Maxim Natalia Alina, Anul I, Grupa: A-M Modulul: Traci,geţi,daci în surse scrise şi arheologice MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIŢA – “SCURTĂ ISTORIE A DACIEI PREROMANE” Editura Junimea,Iaşi,1978

Structură : Număr de pagini: 19 pagini. Prezentare a cuprinsului:

În această carte, autorul ne determină să facem o incursiune în lumea arheologiei,descoperind, astfel, o serie de dovezi(izvoare scrise-literare, epigrafice, numismatice- şi arheologice), aduse în temeiul conştientizării,înţelegerii apariţiei şi dezvoltării comunităţilor umane.În acest sens, lucrarea cuprinde ilustraţii,ce reflectă evoluţia uneltelor,armelor,specifice fiecărei perioade.În acest proces al evoluţiei se remarcă mai multe perioade vaste: Paleolitic, Mezolitic, Neolitic, Perioada de trecere către epoca bronzului, epoca Bronzului, prima epocă a Fierului, a doua epocă a Fierului.Paginile 5-8 oferă o schiţă a cuprinsului, numită “table de materii”.Începând cu pagina 9, se fac referiri cu privire la istoria veche a României,ce cuprinde etapele esenţiale,cunoscute din timpul Paleoliticului(circa 1 000 000 î.e.n.) şi până în primul deceniu al secolului II e.n..Primul capitol prezintă apariţia şi dezvoltarea societăţii omeneşti în epoca pietrei.Epoca veche a pietrei sau Paleoliticul este structurată din punct de vedere cronologic în: Paleoliticul inferior, Paleoliticul Mijlociu şi Paleoliticul Superior.Este continuată de epoca mijlocie a pietrei sau Mezoliticul şi de epoca nouă a pietrei sau Neoliticul(există neoliticul timpuriu, neoliticul mijlociu, neoliticul târziu), precum şi de perioada de trecere către epoca bronzului(2 500-2 000 î.e.n.).În capitolul II se descrie societatea omenească în epoca metalelor.Se evidenţiază, astfel, epoca bronzului, ce cuprinde bronzul timpuriu, bronzul mijlociu şi bronzul târziu.Prima epocă a fierului aduce perioada timpurie a Hallstattului sau perioada de tranziţie de la Bronz la Hallstatt(secolul XII-mijlocul secolului VIII î.e.n.), perioada mijlocie a Hallstattului şi perioada târzie.A doua epocă a fierului se începe de la mijlocul secolului V î.e.n. până în 100 e.n. şi cuprinde perioada timpurie a culturii geto-dacice pe fondul hallstattian local, perioada mijlocie a culturii geto-dacice şi perioada târzie de maximă dezvoltare a culturii geto-dacice, corespunzătoare, în mare parte, epocii Burebista. În pagina 10,se începe o scurtă introducere, o prezentare a surselor, a izvoarelor.Se evidenţiază, astfel, 2 tipuri de izvoare: arheologice şi scrise.Primul subpunct,intitulat “Izvoarele arheologice” subliniază ideea că arheologia reprezintă o ştiinţă a cercetării, prin intermediul ei, putându-se descoperi urme ale comunităţilor umane.Este susţinut faptul că un interes deosebit în cadrul arheologiei îl constituie monumentele arheologice(aşezări, necropole şi depozite sau tezaure).Arheologul are datoria de a interpreta,a înţelege şi a cerceta elementele descoperite, prin săpături,sondaje sau recunoaşteri, folosindu-se de metode precum: tipologică,stratigrafică, comparativă şi geografică sau chronologică.Petrescu-Dîmboviţa oferă o definiţie a arheologiei prin prisma unui citat din cartea “Progres şi arheologie”, a lui V.G.Childe : “arheologia a lărgit orizontul spaţial al istoriei şi perspectiva istoriei în trecut.”Definiţia aceasta subliniază faptul că arheologia ocupă un loc important in rândul ştiinţelor, întrucât ne ajută să redescoperim trecutul, ceea ce a existat înaintea noastră.Cercetători, precum Cezar Bolliac, D. Butculescu(în Muntenia), Gr.C.Buţureanu, N.Beldicianu, D.Diamandi(în Moldova), C.Gooss(în Transilvania) au manifestat un interes aparte pentru antichităţile preistorice.Îndrumaţi de pasiunea pentru istorie, au făcut cercetări arheologice în numeroase regiuni ale României, dintre acestea,

1

evidenţiindu-se descoperirile din staţiunea neolitică cu ceramică pictată de la Cucuteni, în aşezarea de la Zimnicea.Lumea ştiinţifică internaţională a fost interesată de descoperirile de la Cucuteni, făcute cunoscute de către Gr.C.Buţureanu în cadrul Congresului Internaţional de antropologie şi arheologie preistorică.În cadrul paginii 11 sunt menţionate publicaţii,în care s-au avut în vedere aceste cercetări arheologice,precum: Arhiva din Iaşi,Trompeta Carpaţilor din Bucureşti,Erdely Muzeum din Cluj.Alexandru Odobescu ocupă un prim loc în cadrul arheologiei,remarcându-se,nu pe teren,prin descoperiri,ci prin activitatea de organizare la Muzeul Naţional de Antichităţi(ce a luat fiinţă în 1864 la Bucureşti)şi fiind primul profesor de arheologie,la Universitatea din Bucureşti,din 1874.O altă lucrare importantă ce relevă aspecte ale arheologiei preistorice este “Contribuţii la Dacia înainte de romani” a lui Gr.Tocilescu,din 1880.Secolul XX continuă cercetările arheologice,în cadrul acestuia, evidenţiindu-se 3 etape importante.În prima etapă(până la 1918)se ramarcă Vasile Pârvan,ce va organiza o secţie de preistorie la Muzeul Naţional de Antichităţi.În 1909 şi 1910 s-au efectuat săpături la Cucuteni de arheologii germani H.Schimdt şi G.Bersu,ce au stabilit principalele etape de dezvoltare ale acestei culturi. În a doua etapă(1919-1944), Pârvan îşi continuă munca,prin opera ”Getica”.Tot acum, se remarcă elevii lui Vasile Pârvan, precum: Radu Vulpe,Ion Nestor,I. Andrieşcu; revista Dacia, putându-ne oferi informaţii cu privire la descoperirile acestora,care au ajutat la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţei preistorice româneşti.Volumul I din “Istoria României”(1960) valorifică toate aceste cercetări arheologice.Izvoarele scrise sunt bogate în informaţii cu caracter geografic, dar nu reflectă întotdeauna realitatea,fiind subiective; accentul cade pe aspectul politic al istoriei şi nu au atitudine critică faţă de faptele descrise.Izvoarele literare, reprezentând o ramură a celor scrise, cuprind,de asemenea, informaţii despre cadrul geografic şi despre etnografie.Multe dintre textele antice au fost pierdute, iar fragmentele păstrate au fost cuprinse în colecţii şi monografii, publicate, începând cu secolul XIX de Muller, H.Peter. O culegere valoroasă de texte greceşti şi latineşti, intitulată “De la Hesiod la Intinerariul lui Antoninus”, apărută în 1964, a constituit volumul I din seria de izvoare cu privire la istoria României.Izvoarele sunt ordonate din punct de vedere cronologic(epoca arhaică, cea clasică, cea elenistică, cea romană) şi privesc populaţia din spaţiul carpato-dunărean din secolul VII î.e.n şi până la sfârşitul secolului III e.n..Autorul aminteşte istorici importanţi: Herodot din Halicarnas(Cartea IV din “Istorii” a fost tradusă în limba română în secolul XVII), Thucydides, Trogus Pompeius(istoric ce îi aminteşte în scrierile sale pe geţi), Arian(oferă informaţii despre geţii din Câmpia Munteniei), Diodor din Sicilia, Strabon.O altă categorie a izvoarelor scrise o reprezintă cele epigrafice.Dintre acestea, se evidenţiază inscripţiile de la Histria(amintesc de dinastul get Zalmodeghikos din secolul III î.e.n.), inscripţii latine. Monedele,descoperite cu ajutorul săpăturilor arheologice, sunt, iarăşi, elemente de bază în atestarea istoriei Daciei până la cucerirea romană.Astfel de monede sunt cele bătute de triburile getice şi dacice(studiate de C. Moisil) şi cele romane de pe teritoriul ţării noastre. Orânduirea comunei primitive, din punctul de vedere al organizării sociale, pe teritoriul României a presupus o înlănţuire de etape, descoperite cu ajutorul datelor arheologice, precum: ceata primitivă şi orânduirea gentilică matriliniară, patriarhat şi democraţie militară, urmată de epoca constituirii organizării gentilice matriliniare(mezoliticul), perioada de înflorire a organizării matriliniare(neoliticul), începuturile şi dezvoltarea societăţii gentilice patriarhale şi epoca timpurie a procesului destrămării orânduirii comunei primitive(epoca bronzului şi prima epocă a fierului), iar, ulterior, epoca târzie a destrămării orânduirii comunei primitive(a doua epocă a fierului).

