Trauma Transgenerationala si amnezia istorica sunt cauzele multor probleme personale. Arheologia Somatica foloseste  procesul de amintire constienta, pentru a intensifica procesul de vindecare, integrand psihologia transformationala, neurobiologia, imageria ghidata, tehnici de respiratie, Brainspotting, alchimia centrata pe Pamant, ecologia kincentrica si Ancient Medicine Wheel ( Antica Roata a Medicinii).In acest workshop experential, veti invata cei cinci pasi ai Arheologiei Somatice pentru a vindeca paternuri familiale de suferinta, disperare, boala, abuz, separare, trecutul familiei implicate in trauma, razboi, imigrare, genocid, parasirea locurilor natale. Vindecarea acestora aduce lumina atat in calea persoanei care lucreaza, dar si a copiilor si viitoarelor generatii.Tehnica poate fi folosita in terapie cu clienti, individual, indiferent de formarea profesionala a terapeutului. Despre metoda:Corpurile noastre, ca si Pamantul, sunt pastratori ai memoriei. Asa cum Pamantul contine o biblioteca a istoriei vietii in ruinele sale, gravuri, pietre si oceane, corpurile noastre mostenesc arhiva stramosilor nostri, in celule, muschi, sange si oase, adoptand atitudinile, paternurile, dinamica din familiile, comunitatile si mediul inconjurator noua. Aceste elemente ne modeleaza si ne dau o forma. Devenim ceea ce am mostenit, ceea ce altii au spus ca suntem, ce profesorii nostri ne-au invatat si ce ritmurile Pamantului au modelat pentru noi. Pamantul nostru, corpul nostru, isi aminteste totul.

 Activarea memoriei este importanta pentru a elibera stresul amneziei. Ceea ce excavam, trebuie sa ne amintim costient, si ceea ce sta ingropat uitam constient. Aceasta legatura duala, ingheata neurobiologia in raspunsuri apatice care stopeaza abilitatea de a rezolva pe deplin dilema. Prin urmare, apar si se manifesta simptomele de stres post traumatic.Amintirea necesita exprimarea emotiilor si reglarea amigdalei. Durerea temporara ce apare odata cu amintirea este necesara pentru reorganizarea neurologica ce duce, pas cu pas, la constientizarea puterii, integrare psihologica, acordare kincentrica si recuperarea spirituala a cosmologiei noastre unice. 

https://www.roportal.ro/discutii/topic/76909-psihogenealogia-terapia-transgenerationala/

Analiza transgeneraţională în Terapia Unificării (O nouă abordare experienţială a familiei) – vol. II: Integrarea rădăcinilor sau dulapul cu haine vechi. Autori: Iolanda Mitrofan, Denisa Stoica Godeanu

Pregăteşte-te să te cunoşti în devenirea ta transfamilială. Cine eşti şi ce conţii în trecutul tău psihogenealogic, ce mituri, ce datorii, ce roluri, ce opţiuni şi ce resurse te provoacă să înaintezi? Cu ce loialităţi şi infidelităţi familiale porneşti la drum? Cu ce temeri, revolte, poveri, secrete, interdicţii şi sarcini de dezvoltare, asumate şi neasumate te înhami? La toate aceste întrebări şi altele neprevăzute îţi poţi răspunde accesând trecutul, analizând scenariul transfamilial şi propriul tău rol în acest scenariu.

Analiza transgeneraţională îţi deschide uşi duble – şi spre interior şi spreexterior, angajându-te într-un proces de autoschimbare. Explorarea arborelui psihogenealogic, a modului în care se autoconstruieşte prin jocul cu alegeri neîntâmplătoare şi efecte transformatoare la infinit, este în acelaşi timp şi un proces vindecător, rechilibrant, deblocant şi integrator. Este o şansă în plus să evoluezi conştient şi creator, să-ţi resemnifici viaţa şi sensul ei, integrat creşterii propiului tău Copac familial. Poate vei fi mai… în realitate, mai unificat cu tine însuţi, mai în Sine. Vrei să încerci?…

Cuprins

Postfaţă la vol I – Prefaţă la vol II al Terapiei Unificării – abordarea

transgeneraţională sau integrarea rădăcinilor (de dragul continuităţii) ........... 11

PARTEA I

PREAMBUL

De la dulapul cu haine vechi la tine însuţi. Identificarea,

explorarea şi evaluarea dinamicii transgeneraţionale ............. 15

CAPITOLUL I

Psihoterapia între tradiţie şi avangardă.

