieţei

Financiare – organul unic care reglementează piaţa financiară nonbancară.

Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare i-au fost atribuite funcţiile de licenţiere a companiilor

de asigurare şi a celor de creditare, care reveneau anterior Camerei de Licenţiere. Pentru

consolidarea acestor funcţii, au fost organizate cursuri pentru personalul Comisiei Naţionale a Pieţei

Financiare privitor la fraudele fiscale, precum şi la utilizarea şi dezvoltarea produselor de asigurare.

2. Optimizarea unui cadru regulator prudent pentru pieţele financiare şi supraveghere

echivalent cu cel existent în UE.

În vederea perfecţionării reglementărilor prudenţiale şi metodelor de supraveghere, au fost

aprobate acte normative noi aferente sistemelor de dirijare a riscului de ţară şi de transfer,

clasificării activelor, altele decît creditele, şi angajamentelor condiţionale, precum şi proceduri de

formare a provizioanelor pentru acoperirea pierderilor aferente acestora. De asemenea, au fost

operate modificări şi completări la un şir de acte normative ale Băncii Naţionale. La elaborarea

acestora, s-a ţinut cont de prevederile Directivelor Uniunii Europene, documentelor Comitetului

Basel pentru supraveghere bancară eficientă, precum şi de practica general-acceptată în acest

domeniu.

3. Au fost elaborate recomandări cu privire la sistemele de control intern aferent activităţii de

dirijare a riscului de ţară şi de transfer în bănci. S-a examinat, de către inspectorii BNM, în cadrul

controalelor pe teren, dacă politicile interne ale băncilor, aferente riscului de ţară sunt adecvate şi se

realizează. Concomitent, au fost monitorizate procedurile băncilor aferente plasării mijloacelor

băneşti, în alte ţări, în vederea analizei implicării băncilor în riscul de ţară.

4. În scopul executării acţiunii ce ţine de elaborarea actelor normative ce derivă din Legea cu

privire la asigurări nr. 407 – XVI din 21 decembrie 2006 şi Legea nr. 414 – XVI din 22.12.2006 cu

privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, au fost

întreprinse următoarele:

- proiectul de Lege privind fondul naţional de garanţie în asigurări a fost aprobat de către

Guvernul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1392 din 11 decembrie 2007;

- modificarea şi completarea unor acte legislative, prin intermediul căreia prevederile actelor

legislative, care au tangenţă cu domeniul asigurărilor speciale, au fost aduse în concordanţă cu

actele legislative noi;

- prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 55/6 din 08.11.2007 s-a aprobat

Regulamentul privind cerinţele faţă de condiţiile de asigurare ale asigurătorului pentru clasele de

asigurări benevole.

Page 118: Igor Cibotaru Abstract

118

5. Necesitatea deţinerii rezervelor tehnice adecvate este fundamentală şi clar descrisă în

standardele de bază IAIS şi standardele UE respective. În conformitate cu prevederile art. 34 din

Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări asigurătorul formează şi menţine, potrivit

activităţii pe care o desfăşoară, suficiente rezerve tehnice, necesare îndeplinirii obligaţiilor ce

rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare. Normele privind limitele activităţii asigurătorului

(reasigurătorului), participaţiile calificate, solvabilitatea şi stabilitatea financiară a asigurătorului

(reasigurătorului), normele de prudenţă, restricţiile privind efectuarea tranzacţiilor de către

asigurător (reasigurător) sunt prevăzute la art. art. 28-32 din Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu

privire la asigurări.

6. Dezvoltarea şi implementarea sistemului de impozitare şi a cadrului său Instituţional

conform standardelor internaţionale şi europene. Asigurarea compatibilităţii integrale a legislaţiei

naţionale cu normele OMC, inclusiv a prevederilor ce se referă la determinarea locului prestării

serviciilor în vederea evitării dublei impuneri, aplicării nediscriminatorii a TVA şi a accizelor,

precum şi rambursarea TVA persoanelor străine nerezidente supuse impozitării. În acest sens, au

fost operate modificările şi completările privind: • Legea nr.268-XVI pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (cu amendamentele

propuse la Titlurile I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII ale Codului Fiscal), aprobată la 28.07.2006, a luat

în consideraţie cerinţele OMC privind tratamentul naţional şi tratamentul naţiunii celei mai

favorizate. • La 20 iulie 2007, Parlamentul a adoptat Legea nr.177–XVI pentru modificarea şi completarea

unor acte legislative inclusiv a Titlurilor III şi IV ale Codului Fiscal, care cuprinde măsurile de

politică fiscală privind TVA şi accizele formulate în vederea asigurării compatibilităţii legislaţiei

fiscale naţionale cu normele OMC, ce reies din Obiectivele politicii fiscale şi ale politicii de

administrare fiscală pe anii 2008-2010. • La 12 octombrie 2007, Parlamentul a ratificat Protocolul pentru operarea modificărilor în

Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind principiile

perceperii impozitelor indirecte în comerţul reciproc din 29 mai 2001. Protocolul are drept scop

aplicarea TVA după principiul de destinaţie şi la gazul natural şi petrol, inclusiv asupra gazului

condensat, importate în Republica Moldova din Federaţia Rusă. • A fost iniţiată şi definitivată studierea legislaţiei fiscale comunitare privind compatibilitatea

regulilor de determinare a locului prestării serviciilor cu normele OMC şi examinate rezultatele

studiului. Rezultatele studiului arată că, în cazul aplicării TVA, regulile de determinare a locului

prestării serviciilor sînt parţial compatibile cu normele OMC. Măsurile de politică fiscală privind

asigurarea compatibilităţii integrale a legislaţiei fiscale naţionale cu normele OMC vor fi formulate

în proiectul Obiectivelor politicii fiscale pe termenul mediu 2009 – 2011.

Page 119: Igor Cibotaru Abstract

119

• A fost continuată studierea legislaţiei fiscale internaţionale în partea ce ţine de normele

privind rambursarea TVA nerezidenţilor şi examinate rezultatele studiului. • Au fost formulate măsuri de politică fiscală privind restituirea TVA nerezidenţilor, care îşi vor

găsi reflectare în proiectul Obiectivelor politicii fiscale pe termenul mediu 2009 – 2011. Măsurile

date vizează restituirea TVA numai persoanelor fizice nerezidente, stabilirea plafonului de restituire

a TVA de 500 euro, lista mărfurilor pentru care nu se va restitui TVA, locul restituirii TVA – la

aeroport, fixarea termenului de restituire a TVA de 3 luni. • În ianuarie 2008, a fost iniţiată elaborarea proiectului Obiectivelor politicii fiscale şi politicii

de administrare fiscală, ca parte componentă a Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM),

pe anii 2009-2011, în care vor fi incluse măsurile de politică fiscală ce ţin de asigurarea

compatibilităţii integrale a legislaţiei fiscale naţionale cu normele OMC şi de restituirea TVA

nerezidenţilor.

7. R. Moldova este mai apropriată de piaţa internă a UE, urmează a fi adoptat Codul de

Conduită în Impozitarea Afacerilor, în conformitate cu principiile UE. În scopul implementării

Codului, în data de 12.12.2006, a avut loc o şedinţă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi

Integrării Europene cu responsabili din ambele instituţii pentru a identifica mijloacele şi metodele

oportune de elaborare a Codului menţionat. A fost elaborat Planul de acţiuni privind realizarea

măsurii „Implementarea Codului de Conduită în Impozitarea Afacerilor”, cu antrenarea

Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în

realizarea acestuia;

8. Perfecţionarea administrării finanţelor publice şi asigurarea transparenţei prin modernizarea

Sistemului de Conturi Curente existent, efectuarea unui audit adecvat al veniturilor şi cheltuielilor

bugetare în conformitate cu sugestiile Studiului Băncii Mondiale privind managementul financiar

public. În anul 2005, a avut loc etapa de pregătire a Proiectului Managementul Finanţelor Publice.

În cadrul proiectului „Managementul Finanţelor Publice”, s-au desfăşurat mai multe activităţi şi

anume, s-a finalizat proiectul Documentului de Concept, în care este descris viitorul Sistem

Informaţional de Management Financiar (SIMF).

Ministerul Finanţelor, în colaborare cu Casa Naţională Socială de Asigurări Sociale, a

implementat, începînd cu 1 ianuarie 2006, mecanismul de acumulare a veniturilor bugetului

asigurărilor sociale de stat şi a Fondului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală în contul

Ministerului Finanţelor, deschis în Banca Naţională a Moldovei. Prin introducerea acestui

mecanism, s-a asigurat excluderea unei etape intermediare în colectarea veniturilor la bugetele

menţionate.

Începînd cu 1 ianuarie 2007, a fost modificat mecanismul de gestionare a mijloacelor

speciale, fondurilor speciale şi mijloacele intrate temporar în posesia instituţiilor publice finanţate

Page 120: Igor Cibotaru Abstract

120

de la bugetul de stat prin intermediul contului bancar unic al Ministerului Finanţelor – Trezoreria

Centrală, deschis la Banca Naţională a Moldovei.

Ministerul Finanţelor a elaborat noua clasificaţie bugetară în conformitate cu cerinţele

standardului FMI GFS2001. De asemenea, a fost elaborat proiectul planului de conturi unic pentru

sectorul public. Au fost elaborate clasificaţia funcţională, economică şi a programelor (nivelele I şi

II), precum şi se lucrează la clasificaţia surselor.

9. Promovarea unei politici fiscale orientate spre asigurarea stabilităţii şi previzibilităţii

intrării veniturilor, promovarea echităţii fiscale şi stimularea creşterii economice. În acest sens, au

fost realizate următoarele acţiuni:

- Prin Hotărîrea Guvernului nr.1079 din 19.10.2005 au fost aprobate Obiectivele politicii

fiscale, ca parte componentă a Cadrului de cheltuieli pe termen mediu pe anii 2006-2008. A fost

adoptată Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

(Titlurile I, II, III, IV, V şi VII ale Codului Fiscal, legile pentru punerea în aplicare a titlurilor

respective, legile care reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal);

- Prin Hotărîrea Guvernului nr.813 din 11.07.2006, au fost aprobate Obiectivele politicii

fiscale şi politicii de administrare fiscală ca parte componentă a Cadrului de cheltuieli pe termen

mediu pe anii 2007-2009. A fost adoptată Legea nr.268-XVI din 28.07.2006 pentru modificarea şi

completarea unor acte legislative (cu amendamentele propuse la Titlurile I, II, III, IV, V VII, VIII

ale Codului Fiscal şi legile pentru punere în aplicare a Titlurilor respective, legile care

reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal), prin care se prevede realizarea

Obiectivelor politicii fiscale şi politicii de administrare fiscală pe anul 2007.

- Prin Hotărîrea nr.756 din 2 iulie 2007, Guvernul a aprobat Cadrul de cheltuieli pe termen

mediu CCTM pe anii 2008-2010, inclusiv Obiectivele politicii fiscale şi politicii de administrare

fiscală ca parte componentă a acestuia. La 20 iulie 2007, Parlamentul a adoptat Legea nr.177–XVI

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (cu amendamentele propuse la Titlurile I, II,

III, IV, V, VI, VII, VIII şi IX ale Codului Fiscal, legile pentru punerea în aplicare a titlurilor

respective, legile care reglementează impozitele şi taxele necuprinse în Codul Fiscal), prin care se

prevede realizarea Obiectivelor politicii fiscale şi politicii de administrare fiscală pe anul 2008. A

fost elaborat proiectul Titlului IX „Taxele rutiere” al Codului Fiscal şi proiectul Legii pentru

punerea în aplicare a Titlului IX al Codului Fiscal, care au fost aprobate prin Hotărîrea Guvernului

nr.702 din 23.06.2006 şi adoptate de Parlament la 02.11.2006. A fost elaborat proiectul legii pentru

modificarea şi completarea unor acte legislative, privind racordarea legislaţiei la proiectul Titlului

IX „Taxele rutiere” al Codului Fiscal, care a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.703 din

23.06.2006 şi adoptat de Parlament la 02.11.2006.

Page 121: Igor Cibotaru Abstract

121

- Realizările în sectorul bugetar au cuprins şi dezvoltarea continuă a Cadrului de cheltuieli pe

termen mediu. Astfel, CCTM (2006-2008) a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1079 din 19

octombrie 2005, care s-a caracterizat prin dezvoltare şi îmbunătăţire, prin extinderea aplicării

elementelor de analiză şi planificare strategică a cheltuielilor publice cu includerea suplimentară a

sectorului agrar şi a notei tehnice respective şi prin implicarea mai largă a autorităţilor publice în

elaborarea bugetelor pe programe. În anul 2005, a început dezvoltarea CCTM şi la nivel local, fiind

implicate în proces 3 raioane-pilot - Orhei, Ungheni şi Glodeni.

În cadrul principalelor politici economice ale ţărilor în curs de tranziţie, inclusiv ale celor cu

intenţii de aderare la Uniunea Europeană, în vederea asigurării stabilizării şi creşterii economice, o

importanţă primordială îi revine politicii bugetar-fiscale. În ultima perioadă de timp, în Republica

Moldova, se observă, în general, o influenţă pozitivă a politicilor socio-economice asupra activităţii

economice a societăţii. Aceasta are ca rezultat o dinamică relativ bună în evoluţia Produsului Intern

Brut, mai ales, dacă o comparăm cu situaţia pentru acelaşi indicator macroeconomic înregistrată în

ţările-membre ale Uniunii Europene (figura 4.1.).

Fig. 4.1. Evoluţia Produsului Intern Brut al UE şi al Republicii Moldova Sursă: Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. News Release. Eurostat. 54/2008 - 18 April 2008 [191]. EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. European Commission. 1-2009. Quarterly şi tabelul A17.11.

Prin intermediul bugetului, se acumulează şi se repartizează resursele financiare ale statului,

iar instrumentele politicii bugetar-fiscale permit realizarea gestiunii macroeconomice eficiente şi

asigurarea echilibrului economic şi financiar.

Unele repere ale politicii bugetar-fiscale a Republicii Moldova se reflectă şi în

Memorandumul actualizat cu privire la politicile economice şi financiare pentru 2008, încheiat de

0

2.000.000

4.000.000

6.000.000

8.000.000

10.000.000

12.000.000

14.000.000

mln

.€

0,0

10.000,0

20.000,0

30.000,0

40.000,0

50.000,0

60.000,0

70.000,0

mln

.MD

L

PIB UE-15 7822579 8107071 8494452 8903107 9207500

PIB UE-27 10613788 11066425 11673923 12333194 12504400

RM 32031,8 37651,9 44754,4 53353,7 62840,9

2004 2005 2006 2007 2008

Page 122: Igor Cibotaru Abstract

122

către Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar European la 30 iunie 2008. Anume, în acest

document, se arată „cauza” reuşitelor actuale ale sistemului bugetar din Moldova. Unul din punctele

de realizare cu succes a Programului de Activitate a Guvernului, conform Memorandumului, ţine de

asigurarea promovării unei politici bugetar-fiscale, care să asigure o susţinere puternică a tendinţei

de reducere a inflaţiei, păstrînd neschimbate, în acelaşi timp, obiectivele de dezvoltare generale

stabilite în Bugetul de Stat.

De asemenea, Memorandumul prevede că politica fiscală va rămîne austeră, pentru a susţine

tendinţa de reducere a inflaţiei şi a spori încrederea în program. Bugetul a fost rectificat pentru

asigurarea unei poziţii fiscale mai austere prin acumularea veniturilor suplimentare la buget cu

scopul atingerii unui buget echilibrat, pe cînd cheltuielile au fost majorate pentru a permite

implementarea noului sistem de asistenţă socială şi asigurarea condiţiilor pentru un nivel mai înalt

de investiţii.

Astfel, datorită unei politici bugetar-fiscale austere promovate în Republica Moldova în

ultimii ani, s-a ajuns la o reducere a poverii de îndatorare, precum şi la menţinerea deficitului

bugetar la un nivel mult mai agreabil (figura 4.2), decît cel înregistrat în ţările din cadrul Uniunii

Europene.

-4-3,5

-3-2,5

-2-1,5

-1-0,5

00,5

11,5

2

20002001

20022003

20042005

20062007

2008

Defic

it / P

IB, %

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

60,0

70,0

80,0

Dato

ria p

ublică

/ PIB

, %

Deficit / PIB, % Datoria publică / PIB, %

Deficit bugetar, limita UE

Datoria publică, limita UE

Fig. 4.2 Dinamica datoriei publice şi deficitului bugetar în Republica Moldova

Sursa: elaborate de autor în baza datelor tabelului A17.11.

La nivelul Uniunii Europeane, facînd abstracţie de creşterea Produsului Intern Brut şi

reducerea nivelurilor absolute de datorie publică şi deficit bugetar (figura 2.15), totuşi, cum a fost

menţionat în capitolul III, ponderea ultimelor în PIB are tendinţe mai slabe faţă de ceea ce

observăm în Republica Moldova.

În domeniul datoriei publice, accentul s-a pus pe revizuirea cadrului legislativ şi ajustarea

acestuia la cerinţele europene şi internaţionale. În acest scop, a fost elaborată Legea cu privire la

Page 123: Igor Cibotaru Abstract

123

datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat cu suportul Proiectului de susţinere în

administrarea Datoriei Publice în R.Moldova, finanţat de SIDA. La finele anului 2006 (22

decembrie) Legea a fost aprobată de către Parlament.

0

2000000

4000000

6000000

8000000

10000000

12000000

14000000

2004 2005 2006 2007 2008

PIB

şi D

ator

ia P

ublică,

m

ln.€

-350000

-300000

-250000

-200000

-150000

-100000

-50000

0

Defic

it, m

ln.€

PIB UE-15 PIB UE-27 DatPubl UE-15DatPubl UE-27 Deficit UE-15 Deficit UE-27

Fig. 4.3. Dinamica indicatorilor macroeconomici pentru UE-15 si UE-27

Sursa: Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. News Release. Eurostat. 54/2008 - 18 April 2008. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/pls/portal/url/page/PGP_DS_GFS/PGE_DS_GFS_0; EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. European Commission. 1-2009. Quarterly.

A fost activizată piaţa hîrtiilor de valoare, astfel, în 2006, au fost emise Obligaţiuni de stat

cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă de 66,5 mil.lei, iar în anii 2007 şi 2008 –

au fost emise Obligaţiuni de stat cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă de,

respectiv, 117,5 mil.lei şi 89,5 mil.lei. În luna ianuarie a anului 2008, au fost vîndute valorile

mobiliare de stat la preţul de cumpărare în sumă de 245,4 mil. lei, dintre care ponderea cea mai

mare o constituie la bonurile de trezorerie cu termenul de circulaţie 91 zile – 40% (100 mil.lei). E

de menţionat faptul că s-a majorat cu 27% volumul comercializat al bonurilor de trezorerie cu

termenul de circulaţie 364 de zile, în comparaţie cu luna ianuarie a anului 2007. Totodată, au fost

emise obligaţiuni de stat cu dobîndă flotantă cu termen de circulaţie 2 ani în sumă totală de 12 mil.

lei, ce este de 1,7 ori mai mult, comparativ cu volumul obligaţiunilor emise în luna ianuarie a anului

trecut. Modificările efectuate în structura emisiunilor valorilor mobiliare de stat a permis să păstreze

tendinţa de majorare treptată a termenului mediu ponderat de circulaţie a VMS pe piaţa primară,

care a constituit 213 zile. O majorarea bruscă a ratelor dobînzii la VMS s-a înregistrat către sfîrşitul

lunii martie 2008, apoi, în luna iunie, ca urmare a deciziei Băncii Naţionale a Moldovei de majorare

a ratei de bază de la 16,0% pînă la 18,5%. În legătură cu majorarea a ratelor dobînzii la valorile

mobiliare de stat, începînd cu luna aprilie a anului 2008, a fost prevăzută reducerea volumului de

vînzare a acestora la fiecare licitaţie.

Page 124: Igor Cibotaru Abstract

124

Astfel, la situaţia din 31 decembrie 2008, volumul VMS emise prin licitaţie a constituit

1296,5 mil. lei, micşorîndu-se, comparativ cu începutul anului cu 120,0 mil. lei, ce a permis, în anul

2008, economisirea mijloacelor băneşti pentru serviciul datoriei de stat interne. Ponderea cea mai

mare în VMS aflate în circulaţie o constituie Bonurile de trezorerie cu scadenţa 364 zile (41,8%),

urmate de Bonurile de trezorerie cu scadenţa 182 de zile (18,4%), 91 de zile (17,2%) şi

Obligaţiunile de stat cu termenul de circulaţie 2 ani (16,0%).

