Metode de

gestionare a ratei

dobânzii

Profesor coordonator: Realizatori:

Lect. univ. drd. BOGDAN CĂPRARU

Grupa: FB

Iași, 2008

Cuprins

Cuprins........................................................................................................................................1Introducere..................................................................................................................................2Managementul ratei dobânzii......................................................................................................3Modele de gestionare a ratei dobânzii........................................................................................4

Marja netă a dobânzii..............................................................................................................5Metoda discrepanței (G.A.P)..................................................................................................6

Managementul gap-ului............................................................................................................10

Strategii de micşorare a G.A.P.-ului la zero.............................................................................11

Legătura dintre coeficientul G.A.P. şi marja dobânzii nete......................................................13

Metoda discrepanței duratei (D.G.A.P.)...............................................................................14Comparații între cele doua metode G.A.P și D.G.A.P.........................................................16

Punctele tari si slabe ale g.a.p.-ului...........................................................................................16

Punctele tari şi slabe ale d.g.a.p.-ului........................................................................................17

Concluzii...................................................................................................................................18Bibliografie...............................................................................................................................19

Introducere

Activitatea băncilor, ca intermediari în circuitul capitalurilor are drept sursă principală

de venit dobânda, respectiv marja de dobândă. Aceasta din urmă reprezintă diferența dintre

1

veniturile încasate sub formă de dobânzi pentru creditele acordate și plasamentele băncilor

remunerate pe principiul dobânzii, și cheltuielile efectuate sub formă de dobânzi

corespunzătoare resurselor mobilizate. Rolul de intermediar în circuitul capitalurilor deținut

de bănci s-a redus de-a lungul timpului datorita evolutiei pietelor de capital, obligând astfel

bancile să gasească alte surse de majorare a veniturilor sale, activitatea de intermediere

realizată de banci rămânând, totusi, predominantă.

Din punctul de vedere al băncii, dobânzile sunt de două categorii:

Dobânda percepută – este dobânda pe care băncile o încasează de la clienții lor în

calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Aceasta este o marime ce depinde de

mai multi factori: inflația, nivelul cheltuielilor cu operațiunile bancare, riscul perceput,

rezerva minimă obligaorie precum și un profit acoperitor.

Dobânda bonificată – reprezintă remunerarea disponibilităților bănesti ale

titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă; depozite care constituie baza creditelor

acordate ulterior de către bancă. Dobânda bonificată depinde și ea de alti factori, precum:

inflatia, dobanda de refinanțare și ratele dobanzilor practicate de celelalte bănci comerciale

concurente.

Cele două categorii de dobânzi sunt interdependente, aflânduse intr-o strânsă corelație,

în sensul că dobânda percepută se stabileste pornind de la nivelul dobânzii bonificate,

ținând cont și de nivelul marjei dobânzii și de rezerva minimă obligatorie depusă la banca

centrală.1

În cadrul veniturilor și cheltuielilor bancare un aport deosebit îl are componenta

dobândă, aceasta reprezentând de altfel și obiect al politicilor, procedeelor și practicilor în

vederea optimizării acestui element și, implicit al creșterii eficienței activității bancare și a

profitului bancar.2

Managementul ratei dobânzii

Schimbările neanticipate în nivelul ratei dobânzii şi compoziţia pasivelor băncii pot

ridica sau coborî în mod semnificativ profiturile băncii deoarece cheltuiala cu dobânda poate

creşte sau scade mai mult decât venitul din dobândă. Aceste schimbări pun în pericol şi

poziţia băncii faţă de riscul de dobândă.

1 Turliuc, Vasile; Cocriș, Vasile; Boariu, Angela; Stoica, Ovidiu; Dornescu, Valeriu; Chirleșan, Dan – Monedă și Credit, Editura Universității „Al. Ioan Cuza”, Iași, 2007 2 Basno Cezar; Dardac, Nicolae – Mnagement Bancar, Editura Economică, Bucuresti, 2002

2

Asupra riscului ratei dobânzii managerii îşi concentrează atenţi în mod deosebit,

deoarece fluctuaţia ratei dobânzii pune în pericol atât câştigurile, dar şi întregul portofoliu

bancar (active, pasive, capital propriu).

Tabelul nr 1: Ratele medii ale dobânzii practicate de instituțiile de credit pentru

depozitele noi în lei în perioada 2005-2007

Sursa: ***, “Buletin lunar. Secțiunea statistică”, ianuarie 2008, BNR, pag. 38, 41,

http://www.bnr.ro

Tabelul nr 2: Ratele medii ale dobânzii practicate de instituțiile de credit pentru

creditele noi în lei în perioada 2005-2007

Sursa: ***, “Buletin lunar. Secțiunea statistică”, ianuarie 2008, BNR, pag. 38, 41,

http://www.bnr.ro

Variaţiile mari ale ratei dobânzii, potenţate de inflaţie şi conjunctura economică, pot

influenţa în mod drastic costurile, rambursările şi valoarea activelor băncii. O bancă care îşi

asumă un risc mic al dobânzii va hi insensibilă la modificările ratei dobânzii.