Abordarea transgeneraţională. ......................................................... 19

CAPITOLUL II

Repere conceptuale şi hermeneutice în dinamicile psihogenealogice ... 23

CAPITOLUL III

Meta-jocul transfamilial – noi repere conceptuale în contextul

Terapiei Unificarii (T.U.) ................................................................... 37

CAPITOLUL IV

Mecanisme de transmisie a inconştientului familial şi patologii cu

risc transgeneraţional .........................................................................

• Identificarea (contraidentificarea), proiecţia şi repetiţia – trei

mecanisme ale transmiterii conţinuturilor inconştiente

transfamiliale .......................................................................

• Transmisia secretului familial ......................................................

PARTEA A II-A

Analiza Transgeneraţională din perspectiva Terapiei Unificării .... 49

CAPITOLUL I

Noi repere conceptuale şi metodologice în Terapia Unificării.

Psihogenealogia unificatoare – matrice şi proces al dezvoltării

spirituale .............................................................................................. 49

CAPITOLUL II

„Umbra” ca vehicul transgeneraţional .............................................

1. Despre separare şi reunificare, dezrădăcinare şi înrădăcinare.

Lecţia iubirii necondiţionate şi a ataşamentului familial stabil ....

2. Despre slăbiciune şi putere, lăcomie şi violenţă sau meandrele

supravieţuirii ..............................................................................

3. Confruntarea cu Umbra. Jocul transgeneraţional al dependenţelor

şi separării. Excluderea familială ....................................................

CAPITOLUL III

Viziunea psiho-spirituală, obiectivele şi specificul procesului

terapeutic unificator transgeneraţional. Transmutaţia Umbrei

transfamiliale ......................................................................................

• Cum abordăm metodologic procesul şi mecanismele

transmutaţiei Umbrei transgeneraţionale? ........................

CAPITOLUL IV

Restructurarea hărţii dinamice a „Spaţiului dezvoltării

transgeneraţionale”. Tipologii transfamiliale ..................................

• „Chei” diagnostice în analiza tipologiilor transgeneraţionale ....

CAPITOLUL V

Elemente de dinamică transgeneraţională – scenarii, roluri,

relaţii-capcană, mituri şi identitate psihogenealogică. Bazele unui

nou tip de evaluare – diagnoza experienţială transfamilială ..........

• Scenariul-capcană de tip familial .................................................

• Roluri contaminate şi perturbări ale graniţelor inter- şi

transgeneraţionale ...............................................................

• Blocaje relaţionale transfamiliale repetitive şi matrici spirituale

autotransformatoare ............................................................

• Relaţiile-capcană transfamiliale ...................................................

• Mituri, dinamică psihogenealogică şi identitate transfamilială.

Diagnoza experienţială dinamică transgeneraţională .......

• „Lecţiile spirituale ale vieţii”, scenariile „reparatoare” şi

ritualurile terapeutice de separare. Karma şi Dharma

transgeneraţională – o realitate subtilă în terapie .............

CAPITOLUL VI

Abordarea transgeneraţională unificatoare – specific teoretic şi

metodologic. De la Genograma clasică la Genograma dinamică,

reconstitutivă şi restructurativă ........................................................

• Elemente de hermeneutică transgeneraţională unificatoare.

Corespondenţe pe axa timpului. Secrete şi bucle temporale. ...

• Holisticitate pe axa timpului .........................................................

• Câteva precizări metodologice pentru practica Terapiei

Unificării Transgeneraţionale. Efectul unificator .............

• Efecte terapeutice în T.U.Tr. .........................................................

• Construcţia drama-genogramei şi etapele analizei

transgeneraţionale unificatoare ..........................................

• Etape şi repere metodologice ........................................................

PARTEA A III-A

Psihodinamica relaţiilor-capcană, a scenariilor şi a tematicilor

transgeneraţionale ......................................................................... 127

CAPITOLUL I

Relaţii-capcană, scenarii şi planuri tematice ...................................

• Toxicodependenţa, Umbra familială şi absenţa spaţiului

identitar ................................................................................

CAPITOLUL II

Studii de caz – 8 scenarii psihogenealogice. Hermeneutica

diagnozei transgeneraţionale. Deconstruire şi reconstruire

terapeutică. ..........................................................................................

Scenariul 1. „Fiul risipitor” ................................................................

Scenariul 2. Laura – un caz de „criogenie” emoţională. Evenimentul metaforă

şi o anemie „atipică”… Simple coincidenţe? ..........

Scenariul 3. Cazul Maria. Fantoma multiplă. „Psihoza-simulacru”.

De la „postura de lemn" la „stâlpul casei”. .......................

