Migrant in Romania nr 13

Migrant în România - nr. 13, 2012 1

Oficiul Român pentru Imigrari

Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale

Proiect finanţatde Uniunea Europeană

Ministerul Administraţiei şi Internelor UnIUnEA EUROPEAnă

MigrantRomâniaînwww. migrant.ro

nr. 13 / 2012

Încetăţenirea în Româniapagina 24

Mazen Rifai - Reîntoarcerea la tărâmurile adevărului

pagina 10

Migranţii în comunicatele de presă ale instituţiilor publice

pagina 20

Migrant în România - nr. 13, 20122

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

sau la Punctul Naţional de Contact pentru Resortisanţii

Ţărilor Terţe, Str. Povernei nr. 28-30, et. 1, ap. 3,

Sector 1, Bucureşti

Revista Migrant în România este editată de

Institutul Intercultural Timișoara (coordonator) în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice – Constanţa şi Asociaţia ADIS – Bucureşti

Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 TimişoaraTel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942E-mail: [email protected] Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „România

interculturală“. Contract nr. ref.: IF/10.01-04.01,

finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General

„Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“,

gestionat în România de Oficiul Român pentru Imigrări.

Comitetul de redacţie:Daniela Cervinschi, Oana Bajka, Romina Matei, Oana Neştian, Mbela Nzuzi, Călin Rus. Grafica: Codruţ Radu Contact: [email protected]

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate. Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“. Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro


Politicile, recomandările, comunicările şi alte documente dezvoltate la nivel european au rolul de a stabili o strategie comună de dezvoltare europeană şi ar trebui să asigure bunăstarea tuturor cetăţenilor europeni şi a persoanelor care locuiesc în Europa.

De cele mai multe ori, însă, conţinutul documentelor europene este foarte tehnic şi greu de descifrat de către cetăţeanul de rând. Şi mai problematic este faptul că foarte multe dintre documentele produse de instituţiile europene şi instituţiile Statelor Membre pornesc de la premise care nu au în centru omul. În general ele sunt centrate pe instituţii în sine, pe aspecte financiare, pe proceduri etc. Atunci când se vorbeşte despre migraţie, întâlnim în foarte multe documente oficiale aspecte legate de potenţialul migraţiei, de piaţa muncii, de remitenţe, de state din Uniunea Europeană şi din afara Uniunii Europene, de competitivitate, de Nord şi Sud... însă foarte rar se pune în centru migrantul, omul, nevoile acestuia.

Pentru mulţi oameni oportunitatea migraţiei internaţionale este soluţia cheie în asigurarea bunăstării. Majoritatea Statelor Membre ale UE sunt în acelaşi timp ţări de emigraţie şi de imigraţie. Mobilitatea continuă este o realitate care nu mai poate fi negată sau considerată un fenomen izolat. De aceea este necesar ca Statele Membre să dezvolte o strategie de recunoaştere şi de protecţie a capitalului social, uman, financiar şi cultural al migranţilor. Introducerea unei abordări explicite centrate pe migrant ar ajuta la îmbunătăţirea dimensiunii umane şi sociale a politicilor de migraţie şi

dezvoltare şi astfel beneficiile mobilităţii vor creşte.

Este din ce în ce mai necesară promovarea unei abordări globale, în care să existe o corelare între politicile de dezvoltare la nivel european şi politicile privind migraţia, inclusiv consecinţele acestor politici la nivel social, economic şi de mediu.

În noiembrie 2011 Comisia Europeană a lansat o Comunicare privind abordarea globală în materie de migraţie şi mobilitate. Migraţia se află în momentul de faţă pe lista de priorităţi a agendei politice a Uniunii Europene. Primăvara arabă şi evenimentele din sudul Mediteranei din 2011 au scos din nou în evidenţă necesitatea unei politici coerente şi cuprinzătoare a UE în domeniul migraţiei.

Priorităţile tematice ale abordării globale în materie de migraţie şi mobilitate acoperă următoarele domenii: migraţia şi mobilitatea legală, migraţia ilegală şi traficul de persoane, protecţia internaţională şi politicile de azil, precum şi creşterea impactului migraţiei şi mobilităţii asupra dezvoltării.

Chestiuni legate de migraţie se regăsesc, implicit sau explicit, în diferite politici sectoriale din domeniile justiţiei, administraţiei şi internelor, economic sau social. Guvernele statelor iau în considerare aspecte legate de emigraţie şi imigraţie atunci când realizează planificarea pentru dezvoltare economică.

Multe state aflate în curs de dezvoltare nu au politici strategice în vigoare. Cu toate acestea, statele au

nevoie de imigraţie şi emigraţie pentru dezvoltarea economică. Lipsa unui cadru de politici comprehensive pentru migraţie, mobilitate şi dezvoltare poate determina implementarea de reguli arbitrare şi un nivel scăzut de protecţie a migranţilor.

Mai sunt încă mulţi paşi de făcut până când statele vor conştientiza pe deplin sinergiile şi interdependenţa care există sau care ar trebui să existe între migraţie şi politicile publice din alte domenii. Pentru a adresa în mod eficient această provocare, adoptarea unei abordări centrate pe migrant este un pas important înainte, spre înţelegerea pe deplin a potenţialului migraţiei, respectarea drepturilor omului pentru toţi şi asigurarea bunăstării tuturor membrilor societăţii.

Politici corelate care au în centru omul

editorial

Oana NeștianInstitutul Intercultural Timișoara


interviu

Erik Oord este directorul unei companii suedeze de

distribuţie recunoscută pentru proiectele sale sociale implementate

prin Fundaţia olandeză Charis, dar şi pentru

deschiderea faţă de forţa de muncă din

ţările non-UE.

De cât timp sunteţi în România şi de ce aţi ales să vă stabiliţi aici?

Am venit pentru prima dată în anul 1992. Sunt de 20 de ani aici. Când am venit, România nu îmi era total necunoscută, pentru că tatăl meu în acea perioadă avea o afacere în această parte a Europei. România era în acea perioadă o piaţă bună pentru noi investiţii, o piaţă tânără, în tranziţie. Tot în acele vremuri lipseau oameni calificaţi în anumite domenii, cum ar fi agricultura. Eu având studii în domeniu, m-am gândit că mi-ar prinde bine o aventură în această ţară, şi pot spune că am venit aici pentru că mi-am dorit tot timpul să cunosc oameni noi şi locuri interesante. Nu am locuit doar la Cluj, o perioadă am locuit la Braşov, Iaşi şi Bucureşti, dar Clujul îmi place foarte mult.

Cum aţi reuşit să vă acomodaţi? Ce vă place la oraşul Cluj-Napoca? Care sunt primele trei cuvinte ce vă vin în minte când vă gândiţi la Cluj?

Nu mi-a fost greu deloc să mă acomodez, pentru că la Cluj există o comunitate de olandezi puternică, sunt în jur de 70-60 de olandezi aici. Clujul este într-adevăr un oraş al amestecului cultural din estul şi vestul Europei, am observat mentalităţi diferite şi o istorie bogată. Dacă ar fi să caracterizez Clujul în trei cuvinte, cred că cele mai potrivite ar fi: modern, academic şi dinamic.

Îmi puteţi povesti o întâmplare interesantă care a implicat relaţia dvs. cu prietenii români, clujeni?

Pot să îţi povestesc foarte multe întâmplări amuzante, nu aş putea să aleg una acum, dar în privinţa diferenţelor

culturale, dacă îmi este permis să fac o comparaţie între Olanda şi România, în particular cu comunitatea clujeană, pot spune că aceasta este destul de închisă. Dacă nu faci parte de la început din ea, eşti acceptat foarte greu. Probabil ceea ce voi spune acum este specific naturii umane în general, dar am observat că este natural să se întâmple acest lucru aici, adică dacă ai un anumit statut economic, atunci toţi vor să îţi fie prieteni, cu alte cuvinte, „dacă câştigi ai prieteni, dacă pierzi nu-i mai ai”.

Eu trăiesc într-o curte cu doi bătrânei simpatici cărora le place să lucreze puţinul pământ pe care îl au în gospodărie. De multe ori stau pe terasă şi-i privesc cum muncesc, e interesant că folosesc un instrument care de mult nu mai e folosit în Olanda pentru munca pământului. Am observat oarecum că aceşti bătrânei se complac în rutinele lor, fără să-şi dorească să se dezvolte. O altă istorioară interesantă ce îmi vine în minte acum este legată de utilizarea numelor în România. Din câte am înţeles, într-un context oficial oamenii se adresează cu numele şi prenumele. Pe cărţile de vizită şi pe acte oficiale este la fel. Numele primului meu şofer era Mihai Dragoş. Când l-am angajat, am văzut că

numele pe buletinul lui era Dragoş Mihai, şi drept urmare am crezut că Dragoş este prenumele şi i-am zis Dragoş, nu Mihai cum ar fi trebuit. Doi ani mai târziu, la nunta lui, toţi prietenii îi spuneau Mihai, şi mi-am dat seama atunci de greşeala mea. În Olanda este ofensator să te adresezi cuiva cu numele de familie şi m-am simţit prost, pentru că eu i-am spus Dragoş în loc de Mihai timp de doi ani de zile.

În România există aproximativ 70.000 de imigranţi din ţări non-UE. Majoritatea imigranţilor sunt studenţi, iar o altă parte vin pentru muncă sau reunificare familială. Deşi permisul de rezidenţă le dă drepturi ca şi cetăţenilor români, când vine vorba de angajare imigranţii s-au lovit de reticenţa angajatorilor care ori nu ştiau, ori nu doreau pur şi simplu să angajeze străini. Ce părere aveţi despre această situaţie?

Din păcate foarte mulţi români emigrează în alte ţări din Europa de vest pentru muncă, iar populaţia este

Erik Oord Managing director BUFAB Romania SRLErik Oord

„Dacă un om este calificat şi potrivit pentru postul de care compania are nevoie, nu contează dacă e musulman sau român, el va fi angajat, chiar dacă compania trebuie să facă un pic mai mult efort”

Mohamed, angajat din Egipt


una îmbătrânită. Trebuie să acceptăm că în România există o lipsă de forţă de muncă calificată în anumite domenii şi eu sunt ferm convins că odată cu intrarea României în spaţiul Schengen, România va liberaliza legislaţia muncii în anumite domenii pentru angajarea imigranţilor non-comunitari. România are nevoie de forţă de muncă calificată. Compania pe care o reprezint are 20 de angajaţi, doi dintre aceştia sunt din alte ţări ale UE şi un angajat este din Egipt, Mohamed. Consider că dacă un om este calificat atunci va fi angajat, nu contează ţara din care vine sau cât de greu este procesul de angajare, în plus muncitorii care vin din ţări non-UE au mai puţine pretenţii decât românii. Atunci când l-am angajat pe Mohamed unii dintre angajaţii mai vechi mă întrebau: ce îţi trebuie ţie un musulman?, dar uite că nu m-am înşelat în privinţa lui. A fost selectat din 10 persoane care au venit la interviu pentru că e calificat şi pentru că are o personalitate deschisă şi calmă şi a impresionat echipa prin munca şi devotamentul său. Pe viitor, dacă vom mai avea nevoie de forţă de muncă vom angaja, fireşte dacă îndeplinesc criteriile, şi imigranţi non-comunitari, pentru că după cum v-am spus pentru noi nu contează ţara din care vii, ci calitatea personalităţii şi muncii individului respectiv.

În Olanda facilităţile pentru imigranţii non-UE sunt foarte de bune. Există tot felul de cursuri de integrare, cursuri de limba olandeză asigurate de către stat şi alte facilităţi.

Vă rog să adresaţi un mesaj angajatorilor români cu privire la imigranţii non-comunitari. Ce sfaturi le-aţi da?

Vine un moment în care nu avem de ales, dacă nu există forţă de muncă calificată în ţara ta, nu poţi decât să apelezi la forţa de muncă străină, mai ieftină şi mai de calitate. Atât pe angajatori cât şi pe imigranţi îi sfătuiesc să se adapteze întotdeauna situaţiei şi să nu aştepte niciodată ca situaţia să se adapteze nevoilor lor.

Ca imigrant trebuie să fii precum un cameleon, să te amesteci în mulţime fără ca mulţimea să observe, în acest fel oamenii nici nu vor realiza că te-ai mutat în ţara lor, astfel nu te vor exclude. Cu alte cuvinte „dacă eşti la Roma, comportă-te precum romanii”.

Cred că, de fapt, mulţi imigranţi nu au probleme în privinţa adaptării, ci mai degrabă în privinţa renunţării la identitate şi valorile tradiţionale, ceea ce îi face opusul unui cameleon.

Mi-aţi spus că aveţi câteva proiecte pentru comunitatea de romi de la Cluj? În ce constau aceste proiecte?

Da, compania noastră sprijină comunităţile de romi prin Fundaţia Charis. A fost creată o întreprindere socială, adică o companie care oferă loc de muncă oamenilor ce provin din medii vulnerabile şi persoanelor cu dizabilităţi. Această companie are 10 angajaţi până acum şi este în creştere. A fost creată, de asemenea, o şcoală pentru copii romi, Casa Speranţei.

Deşi Clujul este un oraş multicultural, oamenii sunt reticenţi faţă de persoanele care au valori diferite sau care arată altfel decât ei.

Angajatorii şi imigranţii non-comunitari

Interviu realizat de Daniela CervinschiLADO Cluj

Aţi observat acest lucru?

Românul este mândru (de fapt, această tendinţă se observă în Europa de est), nu este deschis spre alte idei şi culturi, se supără repede şi nu acceptă critica. Eu mă refer aici şi la relaţia cu furnizorii mei români, cu clienţii. Este foarte greu de ajuns la compromisuri, mi-a fost foarte greu să negociez cu ei. În Olanda cred că oamenii sunt mult mai deschişi faţă de necunoscut. Există un proverb olandez care s-ar potrivi în acest context: „ce nu ştie ţăranul, nu mănâncă”. În schimb clujenii sunt oameni de cuvânt.

