Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

6
  Monografie profesională SPECIALIST RELATII DE MUNCA / RELATII INDUSTRIALE 1.Natura activităţii 1.1. Descrierea activităţilor specifice ocupaţiei  Specialistul in relatii de munca este o persoană cu expertiza in domeniul legislatiei muncii si a actelor normative conexe, avand ca obiectiv asigurarea aplicarii in mod unitar a prevederilor legale, conventionale si a reglementarilor interne in cadrul organizatiei in care activeaza. In indeplinirea obiectivului sau, acesta este responsabil de elaborarea unui cadru de operare pentru relatiile de munca care sa respecte prevederile legale in domeniu precum si normele interne ale organizatiei; de la caz la caz, aceasta ocupatie poate presupune realizarea de activitati cum ar fi: asigurarea suportului in scopul mentinerii dialogului social in interiorul si/sau exteriorul organizatiei, acordarea de consultanta organizatiei in ceea ce priveste relatiile de munca, minimizarea cazurilor care ar putea genera litigii de munca si/sau conflicte de munca, elaborarea documentelor-cadru de specialitate aplicabile in cadrul organizatiei, participarea la elaborarea regulamentelor si normelor interne. In toate aceste cazuri, specialistul in relatii de munca trebuie sa urmareasca eficientizarea si cresterea nivelului calitativ al activitatilor din aria sa de competenta. Activităţile sale complementare se referă la implicarea in diverse proiecte sociale sau de comunicare, interes pentru propria dezvoltare profesionala continua, prin participarea la seminarii, cursuri, conferinte; prin urmarirea informatiilor relevante din piata; prin cunoasterea bunelor practici existente in domeniul sau de activitate s.a .m.d. 1.2. Sarcinile de serviciu în ordinea importanţei lor  Desi aria sa de activitate difera de la organizatie la organizatie, Specialistul in relatii de munca desfasoara de regula urmatoarele activitati:  Gestioneaza, emite opini i si asigura consiliere pe legislatia muncii si legislatia conexa  Mentine relatia cu sindicatele reprezentative la nivel de unitate sau cu reprezentantii angajatilor;  Se implica in elabo rarea Contractului Cole ctiv de Munca, asigura suportul si cadrul de organizare al nego cierilor contractului colectiv de munca (CCM), precum si inregistrarea si urmarirea aplicarii acestuia la nivel de unitate;  Asigura respectarea cadrului legal pentru desfasurarea cercetarilor disciplinare prealabile, participa la cercetarile disciplinare pre alabile, a litigiilor de mun ca, a reorganizarilor s.a.m.d.;  Poate coordo na actiuni de lo bby pe langa institutiile si autoritatile din do meniul muncii , la solicitarea conducerii;  Analizeaza si emite opinii sub aspect legal privind documentatiile referitoare la angajarea, incetarea, precum si la modificarile intervenite in derularea contractelor individuale pentru salariati;  Elaboreaza modele de documente-cadru precum decizii, acte aditionale, contracte individuale de munca, procese verbale, convocari, adeverinte, adrese, fise de post s.a.m.d.  Ofera suport si consiliere managerilor/departamentelor implicate pentru solutionarea dosarelor referitoare la litigii de munca, necorespunde re profesionala si a altor situatii similare ce decurg din relatiile de munca;

Transcript of Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

Page 1: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 1/6

 

 Monografie profesională 

SPECIALIST RELATII DE MUNCA / RELATII INDUSTRIALE

1.Natura activităţii 

1.1. Descrierea activităţilor specifice ocupaţiei  

Specialistul in relatii de munca este o persoană cu expertiza in domeniul legislatiei muncii si a actelor normative con

avand ca obiectiv asigurarea aplicarii in mod unitar a prevederilor legale, conventionale si a reglementarilor intern

cadrul organizatiei in care activeaza.