Scenariul 4. Cazul Ioana. Dezrădăcinare vs. înrădăcinare. Umbra

„luminoasă” în căutarea unui „Acasă” .............................

Scenariul 5. Cazul Irina – „Un mort care trebuie să rămână în

viaţă”. ...................................................................................

Scenariul 6. Copilul « înlocuitor ». Corina. .......................................

Scenariul 7. Doliul nefăcut şi mortificarea unei relaţii. Sonia. .........

Scenariul 8. Cazul Ariana. Fantasma incestului şi pierderile

repetate de sarcină. ..............................................................

• Temele-nucleu ca vectori generali şi specifici psihogenealogici .....

CAPITOLUL III

Aplicaţiile analizei transgeneraţionale unificatoare în formarea şi

supervizarea psihoterapeuţilor. Despre interferenţa scenariilor în

analiza didactică. Întâlnirea terapeutică transfiguratoare sau

Co-Prezenţa. ........................................................................................ 171

CAPITOLUL IV

Sindromul transfidelităţii şi scenariul-capcană al copilului parental.

Ficţiunea ca scenariu defensiv. Deconstruire şi reconstruire.

Ficţiunea care generează realitate şi reversul. Procesul paradoxului

„buclant” şi al schimbării perspectivei în abordarea unificatoare

transgeneraţională – o viziune terapeutică postmodernă. .................. 177

CAPITOLUL V

Scenariogeneza. Cine iubeşte pe Cine? Dinamica „fantomei” şi

doliul nefăcut. Transfigurarea nevrotică vs. transfigurarea

creatoare. Mecanismele şi procesul autoiluzionării ........................

• Scenariogeneza şi procesul auto- şi inter-iluzionării ...................

POSTFAŢĂ la vol. II – PREFAŢĂ la vol. III

Mistica libertăţii şi arhetipul dezvoltării umane – mitul bradului

împodobit. Crăciunul din Inimă şi Transformarea. Transfigurarea

creatoare sau sărbătoarea eternă ............................................................ 201

BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 2

Fuga,nu e o solutie...nu poti sa fugi de o problema din inconstientul familial...problema a aparut de fapt tocmai din pricina fugii adesea-unii membrii ai familiei au fost renegati,abandonati,respinsi,sau au fost create secrete in legatura cu ei si faptele lor. Asta a generat problema,nu o va rezolva.

Psihogenealogie. Diagnoza, interventia si vindecarea istoriei familiale

Iolanda Mitrofan , C. Denisa Godeanu , A. Sebastian Godeanu

Datorita atractivitatii psihogenealogiei, numeroase publicatii si lucrari stiintifice ii sunt consacrate. Pornind de la paginile de prezentare ale acesteia pe internet si pana la articolele sau cartile stiintifice dedicate publicului larg si celui dornic sa se abiliteze, psihogenealogia continua sa-i fascineze pe cei interesati de acest domeniu. Cu siguranta fiecare din noi s-a surprins macar o singura data repetand aceeasi greseala sau poate a constatat ca a facut o alegere care semana foarte mult cu modul in care gandeau si se comportau bunicii sau strabunicii nostri. Evenimente-cheie, repetitii ale unor situatii, secrete, scenarii de viata, reprezinta o invitatie si in acelasi timp o provocare pentru explorarea legaturilor familiale si reconectarea cu memoria afectiva familiala. Reconectarea cu memoria afectiva familiala reprezinta o incursiune psihoarheologica revelatoare pentru oricine porneste in trasarea liniilor de referinta in cadrul familiei sale. Explorarea istoriei din perspectiva evenimentelor ce constituie scenariul transgenerational reprezinta un obiectiv esential in constientizarea mecanismelor de transmisie a inconstientului familial. in sensul celor mentionate mai sus, invitam cititorii sa faca o incursiune in propriile familii, in scopul descoperirii mecanismelor transmisiei psihice inter- si transgenerationale. Conceputa ca suport de curs in domeniul psihogenealogiei, aceasta carte are scopul de a-i familiariza pe studentii sau aspirantii la practica psihogenealogiei cu cadrul sau de referinta, teoretic-conceptual si metodologic-aplicativ. Multumirile noastre speciale se adreseaza tuturor reprezentantilor ce au pus bazele stiintifice ale unui domeniu atat de misterios, ignorat, ocultat, dar profund semnificativ si unificator in istoria cunoasterii si devenirii umanului. Implicatiile lui in sanatatea sociala, familiala si individuala sunt importante si anticipam ca vor putea conduce in viitor la restructurarea si complementarea paradigmei cunoasterii, evaluarii si interventiei in psihologia aplicata, atat pe terenul clinicii, dezvoltarii personale, cat si al educatiei. Din structura cartii nu puteau lipsi aspectele ce se refera la vindecarea istoriei familiale, de reconstituire si interventie reparatoare a evenimentelor si situatiilor de viata cu rol de deblocare si dezvoltare ulterioara, in sensul intelegerii profunde a situatiilor ce au contribuit la procesul anevoios al devenirii personale. (Autorii, mai 2010)

Interesant topicul , am constientizat ceva citindu-l.

