MITURILE ESENTIALE MIHAI EMINESCU

Miturile esentiale referat, Mihai Eminescu mituri

Ca poet romantic de sinteza, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Eminescu nu putea sa ramana in afara preocuparii pentru mitologie. Se constata insa ca, daca romanticii din generatiile anterioare, ca Byron ori Shelley, reluau mituri din cultura universala, crestinii sau precrestina, carora le cautau si le dadeau, reinterpretandu-le, semnificatii romantice, Eminescu are obsesia unei mitologii nationale, pe care o afla in stratul folcloric al culturii autohtone, in istoria patriei, ori o creeaza din substanta insasi a propriei poezii.

Chiar si cand abordeaza mituri de circulatie universala, cum ar fi "Cain si Abel" (postuma Gemenii), "Orfeu si Euridike" (Strigoii), poetul roman autohtonizeaza intriga, circumstantele, personajele, legandu-le de istoria prelatina a poporului nostru, ori de motive folclorice bine- reprezentate in literaturi populara.

Exegetii eminescieni au putut vorbi de un mit al substratului dacic al poporului roman (in poeme ca "Gemenii", "Sarmis", "Genaia"), de un mit al geniului, de un mit al padurii si de altele. De curand insa, in "Cuvantul inainte" al unei antologii din poezia eminesciana, aparuta in 1991, la "Editura Fundatiei Culturale Romane", Eugen Simion descopera opt mituri posibile in poezia lui Eminescu. Aceste mituri de intensa circulatie in opera eminesciana ar fi urmatoarele:

1. Mitul nasteriisi al mortii universului, care capata expresia cea mai convingatoare in "Scrisoarea I" sau "Rugaciunea unui dac", dintre antume, dar existeni si in postume ca "Muresanu", "Gemenii" ori "Memento mori".

2. Mitul istoriei, fundamentat pe criteriul moral al opozitiei dintre bine si rau si inchegat artistic de cele mai multe ori pe antiteza dintre trecutul glorios si prezentul decazut. Sunt semnificative pentru acest mit poeme ca "Scrisoarea III", "Epigonii", "Imparat si proletar", "Scrisoarea IV".

3. Mitul inteleptului(al dascalului, al magului), urmas, de regula, al zeilor aflati la inceputul inceputurilor sau el insusi zeu -, aparator al legii acelor vremi, capabil sa descifreze tainele aflate in semnele din cartea lumii. Asemenea intelepti mitici sunt invocati in "Rugaciunea unui dac" ori in postumele "Gemenii" sau "Andrei Muresanu", acest al treilea mit aflandu-se intr-o stransa relatie cu primele doua.

4. Mitul erotic, rezultat din impletirea sentimentului iubirii erotice cu cel al peisajului in numeroasele lieduri, romante, idile, elegii in care intalnim motive poetice specific eminesciene, precum luna, codrul, lacul, izvoarele, vntul, steaua, pasarea etc. ("Somnoroase pasarele...", "Pe langa plopii fara sot"..., "Dorinta", "Lacul", "Floare albastra", "Sara pe deal" etc). Sub-specie filozofica, mitul erotic isi va gasi intruchipare artistica deplina in Luceafarul. De altfel, marele poem ramane sinteza catre care converg mai toate miturile enumerate aici.

5. Mitul oniric, prin care saltul din cotidian intr-o alta lume, virtuala, dorita cu atata ardoare, se savarseste in multe poeme, dar si intr-o proza ca "Sarmanul Dionis". Visul devine, asadar, la Eminescu, precum la atati poeti romantici, modalitatea principala de a se sustrage meschinariei lumii "celei aevea".

6. Prinmitul intoarcerii la elementeintelegem aspiratia romantica spre un spatiu ocrotitor, in care ritmurile macrouniversului au ramas nealterate, spatiu vazut ca o pavaza impotriva oboselii si alienarii spiritului agresat de existenta trepidanta a vietii comune. Codrul pare sa dobandeasca cel mai adesea aceasta functie si in exegeza eminesciana s-a putut vorbi despre "mitul padurii". Intr-adevar, nu sunt putine poeziile in care codrul e vazut in aceasta ipostaza, practic motivul traversand intreaga perioada creatoare a poetului, fie ca e vorba de antume, fie de postume, adica: "Fiind baiet, paduri cutreieram", "O, ramai", "Revedere", "Floare albastra", "Dorinta", "Memento mori", "Povestea Dochiei si ursitorile", "Scrisoarea III", "Calin (file din poveste)", "Musatin si codrul", "Mai am un singur dor" etc.

7. Mitul creatoruluiizvoraste din preocuparea permanenta a poetului pentru rostul si conditia omului de geniu, teme pe marginea carora el face reflectii amare ori orgolioase in poeme ca "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Oda (in metru antic).

8. Mitul poetice vazut in doua ipostaze: una, in care rostul poeziei este sa puna "haine de imagini pe cadavrul trist si gol", "Strai de purpura si aur peste tarana cea grea"; alta, care izvoraste din insasi esenta poeziei "ca expresie a unei muzicalitati interioare profunde, un orfism generalizat, o muzica inconfundabila, care devine semnul de identitate al eminescianismului."

Din patrunderea osmotica a acestor mituri - ce devin clasificabile doar din necesitati didactice - si a altora, fara indoiala, se constituie fluidul vital, formula sangvina irepetabila care circula in organismul intregii opere eminesciene, antuma ori postuma, asigurandu-i, pentru eternitate, viabilitatea.