IV. MORFOLOGIE

Morfologia este partea gramaticii care cuprinde reguli privitoare la forma cuvintelor ii la modificrile acesteia In vorbire ii In scriere. Este compartimentul limbii cu cea mai complex sistematizare, iar structura morfologic este partea cea mai stabil a unei limbi. Noiuni generale Studiul morfologiei este organizat In clase lexico-gramaticale numite pri de vorbire, caracterizate prin anumite trsturi generale, formale ii de coninut ii care se definesc pe baza a trei criterii: criteriul semantic, morfologic ii sintactic. Aceste criterii se regsesc In definiiile clasice ale prilor de vorbire, In care se arat ce exprim clasa respectiv (sensul lexical), caracteristicile de form (flexiunea In raport cu diverse categorii gramaticale) ii funciile sintactice ale cuvintelor, rolul acestora Intr-un enun. Din definiiile unor pri de vorbire poate lipsi sensul lexical (este vorba de cuvintele asemantice: prepoziia ii conjuncia) sau funcia sintactic (la substantiv, pronume, numeral, verb, unde acestea sunt multiple ii mai mult sau mai puin specifice); singurul element constant In definirea prilor de vorbire este cel morfologic, care se refer la modificarea structurii cuvintelor, adic la flexiune. In gramaticile romneiti sunt Inregistrate zece pri de vorbire: substantivul, articolul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul, prepoziia, conjuncia i interjecia (unii specialiiti contest articolului ii numeralului acest statut). Dintre acestea, primele iase se grupeaz In categoria cuvintelor flexibile, adic pot prezenta modificri formale, ultimele patru In cea a cuvintelor neflexibile, cu meniunea c adverbul ocup o poziie intermediar, deoarece cunoaite categoria gramatical a comparaiei, prin care se apropie de cuvintele flexibile, dar variaiile In raport cu aceast categorie sunt exprimate perifrastic, prin urmare forma cuvntului rmne nemodificat.

Flexiunea primelor patru pri de vorbire (substantiv, articol, adjectiv, numeral) se numeite flexiune nominal sau declinare, pronumele are un tip propriu de flexiune, pronominal, foarte apropiat de cea nominal prin unele categorii comune; verbul, care se deosebeite radical de celelalte pri de vorbire flexibile, are o flexiune verbal, cunoscut sub numele de conjugare. Criteriul semantic priveite semnificaia general a unei clase de cuvinte ii Imparte prile de vorbire In dou categorii: cuvinte autosemantice, care exprim noiuni, obiecte, circumstane ii pot fi pri de propoziie (substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul, interjecia) ii cuvinte asemantice, care nu denumesc ceva din realitate, dar stabilesc raporturi Intre cuvinte sau Intre propoziii, au rol de cuvinte ajuttoare sau instrumente gramaticale (articolul, prepoziia, conjuncia). Cuvintele cu sens lexical de sine stttor sau autosemantice au un inventar bogat, deschis, supus Innoirii att prin Imprumuturi, ct ii prin formaii interne (este vorba mai ales de substantive, adjective, verbe), pe cnd cuvintele asemantice (articolul, prepoziia, conjuncia, unele adverbe de mod) au un inventar restrns, Inchis, stabil, cu caracter abstract ii preponderent gramatical. Criteriul sintactic are In vedere funciile sintactice Indeplinite de prile de vorbire In propoziie. Se disting astfel: pri de vorbire apte de a Indeplini o funcie sintactic proprie (substantivul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul ii adverbul) ii cuvinte care nu reprezint uniti sintactice (nu funcioneaz ca pri de propoziie), ci ajut la exprimarea funciilor sintactice, ca elemente de relaie In propoziie ii In fraz (prepoziia, conjuncia, articolul, interjeciile ii unele adverbe). Din asocierea celor trei criterii rezult cele zece pri de vorbire menionate, cu precizarea c muli gramaticieni contest calitatea de parte de vorbire distinct a articolului ii a numeralului. Articolul hotrt ii articolul nehotrt sunt considerate morfeme, cu rol similar desinenelor, exprimnd determinarea, iar numeralul este considerat o clas de cuvinte foarte eterogen din punct de vedere gramatical, care nu are funcii sintactice proprii, ci se foloseite de valoarea altor pri de vorbire (adverbe, adjective sau substantive), iar trsturile sale morfologice ii caracteristica semantic (exprim o cantitate numeric definit) se Intlnesc ii la cuvinte aparinnd altor pri de vorbire. Intre prile de vorbire nu exist o grani precis, fiind posibile treceri de la o parte de vorbire la alta prin procedeul numit

