„Moartea morții lui Dumnezeu”. Apologia lui Jean-Luc Marion împotriva ateismului nietzschean

10
37 Tabor, nr. 7, iulie 2015 Eseu „Moartea morţii lui Dumnezeu”: Apologia lui Jean-Luc Marion împotriva ateismului nietzschean NICOLAE TURCAN DouĂ amorse P rintre amorsele gândirii lui Jean-Luc Marion, două se dovedesc esenţiale: „moartea lui Dumnezeu”, proclamată de Nietzsche, şi sfârşitul metazicii, diagnosticat de Heidegger. Cea dintâi atrăgea după sine o serie de întrebări privitoare la sensul acestei morţi pentru cre- dinţa în Hristos cel înviat şi, totodată, la sensul pe care ateismul îl deţine după o asemenea armaţie limită. Deşi eveniment losoc, „moartea lui Dumnezeu” îşi oferă măsura scandalu- lui doar dacă este privită din perspectiva gândirii teologice. Pericolul nihilismului nietzschean reclamă urgenţa unui răspuns teologic, adică a unui dialog între credincioşi şi necredincioşi, de care Marion este convins 1 . Apoi, sfârşitul metazicii, pe care Marion îl ia în serios 2 , reintero- ghează tradiţia teologică asupra propriului ei sfârşit, în măsura în care se consideră legitimată de metazica însăşi. Ambele provocări losoce produc violenţă teologiei creştine, periclitân- du-o, ambele reclamă pentru Marion urgenţa unor luări de poziţie. Recunoscute ca atare în cuvântul înainte al traducerii în română a cărţii Idolul şi distanţa 3 , aceste două „lovituri” nu încetează să amorseze în fundal şi desfăşurarea argumentelor din alte cărţi. Este un punct de pornire care subliniază, în măsura în care încearcă să ofere soluţii, intenţiile apologetice ale gânditorului francez. Apărarea credinţei creştine va angaja un discurs care se va repercuta în losoa înseşi, cerându-i rigoare faţă de propriile presupoziţii – o rigoare care este a lucrurilor înselor în fond 4 şi deschidere faţă de paradoxul că, în climat postmetazic, teologia tradiţiei creştine poate avea un cuvânt important de spus în apărarea sa, chiar în limbaj losoc. Pentru 1 JEAN-LUC MARION, „De la «mort de Dieu» aux noms divins: l’itinéraire théologique de la métaphysique”, Laval théologique et philosophique 41, 1 (1985), p. 25. 2 „Tendinţa antimetazică” este asumată de Marion cu toată claritatea. Cf. MIHAI NEAMŢU, „Idol, simbol, icoană. O discuţie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion”, Studia Theologica I, 2 (2003), p. 74. 3 A se vedea JEAN-LUC MARION, Idolul şi distanţa, trad. de Tinca Prunea-Bretonnet, Daniela Pălăşan, control ştiinţic de Cristian Ciocan, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 10. 4 Vezi JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, Paris, Flammarion, 2012, p. 11.

description

Diagnosticul nietzschean al „morții lui Dumnezeu” influențează ateismul contemporan de factură filosofică. El este întâmpinat de Jean-Luc Marion cu argumente care se inspiră din tradiția apofatică a Bisericii, pentru care Dumnezeul cel adevărat nu poate fi redus la un concept rațional, fără a fi transformat într-un idol. Încercând să-l nege pe Dumnezeu, ateismul operează întotdeauna cu un concept bine definit, iar această rigurozitate este și contraargumentul cel mai puternic la adresa lui. Textul de față desfășoară argumentele apologetice pe care fenomenologul francez le aduce împotriva nihilismului nietzschean, a ateismului contemporan care se hrănește din el și a idolului care îi ia locul Dumnezeului celui viu. Marion demonstrează că în „moartea lui Dumnezeu” moare un idol al divinului, de aceea moare însăși „moartea lui Dumnezeu”.Keywords: Jean-Luc Marion, apologie, moartea lui Dumnezeu, Nietzsche, ateism, nihilism, idol, teologie

Transcript of „Moartea morții lui Dumnezeu”. Apologia lui Jean-Luc Marion împotriva ateismului nietzschean

37Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuMoartea morii lui Dumnezeu: Apologia lui Jean-Luc Marion mpotriva ateismului nietzscheanNICOLAE TURCANDou amorsePrintreamorselegndiriiluiJean-LucMarion,dousedovedesceseniale:moartealui Dumnezeu,proclamatdeNietzsche,isfritulmetazicii,diagnosticatdeHeidegger. Cea dinti atrgea dup sine o serie de ntrebri privitoare la sensul acestei mori pentru cre-dinanHristoscelnviati,totodat,lasensulpecareateismulldeinedupoasemenea armaie limit. Dei eveniment losoc, moartea lui Dumnezeu i ofer msura scandalu-lui doar dac este privit din perspectiva gndirii teologice. Pericolul nihilismului nietzschean reclam urgena unui rspuns teologic, adic a unui dialog ntre