COMPANIILE MULTINAŢIONALE ŞI GLOBALIZAREA

-IAŞI 2012-

“ Forţele cu caracter multinaţional sunt în bună măsură anonime şi de aceea, greu de identificat. Ele nu formează un sistem uniform sau o ordine, ci sunt o aglomerare de sisteme manipulate de actori “invizibili”. “Piaţa” nu reprezintă o interacţiune tranzacţională de forţe concurente precum acel du-te-vino al cererilor manipulate, nevoile create artificial sau dorinţa de profit rapid”

(Georg Henrik von Wright, 1997)

Capitolul 1

I. CORPORAŢIILE MULTINAŢIONALE

1. Definiţie şi caracteristici

Corporaţia multinatională este un fenomen economic aflat în plină dinamică. Teoriile privind corporaţia multinatională nu sunt nici pe departe unitare şi urmează caracterul dinamic al obiectului lor de studiu. În fapt, pe plan internaţional, nu s-a conturat un consens nici măcar cu privire la însăşi denumirea fenomenului analizat. Viziunea UNCTAD asupra corporaţiei multinaţionale este una foarte largă, ea definindu-se ca o entitate economică formată dintr-o companie-mamă şi din filialele ei în străinătate.

Mult mai nuanţată este atitudinea lui Papp (1991) care descrie "corporaţia multinaţională" (CMN) ca pe o corporaţie care acţionează într-o multitudine de medii naţionale şi identifică trei stadii de dezvoltare a acesteia. În primul stadiu, CMN creează strategii de afaceri separate pentru fiecare ţară în care operează şi poate fi numită mai degrabă "corporaţie multilocală". În al doilea stadiu, corporaţia se străduie să domine o piaţă globală, dar îşi concentrează totuşi majoritatea eforturilor asupra ţării de origine. Papp defineşte aici "corporaţia globală". În cea de-a treia şi ultimă etapă de dezvoltare, corporaţia beneficiază de resurse, management, producţie şi alte capacităţi globale care îi conferă statutul de "corporaţie transnaţională".

Pentru a fi o societate multinaţională o firmă trebuie să aibă: filiale în cel puţin 5-6 ţări pondere minimă de 25% a activelor deţinute în străinătate în total active.

Se apreciază că 500 de corporaţii multinaţionale controlează 70% din comerţul internaţional, iar 1% din corporaţiile multinaţionale deţin în proprietatea lor aproximativ jumătate din numărul total al acţiunilor emise de pe urma investiţiilor străine.

Datorită faptului că realizează un transfer complex de resurse şi că administrează activele productive create interacţionând cu condiţiile locale ale economiei din ţara –

2

gazdă, societăţile multinaţionale sunt atât iniţiatorii producţiei internaţionale cât şi organizatorii acesteia. Producţia internaţională este de fapt expresia fenomenului de integrare în economia mondială contemporană.

Valorile unei corporaţii multinaţionale sunt: sistemul de management; grija de mediu; implicarea în viaţă comunităţii; marca sau brand-ul; sistemul de producţie; inovarea; angajaţii; tradiţia; adaptarea la cultura locală; sistemul de distribuţie; campaniile publicitare;

2. Apariţia şi evoluţia corporaţiilor multinaţionale

Corporaţiile multinaţionale sunt caracterizate de internaţionalizarea producţiei, care se bazează pe un „bazin”internaţional de resurse umane, materiale şi financiare, şi care promovează la scară globală un anumit set de valori proprii. Istoria internaţionalizării afacerilor este lungă. Diverşi autori, afirmă că activităţile comerciale datează încă din timpul primelor civilizaţii, dar de-abia Evul Mediu, în Europa, a marcat iniţierea operaţiilor comerciale între state, executate de instituţii ce aveau o natură privată corporativă, dar susţinute şi încurajate şi de stat. Patronajul statal s-a intensificat, odată cu apariţia marilor companii comerciale coloniale, în secolele XVII şi XVIII: Companiile Olandeză şi Indiile de Est Britanică, Compania Muscovy, Compania Africa Regală şi Compania Hudson Bay. Dar cel mai apropiat precursor al companiilor multinaţionale din zilele noastre este dezvoltarea industriei internaţionale odată cu revoluţia industrială. Cu toate că nu există date concrete, este general recunoscut faptul că multinaţionalele industriale au apărut în economia mondială după jumătatea secolului XIX. Se pare că în 1867 o firmă americană, “Singer”, care producea maşini de cusut, şi-a construit o filială în Scoţia la Glasgow, fiind astfel prima firmă din lume care a devenit transnaţională.

FLUXUL DE IDE ŞI VALORILE EXPORTURILOR INDUSTRIALE LA IZBUCNIREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL($)

IDE- 1914 dupa tara de origine ($) EXPORTURI INDUSTRIALE 1913 ($)

MAREA BRITANIE 8.172.000 1.928.000

SUA 2.652.000 896.000

GERMANIA 2.600.000 1.824.000

FRANTA 1.750.000 813.000

3

TOTAL MONDIAL NU EXISTA DATE 7.227.000

Sursa: Paul Hirst, Grahame Thompson – “Globalizarea sub semnul întrebării. Economia internaţională şi posibilităţi de guvernare”, Editura TREI, Bucureşti, 2002, pag.