2

I.În primul capitol se explică contextul formării şi evoluţiei societăţii omeneşti în epoca pietrei.Primul subcapitol ne aduce la cunoştinţă începuturile societăţii omeneşti, a comunei gentilice matriliniare, mediul geologic, cronologia.Aceste aspecte înlănţuite formează ceea ce istoricii numesc Paleolitic sau epoca veche a pietrei, cu o durată între cca.1 000 000-10 000/8 000 î.e.n..Din punct de vedere geologic, paleoliticul se încadrează în epoca glaciaţiilor din perioada cuaternară(sau Pleistocen), perioadă semnificativă, datorită schimbărilor petrecute în structura geo-morfologică şi în lumea vegetală şi animală.Comunităţile omeneşti au convieţuit în această perioadă sub o climă oscilantă(caldă sau rece).Clima rece din această perioadă a stat la baza formării celor mai importante glaciaţii din istoria pământului, cunoscute în urma cercetărilor din munţii Alpi şi anume: Günz, Mindel, Riss şi Würm, separate între ele prin 3 faze interglaciare.Efectele acestor glaciaţii,de cultură materială, din punct de vedere arheologic, se regăsesc în trei perioade importante: paleoliticul inferior, mijlociu şi superior.Împărţind această epocă a pietrei în 3 mari etape, ne sunt prezentate caracteristicile generale a fiecăreia.Astfel, în Paleoliticul inferior(circa 1 000 000-120 000 ani), principala activitate a comunităţilor umane era munca şi lupta pentru existenţă.Omul şi-a început procesul de dominare asupra naturii, prin producerea uneltelor de muncă(unelte primitive din piatră), priceperea de a folosi focul.Aceste comunităţi erau organizate în cete primitive; acestea, fiind, cele mai vechi dovezi despre existenţa comunităţilor omeneşti pe teritoriul României.Prima fază a acestei etape este corespunzătoare glaciaţiei Günz(cca. 1 200 000-700 000 ani),poartă denumirea de protopaleolitic; presupune o climă temperată.Uneltele găsite la suprafaţa solului la Fărcăşele, pe valea Dîrjovului, lângă Slatina şi în alte locuri dintre Olt şi Argeş dovedesc că oamenii s-au folosit în această perioadă de unelte rudimentare din aşchii şi bolovani de silex cu o muchie tăioasă pentru cioplit, tăiat şi răzuit.Cronologic, aceste unelte de pe teritoriul României aparţin “culturii de prund”(“peeble culture”-cu o arie de răspândire din Sud-Vestul Europei până în Sud-Estul Asiei şi Sudul Africii).Prezenţa acestor unelte rudimentare, a pietrelor cioplite bifacial sau lucrate în tehnica aşchială şi încadrate în cultura de prund, cu asemănări ale uneltelor, descoperite în Europa, Asia, Africa demonstrează că grupurile din regiunile răsăritene ale Europei au cunoscut şi ele aceste prime categorii de unelte, acest început de organizare socială.În Paleolitcul mijlociu(circa 120 000-35 000 ani) se continuă acest process de antropogeneză, printr-un început de specializare a uneltelor.Denumită şi musteriană, etapa mijlocie a paleoliticului corespunde glaciaţiei Würm I,interglaciaţiei Würm I-II şi începutului glaciaţiei Würm II.În această perioadă se dezvoltă primele elemente ale unei organizări sociale superioare sub forma gintei şi se evidenţiază grupele de vânători neanderthalieni.Datorită răcirii climei, omul este nevoit să se adăpostească în peşteri şi foloseşte arme de silex, musteriene, aşchii şi lame în tehnica Levallois, răzuitoare pentru curăţatul pieilor de animale şi cojitul lemnului; el va produce şi unelte primitive de os.În ceea ce priveşte ocupaţia oamenilor din Paleoliticul mijlociu, se remarcă vânatul, practicat de bărbaţi şi culesul, de femei.Ceata primitivă se transformă la sfârşitul acestei perioade în organizaţie gentilică, bazată pe legături de sânge şi de exogamie, căsătoria, fiind permisă numai cu persoane din alte ginţi.Apar şi credinţe primitive fantastico-religioase, dar si unele metode de infrumuseţare.Cultura musteriană din diferite regiuni ale României prezintă anumite caracteristici locale, determinate, atât de materia primă folosită pentru unelte şi arme, cât şi de necesităţile de hrană.Spre exemplu, în Peştera Muierilor de la Baia de Fier predomină uneltele şi armele de cuarţit, iar în peştera de la Boroşteni se întâlnesc unelte lucrate dintr-o rocă vulcanică.În peşterile de la Nandru şi Ohaba Ponor sunt frecvente uneltele de silex, iar în peştera Cheia din Dobrogea, datorită silexului de bună calitate s-a reuşit să se obţină unelte de formă perfectă.Tot în straturile musteriene de la Ohaba Ponor s-au găsit

3

trei falange de om(două de la mână şi una de la picior), atribuite lui Homo primigenius(„prima specie de om”), care sunt cele mai vechi resturi de fosile umane cunoscute până în prezent pe teritoriul ţării noastre.Din punct de vedere antropologic, tot în depunerea musteriană târzie din peştera de la Baia de Fier s-au găsit un craniu, fragmente de mandibulă şi din alte oase fosile ale unei femei de 40-50 ani tip Homo sapiens(omul fosil de tip actual), cu unele caracteristici negroide şi trăsături neanderthaliene.Datorită dezvoltării forţelor de producţie a avut loc trecerea de la ceata primitivă a neanderthalienilor la societatea gentilică a omului de tip actual.În Paleoliticul Superior(circa 35 000-10 000/8 000 î.e.n.) se au în vedere progresele realizate în domeniul producţiei, apariţia ginţii matriliniare, cultura spirituală, precum şi dovezile arheologice şi antropologice de pe teritoriul României.Evoluţia culturală se începe din Würm II şi durează până în stadiul Würm III şi tardeglaciar inclusiv până la 10 000/8 000 î.e.n..Acum se deosebeşte omul deplin format(Homo sapiens fossilis), din care se vor desprinde cele 3 mari rase omeneşti(negroid-australoidă, europoidă şi mongoloidă).Omul din această perioadă a realizat mari progrese în ceea ce priveşte tehnica şi varietatea uneltelor şi armelor, reuşind să producă unelte şi arme mai active, din lame lungi, subţiri şi regulate, detaşate din nuclee de silex de formă prismatică.Printre noile unelte predomină cuţitele, răzuitoarele, dălţile(cu care oamenii prelucrau lemnul, pieile, oasele, cornul şi fildeşul), iar printre armele perfecţionate de silex se deosebesc vârfuri de săgeată, de lance, harpune, pumnale, ce au contribuit la sporirea productivităţii vânatului şi prin aceasta a mijloacelor de hrană, având ca rezultat şi o creştere a populaţiei.Din punct de vedere social, oamenii erau organizaţi în ginţi matriliniare, filiaţiunea era asigurată după mamă, ceea ce a contribuit la creşterea rolului social al femeii.Se dezvoltă reprezentările religioase, dar şi cele fantastice(magia, totemismul).În paleoliticul superior de pe teritoriul ţării noastre este atestată numai cultura aurignaciană cu trei faze de dezvoltare.Aurignacianul inferior(cca. 35 000-30 000 ani) se caracterizează printr-un amestec de tradiţii musteriene şi levalloasiene, după cum o dovedesc unele forme de unelte(descoperite în aşezările de terasă de la Ceahlău-Cetăţuia-Bacău, Ripiceni, Mitoc-Botoşani), unele, cu vârfuri bifaciale.În aurignacianul mijlociu(cca. 30 000-25 000 ani) se generalizează tehnica de desprindere lamelară.În stratul aurignacian cu unele elemente musteriene din peştera de la Cioclovina s-a găsit şi un craniu de Homo sapiens fossilis de tip doliocefal, aparţinând unei femei.În etapa a treia a culturii aurignaciene(cca. 25 000-20 000 î.e.n.) sunt mai numeroase piesele gravettiene(exemplu: burine diedre).Numeroasele resturi de locuire(în afară de aşezările în aer liber de pe terase, oamenii au locuit şi în peşteri-de la Cioclovina, Băile Herculane în Banat, Baia de Fier în Oltenia-) atestă o evoluţie locală a culturilor paleoliticului superior.Al doilea subcapitol ne prezintă caracteristici ale epocii mijlocii a pietrei sau Mezoliticul(circa 10 000/8 000-5 500î.e.n.), reprezentând o legătură între 2 culturi deosebite, a vânătorilor şi culegătorilor paleolitici şi a cultivatorilor şi crescătorilor de vite neolitici.Caracteristică pentru această perioadă este răspândirea tehnicii microlitice, precum şi a uneltelor mici din grupul uneltelor compuse, uneori cu forme geometrice(trapez, triunghi şi semicerc), care abundă în Europa, Africa şi Australia.În alte regiuni predomină şi uneltele mai mari.Perfecţionarea tuturor acestor unelte a sporit productivitatea muncii, oamenii putându-şi confecţiona bărci dintr-un trunchi de arbore şi locuinţe primitive din lemn.Paralel cu vânatul, s-au intensificat pescuitul cu harpunele, culegerea hranei vegetale, ducând, astfel, la crearea unor rezerve de hrană permanente, ce au permis domesticirea primului animal, câinele.În Peştera Hoţilor de la Băile Herculane, o serie de microlite au fost asociate cu oase de mamifere, dinţi de oaie sau caprine, vertebrate, oase şi solzi de peşti,aşchii atipice de silex, rezultate din prelucrarea uneltelor şi armelor de silex chiar în peşteră.La Herculane şi Cazane au trăit vânători-pescari romanello-

4

azilieni, iar în zonele de deal-munte sau de şes din anumite părţi ale Transilvaniei şi Moldovei, tardenoasieni, aceste grupuri epipaleolitice, având importanţă pentru mezolitic.Al treilea subpunct al primului capitol ne oferă informaţii privitoare la epoca nouă a pietrei sau Neoliticul(5 500-2 500î.e.n.).Cercetările au permis împărţirea acestei perioade, evoluţia societăţiii neolitice în patru etape: începuturile neoliticului, neoliticul timpuriu, neoliticul târziu sau eneoliticul.

A) Începuturile Neoliticului(mileniul IV î.e.n.): Rezultatele cercetărilor din peştera „La Adam” fac referire la un nou mod de viaţă, bazat pe cultivarea plantelor şi creşterea vitelor, dezvoltat pe o bază locală, mezolitică, însă, nu oferă elemente concludente pentru o încadrare mai precisă din punct de vedere cultural şi cronologic.

B) Neoliticul timpuriu(circa 5 500-4 200 î.e.n.):Această etapă ar corespunde neoliticului primar, în sensul că este pătruns din alte regiuni, spre deosebire de neoliticul secundar, echivalent cu neoliticul mijlociu, care se dezvoltă pe fondul neoliticului primar cu inflenţe din afară.Din neoliticul primar, fac parte culturile Starcevo-Criş, ceramicii liniare şi Dudeşti, iar din neoliticul secundar complexul Vinca-Turdaş şi culturile ceramicii liniare, Hamangia, Boian, Precucuteni, Vădastra şi Tisa.Complexul Starcevo-Criş: cea mai veche cultură neolitică timpurie de origine sudică de pe teritoriul ţării noastre este cultura Criş,denumită astfel după descoperirile din bazinul Tisei şi al afluenţilor ei.Această cultură poartă şi denumirea de Starcevo,aparţinând unui complex mai mare răspândit din estul Ungariei până în bazinul Bugului mijlociu şi din Transilvania şi Moldova până in Peninsula Balcanică.Cercetările efectuate la Glăvăneştii Vechi,Perieni,Balş,Valea Lupului au permis să se determine vechimea mai mare a culturii Criş si evoluţia ei atât din zona nordică cât şi cea sudică.Ceramica pictată cu motive în formă de buline şi plastica sunt specifice acestei perioade.Marea răspândire a ceramicii a ajutat la îmbunătăţirea procedeelor de pregătire a hranei,având şi rol de decor.Purtătorii culturii Criş au locuit în aşezări neîntărite de pe terasele joase ale apelor sau chiar de pe fundul văilor.O piesă descoperită într-un vas mare de provizie de la Valea Rău dovedeşte cultura primitivă a plantelor(fiind o seceră cu mâner din corn de animal) folosită de triburile culturii Criş,care s-au îndeletnicit şi cu creşterea vitelor,dar şi cu meşteşugurile casnice.Ceramica lucrată din pastă cu pleavă sau nisip se caracterizează prin forme de vase mai evoluate şi decorate cu motive incizate sau pictate înainte de ardere cu alb,roşu şi negru.Grupul Ciumeşti,identificat în nord-vestul Transilvaniei,la Berea-Ciumeşti se caracterizează prin ceramică cu decor de benzi şi linii incizate sau pictat.Se remarcă piesele din obsidian şi silex.Astfel,în Neoliticul timpuriu de pe teritoriul ţării noastre s-au putut deosebi două grupe de culturi: unele, dezvoltate pe un fond sud-estic ,mediteranean si vest-anatolian(Starcevo-Criş) şi altele, pe un fond central-european(Ciumeşii).