conversiune sau schimbarea valorii gramaticale, transpoziie lexico-gramatical, derivare improprie etc. Acest transfer dintr-o parte de vorbire In alta se realizeaz fr modificri ale formei cuvintelor, cu exemplificri In cele ce urmeaz: substantiv devenit prepoziie: ,A reucit graie talentului su, substantiv devenit adverb: ,Vara cltorecte mult, ,Doarme butean, ,Singur cuc, pronume relativ-interogativ devenit adverb: ,,e frumos!, adverb devenit adjectiv: ,Un domn bine, ,Un aa afront, prepoziie devenit conjuncie: ,El cu ea formeaz un cuplu reucit, numeral devenit adverb: ,,nti ascult, dup aceea vorbecte etc. Prin articulare, practic, orice parte de vorbire poate fi substantivat: ,,lbastrul de Vorone, ,Eul din noi, ,Zecele primit la examen l-a fcut fericit, ,Plimbatul de diminea, ,Binele fcut nu se uit ucor, ,A subliniat un pe din text, ,E un dar la mifloc, ,Oful nostru dintotdeauna. Multe pri de vorbire devin foarte adesea adjective: artist cetean, femeie cosmonaut, biatul acesta, a sa mam, prima iubire, om instruit, ran sngernd, o asemenea fapt etc. Interjecii provenite din substantiv la cazul vocativ: Doamne!, mam!, soro!, nene!, domle!; din verbe la modul imperativ: uite!, pzea!; din numeral (argotic): case! Trecerile de la o parte de vorbire la alta pot fi uneori doar ocazionale sau limitate contextual. De exemplu, adverbul binicor devine substantiv numai In locuiunea: cu binicorul, dup cum adjectivul ii adverbul clar este substantiv doar In clar de lun. Locuiunile prilor de vorbire Cu excepia articolului, toate prile de vorbire au locuiuni. Acestea sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, care se comport, din punct de vedere gramatical, ca o singur parte de vorbire. Dup clasa morfologic ale crei caracteristici gramaticale le preiau, locuiunile pot fi: substantivale (prere de ru), adjectivale (de excepie), pronominale (cine ctie cine, te miri ce), numerale (mai ales distributive ii adverbiale: cte doi, de dou ori, a doua oar), verbale (a bga de seam, a da nval), adverbiale (fr noim, zi de zi, din cnd In cnd), prepoziionale (In ciuda, o dat cu), conjuncionale (chiar dac, cu toate c), interjecionale (Doamne pzecte!). Adjectivele, verbele, adverbele, prepoziiile ii conjunciile au cele mai multe locuiuni, pentru celelalte pri de vorbire, numrul acestora este nesemnificativ, iar unii specialiiti nu recunosc existena locuiunilor pronominale ii numerale.