Principalele obiective în gestionarea eficientă a datoriei de stat, la etapa actuală, se consideră: • menţinerea unui nivel al datoriei de stat în raport cu PIB de cel mult 30%. • atragerea împrumuturilor de stat externe noi pentru proiecte investiţionale direcţionate către

implementarea programelor Guvernului Republicii Moldova; • utilizarea mijloacelor din vînzarea valorilor mobiliare de stat numai pentru răscumpărarea

valorilor mobiliare de stat anterior emise, pe motivul majorării bruşte a ratelor dobînzii la

acestea; • convertirea împrumuturilor de stat contractate anterior de la Banca Naţională a Moldovei în

valori mobiliare de stat în scopul îmbunătăţirii structurii datoriei de stat interne; • continuarea practicii de emisiune lunară a Obligaţiunilor de stat cu termen mediu de circulaţie.

10. În contextul ajustării legislaţiei în domeniul valutar la standardele legislaţiei Uniunii

Europene, BNM a elaborat proiectul de Lege privind reglementarea valutară, care, la data de

22.11.2007, a fost aprobat de Parlamentul Republicii Moldova în primă lectură.

De asemenea, în perioada de raportare, BNM a aprobat noua Instrucţiune privind

angajamentele externe, precum şi a operat amendamente la unele acte normative ale Băncii

Naţionale a Moldovei, care reglementează anumite operaţiuni valutare de capital, la elaborarea

cărora s-a luat în considerare legislaţia comunitară, în particular, prevederile Anexei I la Directiva

Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (88/361/CEE),

care conţine clasificarea domeniilor de circulaţie a capitalului şi explicaţii aferente acestora.

În concluzie, trebuie să subliniem că, în cadrul direcţiilor de acţiuni, un rol important a fost

acordat consolidării sferei financiare şi anume:

Ca pas vital spre creşterea economică durabilă, consolidarea stabilităţii macroeconomice

prin promovarea unei politici monetare raţionale, orientate, printre altele, spre menţinerea inflaţiei,

şi a unei politici fiscale, orientate, printre altele, spre achitarea datoriilor. În acest context, acordul

preliminar asupra unui nou program de reforme cu Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI) este un

element-cheie în consolidarea credibilităţii politicii şi în deschiderea accesului la asistenţa externă

concesională, inclusiv din partea UE ;

Page 125: Igor Cibotaru Abstract

125

Identificarea, de comun acord cu creditorii, a unei soluţii pe termen lung a problemei

datoriei externe prin combinarea unei politici fiscale riguroase şi credibile cu restructurarea datoriei

externe. Realizarea progreselor în reducerea poverii datoriei de stat, în special, a celei externe.

Implementarea măsurilor concrete întru sporirea eficientizării, transparenţei şi

responsabilităţii în administrarea cheltuielilor publice, consultînd experţii IFI şi ai UE. În particular,

amplificarea impactului cheltuielilor sociale asupra nivelului sărăciei. Implementarea măsurilor

vizînd colectarea impozitelor şi extinderea bazei impozabile, prin eliminarea graduală a scutirilor.

Implementarea măsurilor întru îmbunătăţirea convergenţei în domeniile-cheie ale

legislaţiei R.Moldova cu legislaţia UE, în special, în sectoarele identificate în Planul de Acţiuni.

Elaborarea unui program de lucru în contextul reformei regulatorii în baza (1) listei de acţiuni ce

urmează a fi realizate şi legislaţiei ce urmează a fi examinată după ordinea de priorităţi, şi (2)

identificării instituţiilor responsabile şi a unor termene realistice pentru implementarea acestor

acţiuni, susţinute de resurse financiare şi umane adecvate şi instruirea acestora, precum şi a

structurilor care să asigure coordonarea între diferite autorităţi administrative implicate.

Asigurarea funcţionalităţii depline a organismelor principale de reglementare.

Elaborarea unui program de măsuri „flanking”, incluzînd standarde îmbunătăţite de elaborare a

actelor normative şi a regulamentelor, asigurînd funcţionarea adecvată a organismelor de

reglementare şi urmărind implementarea măsurilor.

Optimizarea cerinţelor administrative pentru companii (aprobarea cadrului juridic

relevant; implementarea; simplificarea schemei de raportare şi a obligaţiilor administrative;

limitaream la minimum, a numărului de licenţe şi permise necesare pentru iniţierea activităţilor

economice).

Crearea unui mediu de afaceri potrivit pentru societăţi, de exemplu, adoptarea şi

implementarea legislaţiei privind concurenţa eficientă şi falimentul.

Elaborarea planului şi luarea de măsuri specifice în vederea promovării creşterii

Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) în regiuni şi în spaţiul rural (vezi şi capitolul IMM);

Consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul standardizării, acreditării, evaluării

conformităţii, metrologiei şi supravegherii pieţei, integrînd instituţiile din Moldova, în limitele

posibile, în structurile internaţionale relevante şi anume: Cooperarea Europeană pentru Acreditare

(EA), Comisia Europeană pentru Standardizare (CEN), Comisia Europeană pentru Standardizare

Electrotehnică (CENELEC) şi Institutul European privind Standarde în Telecomunicaţii(ETSI).

Calitatea de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale pentru Standarde (ISO),

Comisiei Internaţionale Electrotehnice (IEC) şi Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU).

Page 126: Igor Cibotaru Abstract

126

Revizuirea competenţelor instituţionale, în acest domeniu, în vederea evitării concentrării funcţiilor

în cadrul unei singure instituţii.

Din cele prezentate, se observă eforturile considerabile privind alinierea activităţilor, din toate

sferele, ale sistemului financiar la standardele europene realizate, în ultimii ani, de către Guvernul

R.Moldova şi instituţiile responsabile, în strictă concordanţă cu Planul de acţiuni R.Moldova –

Uniunea Europeană. Acţiunile realizate constituie prima etapă din cadrul procesului complex al

pregătirii capitolelor, în care este împărţit acquis-ul comunitar în vederea negocierilor privind

aderarea la Uniunea Europeană. Pentru perioada imendiat următoare, armonizarea cadrului

normativ din sfera financiară a R.Moldova la cea europeană trebuie să urmărească alinierea la actele

normative adaptate la nivel comunitar ce vizează regulamentele, directivele, deciziile,

recomandările, rezoluţiile, avizele, acordurile şi convenţiile privind următoarele capitole: dispoziţii

financiare şi bugetare, impozitarea, uniunea economică şi monetară, liberă circulaţia a capitalului,

instituţii, uniune vamală, întreprinderile mici şi mijlocii etc.

4.2. Principalele direcţii de aliniere a sistemului financiar al Republicii Moldova la exigenţele europene prin prisma riscurilor şi oportunităţilor existente

Din punct de vedere politic şi economic, statele în tranziţie prezintă parametrii comuni care

determină susceptibilitatea pentru anumite riscuri. Pentru formularea clară a direcţiilor de acţiune

privind alinierea sistemului financiar al R. Moldova la standardele europene, este necesară trecerea

în revistă a riscurilor şi ameninţărilor, la care este supusă economia ţării noastre. Problematica

riscurilor perioadei de integrare constă în faptul că fără studierea manifestării lor şi micşorarea

influenţei lor nu se va ajunge la o economie dezvoltată.

Dacă, în economiile de piaţă dezvoltate, riscurile sunt previzionate, analizate şi monitorizate

prin abordări sistemice şi pe anumite tipologii, în ceea ce priveşte economiile de tranziţie, aceste

judecăţi nu sunt valabile, or, pot surveni fenomene care nu s-au manifestat pe parcursul evoluţiei

economiilor altor ţări. În acest context, este evident că problema riscurilor specifice economiilor în

tranziţie cu aspiraţiile de integrare la comunitatea europeană necesită o abordare sistematică, bazată

pe anumite criterii de clasificare [114].

Pentru studierea riscurilor caracteristice transformărilor economice în vederea integrării în

spaţiul european, este binevenită aplicarea clasificării riscurilor atît după nivelurile de structurare a

economiei (în mondo-, macro- şi microeconomice), cît şi după originea apariţiei lor (riscuri interne

şi externe).

La nivelul mondoeconomic, cel mai reprezentativ este riscul de ţară. Riscul de ţară a fost

definit, în primul rînd, ca risc de neplată, riscul neachitării, care se manifestă prin creşterea gradului

Page 127: Igor Cibotaru Abstract

127

de îndatori ale economiei naţionale în exterior, fără să existe programe viabile corespunzătoare de

folosire a împrumuturilor pentru restructurarea şi retehnologizarea de fond a sectoarelor vitale ale

producţiei naţionale. Astfel, se accentuează destabilizarea economică pe termen mijlociu şi lung, cu

consecinţe negative asupra procesului de tranziţie, ca urmare a influenţei folosirii creditelor

acordate. Soluţionarea problemei datoriei externe constituie o mare importanţă pentru economia

ţării şi pentru securitatea ei.

La nivelul macroeconomic, riscurile, caracteristice transformărilor economice în vederea

integrării în spaţiul european, pot fi analizate după clasificarea lor în riscuri politice, economice şi

sociale. Riscurile macroeconomice sunt axate pe dimensiunea financiară şi monetară. Din cauza

întîrzierii reformelor, urmare a deficienţelor structurale şi şocurilor macroeconomice puternice,

Republica Moldova a intrat în perioada de tranziţie, fiind mai săracă decît majoritatea ţărilor din

Europa Centrală şi de Est, trecînd printr-un colaps transformaţional deosebit de acut şi de lungă

durată. Anul 2000 a evidenţiat semne de relansare uşoară a economiei pe fondul scăderii inflaţiei

(de fapt, primele semne ale stopării declinului economic au apărut în ultimul trimestru al anului

1999). Rata medie de creştere a PIB înregistrată în perioada 2000-2007 a fost de aproximativ 5,5 %.

Creşterea economică a fost peste nivelul mediu din ECE (4,2 %), însă mai mică de nivelul mediu pe

CSI (7,2%). Creşterea s-ar fi reluat mai devreme şi ar fi fost mai puternică, dacă Republica

Moldova ar fi reuşit să-şi diversifice comerţul extern şi să implementeze reforme structurale şi

instituţionale consistente. Revenirea economiei pe o traiectorie ascendentă a fost condiţionată în

esenţă de stabilitatea macroeconomică, de un mediu extern relativ favorabil şi de evoluţia puternică

a cererii de consum interne şi externe. Veniturile remise de cetăţenii emigraţi la muncă se numără

printre factorii principali care au stimulat creşterea economică. În plus, creşterea economică a fost

asociată şi cu o reducere a ratei inflaţiei. [168, p.66]

Riscurile economice, la nivelul macroeconomic, sunt determinate de natura factorilor

economici, ce le determină, precum şi de calitatea activităţii economice. Cele mai frecvente riscuri

economice ce agravează situaţia de tranziţie la economia de piaţă sunt: riscul creşterii nivelului

inflaţiei, riscul creşterii datoriei interne a statului, riscul devalorizării valutei naţionale, modificării

cursului valutar, riscul amplificării ratei dobînzilor la credite, fragilitatea pieţei de desfacere (interne

şi externe) pentru produsele autohtone etc. Riscurile economice pot fi divizate şi în funcţie de

ramurile economiei naţionale, în care se desfăşoară: riscuri în industrie, agricultură, transporturi,

comerţ, finanţe etc.

Riscurile, la nivel microeconomic, pot reieşi atît din activitatea agentului economic sau din

strategia firmei sau să fie rezultatul activităţii întreprinzătorului. Riscurile pot apărea ca rezultat al

deciziilor interne sau influenţei factorului extern (acţiunile concurenţilor, furnizorilor, influenţa opiniei

publice, a modificărilor conjuncturii pieţei, lipsa informaţiei ample etc.). Condiţiile activităţii

Page 128: Igor Cibotaru Abstract

128

businessului în Moldova se deosebesc mult de condiţiile ţărilor cu o economie de piaţă. Alături de factorii

de risc ce influenţează activitatea antreprenorială, în aceste ţări, în economia R.Moldova există un şir de

riscuri specifice: instabilitatea politică, voalarea procesului inflaţionist, instabilitatea legislaţiei

impozitare, modificarea permanentă a actelor legislative şi normative, instabilitatea pieţei financiar-

valutare, forţarea evaziunii fiscale, lipsa de gîndire a afacerii în perspectivă, concurenţă necinstită,

desconsiderarea partenerului de afaceri, nivelul scăzut de profesionalism, cultivarea economiei

subterane, dependenţa de criminali, şantaj şi corupţie etc.

Republica Moldova este cazul clasic al unei economii mici şi vulnerabile, deschisă fluxurilor

economiei mondiale, şi, de asemenea, dependentă de sursele energetice externe şi de pieţele de

desfacere din spaţiul post-sovietic. Independenţa ei politică este condiţionată de cea economică.

În cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare pe perioada 2008-2011, a fost realizată analiza

SWOT a economiei naţionale [21, pg. 22-32]. Conform acestei analize, prezintă interes unele

elemente cu influenţă asupra dezvoltării sistemului financiar al R. Moldova şi anume:

1. Menţinerea stabilităţii macroeconomice în condiţiile unor transformări profunde.

2. Sectorul bancar relativ dezvoltat şi stabil. În linii mari, Republica Moldova respecta

principiile Comitetului Basel pentru o supraveghere bancară eficientă, iar indicatorii de stabilitate a

sectorului financiar sînt suficient de durabili.

3. Consensul majorităţii asupra vectorului european.

4. Accesul fără taxe vamale pe pieţele UE în baza sistemului GSP plus, în ţările din Europa de

Sud-Est în baza acordului CEFTA şi în CSI în baza acordurilor de liber schimb.

5. Existenta unui cadru legal şi fiscal stimulator pentru investitii.

6. Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi diminuarea sărăciei.

7. Deschiderea portului Giurgiulesti şi valorificarea beneficiilor derivate.

8. Extinderea sferei serviciilor şi a sectorului de comunicaţii şi informatică.

9. Cooperarea Republicii Moldova cu structurile regionale şi internationale de securitate.

Republica Moldova poate fi caracterizată drept o ţară cu o piaţă de desfacere mică, cu

capacităţi limitate de fabricare a produselor competitive, extrem de dependentă de cîteva ţări

partenere, atît în materie de export, cît şi de import, care, în prezent, formează ponderea cea mai

mare a ofertei de pe piaţă internă. Pe parcursul ultimilor cîţiva ani, evoluţiile sectorului financiar al

economiei Republicii Moldova sunt extrem de controversate. Deşi, indiscutabil, se manifestă

anumiţi indicatori favorabili ai inflaţiei şi ai cursurilor valutare, starea reală a sectorului bancar şi,

mai ales, a pieţei de valori mobiliare, nu s-a schimbat considerabil. Sectorul financiar nu a avut un

impact serios pentru o creştere economică în sectorul real. Pe de o parte, aceasta este condiţionată

de politicile restrictive promovate de Banca Naţională a Moldovei şi de Comisia Naţională pentru

Valori Mobiliare, politici care nu favorizează creşterea economică în sectorul real.

Page 129: Igor Cibotaru Abstract

129

Pe de altă parte, numărul destul de mic de bănci comerciale favorizează anchilozarea

activităţii bancare, deoarece lipsesc stimulentele pentru reducerea costurilor serviciilor bancare şi

pentru reacţionarea mai rapidă la necesităţile pieţei. Prin urmare, stabilitatea sectorului financiar

încă nu este un indicator al prosperităţii economice naţionale. În plus, în astfel de condiţii chiar şi

Guvernul este lipsit de posibilitatea de a fi creditat pe bază preferenţială de către sectorul bancar

intern şi mai ales de către BNM. În principiu, aceasta constituie o barieră foarte importantă,

necesară pentru evitarea implicărilor politice în activitatea financiară. Pe de altă parte, aceasta este o

cauză obiectivă, în virtutea căreia Guvernul, pe la mijlocul anilor ’90, a început să contracteze tot

mai insistent credite externe mai ieftine, de la organismele financiare internaţionale, guvernele altor

ţări şi de la creditori privaţi.

Principalul creditor instituţional al Republicii Moldova este FMI. Incontestabil, asistenţa

financiară acordată de FMI a fost foarte importantă şi utilă pe parcursul ultimilor ani. În acelaşi

timp, trebui să remarcăm că politicile pe care FMI le-a aplicat faţă de Republica Moldova nu au fost

întotdeauna în consonanţă cu interesele de securitate socială a populaţiei. Iar relaţiile pe care FMI le-a

întreţinut cu Republica Moldova au arătat că fondul acţionează ca un medic medieval, care prescrie

aceeaşi cură de tratament pentru toate ţările, indiferent de sursa problemelor economice şi de

durerea pe care o resimte „pacientul”. Aceste tratamente au contribuit şi în Republica Moldova la

creşterea ratelor dobînzilor bancare, care, într-o economie subdezvoltată, sunt însoţite şi de nivele

mari a şomajului.

În cadrul reglementărilor mondiale este stabilită o legătură directă între capitalurile proprii ale

instituţiilor financiare şi riscurile pe care acestea şi le asumă pe parcursul desfăşurării activităţii lor,

acestea fiind prevăzute în Acordul de la Basel. În anul 1988, Comitetul de la Basel11 a aprobat

Acordul privind Capitalul de acoperire a riscului, meritele căruia au fost recunoscute în mai mult de

100 de ţări.

Tendinţa sistemului bancar autohton de a se alinia la cerinţele înaintate de Comitetul de la

Basel, vine cu o multitudine de modificări şi reglementări pentru a aduce la un numitor comun

operarea cu această categorie. În consecinţă, (cu mari întîrzieri), în 2001, Banca Naţională a

Moldovei a elaborat următoarele directive: directiva de evaluare a activelor în funcţie de risc (anexa

19) şi regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (anexa 20).

Menţionăm că, deşi Convenţia de la Basel a determinat caracterul adecvat al capitalului nu

mai jos de 8% (aşa-numita normă Cooke), B.N.M., în scopul minimizării suplimentare a pierderilor

depunătorilor şi acţionarilor, a menţinut cantitatea suficientă de capital la nivelul nu mai jos de

12%, fără a lua în consideraţie categoria licenţei eliberate băncilor comerciale.

11 În 1998, organele controlului bancar al SUA, Japonia, Canada şi un şir de state europene dezvoltate (Germania, Belgia, Franţa, Elveţia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda şi Suedia) au fondat Comitetul Internaţional al supravegherii bancare din Basel.

Page 130: Igor Cibotaru Abstract

130

Propunerile Acordului Basel II sunt concentrate pe perfecţionarea sistemului de asigurare şi

asanare a sectorului bancar prin acordarea unei importanţe sporite managementului şi controlului

intern al băncii, precum şi a procedurilor de supraveghere şi a disciplinei de piaţă. Noul acord

privind adecvarea capitalului este structurat pe trei piloni: cerinţe privind capitalul minim;

supravegherea prudenţială; disciplina de piaţă.

În general, obiectivele Acordului Basel II vizează optimizarea modelelor şi mecanismelor

interne de cuantificare şi identificare a riscurilor activităţilor desfăşurate de către băncile

comerciale, precum şi diminuarea decalajului dintre gradul suficienţei de capital, stabilit de

autorităţile de supraveghere şi a celui obiectiv necesar băncii.

Odată cu implementarea Acordului Basel II, instituţiile financiare autohtone se vor confrunta

cu urmăroarele provocări: • Posibilitatea creşterii tranzacţiilor de fuzionare şi achiziţii între băncile din sistem,

ceea ce va conduce la sporirea gradului de concentrare bancară. Aceste tranzacţii vor fi

determinate de majorarea valorii capitalului. Majorarea se va realiza astfel, încît băncile

comerciale, care sunt antrenate în sistemul decontărilor internaţionale, să dispună de un

capital comparabil cu cerinţele minime în vigoare în majoritatea ţărilor europene – 5 mln. de

euro. Nu este exclus că Banca Naţională a Moldovei, în tendinţele de a aliniere la legislaţia

europeană, va reexamina cerinţele faţă de capitalul minim al băncilor moldoveneşti, sporindu-

l pînă la nivelul stabilit de directivele europene. Majorarea cerinţelor respective nu se face cu

scopul stimulării tranzacţiilor de fuziune a băncilor. În acest caz, fuziunea băncilor apare ca

un proces paralel, şi, nicidecum, ţinta urmărită de autoritatea bancară supremă a R.Moldova.

În urma tranzacţiilor de fuziuni şi achiziţii va creşte concentrarea bancară, ceea ce va

influenţa negativ competitivitatea sistemului bancar. • În cazul în care reglementarea bancară autohtonă se va conforma noilor cerinţe privind

estimarea riscului (de contrapartidă) – băncile moldoveneşti vor fi nevoite să-şi majoreze

considerabil capitalul pentru a-şi menţine gradul de suficienţă al lui în limitele stabilite de

legislaţie. Aceasta se datorează sistemului de rating care va fi aplicat, precum şi datorită poziţiei

joase în cadrul estimărilor agenţiilor de rating internaţionale a Republicii Moldova. Astfel, creanţele

băncilor asupra producătorilor autohtoni vor fi ponderate, prin translatarea coeficienţilor de rating

internaţionali asupra sistemului moldovenesc cu 150% faţă de 100% actualmente. Creanţele asupra

băncilor autohtone vor fi şi ele ponderate la un coeficient de 100% sau chiar 150% datorită nivelului

de rating scăzut al lor pe plan internaţional. Astfel, creanţele asupra băncilor din sistemul european,

cu poziţii forte în rating, vor necesita o alocare de capital mai mică decît creditele acordate

producătorilor locali, ceea ce nu va constitui deloc un stimulent de extindere a procesului de

creditare a economiei moldoveneşti.