Eu zic că România se va schimba în următorii ani foarte mult. Fostele ţări comuniste sunt viitorul Europei, pentru că acestea pot oferi pieţe noi în continuă dezvoltare, care nu sunt suprasaturate, cum sunt cele din vest. Ca să mai glumesc puţin... prietenii mă întreabă dacă nu am un loc şi pentru ei aici.


analiză

nu se pot integra datorită culturii şi rasei diferite la imigranți care, datorită caracteristicilor fenotipice similare Vestului, ajung să se integreze cu succes.

Forțați de lipsa locurilor de muncă şi veniturile mici din țările de origine, imigranții proveniți din Estul Europei nu au ca scop decât o integrare economică rapidă în țara de destinație.Remitențele fac parte din această nouă migrație prin volumul şi scopul lor – contribuie la economia țărilor de origine şi la investițiile financiare ale imigranților în țara lor de origine3. Însă imigranții compensează pierderea statutului dobândit în țara de origine prin prestigiul social de care se bucură o dată cu întoarcerea acasă4.

O altă caracteristică a „noii migrații” este migrația de scurtă durată definită

ca migrație circulară sau migrația de tranzit (aceasta se poate observa mai ales în țările Centrale şi Est Europene, țări care se găsesc pe ruta imigranților spre vestul Europei). Migrația circulară vine astfel, să conteste, într-o oarecare măsură, conceptul de integrare (socială şi culturală)a imigranților în țara gazdă.

În final, noua migrație se mai defineşte şi prin faptul că noile țări de emigrație devin în acelaşi timp şi țări de imigrație. De exemplu, chiar dacă numărul emigranților îl depăşeşte cu mult pe cel al imigranților, România, alături de alte țări est Europene ca Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi Republica Cehă au devenit după 1989 atât țări de emigrație cât şi de imigrație.

După deschiderea granițelor în anul

Perioada care a urmat Războiului Rece este văzută ca una ambivalentă: în timp ce noi state democratice îşi fac apariția o dată cu căderea Cortinei de Fier, altele se transformă în țări de conflict generând valuri de persoane dislocate. Puține persoane mai există astăzi, atât în țările industrializate cât şi în cele mai puțin dezvoltate care să nu aibă experiența migrației şi a consecințelor acesteia. Astăzi, această experiență universală a devenit trăsătura specifică a erei migrației 1. România este marcată şi ea de această eră a migrației fiind mai mult o țară de emigrație decât una de imigrație, numărul emigranților depăşindu-l cu mult pe cel al imigranților.

Din punct de vedere teoretic, România poate fi încadrată în conceptul de „migrație nouă” (new migration) dezvoltat de Koser şi Lutz2 ca să definească schimbările în domeniul migrației internaționale ce au avut loc după anul 1989 în Europa. Noua migrație întâlnită la nivel european aduce cu ea o serie de schimbări atât din punct de vedere demografic, cât şi din punct de vedere social, cultural şi economic la care însăşi România este parte.

După 1989, în Europa se poate observa o creştere semnificativă a numărului de imigranți – număr ce a depăşit toate valurile de migrație din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace. Profilul imigrantului se schimbă şi el de la imigrantul necalificat la imigrantul calificat (comparativ cu muncitorii necalificați sosiți înGermania, Austria, țările Scandinave, etc. în anii 1970 sub schema muncitorilor străini - „guest worker scheme”). Unul dintre imigranții vizibili provine astăzi din estul Europei şi are, de cele mai multe ori, o educație aleasă. El este similar din punct de vedere cultural şi rasial cu nativii din vestul Europei, schimbând astfel percepția vesticilor asupra imigranților de la persoane care

RoMâniA


Astrid HambergerCercetător migraţie

1990, migrația de scurtă durată sau migrația circulară a devenit una dintre sursele de venit ale românilor. Este estimat că aproximativ trei milioane de români sunt angajați în această migrație circulară/de scurtă durată sau transnațională între România şi o țară vestică unde au un loc de muncă. Conform Eurostat, în 2011 România şi Polonia erau țările cu cei mai numeroşi imigranți care aveau rezidența în Uniunea Europeană5. Ca urmare, România este una dintre principalele țări ale sistemului european de migrație prezent6 şi “una dintre cele mai importante migrații din Estul spre Vestul Europei, o migrație dinamică care necesită o abordare diferențiată şi complexă”7.

În ceea ce priveşte imigrația, România a fost şi încă este, o țară de tranzit pentru persoanele care doresc să ajungă din estul Europei şi sudul Asiei în vestul Europei. Acest lucru se datorează poziției geografice a României localizată pe rutele sud-nord şi est-vest, rute care leagă estul de vestul Europei şi sudul Asiei de vestul sau nordul Europei8.

Ca tipologie de imigranți, după 1989 România a fost martora imigranților economici şi a reunificării familiale, a refugiaților şi solicitanților de azil, a imigranților ilegali sau a traficului de persoane9. Comparativ cu numărul imigranților din alte țări, numărul imigranților în România nu este unul semnificativ. Se estimează că puțin peste 100.000 de străini locuiesc astăzi în România (aproximativ 65.000 sunt resortisanți ai țărilor terțe – persoane care provin din alte țări decât cele din Uniunea Europeană sau Spațiul Economic European, aproximativ 32.000 sunt persoane care provin din Uniunea Europeană). 106.000 de persoane şi-au stabilit domiciliul în România din 2008 până în 201010.

În anul 2004 Institutul European din România scria că imigrația în

România nu mai poate fi considerată colaterală pentru că noul statut al României ca țară europeană va reduce mai devreme sau mai târziu inconsistențele dintre România şi alte state țări dezvoltate, precum şi dintre România şi alte state sub-dezvoltate, atrăgând astfel imigranți din aceste țări. Mai mult, deşi România este în special o țară de emigrație, studiile în domeniul imigrației au arătat că țările care au fost inițial țări de emigrație (de exemplu Spania, Portugalia, Italia), o dată cu dobândirea noului statut de țară europeană au devenit în scurt timp țări de imigrație11. Se estimează că statutul României ca țară europeană şi viitoare țară din Spațiul Schengen va atrage cu siguranță un număr semnificativ de imigranți în România. Chiar dacă numărul imigranților nu îl egalează pe cel al emigranților, România poate fi încadrată în „noua migrație” datorită noului statut de țară europeană şi posibil o țară Schengen, statut care va atrage către România imigranți în scop de muncă, studii, reunificare familială, protecție internațională, etc.

Imigrația în România nu este un fenomen de neglijat: aderarea României la Spațiul Schengen, atragerea muncitorilor străini în România pentru a înlocui forța de muncă pierdută datorită numărului mari de emigrări, conflictele interne din țările din Orientul Mijlociu şi din țările africane, precum şi experiențele țărilor de emigrație care ulterior au devenit țări de imigrație sunt doar câteva aspecte care vor schimba caracterul României din țară de emigrație într-una de imigrație.

țară de emigrație şi de imigrație

Bibliografie

1) Castles, S., Miller, J. M. (2003) The Age of Migration: International population movements in the modern world” (3rd edition). Palgrave: Macmillan.

2) Koser, K., Lutz, H. (1998) Introduction. The new migration in Europe. Social constructions and social realities. In: Koser, K., Lutz, H. (eds) The New Migration in Europe. Social Constructions and Social Realities. Basingstoke und London: MacMillan.

3) Sandu, D, (2000) Migrația circulatorie ca strategie de viață. Sociologie Românească, 2, 5-29.

4) Favell, A. (2003) Integration nations: The nation-state and research on immigrants in Western Europe. Comparative Social Research 22, 13-42.

5) Vasileva, K., (2011) Population and social conditions: Statistics in Focus, Eurostat6, 10) Serban, M. înVlăsceanu, L. (2011) Sociologia. Polirom.7) Horvath, I. (2009), Aspecte ale culturii migrației în România în Anghel, R.G.,

Horvath I. Sociologia migratiei. Teorii si studii de caz romanesti. Polirom.8) Munteanu, A. (2007) Secondary movement in Romania: the asylum-migration

nexus. New issues in refuge research. Research Paper No. 148, UNHCR.9) Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (2008) Necunoscuții

de lângă noi. Rezidenți, refugiați, solicitanți de azil, migranți ilegali în România. Raport realizat cu sprijinul Fundatiei King Badouin în cadrul programului “Minority Rights in practice in South Eastern Europe”.

11) Fundația Soros România (2008) Imigrant in Romania: Perspective şi Riscuri


analiză

din Franţa, Richard Prasquier.În ciuda declaraţiilor pacifiste ale

liderilor religioşi, cu siguranţă vom asista la o serie de schimbări în ceea ce priveşte politicile de control al imigraţiei. Cel mai probabil acestea se vor înăspri.

Semnele sunt deja evidente şi nu au neapărat legătură cu campania electorală prezidenţială din Hexagon. Nevoia de ordine şi autoritate statală l-au motivat din plin pe actualul preşedinte Nicolas Sarkozy să-şi reafirme politica de securitate şi control al imigraţiei. În discursurile sale electorale, Sarkozy a susţinut că în Franţa sunt prea mulţi imigranţi. Situaţia s-ar datora controalelor insuficiente de la graniţele exterioare ale Uniunii. Sarkozy cerea ca, în decurs de un an de la posibila sa realegere în funcţie, acordul Schengen să sufere o reformă structurală. „Ca şi în cazul uniunii monetare, care dispune de o conducere, şi în Schengen ar trebui numit un fel de guvern, însărcinat cu gestionarea fluxurilor migratorii”, a declarat Sarkozy.

În opinia sa, ţările care nu pot asigura un control eficient al graniţelor exterioare ale UE ar trebui excluse din Schengen sau constrânse să încheie cu statele vecine acorduri de protejare a frontierelor interne. Vizată este mai ales Grecia, ţară prin care pătrund în UE, venind din Turcia, cei mai mulţi imigranţi fără forme legale. Conform agenţiei europene Frontex, Grecia a devenit principala rută a imigranţilor clandestini din Africa şi Asia.

Sarkozy a mers chiar mai departe şi a vorbit, printre altele, de penalizarea celor care consultă în mod regulat site-urile islamiste şi altele de natură să incite la ură. „Internetul a fost transformat de preşedinte în ţap ispăşitor“, scria Le Monde, care amenda în acelaşi timp atitudinea lui Sarkozy de a pune în pericol libertatea de expresie în numele necesităţii de a combate terorismul. „Consultarea unui site care face apologia terorismului şi a

noi provocări pentru Franța

În Franţa, arestarea teroristului care a asasinat mai multe persoane de origine evreiască (inclusiv copii) nu înseamnă însă şi încheierea acestui episod. Pare, mai curând debutul unei dezbateri lungi şi contradictorii privind politicile de securitate şi control al imigraţiei.

Mohamed Merah era unul dintre cele cinci milioane de musulmani din Franţa. Născut şi educat acolo, Merah era totuşi produsul unei sub-culturi ce este alienată faţă de valorile europene, ale democraţiei şi liberalismului. Altfel nu se poate explica gestul său de a ucide, la mijlocul lunii februarie, trei copii evrei şi pe tatăl a doi dintre aceştia, în Toulouse. Cu câteva zile înainte ucisese şi trei militari în Montauban.

În aceste condiţii, numeroase voci acuză autorităţile de la Paris că nu au dat suficientă atenţie pericolului integrist şi fenomenului de ghetoizare a comunităţii musulmane. În închisorile franceze s-ar afla, în prezent, între o sută şi două sute de islamişti radicali consideraţi periculoşi, constată presa franceză. Câţi indivizi din aceeaşi categorie se află în libertate, este mai greu de spus.

După anunţul prin care suspectul crimelor din Toulouse se declara membru Al-Qaida şi promotor al jihadului, liderii religioşi şi politici s-au întâlnit şi au dat o serie de declaraţii pentru a evita extrapolarea actelor acestuia la nivelul întregii populaţii musulmane din Franţa.

Rectorul moscheii din Paris, Dalil Boubakeur, a declarat că „nu trebuie să amestecăm religia musulmană care este în proporţie de 99.9% pacifistă, civică, responsabilă, non-violentă şi integrată în ţara noastră, cu acţiunile acestor oameni care sunt decişi să facă rău.”

„Este absolut exclus să amestecăm acest personaj şi mişcarea islamistă jihadistă, al-quaidistă pe care o reprezintă cu islamul din Franţa, care este o religie la fel ca celelalte religii” a spus preşedintele Consiliului reprezentativ al instituţiilor evreieşti

Marian Chiriac

violenţei nu poate constitui un delict, atâta vreme cât persoana respectivă nu tulbură liniştea publică”, scrie ziarul.

De partea sa, François Hollande – candidatul socialist la prezidenţiale, care este cotat ca principal favorit la alegeri – a ţinut la rândul său să-i asigure pe francezi că şi stânga este capabilă să asigure securitatea şi să fie intransigentă cu radicalii islamişti. Hollande a vorbit, de asemenea, de necesitatea unui control mai riguros al imigranţilor.

Toţi politicienii francezi vorbesc în discursurile lor electorale despre „valul” de străini din Franţa, dar fără a oferi prea multe alte argumente explicative. Realitatea este că marea majoritate a imigranţilor stabiliţi în Franţa cu forme legale au venit prin reîntregirea familiei. Conform Oficiului european de statistică Eurostat, în februarie 2012, străinii reprezentau doar 5,8 la sută din populaţia Franţei, în condiţiile în care media la nivel european este de 6,5 procente. În 2010, în Uniunea Europeană au sosit circa 500.000 de imigranţi ilegali, a anunţat Comisia Europeană. Peste jumătate dintre aceştia au depus cerere de azil. În ceea ce priveşte situaţia din Hexagon, numărul solicitărilor către statul francez a fost de 53.000.