Categoriile gramaticale Categoriile gramaticale sunt modaliti prin care se realizeaz flexiunea prilor de vorbire. In limba roman lista lor cuprinde: genul, numrul, cazul, gradul de comparaie, persoana, diateza, modul ii timpul. Unii autori includ ii categoria determinrii. Genul, cu cele trei specii ale sale, masculin, feminin ii neutru, este o categorie gramatical proprie substantivului, articolului, adjectivului, pronumelui, numeralului ii verbelor la participiu ii gerunziu. De reinut c substantivele nu-ii schimb forma dup gen (copii ii copii, de exemplu, nu sunt dou forme ale aceluiaii cuvant, ci dou cuvinte diferite), dar celelalte pri de vorbire amintite mai sus Iii schimb forma (frumos-frumoas, un-o, doi-dou, acesta-aceasta, citit-citit nu sunt dou cuvinte diferite, ci numai dou forme gramaticale ale aceluiaii adjectiv, articol, numeral, pronume, verb). Toate cele trei genuri gramaticale se manifest, In general, prin desinene la toate prile de vorbire care au aceast categorie gramatical. Numrul gramatical, divizat In singular ii plural, apare In flexiunea tuturor prilor de vorbire flexibile, cu excepia numeralului (la care ideea de numr este exprimat lexical). El indic un exemplar sau mai multe, In cazul substantivului, articolului, adjectivului, pronumelui ii numeralului. La verb se manifest pentru a indica dac aciunea este fcut de un singur autor sau de mai muli. Cazul se realizeaz In limba roman prin cinci valori: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ, marcate prin desinene. Este o cate- gorie gramatical proprie substantivului, pronumelor ii numeralelor cu valoare de substantiv, iar la celelalte pri de vorbire (articol, adjectiv, forma de participiu) cazul se explic prin acord. Gradul de comparaie, cu varietile pozitiv, comparativ (cu subdiviziunile: de superioritate, de egalitate, de inferioritate) ii superlativ (cu subdiviziunile: relativ ii absolut) este o categorie gramatical comun unei mari pri din adjectivele calificative (cu anumite excepii) ii unei pri din adverbe (In special celor de mod), care nu se exprim niciodat In limba roman prin terminaii gramaticale (cu excepia neologismelor de origine savant), ci prin cuvinte auxiliare: mai, tot aca, foarte, prea etc. Persoana se manifest In flexiunea unor pronume (personale, reflexive, de Intrire, de politee, posesive) ii In flexiunea verbului (In cadrul modurilor personale), realizandu-se In trei valori: persoana I vor- bitorul, persoana a II-a conlocutorul ii persoana a III-a o alt

persoan despre care se vorbeite; valorile sunt marcate fie prin forme supletive, In cazul pronumelui (eu, tu, el; al meu, al tu, al su etc.), fie prin desinene, In cazul verbului (alergam, alergai, alergau etc.). La verb ii la pronumele care au persoan, aceast categorie este asociat cu valorile de numr. Diateza, cu speciile activ, reflexiv, pasiv, modul, cu speciile indicativ, conjunctiv, condiional-optativ, imperativ, infinitiv, gerunziu, participiu, supin, ii timpul, cu speciile prezent, trecut, viitor sunt categorii gramaticale specifice verbului, exprimabile prin mijloace variate, uneori diferite de terminaiile de tipul desinenelor, ii anume prin sufixe gramaticale, pentru unele moduri (infinitiv, gerunziu, participiu) sau pentru unele timpuri (prezentul unor verbe, imperfectul ii perfectul simplu, mai mult ca perfectul tuturor verbelor). Prin urmare, flexiunea verbului, numit conjugare, const In schimbarea formei cuvintelor din aceast clas dup diatez, mod, timp (categorii specifice clasei), persoan ii numr (categorii comune verbului cu alte pri de vorbire), fcnd ca verbul s aib cel mai mare numr de forme gramaticale printre toate prile de vorbire flexibile. Categoria determinrii este specific substantivului, exprimnd diferite grade de individualizare; se realizeaz prin urmtoarele valori: nedeterminat (student), determinat nehotrt (un student), deter-minat hotrt (studentul), marcate cu ajutorul articolului (hotrt sau nehotrt). Morfemul i structura morfologic (morfematic) a cuvintelor Toate elementele componente ale unui cuvnt (rdcina, tema, prefixele, sufixele, desinenele, accentul ii intonaia) poart denumirea general de morfeme. Morfemul este noiunea definitorie a morfologiei, creia Ii d ii numele, ii reprezint unitatea minimal de expresie dotat cu semnificaie lexical sau gramatical. Se deosebeite de fonem, care este unitatea fundamental a fonologiei, avnd capacitatea de a diferenia cuvintele (or/er, dar/dor, foc/for etc.) fr a avea un sens propriu, ii de cuvnt prin faptul c nu are autonomie lexical, morfemul fiind de fapt un component al structurii cuvntului. Formei unui morfem Ii corespunde o valoare gramatical (de exemplu, -i din elevi reprezint semnul pluralului). Aceeaii valoare, de plural, poate fi redat, In funcie de contextul fonetic sau morfologic, ii prin alte forme: -e (fete, creioane), -le (basmale),

