Metafora dusului...

Dr. Florin Munteanu

Sa ne imaginam un simplu dus.

Venim obositi, murdari, tensionati in urma interactiunii cu lumea fizica. O lume dura, de

multe ori ostila si rareori capabila sa ne creeze senzatia de liniste, implinire, tihna. O goana

continua pentru a putea supravietui! Din ce in ce mai putin timp, tihna pentru propria

persoana. Dar un dus este binevenit intotdeauna!

Atunci cand intram in baie, cand ne uitam la dus VEDEM structura fizica a dusului: forma

acestuia, o serie de tevi, robineti... putem distinge materiale din care sunt confectionate,

analizam si contextul: faianta, culoarea, esteticul imbinarii de forme si culori. Putem analiza

fluxul de apa ce poate fi diferit: intens, turbulent sau linistit, precum o ploaie de toamna.

„Observatorul” se afla „in afara” si analizeaza!

Apoi intram sub dus! Toate aceste informatii nu mai sunt necesare! Intram in lumea

tririlor! Simtim apa, simtim curgerea, simtim caldura relaxanta a apei ce „vine de undeva de

sus”... Cum vine? Prin ce vine? De ce vine? ... sunt intrebari ce dispar caci am intrat in lumea

emotiilor, a trairilor... Observatorul este acum altfel setat...

Nu am putea spune care este mai importanta, caci insusi dusul ca si infrastructura a fost

imaginat si realizat de o gandire pragmatica, tangibila, orientata catrea lumea fizica. Fara

aceasta capabilitate nu am fi avut trairea ... Si fara traire nu am fi simtit nevoia de a face asa

ceva.

Am incercat sa sugerez printr-un exemplu trivial ca Observatorul, acea parte a fiintei

noastre ce traieste cu-adevarat are in permanenta optiunea de a se uita in exterior procesand

informatii despre lumea din jur. In prima faza, in copilarie, in adolescenta sau de fiecare data

cand suntem intr-o situatie noua, interactiunea cu lumea tangibila trezeste insa EMOTII. Emotia

primei intalniri: cu marea, cu ciresul inflorit, cu prima zapada, cu primul om ce declanseaza acel

fior profund pe care il numim iubire... Dupa un timp insa, RUTINA sterge acea emotie... Raman

stimulii, raman imaginile, mirosul, gustul... dar nu si trairea. Ne obisnuim ... devine RUTINA... Si,

cand viata devine rutina, se rupe ceva din fiinta umana, se rupe ceva din acea autentica traire si

devenim mici roboti... Viata devine monotona dar sigura. Stresanta prin repetitia de zi cu zi dar

comoda, fara provocari, liniara! Apare dorul de ceva ...de altceva... ceva ne-ar scoate in fluxul

minunat al vietii dar incepem sa ne fie frica de Emotii: de esec, de ridicol, de NOU, de

PROVOCARE, de NECUNOSCUT... Invatam sa induram si ne spunem ca ASTA-I REALITATEA! Asa

este NORMAL (de ce normal – pentru ca statistic vorbind 67% din cei din jur asa procedeaza)...

O fi normal dar nu este NATURAL, caci omul este o fiinta exploratoare, o fiinta unica prin insasi

proprietatile EU-lui care isi formeaza in timp propria viziune despre realitate... O realitate

multidimensionala la care EU-l, prin proprietata de liber arbitru si cu ceva ce o numim VOINTA,

isi poate orienta „Observatorul” pentru a pune accent fie pe Ratiune (explicand realitatea,

elaborand modele, o lume structurala) fie pe Emotie (rezonante subtile cu lumea

fenomenologica, empatii, comunicari extrasenzoriale si extraverbale). EU-l pate alege sa isi

reprezinte lunea din perspectiva Realului sau Umanului...

In urma unei etape istorice ce a explorat lumea fizica si a creeat societatea industriala,

nevoia de accelerare a cumularii de cunostinte despre UNIVERS si crearea unui mediu tehnic

capabil sa condenseze intreaga cunoastere dobandita intr-o meta-biblioteca pe care Internetul

o reprezinta azi, a favorizat omul „pragmatic” in defavoarea omului „artist”. A aparut STIINTA si

CULTURA – o dihotomie periculoasa ce tinde sa se transforme intr-o lupta intre Stiinta si Arta.

Aceasta lupta insa determina o tensiune filozofica capabila sa duca la o strapungere! Dincolo de

ceea ce azi definim ca stiinta si arta se prefigureaza o Realitate in care cele doua fuzioneaza ca

elemente ce permit Omului se evolueze, sa se dezvolte ca fiinta Cosmica (cum spunea Mihai

Draganescu). EU-l capata suficienta maturitate ca sa poata pozitioneze „observatorul” (atentia)

atat pe lumea exterioara cat si pe cea interioara... Explorarea lumii Emotiilor devine la fel de

importanta precum cercetarea lumii fizice... Relatia dintre STIMUL si EMOTIE incepe sa fie

explorata cu metodele unei Stiinte a Mintii, unei stiinte a Singularitatii, a Unicitatii si nu a

mediei.

Stiinta se rafineaza si se orienteaza catre studiul Creierului, a formarii gandurilor, a

intelegerii lumii interioare ... Preocuparea anticilor: Studiul „Gandirii care gandeste asupra

Gandirii” devine o tema stiintifica si nu filozofica. Procesul de formare a Mintii individuale

incepe sa fie inteles si implicit utilizat in proiectarea procesului educational ce naste o alta

Lume. Cunostintele astfel obtinute, mult mai legate de procese intime ce ne definesc pot fi

utilizate in ridicarea fiintei umane la nivelul lui Homo Universalis sau, la fel de bine pot fi

utilizate pentru neuromarketing, pentru manipularea omului in a deveni „scalv in lumea

virtuala”, parte dintr-o lume mecanica precum cea sugerata de filmele MATRIX, DIVERGENT...

In fata fiecaruia se naste un punct critic, o BIFURCATIE! In contextul actual, din pacate

majoritatea este tentata sa mearga pe drumul vizibil al lumii business-ului, al valorizarii

financiare, al activitatii bazate pe proceduri, pe REproducerea muncii de catre o RESURSA

umana!

EXISTA si cealalta cale, cea a Explorarii Omului ca fiinta speciala, capabila de Cunoastere

si locuitor al unui spatiu Spiritual!

Se naste astfel o intrebare fireasca: Eu ce fac? Eu ce drum vreau sa apuc? Iar raspunsul

trebuie sa izvorasca din propria fiinta, prin asumare si nu ca rod al unor presiuni de marketing,

al indoctrinarii si formarii de prozeliti, fie ei catre Stiinta sau Religie...

Bucuresti,

27 04 2015