UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:Conf. Univ. Dr. Herciu Mihaela

ABSOLVENT:Cotora Roxana Daniela

SIBIU2013

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIONALE

Motivatii și oportunități de extindere ale companiilor

multinaționaleStudiu de caz – compania multinațională

General Motors

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:Conf. Univ. Dr. Herciu Mihaela

ABSOLVENT:Cotora Roxana Daniela

SIBIU2013

2

Cuprins

I. Compania multinațională - delimitări,scop,conflicte,constrângeri........................................pag. 2

1.1. Epoca multinaționalelor...........................................................pag.21.2. Importanța economică și politică a

CMN.........................................................................................pag.61.2.1. Coorporațiile multinaționale și economiile

gazdă....................................................................pag.8I.2.2. CMN și guvernele țărilor de origine......................pag.10

I.3. Regionalizarea investițiilor externe.....................................pag.11

II. Motivații de expansiune pentru coorporațiile multinaționale......................................................................pag.13

2.1. Prezentarea motivațiilor reactive........................................pag. 15 2.2. Prezentarea motivațiilor proactive...................................pag.16 2.3. Crearea avantajului competitiv........................................pag.17 2.4. Metode de internaționalizare a companiilor multinaționale......................................pag.21

III. Studiu de caz – Compania multinațională General Motors.....................................................................pag.25

Concluzii................................................................................................pag. 42Bibliografie.............................................................................................pag.44

3

Introducere

„Interesul economic egoist a fost întotdeauna esențial pentru organizarea societăților și progresul indivizilor. Dar caracteristica definitorie a erei politice postmoderne este dominația absolută a banului ca principiu de organizare a relațiilor umane și internaționale. Uneori pare că nu mai există altceva.”1

- Jim Hoagland

Companiile care şi-au propus dezvoltarea laturii internaţionale a activităţii au urmărit o anumită poziţie strategică, au adoptat o anumită structură organizatorică şi anumite metode de management. Din acest punct de vedere au fost identificate mai multe modele de companii care acţionează în mediul internaţional. Unul dintre aceste modele, care s-au extins pe plan internaţional după al doilea război mondial, este cel al organizării internaţionale. Acest model este rezultatul descentralizării capacităţilor organizaţionale ale unei companii, cu scopul de a permite subunităţilor structurale amplasarea în diferite regiuni, din afara graniţelor ţărilor de origine, de a acţiona în mod diferit în funcţie de caracteristicile pieţei naţionale în care funcţionează. Competitivitatea la nivel mondial reprezintă obiectivul principal pentru o companie multinațională. Într-un astfel model de organizare se recunoaşte importanţa nevoi de a răspunde nevoilor locale, dar numai ca un mijloc de a asigura flexibilitatea la nivel internaţional. Compania multinațională dobândeşte un avantaj concurenţial prin diferenţierea produselor după nevoile locale, se obţine un avantaj concurenţial la nivel mondial necesar nu atât să centralizeze sau să descentralizeze anumite activităţi, cât mai degrabă să se ia decizii selective, în funcţie de situaţie. În acest sens, anumite resurse şi capacităţi trebuie să se menţină la nivel central pentru a proteja anumite competenţe fundamentale, care să permită conducerii centrale să asigure o anumită direcţie de evoluţie.

CAPITOLUL ICOMPANIA MULTINATIONALĂ –

1„Lumea post-corporatistă”, Korten, D.,Editura ANTET,1999

4

DELIMITĂRI, SCOP, CONFLICTE, CONSTRÂNGERI Companiile multinaționale sunt fenomene economice în plină dinamică –uriaşe imperii care se întind pe tot globul, cu cifre de afaceri anuale echivalente cu PIB-ul multor naţiuni. Teoriile privind companiile multinaționale nu sunt nici pe departe unitare şi urmează caracterul dinamic al obiectului lor de studiu. În fapt, pe plan internaţional, nu s-a conturat un consens nici măcar cu privire la însăşi denumirea fenomenului analizat. În sensul cel mai cuprinzător, o companie multinațională este o companie care produce bunuri sau oferă servicii în mai multe ţări. În sensul cel mai restrâns, se referă la o întreprindere care, prin investiţii externe directe (IED), deţine şi administrează filiale într-un număr de ţări, în afara bazei sale interne.

Societăţile pe acţiuni care sunt amplasate în mai mult de o ţară sunt adesea numite întreprinderi multinaţionale, deşi Naţiunile Unite le desemnează oficial prin corporaţii transnaţionale (CTN). ONU defineşte aceste companii multinaționale drept “acele întreprinderi care deţin sau controlează unităţi de producţie sau de servicii situate în afara ţării în care se află sediul central”. O afacere multinaţională operează în mai multe ţări, pe când o afacere internă operează într-o singură ţară.

1.1 Epoca multinaționalelor Corporațiile multinaționale(CMN) constituie o prezență masivă în economia globală.Majoritatea americanilor-economiști, oficialități publice și cetățeni obișnuiți- par să aprobe rolul important al acestor firme. Cu toate acestea, mulți americani cu diferite convingeri politice cred ca toate aceste firme-gigant reprezintă o adevărată amenințare la adresa bunăstării sociale si economice a muncitorilor americani, a micilor afaceri și a comunităților locale. Unii susțin că „fuga” întreprinderilor îi lasă pe americani fără locuri de muncă, scad salariile și distrug comunități care până atunci erau sănătoase. Pe de altă parte, CMN încearcă sa-i convingă pe americani și pe cetățeniii altor state că, în realitate, ele sporesc exporturile, locurile de muncă și salariile. Beneficiarii investițiilor externe directe (IED) au o atitudine ambiguă față de activitatea CMN. Pe de o parte, aceștia își dau seama că IED aduc în țară capital și tehnologie valoroasă. Pe de altă parte, se tem că ar putea fi dominați și exploatați de aceste firme puternice. Nimeni nu contestă faptul ca IED au devenit o caracteristică esențială a economiei globale și toți recunosc că eforturile de a închide acest duh „înapoi în sticlă” ar eșua. În consecință, reglementările internaționale sunt necesare pentru a ne asigura că atât firmele, cât și guvernele se comportă de o manieră benefică pentru economia globală.2

2 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004, pag 127

5

Coorporațiile multinaționale internaționalizează serviciile și producția. Opiniile diferă în mare masură asupra importanței acestei evoluții pentru afacerile politice și pentru economia internațională și internă. Unii observatori consideră că, eliberându-se de limitele înguste ale economiilor naționale, acestea au devenit cu adevărat „coorporații globale” și reprezintă forțe pozitive pentru dezvoltarea economică și prosperitatea tuturor societăților. Unii argumentează chiar că întemeierea CMN exprimă victoria economiei asupra politicii și că este un pas semnificativ spre managementul rațional al economiei globale. Alții consideră că aceste firme-gigant, împreună cu finanțele internaționale, simbolizează capitalismul global în tot ce are el mai rău și că CMN sunt mai presus de orice lege, exploatând întreaga lume pentru a-și spori profitul corporatist. O a treia viziune este aceea că o CMN nu este deloc o corporație globală, ci pur si simplu o firmă de o anumită naționalitate care și-a organizat producția, distribuția și celelalte activități în așa fel încât ele depășesc granițele țării. Adepții ei argumentează că, în primul rând,comportamentul unei CMN este determinat de politicile economice, de structurile economice și de interesele politice din țara de origine. Deși, luate în considerație ca grup,CMN nu sunt nici bune, nici rele, este nevoie de norme internaționale care să guverneze relația dintre CMN și guvernele naționale. Deși în fiecare dintre aceste poziții există o doză de adevar, acest capitol va demonstra că ultima viziune se aproprie cel mai mult de realitate.

CMN au accelerat foarte mult integrarea economiei globale. Anii 1850 și 1960 s-au caracterizat printr-o extindere enormă a comerțului internațional, care a însoțit reluarea creșterii economice și reducerea barierelor ridicate în calea importurilor. În acea perioadă, competitivitatea internațională se măsura prin pătrunderea importurilor in economiile multinaționaleși prin cota de piață a unui stat pe piața internațională. Apoi, la sfârșitul anilor ’60 și de-a lungul anilor ’70, IED ale corporațiilor multinaționale au crescut dramatic. În timpul acestei etape, dominată de expansiunea peste hotare a firmelor americane, investiția în capacități de producție în străinătate a devenit o formă tot mai importantă a expansiunii industriale. Corporațiile americane își construiau peste hotare replici fidele,în general autonome(investiții pe orizontală), iar competitivitatea lor internațională se evalua prin proporția din vânzări atribuite producției în străinătate.3

Etapa internaționalizării reale, începută la mijlocul anilor ’80, s-a caracterizat printr-o trecere semnificativă de la era IED, dominată de americani, la un sistem mai pluralist și din ce în ce mai complex de activități corporatiste internaționale; multe națiuni și-au sporit investițiile în străinătate, iar SUA au devenit prima economie gazdă pe plan mondial, rămânând totodată și prima economie sursă de IED. În timp ce investițiile transnaționale au determinat creșterea semnificativă a integrării economiilor naționale, natura însăși a investițiilor s-a modificat. Spre deosebire de predominanța anterioară a investițiilor în materii prime și, apoi, a celor din industrie, acum au crescut

3 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004, pag 128

6

peste tot în lume investițiile în servicii,în mare măsură datorită revoluției informaționale și a intensificării legăturilor între servicii și industrie. Lumea afacerilor internaționale a fost transformată de CMN, pogresele tehnologice și liberalizarea economică( dereglementare și privatizare).4

La începutul perioadei postbelice, CMN americane au urmat o strategie de investiții pe orizontală, prin care și-au stabilit filiale relative autosuficiente peste hotare, spre exemplu în Europa Occidentală. Acest tip de investiție în străinatate provoacă o scădere a comerțului, în sensul că firma investitoare obține componente de la furnizorii locali, de obicei mai avantajos decât de la cei din țara de origine. Însă, în timp, CMN au trecut de la investițiile pe orizontală la o strategie de investiții pe „verticală”, cu outsourcing global extensive, în cadrul cărora procesele de producție la nivel mondial erau integrate și raționalizate.

Prin outsourcing internațional se înțelege procesul prin care componentele produse intr-o locație oarecare sunt asamblate în alte economii și apoi exportate in economia mondială, inclusiv în economia de origine a firmei. Locațiile de producție, asamblare și marketing ale produselor firmei sunt determinate de strategia ei corporatisă globală. Aceste strategii coorporatiste sunt, la rândul lor, puternic influențate de caracteristicile economiei gazdă, de barierele comerciale existente și de dorința de a plăti impozite cât mai mici. Strategiile corporatiste au avut o influentă esentială în distribuirea geografică a seviciilor și a industriei în întreaga economie mondială.

Din anii’80, firme de mai multe naționalităti și-au sporit în mod dramatic investițiile în străinătate. Firme europene, japoneze și din țări în curs de industrializare, precum Taiwanul și Coreea de Sud, au devenit jucători importanți și-au investit foarte mult în alte economii. Numărul total al firmelor de toate naționalitățile care au investit în străinătate a crescut substanțial, ca de altfel și numarul sectoarelor economice în care au investit;ramuri din sfera serviciilor,precum asigurările,băncile și vânzarile cu amănuntul,au primit cantități sporite de IED, fapt important mai ales pentru companiile din Statele Unite. După aprecierea semnificativă a yenului la sfârsitul anului 1985, IED japoneze s-au extins rapid, Japonia devenind unul dintre cei mai importanti investitori în străinatate. Firmele japoneze au preferat, in virtutea tradiției să producă in țara lor, pentru ca apoi să exporte pe piețe externe.5

O trasatură importantă a strategiei de investiții in străinatate a constat in construirea unor “platforme-export” in țările cu forță de muncă ieftină din ASIA de SUD-EST. Inițial, prin IED japoneze se urmarea avantajarea exportului de produse finite sau de componente in America, Europa Occidentală si pe alte piețe externe. Cu toate acestea, japonezii au construit mai tarziu rețele de producție regionale integrate in aceste zone.