După cum rezultă din tabelul de mai sus, în preajma primului război mondial, Marea Britanie avea cea mai puternică economie la nivel global. La capitolul investiţii directe externe, ea se afla la distanţă de principalii ei urmăritori – SUA şi Germania. Cea mai mare parte a acestor investiţii se îndrepta către minerit şi infrastructură. Hobson, în 1914, Lenin, în 1916, menţionau implantarea capitalului englez în Canada, India şi Rusia, precum şi rolul jucat de firme ca AEG (Germania), General Electric şi Standard Oil (SUA). După Wilkins şi Frankol , în 1914, douăzeci de societăţi atinseseră un grad semnificativ de transnaţionalizare: St.Gobain (Franţa), Solvay (Belgia), Nestle şi Ciba (Elveţia), Siemens şi Hoechst (Germania), Texaco şi Westinghouse (SUA) ş.a. Marea Britanie şi Germania au fost principalii exportatori industriali la izbucnirea Primului Război Mondial, fiind aproape de două ori mai importanţi decât S.U.A. şi Franţa. Valoarea exporturilor industriale era mult mai mică decât cea a investiţiilor externe directe. Astfel, în 1970, primele 15 naţiuni dezvoltate ale lumii aveau circa 7500 de corporaţii multinaţionale, pentru ca, în 1994, aceleaşi 15 state să aibă aproximativ 25 000 de firme multinaţionale.

În prezent, în întreaga lume există apropape 50 000 de astfel de firme, cu peste 280 000 de filiale răspândite pe tot globul. Biroul Internaţional al Muncii estimează că firmele multinaţionale au aproximativ 100 milioane de angajaţi proprii, ceea ce reprezintă 4% din forţa de muncă activă salariată din regiunile dezvoltate ale lumii şi 12% din cea a statelor în curs de dezvoltare. Vânzările totale anuale ale tuturor corporaţiilor multinaţionale se ridică la aproape 3,5 trilioane de dolari. Un număr mare de corporaţii au vânzări anuale ce depăşesc 100 de miliarde dolari. La începutul anilor 90, General Motors realiza o cifră de afaceri mai mare decât PIB – ul Finlandei şi Danemarcei, Ford depăşea PIB – ul Norvegiei, Arabiei Saudite sau Indoneziei, Royal Dutch Shell avea o cifră de afaceri mai mare decât PIB – ul Turciei, Argentinei, Poloniei sau Thailandei.

În anul 1997, aproape 2/3 din primele 100 corporaţii multinaţionale activau în industria automobilelor, electronică şi de echipamente electrice, petrol, industria chimică şi farmaceutică. De asemenea, 89% din primele 100 companii multinaţionale aparţineau marii traide alcătuită din SUA, Uniunea Europeană şi Japonia.

În secolul XX cel mai puternice şi mai durabile “imperii” s-au dovedit a fi cele economice, dar şi în secolul trecut precum şi în cel de azi lumea a fost şi este dominată de şase ”economii imperiale”: Europa (UE şi Elveţia), Japonia, SUA, China, Australia şi Canada. Dintre toate aceste “economii imperiale” economia SUA se află cu mult înaintea celor cinci, nu luate separat ci împreună; dovada o constituie şi faptul că numai în 1998 în SUA s-au produs cinci mari fuziuni- achiziţii (absorbţii), totalizând o sumă de 366 de miliarde dolari.

Totuşi datele statistice nu evidenţiază situaţia negativă generată de aceste multinaţionale: marii magnaţi ai lumii nu mai fac, de mult, distincţie între bani “curaţi” şi bani “murdari”; în goana lor după îmbogăţire, putere şi supremaţie mondială, multinaţionalele raţionalizează drastic numărul locurilor de muncă; în faţa proprietarilor forţei de muncă şi a sindicatelor, ele apar drept “capitalişti asasini”; din aceleaşi interese

4

şi raţiuni nesocotesc şi, nu de puţine ori, încalcă brutal interesele naţionale, şi ar fi bine să se gândească, măcar din când în când, la ce s-ar putea întâmpla dacă “nemulţumiţii” se pun în mişcare.

În 2002, prăbuşirea financiară şi bursieră a unui anumit număr de mari întreprinderi, dintre care unele în stare de faliment sau dezmembrare, are un amare răsunet întrucât afectează funcţionarea economică şi financiară a economiilor dezvoltate. Asistăm la o înmulţire a descoperirilor care pun în lumină afaceri frauduloase privind numeroase sectoare, cu firme precum Worldcom, Tyco şi Xerox în Statele Unite, Vivendi, sub conducerea lui Jean-Marie Messier în Franţa, sau Kirch în Germania. În primăvara lui 2003, vine rândul Olandei să fie lovită de scandalul Ahold, gigant olandez al distribuţiei. Acest proces vine în continuarea scandalului monstruos, apoi a falimentului care afectează în 2001, Enron, un broker american în domeniul electricităţii, multă vreme prezentat ca success story a dereglementării pieţei energetice.