Este regretabil că, în loc să tempereze tendinţele xenofobe şi islamofobe, în contextul electoral actual, liderii politici din Franţa răspund cu discursuri populiste autoritariste, ce par să găsească un ecou favorabil la nivelul alegătorilor. Rămâne de văzut dacă şi după alegeri aceste declaraţii vor fi confirmate de schimbări ale politicilor în domeniu, sau dacă Franţa îşi va aminti că este ţara drepturilor omului.


opinii

Totuşi nu era atât de rău. Lumea de aici m-a acceptat aşa cum sunt şi m-am încadrat rapid în cercul lor.

Toţi m-au primit cu o imensă bucurie şi respect. Niciodată nu mi-am imaginat că există persoane atât de binevoitoare. Credeam că trăiesc într-o poveste care nu poate fi adevărată. După un timp mă obişnuisem cu toate, m-am acomodat. Mă gândeam doar să învăţ, să învăţ şi iar să învăţ... de fapt acesta a fost scopul pentru care am venit în România.

Îmi era dor de părinţi, de casă, de patrie. Chiar dacă am avut şi greutăţi în Republica Moldova tot îmi era dor... timpul vindecă durerile şi rămâi doar cu amintirile plăcute. Aşteptam cu nerăbdare să vină vacanţa, să merg acasă, să-i văd pe toţi, să mă bucur de clipele scurte petrecute împreună. Ultimele zile înainte de vacanţă nu mă mai gândeam la nimic decât să merg acasă în Republica Moldova. Oricât de rău sau de bine te simţi departe de casă, printre străini, tot vrei să mergi acasă. În fiecare an se repeta aceeaşi poveste: început de an... şcoală... vacanţă... şcoală... vacanţă.

Timpul trecea din ce în ce mai repede. Mă durea să ştiu că în aceşti ani de când am plecat de acasă, în familia mea a apărut un membru nou, un îngeraş drăgălaş şi eu sunt atât de departe de ei. Mi-am dorit mult să am un frăţior, să am grijă de el, să-l ajut să facă primul pas, să-l ajut să rostească primul cuvânt. Am dorit mult să văd primul său zâmbet, să-mi dea prima îmbrăţişare, primul sărut pe obraz. Însă nu a fost să fie, în aceste clipe eram aici în Cluj. M-am obişnuit ca aceste clipe să rămână doar povestiri. Mă bucur că există şi că

noua mea casă, Cluj-napoca!

Gândul de a studia în România mi-a venit în minte spontan. Nu-mi dădeam seama ce va fi în continuare.

Am decis într-o clipă să-mi fac bagajele, actele şi înainte spre România. Nu conştientizam că nu-mi voi vedea familia câteva luni şi va trebui să mă obişnuiesc.

După clasa a IX-a, toată vara, părinţii s-au ocupat de actele necesare pentru a veni în România. Decizia a fost a mea şi a fost rapidă. Mama, de multe ori, îmi spunea că poate ar fi mai bine să rămân lângă ei. Am ezitat puţin, însă decizia nu am schimbat-o.

Am fost repartizată în Cluj-Napoca. Nu ştiam mai nimic despre acest oraş. Rapid am luat harta României şi am căutat unde este localizat Cluj-Napoca. Am rămas pe gânduri când am văzut cât e de departe de casă, însă nici acest lucru nu m-a făcut să mă îndoiesc să păşesc în continuare. A venit şi momentul să iau autocarul împreună cu mama să ajung în Cluj-Napoca. Când am ajuns aici mi s-a părut o altă lume, o lume necunoscută, o lume nouă. Credeam că visez, nu înţelegeam ce se petrece aici, mergeam prin oraş căutând liceul ca o fantomă, eram invizibilă pentru toţi.

Câteva zile creierul îmi era tulburat până când am aranjat lucrurile în cămin şi am cunoscut colegele de cameră. Eram nespus de bucuroasă că în aceste zile dificile îmi era alături mama. După ce a plecat am rămas confuză. Realizam că sunt străină pentru toţi din jurul meu, liceu nou, colegi noi, profesori noi, viaţă nouă. Simţeam că sunt singură pe această lume.

Elena Mindrean

pot să-i ofer dragostea mea din depărtare şi să-l răsfăţ cu cadouri când merg acasă în vacanţă. În prezent sunt în al treilea an la Cluj şi sunt elevă în clasa a XI-a.

Sunt fericită că am trecut prin dificultăţile care mi le-a adus viaţa. Deseori îmi amintesc trecutul, cum mă simţeam atunci şi cum mă simt acum. Este o diferenţă ca între cer şi pământ. Uneori nu pot să cred că am fost într-o stare dificilă... îmi era greu şi mă simţeam straniu. Acum totul este bine în viaţa mea. Îmi place liceul, colegii de clasă, lumea care mă înconjoară, îmi plac colegele de cameră care mi-au devenit foarte apropiate şi îmi plac profesorii.

Am avut ocazia să cunosc persoane importante, să mă confrunt cu multe lucruri pe care le credeam complicate. Am ajuns să socializez tot mai mult, să mă implic în diverse proiecte şi activităţi interesante care îmi vor fi utile în viaţă.

Iubesc Cluj-Napoca! De când am păşit în acest oraş viaţa mea s-a schimbat radical. Lumea străină din jurul meu a devenit o parte din inima mea. Acest oraş a luminat sufletul meu, mi-a oferit prieteni noi, atitudini noi, gânduri noi. Am ajuns să iubesc totul din jurul meu chiar şi căminul pe care la început nu-l suportam. Cine ar fi crezut că acest oraş îmi va fi atât de drag?

Mi-e dor de casă chiar şi acum, mi-e dor de părinţi, de fraţi, dar să mă întorc definitiv în Republica Moldova nu mai pot. Cluj-Napoca este totul pentru mine. Viitorul meu îl realizez aici, în noua mea casă!


interviu

De ce ai ales România?

În anul 1994 am vizitat România pentru prima dată în viaţa mea, în timp ce locuiam şi munceam în Ungaria. În 1996, datorită muncii pe care o desfăşuram, s-a întâmplat să mă întorc şi să mă stabilesc aici, după ce m-am căsătorit cu o româncă cu care trăiesc şi acum.

Ce te-a atras să rămâi aici?

Am adorat România, natura magică pe care am întâlnit-o aici şi oamenii simpli şi generoşi pe care am avut ocazia să-i cunosc aici. Respectul lor faţă de străini m-a impresionat. M-au atras munţii României şi dorinţa generaţiei tinere de a cunoaşte civilizaţia, cultura şi activităţile altor civilizaţii. Natura poporului român a rămas orientală, sufletul lor este aproape de cel al civilizaţiei noastre, iar societatea este caldă, primindu-mă frumos. Relaţiile personale pe care românii le dezvoltă între ei arată faptul că sunt un popor plin de sentiment, un popor călduros care îşi respectă familia şi apropiaţii, aceasta fiind baza tuturor relaţiilor sociale de aici şi ceea ce m-a atras pe mine.

În timpul primei mele vizite am dorit să privesc civilizaţia românească şi, prin urmare, am vizitat Muzeul Naţional de Istorie, pentru a o cunoaşte mai bine din punct de vedere istoric. Am cumpărat o carte în limba engleză a poetului român Mihai Eminescu, pentru că atunci nu înţelegeam deloc limba română. Apoi am vizitat teatrul şi opera şi am fost impresionat de piesele care se jucau atunci.

Am vizitat şi o expoziţie de carte, unde am văzut un număr foarte mare de persoane şi mi-am dat seama că oamenii de aici sunt preocupaţi de cultură şi de cunoaşterea prin lectură. Am dorit atunci ca bunul Dumnezeu să mă ajute ca într-o zi să scriu o carte pe care să o lansez, poate, la această expoziţie de carte.

Această dorinţă am realizat-o în anul 2008, când mi-am lansat cartea la acelaşi târg de carte din Bucureşti la care am fost în trecut, târgul de carte care se organizează la Romexpo. Aceea a fost prima mea carte, cu titlul „Frânturi de vise spulberate”, care a fost publicată în limbile arabă şi română cu ajutorul traducătorului, profesor doctor George Grigore, orientalist. Mulţumită

dumnealui am reuşit să transmit esenţa gândirii mele în această limbă dragă. Precum majoritatea scriitorilor şi oamenilor de cultură, nu am avut afaceri personale, ci am lucrat ca angajat, ca funcţionar sau pentru un om de afaceri, m-am mutat de la un loc de muncă la altul şi am avut mai multe funcţii, unde am reuşit, în toate sarcinile care mi-au fost date, să creez relaţii şi impresii bune peste tot pe unde am mers.

Alături de munca mea, am practicat hobby-ul meu de a scrie în stil jurnalistic şi literar. Am lucrat ca şi corespondent la o agenţie de ştiri arabă, aparţinând Ligii Arabe, şi totodată am fost corespondent pentru revista kuweitiană An-Nahla. Ulterior am fost corespondent al Agenţiei siriene de ştiri Sana şi am participat, alături de un grup de români şi arabi, ca membru fondator, la înfiinţarea Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă, participând, împreună cu membrii acestuia, la evenimentele organizate de instituţiile culturale religioase arabe şi alte instituţii de cultură.

Cum apreciezi reacţia literară şi culturală faţă de cărţile tale?

De fapt nu am crezut că prima mea carte, care conţine o colecţie de basme, se va bucura de acest interes literar în rândurile criticilor români. M-a surprins faptul că au vorbit în revistele literare şi în ziarele literare şi culturale şi mai ales în cadrul unei emisiuni transmise de Televiziunea

Mazen RifaiMazen Rifai este unul dintre imigranţii arabi

care a venit în Europa în căutarea unui loc şi a unui

trai mai bun. A ajuns iniţial în Budapesta, unde a şi

lucrat. A vizitat prima dată România în 1994 şi a rămas

cu amintiri plăcute. Doi ani mai târziu, a revenit

în România şi s-a căsătorit cu o româncă, alături de

care trăieşte şi astăzi.Mazen Rifai este jurnalist şi scriitor, colaborând cu o

publicaţie kuweitiană. Este de origine siriană, a absolvit

Facultatea de Agricultură din cadrul Universităţii

din Alep, oraşul său natal. Provine dintr-o familie

numită Ar-Rifai, cunoscută pentru orientarea sa sufistă.

Mazen a publicat, până în prezent,

două cărţi: „Frânturi de vise spulberate”

şi „Reîntoarcerea la tărâmurile adevărului”.

Lansarea acestei din urmă lucrări a avut loc în 5

decembrie 2011, la Sala Dalles din Bucureşti.

Pentru revista Migrant în România am ales să

aduc în evidenţă viaţa şi contribuţia pozitivă a unui

emigrant în societatea românească, în special,

şi europeană, în general; un imigrant arab care a

contribuit la consolidarea culturii în România.


Interviu realizat de Ahmed Jaber

Reîntoarcerea la tărâmurile adevăruluiRomână. Faptul acesta m-a bucurat foarte mult întrucât ecoul pe care cartea mea l-a avut a fost unul larg şi pozitiv. Acest fapt m-a încurajat să continui şi să lansez o nouă carte de basme, care a apărut în anul 2011, la Editura Ars Longa din Iaşi, în colecţia Alef, cu sprijinul Institutului „Dialogul Civilizaţiilor”, al Ministerului de Externe român. Cartea s-a intitulat „Întoarcerea la tărâmul adevărului”.

M-a surprins încă o dată că pe una dintre paginile de internet care se preocupă cu studiile academice a fost adăugat numele meu, ca fiind una dintre personalităţile arabe din România, alături de nume strălucite precum Dr. Raed Arafat şi cunoscutul jurnalist Ahmed Jaber. Numele de Mazen Rifai, jurnalist, a fost adăugat şi acest lucru m-a încurajat să-mi continui activităţile.

Tu gândeşti în limba română ceea ce scrii?

Nu… Scriu, în primul rând, în limba

arabă şi apoi încerc să traduc în limba română, iar aici trebuie să cer ajutorul domnului profesor George Grigore, pentru a alege cuvintele şi frazele adecvate, pentru a mă asigura că ideile mele vor ajunge la cititorul român aşa cum trebuie să ajungă. Desigur, trebuie lucrat din punct de vedere gramatical şi literar pentru a nu greşi.

Pe scurt, lucrez cot la cot pentru refacerea scrierii basmelor mele din limba arabă în limba română, alături de domnul profesor.

Despre ce vorbesc basmele tale şi care sunt subiectele pe care le preiei?

Basmele tratează problemele migrantului, trăirile unui străin şi viaţa în diaspora. Sentimentele şi dorinţele migrantului sunt privite cu atenţie, sunt redate problemele pe care le întâlneşte în integrarea sa într-o societate nouă. Totodată basmele mele vorbesc despre căutarea identităţii şi a apartenenţei de către cea

de-a doua generaţie de migranţi şi mai ales a copiilor rezultaţi din căsătorii mixte.

Crezi că basmele tale au reuşit să transmită această luptă interioară?

Eu mă consider un fotograf profesionist, care prinde cadrele ce cuprind esenţa sau sufletul problemelor. Exprim această esenţă cu atenţie şi seriozitate şi apoi pătrund în adâncul acesteia, pentru a atinge toate sentimentele şi dorinţele, pentru ca cititorul să le privească cu seninătate şi în profunzime.

Eşti singurul scriitor arab din România?