Fluctuaţiile ratei dobânzii modifică valoarea de piaţă a unei bănci dacă managementul

nu elaborează strategii în vederea reducerii impactului. Riscul ratei dobânzii depinde de

3

această volatilitate a ratelor dobânzii. Toate băncile dispun de un management al activelor şi

pasivelor care evaluează în mod regulat riscul ratei dobânzii.

Politicile elaborate de managementul active-pasive vizează nevoia de fonduri,

veniturile din afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte şi de asemenea

monitorizează resursele lichide.

În funcţie de caracteristicile cash-flow-ului pasivelor şi activelor unei bănci,

schimbările în ratele dobânzii pot creşte sau scădea venitul net din dobânda şi valoarea de

piaţă a activelor şi pasivelor.

Modele de gestionare a ratei dobânzii

Băncile au făcut faţă în ultimii ani la presiuni asupra câştigului lor atât din partea ratei

dobânzii, cât şi din partea concurenţei exercitate de celelalte instituţii financiare, astfel pentru

a-și menține poziția dar și pentru a se proteja, acestea au adoptat unele tehnici de apărare

împotriva riscului ratei dobânzii care au și fost introduse în politica băncilor.

Printre ele se afla managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) şi calculul duratei

(D.G.A.P.) care ajută la echilibrarea ratei dobânzii aferentă activelor cu rata dobânzii aferentă

pasivelor, precum şi durata activelor cu durata pasivelor.

De menţionat că metoda G.A.P. nu ţine cont de evoluţia valorii de piaţă a activelor,

pasivelor şi capitalului băncii, valorile cu care operează sunt valori contabile, nu valori de

piaţă. Managementul discrepanţei duratei D.G.A.P. permite ca prin comparaţia dintre durata

portofoliului de active cu durata portofoliului de pasive o bancă să-şi controleze ratele

dobânzilor aferente întregului portofoliu de active-pasive.

Dacă duratele activului coincid cu duratele pasivului, fluctuaţia ratei dobânzii are

aceleaşi efecte asupra valorii activelor şi pasivelor băncii.

Intervalul de durată măsoară nepotrivirea duratelor activului şi pasivului şi, cel puţin

teoretic, oferă un indice al expunerii la fluctuaţia dobânzii a întregului portofoliu.

Metoda operează cu valoarea de piaţă a portofoliului băncii, deci ţine cont de

modificările neregulate care au loc în structura activului şi pasivului băncii ca urmare a

fluctuaţiei ratei dobânzii.

Marja netă a dobânzii

4

Marja netă a dobânzii reprezintă diferența, exprimată în unități monetare, dintre

veniturile din dobânzi aferente activelor valorifiabile, respectiv dobanda percepută și

cheltuielile cu dobânzile corespunzătoare, respectiv dobânda bonificată.

Marja netă a dobânzii = Veniturile din dobnzi – Cheltuielile cu dobânzile;

sau

Marja netă a dobânzii = Dobânda percepută(total) – Dobânda bonificată(total).

Spreadul reprezintă diferența dintre rata dobânzii percepută de o bancă la creditele

acordate și cea plătită de această bancă pentru fondurile atrase. Spreadul mai poate fi exprimat

ca și raportul calculat procentual, dintre marja netă a dobânzii și activele valorificabile:

Spread = Marja netă a dobânzii / active valorificabile *100

Figură 1: Ecartul dintre ratele dobânzilor practicate de instituţiile financiare monetare

la creditele şi depozitele în lei (contracte noi) în perioada 2005-2008(ian)

Sursa: ***, “Buletin lunar”, ianuarie 2008, BNR, pag 9, http://www.bnr.ro

În funcție de condițiile de pe piață pot fi determinate mai multe metode de optimizare

a marjei nete a dobânzii.3 Astfel o marja neta pozitivă a dobânzii poate fi realizată prin

acordare din resurse atrase pe aceasi perioada de timp sau pe perioade diferite dar cu diferentă

favorabilă între dobânda percepută pentru creditele acordate și dobânda bonificată

corespunzătoare depozitelor cnstituite de titularii de conturi la bancă.

3 Basno Cezar; Dardac, Nicolae – Mnagement Bancar, Editura Economică, Bucuresti, 2002;

5

Metoda discrepanței (G.A.P)

Managementul discrepanţei activ-pasiv sau metoda G.A.P.4 presupune o monitorizare

continuă a fiecărei părţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente (în

funcţie de vechime) al căror flux de lichidităţi este fluctuant (nefluctuant) la fluctuaţiile ratei

dobânzii pe termen scurt.

În sensul conceptual managementul active-pasive implică coordonarea tuturor

articolelor de bilanţ în scopul maximizării profitului acţionarilor. Specific acestei concepţii

manageriale este analiza sensibilităţii activelor şi pasivelor unei bănci la variaţiile ratei

dobânzii. Această concepţie a fost implementată iniţial de managerii bancari la mijlocul

secolului XX, căpătând mai târziu o largă aplicare.

