MOARA CU NOROCDe I. Slavici

PORTRETUL PERSONAJELOR

GHIȚĂPrin „ Moara cu noroc „ I.Slavici îşi demonstrează disponibilitatea pentru analiza psihologică. El crează un

„ triunghi conjugal „ din care face parte Ghiţă- cel mai complex personaj al nuvelisticii sale. Destinul sau ilustrează

consecinţele nefaste ale dorinţei de îmbogăţire. Evoluţia personajului e prezentată într-o perspectivă realist – psihologică

dar viziunea care uneşte destinele personajelor e clasică.

Personajul evoluează de la tipicitate sub determinarea socială ( este un cârciumar dornic de avere ), la

individualizare sub determinare psihologică şi morală. Ghiţă parcurge un traseu al dezumanizării oscilând între 2 opţiuni

simbolizate de Ana – valorile familiei, iubirea, liniştea colibei şi de Lică – bogaţia, atracţia malefică a banului. Dacă am

urmării în cazul celorlalte personaje tipologia romantică de clasificare , Lică ar fi întruchiparea demonicului iar Ana cea a

angelicului. Relațiile cu cei din jur și opțiunile sale pun în lumină conflictul exterior, Lică, supunându-l pe Ghița prin

familie și conflictul interior care ilustreazăde fapt lipsa de opțiune a cârciumarului.

Personajul poartă un nume obișnuit, ceea ce sugerează că e reprezentantul unei întregi categorii: oameni simpli,

modești, dar cu profunde trăiri sufletești, uneori întunecate. Ghiță nu se ridică la nivelul patronului său spiritual, pentru că

el nu poate să-și învingă balaurul, lăcomia care devine forță devoratoare. E un personaj rotund, înzestrat cu multe calități

și defecte, în final balanța înclinând spre cele din urmă.

Fraza cu care începe nuvela este esenţială pentru înţelegerea dramei pe care o va trăi ulterior Ghiţă: „- Omul să

fie mulţumit cu sărăcia sa, căci , dacă e vorba nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Cuvintele rostite de

bătrână, un fel de areopag, sună ca o sentinţă şi se vor verifica pe parcursul nuvelei. Naratorul obiectiv îşi lasă personajele

să-şi dezvăluie trăsăturile în momentele de încordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relaţiile dintre ele

( caracterizare indirectă- vezi scene ilustrative, sosirea lui Lică la han, uciderea Anei, judecata ). De asemeni se

concentrează asupra portretelor sugestive – caracterizare directă, detaliile fizice relevând trăsăturile morale sau statutul

social- ca în cazul lui Lica Sămădaul. Slavici se foloseşte în portretizarea personejelor de investigarea psihologică: scene

dialogate, monolog interior, tradiţional şi în stilul indirect liber, notaţia gesticii, a mimicii și a tonului vocii. Ghiţă trăieşte

o dramă psihologică concretizată în 3 înfrângeri: îşi pierde încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el şi încrederea

Anei, soţia lui în el, apare astfel în text ca personajul trialogic. Cea mai importantă raportare este la „gura satului”, lumea

care judecă faptele oricui în baza unui cod valoric nescris. Ca să nu-l creadă Lică slab, acceptă să-i cedeze nevasta, dar în

secret: „Fă ce faci, însă nu mă face de rușinea lumii: caută ca ceilalți să nu sâmtă nimic”. Chiar și bătrâna în

înțelepciunea ei, ca personaj raissonneur înțelege greutatea confruntării cu ceilalți: „multe trebuie să faci de dragul lumii,

fiindcă e mare nenorocire, când te strici cu ea.”

La început „ cârciumarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii...” ( Magdalena Popescu ).

Contrar părerii soacrei, hotărăște schimbarea luând în arendă cârciuma. Ghiţă se dovedeşte un om de acţiune, harnic,

blând, cumsecade, cu iniţiativă, cârciuma aducând profit și recomandându-l ca un om de bază al comunității. El doreşte să

agonisească bani pentru a-şi angaja calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească și nu-i

depăşeşte puterile. De aceea respinge sfaturile soacrei sale adoptând o atitudine autoritară ce-i fixează statutul în familia

de tip tradițional, el este capul familiei. Este așa cum observă naratorul un „om harnic și sârguincios”, „mereu așezat și

pus pe gânduri” dar și „drept și blând la fire” cum îl vede Ana.