Demonstrând că este foarte uşor de ascuns informaţii esenţiale, de sprijinit strategii primejdioase şi de a trafica nişte conturi, aceste evenimente provoacă o criză de neîncredere profundă şi durabilă faţă de ceea ce era prezentat până de curând modelul modernităţii, mai precis capitalismul acţionarial anglo-saxon, sau shareholder capitalism, născut în Statele Unite

Lumea întreprinderilor multinaţionale vede cum se afirmă treptat în jocul economic o dată cu dezvoltarea influenţei organizaţiilor nonguvernamentale care multiplică campaniile mediatice. Astfel, după ce a denunţat recurgerea la mână de lucru muncitorească supraexploatată în sweatshpos-urile din zonele economice speciale chineze de către întreprinderi textile, precum Reebok, Nike sau Adidas, în 2000-2001, unele ONG-uri lansează de Crăciun în 2002, în Franţa de exemplu, o campanie privitoare la jucării şi vizând centrele de achiziţie ale marilor grupuri din domeniul distribuţiei. În energie, Greenpeace Noua Zeelandă, alături de Les Amis de la Terre şi asociaţia britanică People and Planet, se leagă de compania petrolieră americană Exxon., acuzând-o că a înmulţit tentativele pentru a sabota protocolul de la Kyoto privitor la reducerea gazelor cu efect de seră. Campanii de boicot au fost lansate în numeroase ţări, mai ales în Franţa, împotriva staţiilor sale exploatate sub marca Exxon sau Esso, în funcţie de ţară. În industria lemnului, în timp ce asociaţia Robin Hood denunţă comercializarea de lemn de teck necertificat de către distribuitorul Carrefour, asociaţia Sherpa şi Les Amis de la Terre cheamă în faţa tribunalelor pariziene grupul francez Rougier pentru strategia de exploatare a filialei sale cameruneze SFID, pe care ele o prezintă ca devastatoare pentru mediu.

Societăţile multinaţionale din economiile de mici dimensiuni, spre exemplu economia Belgiei şi a Elveţiei, prezintă o pondere mai ridicată a activităţilor lor din străinătate în total, decât corporaţiile multinaţionale din state mari precum SUA şi Japonia.

În prezent, întreprinderile multinaţionale constituie principalii subiecţi ai procesului de globalizare a activităţii economice.

Hegemonia americană e şi mai bine evidenţiată dacă analizăm situaţia primelor 25 de companii din lume, a căror cifra de afaceri depăşeşte 86 miliarde USD (70%-americane, 26%-europene şi 4%-japoneze). Producţia internaţională realizată, în prezent, de cele peste 60.000 de societăţi multinaţionale (având nu mai puţin de 820.000

5

de filiale în străinătate) cuprinde toate ţările şi domeniile de activitate.(nu sunt incluse firmele din domeniul financiar-bancar şi al asigurărilor, evaluate separat în statistici).

Un număr relativ mare de corporaţii are vânzări anuale de bunuri şi servicii care depăşesc 100 miliarde USD, cum sunt Mitsubishi (Japonia), Exxon, General Motors, Ford, IBM, Mobil (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda şi Marea Britanie), Daimler-Benz (Germania).

Potrivit clasamentului UNCTAD, în anul 2000, situaţia multinationalelor era următoarea:

Sursa: UNCTAD,2000

În anul 2000 în fruntea societăţilor multinaţionale se afla General Electric (SUA), cu o valoare de piaţă uriaşă: 520,35 miliarde USD; între 1990-2000, General Electric a fost lider mondial de mai multe ori.

În anul 2005 aceeaşi companie ocupa locul al doilea cu o valoare de piaţă de 372,14 miliarde USD, active de 750,33 miliarde USD, vânzări de 152,36 miliarde USD şi profituri de 16,59 miliarde USD.

sursa: “The Forbes Global”

Companile americane se menţin în top şi în clasamente după alte criterii: profit (7 din primele 10), vânzări (6 din 10), în anul 2000.

Lupta de concurenţă între societăţi este tot mai intensă. Unele mari companii reuşesc să se menţină în top ani îndelungaţi. Exemplu în acest sens pot fi : General Electric, Exxon, IBM, ATT din SUA, dar şi Toyota, Nestlé, Unilever, British Petroleum şi mai ales, Royal Dutch Shell. Este de remarcat, de asemenea, constanţa în topul mondial al societăţilor de telecomunicaţii: Nippon Telegraph and Telephone, Deutsche Telekom, British Telecommunications, France Telecom etc. de o constanţă remarcabilă dau dovadă şi întreprinderi din ţări mici: Roche (Elveţia), Ericsson şi Electrolux(Suedia), ABB(Asea-Brown-Boveri, Suedia-Elveţia) etc.