4 Robert Gilpin,opera citată 1295 Robert Gilpin,opera citată, pag.130

7

Schimbarea tehnologică a pus bazele modificarii rolului CMN in cadrul economiei globale. Progresele revoluționare din comunicații și transporturi, precum Internetul si teleconferința, au facut posibil din punct de vedere tehnic ca firmele să organizeze și să conducă sisteme industriale și de distribuție globale. Aceste inovați tehnologice au redus sensibil costurile globatizării în servicii și în industria prelucrătoare. Dereglementarea pietelor financiare și a altor servicii, în numeroase țări, au avantajat IED.

Avantajele comparative in unele ramuri ale industriei prelucrătoare s-a deplasat spre economiile în curs de industrializare, cu fortă de muncă ieftină .

Cresterea dramatică a numărului alianțelor intrecorporatiste de toate tipurile peste granitele naționale a devenit o altă caracteristică notabilă a economiei globale. Competiția internațională ia, tot mai mult, forma unei concurențe intre aliați externi. Aceasta inseamnă că poziția competitivă a unei firme poate depinde de tipul și ampoarea relației pe care a fost capabilă să o stabilească cu alte firme. La rândul lor, aliații ei corporatisti depind de resursele tehnologice și financiare ale firmei, ca și de poziția acesteia pe piața țării de origine și peste hotare. Statisticile arată ce s-a intâmplat in anii’80 si ’90. Între 1985 si 1990, IED au crescut cu o rată medie de 33% pe an, o cifră ce înseamnă de patru ori mai mult decât creșterea producției mondiale și de trei ori mai mult decât rata de creștere a comerțului. Astfel, IED au devenit un determinant major al patternurilor comerciale , pe masură ce fluxul anual de IED s-a dublat fată de 1992, atingând la sfârsitul anilor ’90 o valoare de aproape 350 de miliarde de dolari. Comerțul intrafirma- mai précis, comerțul intre filialele aceleiași firme-reprezintă acum o parte semnificativă a comerțului mondial. În 1994, comerțul intrafirma- tranzacțiile între firmele-mama americane și filialele lor din străinatate- reprezentă o treime din exporturile Statelor Unite și două cincimi din mărfurile importate în SUA. 6

Această concentrare a IED se datoreză faptului că SUA și Europa sunt cele mai mari piețe din lume. Totusi, în cea mai mare parte a anilor ’90, au crescut IED în țările mai puțin dezvoltate, cu aproape 15% pe an. Cu toate acestea, IED în țările mai puțin dezvoltate au fost extreme de neomogen distribuite, concentrându-se intr-un numar mic de țări-câteva țări latino-americane, în special Brazilia și Mexic, și piețele emergente din Asia de Est și Sud-Est.7 Dintre țările mai puțin dezvoltate, cel mai mare volum de IED l-a primit China, aceasta situindu-se pe locul doi in clasamentul economiilor-gazdă, după Statele Unite; între 1991 și 1995, IED către interior au atins valoarea de 198, 5 miliarde de dolari în SUA, 114, 3 miliarde de dolari în China și doar de 32 de miliarde de dolari în Mexic.

Piețele emergene erau atractive, cel putin până la criza financiară din 1997, datorită creșterii lor economice rapide, a politicilor lor orientate spre piața și a fortei de muncă ieftine. Trebuie să afirmăm că țările cel mai puțin dezvoltate, din Africa și din 6 Robert Gilpin, opera citată, pag 1317 Idem 5

8

alte părți, au primit un procentaj extrem de mic din totalul investit în lumea în curs de dezvoltare. Nu e nevoie să mai spunem că aceste statistici dezechilibrate nu se potrivesc cu imaginea globalizării. Potrivit lui DeAnne Julius, reputat expert în problema CMN, expansiunea vastă a IED, alianțele intercorporatiste și comerțul intrafirme, în anii’80 și ’90, au atins un nivel la care între economiile avansate s-a creat ’’un asamblu calitativ diferit de conexiuni’’. Spre exemplu, unii au apreciat că între 1996 și 1998 s-au format peste 20000 de alianțe corporatiste. Importanța sporită a IED și a cooperării intercorporatiste indică faptul că economia mondială atinsese un punct de , , decolare’’ comparabil cu cel produs de expansiunea puternică a comerțului internațional la sfarșitul anilor ’40 și de emergența ulterioară a economiei internaționale extreme de interdependențe. Creșterile înregistrate în IED și în activitățile corporațiilor multinaționale au apropiat națiunile, ceea ce afectează și mai mult economia globală.

1.2.Importanța economică și politică a CMN Rolul crescând al CMN în cadrul economiei globale a devenit un subiect extrem de controversat. Din întreaga lume, majoritatea din top 500 cele mai extinse companii sunt multinaționalele. Ele au aceasta mare extindere pentru că produc sau distribuie produse și/sau servicii peste granițele nationale.8 Susținătorii CMN le consideră avantajoase pentru economiile industrializate, cât si pentru cele în curs de industrializare,apreciind că ele contribuie la utilizarea eficientă și productivă a resurselor mondiale, ceea ce sporeste bogăția mondială și prosperitatea economică. Pe de altă parte, criticii CMN acuză aceste corporații-gigant că submimează democrația,afectează societățile naționale și conturează o nouă formă de imperialism capitalist. Mulți critici pretind că aceste firme,responsabile doar față doar față de ele însele, comasează toate societățile de pe glob într-o masă amorfă, în interiorul căreia indivizii pierd controlul asupra propriilor vieți, devenind sclavii acestor firme exploatatoare.9

Ei susțin că lumea intră sub stapânirea unui imperialism capitalist neîndurător, în care singura preocupare o reprezintă profitul. Ambele poziții exprimă exagerări ale rolului pe care CMN le au în cadrul economiei globale. Deși unele CMN sunt vinovate pentru că exploatează și provoacă daune, corporația multinațională, ca instituție, aduce câștiguri popoarelor de pretutindeni.

Totuși, deși CMN reprezintă un factor important în economia internațională, statele- națiune continuă să fie actorii principali. Economiile interne rămân trăsătura inițială a economiei globale,iar în același timp firmele multinaționale și activitățile lor investiționale au un impact incontestabil asupra localizării activitățiilor economice în lume, a patternurilor comerciale internaționale și a ratelor naționale de creștere a economiei și a productivității. 8 Alan M.RUGMAN, THE REGIONAL MULTINATIONALS MNEs and global Strategic Management, Cambrige University Press.9 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004, pag 133

9

Tipuri de companii mondiale Corespunzător, combinațiilor posibile, se disting mai multe categorii de companii mondiale, după cum urmează10:

Companii globale, caracterizate prin standardizarea tuturor operațiunilor și prin stricta coordonare a acestora de către cartierul general, al companiei mamă. Astfel de companii urmăresc obținerea unei eficiențe globale prin economii de scară, bazate pe aprovizionarea în cantități mari, pe uniformitatea materiei prime, pe standardizarea produselor(gamă relativ restrânsă de produse sau servicii, fără adaptări seminificative de la o țară la alta), pe standardizarea operațiunilor de marketing global, coordonat de la centru.

Companii multinaționale, care întrunesc în general una sau mai multe din următoarele caracteristici:

Producția domestică a unor produse dezvoltate pentru piețe naționale și distribuite prin intermediul filialelor proprii în diverse țări.

Eficientizarea costurilor prin controlul operațiunilor de fabricație în țara de bază.

Rețele internaționale de fabricație și/sau distribuție pentru produse dezvoltate pentru țara de origine.

Companii multidomestice, operând la nivel internațional prin intermediul filialelor naționale organizate pe principiul centrelor de profit, fără conexiuni majore între ele; singura națiune de mondializare a acestor companii constă în găsirea și exploatarea diverselor conjuncturi favorabile la nivelul fiecărei țări(de pildă, forță de muncă ieftină)

Companii transnaționale, care au apărut în special în ultimul deceniu, ca urmare a rafinării tot mai accentuate a consumatorilor, care așteaptă produse și servicii cât mai competitive, dar și cât mai personalizate și pentru care standardizarea absolută nu mai reprezintă un factor atractiv. Prin urmare, companiile transnaționale încearcă să îmbine avantajele ce derivă din standardizare ce cele ce derivă din flexibilitate. Acest deziderat nu este însă ușor de realizat, date fiind puncte divergente între cele două strategii menționate11.

Organizarea companiilor mondiale Un criteriu esențial în distincția dintre o companie globală, una multinațională și una transnațională îl constituie modul în care sunt concepute legăturile dintre unitățile sale naționale, pe de o parte, și cartierul general al companiei mamă, pe de altă parte. Dacă în cadrul companiei globale aceste legături sunt concepute pe principiul controlului și al rolului central al cartierului general al companiei mamă, care acționează 10 Management internațional și relații economice internaționale, CAMELIA DUMITRIU, Editura polirom 2000, pag 6211 Management internațional și relații economice internaționale, CAMELIA DUMITRIU, Editura Polirom 2000, pag 62

10

ca un „hub”, în cazul companiei multinaționale aceste legături sunt mai flexibile, crescând rolul unităților naționale în fluxul informațional și decizional al companiei. În fine, în cazul companiei transnaționale, unitățile sunt parte integrantă a companiei, partajând know-how-ul și valorile acesteia prin intermediul unui flux informațional și decizional bidirecțional, între acestea și cartierul general, pe de o parte, și între unitățile naționale, pe de altă parte12.

1.2.1. Coorporațiile multinaționale și economiile-gazdă O serie de evoluții, printre care creșterea masivă a IED ale unor firme de diferite naționalități, investiții încrucișate între economiile naționale și integrarea crescândă a comerțului cu IED, au condus la disiparea acestor atitudini potrivnice. Deși multe dintre țările mai puțin dezvoltate impuneau în continuare restricții asupra IED către interior, acestea erau conștiente acum de aspectele lor, în general, benefice. A fost extrem de interesant să urmărim eforturile președintelui, Henrique Cardozo, de a atrage în țara sa investiții americane; nu cu mult timp înainte, Cardozo, unul dintre principalii inovatori în teoria dependenței, denunța CMN americane ca fiind instrumente ale imperialismului american. Cardozo și mulți alți lideri naționali ai țărilor în curs de dezvoltare și-au dat seama, cu întârziere, că aceste CMN sunt excelente surse de capital și tehnologie, atât de necesare dezvoltării economice.13

Deși guvernele aproape tuturor țărilor în curs de industrializare continuă să impună restricții asupra IED și să opună accesului nelimitat al CMN în economia națională, doar câteva au menținut barierele înalte din trecut. Cele mai multe dintre ele sunt pe deplin conștiente că, dacă o țară în curs de dezvoltare nu reușește să atragă IED, îi va fi extrem de dificil să obțină accesul la finanțări, la tehnologie și la piața internațională, necesar dezvoltării sale economice. O economie în curs de dezvoltare este dezavantajată atunci când se află în afara alianțelor și a rețelelor de producție create între firmele multinaționale, deoarece o parte considerabilă a comerțului mondial constă în transferuri intrafirmă, de la o filială a unei companii la alta. Un corolar important al acestei realități este acela că o țară care nu deține CMN proprii riscă să joace un rol neînsemnat pe scena comerțului internațional. Deși companiile din țările-gazdă sunt ingrijorate de concurența CMN străine, importanța sporită a IED pentru creșterea economică și competitivitatea internațională a condus la o competiție acerbă între economiile naționale, pentru atragerea de IED.14

Cele mai multe guverne doresc îmbunătățirea capacității lor de a atrage și a maximiza beneficiile IED pentru economiile lor. Într-adevăr, mulți lideri politici din economiile în curs de industrializare și foste socialiste („în tranziție”) se tem că nu vor

12 Management internațional și relații economice internaționale, CAMELIA DUMITRIU, Editura Polirom 2000, pag 7513 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004 pag 13314 Idem 13

11

putea dezvolta economii puternice, productive, fără beneficiile investițiilor firmelor multinaționale. De cele mai multe ori, aceste temeri sunt justificate, deoarece țările aflate în tranziție sau mai puțin dezvoltate fie sunt neatractive pentru investitorii străini, fie nu dețin pârghiile necesare pentru a obține un maximum de beneficii de la corporațiile străine. În consecință, IED, în special cele realizate în termenii cei mai favorabil, au ocolit multe țări și s-au concentrat în China și în două țări din America Latină (Brazilia și Mexic).