1

Apariţia lui Lică la han tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel interior al cârciumarului. Cu toate că intuieşte că

Lică reprezintă un pericol pentru familia sa nu se poate sustrage ispitei malefice. La început opune rezistenţă,

autocaracterizându-se încearcă să transmită acest mesaj- Oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni

neprețuiți...”, însă în cele din urmă acceptă propunerea lui Lică, scufundându-se în compromis şi imoralitate .Soluția de a

pleca de la han este evitată fiind atras de puterea banului :” Dar Ghiţă nu voia să plece, nu-l lăsa inima să părăsească

locul la care în scurt timp putea să se facă om cu stare.”

Ghiţă începe să disimuleze, să devină tot mai retras trăind în afara normelor etice :” se gândea la câştigul pe care

l-ar fi putut face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. Din

momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare. Autorul se concentrează asupra gesturilor,

gândurilor, faptelor care trădează conflictul interior şi etapele degradarii umane: Ghiţă devine „ de tot ursuz”, „se

aprindea pentru orişice lucru de nimic”, „ nu mai râdea ca înainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el”.

Este violent, mohorât, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de o brutalitate neînţeleasă, faţă de Ana şi cei mici.

Ajunge chiar să regrete că are familie şi nu-şi poate asuma riscul îmbogăţirii, frământările lui fiind redate prin

autocaracterizare ( monolog interior ) : „ Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea...? „. Având acest

pretext devine, laş, fricos, subordonat total Sămădăului. Lică îl consideră un aliat de nădejde, (caracterizându-l direct):

„ Tu eşti om , Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău şi eşti om cu minte... Mă simt chiar şi eu mai vrednic când mă ştiu

alăturea cu un om ca tine...”.

Cuprins oarecum de remuşcări începe să colaboreze cu jandarmul Pintea, pentru prinderea lui Lică dar nu este onest în

totalite . Ajunge pe ultima treaptă a degradării umane când orbit de gelozie şi furie este dispus să facă orice pentru a se

razbuna, astfel o aruncă pe Ana în braţele lui Lică, folosind-o drept momeală pentru ca apoi s-o ucidă. Ana i se dăruieşte

lui Lică pentru ca în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om”, pe când Ghiţă „nu e decât o muiere în haine bărbăteşti”.

Atitudinea lui Ghiţă faţă de Ana se poate traduce prin afirmatia Magdalenei Popescu: „Sentimentul lui fată de Ana e unul

împărţit între vanitate masculină şi dragoste.” Nesocotirea vorbelor bătrânei, cu valoare de precept moral se transformă

în hybris și destinul se răzbună, vinovații plătesc iar cei inocenți sunt cruțați.

Purtător al unei vini morale Ghiţă moare. Moartea sa sugerează că nimeni şi nimic nu este mai presus de legile

morale care guvernează comunitatea. Drama sa este generată în mare măsură de ratarea comunicării, patima banului nu

este singura vină ci și lipsa de opțiune.

LICĂ

Personaj de nuvelă realistă Lică este întruparea demonului romantic exercitând asupra celorlalţi o fascinație diabolică și

influenţându-le destinul. Prezenţa lui este singularizată de la început prin caracterizarea directă: e „ vestitul Lica

Sămădăul – un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu

sprâncenele dese și împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă cu floricele,

pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codoriştea de os împodobit cu flori tăiate și cu ghintuleţe de aur.”

Venirea lui Lică la han este sinonimă cu începutul dezastrului care va duce la distrugerea cârciumarului deoarece acesta

la prima întânire îi spune lui Ghită că e om de temut, stăpân al locurilor care trebuie să ştie tot despre persoanele care trec

pe la han. Cârciumarul va recunoaşte autoritatea pocarului chiar dacă la început încearcă să opună rezistenţă, câştigându-i

bunăvoinţa. Aşa cum afirma Mircea Zaciu :”Lică reprezintă forţa în stare să sfideze legile divine şi umane..”, e obişnuit

să domine oamenii şi aceştia i se supun. Acesta descoperă slăbiciunea hangiului pentru bani şi va exploata acest aspect

transformându-l în unealta sa.