Cu siguranţă nu. Eu sunt scriitorul cel norocos şi atât. Mă consider foarte norocos. În România se află mulţi arabi, oameni de cultură, scriitori şi gânditori mai buni decât mine, dar eu am reuşit, prin curajul de a publica fără să îmi fie frică, de a-mi exprima sentimentele şi de a vorbi liber şi transparent în faţa tuturor. Cu toţii deţinem o marfă culturală bună şi capabilă de a fi difuzată. Unii au un produs cultural foarte bun, însă, din păcate, îl ţin la păstrare, închis într-un loc de depozitare. Eu, pe de altă parte, l-am publicat şi l-am transmis către toate lumea, pentru ca aceasta să vadă, să citească şi, poate, să câştige ceva din el. Am vrut să realizez un schimb cultural între noi.


interviu

cale, şi vă spun că toţi cei care susţin că, în România, cultura „bate în retragere” greşesc. Românii iubesc şi respectă cultura şi consideră cartea cel mai bun prieten al lor, mai ales tinerii dornici de cunoaştere, pe care îi privesc chiar şi in mijloacele de transport citind în timpul călătoriei lor. Acesta este un semn de cultură.

Basmele acestea sunt ale tale personale sau sunt culese din cultura arabă?

Aceste basme sunt experienţe personale, aşa cum am zis, nu sunt fictive, şi sunt scrise într-un stil artistic. Sunt poveşti culese din realitate, pe care am ales să le împărtăşesc cu oameni care ar putea învăţa ceva din experienţele mele.

Ai menţionat sprijinul Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă...

Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă are menirea de a umple golul cultural şi informaţional aflat între cele două lumi – cea arabă şi cea română. Este imperativ ca acest gol să fie umplut întrucât, în spaţiul românesc, se află numeroase instituţii culturale doar cu numele. Aceste instituţii ating rareori problemele culturale deoarece cultura nu reprezintă o joacă, iar comunitatea arabă este departe de a-şi însuşi şi a pune în aplicare acest rol din mai multe motive.

Majoritatea membrilor acestui club, spre deosebire de celelalte instituţii, sunt academicieni, jurnalişti, figuri literare din România. Toţi sunt uniţi de iubirea şi respectul faţă de arabi şi de literatura arabă. Prin activitatea lor, au reuşit să transmită această iubire. Clubul a organizat numeroase activităţi şi seminarii a căror temă principală a constat în dialogul civilizaţiilor şi problemele de integrare într-o

societate străină. Pe de altă parte, Clubul a sprijinit apariţia cărţilor traduse în limba română, semnate, între alţii, de Mahmoud Darwis, Ghada al-Saman, Jabra Ibrahim Jabra şi mulţi alţii ale căror lucrări se află în curs de apariţie. Clubul este condus de jurnalistul Oreste Teodorescu, care a reuşit, într-un mod pozitiv, să aducă la cunoştinţa publicului civilizaţia, literatura şi gândirea arabă prin prisma gândirii sufiste.

Care sunt proiectele tale viitoare?

În prezent, mă ocup de scrierea unui roman despre povestea unui arab în diaspora, care a venit la studii în România în anul 1981, s-a căsătorit şi a avut o fetiţă. Romanul va cuprinde toate evenimentele care s-au petrecut de-atunci până în vara anului 2013. Cartea va fi împărţită în trei secţiuni: prima parte va apărea în anul 2014, în limba română şi arabă.

Cum vezi România după atâta timp? Te simţi român sau arab?

Am fost primiţi cu deosebită căldură în România şi acest lucru m-a ajutat foarte mult să uit că sunt străin. Astfel am reuşit să mă integrez mai uşor în societatea românească, să simt, să gândesc şi să acţionez ca orice român care a fost născut aici. Cu toate acestea, uneori, legislaţia românească ne trezeşte şi ne aminteşte că suntem străini. De exemplu, Legea obţinerii cetăţeniei române, care nu a reuşit până acum să găsească o rezolvare adecvată pentru problematicul examen de obţinere a cetăţeniei române. Esenţa acestei probleme constă în metoda de obţinere a cetăţeniei – examenul în sine – şi în birocraţie. Patria mea este istoria mea şi de rădăcinile mele nu pot să mă despart niciodată. România este prezentul şi viitorul pe care îl văd şi din care fac parte.

Care sunt elementele care te-au ajutat la reuşita basmelor tale?

Elementele care au ajutat la reuşita lansării cărţilor mele... Primul element este dl. Grigore, care a citit cărţile mele în limba arabă şi, pentru că i-a plăcut conţinutul, a dorit să mă ajute la traducere. Fără experienţa şi ajutorul dumnealui nu aş fi reuşit, nu aş fi avut curajul de a realiza această lucrare. În trecut, îmi doream să îl cunosc pe domnul profesor, după ce am participat la lansarea unei cărţi de-a dumnealui, despre sufism. Menţionez aici că dl. profesor a tradus foarte multe cărţi despre sufism (Jalal Ad-Din, Ar-Rumy, Ibn Arabi etc.) şi despre Islam (a tradus Coranul şi Nahju Al-Balagha). Un alt element care a ajutat la succesul basmelor mele este Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă, care, sub auspiciile sale, a lansat prima şi a doua ediţie a basmelor mele şi m-a sprijinit în tipărirea şi editarea lor. Un alt element a constat în sprijinul moral al Ambasadelor arabe pentru lucrările mele, mai ales al Ambasadorului kuweitian, Jacob Yousef Al-Ateeky, care a avut un rol principal în a mă încuraja pentru a lansa prima mea carte. Acesta a participat chiar şi la lansarea cărţii mele, alături de Ambasadorul palestinian, Ahmed Majdalani. La lansarea celei de-a doua cărţi, au luat parte Decanul Consiliului Ambasadorilor Arabi la Bucureşti, Ambasadorul Libanului, Mohammed Dib, Ambasadorul Iordanian, Rasem Al-Hashem, Ambasadorul Sudanului şi Ambasadorul palestinian, Ahmed Aquel.

Al patrulea element este reprezentat de oameni de cultură români care s-au aflat alături de mine la lansarea ambelor cărţi, deşi nu îi cunoşteam. M-au surprins prin cuvintele lor călduroase şi, ulterior, am descoperit că erau scriitori şi critici literari şi chiar artişti. Le mulţumesc, pe această


Undeva, dincolo de Marea Mediterană şi peste deşertul african, la câteva mii de kilometri depărtare de România, îşi are originea tribul Igbo, unul dintre cele mai mari grupuri etnice din Nigeria.

Bineînţeles că între poporul român şi poporul igbo există foarte multe diferenţe în ceea ce priveşte culoarea pielii, cultura, tradiţiile, istoria, condiţiile climatice etc. Nu ştiu însă dacă îţi vine să crezi că în ciuda tuturor diferenţelor, există şi foarte multe asemănări. De când trăiesc în România şi încerc să învăţ limba română am descoperit multe cuvinte care se scriu în română şi igbo exact la fel. Desigur, semnificaţia lor este diferită, iar acest lucru este exact ceea ce dă unicitate unei limbi, ceea ce subliniază bogăţia diversităţii culturale. Vă prezint în continuare câteva exemple de cuvinte care se scriu identic în română şi igbo, împreună cu semnificaţia lor.

Unu – în igbo înseamnă voiTara – în ibgo înseamnă muşcat

sau mestecatTata – în igbo înseamnă astăziori – în igbo înseamnă voi mâncaGara – în igbo înseamnă am fostDa – în igbo înseamnă a cădeaAni – în igbo înseamnă pământMere – în igbo înseamnă s-a întâmplatAha – în igbo înseamnă nume

odata – este numele unei şcoli primare în Ihala, una dintre comunităţile igbo. Mai precis este şcoala primară la care am mers eu când am fost elev. Amuzant, nu? Cu siguranţă este pentru mine.

Amara – în igbo înseamnă graţieAbia – este numele unui stat în igboApa – în igbo înseamnă cicatrice ora – este numele unei legume

în igbo, folosită la prepararea unei supe delicioase

Aceste asemănări sunt pentru mine o modalitate de a înţelege că ne putem adapta oriunde şi cu cât cunoaştem mai multe ţări şi mai multe culturi viaţa noastră devine mai interesantă şi mai bogată. Ce mai pot să spun să vă fac să credeţi povestea mea... întâlnim minuni la tot pasul!

Deşi nu am fost în toate ţările lumii, nu am cunoscut tradiţiile şi obiceiurile tuturor grupurilor etnice, nu am interacţionat cu toate culturile existente pe glob şi nu am participat la întâlnirile şi rugăciunile tuturor grupurilor religioase de pe faţa

pământului, ceea ce am vazut şi ceea ce am cunoscut doresc să împărtăşesc cu voi.... Am văzut puţin şi am spus puţin. Am simţit puţin şi am putut conştientiza puţin. Am descoperit puţin şi am tras câteva concluzii. Am crezut ceea ce am putut vedea, încerca, analiza, înţelege. Am primit puţin şi am păstrat puţin, am dorit să împărtăşesc puţinul meu cu ceilalţi.

Însă din tot ceea ce am cunoscut, şi din tot ceea ce am văzut în acestă lume, ştiu că sângele este roşu, iar sufletul nu este alb sau negru. Istoria omenirii a început într-o zi, într-un loc, cu un bărbat şi o femeie... un mare mister pe care nu ar trebui să ne propunem să îl rezolvăm ci să ne adâncim în frumuseţea lui.

Vă invit să descoperiţi şi voi asemănări şi deosebiri între culturile cu care interacţionaţi şi să ne gândim cu toţii ce frumos ar fi dacă am ajunge să trăim în pace, armonie şi întelegere în loc de războaie şi tensiune, dacă am nutri sentimente de iubire şi într-ajutorare în loc de ură şi discriminare.

Christian UdearoMediator intercultural

Îţi vine să crezi?

Christian Udearo s-a născut în Uzoakwa Ihiala, Statul Anambra din Nigeria. Este fiul lui Ichie Mazi Innocent Ezeasikaobia şi Lolo Victoria Ojimmaeri Udearo. A studiat la Finanţe-Bănci la Polytechnic Nekede Owerri Imo State. Christian activează ca mediator intercultural pentru comunitatea africană din Timişoara. Visul lui este ca oamenii să trăiască în pace, unitate, înţelegere şi iubire, să vadă zâmbetele şi să audă râsete pe întreg pământul.


ritualul. Am trebuit să suport ceva durere, dar mi-a plăcut tratamentul şi faptul că am fost înconjurată de femei care m-au răsfăţat.

Apoi am îmbrăcat costumul special pregătit pentru seara cu henna. La ieşirea din cameră am fost întâmpinată de

o nuntă nesperat de frumoasăpe meleaguri africane

cu aburi, unde viitoarea mireasa este răsfăţată cu masaj şi cântece, presărate cu cântece specifice numite les youyou.

Întorşi acasă urmează pregătirile pentru tradiţia de epilare cu ceară făcută în casă din zahăr. Mătuşile au fost cele care au pregătit

eveniment

Povestea noastră de dragoste a început în Timişoara. Era primăvara, la sfârşitul lunii mai, o duminică însorită, a fost momentul care mi-a schimbat viaţa. L-am întâlnit pe EL, alesul inimii mele. O întâlnire amicală urma să devină prima întâlnire cu soţul meu. Nu mi-a trebuit mult timp să realizez ce noroc a dat peste mine şi să răspund cu „da” la cererea în căsătorie lansată fără a lăsa timpul să treacă.

Aşa a început drumul meu spre Tunisia. Pregătirea nunţii de acolo nu a fost solicitantă pentru mine deoarece familia soţului s-a ocupat de tot ce era cu putinţă. Însă entuziasmul era mare şi semnele de întrebare erau multe.

Odată ajunşi acolo, încă de când am ieşit din aeroport, am simţit aerul umed al Mediteranei. Priveliştea palmierilor şi primirea călduroasă a familiei din primele secunde în care ne-am văzut au fost momentele care îmi rămân impregnate în memorie şi revin atunci când pronunţ Tunisia.

Pentru nuntă toate aranjamentele erau puse la punct, doar mireasa (adică eu) trebuia să meargă să încerce şi să aleagă costumele. Din minunăţia de materiale, modele, croiuri, mama soacră a avut grijă să îmi aleagă cele mai minunate şi splendide costume. Încă de la prima probă, şi fără accesorii păreau ca scoase din basme. Nu a fost uşor să aleg dintre rochiile propuse pentru că aveam în faţă adevărate creaţii minuţios finisate. Văzând acest tip de rochii pentru prima dată, nu ştiam la care să mă uit mai întâi... modele colorate, predominant în auriu, toate cu pietricele lucioase, aurii sau cristaline, dantele brodate cu fire aurii sau argintii, mărgeluţe, pulbere de sclipici.

Primul costum este cel pentru Nzoul, nunta miresei, desfăşurată în curtea casei unde spaţiul era special amenajat pentru 150 de invitaţi. Cu toate că nu se observă, el este format din pantaloni, bluză şi vestă.

Înainte de această zi am sărbătorit ziua cu fetele. Am mers împreună cu femeile din familie în baia publică

DeAlina Drira


foarte mulţi oaspeţi. Toţi erau membri ai familiei. Au venit să cunoască mireasa. Am luat masa împreună, ne-am încântat simţurile cu delicatese pregătite de mama-soacră şi surorile ei. După ospăţ ne-am mutat din living unde erau pregătiţi bureţi pe care şedeam pentru a fi pictată cu henna şi harkus.

Pictura pe piele este realizată de o persoană specializată. Înainte să începem a trebuit să alegem modelul de imprimat pe piele. Desenele au fost făcute pe mâini, picioare, spate şi piept. Modelele au rezistat trei săptămâni.

A doua zi am avut prima petrecere numită Nzoul. De dimineaţă am fost dusă la coafor şi machiaj. Ca străină, am fost foarte bine tratată. Toţi erau foarte drăguţi şi încercau să îmi spună câte ceva în limbi europene. Machiajul rezultat a fost extrem de special pentru mine, total diferit de ceea ce poţi vedea într-o revistă de modă. Este un stil de machiaj deosebit, iar cel pe care l-a ales cosmeticiana pentru mine a fost stilul libanez.