Page 131: Igor Cibotaru Abstract

131

• Este posibil să apară şi o serie de discriminări între băncile mici şi cele mari, deoarece

băncile mici nu vor putea, din considerente mai ales financiare, să utilizeze cele mai avansate

metode de evaluare a riscurilor, să dispună de cele mai adecvate proceduri de control intern,

audit şi administrare a riscurilor, fiind obligate astfel să-şi majoreze indicatorii de

solvabilitate prin creşterea capitalului social, pentru a se încadra într-un profil de risc adecvat.

Astfel, apare posibilitatea dispariţiei băncilor comerciale mici. În plus, impunerea de preţuri

ale serviciilor bancare de pe poziţii de monopol, de către băncile mari. • Se anticipează şi o posibilă reducere a creditelor acordate întreprinderilor mici şi

mijlocii şi o creştere a dobînzilor la aceste credite în perspectiva adoptării Basel II, deoarece

aceste întreprinderi sunt considerate mai riscante şi prezintă o calitate mai scăzută în cazul

unor clasificări specifice. • Se identifică unele dificultăţi în privinţa implementării sistemului de rating. Pentru

utilizarea complexă a informaţiei colectate bazată pe ratinguri interne, este nevoie de serie de

date de cel puţin cinci ani, ceea ce, evident, lipseşte în R.Moldova şi va constitui un

impedinment în implementarea imediată a sistemului de rating. O altă dificultate constă în

procesul de colectare, mobilizare, prelucrare, analizare şi stocare a datelor din întregul sistem

financiar. Acesta presupune constituirea unei infrastructuri adecvate, în care vor fi

implementate modele statistice, sisteme informatice, instrumente operaţionale de evaluare a

riscului. În acest context de idei, este inevitabilă sporirea semnificativă a costurilor antrenate

de acest proces. În paralel cu constituirea infrastructurii informaţionale a sistemului bancar,

apare şi necesitatea instruirii personalului angajat nu doar în interiorul infrastructurii în cauză,

ci şi a celei din exterior. Se presupune o reorgaizare esenţială a activităţii atît din sectorul

privat, cît şi în cel public. • Absenţa infrastructurii, prin care să se poată desfăşura procesul de monitorizare a

activităţii bancare, conduce la apariţia unui nivelul ridicat al riscului operaţional. • Gradul de pregătirea a sistemului bancar autohton nu este suficient pentru aplicarea

principiilor Acordului Basel II, ceea ce presupune implementarea treptată a acestora, adică

startînd promovarea acestui proces de la băncile-leader (de ex., BC „MoldovaAgroindbank”

SA, BC „Mobiasbank” SA, BC „Gruppo Veneto Banca - Eximbank” SA etc.). • Apare pericolul diminuării împrumuturilor acordate de instituţiile internaţionale

băncilor din R.Modova. Aceasta va reduce posibilităţile de finanţare a unor sectoare ale

economiei naţionale (de ex., ramura agricolă); şi, deoarece întreprinderile acestei ramuri sunt

considerate riscante şi vor prezenta o calitate mai scăzută în cazul unor clasificări specifice,

accesul de contractare a creditelor din sistemul bancar se va diminua vădit. În plus, costurile

aferente împrumuturilor acordate de bănci se vor majora, ceea ce, din nou, relevă dificultatea

Page 132: Igor Cibotaru Abstract

132

contractării creditelor bancare. Ca o consecinţă apare situaţia dificilă de finanţare a acestor

categorii de clienţi. • Dezvăluirea informaţiei financiare şi non-financiare este incompletă, ceea ce ne

demonstrează lipsa unei transparenţe a activităţii bancare. Băncile comerciale, fiind a doua

verigă a sistemului bancar, sunt obligate să furnizeze informaţie de ordin financiar şi non-

financiar Băncii Naţionale a Moldovei şi clienţilor săi, însă complexitatea şi veridicitatea

informaţiei prezentate celor din urmă rămîne la discreţia băncii. • Gradul de capitalizare a societăţilor bancare moldoveneşti este încă sub standardele

mondiale, deşi normele de solvabilitate compatibile cu recomandările Directivelor de

Coordonare Bancară ale Uniunii Europenen şi ale Convenţiei de la Basel au fost implementate

de BNM. De altfel, chiar efortul de capitalizare impus de aceste norme poate fi considerat ca

un factor de presiune suplimentară asupra rentabilităţii plasamentelor. • Bursa de valori naţională înregistrează un volum nesemnificativ de tranzacţii, şi nu

toate băncile comerciale sunt cotate la bursă, şi nu toate apar la bursă în calitate de

participanţi profesionişti, ceea ce condiţionează supleţea informaţiei prezentate despre

calitatea unei societăţi bancare, limitînd percepţia corectă a publicului larg. Potenţialul

operaţional al pieţei de capital, al pieţei secundare a titlurilor de stat, precum şi al pieţelor

specifice pentru valorificarea garanţiilor este redus în sistemul financiar moldovenesc.

Aceasta diminuează posibilitatea utilizării instrumentelor financiare moderne şi limitează

foarte mult alternativele practice de diminuare a riscurilor. • Sistemul de acte normative bancare la nivel naţional nu poate fi comparabil cu cel

european, întrucît nu acoperă toate zonele activităţii bancare. • Ţinînd cont de conjunctura specifică procesului actual de tranziţie, economia

moldovenească, în ansamblul său, traversează încă o perioadă de restructurare, ceea ce

generează imperfecţiuni şi instabilitate a sistemului bancar autohton. Creşterea PIB-ului, pe

care o înregistrăm în ultimii ani, se datorează consumului realizat în baza transferurilor

remitenţelor, şi nu din exporturile produselor fabricate în R.Moldova.

În fond, conformarea la cerinţele Acordului Basel II va conduce la consolidarea sistemului

bancar prin eliminarea băncilor puţin capitalizate. Aceasta va genera costuri sociale şi economice

ridicate, suportate de deponenţii şi creditorii mici ai lor.

Piaţa europeană a obligaţiunilor de stat obligă guvernele la promovarea disciplinei fiscale în

scopul monitorizării ratelor de dobîndă şi cursurilor de schimb. La bursele de valori şi piaţa

obligaţiunilor corporative, companiile sunt responsabile de implementarea disciplinei de piaţă cu

scopul monitorizării preţurilor la hîrtiile de valoare. Investitorii ţărilor industrializate obligă

respectarea disciplinei de piaţă în politicile promovate de ţările în curs de dezvoltare în vederea

Page 133: Igor Cibotaru Abstract

133

participării lor la pieţele locale de capital. Nu se neagă faptul că parlamentul fiecărui stat

examinează şi discută politica fiscală, sau că Adunarea Generală a Acţionarilor sau Consiliul

Directorilor monitorizează managementul companiei. Însă, experienţa internaţională a demonstrat

că aceasta nu este suficient pentru elaborarea unei politici financiare eficiente sau pentru o bună

gestiune a companiei. Cu mult înainte de apariţia pieţei obligaţiunilor de stat şi corporative şi a

bursei de valori, piaţa mărfurilor şi piaţa forţei de muncă au aplicat disciplina de piaţă în scopul

prevenirii exodului de bunuri şi a forţei de muncă din state sau companii.

Considerăm că piaţa de capital (un mecanism prin care un număr mare de participanţi

accesează şi utilizează un diapazon mare de informaţie cu scopul formării ordinelor şi adaptării

preţurilor la obligaţiunile corporaţiilor), spre deosebire de piaţa bancară, poate conduce mult mai

rapid la implementarea disciplinei în cadrul organizaţiilor şi poate contribui la modificări

semnificative înainte de apariţia dificultăţilor.

Persistă convingerea că disciplina publică (adică cea legislativă), monitoringul şi intervenţiile

guvernului nu pot garanta corectitudinea gestionară a organizaţiilor (fie ele bănci comerciale,

guverne sau simple companii). Din aceste considerente, este raţională implementarea unui anumit

nivel al disciplinei de piaţă. Este evident că pieţele nu sunt perfecte. Însă, în loc de căutările erorilor

şi deficienţelor lor, este binevenită utilizarea maximală a beneficiilor oferite de disciplina de piaţă.

Pentru promovarea eficientă a disciplinei de piaţă în Republica Moldova, urmează a fi

respectate patru principii, după cum urmează [181]:

1. Participanţii la piaţă urmează a fi suficient de informaţi pentru a lua decizii

informaţionale corecte. Conflictele de interes apar în abundenţă între utilizatorii şi

furnizorii de capital, însă este important ca noutăţile „rele” să fie comunicate, în special

în statele slab dezvoltate.

2. Participanţii urmează să posede abilităţi de procesare corectă a informaţiei obţinute.

3. Participanţii urmează să posede iniţiative corecte.

4. Participanţii urmează să dispună de mecanisme corecte pentru exercitarea disciplinei.

În scopul implementării pe pieţele naţionale a disciplinei de piaţă şi utilizării maximale a

acesteia, se recomandă urmărirea următoarelor aspecte:

I. Dezvăluirea informaţiei financiare şi non-financiare. Disciplina de piaţă nu poate funcţiona

eficient în cazul în care participanţii la pieţa nu deţin informaţie suficientă pentru operare.

„Informaţia suficientă” presupune că investitorii urmează să deţină toată informaţia atît de ordin

financiar, cît şi de ordin non-financiar, pentru a se considera completamente informaţi. Sunt cazuri

cînd companiile oferă informaţia solicitată de investitori doar sub influenţa presiunii publice.

Actualmente, conform Programului Reformelor Financiare promovate de Agenţia Serviciilor

Financiare a apelat la obligaţiunea companiilor financiare în vederea prezentării sintezei

Page 134: Igor Cibotaru Abstract

134

informaţionale acordate clienţilor şi publicului, în care sunt reflectate rezultatele financiare şi

organizaţionale.

Controlul şi gestiunea internă. Actualmente, în cadrul Consiliului Sistemului Financiar

European, sunt discutate regulile gestiunii interne ca parte componentă a Legii Serviciilor

Investiţionale; una din propuneri ar fi ca bursele de valori să ceară implicarea persoanelor non-

directorii executivi în consiliul de gestiune al companiei.

II. Rolul supraveghetorului financiar. Între etapa în care companiile pregătesc informaţia către

dezvăluire şi etapa de utilizare a acesteia de către investitori pentru luarea deciziilor investiţionale,

este necesară prezenţa unui agent care ar verifica dacă informaţia corespunde realităţii, dacă este

corectă, clară şi fără distorsiuni.

Este evident faptul că, în unele situaţii, auditorii, analiştii hîrtiilor de valoare, agenţiile de

rating şi supraveghetorii financiari, care verifică corectitudinea informaţiei pînă la transmiterea

acesteia investitorilor, pot denatura informaţia în interese proprii. În consecinţă, unele ţări au

înfiinţat instituţii care au rolul de supraveghetor independent cu scopul monitorizării lucrului

auditorilor şi a măsurilor adoptate de aceştia în scopul prevenirii complotului între auditori şi clienţi

lor corporativi; departamentele de cercetare au căpătat independenţă faţă de diviziunile

investiţionale ale băncii şi analiştii hîrtiilor de valoare au fost încurajaţi în crearea companiilor

proprii de cercetare.

Reglementarea, supravegherea şi implementarea. Investitorii evită pieţele în care sunt

răspîndite activităţile comerciale inechitabile şi nereglate, unde persistă riscul denaturării în

formarea preţurilor şi, în consecinţă, are loc o diminuare a lichidităţii pieţei. Cu scopul menţinerii

loialităţii investitorilor, structura legislativă urmează să includă principiile de dezvăluire, principiile

executării şi promovării businessului, principiile de auto-reglementare, reţeaua de asigurare,

principiile pieţei şi principiile de gestiune a activităţii comerciale. În acelaşi timp, este obligatorie

prezenţa regimului corespunzător de garantare a funcţionalităţii acestor principii. Totodată, este

importantă şi perfecţionarea sistemului de penalizare (inclusiv amenzile administrative), care ar

include penalizarea încălcărilor cerinţelor de dezvăluire a informaţiei.

III. Distincţia dintre profesionişti şi amatori. Nu doar spectrul vast al produselor oferite în

scopul deservirii necesităţilor permite atingerea eficienţei maximale a pieţei financiare; aceasta

(eficienţa) poate fi atinsă şi în urma implementării disciplinei de piaţă prin aplicarea unei diversităţi

de mecanisme. Unul din motivele sporirii speranţelor de implementare a disciplinei de piaţă a fost

determinat de datoriile subordonate emise de băncile comerciale, care urmau să transmită semnale

băncii, mult mai semnificative în corelaţie cu procesul de armonizare a preferinţelor deponenţilor

decît disciplina impusă la bursa de valori.

În plus, mesajele expediate de pieţele la care sunt antrenaţi profesionişti de înaltă calificare

Page 135: Igor Cibotaru Abstract

135

sunt mult mai eficiente cu anticipări timpurii ale companiilor şi autorităţilor de reglementare decît

mesajele recepţionate de la pieţele în care unicul investitor este publicul (societatea). Astfel, se

preferă ca book-buildingul12 să se realizeze în baza deciziilor de evaluare a investitorilor

instituţionali, care vor fi reflectate în preţurile ofertelor publice iniţiale, decît în licitaţiile în care

poate participa oricine doreşte.

Din aceste considerente, este raţională – şi nu doar avînd în vedere posibilitatea satisfacerii

necesităţilor înaintate de investitori, ci şi din aspectul promovării eficiente a disciplinei de piaţă –

piaţa financiară în care pot participa doar profesioniştii. Aceasta va permite evitarea situaţiilor cînd,

pentru asigurarea protecţiei investitorilor obţinem o suprareglementare.

IV. Necesitatea reexaminării instruirii investitorului şi excesul reţelelor de securitizare. Eforturi

deosebite trebuie depuse pentru majorarea niveului de instruire a investitorilor amatori, evitînd

suprareglementarea şi intervenţiile guvernamentale, şi asigurînd funcţionalitatea propriu-zisă a

pieţei la costuri mai mici. Societatea în ansamblu trebuie să contribuie la garantarea capacităţii de

procesare corectă a informaţiei de către toţi partcipanţii la piaţă.

Unul din obiectivele Programului Reformelor Financiare, iniţiat în UE în anul 2005, constă în

„expansiunea instruirii financiare şi economice, prin aplicarea exemplelor elocvente şi care

corespund modului de viaţă al utilizatorului” [181]. În acelaşi timp, indiferent de gradul de

promovare a educaţiei economice şi financiare a investitorului, aceştia din urmă niciodată nu vor

participa pe piaţă în cazul în care corelaţia risc-profit este „protejată” de un număr excesiv de reţele

de securitate. Unul din aspectele securitizate sunt depozitele la vedere, care necesitau garantare şi

care se considerau excesive (această garantare este abrogată din 31 martie 2005). Însă, problema

securităţii excesive nu s-a finalizat odată cu 31 martie 2005. Participanţii la piaţă urmează a fi

convinşi că autorităţile vor acţiona prompt în corectarea acţiunilor şi, în caz de necesitate, vor iniţia

procesul de insolvabilitate a băncii fără de întîrzieri. Să analizăm un caz extraordinar, dacă banca

comercială a emis datorii subordonate, aceasta nu presupune că deţinătorii acestor obligaţiuni vor

putea monitoriza gradul de risc la care se expune instituţia financiară dată şi nu vor impune

disciplina de piaţă asupra băncii prin intermediul pieţei obligaţiunilor, în cazul amanetării banca nu

va fi scutită de o învălmăşeală ulterioară.

Astfel, noţiunea de disciplină de piaţă a fost introdusă ca antidot al problemelor apărute în

rezultatul lacunelor disciplinei sociale (de exemplu, disciplinei controlului direct prin legislaţie şi

controlului administrativ). Este evident că pieţele europeană, americană şi niponă nu ar fi

demonstrat o funcţionalitate şi un nivel înalt al dezvoltării fără de legislaţie şi disciplină

administrativă cuvenită.

12 Book-building – constituirea portofoliului, etapă care presupune colectarea preliminară de către broker/dealer a ordinelor investitorilor depre intenţiile de achiziţie a unui număr concret de hîrtii de valoare la un preţ stabilit.

Page 136: Igor Cibotaru Abstract

136

În cadrul sistemului financiar global, fenomene, precum spălarea banilor şi finanţarea

terorismului (SB/FT), reprezintă fluxuri băneşti masive, provenite din economia tenebră, care

utilizează tranzacţiile internaţionale, în mod fraudulos, drept componentă de bază. Aceasta

evidenţiază necesitatea cooperării între instituţiile abilitate cu prevenirea şi combaterea fenomenelor

în cauză la nivel naţional şi internaţional.

Întru realizarea Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, CNPF a

participat activ la elaborarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi

finanţării terorismului şi Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia pentru anul 2007,

aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.632 din 05.06.2007, şi a Legii nr.190-

XVI din 26.07.2007 “Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării

terorismului”.

Necesitatea dezvoltării şi intensificării schimbului de informaţii confidenţiale între

autorităţile de supraveghere din diferite ţări este un motiv pentru care CNPF intenţionează să

încheie acorduri de colaborare cu organismele similare din ţările-membre ale UE. La acest segment

se identifică următoarele priorităţi:

• întocmirea şi susţinerea documentelor necesare pentru aderarea CNPF la Organizaţia

Internaţională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO), activitatea căreia are drept scop creşterea

eficienţei pieţelor emergente de valori mobiliare prin elaborarea de standarde şi principii, precum şi

prin facilitarea schimbului de informaţii şi experienţă;

• evaluarea criteriilor privind aderarea CNPF, în calitate de membru cu drepturi depline, la

Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor de Asigurări (IAIS), organizaţie a autorităţilor

naţionale de supraveghere, care reuneşte peste 100 de membri;

• obţinerea asistenţei de finanţare a unui proiect de cooperare orientat spre consolidarea

capacităţilor instituţionale ale CNPF;

• obţinerea asistenţei de finanţare a unui proiect privind elaborarea şi implementarea bazei de

date integrate a CNPF;

• asigurarea asistenţei externe în cadrul realizării priorităţilor stabilite pentru dezvoltarea

pieţei financiare nebancare a Republicii Moldova.

Cu toate că activitatea de asigurare a parcurs perioada de la monopolul statului pînă la

începuturile constituirii pieţei naţionale a asigurărilor, aceasta încă nu satisface pe deplin

necesităţile economice naţionale.

În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, în prezent, există necesitatea de a crea premise legale

şi social-economice, care ar servi la creşterea calităţii protecţiei prin asigurare, la valorificarea

deplină a posibilităţilor asigurării şi a resurselor investiţionale. Realizarea acestor şi a altor măsuri

orientate spre dezvoltarea sistemului asigurărilor este imposibilă fără implicarea activă, în acest

Page 137: Igor Cibotaru Abstract

137

proces, a statului şi a autorităţilor sale. Reglementarea de stat a pieţei asigurărilor reprezintă o

garanţie importantă în protecţia intereselor legitime ale asiguraţilor şi în stabilitatea financiară a

organizaţiilor de asigurare.

În determinarea direcţiilor prioritare de dezvoltare a asigurărilor sunt susţinute, în mod

nejustificat, societăţile de asigurare ramurale, care au o influenţă tot mai sporită asupra constituirii

unei pieţe a asigurărilor refractante şi stagnante. În urma abordării neprofesionale a problemelor din

partea departamentelor şi din lipsa funcţiilor şi împuternicirilor necesare, prin care autoritatea

publică abilitată ar reglementa mai eficient asigurările se intensifică tentativele de a pune în aplicare

noi tipuri de asigurări prin efectul legii, ele fiind bazate pe interese ramurale şi departamentale.

Capacitatea financiară redusă a pieţei asigurărilor nu permite acoperirea daunelor de proporţii,

fapt ce generează cheltuieli bugetare suplimentare pentru lichidarea pagubelor cauzate de

calamităţile naturale şi de avariile de natură tehnogenă.

Problemele ce persistă în activitatea de asigurare nu sunt reflectate în programele de stat.