2

Cinismul personajului atinge punctul culminant în momentul în care îi spune :” Acu nu te mai las să pleci; ai stat

până acum din încăpăţânare; trebuie să stai de aici înainte de frică.” Nu se mulţumeşte să-l distrugă pe hangiu ci cu o

forţă malefică o va seduce pe Ana, asupra căreia exercită sentimente variate : frică, dispreţ dar şi fascinaţie. În final, deși

nu doreşte, destinul său este legat de cel al Anei şi al lui Ghiţă. Este speriat şi cu toate că nu este religios caută să se

asigure de sprijinul divinităţii, intrând în timpul unei furtuni în biserică. Fuga din biserică este un preludiu al morţii. Când

calul lui Lică se prăbuşeşte fugind da la han pentru a scăpa de jandarmi, personajul exclamă „ Acu m-a ajuns mânia lui

Dumnezeu!”. Sinuciderea lui Lică e previzibilă . Sămădăul este pedepsit de Dumnezeu, sfârşitul e pe măsura faptelor sale.

ANA

Personajul feminin din literatura română capătă complexitate prin apariţia Anei, eroina lui Slavici, aceasta având

un destin tragic chiar dacă întruchipează duioșia și inocenţa. Ea este o victimă deoarece ispăşeşte o vină morală generată

de acțiunile soţului dar și ca urmare a cinismului lui Lică care o seduce şi o abandonează.

La început viaţa la han se afla sub semnul armoniei conjugale, naratorul construindu-i o prosopografie favorabilă:

căci Ana era fragedă și subțirică, Ana era sprintenă și mlădioasă...”, dar apariţia Sămadăului tulbură echilibrul familial,

astfel progresiv imaginea de la început se distruge. Ca şi în alte proze Slavici îşi portretizează prin caracterizare directă

personajul :” Rămâind singur cu Ana şi cu copiii, Ghiţă priveşte împrejurul său, se bucură de frumuseţea locului şi inima

îi râde când Ana cea înţeleaptă şi aşezată deodată îşi pierde cumpătul şi se aruncă asupra lui, căci Ana era tânără şi

frumoasă,...”. Înţelepciunea Anei se vede de la apariţia lui Lică , ea avertizându-şi soţul . Treptat este prinsă între

dragostea pentru Ghiţă şi fascinaţia malefica exercitată de porcar. Ana rămâne pentru mult timp credincioasă lui Ghiţă,

fiind îngrozită când constată că acesta este părtaș la fărădelegile lui Lică. Iubirea se năruie treptat :” Tu mă omori, Ghiţă,

mă seci de viaţă ,mă chinuieşti, îmi scoţi răsuflare cu răsuflare viaţa din mine, mă laşi să mă omor eu din mine.” Hărţuită

în permanenţă de comportamentul violent şi vorbele grele ale sotului Ana se apropie de Lică admirând bărbăţia acestuia

:” Tu eşti om , Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti.” Pierzându-şi încrederea în soţul ei,

Ana inocentă crede că Lică o va lua cu el. Întorcându-se la han pentru a-şi răzbuna propriile slăbiciuni Ghiţă o va

sacrifica, destinul ei fiind acela de a sfârşi alături de soţul ei, ca un personaj de tragedie antică. Ana este victima inocentă a

vanității soțului ei și este condamnată să sfârșească alături de acesta.

B. RELAȚII ÎNTRE PERSONAJE:

Ghiță și soacra sa: se conturează o relație încă din incipitul nuvelei prin dialogul pe care îl poartă cele două personaje și

care reprezintă o modalitate de caracterizare indirectă. Soacra își formulează un punct de vedere în exprimarea

principiului moral și care vine în antiteză cu ideile și dorințele ginerelui său, reprezentant al noii generații, ce adoptă

principiile capitaliste. Prin răspunsul autoritar dat, Ghiță își susține statutul în familia teradiționalistă, el este capul familiei

de ale cărui hotărâri depind destinele celorlalți. El dorește să demonstreze familiei sale, inclusiv soacrei că este o persoană

dinamică, hotărâtă, dispusă unei schimbări. Deși își exprimă opțiunea bătrâna nu intervine în hotărârile celor tineri, decisă

fiind să-i sprijine în orice fel. Când în scenă apare Lică și întreabă de cârciumar, bătrâna li se alătură și răspunde: „Noi

suntem”.

La întrebările Sămadăului Ghiță se arată precaut, fără a-i da detalii dar autoritatea îi este oarecum subminată de

răspunsul femeii ce crează tensiune: „Cum nu?! strigă bătrâna cu nerăbdare. Cei trei porcari ce au băut atât de mult și n-

au plătit”. Bătrâna îi va sprijini pe cei doi tineri iar în final propria viziune asupra situației în care se implică familia la

3

Moara cu noroc se verifică în mod tragic. Constatarea „Așa le-a fost data..” vine ca o concluzie asupra încheierii

destinelor Anei și lui Ghiță în mod tragic dar justificat, potrivit unor principii morale.

