Inspectoratul Direcţia Generală Proiect finanţat nr. 16 ... · Proiect finanţat de Uniunea...

Migrant în România - nr. 16, 2013 1

Inspectoratul General pentru

Imigrări

Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale

Proiect finanţatde Uniunea Europeană

Ministerul Administraţiei şi Internelor UnIUneA eUroPeAnă

MigrantRomâniaînwww. migrant.ro

nr. 16 / 2013

Mediator din dragostepagina 8

Minoritățile naționale în RomâniaInterviu cu Prof. Dr. Dușan Popov

pagina 12

Aicha Nhari – o migrantă de succes

pagina 4

Migrant în România - nr. 16, 20132

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

Revista Migrant în România este editată de

Institutul Intercultural Timișoara (coordonator) în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice – Constanţa și Asociaţia ADIS – București

Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 TimişoaraTel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942E-mail: [email protected] Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în

România interculturală“. Contract nr. ref.: IF 11.01/04.01,

finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General

„Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“,

gestionat în România de Inspectoratul General pentru

Imigrări.

Comitetul de redacţie:Oana Neştian Sandu, Călin Rus, Mbela Nzuzi, Oana Bajka, Romina Matei, Daniela Cervinschi. Grafica: Codruţ Radu Contact: [email protected]

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate. Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“. Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro


În urmă cu câteva săptămâni un tabloid britanic a lansat o campanie centrată pe un mesaj auto-ironic pentru descurajarea cetăţenilor români şi bulgari care ar intenţiona să caute de lucru în Regatul Unit după preconizata ridicare a restricţiilor care limitează accesul acestora pe piaţa muncii din această ţară. Mesajele principale ale campaniei sunt: Don’t come to Britain, it’s full! şi We hate ourselves - we’ll probably hate you too!

Portalul de ştiri gandul.info a răspuns prompt cu o contra-campanie, tot cu mesaje ironice, care a depăşit aşteptările în amploarea ecourilor, atât la nivelul presei internaţionale, cât şi la nivelul publicului larg din România. Mesajele centrale ale campaniei sunt Why don’t you come over? şi We may not like Britain, but you will love Romania! Urmează o serie de „argumente” pentru a convinge, cu mai mult sau mai puţin umor, britanicii să vină în România. Unele argumente sunt puerile sau sexiste, majoritatea susţin că la noi e mai bine, mai ieftin, mai frumos, sau că oamenii sunt mai buni. În concluzie, deşi britanicii îi resping pe români, românii îi invită călduros în România şi le oferă şi găzduire gratuit.

Rămâne de văzut ce impact va avea acest demers asupra percepţiilor reciproce dintre români şi britanici şi poate chiar asupra relaţiilor dintre aceştia. Este posibil ca un astfel de răspuns bazat pe umor să limiteze frustrările şi să contribuie la ameliorarea situaţiei.

Este lăudabilă această atitudine deschisă şi primitoare chiar faţă de persoane dintr-o ţară din care vin mesaje arogante, de

respingere. Este însă o atitudine generală, se aplică tuturor grupurilor şi naţiunilor?

Cum ar fi primită o campanie similară în care sunt invitaţi să vină în România arabi, chinezi sau africani? Sau cum ar reacţiona românii la o astfel de invitaţie adresată tuturor romilor din Europa? Li s-ar oferi oare gratuit canapele unde să doarmă, aşa cum se întâmplă cu britanicii?

Este important că românii iau din ce în ce mai mult atitudine împotriva discriminărilor la care sunt supuşi în multe ţări europene şi împotriva unei imagini nedrepte, exagerat negative, pe care o prezintă despre ei presa din aceste ţări. Dar poate este momentul ca acest refuz al discriminării şi această afirmare a dorinţei de a fi respectaţi ca egali să se asocieze cu evitarea reproducerii acestor atitudini faţă de migranţii care vin în România. Din păcate, monitorizarea presei realizată de Institutul Intercultural Timişoara în cadrul proiectului Cu alte cuvinte (despre care puteţi găsi detalii pe site-ul nostru www.intercultural.ro), arată că în ultima perioadă se conturează şi la noi un stereotip negativ al migranţilor, prezentaţi ca fiind caracterizaţi de diferite comportamente negative: intră sau stau ilegal, fură, tâlhăresc, fac evaziune fiscală, sunt implicaţi în reţele mafiote, sunt criminali, sunt terorişti etc.

Aşteptăm idei de campanii media, eventual bazate pe umor, care să determine o corectare a acestei tendinţe, aplicând proverbul „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Sau varianta engleză a acestuia: “do as you would be done by”.

Why don’t you come over?

editorial

Călin RusDirector

Institutul Intercultural Timișoara


interviu

Pentru început, vă rog să vă prezentaţi.

Numele meu este Aicha Nhari Chemais, cetăţean marocan, director al unei societăţi comerciale de import şi export, fostă preşedintă a Asociaţiei Rowa – momentan sunt membru în această asociaţie. Sunt căsătorită şi am doi copii.

Spuneţi-ne câteva lucruri despre procesul de integrare în România. Care au fost principalele dificultăţi, dar şi aspectele care v-au facilitat integrarea?

Am venit în România cu familia mea în anul 2000, şi de atunci mă aflu în Bucureşti. Mi-a plăcut modul de a trăi în România, aşa că nu am avut nicio dificultate cu integrarea mea în societatea românească. Cred că unul dintre cele mai importante aspecte care au facilitat integrarea mea este faptul că sunt o persoană foarte sociabilă şi membru activ în Asociaţia IWA şi Asociaţia AFB, cu care am realizat mai multe activităţi în domeniul social şi educaţional.

A fost dificil să învăţaţi limba română?

La început mi-a fost puţin greu, dar pentru că vorbesc limba engleză la nivel avansat şi pentru că am comunicat direct cu oameni de aici, am reuşit să depăşesc această dificultate. Acum vorbesc limba română la un nivel bun şi învăţ în continuare.

În calitate de preşedintă a Asociaţiei ROWA, care au fost cele mai importante activităţi pe care le-aţi realizat?

Una dintre cele mai importante activităţi este proiectul prin care oferim ajutoare la casele de azil pentru bătrâni. Am oferit aparate medicale şi alte lucruri necesare pentru a uşura viaţa lor în această perioadă. Am realizat şi multe activităţi culturale cu bătrânii, i-am ajutat să afle mai multe lucruri despre diferite culturi. Am oferit cadouri copiilor din spitalul Budimex în perioada sărbătorilor, să le aducem un zâmbet pe buze, am oferit ajutoare unor persoane din diferite comunităţi.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre femei, avem o serie de activităţi care contribuie la schimbul între culturi prin organizarea de petreceri de aniversare, Eid al-Fitr, Eid al-Adha, ziua de naştere

Este o femeie îndrăzneaţă, foarte

activă şi ambiţioasă. A lucrat din momentul

sosirii sale în România pentru a aduna

femeile arabe şi femeile românce în Asociaţia

ROWA. Scopul ei principal a fost de a ajuta femeile arabe să descopere viaţa

culturală şi tradiţională a României, dar şi de a

crea un cadru organizat în vederea cunoaşterii

valorilor lumii arabe şi orientale de către toate

persoanele din România interesate de cultura

arabă şi orientală şi de a promova schimburile

interculturale.

O migrantă de succes

Aicha Nhari

Interviu realizat de:Sukaina Hashim Jasim

Mediator intercultural


a Profetului Mohamed, Ziua Copilului, Paşte, Crăciun, Ziua Îndrăgostiţilor şi multe altele. Organizăm, de asemenea, o întâlnire o dată pe lună, care se numeşte „cafeaua de dimineaţă”, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă femeile şi pentru a găsi soluţii adecvate. De asemenea, am participat la mai multe activităţi ale Centrului Cultural Arab Bucureşti, la prezentări de filme documentare despre diferite culturi şi civilizaţii la care au fost invitate persoane din diferite comunităţi, atât arabe cât şi române. Am sprijinit material traducerea mai multor cărţi din limba arabă în română, cum ar fi Ghada Samman şi o carte de Khalil Gibran. În cooperare cu Asociaţia AFB am oferit ajutor migranţilor din închisoarea Aeroportului Otopeni, din Centrul pentru solicitanţi de azil şi refugiaţi Vasile Stolnicul, precum şi din Centrul de refugiaţi din Timişoara.

Cum aţi descrie femeile arabe din Bucureşti?

Femeile arabe sunt active şi educate şi au un rol activ în comunitate. Am o mulţime de prietene în Bucureşti care lucrează în domenii precum medicină, farmacie, educaţie şi mediul de afaceri. Aceste femei trebuie susţinute şi încurajate tot timpul, deoarece au un rol activ în dezvoltarea societăţii.

Dumneavoastră şi familia vă simţiţi parte a societăţii româneşti?

Eu şi familia mea nu ne-am simţit niciodată înstrăinaţi în România, poporul român este amabil şi ospitalier,

tradiţiilor noastre, petrecem sărbătorile noastre cu prietenii, ţinem postul în luna Ramadan şi mergem la rugăciuni.

Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru migranţii în România şi în special pentru femeile arabe?

Sfatul meu pentru imigranţi este să respecte legile ţării, să înveţe limba română pentru ca integrarea lor în societatea românească să fie cât mai uşoară, să câştige experienţă şi să înveţe despre alte culturi. Pentru femei sfatul meu este să fie curajoase, să participe la multe activităţi şi să fie în contact permanent cu comunitatea în care trăiesc.

Cum vedeţi dumneavoastră comunitatea arabă?

Discuţia despre comunitatea arabă este o discuţie largă. Comunitatea arabă de aici este o comunitate mare, care aduce multe contribuţii la dezvoltarea societăţii române, pe mai multe niveluri. Cele mai importante sunt în domeniul economic şi cultural. Singurul aspect pe care îl consider oarecum negativ este faptul că majoritatea dintre ei se gândeau că o să se întoarcă în ţara lor de origine, chiar dacă s-au stabilit în această ţară, chiar dacă au reuşit în afacerea lor. Mulţi dintre ei uită că copiii lor s-au născut în această ţară şi s-au integrat în această societate. Sfatul meu pentru ei este să se gândească bine la acest subiect înainte de a lua o decizie pe care o pot regreta.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?

Pe viitor îmi doresc să construiesc un azil pentru bătrâni şi să înfiinţez un post de radio în limba arabă, în scopul de a comunica cu comunităţile arabe din România şi de a le ajuta să se integreze mai uşor şi să depăşească obstacolele cu care se confruntă.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă doresc să realizaţi tot ce vă propuneţi.

are o cultură care îmbină aspecte occidentale şi orientale. Nu am întâmpinat nicio dificultate în formarea de relaţii de prietenie cu oamenii de aici, dimpotrivă, avem o mulţime de prieteni cu care avem relaţii foarte strânse, iar unii din ei sunt chiar parteneri cu noi în afaceri. În plus, mulţi dintre ei ne-au sprijinit mereu în oferirea ajutoarelor si asistenţei pe care le-am menţionat mai devreme.

Puteţi să ne prezentaţi, vă rog, câteva obiceiuri şi tradiţii din ţara dumneavoastră de origine, Maroc? Există o similitudine între unele dintre obiceiurile de acolo şi de aici, din România?

Marocul este o ţară multi-etnică, cu o bogată cultură şi civilizaţie. Această ţară a găzduit mulţi oameni veniţi din diferite părţi ale lumii, care au avut impact asupra structurii sociale a Marocului şi include convingeri religioase precum iudaismul, creştinismul şi islamul. Bucătăria marocană este considerată una dintre cele mai variate din lume, datorită interacţiunii dintre Maroc şi lumea exterioară. În Maroc se întâlnesc multe tradiţii moştenite de la strămoşi, iar amestecul de civilizaţii a dus la o îmbogăţire a culturii şi la caracteristicile distincte care sunt fascinante pentru vizitatori.

Puteţi să practicaţi unele dintre obiceiurile dumneavoastră aici, în România?

Noi nu am întâmpinat niciun obstacol în păstrarea obiceiurilor şi


opinii

obţinerea tuturor documentelor necesare, cumpărăturile sau chiar cumpărarea unui bilet de autobuz. Din fericire, nu a fost şi cazul meu. Este normal să ne temem de necunoscut, însă de când sunt aici, fie în Bucureşti, Braşov sau Cluj, românii mi-au arătat cât sunt de buni şi generoşi. Mulţumită tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit am aflat cum funcţionează multe lucruri aici şi sunt capabilă să mă adaptez în acest sistem social diferit de ceea ce ştiam până acum.

Unul dintre cele mai amuzate lucruri mi s-a întâmplat chiar când am ajuns la Cluj. Nu ştiam exact adresa la care urma să locuiesc. După ce am constatat că adresa la care credeam eu că trebuia să ajung nu era corectă, am luat un alt taxi. Şoferul de taxi m-a dus la toate locurile care credeam eu că sunt corecte şi m-a aşteptat până am cerut mai multe informaţii. A fost dificil, deoarece eu nu vorbeam română, iar el nu vorbea engleză sau spaniolă, dar aşa cum se întâmplă de multe ori, a găsit o modalitate să mă înţeleagă şi să mă ajute să sun pe cineva care vorbea engleză. Aceasta a fost prima mea experienţă într-un taxi cu servicii de traducere incluse.

Am coborât la două străzi distanţă faţă de locul în care trebuie să ajung. Eram singură cu cele trei bagaje imense în ploaia care tocmai începuse, încercând să înaintez centimetru cu centimetru. Încă o dată, disponibilitatea specifică poporului român a fost manifestată de o persoană pentru care deşi aceasta era ultima zi pe care avea să o petreacă cu familia în România, înainte de a se întoarce în Spania, m-a ajutat să îmi car bagajele şi să

completez formularele de înregistrare pentru facultate, care erau scrise în limba română. Dacă mă uit înapoi nu pot zice de câte ori oamenii au fost amabili cu mine aici şi fără îndoială, acest lucru a fost un factor important care m-a făcut să mă simt ca acasă.