La ceremonie lumea mă aştepta pe scaune, iar eu am ieşit din casă la braţul mamei, mamei-soacre şi a fratelui meu. Pe ritmul muzicii cântate live am fost condusă la locul parcă imperial pregătit pentru miri. Am aşteptat să intre mirele pe poarta larg deschisă, însoţit şi el de tatăl lui, sora, cumnata şi mătuşa. Cu paşi mici eu şi însoţitorii mei i-am întâmpinat. Întorşi la locul nostru am trecut printr-o sesiune foto, am fost serviţi cu dulciuri şi suc natural, iar apoi a început petrecerea. La un moment dat cântăreţul ne-a dedicat o melodie nouă şi mamelor noastre care au luat loc lângă noi. Versurile inspirate din realitate ne-au atins sufletul chiar dacă nu înţelegeam totul, iar muzica ne-a fascinat prin atmosfera creată.

Un moment special a fost atunci când am dansat în jurul unui peşte. După fiecare tură făceam un pas spre partea mirelui care mă săruta pe obraji, şi tot aşa de şapte ori, apoi mirele făcea la fel. Distracţia şi voia bună a ţinut şi după ce instrumentiştii şi-au

luat echipamentele... dar nu au plecat, au coborât de pe scenă să cânte între oameni.

Seara târziu mi-am schimbat costumul cu altul tradiţional auriu, pentru nunta de aur. La aranjarea costumului pe mine au participat 12 persoane. Fiecare piesă a fost pusă individual şi potrivită cu restul. Ieşirea din casă mi-a fost îndrumată de copii cu lumânări în mână, eu având un voal netransparent pe faţă. Am fost învârtită foarte încet până a ajuns mirele, schimbat şi el într-un costum special, şi mi-a ridicat voalul. Au urmat poze cu bani deasupra capului pentru a simboliza bogăţie pentru noua familie. Costumul a fost foarte greu, dar m-am simţit bine în el gândindu-mă ce tradiţie veche respectam şi cu ce ocazie unică îl purtam.

Târziu în noapte, nici nu am simţit oboseala, încă eram învăluită de entuziasmul clipelor unice şi nevisate vreodată. Soţul meu nu mi-a povestit ce mă aşteaptă. Totul a fost surprinzător şi spontan pentru mine.

Următoarea zi a fost o petrecere în familie, înaintea ultimei şi celei mai mari nunţi. 1 octombrie 2011 a fost ziua când ne pregăteam de mariage, numită şi nunta de argint. Nunta de aur se referă la faptul că mireasa se îmbracă în rochia făcută cu fir de aur, iar la nunta de argint rochia este făcută cu fir de argint. Nunta de aur este nunta miresei, se face la casa părinţilor ei şi se consideră nunta principală pentru ea şi rudele ei.

Pentru nunta de argint pregătirile au început de dimineaţă. Eu nu am avut altceva de făcut decât să merg la salonul de înfrumuseţare unde s-au ocupat de mine persoane specializate pentru acest eveniment. Rezultatul se vede în poză, nici un cuvânt în plus nu are valoare. Împreună cu toată familia am plecat spre sala de petrecere într-un convoi de maşini. Acolo ne aştepta lumea, formaţia de muzică şi fotografii.

Veşmintele femeilor erau superbe şi toată lumea radia de fericire. Sala era imensă, pentru a putea găzdui sute de invitaţi, iar

muzica era specială pentru întâmpinarea noastră. Pe jos, mozaicul colora drumul spre locul mirilor. Totul era decorat în alb, piele combinată cu voal şi cristale, decor înviorat de trandafiri albi. Când soseau invitaţii salutau familia apropiată care îi aştepta la intrare, apoi veneau la noi să ne felicite. Cei 500 de invitaţi reprezentau familia de toate gradele a soţului. După ce ne-am înmânat inelele unul altuia a început dansul. Petrecerea a început la amiază şi am avut parte de clipe superbe şi momente în care să mă simt ca o prinţesă.

Pentru ca evenimentele plăcute să nu se termine aici, după nuntă am fost invitaţi la familia unui unchi care a organizat o seară de cocktail pentru tinerii căsătoriţi. Preparatele specifice pregătite de mătuşă au desăvârşit petrecerea. Şi acum mai pomenim acel ospăţ şi comparăm o mâncare bună cu cea servită acolo.

Chiar şi după nuntă am fost în centrul atenţiei. Căldura sufletească, respectul şi educaţia oamenilor au fost cele care au încununat prima mea întâlnire cu noua familie şi totodată cea mai memorabilă experienţă a vieţii mele şi a familiei mele din România care m-a însoţit.

o nuntă nesperat de frumoasăpe meleaguri africane


europa


interviu

şi eu Facultatea de Agronomie m-am decis să îmi urmez familia şi să vin şi eu cu soţul meu în România. De când mă ştiu am fost pasionată de plante, şi ştiind că avem pământ aici, am vrut să aduc miracolul plantelor şi în cadrul fermei noastre. Şi aşa am început încetul cu încetul din 2008 lucrul cu plantele pe pământ românesc.

Cum a fost începutul?

La început totul a fost mai greu. Făceam totul singură. Apoi am început să mă duc în magazine să vând şi între timp mi-am luat un ajutor la câmp. Încetul cu încetul afacerea a crescut. Acum am două femei care mă ajută cu plantele. Însă şi eu sunt afară cu ele, nu se poate altfel. Trebuie să văd cum e situaţia cu pământul, cu buruienile şi să le spun cum trebuie făcut.

Vorbeşte-mi puţin despre produsele voastre, unde şi cum le distribuiţi?

În principiu în Timişoara şi în Arad. Însă mai am clienţi care ne văd şi pe internet, şi noi livrăm prin poştă. Sau pe la târguri, chiar astăzi am trimis înspre târguri. Mie îmi place să dau marfa direct, să fiu în contact cu oamenii. Mă simt aproape de ei şi aşa este şi bucuria mai mare. În afara de România nu prea caut clienţi deocamdată. Noi vindem cereale afară, că acolo este piaţă de desfacere pentru cereale ecologice, fiind cererea mai mare. Astfel exportăm în Germania, Elveţia, dar vindem şi în România dacă avem cereri. Însă cu plantele, am vrut să facem ceva local, aici unde suntem noi. Trebuie să facem şi ceva pentru piaţa locală, să avem şi aici un picior şi o legătură cu oameni. Pentru mine asta este important şi să avem timp să punem o parte din suflet.

Am primit oferte să dau şi en gros, să livrez marfa în saci şi ei să o ambaleze automat, însă mie nu îmi place. În primul rând nu am aşa de mult, însă cred că atunci când se face aşa la grămadă se pierde din suflet cumva… nu mai ştie nimeni de unde vine marfa şi mie nu îmi place aşa.

La noi totul este făcut manual, fiecare produs este ambalat şi legat individual. Chiar dacă cere mai mult timp, este mai frumos şi oamenii apreciază asta.

Pe punga de ceai pe care o am în faţă apare moto-ul – „Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima”… Tu alegi mesajele?

Da, eu l-am ales pentru că mi-a plăcut. Vreau să transmit şi un mesaj odată cu produsul. De la ţară de obicei vând la oraş şi am văzut că românii sunt foarte legaţi cu natură şi de aceea vreau să aduc natura în oraş. Sănătatea şi natura sunt legate! Vreau să aduc la oraş o gură de aer proaspăt, pentru că oamenii aici se sufocă şi au nevoie de ceva şi pentru suflet.

Apropo de viaţa la ţară, cum vă înţelegeţi cu sătenii, cu românii?

Ne înţelegem bine. Cu oamenii din sat cred că am ajuns la un punct în care ne şi apreciază. Noi le oferim de lucru. Toţi cei care sunt la noi la lucru sunt din sat. Avem opt angajaţi la cereale şi toţi sunt din sat sau de lângă. Între timp au crescut şi ei cu noi. Este o mare bucurie pentru noi să vedem că suntem aici la ţară unde oamenii ştiu să lucreze şi vor să lucreze. Plus că apreciază că sunt aproape de casă.

A fost dificil să porneşti o afacere în România, având statutul de străin?

Nu a fost o problemă. Prima piedică pe care am întâlnit-o a fost legată de faptul că nu este posibil ca persoană fizică să cumperi pământ. Astfel, a fost nevoie să ne facem o firmă. Iar de aici încolo nu am avut probleme.

Tu şi familia ta vă simţiţi parte din societatea românească?

Da, ne simţim cu toţii acasă aici. Aici este locul meu, de aceea zic că mă simt

România – mai naturală, mai aproape de realitate!

„Dacă vrei să înaintezi repede, mergi singur. Dacă vrei să

înaintezi departe, mergi împreună” – proverb african

Acesta este moto-ul care te întâmpină la intrare în universul

BioFarmland – un univers al unei familii venite tocmai din Elveţia în România, pentru a

face aici, la noi, agricultură bio. Într-o după-amiază liniştită şi însorită de primăvară am

reuşit să stau de vorbă cu Katharina Siegrist-Hani,

cea care a adus în conceptul BioFarmland miracolul

plantelor. Pasionată de tot ce înseamnă viaţa plantelor, a venit în România din 2008, după absolvirea studiilor de agronomie în Elveţia pentru a „înfiinţa o ramură nouă şi

socială a firmei legată de plante medicinale”, precum ne declară chiar ea în portretul de familie. Fire vioaie, mereu cu zâmbetul

pe buze şi cu sufletul deschis, Katharina mi-a mărturisit cum a trecut împreună cu

familia prin Arabia Saudită, Luxemburg, Elveţia şi s-au oprit

împreună în România, pentru că aici „totul este mai natural,

mai aproape de realitate”.

Când şi cum ai ajuns în România?

Tatăl meu a cumpărat primele pământuri aici în România, apoi fratele meu a venit aici după absolvirea studiilor, în 2004, pentru a pune bazele unei ferme ecologice în România. În anul 2008, după ce am absolvit


acasă. Bineînţeles că încă se mai vede că nu sunt de aici, câteodată părul meu prea blond mă trădează… imediat mi se zice: „Tu nu eşti de aici”. Însă se întâmplă şi să nu remarce că nu sunt de aici. Asta este pentru mine un compliment pentru că înseamnă că vorbesc cât de cât bine. Mă bucur când oamenii nu îşi dau seama că sunt străină. Pentru că nu vrei să povesteşti în fiecare zi de unde vii şi de ce ai venit, cine eşti... Vrei să vorbeşti şi despre lucrurile zilnice.

Dacă ar fi să dai un sfat străinilor din România, care ar fi acesta?

Dacă vrei să fii integrat, atunci reuşeşti. Trebuie să faci ceva cu oamenii de lângă tine, să vorbeşti cu oamenii, să ajuţi unde poţi, că aşa intri în contact. Eu nu am probleme cu asta… fiindcă am contact cu oamenii tot timpul şi îi ajut cu cât şi cum pot. Acesta este avantajul cu lucrul meu, că sunt la ţară şi am şi nevoie de oameni. Cred că atunci când vii într-o ţară trebuie să ai contact cu comunitatea locală. Alţii care nu au contact, nu ştiu de ce au venit… poate au o profesie în care cu greu interacţionează cu oamenii.

Fiecare are motive proprii. Daca nu te interesează persoanele din jurul tău, atunci probabil că nu ai atât de mult contact. Aşa se întâmplă de sus – ne alegem drumul.

Care ar fi mesajul tău pentru străinii care doresc să vină în România?

Nu trebuie să îţi faci griji pentru că oamenii te ajută. Dacă vrei să încerci ceva nou trebuie să ai iniţiativă şi energie – asta e valabil oriunde vrei sa faci ceva.

Cei care vin ar trebui să nu se plângă de dezavantaje. De exemplu se zice tot timpul că România nu este aşa de „civilizată”, în sensul că se aruncă gunoi pe stradă etc. ... Dar văd că la acest capitol face şi România un progres foarte mare. Cum a fost acum 4 ani şi cum este acum... se vede progresul.

Simt că România este mai naturală şi de aceea este mai aproape de realitate. Pentru că natura este realitate şi tot ceea ce este prea departe de natură scade în timp înapoi.

Care sunt planurile voastre de viitor?

Stăm aici cât ne lasă România să stăm… însă nu se ştie niciodată. După Arabia Saudită, Luxemburg şi Elveţia ne-am oprit toată familia în România şi am decis să investim şi să rămânem aici. Momentan nu am aplicat pentru cetăţenie însă ar fi posibil pe viitor. Vrem să rămânem şi să lucrăm în continuare cu pământ şi împreună cu oameni.

Ştiu că ai învăţat limba română singură şi acum, după 4 ani, vorbeşti foarte bine. Care ar fi sfatul tău pentru cineva care doreşte să înveţe limba română?

Mie mi s-a părut că nu este o limbă aşa grea. Sunt multe cuvinte pe care le cunoşteam din

România – mai naturală, mai aproape de realitate!

Romina MateiInstitutul Intercultural Timișoara

alte limbi. Dacă ştii spaniola sau franceza, atunci nu e aşa de greu. Sunt limbi latine şi se aseamănă mult. Sunt mai multe posibilităţi. Este bine să faci şi un curs, însă dacă ai posibilitatea să vorbeşti cu oamenii, poţi să înveţi vorbind cu oamenii, dacă nu îţi este ruşine să spui, chiar dacă greşeşti. Oricum te corectează românii, asta îmi place. Îţi spun cum este corect şi fără supărare sau aroganţă. „Nu aşa se spune”, „OK, mersi!”

Ştiu că eşti o mare pasionată a munţilor. Care sunt locurile din România pe care încă nu le-ai văzut şi ai vrea să le vezi?