-uri (ruri, mtsuri) etc., morfemul reprezentnd, din aceast perspectiv,

o clas de variante, numite alomorfe. Invariantele (morfemele) se realizeaz In poziii In care toate celelalte variante sunt excluse. Foarte rar sunt admise dou variante In aceeaii poziie: transplant-el transplant-uri, seminari-ilseminar-e, ranc-elrnc-i etc. Morfemele se realizeaz prin anumite alomorfe In funcie de contextul fonetic sau de cel morfologic. De exemplu, alomorfele -i, Intnit dup un i aton: indici-i, sacrifici-i ii -, realizat numai dup un radical In vocal labial: ou/ou- sunt considerate alomorfe fonetice. Alomorfele se realizeaz (destul de rar) In contexte care nu pot fi caracterizate fonetic sau morfologic: om/oam-eni, rs/rs-ete, cap/ cap-ete. Asemenea alomorfe sunt considerate alomorfe lexicale. Morfemele pot fi constituite din uniti fonetice segmentale, care sunt reprezentate prin foneme propriu-zise (floare), suprasegmentale, reprezentate prin accent ii intonaie, care pot diferenia att cuvinte (fin- afIn, mozic-mozaIc), ct ii forme gramaticale omografe: nominativ- vocativ (Petre Petre!), vocativgenitiv/dativ plural (frailor! fra ilor), imperativ-indicativ prezent (Stai cuminte! Tu stai cuminte) ii morfemul zero (0), care reprezint o marc a valorilor gramaticale, este purttorul unei informaii gramaticale, opunnd, Intre ele, diferite forme dintr-o paradigm: alb- /alb-, pom- /pom-i; cnta- /cnta-m, cnta-i. Clasificarea morfemelor se face dup diverse criterii. Unul dintre aceste criterii este reprezentat de posibilitatea de combinare a acestora. Unele morfeme pot aprea singure sau combinate cu un morfem zero: cap, frig, loc, om, vnt ii nu pot comuta cu zero. Alte morfeme sunt dependente (sufixele, prefixele, desinenele), ele se ataieaz unui morfem independent: copil-a, re-vedere, cnt-a-se-rm ii nu pot comuta cu zero. In funcie de coninutul exprimat, morfemele pot fi lexicale ii cuprind morfeme-rdcin (student-, cas-) ii afixe derivative (ne-, des/dez-, str-; -ar, -esc, -mente etc.) ii morfeme gramaticale, din care fac parte sufixele, care exprim la verbe modul ii timpul (gnd-esc, cnt-a-se, vz-nd) ii desinenele, care exprim persoana ii numrul verbului (striga-m), genul, numrul ii cazul In flexiunea nominal (ccoal-a, elev-i, frumoas-ei cas-e). La acestea se mai poate aduga o alt clas, aceea a morfemelor lexico-gramaticale, care au att valoare gramatical, dar pot forma ii cuvinte noi. Este cazul prefixelor arhi-, extra-, hiper-, ultra- etc., care marcheaz superlativul, formnd In acelaii timp ii cuvinte noi: arhiplin, extrafin, hipersensibil, ultracentral, ii sufixelor substantivale