C) Neoliticul mijlociu(circa 4 200-3 500 î.e.n.):Odată cu progresele realizate în domeniul forţelor de producţie şi al economiei se consolidează organizarea gentilică matriliniară.În ceea ce priveşte dezvoltarea vieţii neolitice,un rol important l-au avut triburile complexului Vinca-Turdaş răspândite în Oltenia,Muntenia,Banat,centrul şi sudul Transilvaniei.Aceasta se caracterizează printr-un accentuat microlitism,numeroase fusaiole şi greutăţi de lut ars şi forme de ceramică cenuşie,precum şi prin plastica antropomorfă şi zoomorfă de lut ars.Cultura mai nouă de tip Vinca prevede o intensificare a creşterii animalelor, îndeosebi, a cornutelor mici şi mari şi a porcilor şi noi locuinţe de suprafaţă şi bordeie.Cultura Turdaş a fost asemănătoare, la început, cu cultura Vinca,având o evoluţie deosebită în Transilvania prin tehnica ceramicii pictate şi a preluării ei de către cultura Petreşti,fapt care dacă este dovedit în mod concludent prezintă importanţă pentru explicarea originii ceramicii pictate

5

din complexul Ariuşd-Cucuteni.Literatura de specialitate a cunoscut o întreagă discuţie pe tema descoperirii a trei tablete de lut ars considerat de caracter magico-religios din aşezarea de la Tărtăria-Orăştie.Cultura Dudeşti s-a răspândit în sudul Munteniei,vestul şi sud-vestul Olteniei,Banatul şi Transilvania.Culturile Vădastra şi Boian s-au dezvoltat datorită încetării evoluţiei culturii Vinca şi extinderii purtătorilor culturii bandceramicii,precum şi a reactivării fondului ego-mediteranean.În faza Vădastra I sunt frecvente microlitele,se menţine toporul calapod şi ceramica se remarcă prin decorul din motive geometrice incizate şi încrustate cu alb.În faza mai nouă(Vădastra II) se reflectă contactele cu purtătorii culturii Boian prin ceramica frumos decorată cu motive spiralo-meandrice,excizate şi încrustate cu alb.Cultura Boian este una din cele mai importante culturi din Neoliticul mijlociu,răspândită în sudul şi centrul Munteniei,în sud-estul Transilvaniei,în jumătatea de sud a Moldovei şi la est de Prut.A cunoscut în evoluţia ei mai multe faze: Protoboian(sau Bolintineanu-locuiau în bordeie din aşezări joase de terase; ceramica are barbotină,iar pietrele de silex atestă prezenţa constantă a tradiţiei Tardenoasiene-); Giuleşti(contactul cu purtătorii culturii ceramicii liniare a contribuit la participarea culturii Boian la formarea culturii Precucuteni); Vidra şi Petru Rareş(triburile se caracterizează prin aşezări în formă de tell-uri,apărate prin poziţia lor naturală).Astfel,această cultură este benefică evoluţiei pe plan economic(oamenii foloseau numeroase unelte de silex şi piatră,precum şi o ceramică de factură grosieră sau fină).Cultura Hamangia,considerată cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul Dobrogei,ce s-a extins în stânga Dunării,sud-estul Munteniei,sudul Moldovei a cunoscut o interesantă evoluţie.Aspectul acestei culturi se caracterizează prin elemente de origine balcano-dunăreană şi vest-anatoliană(ceramică neagră cu lustru,plastic),precum şi prin elemente care par să fie în legătură cu cultura ceramicii liniare.Purtătorii acestei culturi se ocupau cu cultura primitivă a plantelor şi cu vânatul.Cultura materială este cunoscută prin arama folosită pentru obiecte de podoabă,cât şi prin bogăţia de forme şi decorul ceramicii din linii punctate sau impresiuni de scoică şi încrustări cu culoare albă.În privinţa vieţii spirituale a acestor comunităţi omeneşti se remarcă plastica antropomorfă feminină şi masculină de lut ars sau marmură,de origine egeo-mediteraneană(de exemplu,statueta provenită dintr-un mormânt de la Cernavoda: figurină de bărbat, stând pe scăunel şi cu mâinile sub bărbie în atitudine de gânditor).Ritul funerar din epoca respectivă, atestat la Cernavoda(peste 350 morminte) şi Mangalia era inhumaţia cu schelete de obicei în poziţie întinsă lângă care se puneau diverse ofrande(vase,unelte,obiecte de podoabă),precum şi scheletele de copii ciopârţite şi depunerile rituale de cranii de om, întregi sau fragmentare, ca în perioada mezolitică.Cultura Tisa, extinsă în sudul şi centrul Transilvaniei, pe cursul mijlociu şi superior al Tisei şi dezvoltată pe baza culturii ceramice liniare şi cu unele supravieţuiri din cultura Criş relativ la pictură, se presupune că ar fi contribuit în valea Mureşului, prin unele elemente stilistice(culoare albă) la geneza ceramicii pictate a culturuilor Petreşti şi Ariuşd, cu care se interferează în acest spaţiu.Cultura ceramicii liniare, situată în centrul Europei s-a extins până în Câmpia Munteniei. Purtătorii acestei culturi au preferat pentru aşezări terasele joase sau chiar fundurile văilor din apropierea cursurilor de apă.Sunt caracteristice acestei culturi topoarele de piatră şlefuită, în formă de calapod, microlitele de silex şi uneori din obsidian, precum şi îndeletnicirea cu vânatul şi cu culesul de scoici şi melci.Ceramica se remarcă prin formele de vase semisferice, lucrate din pastă fină cenuşie şi decorate cu motive liniare întrerupte prin adâncituri în formă de capete de note muzicale.Cultura Precucuteni, determinată pentru prima dată prin săpăturile efectuate de Radu Vulpe, la Izvoare-Neamţ reprezintă o sinteză între cultura triburilor cu ceramică liniară din Moldova şi cultura triburilor Boian-Giuleşti, pătrunsă aici dinspre Muntenia.Această cultură evoluează în 3

6

faze, ajungând să se extindă şi în sud-vestul Ucrainei până dincolo de Bug, dar nedepăşind Niprul.

D) Neoliticul târziu sau eneoliticul(circa 3 500-2 500 î.e.n.):Acum începe să se folosească arama, aurul, se dezvoltă meşteşugul olăritului, ţesutul şi torsul. Cultura Gumelniţa este denumită astfel după aşezarea în formă de tell de lângă Olteniţa rurală, se răspândeşte în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, precum şi la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei.Obiectele de aramă sunt numeroase(se întâlnesc dălţile în formă de pană sau topoarele de tip Vidra cu două braţe), iar ceramica se distinge prin forme variate şi frumos decorate cu motive incizate şi încrustate cu alb şi pictate cu grafit.Purtătorii culturii Gumelniţa s-au îndreptat spre sud, în Câmpia Mariţei, unde au asimilat elementele acestei culturi, ajungând spre sud până la Marea Egee.Viaţa spirituală este bine cunoscută prin obiectele de cult şi plastica de lut şi os; existând şi o locuinţă cu scop de cult în aşezarea culturii Gumelniţa în tell-ul de la Glina.Cultura Sălcuţa este răspândită în Oltenia, estul Banatului, nord-vestul Bulgariei.În general, purtătorii acestei culturi prezintă aceleaşi caracteristici ca şi aceea ai culturii Gumelniţa, atât pe plan social-economic, cât şi spiritual.Grupul Decea-Mureşului: dintr-o etapă târzie a acestui grup datează şi cimitirul plan cu schelete uşor chircite de la Decea-Mureşului.Marele complex cu ceramică pictată, cunoscut sub numele de Ariuşd-Cucuteni-Tripolie s-a întins în Moldova, sud-estul şi centrul Transilvaniei şi nord-estul Munteniei.Comunităţile acestui complex s-au dezvoltat organic de-a lungul mai multor etape.În ceea ce priveşte cultura Ariuşd s-au deosebit două grupe de vase pictate.Cultura Cucuteni a fost mai bine studiată şi a prevăzut trei etape, Cucuteni A, A-B şi B, care la rândul lor, au fost subîmpărţite în mai multe subfaze.În privinţa uneltelor, se remarcă unele topoare de aramă cu două tăişuri dispuse cruciş, iar dintre obiectele de metal se disting podoabele de aur.Producţia ceramică se caracterizează prin forme evoluate ale vaselor, iar viaţa spirituală este dominată de credinţe şi superstiţii, ce dovedesc neputinţa omului în faţa naturii.Ritul funerar este aproape total necunoscut.Cultura Petreşti: s-a presupus că reprezintă o evoluţie a culturilor Criş şi Turdaş.Materialul litic şi ceramic indică legături între culturile Petreşti, Cucuteni şi Gumelniţa.Ceramica se defineşte prin respectarea motivelor unghiulare, uneori spiralice, pictate cu culoare neagră, roşie şi albă.Prin urmare, neoliticul târziu reliefează dezvoltarea orânduirii gentilice matriliniare, în care se dezvoltă odată cu dezvoltarea forţelor de producţie, a intensificării creşterii animalelor şi a trecerii la agricultura primitivă, premisele orânduirii gentilice patriarhale.Ultimul subcapitol ne arată caracteristicile perioadei de trecere către epoca bronzului(2 500- 2 000 î.e.n.).În această perioadă s-a continuat ascensiunea uneltelor de producţie, dezvoltarea torsului şi ţesutului şi s-a trecut la o agricultură primitivă, bazată pe folosirea plugului şi a tracţiunii animale.Astfel, s-a mărit productivitatea muncii individuale şi s-a accentuat, totodată, tendinţa familiei de a-şi dezvolta o gospodărie proprie, independentă de gospodăria gintei.Toate acestea, implicit, bogăţiile acumulate, au stimulat atacurile militare ale triburilor, cu scop de pradă şi de a lua prizonieri.Treptat, se trece la orânduirea gentilică patriarhală, schimbându-se rolul bărbatului în societate şi familie, ca urmare a dezvoltării forţelor de producţie.Apar culturi noi pe teritoriul ţării noastre.Complexul Cernavoda a evoluat pe baza a trei culturi, prima dintre ele, fiind cea eneolitică, Cernavoda I.Uneltele de piatră şi silex sunt asemănătoare culturii Gumelniţa.Cultura Cernavoda II reprezintă o îmbinare între cultura Cernavoda I şi cultura Folteşti(cu care prezintă asemănări în privinţa ceramicii, întălnindu-se aceleaşi forme de vase). Cernavoda III se dezvoltă în valea Dunării şi sudul Dobrogei.Sunt caracteristice microlitele în formă de trapez, folosite la seceri.