In indeplinirea obiectivului sau, acesta este responsabil de elaborarea unui cadru de operare pentru relatiile de mu

care sa respecte prevederile legale in domeniu precum si normele interne ale organizatiei; de la caz la caz, acea

ocupatie poate presupune realizarea de activitati cum ar fi: asigurarea suportului in scopul mentinerii dialogului socia

interiorul si/sau exteriorul organizatiei, acordarea de consultanta organizatiei in ceea ce priveste relatiile de munminimizarea cazurilor care ar putea genera litigii de munca si/sau conflicte de munca, elaborarea documentelor-cadru

specialitate aplicabile in cadrul organizatiei, participarea la elaborarea regulamentelor si normelor interne. In toate ac

cazuri, specialistul in relatii de munca trebuie sa urmareasca eficientizarea si cresterea nivelului calitativ al activitat

din aria sa de competenta.

Activităţile sale complementare se referă la implicarea in diverse proiecte sociale sau de comunicare, interes pen

propria dezvoltare profesionala continua, prin participarea la seminarii, cursuri, conferinte; prin urmarirea informati

relevante din piata; prin cunoasterea bunelor practici existente in domeniul sau de activitate s.a.m.d.

1.2. Sarcinile de serviciu în ordinea importanţei lor  

Desi aria sa de activitate difera de la organizatie la organizatie, Specialistul in relatii de munca desfasoara de reg

urmatoarele activitati:

  Gestioneaza, emite opinii si asigura consiliere pe legislatia muncii si legislatia conexa

  Mentine relatia cu sindicatele reprezentative la nivel de unitate sau cu reprezentantii angajatilor;

  Se implica in elaborarea Contractului Colectiv de Munca, asigura suportul si cadrul de organizare al negocier

contractului colectiv de munca (CCM), precum si inregistrarea si urmarirea aplicarii acestuia la nivel de unitat

  Asigura respectarea cadrului legal pentru desfasurarea cercetarilor disciplinare prealabile, participa la cerceta

disciplinare prealabile, a litigiilor de munca, a reorganizarilor s.a.m.d.;

  Poate coordona actiuni de lobby pe langa institutiile si autoritatile din domeniul muncii, la solicita

conducerii;

 Analizeaza si emite opinii sub aspect legal privind documentatiile referitoare la angajarea, incetarea, precum smodificarile intervenite in derularea contractelor individuale pentru salariati;

  Elaboreaza modele de documente-cadru precum decizii, acte aditionale, contracte individuale de munca, proc

verbale, convocari, adeverinte, adrese, fise de post s.a.m.d.

  Ofera suport si consiliere managerilor/departamentelor implicate pentru solutionarea dosarelor referitoar

litigii de munca, necorespundere profesionala si a altor situatii similare ce decurg din relatiile de munca;

Page 2: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 2/6

 

   Monitorizeaza modul cum sunt respectate normele referitoare la relatiile de munca in activita

departamentului de resurse umane; concepe proceduri interne pe domeniul de activitate;

  Se implica in elaborarea regulamentului intern si a regulamentului de organizare si functionare (ROF

organizatiei;

 Solutioneaza reclamatiile angajatilor si cele ale fostilor angajati;

  Urmareste si acorda consultanta in caz de control al organelor abilitate pe legislatia muncii;

  Furnizeaza informatii personelor abilitate din cadrul ITM, Casa de Pensii, Directia de Munca, Agentia Judete

pentru Ocuparea Fortei de Munca, etc.; participa si ofera suport in derularea controalelor din partea autoritat

publice abilitate;

  Interactioneaza in afara organizatiei cu autoritati si institutii publice, precum si cu persoane juridice sau fiz

referitor la domeniul sau de activitate;

  Poate urmari aparitia actelor normative de aplicare in domeniul resurselor umane si aduce la cunostinta des

acestea departamentului de Resurse Umane si departamentelor direct implicate;

  Elaboreaza si transmite analize si rapoarte cu privire la activitatea proprie;

  Indeplineste alte sarcini trasate de superiorul ierarhic in legatura cu domeniul sau de activitate.

