NormePrezentare_Licenta2015

5
UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU–MUREȘ MAROSVÁSÁRHELYI MŰVÉSZETI EGYETEM FACULTATEA DE ARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ NORME MINIMALE PRIVIND PREZENTAREA LUCRĂRILOR DE LICENȚĂ LA DEPARTAMENTUL DE TEATRU ȘI ARTE VIZUALE 1. Forma de prezentare Lucrarea va fi redactată pe calculator cu toate semnele diacritice, listată pe o singură faţă, pe format A4, în două exemplare compactate (un exemplar în mod obligatoriu broşat şi cartonat care va rămâne în arhiva bibliotecii, cel de al doilea exemplar se va restitui absolventului după finalizarea sesiunii de licenţă), însoţite de referatul de recomandare al conducătorului ştiinţific. Se recomandă folosirea fontului Times New Roman al soft-ului Microsoft Word, dimensiunea 12 pt. tip regular, spaţiu între rânduri 1,5 pt. Lucrarea de licenţă va conţine studiul asupra rolului/spectacolului/proiectului teatral, de minimum 30 de pagini, la programele de studiu: Artele spectacolului - actorie, Artele spectacolului - regie, Artele spectacolului - păpuși-marionete, Artele spectacolului - coregrafieScenografie și eveniment artistic) şi minimum 50 de pagini, la programele de studiu: Teatrologie (Jurnalism teatral Pedagogie muzicală, la care se adaugă anexele. Prima pagină va avea următoarea structură: 1 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU-MUREȘ FACULTATEA DE ARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DEPARTAMENTUL DE TEATRU ȘI ARTE VIZUALE LUCRARE DE LICENȚĂ CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: CONF.UNIV.DR. PRENUMELE ŞI NUMELE ABSOLVENT: PRENUMELE ŞI NUMELE MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU-MUREȘ FACULTATEA DE ARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DEPARTAMENTUL DE TEATRU ȘI ARTE VIZUALE TITLU LUCRĂRII DE LICENȚĂ CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: CONF.UNIV.DR. PRENUMELE ŞI NUMELE ABSOLVENT: PRENUMELE ŞI NUMELE

description

norme

Transcript of NormePrezentare_Licenta2015

ACTORIE

UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TRGUMURE

MAROSVSRHELYI MVSZETI EGYETEMFACULTATEA DE ARTE N LIMBA ROMN

NORME MINIMALE

PRIVIND PREZENTAREA LUCRRILOR DE LICENLA DEPARTAMENTUL DE TEATRU I ARTE VIZUALE1. Forma de prezentare

Lucrarea va fi redactat pe calculator cu toate semnele diacritice, listat pe o singur fa, pe format A4, n dou exemplare compactate (un exemplar n mod obligatoriu broat i cartonat care va rmne n arhiva bibliotecii, cel de al doilea exemplar se va restitui absolventului dup finalizarea sesiunii de licen), nsoite de referatul de recomandare al conductorului tiinific. Se recomand folosirea fontului Times New Roman al soft-ului Microsoft Word, dimensiunea 12 pt. tip regular, spaiu ntre rnduri 1,5 pt.Lucrarea de licen va conine studiul asupra rolului/spectacolului/proiectului teatral, de minimum 30 de pagini, la programele de studiu: Artele spectacolului - actorie, Artele spectacolului - regie, Artele spectacolului - ppui-marionete, Artele spectacolului - coregrafie, Scenografie i eveniment artistic) i minimum 50 de pagini, la programele de studiu: Teatrologie (Jurnalism teatral i Pedagogie muzical, la care se adaug anexele. Pe copert se vor nscrie: Prima pagin va avea urmtoarea structur:

2. Structura lucrrii

Coperta cuprinde antetul universitii, cu majuscule, coordonatorul tiinific al lucrrii, numele autorului tezei. Coperta nu se numeroteaz, nici prima pagin. Cuprinsul va conine titlurile tuturor capitolelor nsoite de numrul paginii la care ncepe fiecare capitol. Lucrarea se numeroteaz ncepnd cu pagina 3. Argumentul lucrrii va conine motivaia alegerii temei lucrrii de licen, un scurt rezumat, precum i aportul personal sau gradul de noutate.Materialul va fi mprit n capitole, subcapitole, paragrafe, dar nu mai mult de patru grade de titluri. Orice titlu se va scrie centrat, cu majuscule i va fi precedat de un simbol numeric, ncepnd cu cifra 1, urmat de un punct; dac este cazul, vor urma i alte cifre, desprite ntre ele prin puncte, n funcie de gradul titlului subordonat (ex.: 1. Capitol; 1.1. Subcapitol; 1.1.1. Paragraf). Titlurile de importan secundar se vor amplasa la cap de rnd.

Dup titluri nu se pune punct; regula este valabil i pentru titlurile de capitole i subcapitole; excepie fac titlurile urmate de subtitluri (de ex.: coli de teatru ale epocii moderne. coala de teatru stanislavskian). Dac lucrarea conine anexe, acestea se vor amplasa la sfritul volumului, i nu la sfritul capitolului. Anexele trebuie s aib titlu, iar trimiterile din text la anexe se vor face ca i n cazul figurilor i tabelelor.

3. Probleme de limb

Pentru o scriere corect recomandm:

Dicionarul explicativ (ediia 1996, Editura Univers Enciclopedic); ndreptarul ortografic, ortoepic i de punctuaie (ediia 1996, Editura Univers Enciclopedic);

Aplicarea hotrrii Prezidiului Academiei Romne privind revenirea la grafia cu i sunt.

Cuvintele strine inserate n text se vor culege italic.