7

Complexul Horodiştea-Folteşti s-a constituit în urma contactului dintre cultivatorii de plante şi crescătorii de vite neolitici dn ultima fază a culturii Cucuteni-Tripolie.Se caracterizează prin aşezări, în formă de sălaşe, economie păstorească, calul domesticit şi practicarea cultivării plantelor.Vieţii spirituale i s-au atribuit plastica pictată de lut ars şi de piatră.Se remarcă vasele decorate cu crestături sau alveole pe margine şi umăr.Grupul mormintelor cu ocru din cimitire plane şi în movile reprezintă unul dintre riturile funerare caracteristice perioadei de tranziţie.Această construcţie a movilelor cu scopuri funerare într-o perioadă de scădere a forţelor de producţie s-ar putea explica datorită existenţei unor şefi de trib şi a sclaviei patriarhale.Tipul de aşezare în formă de sălaş şi numărul mare de oase de animale domestice dn cuprinsul aşezărilor sunt dovezi al felului de viaţă predominant păstorească al triburilor caracterizate prin ocru roşu.Cultura amforelor sferice: triburile semisedentare ale acestei culturi se caracterizează prin morminte cu schelete în cutii de piatră sau gropi simple(de exemplu la Dolheştii Mari, Piatra Neamţ, Scheia), cu vase de lut arse în formă de amfore sferice şi gât cilindric, decorate cu şnurul răsucit sau incizii scurte, topoare şlefuite de silex de Nistru.Ele au venit în contact cu triburile culturii ceramicii decorate cu şnurul şi ai culturii Zlota, influenţându-se reciproc.Cultura Coţofeni s-a răspândit în Transilvania, Crişana, Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, urmând, din punct de vedere cronologic după culturile Sălcuţa, Petreşti şi Bodrogkeresztur, ajungând în unele regiuni la începutul epocii bronzului.Triburile acestei culturi locuiesc în aşezări de caracter sezonier sau de mai lungă durată, instalate pe munte, în şes şi pe dealuri şi fortificate uneori cu şanţuri de apărare, caracterizându-se prin economie păstorească şi agricultură primitivă.Caracteristică este şi ceramica, ilustrată prin ceşti cu o toartă supraînălţată şi buza obligă, precum şi şiruri de brâuri verticale.La acestea se adaugă vasele în formă de raţă de origine meridională.Grupul Vucedol este localizat în sud-vestul României şi caracterizat printr-o ceramică excizată şi incrustată cu alb.Cultura Baden se regăseşte în Banat, Crişana şi la sud de Mureşul inferior şi este numită astfel după o localitate din Austria. În concluzie, toate aceste culturi dovedesc influenţe, legături ale teritoriului românesc cu elemente de origine estică, meridională şi central-europeană.

II.În al doilea capitol se prezintă evoluţia societăţii omeneşti în epoca metalelor.Se evidenţiază, aşadar, epoca Bronzului(circa 2 000-1 150 î.e.n.), definită printr-o organizaţie tribală stabilă, viaţă economică, bazată pe agricultură primitivă(cu plugul), pe creşterea animalelor domestice şi pe o intensă exploatare a zăcămintelor de minereuri locale de aramă şi a sării.Extracţia şi reducerea minereurilor de aramă, precum şi prelucrarea aramei prin metode tehnice de topire şi turnare în tipare sunt indicii că în pragul epocii bronzului triburile locale posedau cunoştinţele necesare pentru producerea şi prelucrarea bronzului.Acesta a fost folosit la început pentru sule, ace modeste şi topoare plate sau cu gaura de prins transversală.Lipsa materiei prime din regiunea noastră îi determina pe oamenii din aceste comunităţi să apeleze la procedeul schimbului.Astfel, depozitul de bare-coliere de aramă de la Deva sau de topoare de aramă cu gaură de prins în mâner transversală de la Predeal, precum şi topoarele de aramă din Transilvania şi Oltenia constituie dovezi cu privire la forma de obiect sub care circula metalul, ca echivalent de schimb, alături de vite.Formele de turnat descoperite în aşezările de la Pecica-Arad, Monteoru-Buzău sunt argumente aduse în consfiinţirea ideii că prelucrarea metalului se făcea la faţa locului, atestând o metalurgie a bronzului carpato-dunăreană.Către sfârşitul mileniului I

8

î.e.n., se intensifică metalurgia bronzului, fapt ce duce la desprinderea treptată de comunitate a unora dintre meşteri, care se transformă în meşteri ambulanţi.Aceştia din urmă făceau schimb de produse finite cu agricultorii, atât în interiorul, cât şi în afara obştii, poate chiar până la regiunile Oderului şi Elbei.Schimburile au accentuat îmbogăţirea în interiorul unor triburi şi s-a putut, astfel, realiza procesul de diferenţiere social-economică între membrii comunităţii, generat de prima mare diviziune socială a muncii.Totodată, dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti în domeniul metalurgiei bronzului, ţesutului şi ceramicii a determinat o a doua diviziune socială a muncii şi anume, separarea meşteşugarilor specializaţi de agricultori, în cadrul obştii.Tot acum se va înlocui forma de organizare matriliniară cu familia patriarhală, pusă sub autoritatea tatălui sau a celui mai bătrân din comunitatea familială respectivă.În această perioadă, triburile se organizează în uniuni de triburi, iar cultul zeiţei fertilităţii, caracteristic pentru triburile agricole din perioada precedentă, îşi pierde din importanţă.Sistemul de periodizare presupune împărţirea etapei bronzului în trei mari perioade: Bronzul timpuriu, Bronzul mijlociu, Bronzul târziu(prelungit, conform unora, până în Hallstattul timpuriu inclusiv).

A) Bronzul timpuriu(circa 1 800-1 550 î.e.n.):Este considerată prima perioadă din epoca bronzului, corespunzătoare fazelor A1 şi A2 din sistemul cronologic al lui P.Reinecke şi care se caracterizează prin introducerea metalurgiei bronzului şi prin revenirea aproape pretutindeni la viaţa sedentară, bazată pe agricultura primitivă şi creşterea vitelor.În această perioadă se încadrează aspectul Bogdăneşti, cultura Glina-Schneckenberg şi începutul culturii Periam, ce păstrează elemente ale culturilor din perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului, din care se dezvoltă.Aspectul Bogdăneşti este născut pe baza fondului culturii Folteşti, având, ulterior, un rol la geneza culturii Costişa din jumătatea de nord a Moldovei.În privinţa ceramicii, lipseşte specia pictată(ce se întâlneşte în cultura Horodiştea-Folteşti), dar este prezent decorul din benzi în relief crestate, precum şi cel din incizii adâncite.Cultura Glina-Schneckenberg a fost răspândită în centrul Munteniei, sud-estul Transilvaniei, Oltenia, vestul şi sudul Munteniei, precum şi nord-vestul Munteniei.Prezintă, din punctul de vedere al genezei, elementele Gumelniţa târzii.În evoluţia acesteia, se deosebesc trei etape: Protoglina, Schnneckenberg A şi B.Purtătorii acestui complex se îndeletniceau cu cultura plantelor şi creşterea vitelor; iar aşezările lor cuprindeau locuinţe simple, din lemn şi trestie.Se remarcă cuţitele curbe din gresie, roţile de lut, precum şi modelele de care de lut.Dintre uneltele de aramă, s-a dovedit că un topor plat cu marginile ridicate de la Glina, ce avea forma din epoca bronzului, era din aramă.Ceramica se distinge prin formele de vase şi decorul din butonaşi goi în interior, obţinuţi prin împingerea pastei dinăuntru în afară sau invers, ca în tehnica metalului. Viaţa spirituală este ilustrată prin figurine antropomorfe şi zoomorfe de lut ars, iar ritul funerar este aproape necunoscut.Cultura Periam este atestată în Banat şi se caracterizează prin prezenţa ceştilor cu una sau cu două torţi, cu decor incizat, cât şi prin alte forme de vase, precum şi unele obiecte de podoabă tipice de bronz(spirale în formă de ochelari,brăţări,coliere).

B) Bronzul mijlociu(circa 1 550-1 300 î.e.n.):În această perioadă, triburile se consolidează, au loc progrese economice, se dezvoltă agricultura (prin utilizarea brăzdarului din corn sau lemn) şi creşterea animalelor.Schimburile se intensifică, pătrunzând la triburile locale perle de faianţă dinspre sud, de chihlimbar din nord, precum şi arme de tip micenian.Se perfecţionează mijloacele de transport, generalizându-se carul cu patru roţi, la care se folosesc, ca şi la plug, calul şi boul.Acestei perioade îi corespund culturile Tei, Monteoru, Costişa, Verbicioara, Gîrla Mare, Pecica, Wietenberg, Otomani.