Specialistul in relatii de munca este de asemenea responsabil cu imbunatatirea in permanenta a cunostintelor sale tehn

si de specialitate, participand spre exemplu la diverse seminarii, conferinte, cursuri si fiind la curent cu noutatile s

bunele practici in domeniu. In plus, asigura documentarea si transferul experientei si informatiilor la care are acce

cadrul echipei sale.

In toate aceste sarcini si activitati Specialistul in relatii de munca trebuie sa pastreze confidenţialitatea informatiprivind datele personale ale angajatilor, initiativele si proiectele in care este implicat la nivelul organizatiei. De asemen

el trebuie sa respecte principiile de etica in afaceri si standardele profesionale existente in domeniul sau de activitate.

2.Tipologia solicitărilor 

2.1.Tipurile de activităţi şi importanţa lor în practicarea ocupaţiei 

Activităţile specifice unui specialist in relatii de munca sunt cele legate de asigurarea aplicarii in mod unita

prevederilor legale, conventionale si a reglementarilor interne in cadrul organizatiei in care activeaza. Tipolo

activitatilor include identificarea şi obţinerea informaţiilor necesare desfasurarii activitatii proprii, analizarea si evalua

riscurilor privind litigiile de munca si nu numai, crearea de documente-cadru si instrumente, gestionarea relatiei

salariatii si sindicatele/reprezentantii salariatilor, monitorizarea implementarii politicilor din domeniul sau de activit

luarea deciziilor aferente propriilor atributii, comunicarea, identificare de solutii inovative, interactiunea si consilie

partilor implicate in relatiile de munca, raportarea activitatii realizate si a indicatorilor obtinuti, gestionarea resurselor

care dispune, asigurarea indirect a suportului pentru derularea activitatilor generale ale organizatiei.

2.2. Abilităţile necesare practicării ocupaţiei 

In desfasurarea activitatii sale, Specialistul in relatii de munca /relatii industriale trebuie sa dezvolte si sa utilizeze

mod frecvent o serie de abilitati necesare livrarii unor rezultate de calitate. Astfel, Specialistul in relatii de munca treb

sa demonstreze foarte bune abilitati de organizare si planificare, negociere, mediere si comunicare, atentie la deta

gandire analitica, capacitate de sinteza, intelegerea contextului de afaceri si a celui economico-social in care opere

organizatia.

Page 3: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 3/6

 

 Nu in ultimul rand, gestionarea unor proiecte simultane, incadrarea in termene si prioritizarea actiunilor reprezi

abilitati importante in activitatea unui specialist in relatii de munca, avand in vedere ritmul dinamic de crestere

afacerilor in Romania si volumul mare de munca specific proiectelor de resurse umane.

2.3. Competenţele necesare practicării ocupaţiei Competentele Specialistului in relatii de munca, intelese ca si cumul al abilitatilor si cunostintelor unei persoane pe c

aceasta le utilizeaza la locul de munca, sunt de asemenea variate. Printre cele mai importante mentionam stapan

foarte buna a legislatiei muncii, a actelor normative conexe, a conceptelor, metodelor, principiilor si instrumente

specifice activitatii sale; managementul proiectelor, lucrul in echipa, gestionarea bugetelor, orientarea spre rezu

orientarea spre client.

Cat priveste atitudinile necesare unui specialist in relatii de munca, printre cele mai importante se num

profesionalismul, atitudinea pozitiva, proactivitatea, dorinta de autodezvoltare.

2.4. Condiţiile psiho-sociale ale mediului de muncă

 

Specialistul in relatii de munca este in general angajat cu contract individual de munca al organizatiei in cadrul car

activeaza. Programul său de lucru se desfăşoară în general in zilele lucrătoare. 