Conform respectivei concepţii toate activele şi pasivele unei bănci sunt clasificate în

două categorii: active şi pasive sensibile, respectiv insensibile la variaţia ratelor dobânzilor pe

piaţă. Analiza sensibilităţii ia în calcul variaţiile de dobândă încasată (în cazul operaţiunilor

active) şi de dobândă plătită (în cazul operaţiunilor pasive) în funcţie de schimbările ratelor

dobânzii pe piaţă, luând totodată în considerare efectul schimbării ratelor dobânzii asupra

valorii activului respectiv.

Activele/pasivele sensibile sunt acelea ale căror venituri din dobânzi variază într-un

anumit timp, în funcţie de nivelul ratei dobânzii existente pe piaţă. Activele/pasivele

insensibile sunt ale căror venituri aferente dobânzilor nu se modifică într-un anumit timp în

funcţie de nivelul ratei dobânzii pe piaţă. Însă este foarte importantă alegerea intervalului de

timp şi scadenţele activelor şi pasivelor, pentru care se măsoară sensibilitatea acestora.

Activele/pasivele sensibile sunt considerate toate acele care au scadenţe de până la 1 an,

celelalte sunt considerate insensibile la variaţiile ratei dobânzii.

Tabelul nr 3: Redarea grafică a metodei G.A.P.

ACTIV PASIV

RSAsSA RSPs

GARNP

4 G.A.P.- general arangements to borrow

6

RNA NA K

Sursa: Stoica Maricica, Management Bancar, Editura Economică, Bucuresti, 1999,

p.102

SA – susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive sensibile;

GA – susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive insensibile;

NA – susţinerea activelor insensibile cu pasive insensibile şi capital propriu;

RSAs – active sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii;

RSPs – pasive sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii;

RNA – active insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii;

RNP – pasive insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii;

K – capital propriu.

Tabelul de mai sus reprezintă o bancă în care valoarea activelor sensibile la rata

dobânzii. În această situaţie, activele sensibile la rata dobânzii (RSAs) sunt susţinute parţial

(SA) de pasive sensibile la rata dobânzii (RSPs) şi parţial (GA) de pasive insensibile la rata

dobânzii (RNP). Activele insensibile la rata dobânzii (RNA) sunt susţinute (NA) atât din

pasive insensibile la rata dobânzii (RNP), cât şi din capitalul băncii (K).

Diferenţa dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi negativă când

pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante şi pozitivă când activele fluctuante depăşesc

pasivele fluctuante; şi raportul dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi folosit:

un raport supraunitar arată că activele fluctuante depăşesc pasivele fluctuante, un raport

subunitar arată că pasivele fluctuante depăşesc activele fluctuante.5

Poziţia de echilibru a fluctuaţiei ratei dobânzii este atunci când diferenţa dintre

activele fluctuante şi pasivele fluctuante este egală cu zero sau raportul lor este egal cu 1.

Diferenţele dintre activele şi pasivele sensibile la dobândă, reprezintă efectul pe care îl poate

avea variaţia ratelor dobânzii pe piaţă asupra marjei nete de dobândă şi anume asupra

profitabilităţii instituţiei bancar-creditare. Această diferenţă poate fi exprimată prin relaţia:

GAP = ASD− PSD

unde: GAP6 este indicatorul ce reflectă diferenţele dintre activele şi pasivele sensibile

la dobândă;

ASD indică activele sensibile la dobândă;

PSD indică pasivele sensibile la dobândă;

5 Stoica Maricica, Management Bancar, Editura Economică, Bucuresti, 19996 GAP, din engleză - diferenţă, decalaj

7

Indicatorul de sensibilitate la rata dobânzii:

Dacă valoarea GAP este pozitivă, atunci banca are o sensibilitate faţă de active. În

acest caz indicatorul de sensibilitate la rata dobânzii este mai mare ca 1. Iar, dacă valoarea

GAP este negativă, instituţia bancară are o sensibilitate faţă de pasive şi în acest caz

indicatorul de sensibilitate la rata dobânzii este mai mic decât 1.

Modelul de discrepanţă este utilizat de către management în planificarea venitului net

din dobânda pe termen scurt. Băncile au un control minim asupra mişcărilor ciclice ale

economiei, a cererii de credite, asupra politicii fiscale, monetare şi a fluctuaţiilor ratei

dobânzii.

Cu toate că fluctuaţiile economice au un caracter particular (determinat de

amplitudinea, durata, factorii determinanţi, efectele etc.), analiştii pieţei au conceput un model

simplificat al ciclului economic.

Astfel, împrumuturile pentru afaceri sunt minime la începutul unui ciclu economic,

excedente şi maxime în stadiile finale. Împrumuturile statului cresc la începutul ciclului şi

descresc cu mult înaintea împrumuturilor pentru afaceri, politica monetară şi de credit

influenţează în cea mai mare măsură împrumuturile statului. O dată cu creşterea

disponibilităţilor pentru susţinerea creditelor, cresc şi ratele dobânzii ducând la diminuarea

împrumutului statului.

În aceste condiţii, cresc cererile de credite pentru afaceri, considerându-se că este

profitabil să se împrumute în condiţiile unor rate în creştere pentru toată perioada expansiunii

economice.

