Armingenii

Vezi toate poeziile poetuluiGeorge Cosbuc

Pe cand umbla Hristos prin taraLatind cuvantul sau frumos,Ovreii toti i-au scos ocaraSi carturari de-ai lor cercaraPrilegi sa piarda pe Hristoc.Asa,-ntr-o noapte-ntunecataCand vecinicul MantuitorDormea-ntr-o casa-ncrestinata,Gasitu-l-au ovreii-ndataSi sfat facut-au de omor.La miezul noptii aveau sa vieLa casa unde el dormeaSi, casa pentru ca s-o stie,Au pus ca semn si marturieIn fata casei o nuia.Dar Dumnezeu, cel ce scoboaraSi-n gandul cel mai nevadit,Nu lasa p-al sau fiu sa moara,Caci a rascumpararii oaraSi vremea mortii n-a sosit.Si Dumnezeu orbit-a fireaOvreilor impinsi la rau,Incat sa n-aiba nicaireaVrun chip de-a faptui pierireaNascutului din Dumnezeu.La miezul noptii-n gloata mareOvreii pe furis pornescSunt muti ovreii de mirare,Ca ei la casa fiecareCa semn cate-o nuia zaresc.Dac-am pierdut si astazi prada,Cu greu putea-vom s-o gasim.Porneste-apoi ragnind gramada,Pieranda-n zgomot toata stradaTacutului Ierusalim.Dar neputand sa mai gaseascaPe Christ ca sa-l omoare-n somn,Pierdut-au noaptea dusmaneascaSi n-au putut sa-ndeplineascaPierirea vesnicului Domn.Si dintr-acea zi-nainteRamas-a obicei, si spun,Ca pentru-aducerea-aminteDe noaptea mantuirii sfinteRomanii si-azi armingeni pun.