9

Cultura Tei s-a constituit în centrul Munteniei, până la regiunea de dealuri, pe baza fondului Glina, inclusiv Folteşti şi probabil Cernavoda şi a unor influenţe sudice, extinzându-se de aici şi dincolo de Carpaţi în colţul de sud-est al Transilvaniei.A presupus existenţa a cinci faze: Căţelu Nou, Tei, Stejar, Fundeni şi Fundenii Doamnei.Purtătorii acestei culturi erau crescători de vite şi agricultori primitivi şi locuiau în aşezări cu poziţie joasă sau mai înaltă sau de tipul cenuşarelor. Uneltele şi armele de bronz sunt puţin numeroase, deosebindu-se sabia de bronz lungă şi subţire, numită şi miceniană, de la Roşiorii de Vede.Nu lipsesc nici obiectele de aur(precum piesele tezaurului de la Perşinari) sau ceştile cu una sau două torţi decorate cu motive spiralice, încrustate cu alb, caracteristice pentru ceramică.Cultura Monteoru s-a extins spre sud până în Câmpia Română, spre nord la jumătatea de sud a Moldovei şi până în sud-estul Transilvaniei şi spre est până pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti, pornind la constituire din regiunea de dealuri din Muntenia şi primind influenţe răsăritene şi sudice.În evoluţia acestei culturi s-au determinat două faze principale(Monteoru I şi II) cu mai multe etape.Se caracterizează printr-un număr mare de unelte şi arme de piatră(cuţite curbe de gresie, topoare de luptă), arme de silex(vârfuri de săgeată), precum şi prin intensificarea metalurgiei bronzului(ilustrată prin unelte-topoare cu gaură de înmănuşare transversală-), dar şi prin unele piese de import(perle de faianţă).Purtătorii acestei culturi încep să ridice acum burguri cu construcţii din piatră şi lemn, care atestă legături cu sudul.Aceste triburi îşi îngropau morţii în cimitire întinse din preajma aşezărilor, dintre care s-au cercetat prin săpături cele de la Sărata-Monteoru(4 necropole cu peste 350 morminte), Balineşti-Cioinagi, Poiana, Cindeşti-Focşani.În privinţa ceramicii, se remarcă ceştile cu gâtul dublu, vasele de ofrandă cu fundul ascuţit, vasele cu decorul canelat.În ceea ce priveşte ritul funerar, predomină înhumaţia faţă de incineraţie, introdusă mai târziu şi doar pentru copii.Prezenţa mormintelor de familie, de la Sărata Monteoru şi Cîndeşti constituie un indiciu că în vremea aceasta familia era mai bine consolidată.Cultura Costişa a fost studiată de Al. Vulpe şi M. Florescu.S-a constituit în jumătatea de nord a Moldovei, intrând în contact şi cu unele elemente ale culturii Monteoru şi ale culturii Komarov din zona de silvostepă a Nistrului.În evoluţia sa se deosebesc două faze, iar din inventarul acestei culturi se remarcă ceramica şi anume ceştile cu două torţi supraînălţate, decorate cu triunghiuri haşurate sau cu linii incizate, însoţite uneori de puncte în linie.Cultura Verbicioara s-a dezvoltat în Oltenia, s-a mai răspândit şi în vestul Munteniei,Banat şi s-a aflat în stânsă legătură cu cultura Tei.Ea s-a desprins din grupul Periam-Mokrin, evoluând în bronzul mijlociu şi până în bronzul târziu, inclusiv.Purtătorii acestei culturi ocupau înălţimile, aşezările lor, fiind fortificate cu şanţuri sau terasele joase.Fortificarea aşezărilor de la Verbicioaia cu şanţuri de apărare şi armele din cuprinsul ei, ca şi mormintele de luptători de la Vatina sunt argumente aduse în temeiul ipotezei că existau lupte interne în societate, precum şi lupte cu triburile vecine sau mai îndepărtate.Culturile Gîrla Mare şi Cruceni au presupus două faze.Aşezările culturii Gîrla Mare sunt puţin cunoscute, fiind situate, de obicei, pe boturi de deal sau pe terasele mai înalte, precum şi în apropierea malului Dunării; iar descoperirile arheologice au demonstrat că principala ocupaţie a purtătorilor acestei culturi era agricultura.Cele mai multe urme ale culturilor Gîrla Mare şi Cruceni provin din marile cimitire cu urne, fiind cercetate de mulţi arheologi.Mormintele de incineraţie se caracterizează prin urne, ceşti, oale şi alte forme de vase decorate cu motive spiralice şi meandrice şi prevăzute uneori cu tortiţe modelate plastic şi în formă de pasăre(raţă sau lebădă), cu semnificaţie de cult, precum şi prin idoli feminini de lut ars cu rochie în formă de clopot şi decorate cu motive incizate şi încrustate cu alb, reprezentând plastic cusăturile şi

10

decoraţiile îmbrăcăminţii feminine, precum şi podoabele(coliere sau pandantive).Armele de bronz din necropola de la Cruceni atestă activitatea războinică din cadrul acestor culturi.Cultura Pecica s-a răspândit în teritoriul dintre Dunăre, Tisa şi Mureşul inferior şi a prevăzut preluarea unor elemente sudice din Grecia şi Macedonia.Tiparele pentru pumnale, vârfurile de lance, topoarele cu gaura de înmănuşare transversală descoperite la Pecica dovedesc prelucrarea bronzului în cuprinsul aşezărilor.Purtătorii acestei culturi se remarcă prin produsele ceramice(ceştile mici cu una sau două torţi şi decorate cu motive crestate) şi prin multitudinea uneltelor din piatră şi os.Cultura Wietenberg a fost răspândită în podişul Transilvaniei, cunoscându-se aici peste 200 aşezări neîntărite artificial ale acestei culturi, caracterizate prin poziţia lor înaltă şi prin locuinţe, construite la suprafaţa solului.S-au descoperit unelte şi arme de piatră, silex, os şi bronz, precum şi săbiile de tip micenian, topoarele de luptă şi „apărătoarele de braţ”.Ceramica prezintă forme, cu motive meandrice şi spiralicice, discutate ca având origine miceniană sau locală.Ritul funerar este ilustrat prin incineraţie şi înhumaţie(dovada o reprezintă necropolele de la Bistriţa şi Pianul de Jos-Alba), iar în privinţa vieţii spirituale, aceste triburi prezintă aceleaşi elemente aflate în legătură cu cultul solar, ca şi la celelalte culturi.Cultura Otomani, dezvoltată în Crişana a avut o evoluţie de lungă durată, considerată din bronzul timpuriu şi până către sfârşitul epocii bronzului.Purtătorii acestei culturi erau agricultori şi crescători de vite, locuind în aşezări de înălţime, întărite cu şanţ şi val de apărare(Cetăţuia de la Otomani) sau din şes, precum şi în unele aşezări rotunde, în formă de movilă.Se remarcă uneltele de piatră, silex, obsidian; iar dintre obiectele de os reţin atenţia psaliile, cu analogii în Ungaria, prin care se atestă folosirea calului.Metalurgia bronzului se reflectă în depozitele de „arme tracice” din nord-vestul Transilvaniei şi din nord-estul Ungariei, constituite din săbii scurte şi cu mânerul plin, topoare de luptă, „apărătoare de braţ”.Ceramica este ilustrată prin forme de vase, decorate cu motive spiralice, cercuri concentrice, caneluri, asociate cu proeminenţe.Viaţa spirituală este înfăţişată prin intermediul sanctuarului de la Sălacea şi prin ritul funerar al inhumaţiei(cel al incineraţiei se regăseşte într-o fază mai târzie).Prin urmare, toate aceste descoperiri referitoare la culturile epocii bronzului mijlociu atestă existenţa unei categorii de luptători în cadrul triburilor, înarmaţi cu arme mai perfecţionate. Totodată, prezenţa obiectelor de podoabă de aur(inele de buclă şi falere) în unele tezaure constituie dovada existenţei unor ateliere specializate în meşteşugul aurului, implicit şi diferenţierea unei aristocraţii tribale.

C) Bronzul târziu(circa 1 300-1 150 î.e.n.):În această perioadă, se constată modificări în economia şi cultura triburilor locale, o ascensiune a metalurgiei bronzului(demonstrată de numeroasele depozite de unelte, arme şi obiecte de podoabă de bronz din Transilvania).Toate aceste schimbări se produc şi în culturile specifice perioadei bronzului târziu.Cultura Noua este răspândită pe un spaţiu mare din centrul Transilvaniei până la Nistru şi din regiunea subcarpatică a Ucrainei până în zona de câmpie din sudul Moldovei.În evoluţia acestei culturi se deosebesc două faze: una de tranziţie de la bronzul mijlociu la cel târziu(Noua I, de la sfârşitul secolului XIV şi prima jumătate a secolului XIII î.e.n.) şi alta din bronzul târziu(Noua II din a doua jumătate a secolului XIII şi secolul XII î.e.n.).Purtătorii acestei culturi sunt reprezentativi pentru procesul de intensificare a producerii de unelte şi arme de os şi corn de cerb, precum şi podoabe de origine răsăriteană.Ei practicau înhumaţia şi mai rar incineraţia, îngropându-şi morţii cu un inventar sărăcăcios, propriu triburilor de crescători de vite.

11

Cultura Coslogeni s-a răspândit în sud-estul României şi parţial în nord-estul Bulgariei.Aceasta a fost identificată de Seb. Morintz ca începând de la sfârşitul bronzului mijlociu şi continuând în bronzul târziu, prezentând asemănări în privinţa ceramicii cu cultura Noua.Ca tehnică,tipurile de unelte de piatră sunt asemănătoare cu cele ale culturii Tei, fapt ce indică contacte cu această cultură.Cultura Suciu de Sus(Suciu) se localizează în nord-vestul României.Acestei culturi îi este caracteristică ceramica cu decor spiralic şi geometric scobit şi încrustat cu alb.Ritul funerar specific este incineraţia în urne cu capac, în necropole tumulare sau plane.Aspecte de cultură din zona meridională a României: Pe teritoriul Munteniei, în apropierea culturii Tei este răspândit aspectul Fundenii Doamnei; iar aspectul Vlădeşti II se regăseşte în nord-estul ariei de răspândire a culturii Verbicioara, precum şi în sud-vestul Olteniei.În concluzie, progresele realizate în domeniul forţelor de producţie au contribuit la accentuarea inegalităţii economice dintre membrii comunităţii, fapt ce a declanşat destrămarea orânduirii comunei primitive.Al doilea subpunct al acestui capitol subliniază elementele specifice primei epoci a Fierului (circa 1 150-mijlocul secolului V î.e.n.) şi anume continuarea procesului de destrămare a orânduirii comunei primitive, dezvoltarea metalurgiei bronzului şi începuturile prelucrării fierului, dezvoltarea pe plan social-economic, cultural, spiritual, precum şi periodizarea primei epoci a fierului.Pot fi urmărite două etape ale acestei perioade: Hallstatt şi Latène.În prima perioadă se continuă dezvoltarea metalurgiei bronzului, urmând ca în cea de-a doua etapă să se înlocuiască cu fierul în spaţiul carpato-dunărean.De asemenea, caracterul războinic al societăţii tribale este reliefat prin numărul mare de arme de bronz şi fier, precum şi prin inventarul mormintelor de luptători din necropolele hallstattiene, îndeosebi de la Balta Verde şi Gogoşu-Mehedinţi, prin care se atestă folosirea carului de luptă şi a calului, chiar şi pentru călărie. Schimbările de climă au orientat viaţa economică a triburilor către păstorit şi agricultură; iar acest fel de viaţă semisedentară se regăseşte şi în aşezările în formă de sălaşe.Istoria acordă o importanţă deosebită acetor două faze ale primei epoci a fierului, datorită faptului că permit descoperirea perioadei de cristalizare a triburilor tracice, precum şi influenţele lor cu elemente de cultură cimeriană, ilirică, scitică şi greacă.