Descreşterea ciclului economic determină diminuarea cererii pentru cheltuielile

bugetare planificate, ca urmare a diminuării veniturilor bugetare.

Din punct de vedere al băncii, perioada de expansiune a ciclului economic produce

următoarele efecte:

1. cresc pasivele băncii – cererea intensă de credite determină şi o rată mai mare a

dobânzii, susţinerea creditelor la nivelul cererii este condiţionată de existenţa

resurselor, deci de un nivel înalt al pasivelor băncii;

2. creşterea gradului de eterogenitate a activelor şi a pasivelor băncii; politica

băncilor se orientează spre promovarea unor active cu profit mare, susţinute din

resurse care provin din certificate de depozit şi fonduri împrumutate pe termen scurt.

8

În perioada de descreştere a ciclului economic, managementul bancar este preocupat

de menţinerea marjei dobânzii la un nivel care să nu dăuneze valorii de piaţă a băncii,

dobândind în perioada de expansiune a ciclului economic.

Practic, indiferent de evoluţia ciclului economic, managementul ratei dobânzii trebuie

să monitorizeze continuu activele şi pasivele băncii în vederea stabilizării venitului net din

dobândă sau îmbunătăţirea lui.

Managementul ratei dobânzii impune în mod obligatoriu ca băncile să-şi stabilească

obiectivele specifice atât pentru venitul net din dobândă, cât şi pentru valoarea de piaţă a

băncii şi să-şi formuleze strategii pentru atingerea obiectivului.

Riscul ratei dobânzii este măsurat prin calcularea discrepanţelor în intervalul de

referinţă. Aceste valori de discrepanţă sunt examinate, iar pe baza rezultatelor se pot

determina variaţiile venitului net dobândă ca urmare a schimbărilor în ratele dobânzii.

Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Selectarea de către management a orizontului de timp în cadrul căruia se va face

analiza activelor şi pasivelor sensibile la rata dobânzii;

2. Gruparea activelor şi pasivelor pe orizonturi de timp în funcţie de scadenţa sau

termenul la care li se pot stabili preţul;

3. Stabilirea preţului pe orizonturile considerate pentru activele şi pasivele sensibile

la rata dobânzii;

4. Calcularea discrepanţei ca diferenţa dintre activele sensibile la rata dobânzii

(RSAs) şi pasivele sensibile la rata dobânzii (RSPs) pentru fiecare orizont de timp.

5. Interpretarea rezultatelor în funcţie de valoarea discrepanţei G.A.P

G.A.P. = RSAs – RSPs, unde activele şi pasivele sensibile la rată sunt cele din

orizonturile considerate.

Valoarea rezultatului oferă posibilitatea găsirii unor soluţii în vederea protejării

venitului net din dobândă faţă de variaţia ratelor dobânzii.

Modificarea în mod intenţionat a discrepanţei are un caracter speculativ,

managementul băncii „prognozând” rate ale dobânzii mult mai favorabile decât oferta de

piaţă.

Managementul gap-ului

9

G.A.P.-ul cumulativ indică mărimea riscului pe care poate să-l gestioneze o bancă în

ceea ce priveşte ratele dobânzii. Variaţia venitului net din dobândă se determină conform

formulei:

DN = G.A.P. (Diexp)

unde: DN – variaţia venitului net din dobândă;

G.A.P. – G.A.P. cumulativ pe orizont;

Diexp – schimbarea prognozată în ratele dobânzii.

Expresia demonstrează faptul că o bancă poate creşte venitul net din dobândă dacă

poate prognoza ratele în funcţie de care îşi poate varia şi G.A.P.-ul. Dacă se aşteaptă ca ratele

dobânzii să crească atunci managementul va trebui să crească G.A.P.-ul pentru a obţine un

venit net din dobândă mai mare.

În caz contrar, când ratele dobânzii se aşteaptă să scadă, un G.A.P. negativ va duce la

o creştere în venitul net din dobândă. G.A.P.-ul (valoarea absolută) indică mărimea riscului pe

care şi-l poate asuma o bancă.

Dacă băncile doresc să câştige profituri peste medie, atunci şi mărimea riscului asumat

trebuie să fie peste medie. O bancă care nu şi-a asumat riscul dobânzii trebuie să aibă un

G.A.P. zero.

Dacă banca doreşte să-şi crească sistematic venitul net din dobândă, atunci va trebui să

prognozeze cu precizie evoluţia ratei dobânzii în funcţie de care apoi îşi variază G.A.P. –ul.

Când rata dobânzii pe piaţă creşte, instituţiile financiare, care sunt sensibile la active,

înregistrează o majorare a marjei nete de dobândă, iar când rata dobânzii scade pe piaţă,

băncile înregistrează o diminuare a marjei nete de dobândă. Invers se procedează în cazul

când instituţiile bancare sunt sensibile la pasive; ele înregistrează o reducere a marjei nete de

dobândă în momentul când sporeşte rata dobânzii pe piaţă (deoarece creşte costul surselor de

finanţare) şi fixează o majorare a marjei nete de dobândă când scade dobânda pe piaţă (scade

costul surselor de finanţare).