moionale -, -i, -eas, -oare etc., care sunt att sufixe lexicale, formnd cuvinte noi: student-student, pictor-pictori, buctarbuctreas, regizor-regizoare, dar ii sufixe gramaticale, exprimnd categoria gramatical a genului. 0 poziie intermediar o are sufixul lexico-gramatical cu valoare de superlativ -isim (rarisim). Morfemele mai pot fi clasificate ii In funcie de poziia fa de morfemul independent. Se disting morfeme dependente antepuse (prefixe: co-raport, afixe mobile sau morfeme libere de tipul verbe auxiliare, adverbe, prepoziii, conjuncii, pronume reflexive etc.: am auzit, foarte ru, a cnta, s ascult, se duce) ii morfeme dependente postpuse (sufixele, desinenele, articolul ca mijloc de determinare nominal: ac-ar, cnt-a-se, student-ei, fat-a). Dup structura expresiei morfemele sunt continue (formate dintr-un singur fonem sau dintr-un iir neIntrerupt de foneme: copil-a, ani-lor, vnt), discontinue; acestea pot fi, la rndul lor, repetate (fat harnic) ii Intrerupte (Intlnite mai ales la formele de infinitiv ale verbelor: a alerga ii la formele genitivale: al studentului) ii interne (alternanele din rdcin: al zare/zri, dlz strad/strzi, zlj obraz/obraji, lli colonell colonei, chel/chei, sclt basc/b %ti , forme supletive, nedetaiabile din structura rdcinii: eu, m, mie; sunt, e%ti, eram, fusei, fost). Unii lingviiti consider c topica poate juca rol de morfem gramatical. In enunul Oamenii fac gre%eli subiectul este exprimat prin substantivul articulat, iar obiectul prin cel nearticulat, indiferent de topic, pe cnd Intr-un enun ca oricelul vede pisica cuvintele %oricelul ii pisica sunt, pe rnd, subiect sau complement direct, In funcie de poziia In enun. Structura morfologic (morfematic) In strns legtur cu unele categorii gramaticale ii, implicit, cu flexiunea, se afl structura morfologic (morfematic) a cuvintelor care poate cuprinde urmtoarele componente: rdcina, tema, prefixele, sufixele ii desinenele. Ultimele trei (prefixele, sufixele ii desinenele) sunt denumite, cu un termen generic, afixe. Alturi de aceste componente, In structura cuvintelor sunt prezente alternanele fonetice, accentul ii intonaia, care contribuie la exprimarea unor valori gramaticale. Structura morfologic a unui cuvnt precum descntasei poate

cuprinde urmtoarele componente: morfemul-rdcin cnt- (partea fix a unui cuvnt, nedivizibil ii neanalizabil In pri componente), prefixul des- care, Impreun cu sufixul -a, formeaz un verb de la substantiv, sufixul -a- (sufix al timpurilor trecute pentru verbele de conjugarea I), sufixul -se- (sufix al mai mult ca perfectului) ii