A) Perioada timpurie a Hallstattului sau perioada de tranziţie de la bronz la Hallstatt(secolul XII-mijlocul secolului VIII î.e.n.):

În această perioadă se continuă felul de viaţă predominant păstoresc de la sfârşitul epocii bronzului, caracterizat prin aşezările mici în forme de sălaşe, de tipul movilelor plate de cenuşă (cenuşare, zolniki), aparţinând grupurilor Noua din Moldova, Muntenia şi Transilvania, Fundenii Doamnei din Muntenia, Vlădeşti II, Verbicioara V şi Gîrla Mare din Oltenia.Tot din această vreme datează şi aşezările mari întărite cu şanţuri şi valuri(de exemplu: valul de pământ al aşezării de la Sîntana era susţinut prin stâlpi de palisadă sau schelet de lemn).Se întâlneşte o specie ceramică nouă hallstattiană, neagră lustruită, faţetată şi canelată, de factură est-centrală europeană.Într-un vas negru bitronconic, cu lustru negru la exterior şi roşu la interior s-a găsit depozitul de bronzuri de la Pecica-Arad, cunoscut sub denumirea de urnă villanoviană sau protovillanoviană.Pornindu-se de la acest vas, i s-a atribuit culturii Gava o arie prea mare de răspândire, considerată de majoritatea ca fiind locală.În privinţa ritului funerar, se evidenţiază incineraţia în necropola tumulară de la Lăpuş.În nordul Dobrogei, în aşezarea întărită de la Babadag a fost identificată cultura Babadag, care începe în Hallstatt A2 şi durează până în Hallstattul mijlociu.Unele vase tipice ale acestei culturi, ca de exemplu ceştile cu două torţi supraînălţate şi cu décor din cercuri concentrice şi tangente, cu motive executate cu “torques-ul”,

12

de fapt, cu piese de lut cu crestături s-au identificat şi în aşezarea Troia VII B2.Săpăturile de la Babadag şi Insula Banului, ca şi de la Stoicani-Galaţi, Cozia-Iaşi au permis să se identifice în spaţiul balcano-dunărean populaţia tracică şi cultura sa, din care s-a detaşat un grup ce a ajuns până la Troia în nord-vestul Anatoliei.Necropola hallstattiană de la Stoicani-Galaţi relevă prezenţa unor fibule de caracter iliric.Metalurgia bronzului se dezvoltă şi în a doua fază a Hallstatt-ului timpuriu şi către sfârşitul acestei etape(secolele X-IX î.e.n.), caracterizându-se prin forme mai evoluate ale uneltelor, armelor şi obiectelor de podoabă din seriile Moigrad-Tăuteu. Nu se cunosc în mod sigur depozitele din faza Hallstatt A1 în Moldova, Muntenia şi Oltenia.În ceea ce priveşte Dobrogea, cele două depozite, de la Techirghiol şi Sâmbata Nouă 2 aparţin unui grup local, caracterizat prin piese de origine transilvăneană şi central-europeană, ajunse aici prin intermediul Transilvaniei.Fazei Hallstatt A2 din regiunea extracarpatică a României îi corespunde depozitul de la Rafaila-Vaslui, din inventarul căruia fac parte şi două fibule fragmentare de tip passementerie, caracterizate prin discuri mari spiralice pe portagrafă, precum şi prin altele de mai mici dimensiuni pe arcul fibulei.Din faza următoare, Hallstatt B1 datează depozitul Sâmbata Nouă I din Dobrogea, precum şi alte câteva depozite mai mici din Muntenia, iar din faza Hallstatt B2 sau eventual Hallstatt B2-B3, depozitul de obiecte de bronz şi fier de la Bârlad.Tot în această perioadă, metalurgiei bronzului i s-a adăugat şi o nouă metalurgie a fierului (spre exemplu: obiecte de podoabă de fier din necropola plană de incineraţie de la Bobda-Timiş, un celt de fier din necropola tumulară de la Lăpuş-Maramureş, o sabie de fier cu limbă la mâner dintr-o localitate necunoscută din Banat).Principala cale de difuzare a cunoştinţelor tehnologice referitoare la metalurgia fierului în spaţiul românesc este cea din nord-vestul Balcanilor.O altă cale de răspândire este aceea dinspre răsărit, pusă în legătură cu incursiunile triburilor de călăreţi nomazi şi de seminomazi din nordul Caucazului şi stepele din nordul Mării Negre, triburi cunoscute sub denumirea de cimerieni(ei au preluat cunoştinţe referitoare la metalurgia fierului din metalurgia civilizaţiei hittite).În legătură cu mişcările cimerienilor spre vest şi sud-vest din secolul VIII î.e.n., la care nu este exclus să fi participat şi unii traci, pot fi puse topoarele plate de fier cu aripioare de la sfârşitul secolului VIII î.e.n. din Caucaz, România şi Europa Centrală.

B) Perioada mijlocie a Hallstattului(mijlocul secolului VIII-secolul VI îe.n.):Datorită intensificării metalurgiei fierului, în urma exploatării minereurilor de fier locale, continuă să se dezvolte triburile tracice din spaţiul carpato-dunărean.Aceasta se redă şi prin aşezările în formă de sălaşe mai mici sau mai întinse şi mormintele de înhumaţie cu scheletele întinse ale complexului Basarabi, în aşezările-sălaşe, în câmpurile de urne funerare şi mormintele tumulare cu schelete în poziţie întinsă ale grupului Balta Verde, în necropola cu morminte de înhumaţie de la Cernavoda, precum şi în descoperiri de depozite din Hallstattul mijlociu de pe teritoriul României. Complexul Basarabi este răspândit din Panonia până în R.S.S. Moldovenească şi din Transilvania până în nordul Bulgariei şi Iugoslaviei.Aşezările acestui complex sunt în formă de sălaşe, în care se întâlnesc obiecte din bronz şi fier, resturi ceramice. Ritul funerar este ilustrat prin morminte de incineraţie cu groapă simplă sau în formă de puţ, precum şi prin morminte de înhumaţie în tumuli.Cercetările de la Balta Verde au scos la iveală schelete în poziţie întinsă, aşezate pe o platformă de pietre sau într-o groapă rectangulară umplută cu pământ ori cu pietre.S-au deosebit mormintele luptătorilor de cele ale civililor, tot pe baza acestor morminte, care presupuneau arme(sabia-pumnal cu tăiş şi curbată), unelte(cuţitaşe de fier, cute de gresie), obiecte de podoabă(fibule de bronz sau fier), verigi de picior, precum şi ceramică.Acest număr mare de morminte de luptători descoperit în necropola de la Balta Verde (circa 650-500 î.e.n.) corespunde cu faza de democraţie militară, în care se găsea societatea tracică de la sud şi nord de Dunăre.Astfel, putem presupune că triburile locale tracice au avut o

13

organizare politică şi militară destul de puternică.În perioada mijlocie a Hallstattului a existat, aşadar, o locuire tracică cu influenţe ilirice destul de intense în spaţiul carpato-dunăarean.Sciţii nu sunt încă atestaţi în acest spaţiu , din care motiv perioada respectivă este cunoscută uneori şi sub denumirea de „prescitică”.

C) Perioada târzie a Hallstattului(secolul al VI-lea î.e.n.-mijlocul secolului V î.e.n.):Triburile tracice din zona ponto-dunăreană şi de la nord de Dunăre până în Muntenia au avut legături strânse cu tracii de la sud de Dunăre, puternic influenţaţi de civilizaţia greacă, cunoscând un ritm rapid de dezvoltare.Apoi, un rol important l-au avut grecii, care prin contactul cu populaţia locală din spaţiul ponto-dunărean au contribuit la accelerarea ritmului de dezvoltare a triburilor locale din Dobrogea, sudul Moldovei, Câmpia Muntenie şi Oltenia, grăbind, în acelaşi timp şi procesul de destrămare a relaţiilor de comună primitivă a societăţii traco-getice din aceste regiuni.În Hallstattul târziu din spaţiul carpato-dunărean se deosebesc mai multe grupuri.Unul dintre acestea este complexul cultural Bîrseşti-Ferigile, răspândit în regiunea subcarpatică din Vrancea şi până în Vâlcea.Se caracterizează prin tumuli de dimensiuni medii, ce cuprind morminte de incineraţie cu oasele calcinate depuse direct pe sol(Bîrseşti) sau în groapă ori în urnă cu sau fără capac şi acoperită cu pietre(Ferigile).Din inventarul acestor morminte fac parte vase de lut ars, arme(topoare de luptă cu două tăişuri paralele de tip tracic, pumnale de tip akinakes).Acest complex cultural aparţine populaţiei tracice din zonele respective.Secolul VI î.e.n. aduce în spaţiul carpato-dunărean şi elementele scitice, originare din stepele nord-pontice şi din silvostepa Ucrainei, care au contribuit la dezvoltarea triburilor locale tracice în perioada de sfârşit a Hallstattului şi de început a Latène-ului.Herodot şi alţi autori greci din antichitate au transmis o serie de informaţii despre sciţi, ei, înţelegând prin această denumire nu numai triburile de origine iraniană din teritoriile locuite de sciţi, ci şi pe acelea înrudite, nomade şi agricole din afara Sciţiei propriu-zisă, care prezentau asemănări cu sciţii în privinţa obiceiurilor şi felului de viaţă.Astfel, se explică caracterul eterogen al populaţiilor scitice, precum şi unele confuzii referitoare la unitatea etnică şi culturală a sciţilor.Izvoarele scrise menţionează faptul că sciţii i-au împins pe cimerieni de pe litoralul Mării Negre, presaţi, fiind, la rândul lor, de triburile de masageţi sau issedoni.S-au putut deosebi trei mari grupe culturale de sciţi: sciţii regali(în zona de stepă), sciţii agricultori şi sciţii plugari(în zona de silvo-stepă) şi a treia, în bazinul Cobanului şi pe litoralul de est al Mării de Azov, în regiunile locuite de triburile de sinzi şi meoţi.Sciţii din acest spaţiu în vremea lui Herodot se aflau în stadiul de democraţie militară.În a doua jumătate a secolului IV î.e.n. au apărut clasele sociale în Sciţia, trecându-se la forma de stat sclavagist.“Istoriile” lui Herodot oferă informaţii despre limitele teritoriale ale Sciţiei: se întindea până la Dunărea inferioară, unde se învecina spre sud cu Tracia, din care făcea parte şi Dobrogea, locuită de geţi.În 514 î.e.n. în regiunea de la Dunărea inferioară are loc conflictul dintre sciţi şi perşi, conduşi de Darius.Regele persan,după ce a trecut Bosforul a înaintat pe coastele Mării Negre, îndreptându-se către Sciţia.Această expediţie nu a reuşit, deoarece armatele persane nu au putut urmări pe sciţii care s-au retras în stepele din nordul Mării Negre.Consecinţa imediată a acestei expediţii a fost înglobarea pentru scurtă durată a Dobrogei cu coasta tracică a Peninsulei Balcanice la Imperiul Persan.Agatârşii se încadrează în zona nord-tracică,consideraţi după spusele lui Herodot drept sciţi.Sciţii au contribuit prin intensificarea metalurgiei fierului la dezvoltarea forţelor de producţie la triburile getice din acest spaţiu.Influenţa scitică s-a remarcat în regiunile noastre şi la nivelul artei stilului animalier.Colonizarea greacă pe teritoriul Dobrogei,istoricul coloniilor greceşti,relaţiile cu populaţia autohtonă:

14

În ceea ce priveşte originea şi vechimea acestor colonii, se admite că ionienii au înfiinţat Histria către mijlocul secolului VII-VI î.e.n. , apoi Tomis în cursul secolului VI î.e.n.,iar dorienii au întemeiat Callatis în apropierea anului 500 î.e.n..Em. Condurachi a deosebit patru etape în evoluţia coloniilor greceşti de pe ţărmul de nord şi vest al Mării Negre.Pe baza informaţiilor textelor,inscripţiilor şi ale datelor arheologice s-a concluzionat către sârşitul secolului V î.e.n. că populaţia oraşelor pontice se compunea din cetăţeni de origine greacă cu drepturi politice sau fără drepturi, din mixhellenes fără drepturi politice proveniţi din căsătoriile mixte greco-scitice sau greco-tracice,precum şi dintr-o pătură săracă formată din mici meseriaşi şi negustori, pescari şi salahori, sclavi şi meteci străini toleraţi.S-a trecut de la regimul oligarhic la cel democrat sclavagist care concordă şi cu apariţia monedelor pontice.Instaurarea acestui regim a dus la creşterea importanţei politice a Adunării Poporului(Ecclesia), care putea lua hotărâri în orice domeniu;a sfatului sau senatului cetăţii (Bule), care discuta proiectele de legi ce urmau să fie supuse spre aprobare Adunării Poporului.De administraţia generală se ocupau arhonţii, iar cetăţenii erau împărţiţi în triburi.Contactul grecilor cu localnicii poate fi urmărit pe cale arheologică.De exemplu, se cunosc resturi de vase greceşti din secolele IV-II î.e.n. de provenienţă attică şi tasiană de la Poiana-Tecuci.Bucur Mitrea a studiat monedele histriene (drahme,după sistemul fenician) răspândite spre nord şi nord-est, în sudul şi centrul Moldovei, în zona nord-pontică, până spre vest în Muntenia.În vremea lui Filip al II-lea s-a răspândit în Dobrogea şi Moldova moneda macedoneană,găsită în număr redus şi pe teritoriile Munteniei şi Transilvaniei.Ultimul subcapitol aduce în discuţie a doua epocă a fierului(mijlocul secolului V î.e.n.-100 e.n.), caracterizată printr-o dezvoltare social-economică ce destramă definitiv orânduirea comunei primitive.Triburile geto-getice aparţin grupului nord-tracic,însă nu se cunoaşte încă cu exactitudine semnificaţia acestor două nume.Nu există multe indicii despre limba acestor triburi, în afară de câteva microinscripţii de pe ceramică din care cea mai mare de la Grădiştea-Muncelului are doar trei cuvinte.Se evidenţiază trei perioade în dezvoltarea generală a culturii geto-dacilor din Latène de pe teritoriul ţării noastre.

A) Perioada timpurie a culturii geto-dacice (mijlocul secolului V î.e.n.-începutul secolului III î.e.n.):

Această periodă prevede formarea culturii geto-dacice,dar şi influenţele sud-tracice şi greceşti.Astfel,influenţa greacă transmisă indirect prin filieră sud-tracică a ajutat la constituirea culturii materiale din a doua epocă a fierului.Contactul dintre daco-geţi şi greci a dus la dezvoltarea uneltelor de producţie ale societăţii locale din nordul Dunării.Descoperirile de ceramică de la Grojdibod, Orlea, Zimnicea dovedesc rolul important al factorului sud-tracic în definitivarea procesului de cristalizare a culturii daco-getice din Latène.Legăturile cu tracii sud-balcanici au permis localnicilor din zona dunăreană să deprindă tehnica superioară a ceramicii lucrată la roată introdusă aici din secolul V î.e.n..Din regiunea extracarpatică provin tezaurul de obiecte de aur de la Băiceni-Iaşi din jur de 400 î.e.n.(constituit dintr-un coif, aplice şi plăci decorative cu reprezentări zoomorfe,butoni şi brăţări cu capete de animale la extremităţi), coiful de aur de la Poiana Coţofeneşti de la începutul secolului IV î.e.n. şi “tezaurul de la Craiova”(probabil mormânt al unuui aristocrat din secolul IV î.e.n.).Aşezările de la Zimnicea şi Poiana, concentrări oppidane incipiente cu resturi de locuire autohtonă şi de influenţă greacă din secolul IV î.e.n., precum şi necropola de incineraţie de la Zimnicea dovedesc dezvoltarea triburilor locale.

B) Perioada mijlocie a culturii geto-dacice(secolele III-II î.e.n.):

15

Scăderea relaţiilor cu lumea greacă în urma intervenţiei la Dunărea de Jos a regatului Macedonean şi apoi a factorului roman, precum şi al legăturilor cu statul elenistic al Traciei, cultura geto-dacică a cunoscut influenţele elenistice.Acestea au fost exercitate prin importul de produse elenistice,răspândite până în Transilvania, precum şi unele imitaţii locale ale ceramicii elenistice (amfore, boluri de liene, vase mari de provizie) şi unele construcţii de tip elenistic (spre exemplu locuinţa mare şi acoperită cu ţigle de factură greacă a unui şef de trib din aşezarea geto-dacică de la Popeşti pe Argeş).Totodată, această cultură geto-dacică a intrat în contact şi cu factorul celtic de origine vest-europeană, a cărui influenţă s-a manifestat în regiunile carpato-dunărene din a doua jumătate a secolului IV î.e.n..Celţii au invadat pentru prima dată Transilvania dinspre Panonia, fapt demonstrat de numeroasele descoperiri de morminte celtice de incineraţie(circa 40-50) din Transilvania.La Ciumeşti s-a descoperit un mormânt în care se aflau un coif de fier cu un vulture de bronz la partea lui superioară,o platoşă de zale şi cânemide de bronz.De la Luncani provine o figurină de bronz reprezentând un mistreţ.Se cunosc, datorită descoperirilor, triburile celtice stabilite în preajma Daciei: scordiscii din nordul Serbiei, menţionaţi de Arianus; boii şi eraviscii în Ungaria şi tauriscii în Slovacia, cotinii în Moravia, anarţii în nord-vestul Daciei şi britolagii(britogallii sau brigolaţii) în Bugeac.În cursul secolelor II şi I îe.n. se constată în estul teritoriului geto-dacic elemente de cultură de origine germanică care pot fi atribuite bastarnilor,atestaţi în această vreme de izvoarele scrise.Bastarnii nu au influenţat dezvoltarea acestei culturi, cu toate că i-a dominat pe purtătorii acesteia sub aspect politic, militar şi economic.Începând cu secolul II î.e.n. şi până în secolul I e.n., progresul culturii locale geto-dacice s-a datorat influenţei factorului roman.Stadiul de dezvoltare economică şi socială a triburilor geto-dacice până în secolul I î.e.n.Aşezările geto-dacice.Moneda geto-dacică: Această perioadă este benefică dezvoltării uneltelor de fier a vieţii economice(ascensiunea agriculturii, a creşterii vitelor şi meşteşugurilor), a forţelor de producţie şi a separării meşteşugurilor locale de agricultură şi păstorit.Se accentuează diferenţierile sociale între bogaţi şi săraci, descoperirile arheologice fiind o dovadă, în acest sens: aşezările de la Zimnicea şi Popeşti din Câmpia Dunării şi Poiana din sudul Moldovei.În aşezarea de la Popeşti s-au folosit, după modelul elenistic ţigle de lut de factură locală, celelalte locuinţe fiind de caracter rural construite din lemn şi lut la suprafaţa solului.Semnele alfabetiforme de imitaţie,zgâriate pe unele fragmente ceramic, ca şi ştampilele anepigrafe de pe amforele de execuţie locală de la Popeşti concluzionează faptul că poulaţia geto-dacică din regiunea extracarpatică a României nu cunoştea scrierea.În privinţa ritului funerar, se trece de la înhumaţie la incineraţie(de exemplu: mormintele de incineraţie în tumuli de la sfârşitul secolului IV î.e.n. de la Zimnicea de pe locul Câmpul Morţilor).În a doua jumătate a secolului IV î.e.n. apare primul tip de monedă locală în Dobrogea, purtând numele regelui Moskon pus în legătură cu o uniune de triburi getice din nordul Dobrogei şi fiind în relaţii economice şi politice cu colonia greacă Histria.Pe avers este reprezentat un cap de bărbat tânăr, iar pe revers un călăreţ cu barbă şi legenda în limba greacă cu numele regelui Moskon.În intervalul 300-100 î.e.n. apar în zona carpato-dunăreană monede dacice de argint.În secolul I î.e.n., aceste formaţiuni sociale vor folosi moneda romană (denarul republican).Istoria politică a geto-dacilor(din a doua jumătate a secolului IV î.e.n. până în secolul I î.e.n.).Democraţia militară.Uniunile de triburi getice.Lupta acestora cu sciţii(Ateas) şi cu macedoneenii(Alexandru,Zopyrion şi Lysimach):În această perioadă are loc scăderea democratismului gentilic şi transformarea într-un democratism militar, la care se adaugă starea de război cu scop de jaf, dar şi de apărare, precum

16

şi îmbogăţirea prin războaiele de pradă.Aceste condiţii contribuie la dezvoltarea practicii de constituire a unor uniuni de triburi, precum şi intensificarea luării de prizonieri din războaie şi incursiuni militare.Istoricul roman Iustinus din secolul II e.n. informează asupra rezistenţei opusă de geţii “istriani” sub conducerea unui Histrianorum rex, cu prilejul înaintării la sudul Dunării inferioare a regelui scit Ateas, a cărui prezenţă în Dobrogea este atestată şi prin descoperiri monetare.Istoricul grec Arrianus din secolul IIe.n. ne furnizează informaţii despre uniunea de triburi de la nord de Dunăre, cu prilejul descrierii atacului fulgerător al lui Alexandru asupra geţilor din câmpia dunăreană din anul 335 î.e.n..Din descrierea acestei expediţii rezultă informaţii referitoare la traiul, organizaţia şi cultura materială a geto-dacilor, acordând o importanţă mare agriculturii.În 326 î.e.n., geto-dacii se află din nou în situaţia de a se apăra faţă de oştile generalului Zopyrion, guvernatorul Traciei.Scriitorii greci oferă informaţii şi despre uniunea de triburi daco-getică aflată sub conducerea lui Dromichaites.Aceasta se dovedeşte puternică sub conducerea sa în timpul luptelor dintre anii 300 şi 292 î.e.n. cu Lysimach.În timpul primei lupte a căzut prizonier Agathocles,fiul lui Lysimach; iar după eliberarea lui cu prilejul celei de-a doua lupte Lysimach a fost înfrânt şi deportat împreună cu familia sa la Helis.Prin înfrângerea acestuia, după cum arată şi Diodor din Sicilia, uniunea de triburi getice de la Dunăre s-a întărit, impunându-şi autoritatea prin pacea încheiată cu Lysimach faţă de statul elenistic al tracilor.Ştirile epigrafice privitoare la bazileii Zalmodegikos şi Rhemaxos au continuat să arate caracterul de fortificare, consolidare al uniunilor de triburi geto-dacice în secolele III şi II î.e.n..