Industriaşii producători de echipamente de telecomunicaţie sunt, bineînţeles, primii vizaţi de dificultăţile marilor operatori, precum Deutsche Telekom sau France Telecom: vânzările firmei suedeze Ericsson se prăbuşesc cu 30%, iar cele de la Alcatel cu 40%, din cauza îngheţării investiţilor. Chiar dacă Ericsson mai angaja 107 000 de oameni în 2001, trebuie să ajungă la doar 54 000 de oameni la sfârşitul lui 2003, în

TARA NUMARULSUA 61Marea Britanie 10Japonia 7Franta 5Germania 4Elvetia 4Italia 3Olanda 2Suedia 1Canda 1Spania 1Finlanda 1

6

vreme ce Alcatel concediază 40 000-50 000 de salariaţi în 2002-2003. Acest grup plăteşte astăzi foarte scump strategia lui Serge Tchuruk: transfornmarea, pornind din 1995, sub presiunea pieţelor financiare a acestui conglomerat până atunci bine diversificat (transport, nuclear, presă) într-un grup exclusiv centrat pe telecomunicaţii profesoiniste se dovedeşte foarte fragilă.

În 2004 situaţia multianţionalelor era urmatoare:

Tabel 1. Principalele firme mondiale din domeniul electronicelor în 2004

Loc Firma ŢaraVânzări

(milioane $)

Din care

elctornică

(%)

Evoluţia

vânzărilor

(%)

SalariaţiEvoluţia locurilor de

muncă (%)

1 IBM Statele Unite 81 186 100 5,5 355 421 3

2 Matsushita Japonia 51 830 100 15,3 297 196 1,5

3 Siemens Germania 82 865 59 3,9 426 000 5,3

4 Fujitsu Japonia 37 748 100 13,1 170 111 9,2

5Hewlet

PackardStatele Unite 56 588 100 25* 141 000 63,6*

6 NEC Japonia 38 446 100 10,8 142 000 5,3

7 Sony Japonia 62 280 68 9 168 000 7,6

8 Toshiba Japonia 40 666 74 13,7 176 698 6,2

9 Dell Statele Unite 35 404 10 13,6 39 100 13

10 Hitachi Japonia 60 104 45 11,5 306 989 10

11 Motorola Statele Unite 26 679 100 11,1 97 000 12,6

12 Nokia Finlanda 31 526 100 13,4 53 849 10,3

13 Microsoft Statele Unite 28 365 100 12 50 500 6,1

14 Intel Statele Unite 26 764 100 0,8 78 700 5,6

Sursa: UNCTAD,2004

Printr-un efect de cascadă, marii lideri ai componentelor electronice traversează şi ei o criză fără precedent, după ce au cunoscut în ultimii 5 ani un boom spectaculos din pricina externalizării funcţiilor de producţie a marilor industriaşi concepători de produse. Astfel, firma americană Solectron, primul specialist din lume, vede cum vânzările scad cu 34% în 2002 şi anunţă 12 000 de concedieri în martie 2003, în ciuda pierderii a 40 000 de posturi în 2001 şi în 2002.

La polul opus, în februarie 2003, STMicoelectronics, Motorola şi Phillips au anunţat o investiţie de 3 miliarde euro pe parcursul viitorilor cinci ani în noua uzină de

* fuziunea cu Compaq Computer, nr. 9 mondial

7

la Crolles, la periferia oraşului Grenoble. Această investiţie industrială, cea mai importantă realizată în Franţă de 12 ani, va fi finanţată prin ajutoare publice în prooporţie de 39%.

Tabel 2. Principalele grupuri farmaceutice mondiale în 2004 (în milioane dolari)

Grup farmaceuticCifra de

AfaceriEvoluţia (%) Salariaţi Evoluţia (%) Profit Evoluţia (%)

Merck 51 790 +8,5 62 000 +20,6 7 150 +1,8

Johnson and

Johnson36 298 +10

108

597+6,4 6 597 +16,4

Pfizer 32 373 +0,4 98 000 +8,9 9 126 +17,2

GlaxoSmithKline 31 819 0100

0000 5 903 +31

Aventis 21 659 +5,9 91 729 +0,8 2 285 +57

Bristol Myers

Squibb18 119 0 44 000 +4,3 2 066 +57

AstraZeneca 17 841 +8,3 54 600 +0,7 2 836 +4,4

Roche 15 638 +12,1 63 717 +1,6 2 210 +58,8

Schering Plough 10 180 +39 30 500 +2,3 1 974 +1,6

Sursa: UNCTAD,2004

Firmele farmaceutice văd piaţa americană, care reprezintă 42% din piaţa mondială, din ce în ce mai destabilizată de brutala înmulţire a litigiilor juridice care duc mari procese costisitoare, precum cel al anticolesterolului firmei germane Bayer, în Texas, din februarie 2003. State ca Michigan, Connectecut sau New York depun plângere împotriva industriei farmaceutice pentru a obţine reduceri la preţurile medicamentelor cu adevărat cele mai scumpe din lume din cauza sistemului ultraliberal de tartifare contrar modelului european de încadrare, de altfel denunţat brutal de firma americană Pfizer în aprilie 2003.