Am învăţat câteva lucruri noi aici. Nu mai folosesc pungi de plastic pentru a căra produsele pe care le cumpăr la supermarket. În magazinele din Ecuador clienţii primesc aceste pungi gratis şi uneori iau mai multe decât au nevoie. Aş vrea ca această politică de mediu să fie adoptată şi în ţara mea, oamenii să plătească pentru pungi, ca în România. Ar putea fi parte a programelor de responsabilitate socială ale supermarket-urilor. Astfel am avea mai multă grijă de mediu.

Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult a fost să întâlnesc oameni din diferite colţuri ale lumii, să aflu mai multe despre culturile lor şi să le povestesc despre cultura mea, să gust diferite feluri de mâncare şi să experimentez noi modalităţi de a vedea lumea. Aş minţi dacă aş spune că nu îmi este dor de ţara mea şi de lucrurile care se găsesc doar acolo, precum mâncarea tradiţională sau ritmurile latine în cluburi, dar venirea mea aici m-a ajutat să am o minte deschisă.

În concluzie, nu contează cât de multe schimbări a trebuit să fac, acestea au fost parte din experienţa mea şi m-au ajutat să îmi lărgesc orizonturile. Mă bucur că am ales România, deşi mai cunosc o singură persoană din Ecuador în Cluj. Desigur, dacă mai mulţi oameni din ţara mea ar şti cât de bine e să trăieşti şi să studiezi aici, cu siguranţă ar prefera România faţă de alte ţări.

Niciodată nu m-am gândit că o să petrec cel puţin patru ani din viaţa mea în România. Sincer, atunci când le-am spus celor de la mine din ţară, din Ecuador, că am primit o bursă de studii la o universitate din Cluj-Napoca, toţi s-au întrebat de ce aveam de gând să fac un pas aşa de mare, să îmi iau rămas bun de la familie, prieteni, cultură şi întreaga mea viaţă, aşa cum o ştiam. După 23 de ore de zbor şi 11.564 de kilometri parcurşi cu un bilet tur, am ajuns într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşteam, cu o monedă despre care nu ştiam că există şi cu un ciclu al anotimpurilor, ceea ce înseamnă, evident, însă nu atât de simplu pentru mine, că există iarnă şi deci, multă zăpadă şi temperaturi extreme pe care nu le-am mai experimentat până atunci.

În general, este dificil pentru un străin care se stabileşte într-o nouă ţară să se descurce cu toate activităţile zilnice precum mersul la bancă,

Yaja Vergara Bonilla

O naţiune cu braţele deschise


Despre România nu ştiam multe, doar ce am citit pe unele forumuri sau ce apărea în ştirile de pe internet. Când am ajuns, mi-am dat seama că era o ţară complet diferită de ceea ce

De când am ajuns în România mă tot minunez că am dat peste o ţară cu multe oportunităţi pentru studenţii străini care, ca şi mine, au visat cândva să ajungă să studieze în altă ţară. Pe când eram în Columbia, ţara mea de origine, mi-am dat seama că prin intermediul ambasadei României din Bogota puteam să aplic pentru o bursă pentru studii de master în această ţară. Tot procesul a durat aproximativ 7 luni şi, în final, în mai 2012 am obţinut răspunsul mult dorit. Am fost unul din cei 85 de studenţi străini aleşi de Ministerul Educaţiei din România pentru a-şi continua studiile într-o ţară despre care până atunci nu ştiam nimic. Când a venit momentul să plec am simţit un amalgam de sentimente, pe de o parte eram fericit pentru că puteam să-mi continui studiile şi astfel urma să devin un profesionist mai bun în viitor, iar pe de altă parte urma să las în urmă ţara în care m-am născut şi persoanele pe care le iubesc cel mai mult pe lume. Lăsam în urmă totul pentru a începe o experienţă nouă.

„Gândacii vin de sus în jos”, îi spune răstit vecinul care locuieşte cu un etaj mai jos. Două zile mai târziu, uşa se deschide din nou. „Gândacii vin de jos în sus”, îi spune, de această dată, vecinul de la etajul III.

„Un lucru e sigur (îmi spune ea), dacă eram româncă, gândacii nu veneau de la mine”. Mbela vine din Congo. Un tărâm necunoscut pentru vecinii ei, catalogat, totuşi, ca murdar şi dezordonat.

Şi nu e singurul. Fosa se înfundă pentru că zaţul de la cafeaua arabilor e prea mare. Pe scară miroase urât fiindcă femeia aceea de la etajul IV găteşte

de Juan David Cardona Rodriguez

Traducere din spaniolă de Alexandra Conearic

Nicoleta Bunduc

Să studiez în România, un vis devenit realitate

Pe scara blocului, între două lumi

unele ştiri încercau să transmită pe internet. Am descoperit o ţară sigură, cu oameni amabili, cooperanţi şi dispuşi să mă ajute atunci când am avut nevoie. Cluj-Napoca, oraşul în care locuiesc în prezent, este un oraş sigur, poţi să te plimbi noaptea fără nici o problemă, are o gastronomie de invidiat, atracţii culturale interesante, construite în Epoca Evul Medie Mediu, care încântă ochiul şi inspiră o linişte care, în fiecare zi pe care o petrec în acest oraş, mă face să mă simt impresionat de tot ce mă înconjoară.

Poate că România nu e cea mai bună ţară din lume în ceea ce priveşte economia, piaţa forţei de muncă, finanţele şi/sau mediul academic, dar este ţara care mi-a dat şansa de a-mi continua studiile şi sunt foarte recunoscător că am ajuns într-o ţară frumoasă unde oamenii vorbesc o limbă diferită de a mea, dar cu care am în comun această genă latină care ne face diferiţi de restul persoanelor care trăiesc în alte ţări ale lumii.

tot felul de mâncăruri ciudate. La ea în Iran să facă ce vrea, aici să închidă geamul, gândesc vecinii. Doamna de vizavi i-a şi bătut în uşă, mirosul acela urât vine sigur de la fereastra ei. Să o închidă atunci când face de mâncare!

Mbela nu iese nici acum din casă iarna, la plimbare. Zăpada nu e naturală pentru ea. Frigul e şi mai greu de suportat. Dar ea nu bate la uşa vecinului care cară iarna sania copilului afară şi de pe care se scutură zăpada la uşa ei. Pentru că, spune ea, a învăţat acum limba română şi ştie cum să spună că din orice răutate poate învăţa ceva constructiv.

E un pas înainte spre integrare şi dezvoltare. Vrea mai mult de la ea, pentru că vrea mai mult de la societatea noastră. Tu te-ai întrebat vreodată ce dai şi ce primeşti?


interviu

Bizou PhanzuOriginară din Congo, Bizou Phanzu este migrantă în România din 2007. A primit o bursă de studii care i-a permis să obţină licenţa la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale – Academia de Studii Economice din Bucureşti. În prezent este masterandă în ultimul an la aceeaşi universitate.Bizou este mediator intercultural pentru comunitatea africană în cadrul proiectului Migrant în România interculturală. Am cunoscut-o la seminariile locale pentru integrarea migranţilor, pe care le organizam trimestrial în Bucureşti, la care a ajuns însoţindu-l pe mediatorul intercultural al comunităţii africane la acel moment.Începând cu anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat 18 decembrie ca Zi Internaţională a Migranţilor. Pentru a marca această zi, am organizat în Bucureşti un seminar cu tema „experienţa integrării imigranţilor în societatea românească”, pe care Bizou l-a susţinut cu studenţii Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială - Universitatea din Bucureşti. Mediator

din dragoste


Interviu realizat de Georgiana Rentea,

Asociaţia ADIS-București

De ce ai ales să vii în România?

De ce am ales România? România m-a ales pe mine, mi-a dat o bursă şi de aceea am venit aici.

Cum se vede România prin ochii tăi?

România este ţara mea adoptivă, pot spune asta. Aici am aflat ce înseamnă viaţa, pentru că eu am venit aici la 19-20 de ani, iar acum am 25 de ani. La început mi-a fost destul de greu, pentru că niciodată nu am fost plecată de acasă, am fost întotdeauna cu familia. Aici a trebuit să mă adaptez la o limbă pe care nu am auzit-o pentru a putea să dau examenele la facultate. Era foarte greu la început, dar m-am descurcat. Cum? Nu ştiu.

La un moment dat am fost cu o prietenă de ziua ei la munte. Nimeni nu se mai holba la noi. Ne-am simţit ca şi cum eram acasă. Chestia asta ne-a ajutat. La Bucureşti toată lumea se uita la noi. Apoi am înţeles că oamenii din afara Bucureştiului se comportă altfel. În Bucureşti pot spune că oamenii sunt mai rasişti decât în provincie.

Cum te-ai adaptat la societatea românească?

Eu am avut o problemă să mă adaptez. Doi-trei ani eram închisă în mine, nu mă simţeam bine în România, nu eram bucuroasă. Dar acesta a fost un blocaj pentru mine, care m-a împiedicat să învăţ limba. Eu ajunsesem să înţeleg bine, dar nu puteam să vorbesc, pentru că nu vorbeam cu nimeni. Nici nu voiam să vorbesc. Dar după aceea m-a încurajat mama şi am vorbit cu alte persoane din comunitatea mea. Mi-a zis să încep să vorbesc cu oamenii, să încerc să fiu mai deschisă. Şi am zis că trebuie să încerc.

Erau mai mulţi factori la început: felul cum se uitau oamenii la mine, era traumatizant, pentru că îmi era greu să ies afară şi eram mai tot timpul nervoasă. După aceea am început să învăţ limba şi auzeam ce spun oamenii.

După un an şi jumătate am încercat să socializez şi totul a fost ok. Am început să am prieteni, cunoştinţe, să ies în club şi sincer, după acest moment am început să mă maturizez puţin. Eu pot să spun acum că am început să cunosc foarte bine România, o cunosc mai bine decât pe ţara mea, pentru că am avut această curiozitate să ştiu cum este la munte, cum este atmosfera acolo... În acest moment mă simt ca şi voi. Eu m-am comportat ca şi voi şi ştiu de ce se întâmplă unele lucruri.

În ţara asta este greu la început, dar este ceva care te ţine aici.

Care a fost cel mai frumos loc din România pe care l-ai vizitat?

Castelul lui Dracula – mi-a plăcut cel mai mult. Iar dintre oraşe, Iaşi.

Cum ţi se pare atitudinea românilor faţă de străini?

Asta era o problemă pe care o aveam la început: mă uitam în metrou şi vedeam că sunt singura africană. Şi dacă citeam o carte şi mă uitam în sus, vedeam că oamenii se uitau la mine: unii la păr, alţii la piele, la cum sunt îmbrăcată... Şi a fost greu să ies afară pentru că trebuia să am grijă ca totul să fie în regulă, deoarece lumea se uita atent la mine. Acesta a fost primul pas: trebuia să uit că oamenii se uită la mine, apoi am început să mă integrez.

Reuşeşti să îţi păstrezi tradiţiile în Bucureşti? Ce părere ai despre tradiţiile româneşti?

Eu am aceleaşi tradiţii, culinar vorbind, eu am aceeaşi mâncare aici. Soţul meu, eu sau prietenii mei când merg în Franţa îmi cumpără mâncărurile de care îmi era dor. Avem o mâncare în comun, mămăliga, dar la noi este mai tare. Aici îmi plac sarmalele.

Mama mea a fost aici înaintea mea şi mi-a spus multe lucruri, inclusiv obiceiuri româneşti. Însă, chiar dacă am fost pregătită, tot a fost ceva nou. Am fost impresionată pentru că nu ştiam de tradiţiile româneşti şi mă gândeam că doar noi, africanii, suntem tradiţionali. Nu mă gândeam că o ţară europeană are aşa multe tradiţii.

Cum vezi viitorul tău în România?

Îmi place să descopăr. Eu momentan sunt aici în România, dar nu o să mă opresc aici. Dacă România îmi deschide o uşă să pot merge mai departe, o să merg mai departe. Dar caut în continuare să descopăr stabilitate pentru viitorul meu şi familia mea. Între timp am un soţ român. Chiar dacă ne ducem în China sau Africa, sau în alte părţi, tot o să vin din când în când.

Ai recomanda România unui viitor student din ţara ta de origine?

Da! De curând a venit aici fratele meu. Dar la început eu am fost categoric împotrivă. Am zis că e mai bine să încerce în altă parte, să zicem în Occident. Dar după aceea a spus celălalt frate că şi eu am fost la fel la început, dar acum sunt bine. „Să îl lăsăm să încerce şi după un an, dacă

nu îi place, poate pleca oriunde”. Acum mă bucur că a venit şi că s-a obişnuit mai repede decât mine. E greu că nu prea are prieteni, dar nu e o problemă. A avut şi susţinerea mea, nu l-am lăsat să se ducă în cămin în primele zile, l-am ţinut la mine şi i-am explicat cum sunt lucrurile aici. Şi pe mine m-au ajutat alţi africani!

Cum caracterizezi comunitatea africană din Bucureşti?

Foarte mică şi fără posibilitatea de a creşte ca şi număr, din cauza societăţii româneşti cumva naţionaliste.

Ce faci tu ca mediator intercultural? Cum află sau cum apelează migranţii la tine?

Ca mediator încerc să rezolv probleme ale membrilor comunităţii africane. Pe scurt, dacă cineva are nevoie de ajutor şi nu ştie ce să facă, îl îndrum unde trebuie. Încerc să pun migranţii în relaţie cu autorităţile şi să prezint autorităţilor, în cadrul întâlnirilor, problemele pe care le avem şi posibilele soluţii care ar contribui la o mai bună integrare şi cunoaştere reciprocă. Am încercat să dau cât mai multe informaţii despre acest rol prin telefon şi pe e-mail, dar unele persoane sunt mai reticente, pentru că nu le vine să creadă că poate exista mediatorul intercultural în România.