C) Perioada târzie de maximă dezvoltare a culturii geto-dacice , corespunzătoare, în general, epocii Burebista-Decebal(secolul I î.e.n. –secolul I î.e.n.):

În această perioadă, cultura geto-dacică atinge maximum de dezvoltare.Se evidenţiază dezvoltarea metalurgiei fierului(varietatea uneltelor de fier).Sporeşte numărul uneltelor agricole(fiare de plug, coase, seceri, săpăligi), uneltelor meşteşugăreşti pentru prelucrarea fierului(ciocane, cleşti, nicovale) şi a lemnului(topoare, securi, cuţitoaie), precum şi ustensilelor de uz gospodăresc(cuţite, foarfeci, frigări), pentru prelucratul pieilor(sule şi ace),a pietrei şi pescuit(cârlige de undiţă).În privinţa ceramicii, o dezvoltare semnificativă a cunoscut-o folosirea pe scară largă a roţii olarului.Aşezări, locuinţe:Se disting următoarele categorii de aşezări: întărite, de caracter militar şi aşezări civile, subîmpărţite în aşezări mari şi intens locuite, corespunzătoare davae-lor dacice şi aşezări obişnuite, dintre care unele de tip pastoral.În categoria aşezărilor întărite sunt incluse cetăţile dacice din munţii Orăştiei(Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Grădiştea Muncelului).Adâncirea diferenţierilor de avere şi sociale în secolul I î.e.n.-secolul I e.n..Apariţia unei noi formaţiuni social-politice:statul.Localizarea nucleului statului lui Burebista şi reşedinţa acestuia:În această vreme, datorită dezvoltării forţelor de producţie, a folosirii fierului se produce a doua mare diviziune socială a muncii şi anume separarea meşteşugarilor de agricultori, ce a avut drept efect aprofundarea diferenţierilor de avere şi sociale, ascuţirea contradicţiilor şi drept consecinţă, apariţia unei noi forme social-politice, aceea a statului.Societatea dacică a fost împărţită în două categorii sociale de oameni liberi, aristocraţii şi cei de rând.Pe lângă rege, în afară de preoţime şi conducători militari au existat şi unii dregători civili, după modelele statelor elenistice, cu care Burebista a fost în legătură.Atât cuceririle realizate de Burebista la Dunărea Mijlocie, la limanul Bugului şi la sud de Dunăre, cât şi factorul religios(Strabon menţionează ajutorul marelui preot Deceneu acordat lui Burebista în ceea ce priveşte organizarea şi consolidarea puterii centrale) au permis apariţia şi formarea statului.Deci, în vremea lui Burebista se poate admite că datorită

17

condiţiilor interne şi externe favorabile a putut apărea în urma destrămării relaţiilor de comună primitivă o formă de organizare social-politică superioară, corespunzătoare statului sau, după unii, regatului.În legătură cu problema reşedinţei lui Burebista nu s-a putut ajunge la un consens general, unii, negând existenţa unei asemenea reşedinţe sau admiţând mai multe cetăţi de scaun.Statul dac sub Burebista.Politica internă şi externă a regelui dac:Numele Burebista este constituit din două elemente: „bure” şi „bista”, fiind interpretat, ca având sensul de” primul dintre bărbaţi” sau „cel strălucit ”,” cel puternic” şi “cel nobil”.Inscripţia lui Acornion din Dionysopolis din 48 î.e.n. prezintă evenimente din timpul lui Burebista.Strabon îl prezintă în lucrarea sa, “Geografia”: “În câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine.”,arătând capacitatea de bun strateg a acestuia.Pe plan intern, principala realizare a lui Burebista a fost unificarea prin luptă a triburilor geto-dacice, a căror conducători nu au acceptat uşor supunerea. Odată realizată unificarea teritorială şi consolidarea ei(“getul Burebista a înălţat poporul dac atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci”-Strabon), Burebista s-a ocupat de politica externă, lărgind hotarele statului dac din Slovacia până în nord-vestul Mării Negre şi din Carpaţii nordici până în munţii Balcani.Geto-dacii, de sub conducerea lui Burebista(62/61 sau 82-44 î.e.n.), au ocupat prin lupte sau în mod paşnic toate oraşele greceşti ş teritoriile lor între anii 55-48 î.e.n..Statul dac după Burebista:Strabon ne informează de o împărţire a statului lui Burebista, după moartea sa, în patru şi apoi în cinci părţi.Iordanes menţionează mai multe căpetenii dacice: Deceneu; Comosicus; Coryllus; Dorpaneus, identificat cu Diurpaneus şi cu Duras.Datorită incursiunilor dacilor la sud de Dunăre, romanii au întreprins mai multe expediţii de represalii împotriva acestora.Cum pericolul roman devenea iminent,daco-geţii, sub conducerea lui Decebal s-au unit din nou într-un stat.Ridicarea statului dac sub Decebal:Decebal a fost caracterizat de Dio Cassius ca fiind “foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să întindă curse şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere”.Teritoriul statului condus de Decebal, corespunzător se pare, ca întindere cu al României de astăzi, a avut ca centru regiunea munţilor Orăştiei.Luptele dintre daci şi romani în timpul lui Domiţian.Războaiele purtate de Traian împotriva Daciei.Cauzele acestor războaie:Politica de expansiune romană la Dunărea de Jos, în vremea lui Domiţian, din motive economice şi politice a contribuit la continuarea incursiunilor daco-getice la sud de fluviu, incursiuni, ce reprezentau o formă de apărare împotriva romanilor.Domiţian a împărţit în anul 86 Moesia în 2 părţi: Moesia Superior şi Moesia Inferior.În 86, Domiţian a organizat o expediţie de pedepsire a dacilor, condusă de generalul Cornelius Fuscus.Decebal a ieşit învingător, fapt ce l-a determinat pe Domiţian să organizeze o nouă expediţie în primăvara anului 88 e.n..În 89 s-a încheiat o pace, prin care Decebal a devenit rege clientelar al romanilor.Izvoarele istorice privitoare la războaiele purtate de Traian împotriva Daciei sunt puţine.Nu s-au păstrat comentariile “Dacica” ale lui Traian; în schimb dispunem de un izvor preţios, din categoria monumentelor şi anume Columna lui Traian de la Roma.Un alt monument este acela de la Adamclisi, ridicat alături de oraşul Tropaeum Traiani.La acestea se adaugă descoperirile arheologice.Cauzele acestor războaie au fost de ordin economic(speranţa de a se redresa cu aurul Transilvaniei finanţele Imperiului Roman) şi politico-militare.Primul război dintre daci şi romani(101-102).Al doilea război dintre daci şi romani(105-106):

18

La 25 martie 101, Traian părăseşte Roma şi alături de o armată de 50 000 oameni, trece Dunărea, pe un pod dublu de vase, la Viminacium, de unde se îndreaptă apoi către Tibiscum, unde se întâlneşte cu o altă armată, ce ar fi pătruns pe la Dierna(Orşova).După această joncţiune, cele două armate romane se îndreaptă spre centrul dacilor, unde se confruntă la Tapae(poate Porţile de Fier ale Transilvaniei).La finalul luptei, conform informaţiilor de la Dio Cassius, Traian este aclamat “imperator” de ostaşii săi.În urma confruntărilor cu romanii, dacii, slăbiţi din punct de vedere militar, au cerut pace, pe care împăratul Traian a acceptat-o la sfârşitul verii sau începutul toamnei 102, fiind avantajoasă romanilor(dacii erau obligaţi să renunţe la măsuri de apărare şi la o politică extermă proprie).În perioada cuprinsă între această pace şi începutul celui de-al doilea război, Decebal reface cetăţile distruse de război(Costeşti) sau demantelate(Piatra Roşie şi chiar Grădiştea Muncelului).În vara anului 105 e.n., împăratul Traian a pornit spre Moesia Superior, urmărind începerea unui alt război împotriva dacilor.Decebal a organizat un complot nereuşit cu dezertori ca să îl omoare pe Traian şi a atacat unele castre din Banat şi Oltenia.Armatele romane au trecut Dunărea la Drobeta, peste podul lui Apollodor din Damasc şi s-au îndreptat spre Sarmizegetusa.Reconstituirea luptelor date este vagă, deoarece Dio Cassius a insistat mai mult, în prezentarea războiului, pe complotul pus la cale de Decebal decât pe descrierea conflictului propriu-zis.Cert este că în Munţii Orăştiei s-au dat lupte grele în care dacii nu au putut rezista.Decebal, împreună cu câţiva oşteni credincioşi, a fugit spre est pentru a organiza o nouă rezistenţă, însă, urmărit de cavaleria romană a fost ajuns dn urmă, fapt ce l-a determinat, ca la rădăcina unui stejar, să-şi taie beregata.Capul şi mâna stângă i-au fost desprinse de trup şi aduse ca trofeu lui Traian.Victoria romanilor asupra dacilor a fost consemnată prin ridicarea Columnei de la Roma.Dacia învinsă devine la 11 august 106 provincie romană, cum rezultă dintr-o diplomă militară, descoperită la Porolissum.Viaţa spirituală.Religia.Ritul de înmormântare.Cunoştinţele ştiinţifice.Scrierea.Arta:Religia daco-geţilor a avut un rol important în unificarea triburilor.Este o religie politeistă; în fruntea Panteonului, plasându-se divinitatea supremă Zamolxis(zeu al pământului).Alături de el, au fost adorate şi alte divinităţi, precum Gebeleizis(zeu al tunetului şi al fulgerului), Ares(zeul războiului), Bendis( zeiţa vetrei şi focului).La geto-daci este semnificativă credinţa în nemurirea sufletului şi se practică sacrificiul uman, adus în cinstea zeului.Ritul de înmormântare predominant a fost acela al incineraţiei în cimitire plane(Histria, Moigrad, Oradea) sau tumulare (Poiana, Popeşti) din afara aşezărilor.Arderea s-a făcut în altă parte, resturile incinerate,cenuşă şi ofrandele fiind depuse direct în groapă sau în urnă.Practicile rituale au presupus, pe baza descoperirilor făcute, banchete şi dansuri funebre, sacrificii umane.Ritul înhumaţiei este întâlnit rar.Platon, Strabon şi Iordanes ne-au transmis informaţii privitoare la cunoştinţele deţinute de o parte din preoţime şi aristocraţie, în astronomie(sunt atestate şi arheologic prin sistemul calendaristic), medicină populară.Informaţiile lui Dio Cassius privitoare la scrierea cu litere latine sunt confirmate prin inscripţia “Decebalus per Scorilo” de pe vasul mare fragmentar de cult de la Grădişea Muncelului.În privinţa artei se remarcă arhitectura civilă(clădiri din lemn, pe fundaţii de piatră, ornamentarea pereţilor şi podelelor), arhitectura militară(tehnica de construcţie a fortificaţiilor) şi arhitectura religioasă(resturi păstrate ale sanctuarelor distruse de romani).Încă din secolul II î.e.n. se remarcă arta argintului, ilustrată prin tezaure(de la Sincrăieni, cu vase- pocale, frumos decorate cu motive vegetale;tezaurele de la Sărăcsău) şi obiecte izolate de argint. Legătura cu arta o are şi ceramica cu motive geometrice, vegetale şi zoomorfe.În concluzie, arta geto-dacilor îşi relevă originalitatea, iar apoi prin ocuparea Daciei de către romani îşi schimbă cursul evoluţiei,fără să dispară cu totul, atât în teritoriile supuse romanilor(provinciile Dacia şi Moesia Inferior),cât şi în afara lor, în acelea, locuite de carpi şi dacii liberi.

19