Problemele asigurărilor nu s-au abordat corespunzător în procesul de devenire a Republicii

Moldova ca membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în procesul de realizare a acordului

privind parteneriatul şi colaborarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

O problemă importantă, pentru piaţa naţională a asigurărilor o constituie şi disproporţiile

regionale considerabile. Numai în mun. Chişinău sunt amplasate 40 de societăţi de asigurare, ceea

ce constituie 87% din numărul asigurătorilor ce figurează în registrul de stat, revenindu-le astfel

96,2% din totalitatea primelor globule încasate.

La cele mai grave probleme ale pieţei asigurărilor, poate fi atribuită şi aplicarea tipurilor de

asigurare obligatorie, în lipsa cadrului informaţional adecvat exigenţelor economiei de piaţă. De

regulă, protejarea prin asigurare se reduce considerabil, iar societăţile de asigurare încasează,

practic, gratuit mijloace băneşti, (care, la rîndul lor, nu sunt cheltuite în interesele asiguraţilor. Drept

consecinţă, asigurările prin efectul legii constituie o modalitate de redistribuire a resurselor

financiare în favoarea unor societăţi comerciale private.

Principalele direcţii de perfecţionare a asigurărilor şi reasigurărilor în Republica Moldova

sunt:

elaborarea unui sistem de atragere a mijloacelor băneşti în procesul investiţional provenite

de la contractarea asigurărilor de viaţă de lungă durată şi a pensiei complementare;

suplinirea surselor financiare proprii ale asigurătorilor naţionali, prin introducerea cerinţelor

faţă de cuantumul primar al capitalului social stabilit;

liberalizarea pieţei naţionale a asigurărilor prezintă un interes deosebit pentru activitatea

asigurătorilor străini, fapt impus de calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a

Comerţului. Aceasta este impusă şi de valabilitatea acordului privind parteneriatul şi

Page 138: Igor Cibotaru Abstract

138

colaborarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Este necesară anularea

treptată a restricţiilor privind activitatea asigurătorilor străini, şi sporirea considerabilă a

potenţialului asigurătorilor naţionali prin acordarea unei protecţii considerabile de către stat;

elaborarea, pe o perioadă durabilă de timp, a unui program-concept, privind dezvoltarea

pieţei naţionale a asigurărilor, care ar determina extinderea cadrului legislativ al asigurărilor

şi ar lua în consideraţie obiecţiile asociaţiilor profesionale ale asigurătorilor şi ale Camerei

de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Acest program tebuie să cuprindă obiectivele,

priorităţile, principiile de bază şi acţiunile guvernului privind dezvoltarea pieţei asigurărilor.

Partea conceptuală a acestui program ar putea constata că asigurările nu numai că scutesc

bugetul de stat de cheltuielile generate de situaţiile extremale, dar şi constituie una din cele

mai stabile resurse de investiţii. Astfel, sistemul asigurărilor ar fi recunoscut de către stat ca

o ramură strategică importantă, fiind necesară protejarea şi dezvoltarea acesteia;

mecanismul asigurării obligatorii, după cum demonstrează experienţa ţărilor cu o economie

de piaţă dezvoltată, este pe larg folosit de stat, în scopul garantării stabilităţii sociale şi al

accelerării dezvoltării economiei. Astfel, urmează a fi stabilite perspectivele asigurării

obligatorii în domeniul agrar, ecologic şi social, precum şi justificarea introducerii

tipurilor noi de asigurări obligatorii.

adoptarea actelor legislative privind introducerea unor tipuri noi de asigurări obligatorii

impune necesitatea argumentării motivaţiei social-economice, eficacităţii şi raţionalităţii

acestora, totodată, fiind necesară perfectarea strategiei financiar-economice preventive,

care ar confirma posibilitatea soluţionării problemelor legate de protecţia prin asigurare.

determinarea mecanismului participării asigurărilor în cadrul sistemului de creditare

ipotecară pe termen lung, atît în calitate de garant al compensării consecinţelor diferitelor

riscuri, cît şi în calitate de investitor instituţional, precum şi crearea unui sistem eficient

de asigurare de riscuri investiţionale;

asigurarea concordanţei regimului naţional de reglementare a asigurărilor şi a activităţii

de asigurare cu principiile şi standardele europene, precum şi dezvoltarea colaborării cu

autorităţile de supraveghere din alte state.

În ceea ce priveşte sistemul bugetar, în promovarea strategiei de dezvoltare a Republicii

Moldova, trebuie să se ţină cont că potenţialul bugetar-fiscal este determinat de potenţialul

economic al ei. Însă, deseori, sistemului bugetar i se atribuie rolul definitoriu în problema

ameliorării substanţiale a situaţiei economice, fiind neglijat faptul că combaterea crizei e un

fenomen mult mai complex, care necesită o combinaţie de măsuri fiscale, monetare, politice,

sociale, ecologice. Redresarea situaţiei economice, apelîndu-se cu prioritate la politica bugetar-

Page 139: Igor Cibotaru Abstract

139

fiscală, prezintă anumite limite funcţionale şi urmăreşte dezvoltarea, în termene reduse, a agenţilor

economici.

După părerea noastră, direcţiile politicii bugetar-fiscale în domeniul cheltuielilor vizează

următoarele măsuri:

- continuarea procesului de perfecţionare a structurii bugetului şi asigurarea în legea bugetară

anuală a transparenţei cheltuielilor bugetului;

- ajustarea cheltuielilor la noile condiţii create în urma implementării strategiilor sectoriale şi, în

consecinţa, determinarea volumului lor, pornind de la domeniile prioritare;

- elaborarea metodologiei bugetare, care, la momentul dat, este dispersată în diverse

instrucţiuni, care deseori se contrazic sau lipsesc;

- raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea administraţiei publice centrale şi locale în

condiţiile perfecţionării legislaţiei în vigoare;

- utilizarea la un înalt randament, împreună cu alocaţiile bugetare, a mijloacelor de la acordarea

serviciilor cu plată şi a mijloacelor obţinute din disbursări a diferitelor proiecte ce se derulează în

R.Moldova cu susţinerea financiară a organismelor financiare internaţionale;

- asigurarea transparenţei achiziţiilor publice şi evitarea cheltuielilor exagerate şi nejustificate.

Pentru asigurarea unei eficienţe sporite a politicii bugetar-fiscale, se consideră că fiscalitatea

trebuie să fie cît mai relaxată, cît mai lejeră, considerînd, într-un fel sau altul, că prelevările

obligatorii au o limită, dincolo de care pot afecta activitatea economică. Orice nouă creştere a ratei

fiscale riscă să întîmpine rezistenţa subiecţilor economici confruntaţi cu concurenţa internaţională.

Cît priveşte direcţiile politicii bugetar-fiscale în domeniul veniturilor, acestea trebuie să se

concentreze asupra următoarelor măsuri:

extinderea, în continuare, a bazei fiscale, îmbunătăţirea metodelor de colectare a impozitelor;

asigurarea unei echităţi fiscale prin reducerea la minimum a facilităţilor fiscale şi reexaminarea

modului de impozitare a unor sectoare prioritare ale economiei naţionale;

asigurarea unei stabilităţi fiscale fără a prevedea termene reale de implementare a modificărilor;

transferarea presiunii fiscale spre păturile sociale şi tipurile de activităţi cu venituri mari,

mărfurile şi proprietatea de lux.

Măsurile promovate în domeniul bugetar-fiscal trebuie să asigure accelerarea tendinţei de

sporire a încasărilor bugetare şi apropierea volumului deficitului bugetar de mărimea normativă

admisibilă, cu eliminarea procesului inflaţionist.

Politicile implementate pentru realizarea unei strategii macroeconomice trebuie să se situeze

într-o perspectivă de lungă durată, evitîndu-se modificările frecvente. Fluctuaţiile brutale constituie

şocuri pe ansamblul economiei, crescînd incertitudinea, neîncrederea, încetinirea proceselor

investiţionale etc. De aceea, în utilizarea combinată a diferitelor modalităţi de intervenţie, este

Page 140: Igor Cibotaru Abstract

140

esenţială luarea în considerare a factorului timp. În prezent, politica de creştere economică se

bazează pe asanarea bugetară pe termen mediu, precum şi pe coordonarea permanentă dintre

politica bugetară şi politica monetară, în condiţiile compatibilităţii tuturor politicilor economice. În

acest context, rolul politicii bugetar-fiscale constă în acceptarea sau respingerea dezechilibrelor

bugetare. Astfel, este necesară evaluarea şi aprecierea resurselor financiare potenţiale prin realizarea

analizei veniturilor bugetare, a presiunii fiscale, determinarea factorilor de influenţă şi a efectelor

acestora [70, p.34].

După cum a fost menţionat, criteriile cerute se referă la criteriul economic, identificat prin

existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi la implementarea unor prevederi specifice ale aquis-

ului privind Uniunea Economică şi Monetară.

Acquis-ul din sfera sistemului bugetar cuprinde:

1) elemente care trebuie transpuse în legislaţie înainte de data aderării, incluzînd: • interzicerea finanţării directe a sectorului public: restricţia se referă la interzicerea depăşirii

de cont şi a oricărui alt tip de facilităţi de creditare acordate instituţiilor publice, precum şi la

interzicerea procurării directe de instrumente de datorie publică de către BCE sau de către Băncile

Centrale Naţionale. Motivul constă în asigurarea disciplinei fiscale şi în faptul că aceasta reprezintă

un element de bază al independenţei Băncii Centrale. • interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare: prevederea se

referă la interzicerea oricărei măsuri care nu este bazată pe considerentele prudenţiale ce stabilesc

accesul privilegiat al organismelor publice la instituţiile financiare. Acest lucru este motivat de

faptul că astfel se completează interdicţia finanţării directe, se consolidează libera circulaţie a

capitalului şi se previne distorsionarea principiilor economiei de piaţă. • pentru transpunerea legislaţiei comunitare legată de participarea la Sistemul Băncilor

Centrale Europene, Republica Moldova urmează să finalizeze ajustarea cadrului legal

corespunzător.

2) elemente cu care statul respectiv trebuie să se conformeze numai după data aderării. Acestea

includ: • politica ratei de schimb şi politica economică, • coordonarea politicilor economice cu state-membre prin participarea la procedurile UE, • aderarea la prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere şi ale statutului Sistemului

European al Băncilor Centrale.

În concluzie, înlăturarea deficienţelor şi atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii

Moldova trebuie să fie bazată pe valorificarea tuturor oportunităţilor existente, în special, a celor ce

ţin de proximitatea ţării cu UE şi de disponibilitatea organismelor financiare internaţionale de a

acorda asistenţa financiară ţării pe termen mediu. Concomitent, este importantă utilizarea punctelor

Page 141: Igor Cibotaru Abstract

141

forte ale ţării, pentru a reduce expunerea la riscurile potenţiale, îndeosebi la cele ce ţin de

exacerbarea vulnerabilităţii ţării, creşterea sărăciei şi a inegalităţii populaţiei.

Sistemul financiar este unul complex şi neomogen. Majoritatea cercetătorilor ştiinţifici

consideră că un sistem este complex cînd prezintă o serie determinată de proprietăţi [97, p.59].

Astfel, considerăm necesară identificarea unor proprietăţi distinctive ale sistemului financiar

funcţional şi anume:

1. Eficacitatea – posibilitatea realizării obiectivelor propuse, în termenele stabilite, în condiţiile

utilizării unei cantităţi de resurse determinate;

2. Multitudinea elementelor componente şi caracterul neomogen al acestora: organele puterii

legislative şi executive, dreptul financiar, trezoreria, bursele, fondurile de investiţii,

fondurile bugetare şi extrabugetare, companiile de asigurări etc.;

3. Emergenţa – imposibilitatea grupării unor elemente componente ale sistemului financiar

după anumite criterii, de exemplu, după funcţiile sistemului financiar. Această proprietate

presupune utilizarea metodelor de agregare şi descompunere;

4. Ierarhie - existenţa mai multor nivele. Ierarhia susbistemelor financiare reflectă ierarhia

existentă în relaţiile financiare dintre acestea. Astfel, primul nivel este reprezentat de

finanţele publice centrale, al doilea – finanţele locale, al treilea –grupurile financiare, al

patrulea nivel – finanţele întreprinderilor, al cincilea – finanţele persoanelor fizice,

gospodăriilor;

5. Multifuncţionalitate – capacitatea sistemului complex de a realiza o multitudine de funcţii în

cadrul unei structuri determinate. Această proprietate a sistemului financiar se reflectă prin

realizarea concomitentă a următoarelor: reglementarea şi suportul întreprinderilor într-un

mediu concurenţial, dezvoltarea unor ramuri strategice; asigurarea stabilităţii sociale etc.;

6. Elasticitate – capacitatea schimbării rapide a obiectivului de funcţionare în funcţie de

condiţiile (adaptare) sau de situaţia subsitemului (supravieţuire).

7. Adaptarea – capacitatea schimbării obiectivelor funcţionării în cazul modificării condiţiilor.

Sistemul finciar al ţării trebuie să aibă capacitatea adaptării la schimbările externe (de

exemplu, criza pe pieţele financiare internaţionale, criza financiară globală etc.)

8. Supravieţuire – capacitatea schimbării obiectivelor funcţionării în cazul apariţiei unor

probleme sau stopării în cadrul subsistemelor. Supravieţuirea sistemului financiar al ţării

poate fi asigurată prin utilizarea fondurilor de rezervă ale verigilor acestuia.

9. Siguranţa sistemului financiar – necesitatea exercitării unor funcţii specificate, pe o

perioadă delimitată de timp, în condiţii predeterminate;

10. Securitatea sistemului – capacitatea de a crea şi asigura anumite condiţii propice

supravieţuirii, siguranţei, dezvoltării şi controlului unor obiecte specifice;

Page 142: Igor Cibotaru Abstract

142

11. Stabilitatea – capacitatea sistemului de a continua realizarea funcţiilor sale în condiţiile în

care unii parametri înregistrează abateri semnificative sau intervenţia unor factori

destabilizatori, imprevizibili sau a diferitelor riscuri;

12. Sensibilitatea şi flexibilitatea – afectarea sistemului de influenţă a factorilor interni şi

externi asupra bunei funcţionări şi capacitatea de revenire la starea normală.

Aceste proprietăţi se referă la întregul sistem financiar, dar şi la fiecare componentă a

acestuia. Totodată, din analiza efectuată în cadrul cercetării, constatăm ca definitorie particularitatea

sistemului financiar care rezultă din faptul că se operează cu o multitudine de indicatori financiari,

unii fiind operaţional, iar alţii de rezultate. În vederea creşterii eficienţei funcţionării şi gestiunii

sistemului financiar, ţinînd cont de complexitatea acestuia, este necesară utilizarea metodelor

formale. În acest context, devine important procesul selectării informaţiilor necesare pentru

adoptarea deciziilor financiare, astfel încît să fie procesată numai informaţia utilă într-un timp cît

mai scurt. Astfel, o condiţie de bază se referă la găsirea optimumului dintre riscul pierderii

informaţiilor utile şi riscul pierderii timpului în muncă de analiză şi prelucrarea informaţiilor care

nu prezintă interes. De aceea, în procesul prelucrării informaţiei, se urmăreşte realizarea

următoarelor 2 direcţii:

- reprezentarea-standard (RS) pentru sistemul financiar;

- reprezentarea-standard pentru sistemele organizaţionale şi de producţie, care participă la

formarea resurselor financiare.

Reprezentarea-standard a sistemelor complexe reprezintă volumul minim al informaţiilor

privind obiectul şi subiectul, care permit soluţionarea problemelor de proiectare şi gestiune.

Cerinţele de bază faţă de volumul informaţiilor în procesul standardizării reprezentărilor

sistemului financiar se referă la:

- suficienţă pentru elaborarea modelului şi rezolvarea sarcinilor propuse;

- volumul minim de informaţii (mărimea minimă a modelului). Această cerinţă este dictată/

justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor pentru elaborarea modelului şi previziune.

În cadrul previziunii, diagnosticului problemelor şi rezolvării obiectivelor analizei

economice, pot fi utilizate diferite reprezentări-standard, care reflectă structura obiectului.

Considerăm că, pentru sistemul financiar, pot fi valide şi funcţionale următoarele RS:

a).descompuse funcţional, şi b). sub forma delimitării serviciilor. Aceste reprezentări-standard pot fi

aplicate în funcţie de specificul subsitemului sau verigii sistemului financiar.

În ceea ce priveşte reprezentarea descompusă funcţional, această urmează după descrierea

obiectivelor sistemului financiar. Avînd la bază informaţiile existente din elaborările iniţiale, în

reprezentările-standard sînt incluse condiţiile şi scopul funcţionării sistemului sau funcţiile

Page 143: Igor Cibotaru Abstract

143

îndeplinite. În acest sens, noţiunea centrală este considerată „funcţia sistemului complex”. Astfel,

pentru {F}, care reprezintă multitudinea funcţiilor finale pot fi identificate 3 tipuri de funcţii:

- {Fs} funcţii-scopuri;

- {Fy} funcţii de adaptare;

- {Fv} funcţii de supravieţuire.

Fsi funcţia scop pentru reprezentarea elementului i în K- partiţionării mulţimii de condiţii de

activităţi Yi ∈ Y; Yi ∩ Y, în elementul corespunzător Pi al mulţimii {P} obiectivelor de

funcţionare:

Fsi : Yi→ Pi (3.1)

Totalitatea funcţiilor-scop poate fi prezentată sub forma tabelului cu indicarea elementelor

participante şi a scopului funcţionării. Reprezentarea-standard, descompusă funcţional, poate fi

utilizată la nivelul sistemului public pentru analiza participării diferitelor instituţii la realizarea

funcţiilor statului.

Funcţiile de adaptare{Fy} reflectă schimbarea condiţiilor în contextul modificării scopului

de funcţionare:

Fyij : { (Yi → Yj) → (Pi → Pj)} →( Fsi→ Fsj), (3.2)

t ts tr unde: t exprimă momentul schimbării condiţiilor de funcţionare; ts – intervalul de timp destinat alegerii scopului în concordanţă cu condiţiile funcţionării; tr – intervalul de timp pentru reconfigurarea funcţiei-scop. Condiţiile funcţionării sistemului se schimbă din cauze diferite. Iar, în cazul nostru,

armonizarea sistemului financiar la exigenţele Uniunii Europene va fi supusă unor schimbări

permanente, datorită influenţei factorilor interni, dar şi celor externi (ne referim la modificările în

cadrul Uniunii Europene, ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării acesteia).

Funcţiile de supravieţuire {Fv} reflectă starea sistemului ca urmare al refuzului sau a

problemelor apărute în scopul funcţionării a subsitemelor:

Fvij : {[(Fsi =1) → (Fsj =0)] →(Pi → Pj)}→( Fsi→ Fsj), (3.3)

T Ts Tr unde: t≠T; ts≠Ts; tr≠Tr. şi: T; Ts; Tr – sunt identice cu cele menţionate mai sus. Funcţiile de adaptare şi cele de supravieţuire pot fi realizate sub forma matricelor, unde

numărul coloanelor şi numărul liniilor corespund numărului funcţiilor-scop. La intersecţia liniei cu

coloană, avem „+1”, dacă este posibilă trecerea de la realizarea funcţiei-scop a coloanei la

îndeplinirea funcţiei-scop a rîndului, şi „0” în caz contrar.

Page 144: Igor Cibotaru Abstract

144

În tabelul funcţiilor şi elementelor, se fixează participarea subsistemelor la realizarea

funcţiilor-scop ale sistemului financiar. Numărul liniilor reflectă numărul funcţiilor-scop, iar

numărul coloanelor corespunde numărului de subsisteme. La intersecţia liniilor şi coloanelor, avem

„+1”, dacă subsistemul participă la realizarea funcţiei-scop şi „-1” în cazul neparticipării. În cazul

sistemului financiar, în cadrul acestui tabel, pot fi reflectate sumele în valori absolute sau relative cu

care participă subsitemul respectiv la realizarea funcţiilor-scop.

Un alt tip al reprezentării-standard se prezintă sub forma delimitării sau conturării

serviciilor. Prin delimitare se înţelege un set de elemente interdependente, funcţionarea cărora este

direcţionată spre realizarea algoritmului de rezolvare a problemelor de gestiune a unui proces din

sistem. În acest sens, se delimitează multitudinea proceselor şi a interdependenţelor financiare din

cadrul sistemului: structura algoritmică (Sa), structura funcţională (Sf), structura informaţională

(Si), structura tehnică (St). Structura acestei reprezentări poate fi redată astfel:

S = {Sa, Sf, Si, St}, (3.4)

Acest tip de reprezentare-standard poate fi utilizat atît la nivelul întregului sistem financiar,

cît şi la nivelul fiecărui subsitem în legătură cu optimizarea proceselor decizionale şi asigurarea

continuităţii activităţilor desfăşurate. Spre exemplu, problema recalificării cadrelor, în cadrul unei

restructurări, include Parlamentul (adaptarea legilor şi a finanţării bugetare), Ministerul Educaţiei,

Ministerul Finanţelor, ministerele de resort, centrele de recalificare, managementul resurselor

umane etc.

