nimicuriNr. 102/18 mart. 2015

VitalieVitalie e moldovean, se trage dintr-o comună de dincolo de Prut care are rezonanțe

istorice ce te pun să pui mâna pe sabie, dar nu pe oricare sabie, ci pe sabia lui Ștefan Vqdă.Ce-o fi căutat Vitalie pe la Slatina nimeni nu pricepe, dar în fiecare an își vernisează

câte o expoziție pe aici. Știu că fusese prieten și cu Nicolae Truță, și cu Spiru Vergulescu, și cu Florin Rogneanu. Dar toți prietenii lui au plecat dincolo, numai că el nu i-a uitat. Poate că l-o fi atras natura peisagistică a mireselor lui Nae, poate că l-o fi atras natura citadină a culorilor reci din tablourile lui Spiru, poate că l-or fi atras străzile vechi și clădirile cenușii uitate năruite prin orașul de jos…

Sufletul unui artist se ghicește după poezia artei lui, bucuria culorii se întrevede după liniștea și după sărbătoarea din sufletul său, iar întrebările pe care ți le pui privind lucrările lui, își au răspunsuri în zbaterea bătăilor inimii creatorului… Privind oricare tablou al lui Vitalie, ești răscolit de o căldură aparte, în fața oricărei lucrări, te crezi în casa ta, și primești o liniște degajată de dincolo de pânze și de vopseluri… Poate că e căldura degajată de întrebările pe care și le pune creatorul și de zbaterea de dincolo de nesomnul lui… Te crezi așezat comod în fața șemineului în care lemnele trosnesc oferind căldura arderii prin trecerea tăcută de la o lume sigură, solidă a copacului prins în rădăcinile seculare ale existenței lui, către lumea atât de efemeră a cenușii aruncate undeva, dincolo, poate niciunde… O fi și liniștirea unui suflet aruncat prin lume, de la Londra, până la Tokio, și revenit acasă, pentru că numai acasă poate înțelege el mersul lucrurilor, și numai acasă creatorul e înțeles pe deplin de ai lui..

Strada citadină a tablourilor lui Vitalie te coboară în epoca medievală, dincolo de ce credeai tu, și dincolo de ce știai tu despre strada aceea pe care ai călcat-o de atâtea ori, și-ți răscolește trăirile. Te simți aruncat acolo, dincolo de timp, pe alt caldarâm decât caldarâmul pe care-l știai tu, printre trăsurile și printre chivuțele de acum două sute de ani. Cu toate că în tablou nu se văd nici trăsuri și nici chivuțe, se înțeleg numai căutările creatorului pentru a oferi privitorului o dragoste de frumos, o liniștire armonioasă a sufletului și o așezare a întrebărilor într-un tărâm pe care ni-l dorim și pe care-l visăm cu toții, Raiul… Poate că armonia creației lui Vitalie te duce cu gândul la armonia artei bizantine a ortodoxismului incipient, de atunci, de înainte de ar veni păgânii să pângărească o Sfântă Sofia care îndrăznise singură să sfideze Roma…

Căldura degajată de caldarâmul străzilor din tablourile lui Vitalie degajează în miezul sufletului tău o bucurie și o liniște care nu se văd și care nu se înțeleg pe stradă… Parcă milioane de picături inundă lucrările lui Vitalie, parcă o ploaie cromatică a abundenței de frumos cade peste străzi, peste clădiri, și peste priviri… Privind florile lui Vitalie, ești inundat de ușurința de a nu-ți mai pune întrebări și, inconștient, încerci să miroși niște tablouri… Clovnii te fac să încerci să zbori dincolo de lumea care nu mai înțelege azi zborul arlechinului… Privirea tristă din ochii arlechinului

1

contrastează cu abundența culorilor calde din vestimentația lui… Poate că îngerii au coborât pe pământ, iar Vitalie, căutătorul, caută și încearcă numai să ni-i arate, și poate că reușește dacă noi suntem pregătiți să primim un spectacol al lumii pe care-l visăm…

Culorile pastelate ale operei lui Vitalie sânt căutate de artist de o viață și ne introduc în liniștea unei toamne a armoniei și într-o abundență a frumosului… Căutând, vei găsi acolo și albul iernii, și explozia de viață a primăverii, și aurul verii, și pastelurile toamnei…

De dincolo de frumosul și de esteticul castelelor medievale, se aude melodia unui cvartet, care degajă numai dragoste și liniște… De dincolo de casele citadine se ghicește muzica pe care ți-o oferă cu ușurință și cu generozitate o copilă care ciupește cu teamă clapele unui pian aruncat acolo din alt secol, poate dintr-un secol al luminilor pe care noi îl căutăm dintotdeauna și n-o să-l găsim niciodată… Sinceritatea din sufletul unui copil se ghicește în oricare tablou al lui Vitalie, chiar și în lucrările triste… Copiii sinceri sunt întotdeauna triști, încearcă artistul să ne facă să înțelegem...

De undeva, de dincolo de departe, arcadele podului de peste Olt ne duc cu gândul la povestea celei mai frumoase creații arhitecturale a Slatinei, armonia tabloului oferă privitorului o siguranță aparte, iar slătineanului i se oferă o mândrie de care avea nevoie…

Peisajul, fie el citadin sau rural, oferă cu generozitate o trecere armonioasă de la culorile calde la culorile reci, sau invers, și amestecarea lor cu atâta generozitate, duce la abundența estetică a binelui, că privitorul absorbit de frumos și inundat de culoare, uită… Rămâne în subconștientul lui numai o poezie armonioasă a culorilor care rimează…

Vitalie e un meseriaș al culorii, sau a fost cândva un meseriaș, iar acum s-a ridicat și a ajuns la nivelul unui mare artist, Vitalie e un pictor al culorii. Printr-o muncă continuă, uitată poate printre pânze și uleiuri, prin idei creatoare, sau printre întrebări fără răspuns, Vitalie ne oferă frumosul ca pe o artă sau, poate, ca pe o perfecțiune. Dacă așa ceva ar exista, Vitalie ne introduce într-o lume a armoniei aerisite a unor suflete relaxate de sărbătorile frumoase ale culorii, ale dragostei de frumos și ale bucuriei…. Gheorghe Atanasescu/18 mart. 2015

2