credincioi i necredincioi, de care Marion este convins1. Apoi, sfritul metazicii, pe care Marion l ia n serios2, reintero-gheaz tradiia teologic asupra propriului ei sfrit, n msura n care se consider legitimat de metazica nsi. Ambele provocri losoce produc violen teologiei cretine, periclitn-du-o,ambelereclampentruMarionurgenaunorluridepoziie.Recunoscutecaataren cuvntul nainte al traducerii n romn a crii Idolul i distana3, aceste dou lovituri nu nceteaz s amorseze n fundal i desfurarea argumentelor din alte cri. Este un punct de pornirecaresubliniaz,nmsurancarencearcsoferesoluii,inteniileapologeticeale gnditorului francez. Aprarea credinei cretine va angaja un discurs care se va repercuta n losoa nsei, cerndu-i rigoare fa de propriile presupoziii o rigoare care este a lucrurilor nselor n fond4 i deschidere fa de paradoxul c, n climat postmetazic, teologia tradiiei cretine poate avea un cuvnt important de spus n aprarea sa, chiar n limbaj losoc. Pentru 1 JEAN-LUCMARION,DelamortdeDieuauxnomsdivins:litinrairethologiquedelamtaphysique,Laval thologique et philosophique 41, 1 (1985), p. 25.2 Tendina antimetazic este asumat de Marion cu toat claritatea. Cf. MIHAI NEAMU, Idol, simbol, icoan. O discuie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, Studia Theologica I, 2 (2003), p. 74.3 AsevedeaJEAN-LUCMARION,Idolulidistana,trad.deTincaPrunea-Bretonnet,DanielaPlan,control tiinic de Cristian Ciocan, Humanitas, Bucureti, 2007, p. 10.4 Vezi JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, Paris, Flammarion, 2012, p. 11.Nicolae Turcan38Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuMarion, moartea lui Dumnezeu i sfritul metazicii vor da natere, n replic, la un tip de apologie n faa ateismului ideologic, pe de o parte, ateism reductibil la conceptele raiunii i incapabil de nelegere a apofatismului teologici, pe de alt parte, la o ncercare a depirii limbajului metazicii prin apelul la fenomenologia donaiei, a darului i a iubirii.Moartea lui DumnezeuBinecunoscut credinciosului cretin, moartea prin rstignire a Fiului lui Dumnezeu nu este totuna cu moartea lui Dumnezeu pe care o vestete, losoc, Nietzsche. n logica ru-lui, lumea nu-L cunoate pe Dumnezeu dect pentru a-L ucide, iar acceptarea acestei mori de ctre Cel Nevinovat este un ultim serviciu pentru a asuma ntreaga culpabilitate a omului5. Adevrul cretinismului difer prin esen de adevrul lumii6, scria i Michel Henry. Pentru credincioi, Rstignirea aduce n lumin, prin nvierea care-i urmeaz, bucuria paradoxal a desinrii puterii morii, cci Dumnezeu nu poate inut de ctre moarte7. nvierea se poate deduce n mod analitic din moartea lui Dumnezeu, dac Dumnezeu este cel adevrat, cel care nu poate muri8, chiar dac aceasta ar presupune s-L nelegem sub semnul imposibilului9.EvenimentullosocnietzscheanalmoriiluiDumnezeuaremaimultde-afacecu ateismul, dect cu credina, iar ateismul de orice fel nseamn ucidere a lui Dumnezeu prin argumenteiprinmoddevia.ExistolegturputernicntremoartealuiDumnezeu vestit de Nietzsche i modul de via al omului, legtur pe care Marion o remarc. Chiar dac Nietzsche este cel care anun moartea lui Dumnezeu i lumea golit de divin (vid du divin), cauza nu este alta dect viaa omului, e a celui ce crede, e a necredinciosului: moartea lui Dumnezeu izvorte din viaa omului10. Din punct de vedere genealogic, moartea lui Dumnezeu ar putea vzut ca un proces almetaziciioccidentalecarepornetedelascolasticamedieval,treceprinraionalismul modern (Descartes, Spinoza, Leibniz) i empirismul englez (Locke, Hume, Berkeley), ajunge n idealismul german (Kant, Fichte, Schelling, Hegel) i e formulat de ctre Nietzsche11. Aa-dar, nihilismul european mplinete istoria losoei (ca metazic)12 i ajunge s susin, prin moartea lui Dumnezeu, rsturnarea ierarhiilor platonice, dup cum se ntmpl n post-modernitate, unde multiplul devine posibil tocmai n virtutea acestei inversri13.Pentru Jean-Luc Marion, moartea lui Dumnezeu pune cteva probleme care ateapt rspunsuri: mai nti trebuie interogat parcursul lui Nietzsche pentru a vedea n ce fel con-duceellaformulareadiagnosticuluiradicalcareanunnihilismuleuropean;apoisecere chestionat conceptul de Dumnezeu care apare n aceast formulare i raportul pe care acest 5 A se vedea JEAN-LUC MARION, Prolgomnes la charit, d. de la Diffrence, Paris, 1986, p. 23.6 MICHEL HENRY, Eu sunt Adevrul. Pentru o lozoe a cretinismului, trad. de Ioan I. Ic jr, Deisis, Sibiu, 2000, p. 