Tabel 3. Primele 10 ţări producătoare de autoturisme în 2004

Statele Unite 20,7 %

Japonia 17,2 %

Germania 9,2 %

8

Franţa 6,1 %

Rep. Coreea 5,3 %

China 4,9 %

Spania 4,8 %

Canada 4,4 %

Regatul Unit 3,1 %

Mexic 3 %

Sursa: UNCTAD,2004

Nissan produce, de asemenea, în China de la începutul lui iulie 2003 în parteneriat cu firma chineză Dongfeng (1 miliard dolari de investiţii). Rezultatele au crescut din nou în mod uluitor în urma continuării diminuării costurilor şi a măririi volumului, sunt mai buni decât cei de la Honda, ale căror rezultate de exploatare sunt acum mai mici decât cele ale concurentului. Trebuie precizat că Nissan a devenit, de la încheierea alianţei cu Renault, cel mai rentabil producător din lume. Honda rămâne însă unul dintre cei doi constructori 100% japonezi celălalt fiiind Toyota.

Întreprinderea Statul CA total 2004CA

apărare

Apărare

(%)Salariaţi

Lockheed Martin Statele Unite 26 578 22 200 84 % 125 000

Boeing Statele Unite 54 069 20 800 38 % 166 000

Northop Grumman Statele Unite 17 206 14 200 83 % 120 00

BAE Systems Statele Unite 18 266 14 095 77 % 70 100

Raytheon Statele Unite 16 760 10 050 60 % 76 400

General Dynamics Statele Unite 13 829 9 820 71 % 57 000

Thales Franţa 10 505 6 227 59 % 62 494

EADS Franţa 28 285 5 657 20 % 102 967

Tabel 4. Primii opt producători de armament în 2004 ( în milioane dolari)

Sursa: UNCTAD,2004

Din 1995, producţia de armamente cunoaşte o nouă creştere în cadrul unui proces economic de concurenţă puternică, de concentrare, de internaţionalizare şi de privatizare. Dar faptul marcant al acestui an este chiar ofensiva americană în Europa Occidentală, care beneficiază de frangmentări şi de împărţiri ale cumpărătorilor continentali,

9

întreprinderi şi state. În trei ani General Dynamics a achiziţionat Santa Barbara de la spanioli, Steyer de la austrieci şi Mowag de la elveţieni, în timp ce United Technologies acapara Bofors de la suedezi.

3. Clasificarea corporaţiilor multinaţionale

Corporaţiile multinaţionale reprezintă, fără îndoială, principalul agent al globalizării economiei contemporane, dispunând de o forţă economică superioară multor state naţionale.Intr-o încercare de a sintetiza impactul CTN-urilor asupra economiei mondiale, putem menţiona următoarele:

două treimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de CTN; prin urmare, mai rămîne doar o treime din comerţul mondial care să se desfăşoare conform teoriilor clasice privind comerţul, la preţurile pieţei;

40% din comerţul mondial pe care îl controlează CTN-urile reprezintă, de fapt, comerţ intra-firmă;

veniturile realizate de primele 200 de corporaţii din lume echivalează cu 31,2% din PIB-ul mondial;

CTN-urile deţin 90% din licenţele tehnologice la scară mondială; din primele 100 de economii ale lumii, 51 sunt corporaţii transnaţionale; veniturile cumulate ale lui General Motors şi Ford depăşesc PIB-ul agregat al

tuturor ţărilor din Africa subsahariană; veniturile primelor 6 corporaţii japoneze egalează PIB-ul cumulat al Americii

Latine; primele 10 corporaţii din lume au venituri mai mari decât cele mai puţin

dezvoltate 100 de ţări, luate la un loc. Valoarea cumulată a activelor celor mai mari 100 de corporaţii transnaţionale este de 8mii de miliarde de dolari, din care jumătate (4 mii de miliarde) sunt active în străinătate (în afara ţării de origine). Volumul cumulat al vânzărilor anuale ale acestor 100 de corporaţii este de 5,5 mii miliarde euro, din care peste jumătate (3 mii de miliarde) sunt vânzări în străinătate. De asemenea, aceste 100 cele mai mari corporaţii multinaţionale au împreună 14,6 milioane de angajaţi, din care aproape jumătate (7,2 milioane) sunt în străinătate. Datele corespund anului 2003, ultimul pentru care există date centralizate.