În practică, avantajele reprezentărilor standard constau în:

- reducerea timpului şi a cheltuielilor pentru alegerea: tipului de gestiune, a metodologiei de

gestiune, modelului de previziune sau metodei de planificare etc.;

- reducerea sau lipsa cheltuielilor de elaborare şi/sau căutare a unei serii de modele ipotetice:

- asigură desfăşurarea continuă a procesului (fără întreruperi) privind structurarea informaţiei în

cadrul pregătirii modelului de previziune şi a cercetărilor premergătoare.

De asemenea, realizarea reprezentării-standard poate fi procesată prin intermediul sistemelor:

a) cibernetice, indiferent de structura obiectului de cercetare propus;

b) non-cibernetice, care sunt în funcţie de structura obiectului.

Credem că, în procesul armonizării sistemului financiar la exigenţele europene, la nivelul

superior de elaborare a politicii financiare şi adoptare a deciziilor în cadrul previziunii,

diagnosticului problemelor şi rezolvării obiectivelor economice reprezentările-standard utilizate

trebuie să opereze cu indicatorii specifici componentelor sistemului financiar autohton, prezentaţi

în tabelul 4.1.

Page 145: Igor Cibotaru Abstract

145

Tabelul 4.1. Indicatorii sistemului financiar în reprezentările standard Nr. Sector Indicatorii 1 Sector Public deficitul bugetar în PIB, %;

datoria publică în PIB, %; ponderea veniturilor şi cheltuielilor publice în PIB, %; veniturile publice pe cap de locuitor; cheltuielile publice pe cap de locuitor; presiunea fiscală; ponderea impozitelor directe şi indirecte în totalul veniturilor publice;

2 Sector Bancar

• rata de refinanţare • rata dobînzii la credite • rata dobînzilor la depozite • ratei inflaţiei • capitalul normativ total • evoluţia activelor bancare • suficienţa capitalului ponderat la risc • rentabilitatea capitalului propriu • rentabilitatea activelor • rata dobînzii ajustate la inflaţie • marja netă a dobînzii Piaţa financiară

Piaţa bursieră

→ volumul euro-obligaţiunilor băncilor comerciale străine → volumul comparativ al obligaţiunilor achiziţionate de corporaţii non-financiare → volumul şi numărul emisiunii de valori mobiliare → numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară a valorilor mobiliare

3

Piaţa asigurărilor cota asigurărilor în PIB, % rata daunei sau nivelul despăgubirilor indicele de lichiditate prima medie pe cap de locuitor prima medie pentru o companie rentabilitatea capitalului propriu rentabilitatea activelor

4 Economia naţională

gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe în PIB

ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale Uniunii Europene în totalul comerţului exterior

structura economiei pe trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii) PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare

Sursă: elaborat de autor.

Totodată, considerăm că vor exista o serie de problemele generale, care persistă în prezent şi

pot fi întîmpinate în procesul armonizării şi anume:

1. Existenţa multitudinii de reglementări şi standarde tehnice europene, dar şi o multitudine de

regulamente naţionale. În acest sens, este necesară minimalizarea regulamentelor reciproc

incompatibile, pentru evitarea fragmentării pieţei interne;

2. Modelul vechi de integrare prin comerţ s-a dezvoltat continuu, astfel că agenda europenă a

inclus politici de reglementare, instrumente redistributive şi cu efect stabilizator tot mai puternic. Ca

rezultat, integrarea atinge, într-o proporţie semnificativă, suveranitatea naţională. Pentru o tranziţie

la UEM completă, sunt afectate direct nu doar politicile monetare şi de schimb, dar şi politicile

macroeconomice ale ţărilor-membre;

Page 146: Igor Cibotaru Abstract

146

3. Integrarea va influenţa ordinea economică prin slăbirea puterii statului. Aceasta e valabilă

pentru alocaţii, redistribuire şi funcţiile de stabilizare îndeplinite de instituţiile statului. Acest fapt

are consecinţe importante în termeni de armonizare, cum ar fi cea între eficienţă şi egalitate sau

eficienţă şi stabilitate. Astfel, în toate ramurile de activitate, se mizează pe concurenţă atît pentru

întreprinderile private, precum şi ajutoarelor de stat şi firmelor naţionale. Excepţie o constituie

agricultura, pentru care nu se aplică principiul laisser-faire, consideraţiile fiind legate de securitatea

hranei, problemele sociale şi de mediu;

4. Slăbirea puterii de intervenţie a statului se va resimţi şi în domeniul finanţelor publice, în

special, în capacitatea autorităţilor naţionale de a colecta impozite, în condiţiile unei mobilităţi

regionale şi internaţionale. Pînă în prezent, există divergenţe ample în impunerea la nivel naţional şi

dificultăţi în armonizarea acestora la nivel european (în special impunerea venitului şi a cîştigului

de capital). În aceste condiţii, respectarea criteriilor de convergenţă, privind deficitul bugetar, va fi

mai greu de îndeplinit;

5. Un aspect important al integrării este legat de piaţa muncii şi politica socială internă ( de

exemplu, unele state europene nu oferă posibilitatea angajării cetăţenilor din România şi Bulgaria);

6. Sistemul decizional al UE pune accentul pe aspectul tehnic cu preţul celui politic. Aceasta

presupune o stabilitate politică la nivel naţional şi consolidarea cu instituţiile politice europene.

În urma cercetărilor realizate, subliniem că principalele direcţii de acţiune privind

armonizarea sistemului financiar la exigenţele europene se referă la:

Planificarea dezvoltării economiei naţionale, pornind de la obiectivele macroeconomice

clare, prin determinarea a unor domenii sau sfere de activitate prioritare (producţie şi servicii), care

vor contribui la creşterea economică sustenabilă;

Elaborarea strategiei de dezvoltare economică pe termen lung, care se va axa pe lărgirea

sferei sectorului privat şi identificarea instrumentelor politicilor economice şi financiare, care să

stimuleze şi să sprijine domeniile de activitate prioritare în cadrul fiecărei etape sau perioade

stabilite;

Urmărirea concordanţei strategiei de dezvoltare economică cu aspiraţiile integrării europene

prin elaborarea reglementărilor şi a actelor normative, conform standardelor europene pentru fiecare

componentă a sistemului financiar autohton şi optimizarea circuitului fluxurilor financiare în cadrul

economiei naţionale;

Armonizarea calitativă a sistemului financiar presupune implementarea treptată a

standardelor europene privind organizarea, managementul şi controlul în cadrul fiecărei verigi;

Armonizarea cantitativă prezumă stabilirea unui set de indicatori specifici pentru fiecare

componentă a sistemului financiar şi determinarea mărimilor optime pentru fiecare perioadă de

realizare a strategiei de dezvoltare, pe termen lung, în vederea atingerii nivelelor medii europene.

Page 147: Igor Cibotaru Abstract

147

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Principalele repere ale acestui compartiment al tezei vizează delimitarea concluziilor şi

recomandărilor ale cercetării realizate. Ţinând cont de practicile internaţionale şi de tendinţele

actuale ale dezvoltării economice a R. Moldova, în legătură cu armonizarea sistemului fianciar la

exigenţele integrării europene, formulăm principalele concluzii şi recomandări:

1. Sistemul financiar din R. Moldova, privit prin prisma ultimelor restructurări la nivelul

sectorului financiar nebancar şi a fluxurilor financiare, ce au loc între verigile componente, distincte

din punct de vedere al specificului activităţilor desfăşurate, cuprinde: sistemul financiar public;

finanţele întreprinderilor; sistemul bancar; piaţa financiară nebancară.

O asemenea delimitare a structurii sistemului financiar oferă posibilitatea: • determinării abordărilor referitoare la crearea doctrinei financiare a statului; • introducerii sistemului unic de noţiuni şi definirea unică a acestora, atît la nivelul

profesionist-practic, cît şi în procesul de integrare; • determinării abordărilor legate de elaborarea modelelor economico-matematice de formare

şi mişcare a resurselor financiare ale ţării, a căror destinaţie funcţională trebuie să devină

prognozarea, planificarea şi analiza distribuirii valorii PIB şi alinierea lor la standardele

europene; • preluării experienţei europene în ceea ce priveşte crearea şi unificarea spaţiului economic

european, ţinînd cont de faptul că ţările europene au dispus de două modele diferite ale

sistemelor financiare şi anume: dominat de sectorul bancar şi dominat de piaţa de capital; • evaluării cadrului legislativ corespunzător şi a elaborării pachetului unic de acte normative

intercorelate cu cele europene, referitoroare la funcţionarea sistemului financiar şi

monitorizarea lui ulterioară.

2. Sinteza practicii europene în constituirea şi armonizarea sistemului financiar a scos în

evidenţă avantajele şi dezavantajele celor două modele. În ceea ce priveşte R. Moldova, sistemul

bancar autohton rămîne, în continuare, reperul de bază al economiei naţionale în contextul

mobilizării şi repartizării resurselor financiare temporar libere. Bursa de valori, la moment, nu

reprezintă participantul-leader, care ar concura, sau cel puţin ar coopera în domeniul de concentrare

a fluxurilor financiare semnificative, rămînînd doar la poziţia de înregistrare a tranzacţiilor cu

valorile mobiliare. În acest context de idei, credem că sectorul bancar, îndeplinind rolul

mecanismului investiţional real şi aplicabil în economie, trebuie să constituie pilonul de bază al

sistemului financiar în procesul armonizării cu structurile europene. Concomitent, nivelul ratelor de

dobîndă atît la depozitele, cît şi la creditele bancare acordate de către sistemul bancar trebuie

diminuate treptat.

Page 148: Igor Cibotaru Abstract

148

Armonizarea reglementărilor BNM şi a legislaţiei naţionale la normele internaţionale va

contribui la consolidarea sistemului bancar, contribuind, astfel, la majorarea gradului de

competitivitate bancară şi la creşterea nivelului de încredere a clienţilor în stabilitatea şi siguranţa

băncilor comerciale.

3. Regula bugetar-fiscală a Tratatului de la Maastricht a avut un impact semnificativ asupra

ciclurilor bugetare în cadrul UE, însă a creat puţine constrîngeri pentru politica bugetar-fiscală în

ţările-membre mari. De asemenea, toate ţările-membre ale UE au fost obligate să adopte reguli şi

standarde unificate de contabilitate în sectorul public pentru a asigura funcţionarea Procedurilor de

Deficit Excesiv PDE. Pe parcursul integrării în UME, ţările-membre ale UE au fost obligate să

depună la Comisia Europenă Rapoarte de Convergenţă cu explicarea modului în care pot fi atinse

obiectivele date sau să fie menţinute deficitul şi datoria publică sub nivelurile critice. Pentru a

deveni membru al UME, ţările trebuie să fie sub limitele stabilite de PDE pentru deficitul bugetar şi

datoria publică.

4. Pentru urmărirea tendinţelor actuale în dezvoltarea sectorului bugetar al R.Moldova, au fost

determinaţi indicatorii bugetari, care vizează nivelul, dinamica şi structura veniturilor, cheltuielilor,

datoriei publice şi a deficitului bugetar. Printre aspectele negative, menţionăm tendinţa actuală de

formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte, care nu poate fi pozitivă pentru ţara

noastră, întrucît afectează direct populaţia vulnerabilă. Fenomenul creşterii ponderii impozitelor

indirecte demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul sistem de impozitare directă,

motiv pentru care statul apelează, tot mai mult, la impozitele indirecte, impactul cărora este dificil

de identificat de către populaţie. De asemenea, vorbind în termeni calitativi, se observă o structură

ineficientă a cheltuielilor publice.

În ceea ce priveşte aplicarea politicii bugetar-fiscale, se consideră că criteriile de convergenţă

reprezintă indicatori ai unei politici macroeconomice generatoare de stabilitate. Astfel, considerăm

că, în R. Moldova, este necesară iniţierea unor acţiuni sau măsuri de politică macroeconomică

privind atingerea treptată a tuturor criteriilor prin includerea lor în strategia naţională de dezvoltare

pe termen lung şi, respectiv, în CCTM, şi care vizează:

- criteriul economic, identificat prin existenţa unei economii de piaţă funcţionale;

- implementarea unor prevederi specifice ale aquis-ului privind Uniunea Economică şi Monetară.

5. Analiza particularităţilor funcţionării pieţei financiare nebancare a scos în evidenţă mai

multe deficienţe în activitatea segmentelor componente. Netransparenţa, lipsa de informare şi lipsa

culturii investiţionale în R.Moldova s-au reflectat negativ asupra activităţii bursei de valori. Astfel,

bursa de valori naţională înregistrează un volum nesemnificativ de tranzacţii, dar nu toate băncile

comerciale sunt cotate la bursă şi nu toate apar la bursă în calitate de participanţi profesionişti, ceea

Page 149: Igor Cibotaru Abstract

149

ce condiţionează supleţea informaţiei prezentate despre calitatea unei societăţi bancare, limitînd

percepţia corectă a publicului larg.

În acest context, recomandăm intensificarea colaborării între sectorul bancar şi bursa de

valori a R. Moldova. Dacă facem o analiză a portofoliului investiţional al băncilor comerciale, vom

depista o situaţie deplorabilă în acest domeniu. Majoritatea băncilor comerciale preferă investiţiile

în valorile mobiliare de stat (menţionăm că şi acestea, sunt pur reprezentative), şi le ignoră pe cele

corporative. Această alegere a sectorului bancar denotă, încă o dată, că preferinţele investiţionale în

economia naţională ţin de stabilitatea şi continuitatea dezvoltării sectorului privat din R. Moldova.

6. Sectorul de asigurări din Moldova este nesemnificativ şi puţin dezvoltat, în comparaţie cu

alte ţări ale Uniunii Europene, deşi numărul societăţilor de asigurări este destul de mare, în raport cu

capacitatea pieţei. Cercetările efectuate permit elaborarea recomandărilor privind unele direcţii de

perfecţionare a asigurărilor în Republica Moldova:

elaborarea, pe o perioadă durabilă de timp, a unui program-concept, privind dezvoltarea

pieţei naţionale a asigurărilor, care ar determina extinderea cadrului legislativ al asigurărilor

şi ar lua în consideraţie obiecţiile asociaţiilor profesionale ale asigurătorilor şi ale Camerei

de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

mecanismul asigurării obligatorii, după cum demonstrează experienţa ţărilor, cu o economie

de piaţă dezvoltată, este pe larg folosit de stat în scopul garantării stabilităţii sociale şi al

accelerării dezvoltării economiei. Astfel, urmează a fi stabilite perspectivele asigurării

obligatorii în domeniul agrar, ecologic şi social, precum şi justificarea introducerii

tipurilor noi de asigurări obligatorii.

determinarea mecanismului participării asigurărilor în cadrul sistemului de creditare

ipotecară pe termen lung, atît în calitate de garant al compensării consecinţelor diferitelor

riscuri, cît şi în calitate de investitor instituţional, precum şi crearea unui sistem eficient

de asigurare de riscuri investiţionale;

asigurarea concordanţei regimului naţional de reglementare a asigurărilor şi a activităţii

de asigurare cu principiile şi standardele europene, precum şi dezvoltarea colaborării cu

autorităţile de supraveghere din alte state.

7. Aprecierea concordanţei strategiilor naţionale cu procesul ajustării cadrului legislativ al

Republicii Moldova la standardele europene reflectă eforturile considerabile privind alinierea

activităţilor din toate sferele sistemului financiar la standardele europene realizate în ultimii 3 ani de

către Guvernul R. Moldova şi instituţiile responsabile, în strictă concordanţă cu Planul de acţiuni R.

Moldova – Uniunea Europeană. Pentru perioada imediat următoare, armonizarea cadrului normativ

din sfera financiară a R. Moldova la cea europeană considerăm că trebuie să urmărească alinierea la

actele normative adaptate la nivel comunitar ce vizează regulamentele, directivele, deciziile,

Page 150: Igor Cibotaru Abstract

150

recomandările, rezoluţiile, avizele, acordurile şi convenţiile privind următoarele capitole: dispoziţii

financiare şi bugetare, impozitarea, uniunea economică şi monetară, libera circulaţie a capitalului,

instituţii, uniune vamală, întreprinderile mici şi mijlocii etc.

8. Înlăturarea deficienţelor şi atingerea obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova trebuie

să fie bazate pe valorificarea tuturor oportunităţilor existente, în special, a celor ce ţin de

proximitatea ţării cu UE şi de disponibilitatea organismelor financiare internaţionale de a acorda

asistenţă financiară ţării pe termen mediu. Concomitent, este importantă utilizarea punctelor forte

ale ţării pentru a reduce expunerea la riscurile potenţiale, îndeosebi la cele care se refera la

exacerbarea vulnerabilităţii ţării, creşterea sărăciei şi a inegalităţii populaţiei.

Armonizarea sistemului financiar al R. Moldova la exigenţele europene poate fi realizată în

mod treptat, prin determinarea clară a etapelor şi integrarea acestora în strategia naţională de

dezvoltare pe termen lung. Criza mondială actuală va conduce la schimbări majore în funcţionarea

sistemelor bancare şi a pieţelor de capital din Comunitatea Europeană, axîndu-se, în mare parte, pe

noi reglementări şi o supraveghere mai calitativă a operaţiunilor desfăşurate. Considerăm că, în

prezent, în R. Moldova, reglementarea şi supravegherea pieţelor bancare şi financiare constituie

puncte forte. Astfel, schimbările, ce se vor produce, în acest sens, în ţările europene, vor putea fi

implementate concomitent şi în ţara noastră.

Planul de cercetări de perspectivă:

Cercetarea proprietăţilor distinctive al sistemului financiar autohton în vederea determinării

elementelor de bază, relaţiilor de interdependenţă, factorilor de influenţă internă şi externă,

precum şi a multitudinii de funcţii pentru fiecare proprietate;

Elaborarea reprezentărilor-standard pentru fiecare componentă a sistemului financiar în

funcţie de structura acesteia, care permit soluţionarea problemelor în cadrul previziunii,

diagnosticului şi/sau rezolvării obiectivelor analizei economice.

Analiza detaliată a bugetului Uniunii Europene (formarea şi repartizarea resurselor

financiare) şi a legăturilor cu sistemele bugetare ale ţărilor-membre în scopul identificării

aportului financiar la bugetul european şi a beneficiilor în urma finanţărilor obţinute;

Elaborarea modelelor economico–matematice de formare şi mişcare a resurselor financiare

ale ţării, destinaţia funcţională a cărora trebuie să devină prognozarea, planificarea şi analiza

distribuirii valorii PIB şi alinierea lor la standardele europene.

Page 151: Igor Cibotaru Abstract

151

BIBLIOGRAFIE Legi şi acte normative

1. Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar şi procesul bugetar. Nr. 847 din 24.05.96. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 19-20 din 27 martie 1997.

2. Legea Republicii Moldova privind sistemul public de asigurări sociale. Nr. 489-XIV din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-4 din 6 ianuarie 2000.

3. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei (Banca Naţională a Moldovei). Nr. 599-XII din 11 iunie 1991. Acte normative cu privire la problemele economice, bancare şi bugetare (1990-1992). Chişinău, 1992.

4. Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Nr. 548-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56-57 din 12 octombrie 1995.

5. Legea Republicii Moldova privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Nr. 746-XV din 27.12.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 16 din 29 ianuarie 2002.

6. Legea Republicii Moldova privind finanţele publice locale. Nr. 491-XIV din 09.07.99. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 101–102 din 16 septembrie 1999.

Legea nr.397 – XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale; 7. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 14-15 din 12 februarie 1999.

8. Legea instituţiilor financiare. Nr. 550-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 1 ianuarie 1996.

9. Legea Republicii Moldova cu privire la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2004. Nr. 565 XV din 25.12.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6-12/74 din 1 ianuarie 2004.

10. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări. Nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-49 (2034-2036) din 6 aprilie 2007.

11. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr.129-XVI din 07.06.2007.

12. Codul Fiscal al R. Moldova. Nr. 1163-XIII din 24.04.97. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 62 din 18 septembrie 1997.

13. Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107-XV din 6.06.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 22 iunie 2002.

14. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepţiei şi obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Moldova pe termen mediu (2004-2007). Nr. 1012 din 13.09.2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 175-177/1201 din 24 septembrie 2004.

15. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Regulile de formare a rezervelor tehnice pe tipurile de asigurare în afară de viaţă (în redacţie nouă). Nr. 43 din 26.03.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 141-143/332 din 22 noembrie 2001.

16. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu pentru anii 2004-2006 şi a proiectului de buget pe anul 2004. Nr.1711 din 27.12.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 185. din 31 decembrie 2002.

17. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi a proiectului de buget. Nr.82 din 24.01.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24 din 3 februarie 2006.