desinena i (exprim categoria de persoan ii numr, In cazul de fa persoana a 11-a, numrul singular). Rdcina ii afixele lexicale constituie Impreun radicalul, partea care apare constant In tot cursul flexiunii: desfac-e, desfc-and, desfc-ut; ptu-uri. Tema este o structur morfematic complex, alctuit din rdcin ii unul sau mai multe afixe (sufixe ii prefixe). De exemplu, prelucrapoate fi tema perfectului simplu, prelucrase este tema mai mult ca perfectului. Dup unii specialiiti (v. 1orgu 1ordan, Vladimir Robu, Limba roman contemporan, p. 353), tema este identic cu radicalul atunci cand In structura acestuia intr rdcina + sufixe ii prefixe. Sufixul gramatical Impreun cu desinenele reprezint flectivul, partea cuvantului In care se manifest modificrile flexionare, componenta variabil: prelucra-sem, voi alerga. De regul, topica structurii morfologice a cuvintelor In limba roman este radical + sufix gramatical + desinen: cred-ea-m, dar pot aprea, mai ales la verbe, forme amplificate: radical+sufixl+sufix2+ desinenl+desinen2: ven-i-se-r-m. Separarea radicalului de flectiv se face adesea cu dificultate, datorit alternanelor fonetice care pot aprea In radical (soart-sori, fat-fete, cal-cai) sau Intre radical ii flectiv (cred, cread, crezi). Exist situaii In care radicalul prezint In cursul flexiunii forme supletive, la verbele neregulate (f-i, f-u-se-i, er-a-m, fos-t, est-e, et-i; ar-e, av-ea-m, aib-, ia-u, lu-a etc.) sau la unele pronume personale (eu, mie, el, lui etc.) sau reflexive (sie, I%i, se etc.). Alternanele fonetice marcheaz, pe lang mijloacele flexionare propriu-zise, unele categorii gramaticale (genul, numrul, persoana, cazul) ii apar de regul In corpul rdcinii (fat-fete, art-arat) sau al sufixelor lexicale (nedreptate-nedrepti), iar cele consonantice apar mai ales In partea final a cuvantului, la grania cu desinena (studentstudeni, obraz-obraji, romanesc-romane%ti). Accentul poate marca, mai rar, diferite categorii gramaticale atat In flexiunea nominal, cat ii In cea verbal (nr-nurri, zro-zeruri, aprpie-apropi). Intonaia constituie In flexiunea nominal o marc a cazului vocativ (frate!, la%ilor!), iar In cea verbal o marc a modului imperativ (Inceteaz!, stai!). In limba roman sunt ii pri de vorbire neanalizabile (adverbe, prepoziii, conjuncii, interjecii) la care nu se pot detaia pri componente, deci nu pot fi analizate din punct de vedere morfematic.ll0

Substantivul Substantivul este partea de vorbire flexibil care denumeite obiecte ale realitii: fiine (om, doctor, fat), lucruri (carte, sac, loc), fenomene ale naturii (cea, vnt, zpad), aciuni (scriere, urcare, vedere), stri (bucurie, tristee), Insuiiri (frumusee, buntate, Inelepciune), relaii (prietenie, du%mnie). Genul, numrul ii cazul sunt categoriile morfologice ale substantivului; dintre acestea genul este fix, prin urmare, substantivul se schimb numai dup numr ii caz, realiznd ceea ce se numeite declinare. Flexiunea substantivului este relativ srac, ajungnd pn la trei forme la substantivele nearticulate ii pn la opt forme la cele articulate ii aceasta datorit, de fapt, flexiunii articolului. Forma-tip, adic forma sub care se gseite substantivul In dicionare, este cea de nominativ-acuzativ, singular, nearticulat. Dintre toate prile de vorbire, substantivele sunt cuvintele folosite cel mai frecvent In vorbire, sunt cele mai numeroase ii In permanent Innoire, datorit numrului mare de obiecte care trebuie denumite, cu Imprumuturi care se adapteaz mai mult sau mai puin la sistemul fonetic ii morfologic al limbii romne. Clasificarea substantivelor Substantivele limbii romne se clasific dup mai multe criterii. 0 prim clasificare a substantivelor este cea dup natura denumirii ii priveite dihotomiile substantive comune (apelative) substantive proprii. Substantivele comune denumesc obiecte de acelaii fel, fr a le distinge (copil, cas, pom, afacere, francez, ru, primvar). Se scriu Intotdeauna cu iniial mic ii sunt mult mai numeroase dect cele proprii. Substantivele proprii denumesc numai anumite obiecte individualizate pentru a le deosebi de altele din aceeaii categorie. Ele se Incadreaz In numeroase grupe semantice. Pot fi individualizate nume proprii de persoane sau antroponime (prenume: Ion, Maria, nume de familie: Popescu, tefnescu, personaje literare: Harap Alb, Scufia Ro%ie), nume de locuri sau toponime (urbanonime: Ia%i, Craiova, hidronime: Arge%, Dunrea, oronime: Carpai, Buila, oiconime: Romne%ti, Tunari, nume de strzi ii cartiere: Rul Doamnei, Primverii), nume de aitri sau astronime: Saturn, Carul-Mare, Gemenii, nume delll