Munca sa se desfăşoara in cea mai mare parte a timpului la sediul firmei, natura activitatii presupunand deplalimitate   în teritoriu sau in strainatate, întâlniri prilejuite de conferinţe, etc. În esenţă, spaţiul disponibil de lucru

biroul personal, dotat cu aparatură de telecomunicaţii, echipamente de birou şi calculator cu echipamente softwnecesare.

Munca unui specialist in relatii de munca este foarte solicitanta din punct de vedere psihic. Exista foarte multe variab

care trebuie ţinute sub control în activitatea acestuia, incepand cu modificarile frecvente in legislatia muncii si ac

normative conexe, gestionarea unei multitudini de factori cu impact major asupra angajatilor si organizatiei, gestionade proiecte multiple si simultane, gestionarea unor interese divergente si continuand cu dinamica mediului de aface

volumul de activitate aferent acestei dinamici.

3. Evaluări ale schimbărilor în conţinutul muncii, pe termen mediu şi lung  

Ocupaţia de specialist in relatii de munca este o ocupaţie cu traditie atat in Romania cat si la nivel mondial. Astfelcontextul dezvoltarii economice al Romaniei si al crearii Organizatiei Internationale a Muncii în 1919 in 1929 au intra

vigoare o serie de acte normative importante precum: Legea reglementarii conflictelor de munca din 1920; Le

sindicatelor profesionale din 1921; Legea repausului duminical din 1925; Legea pentru ocrotirea muncii femeilo

copiilor si durata muncii din 1928; Legea privind organizarea serviciului de inspectie a muncii din 1927.

Prin urmarea aplicarii acestor acte normative, s-au creat conditiile care au permis adoptarea Legii din 1929 asu

contractelor de munca, Legea reglementata tipicului clasic în materia izvoarelor raporturilor juridice de munca si anu

contractul de ucenicie; Contractul individual de munca si Contractul colectiv de munca.

Page 4: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 4/6

 

 

Se poate afirma ca prin continutul sau, aceasta lege a constituit în fond un prim cod al muncii în conditiile economiei

piata.

Inca din anul 1950 cand a fost adoptat primul cod al muncii activitatile specifice relatiilor de munca s-au dezvoltat. Inprezent, România se confruntă cu noi realităţi ale pieţei muncii,  care impun modernizarea cadrului legal şi instituţionadialogului social şi relaţiilor de muncă şi  îmbunătaţirea aplicării legislaţiei muncii, astfel se impun modificari frecventeale legislatiei nationale referitoare la relatiile de munca/relatiile industriale ceea ce impune o dinamica permanenta aocupatiei de specialist in relatii de munca (relatii industriale).

4.Nivelurile de pregătire şi perfecţionare 

4.1.Profesiile persoanelor care exercită această ocupaţie 

Specialistii in relatii de munca sunt in general persoane cu pregătire superioară, cu pregătiri diverse în domeneconomic, juridic, ştiinţe sociale, tehnic sau absolvenţi ai oricaror altor instituţii de învăţământ superior.  

4.2.Cunoştinţele specifice necesare practicării ocupaţiei 

Cunoştinţele Specialistului in relatii de munca se referă, dar nu se limiteaza la: legislatia muncii si a actelor norma

conexe, managementul proiectelor, managementul resurselor umane, gestionarea de bugete, negociere.

4.3.Nivelul de educaţie necesar practicării ocupaţiei şi evoluţia acestuia 

Specialistii in relatii de munca nu pot fi decât persoane cu studii superioare, absolvenţi ai facultăţilor juridice, econom

tehnice si/sau specialişti din alte domenii care şi-au însuşit cunoştinţele necesare şi au dobândit experienţă relevantdomeniu.

4.4.Necesităţi de pregătire/specializare 

Pregătirea în instituţii de învăţământ superior este necesara, dar pentru practicarea cu succes a ocupatiei de Specialisrelatii de munca/relatii industriale este esential ca aceasta sa fie completata prin experienta practica in relatii

munca/relatii industriale pentru o gama cat mai variata de domenii si sectoare de activitate.