Această concepţie dezvoltă trei strategii: strategia GAP zero, strategia GAP pozitivă şi

strategia GAP negativă (Figura 1.1.) Strategiile respective sunt abordate prin intermediul

managementului ofensiv sau defensiv.

Figura 2. Strategiile GAP zero, pozitivă şi negativă

10

Prin abordarea unui management defensiv, instituţia bancară nu urmăreşte obţinerea

unui profit din schimbările de rată a dobânzii pe piaţă, ci prevenirea unor efecte negative

asupra profitabilităţii existente. Respectiv GAP=0, adică ASD=PSD.

În cazul unui management ofensiv, strategia implică două etape:

în condiţiile previziunii de creştere a ratelor de dobândă pe piaţă, banca cu un

GAP pozitiv înregistrează o creştere a marjei nete, ca rezultat profitul creşte, deoarece

veniturile obţinute pe baza activelor sensibile la dobândă cresc mai mult decât costurile de

atragere a resurselor;

în cazul previziunilor de scădere a ratelor dobânzii pe piaţă, se procedează

invers, astfel încât banca trebuie să-şi ajusteze portofoliul, ca să obţină un GAP negativ.

În concluzie putem menţiona că strategia managementului ofensiv urmăreşte o

creştere a profitului, iar a managementului defensiv urmăreşte reducerea volatilităţii marjei

nete de dobândă.

Strategii de micşorare a G.A.P.-ului la zero

În vederea micşorării G.A.P.-ului la zero pot fi, teoretic, adoptate una din următoarele

strategii:

Calcularea G.A.P.-urilor periodice pe orizonturi mici de timp;

Corelarea activelor cu dobânzi noi cu pasivele cu dobânzi noi în aşa fel încât

G.A.P.-urile periodice să tindă spre zero;

Susţinerea activelor pe termen lung din pasivele nepurtătoare de dobândă (capital

propriu).

Câştiguri consistente din variaţia G.AP.-ului sunt greu de obţinut, datorită faptului că

prognozele privind evoluţia şi amplitudinea ratelor dobânzii sunt în mod frecvent eronate. În

plus, creşterea venitului net din dobândă prin schimbarea G.A.P.-ului trebuie să fie precedată

şi de o prognoză asupra pieţei în condiţiile noilor rate ale dobânzii.

Depăşirea acestor dificultăţi este posibilă prin ajustări ale G.A.P.-ului, selectiv (active,

pasive) pe intervale scurte de timp.

Chiar în condiţiile în care schimbările privind ratele dobânzii sunt prognozate corect,

flexibilitatea băncii este limitată, când G.A.P-ul variază, iar rezultatele scontate se

diminuează. În plus, clienţii sunt cei care au posibilitatea de a selecta băncile alegând banca

11

care le oferă cele mai bune condiţii referitoare la scadenţe şi preţ, băncile au doar control

limitat la preţuri şi scadente.

Pentru exemplificare vom considera o bancă care a operat cu un G.A.P. negativ timp

de un an. Managementul speră ca rata dobânzii pe termen scurt să crească şi îşi propune să

diminueze G.A.P.-ul până la zero.

Atingerea obiectivului se poate realiza în două moduri:

Prima modalitate constă în scurtarea scadentelor portofoliului de active financiare şi

fixarea unor dobânzi atractive la certificatele de depozit pe termen lung pentru a atrage mai

multe depozite pe termen scurt plătind mai mult la depozite pe termen lung faţă de cele pe

termen scurt.

Această modalitate va determina ca banca să obţină iniţial câştiguri scăzute prin

plasamente în investiţii financiare pe termen scurt plătind mai mult la depozite pe termen lung

faţă de cele pe termen scurt.

Banca va câştiga prin plasamente în investiţii financiare pe termen scurt mai mult

decât cele pe termen lung numai dacă ratele dobânzii curente sunt mai mari decât ratele la

termen. La fel, depozitele pe termen lung sunt mai favorabile pentru bancă în cazul în care

rămân sub ratele la termen, banca va pierde.

A doua modalitate constă în creşterea activelor cu rată sensibilă deoarece se aşteaptă

creşterea ratei dobânzii. În timp ce banca doreşte să acorde numai împrumuturi cu rată

variabilă, clienţii caută împrumuturi cu rată fixă deoarece şi ei „simt” creşterea ratei

dobânzii.

În aceste condiţii banca acordă stimulente prin practicarea unor dobânzi variabile mult

mai scăzute decât dobânzile fixe. În acest caz G.A.P.-ul va creşte, dar marja dobânzii se va

diminua afectând şi partea de profit din creşterea G.A.P.-ului. Dacă activele cu rata variabilă

au o pondere covârşitoare în total active, banca nu va fi competitivă, va câştiga foarte puţin.

Prin ajutarea scadenţelor şi dobânzilor băncile fie fac unele concesii, fie îşi asumă

riscul ratei dobânzii. Ajustările G.A.P.-ului din active pot avea un caracter speculativ. Dacă

banca obţine avantaje prin ajustarea G.A.P.-ului şi din micşorarea ratei dobânzii, clienţii ei,

indiferent în ce postură se află (debitori, creditori), pierd.