Teoria morfogenica fiind la baza , transspatialitatea si transtemporalitatea sunt coordonatele. 

Personal am constientizat ca obiceiurile , fobiile , viciile vin nu din mosi-stramosi (cum se pare a sugera pe topic) ci chiar de la parinti in primul rand . Si nu neaparat in progresie/continuare ci chiar concomitent (inconstient telepatic) !

Si in ambele sensuri... Adica daca eu continui ceva (ce mi-a fost insuflat morfogenic) alimentez mai departe focul egregorului care stapaneste deja parintii , bunicii , prietenii etc si astfel se manifesta si in ei concomitent... mult mai accentuat - pentru ca ei sunt sursa.

Concluzia mea e ca nu poti scapa de razele egregorului decat prin autoDISCIPLINA ! si luciditate bineinteles . Dar disciplina construieste tot...

Tot in ideea teoriei morfogenice mi-am amintit o povestire ce m-a pus pe ganduri . Conversatii cu un suflet din viitor... Si incepea asa : am ajuns , in visul meu , in mijlocul soarelui si acolo am gasit sufletul sau intrebandu-l cine esti tu ?... Eu , sunt tu ! cu 5000 de ani mai mare...

Rezonanta morfica

Data aparitiei: 13.03.2007

"Desi par extravagante, ideile lui Sheldrake sunt dificil de combatut logic atunci cand sunt studiate in detaliu. Cel putin, ele constituie un bun studiu de caz al flexibilitatii creative a mintilor biologilor".

Lois Wingerson, World Medicine (Iulie 1981)

In prezent, studiul clasic al biologiei se bazeaza pe teoria mecanicista a vietii: organismele vii sunt privite ca fiind niste mecanisme fizico-chimice si toate fenomenele vietii sunt considerate a fi, in principiu, explicabile in termenii fizicii si chimiei. Aceasta paradigma mecanicista nu este nicidecum noua; a fost, de fapt, predominanta mai bine de un secol. Principalul motiv pentru care cei mai multi biologi adera in continuare la paradigma mecanicista este faptul ca functioneaza: ea ofera un cadru de gandire in care pot fi formulate intrebari referitoare la mecanismele fizico-chimice ale proceselor vietii si in care pot fi gasite raspunsuri la respectivele intrebari.

Un argument puternic in favoarea acestei abordari este faptul ca a condus la succese spectaculoase cum ar fi "spargerea codului genetic". Cu toate acestea, criticii au scos in evidenta motive ce par a fi intemeiate si care pun la indoiala faptul ca toate fenomenele vietii, inclusiv

comportamentul uman, ar putea fi vreodata explicate in mod exclusiv mecanicist. Insa chiar daca se admite ca abordarea mecanicista este limitata, atat in practica cat si in principiu, ea nu poate fi pur si simplu abandonata; in prezent este singura abordare de care dispune biologia experimentala si va fi fara indoiala urmata in continuare pana cand va apare o alternativa mai buna.

Orice teorie noua ce vrea sa extinda sau sa depaseasca teoria mecanicista trebuie sa faca mai mult decat sa afirme ca viata implica factori sau calitati nerecunoscute in prezent de stiintele fizice: va trebui sa spuna ce fel de lucruri sunt acesti factori sau aceste calitati, cum functioneaza si ce legatura au cu procesele fizico-chimice cunoscute.

Cel mai simplu mod in care teoria mecanicista ar putea fi modificata este de a presupune ca fenomenele vietii depind de un nou tip de factor cauzal, necunoscut stiintelor fizice, care interactioneaza cu procesele fizico-chimice dinauntrul organismelor vii. Au fost propuse, in cursul acestui secol, mai multe versiuni ale acestei teorii vitaliste, insa nici una din ele nu a reusit sa faca predictii care sa poata fi testate sau sa sugereze noi tipuri de experimente. Daca, citandu-l pe Sir Karl Popper, "criteriul de a determina statutul stiintific al unei teorii este falsificabilitatea sau refutabilitatea sau testabilitatea sa", vitalismul nu a reusit pana in prezent sa obtina aceasta calificare.