În pofida avantajelor pe care le aduc IED, multe dintre țările mai puțin dezvoltate se tem de pierderea autonomiei naționale, fie prin crearea unei alianțe între interesele economice interne și cele externe, fie prin intervenția guvernului de origine a CMN. Cu toate acestea, trebuie să observăm faptul că, în aproape fiecare confruntare, cele care câștigă sunt guvernele-gazdă; iar acestea au învățat cum să folosească CMN pentru atingerea propriilor scopuri. Pe de altă parte, este adevărat că au existat o serie de evenimente scandaloase, precum răsturnarea lui Allende în Chile și alui Mossadegh în Iran, în care guvernul american a fost implicat prin susținerea acordată firmelor americane; totuși, rămâne incert dacă intervenția americană s-a realizat din dorința de a proteja interesele investitorilor americani în Iran și în Chile sau pentru a preveni preluarea puterii de către comuniști. Cu toate acestea, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut, temerile privind pierderea autonomiei naționale din cauza IED s-au diminuat semnificativ, ceea ce nu înseamnă că au dispărut definitiv; totuși, statele slab dezvoltate sunt îndreptățite să fie îngrijorate de dominația uriașelor CMN străine.15

Importanța sporită a IED, ca sursă de capital și de tehnologie pentru dezvoltarea economică, a determinat economiile-gazdă să evalueze cu atenție costurile și beneficiile pe care le aduc IED. După cum au subliniat economiștii, avantajele IED pentru o economie- gazdă sunt asemănătoare cu cele aduse de deschiderea unei economii în fața comerțului internațional. Printre ele se numără specializarea economică; o mai mare abilitate de a atinge dimensiunea optimă a producției/organizării prin vânzarea pe o piață extinsă; și competiția sporită (adică reducerea puterii de monopolși micșorarea prețurilor de consum prin supunerea firmelor interne la o competiție acerbă cu firme mult mai eficiente din interiorul aceleiași ramuri).

1.2.2. CMN și guvernele țărilor de origine În anii ’60, mulți americani au devenit foarte preocupați de faptul că fluxul imens de IED americane către exterior ar avea un impact negativ asupra economiei americane. Aceștia erau îngrijorați că tendința corporatistă de a produce mai degrabă peste hotare decât de a exporta din interiorul economiei americane va conduce la o „dezindustrializare” a economiei. Aceste temeri exagerate s-au diminuat, dar cu siguranță nu au dispărut; sindicatele și alți critici ai globalizării au rămas extrem de

15 Robert Gilpin, opera citată, pag 134

12

îngrijorați. De vreme ce SUA înseși au devenit principala țară-gazdă a IED din alte economii industriale și au câștigat enorm de pe urma lor, multe grupuri americane manifestă o atitudine pozitivă față de IED. În același timp, mulți japonezi și europeni au început să-și facă probleme din cauza acestei „fugi” a întreprinderilor și a slăbirii bazei lor industriale, pe măsură ce propriile lor CMN și-au sporit semnificativ IED datorită costurilor ridicate ale forței de muncă și a aprecierii monedelor.16

Problema dacă IED aduc prejudicii sau avantaje economiei de origine are o importanță deosebită, însă este extrem de dificil de soluționat. Spre exemplu, dacă o firmă americană decide să nu investească peste hotare, nu înseamnă în mod necesar că va face acea investiție în țară sau că își va spori exporturile realizate în fabricile americane. Comportamentul unei firme depinde de mulți factori, printre care și cel dacă Statele Unite prezintă sau nu un avantaj comparativ în industrie. Ca în nenumărate alte aspecte ale analizei economice, ceea ce se întâmplă depinde de situația specifică.17

O problemă majoră a guvernelor de origine a constat în impunerea de către guvernele-gazdă a unor „condiții de performanță” asupra activității CMN. Aceste condiții, care trebuie îndeplinite de către o CMN înainte ca acesteia să i se permită să investească, cuprind distribuirea de know-how tehnologic, stabilirea unor cote de export și includerea unor componente locale în produsele pe care le vom fabrica. Acceptarea acestor condiții de către o CMN ar putea dezavantaja economia la origine, în sensul pierderii avantajelor tehnologice sau al reducerii exporturilor acesteia. Cu toate acestea, analizele economiștilor susțin că, în general, IED către exterior sunt profitabile pentru economia de origine și nu ar trebui să fie împiedicate prin politici guvernamentale. Totuși, este evident că rolul sporit al IED în cadrul economiei globale a afectat balanța de putere între diversele interese economice, în interiorul societăților și între societăți; creșterea mobilității afacerilor a slăbit în mod clar puterea de negocierea sindicatelor. Oamenii de afaceri americani au amenințat deseori că se vor muta în Mexic sau în altă parte dacă muncitorii nu acceptă exigențele conducerii. Această schimbare a balanței de putere între capital și forța de muncă a constituit o importantă cauză a poziției protecționiste adoptate de sindicatele din SUA și din alte state industrializate. În plus, este posibil ca amenințarea de a produce peste hotare și creșterea importanței alianțelor intercorporatiste să fi slăbit, cel puțin într-o anumită masură, poziția guvernelor țărilor de origine în raport cu CMN. Totuși, în lupta pentru putere dintre statul-națiune și corporația multinațională, dominant rămâne statul-națiune.

1.3. Regionalizarea investițiilor externe Regionalizarea serviciilor și a producției s-a produs chiar mai rapid decât integrarea globală, iar acest fenomen va continua, ca o contrapondere față de globalizare. O dată cu 16 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004,pag 13817 Idem 16

13

ratificarea NAFTA, tot mai multe firme americane s-au concentrat mai degrabă asupra Mexicului decât asupra Asiei de Est, pentru outsourcing-ul producției și asamblării componentelor, iar producția de automobile „americane” s-a regionalizat tot mai mult în America de Nord.18 În mod similar, firmele japoneze au preferat subcontradictorii est-asiatici și au importat din această regiune o mare parte a produselor prelucrate. Din rațiuni politice și economice, Europa Occidentală, în special Germania, a obținut tot mai multe avantaje de pe urma forței de muncă, slab plătită și calificată, din Europa de Est. De fapt, puterile economice majore își concentrează IED în propriile regiuni.19

Acestei tendințe spre regionalizarea investițiilor, serviciilor și producției i se pot da câteva explicații. Noile metode de producție și management, precum producția lean și prelucrarea flexibilă, încurajează regionalizarea; ambele tehnici necesită forță de muncă motivată și calificată, ce poate fi folosită mai bine și cu riscuri reduse la nivel regional, mai degrabă decât la nivel global. Într-adevăr, necesitatea mutării în zone cu forță de muncă ieftină a scăzut drastic, începând cu anii ’70, când cota de participare a forței de muncă necalificate în producție s-a diminuat dramatic. De asemenea, concentrarea regională a producției facilitează economiile de scară atât în domeniul producției cât și în cel al distribuției. Demn de menționat este și faptul că rețelele de producție regională permit firmelor să fie mai apropriate de principalii lor clienți; acest factor va deveni din ce în ce mai important, pe măsură ce piețele regionale vor continua să se dezvolte, în Europa Occidentală și în America de Nord. În cadrul acestei tendințe, afinitățile culturale pot avea și ele un cuvânt de spus. Mai mult, regionalizarea producției poate proteja economiile unei regiuni de conflicte comerciale și de fluctuații monetare. Aceasta este una din cauzele pentru care tendința spre regionalizarea producției va continua în America de Nord, în Asia-Pacific și în Europa Occidentală și poate că se va consolida în America Latină și în alte zone.20

Importanța sporită a regionalizării în cadrul economiei mondiale pune o serie de probleme. În primul rând, tendința spre regionalizare poate afecta mișcarea postbelică spre liberalizarea comerțului. CMN ale principalelor puteri economice aplică în continuare strategii globale și investesc în diverse economii, dar în același timp își concentrează propriile IED în economiile țărilor vecine. După cum sublinia economistul Charles Oman, crearea unor rețele de producție și sourcing regionale, mai degrabă decât globale, a devenit tendința predominantă. Dacă regionalizarea sporită a serviciilor și a producției ar încetini mișcarea spre globalizare, atunci economia globală deschisă ar fi afectată; această situație ar avea consecințe negative serioase pentru țările care nu fac parte dintr-un acord național. Iar în 1999, majoritatea țărilor mai puțin dezvoltate erau în afara blocurilor regionale emergente.21

18Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004,pag 14019 Robert Gilpin,opera citată,pag 14020 Robert Gilpin, Economia Mondială în secolul XXI, Polirom 2004 ,pag 14021 Idem 20

14

CAPITOLUL IIMOTIVATII DE EXPANSIUNE PENTRU CORPORATIILE

MULTINAȚIONALE

Elaborarea strategiei de pătrundere și dezvoltare pe piața externă este un atribut important al managementului firmei cu vocație internațională. Ea presupune luarea în calcul a evoluției cadrului mondial (analiza mediului extern pentru evidențierea oportunităților și riscurilor de afaceri) și a potențialului firmei respective respective (diagnosticul firmei pentru stabilirea avantajelor și dezavantajelor acesteia în competiția

15

internațională) în vederea determinării obiectivelor internaționalizării și a formelor de internaționalizare.22 Pe măsura dezvoltării sale, firma tinde să-şi depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale mediului de afaceri, să-şi extindă activitatea în spaţiul economic global, a cărui formare este posibilă prin chiar mişcarea înspre exterior a firmei. La baza acestui proces stă expansionismul imanent al fortelor pieţei, tendinţa acestora de a invada mediul înconjurător, “nemarketizat”, şi a-l include într-un sistem economic bazat pe mecanismul pieţei. Majoritatea firmelor au devenit CMN mai degrabă printr-un proces de creştere şi dezvoltare lentă, decât printr-o alegere strategică. Evoluţia “pas cu pas” spre operaţiunile globale a fost probabil stimulată de unele comenzi pentru export, de dependenţa de materii prime existente în locaţii străine, de oportunităţi de achiziţie a unor tehnologii străine, etc. Dar rareori, aceste mişcări au făcut parte dintr-o strategie globală cuprinzătoare. Internaţionalizarea ca proces se desfăşoară în timp, la scară mondială, are premise obiective, date de evoluţia de ansamblu a mediului de afaceri sub influenţa unui complex de factori de natură tehnologică, economică, politică şi culturală. Doar mai târziu, odată cu apariţia unor presiuni ale concurenţei internaţionale, sau ale programelor guvernamentale, odată cu conştientizarea creşterii beneficiilor sinergice, firma începe să conştientizeze necesitatea unor proceduri de planificare globală şi a unei strategii globale.23

O strategie globală este planul firmei pentru maximizarea obiectivelor fixate, prin alocarea geografică a resurselor sale limitate, având în vedere concurenţa globală, oportunităţile geografice şi previziunile privind mediul extern al firmei.Strategia implică deciziile critice ale firmei privind modul de îmbinare a resurselor şi punctelor sale tari cu mediul, astfel încât să obţină un avantaj asupra competitorilor săi.Pentru construirea unei strategii globale, managerul trebuie să aibă în vedere pieţele şi resursele la nivel global, şi nu doar piaţa sau resursele unei anumite ţări. O strategie globală vizează maximizarea rezultatelor la nivel multinaţional şi nu doar abordarea activităţilor internaţionale ca un portofoliu de afaceri în ţări separate.O întreprindere intră pe piața internațională numai dacă există un stimulent pentru a realiza acest lucru,dacă există o motivație. La rândul lor, motivațiile pot fi proactive sau agresive, și reactive sau defensive. Motivațiile proactive reprezintă stimuli pentru o schimbare a strategiei realizate din inițiativa firmei. Motivațiile reactive rezultă ca urmare a răspunsului firmei și a adaptării acesteia la schimbările impuse de mediul exterior.24

22 Tranzacții comerciale internaționale, Popa Ioan, 1997, pag. 75 23 Robock, S., Internaţional Business and Multinational Enterprises, Mc Hill, 2007, p. 195 – 196.