Legătura dintre coeficientul G.A.P. şi marja dobânzii nete

12

Coeficientul G.A.P. se determină astfel:

Coeficientul

unde: RSAs – active sensibile la rata dobânzii;

RSPs – pasivele sensibile la rata dobânzii.

Dacă G.A.P.-ul este pozitiv coeficientul este mai mare decât 1, un G.A.P. negativ

presupune un coeficient mai mic decât 1.

Nici G.A.P. nici coeficientul G.A.P. nu oferă informaţii directe asupra variaţiei

câştigurilor ca urmare a fluctuaţiei ratei dobânzii. Coeficientul G.A.P. în plus ignoră mărirea

RSAs şi RSPs.

De exemplu, două bănci au 500mild. active, prima bancă are 3 mild. RSAs şi 2mild.

RSPs, astfel încât G.A.P.-ul ei este 1 mild., iar coeficientul G.A.P. 1,5.

A doua bancă are 300 mild. RSAs şi 200 mild. RSPs, G.A.P.-ul ei este 100 mild. şi are

acelaşi coeficient G.A.P. de 1,5. Practic, a doua bancă îşi asumă un risc mai mare al ratei

dobânzii deoarece venitul net din dobândă se va schimba mai mult dacă ratele dobânzii se

schimbă.

O analiză eficientă a riscului trebuie să ia în considerare atât valoarea absolută a

G.A.P.-ului, cât şi activele care aduc câştig. Mărirea coeficientului G.A.P. este direct

proporţională cu riscul ratei dobânzii. Cu cât coeficientul este mai mare, cu atât riscul este mai

mare.

Acest coeficient mai are avantajul de a putea fi corelat cu variaţiile din marja dobânzii.

Practic, managementul poate să-şi determine G.A.P.-ul în funcţie de marja dobânzii băncii pe

care şi-o propune.

Considerăm că banca are 50 mild. lei active care aduc câştig, banca se aşteaptă să

câştige o marjă a dobânzii de 5%. Riscul de nerealizare a marjei dobânzii pe care banca şi-l

propune să-l accepte este de 20% pe perioada anului.

Deci variaţia marjei dobânzii acceptate poate fi între 4% şi 6%. Evaluarea riscului în

corelaţie cu ratele dobânzii prognozate impune limitarea G.A.P.-ului.

Relaţia este:

G.A.P.(de atins) procent acceptat X procent prognozat

Active cu câştig variaţia ratei dobânzii

13

Deci, dacă managementul a prognozat ca rata dobânzii să varieze până la 4% în cursul

anului, variaţia G.A.P.-ului va trebui să fie:

Deci, limitarea variaţiei marjei dobânzii la numai 20% va limita G.A.P.-ul care va

trebui să varieze între –12,5mild. şi +12,5mild.

Metoda discrepanței duratei (D.G.A.P.)

Schimbările în valoarea portofoliului de active faţă de schimbările în valoarea

portofoliului de pasive influenţează valoarea de piaţă a capitalului băncii. Pe lângă analiza

G.A.P. băncile examinează şi posibilitatea unor măsuri de durată pentru întreg portofoliul

active-pasive. Durata este atributul oricărui tip de activ şi pasiv din portofoliul băncii.

În scopul înlăturării deficienţei metodei clasice (GAP management), se foloseşte

metoda sensibilităţii în funcţie de durată (Duration GAP management). Conceptul durata

medie de viaţă reprezintă durata medie de viaţă a unui instrument financiar care se bazează pe

valoarea actualizată în fiecare an a fluxurilor monetare, ce vor fi încasate sau plătite.

Riscul ratei dobânzii poate fi determinat comparând durata activelor ce cea a pasivelor

din portofoliul băncii. Managementul poate ajusta acest G.A.P. de durata (D.G.A.P.) pentru a

proteja sau accepta riscul ratei dobânzii în scopul speculativ de a câştiga din schimbările în

rata dobânzii.

Din punct de vedere conceptual, durata reprezintă timpul mediu de recuperare a valorii

iniţiale a unui instrument de valoare. Durata de recuperare este şi un indicator de sensibilitate,

care exprimă variaţia valorii unui activ la variaţia dobânzii.

Pentru a efectua analiza Duration GAP (DGAP) trebuie calculate duratele medii de

viaţă pentru elementele de activ şi pasiv, iar apoi durata medie de viaţă a activelor (DA) şi

durata medie de viaţă a pasivelor (D).

DGAP = DA − DP

Când rata dobânzii creşte, pentru a avea o majorare a valorii de piaţă a capitalului

băncii, trebuie ca DP > DA , iar dacă DP ≤ DA , atunci valoarea de piaţă scade. Iar când rata

dobânzii scade pentru a creşte valoarea de piaţă a capitalului băncii DP < DA , iar dacă

D > D , valoarea de piaţă a capitalului se diminuează.

14

Prin metoda managementului sensibilității în funcție de durată ( Duration GAP

Management – DGAP), de asemenea pot fi utilizate strategiile managementului defensiv și ale

managementului ofensiv.