Filozofia holista ofera un context pentru ceea ce ar putea fi o inca si mai radicala revizuire a teoriei mecaniciste. Aceasta filozofie neaga faptul ca totul in univers poate fi explicat de jos in sus, de exemplu, in termenii proprietatilor atomilor sau in termenii oricaror particule ultime ipotetice de materie. Mai degraba, ea recunoaste existenta unor sisteme organizate ierarhic care, la fiecare nivel de complexitate, au proprietati ce nu pot fi complet intelese in functie de proprietatile manifestate de partile lor luate separat; la fiecare nivel, intregul este mai mult decat suma partilor lui. Acesti intregi pot fi ganditi ca fiind organisme, folosind deliberat acest termen intr-un sens larg pentru a include nu numai animale si plante, organe, tesuturi si celule, ci si cristale, molecule, atomi si particule subatomice. De fapt aceasta filozofie propune o trecere de la paradigma mecanismului la paradigma organismului, in stiintele fizice si in cele biologice. A.N. Whitehead afirma intr-o binecunoscuta fraza: "Biologia este studiul organismelor mai mari, in timp ce fizica este studiul organismelor mai mici."

Timp de peste 50 de ani multi scriitori, inclusiv biologi, au pledat in favoarea diferitelor versiuni ale acestei filozofii organismice. Dar, pentru a putea spune ca organicismul are nu doar o influenta superficiala asupra stiintelor fizice, ar trebui sa poata da nastere unor predictii testabile. Ceea ce nu s-a petrecut inca.

Motivele acestui esec sunt evidentiate in modul cel mai clar in domeniile biologiei care sunt cel mai mult influentate de filozofia organicista si anume, embriologia si biologia evolutiva. Cel mai important concept organismic enuntat pana acum este cel de campuri morfogenetice. Aceste campuri ar trebui sa ajute la explicarea sau la descrierea modului cum iau nastere formele caracteristice ale embrionilor si ale altor sisteme in dezvoltare. Acest concept este insa folosit in mod ambiguu. Termenul insusi pare sa implice existenta unui nou tip de camp fizic care joaca un

rol in dezvoltarea formei. Unii teoreticieni ai organicismului neaga insa faptul ca ei ar sugera existenta unui nou tip de camp, entitate sau factor nerecunoscut in prezent de fizica;  mai degraba, ei folosesc acesta terminologie organicista pentru a propune un nou mod de a vorbi despre sistemele fizico-chimice complexe. Aceasta abordare pare putin probabil sa conduca prea departe. Conceptul de campuri morfogenetice ar putea avea valoare stiintifica practica numai daca ar conduce la predictii testabile, diferite de cele ale teoriei mecaniciste conventionale. Si astfel de predictii pot fi facute numai daca aceste campuri morfogenetice au efecte masurabile.

Ipoteza enuntata in aceasta carte se bazeaza pe ideea ca, intr-adevar campurile morfogenetice au efecte fizice masurabile. Conform acestei ipoteze, campuri morfogenetice specifice sunt responsabile pentru forma si organizarea caracteristica sistemelor la fiecare nivel de complexitate, nu numai in domeniul biologiei ci si in domeniile fizicii si chimiei. Aceste campuri comanda sistemele cu care sunt asociate prin influentarea evenimentelor care, dintr-un punct de vedere energetic, se dovedesc a fi nedeterminate sau probabilistice; ele impun restrictii-tip iesirilor posibile din punct de vedere energetic ale proceselor fizice. 

Cum campurile morfogenetice sunt responsabile pentru organizarea si forma sistemelor materiale, ele insele trebuie sa aiba structuri caracteristice. De unde provin insa aceste structuri de camp? Raspunsul propus este ca ele provin de la campurile morfogenetice asociate cu sisteme similare anterioare: campurile morfogenetice ale tuturor sistemelor anterioare sunt prezente in orice sistem similar ulterior; structurile sistemelor anterioare influenteaza sistemele similare ulterioare intr-un mod cumulativ, actionand atat transspatial cat si transtemporal.

Conform acestei ipoteze, sistemele sunt organizate in modul in care sunt organizate pentru ca sisteme similare lor erau organizate in acelasi mod in trecut. De exemplu, moleculele unei substante chimice organice complexe cristalizeaza intr-un model caracteristic pentru ca aceeasi substanta cristaliza in acel mod si mai inainte; o planta ia forma caracteristica speciei sale pentru ca membrii anteriori ai speciei luau acea forma; iar un animal actioneaza instinctiv intr-o maniera particulara pentru ca animale similare lui s-au comportat in acel mod anterior.