18. Hotărîrea Guvernului privind programul de stat de trecere a R. Moldova la sistemul internaţional de contabilitate şi statistică. Nr.710 din 23.09.94. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 10 din 27 octombrie 1994.

19. Hotărîrea Guvernului R. Moldova privind Concepţia de reformare a sistemului statistic naţional în anii 1999-2002. Nr.305 din 14 aprilie 1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 29 aprilie 1999.

Page 152: Igor Cibotaru Abstract

152

20. Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 130 din 26 octombrie 2001.

Alte surse

21. Documente de politici: SCERS, SND [on-line]. http:www.gov.md 22. Documente de politici de colaborare şi rapoartele: Politici Europene de Vecinitate (PEV),

Planul de Acţiuni UE – R. Moldova (PdA) [on-line]. http: www.gov.md 23. Banca Naţională a Moldovei. Rapoarte anuale 2005, 2006, 2007, 2008 [on-line]. http:

www.bnm.org 24. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. [on-line]. http: www.statistica.md 25. Inspectoratul de stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii.

Raport anual 2006 [on-line]. http: www.issa.md 26. Activitatea Comisiei Naţionale a Pieţei financiare şi funcţionarea pieţei financiare

nebancare. Raport anual 2007 [on-line]. http: www.cnpf.md 27. Evaluarea stabilităţii sistemului financiar al Republicii Moldova. Raport FMI 2006 [on-line].

http: www.fssa.md 28. Analize de business şi economie [on-line]. Expert grup 2008. http: www.expertgrup.org 29. Buletin lunar BCE [on-line]. 2008. 30. Buletin informativ privind sistemul fiscal al Republicii Moldova 2006. [on-line]. http:

www.fisc.md 31. Suport informativ, Ce este CCTM? Un ghid succint privind CCTM şi rolul acestuia în

procesul de planificare a bugetului în Republica Moldova [on-line]. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Chişinău, 2006. http: www.minfin.md

32. Government Finance Statistics Yearbook / International Monetary Fund. - Washington, 2007.

33. European Union : public finance. – Luxembourg : Office for Official Publications of the European Communities, 2002.

34. ESA95 : manual on government deficit and debt. – Luxembourg Office for Official Publications of the European Communities, 2002.

35. EU excessive deficit procedure : Eurostat Metadata in SDDS format. Summary Methodology. 36. The World Bank. Transforming microfinancial institution: providing full financial sevices.

Washington, 2006. 37. The World Bank. Financial sector assessment. Washington, 2005.

CĂRŢI

38. Anghelache G. Finanţe publice I. Bucureşti: Economica, 2004. 157 p. 39. Bache I., George S. Politica în Uniunea Europenă. Chişinău: Epigraf, 2009. 664 p. 40. Bercea F., Bistriceanu Gh., Macovei E. Dicţionar de asigurări. Bucureşti: Economica, 1993.

344 p. 41. Brezeanu P. Finanţe publice şi fiscalitatea între teorie şi practică. Bucureşti: România de

Mîine, 1998. 220 p. 42. Brezeanu P. Instituţii financiare internaţionale. Bucureşti: Economica, 2005. 493p. 43. Bucătaru D. Finanţe. Iaşi: Editura Fundaţiei „Chemarea”, 1994. 157 p. 44. Caraganciu A., Iliadi Gh. Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în

economia de tranziţie. Chişinău: Editura ASEM, 1996. 252 p. 45. Casian A., Petroia A. Tranziţia: retrospective şi perspective, politica bugetar-fiscală.

Chişinău: GUNIVAS, 2002. 472 p. 46. Cairns W. Introducere în legislaţia Uniunii Europene. Universal Dalsi, 2001. 406 p. 47. Cîmpeanu, E. Politici moderne privind echilibrul financiar public. Bucureşti: Editura

Universitară, 2005. 231 p. 48. Cerna S. Unificarea monetară în Europa. Bucureşti: Enciclopedică, 1997. 129 p.

Page 153: Igor Cibotaru Abstract

153

49. Chiriţă N., Scarlat E. Politici macroeconomice. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Economică, 1998. 415 p.

50. Ciurel V. Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practice internaţionale. Bucureşti: ALL BECK, 2000. 680 p.

51. Cuevas C. Cooperative financial institutions: issues in governance, regulation, and supervision. Washington: The World Bank, 2006. 59 p.

52. Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, 1998. 53. Dicţionarul enciclopedic român. Bucureşti: Editura Politică, 1964. 54. Durand M. Bursa. Bucureşti: Humanitas, 1992. 153 p. 55. Fotescu S. Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova. Chişinău: A.S.E.M., 2001. 101 p. 56. Fotescu S. Sistemul de distribuire a asigurărilor şi modernizarea acestuia. Chişinău:

A.S.E.M., 2006. 291 p. 57. Galbraith J.K. Ştiinţa economică şi interesul public. Bucureşti: Editura Politică, 1982. 418 p. 58. Georgescu-Roegen N. Economie analitică. Bucureşti: Expert, 2000. 365 p. 59. Hans P. Istoria, rolul şi funcţiile BCE. Bucureşti: Economică, 2006. 232 p. 60. Hans P., Shuman H. Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare. Bucureşti:

Economică, 2006. 261 p. 61. Hoanţă N. Economie şi finanţe publice. Bucureşti: Polirom, 2000. 285 p. 62. Hîncu R. Cheltuieli pentru învăţămînt în condiţiile deficitului bugetar în Republica

Moldova. Chişinău: CEP ASEM, 2004. 170 p. 63. Lindberg L. The political dynamics of European Economic integration. London: Oxford

University Press, 1963. 233 p. 64. Lipsey R., Chrystal K. Economia pozitivă. Bucureşti: Economică, 1999. 983 p. 65. Manole T. Finanţe publice. Chişinău: AAP, 1998. 348 p. 66. Manole T. Finanţele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul

unităţilor administrativ-teritoriale. Chişinău: Epigraf, 2003. 240 p. 67. Matei Gh. Finanţe generale. Craiova: MONDO-EC, 1994. 299 p. 68. Molle W. Economia integrării europene. Teorie, practică, politici. Chişinău: Epigraf, 2009.

496 p. 69. Moşteanu T. Finanţe publice. Bucureşti: Editura Universitară, 2004. 352p. 70. Onofrei M. Impactul politicilor financiare asupra societăţii. Bucureşti: Economică, 2000. 34

p. 71. Palan R., Abbot J., Deans P. Strategiile statelor în economia politică globală. Chişinău:

Epigraf, 2007. 276 p. 72. Popescu C., Băbeanu M. Echilibrul înaintării. Bucureşti : Eficient, 1998. 459 p. 73. Profiroiu A. Economia sectorului public. Bucureşti: Editura Economică, 2001. 222 p. 74. Raţiu-Suciu C. Modelarea şi simularea proceselor economice. Bucureşti: Ed. Didactică şi

Pedagogică, 1995. 26 p. 75. Secrieru A. Finanţe publice. Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie

guvernamentală. Chişinău: Epigraf, 2004. 423 p. 76. Simon C. Băncile. Bucureşti: Humanitas, 1993. 168 p. 77. Stratulat O. Politica financiară. Chişinău: Ed. ASEM, 1997. 78. Stratulat O. Caracteristica generală a cheltuielilor publice. Chişinău: Ed. ASEM, 1997. 40 p. 79. Stroe R., Armeanu D. Finanţe. Bucureşti: Editura ASE, 2004. 349 p. 80. Sută N. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Bucureşti: Eficient, 2000.

Vol. I, 454 p. 81. Talpoş I. Finanţele României. Timişoara: Sedona, 1997. 335 p. 82. Tsoukalis L. Noua economie europeană. Chişinău: Arc, 2000. 314 p. 83. Văcărel I. Finanţe publice Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2001. 423 p. 84. Văcărel I. Politici economice şi financiare de ieri şi de azi. Bucureşti: Editura Economică,

1996. 384 p.

Page 154: Igor Cibotaru Abstract

154

85. Wright G., Nemec J. Finanţe publice: teorie şi practică în tranziţia central-europeană. Iaşi: Ars Longa, 2000, p. 430.

86. Barthe Marie-Annick. Economie de l’Union Europeenne. Paris: Economica, 2003. 397 p. 87. Beck T. Creating an efficient financial system: challenges. Washington, 2006. 43p. 88. Blasi J., Kroumova M., Kruse D. Kremlin Capitalism. Privatising the Russian Economy.

NY: Cornell University Press, 1996. 89. Buchanan J. The Public Finances: an introductory textbook. Homewood, 1970. 492 p. 90. Etienne J., Rival R. La dissertation economique. Paris: Armand Colin, 1994. 205 p. 91. Haas E. The Uniting of Europe: Political, Social and Economic Forces, 1950-1957.

Standford: Standford University Press, 1958. 154 p. 92. Levine R. Bank-Based or Market-Based Financial Systems: Which is Better? University of

Minnesota, 2000. 93. Musgrave R.A., Musgrave P.B. Publics Finance in Theory and Practice. New-York:

McGraw-Hill Book Company, 1989. 674 p. 94. Trotignon J. Economie europeenne. Paris: Hachette Superieur, 1997. 303 p. 95. Schiff M., Winters A. Integration regionale et developpement. Paris: Economica, 2004. 307

p. 96. Дробозинa Л. А. Финансы. Москва: Юнити, 2001. 475 p. 97. Глущенко В. В., Глущенко И. И. Финансы. Железнодорожный: ТОО НЦП «Крылья»,

1998. 414 p. 98. Глущенко В. В. Методические аспекты проектирования финансовой. Москва: Рук.

Деп. В ВИНИТИ, 1997г. 99. Ожегов С. И. Словарь русского языка. Москва, 1987. 749 p. 100. Сенчагов В. К., Архипов А. И. Финансы, денежное обращение и кредит. Москва:

Проспект, 1999. 487 с. 101. Стиглиц Д. Экономика государственного сектора. Москва: Infra-M, 1997. 718 p. 102. Ван Хорн Д. Основы управления финансами. Москва: Финансы и статистика, 1997.

799 p.

AUTOREFERATE, TEZE

103. Baurciulu A. Echilibrul financiar public la nivel macroeconomic. Teza dr. în economie. Chişinău, 2006, 190 p.

104. Bîrlea S. Eficientizarea mecanismului de gestiune a pieţei valorilor mobiliare în Republica Moldova. Teza dr. în economie. Chişinău, 2009, 175 p.

105. Chistruga M. Evoluţia dezvoltării economice a ţărilor Europei Centrale şi de Est în perioada post-integrare. Teza dr. în economie. Chişinău, 2009, 183 p.

106. Ciobanu S. Abordarea impactului procesului de transnaţionalizare prin prisma integrării ţărilor mici în economia mondială. Autoref. tezei dr. în economie. Chişinău, 2008, 28 p.

107. Ciubotaru M. Optimizarea macroeconomică în Republica Moldova: elaborarea sistemului de simulare. Autoref. tezei dr. hab. în economie. Chişinău, 2000, 25 p.

108. Cucu M. Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană. Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 191 p.

109. Cuhal V. Impactul politicii monetare asupra creşterii economice. Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 162 p.

110. Gogîrnoiu Gh. Perfecţionarea sistemelor fiscale în perspectiva integrării europene şi contribuţiei la formarea veniturilor bugetare (experienţe moldo-române). Teza dr. în economie. Chişinău, 2007, 240 p.

111. Juravschi L. Integrarea economică europeană şi incidenţele ei asupra comerţului exterior. Teza dr. în economie. Chişinău, 2006, 154 p.

Page 155: Igor Cibotaru Abstract

155

CONTRIBUŢII din cercetări ştiinţifice

112. Ciupagea C. Abordări teoretico-metodologice privind costurile şi beneficiile integrării

României în Uniunea Europeană. Centrul de Informare şi Documentare Economică. Bucureşti, 2004. 32 p.

113. Cojocaru P. şi alţii. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor. Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Economiei al R. Moldova, Centrul de Studiere a Problemelor Pieţei. Chişinău: Potos, 2002. 343 p.

114. Pop N. Riscurile Economice - o provocare la adresa securităţii naţionale. Centrul de Informare şi Documentare. Bucureşti, 2006. nr. 191.

115. Proiectul Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02 – Formare iniţială în afaceri europene pentru funcţionarii publici din administraţia publică centrală. Uniunea Economică şi Monetară. Institutul European din România. 2005.

116. Adam K. şi alţii. Study to analyse, compare, and apply alternative indicators and monitoring methodologies to measure the evolution of capital market integration in the European Union. Centre for Studies in Economics and Finance for the European Commission. Brussels, 2002.

117. Popov V. Financial System in Russia as compared to other transition economies : anglo-american versus german-japanese model. Moscow: Institute of Economic Forecasting, 1996. 43 p.

118. Ludlow P. Preparing for Membership, the eastward and southern enlargementof the EU. Center for European Policy Studies. Brussels, 2000. 17 p.

119. Mwenda K.K. Legal aspects of financial sevice regulations. Washington, 2006. 46 p. 120. Grauwe P., Schnabl G. Entry Strategies for the New Member States. Centre for Studies in

Economics and Finance for the European Commission. Brussels, 2004. 88 p. 121. Shojai R. Capital markets and nonbank financial instutions. Washington, 2004. 75 p.

din reviste

122. Botnari N., Fotescu S. Constituirea şi funcţionarea pieţei asigurărilor din Republica Moldova. În: Economica. 2000, nr 1, p. 85-87.

123. Cristea M., Băndoi A. Tendinţe pe piaţa reasigurărilor la nivel naţional şi internaţional. În: Revista tinerilor economişti. 2003, nr 1, p. 20-25.

124. Dobrescu E. Cît ne costă integrarea? În: Tribuna Economică. 2005, nr 6, p. 72-74. 125. Enache S. Contractul de reasigurare. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2003, nr. 11, p. 62-64. 126. Enache S., Enache E. Reasigurarea – tehnică de pulverizare a riscului. În: Finanţe, bănci,

asigurări. 2002, nr 3, p. 61-64. 127. EU economic data pocketbook. Pocketbooks. Eurostat. Quarterly. European Commission.

1-2009. 128. Fotescu S. Direcţii şi modalităţi de dezvoltare a asigurărilor şi reasigurărilor în medii

concurenţiale internaţionalizate cu tendinţe de globalizare. În: Analele Academiei de Studii Economice din Moldova. 2005, vol. 3, p. 236-239.

129. Fotescu S. Metode şi mecanisme de reglementare de către stat a activităţii de asigurare în condiţiile globalizării. În: Economie şi finanţe. 2001, nr. 10-11, p. 105-112.

130. Fotescu S. Mutaţii în evoluţia pieţei mondiale a reasigurărilor. În: Economica. 2004, nr 1, p. 75-76.

131. Galiceanu I., Galiceanu M. Rolul brokerilor în activitatea de asigurare şi reasigurare. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2004, nr 6, p. 62-64.

132. Garbalî D. Particularităţile efectuării operaţiunilor de reasigurare: diverse abordări ale conceptului „urmarea destinului asigurătorului”. În: Economica. 2006, nr 2, p. 73-75.

133. Gavriletea M. Tendinţe ale pieţei reasigurărilor. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2002, nr 8, p. 60-61.

Page 156: Igor Cibotaru Abstract

156

134. Gavriletea M. Tendinţe ale pieţei reasigurărilor în SUA şi UE. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2004, nr 10, p. 61-62.

135. Gribincea L. Contractul internaţional de reasigurare. În: Revista Naţională de drept. 2003. nr 3, p. 15-20.

136. Hîncu R., Gogîrnoiu Gh. Bugetul european şi politicile fiscale în perspectiva integrării europene. În: Economica. 2005, nr. 1, p.10-15.

137. Hîncu R., Chicu N. Impactul impozitelor indirecte asupra proceselor social-economice. În: Analele ASEM. 2004, p.273- 280.

138. Ivanov A. Unele etape de desfăşurare ale sistemului bugetar şi procesului bugetar în Republica Moldova. În: Fin-Consultant. 2005, nr. 11, p. 38.

139. Ionescu L. Operaţiuni de primire şi cedare în reasigurări. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2001, nr. 6, p. 57-58.

140. Lazari L., Mihăilă S. Tendinţe în dezvoltarea pieţei asigurărilor. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. 2005, vol. 2, p. 468 – 470.

141. Munteanu A. Evoluţia sistemului de asigurare în Republica Moldova. În: Fin-Consultant. 2005, nr. 8, p. 18-23.

142. Panovschi M. Reasigurare şi insolvabilitate. În: Finanţe, bănci, asigurări. 2001, nr 1. p. 58-62.

143. Toma A. Efectele unei eventuale integrări a R. Moldova în UE. În: Economica. 2006, nr 2, p. 102-103.

144. Berger A., Dai Q., Ongena S., Smith D. To what extent will the banking industry be globalized? A study of bank nationality and reach in 20 European nations. In: Journal of Banking and Finance. 2006, nr. 27, p. 383-415.

145. Caporaso J. Toward a normal science of regional integration. In: Journal of Public Policy. 1999, nr. 6, 160-164 p.

146. Demirgue K., Levine R. Financial Structure and Economic Growth. In: MIT Press, 2000. 147. Euro area and EU27 government deficit at 0.6% and 0.9% of GDP respectively. Provision

of deficit and debt data for 2007. Euro-indacators. In: Eurostat, News Release. 2008, nr 54.

148. Forester A. Britain and the negotiation of the Maasstricht Treaty: a critique of Liberal Intergovernamentalism. In: Journal of common Market Studies. 1998, nr. 36, p. 347-367.

149. Gorton G. Financial Intermediation. NBER. In:Working Paper. 2002, no 89289. 150. Guiso L., Haliassos M., Jappelli T. Houshold stockholding in Europe: where do we stand

and where do we go? In: Economic Policy. 2003, nr 36. p. 123-170. 151. Hoffmann S. The European Process at Atlantic crosspurposes. In: Journal of Common

Market Studies. 1964, nr. 3, pp. 85-109. 152. Jurgen von Hagen. Fiscal Rules and Fiscal Performance in the EU and Japan. In:

Discussion Paper. Series 2005, E-5. 153. King R.G. Finance and growth: Schumpeter might be right. In: Quarterly Journal of

Economics. 1993, no 108(3), p. 717-737. 154. Levine R. Financial Development and Economic Growth: Views and Agenda. In: Journal

of Economic Literature. 1997, no. 35(2), p. 688-726. 155. Lupi A. Tax revenue in the EU. In: Statistics in focus Economy and finance Eurostat.

2008, nr. 47. 156. Levine R. Financial Development and Economic Growth : Views and Agenda. In: Journal

of Economic Literature. 1997, June, vol. XXXV, p. 688–726. 157. Mishkin F.S. Financial Stability and the Macroeconomy. In: The Quarterly Journal of

Global Economies. London. 2003, September, vol. 28, nr 1, 210 p. 158. Paternoster A., Woyowczyk M., Lupi A. General government expenditure and revenue in

EU. In: Statistics in focus Economy and finance Eurostat. 2008. 159. Petersen M., Rajan R.Does distance still matter? The information revolution and small

business lending. In: Journal of Finance. 2002, nr. 57, p. 2533-2570.

Page 157: Igor Cibotaru Abstract

157

160. Thakor A.V. The design of financial systems : an overview. In: Journal of Banking and Finance. 2003, nr 20, p. 48.

161. Tranholm-Mikkelsen J. Neofuncţionalism: obstinate or obsolete? A reappraisal in the light of the new dinamism of the European Community. In: Millenium. 1991, nr 20, 22p.

162. Wallace H. Piecing the Integration Jigsaw Together. In: Journal of European Public Policy. 1999, nr. 6, p. 155-179.

163. Безгубенко Л. И. Финансовая система Украины в условиях экономики переходного периода. В: Финансы Украиы. 1996, № 9, с. 13-19.

164. Василик О.Д. Державнi фiнанси Украйни. В: Финансы Украиы. 1997, № 5, с. 5-9. 165. Опарин В.В. Финансовая система: теоретические основы и практические аспекты ее

разработки на Украине. В: Финансы Украиы. 1998, № 9, с. 6-10. 166. Шокун В. В. Финансовая система страны: состояние и направления реформирования

В: Экономика Украины. 1997, № 1, с. 9-12.

din lucrări ştiinţifice

167. Allen F., Gale D. Comparing Financial systems. In: MIT Press. 2000. 168. Allen F., Oura H. Sustained Economic Growth and the Financial System. In: Discussion

Paper, IMES. 2004, Series E-17. 169. Calvo G., Kumar M. Financial Markets and Intermediation. In: Financial Sector Reforms

and Exchange Arrangements in Eastern Europe. Occasional paper. 1993, no. 102. 170. Hale D. Can America Achieve a Soft Landing or Why the Equity Market Boom is an

Experiment in Corporate Resources Reallocation. Chicago: Zurich Financial Services, 2000.

171. Hartmann Ph., Maddaloni A., Manganelli S. The euro area financial system: structure, integration and policy initiatives. In: ECB Working paper. 2003, no. 230, p.55.