Între cele mai mari corporaţii ne-financiare din lume, 4 sunt americane, 4 sunt europene, una este mixtă, şi una este japoneză. Între primele 100 de corporaţii, 50 sunt europene şi 25 americane 1. Astfel, clasificarea corporatiilor multinationale se poate face pe baza mai multor indicatori, cum ar fi: volumul activelor in strainatate, locurile fruntase fiind ocupate de General Electric SUA, cu un total al activelor de 258,9 647,4 miliarde , urmata de Vodafone Group Marea Britanie si de Ford Motor Company SUA, cu un total al activelor de 173,8 304,5 miliarde. Un alt indice al clasificării corporaţiilor este indicele transnaţionalităţii care se calculeaza ca medie aritmetică a trei rapoarte, şi anume: raportul dintre active în străinătate şi total active, raportul dintre vânzări în străinătate şi total vânzări, raportul între angajaţi în străinătate şi total angajaţi. Topul primelor 10 CTN-uri în funcţie de indicele transnaţionalităţii nu include nici o corporaţie din SUA şi Japonia , lucru perfect explicabil prin prisma faptului că indicele transnaţionalităţii face

10

în fapt comparaţia dintre piaţa de origine a corporaţiei şi piaţa sa globală. Este, de aceea, normal ca indicele transnaţionalităţii să fie mai mare pentru CTN-urile a căror piaţă de origine este de dimensiuni mici sau medii, aşa cum arată şi clasamentul: pe local I se află Thomson Media, din Canada, pe local II CRH lemn şi alte materiale de construcţii din Irlanda, iar pe local III News Corporation Media, din Australia. În ceea ce priveşte transnaţionalele din domeniul financiar, topul acestora este dominat de o corporaţie americană (Citigroup), sapte corporaţii europene (UBS, Allianz, Credit Agricole, HSBC, Deutsche Bank, BNP Paribas, ING) şi două japoneze (Mizuho, Mitsubishi Tokyo Financial Group). Deşi există şi clasificări ce diferenţiază corporaţiile multinaţionale din ţările dezvoltate de cele din tarile in curs de dezvoltare, există numeroase exemple care arată compatibilitatea celor două tipuri de corporaţii. Asemenea exemple pot fi Samsung (Republica Coreea), LG Electronics (Republica Coreea), Petronas (Malaysia), South African Breweries (Africa de Sud), Gorenje Group (Slovenia), Lukoil (Rusia).

Criticând această perspectivă exagerat de globalizatoare, prin care avem zeci de mii de corporaţii transnaţionale cu sute de mii de filiale, putem ajunge să fim tentaţi de argumentele lui Rugman (2005), care susţine că practic avem de-a face cu un număr foarte restrâns de corporaţii cu adevărat globale, în timp ce restul sunt variante de corporaţii regionale. Plecând de la premiza că avem trei regiuni mari care contează în economia mondială, faimoasa triadă (SUA, Europa şi Asia dominată de Japonia), Rugman împarte corporaţiile astfel:

corporaţii globale: au în fiecare dintre cele 3 regiuni cel puţin 20%, dar nu mai mult de 50% din vânzările totale; corporaţii bi-regionale: au în două regiuni câte cel puţin 20% din vânzările

totale, iar în regiunea de origine au mai puţin de 50% din vânzările totale; corporaţii orientate către regiunea de origine: au peste 50% din vânzările totale

în regiunea din care provin; corporaţii orientate către regiunea gazdă: au peste 50% din vânzările totale

întruna din regiunile gazdă (altă regiune decât cea din care provin).După această clasificare arbitrară, din primele 500 de corporaţii din lume

(conform topului realizat de revista Forbes), Rugman identifică doar 9 corporaţii globale, şi anume: IBM, Sony, Philips, Nokia, Intel, Canon, Coca-Cola, Flextronics şi LVMH. Restul sunt bi-regionale (inclusiv McDonald’s, British Petroleum, Unilever, Roche), orientate către regiunea gazdă sau, cele mai multe cazuri, orientate către regiunea de origine (inclusiv Wal-Mart, General Motors, Ford). Insa aceasta calasificare se rezuma doar la o singură latură a internaţionalizării firmei, şi anume volumul vânzărilor în străinătate. Nu sunt considerate volumul activelor în străinătate, şi, cel mai important, numărul de angajaţi în străinătate.Chiar dacă, să zicem, o corporaţie are doar 1% din vânzările globale în Asia de Sud-Est, dar dacă realizează acolo trei sferturi din producţie, trebuie să recunoaştem că are un impact şi asupra acelei economii locale sau regionale în care operează chiar dacă nu vinde sau vinde puţin acolo).