24 Tranzacții comerciale internaționale, Popa Ioan, 1997, pag 80

16

2.1. Prezentarea motivațiilor reactive Printre motivațiile reactive se pot menționa: presiunea concurenței, cum ar fi: pierderea segmentului de piață pe care îl deține la intern în favoarea unui concurent local, care a beneficiat de economiile de scară obținute ca urmare a activităților internaționale sau teama de a pierde în mod permanent piețe stăine în favoarea unor concurenți care s-au specializat pe aceste piețe25.

Motivaţiile reactive sunt cele de răspuns ale firmei care vin din mediul de afaceri. Presiunea concurenţei . O firmă poate să piardă segmentul de piaţa pe care îl deţine în

favoarea unui concurent local, care beneficiază de economii de scară, ca urmare a activităţilor internaţionale;

25Tranzacții comerciale internaționale, Popa Ioan, 1997, pag 82

17

Scăderea vânzărilor pe piaţa internă . Produsele se pot afla în faza de declin a ciclului de viaţă. În loc să încerce să prelungească ciclul de viaţă al produsului pe plan intern, firmele pot opta, concomitent sau nu, să prelungească ciclul de viaţă prin extinderea pieţei;

Excesul de capacitate . In cazul în care capacităţile de producţie nu sunt pe deplin utilizate, firmele pot privi expansiunea în străinătate ca o cale de a realiza o distribuire mai largă a costurilor fixe;

Supraproducţia. Aceasta apare, de obicei, în cazuri de declin ale pieţei interne, pieţele externe reprezentând un debuşeu pentru stocurile existente. Expansiunea internaţională, ca urmare a supraproducţiei, nu reprezintă, de obicei, o implicare a managementului, ci, mai degrabă, o supapă de siguranţă. Odată ce cererea internă revine la nivelurile anterioare, activităţile internaţionale sunt restrânse sau chiar abandonate;

Apropierea de clienţi poate juca adesea un rol important în activităţile internaţionale ale firmei. Cele mai multe firme europene au o activitate internaţionala pentru simplul motiv că clienţii lor sunt situaţi în ţări apropiate geografic.26

2. 2. Prezentarea motivațiilor proactive Motivaţiile proactive fundamentează angajarea voluntară a firmei în afacerile internaţionale în scopul valorificării unor avantaje comparative, strategice sau competitive.Accesul la resurse întemeiază frecvent decizia de internaţionalizare. Este vorba, în primul rând, de posibilitatea asigurării, pe o bază stabilă, a aprovizionării cu factori primari de producţie (materii prime, combustibil) sau cu produse intermediare (materiale, piese, subansamble). O astfel de motivaţie stă la baza nu numai a unor operaţiuni comerciale (ex. contracte pe termen lung), ci şi a unor forme de alianţe strategice şi cooperări (subcontracte, societăţi mixte, etc.) In al doilea rând, prin extinderea internaţională cresc posibilităţile de acces la resursele financiare, prin valorificarea oportunităţilor oferite de piaţa mondială sau, eventual, de guvernele ţărilor unde sunt localizate afacerile;

26 Popa, I., Filip, R. (1999): Management internaţional. Bucureşti: Editura Economică pag 81

18

Reducerea costurilor şi crearea, în acest fel, de avantaje competitive, este o altă motivaţie larg împărtăşită de firmele cu activităţi internaţionale. Aceasta se poate realiza prin valorificarea raportului favorabil costul manoperei/productivitatea muncii în ţările unde sunt amplasate unităţi de asamblare sau producţie. Totodată, economiile de serie mare, care apar în cazul unor activităţi de anvergură internaţională, contribuie la scăderea costurilor de producţie, pe de-o parte, şi la reducerea costurilor de tranzacţie, pe de altă parte. Efecte favorabile asupra costurilor pot avea şi facilităţile oferite de o serie de state pentru producţia localizată în ţările respective sau pentru investiţiile străine (reducerea taxelor vamale pentru produsele importante în cadrul unor cooperări industriale sau în vederea dezvoltării producţiei în ţara gazdă, reducerea sau eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, etc.);

Avansul tehnologic de care dispune firma poate fi mai bine pus in valoare prin implicarea pe piaţa mondială. Este vorba, în primul rând, de capacitatea de inovare tehnică în domeniul producţiei, care permite firmei să lanseze continuu pe piaţă produse cu caracteristici calitative şi funcţionale superioare, asigurând totodată valorificarea acestora pe diferite pieţe de-a lungul întregului ciclu de viaţă al produsului.27

În al doilea rând, este vorba de flexibilitatea producţiei şi tehnologia comercială avansată, pe baza cărora firma poate asigura diversificarea ofertei şi adaptarea ofertei la specificul diferitelor pieţe de desfacere, creându-şi şi menţinându-şi avantajele strategice şi competitive;

O motivaţie a internaţionalizării în cazul unor firme este aşa numita implicare managerială, respectiv faptul că managementul superior – angajat direct în afacerile internaţionale – tinde să lărgească orizontul de dezvoltare al firmei, să impună o strategie orientată spre exterior;

Dezvoltarea reţelei de informaţii şi comunicaţii reprezintă în acelaşi timp o raţiune şi o condiţie a expansiunii internaţionale.

2.3. Crearea avantajului competitiv Teoriile evoluţiei stadiale arată faptul că procesul internaţionalizării este unul de asimilare cumulativă de informaţii, de învăţare continuă pe măsura avansării în implicarea internaţională (engl. learning by doing). Aceasta înseamnă dobândirea şi dezvoltarea de cunoştinţe privind specificul pieţei externe, metodele/formele de operare, caracteristicile mediului internaţional de afaceri, componenta personalului de conducere la partenerii potenţiali, etc.

27 Tranzacții comerciale internaționale, Popa Ioan, 1997, pag 80

19

Totodată, în vederea stabilirii de contacte personale şi a menţinerii interacţiunii sociale cu participanţii la piaţă se stabilesc reţele de comunicaţie care permit adâncirea şi permanentizarea relaţiilor reciproce.În cadrul internaţionalizării producţiei pot fi avute în vedere următoarele categorii de avantaje28:

1. Avantajele de proprietate se referă la deţinerea de „active” înţelese drept resurse care au potenţa de a genera fluxuri de venituri viitoare. Respectivele active includ nu numai elemente tangibile, cum ar fi resursele naturale, forţa de muncă sau capitalul, ci şi active intangibile sau capabilităţi, precum tehnologia şi informaţia, abilităţi manageriale, de marketing şi antreprenoriale, sisteme organizaţionale şi acces la pieţe.

2. Avantajele de internalizare. Recurgând la internalizare (reaşezarea structurilor de propritate şi organizaionale), prin dezvoltarea de active productive în străinătate, firmele urmăresc atât maximizarea beneficiilor nete rezultate din scăderea costurilor de producţie sau de tranzacţie, cât şi câştigarea unei rente economice maxime prin valorificarea avantajului de proprietate pe care îl deţin. Astfel de avantaje ale controlului ierarhic sunt denumite avantaje de internalizare. De exemplu, presupunând că cercetrea ştiinţifică este concentrată în afara ţării de origine a firmei, aceasta recurge la crearea unei filiale în respectiva localizare, filială specializată în activităţi de cercetare-dezvoltare. Aceasta este legată de propriile facilităţi de cercetare-dezvoltare ale firmei-mamă din ţara de origine a acesteia.29

În consecinţă, în afara avantajului iniţial de proprietate, care conferă firmei capacitate inovaţională, aceasta actualizează avantaje de internalizare, prin coordonarea unitară a activităţii sale de cercetare-dezvoltare din străinătate şi din ţară. De aceea se deduce faptul că există o interacţiune progresivă între avantajele de proprietate (posedarea unei tehnolgii şi abiltatea de a genera noi tehnologii) şi cele de internalizare (coordonarea internaţională a facilităţilor de cercetare-dezvoltare).3. Avantajele de localizare se referă la factorii de localizare, respectiv variabilele de

localizare specifice economiei-gazdă, în care firma realizează investiţii străine directe şi dezvoltă active. Factorii de localizare includ:

dotarea cu resurse naturale şi resurse economice create, nivelul de pregătire a forţei de muncă şi productivitatea muncii, costurile internaţionale de transport şi de comunicaţie, stimulente şi bariere investiţionale sau comerciale, sistemul economic şi politica economică,

28 Mazilu, A. (1999): Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă est-europeană. Bucureşti: Editura Economică, pag 5129 Mazilu, A. (1999), op citată,pag 52

20

diferenţele politice, sociale, culturale, educaţionale dintre ţări. Odată cu luarea deciziei de a concura într-un mediu global, firma se va confrunta cu noi presiuni; societăţile care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional au o piaţa relativ omogena pentru produsele şi serviciile lor; atât designul produselor cât şi producţia pot fi standardizate; totodată, nu se confruntă cu diferenţe între ţări privind reglementări guvernamentale. În contrast, firma internaţională se confruntă adesea cu necesitatea alegerii între avantajul competitiv oferit de economiile de scară prin costuri reduse de producţie şi avantajul competitiv oferit de diferenţierea produselor pe diferite pieţe naţionale, după gusturile locale. Şi mai mult, firma internaţională trebuie să găsească un mod de a balansa necesităţile şi obiceiurile dintr-o ţară cu necesităţile şi practicile din altă ţară.Avantajele diferenţierii produselor pentru a satisface nevoile speciale ale unor segmente mai mici ale pieţei globale sunt în opoziţie cu avantajele reducerii costurilor prin standardizare. Standardizarea poate aduce economii mari în producţie şi în repartizarea cheltuielilor cu C&D, publicitatea, promovarea, şi managementul general asupra unui volum mare de vânzări. În consecinţă, cea mai bună strategie a firmei internaţionale, în condiţiile în care mediul local nu este foarte nereceptiv, este să evite ajustările majore ale produselor sale la pieţele locale şi să îşi transfere propria cultură în aproape orice ţară.Înclinaţia spre diferenţiere este totuşi importanţa. De multe ori firmele internaţionale preferă să se identifice cu fiecare ţară, ajustând produsele pentru a se încadra perfect pe pieţele naţionale. Astfel, firmele se confruntă cu dificultatea de a decide când diferenţele dintre pieţe sunt suficiente pentru a justifica pierderea avantajelor standardizării. Alegerea între standardizare şi diferenţiere se bazează pe impactul alternativelor asupra veniturilor şi costurilor. Diferenţierea este mai uşoară atunci când ajustările la o piaţa individuală nu sunt costisitoare şi când design-ul iniţial al produsului a luat în considerare diferenţele dintre pieţe.30

Pentru a implementa cu eficacitate orice strategie globală, firmele folosesc diferenţele naţionale, economiile de scară, şi sinergiile dintre diferite activităţi pentru a obţine şi menţine avantajul competitiv asupra concurenţei. Sarcina strategică a managementului global este să utilizeze la maxim aceste surse de obţinere a avantajului competitiv. Deoarece majoritatea firmelor nu sunt în totalitate globale sau multidomestice, este adesea necesar ca aceste firme să-şi dezvolte abilitatea de a integra la nivel global unelen aspecte cât şi abilitatea de a răspunde cu eficacitate la cerinţele locale; astfel, sunt necesare abilităţi manageriale şi o structură organizaţională flexibilă care să răspundă adecvat atât la presiuni de integrare cât şi de adaptare locală. Menţinerea unui echilibru între funcţionarea ca o organizaţie globală şi necesitatea adaptării produselor la preferinţele locale ale anumitor pieţe necesită manageri creativi.