Cum ţi se pare rolul de mediator intercultural?

Îmi place să fiu alături de oameni. Îmi place tot ce are legătură cu latura socială. Sunt mediator din dragoste. Pe viitor sper că lucrurile vor sta şi mai bine decât acum.


europa

La sfârşitul anului 2012 Consiliul Europei a publicat un ghid pentru decidenţi politici şi practicieni în domeniul integrării migranţilor, intitulat „Construirea sentimentului de apartenenţă al migranţilor prin interacţiuni pozitive”. Documentul se doreşte a fi o resursă pentru implementarea în statele membre a Recomandării privind interacţiunea dintre migranţi, adoptate de Comitetul de Miniştri în 2011.

Punctul de plecare îl reprezintă ideea că favorizarea interacţiunilor pozitive între migranţi şi societatea în care trăiesc generează un sentiment de apartenenţă la această societate şi întăreşte coeziunea socială.

Ghidul propune nouă recomandări principale care se consideră că susţin un asemenea proces, referitoare la modul de structurare a interacţiunilor, la contextele în care acestea au loc şi la recunoaşterea şi respectarea diversităţii, cu focalizare pe generarea sentimentului de apartenenţă comună:

1 Crearea de oportunităţi variate şi bine structurate de

interacţiune în spaţiul public

Stimularea interacţiunilor între migranţi şi restul populaţiei, ca mijloc pentru evitarea tendinţelor de izolare şi de apariţie a unor societăţi paralele, se poate face: în contextul unor activităţi

cotidiene, având în vedere existenţa unor nevoi şi preocupări comune (de exemplu, deplasarea cotidiană la sau de la muncă, şcolarizarea copiilor, practicarea unor activităţi sportive etc.); în cadrul unor evenimente

speciale, în cadrul cărora să se acorde atenţie specială acestor interacţiuni (de exemplu, festivaluri locale, evenimente la nivel de cartier etc.); în proiecte de mai lungă

durată dedicate acestui aspect, de preferinţă realizate în parteneriat.

2 Dezvoltarea abilităţilor necesare în procesul de interacţiune

Interacţiunea dintre persoane cu referinţe culturale diferite poate fi uneori dificilă şi este nevoie ca ambele părţi implicate să aibă competenţele de comunicare interculturală necesare pentru a depăşi barierele şi a se angaja într-o comunicare eficace. În acest sens, atât migranţii cât şi persoanele din societatea locală pot primi sprijin prin intermediul unor proiecte pentru dezvoltarea acestor competenţe.

3 Dezvoltarea de procese îmbunătăţite de susţinere şi

promovare a interacţiunilor pozitive, inclusiv prin stimularea participării şi oferirea unor oportunităţi de formare pentru cei implicaţi

Calitatea şi modul de structurare a interacţiunilor sunt esenţiale pentru ca acestea să aibă efecte pozitive. Este dovedit faptul că simplul contact între persoane din grupuri diferite poate duce la generarea şi accentuarea prejudecăţilor, favorizarea discriminării şi atitudini negative între membrii grupurilor respective. Pentru ca interacţiunile să producă rezultate pozitive este necesar ca ele să satisfacă simultan următoarele condiţii:

a. implică persoane cu referinţe culturale şi identităţi variate;

b. plasează aceste persoane într-un spaţiu comun sigur unde (pe cât posibil) participanţii să aibă statut egal;

c. sprijină aceste persoane să identifice asemănări, interese şi scopuri comune;

d. sunt uşor accesibile şi permit construirea treptată de relaţii, fără a cere de la început un angajament pe termen lung din partea celor implicaţi;

e. oferă anumite forme de sprijin, o structură sau un mediu care să faciliteze interacţiunile;

f. creează oportunităţi bine elaborate pentru experienţe care să provoace o reflecţie asupra miturilor şi reprezentărilor despre celălalt grup.

4 Promovarea recunoaşterii contribuţiilor pozitive ale

migranţilor în cadrul societăţii

Recunoaşterea contribuţiei pe care o au migranţii din punct de vedere social, economic şi din alte puncte de vedere le transmite acestora un mesaj important: acela că sunt bineveniţi. Astfel ei vor fi încurajaţi să se angajeze în interacţiuni pozitive mai frecvente cu membrii societăţii locale. Această recunoaştere poate fi făcută oficial, prin declaraţii publice ale unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi prin alte modalităţi, cum ar fi prezentarea în mass-media a unor portrete ale unor migranţi care s-au remarcat prin diferite contribuţii în cadrul societăţii locale. Astfel se contracarează, pe de o parte, tendinţa unor politicieni de a prezenta migraţia ca pe o ameninţare şi de a transforma migranţii în ţapi ispăşitori pentru dificultăţile pe care le traversează societatea şi, pe de altă parte, tendinţele

Călin RusDirector

Institutul Intercultural

Timișoara


mass-media de a reproduce stereotipuri şi prejudecăţi la adresa migranţilor.

5 Asigurarea participării migranţilor

Existenţa unor oportunităţi de participare a migranţilor la viaţa publică este inutilă dacă cei vizaţi nu sunt susţinuţi şi încurajaţi să valorifice aceste oportunităţi. Pentru unii aceasta presupune acordarea de sprijin suplimentar şi mai ales o informare clară şi corectă cu privire la ce presupune participarea şi la ce rezultate se pot obţine prin aceasta. Susţinerea şi informarea migranţilor se pot baza pe structuri ale societăţii civile ce trebuie, de asemenea, sprijinite.

6 Analiza modului în care politicile publice existente promovează

sau limitează interacţiunile

Anumite politici publice care au fost elaborate fără a se ţine cont de situaţia şi nevoile specifice ale migranţilor pot avea fie efecte pozitive, de stimulare a interacţiunilor pozitive, fie efecte ce generează separare şi izolare. De aceea, este utilă analiza politicilor existente în diferite domenii din perspectiva influenţei acestora asupra frecvenţei şi calităţii interacţiunilor dintre migranţi şi populaţia locală. Din această analiză pot rezulta propuneri de adaptare a acestor politici şi de cele mai multe ori ajustările obţinute sunt nu doar în beneficiul migranţilor ci al întregii societăţi.

7 Recunoaşterea şi respectarea aspectelor complexe ale

diversităţii în demersurile ce vizează implicarea migranţilor în societate, în special în elaborarea politicilor, serviciilor şi intervenţiilor

Dezvoltarea unui sentiment de apartenenţă la comunitatea locală este un proces, cu o evoluţie în timp ce poate fi diferită de la o persoană la alta şi poate fi influenţată de diverşi factori. Interacţiunile ce au loc între migranţi şi populaţia locală sunt, de asemenea, schimburi cu dublu sens, ce influenţează ambele părţi implicate. În acest context, sensibilităţile ambelor părţi trebuie luate în considerare atunci când se definesc politici publice, servicii sau intervenţii de promovare a interacţiunilor. Astfel, serviciile şi intervenţiile preconizate vor ţine cont de nevoile specifice ale migranţilor, dar vor minimiza şi sentimentul de ameninţare ce se poate manifesta la localnici datorită schimbărilor sociale generate de prezenţa migranţilor. O bună comunicare şi consultări sunt necesare în acest sens între cei care elaborează politici publice şi reprezentanţi ai diferitelor grupuri de migranţi, cu atenţie pentru ascultarea şi a vocilor celor care au mai puţine posibilităţi de a se exprima, inclusiv femeile şi tinerii.

8 Dezvoltarea de politici care să valorifice cât mai bine potenţialul

oferit de diversitatea identităţilor implicate şi să faciliteze schimbarea şi adaptarea acestor identităţi

Recunoaşterea complexităţii diferenţelor între indivizi este un punct de plecare mai bun pentru dezvoltarea de practici care să favorizeze integrarea decât tendinţa de simplificare sau de

negare a diversităţii. Este mai constructiv să privim identitatea ca fiind în evoluţie permanentă, nu fixă, şi să avem în vedere diferitele ei faţete ce generează un ansamblu de sentimente de apartenenţă. Favorizarea recunoaşterii aspectelor comune ale identităţii poate contribui la un sentiment de apartenenţă comună şi poate limita polarizările între grupuri.

9 Construirea de reţele cât mai puternice între diferitele grupuri,

pe baza diverselor conexiuni şi afilieri

Atât decidenţii politici, cât şi practicienii implicaţi în acest domeniu pot juca un rol important permiţând dezvoltarea şi funcţionarea de reţele deschise şi stabilirea de raporturi multiple de interacţiune pe baza aspectelor comune ale identităţii celor implicaţi. Este importantă susţinerea iniţiativelor ce vizează dezvoltarea încrederii între migranţi şi populaţia locală, mai ales la nivelul structurilor societăţii civile. Pentru aceasta este însă necesar ca şi cei ce elaborează astfel de politici sau iniţiative să conştientizeze impactul aspectelor ce ţin de identităţi şi apartenenţe.

În România unele dintre aceste recomandări sunt puse în aplicare în cadrul unor proiecte finanţate prin Fondul European pentru Integrare. Încurajăm organizaţiile cu activitate în acest domeniu să analizeze modul în care proiectele pe care le desfăşoară corespund recomandărilor Consiliului Europei descrise mai sus. Din această analiză pot rezulta idei de proiecte viitoare care să contribuie cât mai eficient la dezvoltarea de interacţiuni pozitive între migranţi şi restul societăţii din România.

Apartenenţă şi interacţiuni pozitive


interviu

cu Prof. Dr. Duşan Popov – fostul deputat din partea

Uniunii Sârbilor din România

În România există în prezent 20 de minorităţi etnice recunoscute oficial. În 1995 statul a ratificat Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale din 1 februarie a Consiliului Europei, prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995. Cele 20 de minorităţi naţionale în România sunt : albanezi, armeni, bulgari, croaţi, cehi, eleni, evrei, germani, italieni, maghiari, macedoneni, polonezi, romi, ruşi lipoveni, ruteni, sârbi, slovaci, tătari turco-musulmani, turci, ucraineni. Care este situaţia minorităţilor naţionale în România? De ce facilităţi beneficiază? Care este cadrul legislativ şi viaţa lor culturală în ţară? La toate aceste întrebări şi multe altele, ne-a răspuns dl. Prof. Dr. Duşan Popov – deputat din partea Uniunii Sârbilor din România în mandatul 2008-2012, Doctor în fizică şi profesor universitar în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, Departamentul de Fizică. Născut în comuna Satu Mare din judeţul Arad, este absolvent al Liceului „Ioan Slavici“ Arad, promoţia 1966 şi absolvent al Facultăţii de Fizică, Secţia Electroradiofizică de la Universitatea de Vest din Timişoara, promoţia 1971. Este căsătorit şi are doi copii, ambii absolvenţi ai universităţii „Politehnica”din Timişoara.

Minorităţile naţionale în România


care au susţinut ca acest grup să fie eliminat din Parlament. În general, persoanele care au astfel de păreri, cred că vin din zone mai mult sau mai puţin monoetnice, mă refer la zone cu populaţie majoritară. Pentru că noi aici în Banat, cei care trăim într-o zonă multietnică, multiculturală, ne dăm seama că multiculturalitatea ne face mai bogaţi, pentru că avem acces la una sau mai multe culturi în plus.

Putem vorbi de o evoluţie în România în ceea ce priveşte integrarea minorităţilor?

Dacă ne referim la momentul 1989, atunci pot spune că nu a existat decât o grijă formală faţă de minorităţi etnice. Acum se pune problema şi din punct de vedere financiar. Statul subvenţionează învăţământul în limba maternă pentru minorităţile naţionale, ceea ce este foarte important, pentru că dacă nu ai învăţământ în limba ta, ci copiii învaţă la alte şcoli, din punct de vedere etnic aceşti copii se pierd de comunitatea culturală. Ei sunt în altă societate, se împrietenesc cu altcineva, se vor căsători cu altcineva şi aşa mai departe. O minoritate se menţine prin biserică, credinţă – biserica este instituţia care dăinuie şi care îi strânge pe credincioşi în jurul ei, prin activităţi educative şi culturale.

Ce ne puteţi spune despre cadrul legislativ în domeniu?

Există o propunere de lege privind reglementarea statutului minorităţilor naţionale însă sunt şi persoane care blochează legea. În acea lege trebuie clar specificat cine este minoritate naţională. Pentru că s-ar putea ca şi noii migranţi

Interviu realizat de Romina Matei

Institutul Intercultural Timișoara

Ce părere aveţi despre situaţia minorităţilor naţionale în România?

Fiecare dintre cele 20 de minorităţi recunoscute de Consiliul Minorităţilor Naţionale are o reprezentare parlamentară cu specificarea că cehii şi slovacii au un singur deputat, dat fiind faptul că au o singură organizaţie. Minoritatea maghiară este reprezentată de UDMR, care este considerat partid politic având în vedere faptul că a şi participat la guvernare în multe dintre legislaturi.

Ei au un grup parlamentar aparte. Noi, ceilalţi, avem un grup parlamentar al minorităţilor naţionale. Iar acest grup poate fi un factor important, pot fi acea masă delta M – care pusă pe balanţă înclină înspre o parte sau alta.

Realitatea minorităţilor naţionale este şi că multă lume încă nu a învăţat să privească cu ochi buni minorităţile. Grupul minorităţilor este văzut bine în Parlament, pentru că sunt 18 voturi care contează, însă sunt şi persoane din diferite partide care nu sunt înţeleg scopul şi importanţa grupului minoritar în Parlament. Au existat voci


interviu

care au venit în ultimul timp într-un număr mare, să dorească să se declare minoritate naţională şi atunci statul este obligat să construiască lăcaşe de cult, să deschidă şcoli în limba maternă şi aşa mai departe. Legea trebuie să definească care sunt minorităţile naţionale. În prezent, în cadrul textului de lege actual, minorităţi naţionale sunt considerate cele din momentul Unirii din 1918. Acela a fost, pentru noi, momentul în care s-a realizat statul naţional unitar. Acest element este menţionat şi în proclamaţia de la Alba Iulia, şi anume că viitorul stat se angajează să aibă grijă de minorităţile naţionale. Nu se poate spune că fiecare grup este reprezentativ. Acum legea aşteaptă la rând, când va fi un climat favorabil pentru a fi luată în considerare.