4. Corporaţiile multinaţionale în România

11

Considerând Romania o posibila locaţie pentru dezvoltarea afacerilor lor, investitorii străini pot lua în considerare urmatoarele avantaje oferite de ţara noastră pentru stimularea investiţiilor străine directe:

Una dintre cele mai mari pieţe din Europa Centrala şi de Est (peste 21 milioane de locuitori);                    

Locaţie atractivă - permite un acces facil la ţările din fosta URSS, Balcani, din Orientul Mijlociu, Africa de Nord;

Locaţie atractivă - se află la intersecţia a 3 viitoare rute de transport europene coridoarele nr 4, 7 si 9:

Forţa de muncă calificată, cu solide cunoşţinte în tehnologie, IT şi inginerie; Resurse naturale bogate, incluzând terenuri agricole fertile, petrol şi gaze

naturale; Potenţial turistic important

Stabilitatea puterii executive Factor de stabiliate în zona- membru NATO; Factor de stabiliate în sud estul Europei;

Membru UE începand cu Ianuarie 2007 Acordurile bilaterale incheiate de Romania cu alte state privind promovarea

şi protejarea reciprocă a investiţiilor; Relaţii diplomatice bilaterale cu 177 de state din cele 191 state membre ale

ONU, la care se adaugă Sfantul Scaun, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Autoritatea Naţională Palestiniană;

Membru al Naţiunilor Unite şi al altor organizaţii internaţionale: OSCE, Consiliul Europei, Organizaţia Internaţională a Francofonii;

Tratate de comerţ liber cu ţările UE, EFTA,CEFTA; Membru al WTO din Ianuarie   1995

Creştere economică sustenabilă; Statutul de Economie de Piaţă Funcţională; Scăderea inflaţiei Reţea de telefonie mobilă GSM bine dezvoltată Infrastructura industrială bine dezvoltată, incluzând infrastructura petrolieră

şi a produselor petrochimice; Prezenţa sucursalelor şi a reprezentanţelor diferitelor bănci internaţionale de

renume; infrastructură bine dezvoltată a tansporturilor feroviare; Angajamentul de a dezvolta o reţea de autostrăzi la standarde europene; Facilităţi de transport maritime şi fluvial extinse; Acorduri între Guvern şi Sindicatele representative; Inexistenţa unor miscări sindicale majore; Dialog permanent între puterea executivă şi asociaţiile sindicale; Legislaţie compatibilă cu Acquis-ul comunitar; Prevederi legale similare cu cele din UE; O politică fiscală reglementata prin Codul fiscal; Politica fiscală competitivă: taxa unica de 16% Acorduri între Guvern şi

Sindicatele representative.

12

II. GLOBALIZAREA ŞI PROBLEMELE PREZENTULUI

Globalizarea are o determinare plurifactorială. Factorii obiectivi principali care şi-au pus pregnant amprenta asupra globalizării şi i-au dat amploarea, ritmul şi direcţiile cunoscute astăzi, sunt:

revoluţia ştiinţifico-tehnoică contemporană; interdependenţele crescânde generate şi accentuate de revoluţia ştiinţifico-

tehnică; adâncirea diviziunii internaţionale a muncii; liberalizarea pieţelor, în special a celei financiare; rupturile structurale profunde din ţările ex-comuniste; noile tehnologii, în general şi cele din domeniul tranmsmiterii şi prelucrării

informaţiei în special.Intensificarea globalizării a fost profound influenţată de revoluţia tehnologiei

informaţiei, în timp ce economia informaţiei însăşi a devenit globalizată. În acelaşi timp, rapida raspândire a informaţiei dizolvă tradiţia şi obiceiurile, făcând posibilă o abordare mai activa şi mai deschisă a vieţii. Legată şi de rapida inovaţie stiinţifică, globalizarea contribuie direct la crearea de noi riscuri.

Deoarece globalizarea avansează mult mai puternic decât înainte, este logic să presupunem că ordinea globală este diferită de cea din trecut. Aceasta nu înseamna că organismele statale naţionale încetează să-şi mai joace rolul lor pe scena internaţională, ci ele devin chiar mai importante.

Este cert că, în prezent, corporaţiile multinaţionale constituie principalii actori ai procesului de globalizare a vieţii economice. Acestea sunt privite ca entităţi a căror activitate se realizează prin intermediul filialelor amplasate în diferite ţări şi regiuni ale globului. Aceste firme au generat mecanisme economice noi, au transformat stări de fapt, generând extrateritorializarea activităţii de producţie, repartiţie, schimb şi consum. “Ele au generat apariţia tendinţelor de globalizare a concurenţei şi de internaţionalizare a diverselor interese economice.” Adevărata dimensiune a complexităţii universului economic în care trăim astăzi o putem mai bine percepe în măsura în care înţelegem că societatea multinaţionala este un adevărat agent al globalizării. Astfel, pe măsură ce spaţiile economice locale şi naţionale se deschid economiei globale, este tot mai evident că aceste firme devin entităţiile coordonatoare ale relaţiilor economice internaţionale.

Totuşi societăţile multinaţionale au şi un rol pozitiv în rezolvarea unor probleme sociale cum ar fi: absorbţia somajului, cercetarea tehnico-stiinţifică sau probleme legate de protecţia mediului.

Puterea acestor corporaţii a crescut semnificatv în ultimii ani încât la runda din Uruguay asupra comerţului internaţional s-a propus creerea unui organism care să gestioneze dinamica puterii lor. O.M.C se vrea a fi un astfel de organism.

Astfel, interesul naţional tinde să se dizolve în unul transnaţional, global, multinaţional care este de fapt un agregat al intereselor locale. În acest sens se poate spune că, globalizarea generează opozabilităţi de genul: polarizarea-depolarizare, global-local.