În cazul strategiei manageriale prin metoda defensivă se va urmări ca

DGAP = DA – DP → 0

deoarece, indiferent de schimbările de pe piaţă ale ratei dobânzii, valoarea de piaţă a

capitalului rămâne constantă.

Această metodă poartă denumirea de imunizare a capitalului la variaţiile cu o poziţie a

ratei dobânzii.

În cazul strategiilor manageriale, prin metoda ofensivă se pune accentul pe anticiparea

sensului de variaţie a dobânzii. Astfel dacă se anticipează o majorare a ratei dobânzii este

necesară DGAP < 0 , iar dacă se anticipează o diminuare a ratei dobânzii este necesară o

poziţie a DGAP > 0.

Analiza duratei ia în considerare faptul că nesincronizarea intrărilor de cash cu ieşirile

de cash duce la apariţia riscului ratei dobânzii. Dacă analiza tradiţională a G.A.P.-ului

compară active aproximative şi cash-flow-ul de pasive prin structurarea acestora în orizonturi

de timp, analiza de durată stabileşte mărimea portofoliului de active şi pasive care îşi schimbă

valoarea la modificările care apar în ratele dobânzilor permiţând sincronizarea perfectă a

cash-flow-ului de active cu cash-flow-ul de pasive şi din punct de vedere al mărimii acestora,

astfel încât valoarea de piaţă a capitalului băncii să nu fie influenţată de fluctuaţiile ratei

dobânzii.

Băncile sunt preocupate de reducerea expunerii la riscul pe care-l pot genera atât

activele, cât şi pasivele din portofoliul lor. Dacă banca încasează rambursările la active înainte

de a face plăţi la pasive apare riscul ca ea să reinvestească rambursările încasate la rate mai

reduse.

Dacă banca rambursează pasive înainte de a încasa rambursări la active apare riscul de

a plăti mai mult la rambursările din active. Diferenţele care apar ca urmare a nesincronizării

cash-flow-ului activelor şi pasivelor se reflectă în duratele medii ale activelor şi pasivelor din

portofoliul băncii.

Comparații între cele doua metode G.A.P și D.G.A.P.

15

Cele două metode sunt folosite în aceeaşi măsură în gestionarea ratei dobânzii. Analiza

G.A.P. pune accent pe volatilitatea venitului net din dobândă în orizonturi de timp distincte;

venitul net din dobândă fiind calculat la valoarea contabilă, nu la valoarea de piaţă. Banca

analizează efectele produse de fluctuaţiile dobânzii pe orizonturi de timp distincte.

Analiza D.G.A.P. pune accent pe variaţia valorii de piaţă a capitalului, activelor şi

pasivelor băncii. D.G.A.P. concentrează impactul pe care îl produc fluctuaţiile ratei dobânzii

asupra întregului portofoliu.

Punctele tari si slabe ale g.a.p.-ului

Metoda este uşor de înţeles şi de aplicat. G.A.P.-urile periodice indică riscurile ratei

dobânzii aferente fiecărui orizont sugerând amploarea modificărilor ce trebuie operate în

portofoliu pentru a micşora riscul.

Teoria clasică a managementului GAP implică şi unele dificultăţi în gestionarea

sensibilităţii activelor/pasivelor. O dificultate ce apare în aplicarea acestei metode este

selectareaorizontului de timp aplicabil. Deci divizarea activelor şi pasivelor în sensibile sau

nesensibile, la modificarea ratelor dobânzii pe piaţă, necesită stabilirea unui orizont de timp.

Selectarea unui orizont de timp se confruntă cu anumite probleme, deoarece în cadrul unui

interval de timp selectat toate activele şi pasivele sunt scadente în acelaşi moment. De

exemplu, pentru perioada unui an GAP=0, adică ASD=PSD. Însă pentru a depăşi această

problemă este necesar de a fragmenta perioada respectivă de timp pe intervale mai mici (1, 3,

6 şi 9 luni) şi ca urmare se va observa că pe anumite intervale de timp GAP va fi negativ sau

pozitiv.

Una din părţile slabe a acestei teorii este că prin respectiva metodă nu se ia în

considerare valoarea de piaţă a băncii, ci valoarea contabilă. Prin managementul activelor şi al

pasivelor unei bănci se poate ajusta portofoliul instituţiei astfel încât profitul să crească în

urma schimbărilor ratelor dobânzilor, dar valoarea de piaţă a instituţiei să scadă. Datorită unei

strategii aplicate de management agresiv al activelor şi pasivelor, bazat pe previziunile ratei

dobânzii se măreşte atât nivelul, cât şi riscul de a suferi pierderi. Deci un management agresiv

al activelor şi pasivelor poate contribui la mărirea nivelului profitului şi volatilităţii acestuia,

şi poate duce la micşorarea valorii de piaţă a instituţiei bancare.