Există vreo şansă ca noile grupuri etnice, stabilite aici în urma migraţiei, să fie incluse în acea lege?

Eu nu mă pot pronunţa, însă noi ne dorim ca legea să specifice clar cine poate fi declarat ca minoritate naţională. O serie de noţiuni trebuie redefinite, deoarece acum graniţele tării s-au deschis şi multe elemente s-au schimbat şi trebuie să vedem ce mai înseamnă în zilele noastre conceptul de minoritar etnic.

Care credeţi că au fost cele mai importante iniţiative ale statului român pentru apărarea drepturilor minorităţilor naţionale?

Sigur că cel mai important element care ne deosebeşte de celelalte ţări este faptul că avem acest sistem de reprezentare a minorităţilor naţionale în Parlament. În plus, statul finanţează activitatea culturală a minorităţilor naţionale. Pentru că, dacă nu există susţinere financiară, nu are prea mare relevanţă doar o recunoaştere formală. Acestea sunt cele două aspecte principale, recunoaşterea politică şi susţinerea financiară.

Care ar fi cele mai mari probleme cu care se confruntă minorităţile naţionale în România?

Dacă ne referim la Banat, din cauza numărului mic de copii şi a îmbătrânirii populaţiei, abia se strânge un număr suficient de elevi pentru a se menţine o clasă sau o şcoală în limba maternă a minorităţii. Atunci sigur că şcolile dispar,

şi toate acestea duc la slăbirea minorităţii în situaţia în care se află înconjurată de o populaţie majoritară. Problema şcolilor este una dintre problemele pentru care merită să avem un reprezentant în Parlament.

Care este situaţia actuală a comunităţii sârbe în Banat?

Actualmente, după ultimul recensământ am fi în jur de 18.500 faţă de 22.500 acum 10 ani. Scădem cu aproximativ 20% la fiecare recensământ. Sunt diferite cauze care au determinat această scădere a populaţiei, iar datorită numărului mic de persoane din comunitate, orice scădere a populaţiei se resimte.

Sunt persoane din Serbia care migrează acum în România, aşa numiţii nou-veniţi?

Procesul de imigraţie a comunităţii sârbe nu este de la fel de intens precum cel al altor comunităţi. Legăturile cu Serbia nu sunt aşa de strânse încât să existe un curent. Astfel, nu putem să spunem că ne putem baza pe cei care vin – numărul noilor veniţi nu compensează scăderea numărului celor din comunităţile etnice cu istorie din zonă.

Ne puteţi da câteva exemple de activităţi culturale pe care le organizaţi în cadrul Uniunii Sârbilor din România?

În organizaţie avem în medie cam 100 de acţiuni culturale pe an. Ne referim la spectacole muzicale şi de teatru, întâlniri culturale. Avem o serie de sesiuni ştiinţifice care valorifică aspectele istorice ale vieţii şi tradiţiei noastre. Toate aceste lucrări se tipăresc în volume. Avem o tipografie proprie şi tipărim anual în jur de 15 cărţi. Avem în jur de 15 formaţii cultural-artistice, printre care amintesc formaţia Mladost de la Casa Studenţilor, pe care, cu modestie spun, am înfiinţat-o în 1969 şi are la activ multe premii de la diferite concursuri europene destinate formaţilor artistice ale diasporei. Activitatea Uniunii este foarte diversă, iar în cadrul activităţilor noastre sunt implicate persoane foarte diverse, şi de alte etnii, nu doar sârbi.

Care credeţi că este în Banat plusvaloarea adusă de comunitatea sârbă?

Fiecare în domeniul lui a adus, cum se spune în analiza matematică,

acel epsilon pozitiv. Global nu putem trage linie şi să spunem ce anume a adus comunitatea sârbă. Fiecare dintre minorităţi şi-a adus o contribuţie mai mare sau mai mică şi ceea ce avem noi astăzi nu ar fi fost posibil dacă unul sau două elemente ar fi lipsit. Fiecare contribuţie trebuie apreciată şi recunoscută.

Cum vedeţi România peste 20 de ani din perspectiva diversităţii etnice?

Dacă am extrapola procesele care au început de acum 20 şi ceva de ani... iar extrapolarea o putem face doar liniar, mă aştept ca lumea să fie mai diversificată. Însă poate fi şi exponenţial. Noi încă suntem mai patriarhali, mai legaţi de familie, de pământ, însă cum va fi pe viitor este greu de spus.

Timp de 4 ani aţi fost membru al Parlamentului, cum a fost experienţa de deputat pentru dumneavoastră?

A fost şi cu bune şi cu rele. A fost interesantă pentru că am cunoscut mulţi oameni, dar şi multe probleme. Însă a fost mai puţin plăcută datorită faptului că, eu venind dintr-o zonă unde legile sunt legi, principiile sunt principii, am realizat că acolo (în Parlament) este cu totul altfel. Am avut şi destule iniţiative, însă din păcate, datorită algoritmului de împărţire a locurilor, nu am ajuns în cadrul comisiei pentru învăţământ, acela fiind domeniul în care am activat toată viaţa şi unde aş fi fost cel mai priceput. Pot spune că nivelul de pregătire a membrilor Parlamentului este foarte diferit. Sunt tot felul de situaţii. Şi acolo legea lui Gauss funcţionează, avem oameni foarte bine pregătiţi şi unii mai puţini pregătiţi.

Mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru realizarea acestui interviu.

Pentru alegerile din 2012, dl. Duşan Popov nu a mai candidat pe poziţia de deputat din partea Uniunii Sârbilor ci s-a retras din lumea unde „legile nu sunt legi” şi va reveni 100% la catedră. Am încheiat interviul, primind invitaţia de a-l descoperi în elementul său, vorbind despre misterele fizicii în faţa a sute de studenţi de la Universitatea „Politehnica” din Timişoara.


analizĂ

Anul trecut am participat la o conferinţă internaţională la despre implicarea refugiaţilor în mass-media. Conferinţa a fost organizată de către ECRE (European Council for Refugees and Exiles). 35 participanţi din 16 state europene au discutat despre priorităţile mass-mediei şi interesul pe care îl acordă subiectelor legate de refugiaţi.

Mă bucur să văd că implicarea refugiaţilor şi a migranţilor în mass-media este o preocupare reală la nivel european. Cred că nu putem vorbi de coeziune socială, de integrare fără a ne asigura că fiecare parte a societăţii are toate pârghiile necesare pentru a se exprima. Este foarte important ca vocea tuturor să fie auzită în societate.

Vocea unui grup de refugiaţi stabiliţi în Marea Britanie şi care au fost victime ale torturii este auzită şi luată în considerare prin organizaţia pe care au înfiinţat-o, The Survivors Speak Out (SSO) Network. A fost pentru mine o lecţie de viaţă să văd cum aceşti tineri care au trecut prin experienţe incredibil de dureroase pe care oricine ar fi dorit să le uite, s-au hotărât să vorbească despre ele cu scopul de a lupta împotriva acestor fapte inumane care se petrec chiar şi în ziua de astăzi. Prin campanii pe care le

Implicarea refugiaţilor în mass-media

Mbela NzuziOrganizația Femeilor Refugiate în România

organizează sau la care participă, aceşti tineri transmit mesaje puternice către societate pentru a combate tortura şi a milita pentru drepturile celor care au supravieţuit de pe urmă torturii.

Cel mai interesant a fost faptul că, fie că vorbim despre drepturile sociale sau despre accesul la procedura de azil sau la educaţie, atunci când vine vorba despre vizibilitate, ne confruntăm cu provocări similare indiferent de ţara în care ne aflăm. Această conferinţă a fost de fapt o întâlnire de lucru care ne-a ajutat să înţelegem cât de important este rolul nostru în relaţia cu mass-media pe de o parte şi cât de important este să ne asigurăm o pregătire profesionistă a jurnaliştilor pentru a garanta eficienţa în campaniile de informare şi de sensibilizare a opiniei publice despre anumite teme de interes.

Şi mai interesant a fost faptul că atunci când majoritatea participanţilor vorbea despre o oarecare ostilitate din partea presei, România a venit cu o bilă albă ţinând cont de faptul că nu avem parte de o presă agresivă faţă de migranţi. Însă în viaţă trebuie să preîntâmpinăm anumite fenomene care pot apărea odată cu creşterea numărului de migranţi ţinând cont de faptul că numărul celor care hotărăsc

să se stabilească în România este din ce în ce mai mare în ultimii ani.

Întrebările care se impun ar fi: Oare societatea este pregătită pentru a ne aloca mai mult loc în spaţiul public? Oare suntem pregătiţi să asigurăm o voce eficientă şi efectivă a migranţilor în mass-media? Migraţia este oare un subiect de interes pentru mass-media românească?

De la această conferinţă am venit cu un răspuns afirmativ la cele trei întrebări. În plus, pentru a asigura o integrare eficientă, elementul care nu trebuie să lipsească este sensibilizarea liderilor diferitelor comunităţi cu privire la rolul lor în campanii de informare şi pregătirea acestora pentru evitarea anumitor situaţii care pot periclita siguranţa lor, a comunităţilor pe care le reprezintă sau chiar să distorsioneze mesajul pe care dorim să-l transmitem. Nu există şi nu va exista niciodată o presă perfectă din punct de vedere al toleranţei şi deschiderii faţă de migranţi. Însă va exista mereu o parte a presei dornică şi pregătită să colaboreze pe teme legate de migraţie. Această parte ne interesează cel mai mult şi este cazul să o identificăm şi să punem temeliile unei cooperări care să contribuie la dezvoltarea unei societăţi informate, armonioase, tolerante şi multiculturale.


interviu

Visul unui student

basarabean

Anatoli CodreanuVenit în România acum 8 ani, Anatoli Codreanu, un tânăr student basarabean, povesteşte cum a ajuns în Timişoara şi de ce a ales să facă medicina aici şi nu la Iaşi, oraşul unde a terminat liceul.

Cum ai ajuns în România?

Am venit în România când am început liceul, pe care l-am făcut la Iaşi. Oraşul meu natal, Făleşti, este situat la 30 de km de punctul vamal Sculeni. Având în vedere că Iaşiul se află la o distanţă destul de mică, am ales ca liceul să-l fac acolo. Un alt motiv a fost acela că foarte mulţi prieteni de-ai mei, mai mari cu un an, erau deja la Iaşi. Astfel, mi-a fost mai uşor, avandu-mi prietenii aproape.

Ai spus că faci facultatea la Timişoara. De ce ai ales Timişoara?

În primul rând am vrut să mai cunosc România. Iaşiul mi-a plăcut foarte mult. Este un oraş frumos în care am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni, dar am vrut să descopăr şi partea vestică a ţării. Am auzit vorbindu-se foarte frumos despre Timişoara, că este un centru cultural deosebit şi că găzduieşte multe comunităţi de străini, iar oamenii sunt mai toleranţi, mai educaţi, mai îngăduitori. De asemenea, aveam prieteni care veniseră aici înaintea mea şi mi-au povestit câte puţin despre acest minunat oraş şi de aceea am ales să fac facultatea aici.

Un alt motiv ar fi acela că noi avem

locuri special repartizate de Ministerul Educaţiei iar la Iaşi nu erau decât 5 locuri. Fiind mai aproape de casă, concurenţa era mai mare iar şansele de a intra la buget erau, implicit, mai mici. De aceea am ales să vin la Timişoara, deşi sunt la mai bine de 1000 de km distanţă de casă. Pe alţii poate că i-a speriat asta însă mie mi-a dat curaj şi forţă pentru a-mi atinge scopul.

De ce ai ales să participi la proiectul „Migrant în România interculturală”, proiect care vizează interculturalismul în ţara noastră?

Suntem aproximativ 400 de basarabeni în Timişoara şi doresc să-mi ajut comunitatea. Deseori ne confruntăm cu multe probleme pe care studenţii români, de exemplu, nu le au. Una dintre ele ar fi permisul de şedere ori cetăţenia şi, implicându-mă în proiecte de acest gen, care vizează interculturalismul, îmi pot ajuta semenii şi, de asemenea, pot dobândi mai multe cunoştinţe despre diferite popoare, civilizaţii. Îmi place şi istoria foarte mult, iar implicarea mea în genul acesta de proiecte mă ajută să-mi lărgesc orizontul informaţional.

Noi, basarabenii, suntem practic nişte străini, nu numai în România, ci şi în Uniunea Europeană. Cu aceleaşi probleme se confruntă şi comunităţile

arabe sau cele chinezeşti şi de aceea doresc să caut soluţionarea acestor probleme şi să le pot fi de folos persoanelor din jurul meu. Vreau să-mi ajut comunitatea şi semenii.

Faci parte din Organizaţia studenţilor basarabeni din România. Ce faci în această organizaţie? Cum te implici?

În momentul de faţă sunt manager de resurse umane şi am desfăşurat o campanie de recrutare. În fiecare an, în Timişoara vin studenţi noi şi această organizaţie încearcă să-i ajute, să-i îndrume şi să le ofere sprijin în rezolvarea anumitor probleme pe care le întâmpină.De asemenea, cu sprijinul organizaţiei, studenţii basarabeni sunt ajutaţi să se integreze în mediul românesc, sunt implicaţi în diverse proiecte culturale, europene. Încercăm să-i determinăm să ia parte la diferite activităţi, să relaţioneze cu alţi studenţi, reuşind astfel să se integreze şi să se facă utili în societatea în care trăiesc.

Cu ce probleme se întâlnesc tinerii basarabeni când vin în România?