30 Robock, S., International Business and Multinational Enterprises, Mc Hill, 2007

21

Mai mulți autori explică obiectivele unei firme internaţionale şi sursele de dezvoltare a avantajelor competitive.

Există trei mari categorii de obiective urmărite de o firmă internaţională: (1) obţinerea eficienţei, (2) gestionarea riscului, (3) inovaţia, învăţarea, adaptarea. Secretul este crearea avantajului competitiv al firmei prin dezvoltarea şi implementarea strategiilor care optimizează atingerea acestor trei categorii de obiective de către firmă. Aceasta poate să necesite unele compromisuri între obiective atunci când acestea sunt în conflict. Ghoshal identifică trei surse din care o firmă globală poate să obţină avantaje competitive: (1) diferenţe naţionale, (2) economii de scară şi (3) economii de scop. Sarcina managerului internaţional este să utilizeze toate aceste trei surse pentru a optimiza simultan eficienţa, riscul şi învăţarea într-o afacere globală. O strategie globală de succes necesită gestionarea interacţiunilor dintre aceste obiective şi a modalităţilor de atingere a lor.

1. Obţinerea eficienţei. Firma fiind un sistem input-output, eficienţa sa e definită prin raportul dintre valoarea output-ului şi costul input-ului. Firma obţine surpulusul de resurse necesare pentru a creşte şi prospera prin maximizarea acestui raport. Astfel, poate spori valoarea produselor şi serviciilor sale (output) prin creşterea calitatii comparativ cu competiţia, şi în acelaşi timp poate reduce costurile factorilor de producţie, precum materia primă, salariile etc (input). Intensitatea factorilor de producţie utilizaţi pentru realizarea funcţiilor firmei (producţie, C&D, marketing, etc) diferă. Firma poate exploata diferenţele naţionale, localizând fiecare funcţie în ţara unde are un avantaj comparativ în asigurarea factorilor necesari pentru funcţia respectivă. Totodată, firma poate beneficia de avantajele economiei de scară, precum costuri reduse şi calitate mai mare datorită specializării prin desemnarea fiecărei filiale ca producător unic al unei componente din produsul final.

Conceptul de economie de scop se bazează pe faptul că se obţin economii şi reduceri de costuri atunci când două produse împart aceleaşi active, precum locul de producţie, canalele de distribuţie, marca, servicii legale, relaţii publice etc.

2. Gestionarea riscului. Compania globală se confruntă cu diferite tipuri de riscuri – economice, politice, legale, competitive. Natura şi severitatea acestor riscuri nu sunt aceleaşi pentru toate ţările. Firma globală poate gestiona aceste riscuri cu eficacitate prin formularea şi implementarea unor strategii ce urmăresc ”împrăştierea” riscului. Beneficiile economiilor de scară trebuie comparate cu riscurile asociate acestora. O filială localizată într-o ţară cu forţă de muncă ieftină, poate pierde avantajul local dacă salariile cresc, ca urmare a dezvoltării economice sau aprecierii monedei naţionale. Astfel, producţia ar trebui distribuită în mai multe ţări pentru reducerea riscului.

3. Inovaţie şi învăţare. Diversitatea mediilor în care operează firma globală îi conferă acesteia un avantaj asupra firmelor care funcţionează la nivel naţional. O firmă care are activităţi în multe ţări este expusă la o serie de stimuli şi experienţe, ceea ce-i

22

permite să-şi dezvolte o varietate de capacităţi; are oportunitatea să dobândească aptitudini şi cunoştiinţe într-o ţară care pot fi transferate şi aplicate în alte ţări unde firma are operaţii.

În consecinţă, diferenţele dintre ţări, pot oferi firmelor multinaţionale oportunităţi de a obţine avantaje competitive. Dar, factorul decisiv pentru obţinerea şi menţinerea avantajelor competitive este calitatea managementului. Pot fi identificate şapte dimensiuni ale managementului care conduc la succesul strategiei internaţionale:

1. Deţinerea capacităţii de procesare a informaţiei. Managerii internaţionali trebuie să aibă acces la tipuri multiple de date, trebuie să fie capabili să analizeze datele şi să reacţioneze cu rapiditate.

2. Utilizarea unui sistem de management diferenţiat. Sistemul sau structura de management trebuie să fie flexibil şi variat. Managementul calităţii implică capacitatea de a conduce diferite linii ale afacerii sau filiale în moduri diferite şi unice.

3. Administrarea interdependenţelor. Activităţile diferite dar interrelaţionate desfăşurate de firma multinaţională trebuie să fie conduse astfel încât să se asigure sinergia şi învăţarea în cadrul organizaţiei.

4. Conducerea schimbărilor strategice. Într-un mediu în continuă schimbare, managerii trebuie să fie capabili să schimbe strategiile şi să-şi redirecţioneze atenţia cu rapiditate.

5. Gestionarea inovaţiei. Managerii trebuie să deţină aptitudinea de a identifica şi profita de noi oportunităţi pentru creşterea competenţelor interne (automatizarea producţiei) şi de a identifica noi oportunităţi de afaceri.

6. Stabilirea unor pivoţi. Managerii trebuie să găsească modalităţile de promovare a unităţii scopurilor şi motivăţiilor într-o firmă puternic dispersată.

7. Asigurarea calităţii procesului de conducere. Managerii trebuie să recunoască legitimitatea dezacordurilor din cadrul organizaţiei. Ei trebuie să fie echitabili şi să câştige încrederea celorlalţi, şi totodată să alinieze interesele corporaţionale cu cele individuale.

2.4. Metode de internaționalizare a companiilor multinaționale Selectarea metodelor de operare, adică alegerea diferitelor forme de internaţionalizare a afacerilor, finalizează procesul de formulare a strategiei. În acest sens, firma poate opta pentru diferite forme de operaţiuni comerciale, pentru acţiuni de implantare în străinătate sau pentru realizarea de alianţe strategice sau cooperări, dar poate apela şi la metode de operare complexe în care se îmbină elemente de comerţ, cooperare şi investiţii directe.31

31 Popa, I., Tranzactii comerciale internaţionale, Ed. Economica, Bucuresti, 1997,pag 79

23

Modalitatile de internationalizare pot fi grupate in 3 categorii si anume: a) operatiuni comerciale ; b)aliante si cooperări (strategii asociate de patrundere pe piata externa); c) modalitati de implantare (investitionale).

a) Din această categorie fac parte :exportul/importul de bunuri și servicii și operațiunile comerciale combinate. Primele sunt dominante ca pondere și se caracterizează de regulă prin orizontul de timp scurt al operațiunii, chiar dacă relația între parteneri este de durată. Aceste operațiuni au la bază contractul de vânzare –cumpărare internațional.Operațiunile comerciale combinate sunt cele care îmbină operațiuni de export, import, producție, prestări de servicii, intr-un mecanism unic, realizat de regulă de către întreprinderi specializate. Ele includ contrapartida, operațiunile de reexport și operațiunile de switch.

Contrapartida este titlul generic asociat tranzacțiilor internaționale prin care se impune contractual o legatură între fluxurile de export și respectiv de import în sensul unui aranjament compensatoriu, în scopul reducerii sau eliminării plăților realizate de țară importatoare.Contrapartida comercială include 2 tipuri de tranzacții și anume: compensațiile(schimb de marfă contra marfă, fără plăți în valută) și respectiv operațiunile paralele (legate) care presupun o condiționare a unui import de un export sau invers.Acestea din urmă au ponderea dominantă în prezent și ele se caracterizează pe de o parte prin existența a 2 contracte distincte pe cele 2 fluxuri( între care se stabileste o condiționare), pe de altă parte prin faptul că cele 2 partide de mărfuri se decontează în valută, într-o modalitate de plată convenită.32

Într-un sens mai larg contrapartida include și aranjamente contractuale care fac parte din sfera activităților de cooperare industrială, în cadrul cărora are loc compensarea( de obicei partială) a drepturilor unuia dintre parteneri cu prestații pe care le realizează cealaltă parte.

Reexportul constă în importul și apoi revânzarea mărfii în străinătate în scopul obținerii unui profit sau a promovării relațiilor comerciale cu alte țări.Operațiunile de reexport se realizează frecvent cu tranzitarea prin zone sau porturi libere, evitându-se în acest fel cheltuielile cu plata taxelor vamale.Marfa ce face obiectul reexporturilor poate fi exportată în starea în care a fost preluată, poate fi supusă unor transformari sau poate fi integrată într-un produs finit (importul de completare).

32 http/www.scribd.ro/ Curs postuniversitar de specialitate; Managementul tranzacțiilor internaționale; Conf. Univ. Dr. Dana Blideanu; București 2002

24

O formă specifică a reexportului cu prelucrare sunt operațiunile de prelucrare în lohn- care s-au dezvoltat mai ales pe relația E-V și N-S prin delocalizarea de către firmele occidentale a unor producții intensive în manoperă spre zone mai putin dezvoltate.Obiectul acestor operațiuni îl reprezintă prelucrarea de către una din părti (executant) a materiilor prime, materialelor etc aparținînd celeilalte părti( ordonator), acesta din urmă preluind produsul finit în scopul desfacerii sale pe diferite piețe sub marca proprie.Avantajele executantului sunt legate în principal de posibilitatea valorificării capacităților de producție și a obținerii de venituri în valută în condiții de acces dificil la piață externă. Ordonatorul la rândul său este avantajat de costurile mai reduse ale forței de muncă în țara executantului și de posibilitatea de a-și extinde afacerile internaționale fără investiții suplimentare.

Operațiunile de switch au aparut în legatură cu existenta acordurilor de cliring (acorduri între 2 sau mai multe țări privind compensarea globală a fluxurilor de bunuri și servicii reciproce pe o perioadă determinată de timp) ele având ca scop deblocarea relațiilor comerciale în cadrul cliringului, în situatia în care se inregistrează dezechilibre ale schimburilor reciproce. b)Alianțele și cooperările pot îmbrăca mai multe forme și anume: cooperări pe baze contractuale (licențierea, franciza, subcontractarea, coproducția în întreprinderi separate, contractul de management etc); cooperarea instituționalizată , reprezentată de societațile mixte; alianțele strategice sub forma consorțiilor pentru construirea de obiective în comun, pentru livrări la cheie sau alte tipuri de alianțe.

Licențierea este forma de cooperare prin care o firmă (licențiator) transferă altei firme (licențiat) dreptul de folosintă asupra unor tehnologii sau produse brevetate, contra unui preț sau a unei alte prestații. Prețul poate fi plătit într-o sumă forfetară, prin redevențe (plata periodică exprimată printr-un procent aplicat vânzărilor), sau printr-o combinație a celor doua formule.Licențiatorul urmăreste mai multe obiective între care: evitarea barierelor de import în țara vizată, obținerea de venituri de pe urma unei tehnologii depasită pe plan local, obținerea de rezultate ale cercetării unei firme în schimbul oferirii de rezultate ale propriei cercetări( licențierea încrucișată), depăsirea unor probleme legate de costurile unitare ridicate ale transportului etc. Riscul politic este mai redus decât în cazul unei investiții directe iar resursele necesare pentru intrarea pe piața externă sunt minime.Licențiatul elimină costurile și riscurile unei cercetări proprii, are acces la asistență oferită de licențiator, poate utiliza marca licențiatorului obținând recunoaștere rapidă pe piață.33

33 http/www.scribd.ro/ Curs postuniversitar de specialitate; Managementul tranzacțiilor internaționale; Conf. Univ. Dr. Dana Blideanu; București 2002

25

Franciza reprezintă un aranjament contractual privind transferul de tehnologie comercială, beneficiarul obținând dreptul de a vinde produse și servicii sub marca exportatorului, pe baza formulei sale de afaceri, contra unei plăti care se constituie din taxa de intrare în grup urmată de plăți periodice de tip redevențe.Franciza reprezintă în același timp o formă de valorificare a unor drepturi de proprietate intelectuală (cedentul acordă beneficiarului dreptul de a utiliza în afaceri marca sa, numele comercial, know-how-ul etc.) o formă de distribuție internațională(o alternativă la distribuția prin rețea proprie ) și nu în ultimul rând o formă de alianța competitivă, întrucât presupune un sistem de legături între parteneri pentru o perioadă îndelungată , cu urmarirea unor obiective comune de către aceștia.