62.7 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 174.8 Ibidem, p. 175.9 De fapt, Dumnezeu nici nu poate neles altfel, dect sub semnul acestei certitudini negative, cci, din pers-pectiva nelegerii noastre, imposibilul este propriu lui Dumnezeu. Cf. JEAN-LUC MARION, Certitudes ngatives (Fi-gures), Grasset, Paris, 2010, pp. 87-137, trad. rom.: JEAN-LUC MARION, Certitudini negative, trad. de Maria-Corne-lia Ic jr, Deisis, Sibiu, 2013, pp. 93-149. n continuare, paginile din ediiile romneti vor redate imediat dup cele din ediiile franceze, separate printr-o bar oblic.10 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance. Cinq tudes, Grasset, Paris, 1977, pp. 49-50/56-57.11 Pentru o scurt incursiune n procesul istoric al acestei probleme, vezi CHRISTOS YANNARAS, Heidegger i Areopa-gitul, trad. de Nicolae erban Tanaoca, Anastasia, Bucureti, 1996, pp. 7-34.12 JEAN-LUC MARION, La modernit sans avenir, Le Dbat 4, 4 (1980), p. 57.13 Vezi GIANNI VATTIMO, Aventurile diferenei: ce nseamn a gndi n accepia lui Nietzsche i Heidegger (Biblio-teca italian), trad. de tefania Mincu, Pontica, Constana, 1996, p. 7.Moartea morii lui Dumnezeu: Apologia lui Jean-Luc Marion mpotriva ateismului...39Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuDumnezeu muritor l are cu Dumnezeul cretin revelat n Iisus Hristos; nu n ultimul rnd, moartea lui Dumnezeu trimite la ntrebri asupra ateismului i credinei14. Nebunul lui NietzscheCe este moartea lui Dumnezeu, potrivit lui Nietzsche? Vestea teribilului asasinat este dat prin glasul solemn al unui nebun care apare n paragraful 125 din tiina voioas. Sunt maimulteideinacestparagrafcaremeritmenionate:nebunullcautpeDumnezeu; rostetediagnosticulmoriiSale;sentreabasupracauzelorunuiasemeneaevenimenti asupra consecinelor sale; i d seama c a adus prea devreme o asemenea tire i c oamenii nu sunt pregtii s o primeasc; continu s anune moartea lui Dumnezeu intrnd n bi-serici i declarndu-le morminte ale lui Dumnezeu. Analiza lui Marion la acest paragraf las cutarea lui Dumnezeu la sfrit, pentru a o interpreta sub semnul idolatriei, i discut mai nti nenelegerea i uimirea diagnosticului nsui, fcnd o analiz a momentelor funebru-lui eveniment15. Iat anunul, aa cum apare el n Nietzsche:Unde a plecat Dumnezeu? strig el [nebunul, n.n.]. Am s v spun eu! Noi l-am ucis voi i eu! Noi toi suntem ucigaii lui! [] Dumnezeu a murit! Dumnezeu rmne mort! i noi l-am ucis! [] Cel mai sfnt i mai puternic din tot ce-a avut lumea pn acum i-a pierdut sngele sub cuitele noastre [] Fapt mai mare nu a existat niciodat i oricine se va nate dup noi va ptrunde, datorit acestei fapte, ntr-o istorie mai nalt dect a fost toat istoria de pn acum!16Asasinii sunt recunoscui n oamenii nii, printre care se include i nebunul, exist delictul (asasinatul), exist delincvenii (oamenii asasini), dar nu exist corpul delict, cadavrul divin17.Nici nebunul nu nelege pe de-a-ntregul un eveniment de o asemenea grozvie i nici asculttorii si uimii. El se ntreab asupra cauzelor prin care s-a produs asasinatul i cla-meaz gravitatea fr seamn a faptei comise, o fapt de dimensiuni colosale, cosmice: Dar cum am fcut asta? Cum am putut s bem marea? Cine ne-a dat buretele pentru a terge ntre-gul orizont? Ce-am fcut cnd am desprins pmntul acesta din lanurile soarelui su?18 Consecinele deicidului rmn i ele nenelese, dei nebunul le schieaz liniile incon-turnabile, de tragedie antic:ncotro ne ndreptm noi? Departe de toi sorii? Nu ne prbuim fr ncetare? napoi, ntr-o parte, nainte, n toate prile? Mai exist oare un sus i un jos? Nu rtcim ca printr-un neant nesfrit? Nu ne adie golul n fa? Nu s-a fcut mai frig? Nu vine mereu noaptea i nc mai mult noapte? Nu auzim nc nimic din glgia cioclilor care-l ngroap pe Dumnezeu? Nu simim nc nimic din mirosul putrezirii divine? i zeii putrezesc! [] Cum s ne consolm, noi, ucigaii ucigailor? [] Ce ispiri, ce jocuri snte va trebui s inventm? Nu este oare dimensiunea acestei fapte prea mare pentru noi? Nu trebuie s devenim noi nine zei pentru a prea cel puin demni de ea?19Oasemeneatirevinenspreadevremepentruasculttori,uimirealoratestndc vesteanueste,defapt,auzit20.nelegndnenelegerealor,nebunulispargefelinarul, arucndu-l la pmnt, i conchide: 14 JEAN-LUC MARION, Idolul i distana, p. 10.15 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, pp. 50-51/57.16 FRIEDRICHNIETZSCHE,tiinavoioas,ntiinavoioas.Genealogiamoralei.Amurgulidolilor,Humanitas, Bucureti, 