13

Noile tehnologii au imprimat si ele dezvoltării corporaţiilor multinaţionale un caracter nou, i-au accelerat ritmul şi i-au asigurat o “creştere robustă şi durabilă”. Mărturie în acest sens stă economia americană, care a înregistrat în ultimul deceniu o creştere constantă apreciabilă de 164,08% în 1999 faţa de 1991. Creşteri notabile s-au înregistrat şi în celelalte ţări occidentale, dar nu de nivelul celei americane.

Un rol important l-au avut megafuziunile ce s-au produs, în special în telecomunicaţii, servicii financiar-bancare şi în industria farmaceuticii. Este de notorietate publică de acum “mariajul” secolului între America On Line (AOL) şi Time Warner - doi dintre cei mai mari giganţi ai lumii în materia de internet şi mass-media tradiţională (AOL- acces internet şi servicii în linie, logistică pentru site-uri de web; cifră de afaceri 30,7 miliarde de franci, beneficii nete 4,876 miliarde de franci, număr de angajaţi 12100 persoane şi Time Warner - reţele de cablu, canale de televiziune, presă/edituri, divertisment, cifră de afaceri = 171,5 miliarde de franci, beneficiu net - 1,075 miliarde franci, număr angajaţi 70 000 persoane).

Dintre efectele pozitive ale corporaţiilor multinaţionale în contextul actual al globalizării amintim:

revoluţionarea structurilor de producţie, circulaţia mai rapidă şi mai largă a capitalurilor, restructurarea şi reorientarea mişcării intenaţionale a forţei de muncă, racordarea la noile tehnologii a comerţului mondial, îmbunătăţirea standardului de viaţă materială a persoanelor,

Totuşi acestea aduc si efecte negative, dintre care amintim: manifestări de instabilitate a pieţelor financiare, adâncirea decalajelor economice, ştiinţifice, tehnice şi tehnologice, slăbirea structurlor instituţionale, înăsprirea concurenţei, nesocotirea intereselor naţionale, a independenţei şi suveranităţii statelor.

Anii ’90 companiile multinaţionale au relevat o tendinţă ireversibilă către globalizare, cea ce face ca, în prezent, activitatea de marketing să se desfăşoare într-un mediu global foarte dinamic. Schimbările rapide pot face ca strategiile de succes de ieri să-şi piardă actualitatea.

Astfel, procesul globalizării economiei ne apare ca o rezultantă a intensificării activităţii companiilor multinaţionale, cât şi o cauză a afirmării lor tot mai puternice pe plan internaţional. Deşi activitatea acestora este concentrată în cea mai mare parte în statele dezvoltate, nu trebuie neglijat impactul lor asupra economiilor în curs de dezvoltare.

Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei, valoarea adăugată creată în activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă. În ultimul deceniu a crescut numărul aşa – numitelor megafirme care realizează vânzări în străinătate peste un miliard de dolari.

Se remarcă o tendinţă de concentrare a afacerilor în sectoarele care prezintă cele mai mari avantaje competitive şi spre pieţele cu un potenţial înalt de creştere a cererii, amplificat de un grad mai mare de liberalizare şi deschidere. Noul val al mondializării capitalului, al cărui promotor sunt în primul rând corporaţiile multinaţionale, se deosebeşte în multe privinţe de cele precedente. El cuprinde o gamă

14

largă de activităţi, dominate de servicii, facilitate de instrumente financiare extrem de sofisticate.

În cadrul economiei globale, dimensiunile firmelor au devenit un parametru esenţial. Mărimea întreprinderilor condiţionează expansiunea lor peste hotare, creând, totodată o sinergie operaţională şi financiară menită a reduce vulnerabilităţile.

BIBLIOGRAFIE

15

1. Cătălin Postelnicu - “Corporaţiile multinaţionale. Locul şi rolul lor în economia mondială”, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Bucureşti 1999

2. David Korten – “Corporaţiile care conduc lumea”, Editura Samizdal, Bucureşti 2000

3. Friedman, Thomas - “Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti 2001.

4. Ioan Popa – “Tranzacţii comerciale internaţionale”, Editura: Economica

5. Mazilu, Anda – “Multinaţionalele şi competitivitatea”, Editura Economică, Bucureşţi, 2003

6. Paul Hirst, Grahame Thompson – “Globalizarea sub semnul întrebării. Economia internaţională şi posibilităţi de guvernare”, Editura TREI, Bucureşti, 2002

7. Rândaşu Venera Cristina – “Consumul şi consumatorul în era globalizării ”, Editura: Mirton

8. Studii de economie – Lucrări ştiinţifice ale cadrelor didactice, Vol: XX, XXI, Tom 1, Universitatea din Timişoara

9. World Investment Report 2004, 2005 UNCTADhttp://www.unctad.org/en/docs/wir2004_en.pdfhttp://www.unctad.org/en/docs/wir2005_en.pdf

16