Cantece

Vezi toate poeziile poetuluiGeorge Cosbuc

XXXIMama zice din Scriptura:Daca doi prieteni ai,Vrand sa dai a ta avereUnuia, carui s-o dai?Unul tace, altul cere;Cest din urma-i prefacutDa-o dar cui n-a cerut!Eu explic cuvantul mamei:Mama, eu te-am priceput!Tu-mi esti draga, tu si-o fata!Tu-mi tot ceri sa te sarut,Ea nu-mi cere niciodata.Si, dupa scriptura ta,Ghici, pe cine-as saruta?XXXIVEra in noaptea Invierii,Ingenuncheatului poporI se canta legenda sfantaA marelui Mantuitor.Nepasator eu stam de-alaturiPrivind modernii carturariO copilita-ngenuncheataMa tot privea cu ochii mari.Vazand ca singur in picioareAsa nepasator raman,Mi-a zis naiv si cu mustrare:Da ce? matale esti pagan?A fost un fulger mititicaSi in genunchi eu am cazutCa un fricos in fata mortii;Si-n clipa asta am crezut!XXXVIICand vii, la palarie portSi eu o floare;Cand imi zambesti, in pieptu-mi mortRasare soare;Nelinistit cand te astept,Ah, cum ma doare;Si cand nu vii, simtesc in pieptCa viata-mi moare!XLIIPe Bistrita, cantandO tanara fecioara,In vant avand vestmantulSi-n par vuindu-i vantul,Cu pluta ei usoaraTrecea-n amurgul zileiPe Bistrita cantand.Inchise intre stanci,Salbaticele apeGemeau ca-n agonie,Albastre de manie,Izbindu-se sa scapeCu vuiet si cu vaietInchise intre stanci.La carma plutei staCopila zambitoare:Mireasa-i asta fataCu moartea cununata,Si-n stingerea de soareParea un chip din basmuriLa carma plutei sta!Privind in urma ei,Vedeam cum dansa treceR azand pe langa stancaDe nu venea adancaDin ceruri noaptea rece,Si-acum as fi acoloPrivind in urma ei!XLIVTu, ulciorule de lut,Am avut aceeasi soarteAmandoi dintru-nceputEu din tine m-am nascutSi de-a pururi dupa moarteIar vom fi acelasi lut!Astazi plang si te sarut,Ca-mi esti singurul meu bineSi esti lut si tu ca mine.Din etern am fost un lut,Dar o soarta-ntamplatoareTe-a facut ulcior pe tine:Om pe mine m-a facut;Ah, intors era mai bine!XLVToamna tarziu,In noaptea cu luna,Cum vajaie codruSi geme, si suna!Din nordul cu neguriUn vuiet rasare,Si vine, si cresteMai uite, mai tare:Iar codrul aude,Puternicul regeAude prin noapteSi bine-ntelegeAl ostilor vuietDin norduri porniteEl vrea sa rascoalePuteri obositeSi-njura si urla,Ca-si simte pierirea.Si galben se face,Nu poate s-adoarma,Nu-si afla nici pace,Si tremura codruCu inima ruptaDe spaima, se zbate,Cu vantul se lupta,Pocneste si sunaSi-si urla durerea,Caci vantul il prindeSi-l strange de mijloc,Topindu-i puterea!Si codrul se-ndoaie;Si-l biruie vantul,Razand, il sugrumaSi-i rupe vestmantul,Si parul i-l smulgeSi-n vai il arunca.Un tipat rasarePe deal si pe lunca:Grabitele pasariCu vuiet aleargaSi norii vin stoluriPe-ntinderea larga,De spaima s-ascundeParaul sub gheataSi regele codru,Din ultima viata,Suspina vazandu-siPustiul, si geme,Si cade pe spate,Si moare cu frunteaPe pieptul naturii,Si moare naturaDe jalea paduriiIn toamna tarziu!