Ghiță și Ana: la începutul nuvelei se conturează o relație de armonie și iubire sinceră între cei doi soți, Ana fiind soția

protejată de autoritatea masculină din familia de tip patriarhal. Ana recunoaște dreptul acestuia de a lua decizii, în timp ce

soțul apreciază calitățile acesteia: „inima îi râde când Ana cea înțleaptă și așezată deodată îșî pierde cumpătul și se

aruncă răsfățătă asupra lui...”. În descrierea soției, Ghiță folosește numeroase adjective care stau sub semnul afectivului:

răsfățată, tânără, frumoasă, fragedă, subțirică. Deși foarte tânără, Ana sesizează schimbarea atitudinii în evoluția relației

cu soțul ei, după apariția lui Lică: „sâmțea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat”. Legatura cu maleficul Sămădău, îl

înăsprește și pe soțul iubitor de altădată: „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe..”. Înainte de

întâlnirea cu Lică, între cei doi exista o comunicare adevărată dar treptat acest aspect se schimbă, ba mai mult, sub

impactul banului Ghiță se dezumanizează și ajunge să regrete că are soție și copii. Ana nu renunță ușor la relația și iubirea

cu soțul ei, încercând la început să-i găsească scuze – „ea nu îndrăznea să-l supere, ci se întreba mereu ce o fi având soțul

ei”. Ea încearcă să restabilească lucrul cel mai important –comunicarea: „Te întreb numai; nu vreau să te descos: tu îți

dă seama dacă ai ori nu ai ceva să-mi spui”.

Ana nu e doar diplomată, încercând să nu rănească orgoliul unui bărbat autoritar, ci și extrem de lucidă.

Frământările sunt urmărite și din perspectiva lui Ghiță: „ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare și să o împace, dar

nu putea; era ceva în el ce nu-l lăsa.” Deși femeia depune toate eforturile , Ghiță se încăpățânează și o consideră „ușoară

la minte”, fără a-și da seama că aceasta l-ar putea ajuta. Distruge comunicarea și ajunge să-și plângă de milă: „încetul cu

încetul de înstrăinase de dânsul și nu mai era veselă ca ca mai înainte...”

Conflictul din interiorul cuplului se acutizează pe măsură ce dispare comunicarea dintre cei doi soți. Ana trăiește

și ea un conflict interior, pusă la încercare în a-și salva căsnicia, a-i păstra dragostea lui Ghiță și rușinea de a avea un soț,

tovarăș la crimă și hoție. Văzând că acesta nu-și schimbă comportamentul nici după ce fusese arestat și eliberat pe

chezășie, Ana își pierde în totalitate încrederea în el. Comparându-lpe Ghiță cu Lică, îl vede pe primul ca pe un fricos iar

pe al doilea a un bărbat adevărat, ajungând să-i cedeze. Eșecul familiei lui Ghiță este în mare măsură un eșec al

comunicării, cauzat, cel puțin în parte de vanitatea masculină.

Ghiță și Lică: apariția la han a Sămădăului, pare o foarte bine pregătită punere în scenă, deoarece de la început

dorește să se impună ca stăpân al locurilor. Un factor esențial în conturarea conflictului este conturarea amplă a portretului

plecând de la detaliile fizionomice și vestimentare.. Deși este anunțat simplu statutul său social: „Lică era porcar”,

conjuncția însă introduce o serie de diferențe care-l plasează pe o pozitie superioară: „dintre cei ce poartă cămașă

subțire...” Dacă ținuta îi arată eleganța, biciul impune respect și teamă.

La prima întâlnire are un aparent dialog cu Ghiță fiind de fapt un interogatoriu: „Eu voiesc să știu totdeauna cine

umblă pe drum....și voiesc ca nimeni în afară de mine să nu știe”. Din acest moment autoritatea cârciumarului pare

subminată pentru că are o familie de care trebuie să se îngrijească și mai trebuie să țină cont de imaginea sa în ochii lumii.

Ins energic, Ghiță încearcă în câteva rânduri să refuze subordonarea, dorind să păstreze un raport de egalitate dar va fi

constrâns să accepte colaborarea cu porcarul fapt care îi afectează grav echilibrul interior.

Evoluția raportului Ghița-Lică este în defavoarea celui dintâi. Ambii sunt firi puternice, însă Lică este mai abil și

mai versat decât Ghiță. Sămădăul reușește printr-o atitudine constantă să submineze autoritatea cârciumarului, să-i

distrugă imaginea în ochii familiei și ai comunității.

4

5