Ipoteza se refera la repetarea formelor si a modelelor de organizare; problema originii acestor forme si modele se afla in afara sferei sale de interes. La aceasta intrebare se pot da mai multe raspunsuri diferite, dar toate par a fi in mod egal compatibile cu metoda repetarii care a fost sugerata.

Din aceasta ipoteza pot fi deduse unele predictii testabile ce difera izbitor de cele ale teoriei mecaniciste conventionale. Un singur exemplu va fi suficient: daca un animal, sa zicem un sobolan, invata un nou model de comportament, orice sobolan similar ulterior (din aceeasi rasa, crescut in conditii similare etc.) va avea tendinta de a invata mult mai repede acelasi model de comportament. Cu cat este mai mare numarul de sobolani care invata sa indeplineasca acea sarcina cu atat mai usor ar trebui sa fie pentru orice sobolan similar ulterior sa invete sa o indeplineasca. Astfel, de exemplu, daca mii de sobolani sunt antrenati sa execute o sarcina noua intr-un laborator din Londra, sobolani similari ar trebui sa invete sa indeplineasca aceeasi sarcina mult mai repede in laboratoarele din orice alt loc. Daca viteza de invatare a sobolanilor din alt

laborator, sa zicem din New York, s-ar masura inainte si dupa ce sobolanii din Londra ar fi antrenati, sobolanii testati cu a doua ocazie ar trebui sa invete mult mai repede decat cei testati cu prima ocazie. Acest rezultat ar trebui sa aiba loc in absenta oricarui tip cunoscut de legatura fizica sau de comunicare intre cele doua laboratoare.

O astfel de predictie poate parea atat de improbabila pana la a fi absurda. Totusi, in mod remarcabil, exista deja probe, obtinute din studiile de laborator pe sobolani, care demonstreaza ca rezultatul prezis apare cu adevarat.

Aceasta ipoteza, numita ipoteza cauzalitatii formatoare, conduce la o interpretare radical diferita de cea propusa de teoriile existente a multor fenomene fizice si biologice si ofera, de asemenea, o noua perspectiva mai multor probleme binecunoscute. In aceasta carte, ipoteza cauzalitatii formatoare este schitata intr-o forma preliminara, sunt discutate unele dintre consecintele ei si sunt propuse felurite moduri in care ar putea fi testata.

extras din lucrarea "O noua stiinta a vietii"

sursa: www.amnro.net

http://www.armonianaturii.ro/Frontierele-stiintei/Teoria-morfogenetica-I

Teoria morfogenetica I

Data aparitiei: 29.08.2006

O noua revolutie in cunoastere

Teoria morfogenetica (TM), inca de la descoperirea ei de catre Rupert Sheldrake, a suscitat vii controverse. Reactiile in lumea stiintifica au fost atat de aprinse incat unii savanti au fost chiar de parere ca "Sheldrake pune magia inaintea stiintei si poate fi condamnat in exact acelasi limbaj in care Papa l-a condamnat pe Galileo, si pentru acelasi motiv. Este erezie."

Dincolo de aceste "opinii" care nu mai pastreaza nimic stiintific in ele si care ne amintesc mai degraba de diverse inchistari si dogme religioase, TM si-a dovedit pana acum in foarte multe cazuri valabilitatea si, pentru cel cu mintea deschisa, reprezinta un instrument foarte pretios prin intermediul caruia pot fi explicate o serie intreaga de fenomene si, mai mult decat atat, pot fi chiar generate si stabilizate altele.

Sheldrake fiind de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate in niciun fel, pana la el. Vom descrie aici doua experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.

In primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa in 1920 inteligenta soarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care soarecii trebuiau sa treaca pentru a gasi hrana. in experiment se nota timpul in care soarecii reuseau sa ajunga la hrana. Spre uimirea lui,

a constatat ca pe masura ce apareau noi generatii de soricei, timpul mediu in care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic, astfel incat generatia a 20-a de soareci ajungea in medie la hrana de zece ori mai repede decat prima generatie.

A fost ca si cum o invatatura a celor adulti se transmitea la copii. McDougall stia, la fel ca noi toti, ca genetic nu se poate transmite invatatura, decat poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelasi labirint ca si McDougall.

Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ in acelasi timp ca generatia 20 a lui McDougall, iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergand direct la tinta. In acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start si la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienta soriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungand la cei din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.