Vreau să văd munţii şi poate să merg o dată în Delta Dunării. Acolo am auzit că natura este superbă. Eu caut natură, nu oraş, pentru că de la natură vin mai însufleţită, de la oraş vin mai obosită. De aceea merg la munte. Până acum am vizitat Braşovul, Piatra Craiului, Babele şi Vârful Negoiu, Transfăgărăşanul. Oamenii de la munte sunt foarte drăguţi, foarte legaţi de natură. Restul nu ştiu… depinde unde mă duc plantele. Însă dacă am timp eu să aleg, voi alege întotdeauna muntele.

Mulţumesc Katharina pentru timpul petrecut împreună.

Dacă doriţi să o cunoaşteţi mai îndeaproape pe Katharina, atunci când nu este în drumeţii prin munţii din România, ea îngrijeşte cu multă dragoste plantele sale în micul sat Firiteaz, între oraşele Timişoara şi Arad.


analiză

Ne adresăm prin acest articol în special reprezentanţilor instituţiilor ce au atribuţii legate de identificarea şi sancţionarea încălcării legii. Dorim ca în comunicatele de presă ale instituţiilor publice din România să nu mai existe formulări de genul:

„au fost identificaţi şase cetăţeni chinezi care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societate comercială” (Comunicat de presă al Oficiului Român pentru Imigrări, septembrie 2011)

sau

„au fost depistaţi 9 cetăţeni algerieni şi 2 cetăţeni tunisieni, care nu au respectat regimul juridic al străinilor în România”(Comunicat de presă al Oficiului Român pentru Imigrări, septembrie2011)


Călin RusDirectorInstitutul Intercultural Timișoara

sau

„23 cetăţeni arabi au fost descoperiţi în tentativă de ieşire din ţară la PTF Vârşand” (comunicat Poliţia de Frontieră şi revista „Frontiera”, nr 3, 2009).

Acest tip de formulări au ca efect transmiterea de stereotipuri negative, care sunt preluate automat de cititori. Motivul principal pentru care este necesară evitarea acestui tip de formulări este faptul că, publicul care citeşte în presă aceste afirmaţii va avea tendinţa de a asocia toate

persoanele care aparţin grupurilor respective cu comportamente antisociale şi cu infracţiuni, generându-se astfel un stereotip negativ, dificil de modificat ulterior.

Din fericire, în prezent, în România avem tendinţa de a asocia automat arabi cu medici, turci cu antreprenori, indieni cu specialişti ai multinaţionalelor, chinezi cu comercianţi iar pe cetăţenii Republicii Moldova îi numim rudele noastre de peste Prut. Cu mesaje ca cele de mai sus există riscul să ne gândim automat la infracţiuni şi să-i percepem ca pe o ameninţare, nu

institutul intercultural Timişoara solicită eliminarea menţionării apartenenţei etnice, religioase sau naţionale (a cetăţeniei), din comunicatele de presă ale oficiului Român pentru imigrări, ale Poliţiei de Frontieră şi ale tuturor instituţiilor care prezintă presei informaţii legate de acţiuni de combatere a infracţiunilor.


ca pe nişte persoane care contribuie alături de noi la binele societăţii.

Principalul argument al celor care se opun unei asemenea limitări este faptul că, precizând, spre exemplu, cetăţenia persoanelor care comit infracţiuni nu facem decât să descriem o realitate obiectivă. Cu toate acestea, nu pot fi contestate efectele negative pe care le generează comunicarea publică a unor fapte reale ale unor persoane, într-un mod ce favorizează generalizarea unei percepţii negative pentru tot grupul din care fac ele parte. Nu este acceptabil ca medicii arabi, antreprenorii turci, inginerii indieni, comercianţii chinezi etc., să sufere pentru că unii conaţionali sunt „depistaţi” fără acte în regulă în România sau chiar comit infracţiuni. Ar fi regretabil, de asemenea, ca solidaritatea pe care o simţim pentru cetăţenii Republicii Moldova să fie înlocuită de un sentiment de teamă sau de respingere pe baza faptului că unii dintre ei comit infracţiuni sau nu îşi reînnoiesc la timp viza.

Un fenomen asemănător afectează în ultimii zece ani imaginea cetăţenilor români care trăiesc în alte ţări ale Uniunii Europene. În doar câţiva ani, în

mai multe ţări europene în care anterior informaţiile despre România şi români erau foarte reduse, cuvântul „român” a ajuns să fie folosit ca un sinonim pentru o serie de fapte antisociale şi comportamente reprobabile.

Dovada că o astfel de situaţie se poate schimba o avem în experienţa de acum peste un deceniu privind reflectarea în presă a romilor şi comunicarea în această privinţă a instituţiilor publice. În anii 1990 comunicatele de presă ale Poliţiei şi ale instituţiilor sistemului judiciar menţionau frecvent apartenenţa etnică în asociere cu diferite infracţiuni, cu formulări de genul „un grup de persoane de etnie romă au fost ridicate de poliţie în urma unei percheziţii”, sau „infracţiunea a fost comisă de cetăţeanul X.Y., de etnie romă”. Începând din 1997 au fost realizate diferite acţiuni de sensibilizare şi formare a jurnaliştilor (prima dintre ele fiind realizată de Institutul Intercultural Timişoara în colaborare cu organizaţia Romani CRISS), fiind apoi adoptate şi norme deontologice şi recomandări pentru jurnalişti pe această temă. S-a dovedit însă că cea mai eficientă modalitate de reduce numărul

de articole din presă ce asociază apartenenţa etnică cu infracţiuni este eliminarea acestor asocieri de la sursă, care deseori o reprezintă comunicatele de presă ale instituţiilor publice. Astfel, la solicitarea unor organizaţii neguvernamentale, în anii următori s-a luat decizia ca instituţiile publice care prezintă comunicate referitoare la infracţiuni să nu mai menţioneze apartenenţa etnică. Dorim ca acest lucru să se întâmple acum în privinţa cetăţeniei şi apartenenţei etnice sau religioase a migranţilor.

Acest demers are la bază rezultatele monitorizării presei realizate de Institutul Intercultural în cadrul proiectului european Cu alte cuvinte, dar şi dezbaterile realizate în cadrul activităţilor proiectului România interculturală, cu participarea unor reprezentanţi ai mass media şi ai comunităţilor de migranţi din România.

Invităm pe toţi cei interesaţi să susţină acest demers la un dialog pe forumul www.migrant.ro pentru a găsi împreună cele mai eficiente metode de a schimba practicile instituţionale actuale în sensul celor argumentate mai sus.



analiză

Un subiect care a făcut vâlvă în presă în ultimul timp şi vizează direct imigranţii în România, sunt cazurile de corupţie privind obţinerea cetăţeniei.

Subiectul în sine are de toate: trafic de influenţă, dare de mită, luare de mită, primire de foloase necuvenite, folosire în mod direct şi indirect de informaţii nedestinate publicităţii şi altele. Toate acestea denotă existenţa unei practici ce funcţiona de-o bună vreme. Practică de care se ştia de mult timp, semnalată în presă şi dezbătută pe forumurile de pe internet. Interceptările începute deja din 2009 au documentat existenţa unei proceduri nescrise care facilita obţinerea cetăţeniei române şi a documentelor aferente.

În mare, este vorba de cetăţeni ai Republicii Moldova în procesul de exercitare a dreptului de redobândire a cetăţeniei române; cei care doreau să obţină cetăţenia română mai rapid sau fără să se prezinte în faţa autorităţilor din România plăteau sume cuprinse între 50 şi 250 de euro.

Responsabilitatea asupra situaţiei în care s-a ajuns revine autorităţilor române în ansamblu şi nu doar câtorva funcţionari publici lacomi,

iar motivele derivă din procedurile complexe şi birocratice de acordare / redobândire a cetăţeniei, precum şi a documentelor de identitate.

Majoritatea cazurilor identificate presupuneau obţinerea cetăţeniei mai rapid, chiar dacă aceasta implica încălcarea procedurilor prevăzute de legea română, precum îmbulzeala ce duce la asediul clădirii, ba chiar blocarea străzii unde se găseşte Agenţia Naţională pentru Cetăţenie.

Din postura unuia care a trecut prin experienţa dobândirii cetăţeniei, pot să zic că tot procesul este o experienţă cel puţin umilitoare, iar procedura lasă impresia unui stat închis, chiar ostil faţă de pretendenţii la cetăţenia sa. De la cozile supravegheate didactic de jandarmi, la informarea netransparentă şi sporadică prin scrisori despre stadiului dosarului şi mai apoi la întocmirea documentelor de stare civilă şi identitate, avem de-a face cu un sistem atât de sucit, încât favorizează apariţia intermediarilor.

Un document de achiziţie publică de soft pentru administrarea fluxului de activitate, publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, arată că o cerere de acordare sau redobândire a cetăţeniei implică avizul de la câteva instituţii de tipul Ministerul de Interne, SRI, SIE etc. Se poate presupune că pretendenţii la cetăţenie sunt verificaţi şi răzverificaţi înainte ca aceste instituţii să-şi dea avizul.

Şi toţi cei care obţin cetăţenia au neapărat aceste avize pozitive, chiar dacă nu sunt conştienţi de asta. Toţi trebuie să treacă prin aceleaşi proceduri umilitoare a căror durată pare interminabilă, iar rezultatul final neclar. Într-un astfel de context, o şpagă de câteva sute de euro nici nu este mult. De ce să nu dai un ban în plus dacă primeşti un serviciu rapid, de calitate, iar funcţionarul public te tratează cu respect? Cât

costă pentru dumneavoastră 3, 4 zile lucrătoare pierdute la coadă?

Mai avem şi un alt episod interesant, procurorii Parchetului instanţei supreme au documentat şi un caz în care o funcţionară de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a ajutat un cetăţean sirian să obţină cetăţenia română, în condiţiile în care cererile formulate din 2001 de acesta au fost respinse pentru că nu ştia alfabetul latin şi limba română, aceasta sfătuindu-l să memoreze textul pe care urma să-l prezinte în faţa comisiei.

Aşadar, un sirian care stă de mai mult de 10 ani în România, probabil integrat în viaţa socială şi cu avizele

Încetățenirea în România cazuri scoase din context

Marcel BajkaInstitutul Intercultural Timișoara


pozitive la dosar obţinute de la instituţiile de verificare, căci altfel nu s-ar fi încumetat funcţionara să-l ajute, a mai încercat de 5 ori să obţină cetăţenia, care nu prea se descurcă în limba română, însă reuşeşte să-şi susţină rolul învăţat pe de rost în limba română, în faţa comisiei de cetăţenie.

E vorba de acea stimată Comisie în faţa căreia se dă proba de citire, dictare, un interviu de peste 50 de întrebări de cultură şi civilizaţie românească şi Constituţia României, precum şi recitarea imnului naţional, şi care a fost surprinzător de uşor convinsă de cineva despre care procurorii afirmă că „nu îndeplinea condiţiile

minimale, precum cunoaşterea alfabetului latin şi a limbii române”.

Cazul acesta mai oferă un element interesant în acest tablou, dacă îl comparăm cu procedura de redobândire a cetăţeniei, unde legea nu specifică drept condiţie obligatorie cunoaşterea limbii române. Astfel, mulţi români din Republica Moldova şi nu numai, sunt foarte supăraţi de uşurinţa procedurală prin care România oferă etnicilor ruşi din Republica Moldova cetăţenia prin procedura de redobândire.

O altă scăpare a procedurii este faptul că au fost documentate şi situaţii în care, la adresa de domiciliu a unei persoane în Bucureşti figurau şi până

la 1.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova luaţi în spaţiu. Este cazul unora dintre noii cetăţeni, care doreau sa-şi stabilească domiciliul în România. Şi acum ce se va întâmpla cu ei, le va fi retrasă cetăţenia? Totuşi este vorba de 1.000 de acte cel puţin neadevărate, fără de care nu puteau obţine buletin de Bucureşti. Vor fi acum aceste buletine retrase?

Apropo, ce se va întâmpla cu acel sirian despre care procurorii afirmă că nu îndeplineşte condiţiile minimale? Îi retragem cetăţenia şi îl deportăm la el în ţară?

Procurorii mai afirmă că funcţionarii publici care luau mită nici măcar nu mai aveau reprezentarea faptului că săvârşesc ceva ilegal „datorită faptului că acest fenomen infracţional a intrat în cotidianul acestora”. Funcţionarii, la rândul lor, au creat o procedură paralelă care funcţiona, cel puţin mai repede decât sistemul statului.

La urma urmei, documentarea acestor cazuri nu a produs un cutremur. Autorităţile implicate continuă să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, conform programului postat pe site, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu se vorbeşte nici de o schimbare de proceduri, de lege, de flexibilizare sau simplificare. Cei care vor răspunde în faţa legii sunt cei care au fost prinşi cu mâţa în sac şi nu cei care au creat sau tolerat un sistem în care practicile respective prind rădăcini.

Din păcate acest lucru nu se întâmplă numai în cazurile despre care am vorbit, intermediarii sunt peste tot când e vorba de autorităţi publice, există sisteme paralele în diferite domenii şi cu toţii ştim de existenţa lor, însă puţini sunt cei care încearcă să facă ceva pentru o schimbare autentică.

Încetățenirea în România cazuri scoase din context


proiect

pentru Românii de Pretutindeni – Andrei Cruceanu, Consulul Onorific al Republicii Moldova la Timişoara – Excelenţa Sa domnul Prof. Univ. Dr. Silviu Sofronie, precum şi alţi profesori, oameni de cultură şi numeroşi studenţi.

În seara aceleiaşi zile a avut loc un spectacol de teatru susţinut de o trupă de la Teatrul Muzical-Dramatic „B.P.Haşdeu” din Cahul, R. Moldova. Piesa „Cartierul latin” a adunat peste 100 de spectatori. Talentul actorilor Rodica Zbârciog şi Oleg Mereoară şi emoţiile pe care au reuşit să le transmită au ridicat întreaga sală în picioare în ropote de aplauze.