Cunoasterea mediului socio-economic, a tendintelor in domeniul dialogului social si a relatiilor de munca/rel

industriale, precum si a strategiei de dezvoltare a organizatiei este de asemenea importanta, aceasta oferind Specialistu

in relatii de munca o perspectiva de ansamblu si idei inovative in dezvoltarea si implementarea activitatilor din aria sa

responsabilitate.

Un alt element esential al pregatirii si specializarii Specialistului in relatii de munca/relatii industriale este dezvolta

profesionala continua, prin participarea la cursuri de instruire, la seminarii sau la conferinte de specialitate; purmarirea ultimelor noutati in domeniul de activitate si citirea publicatiilor de specialitate; prin accesul la bune practic

schimburi de experienta cu colegi de breasla.

Page 5: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 5/6

 

 5.Ocupaţii înrudite 

Relaţii între ocupaţii – lanţuri ocupaţionale 

In cadrul organizatiei, Specialistul in relatii de munca/relatii industriale interactioneaza in linie ierarhica superioara

managerul direct, care poate fi coordonator relatii de munca, manager relatii de munca, manager resurse umane

director resurse umane. Pe linie functionala/orizontala, specialistii in relatii de munca colaboreaza frecvent cu

managerii de departamente si cu orice alt salariat care le solicita suportul, iar in cadrul functiunii de resurse uma

interactioneaza cu precadere cu specialistii in administrare, salarizare, recrutare, compensatii si beneficii, forma

dezvoltare orgaizationala.

In cazul in care in cadrul unei organizatii aceasta ocupatie nu exista, atributiile de relatii de munca revin de cele

multe ori generalistilor in resurse umane sau managerului de resurse umane.

In ceea ce priveste evolutia in cariera, exista mai multe optiuni pentru specialistul in relatii de munca/relatii industri

Evolutia ierarhica spre functia de sef serviciu/coordonator/manager relatii de munca sau cea de manager resurse um

care este frecvent intalnita la acest nivel. In cazul in care are pregatire juridica, un alt traseu de cariera al specialistulurelatii de munca poate fi acela de specializare in ocupatii aferente Departamentului de Resurse Umane ori in cad

Departamentului Juridic din cadrul organizatiei.

6.Concluzii

Specialistul in relatii de munca este o persoană cu expertiza in domeniul legislatiei muncii si a actelor normative coneavand ca obiectiv asigurarea aplicarii in mod unitar a prevederilor legale, conventionale si a reglementarilor intern

cadrul organizatiei in care activeaza.

In indeplinirea obiectivului sau, acesta este responsabil de elaborarea unui cadru de operare pentru relatiile de mu/relatiile industriale care sa respecte prevederile legale in domeniu precum si normele interne ale organizatiei; de la

la caz, aceasta ocupatie poate presupune realizarea de activitati cum ar fi: asigurarea suportului in scopul mentin

dialogului social in interiorul si/sau exteriorul organizatiei, acordarea de consultanta organizatiei in ceea ce prive

relatiile de munca, minimizarea cazurilor care ar putea genera litigii de munca si/sau conflicte de munca, elabora

documentelor-cadru de specialitate aplicabile in cadrul organizatiei, participarea la elaborarea regulamentelo

normelor interne. In toate aceste cazuri, specialistul in relatii de munca trebuie sa urmareasca eficientizarea si creste

nivelului calitativ al activitatilor din aria sa de competenta.

Tipologia activitatilor include identificarea şi obţinerea informaţiilor necesare desfasurarii activitatii proprii, analizareevaluarea riscurilor privind litigiile de munca si nu numai, crearea de documente-cadru si instrumente, gestiona

relatiei cu salariatii si sindicatele/reprezentantii salariatilor, monitorizarea implementarii politicilor din domeniul sau

activitate, luarea deciziilor aferente propriilor atributii, comunicarea, identificare de solutii inovative, interactiune

consilierea partilor implicate in relatiile de munca, raportarea activitatii realizate si a indicatorilor obtinuti, gestiona

resurselor de care dispune, asigurarea indirect a suportului pentru derularea activitatilor generale ale organizatiei.