Un al doilea experiment a avut loc in 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au inceput sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate in nisip. La maimute le placeau foarte mult fructele, dar trebuiau sa le manance acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut pentru ele.

La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spaland fructele intr-o apa din apropiere. Imo i-a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au invatat aceasta si si-au invatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul in care din ce in ce mai multe maimute au invatat cum sa spele fructele in apa.

Intre 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au invatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru. Celelalte maimute adulte au continuat sa manance fructele pline de nisip.

Apoi ceva uimitor s-a intamplat: de la un anumit numar de maimute care isi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele.

De asemenea alte colonii de maimute din alte insule, precum si maimute de pe continent, au inceput aproape imediat sa-si spele fructele. Nici in acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspandit asa de repede, trecand apa, fara sa fi existat contacte directe intre diversele colonii de maimute.

Rupert Sheldrake, analizand aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si din cea minerala sau chiar cuantica.

El a postulat ca aceste campuri inregistrau intr-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel incat noile evenimente sa se incadreze oarecum in noul tipar.

Am putea sa asemanam aceste campuri morfice (CM) cu un fel de matrite in care este turnat metalul topit pentru ca sa ia forma respectiva. O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.

In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim "obisnuinta".

Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.

In cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor.

De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.

Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale. 

Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.

Daca un copil, chiar de numai acum cativa zeci de ani, ar trebui sa invete in ritmul unuia modern, foarte greu ar putea face fata. In acest fel se explica foarte simplu si ceea ce face ca anumite scoli "cu traditie" sa genereze mult mai usor elevi cu rezultate exceptionale pe plan scolar.

De fapt, aceasta "traditie" este rezultatul unui camp morfic structurat in timp la acea scoala si care permite celor care se integreaza in el sa dispuna aproape imediat, desi subconstient, de rezultatele inaintasilor sai.

Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari. Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru "sangele fierbinte", francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc.

Aceste diferente creaza ceea ce se numeste "egregor" national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o dependenta biunivoca: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc.

Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse (in mod simplist - nota AIM) doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.

Teoria morfogenetica II

Data aparitiei: 30.08.2006

In domeniul biologiei, TM a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.

Aici trebuie sa fim bine intelesi: TM nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.

Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze - in sensul structurarii lor - diverse campuri morfice.

De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie.

Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de

antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie (detalii in Revolutie in genetica).

De exemplu, la ora actuala nu se poate explica genetic cum dintr-o celula sanguina poate aparea un organism complet, in loc sa apara doar o colonie de celule sanguine, si dintr-o celula musculara iarasi apare un organism complet, cu toate genurile de celule specifice, si nu doar o colonie de celule musculare.

Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen.

De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult...

De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere.

TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.

Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.

In mod evident o asemenea teorie revolutionara, care plaseaza centrul de greutate al deciziilor intr-un plan energetic, nu putea fi pe placul celor mai multi savanti, la fel cum multe dintre concluziile mecanicii cuantice raman pentru cei mai multi oameni ceva mai mult de domeniul paradoxurilor, decat ca fenomene capabile sa ne faca sa ne revizuim integral conceptia asupra Universului si asupra propriei noastre vieti.

O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate "paranormale", si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.

Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.

La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.

Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. In acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu.

De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materiei si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: "obisnuinta este cea de a doua natura" sau "daca semeni o obisnuinta, culegi un destin".

O mare parte din ceea ce numim "destin" sau "soarta" este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.

Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.

Aceasta gandire focalizata, a generat in timp un camp morfic specific, care l-a ajutat foarte mult pe acel om sa devina ceea ce dorea, si in acelasi timp a facut ca si alte campuri morfice secundare (unele generate de alte fiinte umane) sa se supuna acestui tipar, care era mult mai puternic. 

Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza "destinul", prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.

Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, CM sa atinga o intensitate specifica, un gen de "masa critica", pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.

Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.

Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.

Desi teoria morfogenetica este inca in tineretile sale, caile de cercetare si rezultatele obtinute inca de pe acum sunt exceptionale si o fac sa fie un instrument foarte pretios pentru toti cei capabili sa ii puna in aplicare intregul potential.

sursa: Active Information Media

www.aim.active.ws

Psihogenealogia (terapia transgenerationala) psihologia care-mi place Psihogenealogia (terapia transgenerationala) - Această nouă abordare oferă o înţelegere mai profundă a familiei din care facem parte şi ne ajută să conştientizăm impactul pe care familia î

 Psihogenealogia (terapia transgenerationala) - Această nouă abordare oferă o înţelegere mai profundă a familiei din care facem parte şi ne ajută să conştientizăm impactul pe care familia îl are asupra întregii noastre vieţi.