Când vii într-un oraş străin este puţin complicat să te adaptezi. Nu cunoşti pe nimeni, eşti departe de casă, de ai tăi, de prieteni, şi asta te


Interviu realizat de Clara Ion

împiedică să te simţi în largul tău. De exemplu, când am venit în Timişoara nu ştiam nici măcar unde era căminul în care fusesem repartizat, am avut probleme cu înscrierea la facultate, nu ştiam cui trebuie să mă adresez, cui pot cere ajutor pentru rezolvarea acestor probleme. Cu siguranţă au fost şi alţii în această situaţie. Din acest motiv, Organizaţia studenţilor basarabeni din România încercă să ne ofere sprijin, să ne ghideze, să ne ajute să găsim o rezolvare cât mai rapidă pentru problemele pe care le întâmpinăm.

Ce înseamnă pentru tine să fii migrant în România?

Sincer să fiu, termenul de migrant eu nu-l percep că atare, pentru că la noi este aceeaşi cultură (cu mici diferenţe), vorbim aceeaşi limbă şi practic nu simt o discrepanţă între români şi basarabeni. Din punctul meu de vedere suntem egali.

Te-ai simţit vreodată marginalizat sau discriminat din anumite puncte de vedere?

Nu, nu am întâmpinat până acum astfel de probleme. Din contră, îmi amintesc că în liceu diriginta mea m-a ajutat foarte mult, mi-a fost ca o a doua mamă. Orice problemă întâmpinam, dânsa îmi venea în ajutor şi mă scotea din tot felul de belele. De altfel, cred că dumneaei m-a direcţionat către medicină şi cu această ocazie aş dori să-i mulţumesc foarte mult. Dacă bine îmi aduc aminte, când am intrat în clasa a IX-a, a observat că îmi plăcea biologia şi a încercat să mă direcţioneze spre această latură: am participat la olimpiade şi la diferite concursuri de biologie. Era foarte mândră de mine şi eu la rândul meu eram bucuros că am întâlnit-o şi că am reuşit să o mulţumesc prin reuşitele mele.

Ai vreun mesaj pentru tinerii care nu sunt din România şi doresc să se integreze în societatea noastră?

Da, aş dori să-i sfătuiesc să fie toleranţi, înţelegători şi să încerce să scape de stereotipuri, pentru că toţi suntem oameni şi trebuie să ne respectăm reciproc.

Prin urmare, după cum ne spune şi Anatoli, trebuie să încercăm să fim mai buni, mai toleranţi cu persoanele din jurul nostru şi să încercăm să le ajutăm, dacă au nevoie. Nimeni nu s-ar simţi bine dacă ar fi marginalizat, batjocorit sau discriminat, aşa că haideţi să încercăm să facem o schimbare, care să vină în primul rând de la noi, să fim mai deschişi unul faţă de celălalt şi mai sensibili.


proiect

Maria ŢoiaCercetător

Institutul Român de Educaţie a Adulţilor

Femeile migrante reprezintă unul dintre cele mai dezavantajate grupuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea pe piaţa muncii şi incluziunea socială. În ciuda diversităţii acestui grup, genul şi originea sunt doi dintre factorii care influenţează negativ vieţile acestora. Ca urmare, femeile migrante prezintă rate înalte de şomaj, sunt printre cele mai slab plătite grupuri de muncitori din UE şi sunt deseori „împinse” către locuri de muncă din sectoarele neregulate ale industriei. Aceste fapte conduc la violarea sistematică a drepturilor acestora, la pierderea unui talent valoros, precum şi la un risc ridicat de sărăcie în mijlocul crizei economice.

Institutul Român de Educaţie a Adulţilor este partener în proiectul Forward – Portofoliu de competenţe şi instrumente pedagogice pentru identificarea, recunoaşterea, validarea şi îmbunătăţirea competenţelor obţinute de către femeile migrante în contexte de învăţare formală, non-formală şi informală, finanţat în perioada 2011-2013 prin programul Lifelong Learning al Comisiei Europene, acţiunea Grundtvig. Proiectul este coordonat de către Surt-Women’s Foundation din Barcelona, Spania şi implementat împreună cu alţi parteneri din Austria, Italia, Lituania şi Finlanda.

Scopul principal al proiectului este de a proiecta şi implementa un portofoliu inovator bazat pe competenţe şi instrumente pedagogice menite să recunoască, valideze şi îmbunătăţească competenţele femeilor migrante, ca modalitate de a îmbunătăţi incluziunea

Recunoaşterea, validarea şi

îmbunătăţirea competenţelor

femeilor migrantelor socială. Proiectul FORWARD dezvoltă un potenţial mecanism puternic pentru depăşirea acestor probleme, promovând în acelaşi timp participarea femeilor migrante la educaţia adulţilor şi concentrându-se pe două instrumente cheie: metodologiile bazate pe competenţe şi cadrele de validare a competenţelor.

Modelele bazate pe competenţe sunt extrem de valoroase pentru abilitarea femeilor migrante. O abordare care se bazează pe competenţe permite recunoaşterea abilităţilor discreditate din punct de vedere social şi obţinute în contexte de învăţare informală şi non-formală, cum sunt cele legate de sarcinile specifice femeilor (îngrijirea cuiva, treburi casnice), precum şi transferul lor către contexte de muncă şi dezvoltare continuă.

FORWARD se bazează şi pe un alt mecanism cheie al angajabilităţii şi incluziunii sociale în cazul femeilor migrante: sisteme de validare a învăţării desfăşurate în contexte formale, informale şi non-formale. Cu toate acestea, în toate ţările partenere, procedurile oficiale de validare a calificărilor formale obţinute în afara ţării gazdă sunt ambigue şi/sau ineficiente, astfel ducând la discriminare şi la o pierdere importantă de capital uman. Pe de altă parte însă, procedurile deja existente pentru validarea competenţelor nu sunt nici disponibile, nici eficiente pentru migranţi.

Ca etapă preliminară în elaborarea portofoliului de competenţe, cei şase parteneri din cadrul proiectului au realizat o cercetare calitativă

în toate cele şase ţări partenere în proiect. Obiectivul cercetării a fost de a aduna date despre: Experienţele de inserţie pe piaţa munci în ţările gazdă ale femeilor migrante, nevoile lor, cererile, resursele disponibile şi constrângerile Accesul femeilor migrante la experienţe de învăţare pe tot parcursul vieţii Factori personali şi structurali care pot influenţa angajabilitatea şi incluziunea socială a femeilor migrante Identificarea competenţelor care pot influenţa angajabilitatea şi incluziunea socială a femeilor migrante în ţările gazdă, inclusiv competenţe de bază şi tehnice Capitalul de competenţe al femeilor migrante în ceea ce priveşte îmbunătăţirea incluziunii sociale şi a şanselor de angajare, dezvoltat prin procesul de migrare Experienţele şi dificultăţile femeilor migrante în ceea ce priveşte recunoaşterea şi validarea învăţării formale, informale şi non-formale.

În total, 90 de interviuri au fost realizate cu o femei migrante de vârstă activă. În Italia, 16 de interviuri au fost realizate, în Spania - 14, iar în fiecare din celelalte ţări (România, Lituania, Finlanda şi Austria), 15 femei şi-au împărtăşit experienţele.

Femeile migrante intervievate în cele şase ţări europene au venit din regiuni foarte diferite ale lumii. Interviurile au fost realizate cu femei care provin din Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud şi de Nord, Caucaz, Asia Centrală, Asia de Sud-


Est şi diferite ţări din Europa. Durata de şedere în ţările gazdă a variat de la câteva luni până la 35 de ani, în timp ce vârsta medie a respondentelor a fost de 37,5 ani. Majoritatea femeilor intervievate posedau cetăţenia ţării de origine şi doar câteva deţineau cetăţenia ţării gazdă.

Interviurile realizate au arătat faptul că procesul de migraţie permite dezvoltarea competenţelor dobândite în contexte informale şi non formale. Profesioniştii implicaţi în programe de sprijin au confirmat faptul că femeile migrante au multe competenţe care sunt deosebit de valoroase pe piaţa muncii.

În acest sens, s-a convenit că aceste competenţe, în prezent asociate inserţiei profesionale, sunt adaptabilitatea, flexibilitatea, spiritul antreprenorial, iniţiativa şi capacitatea organizaţională. Numeroase femei migrante dobândesc deja aceste competenţe. Cu toate acestea, este cunoscut de asemenea faptul că o cunoaştere instrumentală sau competenţele tehnice sunt esenţiale pentru competitivitatea pe piaţa muncii. Iar în această ultimă competiţie, pentru moment, femeile migrante prezintă toate şansele de a pierde.

Cercetarea a demonstrat în mod explicit că este necesară reconsiderarea

conceptului de integrare. În primul rând, este importantă creşterea posibilităţilor de angajare pentru femeile migrante. Cu toate acestea, mai mulţi factori care influenţează şansele de angajare ale femeilor migrante ar trebui să fie luaţi în considerare, având în vedere necesitatea de a utiliza de asemenea abordările individuale. În paralel, aplicarea metodologiilor bazate pe competenţe şi implicarea femeilor migrante în evaluarea propriilor competenţe în toate sferele vieţii, poate fi un instrument foarte puternic şi util. Este, de asemenea, importantă îmbunătăţirea competenţelor de management al schimbării, astfel încât femeile migrante să facă faţă evenimentelor critice din viaţă, construirea de noi reţele, gestionarea identităţilor biculturale sau colectarea de informaţii noi.

Pe baza rezultatelor cercetării au fost elaborate instrumentele pedagogice, Manualul pentru profesioniştii din domeniu şi o Cutie cu instrumente. Aceste două materiale au rolul de a-i ajuta pe specialişti să sprijine femeile migrante în procesul de (auto)recunoaştere, validare şi dezvoltare a propriilor competenţe.

Atât Manulul cât şi Cutia cu

instrumente vor fi testate în cadrul unui curs pilot organizat în fiecare din cele 6 ţări partenere, având ca ţintă implicarea, la nivelul parteneriatului, a 150-180 de femei migrante în întreg procesul de testare. Aceste experienţe pilot vor evalua aplicabilitatea modelului Forward, a portofoliului de competenţe, a mecanismelor de validare sau activităţilor de învăţare. Finalitatea cursului pilot va consta în realizarea unui portofoliu bazat pe competenţe reale, identificate de către femeile migrante.

Pe această cale, Institutul Român de Educaţie a Adulţilor adresează cititoarelor acestei reviste invitaţia de a participa la acest curs pilot, care va reprezenta o oportunitate de a împărtăşi experienţele proprii de migraţie, autoevaluarea capitalului de competenţe şi nu în ultimul rând, realizarea unui portofoliu ce poate servi în viitor - pentru facultate, un curs de formare sau loc de muncă - ca dovadă principală a competenţelor reale dobândite în contexte de învăţare formale, non-formale şi informale.

Mai multe informaţii puteţi obţine pe site-ul proiectului http://forwardproject.eu/ sau la adresa de e-mail [email protected].


analizĂ

„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în

demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu

raţiune şi conştiintă şi trebuie sa se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.”

Art.1, Declaraţia Universală a

Drepturilor OmuluiAnul acesta se împlinesc 65 de

ani de când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, urmată de o serie de Convenţii semnate de statele membre. Cu toate acestea, evenimentele din lumea întreagă reflectă o continuă încălcare a drepturilor omului.

Drepturile omului sunt un set de standarde pe care trebuie să le avem, prin simplul fapt că ne naştem oameni. Astfel, faptul că locuim sau nu în ţara în care ne-am născut nu ar trebui să aibă nicio importanţă din acest punct de vedere. Cu toate acestea, migranţii sunt adesea discriminaţi, atât la nivel individual, cât şi instituţional, atât în mod direct, cât şi indirect, uneori chiar fără ca persoana care face discriminarea să fie conştientă de acest lucru sau dimpotrivă, chiar să considere că o face

în numele unui principiu superior. De aceea, este important ca societatea civilă să monitorizeze activitatea instituţiilor pentru a se asigura că acestea transpun Convenţiile internaţionale în legislaţie naţională şi respectă această legislaţie.

La nivel european, un rol deosebit de important în acest domeniul în are Consiliul Europei care, pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care ar trebui să fie ultimul resort în rezolvarea situaţiilor de încălcare a drepturilor omului, desfăşoară o serie de activităţi de educaţie pentru drepturile omului. La nivel naţional, instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale ar trebui să se preocupe mai îndeaproape de accesul tuturor membrilor societăţii la educaţia pentru drepturile omului.

Există o serie de organizaţii care acţionează la nivel local sau naţional pentru promovarea şi apărarea drepturilor omului şi ai căror membri ajung să fie etichetaţi ca trădători sau ca o ameninţare pentru identitatea naţională şi pentru securitatea ţărilor lor, să fie expuşi intimidărilor şi abuzurilor.

În decembrie 2012, Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, a făcut apel la încetarea defăimărilor, ameninţărilor, atacurilor, sancţiunilor administrative şi hărţuirilor la care sunt tot mai frecvent supuşi cei care militează în Europa pentru respectarea drepturilor fundamentale ale migranţilor. Comisarul menţionează situaţii îngrijorătoare în Grecia, Franţa sau Belgia, unde discursurile din ce în ce mai xenofobe şi anti-migranţi au un impact negativ asupra celor care acţionează ca apărători ai drepturilor omului, care protejează şi promovează drepturile migranţilor.

Este foarte important ca oamenii

Drepturile drepturilesunt

să îşi cunoască drepturile. Publicul larg şi instituţiile trebuie să înţeleagă aspectele legate de drepturile omului în contextul migraţiei şi să conştientizeze cât de vulnerabili sunt migranţii şi cât este de necesar să ofere o mai bună protecţie a drepturilor omului pentru aceştia. Mass-media poate juca un rol important în acest proces.