Subcontractarea reprezintă transferarea producției unui produs (subproducție de capacitate) sau a unor subansamble, componente (subproducția de specialitate) către o firmă localizată în altă țară, unde există condiții mai favorabile de producție ( costuri reduse cu forța de muncă, acces la materii prime etc).În primul caz motivația firmei ordonatoare este de a asigura o ofertă adecvată în condițiile unei creșteri importante și de regulă neprevăzute a cererii pentru produsele sale (operațiunea are o conotație conjuncturală).Ea se regaseste de obicei pe relația țări dezvoltate-țări în curs de dezvoltare.În cel de-al doilea caz , subcontractarea implică derularea pe termen lung sau pe o bază permanentă a unor funcții specializate de către firmele subcontractante- funcții pe care firma ordonatoare în mod deliberat nu le realizează și pentru care subcontractantul deține echipamente și tehnici speciale. Partenerii au o relație de colaborare și nu subordonare- ei conlucrează la elaborarea caietului de sarcini, la dezvoltarea și perfecționarea tehnologiilor, realizează un schimb de informații și experiență etc. Subcontractantul se bucură de autonomie în realizarea producției în sensul ca îsi poate desface producția și în mod autonom , nu numai în cadrul relației de subcontractare. Societăţile mixte (joint-ventures) sunt o formă de cooperare între părţi, prin care doi sau mai multi parteneri din ţări diferite desfăşoară în comun, în cadrul unei entităţi independente, cu personalitate juridică, activităţi de producţie, marketing şi comercializare, financiare etc, prin partajarea beneficiilor şi riscurilor. Alegerea celor mai potriviţi parteneri depinde de proiect, de locaţie şi de disponibilitatea potenţialilor parteneri. c)Implantarea în străinatate se realizează pe calea investițiilor directe de capital, acestea presupunând o opțiune pe termen lung din partea firmei investitoare și participarea la gestiunea societății vizate.34

Principalele caracteristici ale implantării sunt:

34 http/www.scribd.ro/ Curs postuniversitar de specialitate; Managementul tranzacțiilor internaționale; Conf. Univ. Dr. Dana Blideanu; București 2002

26

crearea de structuri organizatorice pe piața externă ,care fie aparțin de firma inițiatoare(birouri comerciale , sucursale) fie sunt persoane juridice autonome( filiale); procesul internaționalizării implică activități pe termen teoretic nelimitat; structurile implantate în străinătate pot desfășura activități diverse:producție, comerț exterior, cercetare-dezvoltare etc. Rațiunile implantării sunt generate de 3 categorii de factori și anume: factori specifici firmei :deținerea de avantaje manageriale, de marketing, în domeniul cercetării-dezvoltării, deținerea de mărci de reputație etc, acestea permițând firmelor să concureze de o manieră agresivă pe piețele locale; factori locali: mărimea piețelor în țările gazdă, costuri de producție mai favorabile, acces la resurse (naturale, umane)bariere comerciale ridicate; factori de politică economică : în principal stimulente acordate investitorilor străini sub forma facilităților vamale, fiscale, facilități privind transferul profiturilor, crearea de zone speciale de export etc. Opțiunea firmei spre una sau alta din modalitățile de intrare pe piața externă se face prin evaluarea a 4 elemente cheie și anume: profitul previzionat, control asupra operațiunilor, riscuri existente pe piața externă și nivelul resurselor angajate.De regulă, odata intrată pe piața externă, firma își va modifica treptat opțiunea spre modalități care-i conferă un control sporit asupra operațiunilor; pentru a obtine însă acest control ea va trebui pe de o parte sa aloce resurse sporite, pe de alta parte să-și asume riscuri mai mari de ordin economic și politic.

CAPITOLUL IIISTUDIU DE CAZ

COMPANIA MULTINAȚIONALĂ GENERAL MOTORS

Istoria General Motors Co.Politicile de expansiune au transformat industria auto intr-unul dintre cei mai

importanți pioni ai globalizării. Marile firme de autovehicule General Motors, Ford Motor Company, DaimlerChrysler au ajuns să dețină aproape întreaga piață mondială auto, cumpărând pas cu pas companiile locale.35 Pe lângă acestea, micii producători par doar niște întreprinzători cu mari șanse să sfârșească într-o vânzare de portofoliu. General Motors include, în acest moment, 12 branduri (Chevrolet, Pontiac, Buick, Cadillac, GMC, Oldsmobile, Saturn, HUMMER, Saab, Holden, Opel și Vauxhall) Chevrolet, Buick, GMC, Cadillac, Baojun, Holden, Isuzu, Jiefang, Opel, Vauxhall and 35 http://www.wall-street.ro/articol/International/3550/General-Motors-modelul-perfect-pentru-globalizarea-industriei-auto.html

27

Wuling și are acțiuni în multe altele. Și vorbim strict despre producția auto, fără să luăm în calcul companiile de componente, electronice sau pe cele financiare. Olds Motor Vehicle Company Inc. a fost compania care a dat naștere primului brand din portofoliul viitoarei GM. A fost înființată în 1897, de Ransom E. Olds, și a produs primele modele Oldsmobile. 36

Ulterior s-a transformat în Old Motors Works. La doar cîțiva ani distanță, în 1902, se înființa Cadillac Automobile Company, care avea ca obiect principal de activitate fabricarea pieselor pentru automobile. Henry M. Leland, patronul uzinelor, a pus mai târziu bazele Cadillac School of Applied Mechanics, prima școala pentru mecanici și specialiști în industria auto.Buick Motor Company a fost fondată în 1903, de David Dunbar Buick, și era inițial uzina de productie a motoarelor. Câțiva ani mai târziu se transforma în General Motors Company, acesta fiind, practic, actul de naștere al viitorului gigant auto. In fine, Oakland Motor Car Co. este primul nume pe care l-a purtat Pontiac Motor, o firmă cu sediul în Pontiac, Michigan. Cam așa a început istoria unei corporații.37

În 1908 are loc prima vânzare: Oldsmobile către GM. Un an mai târziu, aceeași GM cumpăra 50% din Oakland Motor Car. După câteva luni, fondatorul acesteia moare, și GM preia întreaga afacere. Numele firmei, devenită divizie a GM, este schimbat în Pontiac. În acelasi an este cumparată și Cadillac, pentru 5,5 milioane de dolari, patronul acesteia rămânând director în companie până în 1917, cînd s-a mutat la Lincoln.38

General Motors cumpără apoi Rapid Motor Vehicle Company din Michigan, care avea să se transforme în GMC, divizia de camioane. Tot în 1909, bancherii îi refuză președintelui GM, William Durant, un împrumut de 9,5 milioane de dolari, cu care intenționa să cumpere Ford Motor Co. Un gest care ar fi rescris, probabil, istoria auto. Un an mai târziu, GM intră într-o serioasă criză și Durant era îndepărtat de la conducere la presiunea bancherilor.

În 1911 ia naștere Chevrolet Motor Company, înființată de Louis Chevrolet, William Little și Edwin Cambell, ultimul fiind ginerele lui Durant. Patru ani mai târziu, fostul președinte al GM, Will Durant, înfiinteaza Chevrolet Motor Co. of Delaware, care înglobează și Chevrolet Motor Company. În 1915, Durant, care în toți acești ani își sporise numărul de acțiuni deținute la GM, recucerește puterea, instalând la conducerea companiei un om de încredere. Anul următor, el face public anunțul că Chevrolet deține deja 54,5 % din GM și se instalează presedinte.În scurt timp, este inființată General 36 http://www.gm.com/company/historyAndHeritage.html37 http://www.gm.com/company/historyAndHeritage.html38 http://www.mlive.com/business/index.ssf/2008/09/a_brief_history_of_general_mot.html

28

Motors Corporation, care include GM Company. Noua firmă cumpără toate activele Chevrolet.39

Au urmat ani buni de extindere pe întreg globul, fiind deschise uzine și reprezentate in Europa și pe celelalte continente. În 1925, GM cumpără uzinele Vauxhall din Marea Britanie, iar în 1929 firma americană achizitionează și Adam Opel AG din Germania. Tot în 1929 se inființează GM China, în Shanghai. În 1940, guvernul german naționalizează uzinele Opel, pentru ca, în ‘48, după război, situația să revină la normal. În 1971, achizițiile se mută în Japonia, unde GM semnează un contract de cooperare cu Isuzu Motors ltd. și cumpără 34,2% din actiunile acestei firme.

În 1972, GM formează un joint venture cu Shinjin Motor Co. din Seul - primul pas făcut de compania americană în Coreea. General Motors Korea Company ltd. a fost redenumită Saehan Motor în 1976, iar din 1982, când Daewoo Group preia controlul managerial și 50% din acțiuni, devine Daewoo Motor Co. Ltd.

În 1981, GM semnează un acord cu Suzuki, cel mai mare producător de compacte mini la acea oră. Compania americană cumpără, la semnarea acordului, 5% din acțiunile japonezilor. În 1983 se parafează unul dintre cele mai importante acorduri de cooperare, GM și Toyota Motor Corporation înființând New United Motor Manufacturing, Inc. (NUMMI), pe teritoriul Californiei. În acelasi an, General Motors anunța lansarea unui nou brand, Saturn, care urma să reprezinte „o nouă familie de subcompacte“.

În 2000 acțiunile deținute la SAAB ajung la 100% și GM semneaza un parteneriat (care avea să se dovedească păgubos) cu FIAT, în urma căruia primește 20% din Grupul FIAT, urmând să investească împreună în dezvoltarea de motoare și componente. Ulterior, cele două companii au semnat un nou acord pentru dezvoltarea firmei coreene Daewoo.

Tot anul 2000 este momentul în care GM face un anunț dureros: Oldsmobile, cel mai vechi brand, va dispărea în urma eșecurilor de repoziționare pe piața americană. Ultimul Oldsmobile va ajunge piesă de muzeu.

În 2001 se semnează un acord cu uzinele VAZ din Rusia, în noul joint venture fiecare dintre companii urmând să dețină câte 41,5% din acțiuni, iar BERD restul de 17%. Incep, în acelasi an, negocierile de preluare integrală a diviziei de autovehicule a Daewoo. Un an mai târziu, General Motors, Daewoo Motor Company și Korea Development Bank semnează documentele prin care GM preia majoritatea activelor

39 http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_General_Motors

29

Daewoo Motors, prin intermediul unei noi companii denumite GM Daewoo Auto & Technology.

În 2004, GM a trecut prin două momente dificile. A trebuit mai întai să rezilieze ințelegerea cu FIAT, plătind despăgubiri uriașe, și apoi a încheiat primele trei luni ale anului financiar cu mari pierderi. Cu siguranță însă drumul companiei General Motors este departe de a se fi încheiat.

Strategia de piață Concernul General Motors este una din cele mai mari companii producătoare de automobile din Statele Unite și chiar din lume,reușind să satisfacă cele mai aspre cerințe în domeniu excelând prin lux,fiabilitate și performanță ridicată. GM se încadrează într-o piață de tip oligopol în care trebuie să concureze cu marii săi rivali de peste ocean ca Ford,Jeep sau Chrysler. Pentru a se menține în top GM folosește un tip de management exclusivist și foarte eficace în același timp. În primul rând General Motors folosește ca distribuitori, dealerii. Pentru această companie un sistem de distribuție stabil format din dealeri este o condiție necesară pentru progres și stabilitate. Dealerul realizează contactul direct cu consumatorul; el încheie contractul prin care se vinde automobilul.Pe de alta parte contactul producătorului este cu dealerul și nu cu consumatorul. Dealerul companiei General Motors (GM) este francizat. Deci GM foloseste ca strategie de dezvoltare, franciza. Franciza este,în esență, un aranjament contractual prin care o firmă (francizor,cedent)-GM acordă unei alte firme (franciză,beneficiar) -dealerul ,permisiunea de a utiliza in afaceri drepturile intelectuale și materiale ce aparțin cedentului în schimbul unor plăți sub formă de taxe,redevente,etc. Este o formă de descentralizare a distribuției. Francizatul își desfasoară activitatea sub numele clientului și respectă procedurile și politicile impuse de acesta. În plus, francizorul are dreptul de a crea rețele locale de francizați.Francizatul poate vinde produsele, vinde sau concesiona echipamentul și/sau vinde sau concesiona premisele necesare operației.