Vineri 30 martie, în a patra zi a festivalului, a avut loc un seminar organizat în colaborare cu Institutul Intercultural Timişoara. Tema seminarului a fost Migraţia din zone de conflict. Au fost discutate diferite perspective din zone precum Transnistria, Palestina, Kashmir, fosta Iugoslavie, Libia, Tunisia. Reprezentanţi

din aceste zone au prezentat puncte de vedere în special legate de situaţia refugiaţilor şi migranţilor din zonele respective, impactul pe care îl au aceste conflicte la nivel personal, social şi internaţional.

Ziua de vineri a continuat cu un concert de muzică rock. Concertul a fost deschis de o formaţie din Republica Moldova – Condorii Negri, după care au încins atmosfera cei pentru care a devenit deja o tradiţie să vină la acest festival – Paralela 47. Cheful a continuat mai apoi cu dj. Rapala.

Sâmbătă, în cea de-a cincea zi a festivalului a avut loc un flashmob în Piaţa Victoriei. Festivalul s-a încheiat cu o recepţie la restaurantul Politehnica. În cadrul acestei seri au debutat pentru prima dată cei de la cercul de dans de societate condus de Victoria Mocanu. Acest cerc este un proiect al Organizaţiei Studenţilor Basarabeni Timişoara, care a fost lansat cu o lună în urmă. De asemenea, ne-

Pentru a celebra 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România (27 martie), studenţii basarabeni din marile centre universitare din România au organizat o serie de evenimente. Adriana Popa de la Bucureşti şi Alexei Dombrov de la Timişoara, ambii mediatori interculturali în cadrul proiectului România interculturală, au imortalizat pentru cititorii revistei Migrant în România activităţile principale desfăşurate cu această ocazie.

În perioada 27 martie – 1 aprilie s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei” la Timişoara. Acum 12 ani a fost primul festival de acest gen din România. Acum există manifestări similare în majoritatea oraşelor din România.

Festivalul a început, marţi, 27 martie, ora 19:00, cu deschiderea care a avut loc la Casa Politehnicii 2 în Sala de Conferinţe. La deschidere au participat invitaţi din partea presei locale, studenţi precum şi invitaţi speciali: directorul Institutului Intercultural Timişoara – Călin Rus, membri ai asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, printre care şi un supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă - Gheorghe Holovati. Imediat după deschidere a avut loc dezbaterea pe tema „Transnistria – pacificare impusă”.

A doua zi, miercuri, 28 martie, a continuat cu o expoziţie – concurs de pictură şi fotografie „Basarabia prin ochii tăi”. La expoziţie au fost prezentate lucrări ale tinerilor din Republica Moldova şi din România, care prezentau diferite perspective asupra Basarabiei.

În ziua a treia, joi, 29 martie la ora 14:00 a avut loc lansarea cărţii cu titlul Istoria Basarabiei – note de curs a autorului Ştefan Purici. Lansarea a avut loc în biblioteca „Eugen Todoran” a Universităţii de Vest. La eveniment au fost prezenţi Secretarul de Stat pentru Românii de Pretutindeni – Eugen Tomac, Directorul Executiv al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”

BASARABiEiZilele


au încântat cu dansul lor, ansamblul de dans popular „Horiţa” condus de Petru Tudoreanu, tot un proiect al organizaţiei, care a luat naştere deja de mai bine de două luni. Formaţia Condorii Negri ne-a delectat cu un mic concert de muzică folk, iar distracţia a continuat pană spre dimineaţă.

Ziua de duminică a fost ultima zi din cadrul festivalului. Ea a început cu slujba de binecuvântare la catedrala Mitropolitană din Timişoara. Tot în această zi, toţi doritorii au avut ocazia să viziteze muzeul Catedralei Mitropolitane. În cadrul acestui eveniment, OSB Timişoara a adus în dar mitropolitului Nicolae Corneanu tabloul „Junimea” al pictorului basarabean Dumitru Brodeţchi. Acest cadou a fost făcut cu ocazia împlinirii a 50 de ani de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Nicolae Corneanu în funcţia de Arhiepiscop al Timişoarei.

Aducem sincere mulţumiri celor care au sprijinit această ediţie a Festivalului „Zilele Basarabiei” la Timişoara.

La Bucureşti, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti a desfăşurat o serie de evenimente în cadrul festivalului în perioada 24-27 martie. Anul acesta Festivalul „Zilele Basarabiei la Bucureşti” se află a ediţia a V-a, ediţie jubiliară. Programul din acest an a oferit tuturor doritorilor ocazia de a afla mai multe despre Basarabia şi semnificaţia istorică a datei de 27 martie.

Festivalul a început sâmbătă, 24 martie, în ritmuri muzicale, cu un concert deosebit. Pe scena din JukeBox au evoluat într-un show de excepţie formaţiile Condorii Negri, ROA, Paralela 47, Gândul Mâţei şi îndrăgitul interpret Cătălin Josan.

Duminică, festivalul a continuat cu o zi dedicată istoriei, zi în care toţi tinerii etnici români din Basarabia au avut acces gratuit la cele mai

importante muzee din Bucureşti. Luni, 26 martie a avut loc lansarea

volumului „Istoria Basarabiei” – primul curs de profil pentru facultăţile din România, realizat de Ştefan Purici. La eveniment tinerii au discutat cu personalităţi importante din domeniul academic bucureştean.

Marţi, 27 martie, în cea mai importantă zi a Festivalului, de ziua Unirii Basarabiei cu România, OSB Bucureşti a organizat o comemorare la cimitirul de la Cernica. Tinerii au adus un omagiu celor care au luptat pentru idealul Unirii la 1918. Aceştia au depus coroane, flori şi lumânări la mormintele membrilor Sfatului Ţării, printre care se numără Pantelimon

Halippa, Ioan Pelivan şi primul Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu. Ziua de 27 martie a rămas impregnată în istorie ca zi de sărbătoare pentru toţi românii. De-a lungul timpului, generaţii întregi şi-au dedicat viaţa şi activitatea pentru realizarea dezideratului Unirii. Festivalul „Zilele Basarabiei la Bucureşti” se desfăşoară în fiecare an ca o dovadă vie că românii de pe ambele maluri ale Prutului au în continuare aceleaşi valori şi aceleaşi idealuri.

la Timişoara şi Bucureşti De

Adriana Popa și

Alexei Dombrov


interviu

De când ai venit la Timişoara şi ce te-a adus aici?Am venit la Timişoara în septembrie

2010. Am ales să studiez la UMF Victor Babeş deoarece este o universitate foarte renumită. În plus, studiile se fac în limba franceză, fiind astfel mult mai uşor pentru mine, ca şi cum aş studia în Tunisia. Nivelul de studii este bun, iar ţara este liniştită.

Ţi-a fost dificil să te adaptezi în Timişoara?

Mă simt foarte bine şi nu mi-e foarte dor de ţara mea deoarece sunt foarte mulţi tunisieni aici. În plus, sunt membru Rotaract şi acest lucru m-a ajutat foarte mult să mă integrez. Am participat pentru prima oară la o întâlnire a Clubului Rotary în octombrie 2010, împreună cu mama mea, care este membră de mai mulţi ani.

Ce este Rotary şi Rotaract?

Clubul Rotary este o asociaţie non-profit, apolitică, cu scopuri caritabile, care există din 1905. Rotaract este un program al Rotary pentru tineri cu vârsta între 18 şi 30 de ani. Există şi un program al Rotary pentru tineri cu vârsta între 14 şi 18 ani, care se numeşte Interact. Acum fac parte din Rotarct. Există aproximativ 7500 de cluburi Rotaract în lumea întreagă, cu peste 173.000 de membri. Aceste cluburi organizează întâlniri, conferinţe şi vizite de studiu. Activităţile se desfăşoară atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Ne poţi oferi câteva exemple de activităţi?

De exemplu, realizăm activităţi de strângere de fonduri prin organizarea de spectacole. Ultima oară am organizat în Timişoara o cursă a răţuştelor pe Bega. Am lansat 5000 de răţuşte de plastic pe Bega şi am oferit 30 de premii. Cu banii colectaţi am realizat activităţi pentru dezvoltarea şcolilor. O parte dintre acţiunile noastre se realizează în domeniul sanitar, oferim materiale pentru amenajarea spitalelor pentru copii cu dizabilităţi şi ajutor pentru copii orfani.

De cât timp eşti implicat în această organizaţie?

Am început din 2006. În 2008-2009 am fost preşedintele Clubul Interact din Sousse, Tunisia. Îmi place că în aceste cluburi poţi merge oriunde în lume şi te consideră unul de-al lor. Acum sunt membru al Clubului Rotaract Timişoara. Clubul are cam 30 de membri, majoritatea sunt români dar sunt şi membri din alte ţări. Am invitat câţiva colegi români în Tunisia. Au stat la mine o săptămână şi au vizitat organizaţia din Sousse.

Care este relaţia ta cu comunitatea tunisienilor din Timişoara?

Sunt membru şi al Asociaţiei Ligii Tunisiene la Timişoara. Această asociaţie are ca scop principal promovarea imaginii Tunisiei în România, pentru a dezvolta turismul, dar şi facilitarea integrării membrilor comunităţii tunisiene în societatea românească. Am realizat activităţi de colaborare între Rotaract şi Asociaţia Ligii Tunisiene. De exemplu, am organizat

o conferinţă despre revoluţia din Tunisia şi o expoziţie de fotografii de la revoluţie.

Ai învăţat limba română?

Eu studiez în limba franceză, deci pentru studii nu am nevoie, Tunisia fiind o ţară francofonă. Însă pentru a comunica mai bine în societate şi în cadrul Rotaract am nevoie să învăţ română. Am început să merg la cursuri luna aceasta. Beneficiez de un curs gratuit de 96 de ore despre care am aflat prin intermediul Centrului Cultural Româno-Arab. Este foarte interesant, îmi place. Poate într-o zi voi lucra aici, aşa că trebuie să învăţ încetul cu încetul să vorbesc foarte bine. Înţeleg puţin română, dar nu este uşor.

Ce îţi place şi ce nu îţi place aici în Timişoara, şi în România în general?

Nu îmi place clima. Noi nu suntem obişnuiţi cu iarna şi este foarte frig aici. În Tunisia, temperatura minimă este de 10 grade. Dar ne obişnuim încetul cu încetul. În rest îmi place totul. Timişoara este un oraş de dimensiuni medii în care se poate duce o viaţă agreabilă. Oamenii sunt foarte primitori.

Ce intenţionezi să faci după terminarea studiilor?

Acum sunt student în anul al doilea la Farmacie unde studiile durează 5 ani. Aşadar voi mai sta încă 3 ani în Timişoara. Apoi trebuie să mă întorc pentru a da un examen de echivalare a studiilor şi pentru a face un stagiu de doi ani. După cei cinci ani de studiu trebuie să facem obligatoriu un stagiu în Tunisia, un an într-o farmacie şi un an într-un spital. Numai după aceea primim diploma tunisiană. Şi numai atunci voi putea în sfârşit să lucrez. Nu mă văd lucrând într-o farmacie, îmi doresc să lucrez în industria farmaceutică şi să creez medicamente noi.

Interviu realizat de Aurélie KosmanTraducere din limba franceză de Oana Neștian

implicarea civică nu depinde de ţarăMalik Khéfacha este un student tunisian în vârstă de 21 de ani, care a venit în Timişoara pentru a-şi face studiile în Farmacie. Este membru activ în două asociaţii şi visează să lucreze în industria farmaceutică.


The European Network Against Racism (ENAR) – Reţeaua europeană împotriva rasismului reprezintă peste 700 de organizaţii non-guvernamentale din Uniunea Europeană, precum şi din Croaţia şi Islanda. Această reţea are ca scop lupta împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei, pentru a promova tratamentul egal între cetăţenii Uniunii Europene şi migranţi şi pentru a asigura legături între iniţiativele de la nivel local, regional şi naţional din Uniunea Europeană.

Reţeaua ENAR s-a născut ca urmare a Anul European Împotriva Rasismului (1997). În perioada martie-septembrie 1998 peste 600 de ONG-uri au fost implicate în consultaţii la nivel naţional şi european pentru a discuta viabilitatea unei astfel de structuri. Conferinţa de constituire din 1998 a adus împreună peste 200 de reprezentanţi ai acestor organizaţii pentru a stabili un program comun de acţiune.

Viziunea ENAR este cea a unei Europe fără rasism şi intoleranţă, o Europă în care fiecare individ are oportunităţi egale de participare în societate. Cooperarea între organizaţiile non-guvernamentale poate contribui semnificativ la lupta împotriva discriminării etnice şi religioase.

Misiunea ENAR este de a asigura o voce puternică a societăţii civile pentru a contribui la procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană în scopul de a:l Înlătura consecinţele negative

ale discriminării bazate pe culoare, etnie, origine naţională, religie, cultură sau statut legal;

l Promova diversitatea şi crea condiţii pentru participare egală în societate

l Asigura mainstreaming-ul anti-rasismului, egalităţii şi diversităţii în toate sectoarele politicilor publice în Uniunea Europeană

Modalităţile prin care ENAR

reprezintă la Bruxelles vocea

organizaţiilor membre, pentru a aduce schimbări în domenii referitoare la egalitate, anti-rasism, migraţie şi integrare, şi incluziunea socială a minorităţilor etnice şi religioase în Europa, sunt următoarele:l Coordonarea reţelei EnAR –

asigurarea faptului că vocea societăţii civile împotriva rasismului este auzită în dezbaterile despre politici europene şi naţionale, precum şi sprijinirea organizaţiilor prin schimbul de informaţii, experienţe şi bune practici.

l Monitorizarea şi influenţarea agendei politice europene – pentru respectarea egalităţii şi diversităţii; realizarea de campanii şi lobby la instituţiile UE pentru a acţiona împotriva rasismului şi discriminării şi pentru o Europă diversă şi incluzivă; asumarea unui rol activ în coordonarea Intergrupului Anti-rasism şi Diversitate al Parlamentului European.

l Participarea în alianţe strategice cu alţi actori în domeniu din Europa – coaliţii de advocacy şi parteneriate cu alte reţele europene, mediul business, sindicate şi fundaţii. ENAR oferă membrilor săi informaţii despre politicile europene şi încurajează dialogul între societatea civilă şi statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte agenda politică europeană şi efectele sale la nivel naţional.

l Generarea de idei noi – asumarea unui rol de leadership în stabilirea agendei şi promovarea ideilor şi reflecţiilor inovative pentru viitorul diversităţii şi anti-rasismului în Europa şi pentru transformările necesare pentru ca societatea europeană să trăiască într-un spirit de egalitate şi diversitate.