În numerele anterioare am făcut apel la jurnalişti să nu mai transmită stereotipuri prin modul în care prezintă subiectele sau prin cuvintele pe care le folosesc şi să respecte codul deontologic unde se precizează ca naţionalitatea sau etnia unei persoane nu se menţionează dacă nu are legătură directă cu subiectul articolului. Ne-am bucurat să vedem deschiderea cu care unii jurnalişti au adoptat aceste sugestii şi contăm în continuare pe deschiderea lor şi aportul la o mai bună înţelegere şi respectare a drepturilor omului pentru migranţi, la o mai bună integrare a acestora, indiferent de culoarea pielii, ţara din care provin, religia, sexul, vârsta etc.

Mai mult decât atât, educaţia pentru drepturile omului ar trebui să ocupe un rol mai important în sistemul educativ, la toate vârstele. În prezent, în România, elemente privind drepturile omului şi drepturile copilului sunt incluse în curricula la disciplinele din domeniul educaţiei civice şi în unele discipline opţionale. Cu toate acestea, mai multe cercetări au arătat că elevii au un nivel nesatisfăcător de cunoştinţe în acest domeniu. Această lacună este într-o oarecare măsură acoperită de activităţi ale diferitelor organizaţii neguvernamentale, care însă nu reuşesc să atingă un grup foarte mare de oameni.

Preocuparea pentru acest domeniu este reflectată şi de faptul că, în 2010, cele 47 de state membre ale Consiliului Europei au semnat Carta Europeană

Oana Neștian SanduInstitutul Intercultural

Timișoara


migranţilor omului

civice şi educaţiei pentru drepturile omului, fiind un catalizator spre acţiune în statele membre şi o modalitate de diseminare a bunelor practici şi ridicare a standardelor în Europa şi în afara ei.

Respectul pentru drepturile omului înseamnă şi evitarea impunerii culturii noastre asupra celorlalţi. În acest sens este important să nu credem că noi suntem cei mai buni sau cultura noastră este cea mai valoroasă, să renunţăm la ideea că ar putea exista vreo ierarhie între culturi sau că membrii anumitor culturi ar fi genetic programaţi să fie mai mult sau mai puţin capabili. Când privim lumea prin lentilele drepturilor omului înţelegem că nimic nu este alb şi negru şi că nevoile noastre nu sunt superioare nevoilor celorlalţi, că drepturile mele se opresc acolo unde ajung să încalce drepturile tale, iar drepturile tale se opresc acolo unde ajung să încalce drepturile mele.

Faptul că avem drepturi nu înseamnă că putem face orice, ci înseamnă ca avem şi responsabilităţi şi mai ales, că statele au responsabilităţi faţă de cetăţeni şi faţă de persoanele care rezidă între graniţele lor. Legile trebuie stabilite în acord cu principiile drepturilor omului, iar consecinţele încălcării legilor trebuie să fie clare, fără a fi arbitrare şi fără a submina demnitatea umană.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon afirma că nicio ţară nu a reuşit să asigure participarea publică deplină a tuturor locuitorilor săi, incluzând aici dreptul de a fi ales într-o funcţie publică şi de avea acces egal la servicii publice. Nu este suficient să producem noi legi şi să le eliminăm pe cele injuste. Adesea, discriminarea persistă în practică şi creează bariere şi mentalităţi dificil de înlăturat.

Filmul A Path to Dignity: The Power of Human Rights Education prezintă, pe durata a 28 de minute, trei poveşti care ilustrează impactul educaţiei pentru drepturile omului. Filmul este disponibil în arabă, chineză, engleză, franceză, japoneză, rusă şi spaniolă la adresa: path-to-dignity.org. Filmul a fost produs de Human Rights Education Associates, Soka Gakkai International (SGI) şi Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

privind Educaţia pentru Drepturile Omului şi Educaţia pentru Cetăţenie Democratică. Această Cartă este o referinţă importantă pentru toate entităţile active în domeniul educaţiei

Odată cu dezvoltarea tehnologiei a apărut o nouă provocare, legată de echilibrul între dreptul la libera exprimare (şi uşurinţa cu care oricine poate posta conţinuturi mai mult sau mai puţin „politically correct”) şi respectarea demnităţii umane, a grupurilor sociale şi culturale. În acest sens, Departamentul de tineret al Consiliului Europei lansează campania No Hate Speech, împotriva discursurilor online instigatoare la ură. Tineri din toată Europa sunt invitaţi să se alăture acestei campanii. Mai multe detalii pe www.coe.int.


proiect

Vecinul meu şi-a trimis fiica la Londra pentru a-şi perfecţiona engleza, dar s-a întors acasă vorbind fluent limba italiană.

(Michel Le Franc - Departamentul de relaţii

internaţionale şi cooperare din cadrul Ministerului

Educaţiei, Franţa)

Proiectul Language Rich Europe (LRE) este implementat de către British Council şi este cofinanţat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning. Proiectul a pus în mişcare lumea academică, centrele de cercetare, specialiştii independenţi, institutele culturale şi ONG-urile de profil, creând o reţea de peste 30 de parteneri şi experţi din Europa.

Scopul fundamental al proiectului este de a promova schimbul de bune practici, politici în privinţa învăţării şi predării limbilor şi încurajarea cetăţenilor Europei să înveţe şi să îndrăgească cât mai multe limbi în orice etapă a vieţii lor. Proiectul creează o reţea de cercetare şi colaborare cu peste 1200 de persoane implicate în luarea deciziilor la nivel de politici şi peste 24 de practicieni care au rolul de a îmbunătăţi şi dezvolta politicile ce vizează multilingvismul. LRE are două componente majore: cercetare-analiză şi consultare.

Cercetarea din cadrul LRE a vizat analiza politicilor şi practicilor lingvistice pe un eşantion de 18 ţări implicate în proiect, 15 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România şi trei ţări non-UE, Ucraina, Bosnia şi Herţegovina si Elveţia. Design-ul de cercetare este pe cât de simplu, pe atât de ingenios, variabilele precum: limba naţională, limbile străine, limbile regionale / ale minorităţilor, limbile imigranţilor au fost analizate pentru următoarele domenii: documente şi baze de date

oficiale; învăţământ preşcolar şi primar, învăţământ secundar, învăţământ profesional şi tehnic; învăţământ universitar; mass-media; servicii şi spaţiu public, mediul de afaceri.

În cadrul LRE au fost organizate o serie de conferinţe cu rol consultativ. Una dintre conferinţele care a avut ca scop prezentarea concluziilor cercetării şi prezentarea propunerilor de promovare a multilingvismului din partea ţărilor implicate în proiect a avut loc la începutul lunii decembrie 2012, la Londra. Am avut ocazia să particip la această conferinţă alături de Călin Rus, reprezentantul Institutului Intercultural Timişoara.

Conferinţa a fost structurată pe panel-uri, punând în discuţie următoarele tematici: politicile multilingviste europene şi naţionale; multilingvismul şi societatea; multilingvismul şi individul; multilingvismul şi educaţia; limba engleză – o nouă lingua franca. Mi-au atras atenţia câteva dintre rezultatele generale ale cercetării: un aspect îmbucurător şi aşteptat, de altfel, este că

doar patru ţări (Bosnia şi Herţegovina, Danemarca, Grecia, Olanda) din totalul celor implicate în cercetare nu au instrumente statistice de colectare a datelor în privinţa limbilor. Spania este cotată ca fiind ţara care este cea mai bine echipată la capitolul politici şi legislaţie lingvistică. Bulgaria are şi ea un cadru legislativ bine dezvoltat. Limbile regionale / ale minorităţilor se găsesc într-un număr mare în învăţământul ţărilor din Europa de Est, mai degrabă decât în ţările Europei de Vest. Bosnia şi Herţegovina şi România se află printre primele locuri în privinţa prezenţei limbilor minorităţilor în învăţământ. În România se studiază în 15 limbi ale minorităţilor. Limbile cele mai des utilizate în companiile ţărilor examinate sunt: engleza, franceza, germana, rusa, italiana şi spaniola. Foarte puţine companii încurajează mobilitatea personalului pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbi străine. Companiile funcţionează, desigur, pe baza unor principii ce ţin foarte mult de profit şi nu de dezvoltarea personală a angajaţilor.

Plurilingvismul –


Câteva concluzii care merită menţionate despre discuţia privind politicile europene în domeniul multilingvismului, sunt următoarele: deşi politica multilingvistă europeană se dezvoltă de peste 20 de ani, o carenţă importantă este lipsa unei continuităţi între politicile propuse şi implementate de structurile europene. În ceea ce priveşte imigranţii, s-a adus în discuţie faptul că politica privind integrarea este separată de cea privind multilingvismul şi că ar trebui să existe o viziune coerentă asupra procesului integrării care să includă şi politica multilingivistă.

Au existat voci care au considerat că există un trend general al ţărilor UE de a se orienta către prezervarea securităţii la graniţele acestora şi pun accent mai puţin pe integrarea noilor veniţi. Organizarea unor cursuri de limbă gratuite pentru imigranţi a devenit costisitoare în condiţiile economice actuale. În privinţa educaţiei, s-au evidenţiat câteva propuneri pentru îmbunătăţirea învăţării şi predării limbilor precum: profesorii din sistemul primar trebuie să cunoască o limbă străină, formarea unor clase mixte (avansaţi şi intermediari), formarea în grădiniţe a unor grupe mixte cu copii vorbitori de limbi diferite, o abordare transversală şi coerentă asupra învăţării limbilor. În procesul de învăţare a limbii

trebuie să se pună accent pe realităţile din viaţa studenţilor, utilizarea unor simboluri culturale pentru promovarea multilingvismului, schimbarea percepţiei că o limbă se învaţă greu, utilizarea metodelor digitale de învăţare a limbilor, implementarea unui sistem legislativ flexibil. Învăţarea unei limbi trebuie considerată a fi o alegere şi nu o obligaţie.

Liga Apărării Drepturilor Omului a propus câteva acţiuni pentru promovarea multilingvismului la nivelul oraşului Cluj-Napoca:

l Organizarea unor dezbateri, informări publice, conferinţe pentru promovarea şi diseminarea rezultatelor LRE (Language Rich Europe) la care să aibă acces şi publicul larg.l Organizarea unei campanii de conştientizare şi acceptare a importanţei multilingvismului de către funcţionarii publici. Funcţionarii publici, din nefericire, nu sunt pregătiţi să informeze în mod corect şi coerent persoanele nevorbitoare de limba română. LADO a înregistrat câteva cazuri de acest gen.l Implementarea unor cursuri speciale care să prevadă îmbunătăţirea limbii engleze şi dezvoltarea competenţei de comunicare interculturală pentru funcţionarii din administraţie publică (transport, bănci, primării).l Promovarea multilingvismului în şcoli. Proiectul Caravana interculturalismului şi multilingvismului se va desfăşura în şcoli. La orele de educaţie civică, mediatorii interculturali şi voluntarii LADO Cluj le vor povesti copiilor detalii importante despre grupurile de imigranţi de la Cluj şi despre limbile vorbite de către aceştia.l Promovarea limbilor grupurilor de imigranţi

- Formarea de grupe de grădiniţă în limba arabă pentru copiii arabi.

- Dezvoltarea unui program de cursuri în limbile comunităţilor de migranţi pentru tinerii români: arabă, chineză, turcă, rusă, şamd., în colaborare cu Facultatea de litere, centrele culturale şi ambasadele.

l Dezvoltarea de relaţii cu ambasadele principalelor comunităţi de imigranţil Promovarea multilingvismului prin manifestări culturale (Festivalul MIDO- Migraţia şi Drepturile Omului; proiecte muzicale, teatru şi film)l Dezvoltarea programelor de limba română pentru grupurile de imigranţi.

Experienţa LRE a fost intensă, pentru că au fost concentrate foarte multe teme în doar două zile de conferinţă. Rezultatul final al cercetării prezentate în cadrul conferinţei este un raport care cuprinde informaţii detaliate despre toate ţările implicate în proiect. Prin proiect a fost creată şi o platformă online (http://www.language-rich.eu) pe care se pot înscrie specialişti şi persoanele interesate.

Concluzia mea în urma participării la acest eveniment este că lumea e conştientă de importanţa limbilor, iar plurilingvismul ar trebui să rămână un proces de autocunoaştere şi răspundere de sine şi nu unul impus prin legi rigide. Plurilingvismul trebuie să rămână o alegere şi nu o obligaţie. Însă acest fapt nu este antagonist implicării societăţii civile în promovarea şi implementarea de programe şi proiecte pentru cunoaşterea şi înţelegerea culturilor, limbilor din jurul nostru. Este important să existe o gamă largă de programe, proiecte, activităţi la dispoziţia individului, acesta va alege ce program să urmeze, ce limbă să înveţe, ce culturi să îndrăgească.

Daniela CervinschiLADO Cluj

Plurilingvismul – alegereobligație?sau


opinii

Diana Iscolnii

Cu câteva zile în urmă discutam cu o prietenă despre cum a fost experienţa venirii ei la studii în România, ea fiind bobocică, fapt ce mi-a răscolit o serie de amintiri, din momentul când am aflat că am fost admisă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, până în momentul când am ajuns propriu-zis în acest oraş minunat, plină de nesiguranţă şi în acelaşi timp cu multe speranţe.

Nu prea îmi place să recunosc asta, dar pot să zic că sunt o persoană foarte nehotărâtă când vine vorba despre nişte lucruri mai serioase şi totuşi am avut un gând foarte ferm pe tot parcursul celor 3 ani de liceu şi anume că vreau să-mi continui studiile în România. De ce? Întrebare cu care sigur nu m-am confruntat doar eu, asta fiind de fapt prima întrebare pe care mi-au adresat-o colegii mei de facultate. Răspunsul e simplu: în scopul unor studii alese, în realizarea unei cariere de succes şi respectiv graţie unei disponibilităţi mai largi pe piaţa muncii atât în România, cât şi în tot spaţiul UE.