animale sau zoonime: Grivei, Joiana, nume de Intreprinderi ii instituii: Intreprinderea de Echipamente Aerospaiale, Facultatea de Litere, Ministerul Afacerilor Externe, organe ii organizaii de stat, politice sau de alt natur, naionale sau internaionale: Partidul Social Democrat, Uniunea Scriitorilor din Romnia, Organizaia Naiunilor Unite, nume de evenimente cultural-istorice: Rena %terea, Reforma, Unirea Principatelor, Al 11-lea Congres 1nternaional de Onomastic, nume de srbtori: Crciun, Boboteaz, Pa%te, 1 Decembrie, Anul Nou, numele unor publicaii: Studii %i cercetri lingvistice, Romnia literar, titlurile unor opere de tot felul: O noapte furtunoas, Simfonia a V1-a, Dicionarul toponimic al Romniei, Legea Inv- mntului, nume de produse industriale: aparat foto Nikon, televizor Philips, igri Snagov, vin Busuioac de Bohotin, nume de vehicule: rapidul Orient Expres, cruciitorul Aurora. Prin figura de stil numit antonomaz, substantivele proprii pot deveni substantive comune: un cotnar, o dacie, un iuda, o caiaf, un cresus, un hercule, iar substantivele comune devin proprii prin procedeul numit onimizare: Ciobanu, Ursu, Cataram, Pe%tii. Principala distincie Intre substantivele proprii ii cele comune, In scris, este de natur ortografic: numele proprii se scriu cu majuscul. In plan gramatical, distincia Intre numele propriu ii cel comun se face prin cteva particulariti ale substantivelor proprii: au o singur form de numr, fie singular: Craiova, Bacu, fie plural: Bucure%ti, Dragoslavele, Ro%iori; se folosesc att In form articulat, ct ii nearticulat, dar numai cu articol hotrt; flexiunea cazual a numelor proprii difer de cea a substantivelor comune. Numele proprii masculine se articuleaz proclitic la genitivdativ: lui Andrei, lui Horia, lui Azoric (articulare proclitic neadmis de norma literar la numele feminine, cu excepia unor nume precum: Catrinel, Carmen, Calipso, 1ngrid, Lili, Miriam, Zizi) ii primesc prepoziia pe la acuzativ: O vd pe Ana, Il ascult pe Radu. Numele proprii feminine terminate In -ca, -ga au forme diferite de genitiv-dativ fa de substantivele comune cu aceeaii terminaie: Puica-Puici/Puichii, Olga -Olgi/ Olghii fa de puica-puicii, fragafragii. Includerea unor substantive In categoria numelor comune sau Inll2

cea a numelor proprii este adesea nesigur, ezitant, datorit faptului c mai exist substantive cu ,statut intermediar, insuficient marcat. In

ll3

aceast situaie se afl, de exemplu, numele lunilor anului, numele unor rase de animale sau specii de plante, numele unor dansuri populare, epitete afective. Dac pentru numele lunilor anului regulile sunt unice (cu iniial mic: decembrie), la celelalte regulile nu sunt Intotdeauna ferme (de exemplu, se recomand scrierea cu majuscul: Marele alb rasde porci sau Record so ide gru ,dar cu iniial minuscul: ionatan, creesc, merinos, clucul, haegana sau epitetele: mutulic, haplea, ciufulici). Dup structura morfematic substantivele se clasific In substantive simple, substantive compuse ii locuiuni substantivale. Substantivele simple, comune ii proprii, sunt formate dintr-un singur cuvnt. Ele pot fi cuvinte de baz, nederivate (carte, stilou, Ana), cuvinte derivate cu sufixe (copilac, pdurar, alunic, bostnrie, cnepicte, fget, clujean, junimist, geamgiu, Indrzneal, agerime, policioar, Victorac, Ionu, Argecel, Ialomicioara), cu prefixe (antevorbitor, arhiepiscop, coprecedinte, constean, contracandidat, interfa, nelinicte, nonvaloare, postcalcul, reapariie, strbunic, suprasolicitare, ultrasunet) sau rezultate prin derivare regresiv, formate de la verbe sau substantive (auz