1994, 125, p. 130.17 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 51/58.18 FRIEDRICH NIETZSCHE, tiina voioas, p. 130.19 Ibidem.20 Cf. JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, pp. 50-51/57-58.Nicolae Turcan40Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuVinpreadevreme,[]numi-asositnctimpul.Aceastfapturiamaiestencpedrumi umbl nu a ptruns nc pn n auzul oamenilor. Fulgerul i tunetul au nevoie de timp, lumina stelelor are nevoie de timp, faptele au nevoie de timp, chiar i dup ce au fost nfptuite, pentru a vzute i auzite. Aceast fapt le este nc mai deprtat dect cele mai deprtate stele i totui au fcut-o!21Marion remarc, aa cum am subliniat mai sus, absena corpului delict al crimei cada-vrul lui Dumnezeu dei urmele lui sunt, dup cuvintele nebunului, tocmai bisericile cre-tine: Se mai povestete c nebunul a ptruns n acea zi n mai multe biserici i a intonat acolo al su Re-quiem aeternam deo. Scos afar i cerndu-i-se socoteal, a rspuns mereu doar att: Ce mai sunt aceste biserici, dac nu sunt criptele i monumentele funerare ale lui Dumnezeu?22Cum e posibil o asemenea interpretare care atest c nihilismul i cretinismul sunt, n fapt, opuse?23 Rspunsul lui Marion angajeaz o hermeneutic a cutrii lui Dumnezeu din perspectiva idolatriei. S vedem mai nti textul lui Nietzsche:N-ai auzit de acel nebun care ziua n amiaza mare aprinsese un felinar i alerga prin pia strignd nencetat: l caut pe Dumnezeu! l caut pe Dumnezeu! Cum acolo se aau muli care nu credeau n Dumnezeu, fu ntmpinat cu hohote de rs. Oare s-a pierdut? spuse unul. S-a rtcit ca un copil? spuse altul. Sau st ascuns? Se teme de noi? S-a urcat pe o corabie? A emigrat? strigau i rdeau cu toii24.MarioninterpreteazcncutarealuiDumnezeuanebunuluiseascundetocmai dorinaluidea-lvedeapeCelimposibildevzut,dorinsimilardejamoriinseialui Dumnezeu. Nimeni nu-l poate vedea pe Dumnezeu, fr ca Dumnezeu s moar, n termeni nietzscheeni25. Cel ce poate vzut n plin lumin este un idol, nu Dumnezeu, de aceea, po-trivit lui Marion, cel care moare aici nu poate dect un idol al lui Dumnezeu: ... a vedea zeul aa cum este nseamn a-l ucide. Cci atunci nu vedem n el dect un idol (une idole)26. Marion demonstreaz apoi c Nietzsche se folosete de un concept al lui Dumnezeu, n mare parte opus vieii nsei, pentru a-l putea recuza27. Pentru Nietzsche acest idol este un idol modelat de voina de adevr i de moral28, idolul Dumnezeului moral, iar moartea lui Dumnezeu ine pn unde ine i morala. Urmnd o interpretare a lui Heidegger, Ma-rion arat c Dumnezeul moral conine n sine i referina la un al idol, cel al Dumnezeului metazicii, care se dezvluie n lumea ideilor lui Platon29. Idolul care moare n moartea lui Dumnezeu prezint o dubl osatur (double charpente), cea moral i cea metazic, n-doit main, mainrie sau mainaiune, care i arog titlul de Dumnezeu, fr alt drept dect faptul nsui c o face30.21 FRIEDRICH NIETZSCHE, tiina voioas, pp. 130-131.22 Ibidem, p. 131.23 Cf.JOHNMILBANK,TheologyandSocialTheory:BeyondSecularReason,2ndedition,BlackwellPublishing, Massachusetts/Oxford/Victoria, 2006, p. 295.24 FRIEDRICH NIETZSCHE, tiina voioas, pp. 120-130.25 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 51/58.26 Ibidem, p. 52/59.27 Ibidem, p. 53/60.28 Ibidem, p. 55/62.29 Ibidem, p. 57/65.30 Ibidem, p. 58/67.Moartea morii lui Dumnezeu: Apologia lui Jean-Luc Marion mpotriva ateismului...41Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuCritica ateismuluiAstfelseanunncriticalaconceptuldeDumnezeucucareopereazdeicidul nietzscheancriticaateismuluinsui.Marionobservc,laoanalizatent,existmai multe ateisme: ateismul conceptual, riguros, care, atacnd un concept al lui Dumnezeu fr a putea opri proliferarea altor concepte posibile, se dovedete regional; ateismul dogmatic itotalitar,carepretindeuniversalitate,darimplicnmodnecesarviolen.Primuleste un ateism individual, cel din urm un ateism de stat, Marion ind interesat de respingerea celui dinti, indc ateismul de stat cade el nsui odat cu violena manifest31. Acestora li se adaug un al treilea ateism, cel spiritual singurul veritabil i periculos care nu neag existena lui Dumnezeu, ci l refuz, ntorcndu-i spatele, minindu-se pe sine nsui32. Marion se ocup n principal cu respingerea ateismului conceptual. Ateismul modern nu poate exista fr o rigurozitate conceptual a demonstraiei care neag existena lui Dumnezeu. Conceptul de Dumnezeu trebuie bine denit i