30

Avantaje

Francizor:q Intrarea rapidă pe un număr de piețe

internaționale;q Necesități mai reduse de capital față

de alte aranjamente;q Folosirea propriei concepții de

marketing și extinderea rapidă a rețelei de distribuție;

q Economii de serie mare la amenajareq Obținerea de profituri.

Dezavantaje

Francizor:q Sunt necesare mecanisme puternice de

conducere și control;q Costuri de coordonare ridicate și

venituri limitate;q Riscul neîndeplinirii de către francizat

a obligațiilor, fapt ce poate deteriora imaginea francizorului.

Ca strategie de acoperire a pieței GM foloseste distribuția exclusivă iar ca strategie geografică, strategia multinatională. Pentru a penetra piața cât mai eficient au împărțit orașele cu o populație mai mare de 1 milion în zone pentru a determina potențialii consumatori, în special în Statele Unite. Ca politică în sistemul de distribuție al GM, care a reprezentat pionierat la momentul în care a fost introdusă, amintim constituirea unei divizii speciale ,Motors Holding Division,care are funcția să furnizeze capital dealerilor, prin acest lucru având rol de acționar. De asemenea, este un organism care prin finanțare salvează dealerii cu probleme financiare de la faliment. În acelasi timp oferă consultanță în materie de management și nu numai.

A fost un moment critic si complex in dezvoltarea companiei adaptarea la caracterul distinct al pietei automobilistice din America. Daca in schimb a participat la crearea stilului in America in ceea ce priveste automobilele personale, acest lucru s-a realizat prin interactiune intre companie si consumatori.

General Motors a avut sansă sa fie la baza acestui fundament de a oferi una dintre cele mai mari oportunitati in domeniul industrial din timpurile noastre. Mai mult ca atât, automobilul, prin faptul ca a dat posibilitatea companiei sa fie la curent cu dezvoltarea motorului cu combustie interna, i-a ajutat sa fie pionieri in domenii cum ar fi producerea avionelor sau a locomotivelor.

Modul de organizare este caracterizat printr-o coordonare perfecta a polticilor General Motors si o descentralizare a administratiei. Personalitatea individului aici detine un loc important , atat de important incat de multe ori este necesar sa construiesti o noua divizie in jurul unei persoane (sau mai multor persoane), decat sa gasesti locul potrivit acestei persoane in cadrul companiei.

General Motors are peste 1 milion de actionari, in jur de 600.000 de angajati iar profitul are o valoare medie de 1,46 bilioane dolari.

Sloganul companiei General Motors este :“Make it happen”.General Motors este al doilea producător mondial de autovehicule în anul 2007,

după Toyota, deși fusese cel mai mare constructor de mașini pentru mai mult de

31

jumătate de secol. La 1 iunie 2009, dupa multe încercări de recuperare economică și financiară, compania și-a declarat falimentul conform procedurilor legale din S.U.A. La nivel mondial, compania General Motors se împarte în 4 mari regiuni cu vanzări globale importante.

GM North America = Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic şi alte pieţe din America de NordGM în Europa = Europa de Vest, Centrală şi de Est, Rusia şi alte ţări membre CSIGM International Operations = Asia Pacifică, Africa de Nord, Africa Subsahariană şi Orientul MijlociuIran, Coreea de Nord, Siria şi Sudan sunt excluse din calculele privind volumul de vânzări şi cota de piaţă.GM South America= America de Sud, în special Brazilia

Figura 1 :Reprezentarea regiunilor pe culori unde sa extins compania GM.Sursa :www.gm.com

32

Figura 1 Vânzări totale pe categorii autoturisme pe toate regiunile. Sursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 Motivații proactive și reactive

General Motors este al doilea producător mondial de autovehicule în anul 2007, după Toyota, deși fusese cel mai mare constructor de mașini pentru mai mult de jumătate de secol. La 1 iunie 2009, dupa multe încercări de recuperare economică și financiară, compania și-a declarat falimentul conform procedurilor legale din S.U.A. Prin scaderea cu cateva procente a vanzarilor pe piata interna si supraproductie in America(motivatie reactiva), compania a dorit extinderea pe alte piete, pentru cresterea vanzarilor, dispunand si de avansul de tehnologie de care dispune si dorind accesul la

33

resurse la costuri mai mici(motivatie proactiva). Acest lucru a generat in 2010, dezvoltarea si devenirea Chinei prima piata de desfacere depasind pentru prima data piata americana. În anul 2010, compania era tot pe locul doi mondial, cu 8,39 milioane de vehicule vândute, după Toyota (cu 8,41 milioane) și înaintea Volkswagen (cu 7,14 milioane) General Motors si-a recuperat in 2011 pozitia de lider in industria auto globala dupa vanzari, depasind rivalul japonez Toyota Motor Corp. General Motors, care a iesit din faliment in urma cu mai putin de patru ani, a vandut in anul 2011 9.026 milioane de unitati in toata lumea, in urcare cu 7,6% fata de 2010. Modelul Chevrolet s-a vandut in numar record de 4,76 milioane unitati.

Reintoarcerea grupului General Motors in fruntea clasamentului vine dupa ce in 2009 compania a intrat in faliment si a fost restructurata din bani publici.

General Motors, cel mai consumator de publicitate radio din piața auto, în 2012. General Motors (GM) România, importatorul în țara noastră a mărcilor de automobile Opel și Chevrolet, a avut în 2012 cel mai mare buget de promovare pe radio, din piața auto. Segmentul producătorilor și dealerilor de automobile a ocupat locul patru în topul investitorilor în reclamele radio. Anul trecut, General Motor (GM) România a comandat 1.762 de reclame la posturile de radio pentru mărcile sale de automobile, conform studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea Radio” (MIPR), realizat de BRAT. Valoarea brută a bugetului alocat de GM s-a ridicat la 519.225 euro, calculat la rate-card. Pe locul secund s-a plasat Dacia Groupe Renault, cu 1.498 de clipuri, reprezentând 471.206 de euro (rate-card). Citroën a ocupat locul trei în topul consumatorilor de reclame radio, cu 1.106 spoturi, în valoare brută de 378.173 euro. Pe următoarele locuri, în funcție de bugetele calculate la rate card, s-au plasat Hyundai Auto România (369.131 euro) și Toyota România (354.724 euro).

În 2012, piața auto a comandat 11.484 de spoturi la cele mai importante 8 stații de radio prezente în monitorizarea BRAT, ocupând locul patru în topul categoriile cu cele mai mari investiții în promovarea pe radio.

Functia ALTMANINDICATORI 2010 2011 2012

ACTIVE CURENTE

53,1 60,2 70

34

TOTAL ACTIVE 138,9 144,6 149,4

PROFIT REINVESTIT

36,2 38,1 36,2

REZULTATUL EXERCITIULUI

6,2 9,2 6,2

CAPITAL PROPRIU

36,2 38,1 36,2

DATORII PE TERMEN LUNG

10 11,7 10,5

CIFRA DE AFACERI

135,6 150,3 152,3

Z=1,2x1+1,4x2+3,3x3+0,6x4+x5

2012 X1=53,1/138,9=0,38 X2= 36,2/138,9=0,26 X3=6,2/138,9=0,04 X4=36,2/10=3,62 X5=135,6/138,9=0,97

Z=0,456+0,364+0,132+1,448+0,97=3,37 =» Z > 3 = situatie confortabilă

2011 X1=60,2/144,6=0,41 X2=38,1/144,6=0,26 X3=9,2/144,6=0,063 X4=38,1/11,7=3,25 X5=150,3/144,6=1,03

Z=0,492+0,364+0,20+1,03 =2,08=» 1,8<Z<3 =»incertitudine

35

2010=3,37

2011=2,08

2012 • X1=70/149,4=0,46 • X2=36,2/149,4=0,24 • X3=6,2/149,4=0,04 • X4=36,2/10,5=3,44 • X5=152,3/149,4=1,01

Z=0,55+0,33+0,13+2,06+1,01 =4,08 =»Z>3 =»situatie confortabilă

Ca și vânzări nete și venituri pe anii 2010, 2011, 2012, au rezultat: Vânzări de automobile și venituri în anul 2010 în valoare de 135,311 milioane $, în anul 2011 în valoare de 148,866 milioane $ și în anul 2012 în valoare 150,295 milioane $. În total vânzările nete și veniturile au crescut semnificativ din anul 2010 pana în anul 2012.

36

2012=4,08

Figura 2:Vânzări nete și cifra de afaceri anii 2010,2011,2012Sursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com

Acest tabel reprezintă situația financiară a companiei pe ultimele trimestre ale anilor 2011, respectiv 2012,cât și situația financiară de-a lungul celor 2 ani, respectiv veniturile companiei, venituri nete atribuite acționarilor principali,prețurile pe acțiuni atribuite în totalitate, profitul brut și cash-flow-urile din activități operaționale și vânzări de automobile.

Figura 3:Tabel privind situația financiară a companiei reprezentat în miliarde dolariSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com

37

Figura 4:Grafic privind profitul brut in anii 2011,2012 al companiei pe regiuni reprezentat în miliarde dolariSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com- General Motors Company CY 2012 Results

EBIT = profitul inainte de dobanzi si impozite,reprezintă excedentul brut inainte de deducerea impozitului pe profit si a cheltuielilor cu dobanzile. După plata dobanzilor si a impozitului pe profit rezultă profitul net destinat constituirii fondurilor proprii si remunerarii actionarilor.

GMNA-o diferență foarte mică, a scăzut în anul 2012 cu 0.2 miliarde dolari față de 2011

GME-scăderi semnificative mai ales în anul 2012. GMIO-o creștere cu mică diferență mică în anul 2012 față de anul 2011. GM financial- reprezintă profiturile după taze și impozite(EBT)- scăderi

nesemnificative. Corp. – profitul coorporației reprezentând doar sediul acesteia în Detroit – au

reprezentat scăderi de 0.5 miliarde dolari în cei 2 ani. Total GM – creșteri de 8.3, respectiv 7.9 miliarde dolari.

38

Figura 4:Grafic privind profitul brut pe semestre reprezentat în miliarde dolari-General Motors North AmericaSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com -General Motors Company CY 2012 Results

GMNA-profitul brut pe ultimul trimestru al anului 2011, respective cele 4 trimestre ale anului 2012.

EBIT - reprezentat în miliarde dolari- a avut creșteri pana în al doilea trimestru al anului 2012,dar a început sa aibă scăderi până in al 4-lea trimestru al anului 2012.

Venituri (miliarde dolari) – diferențe nesimnificative pe tot parcursul trimestrelor.

Investițiile in dealerii din Statele Unite(mii dolari) – în anul 2012 au avut investiții mai mari decât în anul 2011.

Producția – diferențe nesemnificative pe parcursul anului 2012 cât și la sfârșitul anului 2011.

Acțiunile GMNA-diferențe nesemnificative.

39

Figura 4:Grafic privind profitul brut pe semestre reprezentat în miliarde dolari-General Motors EuropeSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com -General Motors Company CY 2012 Results

GME- profitul brut pe ultimul trimestru al anului 2011, respective cele 4 trimestre ale anului 2012.

Au avut scăderi semnificative în anul 2011, respectiv în anul 2012, cele mai mari înregistrând pierderi de 0,6 miliarde dolari în ultimul semestru al anului 2011, iar în al patru-lea semestru la anului 2012 o pierdere de 0,7 miliarde dolari.

Ca și venituri, sunt sume foarte mici în comparație cu celelalte regiuni, la fel și producția și acțiunile acestei companii în această regiune.