172. Kawalec S., Kluza K. Challenges of Financial Systems Development. In: Working Paper for the session “Banking and Capital Markets : The Unfulfilled Promise in Europe and Central Asia. Prague, 2000. p. 23-27.

173. Santos J., Tsatsaronis K. The cost of barriers to entry: evidence from the market for corporate euro bond underwriting. In: paper presented at the launching workshop of the ECB-CFS research network on “Capital Markets and Financial Integration in Europe” Frankfurt, 2002.

174. Stulz M. Rene. Does Financial Structure Matter for Economic Growth?: A Corporate Finance Perspective. In: Working Paper. University of Ohio & World Bank. 2000, no. 8928.

din materialele simpozioanelor 175. Cojuhari A., Manole T. Particularităţile finanţelor publice ale Republicii Moldova în

contextul cerinţelor „Cartei Europene”. În: Racordarea sistemului financiar la exigenţele integrării europene: Tezele conf. int. ASEM. Chişinău, 2004, p.20-27.

176. Fotescu S. Problemele racordării asigurărilor la standardele internaţionale. În: Probleme regionale în contextul procesului de globalizare: Tezele simpoz. int., 9-10 octombrie 2002. Chişinău, 2002, p. 146-149.

177. Juravsch L. Integrarea economică regională în contextul economic contemporan. Integrare europeană şi competivitate economică: simpoz. int. Chisinău, 2004, p.124-126.

178. Manole T. Racordarea finanţelor publice ale Republicii Moldova la cerinţele standardelor europene. În: U.T.M. la 40 de ani – 1964-2000: conf. tehnico-ştiinţifică jubiliară a colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor. Chişinău, 2004, p.196-197.

Page 158: Igor Cibotaru Abstract

158

179. Adjaoute K., Danthine J. European financial integration and equity returns: a theory-based assessment. In: The Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.

180. Ciampolini M., Rohde B. Money market integration: a market perspective. In: The Operational Framework of the Eurosystem and Financial Markets: int. conf. Frankfurt, 2000.

181. Crockett A. Market discipline and financial stability. In: BIS Speeches: int. conf. 2001. 182. Dermine J. European banking: past, present and future. In: The Transformation of the

European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference, ECB. Frankfurt, 2003.

183. Mishkin S. F. The Economics of Mone. In: Banking and Financial Marktes: Conference in Washington, 2006

184. Mishkin F.S. To the New Perspectives on Financial Globalization. In: Banking and Financial Marktes: Conference in Washington. 2007.

185. Rajan R., Zingales L.Banks and markets the changing character of European finance. In: Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.

186. Rosengren E., Comment on European banking: past, present and future. In: The Transformation of the European Financial System: Proceedings of the 2nd ECB Central Banking Conference. Frankfurt, 2003.

DOCUMENTE ELECTRONICE

187. Dăianu D. Stabilitatea sistemului financiar [on-line]. Bucureşti, 2005.

http://www.bloombiz.ro/ business/ stabilitatea-sistemului-financiar. 188. Duisenberg W. The role of financial markets for economic growth [on-line]. Central

Bank Articles and Speeches, 2001. http://www.bis.org/review /r010601b.pdf 189. Noyer C. Financial System for Economic Growth [on-line]. Third Conference of the

Monetary Stability Foundation, Frankfurt on Main, 2006. http://www.bundesbank.de/ download/vfz/konferenzen/20060706_07_frankfurt/paper1_noyer.pdf.

190. ECB Statistical Data Warehouse [on-line]. http://sdw.ecb.europa.eu 191. Eurostat, Economy and finance, Government statistics

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/pls/portal/url/page/PGP_DS_GFS/PGE_DS_GFS_0 192. Eurostat, the Statistical Office of the European Communities [on-line]. 2007.

http://www.eu-financial-system.org/April2002%20Papers/Santos.pdf 193. Eurostat.Taxation trends in the European Union [on-line]. 2008.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ 194. Guide of Cost Benefit Analzysis of Investment Projects[on-line]. 2008.

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/guides/cost/guide2008_en.pdf 195. Gotişan I. Impactul politicilor economice din Republica Moldova în perspectiva de

integrare europeană [on-line]. 2004. www.ipp.md/public/biblioteca/51/ro/St~Gotisan~fin.doc

Page 159: Igor Cibotaru Abstract

159

ANEXE

Page 160: Igor Cibotaru Abstract

160

ANEXA 1

Figura A1.1. Structura fluxurilor financiar-monetare intermediate de sistemul bancar

Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38, p.60] În baza schemei prezentate, se pot identifica două fluxuri financiar-monetare intermediate de sistemul bancar european:

1. formarea fluxurilor financiar-monetare bazate pe resurse interne: a. resursele provenite din finanţele publice, şi anume din bugetul consolidat al ţării (bugetul de stat,

local, al asigurărilor sociale de stat, al fondurilor speciale, al mijloacelor extrabugetare, al Trezoreriei Statului). Mobilizarea acestor resurse este realizată prin implicarea sistemului bancar, unde contribuabilii, prin intermediul conturilor deschise, transferă impozitele şi taxele. Ulterior, aceste resurse sunt direcţionate spre acoperirea cheltuielilor prevăzute în bugetul consolidat al statului.

b. resursele provenite de la agenţii economici sub formă de disponibilităţi băneşti temporar libere, păstrate pe conturile bancare şi resursele financiare sedimentate în depozitele oferite de băncile comerciale. În urma gestiunii aceastor resurse, băncile comerciale, la dispoziţia clienţilor lor, le distribuie sub formă de plăţi efectuate la ordinul clientului, sub formă de credite acordate, sub formă de dobînzi achitate depunătorilor bancare etc.

c. alimentarea conturilor instituţiilor publice, resursele cărora provin din finanţarea bugetară pe numele lor;

d. resursele populaţiei, care apar în sistemul bancar sub formă de depozite bancare şi conturi curente – pe de o parte, utilizarea cărora se face la discreţia titularului de cont. Pe de altă parte – beneficiar al creditelor bancare.

2. formarea fluxurilor financiar-monetare bazate pe resurse externe: pe lîngă posibilitatea de mobilizare a resurselor financire pe piaţa internă, băncile comerciale pot procura resurse financiare şi pe pieţele externe – credite contractate de la BERD, BIRD, BM, credite guvrnamentale etc.

SISTEMUL BANCAR

refinanţare

BANCA CENTRALĂ A

STATULUI

SISTEMUL BĂNCILOR

COMERCIALE

TREZORERIA STATULUI

ALTE BĂNCI ŞI INSTITUŢII SPECIFICE

Utilizarea resurselor

Finanţe publice

Finanţe private (agenţii economici)

Instituţii publice

Populaţia

Resurse interne

Resurse externe

Acoperirea cheltuielilor componentelor bugetului

consolidat

Agenţii economici

Instituţiiler publice

Populaţia

Alte cheltuieli externe

Page 161: Igor Cibotaru Abstract

161

ANEXA 2

ordine de bursă

Figura A2.2. Structura fluxurilor financiare intermediate de piaţa de capital

Sursa: elaborat de autor în baza sursei [38, p.63]

Piaţa de capital intermediază gestionarea fluxurilor financiare astfel: 1. intermediază, pe de o parte, emitenţii de titluri şi vînzătorii acestora, care adresează ordine de vînzare

societăţilor de intermediere, în vederea satisfacerii deficitelor de capital; pe de altă parte, posesorii de capitaluri băneşti adresează tot societăţilor de intermediere ordinele de cumpărare a titlurilor de valoare;

2. societăţile de intermediere ale pieţei financiare au drept scop acumularea şi mobilizarea tuturor ordinelor de vînzare şi cumpărare a titlurilor de valoare;

3. ca efect al executării ordinelor de bursă, are loc deplasarea fluxurilor financiare de la posesorii de capitaluri spre vînzătorii de titluri. Astfel, deţinătorii titlurilor, după primirea contravalorii acestora, pierd dreptul conferit de deţinerea titlurilor şi pierd dreptul la primirea unui dividend/dobîndă;

4. reflectarea efectelor executării ordinelor de bursă se realizează în conturile participanţilor pe piaţa de capital – cumpărătorii de titluri intră în posesia acestora, diminuîndu-şi valoarea soldurilor financiare şi restructurîndu-şi portofoliul investiţional, pe cînd deţinătorii de titluri îşi majorează conturile cu suma titlurilor de valoare vîndute şi intră în posesia unor capitaluri financiare, ulterior, gestionate de posesor după dorinţa sa.

Piaţa financiară - Societăţi de intermediere - Pieţe reglementate

Statul

Agenţii economici

Instituţiile bancare

Instituţiile financiare

Populaţia

Centralizarea ordinelor de vînzare; Centralizarea ordinelor de cumpărare; Stabilirea cursului de echilibru între cerere şi ofertă pe fiecare categorie de valori mobiliare; Efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare; Efectuarea viramentelor din conturile cumpărătorilor de valori mobiliare în conturile vînzătorilor

Efectele executării ordinelor de bursă (generează fluxuri

financiare)

a) vînzătorii de titluri încasează contravaloarea titlurilor vîndute (corespunzător executării ordinelor de vînzare)

b) cumpărătorii de titluri efectuiază plata titlurilor

cumpărate (conform ordinelor de cumpărare)

EXECUTAREA ORDINELOR

Posesorii de titluri de valoare - adreasează ordine de vînzare a

titlurilor pe care le posedă societăţilor de intermediere

Posesorii de capitaluri băneşti - adresează ordine de cumpărare de

titluri societăţilor de intermediere

1

1

2

2

4

3

Page 162: Igor Cibotaru Abstract

162

ANEXA 3 Tabelul A3.1. CRONOLOGIA INTEGRĂRII EUROPENE [59, p16]

Iulie 1952 Comunitatea Europeană a Cărbunelului şi Oţelului stabilită

între Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda Ianuarie 1958 Aceleaşi state formează Comunitatea Economică Europeană şi

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) Ianuarie 1973 Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie aderă la cele trei

Comunităţi Europene Ianuarie 1981 Grecia aderă la cele trei Comunităţi Europene Ianuarie 1986 Spania şi Portugalia aderă la cele trei Comunităţi Europene Februarie 1987

Este adoptată Legea Europei Unice (Single European Act)

Noiembrie 1993

Intră în vigoare Tratatul Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht), semnat în februarie al anului 1992. Acesta formează structura UE, bazată pe trei piloni: (i) prezenţa celor trei Comunităţi Europene; (ii) promovarea politicii externe şi de securitate unice; (ii) justiţia, afacerile interne/poliţia şi cooperarea judiciară în problemele criminalităţii.

Ianuarie 1995 Austria, Finlanda şi Suedia aderă la cele trei Comunităţi Europene

Mai 1999 Intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, care înlocuieşte Acordul Comunităţii Economice Europene şi Acordul Comunităţii Europene

Februarie 2003

Intră în vigoare Acordul de extindere a Uniunii Europene, semnat în 2001

Mai 2004 Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia aderă la Uniunea Europeană

Iunie 2004 Statele-membre ale UE semnează acordul creării Constituţiei UE

Ianuarie 2007 România şi Bulgaria aderă la Uniunea Europeană

Page 163: Igor Cibotaru Abstract

163

ANEXA 4

Figura A4.3. Corelaţiile dintre bugetul general şi bugetul de stat [67, 85]

Bug

etul

gen

eral

con

solid

at (B

GC

)

Bugetul de stat (BS)

Bugetele locale (BL)

Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS)

Bugetul public naţional

Bugetul fondurilor speciale (BFS)

Bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din BS, BASS, BL sau BFS

Bugetul instituţiilor publice autonome

Bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii

Bugetul creditelor externe rambursabile, contractate direct sau garantate de stat

Bugetul fondurilor externe nerambursabile

Creditele externe acordate

Transferuri între bugete

Fonduri extrabugetare

Fonduri comunitare

Ajustări

Page 164: Igor Cibotaru Abstract

164

ANEXA 5

Figura A5.4. Ponderea principalelor componente ale cheltuielilor publice în anul 2006, % [191]

transferuri sociale agenţilor economici alte transferuri sociale cheltuieli de salarizare cheltuielile intermediare

cheltuielile capitale cheltuieli pentru deservirea datoriei publice alte cheltuieli

Page 165: Igor Cibotaru Abstract

ANEXA 6

Ponderea deficitului(-) / excedentului(+) bugetar în PIB, %

-10,0

-8,0

-6,0

-4,0

-2,0

0,0

2,0

4,0

6,0

2004 2005 2006 2007

Ung

aria

Gre

cia

Portu

galia

Polo

nia

Italia

Reg

atul

Uni

t

Mal

ta

Fran

ta

Slov

acia

Ceh

ia

Ger

man

ia

UE-

27

Aust

ria

Rom

ania

Slov

enia

Cip

ru

Litu

ania

Belg

ia

Leto

nia

Ola

nda

Luxe

mbu

rg

Span

ia

Irlan

da

Sued

ia

Bulg

aria

Esto

nia

Finl

anda

Dan

emar

ca

UE-

15

Figura A6.5. Ponderea deficitului / excedentului bugetar în PIB [191]

Page 166: Igor Cibotaru Abstract

166

ANEXA 7

Ponderea datoriei publice în PIB, %

0,0

20,0

40,0

60,0

80,0

100,0

120,0

Esto

nia

Luxe

mbu

rg

Leto

nia

Rom

ania

Litu

ania

Slov

enia

Irlan

da

Bulg

aria

Ceh

ia

Slov

acia

Dan

emar

ca

Finl

anda

Span

ia

Reg

atul

Uni

t

Polo

nia

Sued

ia

Ola

nda

UE-

27

Aust

ria

Portu

galia

Ung

aria

Fran

ta

Cip

ru

Ger

man

ia

Mal

ta

UE-

15

Belg

ia

Gre

cia

Italia

2004 2005 2006 2007

Figura A7.6. Ponderea datoriei publice în PIB, % [191]

Page 167: Igor Cibotaru Abstract

167

ANEXA 8

Tabelul A8.2. Dinamica veniturilor Bugetului Public Naţional al Republicii Moldova, [24, 31, 103]

Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 PIB, mln. lei 27619 31992 36755,3 44068,8 53353,7 62840,3 - în % faţă de anul precedent 106,3 107,4 107,5 104,8 103,0 107,2

Venituri totale ale Bugetului Public Naţional, mln.lei

9430,1 11407,6 14694,9 17847,8 22292,0 25516,9

Ponderea în PIB, % 34,1 35,6 39,9 40,5 41,8 40,6 Veniturile Bugetului de Stat (fără transferuri, granturi), mln.lei

4571,7 5613,4 7951,9 9852,6 13078,7 14902,4

în veniturile totale 48,4 49,2 54,0 55,2 58,7 58,4 Ponderea în PIB 16,5 17,5 21,6 22,4 24,5 23,7

Veniturile Bugetelor Locale fără transferuri şi granturi, mln.lei

2083,6 1935,9 2137,5 2428,9 3038,7 2874,6

în veniturile totale 22,0 17,0 14,5 13,6 13,6 11,3

Ponderea În PIB 7,5 6,0 5,8 5,5 5,7 4,6

Veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale Stat, fără transferuri, mln.lei

1978,2 2492,5 2972,2 3686,6 4365,5 5460,6

în venituri totale 21,0 22,0 20,2 20,7 19,5 21,4 Ponderea În PIB 7,1 7,8 8,1 8,4 8,2 8,6

Venituri extrabugetare, total, (fonduri şi mijloace speciale), mln.lei

794,9 1040,3 1191,1 1491,2 1524,2 1844,2

în veniturile totale 8,4 9,1 8,1 8,4 6,8 7,2 Ponderea în PIB 2,8 3,2 3,2 3,4 2,9 2,9

Veniturile Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistenţa Medicală, mln.lei

1,7 325,5 442,2 557,5 841,4 1211,1

în veniturile totale N/A 2,8 3,0 3,1 3,8 4,7 Ponderea în PIB N/A 1,0 1,2 1,3 1,6 1,9

Page 168: Igor Cibotaru Abstract

168

ANEXA 9

Tabelul A9.3 Dinamica cheltuielilor Bugetului Public Naţional al Republicii Moldova [24, 31, 103]

Indicatorii 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Cheltuieli totale ale Bugetului Public Naţional, mln.lei 9147,3 11256,0 13937,2 17978,5 22415,6 26146,9

Ponderea în PIB, % 33,1 35,2 37,9 40,8 42,0 41,6 Cheltuielile Bugetului de Stat (total), mln.lei 4255,0 5411,9 6954 9177,7 14257,1 16466,0

în cheltuieli totale 46,5 48,1 50,0 51,0 63,6 63,0 Ponderea în PIB 15,4 16,9 19,0 20,8 26,7 26,2 Cheltuielile Bugetului de stat (fără transferuri totale), mln.lei

3045,0 3773,1 4332,0 7627,7 8243.1 10831,9

în cheltuieli totale 33,3 33,5 31,1 42,4 36,8 41,4 Ponderea în PIB 11,0 11,8 11,8 17,3 15,4 17,2 Cheltuielile Bugetelor Locale, mln.lei 2788,6 2924,2 3782,0 4817,0 5627,1 6432,0

în cheltuieli totale 30,2 26 27,1 26,7 25,1 24,6 Ponderea în PIB 10,2 9,1 10,3 10,9 10,5 10,2 Cheltuielile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, mln.lei

2173,8 2768,9 3691,7 4382,8 5244,6 6315,1

în cheltuieli totale 23,7 24,6 26,5 24,4 23,4 24,2 Ponderea în PIB 7,8 8,6 10,0 9,9 9,8 10,0 Cheltuieli extrabugetare, total (fondurile şi mijloacele speciale), mln.lei

715,5,0 852,3 1023,5 1262,4 1359,7 1481,0

în cheltuieli total 7,8 7,6 7,3 6,1 7,0 5,7 Ponderea în PIB 2,6 2,6 2,8 2,5 2,9 2,4 Cheltuielile Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistenţa Medicală, mln.lei

12,0 937,5 1108,0 1485,4 1894,6 2572,0

în cheltuieli total 0,1 8,3 8,0 8,3 8,5 9,8 Ponderea în PIB 0,04 2,9 3,0 3,4 3,6 4,1

*Cheltuielile extrabugetare, începînd cu 2005, se includ în componenţa bugetului de stat. În tabelul dat, aceste cheltuieli pentru perioada 2005-2008 se consideră ca parte a veniturilor bugetului de stat, inclusiv veniturile fondurilor şi mijloacelor extrabugetare.

Page 169: Igor Cibotaru Abstract

169

ANEXA 10

Tabelul A10.4. Modificarea cerinţelor faţă de capitalul minim necesar pe parcursul existenţei sistemului bancar în Republica Moldova

Data intrării în vigoare a

cerinţei minime faţă

de capital

Cerinţa minimă faţă de capital

Nominalizarea actului normativ

Remarcă

21.06.1993 300 mil. ruble – pentru bănci înfiinţate ca SRL sau SA tip închis; 1 mlrd. ruble – pentru bănci de tip deschis; 1 mlrd. ruble – pentru bănci mixte; 250 mil. ruble – pentru bănci private şi cooperatiste.

NormA nr.1 privind reglementarea activităţii băncilor comerciale (hot. CA al BNM din 21.06.1993).

Cerinţa este stabilită pentru fondul statutar al băncilor.

05.11.1993 4 mil. lei – pentru bănci înfiinţate ca SRL sau SA tip închis; 8 mil. lei – pentru bănci de tip deschis; 2 mil. dolari SUA – pentru bănci mixte; 0,5 mil. dolari SUA – pentru sucursalele băncilor mixte.

Regulamentul nr.4 cu privire la modul de deschidere şi de încetare a activităţii băncilor comerciale (hot. CA al BNM din 05.11.1993).

Cerinţa este stabilită pentru fondul statutar al băncilor.

31.05.1995 1 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (proces verbal nr.17 din 31.05.1995, MO al RM nr.67 din 30.11.1995).

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

31.12.1995 4 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (proces verbal nr.17 din 31.05.1995, MO al RM nr.67 din 30.11.1995).

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

La 01.01.1996 a intrat în vigoare Legea instituţiilor financiare 31.12.1997 8 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa

capitalului ponderat la risc (proces verbal al CA al BNM din 25.12.1997, MO al RM nr.8 din 30.01.1998).

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

30.06.1999 12 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.367 din 04.12.1998.

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

31.12.1999 16 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.367 din 04.12.1998.

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

30.06.2000 24 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.182 din 16.07.1999

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

31.12.2000 32 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.182 din 16.07.1999

Cerinţa este stabilită pentru capitalul normative total al băncilor.

30.09.2002 32 mil. lei Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc (MO al RM nr.130 din 10.10.2001).

Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I

30.06.2004 40 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003

Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I

30.06.2005 45 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003

Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I

31.12.2005 50 mil. lei Hotărîrea CA al BNM nr.275 din 13.11.2003

Cuantumul capitalului minim necesar a fost stabilit pentru capitalul de gradul I

Page 170: Igor Cibotaru Abstract

170

ANEXA 11

Tabelul A11.5. Dinamica emisiunii de valori mobiliare în R.Moldova, în perioada 2000-2008

[24, 26] Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Numărul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni

217 172 130 104 114 81 88 87 13

Volumul emisiunilor efectuate la înfiinţarea societăţilor pe acţiuni (mil. lei)

1144,3 697,6 466,4 324,8 1646,2 375,4 683,7 1274,5 220,59

Numărul emisiunilor de obligaţiuni

0 0 0 0 0 0 3 0 0

Volumul emisiunilor de obligaţiuni (mil. lei)

0 0 0 0 0 0 4,46 0 0

Total emisiuni de valori mobiliare (mil. lei)

1144,3 697,6 466,4 324,8 1646,2 375,4 688,16 1274,5 220,59

Notă: datele statistice pentru anul 2008 sunt preluate din Buletinul trimestrial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, trimestrul III-2008

Tabelul A11.6. Evoluţia tranzacţiilor de cumpărare şi a celor de vînzare a valorilor mobiliare cu participarea investitorilor străini [26]

2004 2005 2006 2007 2008 Tranzacţii de cumpărare, mil. lei 12,4 59,8 141,59 425,7 95,2 Tranzacţii de vînzare, mil. lei 12,2 61,1 126,92 377,9 53,9 Moşteniri şi donaţii 11,4 0,003 2,29 0,005 0,16 REPO 0 29,7 0 0 0 Alte tranzacţii 1,4 11,5 109,48 45 0,012

Sursa: Buletinul trimestrial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, trimestrul III-2008

Page 171: Igor Cibotaru Abstract

171

ANEXA 12

Fig.A12..7. Numărul şi valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa secundară

a valorilor mobiliare [26]

Fig.A12.8. Dinamica tranzacţiilor extrabursiere

în perioada 2003-2007 [26]

Page 172: Igor Cibotaru Abstract

172

ANEXA 13 Tabelul A 13.7. Cele mai puternice companii de pe piaţa de asigurări, în funcţie de prime de asigurare

încasate şi cota de piaţă [26]

№d/r

Denumirea Companiei de Asigurare

Prime de asigurare încasate 2006, lei

Prime de asigurare încasate 2007, lei

Modificarea procentuală a primelor

încasate, %

Cota de piaţă

2006, %

Cota de piaţă

2007,%

Modificarea procentuală

cotei de piaţă, %

1 MOLDASIG SRL 138948583 218342809 57,14 24,86 30,15 5,29 2 ASITO SA 121223611 137199549 13,18 21,69 18,95 -2,74 3 CARAT SA 30797355 51542642 67,36 5,51 7,12 1,61 4 MOLDCARGO SRL 35189715 49769389 41,43 6,3 6,87 0,58 5 DONARIS-GROUP SA 39650299 46021933 16,07 7,09 6,35 -0,74 6 GRAWE ASIGURARE DE

VIATA 19760676 32603599 64,99 3,54 4,5 0,97

7 MOLDOVA-ASTROVAZ SRL 23442080 27779778 18,5 4,19 3,84 -0,36 8 AFES-MOLDOVASRL 24775160 26287058 6,1 4,43 3,63 -0,8 9 ACORD-GRUP SRL 8560755 17225319 101,21 1,53 2,38 0,85 10 GARANTIE SA 20214124 14444134 -28,54 3,62 1,99 -1,62 11 ARTAS SRL 10078853 11924650 18,31 1,8 1,65 -0,16

Tabelul A13.8. Topul asigurătorilor după despăgubiri achitate în 2007 [26] Compania de

Asigurari Despăgubiri 2007 Încasări 2007 % -ul

despăgubirilor Cota de piaţă

% 1 ASITO 54487935 137199549 39,71 18,95 2 Moldasig 48102319 218342809 22,03 30,15 3 Afes-M 25918461 26287058 98,6 3,63 4 Moldcargo 19367608 49769389 38,91 6,87 5 Donaris Group 17359584 46021933 37,72 6,35 6 Carat 14991081 51542642 29,08 7,12 7 Garanţie 13356135 14444134 92,47 1,99 8 Moldova Astrovaz 12067642 27779778 43,44 3,84 9 Exim-Asint 4901707 11355972 43,16 1,57 10 Transelit 3831280 11697533 32,75 1,62 Total

incasat/despăgubit pe piaţă

235338974

724198103

32,5

82,08

Page 173: Igor Cibotaru Abstract

173

ANEXA 14

Tabelul A14.9. Clasamentul companiilor pe tipuri de asigurări în anul 2007 [26]

Compania de Asigurari Despăgubiri 2007

Încasări 2007

% -ul despăgubirilor

Cota de piaţă%

AORCA 1 ASITO 15818025 50290467 31,45 32,39 2 Moldasig 14884167 40236882 36,99 25,91 3 Donaris Group 4278005 11689864 36,6 7,53 4 Transelit 3626952 10131771 35,8 6,52 5 Carat 3431419 9566051 35,87 6,16 Total încasat /despăgubit pe piaţă 57651914 155282322 37,13 78,51 Carta Verde

1 Moldasig 5579211 42352374 13,17 32,41 2 ASITO 7642231 31900142 23,96 24,41 3 Carat 4791261 30398355 15,76 23,26 4 Moldova Astrovaz 8413128 18113335 46,45 13,86 5 Edict 1414992 7908132 17,89 6,05 Total încasat /despăgubit pe piaţă 28313376 130672338 21,67 100 CASCO 1 Moldasig 15218285 25168760 60,46 17,18 2 ASITO 9996624 23927888 41,78 16,34 3 Donaris Group 11781785 22923590 51,4 15,65 4 Moldcargo 14836457 19560166 75,85 13,35 5 Carat 3584835 6429305 55,76 4,39 Total încasat /despăgubit pe piaţă 77790849 146466060 53,11 66,92 Accidente 1 ASITO 1401260 4566202 30,69 23,97 2 Moldasig 327599 4510607 7,26 23,68 3 Grawe 291969 2271407 12,85 11,92 4 Garantie 229335 2094193 10,95 10,99 5 Acord-Grup 0 1064596 0 5,59 6 Donaris Group 145738 1031337 14,13 5,41 Total încasat /despăgubit pe piaţă 3331402 19050643 17,49 81,56 Asig. Bunuri 1 Moldasig 23383759 79445689 29,43 30,21 2 ASITO 11475578 37641162 30,49 14,31 3 Donaris Group 12605852 29113064 43,3 11,07 4 Moldcargo 14840092 25710284 57,72 9,78 5 Afes-M 24553679 21851828 112,36 8,31 | Total încasat /despăgubit pe piaţă 110855189 263018772 42,15 73,67

Page 174: Igor Cibotaru Abstract

174

ANEXA 15

Tabelul A15.10. Topul eficienţei asigurătorilor, în anul 2007

[26] Denumirea companiei Prime, lei Profit, lei Prime/

despăgubiri coeficient

ROE ROA Valoarea în clasament,

puncte 1 GRAWE ASIGURARE 32,603,299 8,008,322 52.62 55.6% 18.8% 0.4963 2 MOLDCARGO 49,769,389 11,335,849 2.57 49.0% 23.1% 0.4423 3 ARTAS 11,924,650 3,020,334 4.33 53.7% 19.3% 0.4300 4 GARANTIE 14,444,134 2,276,281 1.08 56.9% 11.6% 0.4214 5 MOLDASIG 218,342,809 8,959,129 4.54 47.1% 4.7% 0.4113 6 ACORD-GRUP 17,225,319 2,566,312 56.61 39.7% 23.0% 0.3909 7 AFES-MOLDOVA 26,287,058 4,625,217 1.01 49.6% 11.1% 0.3819 8 MOLDOVA-ASTROVAZ 27,779,778 7,867,014 2.30 41.3% 20.2% 0.3670 9 EDICT 8,943,351 3,094,331 5.35 33.7% 15.1% 0.2850 10 GALAS 9,803,576 985,357 2.91 33.9% 9.8% 0.2623 11 CARAT 51,542,642 1,790,040 3.44 32.4% 4.4% 0.2481 12 DONARIS-GROUP 46,021,933 3,028,330 2.65 26.8% 11.3% 0.2353 13 VICTORIA ASIGURARI 10,060,871 3,150,218 6.52 22.3% 8.8% 0.1908 14 ASITO 137,199,549 13,809,650 2.52 12.2% 4.8% 0.1712 15 TRANSELIT 11,697,533 1,534,623 3.05 17.4% 9.3% 0.1543 16 ASIVIT 1,208,216 399,402 1.72 19.1% 7.9% 0.1538 17 ALIANTA-MOLDCOOP 1,172,287 759,665 7.52 15.8% 11.9% 0.1506 18 SIGUR-ASIGUR 2,626,116 2,981,673 25.68 12.0% 8.3% 0.1337 19 AUTO-SIGURANTA 6,835,332 1,276,437 2.67 14.4% 6.8% 0.1242 20 COMPAS 260,307 265,186 3.93 12.0% 9.5% 0.1136 21 ASTERRA GRUP 10,104,128 95,066 41.69 0.9% 0.6% 0.0433 22 ASCARGO 43,194 120,737 0.00 4.5% 4.0% 0.0429 23 EXIM-ASINT 11,355,972 381,780 2.32 3.7% 1.5% 0.0351 24 NOTABIL-POLIS 4,500 116,200 0.06 3.1% 2.6% 0.0289 25 IPB DELTA ASIGURARI 2,057,821 75,798 5.27 2.7% 1.0% 0.0258 26 VITORIASIG 6,693,011 299,450 3.02 1.8% 1.3% 0.0209 27 DASC-PLUS 1,174,469 5,540 5.24 0.3% 0.3% 0.0074

Page 175: Igor Cibotaru Abstract

175

ANEXA 16

Lista capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la Uniunea Europeană

Capitolul 1: Libera circulaţie a mărfurilor Capitolul 2: Libera circulaţie a persoanelor Capitolul 3: Libera circulaţie a serviciilor Capitolul 4: Libera circulaţie a capitalului Capitolul 5: Dreptul societăţilor comerciale Capitolul 6: Politica în domeniul concurenţei Capitolul 7: Agricultura Capitolul 8: Pescuitul Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor Capitolul 10: Impozitarea Capitolul 11: Uniunea economică şi monetară Capitolul 12: Statistică Capitolul 13: Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă Capitolul 14: Energia Capitolul 15: Politica industrială Capitolul 16: Întreprinderile mici şi mijlocii Capitolul 17: Ştiinţa şi cercetarea Capitolul 18: Educaţie, formare profesională şi tineret Capitolul 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei Capitolul 20: Cultura şi politica în domeniul audiovizualului Capitolul 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale Capitolul 22: Protecţia mediului înconjurător Capitolul 23: Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii Capitolul 24: Justiţie şi afaceri interne Capitolul 25: Uniune vamală Capitolul 26: Relaţii externe Capitolul 27: Politica externă şi de securitate comună Capitolul 28: Control financiar Capitolul 29: Dispoziţii financiare şi bugetare Capitolul 30: Instituţii Capitolul 31: Diverse

Page 176: Igor Cibotaru Abstract

ANEXA 17

Tabelul A17.11 Corespunderea sistemului bugetar al Republicii Moldova criteriilor de la Maastricht

Indicatori Limita de

referinţă a UE (%)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

PIB, mln.MDL (1) x 16019,6 19051,5 22555,9 27618,9 32031,8 37651,9 44754,4 53353,7 62840,9 PIB, mln.USD x 1288,4 1478,2 1631,9 2089,2 2570,8 2934,2 3468,0 4713,6 6042,3 Deficit / PIB, % (1) -3,0 -1,0 -0,01 -0,5 1,6 0,4 1,5 -0,3 -0,3 -1,0 Rata de schimb (la sf.per.), MDL/USD (1) x 12,3833 13,0909 13,8220 13,220 12,4600 12,8320 12,9050 11,3192 10,4002 Datoria externă brută, mln.USD (2) x 1722,05 1677,57 1818,45 1930,37 1883,22 2072,40 2528,11 3324,30 4125,471 Datoria externă brută, mln.MDL x 21324,7 21960,9 25134,6 25519,5 23464,9 26593,0 32625,3 37628,4 42905,7 Datoria externă brută / PIB, % (2) x 133,12 115,27 111,43 92,40 73,26 70,63 72,90 70,53 68,28 Datoria publică externă, mln.USD (4) x 815,73 750,94 775,30 808,93 699,42 657,60 718,23 765,80 778,50

Datoria publică externă, mln.MDL (2) x 10101,4 9830,5 10716,2 10694,1 8714,8 8438,3 9268,8 8668,2 8096,6

Datoria publică externă (5)/ PIB, % (2) x 63,1 51,6 47,5 38,7 27,2 22,4 20,7 16,2 12,9 Datoria de stat internă, mln.MDL x 2022,2 2400,5 2821,4 2920,4 3714,1 3787,1 3790,18 3748,66 3509,9 Datoria de stat internă / PIB, % (3) x 12,6 12,6 12,5 10,6 11,6 10,1 8,5 7,0 5,6 Datoria publică, mln.MDL (2) x 12123,6 12231,0 13537,6 13614,5 12428,9 12225,4 13059,0 12416,9 11606,5 Datoria publică / PIB, % (2) 60,0 75,7 64,2 60,0 49,3 38,8 32,5 29,2 23,3 18,5 1 Conform Rapoartelor anuale ale BNM pe anii 2000-2007. 2 Calculat de autor în baza datelor din tabel. 3 Informaţia privind executarea bugetului consolidat. 4 „Datoria externă brută a Republicii Moldova la sfîrşit de perioadă, 2000 – tr.II 2008”. Informaţia operativă a BNM la 25 septembrie 2008. 5 Datoria publică = Datoria guvernamentală directă + Datoria garantată de guvern

Page 177: Igor Cibotaru Abstract

ANEXA 18

Directiva de evaluare a activelor cu considerarea riscului. [20]

Anumite tipuri de active, practic, nu sunt legate de niciun risc, de exemplu, numerarul. În acelaşi timp, creditarea comercială presupune, în acest context, 100%. Astfel, activele bancare sunt clasificate în patru categorii cu riscul 0%, 20%, 50% şi 100%.

Activele din categoria I – 0% cuprind: 1) numerarul din casă; 2) cambii de trezorerie; 3) obligaţiile B.N.M., rezervarea obligată.

Activele din categoria II – 20% cuprind: 1) H.V.S.; 2) Credite garantate de Guvernul R.M.; 3) Depozitele post-restant în băncile următoarelor ţări: Austria, Australia,

Belgia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Danemarca, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Canada, Luxemburg, Mexic, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, SUA, Turcia, Finlanda, Franţa, Cehia, Suedia, Elveţia, Japonia. Activele din categoria III – 50% cuprind:

1) activele asigurate cu prima ipotecă nu mai mult de 90 de zile; 2) saldo al conturilor corespondente în băncile fostei URSS.

Activele din categoria IV – 100% cuprind: 1) pămîntul, clădirile, utilajul; 2) creditele curente şi expirate (fără procente).

Page 178: Igor Cibotaru Abstract

178

ANEXA 19

Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc [20] În corespundere cu Convenţia de la Basel, de la 1/I – 1993, s-au introdus de comun acord noi cerinţe faţă

de capital: - corelaţia capitalului de nivelul 1 faţă de activele estimate la risc trebuie să fie nu mai joasă de 4%; - corelaţia capitalului total (de primul şi al 2-lea nivel) faţă de activele evaluate la risc trebuie să fie nu

mai joasă de 8%. Capitalul de gradul întîi este componenta de bază a capitalului normativ total, care include:

1. Acţiuni ordinare; 2. Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate şi acţiuni preferenţiale cu dividende fixate necumulative emise

cu termen nelimitat; 3. Surplus de capital (mijloacele băneşti obţinute de la comercializarea acţiunilor peste valoarea nominală

(fixată), incluse la punctele 1. şi 2.); 4. Profitul nedistribuit şi rezerve obţinute sau majorate ca rezultat al distribuirii profitului; minus suma totală a următoarelor; 5. Mărimea necompletă a reducerilor pentru pierderi de la credite şi leasing financiar (fondul de risc); 6. Active nemateriale nete.

Capitalul de gradul doi este componenta suplimentară a capitalului normativ total şi include: 1. Acţiuni preferenţiale cumulative şi parţial cumulative cu scadenţă nefixată; 2. Surplusul de capital atribuit acţiunilor preferenţiale cumulative şi parţial cumulative, inclusiv acţiunilor

preferenţiale convertibile în acţiuni ordinare sau în alte clase de acţiuni preferenţiale; 3. Datorii subordonate cu scadenţă nefixată, cu condiţia să corespundă următoarelor cerinţe:

a. sînt neasigurate şi complet achitate; b. nu sunt recuperabile la cererea deţinătorului; c. rambursarea datoriei este solicitată de către deţinător peste un termen nu mai mic de 5 ani de la data apariţiei

acesteia şi cu condiţia obţinerii permisiunii prealabile a Băncii Naţionale; d. pot fi disponibile pentru a acoperi piederile fără ca banca să fie nevoită să înceteze activitatea; e. în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea

satisfacerii cerinţelor acţionarilor; f. contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate.

4. Datorii subordonate cu scadenţă şi acţiunile preferenţiale, răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută prin decizia de emitere a lor, recuperabile cu termen limitat cu condiţia că îndeplinesc următoarele condiţii:

a. sînt neasigurate şi complet achitabile; b. au un termen minimal fix pînă la scadenţă nu mai mic de cinci ani; c. nu sînt recuperabile pînă la scadenţă la cererea deţinătorului; d. în cazul lichidării datoria se achită după onorarea cerinţelor tuturor creditorilor băncii, dar înaintea

satisfacerii cerinţelor acţionarilor; e. contractul să nu stipuleze clauze care ar putea anula caracteristicile datoriilor subordonate; f. în ultimii cinci ani pînă la scadenţă, se va aplica în fiecare an o amortizare de 20% pentru a reflecta

descreşterea valorii acestor instrumente; g. suma totală a datoriei subordonate şi a acţiunilor, răscumpărarea şi/sau convertirea cărora este prevăzută

prin decizia de emitere a lor, cu termen limitat incluse în capitalul de gradul II trebuie limitată la 50% din suma capitalului de gradul I;

5. Minus mărimea sumei Capitalului de gr.II care depăşeşte mărimea sumei Capitalului de gr.I. Diferenţa dintre capitalul total (primul şi al 2-lea nivel) şi cota de participare la capital a altor bănci constituie capitalul total normativ (C.T.N.). În dependenţă de mărimea C.T.N., băncile comerciale din Moldova primesc diferite categorii de licenţe şi, în consecinţă, prestează un spectru variat de servicii financiare.

Page 179: Igor Cibotaru Abstract

179

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmînd să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ciubotaru Igor

Page 180: Igor Cibotaru Abstract

180

CURRICULUM VITAE Igor Cibotaru

Data şi locul naşterii: 21 iunie 1977, R. Moldova, Sângerei Studii: • Academia de Studii Economice, Facultatea Finanţe, Chişinău; • Academia Naţională de Informaţii, Facultatea Ştiinţe ale Comunicării, Bucureşti, România Activitatea profesională: 2003 – 2005 Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, militar; 2005 – curent Ministerul Economiei, şef-adjunct Direcţia Regimuri Comerciale şi O.M.C. Domeniile de activitate ştiinţifică: Finanţe, monedă, credit, relaţii economice internaţionale. Participări la foruri ştiinţifice: • Conferinţa a V-a Ştiinţifică Studenţească, din 11-12 aprilie 1997, ASEM, Chişinău;

• Conferinţa a VII-a Ştiinţifică Studenţească „Problemele Economice Actuale în Viziunea Tineretului Studios” din 1-2 aprilie 1999, ASEM, Chişinău;

• Conferinţa Ştiinţifică Internaţională a Tinerilor Cercetători, Ediţia I, „Cercetarea Economică a Tinerilor Savanţi în Condiţiile Edificării Societăţii Bazate pe Cunoaştere”, din 27 iunie 2008, ASEM, Chişinău;

• Simpozionul Internaţional al Tinerilor Cercetători, din 18-19 aprilie 2008, Ediţia a VI-a, ASEM, Chişinău;

• Dezvoltarea economică în contextul aspiraţiei de integrare europeană. Perspective şi Realizări. 23-24 octombrie 2009. USM, Chişinău,

Lucrări ştiinţifice: 6 articole, 5 materiale ale comunicărilor ştiinţifice. Date de contact: Adresă: Chişinău, str. Coca 35/1, ap. 29; Telefon: 068 00 66 39; e-mail: [email protected]