Publicaţii ENAR

Unele dintre cele mai importante publicaţii ale ENAR sunt rapoartele anuale Shadow Reports ce oferă o compilaţie de informaţii şi date colectate de organizaţiile membre pe temele

anti- rasismului, protecţiei drepturilor omului şi oferirii de sprijin legal şi de altă natură persoanelor care se confruntă cu discriminare, inegalitate de şanse şi marginalizare în Uniunea Europeană. Aceste rapoarte vin să completeze datele oficiale şi academice pentru a oferi perspectiva organizaţiilor non-guvernamentale asupra realităţii rasismului în Uniunea Europeană şi Statele Membre. Ele se bazează pe multiple surse, oficiale şi neoficiale, academice şi experienţiale şi oferă acces la informaţii care, deşi uneori nu respectă standarde academice, oferă o perspectivă vitală a celor care sunt direct afectaţi de rasism sau a celor care lucrează cu aceste persoane. Această perspectivă oferă rapoartelor organizaţiilor non-guvernamentale valoarea adăugată, completând raportarea oficială şi academică.

Reţeaua europeană împotriva rasismului

Mai multe detalii despre Reţeaua europeană împotriva rasismului găsiţi la: http://www.enar-eu.org

orGanizaŢii


europa

De Oana Neștian

Institutul Intercultural

Timişoara

Programul de la Stockholm este un plan al Uniunii Europene pe cinci ani, care oferă un cadru pentru acţiunile UE cu privire la cetăţenie, justiţie, securitate, azil şi migraţie. Planul de Acţiune, care este valabil până în 2014, este flexibil şi poate fi îmbunătăţit cu idei noi identificate în baza consultărilor publice şi evaluării activităţilor implementate anterior. De aceea este deosebit de important ca în procesul de integrare să se acorde o importanţă deosebită „ascultării” migranţilor, identificării nevoilor lor, dar şi „ascultării” membrilor societăţii locale în care sosesc migranţii pentru a putea găsi calea de mijloc, pentru a putea oferi soluţii win-win, pentru a putea dezvolta politici coerente, comprehensive şi care să respecte drepturile şi să asigure bunăstarea tuturor.

În noiembrie 2011 Comisia Europeană a lansat o Comunicare privind abordarea globală în materie de migraţie şi mobilitate, reprezentând un cadru general al politicii de migraţie, bazat pe parteneriate reale cu statele non-UE şi tratând aspectele legate de migraţie şi mobilitate într-o manieră comprehensivă şi echilibrată. Această abordare ar trebui să răspundă oportunităţilor şi provocărilor cu care se confruntă politica de migraţie a UE, asigurând în acelaşi timp sprijin pentru parteneri în adresarea propriilor priorităţi în ceea ce priveşte migraţia şi mobilitatea în contextul lor regional.

o abordare globală centrată pe migrant

În dezvoltarea unei strategii de abordare globală în domeniul migraţiei, mobilităţii şi dezvoltării, Comisia Europeană consideră că elementele cheie care trebuie adresate în perioada următoare sunt:l Continuarea şi aprofundarea dialogului cu ţările terţe pentru identificarea obiectivelor comune şi stabilirea unor scopuri şi acţiuni comune în domeniul migraţiei, mobilităţii şi dezvoltării;l Continuarea evaluării costurilor economice şi sociale ale migraţiei;l Studierea şi adaptarea modelelor economice de dezvoltare la un context global şi aflat în continuă schimbare;l Aprofundarea dezbaterii despre legătura dintre migraţie şi comerţ;l Continuarea evaluării experienţei de coerenţă între politicile naţionale de angajare şi promovarea activă a migraţiei pentru muncă, precum şi a gradului în care neconcordanţele globale sau regionale între cerere şi ofertă pot afecta migraţia internaţională a muncitorilor;l Evaluarea influenţei politicilor publice asupra migraţiei;l Acordarea unei atenţii sporite legăturii dintre migraţia forţată şi dezvoltare, în special a legăturilor dintre migraţie, schimbările climaterice şi degradarea mediului;l Facilitarea unui flux mai ieftin şi mai sigur al remitenţelor către statele aflate în curs de dezvoltare;

l Asigurarea transferabilităţii asigurărilor sociale ca stimulent cheie în migraţia circulară.l Protecţia drepturilor omului pentru toţi migranţii în perioadele de tranzit prin sporirea eforturilor pentru protejarea migranţilor vulnerabili şi respectarea nevoilor specifice ale femeilor;l Eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea integrării migranţilor prin asigurarea înţelegerii şi acţiunii în domeniul integrării sociale şi adaptării politicilor sociale, sustenabilităţii mediului, integrării economice, egalităţii de gen, combaterii xenofobiei şi excluziunii sociale.

Unul dintre mecanismele prin care instituţiile europene intră în contact cu organizaţii ale societăţii civile care desfăşoară proiecte pentru integrarea migranţilor este Forumul European pentru Integrare. Următoarea întâlnire a Forumului va avea loc în iunie 2012. Acest forum va adresa aspecte referitoare la Dreptul la reunificare familială a migranţilor din ţările terţe care locuiesc în UE. În perioada 15 noiembrie 2011 – 1 martie 2012 Comisia Europeană a organizat consultări publice (Directiva 2003/86/EC) în scopul colectării de opinii pentru realizarea unor reglementări mai eficiente în domeniul reunificării familiale la nivel european şi pentru a oferi informaţii factuale şi date cu privire la aplicarea Directivei. Institutul Intercultural Timişoara va participa la această întâlnire a Forumului, iar detalii vor fi postate pe www.migrant.ro.


De Igor DrangoiSe uită cu atenţie în jur. Aşa a învăţat

să fie, receptiv la toate, cu urechile ciulite, sensibil. Basarabeanul din faţa noastră e cunoscut în comunitatea de tineri studenţi din Republica Moldova pentru faptul că a ajuns preşedintele Best (Board of European Students of Technology) şi, de câţiva ani buni, hălăduieşte prin Europa şi ţări din afara ei, fiind implicat în tot soiul de proiecte şi activităţi.

Dar asta nu i-a fost specific de la început. Din contră, nu se vedea niciodată explorator de meleaguri necunoscute, nici nu-i trecea prin cap că va părăsi vreodată Chişinăul, dar a înţeles, în scurtă perioadă, că nuanţele dinamice care-i colorau personalitatea păleau în capitala fostului stat sovietic. A simţit că nu acolo e locul lui, că trebuia să experimenteze lucruri noi. Astfel, a fost admis în 2004 la studii liceale în Grupul Şcolar Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava, „nu departe de Iaşi”.

Zâmbeşte şmechereşte când îşi aminteşte de Iaşi-ul începuturilor sale. „Două din trei maşini erau Dacia, drumurile erau proaste şi, în plus, mai eram şi obosit” povesteşte, cu gândurile-i pierdute în amintiri. I-au plăcut însă profesorii, îndeosebi cel de matematică, Timu Constantin, care l-a influenţat puternic în anii de liceu şi l-a motivat să facă parte din Consiliul Judeţean al Elevilor din Iaşi. Trecerea de la membru până la funcţia de preşedinte s-a făcut rapid. „Cumva, perioada asta a reprezentat deşteptătorul spiritului civic”, a devenit ascultător, ponderat în acţiuni, responsabil.

Primul său voluntariat „Hrană pentru pelerini”, este una din cele mai frumoase experienţe de care-şi aminteşte şi din care a avut multe de învăţat. Au urmat zeci de proiecte şi traininguri în care s-a implicat şi care i-au format abilităţile de lider. Cel mai important dintre ele a fost proiectul „Sunt tânăr, mă implic, deci contez” – purtător de opinie, artă oratorică, democraţie participativă, drepturile omului, organizat în 2007 la Iaşi şi Sinaia de SREP – Societatea Română pentru Educaţie Permanentă, în parteneriat cu CREA – Cooperare Regională pentru Excelenţă Antreprenorială Iaşi şi UNDEF – Fondul Naţiunilor Unite pentru Democraţie.

Deşi „matematica nu îmi plăcea, dar mergea”, s-a înscris după liceu la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, ceea ce nu l-a împiedicat însă deloc să fie activ în continuare, să comunice şi să se implice în alte organizaţii, de data asta, de basarabeni din partea dreaptă a Prutului, pentru că îi place mult să socializeze, să creeze evenimente, să se afle în centrul lor şi să nu se lase copleşit de preocupările specifice vârstei sale. În Cracovia, de exemplu, a ajuns făcând autostopul, „fără prea mulţi bani”, dar însoţit de prieteni şi un rucsac burduşit de optimism.

Asta nu înseamnă însă că nu a avut prieteni care l-au trădat şi i-au jucat feste. Păcatul lui e că „nu prea ştiu să refuz”. „Când se întâmplă un lucru rău, e cu adevărat rău numai dacă nu ai învăţat nimic din el”. Iar dacă stai „şi te uiţi în pod”, înseamnă că ai prea mult timp liber.

Daniel Brunescu the best din BEST

BEST, Board of European Students of Technology este o organizaţie non-guvernamentală şi apolitică înfiinţată în 1989 cu scopul de a oferi posibilităţi de comunicare, cooperare şi împărtăşire de experienţe pentru studenţii din întreaga Europă.

Există 91 de grupuri locale BEST în 30 ţări, care creează o reţea de studenţi bine organizată, puternică, tânără şi inovativă.

Prin activităţile sale, BEST încearcă să ajute studenţii europeni în tehnologie să devină mai responsabili prin înţelegerea mai profundă a culturilor care coabitează în Europa şi să le dezvolte capacităţile de a lucra la nivel internaţional. BEST creează oportunităţi de întâlnire pentru studenţi, pentru ca aceştia să înveţe unii de la alţii în cadrul evenimentelor academice şi non-academice. De asemenea, oferă servicii precum un centru internaţional de carieră pentru lărgirea orizonturilor în ceea ce priveşte alegerea unui loc de muncă.

Prioritatea BEST este de a oferi servicii de înaltă calitate pentru toţi studenţii din Europa, prin aducerea împreună a celor trei parteneri: „student – companie – universitate”.

reportaj


culinar

Mod de preparare

Puneţi năutul într-un bol. Adăugaţi usturoiul zdrobit, sucul de lămâie, uleiul de măsline (untul topit), puţin pătrunjel verde tocat, camunul şi sarea. Decoraţi după imaginaţie.

Carmen Suia

Reţete din bucătăria lumii

Hummus bel tahini – Năut cu pastă de susan

Hummus Balila

Mod de preparare

Toate ingredientele se trec prin blender. Adăugaţi puţină apă caldă sau apa din conservă dacă compoziţia rezultată este prea groasă. Decoraţi cu ulei de măsline, boia de ardei sau sumac, pătrunjel verde sau mentă ori cu boabe de năut fiert.

iNgREdiENtE

l 1 cana năut fiert sau o conservă năutl 2-3 linguri pastă de susan – tahinil sucul de la o jumatate de

lămâie sau după gustl 1-2 căţei usturoi l sarel piper

iNgREdiENtE

l 1 cană năut fiert sau o conservă năutl 1-2 căţei usturoi zdrobiţil 2-3 linguri zeamă de lămâie l ¼ cană ulei de măsline sau unt topitl ½ linguriţă camun (chimen turcesc) l pătrunjel verde tocat (opţional)l sare – după gust

Năutul este o legumă cu un conţinut ridicat de proteine, cultivată din cele mai vechi timpuri în Orientul Mijlociu, folosită în mod frecvent în bucătăria africană, indiană şi din Orientul Mijlociu. Ţara cu cel mai mare export de năut este India.


Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante

pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către

autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro. Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa [email protected] sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei

va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Articole pentru revista Migrant în România

Politici corelate care au în centru omul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3Angajatorii şi imigranţii non-comunitari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4Romania - țară de emigrație şi de imigrație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Noi provocări pentru Franța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8Noua mea casă, Cluj-Napoca! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9Reîntoarcerea la tărâmurile adevărului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10Îţi vine să crezi? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13O nuntă nesperat de frumoasă pe meleaguri africane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14Cursuri de limba română pentru copii şi adulţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16România – mai naturală, mai aproape de realitate! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18Migranţii în comunicatele de presă ale instituţiilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Încetăţenirea în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Zilele Basarabiei la timişoara şi Bucureşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24implicarea civică nu depinde de ţară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26Reţeaua europeană împotriva rasismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27O abordare globală centrată pe migrant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28daniel Brunescu - the best din BESt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29Reţete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

cuprins

Migrant în România - nr. 13, 201232 Publicaţie �nanţată de Uniunea Europeanăprin «Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe»

în cadrul proiectului „România Interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara migrant.ro

Nr. 10 - 2011

Publicaţie realizată în cadrul proiectului „România Interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2010

Editor: Institutul Intercultural Timişoara Data publicării: martie 2012 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural

Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8. Tel. 0040.256.498.457; Fax: 0040.256.203.942; E-mail: [email protected]; Web: www.migrant.ro

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“

ISSN 2067 – 6565

Migrant in Romania nr 13

Documents

Transcript of Migrant in Romania nr 13