Din fericire am o mare capacitate de adaptare şi m-am integrat relativ repede. O adevărată provocare a fost obişnuirea cu independenţa, care pentru mine a fost mai mult o responsabilitate decât o libertate. Chiar de la început m-am bucurat de o atitudine prietenoasă atât din partea colegilor, cât şi din cea a profesorilor. Nu am fost şi nu sunt tratată ca o străină, mă simt ca

acasă, astfel nu îmi atribui nici în cea mai mică măsură noţiunea de student în străinătate. Pentru unii, la început, eram ca un extraterestru, căci rămâneau foarte uimiţi când auzeau că sunt tocmai din Republica Moldova şi îmi puneau tot felul de întrebări, cea mai frecventă fiind: ,,Ce limbă vorbiţi voi în Moldova?”. În ochii altora sunt în continuare o curajoasă, pentru ei fac parte din categoria oamenilor suficient de ambiţioşi pentru a-şi sacrifica aproape tot şi a sta departe de familie şi prieteni.

Am fost plăcut impresionată chiar din primele zile, când am început să cunosc oraşul, de acel suflu occidental, de multitudinea de clădiri Art Nouveau ce atrag instantaneu privirea, de monumentele istorice, străzile umbrite de copaci (fiind un oraş foarte verde), turnurile, muzeele şi renumita cetate din Oradea. Barocul omniprezent în centru, culorile foarte calde ale clădirilor, toate acestea îmbinate mi-au produs o senzaţie deosebit de plăcută şi am realizat că urmează să-mi fac studiile într-un oraş special şi foarte frumos.

Am rămas surprinsă să aflu că sunt mulţi basarabeni în Oradea şi nu mă refer doar la elevi şi studenţi, eu fiind convinsă că aflându-se la o distanţă mai mare, această localitate a fost ocolită comparativ cu alte oraşe. Mai mult de atât, în cadrul Asociaţiei de studenţi şi elevi basarabeni din

Oradea am cunoscut o serie de persoane minunate cu care, în special la început, mă simţeam mai în largul meu. Am fost ajutată (şi nu numai eu) de fiecare dată când am avut nevoie, am realizat multe proiecte împreună, excursii şi indubitabil o să mai urmeze.

Acestea fiind zise, pot afirma că nu regret deloc faptul că am ales sa îmi fac studiile aici, dimpotrivă, consider că intuiţia a fost de partea mea şi această alegere e una cât se poate de corectă. A trecut mai bine de un an de când sunt aici şi încă mai simt fiori în stomac când mă gândesc la emoţiile ce m-au încercat în primele zile.

Dacă ai parcurs lectura până aici, înseamnă că am reuşit să scriu un articol cât de cât interesant şi care măcar un pic ţi-a atras atenţia. Mulţumesc!

Originară din Basarabia, studentă la Oradea


Omul este cea mai de preţ creaţie a lui Dumnezeu, parte a naturii şi frumuseţea naturii. În limba igbo omul este „mma ndu” – frumuseţea vieţii, imaginea perfectă a lui Dumnezeu, fiinţa supremă. Oamenii se nasc egali sub toate aspectele. Cu toate acestea, de-a lungul erelor, de la o generaţie la alta, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, inegalitatea s-a impus ca una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii. Deşi nu suntem poate egali în ceea ce priveşte posesiile materiale, înălţimea, vârsta, puterea, inteligenta, determinarea egalităţii pe baza unor asemenea principii este greşită şi anormală. Oamenii trebuie să fie egali în faţa lui Dumnezeu şi a legii, acesta fiind un principiu fundamental.

Aşa cum mintea noastră îşi aminteşte istoria, sufletele noastre simt brutalităţile şi tratamentele inumane manifestate în trecut datorită acestui concept de „inegalitate”. Din păcate nu au existat legi eficiente şi adecvate care să fie puse în practică pentru a proteja demnitatea umană, de a-i proteja pe cei slabi de cei puternici, pe cei săraci de cei bogaţi, pe cei tineri,

Christian UdearoMediator intercultural

Suntem egali?orbi, surzi sau cu alte dizabilităţi. În consecinţă, inegalitatea a constituit un impediment serios pentru existenţa umană în trecut, influenţând destine, potenţialuri şi oportunităţi şi fiind un factor determinant în alocarea de locuri de muncă şi distribuţia bogăţiei.

Inegalitatea, după cum se ştie, presupune mai mult de un obiect/subiect. E ca şi cum ne-am uita la un scenariu în care unii sunt mai buni, mai mari, mai puternici, acceptaţi şi preferaţi decât alţii. Sunt comparaţii simple de genul feminin-masculin, stăpân-sclav, alb-negru, lumea întâi-lumea a doua-lumea a treia. Toate aceste inegalităţi au existat în trecut, însă întrebarea este, cine a stabilit aceste graniţe? Cine a tras linia? Cine a determinat segregarea şi pe ce baze?

Cred că este absolut corect să acordăm credit civilizaţiei, în lumina celor menţionate mai sus şi să apreciem eforturile umane de a dezvolta o civilizaţie în care să existe loc pentru toată lumea. Şi nu este vorba doar despre dezvoltarea ştiinţifică şi industrială, ci de respectul pentru demnitatea umană, pentru dezvoltarea

personalităţii umane, pentru libertatea umană şi drepturile fundamentale, care promovează înţelegerea, toleranţa şi relaţiile deschise între naţiuni. Într-o societate a egalităţii, culturile se redefinesc, tradiţiile şi religia se dezvoltă iar viaţa are valoare. Chiar dacă această societate în care fiecare contează pare ideală, merită să încercăm să ajungem acolo, deoarece beneficiile ei sunt nenumărate.

Ar trebui să fim fericiţi, cred, că era tratamentului injust a trecut şi că inegalitatea, cu alte cuvinte, ar trebui să fie un concept învechit, care nu ar mai trebui tolerat în societatea noastră. Haideţi să ne recâştigăm valorile umane pe faţa pământului şi unii în faţa celorlalţi. Să ne dăm mâinile pentru a crea o societate a egalităţii în care există dragoste pentru toată lumea şi în care fiecare este considerat Om şi Fiinţă supremă, demn de dragoste şi respect, să fie tratat în primul rând ca om, şi apoi pe baza altor acţiuni. Să creăm o societate care cunoaşte adevăratul sens al umanităţii, în care egalitatea umană şi dragostea se manifestă între oameni, o societate care să scoată ce e mai bun din noi şi care să ne ofere motive să zâmbim şi să iubim, pe care să fim mândri să o lăsăm generaţiilor care vor urma. Cred că putem să înţelegem lumea şi locul nostru sub soare mai bine dacă înţelegem faptul că Dumnezeu i-a creat pe oameni egali. Şi nu ar trebui să permitem ca tradiţiile să ne împiedice, culoarea să ne limiteze şi religiile să producă neînţelegeri. Doar astfel lumea va fi un loc mai bun, viaţa va fi mai dulce şi oamenii vor rămâne frumuseţea vieţii.

Foto

: Pau

l Păt

raș


opinii

Iordania poate fi descrisă cel mai bine ca un bol de nisip şi rocă şlefuită de vânturi. Întreaga ţară pare sfărâmată ca după un cataclism, cu forme de relief ascuţite şi aspre, superbe, dar neprimitoare. Înspre est şi nord se întind dealuri masive, cu grohotişuri prăpăstioase, care par că stau să se prăbuşească de secole, sau poate chiar o fac, dar într-un ritm pe care ochiul meu neantrenat nu l-a perceput. Timpul are o cu totul altă semnificaţie în Iordania, pare că trece mai degrabă fluid decât în reprizele de viteză caracteristice lumii occidentale. Mediul însuşi pare inert şi static, cu întinderi complet pustii, unde doar oamenii deşertului s-ar aventura.

Despre aceşti oameni, care au abandonat în bună parte cămilele pentru maşini de teren, portul tradiţional pentru tricouri şi şepci, iar narghileaua pentru ţigări de import, s-ar putea spune multe. În ciuda acestor modernizări de suprafaţă, am observat că ei încă iubesc independenţa vieţii seminomade pe care o duc. Înspre sud, dincolo de Petra, se află Wadi Rum, locul unde rocile erodate şi aspre, acoperite de culoarea de bronz care pare că predomină în partea de sud a ţării, se înalţă ţanţoşe dintre nisipuri, întocmai ca şi oamenii care îşi duc traiul aici. Întregul relief seamănă cu un monolit antic, înecat aproape de nisipul şi praful omniprezente.

Înaintând spre sudul extrem al ţării, întâlneşti pichete. Militare şi ale poliţiei. Oarecum firesc având în vedere că Aqaba stă la graniţa dintre Arabia Saudită, Israel şi Egipt. Este şi singurul port al Iordaniei, singura ieşire directă către lumea largă, căruia în anul 2001 i s-a acordat un statut economic special. Prin urmare, în mod curios, este mai greu să ajungi din Amman în Aqaba decât din Istanbul în Amman. Oraşul însuşi este colorat şi divers. Mi s-a spus că oamenii de aici nu trăiesc în viteza care îi caracterizează pe cei din Amman, că sunt mai politicoşi şi nu conduc maşinile în viteza ameţitoare care caracterizează străzile capitalei. Excepţie fac, evident, cei originari din Amman stabiliţi aici, care, din punctul meu de vedere par să compună

întreaga populaţie a oraşului, fiindcă viteza şi graba care îi conduc pe locuitorii Aqabei în drumul lor este identică cu cea întâlnită pe străzile supra-aglomerate ale capitalei.

Supra-aglomerate e un fel de a spune. Poţi merge pe jos kilometri în Amman fără să întâlneşti un suflet pe străzile oraşului. Lumea nu pare că îndrăzneşte să provoace nemilosul soare levantin care arde puternic chiar şi în octombrie. Doar vizitatorii străini, în neştiinţa lor, comit eroarea de a se plimba ziua pe străzile prăfuite şi monocrome. Cei din Amman preferă să circule cu maşina şi cu puţinele autobuze care îşi fac loc pe străzile adeseori labirintice ale periferiei. Traficul capitalei este infernal, un flux constant de maşini de toate felurile, şi zgomotul motoarelor turate sau al claxoanelor continuă târziu în noapte.

Arhitectura locului poate părea anostă, dar în simplitatea sa este eficientă. Casele sunt crem sau gălbui, având aceeaşi culoare ca dealurile din jur şi ca praful omniprezent. Străzile din zona centrală sunt întortocheate, iar călătorul străin se poate pierde extrem de uşor în acest mozaic galben-crem. Totul pare a fi identic până în apropiere de bazar, care seara seamănă cu un furnicar. Mergând dinspre zonele periferice şi pustii ale Ammanului, ai putea crede că ceea ce vezi nu e aievea şi că ai nimerit într-un loc complet diferit şi ciudat al Orientului. Zgomot, praf, fum, nervi, arome care se amesteca ici-colo plăcut, dar mai degrabă dizgraţios. Şi totuşi, locul îşi are farmecul lui. E ca o probă a adevărului pentru străini, o raită prin bazar înseamnă de fapt să inhalezi aerul Iordaniei, aşa cum este ea: prăfuită, aromată şi aproximativă. Prin aproximativă se înţelege că totul e aproximativ în ochii europeanului, timpul, preţul şi străzile care capătă forme indistincte, vagi.

Dimineţile în Iordania sunt tăcute, ca un preludiu al zilelor zgomotoase ce le vor urma. Înainte ca Ammanul să apuce să se trezească, înainte ca primele raze de lumină să înveselească oraşul, un ecou umple străzile pustii ale capitalei iordaniene. Prima chemare

la rugăciune poate fi auzită cale de kilometri, traversând străzile pustii, în timp ce câţiva musulmani încă picotind de somn se îndreaptă spre moschee. Au figuri stoice şi meditative, atitudini grave. E un sacrificiu să îţi strici somnul lumesc înaintea zilei toride Levantine de muncă şi să îţi îndeplineşti datoria religioasă, dar acei câţiva o fac în tăcere. Pleacă la fel de tăcuţi cum au intrat, câte unul, se saluta parcă în şoaptă şi îşi fac curaj în timp ce Marea Lumânare Cerească, cum e numit în Coran soarele, îşi aşterne primele flăcări pe cerul sângeriu. Privind de pe treptele moscheii spre soarele care stă să răsară, se văd turlele unei biserici.

Biserica e la doar câteva minute de mers, pe partea opusă a aceluiaşi bulevard din Amman. Ciudată această clădire, cu o statuie gri şi masivă a lui

Despre Iordania


Iisus Hristos, inscripţionată în litere arabe, în timp ce biserica însăşi aduce mai mult cu o moschee, clopotniţa semănând mai degrabă cu o minaretă. Clopotele bisericii care bat de sărbători se fac auzite până în curtea moscheii, în timp ce chemarea la rugăciune se face auzită până pe treptele bisericii. E o juxtapoziţie ciudată pentru un european, dar iordanianul de rând nu vede religia ca pe o problemă. Dimpotrivă, undeva între 5% şi 10% din populaţia ţării este creştină, în mare parte de rit ortodox, aşa că nu e deloc surprinzător ca nu departe de prima biserică, ascunsă între blocuri, se află o a doua. Cu o cruce cenuşie care oglindeşte spiritul modest al arhitecturii religioase din Iordania, biserica serveşte ca o surpriză pentru vizitatorul străin care rătăceşte pe străzile Ammanului.

Probabil nu ar trebui să fie o surpriză, dar este. Imaginea aceasta a Iordaniei, cu vânzători zgomotoşi, biserici sau trotuare pustii este una pe care nu mi-o imaginam înainte să ajung acolo. Crucea se înalţă sus, deasupra blocurilor care înconjoară biserica, astfel încât o puteam vedea de pe geamul apartamentului în care stăteam. Ciudat lucru, să te trezeşti privind o cruce atât de departe de casă, într-o lume străină.