delimitat pentru ca opoziia, critica i, n nal, anihilarea lui s-i pstreze pertinena. Ateismul i delimiteaz un concept al lui Dumnezeu tocmai pentru a-l putea apoi exclude din existen33, el nu valoreaz dect att ct valoreaz conceptul cu care opereaz34. Dumnezeu poate criticat pe baza atributelor sale care nu convin sau care nu conving (El este contradictoriu, himeric, periculos, nesntos, alienant35) i doar astfel poate s e abandonat negaiei. Abia (des)calicarea divinului ntr-o manier conceptu-al valideaz o expresie de tipul celei a lui Nietzsche, care i denun moartea.Acest lucru are dou consecine anti-ateiste: ateismul nu poate dect regionali, pe deasupra,lipsitdepertinen.nprimulrnd,deceregional?Ateismulconceptualnuare deci cum s ias n afara limitelor pe care conceptul nsui de Dumnezeu i le-a impus, ceea ce trimite la consecina c ntregul su travaliu de anihilare a divinului are doar o ecacitate regional:ateismulneagdoarpeDumnezeulpecarel-aluatndiscuieiipstreaz rigoarea doar fcnd astfel. n loc s vorbeasc despre Dumnezeu, ateismul conceptual face armaiiinegaiidoardespreDumnezeulcughilimele36.Dacintenioneazsnegen mod absolut, ar trebui s ia n discuie toate conceptele posibile de Dumnezeu i apoi s le nege pe toate. Finitudinea ateismului de acest tip i asigur i continuitatea, indc el se poa-te replia pe noi i noi concepte ale lui Dumnezeu, ncercnd s le recuze37. n al doilea rnd, Marion remarc o inconsecven logic n felul n care se desfoar argumentaia atee nietzschean: ateismul va omor n cele din urm conceptul de Dumne-zeu pe care-i construise demonstraia, deci va distruge punctul de sprijin pe care se edi-case, armnd moartea acestuia. Rigoareaconcluzieisepltetecupreulrigoriicondiiei:Dumnezeunuamuritdectdac Dumnezeu poate muri, adic dac, dintru nceput, n demonstraie nu era vorba despre Dumne-zeu [il ne sagirait pas, dans la dmonstration, de Dieu]38. 31 JEAN-LUC MARION, De la mort de Dieu aux noms divins: litinraire thologique de la mtaphysique, p. 28.32 Ibidem, p. 34.33 JEAN-LUC MARION, Certitudes ngatives, p. 88/94.34 JEAN-LUCMARION,Dieusansltre,2med.,Quadrige/PresseUniversitairedeFrance,Paris,1991(1982),p. 45.35 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 18/22.36 JEAN-LUC MARION, Dieu sans ltre, p. 45.37 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 19/23.38 Ibidem, p. 20/24.Nicolae Turcan42Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuRegional deci i, totodat, lipsit de pertinen, ateismul progreseaz tocmai n virtutea acestor dou neajunsuri, indc el nu poate s nu ia n discuie cte un concept al divinului pe care s-l reduc apoi la neant.Conceptul idolatru de DumnezeuMarion nu vrea s decid dac armaia lui Nietzsche c Dumnezeu a murit este ade-vrat sau nu, ci s analizeze n ce condiii aceast armaie radical poate gndit, adic, mai nti, cine sau ce reprezint acest Dumnezeu care poate s moar dup douzeci de seco-le de la venirea lui Hristos. Oare posibilitatea de a muri a acestui Dumnezeu nu anihileaz nsi pretenia lui de a se prezenta ca Dumnezeu, dat ind c, prin sine nsui, Dumnezeu nu poate muri? Dumnezeul care se supune eecului morii nu poate de la bun nceput un Dumnezeu39. Marion pune o ntrebare pe care o consider onest: oare atunci cnd vorbete despre Dumnezeu, losoa permite s se ntrevad divinitatea lui Dumnezeu? Denumirile de act pur, energie, raiune sucient, causa sui, permit ele lui Dumnezeu s apar ca Dumne-zeu, cu alte cuvinte sunt ele sucient de divine? Or dac divinitatea lui Dumnezeu lipsete din felul n care Dumnezeu este neles, chiar imperceptibil, atunci nu mai e vorba de Dumnezeu ci de un Dumnezeu pe care ghilimelele l stigmatizeaz ca pe un idol40.De aceea, n moartea lui Dumnezeu se a o contradicie n termeni41, indc Dum-nezeul supus morii nu poate avea pretenia de a Dumnezeu nici mcar n vremea n care era considerat viu. Marion arat c a insista c totui ceva moare aici trimite tocmai la ceea ce era deja muritor n conceptul de Dumnezeu, adic tocmai la moartea lui Dumnezeu. Pa-radoxal, enunul lui Nietzsche poate anuna nu moartea lui Dumnezeu, ci moartea morii luiDumnezeu[lamortdelamortdeDieu]42,careatestdestruciaicrepusculul idolului43. Conceptul de Dumnezeu care opereaz aici se dovedete problematici poate conduce n cele din urm, mpotriva propriilor sale intenii, tocmai la a sublinia c nu atinge dect ceea ce se construise, n metazic, sub acest nume. A ncerca s-L gndeti pe Dum-nezeu ca Dumnezeu, aa cum metazica