4. Materialul ilustrativ

Figurile i fotografiile se prezint separat de text i e de preferat ca ele s nu depeasc formatul de text al paginii. n cazul diagramelor care reprezint variaii calitative, pe axele de coordonate (la capete i n afara desenului) se vor indica doar simbolurile mrimilor n cauz; n schimb, n cazul diagramelor cantitative axele de coordonate vor cuprinde valorile i unitile de msur corespunztoare mrimilor ce variaz.Figurile se numeroteaz n continuare pe capitole. Trimiterea din text la o anumit figur sau mai multe figuri se va face astfel: fig. 2, sau fig. 1 i 2, sau fig. 1-3. Legenda i numrul figurii sau fotografiei se culeg cu corp mai mic.5. Materialul tabelar

Tabelele dintr-o lucrare trebuie s aib o prezentare unitar. Se recomand ca fiecare s fie numerotat i s aib un titlu. Titlul se scrie drept i centrat deasupra tabelului. Numerotarea tabelului se face deasupra titlului. Trimiterile din text la tabele se vor face scriind drept cuvntul tabel urmat de numrul lui. Dac exist tabele care cuprind note, acestea se vor scrie imediat dup tabel, nu la sfritul paginii i nici n corpul tabelului.

6. Bibliografia

Bibliografia se plaseaz la sfritul lucrrii, dup anexe. De regul, lucrrile se scriu n ordinea alfabetic a numelor autorilor, numerotndu-se cu cifre arabe urmate de punct; cnd sunt doi sau mai muli autori pentru o lucrare, regula privitoare la ordinea alfabetic este valabil doar pentru primul nume.Trimiterile din text la bibliografie se fac scriind drept, ntre paranteze, numrul de ordine al lucrrii i, eventual, pagina; exemplu: [3, p.291]. Titlul lucrrii se scrie exact cum este tiprit n publicaia citat, cu meniunea c n cazul limbii romne ortografia trebuie actualizat conform normelor Academiei Romne. Exemple de scriere a bibliografiei:

1. Berlogea, I., Teatrul romnesc n secolul XX, Bucureti, Editura Fundaiei Culturale Romne, 2000.

7. Elaborarea notelor

Dac lucrarea conine note de subsol, acestea se vor marca ntr-un singur mod (cu cifre arabe). Toate notele menionate pe o pagin trebuie s se regseasc n subsolul paginii respective. De regul, ordinea datelor este urmtoarea: prenumele (eventual la brbai: iniiala) i numele autorului, titlul lucrrii (scris italic), volumul, oraul, editura (facultativ), anul, pagina; de exemplu:

1H. Deleanu, Teatru antiteatru teatru, Bucureti, Editura Cartea Romneasc, 1972, p.33;

Dac n cadrul notelor se fac mai multe referiri la aceeai lucrare, se procedeaz n felul urmtor:

cnd se face imediat sub prima menionare a lucrrii, se nlocuiete cu Ibidem, adugndu-se doar pagina;

cnd apare mai departe, dup ali autori, se d numele autorului, iar titlul lucrrii i celelalte date despre ea se nlocuiesc cu op.cit.;

cnd autorul apare cu mai multe lucrri care nu se reiau imediat, ci dup alte note, se trece numele autorului, titlul lucrrii (eventual prescurtat i continuat de ), apoi pagina. La aceeai not, cnd un autor e trecut cu mai multe lucrri, numele lui se nlocuiete cu Idem.

De exemplu:

1O. Drimba, Istoria literaturii universale, vol.I-II, Bucureti, Editura Saeculum i Vestala, 1999, p.253;

2Ibidem, p.274;

3J. Kott, Shakespeare, contemporanul nostru, ELU, Bucureti, 1969;

4O. Drimba, op.cit., p.128;

8. Componena lucrrii:Teza de licen trebuie s cuprind aproximativ 70% text propriu, citatele pot ocupa pn la 30% din text.

9. Predarea lucrrii de licen:

Termenul de predare a lucrrii de licen: 22 iunie 2015, ora 15:00 nscrierea la examenul de licen se poate efectua n perioada 15 - 19 iunie 2015. Examenele vor fi programate n perioada 29 iunie - 3 iulie 2015.Acte necesare pentru nscrierea la examenul de licen:

cerere de nscriere tipizat (de la secretariat);

fia de lichidare a datoriilor (de la secretariat); lucrarea conform normelor de prezentare specifice pentru fiecare program de studiu;

certificat de competen lingvistic (se eliberez de compartimentul secretariat pentru absolvenii care au frecventat cursurile de limba englez);

referatul de recomandare a conductorului tiinific;

2 fotografii (mrimea ).

Director Departament,

Decan,Conf.univ.dr. Daniela Lemnaru

Prof.univ.dr. Oana Leahu

MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALE

UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TRGU-MURE

FACULTATEA DE ARTE N LIMBA ROMN

DEPARTAMENTUL DE TEATRU I ARTE VIZUALE

LUCRARE DE LICEN

CONDUCTOR TIINIFIC:

CONF.UNIV.DR. PRENUMELE I NUMELE

ABSOLVENT:

PRENUMELE I NUMELE

Sesiunea iulie

2015

MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALE

UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TRGU-MURE

FACULTATEA DE ARTE N LIMBA ROMN

DEPARTAMENTUL DE TEATRU I ARTE VIZUALE

TITLU LUCRRII DE LICEN

CONDUCTOR TIINIFIC:

CONF.UNIV.DR. PRENUMELE I NUMELE

ABSOLVENT:

PRENUMELE I NUMELE

Sesiunea iulie

2015

PAGE 3