În timp ce soarele începe să se îndrepte spre capătul lumii arabe, spre anticul regat al Marocului, se aude chemarea la rugăciunea de seară. Cei care sunt surprinşi în bazarul Ammanului în timpul acestei strigări vor fi martori la o scenă stranie: moscheea se umple până la refuz, dar în faţa sa, pavajul este pustiu. Undeva

Adrian Ion FloricelCentrul Cultural

Româno-Arab

în dreapta, lipiţi de zidurile moscheei, nişte vânzători de fructe zgomotoşi îşi laudă marfa în gura mare. Departe de piaţa de fructe, ei par să fie ca o pată lângă zidurile sobre ale moscheii, dar cumva totul pare să se lege. Lumea islamică şi-a împrăştiat credinţa prin negoţ mai degrabă decât prin război, prin vorbă mai degrabă decât prin sabie. Aşa că aici, chiar în inima bazarului, se ciocnesc cele două elemente care au legat atât de profund lumea arabă de la un capăt la celălalt: negoţul şi religia. Poate apărea kitsch în ochii străinului, poate fi considerat degradant să iţi lauzi curmalele şi rodiile în timp ce credincioşii se roagă în tăcere, dar adevărul este că iordanienii nu îşi pun problema aceasta nicio clipă, fiindcă ei ştiu ca Allah e măreţ şi milostiv, iar curmalele sunt gustoase şi dulci.


proiect

Proiectul „Centru de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor” este unul ambiţios. De ce? Pentru că a crea o astfel de structură în care să incluzi şi să dezvolţi reţele multidisciplinare de cercetători, să demarezi un studiu comprehensiv în domeniul integrării, bazat pe o abordare multidisciplinară nu este deloc uşor, mai ales în România. Dar nici imposibil şi tocmai de aceea, CDCDI îşi propune aceste lucruri.

Lansat pe 11 octombrie 2012, în Bucureşti, centrul are un sediu dotat corespunzător, un website www.cdcdi.ro, precum şi o bibliotecă cu materiale şi documente relevante din domeniul integrării, literatură şi studii de specialitate şi cercetări realizate la nivel naţional şi internaţional, disponibile atât în format fizic, cât şi digital. Cei care vin la centrul din Bucureşti au acces în mod gratuit la revistele European Journal of Migration and Law, Immigrants & Minorities, Journal of Immigrant & Refugee Studies şi Crossings: Journal of Migration & Culture. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a se abona la un newsletter trimestrial, care va cuprinde informaţii despre articole şi materiale de specialitate, conferinţele, seminariile şi evenimentele lansate în domeniu etc.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul general “Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii” (ref: IF/11.01-03.01) din Fondul european de integrare a resortisanţilor ţări terţe, gestionat în România de Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări ca Autoritate Contractantă, avand ca parteneri Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (www.arps.ro) şi Fundaţia SOROS (www.soros.ro).

Centrul este destinat cercetătorilor, studenţilor şi altor persoane care activează în domeniu. Astfel de centre există în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, contribuind major la

Centru de cercetare domeniul integrării

înţelegerea imigraţiei, un fenomen de actualitate pe agenda publică europeană.

Reţea multidisciplinară de cercetători

Misiunea centrului o reprezintă schimbul de informaţii şi bune practici, dar şi cercetarea privind impactul imigraţiei asupra societăţii româneşti, în contextul Uniunii Europene şi al globalizării accentuate la nivel mondial. Centrul de documentare şi cercetare în domeniul integrării imigranţilor şi partenerii săi îşi propun: să creeze şi să dezvolte un

centru de documentare şi cercetare în domeniul integrării imigranţilor să creeze o reţea

multidisciplinară de cercetători să realizeze un studiu în

domeniul integrării bazat pe un nou cadru conceptual şi pe noi instrumente de cercetare să creeze o reţea de

organizaţii, cercetători şi alţi experţi în domeniul integrării să faciliteze parteneriatele

între universităţi, cercetători şi alţi actori implicaţi din România.

Primii paşi în realizarea obiectivelor au fost deja făcuţi: s-a analizat literatura cu privire la articolele apărute pe acest subiect, s-au organizat şi se vor mai organiza workshop-uri interactive.

Site, newsletter, reviste pentru informare permanentă

Pentru a fi la curent cu activităţile Centrului, toţi cei interesaţi de domeniul integrării imigranţilor pot accesa website-ul www.cdcdi.ro. Aici vor găsi informaţii despre obiective, grupuri ţintă, activităţi, echipa de parteneri, publicaţii, servicii şi evenimente. În plus, centrul trimite o dată la două luni un newsletter. Atât în newsletter, cât şi pe site, sunt postate articole de specialitate şi informaţii cu privire la workshopurile interactive care se organizează la sediul centrului. La aceste întâlniri participă membrii echipei multidisciplinare de cercetători şi reprezentanţi ai organizaţiilor din Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Braşov şi Bucureşti. În plus, cei care-şi doresc, pot participa interactiv prin intermediul unei platforme online de comunicare. Până acum au avut loc două astfel de workshopuri: unul având ca temă generală situaţia literaturii privind imigraţia în România, iar al doilea abordând instrumentele de cercetare ce vor fi utilizate pentru Barometrul Integrării Imigranţilor.

Analiza literaturii cu privire la integrarea imigranţilor

În cadrul Centrului de documentare şi cercetare în domeniul integrării imigranţilor a fost realizat Raportul de analiză a literaturii cu privire la integrarea imigranţilor. Raportul are patru secţiuni şi două anexe. Prima secţiune prezintă scopurile şi metodologia, precum şi concluziile preliminare. A doua, care este şi secţiunea principală a Raportului, trece în revistă principale studii relevante pentru realizarea cercetării cu privire la

Carmen Munteanu Coordonator Comunicare

CDCDI


şi documentare în imigranţilor

integrarea imigranţilor în România. În cea de-a treia secţiune se face o introducere în perspectiva europeană, iar în ultima sunt trecute în revistă instituţiile şi organizaţiile ce studiază migraţia şi pot deveni parteneri ai Centrului de Documentare. Anexele conţin lista periodicelor specializate în analiza migraţiei, respectiv lista publicaţiilor considerate relevante şi ce ar trebui să se regăsească în biblioteca Centrului de Documentare. În realizarea acestui raport sunt implicaţi 5 cercetători de la Fundaţia SOROS şi încă un cercetător de la ARPS, echipa fiind formată din: jurişti, antropologi, psihologi, specialişti în integrarea imigranţilor şi în ştiinţe sociale.

Imaginea imigranţilor în publicaţiile din România

Raportul rămâne o resursă în sine, o colecţie de publicaţii relevante pentru celelalte activităţi ale proiectului. În acelaşi timp, din lectura acestor publicaţii rezultă o serie de concluzii şi recomandări preliminare celorlalte activităţi: La nivelul cercetărilor şi studiilor

despre imigraţie se înregistrează o bună colaborare între autorităţile publice şi organizaţiile non-guvernamentale. Aparent sunt puţine analize de politici publicate de instituţii publice, dar la o privire mai atentă observăm că majoritatea rapoartelor provenite din societatea civilă au fost sprijinite financiar din

proiecte europene, adică de instituţii publice. Este o bună practică ce a dus la rezultate relevante. Totuşi, lipseşte încă o asumare formală a acestor studii în politicile publice din domeniul imigraţiei. Cercetarea academică în România

despre imigraţie este încă restrânsă, cel puţin la prima vedere. Sunt puţine articole publicate pe această temă şi nici o carte. În general, cercetarea migraţiei în România se concentrează pe componenta de emigraţie. Pe de altă parte, este posibil să existe cercetări ce nu au fost publicate sau intră în zona numită „gri”, lucrări de disertaţie şi doctorat ce nu sunt sistematic publicate nici măcar online. CDCDI se concentrează pe dezvoltarea unor parteneriate cu universităţile şi colectarea acestor cercetări într-o manieră sistematică. Palierele cel mai bine analizate, în

România, sunt cele legate de percepţii şi legiferarea unor drepturi. Există o preocupare constantă, în special a organizaţiilor non-guvernamentale, pentru culegerea unor date statistice, chiar dacă nu întotdeauna în cercetări dedicate imigraţiei. De asemenea, este bine documentat cadrul legislativ cu privire la drepturi. Lucrurile stau mai puţin bine în ceea ce priveşte documentarea implementării legislaţiei, cu precădere accesul la diverse servicii publice. La nivel european, literatura este

vastă şi în multe cazuri foarte specializată pe sub-domenii. Este probabil o reacţie naturală la faptul că imigraţia este un

fenomen important, de mai multe decenii, în majoritatea ţărilor occidentale. O analiză temeinică a acestor surse trebuie să fie în acelaşi timp comprehensivă şi selectivă şi coroborată cu analiza situaţiei din România, pentru a evita consumarea resurselor în direcţii mai puţin relevante pentru ţara noastră.

Metodologia proiectului prevede monitorizarea continuă a literaturii de specialitate, în paralel cu proiectarea cadrului conceptual şi a instrumentelor de cercetare specifice proiectului. Echipa de cercetare se va concentra pe identificarea celor mai importante surse din ţările Uniunii Europene, cele care vor contribui nemijlocit la celelalte activităţi ale proiectului.

Vizite, experienţe, rapoarte, strategii

Pornind de la cadrul conceptual şi instrumentele dezvoltate de echipa multidisciplinară de cercetători se va realiza un studiu anual în domeniul integrării imigranţilor sub numele de Barometrul Integrării Imigranţilor. Studiul va analiza dintr-o perspectivă multidisciplinară şi multidimensională fenomenul integrării imigranţilor.

Anual va fi organizată o vizită la una dintre organizaţiile cu tradiţie în domeniu, la care vor participa 4 membri ai echipei. În urma vizitelor se vor redacta rapoarte cu utilitate imediată în ajustarea strategiei dezvoltării centrului. În perioada 11-13 februarie 2013, cercetătorii vor participa la o vizită de lucru la International Centre for Migration Policy Development , în Viena.

Centrul de cercetare va contribui astfel la consolidarea cooperării şi consultării în domeniu prin crearea de parteneriate şi prin schimbul de bune practici cu actori relevanţi naţionali şi din UE şi va avea un rol decisiv în îmbunătăţirea calităţii cunoştinţelor despre imigranţi şi integrarea acestora în societate, printr-o nouă abordare conceptuală a fenomenelor sociale şi elaborarea unor noi instrumente de cercetare.


culinar

Rima Tayara

Reţete din bucătăria lumii

Ingrediente:

2 căni de orez cu bob lung1/2kg carne de vită tocată1 ceapă mare tocată mărunt1 legătură de foi de plăcintăSare şi piperScorţişoarăCardamomMigdale şi muguri de pinUlei

Mod de preparare:

Carnea se prăjeşte la foc mediu cu condimentele şi ceapa

Orezul se spală şi se lasă la înmuiat aproximativ

o oră cu puţină sare

Se prepară orezul în aceeaşi oală în care s-a prăjit carnea

pentru a prinde mai mult gust. Se lasă pe foc mic fără a se amesteca (nici chiar după fierbere)

Se prăjesc puţin migdalele şi muguriide pin

Într-un castron se aşează fâşiile de foi de plăcintă lungi de 20

cm şi înguste de 10 cm. Se aşează în formă de X. Pentru fiecare castron e nevoie de 4-5 fâşii. Fiecare fâşie trebuie unsă cu puţin unt pentru

a se lipi de cealaltă şi pentru a ieşi crocantă după coacere (foto 1)

În castron se aşează puţin din amestecul de migdale şi muguride

pin prăjite, peste care se adaugă puţin din amestecul de carne prăjită, iar la final orezul (foto2 ). Castronul trebuie să fie plin puţin peste jumătate, iar umplutura trebuie presată uşor pentru ca plăcinta să iasă într-o formă rotundă

Fâşiile se închid una peste alta şi se mai ung încă o dată cu

unt. Nu trebuie să arate perfect partea aceasta pentru că oricum în tavă se va vedea doar partea rotundă.

Se scoate din castron şi se aşază într-o tavă unsă cu unt.

Se dă la cuptorul preîncălzit pentru 15-20 de minute,

până prinde o culoareaurie.

Se serveşte împreună cu o salată de iaurt, castraveţi şi mentă.

**** Se mai poate ca orezul, carnea, migdalele şi mugurii de pin să fie amestecate împreună ca şi umplutură.

Ouzi


Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante

pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către

autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro. Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa [email protected] sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei

va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Articole pentru revista Migrant în România

Aicha Nhari – o migrantă de succes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4O națiune cu brațele deschise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Să studiez în România, un vis devenit realitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Pe scara blocului, între două lumi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Mediator din dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8Apartenență şi interacțiuni pozitive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10Minoritățile naționale în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Implicarea refugiaților în mass-media . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15Visul unui student basarabean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16Recunoaşterea, validarea şi îmbunătăţirea competenţelor femeilor migrante . . . . . . . . 18Drepturile migranților sunt drepturile omului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Plurilingvismul – alegere sau obligație? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Originară din Basarabia, studentă în Oradea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24Suntem egali? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25Despre Iordania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26Centru de cercetare şi documentare în domeniul integrării migranților . . . . . . . . . . . . . . . 28Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

cuprins


migrant.ro

Nr. 10 - 2011

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin «Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe» în cadrul proiectului „Migrant în România

interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timișoara

Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2011

Editor: Institutul Intercultural Timişoara Data publicării: februarie 2013 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural

Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8. Tel/Fax: 0040.256.498.457; E-mail: [email protected]; Web: www.migrant.ro

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“

ISSN 2067 – 6565

migrant.ro

Inspectoratul Direcţia Generală Proiect finanţat nr. 16 ... · Proiect finanţat de Uniunea...

Documents

Transcript of Inspectoratul Direcţia Generală Proiect finanţat nr. 16 ... · Proiect finanţat de Uniunea...