ncearc s gndeasc ina ca in, este n cele din urm o idolatrie transcendental, care vorbete despre non-Dumnezeu44.Pe de alt parte, gndit non-idolatru, Dumnezeu nu numai c nu poate muri, dar El nici nu poate separat de noi prin moarte, nitudine, kenoz, exterioritate, negativitate, dect n msura n care inima noastr alege aceast separaie. n trecere, Marion susine aici c Treimea ar depi prin avans i ar recapitula toate aceste concepte, n baza faptului c exist distana dintre Tatl i Fiul, pe care o parcurge i o unic Duhul45. O asemenea formulare ntlnete teologia Printelui Stniloae: chiar dac teologia rsritean a neles dogma Treimii pornind de la monarhia Tatlui, n care Treimea este unicat prin faptul c Fiul se nate i Duhul pur-cede46 din acelai unic principiu care este Tatl, iubirea dintre Tatl i Fiul este innit armat de Duhul care i pstreaz i i conrm pe Tatl i pe Fiul n distincia lor ireductibil47. 39 Ibidem, p. 18/21.40 JEAN-LUC MARION, Le visible et le rvl (Philosophie & Thologie), Les ditions du Cerf, Paris, 2010 (2005); trad. rom.: Vizibilul i revelatul: teologie, metazic i fenomenologie, trad. de Maria Cornelia Ic jr, Deisis, Sibiu, 2007, p. 99.41 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 174.42 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 18/22.43 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 175.44 JEAN-LUC MARION, The Question of the Unconditioned, Journal of Religion 93 (2013), p. 14.45 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 175.46 Cf.VLADIMIRLOSSKY,Introducerenteologiaortodox,traduceredeLidiaRus,RemusRus,Bucureti,Ed. Enciclopedic, 1993, pp. 58-61.47 A se vedea DUMITRU STNILOAE, Teologia dogmatic ortodox, vol. 1, ediia a doua, Institutul Biblic i de Misiune Moartea morii lui Dumnezeu: Apologia lui Jean-Luc Marion mpotriva ateismului...43Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuConsecinele morii lui DumnezeuDac n moartea lui Dumnezeu mor idolii, atunci spaiul rmas gol ce mai reprezint? Consecineleacestuievenimentduc,aacumamvzutntextulluiNietzsche,lanihilism, adiclauitareainei48,laasumareasuperlativadestinuluiomului,laonouformde divin, supraomul, indc omul este ceva ce trebuie depit49. Nihilismul nseamn devalori-zarea tuturor valorilor, dispariia inei, a temeiului inrii50, absena oricror fundamente metazice51,iarlogicaluiconducelaconsiderareanimiculuidreptceva52.Nicioaltlume exemplar nu se mai ofer pentru a o sprijini pe aceasta, aparent, dar care se prezint acum n plin lumin, fr nicio umbr. Lumea aceasta trebuie preuit pentru ea nsi, aa cum Zarathustra ncearc s nvee53, preuit n acord cu voina de putere a subiectului care se nate din nou acum, ca substitut al Dumnezeului mort54. Sfritul metazicii atrage dup sine refuzul actului moral care se vede contrazis de dorin i voin de putere55. Etica se ntemeia pe metazic, iar dispariia celei din urm o suspend pe cea dinti56. n acord cu Nietzsche, prinnihilismuleuropeantrebuienelesfaptulcmoarteaDumnezeuluicretinaanulat toatecelelaltevalori57,cpnicelemainaltevalorisedevalorizeaz58navansultri-umfuluinimicului59.AsumarearspunderiipentrumoartealuiDumnezeuanticipea-z totodat i nihilismul european, mplinindu-i semnele revelatoare i teriante60. Pentru Nietzsche, considerarea cretinismului drept un sistem losoc conduce la rsturnarea lui n nihilism61, o micare ce poate pune problema dac nu cumva nihilismul este un nou mit62.al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1996, pp. 211-220.48 ns unde funcioneaz propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se pstreaz contactul cu inarea curent i se crede c e de ajuns s iei inarea, aa cum s-a fcut pn acum, ca inare pur i simplu. ns n felul acesta ntrebarea privitoare la in este recuzat, iar ina e tratat ca un nimic (nihil), ceea ce ntr-un anume fel ea i este n msura n care ineaz. A avea de-a face doar cu inarea n vreme ce se cade n uitarea inei iat ceestenihilismul.Nihilismulnelesastfeleste,elabia,temeiulaceluinihilismpecareNietzschel-aexpusn cartea nti din Voina de putere. // Dimpotriv, a merge n chip explicit n ntrebarea privitoare la in pn la limita nimicului i a-l include pe acesta n ntrebarea privitoare la in este primul pas i singurul fecund ctre o autentic depire a nihilismului. MARTIN HEIDEGGER, Introducere n metazic (Paradigme), trad. de Gabriel Liiceanu, Thomas Kleininger, Humanitas, Bucureti, 1999, p. 265.49 FRIEDRICH NIETZSCHE, Aa grit-a Zarathustra, trad. de Simion