METODA OBSERVAŢIEI

Observaţia reprezintă contemplarea intenţionată a unui obiect, document, fenomen sau proces,

este cunoaşterea ştiinţifică a unei realităţi prin contemplare intenţionată şi metodică având ca finalitate

înregistrarea (consemnarea) datelor.

Caracteristici:- provine din ştiinţele naturii;- este vizuală (de cele mai multe ori);-este un proces activ;- este urmată de înregistrare (consemnare); - trebuie ferită de idei preconcepute;- într-o cercetare mai amplă este prima etapă.

TIPURI DE OBSERVAŢIE

1. Observaţie întâmplătoare

2. Observaţie sistematică (activă, intenţionată, provocată). Acesta este proprie investigaţiei

ştiinţifice şi se desfăşoară sub diferite forme care au denumiri specifice. Caracteristica acestui tip de

observaţie este că porneşte de la o anumită idee anticipativă a rezultatelor care pot fi obţinute şi a

consecinţelor acestora.

Spre deosebire de observaţia întâmplătoare, observaţia sistematică are următoarele caracteristici:

- este fundamentată teoretic;

- este integrală şi analitică,;

- este metodică şi condusă după anumite reguli;

- este repetată şi verificabilă;

- presupune o anumită codificare a operaţiilor şi un anumit sistem de variabile şi

factori acceptaţi de toţi cercetătorii;

- apelează la procedee moderne de analiză cantitativă;

- îndeplineşte funcţii explicative şi prospective.

3. Observaţie de tip senzorial: observaţia simplă – făcută doar cu organele de simţ (văz, auz,

kinestezic);

4. Observaţia directă şi observaţia experimentală

5. Observaţia extensivă şi observaţia intensivă

6. Observaţia longitudinală şi transversală

7. Observarea participativă şi observaţia ascunsă

8. Observaţiile pedagogice, psihologice, sociologice etc., în funcţie de domeniul de aplicare

9. Observaţia statistică

10. Autoobservaţia

11. Observaţie “armată” (intermediată)

1

CE SE POATE OBSERVA

În domeniul kinetoterapiei vom întâlni, în special, observaţii făcute asupra proceselor dirijate,

organizate şi conduse raţional cum este procesul de recuperare, procesul de pregătire a cadrelor etc. În

centrul atenţiei vor sta investigaţiile privitoare la comportamentul motric (capacitatea de control a unor

segmente, coordonarea neuromusculară, orientarea în spaţiu, echilibru, amplitudinea mişcărilor, mers,

gesturi), răspunsul la anumite proceduri (programe) de recuperare, medicamente (culoarea

tegumentului, reacţia sau răspunsul musculaturii,) comportament psihic şi social (tonusul psihic,

atitudinea pacientului faţă de diferite elemente etc.). Astfel, subiecţii vor fi observaţi în următoarele

situaţii:

- procese de recuperare;

- activităţi cotidiene – profesionale, recreative;

- sistem educaţional şi de învăţare specifică (motrică).

OBSERVAŢIA POATE FI ÎNDREPTATĂ ASUPRA

- individului (evoluţia recuperării pacientului);

- grupului (clasificat pe afecţiuni);

- evoluţia procesului de recuperare în cazul unor afecţiuni;

- relaţiilor dintre pacient şi kinetoterapeut (medic);

DIFICULTĂŢILE OBSERVAŢIEI

- Observaţia spontană (întâmplătoare) este fragmentară, lipsită de obiectivitate, vagă, lipsită de

precizie, nu este argumentată în scris, nu este judecată critic.

- Observaţia ştiinţifică are la rândul ei o serie de neajunsuri:

- este percepţie a unui fenomen şi deci depinde de factorii care determină natura acestui proces

psihic (acuitate senzorială, stabilitatea sau mobilitatea atenţiei);

- eficienţa şi valoarea observaţiei depind de calitatea observatorului, de orientarea lui ştiinţifică în

domeniul respectiv;

- depinde de capacitatea de înţelegere a celui care observă (de aceea se impune dublarea lui cu

aparate de înregistrare);

- unele fenomene apar la un interval mare de timp, altele sunt foarte complexe şi de scurtă durată;

- particularităţile individuale şi de sexe pot influenţa calitatea observaţiei.

CONDIŢIILE OBSERVAŢIEI

Caracterul fundamentat teoretic şi metodologic al observaţiei este dat de următoarele

caracteristici:

1. trebuie să se facă deliberat;

2

2. să aibă scopuri precis formulate – scopul să fie în concordanţă cu ipoteza formulată;

3. să aibă sarcini precis formulate şi în conformitate cu scopul sau sarcinile urmărite;

4. să se desfăşoare metodic şi sistematic (după un program, cu regularitate);

5. să se efectueze o înregistrare fidelă şi exigentă a datelor observate;

6. prelucrarea şi interpretarea datelor trebuie să fie exigentă;

7. să se realizeze o pregătire a observatorului şi a observaţiei.

ÎNREGISTRAREA OBSERVAŢIEI

Complexitatea, durata în timp a fenomenelor observate impun cercetătorului pregătirea unor

tehnici de înregistrare care să asigure obiectivitatea observaţiei. Înregistrarea observaţiei se poate face

prin organele de simţ, prin intermediul sau cu ajutorul aparatelor şi instrumentelor adecvate (aparate de

filmat, camere video, casetofoane etc.). conduita motrică şi verbală a subiectului, ca şi performanţele

sale vor fi înregistrate pe fişe de observaţie.

Fişa de observaţie va cuprinde rubrici speciale pentru fenomenele previzibile şi impuse

cercetării. În funcţie de specific şi de scopul urmărit va avea şi spaţii pentru consemnarea unor

fenomene neaşteptate sau mai puţin întâlnite. Notarea se face de regulă prin semne sau simboluri –

unele consemnări mai largi se fac prin descriere terminologică succintă.

Prelucrarea şi interpretarea datelor. Prelucrarea poate fi cantitativă şi calitativă. Fişele de

observare sunt analizate, continuându-se chiar cu codificarea elementelor de detaliu, dacă acestea au

apariţie frecventă, fiecare fişă va fi adnotată cu date sau aprecieri carte conduc spre anumite concluzii.

ETAPELE UNEI CERCETĂRI CARE ARE LA BAZĂ METODA OBSERVAŢIEI

1. stabilirea tematicii cercetării şi a sarcinilor de lucru

2. precizarea ipotezei de lucru

3. selecţionarea subiecţilor

4. pregătirea observaţiei (pregătirea observatorului, pregătirea instrumentelor de lucru, realizarea

fişei de observaţie)

5. observaţia pilot (de probă)

6. observaţia propriu-zisă

7. centralizarea datelor

8. prelucrarea şi interpretarea rezultatelor

9. formularea concluziilor şi a recomandărilor

3