40

Figura 4:Grafic privind profitul brut pe semestre reprezentat în miliarde dolari- General Motors International OperationsSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com -General Motors Company CY 2012 Results

GMIO - profitul brut pe ultimul trimestru al anului 2011, respective cele 4 trimestre ale anului 2012.

Această regiune, compania General Motors are un profit brut nesemnificativ pe aceste semestre respectiv creșteri au fost în al doilea și al treilea semestru al anului 2012 de 0,3 miliarde de dolari. Pe lângă aceste venituri, au mai avut venituri din capital care au fost semnificative în fiecare semestru atingând 0,7 miliarde dolari in semestrul al treilea în anul 2012.

Veniturile sunt apropiate de cele din Europa dintre care veniturile doar din China au fost semnificative.

Producția a fost una foarte mare, cea mai mare în comparație cu celelalte regiuni ajungând la ordinul milioanelor de autovehicule produse.

41

Figura 4:Grafic privind profitul brut pe semestre reprezentat în miliarde dolari – South AmericaSursa: Raport financiar al companiei General Motors anul 2013 –www.gm.com -General Motors Company CY 2012 Results

GMSA- profitul brut pe ultimul trimestru al anului 2011, respective cele 4 trimestre ale anului 2012.

În primul semestru al anului 2011, in această regiune a fost o scădere a profitului de 0,2 miliarde dolari,iar celelalte semestre ale anului 2012 au avut creșteri de 0,1 miliarde dolari.

Venituri nesemnificative, producție mică în comparație cu celelalte regiuni.

42

Proiecte de investiții ale companiei General Motors va investi un miliard de dolari in Rusia, pana in 2018

Potrivit unui articol din categoria afaceri și investiții, General Motors va investi un miliard de dolari în Rusia până în anul 2018. Gigantul auto General Motors plănuieste să investească un miliard de dolari în urmatorii cinci ani în piața auto din Rusia.Investitiile GM vizează expansiunea productiei de masini și de componente auto in Rusia, una dintre piețele auto cu cea mai rapidă creștere din întreaga lume.Informațiile au fost făcute publice de șeful de operațiuni internaționale al companiei, TemLee. Potrivit acestuia, compania, care produce mașini la trei fabrici de pe cuprinsul Rusiei - Sankt Petersburg, Togliatti și Kaliningrad -, va investi o parte din bani pentru a crește capacitatea. Numărul de mașini vândute în Rusia a crescut cu 40 la sută, anul trecut, la 2,5 milioane de unităti, iar mărcile străine produse în Rusia au reprezentat un milion din totalul autovehiculelor vândute în această țară. La fabrica sa din Sankt Petersburg, compania americană plănuieste să marească de mai mult de două ori productia de 230.000 de autovehicule pe an, iar printre modelele fabricate aici se numără Chevrolet Cruze si Opel Astra, urmand sa fie produsa si Opel Astra sedan. 40

General Motors reorganizeaza si extinde reteaua de dealer General Motors reorganizează și extinde rețeaua de dealeri din Statele Unite, urmând să fie cooptati noi dealeri din Los Angeles si San Francisco. O serie de showroom-uri ale GM vor fi relocate în zone cu trafic mai mare urmând ca unele sa fie adăugate, a anuntat președintele filialei nord-americane, Mark Reuss. Acesta a precizat că modelele Chevrolet Cruze, Buick LaCrosse și Enclave se vând bine în California,însă că vanzarile vor fi mai bune dacă dealerii vor fi amplasati în zone cu trafic mai bun. Aproape o mie de dealeri GM s-au angajat să își modernizeze showroom-urile, cu investiții începând de la câteva sute de dolari până la 2 milioane de dolari. Peste 90% din dealerii GM merg spre profit, în comparație cu 40% la sfârsitul lui 2009.Compania a început recent și un program de încurajare a contractelor de leasing, mai mic decât media de 20%. GM a redus numărul de dealeri de la 6.150 până la 4.500 în urma falimentului companiei în 2009.41

Acuzații care i se aduc companiei40 http://www.ziare.com/afaceri/investitii/general-motors-va-investi-un-miliard-de-dolari-in-rusia-pana-in-2018-118704241 http://www.ziare.com/auto/stiri-auto/general-motors-reorganizeaza-si-extinde-reteaua-de-dealeri-1073510

43

Saab au dat General Motors în judecată și cerut despăgubiri de trei miliarde dolari, motivând că americanii le-au provocat intenționat falimentul.(august 2012)

Companiile Spyker și Saab au dat în judecată General Motors și solicita despagubiri de trei miliarde dolari, motivand ca GM a dorit in mod intentionat ca Saab sa dea faliment. Saab a intrat in faliment in decembrie 2011, iar Spyker acuza GM ca a impiedicat tranzactia prin care doua companii chineze ar fi putut salva constructorul auto. Spyker, compania care a preluat Saab la final de 2009 și a încercat să o revitalizeze, a dat General Motors în judecată în SUA pe motiv că acțiunile sale ar fi provocat falimentul Saab. Spyker și Saab spun ca General Motors a intervenit in mod ilegal in tranzactia prin care Saab ar fi beneficiat de investitii masive de la grupul chinez Youngman, care ar fi putut aduce pe linia de plutire compania suedeză.În plângere se menționează faptul că GM a împiedicat tranzacția cu chinezii fiindcă s-a temut de concurență dintre mărcile sale și noul Saab pe piața din China. Saab si Spyker solicită despagubiri de trei miliarde dolari de la GM, ca masură reparatorie pentru ce au facut americanii.Compania olandeză Swedish Automobile (Swan), care deține Saab, a anunțat în 19 decembrie 2011 că producătorul auto suedez a aplicat la Curtea din Vanersborg pentru a intra în faliment. Astfel, la doi ani de la o altă intrare în faliment, când General Motors (GM) a decis să vândă sau să lichideze compania, Saab îsi vedea din nou drumul pavat către trecerea în neființă.Saab s-a mai aflat în procedura de reorganizare de mai multe ori în ultimii doi ani, însă asta doar pentru a câștiga timp în obținerea de finanțare. Compania chineză Youngman, vazută ca cea care va salva Saab, anunța că reorganizarea companiei auto și finantarea nu au putut fi duse la bun sfârșit.

Acest anunț al Youngman a venit după ce General Motors a anunțat că se opune vânzării Saab către chinezi. Că s-a ajuns la plângerea asta nu este o surpriză, mai ales că  presa suedeză a scris la sfârșitul lunii noiembrie din 2011 că GM nu vrea sub nici o formă ca Saab să fie preluată în totalitate de două companii auto chineze fiindcă se teme că tehnologia va ajunge pe mâinile cui nu trebuie și ar putea afecta activitățile comerciale ale GM în China. În cele din urmă, la jumătatea lui iunie se anunta că Saab e cumpărat de către un grup de investiții din China, care promitea că va produce mașini electrice.42

42 http://0-100.hotnews.ro/2012/08/06/saab-da-general-motors-in-judecata-si-cere-despagubiri-de-trei-miliarde-dolari-motivand-ca-americanii-le-au-provocat-intentionat-falimentul/

44

Concluzii Companiile multinaționale sunt fenomene economice în plină dinamică –uriaşe imperii care se întind pe tot globul, cu cifre de afaceri anuale echivalente cu PIB-ul multor naţiuni. Teoriile privind companiile multinaționale nu sunt nici pe departe unitare şi urmează caracterul dinamic al obiectului lor de studiu. Corporațiile multinaționale(CMN) constituie o prezență masivă în economia globală.Majoritatea americanilor-economiști, oficialități publice și cetățeni obișnuiți- par să aprobe rolul important al acestor firme. Cu toate acestea, mulți americani cu diferite convingeri politice cred ca toate aceste firme-gigant reprezintă o adevărată amenințare la adresa bunăstării sociale si economice a muncitorilor americani, a micilor afaceri și a comunităților locale. CMN au accelerat foarte mult integrarea economiei globale. Anii 1850 și 1960 s-au caracterizat printr-o extindere enormă a comerțului internațional, care a însoțit reluarea creșterii economice și reducerea barierelor ridicate în calea importurilor. În acea perioadă, competitivitatea internațională se măsura prin pătrunderea importurilor in economiile multinaționaleși prin cota de piață a unui stat pe piața internațională.

Schimbarea tehnologică a pus bazele modificarii rolului CMN in cadrul economiei globale. Progresele revoluționare din comunicații și transporturi, precum Internetul si teleconferința, au facut posibil din punct de vedere tehnic ca firmele să organizeze și să conducă sisteme industriale și de distribuție globale. Aceste inovați tehnologice au redus sensibil costurile globatizării în servicii și în industria prelucrătoare. Dereglementarea pietelor financiare și a altor servicii, în numeroase țări, au avantajat IED.

Totuși, deși CMN reprezintă un factor important în economia internațională, statele- națiune continuă să fie actorii principali. Economiile interne rămân trăsătura inițială a economiei globale,iar în același timp firmele multinaționale și activitățile lor investiționale au un impact incontestabil asupra localizării activitățiilor economice în lume, a patternurilor comerciale internaționale și a ratelor naționale de creștere a economiei și a productivității.

Importanța sporită a IED, ca sursă de capital și de tehnologie pentru dezvoltarea economică, a determinat economiile-gazdă să evalueze cu atenție costurile și beneficiile pe care le aduc IED. După cum au subliniat economiștii, avantajele IED pentru o economie- gazdă sunt asemănătoare cu cele aduse de deschiderea unei economii în fața comerțului internațional. Majoritatea firmelor au devenit CMN mai degrabă printr-un proces de creştere şi dezvoltare lentă, decât printr-o alegere strategică. Evoluţia “pas cu pas” spre operaţiunile globale a fost probabil stimulată de unele comenzi pentru export, de dependenţa de materii prime existente în locaţii străine, de oportunităţi de achiziţie a unor tehnologii străine, etc. Dar rareori, aceste mişcări au făcut parte dintr-o strategie

45

globală cuprinzătoare. Internaţionalizarea ca proces se desfăşoară în timp, la scară mondială, are premise obiective, date de evoluţia de ansamblu a mediului de afaceri sub influenţa unui complex de factori de natură tehnologică, economică, politică şi culturală. Totuși, deși CMN reprezintă un factor important în economia internațională, statele- națiune continuă să fie actorii principali. Economiile interne rămân trăsătura inițială a economiei globale,iar în același timp firmele multinaționale și activitățile lor investiționale au un impact incontestabil asupra localizării activitățiilor economice în lume, a patternurilor comerciale internaționale și a ratelor naționale de creștere a economiei și a productivității.

46

BIBLIOGRAFIE

1. Gilpin Robert , „Economia mondială in secolul XXI”, Polirom 20042. Korten David, „Corporațiile conduc lumea”,Editura Antet, 1999 3. Korten David „Lumea post-corporatistă”, Editura Antet, 19994. Camelia Dumitriu „Management internațional și relații economice internaționale”,

Polirom 20005. Robock S. „International Business and Multinational Enteprises”, Mc Hill, 20076. Alan M. Rugman, „The regional Multinationals MNEs and global Strategic

Management” ,Cambrige University press.7. Ashok Som McGraw, „International Management Managing the Global Corporation „Hill

Higher Education8. Popa Ioan „Tranzacții comerciale internaționale”, Editura Economică,

București,19979. Popa Ioan, Filip R. „Management internațional”, Editura Economică, București,

1999. 10. Mazilu A. „Transnaționalele și competitivitatea- O perspectivă est-europeană”,

Editura Economică, București, 1999. 11.www.generalmotors.com12.www.economie.hotnews.ro13.www.wikipedia.org/History of General Motors14.www.mlive.com15.www.wallstreet.ro16.http://money.cnn.com/magazines/fortune/fortune 50017.www.bloomberg.com18.www.livenews.ro19.www.ziarulfinanciar.ro20.www.capital.ro21.www.bloombiz.ro22.www.presaonline.ro23.www.student-info.ro24.www.scribd.ro

47