Dnil, Humanitas, Bucureti, 1997, 3.50 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 61/70.51 GIANNI VATTIMO, After Christianity, trad. de Luca dIsanto, Columbia University Press, New York, 2002, p. 7.52 CONOR CUNNINGHAM, Genalogy of Nihilism. Philosophies of Nothing and the Difference of Theology, Routledge, London New York, 2002, p. 22.53 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 65/73.54 PHILIP TONNER, Heidegger, Metaphysics and the Univocity of Being (Continuum Studies in Continental Philoso-phy), Continuum, London & New York, 2010, p. 6.55 JEAN-LUC MARION, Prolgomnes la charit, p. 56.56 Vezi ibidem, p. 45.57 HERBERTTHEIERL,NietzscheMystikalsSelbstversuch(NietzscheinderDiskussion),Knigshausen&Neu-mann, Wrzburg, 2000, p. 85.58 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 262.59 GIANNIVATTIMO,Filosoalatimpulprezent(Bibliotecaitalian),trad.detefaniaMincu,Pontica,Constana, 2003, p. 27.60 BERNHARD WELTE, Nietzsches Atheismus und das Christentum, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1964, p. 20.61 EUGENBISER,GottsucheroderAntichrist?NietzschesprovokativeKritikdesChristentums,OttoMller,Salz-burg, 1982, pp. 39-40.62 AsevedeaJOHNMILBANK,TheologyandSocialTheory,p.279.IdeeaesteformulatclardeVattimo:Putem susinecuadevratcnihilismulpostmodernesteadevrulactualalcretinismului,cummiseparemiecar Nicolae Turcan44Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuMarionaratcmoartealuiDumnezeusedeschidectrenihilismic,prinvoina de putere, se trece la anunul producerii unor noi zei63, fr ca micarea s elibereze de idoli cmpul rmas liber. Marion va sublinia c putere i autoritate sunt concepte care fac par-te nc din limbajul metazicii64 i, n msura n care ele rmn operante, justic absena deconstruciei n losoe i idolatria n teologie65. Or odat ndeprtat idolatria moral, ea este nlocuit de idolatria voinei de putere, iar Dumnezeul non-idol rmne negndit66. n aceste condiii, voina de putere funcioneaz ca o moned de schimb, devenind un termen mediu universal, asemenea banilor67. n fond, Dumnezeu nu trebuie gndit ca o valoare pe care noi trebuie s-o aprm, de vreme ce tocmai El este cel care ne apr pe noi. Nu credin-ciosul l valorizeaz pe Dumnezeu, ci el se regsete valorizat de El68.S ncheiem prezentnd o opinie privitoare la traseul biograc al lui Nietzsche. Bazn-du-se pe argumentele aduse, n special pe distincia dintre idol i icoan, Marion susine c losoful german a czut n ntunericul nebuniei pentru c fr distan nu se poate ndura raportul cu divinul, de vreme ce doar innita ndeprtare a distanei asigur supravieu-ireaninnitaapropieredeDumnezeu.Elasvritdublagreealandeprtrii(prin idolatrie) i a apropierii prea mari (prin nedescoperirea distanei) de divin. n felul acesta nu a neles necesitatea meninerii omului i divinului la o distan bun, la o distan a Buntii, iar aceasta reprezint pentru Marion nvtura cea mai preioas, dei indirec-t, din Nietzsche69. Argumentele lui Marion mpotriva ateismului cu rdcini nietzscheene ntregesc astfel demersul apologetic al fenomenologului francez. n fundalul lor inuena apofatismului R-sritului cretin n special a Sf. Dionisie Areopagitul i Sf. Grigore de Nyssa se dovedete capital.BibliograeBISER, EUGEN, Gottsucher oder Antichrist? Nietzsches provokative Kritik des Christentums, Otto Mller, Salzburg, 1982.CUNNINGHAM, CONOR, Genalogy of Nihilism. Philosophies of Nothing and the Difference of Theolo-gy, Routledge, London New York, 2002.HEIDEGGER, MARTIN, Introducere n metazic (Paradigme), traducere de Gabriel Liiceanu, Tho-mas Kleininger, Humanitas, Bucureti, 1999.HENRY, MICHEL, Eu sunt Adevrul. Pentru o lozoe a cretinismului, traducere de Ioan I. Ic jr, Deisis, Sibiu, 2000.LOSSKY,VLADIMIR,Introducerenteologiaortodox,traduceredeLidiaRus,RemusRus,Bucu-reti, Ed. Enciclopedic, 1993.MARION, JEAN-LUC, Certitudes ngatives (Figures), Grasset, Paris, 2010; traducerea romneasc: trebui s se spun? GIANNI VATTIMO, Epoca interpretrii, n RICHARD RORTY, GIANNI VATTIMO (ed.), Viitorul religiei. Solidaritate, caritate, ironie (Studii Socio-Umane), trad. de tefania Mincu, Paralela 45, Piteti, 2008, p. 62. Pen-tru o critic a acestei poziii, a se vedea TURCAN, NICOLAE, Postmodernism i teologie apofatic. O apologie n faa gndirii slabe, Floreti, Cluj, Limes, 2014.63 JEAN-LUC MARION, Dieu sans ltre, p. 60.64 JEAN-LUC MARION, Limpouvoir, interviu de HUGUES CHOPLIN, Revue de mtaphysique et de morale, vol. 4, nr. 60 (2008), pp. 439-445.65 Ibidem, p. 442.66 JEAN-LUC MARION, Dieu sans ltre, p. 59.67 JEAN-LUC MARION, La modernit sans avenir, p. 58.68 JEAN-LUC MARION, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, p. 264.69 JEAN-LUC MARION, Lidole et la distance, p. 105/123.Moartea morii lui Dumnezeu: Apologia lui Jean-Luc Marion mpotriva ateismului...45Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuCertitudini negative, traducere de Maria-Cornelia Ic jr, Deisis, Sibiu, 2013.MARION, JEAN-LUC, De la mort de Dieu aux noms divins: litinraire thologique de la mtaphy-sique, Laval thologique et philosophique 41, 1 (1985), pp. 25-41.MARION,JEAN-LUC,Dieusansltre,2med.,Quadrige/PresseUniversitairedeFrance,Paris, 1991 (1982).MARION, JEAN-LUC, Lidole et la distance. Cinq tudes, Grasset, Paris, 1977, traducerea romneasc: Idolul i distana, traducere de Tinca Prunea-Bretonnet, Daniela Plan, control tiinic de Cristian Ciocan, Humanitas, Bucureti, 2007.MARION, JEAN-LUC, Limpuvoir, interviu de HUGUES CHOPLIN, Revue de mtaphysique et de morale 4, 60 (2008), pp. 439-445.MARION, JEAN-LUC, La modernit sans avenir, Le Dbat 4, 4 (1980), pp. 54-60.MARION, JEAN-LUC, La rigueur des choses. Entretiens avec Dan Arbib, Paris, Flammarion, 2012.MARION,JEAN-LUC, Levisibleetlervl(Philosophie&Thologie),LesditionsduCerf,Paris, 2010 (2005); traducerea romneasc: Vizibilul i revelatul: teologie, metazic i fenome-nologie, traducere de Maria Cornelia Ic jr, Deisis, Sibiu, 2007.MARION, JEAN-LUC, Prolgomnes la charit, d. de la Diffrence, Paris, 1986.MARION, JEAN-LUC, The Question of the Unconditioned, Journal of Religion 93 (2013), pp. 1-24.MILBANK, JOHN, Theology and Social Theory: Beyond Secular Reason, 2nd edition, Blackwell Pu-blishing, Massachusetts/Oxford/Victoria, 2006.NEAMU, MIHAIL, Idol, simbol, icoan. O discuie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, Studia Theologica I, 2 (2003), pp. 74-105.NIETZSCHE,FRIEDRICH,Aagrit-aZarathustra,traduceredeSimionDnil,Humanitas,Bucu-reti, 1997.NIETZSCHE, FRIEDRICH, tiina voioas, n tiina voioas. Genealogia moralei. Amurgul idolilor, Humanitas, Bucureti, 1994.STNILOAE, DUMITRU, Teologia dogmatic ortodox, vol. 1, ediia a doua, Institutul Biblic i de Mi-siune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1996.THEIERL, HERBERT, Nietzsche Mystik als Selbstversuch (Nietzsche in der Diskussion), Knigsha-usen & Neumann, Wrzburg, 2000.TONNER, PHILIP, Heidegger, Metaphysics and the Univocity of Being (Continuum Studies in Con-tinental Philosophy), Continuum, London & New York, 2010.TURCAN, NICOLAE, Postmodernism i teologie apofatic. O apologie n faa gndirii slabe, Floreti, Cluj, Limes, 2014.VATTIMO, GIANNI, After Christianity, traducere de Luca dIsanto, Columbia University Press, New York, 2002.VATTIMO,GIANNI,Aventurilediferenei:censeamnagndinaccepialuiNietzscheiHeide-gger (Biblioteca italian), traducere de tefania Mincu, Pontica, Constana, 1996.VATTIMO,GIANNI,Epocainterpretrii,nRICHARDRORTY,GIANNIVATTIMO(ed.),Viitorulreligiei. Solidaritate,caritate,ironie(StudiiSocio-Umane),traduceredetefaniaMincu,Paralela 45, Piteti, 2008, pp. 57-70.VATTIMO,GIANNI,Filosoalatimpulprezent(Bibliotecaitalian),traduceredetefaniaMincu, Pontica, Constana, 2003.WELTE,BERNHARD,NietzschesAtheismusunddasChristentum,WissenschaftlicheBuchgesell-schaft, Darmstadt, 1964.YANNARAS, CHRISTOS, Heidegger i Areopagitul, traducere de Nicolae erban Tanaoca, Anastasia, Bucureti, 1996.Nicolae Turcan46Tabor, nr. 7, iulie 2015EseuAbstractNICOLAETURCAN,DeathofthedeathofGod:JeanLucMarionsApologyagainstNietzschean atheismNietzsches diagnosis of death of God inuences contemporary philosophical atheism. He is coun-tered by Jean-Luc Marion with arguments that draws from the apophatic tradition of the Church for which the true God can not be reduced to a rational concept, without being turned into an idol. Trying to deny God, atheism always operates with a well dened concept, and this strictness is the strongest counterargument against it. This text presents the apologetic arguments that the French phenomenologistmadeagainstNietzscheannihilism,againstcontemporaryatheismwhichfeeds from it and against the idol that takes the place of the living God. Marion demonstrates that through the death of God an idol of the divine dies, therefore it is the very death of God that dies. Keywords: Jean-Luc Marion, apology, death of God, Nietzsche, atheism, nihilism, idol, teology