Cei care fiind întotdeauna cu câţiva paşi în faţa noastră, ne creează suferinţa şi bucuria înaintării în Umbra lor. Dar mai ales celor care, grăbindu-se să se distanţeze de noi, şi-au prelungit Umbra spre a ne atinge.

Loialitatea familială este un concept - -cheie in gandirea lui Ivan Boszormenyi- Nagy.

El porneşte de la ideea că există o etică a relaţiilor transgeneraţionale. Incălcarea acestei etici determină dezechilibre transmise peste multe generaţii. Unitatea unui grup depinde de

loialitatea membrilor lui.

Fuga,nu e o solutie...nu poti sa fugi de o problema din inconstientul familial...problema a aparut de fapt tocmai din pricina fugii adesea -unii membrii ai familiei au fost renegati,abandonati,respinsi,sau au fost create secrete in legatura cu ei si faptele lor.Asta a generat problema,nu o va rezolva.

Kenneth McAll - "Vindecarea arborelui genealogic" (e crestina, dar gasesti exemple de genul familiei tale si o sa iti foloseasca in mod sigur).

Eric Berne in ceea ce priveste repetarea scriptului de la o generatie la alta. Si el vorbeste de secretele de familie care, tocmai pt ca nu sunt spuse, care apasa asupra urmasilor.....

Aşchia nu sare departe de trunchi - Eliberaţi-vă de scenariile familiale negative cu ajutorul psihogenealogiei - Adesea mostenim si niste "misiuni", de a retrai probleme ale unor stramosi si a le da solutii,putem -tot in mod simbolic,sa refuzam aceste misiuni,sa facem afirmatii/declaratii in sensul asta.

Alice Miller spune si ea despre repetarea secretelor de la o generatie la alta; in anii celui de-al doilea razboi mondial, germanii se ascundeau in paduri ca si partizani, ori in adaposturi antiaeriene, speriati de bombardamente. Pentru ca nu au discutat asta cu copiii lor, de rusine, acestia la varsta adolescentei repetau inconstient aceste patternuri: coborau in subsoluri de discoteci cu mult fum, zgomote naucitoare, speriati de venirea politiei din cauza drogurilor, asa cum parintii lor faceau contrabanda pentru a supravietui, nauciti de zgomotele exploziilor si de sirene etc.

Strămoșul Sindromul: transgenerațională Psihoterapie si legaturile ascunse din Family Tree

The Ancestor Syndrome and the Hidden Links in Our Family Tree

Script de analiza tranzactionala ?

Poate , nu stiu . Am vrut doar sa subliniez ca 'inconstientul familial' nu e doar un depozit static , ci e un egregor viu . De aia se repeta obiceiurile , traumele , fobiile si viciile... pentru ca se face presing morfic .

Iti trebuie constientizare si disciplina sa iesi din raza egregorului . In schimb daca il alimentezi , ii faci pe plac ii observi influenta si la ceilalalti membrii ai familiei exact in aceeasi perioada de timp... Te face sa te intrebi ca si in cazul unui gand telepatic intr-un cerc de prieteni (gen mi-ai luat vorba din gura) e din cauza mea sau din cauza celorlalti . Nu ! E din cauza egregorului , vointa/influenta sa...

Teoria morfogenica fiind la baza , transspatialitatea si transtemporalitatea sunt coordonatele .

Personal am constientizat ca obiceiurile, fobiile, viciile vin nu din mosi-stramosi (cum se pare a sugera pe topic) ci chiar de la parinti in primul rand. Si nu neaparat in progresie/continuare ci chiar concomitent (inconstient telepatic) !

Si in ambele sensuri... Adica daca eu continui ceva (ce mi-a fost insuflat morfogenic) alimentez mai departe focul egregorului care stapaneste deja parintii , bunicii , prietenii etc si astfel se manifesta si in ei concomitent... mult mai accentuat - pentru ca ei sunt sursa .

Concluzia mea e ca nu poti scapa de razele egregorului decat prin autoDISCIPLINA ! si luciditate bineinteles . Dar disciplina construieste tot...

Tot in ideea teoriei morfogenice mi-am amintit o povestire ce m-a pus pe ganduri . Conversatii cu un suflet din viitor... Si incepea asa : am ajuns , in visul meu , in mijlocul soarelui si acolo am gasit sufletul sau intrebandu-l cine esti tu ?... Eu , sunt tu ! cu 5000 de ani mai mare...