Page 6: Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca

5/12/2018 Monografie Ocupationala Specialist Relatii de Munca - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/monografie-ocupationala-specialist-relatii-de-munca 6/6

 

 In desfasurarea activitatii sale, Specialistul in relatii de munca trebuie sa dezvolte si sa utilizeze in mod frecvent o serie

abilitati necesare livrarii unor rezultate de calitate. Astfel, Specialistul in relatii de munca trebuie sa demonstreze foa

bune abilitati de organizare si planificare, negociere, mediere si comunicare, atentie la detaliu, gandire analit

capacitate de sinteza, intelegerea contextului de afaceri si a celui economico-social in care opereaza organiza

Cunoştinţele Specialistului in relatii de munca se referă, dar nu se limiteaza la: legislatia muncii si a actelor normatconexe, managementul proiectelor, managementul resurselor umane, gestionarea de bugete, negociere.

Competentele Specialistului in relatii de munca, intelese ca si cumul al abilitatilor si cunostintelor unei persoane pe c

aceasta le utilizeaza la locul de munca, sunt de asemenea variate. Printre cele mai importante mentionam stapan

foarte buna a legislatiei muncii, a actelor normative conexe, a conceptelor, metodelor, principiilor si instrumente

specifice activitatii sale; managementul proiectelor, lucrul in echipa, gestionarea bugetelor, orientarea spre rezul

orientarea spre client.

Specialistii in relatii de munca nu pot fi decât persoane cu studii superioare, absolvenţi ai facultăţilor juridice, economtehnice si/sau specialişti din alte domenii care şi -au însuşit cunoştinţele necesare şi au dobândit experienţă relevanta

domeniu. Pregătirea în instituţii de învăţământ superior este necesara, dar pentru practicarea cu succes a ocupatieiSpecialist in relatii de munca este esential ca aceasta sa fie completata prin experienta practica in relatii de munca pen

o gama cat mai variata de domenii si sectoare de activitate.

Ocupaţia de specialist in relatii de munca este o ocupaţie cu traditie atat in Romania cat si la nivel mondial. Astfelcontextul dezvoltarii economice al Romaniei si al crearii Organizatiei Internationale a Muncii în 1919 in 1929 au intra

vigoare o serie de acte normative importante precum: Legea reglementarii conflictelor de munca din 1920; Le

sindicatelor profesionale din 1921; Legea repausului duminical din 1925; Legea pentru ocrotirea muncii femeilo

copiilor si durata muncii din 1928; Legea privind organizarea serviciului de inspectie a muncii din 1927.

Prin urmarea aplicarii acestor acte normative, s-au creat conditiile care au permis adoptarea Legii din 1929 asu

contractelor de munca, Legea reglementata tipicului clasic în materia izvoarelor raporturilor juridice de munca si anu

contractul de ucenicie; Contractul individual de munca si Contractul colectiv de munca.

Se poate afirma ca prin continutul sau, aceasta lege a constituit în fond un prim cod al muncii în conditiile economie

piata. Inca dina nul 1950 cand a fost adoptat primul cod al muncii activitatile specifice relatiilor de munca s-au dezvo

In prezent, România se confruntă cu noi realităţi ale pieţei muncii, care impun modernizarea cadrului legainstituţional al dialogului social şi relaţiilor de muncă şi    îmbunătaţirea aplicării legislaţiei muncii, astfel se immodificari frecvente ale legislatiei nationale referitoare la relatiile de munca/relatiile industriale ceea ce impun

dinamica permanenta a ocupatiei de specialist in relatii de munca (relatii industriale).