Punctele slabe ale metodei G.A.P. constau în următoarele:

1. nu ţine cont de frecvenţa schimbărilor ratei dobânzii, banca neputând controla

fluctuaţiile ratei dobânzii;

16

2. se ignoră evoluţia valorii banilor în timp în cadrul orizonturilor, nu se diferenţiază

cash-flow-ul de la începutul orizontului şi la cel de la sfârşitul orizontului. Dacă o bancă

câştigă când ratele dobânzii cresc sau scad, depinde numai de sincronizarea cash-flow-ului

numai pe orizont. O bancă cu un G.A.P.=0 poate să aibă surpriza să-şi vadă venitul net din

dobândă că se schimbă la fluctuaţiile ratei dobânzii;

3. se ignoră modificările valorice ale activelor şi pasivelor care apar la fluctuaţiile

ratei dobânzii şi deci riscul pe care-l antrenează aceste modificări tocmai prin faptul că

metoda G.A.P. nu ia în considerare valoarea de piaţă a portofoliului băncii.

Depozitele la vedere în multe bănci sunt considerate pasive insensibile la fluctuaţiile

ratei dobânzii. Analiza G.A.P. nu ia în considerare vreun risc generat de fluxurile de cash-

flow a depozitelor la vedere chiar dacă unele bănci pierd din aceste depozite când ratele

dobânzii pe termen scurt cresc.

Pentru a fi eficientă, analiza G.A.P. ar trebui să structureze aceste depozite în

orizonturi de timp în funcţie de sensibilitatea ratei dobânzii pe termen scurt.

Punctele tari şi slabe ale d.g.a.p.-ului

Metoda oferă o dimensiune cuprinzătoare a riscului ratei dobânzii asupra întregului

portofoliu al băncii. Cu cât valoarea absolută a D.G.A.P.-ului este mai mică, cu atât valoarea

capitalului băncii este mai puţin sensibilă la fluctuaţia ratei dobânzii.

Spre deosebire de G.A.P., D.G.A.P.-ul ia în considerare valoarea de piaţă a fiecărui

cash-flow, evitând neajunsurile oferite de orizonturile de timp.

D.G.A.P.-ul permite analiza pe un orizont de timp mai mare, oferind managerilor

posibilităţi multiple de protecţie folosind o gamă largă de instrumente în vederea diminuării

riscului.

Punctele slabe ale metodei sunt următoarele:

1. Este greu de determinat cu precizie durata, determinarea făcându-se într-un mod

subiectiv – pe presupuneri. Metoda necesită un volum mare de informaţii: arta dobânzii

fiecărui cont, program de actualizare a valorii fiecărui cont, posibilităţile preplăţilor,

neplăţilor, retrageri. Probabilitatea primirii la termen a cash-flow-ului contractat este evaluată

în mod empiric – bazată pe rutină. Monitorizarea cash-flow-ului trebuie făcută în mod

constant.

17

2. Analiza corectă a duratei impune ca fiecare cash-flow să fie actualizat, rata de

actualizare va trebui să fie aceeaşi cu rata dobânzii la vremea când se va produce cash-flow-

ul.

3. Banca trebuie să-şi monitorizeze continuu şi să-şi ajusteze durata portofoliului ei.

Aşa cum rezultă din ecuaţia de durată a lui Macaulay’s durata se modifică la fluctuaţiile ratei

dobânzii, banca trebuie să-şi restructureze bilanţul ei ori de câte ori se schimbă ratele

dobânzii. Mai mult decât atât, chiar şi când nu intervin modificări în nivelul ratei dobânzii,

durata se schimbă odată cu trecerea timpului.

Metoda în sine este extrem de subiectivă, greoaie şi se realizează cu eforturi mari.

Concluzii

În realităţile activităţii bancare din ţara noastră, şi anume în condiţiile absenţei unor

instrumente financiare care să permită adaptarea rapidă a structurii activelor şi pasivelor

sensibile la dobîndă, la variațiile de pe piață a ratei dobânzii ar fi binevenit de utilizat de către

băncile comerciale în strategiile sale manageriale metoda GAP-lui.

Aşadar, în concluzie putem menţiona că, deoarece în prezent economia se află în

condiţii de instabilitate strategiile manageriale nu pot fi aprobate pe termen îndelungat. De

aceea este oportun ca către băncile să folosească strategia managementului defensiv,

deoarece prin ea băncile îşi vor menţine un echilibru între activele şi pasivele sensibile la

dobândă. În condiţiile de creştere a ratelor dobânzii pe piaţă se vor produce creșteri egale ale

veniturilor și cheltuielilor astfel încât marja netă va rămâne practic neschimbată.

Bibliografie

1. Turliuc, Vasile; Cocriș, Vasile; Boariu, Angela; Stoica, Ovidiu; Dornescu,

Valeriu; Chirleșan, Dan – Monedă și Credit, Editura Universității „Al. Ioan

Cuza”, Iași, 2007

18

2. Basno Cezar; Dardac, Nicolae – Management Bancar, Editura Economică,

Bucuresti, 2002

3. Stoica, Maricica – Management Bancar, Editura Economica, București,

1999

4. ***, “Buletin lunar”, BNR, ianuarie 2008, http://www.bnr.ro

5.

6.

7.

8. www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=7073

19